Acasă › Legislație › Cod
COD B.P.FERMA 14/11/2006
COD DE BUNE PRACTICI ÎN FERMĂ din 14 noiembrie 2006
EMITENT
MINISTERUL MEDIULUI ŞI GOSPODĂRIRII APELOR
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 15 bis din 10 ianuarie 2007
___________
Notă
...
*) Aprobata de Ordinul nr. 1.234 din 14 noiembrie 2006, publicat în Monitorul Oficial nr. 15 din 10 ianuarie 2007, Partea I.
ANEXĂ*)
*) Anexa este reprodusă în facsimil.
2.4
Alterare:
ansamblu al schimbărilor fizice, chimice şi biochimice produse
în
roci la/sau aproape de suprafaţa scoarţei terestre sub acţiunea agenţilor atmosferici, plantelor şi microorganismelor.
2.5
Ameliorare a solului:
ansamblu de procedee tehnice, hidroameliorative, pedoameliorative şi agroameliorative, care sunt folosite pentru îmbunătă rea radicală şi durabilă a unui sol neproductiv sau slab productiv prin eliminarea factorilor care limitează fertilitatea acestuia.
2.6
Amendament:
substanţă încorporată în sol pentru corectarea unor însuşiri fizice şi chimice nefavorabile, în vederea îmbunătăţirii mediului de viaţă pentru plantele cultivate.
2.7
Amonificare:
proces biochimic de eliberare a azotului amoniacal din compuşi organici cu azot.
2.8
Apă
brută:
apă captată din surse de suprafaţă sau subterane, care are calitatea sursei în momentul prelevării, necesitând proces de
tratare
conform cerinţelor calitative.
2.9
Apă freatică:
apă din stratul acvifer freatic.
2.10
Apă
de
percolare:
apă care se
infiltrează
în sol şi este dirijată în profunzimea
lui.
2.
11
Apă
poluată:
apă cu un conţinut de nitraţi mai mare de 50 mg/I.
2.
12
Apă a solului:
apă aflată
în
sol, ocupând spaţiul poros, sau parte din acesta.
2.13
Ape interioare:
toate apele a11ate
în
interiorul
liniei
de bază, de
la
care se măsoară extinderea apelor
teritoriale.
2.14
Ape de suprafaţă:
ape
interioare
şi respectiv marine, stătătoare şi curgătoare ale căror suprafeţe sunt în contact cu atmosfera.
2.15
Ape suhterane:
ape aflate sub suprafaţa
terenului
în zona de saturaţie şi în contact direct cu solul sau cu subsolul.
2.16
Bazin
hidrografic:
unitate fizico-geografică cc înglobează reţeaua hidrografică până la cumpăna apelor.
2.17
Biodegradare:
descompunere a unei substanţe organice complexe
în
molecule mai simple sau
i
oni
sub acţiunea microorganismelor.
2.18
Stare a solului:
ansamblu al tuturor proprietăţilor fizice, chimice şi biologice, care definesc fertilitatea, productivitatea şi funcţiuniile solului la un moment dat.
2.19
Coeficient
de
repartiţie:
raport dintre concentraţiile unei substanţe în două compartimente de mediu.
2.20
Coeficient de
repartiţie
sol
-
apă:
raport dintre concentraţiile unei substanţe în fază solidă şi în fază lichidă a solului.
2.21
Concentraţie critică:
estimare calitativă şi cantitatăvă a conţinutului unuia sau a mai multor poluanţi, sub care nu se produc,
la
nivelul actual de cunoaştere, efecte nocive semnificative asupra unor elemente
specific
sensibile ale solului.
2.22
Condiţionare:
conţinut şi ambalaj hidrosolubil protector, folosit pentru a distribui pesticidele la utilizatorul final, de către circuitele de distribuţie.
2.23
Compost:
îngrăşământ organic
rezultat
în urma compostării diferitelor materiale vegetale şi reziduuri organice de diferite provenienţe după o prealabilă amestecare şi umezire, şi posibil adaos de îngrăşăminte minerale
.
2.24
Compostare:
tehnică
de obţinere a compostului din amestecuri de diferite materiale organice şi minerale.
2.25
Decontaminare:
operaţie complexă prin care se distrug microorganismele patogene de pc o suprafaţă, dintr-un spaţiu sau dintr-un produs.
2.26
Degradare (deteriorare)
a
solului:
expresie generală care defineşte oricare proces ce conduce
la
scăderea
fertilităţii solului. Degradarea solului este determinată de exploatarea neraţională a terenului, adesea conducând la
scoaterea
sa din circuitul agricol.
2.27
Denitrificare:
proces de reducere
biochimică
a nitraţilor
sau
nitriţilor
sub
formă de azot gazos, fie ca
oxizi
de azot, fie ca azot molecular.
2.28
Descompunere:
desfacere a unei substanţe organice complexe
în
molecule mai simple sau
ioni
prin procese fizice, chimice şi/sau
biologice.
2.29
Efluenţi de silozuri:
lichide
care
se
scurg, din furajele conservate
prin
procese de însilozare, în instalaţii
speciale
numite
silozuri.
2.30
Eutrofizare:
proces de îmbogăţire excesivă în elemente nutritive solubile,
îndeosebi
în nitraţi şi fosfor,
a
apelor subterane şi a
apelor
stătătoare,
adesea,
ca urmare a folosirii intensive a îngrăşămintelor.
2.31
Eroziune:
proces
prin
care paiticulele de sol sau rocă neconsolidată sunt desprinse şi
îndepărtate
din loc prin
acţiunea
apei de scurgere sau prin acţiunea vântului.
2.32
Factor
limitativ:
oricare condiţie cc limitează funcţiile şi/sau folosirea solului.
2.33
Fertilitate a solului:
însuşire complexă sau atribut al solului prin care sunt puse la dispoziţia
plantelor
substanţele nutritive, apa şi aerul de care au nevoie penttu creşterea şi dezvoltarea
lor
în ansamblul
satisfacerii
şi a celorlalţi factori
de
vegetaţie; fiind pusă
în
valoare
de
munca
omului
în
vederea
obţinerii recoltelor
ridicate.
2.34
Fertilizant:
a
se vedea
îngrăşământ.
2.35
Fertilizare:
acţiunea de aplicare
a
îngrăşămintelor
în
scopul
sponm
fertilităţii solului
sau
a unui substrat de cultură
şi a
creşterii producţiei
vegetale.
2.36
Fond naţional de
date privind gospodărirea apelor:
totalitatea bazelor de date meteorologice, hidrologice şi hidrogcologicc, de gospodărire cantitativă şi calitativă a apelor, organizate astfel încât să asigure un dialog eficient cu folosinţele de apă.
2.37
Gospodărire
(management)
a
apelor:
activităţi care, printr-un ansamblu de mijloace
tehnice
şi
măsuri legislative, economice şi administt·ative, conduc, atât
la
cunoaşterea, utilizarea, valorificarea raţională,
îmbunătăţirea
şi păstt·area calităţii
resurselor
de apă pentru satisfacerea
tuturor
nevoilor sociale şi economice, cât şi la protecţia
împotriva
epuizării, poluării acestor resurse, şi la prevenirea şi combaterea acţiunilor
distructive.
2.38
Humificare:
descompunere a organismelor
sau
a unei părţi de organisme urmată de sinteza
substanţelor
humice.
2.39
Imobilizare:
trecere sau
conversie a
substanţelor
sau a diferitelor particule din sol spre o
formă
(temporar) imobilă.
2. 40 Influenţă antropică:
modificări ale proprietăţilor şi proceselor din sol produse de activităţi umane, cu deosebire tehnologii te cultivare, exploataţii miniere.
2.41
Încărcare
critică:
estimare a aportului unuia sau mai multor poluanţi sub care nu se produc, la nivelul actual de cunoaştere, efecte nocive semnificative asupra unor elemente specific sensibile ale mediului
(ale
solului).
2.42
Îngrăşământ:
substanţă simplă sau compusă de natură minerală sau organică care contribuie direct sau indirect
la
menţinerea şi/sau
îmbunătăţirea
nutriţiei plantelor.
2.43
Îngrăşământ mineral sau îngrăşământ
chimic:
îngrăşământ de
origine
minerală sau obţinut
industrial
prin procese fizice şi/sau chimice.
2.44
Îngrăşământ organic:
îngrăşământ obţinut din diferite materiale naturale de
origine
organică printr-o pregătire simplă
sau
prin compostare.
2.45
Îngrăşământ
organo
-
mineral:
îngrăşământ rezullat prin amestecare mecanică sau prelucrare chimică a unor
îngrăşăminte
minerale cu îngrăşăminte organice.
2.46
Îngrăşământ azotos:
îngrăşământe
cu
azot,
care
se
găsesc sub
formă
nitrică, amoniacală, amidică sau
în
combinaţie nitrică
-
an1oniacală, nitrică
-
an1onicală-amidică. Îngrăşământ care conţine azot ca element ferlilizanl exclusiv
sau
în principal.
2.47
Îngrăşământ fosfatic:
îngrăşăminte în care fosforul se găseşte sub
formă
de fosfat primar, secundar sau terţiar de calciu.
2.48
Îngrăşământ complex:
care conţine azot şi fosfor sau azot,
fosfor
şi
potasiu.
2.49
Lac:
masă
de apa
stătătoare care
ocupă
o concavitate a scoarţei pământului.
2.50
Levigare:
fenomen de îndepărtare cu apa de percolare din profilul de sol sau
din
partea superioară a
acestuia a
unora dintre componentele
lui
solubile sau fin
dispersate.
2.51
Mobilizare:
trecere sau conversie a diferitelor substanţe din sol
sub
formă
mobilă.
2.52
Nitrificare:
proces
de
oxidare
biologică
a
amoniului până
la
nitraţi de către bacteriile nitrificatoare din sol.
2.53
Plan
de Gospodărire a Apelor
pe
Bazin
Hidrografic:
instrument de planificare
şi
aplicare a măsurilor de asigurare a
protecţiei
şi utilizării durabile
a
apei
în
cadrul unui bazin hidrografic.
2.54
Productivitate
a solului:
însuşire complexă, sau atribut al unui teren
(a
sistemului sol-plantă-atmosferă)
de
a produce recolte.
2.55
Productivitate potenţială
a
solului:
capacitate
a
unui sol de a produce recolte în condiţii optime, prin folosire de: îngrăşăminte, pesticide, irigare,
lucrări.
2.56
Produse petroliere:
combustibili şi lubrifianţi obţinuţi
din
ţiţei.
2.57
Râu:
masă de apă care curge în cea mai mare parte la suprafaţă
în lungul
unei albii.
2.58
Resurse
de
apă:
ape de suprafaţă alcătuite
din
cursuri de
apă cu
deltele
lor,
lacuri, hăiţi, ape maritime
interioare
şi
marca
teritorială, şi apele subterane în
totalitatea
lor.
2.59
Salinitate:
ansamblu de probleme ridicate de prezenţa unui
conţinut de
săruri solubile sau sodiu schimbabil mai marc
decât
în
solurile obişnuite.
2.60
Salinizare:
acumulare de sărnri hidrosolubile
în
sol.
2.61
Schemă
cadru de amenajare
şi
gospodărire a apelor:
documentaţie complexă, cuprinzând:
reţeaua
hidrografică, lucrările de gospodărire a apelor şi prelevările
-
evacuările aferente folosinţelor,
analizate
în
diferite
scenarii şi
etape
privind dezvoltarea economico-socială
a
spaţiului hidrografic
respectiv,
precum şi modul
de protecţie, îmbunătăţire
şi păstrare a calităţii apelor.
2.62
Serviciu de asigurare a apei
brute
la
sursă:
totalitatea activităţilor de gospodărire a apelor, care sunt desfăşurate pentru crearea de noi surse de apă şi de regularizare a debilelor de
apă
ale surselor existente, în vederea satisfacerii cerinţelor, şi corelate cu prevederile actelor de reglementare emise pentru
folosirea resurselor
de apă.
2.63
Serviciu de
asigurare
a nisipurilor
şi a
pietrişurilor:
totalitatea
activităţilor
de gospodărire
a
apelor desfăşurate pentru asigurarea unei scurgeri normale
a apelor
de suprafaţă, pentru
regularizarea
debitelor solide şi crearea depozitelor de nisipuri
şi
pietrişuri în condiţiile menţinerii stabilităţii albiilor şi malurilor cursurilor de apă.
2.64
Serviciu
de
cădere medie asigurată prin baraje:
totalitatea
activităţilor de gospodărire a apelor
desfăşurate
pentru regularizarea debitelor cursului de apa într-o anumită secţiune
în
vederea asigurării folosinţei energetice.
2.65
Serviciu specific de gospodărire a apelor
pentru
ameliorarea
şi monitorizarea cantitativă şi calitativă a poluanţilor din
apele
uzate evacuate şi de protecţie a calităţii acestora: totalitatea activităţi lor desfăşurate pentru cunoaşterea stării şi evoluţiei cantitative şi calitative a apelor.
2.66
Sistem
de
agricultură:
tehnologie deosebit
de complexă
de
producere a producţiei agricole
caracterizată
prin specificul
intensiv
sau extensiv al agriculturii,
prin
modul de folosinţă a
terenurilor,
îmbinarea
ramurilor de producţie prin metodele aplicate,
pentru
menţinerea şi sporirea fertilităţii solului, prin
modul
de folosire a forţei de muncă, prin
relaţiile
de producţie.
2.67
Sistem
Naţional
de
Gospodărire a Apelor:
ansamblul
tuturor
activităţilor şi lucrărilor care asigură administrarea domeniului public de
interes naţional
al apelor şi gestiunea durabilă, cantitativă şi calitativă a resurselor de apă.
2.68
Sol:
partea
superioară
a
scoarţei terestre
compusă din particule minerale, materie organică, apă, aer
şi organisme.
2.69
Stare bună a
apelor:
calitate pe care
o
ating corpurile de apă de
suprafaţă
atunci când
parametrii
ecologici şi chimici de caracterizare, au
valori
numerice corespunzătoare
regimului
natural de scurgere cu impact antropic nesemnificativ.
2.70
Structură a solului:
caracteristică
deosebit
de complexă a solului care
reflectă
capacitarea de unire a particulelor elementare minerale şi organice în microagregate, şi acestea
la rândul
lor
reunite în
macroagregate (elemente structurale, formaţiuni structurale), având grade diferite de
formare şi
dezvollare,
forme şi
dimensiuni diferite.
2.71
Substanţe
periculoase pentru
sol:
substanţe, care datorită proprietăţilor, cantităţii sau concentraţiei
lor,
au un efect nefavorabil asupra funcţilor şi utilizării solului.
2.72
Tulbureală:
îngrăşământ
organic natural care provine de la animale şi constă dintr un amestec de
reziduuri:
dejecţii
lichide
şi solide cu
apa
de ploaie sau de canal,
iar în
unele cazuri şi cu o cantitate mică de paie tocate, praf de turbă, rumeguş şi nutreţul care rămâne de
la
hrana animalelor.
III.
BIODIVERSITATE,
SISTEME ECOLOGICE ŞI PEISAJ
3.1
Termeni
şi
definiţii
Biodiversitate:
multitudine
a plantelor şi
organismelor
vii ce trăiesc la suprafaţă,
în sol
şi
în
apă.
Este
inclusă, atât diversitatea
în
cadrnl
speciei,
cât şi între specii.
Biocenoză:
ansamblu de populaţii
(specii)
care
trăiesc pe
un
anumit
teritoriu sau
habitat
fizic bine delimitat şi care depind de anumite condiţii ale mediului abiotic.
Ecosistem:
unitate fundamentală funcţională a biosferei, cu un
tip
determinat
al
interacţiunilor componentelor
anorganice
şi organice şi configuraţie energetică proprie, care asigură desfăşurarea ciclurilor biogeochimice şi transformările de energie
în
fragmentul
dat
al scoarţei terestre. Se constituie
în
ecosisteme lacurile, pădurile, pajiştile, culturile etc. cu
fauna
şi flora lor. Structura unui ecosistem natural este constituită
din patru
componente. Prima este componenta abiotică
reprezentată
de
resursele
energetice şi
trofice
ale mediului, a
doua
este componenta producătoare de materie organică,
biomasă vegetală, a
treia este componenta consumatoare
de
materie organică,
reprezentată
de organismele ierbivore
şi
carnivore şi a patra este componenta
descompunătorilor, reprezentată prin
microorganismele care descompun
şi
mineralizează resturile organice.
Habitat (sau biotop):
mediul de viaţă care adăposteşte
biocenoza,
având condiţii
în
general unitare.
Diversitatea
biologică
creşte stabilitatea şi producţia totală a oricărui
ecosistem
şi de aceea
,
este o precondiţie importantă şi necesară
în
dezvoltarea
agriculturii durabile. Ecosistemul natural trebuie protejat pentru conservarea biodiversităţii.
Între speciile de plante, de animale şi diferitele ecosisteme există relaţii de
reciprocitate
,
de interdependenţă, piederea unei specii provocă schimbări ireversibile în tot ecosistemul.
3.
intensificarea
activităţii
economice constituie
o ameninţare
continuă pentru ecosistemele naturale, care poate provoca
numeroase efecte negative.
Dintre cele mai importante efecte negative pe care
la
poate determina activitatea antropică evidenţiem următoarele:
1.
contaminarea diferitelor resurse ale mediului înconjurător;
2.
degradarea şi
/
sau distrugerea habitatului speciilor salbatice;
3.
degradarea şi/sau distrugerea căilor de migrare a animalelor;
4.
distrugerea
şi/sau deteriorarea vestigiilor istorice şi culturale;
5.
distrugerea
şi/sau degradarea esteticii ambientale.
4.
În politica agrară,
aşa
cum prevăd de
altfel şi
directivele
UE, este
foarte important şi necesar ca utilizarea terenurilor
şi
activităţile
În fiecare
exploataţie agricolă,
să
se desfăşoare
Într-o
manieră
compatibilă
cu
protejarea
şi conservarea ecosistemelor
naturale şi implicit
a biodiversităţii.
De aceea, în elaborarea strategiilor pentru promovarea agriculturii durabile, trebuie să se înceapă de
la
nivelul producătorului agricol
şi
al gospodăriei rurale
individuale.
3.2
Asigurarea
biodiversităţii şi
protecţia ecosistemelor
5.
Pentru
asigurarea
biodiversităţii
şi
protecţiei
ecosistemelor trebuie re.-.pectate de
fiecare fermier
şi producător agricol o multitudine de
condiţii.
Cele mai importante măsuri pe care trebuie să le respecte fermierul, crescătorul de animale, se
referă
la
um1ătoarele :
•
Folosinţă
diversificată
a terenurilor agricole.
Principiul ecologic, conform căruia
"
solul are drepul
la
vegetaţie" trebuie permanent avut
în
vedere. Aceasta
înseamnă
că, în condiţii naturale de climat
,
este
necesar
ca solul să fie acoperit permanent cu vegetaţie diferită care-i asigură
regenerarea
şi refacerea şi îl protejează de acţiunea distructivă a unor factori naturali agresivi, cum este eroziunea hidrică, mai ales pe terenurile situate
în
pantă. Acest
principiu
nu este respectat în unele sisteme agricole, solul fiind periodic
lipsit
de vegetaţie şi supus astfel acţiunii agresive a factorilor naturali care determină degradarea solului, mai ales, în orizontul de suprafaţă. Aşa se explică intensificarea degradării solului prin destructurare (reducerea chiar pierderea stabilitătăţii hidrice a macro şi microagregatelor structurale) şi
apariţia
proceselor de crustificare, compactare de suprafaţă, eroziune eoliană cu efecte grave asupra germinaţiei şi
răsăririi
culturilor agricole şi a dezvoltării lor, mai ales, în primele
stagii de vegetaţie. Aceste efecte negative pol fi
reduse
prin introducerea
îngrăşămintelor verzi,
a
mulciului
vegetal,
a
culturilor
ascunse,
a unei rotaţi
i
adecvate
a culturilor corelată cu specificul local.
•
Protejare
şi conservare
a
habitatului sau mediului
de
viaţă al speciilor sălbatice
În
zonele agricole, speciilor de animale şi plante
sălbatice trebuie să
li
se
rezerve spaţii suficiente de habitat natural, care nu vor fi cultivate. Marginile de drum, canalele de drenaj şi de irigaţii, haturile, zonele umede, pajiştile şi fâneţele, păşunile, curţile din jurul caselor,
malurile
şi
îndiguirile
apelor curgătoare şi ale lacurilor, vâlcelele
şi
crângurile, pot contribui
la
îmbunătăţirea şi păstrarea habitatului natural al diverselor fom1e de
viaţă.
•
Protecţia
tuturor speciilor trebuie
garantată.
Protecţia speciilor sălbatice, precum şi a celor domestice sau a plantelor cultivate reprezintă condiţia fundamentală pentru asigurarea biodiversităţii.
Măsurile
de protecţie a speciilor şi a mediului sunt valabile
şi
se aplică începând cu gospodăriile
individuale
până la marile exploataţii agricole.
•
Protecţia şi conservarea bogăţiilor naturale, culturale, istorice
Ca şi alte ţări,
Rom
ân
ia
arc o
îndelungată
istoric
în
ceea cc priveşte evoluţia socio economică şi
demografică.
Schimbările permanente
,
uneori dramatice, au avut impact
puternic
asupra ecosistemelor naturale şi
med
iului
înconjurător.
Păduri
l
e au fost exp
l
oatate neraţional, fără a
ma
i
fi
regenerate
corespunzător; pajiştile
,
fâne
ţel
e şi păşunile naturale nu au fost supuse programelor de
protecţie
şi conservare.
De asemenea, trebuie conservate corespunzător ecosistemele natura
l
e
î
n care sunt păstrate vestigii istorice şi culturale, mărturii
vii
ale
is
torici
milenare a poporu
l
ui român.
3.3
Principii
şi
recomandări
ale codului de
bune
practici agricole
În
agricultură, este necesar să fie cunoscute şi
respectate
acele mijloace şi practici care asigură conservarea
biodivers
ităţii
indiferent de
aria desfăşurării
activităţilor.
Aceste
m
ijloace
şi practici sunt,
î
n
marc parte
,
accesibile
tuturor
fermierilor şi agricultorilor.
3.3.1
Curtea şi livada gospodăriei
individua
le
6.
Gospodăria
individuală, curtea şi livada constituie
un
sistem unitar
care
la
rândul
său face
parte dintr-un sistem natural mai extins şi mai
complex.
Se pot
rea
liza
condiţii corespunzătoare pentru viaţa micilor mamifere, a
reptilelor,
păsărilor şi insectelor în prezenţa activităţii umane
,
cu ajutorul unor măsuri şi mijloace simp
l
e, pe care oricare fermier şi producător
agr
icol
le poate
ap
l
ica,
astfe
l
:
•
se va evita asfaltarea aleilor şi potecilor, ca şi folosirea altor materiale impermeabi
l
e. Se
recomandă
acoperirea cu pietriş sau pietruirea ale
i
lor
şi
potecilor pentru a oferi un cadru ambiental plăcut şi în acelaşi timp uscat şi propice din punct de vedere ecologic.
•
se va efectua acoperirea pereţilor exteriori ai casei şi
clădirilor
auxiliare cu plante urcătoare
şi
crearea gardurilor vii din specii
loca
le
adecvate
;
•
se vor amenaja adăposhffi pentru păsări
,
pr
oteja
arborii bătrâni şi scorburoşi;
•
se vor
rea
liza
platforme de compostare pentru
reziduur
ile
organice din gospodărie
;
compostu
l
este un
îngrăşămân
t
valoros şi în ace
l
aşi timp un excelent mediu de viaţă pentru o mulţime de animale mici şi insecte folositoare;
•
se vor cultiva pomi fructiferi, varietăţi de
legume
şi plante decorative tradiţionale specifice zonei şi evitarea introducerii
î
n cultură a unor specii şi soiuri străine, neavizate sau chiar interzise (de ex. soiuri
,
hibrizi modificaţi genetic);
•
se va îmbunătăţi şi conserva flora spontană a pajiştilor, evitând cosirea
repeta
tă.
3.3.2
Câmpurile
7.
Terenurile
agricole
cultivate constituie
un
mediu
specific
unde
speciile de
plante dominante sunt Înlocuite cu regularitate. Numărul speciilor cultivate este limitat.
De aceea, din punct de vedere al biodiversităţii, se consideră că au o marc importanţă aşa numitele practici agricole
"
prietenoase
" ;
fermierii şi producătorii agricoli trebuie să aplice şi să respecte următoare
l
e reguli:
•
evitarea efec
t
uării ară
t
urilor timpurii
(iarnă
-pr
imăvară)
pe solul prea umed
,
care conduce la compactare
,
afectând
modul
de viaţă al organismelor care trăiesc
în
sol;
•
folosirea cât mai
redusă
a maşinilor agrico
l
e agresive
(freze,
grape
,
cult
i
vatoare) pentru afânarea şi mărunţirea solului, care pot afecta şi ucide organismele din so
l;
•
aprovizionarea solului cu
materiale
organice
reziduale,
stimulând ac
t
ivita
t
ea benefică a diferitelor organisme care
trăiesc
în sol, mai ales a râmelor;
•
efectuarea lucrărilor solului cât mai devreme posibil pentru a permite animalelor sălbatice să revină
în
habitatul
l
or
natural;
•
cositul şi seceratul să se efectueze de
la
mijlocul câmpului spre margini; aceste operatii
lrebuie
să fie efecluale câl mai
lârLiu
posibil pentru a evita uciderea puilor şi animalelor
tinere;
maşinile de
recoltat
să fie dotate cu dispozitive de alarmă pentru îndepărtarea animalelor;
•
păstrarea de spaţii necultivate între cele cultivate (haturi).
3.3.3
Pajişti, fâneţe
şi
păşuni
8.
Pajiştile,
păşunile şi fâneţele sunt considerate ecosisteme naturale şi se constituie ca
elemente dominante ale mediului rural cu o mai mare diversitate biologică decât zonele cultivate, mai ales dacă sunt în regim natural.
ln
Romania, aceste ecosisteme au o marc pondere, avand în vedere că numai
în
zona
montană
există 3,2
milioane
ha terenuri agricole, din care aproximativ 2,5 milioane
ha
sunt pajişti naturale.
9.
Este necesar să se cunoască faptul, că
în
special, în zona montană şi de deal aceste ecosisteme sunt deosebit de sensibile şi fragile. Solurile prezintă aciditate
naturală,
care influenţează considerabil compoziţia
florei
naturale furajere.
1
O.
O bună practică agricolă, cu raţiuni economice si de mediu, o reprezintă
dezvoltarea paşunatului
cu
animalele la
munte,
în
timpul verii,
la
stâni şi
văcării,
şi
de asigurare a iernatului în cadrul fermelor proprii, având ca
hrană
de hază fănurilc naturale,
multi-florale.
Ovinele ca si caprinele, asigură
împrăştierea
uniformă a dejecţiilor eliminând transportul la distantă. Forma de capsulă a halcgarului provenit de
la
aceste specii asigură fermentarea anaerobă, putrezirea şi trecerea
în
termen scurt spre mediu alcalin, atenuându
-
se,
în
acest mod aciditatea naturală a solului, simultan cu aportul, în doze echilibrate, de substanţe organice.
ln
acest mod se
intervine
şi
în
procesul de concurenţă interspecifică dintre plante prin
realizarea
condiţiilor
de
creştere naturală a plantelor valoroase, furajere, multiflorale.
11.
În scopul protejării acestor ecositeme naturale şi a biodiversităţii,
fermierul,
crescătorul de animale
trebuie
să mai aplice următoarele măsuri:
•
să
nu efe
.
ctueze fertilizari sau alte
lucrări
de
întreţinere în
pajişti
şi
fâneţe naturale,
în
perioada
înfloririi
plantelor;
•
să
nu efectueze lucrări când solul este prea umed pentru a
nu
dete1111ina apanţia
degradării
solului prin compactare excesivă., cu numcroa<;c consecinţe negative şi asupra organismelor care trăiesc
în
sol;
•
să
salveze
şi
să protejeze arborii mari
solitari
şi arbuştii existenţi, deoarece pot asigura hrană şi adăpost vieţuitoarelor sălbatice;
•
să
protejeze
pajiştile şi făncţcle naturale, care se vor cosi doar dacă este necesar şi
în
nici un caz nu se
vor
ara; păşunile şi
fâneţele
degradate se vor însămânţa
în
solul nearat utilizând semănători dotate cu brazdare
adecvate;
•
să lăse, prin rotaţie, suprafeţe necosite pe pajişti şi fâneţe; este
indicat
să se facă parcelari,
şi
la 3-4 ani o parcelă
sa fie
lasată necosită, penlru
reînsămânţare
nalurală;
•
să aplice cosire manuală unde terenul este prea umed şi, mai
ales în luncile
inundabile, unde este practic
imposibilă
utilizarea maşinilor agricole;
•
să elimine păşunatul, atât pe păşunile
îmbătrânite
şi
degradate,
cât şi pe cele proaspăt
însămânţate
în scopul
regenerării;
•
să nu
admită
păşunatul
în
păduri, pe coastele dealurilor
acoperite
cu arbuşti sau altă
vegelatie specifică,
în zone protejate din jurul
lacurilor
şi râurilor, chiar dacă acesl lucru nu esle economic;
•
să practice păşunatul cu număr
redus
de
animale, în
special oi şi capre, pe coastele
dealurilor,
pe
pantele
malurilor
lacurilor şi râurilor,
pe
nisipuri,
pe
soluri
calcaroase;
•
să
nu
admită suprapăşunatul;
este necesar să
se
asigure un raport
optim între
numărul
de
animale,
suprafaţă şi
calitatea paşunii;
•
trebuie ca vara
,
la
stâne,
locul amenajat pentru muls
şi
înoptare,
să
fie
schimbat
la 3-4 zile pentru evitarea supraîngrăşării terenului
şi
asigurarea
îngrăşării
uniforme (târlire);
•
este necesar, ca pe fâneaţă, primavara,
imediat
după topirea zapezii, balegarul bine putrezit să se împrăştie cât
mai
uniform; odată cu această operaţie
se
poate realiza şi supraînsămanţarea cu seminţe din specii de
leguminoase
sau graminee
valoroase,
cum este trifoiul alb, încorporate
în
masa fertilizantului natural
;
•
să efectueze, anual, fertilizarea păşunilor şi fâneţelor cu
îngrăşăminte
organice naturale; pentru a evita
acidificrca
solului şi sălbatici re florei (fenomen prezent numai
în
zona de munte) este
ncccsatr
ca ciclul vărat - iernat să nu fie
întrerupt,
şi să practice o
încărcătură
echilibrată de animale la unitatea de suprafaţă;
•
trebuie să evite fertilizarea cu bălegar care conţine
rumeguş
utilizat ca aşternut pentru animale datorită
acidităţii
pe care acesta o determină;
•
atunci când foloseşte
cositul
mecanizat, să evite rănirea animalelor şi păsărilor, care adesea, se
ascund în
zonele necosite, prin începerea cositului de
la
mijiocul câmpului
spre
margini
şi
prin dotarea utilajelor cu dispozitive de alarmă.
12.
Având În vedere deficitul de vegetaţie forestieră, mai ales, În zona de câmpie
şi deal
din
arealele
de pajişti şi terenuri
arabile,
fermierul va aplica măsurile:
•
reintroducerea
arborilor şi arbuştilor forestieri prin elaborarea amenajamentelor silvo pastorale, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de mediu, păşunat
şi
odihnă a animalelor;
•
reglementarea
încărcării
cu
animale în
funcţie
de productivitatea păşunilor, pentru a evita transferul păşunatului
în
pădure
şi
interzicerea păşunatului pe ploaie;
•
îmbinarea
intereselor
agro-silvoculturale prin crearea
de
culturi silvice ca rezervă
nutritivă
pentru
animale (frunzare)
în
situaţii extreme de criză
(secete
catastrofale);
•
folosirea
alternativă a pajiştilor:
·
1-
2 ani
păşune şi 1-2
ani fincaţă,
iar
în perioada
utilizării
ca fineaţă se
va realiza
şi plantarea speciilor forestiere;
•
să salveze şi să protejeze arborii mari solitari
şi
arbuştii existenţi pc terenurile arabile, deoarece pot asigura
hrană
şi
adăpost vieţuitoarelor
sălbatice;
3.3.4
Păduri
13.
Conservarea biodiversităţii pădurilor reprezintă condiţie esenţială pentru protejarea.florei şi faunei sălbatice, a unui mediu ambiental plăcut şi sănătos.
În
ţara
noastră,
conservarea mediului forestier este absolut necesară,
această
acţiune
fiind
determinată de un anumite particularităţi, care se
referă
la:
•
România arc o suprafaţă redusă
acoperită
cu păduri (aproximativ
27%)
şi
neuniform
distribuită
în raport
cu
principalele
forme de
relief
(munte, deal,
cîmpic);
•
numărul speciilor vegetale şi animale din pădure este
la un nivel
redus, comparativ cu numărul
total
de specii
vegetale
şi
animale
existente
în ţara
noastră, doar cca. 200 de specii
lemnoase
şi I OOO de specii ierboase, faţă
de
3500
de
specii
vegetale
superioare;
•
speciile lemnoase sălbatice există
aproape în
exclusivitate doar
în
ecosistemele forestiere; de asemenea,
în
proporţie
dominantă (peste
60
%)
din
speciile
ierboase se găsesc
doar
în arboretele forestiere;
•
unele specii arborescente şi ierboase sunt ameninţate cu dispariţia, cum ar fi: tisa, liliacul sălbatic etc.;
•
în zona de cîmpie există pericolul izolării genetice a unor spec11 ca urmare a fragmentării masivelor forestiere.
14.
Protecţia ecosistemelor forestiere este practic obligatorie şi impune Luarea şi respectarea cu stricteţe a numeroase măsuri.
Cele mai importante măsuri de protecţie se referă la:
•
limitarea promovării unor specii de plopi negri hibrizi în zonele
inundabile
ale Luncii Dunării şi luncile
rîurilor
interioare şi extinderea speciilor de plopi şi sălcii autohtone, care nu necesită fertilizare şi irigare;
•
respectarea zonării funcţionale a pădurilor în concordanţă cu conceptul dezvoltării durab
il
e
,
indiferent de natura proprietăţii asupra pădurilor;
•
implementarea măsurilor silviculturale care să aibă ca efect diminuarea şi chiar stoparea declinului pădurilor ( de ex. uscarea arborilor);
•
extinderea ariilor forestiere protejate;
15.
Codul bunelor practici silvice se adresează În special proprietarilor particulari de pădure care trebuie să contribuie la protecţia şi conservarea fondului forestier.
Cele mai importante măsuri care se impun acestora
se
referă
la:
•
cunoaşterea legislaţiei silvice în vigoare,
în
primul rînd a Codului Silvic;
•
crearea unor centre de perfecţionare continuă a cunoştinţelor legate de pădure şi rolul ci în economie, protecţia mediului şi viaţa socială;
•
asocierea micilor proprietari de pădure în forme adecvate care să asigure gestionarea durabilă a pădurilor;
•
crearea de către primării (în cazul
în
care nu există asociaţii ale proprietarilor de păduri) de pepiniere comunale proprii gospodărite cu ajutorul populaţiei rurale, beneficiară a materialului vegetal lemnos.
3.3.5
Zone rutiere, şanţuri şi canale
16.
Fermerii şi producătorii agricoli trebuie să protejeze fauna din preajma zonelor rutiere, a şanţurilor şi canalelor.
Pentru aceste zone se recomandă să aplice următoarele măsuri:
•
de-a lungul căilor rutiere trebuie să existe garduri vii, copaci, arbuşti, alei care să asigure habitat şi hrană pentru fauna sălbatică;
•
de-a lungul căilor rutiere, unde plantarea nu este posibilă, trebuie să existe măcar un şir
de
arbori naturali, arbuşti
sau
vegetaţie înaltă suculentă;
•
trebuie
să evite cosirea şanţurilor şi canalelor
din
zonele rutiere
înainte de
creşterea puilor şi animalelor tinere, de exemplu până
la
sfârşitul lunii
iulie;
•
este interzisă arderea ierburilor uscate.
3.3.6
E
.
cosisteme acvatice
17.
Ecosistemele acvatice sunt formate din ape curgătoare şi stătătoare: bălţi, iazuri, Lacuri, canale, şanţuri de scurgere, râuri etc., care contribuie la înji·umuseţarea ambientală şi La asigurarea habitatului multor specii ale florei şi faunei specifice.
Pentru ocrotirea şi conservarea biodiversităţii acestor ecosisteme fermierul trebuie să:
•
creeze mici lacuri artificiale cu maluri
înierbate,
şi să
planteze
arbori
şi
arbuşti;
•
sa
l
veze, ocrotească şi îmbunătăţească vegetaţia naturală de pe maluri
l
e
apelor;
•
regularizeze
albia râuri
l
or,
în
fapt, a tuturor apelor curgătoare
în
regim autorizat.
18.
Trebuie să păstreze, pe cât posibil, cursul natural al râurilor şi al altor ape curgătoare, aşa cum a evoluat de-a lungul timpului, În echilibru cu mediul.
19.
Este necesar să efectueze refacerea canalelor naturale distruse şi să refacă biodiversitatea acestor ecosisteme.
3.3.7
Protejarea şi ameliorarea peisajului
20.
Pentru amenajarea şi ameliorarea peisaju
l
ui
în scopul
menţinerii şi
îmbunătăţirii
echilibrului ecologic
al
peisajului se vor avea în vedere măsurile următoare:
•
Utilizarea vegetaţiei forestiere pc
terenuri
agrico
l
e
din
zona montană,
deal
şi podiş.
•
Aplicarea
în
zona montană a măsurilor preventive şi curative
de
îmbunătăţire terenului şi
vegetatiei.
21.
Măsurile preventive
se
aplică
pe terenurile
cu folosinţă
agricolă
din microzone cu
risc
ridicat la eroziune
(pîraie, versanti
cu pantă mai mare de 35
°,
soluri superficiale,
scheletice etc.), pe
reţeaua
cadastrală etc., şi au în
vedere, în primul
rînd, instalarea
vegetaţiei
forestiere.
22.
Vegetaţia lemnoasă
va
fi instalată sub
formă
de: cordoane de arbuşti sau arbori,
cordoane comp
l
exe de arbori şi arbuşti,
perdele forestiere,
şiruri
de
arbori.
23.
Metodele curative
se ap
l
ică
pe
terenurile degradate prin eroziune, alunecări de teren,
înmlăştinare,
reactivarea unor grohotişuri despădurite accidental
(doborîturi
de vînt
,
incendii
,
defrişări etc.). O atenţie deosebită se va acorda terenurilor
despădurite
din zona jnepenişuri
l
or unde pot apare fenomene grave ale
deteriorării
condiţiilor staţionale.
24.
ln zona de podiş şi deal utilizarea vegetaţiei forestiere se
va
face, ca şi În zona montană, prin metode preventive
În
scopul prevenirii şi evitării degradării şi curative, pentru reconstrucţia ecologică a suprafeţelor deteriorate.
Acţiunea preventivă de uti
l
izare a vegetaţiei forestiere trebuie să
ţină
cont, atât
de
existenţa proprietăţii private asupra pămîntului
,
cât
şi
de riscu
l
potenţial ridicat
al unor
terenuri la
acţiunea distructivă a
proceselor de
eroziune, alunecări etcă
25.
Reţeaua cadastrală trebuie să rămÎnă scheletul de bază pe care să se dezvolte formaţiunile vegetale lemnoase.
Formaţinunile
vegetale lemnoase
trebuie
să fie
formate
din :
•
cordoane
de
arbuşti;
•
şiruri de arbori;
•
perdele forestiere.
26.
Microrelieful trebuie utilizat ca şi reţeaua cadastrală; este vorba în primul rând de porţiunile de teren
cu
pantă foarte mare, de peste Jr/
-
3.5°, precum si şanţuri şi ogaşe.
27.
In wna de cîmpie, pentru refacerea şi conservarea biodiversităţii şi a condiţiilor de mediu
fermierii
şi proprietarii de teren trebuie să ia în considerare şi să respecte o serie de măsuri de bază.
Aceste măsuri se
referă
la
:
•
cultivarea şi întreţinerea
arbuştilor
şi arborilor;
•
vegetaţie
lemnoasă nu
va fi lipsită din nici o
linie
cadastrală;
•
întreprinderea unor
acţiuni
de supraveghere şi
urmărire a
evoluţiei,
a
stării
vegetaţiei
lemnoase din
zona
de câmpie,
la
intervale de 2-3 ani cu
ajutorul
imaginilor aeriene;
IV.
MĂSURI ŞI LUCRĂRI
DE
ÎMBUNĂTĂŢIRE ŞI
CONSERVARE
A CALITĂTII SOLULUI
'
Degradarea stării fizice a solului este definită prin distrugerea sa practic ireversibilă sau uşor
reversibilă.
În acca<;tă secţiune sunt prezentate procedee privind
reducerea
ori prevenirea degradării fizice a solului. Nu sunt prezentate detaliat
în
acest Cod
lucrările
de drenaj şi de menţinere a acestora.
Totuşi,
pc multe soluri, este important a
ne
asigura că
aceste sisteme funqionează eficient şi controlează apa din
sol.
4.1
Scurgeri de suprafaţă
şi
eroziune a
solului
28.
Unii factori, deosebit de activi în
poluarea
apelor, sunt legaţi de extinderea îngrijorătoare a degradării solului, mai ales a eroziunii şi compactării.
Eroziunea
este un proces geologic complex prin care particulele de sol
sunt dislocate
şi
îndepărtate
sub acţiunea apei şi a vântului ajungând
în
mare parte
în resursele
de apă de suprafaţă.
I.a
aceste cauze se adaugă şi activităţile umane
,
prin practicarea agriculturii intensive şi prin gestionarea defectoasă a terenurilor agricole.
Este foarte important de
reţinut
că pe măsură ce creşte nivelul degradării terenului agricol, fe1tilitatea solului se micşorează în aceeaşi măsură, influenţând negativ nivelul recoltelor.
Intensitatea
eroziunii de suprafaţă (spălarea particulelor de sol prin şiroire difuză), este în funcţie de
viteza
de scurgere, care la
rândul
ei depinde de mărimea şi lungimea pantei. Pe terenurile agricole situate în pantă procesul este accelerat prin efectuarea lucrărilor agricole pc direcţia pantei.
4.2
Tasarea
şi
distrugerea
structurii solului
29.
Definitie:
'
Tasarea
(compactarea)
solului este un proces fizic prin care are
loc
creşterea exagerată a
masei de sol pe
unitatea
de
volum.
30.
Clasificare:
Compactarea solului este clasificată din două punct de
vedere:
a originii şi a
localizării
sau adâncimii la care se manifestă.
În
raport
cu originea compactarea sau
tasarea
solului este naturală
(primară)
şi antropică (artificială, secundară).
31.
Compactarea naturală
este
datorată factorilor
şi proceselor care au condus la fonnarea
solului,
fiind specifică unor anumite categorii de soluri, adesea în cazurile
respective
se formează
straturi
sau orizonturi de sol foarte compacte, cel mai evident este orizontul Bt al solurilor argiloiluviale.
32.
Compactarea artificială, antropică sau secundară
este datorată,
de
regulă, greşelilor tehnologice din sistemul agricol:
trafic
exagerat şi neraţional efectuat pe teren
pentru lucrări agricole, hidroameliorative, transport, în special
în
condiţii
inadecvate
de umiditate a solului.
Compactarea secundară sau antropică este specifică agriculturii intensive, puternic mecanizată, având tendinţa de a se accentua odată cu creşterea gradului de mecanizare, adică a masei maşinilor agricole, a presiunii din pneuri şi a intensităţii şi
ji·ecvenţei de lucrare a solului, fiind deosebit de importantă pentru fiecare fermier
.
33.
O importanţă deosebilă în favorizarea acestui proces negativ o au unele elemente
tehnologice
ale sistemului de agricultură şi agrotehnica aplicată.
34.
În funcţie de adâncimea
la
care se produce şi se manifestă, se distinge compactarea de suprafaţă şi de adâncime, aceasta din urmă, în cele mai multe cazuri este de origine primară, fiind localilzată la adâncime, relativ mare, peste 40cm, ajungând la 50-60 cm.
introducerea în agricultură a maşinilor grele cu masă mai mare de 10-20 tlaxă, a condus la apariţia compactării secundare pe cele mai fertile dintre soluri. Compactarea secundară de suprafaţă, se produce la adâncime mai redusă, fiind corelată cu adâncimea de lucrare a maşinilor agicole.
Cauze ale compactării
35.
În fermă, compactarea antropică este favorizată de următoarele cauze:
•
folosirea rotaţiilor de scurtă durată: monocultura şi rotaţia de doi ani grâu - porumb;
•
absenţa culturilor an1elioratoare, cum
sunt:
legun1inoasele perene (trifoi
şi
lucernă), ierburi perene
(T,olium Multiflorim),
etc.;
•
bilanţul negativ al hun1Usului şi altor elemente nutritive din
sol,
ca urmare a fertilizării reduse, a absenţei fertilizării organice;
•
efectuarea lucrărilor solului
în
condiţii
improprii
de umiditate;
•
intensitatea, frecvenţa, lucrarea anuală la aceeaşi adîndcime;
•
aplicarea necorespunzătoare a udărilor.
Intensitatea compactării secundare sau antropice depinde de susceptibilitatea sau
vulnerabilitatea solului de a
se
compacta, care este determinată de: compoziţia
granulometrică neechilibrată, de structura nestabilă, de conţinutul redus de humus.
Starea de compactitate a solului, ca şi cerinţă de atănare, poate fi determinată pe baza cunoaşterii gradului de tasare al solului, care pennite şi
stabilirea
cerinţei faţă
de
afânare.
Efecte ale compactării
36.
Tasarea, sau compactarea solului, indiferent de origine, are o multitudine de efecte negative, atât asupra solului, altor resurse de mediu, cât şi a productivităţii fermei.
Printre care cele mai importante şi cunoscute efocte negative
sunt
următoarele:
scăderea permeabilităţii
solului la
apă
şi
aer,
şi
creşterea riscului de exces de apă
;
reducerea
capacităţii de
reţinere
a apei, şi a conţinutului de apă accesibilă;
înrăutăţirea regimului aerohidrie;
creşterea rezistenţei la penetrare şi
inhibarea
dezvoltării sistemului radicular; creşterea rezistenţei la arat
şi în
consecinţă creşterea consumurilor,
degradarea agregatelor structurale ale solului: a formei, mărimii şi stabilităţii
lor;
calitate necorespunzătoare a arăturilor
şi
a
pregătirii
patului germinativ.
Fertilitatea şi capacitatea de producţie a solului, ca urmare a efectelor negative, scad considerabil, uneori până la 50% comparativ cu solurile necompactate.
37.
Prevenirea
compactării antropice a solului se
realizează de
fermier prin adaptarea
sistemului
de
agricultură, a agrotehnicii şi a lucrărilor mecanice astfel încât să
fie
reduse la minim efectele şi procesele negative.
Fermierul,
pentru reducerea şi chiar eliminarea cauzelor compactării secundare, trebuie să
respecte
şi să aplice următoarele măsuri :
•
efectuarea lucrărilor solului la starea de umiditate optimă;
•
eliminarea
traficului
în condiţii necorespunzătoare de umiditate;
•
folosirea unei sisteme de maşini care să permită
limitarea
presiunii exercitate
pe sol,
prin: utilizarea pneurilor cu
presiune scăzută,
a
şenilelor,
a roţilor
duble,
creşterea vitezei
de
lucru,
reducerea presiunii de pneuri;
•
rotaţii de
lungă
durată care să includă şi plante amelioratoare;
•
măsuri de creştere a bilanţului
humusului
din sol prin fertilizare corespunzătoare,
în
special prin aplicare de îngraşăminte organice;
•
evitare a păşunatului excesiv.
38.
În raport cu starea de compactitate a solului, se pun două probleme principale:
•
pe solurile necompactate se impun măsurile, prezentate mai sus, tocmai În scopul prevenirii apariţiei compactării secundare,
•
În
timp
ce
pe solurile deja compactate, indiferent
de cauze,
se impune reducerea compactării excesive.
39.
Reducerea
compactării
excesive
se poate realiza pe cale mecanică, prin lucrări efectuate la adâncimea stratului compactat: scormonire, subsolaj pentru adâncimea de 30-40cm, şi scarificare (afânare adâncă) La adâncimi mai mari,
care
pot ajunge chiar La 60-70 cm pe solurile compactate
În
adâncime.
Trebuie să reţinem, faptul
că
astfel de metode mecanice de
refacere
a solurilor compactate au doar caracter temporar, fiind un remediu de scurtă durată, Întrucât solurile astfel afânate se
vor
recompacta destul de rapid, fâcâml necesară revenirea periodică cu astfel de lucrări, şi ridicarea substanţială a costurilor. De aceea, cele mai bune şi eficiente rămân măsurile preventive.
Definiţie: Structura solului
este o caracteristică intrinsecă, distinctă,
specifică solului,
extrem
de
complexă, de care depinde fertilitarea
solului.
40.
Structura solului poate fi definită din punct de vedere pedologic şi
agronomic:
•
pedologic prin modul de asociere
a particulelor
elementare
în clemente
(agregate) structurale, care au formă, mărime şi grad de dezvoltare diferite;
•
agronomic prin ansamblul
însuşirilor
fizice
ce
caracterizează capacitatea de
reţinere şi cedare
a
apei,
pătrunderea
şi
mişcarea apei în profilul de sol,
starea
de aşezare a
solului,
stabilitatea hidrică
şi
mecanică a agregatelor
structurale ale
solului, şi de regimurile fizice aferente
(hidric,
de
aeraţie,
termic).
Formarea structurii solului include un ansamblu de procese fizice, chimice şi biologice de o deosebită complexitate, rol activ avându-l argila, materia organică, hidroxizii de fier şi de aluminiu, şi carbonatul
de
calciu.
41.
Cauzele degradării
structurii solului sunt
grupate
in două categorii
majore:
modificarea chimismului şi acţiunile mecanice.
Aceste
două
categorii
de
cauze constau în următoarele :
•
modificarea chimismului solului prin scăderea conţinutului de humus şi,
în
unele situaţii, prin alcalizare sau acidificrc, ca urmare a fertilizării neechilibrate sau a irigării cu apă necorespunzătoare ;
•
acţiunile mecanice directe ale lucrării excesive, ale
lucrării
la o stare de umiditate necorespunzătoare a solului, impactul direct cu picăturile
de
ploaie din precipitaţii şi apă de irigaţie, păşunatul excesiv.
Destructurarea reprezintă reducerea sau pierderea stabilităţii agregatelor structurale de sol la acţiunea apei şi a maşinilor agricole, fiind unul dintre cele mai
importante
procese fizice ale degradării solului.
La
rândul
său, destructurarea este în fapt cauza care generează numeroase alte procese negative sau a intensificării celor existente.
Astfel, deteriorarea calităţii agregatelor structurale, adică: a formei, a porozităţii
lor,
a stabilităţii hidrice, în special pc solurile cu folosinţă arabilă, este de cca mai marc importanţă deoarece, influenţează crucial caracteristicile hidrologice, permeabilitatea solului pentru apă şi aer, stabilitatea şi configuraţia spaţiului macroporos.
Dintre procesele negative generate deosebit de importante sunt: crustificarca
,
băltirea apei la suprafaţă, prăfuirea şi colmatarea spaţiului poros, eroziunea, compactarea, etc.
42.
Pentru
prevenirea degradării structurii solului
fermierul
trebuie . ă aplice şi . ă
respecte o multitudine de reguli şi măsuri.
Regulile şi măsurile pe care trebuie să
le
aplice fermierul se
referă
la:
efectuarea
lucrărilor
solului şi a traficului pe
teren
în condiţii de
lim
it
are
la
strictul necesar a numărului de lucrări şi a masei utilajului şi numai la umiditate corespunzătoare a solului;
utilizarea plugurilor specializate: pluguri cu
lăţime
de
lucru
variabilă, pluguri oscilante, pluguri cu brazdă în trepte ;
utilizarea semănatorilor specializate, pentru însămânţare ş1 aplicare a îngrăşămintelor direct în mirişte;
repararea drumurilor de acces de suprafaţa cultivată;
reducerea
combaterii mecanice a buruienilor, pe cât este posibil
;
menţinerea în limite optime a
reacţiei
solului şi a compoziţiei cationilor schimbabili;
folosirea la irigaţie de apă convenţional curată, de calitate;
structură de culturi variată, cu rotaţii de lungă durată, în care să fie incluse şi plante amelioratoare;
favorizarea activităţii mczofaunci (râmelor);
evitarea
irigaţiei
prin aspersiune cu aspersoare gigant, cu intensitate excesivă şi înlocuirea acesteia cu irigaţia localizată;
4.3
Eroziunea
Eroziunea
solului constă
în
pierderea particulelor de sol prin acţiunea
apei
şi
vântului. Riscul
erozional trebuie minimalizat printr-un management
adecvat.
Adâncimea de înrădăcinare şi cantitatea de apă accesibilă pentru plante se reduce. Aceste procese sunt şi mai
intense
pe solurile subţiri unde roca este mai aproape de suprafaţă.
Intensificarea
eroziunii conduce la pierderea treptată
a
stratului superficial de sol,
a
particulelor fine de sol bogate
în
nutrienţi şi la reducerea fertilităţii solului.
Eroziunea conlribuie la creşlerea
riscului
faţă de inundaţii prin
inlensificarea scurgerilor,
blocarea
drenurilor
şi canalelor de
drenaj.
46.
Protecţia
solului împotriva eroziunii se poate realiza prin culturi agricole şi prin tehnologii agriculturale specţfice.
Tehnologiile
impun
cunoaşterea de fermier
a
următoarelor
aspecte:
plantele cultivate
P
l
ante
l
e cultivate
în
funcţie
de
rolul pe care-l au
în
protecţia
solului
sunt
clasificate în
unnatoarele categorii:
•
foarte bune
protectoare
-
graminee
(specii
de
Lolium
şi
Dactylis)
şi
leguminoase perene (lucernă, trifoi,
ghizdei);
•
bune
protectoare -
cereale
păioase
(grâu,
orz
,
ovaz, mei, iarba
de
Sudan etc.);
•
mediu protectoare -
leguminoase
anuale (mazare
,
măzăriche
,
soia,
lupin,
fasole);
•
slah protectoare
-
culturi prăşitoare
(porumb,
floarea soarelui, cartofi, sfeclă de zahăr, dovlecei,
viţă
de
vie
etc.);
sistemele de culturi în funcţie de
pantă
Pe terenurile cu pante de peste
1
O
%
se aplică
sistemul
de culturi
în
fâşii cu benzi
înierbate,
a căror
lăţime
variază
în
funcţie de
pantă:
a)
pantă de
5%
-
10%
-
lăţimea
fâşiei de 60-150 m;
b)
pantă de
10%
-
15% -
lăţimea
făşiei de 30-60
m;
c)
pantă
de
15%
-
20%
- lăţimea
fâşiei de
20-30 m;
d)
pantă de
peste
25% - lăţimea
făşiei de
20 m.
Pe terenurile situale în pantă
,
alunei când nu este posibilă
înierbarea permanenlă, se
poate practica cullura în 1ăşii altemale de planle bune şi foarle bune prolectoare cu benzi înierbate, pe
lungimea
curbelor de nivel. Terenul
va
fi prolejal prin
valuri
de pămânl, agrolerase, banchele netede
sau
garduri de nuiele.
•
a lucrărilor speciale de
protecţie pe
terenuri cu pantă mare
În
zone seceloase, cu panle de pesle 15%, lungi
şi
unifom1e
şi
cu soluri având textură medie se
realizează valuri
de pământ la diferite dislanţe,
iar
pe pante de pesle 20
% se
construiesc agroterase.
•
a aportului de Îngrăşăminte
organice
şi resturi vegetale
Penlru an1eliorarea solului
şi refacerea slralului
de humus, se
va
aduce un aport de îngrăşăminle organice,
resluri vegelale,
îngrăşăminte
verzi.
Şi în acest caz, praclicarea
culturilor
ascunse este foarte utilă.
•
a eviării unor lucrări superficiale agresive
Pe
solurile supuse
eroziunii
şi
pe cele vulnerabile se va evita dezmiriştirea cu grape cu discuri şi cu maşini
de frezat
solul.
•
a practicării sistemelor
speciale
de protecţie
Terenurile
agricole supuse
eroziunii eoliene
vor fi
protejate de perdele
forestiere şi
garduri
vii, în scopul
limitării
transportului particulelor
de
sol şi a
depunerii acestora
ca sedimente în ape.
•
a interzicerii tăierilor şi defrişărilor
O practică extrem de dăunătoare o constituie tăierea pădurilor şi
defrişările
precun1
şi
ararea păşunilor permanente şi a fâneţelor. Inevitabil, aceste
terenuri vor
pierde azotul din
sol şi se vor
degrada rapid.
47.
Fermierul, În scopul
prevenirii
si combaterii eroziunii solului pe terenurile arabile Înclinate trebuie să respecte cu stricteţe o serie de măsuri.
Cele mai importante măsuri pe care
trebuie
să
le
respecte fiecare fermier se
referă
la:
•
executarea lucrărilor
şi
semănatul culturilor prăşitoare pe curbele de nivel;
•
folosirea gunoiului de grajd bine fermentat şi
a îngrăşămintelor verzi;
•
practicarea
pe curbele de nivel de culturi
în
fâşii cu
lăţimi
în funcţie de pantă;
•
practicarea
culturilor în fâşii,
intercalate
cu
benzi permanent
înierbate, orientate pe curbele de nivel sau cu o
abatere
de 3
-
5
%;
•
practicare de asolamente speciale cu plante protectoare;
•
infiinţarea plantaţiilor antierozionale sub formă de perdele de
1O
-
15
m lăţime, orientate pe curbele de nivel,
la
pante de
20
-
25%;
•
efectuarea lucrărilor adecvate de îmbunătăţiri
funciare.
48.
În plantaţiile viticole, în scopul prevenirii şi combaterii eroziunii solului, fermierul trebuie să pună în aplicare mai multe măsuri.
Cele mai importante măsuri pe care trebuie să
le aplice
fermierul se referă la:
•
orientarea
rândurilor
de viţă de
vie
pc curbele de
nivel
şi executarea
lucrări
l
o
r
agrotehnice de
întreţinere
în acelaşi sens;
•
executarea de biloane pentru reţinerea apei pe versanţii cu pantă lină şi uniformă;
•
executarea de biloane înclinate pentru dispersarea şi evacuarea apei;
•
realizarea
benzilor
înierbate
pe
versanţii
cu pante uniforme;
•
realizarea
de canale de coastă de nivel sau înclinate, cu debuşee naturale sau artificiale de evacuare
a
apelor
,
în
funcţie
de
pantă şi tipul solului;
•
înfiinţarea
unor benzi de arbuşti fructiferi pc panta
din
amonte a drumurilor orientate pc curbele de nivel;
•
relizarca,
prin
desfundare
a terenului, pc pante de
peste
25%, a
tcra<;clor
cu platforma orizontală, consolidate prin
înierbare
sau cu brazde
de
iarbă;
•
relizarca
de terase cu platforma orizontală sau
înclinată,
cu taluzc consolidate
în
ziduri din piatră.
49.
În plantaţiile pomicole, În scopul
prevenirii
şi combaterii eroziunii solului, fermierul trebuie să
pună
În aplicare mai multe măsuri.
Cele mai importante măsuri pe care trebuie să
le aplice
fermierul se referă la:
•
orientarea rândurilor de pomi
pc
curbele de nivel şi executarea arăturilor pc această direcţie;
•
în planlaţii
tinere,
în zonele umede şi
acolo
unde există soluri mai fertile, se vor intercala
între rândurile
de
pomi culturi de plante
bune
şi
foarte
bune prolecloare;
•
realizarea
de
benzi
înierbate pe versanţii cu panle uniforme, la dislanţe
diferite,
în funcţie
de
pantă;
•
înierbarea întregii
suprafeţe, cu
realizarea
lucrărilor
solului doar
în
jurul pomilor;
•
realizarea
canalelor de coastă pentru evacuarea
apelor, de la
pante de peste
1
O
%,
în
regiunile
umede;
•
executarea manual sau mecanic de terase continue cu
platforma
orizontală;
•
în
cazul terenurilor framântatc cu soluri grele şi pante
de peste
15%, precum şi cele usoare sau mijlocii şi inclinate, se vor
realiza
terase individuale orizontale.
4.4
Solurile
fermei
Solul este bunul cel mai
de
preţ al fermierului. Cunoaşterea solului din cadrul fermei, alături
de
aplicarea
bunelor
practici
de
pregătire şi cultivare
a terenurilor
agricole, conduce, atât
l
a
creşterea cantitativă şi calitativă a producţiei agricole, cât şi la
reducerea riscurilor
degradării
solului
prin diferile procese.
50.
Oricare
tip
de sol
este vulnerabil la degradare,
mai
ales atunci când este
luat
în cultură.
,
i
I
psa unei
planificări a
activităţilor sau lucrările excesive
pot
conduce la
degradare
prin
destmcturare,
crustificare, compactare a solului.
Aceste procese
împiedică
răsărirea
rapidă şi
uniformă
a plantelor, prin
degradarea
spaţiului poros, a condiţiilor de
aeraţie şi
aprovizionare cu apă,
limitează dezvoltarea
masei
radiculare, şi
în
conscciţă
a
plantelor cultivate. Apoi, compactarea solurilor favorizează
procesele
de scurgere de suprafaţă,
prin reducerea
permeabilităţii solului
la
apă, a infiltrării apei în sol.
Intensificarea
scurgerilor
de
suprafaţă
provoacă
eroziunea solului,
poluarea
cursurilor
de
apă,
reducerea
biomasei. Riscul spălării
de
suprafaţă şi a eroziunii solului este amplificat
în
cazul solurilor sărace
în
materie organică, în absenţa culturilor protectoare, şi pc tcrcnri cu pante lungi, abrupte.
51.
De
aceea, ameliorarea şi conservarea
stării
structurale a solului aduc
o
serie
de
beneficii directe şi indirecte în
folosul fermierului,
în protecţia
resurselor
de
mediu, cum sunt:
•
lucrări mai uşoare ale solului;
•
favorizarea
răsăririi şi
înrădăcinării
plantelor
pnn
îmbunătăţirea regimului aerohidric, şi a capacităţii de reţinere a apei;
•
reducerea
riscurilor
de eroziune a solului
şi
a scurgerilor de suprafaţă;
•
reducerea
băltirii
apei
la suprafaţă;
•
creşterea producţiei,
a
calitaţii şi
productivităţii
culturilor agricole.
52.
Pentru
realizarea aceslor beneficii
fermierul
trebuie:
•
să cunoască bine solul
din
cadrul fermei, şi
mai
ales
factorii
limitativi
ai
acestuia;
•
să
evite
pierderea structurii solului printr-o
reală
şi optimă planificare a: lucrărilor solului,
a înfiinţării
cullurilor şi
înlreţinerea
aceslora,
modului de
recollare;
•
să aplice numai acele
practici
care evită perpetuarea problemelor şi care
duc
la
eliminarea acestora;
•
să
inspecteze
cu regularitate terenurile
agricole, să
se monitorizeze prin indicatori specifici
starea
actuală a
solurilor.
4.4.1
Identificarea şi
cunoaşterea tipurilor
de sol: cartarea pedologică
53.
Pentru
o fermă perfonnantă cartarea pedologică este
absolut
necesară. Dacă un astfel de
studiu
nu
se
poate efectua
,
atunci, cel puţin, trebuie apelat
la
instituţii de specialitate,
pentru
a folosi posibilele materiale infonnative existente.
Azi nu se mai poate practica nicio formă de agricultură performantă (convenţională, conservativă, organică, ecologică, de precizie)
fără
cunoaşterea resurselor edafice. Mai mult decât atât, trebuie cunoscuţi factorii limitativi care impun alegerea şi practicarea anumitor tehnologii de cultivare a plantelor, a plantaţiilor
viti-pomicole.
54.
Pentru
a
obţine cele mai bune performanţe de
la
un sol este necesar şi important să fie cunoscute şi înţelese, cel puţin caracteristicile fundamentale ale acestuia, care determină alegerea sistemului sau
a
componentei tehnologice corespunzătoare.
Unele dintre proprietăţile solului, cum sunt: grosimea activă a profilului de sol, volumul edafic util şi textura pot fi variabile în cuprinsul fermei şi în profilele pedologice.
ln
acelaşi timp, aceste caracateristici au un
grad
ridicat de stabilitate,fiind extrem de dificil de modificat, astfel că sunt considerate ca factori limitativi sau restrictivi ai producţiei agricole, şi toate tehnologiile trebuie să li se adapteze.
Alte proprietăţi, cum sunt: stabilitatea hidrică a agregatelor structurale de
sol,
reacţia, starea de aşezare, conţinutul
în
macronutrienţi, etc.
,
au caracter dinamic
înregistrând
modificări însemnate
prin
aplicarea
sistemelor
tehnologice de cultivare a solului, dar
în
acelaşi
timp
pot fi şi mai uşor dirijaţi, modificaţi, amelioraţi.
55.
Minimum de proprietăţi ale solului pc care trebuie se le cunoască fermierul se referă la:
•
textura sau compoziţia granulometrică a solului;
Aceasta reprezintă distribuţia
procentuală
a particulelor minerale: de nisip, praf şi argilă.Fermierul,
de
ex., trebuie să ştie că solurile
nisipoase
sunt mult mai predispuse la compactare şi eroziune decât cele argiloase sau
lutoase,
pc când solurile argiloase sunt mai vulnerabile la excesul de apă.
•
starea de aşezare sau de compactitate, adică aşezarea mai laxă sau mai
compactă
a particulelor primare
,
a micro ş1 macro formaţiunilior stucturalc
în
masa solului;
Fermierul
trebuie
să cunoască starea de compactitate a solurilor
răspândite în
fermă
întrucât
aceasta
îi
permite să aplice măsurile mecanice necesare pentru ameliorarea rapidă.
•
capacitatea de friabilitate sau de mărunţire a solului;
Această caracteristică arată măsura în care solul
,
prin acţiunea maşinilor agricole se sfărâmă
,
se desface
în
formaţiuni
stmcturale din ce
în
ce mai mici; cu cât un
sol
este mai
friabi
1
cu atât
se
lucrează mai uşor.
•
sistemul radicular al
plantelor;
Masa
radiculară poate indica dacă un sol arc,
în
ansamblul său, caracteristici favorabile: astfel dacă acesta penetrează
în
profunzime şi se ramifică bine, atunci solul este de calitate; dacă se dezvoltă
încet
şi pc orizontală, atunci predomină anumiţi factori sau procese
limitative,
de ex.
,
compactarea secundară
de
suprafaţă.
•
conţinutul de materie organică din sol,·
Materia
organică din sol influenţează productivitatea, structura solului şi capacitatea acestuia de reţinere a apei, etc., culoarea solului
în
stratul superficial poate fi un
indicator
aproximativ, dar sunt necesare determinări
de
laborator pentru aprcicrca precisă.
•
culoarea solului,·
Culoarea solului constituie un indicator pentru capacitatea naturală de drenaj si aerare a solului. Un profil cenuşiu, galben si pestriţ
indică
faptul că solul este favorabil fenomenului de băltire şi este lipsit
de
oxigen, pc când un sol brun este
drenat
liber.
•
flora şi fauna din sol.
Flora şi fauna din sol reprezintă un
indicator
biologic deosebit
de
important.
De
ex.
prezenţa
râmelor, care contribuie la formarea unor agregate structurale zoogcnc specifice (coprolite),
îmbunătăţind
prin activitatea lor mecanică de deplasare,
ingerare
şi eliminare a solului, procesele de aeraţie şi infiltrare a apei,
reprezintă
un indicator practic al unm sol care oferă un mediu prielnic de creştere şi dezvoltare a vegetaţiei.
56.
Starea solului
la
un moment dat se poate constata şi evalua, într-o primă fază, prin
respectarea
unor reguli, relativ uşor de urmat de către fermier şi cfecturca unor observaţii şi determinări foarte simple.
Astfel fermierul trebuie să
întreprindă
acţiunile următoare:
•
verificarea
periodică a solului
în
diferite puncte staţionare ale fermei;
•
identificarea
degradării solului şi a capacităţii de drenaj
a
acestuia se
va
putea realiza într-un profil de sol; se va
verifica
dacă solul se desface în formaţiuni structurale de diferite forme şi mărimi, se va determina starea de înrădăcinare a culturii şi
respectiv
culoarea solului;
•
va
verifica
starea de compactitate pe adâncimea profilului de sol cu
ajutorul
unui cutit. Exislă aşa numitele, penelrometre de buzunar, inslrumenle deosebit de simple, ce pol oferi o infomrntie
suficient
de exactă, prin
simpla
inlroducere a lor în peretii profilului de
sol,
la diferite
adâncimi.
lnlr-un
sol
compacl,
se simte
durilatea acestuia, pe când înlr-un
sol friabil,
bine structurat cuţilul pătrunde cu uşurinţă, penetrometrul oferă şi posibilitatea aprecierii gradului de compactitate;
•
va aprecia principalele
clase
texturate ale solului, cu oarecare precizie, această operatie, se poate efectua direct pe
teren,
prin examinarea
atentă
a
solului.
Metoda cuprinde examinarea organoleptică a
solului
cu ochiul
liber
sau cu lupa şi prin pipăit
a
solului uscat
şi a
celui umezit până
la
consistenta plastică. Operatia pricipală conslă
în
modelarea
solului,
framântarea în palmă şi între degete a solului umezit. Se încearcă
succesiv să
se
fom1eze
mici sfere, printr-o mişcare circulară în palmă,
suluri
prin mişcare
în
sus şi în jos,
între
palme, inele prin
rularea
peste deget a sulurilor, sau panglici prin presarea şi
netezirea
între degetul marc şi arătător a sulului. De ex., la cele
două
extremităţi sunt situate solurile nisipoase care sunt aspre,
nu
au plasticitate
,
nu se modelează, şi
respectiv
solurile argilosc, care sunt alunccosc, foarte plastice, se modelează cu uşurinţă şi formează bile sau sfere
,
suluri,
inele
şi panglici
luciasc;
solurile cu textură mijlocie ocupă o poziţie intermediară
între
aceste două extreme.
•
va înregistra
adâncimea
la
care se descoperă stratul compactat şi se va măsura grosimea acestuia;
•
va identifica dacă sunt prezente râmele, fiind un foarte bun indicator al
stării
de sănătate, de fertilitate a solului; cu cât acestea sunt
în
cantitate mai marc cu atât solul prezintă, în ansamblu, o stare structurală şi aprovizionare cu materie organică mai bună;
•
va observa cu atenţie suprafaţa solului pentru a identifica posibile ncuniformităţi;
•
se verifică dacă culturile sunt bine
înrădăcinate.
4.4.2
Prevenirea degradării structurii solului
57.
Anumite lucrări agricole desfăşurate pc un sol nepotrivit pot conduce
la
destructurare
,
aducând daune mediului înconjurător, necesitând cheltuieli sporite pentru ameliorare, pentru refacere.
58.
Degradarea structurii solului se produce datorită compactării, lucrărilor
în
exces şi a sărăturării. Aceasta poate determina scăderea productivităţii şi creşterea riscului de producere a eroziunii solului.
59.
Modul de lucru şi desfăşurarea la momentul optim a lucrărilor agricole ale solului sunt hotărâtoare pentru conservarea stării structurale a oricărui sol cultivat.
60.
Sunt necesare câteva clemente esenţiale, ca: abi
l
itate
,
răbdare dar şi utilaje agricole corespunzătoare pentru:
•
a asigura conservarea friabilităţii solului (capacitatea de a se desface
î
n formaţiuni structurale de diferite mărimi) şi uşurinţa de fi lucrat;
•
a asigura apa
,
aerul, nutrienţii necesari şi o activitate biologică optimă, toate
î
n sprijinul dezvoltării armonioa<;c a vegetaţiei;
•
prevenirea şi evitarea pierderilor de sol, de seminţe, de
îngrăşăminte
şi de pesticide;
•
evitarea
lucrărilor
repetate şi
în
exces;
•
reducerea chiar eliminarea scurgerilor de suprafa
ţ
ă
,
a eroziunii care pot provoca inundarea căilor de acces, a proprietăţilor învecinate, dar şi poluarea şi colmatarea apelor de suprafaţă.
61.
În
scopul prevenirii şi evitării degradării solului este necesar să se respecte, cel puţin
,
câteva reguli deosebit de imp01tante, care se
referă
la:
•
evitarea efectuării lucrărilor agricole pc solurile prea umede chiar dacă acestea sunt bine structurate;
•
evitarea traficului pe terenurile umede;
•
evitarea formării şanţurilor, urme adânci produse de roţile maşinilor agricole, prin reducerea trecerilor repetate;
"Lucrarea conservativă" a solului este o expresie generică, care se referă la o multitudine de metode de lucrare, de la semănat direct, până la afânarea şi mobilizarea întregului profil de sol, excluzând întoarcerea brazdei şi arderea miriştii, permiţând menţinerea resturilor vegetale pe suprafaţa solului sau aproape de suprafaţa solului şi/sau păstrarea afânată şi granuloasă a suprafeţei
solului, în scopul reducerii eroziunii şi a îmbunătăţirii relaţiilor solului cu apa".
•
practicarea lucrărilor conservative
î
n acord cu
indicatorii
de pretabilitate a
solului
şi terenului.
•
cultivarea
ierburilor
perene frecvent
î
n cadru
l
rotaţiei culturilor;
•
realizarea unui pat germinativ mai grosier pentru a reduce scurgerile de
suprafată;
70.
În zonele de risc pentru prevenirea eroziunii sunt necesare măsuri speciale elaborate şi planificate la nivel local, de fermă, de parcelă, punctând zonele de risc
ridicat la scurgere.
Zonele cu relief neuniform, deluroase, muntoase, abrupte sau cu pante lungi sunt în mod special vulnerabile
la
procese erozionale, scurgerile acumulându-se în văi. În zonele cu nivel ridicat de neuniformitate care sunt străbătute de văi înguste scurgerile se acumulează în cantităţi apreciabile.
71.
Controlul apei drenate din zonele cultivate se efectuează prin lucrări specifice de drenaj. Trebuie acordată atenţie specială eliminării sedimentelor care se acumulează în canale şi drenuri.
Riscul erozional poate fi redus semnificativ printr-un bun management agricol.
72.
Evitarea Lucrărilor sau reducerea numărului Lor, Lucrarea solului sau intrarea pe soluri umede sunt de cea mai mare importanţă.
Pc solurile susceptibile la eroziune, compactarea de suprafaţă
reduce
abilitatea, capacitatea solului de a absorbi apa, aceasta determinând apariţia băltirii şi intensificarea eroziunii. Aceste procese negative ar trebui corectate înainte de semănat.
73.
Evitarea pregătirii unui pat germinativ fin care determină apariţia proceselor degradării
fizice
La suprafaţă: colmatare a !}paţiului poros şi crustificarea.
Este
necesar
în
aceste condiţii creşterea conţinutului de materie organică pentru prevenirea proceselor degradării fizice de suprafaţă.
74.
Pentru protecţia solului La suprafaţă, acoperirea cu vegetaţie este crucială.
Acolo unde riscul erozional este ridicat semănatul culturilor de iarnă şi reînsămânţarea culturilor ierboase este de mare importanţă. Cel puţin 25% din suprafaţa arabilă ar trebui acoperită cu astfel de culturi.
În
astfel de situaţii, prăşitoarele trebuie evitate.
75.
Spaţiile destinate trecerii maşinilor agricole pentru efectuarea tratamentelor
chimice,
chiar în cazul neprăşitoarelor, se deschid numai după răsărirea plantelor.
Dacă acest lucru nu este posibil, datorită managementului de cultivare al culturii
respective,
atunci în spatele roţilor maşinilor agricole se recomandă
un
sistem de afânare superficială, care să contribuie la reducerea compactării zonei respective şi astfel a
riscului
erozional.
76.
Semănatul şi cultivarea plantelor, ca şi toate celelalte operaţii agricole pe terenurile care sunt situ/ale în pantă, să se efectueze doar pe curbele de nivel.
Pentru agricultura mecanizată este de preferat ca la arabil să se utilezeze doar acele
terenuri
care au pantă rezonabilă.
77.
Pentru zonele care au terenuri în pantă abruptă sau nivel ridicat de neuniformitate, doar efectuarea lucrărilor pe curbele de nivel nu sunt suficiente.
În
aceste zone, lucrările agricole efectuate transversal pe curbele de nivel conduc la intensificarea proceselor de scurgere, cu deosebire pe urmele maşinilor agricole. Pe
terenurile
cu pantă mare acest risc este deosebit de mare.
78.
Culturile prăşitoare, cu deosebire rădăcinoasele şi legumele nu sunt potrivite pentru terenurile situate în pantă şi afectate de eroziune.
79.
Atunci când se foloseşte plugul reversibil şi se efectuează arătura perpendicular pe pantă se recomandă ca întoarcerea brazdei să se efectueze spre amonte pentru a reduce eroziunea şi deplasarea (alunecarea) lentă a solului.
80.
După efectuarea lucrărilor de recoltare, pentru protejarea solului la suprafaţă, este necesar ca resturile vegetale tocate să rămână pe teren.
81.
Solul nu va fi păstrat
"ca
ogor negru sau curat de resturi
vegetale".
Această măsură este recomandabilă pentru toate solurile care sunt în folosinţă la arabil.
Pentru
aceasta,
lucrarea de arătură cu
întoarcerea brazdei
poate
fi înlocuită
cu o lucrare superficială de discuit
sau
o altă lucrare asemănătoare efectuată de exemplu cu cizelu
l
(cunoscută ca lucrare de conservare a
solului).
Astfel
de practici
au avantajul că, de-a lungu
l
anilor, conduc la creşterea conţinutului de materie
organică în
stratul
superficial.
82.
Un pat germinativ mai grosier este mai puţin vulnerabil la procesele erozionale
decât unul fin.
83.
După culturile semănate toamna, mai ales pe terenurile vulnerabile faţă de erozione, şi În condiţii de umiditate ceva mai ridicată, nu este recomandată tăvălugirea.
84.
În anumite condiţii sunt recomandate plante protectoare semănate În cultură ascunsă sau plante cum sunt: secara, muştarul, lupinul semănate toamna timpuriu.
Astfel
de
plante sunt
încorporate
în sol primăvara
înainte de
semănat printr-o
arătură
superficială, şi oferă un foarte bun control pentru eroziunea eoliană şi prin apă pe solurile susceptibile la
astfel
de procese. Acceastă metodă poate reduce şi spălarea nitraţilor.
85.
În perioada de iarnă este de preferat ca solul să fie acoperit cu vegetaţie (să rămână nelucrat), deci ca mirişte, porumbişte, sau acoperit cu mulei vegetal.
Porumbiştea nu oferă suficientă protecţie împotriva eroziunii şi din acest motiv, nu numai
porumbul,
dar şi alte prăşitoare sunt evitate.
86.
Terenul pregătit pentru plantarea cartofilor (bilonat), dar în general patul
germinativ pregătit pentru cultura legumelor prezintă risc ridicat faţă de erozione.
87.
În condiţiile cultivării Legumelor abilitatea solului de a rezista proceselor degradării fizice, mai ales erozionale poate fi îmbunătăţită prin anumite căi.
Una
dintre căi o
reprezintă
biloanele realizate perpendicular
pe
direcţia pantei
,
şi săpând mici gropiţe
între biloane
de-a lungu
l
brazdelor penttu a îmbunătăţi
absorbţia
apei şi
reducerea scurgerilor
şi deci de a preveni procesele eroziona
l
e
,
metodele fiind eficiente
,
mai a
l
es
,
la culturile
irigate.
88.
Dacă irigarea este necesară, atunci aplicarea apei trebuie astfel realizată Încât
procesele de scurgere şi erozionale să fie evitate.
Este necesar ca apa de
irigaţie
să se aplice în acord cu cerinţele culturilor
,
să nu se aplice în exces
,
să
nu
se
aplice nom1e de udare mari, iar dacă este aplicată prin aspersiune
,
atunci mărimea picăturii este de preferat
să
fie cât mai redusă.
89.
Picăturile mari conduc rapid la dezvoltarea proceselor negative la suprafaţa solului cauzând mai ales: înnămolirea, colmatarea spaţiului macroporos, crustţficarea datorită destructurării agregatelor structurale.
90.
Dacă procesele de scurgere Încep .<iă apară se va renunţa la irigaţie sau se va trece La irigare Localizată.
91.
Scurgerile prin conducte trebuie evitate şi apa trebuie drenată cu mare grijă de la echipamentul deconectat.
92.
Dacă eroziunea prin apă este o problemă foarte severă, atunci este necesar să se aplice in prima urgenţă următoarele măsuri:
•
crearea de benzi permanent înierbate, ca zone tampon pe terenurile situate în
pantă pentru reducerea
scurgerilor
şi colmatarea văilor şi apelor de
suprafaţă;
•
modificarea structurii culturilor în rotaţie
,
introducerea ierburilor
perene
,
păstrarea acoperită cu resturi vegetale a suprafeţei solului;
•
îmbunătăţirea hidrostabilităţii
agregatelor
structurale ale solului
la
suprafaţă prin
aplicare de materiale
organice (îngrăşăminte organice,
nămoluri compostate
,
resturi
vegetale, etc.), stabilizatori chimici
(PAM,
VAMA, POLINILIT
)
acolo unde este posibil;
•
construirea de mici
digulcţe,
gărdu
l
eţe de-a lungu
l
curbelor de nive
l.
Fig.
2. Micile obstacole
in
calea apei
realizate pc
curbele
de
nivel reduc scurgerea
(preluată după Codul de Bune Practici Agricole
-
Protecţia Solului realizat de Marea Britanie)
93.
Benzile tampon sunt permanent înierbate cu ierburi
cultivate
sau cu vegetaţie naturală. Acestea au un rol deosebit de important în prevenirea proceselor de scurgere şi astfel în pătrunderea şi depunerea sedimentelor în apele de suprafaţă.
Totuşi
,
acestea
,
adesea nu reprezintă
o
soluţie de
l
ungă durată pentru
reducerea
poluării apelor cu
sedimente ori
penttu
reducerea
levigării nutt·ienţilor şi altor agrochimicale. Acolo unde există un proces erozional sever
,
sau scurgeri excesive
,
acestea pot
fi diminuate pe a
l
ocuri
prin
realizarea unor cana
l
e
preferenţiale
de scurgere.
94.
Benzile
tampon sunt cele mai potrivite şi eficiente pentru prevenirea scurgerilor excesive de apă pe terenurile situate în pantă dacă interceptează aceste canale de scurgere; rezultate sunt obţinute dacă se plantează benzi tampon cu arbuşti (gard viu).
95.
Benzile Înierbate sunt deosebit de eficiente în mişcarea (5pălarea) nitraţilor şi atunci când pânza de apă freatică este situată la mică adâncime.
Acesta nu este
însă
un caz frecvent, dar condiţiile de anaerobioză din terenurile saturate (cu exces de
apă)
pot fi
îmbunătăţite
prin benzi
l
e
înierbate
care pot contribui
l
a reducerea
concentraţiei de nitraţi prin procese
de
denitrificare. Acolo unde aceste benzi tampon sunt eficiente, lăţimea lor optimă depinde de tipul de sol, climat
,
topografie şi
aceasta
ar putea fi cuprinsă
între
2 şi 50 m.
96.
Lăţimea benzilor tampon este variabilă de la un loc la altul depinzând de condiţiile locale. În cele mai multe cazuri această lăţime este de 20 m minimum.
În
Uniunea Europeană s-a pledat pentru
reducerea
acesteia
,
astfel că o lăţime de 2 până la 6 m poate fi considerată ca acceptabilă.
112.
Perdelele de protecţie, de asemenea, au rol pozitiv important în menţinerea şi dezvoltarea unui mediu sănătos pentru animalele sălbatice şi astfel de încurajare a biodiversităţii.
Fig. 3. Perdelele de protectie reduc eroziunea eoliana (preluata dupa Codul de Bune Practici Agricole
-
Protectia Solului realizat de Marea Britanie)
113.
Culturile cerealiere de toamnă, cum sunt: grâul, secara, orzul, sau dintre plantele
tehnice
muştarul, pot fi folosite
ca
plante protectoare pentru perioada
de
iarnă.
114.
Cultivarea de material săditor (pepinieră) intercalat cu plante de primăvară contribuie, atât la protecţia solului, cât şi a culturilor de primăvară.
115.
Unele culturi de toamnă, numite şi culturi de protecţie, pot fi încorporate primăvara în sol printr-o Lucrare superficială sau uneori tratate chimic înainte de semănatul culturii
de
primăvară.
Sistemu
l
este benefic
în
special pentru solurile nisipoase irigate sau pentru ace
l
e soluri cu
textură
prăfoasă
,
sărace
în
materie organică şi care au un grad
ridicat
de vulnerabi
li
tate la destructura
r
e
,
mai a
l
es când sunt intens lucrate pentru pregătirea patu
l
ui germinativ.
116.
Procesele erozionale eoliene, acele ''furtuni de praf' au consecinţe negative directe nu numai asupra solului, dar şi altor componenete ale mediului ambient, afectând vegetaţia şi apele de suprafaţă prin depunerea particulelor de praf, şi nu În ultimă instanţă viaţa oamenilor şi altor vieţuitoare.
117.
Pe solurile turboase, şi acestea adesea afectate de eroziunea eoliană, semănatul mecanizat al păioaselor în benzi poate constitui o măsură fezabilă de protecţie pentru culturile leguminoa. e care sunt semănate primăvara timpuriu.
118.
Amendarea cu material argilos, ca măsură ameliorativă pentru creşterea conţinutului de argilă a solurilor turboase nisipoase, constituie adesea o măsură posibilă şi de lungă durată pentru protecţia solului împotriva eroziunii eoliene, deşi este destul de greoaie şi costisitoare.
Această tehnică devine practică şi economică dacă materialul necesar pentru
amendare
este cât mai aproape de zona solurilor ce urmează a fi amendate.
Sunt
necesare de
la
300 la I OOO t/ha de material argilos pentru stabilizarea suprafeţei unor astfel de
soluri.
Fig .4. Intercalarea materialului săditor cu plantele de primavară contribuie la diminuarea efectului eroziunii eoliene (preluata dupa Codul de Bune Practici Agricole
-
Protectia Solului realizat de Marea Britanie)
119.
Conţinutul de argilă al solurilor nisipoase în stratul superior trebuie să ajungă la 8-10
%
pentru a.fi eficient.
Materialul argilos se lasă la suprafaţă o perioadă relativ îndelungată pentru a
fi
expus acţiunii factorilor şi proceselor naturale, mai
ales,
acţiunii proceselor naturale de
îngheţ
dezgheţ
,
umezire-uscăre
,
înainte
de a
fi
pregătit pentru semănăt. Dacă după aplicarea materialului argilos solul
este
imediat prelucrat efectele benefice
sunt reduse,
practic sunt pierdute,
în special
dacă este
arat
adânc.
120.
O măsură destul de eficientă pentru controlul eroziunii eoliene o constituie aplicarea mulciului
vegetal,
la suprafaţa patului germinativ imediat după semănat, în
cantitate de 5-15 tlha.
Gunoiul de grajd
,
resturile vegetale de la fabricile de zahăr, nămolurile de canalizare compostate
sau
parţial
compostate sunt
materiale corespunzătoare, care pot
fi
utilizate ca mulei. De asemenea, produsele reziduale compostate care provin de
la
fabricile de celuloză şi hârtie pot fi utilizate ca muici.
121.
Atunci când se foloseşte nămolul de canalizare, dar şi alte reziduuri, este absolut necesar să fie respectate prevederile legislaţiei naţionale şi internaţionale în vigoare şi restricţiile privind protecţia apelor subterane.
122.
Dacă mulciul aplicat la
suprafaţă
este deranjat prin aplicarea ulerioară a Lucrărilor agricole atunci efectul benefic este redus foarte mult sau chiar pierdut.
123.
Stabilizatorii sintetici, cum sunt emulsiile
comerciale
VAMA, PAM, etc., pulverizaţi pe suprafaţa solurilor nisipoase după semănat, determină un efect pozitiv temporar de protecţie pentru culturile valoroase.
În
folosirea acestor condiţionatori sau stabilizatori chimici este necesară asistenţă
tehnică
din partea
specialiştilor în
domeniu.
124.
Alegerea
cât mai atentă a practicilor agricole constituie o metodă efkientă pentru controlul eroziunii pe solurile nisipoase.
Prin utilizarea sistemelor de lucrare convenţională, adică de afânare
a
solului prin
arătură
cu întoarcerea brazdei, un control eficient asupra eroziunii de suprafaţă se poate obţine numai dacă
în
stratul superficial este suficient de multă argilă şi praf.
125.
Odată cu semănatul este recomandată şi tăvălugirea, într-o singură trecere, pe direcţia curbelor de nivel şi până la răsărire . ă nu se mai aplice nici o altă lucrare.
Pentru a avea o suprafaţă suficient de stabilă
la
tăvălugire
este necesar ca solul să corespundă din punct de vedere a stării de umiditate.
126.
Păstrarea miriştii până la semănatul culturii următoare, ca şi practicarea sistemului conservativ, fără lucrare sau semănat direct, mai ales, în cazul culturilor de primăvară, contribuie la protecţia solului împotriva eroziunii eoliene.
Această
tehnică
a fost elaborată
în
SUA
încă din anii '60,
în special penttu conservarea apei din
solurile
situate în pantă, apoi
a
fost extinsă şi
la îmbunătăţirea
şi conservarea stării
de
calitate a
solului.
Rezultatele
obţinute şi
în ţara noastră au confinnat efectele
benefice
ale unei astfel de
tehnologii,
care
se
poate aplica
în
condiţii specifice.
127.
Este absolut necesar să se urmărească cu atenţie, mai ales pe terenurile în pantă, dacă solul devine prea compact la suprafaţă, conducând la creşterea scurgerilor şi
intensificarea eroziunii hidrice.
128.
Pentru asigurararea creşterii şi dezvoltării normale a unui covor vegetal bine încheiat, acolo unde este cazul, compactarea de suprafaţă va
fi
ameliorată prin
efectuarea lucrărilor
de
afânare prin subsolaj.
4.7 Compactarea solului
Redarea însusirilor
normale
ale solului compactat presupune
dislocarea
straturilor compactate şi crearea de spaţii
largi
între agregatele de sol, care să permită circulaţia apei, schimbul de gaze şi dezvoltarea sistemului radicular al plantelor.
129.
Atunci când se stabileşte structura de culturi, trebuie luată În considerare abilitatea sau pretabilitatea terenului la diferite sisteme de lucrare, pentru aplicarea tuturor operaţiilor de câmp necesare În funcţie de . pecijicul local fără a determina, sau provoca degradarea solului prin compactare.
Până recent, se considera că din punct de fizic, eroziunea este cel mai
grav
proces al degradării solului. Azi se recunoaşte, practic,
nu
numai de catre comunitatea ştiinţifică, dar şi de către fermieri, mecanizatori,
agrotehnicieni,
că aceasta s-a
datorat faptului
că eroziunea este un
proces
vizibil, petrecându-se
imediat
suh ochii
noştri
în
timp
cc compactarea nu este un proces vizibil, având loc undeva
în
adâncimea
profilului de
sol, şi de aceea,
în timp poate
deveni mult mai grav.
130.
Întotdeauna sistemele tehnologice agricole
trebuie
să acorde atenţie sporită solurilor argiloase şi prăfoase.
Lucrările realizate în câmp pentru culturile de toamnă în comparaţie cu cele din
primăvară au
întotdeauna efecte mai reduse în
provocarea
compactării.
131.
Lucrărilor specifice culturilor de rădăcinoase şi legume, atât pentru semănat, întreţinere, recoltat trebuie să li se acorde atenţie deosebită.
Trebuie
acordată
atenţie operaţiilor din perioada de
recoltare,
care pot provoca degradarea solului,
în
special pentru
rădăcinoase
şi legume. De
regulă,
se
recomandă
să se ceară consultanţă de la instituţiile abilitate pentru a cunoaşte perioadele optime de lucrabilitate şi traficabilitate a solului.
132.
Compactarea solului în stratul superior, dar mai ales în straturile adânci, poate afecta sever solurile şi poate.fi doar parţial înlăturată, iar costurile sunt semnificative.
Compactarea este un factor
restrictiv
deosebit de
important
a
l
creşterii şi dezvoltării sis
t
emu
l
u
i
radicular,
reducând infiltraţia
apei în sol şi crescând riscul excesu
l
u
i
de umiditate la suprafaţă
,
dar şi pc profilul de sol. Pot creşte procesele de scurgere, care măresc riscul inundaţiilor, cresc astfel şi procesele eroz
i
ona
l
e şi transferu
l
poten
ţi
ali
l
or poluanţi (inclusiv nutricnţi şi pesticide) în apele de suprafaţă potabile.
133.
Pătrunderea aerului în sol este restricţionată, astfel că activitatea biologică şi
creşterea rădăcinilor sunt direct şi indirect afectate.
Aceasta reduce fertilitatea so
l
u
l
u
i,
dar în special accesibilitatea nutricnţilor către plante. De aceea
,
este extrem de
important
de a reduce orice forme ale compactării so
l
u
l
u
i,
mai ales acolo unde procesele naturale de refacere nu au intensitate
ridicată,
sau solurile
respective
au o capacitate de rcsilicnţă redusă.
134.
Solurile care au condiţii bune de drenaj şi care nu sunt permanent cultivate au stare structurală favorabilă care permite dezvoltarea normală a sistemului radicular,
ca şi infiltraţia şi drenajul apei.
/35. Folosirea maşinilor agricole sau a oricăror maşini pe terenuri prea umede conduce la compactarea severă a solului şi la reducerea .<iemnijicativă a sistemului radicular. De asemenea, păşunatul, mai ales pe terenurile umede, poate conduce la degradarea structurii solului determinând probleme similare.
136.
Întotdeauna când sunt utilizate maşinile agricole, pentru orice fel de lucrare, este
absolut necesar să se cunoască starea de umiditate ( conţinutul de apă din sol).
Mai
mult decât atât, sistema de maşini agricole, ca şi momentul de
"intrare"
în teren
trebuie
să fie în acord cu specificul solului. Echipamentele de mare putere ca şi lucrările numeroase efectuate la suprafaţă pentru pregătirea patului germinativ
"fin"
provoacă
formarea unui strat superficial
,
fin şi compact (cunoscut sub numele de crustă) mai ales pc solurile prăfoase
,
pc cele degradate la suprafaţă, cu un conţinut redus de materie organică, în special după ploi intense cc au loc imediat după
lucrările
mecanice. Acesta reduce, chiar stopează germinaţia seminţelor şi răsărirea plantelor şi stimulează procesele de scurgere şi eroziune.
137.
Maşinile agricole de mare capacitate nu constituie neapărat un risc mai ridicat
pentru solurile "nelucrate", dacă acţionează în condiţii optime de umiditate.
De asemenea, presiunea redusă din pneuri, roţile duble, ori vehiculele tractate pot fi. extrem de utile în prevenirea proceselor degradării fi.zice a solului.
138.
Sarcina pe osie este un alt factor deo. ebit de important, şi de aceea e. te nevoie de comultanţă de specialitate pentru a fi în acord cu specificul .mlului, În mod deosebit pentru solurile lutoase, prăjoa. e şi argiloase.
Totuşi, atunci când condiţiile
sunt
improprii, maşinile agricole de mare putere pot provoca compactare de adâncime,
(sub
25-30 cm chiar până la 40-60 cm) fiind foarte dificil de ameliorat şi de asemenea, foarte costisitor.
139.
În zone cu soluri lutoase ori prăfoase în stratul arat şi argiloase în adâncime, talpa plugului şi plasticitatea adesea sunt prezente, mai ales în condiţii de umiditate.
Atunci când aceste probleme sunt identificate corect, de obicei pot fi co
r
ectate
,
pentru o perioadă de timp, prin lucrări de subsolaj.
140.
Atenţie deosebită trebuie acordată compactării secundare provocată de efectuarea lucrărilor solului, an de an, la aceeaşi adâncime, sau de către trecerile repetate efectuate pe aceleaşi urme, ori de cele efectuate în timpul operaţiilor de recoltare.
În ţara noastră
î
nsă
,
atenţie sporită trebuie acordată compactării p
ri
mare
,
care afectează
,
în special, solurile a
r
gi
l
oiluvialc
în
adâncime şi care sunt extrem de dificil de drenat. În aceste condiţii sunt necesare
lucrări
de drenaj şi apoi de afânare adâncă
.
141.
În oricare fermă, înainte de a fi cultivate, trebuie evaluate solurile predi:,puse la compactare pentru a se stabili măsurile corective necesare.
De asemenea
,
dacă se constată că starea stmcturală a solurilor intens cultivate este sever degradată
,
şi aceasta este corelată şi cu un conţinut redus de materie organică, este necesar
,
o perioadă de câţiva ani, să se cultive plante perene graminee şi leguminoase,
în
diferite amestecuri
,
această soluţie conducând la regenerarea formaţiunilor structurale şi
îmbunătăţirea
ansamblului de caracteristici fizice, chimice şi biologice.
Fig 5. Subsolajul ameliorează straturile de sol compacte
142.
Uneori, este posibil ca degradarea solului, să aibă loc chiar în cursul procesului de ameliorare prin lucrări mecanice.
Aceasta se produce dacă în timpu
l
efectuării diferitelor lucrări de afânare adâncă nu s-a luat în considerare starea de lucrabi
l
itate care este determinată de conţinutul momentan de apă şi capacitatea de
reţinere
şi cedare pentru apă
,
subso
l
u
l
devenind şi mai puternic afectat de compactare.
Un
astfel de strat puternic compactat, de obicei situat şi la o adâncime de peste 40-50 cm
,
practic este foarte greu de ameliorat dacă nu chiar imposibi
l.
Oricând se doreşte ameliorarea so
l
u
l
ui afectat de compactare prin aplicarea lucrări
l
or de afânare adâncă trebuie să se
ţină
cont de condiţia iniţ
i
a
l
ă a so
l
u
l
u
i
şi numai după aceea se va
trece
l
a realizarea ci.
143.
Afânarea adâncă poate face solul şi mai vulnerabil la compactare in raport cu Lucrările care se vor efectua in viitor, existând in acest sens un cerc vicios din care
practic
nu
se poate ieşi.
4.8. Lucrările de arat,
grapat
şi
semănat
Marea
majoritate a agricultori
l
o
r
consideră că arătura cu
întoarcerea
brazdei este
principala lucrare
a solului. Această operaţie
tehnologică
este aplicată, practic
î
n sistemele tehno
l
ogice convenţionale. În acelaşi timp,
după
această
lucrare
principa
l
ă a solului sunt aplicate şi combinate
multe
alte
l
ucrări secundare
,
în
scopul obţinerii unui
pat
germinativ cât mai uniform
,
fin şi afânat, pentru
realizarea
condiţiilor optime de germinaţie
,
răsărire şi dezvoltare a diferitelor culturi. Adesea, astfel de practici agricole sunt
înlocuite
parţial sau în tota
l
itate prin introducerea crbicidarii totale pentru contro
l
u
l
eficient al buruienilor
,
fiind
,
de regu
l
ă
,
specifice sistemelor
tehnologice
conservative.
·
144.
Este
bine cunoscut
,
că pc solurile nisiposc şi prafoasc în
timpul
ploilor există riscul ca patul germinativ fin să
î
nregistreze procese negative de compactare
,
crustificarc
,
favorizând pc terenurile situate
în
pantă scurgerile de suprafaţă
,
ca urmare a
reducerii
capacităţii solului de a absorbi apa din precipitaţii. De asemenea
,
traficul repetat
pc
solul umed determină compactarea
în
adâncime care este dificil şi costisitor de remediat.
Pentru ca astfel de fenomene să fie evitate fermierul
trebuie se
implementeze măsurile :
•
lucrările
trebuie
efectuate
doar la starea optimă de umiditate, în special pe solurile cu
textură
argiloasă
,
cu un conţinut
ridicat de
argilă. De
aceea, înainte
de
intrarea în
teren
trebuie
efe
-
ctuată verificarea conţinutului de apă din
sol,
care poate fi apreciat direct
în
câmp prin modelarea manuală a solului, dar cel mai precis prin determinări gravimetrice ale conţinutului de apă;
•
patul
germinativ trebuie
să fie mai
grosier
pe solurile nisipoase şi prăfoase unde există riscul crustificării; paturile germinative umede nu se vor tasa prin
tăvălugire,
după semănat, pc terenurile care prezintă
risc
de crustificarc;
•
conţinutul de
materie organică
din
sol trebuie sporit,
pentru a
î
mbunătăţi caracteristicile tehnologice şi a facilita modul de lucrare. Creşterea conţinutului de materie organică din sol este un proces
lent,
care se desfăşoară pe termen relativ lung, dar care poate fi
realizat
în timp
prin utilizarea constantă
a
îngraşămintelor organice naturale şi printr-o o rotaţie corespunzatoare a culturilor în care să fie incluse şi plante care să fie utilizate ca îngraşământ
verde.
•
unde
se
constată
apariţia
compactării
secundare, este
recomandată arătura de
toamnă,
pentru a favoriza drenajul intern al solului; mai ales, după culturi
lărzii (porumb,
rădăcinoase) se va verifica
slarea
de compaclare a solului şi adâncimea de apariţie. Acolo unde esle necesar lrebuie sa
se
efeclueze
subsolajul
sau
scarificarea
la adancimea
si laţimea
coreclă,
în
timpul perioadelor corespunzaloare condiţiilor de umidilate ceva mai redusă a
solului;
•
să efectueze semănatul de toamnă
cât
mai
devreme
pentru asigurarea unei bune acoperiri a
lerenului înainlea
începerii
iernii.
Dacă este necesar lrebuie avut în vedere
şi
aplical un plan
suplimenlar
de rezervă care prevede combalerea buruienilor, bolilor şi dăunatorilor care pol apărea în perioada de toamnă.
4.8.1
Lucrările
conservative
ale solului
145.
Sistemul de
lucrări
conservative este recunoscut ca fiind baza agriculturii conservative.
La
nivel mondial agricultura conservativă este practicată pc o suprafaţă de
peste
70 mi
l
ioane
ha,
cca
mai
marc parte fiind
răspândită în America
Latină,
Statele
Unite
ale
Americii şi Australia, şi doar o mică parte,
î
n celelalte zone
ale lumi
i
.
·
146.
Cca mai importantă
componentă
a sistemelor conservat
i
ve
,
ca
ş
i în
cele convenţionale este
lucrarea
solului,
adică
modul de afânare, de
prelucrare
şi
introducere
a seminţei.
Definiţie
Lucrarea
conservativă este
o
expresie
generală care
defineşte
diferite
modaltăţi,
practici,
În
managementul
agricol
de afânare şi
prelucrare a
solului În
vederea semănatului, În
condiţiile excluderii
Întoarcerii brazdei şi
menţinerii
acoperite
cu muici
vegetal
a cel puţin 30
%
din
suprafaţă,
după semănat.
Sistemele tehnologice conservative au cvolut rapid după perioada 1950-1960,
a
t
ât
pc
plan internaţional, cât şi în ţara noastră,
în
funcţie
de
posibilităţile
de
mecanizare odată cu creşterea capacităţii
tractoarelor
şi
a
maşinilor agricole, şi a diversificării
echipamentelo
r
de
afânare, prelucrare a solului
şi
semănat.
Astfel,
acum
expresia
"
lucrare
conservativă
"
,
cuprinde procedee
extrem
de variate,
de la
semănatul direct în sol neprelucrat până
la
afânare adâncă
fără
întoarcerea
brazdei
,
între
aceste
două
extreme
regăsindu-se
numeroase variane ca:
lucrăr
i
reduse,
lucrări
parţiale sau
în b
enzi
,
lucrări
rotaţionale,
lucrări raţionale, lucrări
în
muici vegetal
,
lucrăr
i în trafic
controlat,
lucrăr
i în
biloane.
147.
Condiţii de aplicare a
lucrării
conservative
la nivelul fermei
Aplicarea
lucrări
l
or conservative,
la
nivelul
ferme
i
se poate face numai după
o
foarte bună cunoaştere a solului şi a
terenului,
pen
t
ru
evaluarea
corectă a condiţiilor
de
pretabilitate
în
cadrul specificului climatic.
Lucrările
conservative
nu
pot fi
aplicate
oriunde
şi
oricând, evaluarea pretahilităţii
solului
şi
a
terenului
trebuie
realizată doar de
unităţi
specializate,
cu
experienţă în domeniu.
În acest
sens
sunt necesare
studii
pedologice
la nivelul fermei care
pe
baza criteriilor
de
pretabilitate (compoziţie granulometrică,
stare de
compactitate, pantă, relief,
adâncime
a
apei
freatice
-
caracteristici de drenare)
şi a
domeniului de
variaţie a valorilor lor
numerice stabilesc
unde şi
ce
fel
de soluţii conservative trebuie aplicate.
148.
De asemenea, este necesară
o
dotare cu o
anumi
t
ă sistemă de maşini agricole care să permită, atât afânarea şi
lucrarea
solului
fără întoarcerea
brazdei (cultivatoare, combinatoare, cize
l
e
,
freze, sape
rota
t
ive etc.
)
,
cât şi semănatul, în condiţii
d
i
ferite
decât
cele
d
i
n sistemele convenţionale.
149.
La
aceste două condiţii, se mai adaugă şi o a treia, care se referă la foarte buna cunoaştere
a
spectrului
populaţii
l
or
de buruieni,
a
gradului anterior de infestare, mai ales cu aşa numitele buruieni problemă, şi
în
acelaşi
timp
a celor mai eficiente erbicide, care
trebuie
aplicate pre şi post emergent, la diferite plante cultivate.
150.
Acestei trei condiţii sunt absolut necesare pentru aplicarea cu succes a lucrărilor conservative, considerate ca bază a promovării agriculturii durabile şi în acelaşi timp cea mai importanţă verigă
tehnologică
ce poate contribui substanţial,
la
protecţia solului şi altor resurse de mediu împotriva degradării.
·
15
1
.
Mai mult decât atât, toate cclelale componente
ale
sistemului
tehnologic
de cultivare a plantelor: fertilizarea minerală
şi
organică,
ca
şi lucrările de amendare, protecţia plantelor, irigare, trebuie adaptate
la
specificul lucrărilor conservative,
i
ar aces
t
ea
la
rândul
lor
trebuie selecţionate în aşa fel încât să răspundă cât
mai
bine condiţiilor
locale
pentru
a
conduce
,
în
cel mai scurt timp
la
rezultate
cât mai bune.
Apariţia şi dezvoltarea sistemelor
tehnologice
de
lucrare
conservativă a solului a fost generată, pc
de
o parte de intensificarea şi extinderea proceselor degradării solului şi altor resurse de mediu ca urmare a practicării sistemului de agicultură convenţional, bazat pc lucrarea
intensivă
a solului cu întoarcerea brazdei, urmată de numeroase
lucrări
secundare în vederea efectuării semănatului şi apoi pentru
întreţinerea
culturilor agricole
în
perioada
de
vegetaţie, iar pe
de
alta de reducerea recoltelor
obţinute,
creşterea consumurilor energetice şi scăderea beneficiilor.
Avantaje
ale lucrării conservative
a
solului
152.
Aplicarea în fermă a sistemele tehnologice de lucrare conservativă a solului conduce nemijlocit
la
o serie de avantaje, care nu pot fi neglijate de nici un fermier.
Dintre diferitele sisteme conservative de
lucrare
a solului, semănatul direct este considerat ca fiind cel mai conservativ, întrucât se apropie
în
cea mai mare măsură de starea naturală a solului necultivat,
aflat
sub
vegetaţie
ierboasă perenă.
Trebuie să precizăm că prin aceste sisteme tehnologice obiectivele majore nu sunt legate de creştere imediată a recoltei la unitatea de suprafaţă, ci de ameliorarea şi
îmbunătăţirea
stării de fertilitate şi productivitate a solului, de conservarea şi de protecţia stării de calitate a solului şi a altor
resurse
de mediu
împotriva
degradării prin diferite procese.
153.
Cele mai importante avantaje la aplicarea semănatului direct
în
mirişte se
referă
la:
•
scăderea
semnificativă a riscului erozional şi creşterea
rezervei
de apă, ca urmare a prelucrării mecanice foarte reduse şi prezenţei mulciului
vegetal
de la suprafaţă
,
care practic o
acoperă în
totalitate, fiind cel mai util pc solurile pretabile situate
pc
pante.
Reducerea
proceselor erozionale contribuie
la
scăderea riscului de poluare a
apelor
de suprafaţă din
aval,
care sunt afectate de
procesele
de transport ale particulelor de sol
încărcate
cu diferiţi compuşi chimici;
•
creşterea
rezervei
de apă din sol, datorită
reducerii
cvaporaţci de
la
suprafaţă şi creşterii spaţiului microporos,
reduce,
în zonele cu un climat mai
uscat,
cerinţele pentru
apă de
irigaţie;
•
îmbunătăţirea
regimului mişcam
ape,
ş, aerului în sol, ca urmare a modificării configuraţiei macroporilor;
•
sporirea conţinutului de materie orgamca m stratul de la suprafaţa solului, care
îmbunătăţesc
astfel caracteristicile struclurale şi de lucrabilitate
ale
solului, contribuind
la
sechestrarea carbonului şi altor gaze în sol, şi
la
reducerea emisiilor,
(aşa
numitele gaze cu efect de
seră)
precum si la reducerea mineralizării azotului organic; odata cu
scăderea
mineralizarii materiei organice se reduce
şi pierderea
în atmosferă a bioxidului de carbon;
•
stimularea activităţii biologice, mai ales pe cea a macro şi mezofaunei;
•
stimularea biodiversităţii prin
noi
condiţii de habitat şi hrană pentru diferite spcci de vieţuitoare şi plante;
•
reducerea sensibilă a temperaturii şi mai ales
a variaţiilor
termice în primii I O cm de
sol;
•
îmbunătăţirea,
în timp,
a
caracteristicilor de
traficabilitate
şi lucrabilitate ale solului din perioadele de semănat
şi
recoltat
,
astfel că, acestea se pot efectua în cadrul unui interval mai larg de umiditate, comparativ cu sistemul convenţional, facilitând, de asemenea, recollatul
în climatele
mai umede;
•
creşterea, pe
termen
lung, cu cel
puţin
o
clasă
a gradului de fertilitate a solului,
datorită
ameliorării şi îmbunătăţirii condiţiilor sale fizice, chimice şi biologice şi
a
reducerii
riscului
degradării solului prin destructurare, compactare, eroziune;
•
reducerea timpilor de lucru şi a necesarului de forţă
de
muncă cu aproximativ 50
%, datorită
numărului extrem de redus de lucrări mecanice. Acest avantaj devine
foarte
util
în
perioadele critice, alunei
când,
de exemplu,
semănatul
trebuie
să
se efectueze
într-o perioadă de
timp
foarte scurtă; de asemenea, reducerea
timpului
de
lucru
face
acest
sistem
să
fie mai 11exibil,
în unele
condiţii
se pol ob
ţ
ine
chiar
două recolte pe an;
•
recolta care
se obţine,
frecvent este aproape egală sau mai redusă cu 5-1O
%
fa
ţ
ă de cea realizată
î
n
sistemul
convenţional,
dar în
anii
secetoşi
poate fi chiar mai mare;
•
sistema
de
maşini agricole
necesară
pentru
efectuarea diferitelor
lucrări şi
operaţii
,
de la
semănat
la
recoltat,
nu este atât de complexă ca
în
sisteme
l
e
convenţionale,
astfe
l
încât, pentru
fermier este mai uşor de
întreţinut
şi
reparat,
•
sistema
de maşini agricole utilizată are
şi
o sarcină pe osie mai
redusă,
astfe
l î
ncât
şi
presiunea exercită pc sol este mai
redusă;
•
reducerea destul de serioasă a consumu
l
ui de carburanţi
,
adesea
,
cu
40
până
la
50
%,
datorită
număru
l
ui extrem de redus de lucrări efectuate, nu poate fi neglijată de nici
un fermier;
în cultivarea porumbului şi a soiei
prin
acest sistem reducerile de combustibil pot
atinge
chiar şi 50-70
%;
154.
În
acest caz, fermierii isi asigura potenţia
l
e
beneficii:
•
reducerea
sau eliminarea unor costuri diverse;
•
încadrarea
în
timpul
optim
de
semănare şi
în
perioade
l
e optime
de
încolţire si
creştere
a culturii;
•
protecţia
solului cu resturi
vegetale;
•
depunerea
pe sol
a unui
strat
de materie orgamca care in timp va
duce
l
a imbunataţirca structurii solului si a capacitaţii
de
drenaj a
acestuia;
•
mineralizarea
scazută a azotului organic si
reducerea
spalării nitraţilor;
•
odată cu
scăderea mineralizării materiei
organice
se
reduce
si
pierderea
m
atmosferă a bioxidului
de
carbon;
•
se favorizează
în sol
dezvo
lta
rea faunei benefice
,
cum
ar fi râmele;
•
cresc condiţiile de habitat si
hrană pentru păsări.
4.8.2
Semănatul direct
155.
Acestă tehnologie a semănatului
direct în
mirişte presupune
introducerea directă
a seminţelor în sol fără pregatirea
prealabilă
a patului germinativ.
Maşinile
de semănat sunt astfel construite
încât
permit pe
direcţia de semănat
deschiderea unor şănţuleţe
în care sunt
introduse
seminţele.
De
aceea,
pentru
succesul diferitelor practici conservative,
dar
mai
ales al
semănatului
direct, fem1ierul
trebuie să
ia
în
considerare
modul
de gospodărire la
suprafaţă
a
miriştii,
a resturilor
vegetale
culturii
premergătoare, printr-o bună
l
ucrare
de
mărunţire şi
împrăştiere uniformă
la suprafaţă
în
perioada de
vară
- începutul toamnei.
Eliminarea resturilor vegetale
prin ardere este exclusă.
·
156. Pentru acca<;ta, fermierul arc câteva opţiuni în funcţie
de
specificul loca
l
şi
va alege pc
cca care se pretează cel mai bine
,
şi
anume:
•
mobilizarea superficială a
miriştii
până la
adâncimea
de maxim
1
O cm, prin
aplicarea
unei lucrări, de regulă
cu
discul
,
pe toată
suprafaţa solului,
imediat după recoltarea culturii
premergătoare;
•
tocarea resturilor
vegetale şi lucrarea superficială doar
în benzi, dacă
se
aplica tehnologia de
semănat în
benzi;
•
tocarea resturilor vegetale simultan cu recoltatul
,
dacă dispune de o semănătoare dotată şi cu echipament suplimentar pentru o astfel de operaţie;
•
în
fermele
mixte
este
recomandată
practicarea păşunatului controlat.
157.
Pe lângă aceasta, mai ales în cazul semănatului direct, sunt necesare alte câteva reguli care trebuie
respectate:
•
nu se aplică pc soluri umede sau grele, ci numai în acord cu toate condiţiile de pretabilitate, stabilite în acord cu specialiştii; este de regulă, pretabil pentru solurile care au textură grosieră şi medie
,
afânate şi bine drenate, pe cele care sunt deja degradate prin destructurare, eroziune, compactare secundară;
•
nu se practică pe terenuri puternic înierbate
sau
îmburuienate;
•
adesea este necesară o lucrare de tăvălugire a solului pentru asigurarea unui contact mai bun
între
sol şi seminţe; această lucrare nu se va aplica atunci cînd solul este prea umed;
•
este necesar sa se lase un timp suficient care să permită samulastrei şi
burnienilor
să încolţească
,
după care se trece la combaterea acestora prin erbicidare. Precizăm că există o foarte puternică dependenţă faţă de erbicide,
întrucât
nu se aplică şi combaterea mecanică. Sortimentul
,
dozele de erbicide
,
momentul de aplicare trebuie respectate
în
acord cu planta cultivată. De exemplu, controlul buruienilor numai prin erbiciderare nu este suficient de eficient
în
roaţia grâu-porumb
,
întrucât înainte
de semănat nu se aplică erbicide pentru combaterea buruienilor graminee
,
situaţia se schimbă dacă penttu acestea există erbicide selective postemergente; de aceea, pentru ca un astfel de sistem să reuşească fermierul trebuie să-şi
stabilească
o rotaţie de culturi care să cuprindă specii cât mai diferite, asolamentul cu plante contrastante reprezintă un factor foarte important;
•
este benefic
doar
dacă
suprafaţa
solului rămâne acoperită cu resturi vegetale, cel puţin 30
%,
imediat după semănat. Fermierul trebuie să aibă
însă în
vedere faptul că
resturile
vegetale
î
ncetinesc sau
reduc ritmul
de
î
ncălzire a solului, fiind deosebit de important
în perioada
de primăvară, întrucât determină întârzierea semănatului,
în
specia
l î
n zonclclc nordice;
de
asemenea, în astfel de zone germinaţia seminţelor ca şi răsărirea lor poate fi
încetinită
şi neuniformă, astfel
încât în
primăverile
reci
acest sistem nu este
recomandat;
•
fertilizarea organică, ca şi aplicarea amendamentelor, nu este posibilă, de aceea se vor folosi doar
îngrăşăminte
minerale cu un grad ridicat de solubilitate, alături de
îngrăşăminte
foliarc;
•
contro
l
ul
bolilor
şi
dăunătorilor
trebuie monitorizat cu mare atenţie
,
întrucât
substanţele chimice nu se pot
î
ncorpora
în
so
l,
seminţele trebuie tratate înainte
de
semănat.
Mai
mult decât atât, resturile vegetale pot
încuraja
apariţia şi
înmulţirea
bolilor şi dăunătorilor, astfel că monitorizarea atentă este deosebit de necesară.
4.9
Afânarea adâncă şi omogenizarea solului
158.
În anumite condiţii
,
amestecarea stratului superior
de
sol cu cele
inferioare
poate contribui la
î
mbunătăţirea caracteristicilor solului mai ales a celor fizice. Se va evita
"diluţia"
exagerată a stratului superficial cu materia
l
adus din adâncime la
suprafaţă,
deoarece acesta contribuie la
reducerea
ferti
l
ităţii
,
provocând
degradarea
fizică.
159.
u se va ara mai adânc de 20-25 cm pc solurile nisipoase fine şi pc solurile prăfoase, care au conţinut redus de materie organică, mai ales dacă subsolul este şi mai sărac în material organic. Dacă
în
aceste condiţii subso
l
u
l
este arat, atunci nivelul de stabilitate al suprafeţei devine chiar mai
redus.
În consecinţă, degradarea prin eroziune eoliană şi hidrică poate fi intensificată.
160.
Afânarea adâncă,
prin omogenizarea
diferitelor straturi de sol, contribuie
la
scăderea conţinutului de nutrienţi accesibili pentru
plante
,
la
realizarea
unui pat germinativ mai grosier şi la încălzirea mai
lentă
a solului în primăvară.
161.
Creşterea volumului de sol explorat de către masa radiculară poate fi obţinută nu neapărat prin arătură cu întoarcerea brazdei, ci prin lucrări de afânare adâncă efectuate prin scormonire, subsolaj, scarificare.
162.
Arătura adâncă nu se aplică pe soluri subţiri, formate pe materiale afânate, supuse proceselor de alterare, cum este de exemplu, calcarul sedimentar.
În
contrast,
lucrarea
superficială, incluzând şi lucrările de conservare a solului, poate contribui la
îmbunătăţirea
stării structurale, la conservarea nutricnţilor în straturile din partea superioară a
profilului
de sol,
l
a
creşterea gradului lor de accesibilitate.
Fig.
6.
Lucrarea
superficială
a
solului
163.
Pajiştile care sunt
situate
pe soluri cu textură fină, cu drenaj intern defectuos,
au
o structură bine dezvoltată, cu microagregate, doar în stratul superficial cu o grosime de numai câţiva centimetri.
164.
Aceste
pajişti
trebuie reînsămânţate doar în condiţii speciale. Aplicarea arăturii pe astfol de soluri nu
face
decât să contribuie la
reducerea
conţinutului de materie
organică,
la distrugerea drenajului natural şi astfel la creşterea riscului de degradare
antropică
de către maşinile agricole şi animale. În acest mod, managementul unor
astfel de
soluri va fi şi mai dificil de realizat în anii următori.
165.
Dacă
,
totuşi, este necesară o reînsămânţare a acestor terenuri, atunci
aceasta
se va aplica
la
suprafaţă sau se vor utiliza
tehnici
de
lucrare
care să
afecteze
doar un strat superficial
de
sol.
166.
Solul trebuie deranjat cât mai puţin posibil atunci când sunt scoşi din livezile pe rod unii pomi fructiferi, atunci când puietul este recoltat din pepiniere, atunci când terenul agricol este curăţat
de
arbori,
arbuşti.
167.
Toate lucrările mecanizate trebuie aplicate atunci când nu există riscul de compactare a solului, adică atunci când conţinutul de apă din
sol
este
redus,
fiind în zona valorilor de traficabilitate.
168.
Mobilizarea
solului
în apropierea
sistemului
radicular trebuie să fie minimă.
169.
În anumite cazuri materialele
lemnoase
mai subţiri: rădăcini, cioate, arbuşti,
pot
fi tocate de ma..5ini speciale cu discuri puternice şi lăsate
pc
sol pentru a fi supuse proceselor de descompunere, de degradare.
170.
I'enfru
a aplica cele mai bune soluJii fehnice
în
confextul condiJiilor locale este necesară asisfenţâ tehnică de specialitale.
Mare parte din zestrea arheologică este protejată de către sol. Acestă bogăţie poate fi însâ deranjată, chiar degradatâ
sau
distrusă prin
lucrări
de qfânare adâncă, de. funadare, drenaj, lucrâri de plantare şi scoaLere a pomilor, arbuştilor, gardurilor
vii.
Aceste zone trebuie protejate prin legi
speciale.
Înainte de a începe o nouă lucrare este necesar
să
se
întocmească
un studiu documentar.
Informaţii
suplimentare pol.fi culese şi din publicaJiile instituJiilor abilitate în domeniul arheolor;iei, istoriei etc.
Nu
toate vestigiile arhelogice suni protejafe prin lege, de.yi pot avea o mare importanJă istoricâ.
Dacă
ar
.fi
posibil, foale
siturile
arheologice ar trebui protejafe
şi
conservate.
Dacâ
pe terenurile noasfre agricole se l!flă asţfel de vestigii este necesar
să.fie
confactate autorităţile şi institutele de
. pecialitate.
4.10
Pierderea turbăriilor si a zonelor umede.
În unele
parţi
ale
ţării
există zone de turbării, care s-au
format
din terenurile înmlăştinite. Astfol de
zone
joase, nedrenate, turbării cu vegetaţie naturală,
sunt
habitate, practic din ce în ce mai
puţin
răspândite, care trebuie considerate
ca
medii de o mare importanţă ecologică şi ştiinţifică. Astfol de zone umede conservă bogăţii naturale de un interes deosebit pentru
cunoaşterea
mediului
înconjurător.
În scopul protecţiei şi conservării unor astfel de
ecosisteme
naturale sunt necesare subvenţii de
la
diferite organisme naţionale şi internaţionale.
171.
Dacă pe teritoriul fermei sunt prezente astfel de
zone
,
practic nedegradate sau
aflate
în
condiţii naturale sau aproape naturale, trebuie protejate, conservate
în
această
stare mai
ales
în
scopul dezvoltării biodiversităţii şi
al
promovării unui mediu
ambiental
cât mai sănătos şi atrăgător penttu om şi diferitele vieţuitoare.
În trecut, în diferite ţări, inclusiv
în
ţara noastră, suprafeţe considerabile din
zonele
umede şi de turbării originale au fost desecate
pentru
a fi transformate în terenuri agricole.
Trebuie
să precizăm
că
, într-o
primă fază,
pc
o
durată
relativ scurtă de timp,
de
câţiva ani, aceste terenuri devin foarte
productive
,
dacă au fost bine drenate şi fertilizate, cu
deosebire
pentru culturile
leguminoase
şi rădăcinoase obţinându-se producţii foarte mari,
după
care devin practic neproductive, sau sunt menţinute în circuitul agricol cu investiţii foarte mari, astfel încât beneficiile obţinute scad
continuu.
172.
Pentru ca drenajul să devină
eficient
este necesar ca pânza de apă freatică să fie coborâtă. Acest fapt nu este benefic şi
de aceea
,
pentru modificarea destinaţiei unor
astfel
de zone,
au
fost modificate condiţiile naturale şi regimul apelor freatice cu efecte nefavorabile neprevăzute.
173.
Scăderea nivelului freatic conduce la apariţia şi
intensificarea
unor procese, cum sunt cele de contracţie, ca urmare a intensificării uscării care, împreună cu
lucrările de
cultivare repetată, stimulează procesele de crăpare, ca şi pc cele de oxidare care determină reducerea grosimii stratului de turbă. Aceste soluri au
resurse
naturale pentru o perioadă
limitată.
Grosimea stratului organic este
în
scurt timp sever afectată de toate lucrările antropice.
174.
Pentru
reducerea pierderii materiei organice trebuie ca adâncimea apei freatice să fie păstrată cât mai aproape de suprafaţă o perioadă de
timp
cât mai îndelungată.
175.
În unele
zone
o atenţie specială este necesară dacă sub stratul de turbă se află acizi sulfatici.
Degradarea
unor astfel de zone poate fi redusă
doar
dacă se trece
din
nou la reinstalarea condiţiilor naturale. Această acţiune conduce
însă la
reducerea drastică a productivităţii în raport cu plantele cultivate.
176.
Viteza şi intensitatea proceselor degradării unor astfel soluri poate fi redusă doar dacă terenurile sunt necultivate măcar un an
la
diferite perioade şi
dacă
adâncimea apei freatice a
zonelor
adiacente este menţinută cât mai aproape de suprafaţă.
4.11
Acoperirea permanentă a
solului
cu plante cultivate
Păstrarea suprafeţei solurilor permanent
acoperită cu
vegetaţie este una
dintre
cele
mai
importante şi practice măsuri,
fiind
la
îndemâna oricărui
fermier,
în lupta împotriva unor procese ale degradării
solului prin
destructurare, crustificare,
eroziune,
pierdere a
stratului
fertil, a
nutrientilor şi a materiei organice.
177.
Solul este cel mai sensibil
la
destructurare şi
la
producerea eroziunii în perioada de toamnă
-
iarnă, dacă este neacoperit sau este slab acoperit cu vegetaţie sau muici, mai ales în cazul căderilor de precipitaţii sub formă de ploi.
178.
Astfel, solul rapid saturat cu apă
este
incapabil de a mai drena apa în
exces,
fiind supus inevitabil riscului spălării rapide a stratului
fertil
ca urmare a scurgerilor de suprafaţă prin şanturi şi
făgaşe.
Pe
lângă
consecinţele negative asupra viitoarelor culturi agricole provoacă depunerea sedimentelor în canale, pe drumuri şi în apele de suprafaţă.
·
179. Plantele
praşitoarc, ca: porumbul, cartofii, legumele, etc., cultivate pc soluri vulnerabile
reprezintă
un
risc
suplimentar care conduce
la
creşterea vulnerabilităţii solurilor
la
degradare prin destructurare şi eroziune.
180.
Practica
a demonstrat că valoarea unui teren agricol poate fi mentinută prin utilizarea culturilor agricole de acoperire. Acestea vor utiliza mult mai eficient nitraţii din sol care altfel vor fi spalaţi şi
transportaţi
în masele de apa în
timpul
iernii.
181.
Cele
mai
importante avantaje ale
păstrării acoperite a
suprafeţei solului se
referă
la:
•
creşlerea nivelului de protecţie a solului şi indirect a allor resurse de mediu şi implicit a beneficiilor;
•
îmbunătăţirea stării solului în ansamblul său;
•
evitarea diferitelor costuri asociate cu
lucrările privind
decolmatarea şi drenarea şanţurilor şi a drumurilor;
•
protecţia şi
îmbunătăţirea
altor
resurse
de
mediu
,
cum sunt apele
de
suprafaţă;
•
asigură un habitat important pentru
dezvoltarea
şi conservarea biodiversităţii.
182.
Masurile strict
necesare
care trebuie aplicate se
referă
la:
•
stabilirea corectă, în asolament,
în
limp şi spaţiu, în funcţie de condiţiile specifice locale, a culturilor acoperitoare sau protectoare;
•
identificarea terenurilor vulnerabile la destructurare şi procese erozionale, mm ales a celor situate pc pante şi păstrarea
lor
acoperită;
•
includerea culturilor protectoare pe întregul ciclu de rotaţie a culturilor;
4.12
Culturi agricole protectoare
183.
De-a lungul unui ciclu de rotaţie a culturilor, buna acoperire a terenului asigură o
protecţie
importantă
împotriva
proceselor erozionale ale solului.
184.
Terenurile arabile cu suprafetele neacoperite sau parţial acoperite
prezintă
vizibil efecte ale
degradării solului
la
suprafaţă prin
destructurare, crustificare şi eroziune, mai ales
pe
terenurile situate în
pantă.
185.
Apele de
suprafată
în care ajung particulele de
sol încărcate
cu diferiti nutrienti prezintă
valori
ale indicatorilor
respectivi,
care depăşesc cu mult limita admisibilă
(ex.
la compuşii de azot
şi
fosfor).
186.
Fiecare fermier are obligatia, dar, În acelaşi timp şi interesul de a efectua, În teren, diferite observaţii şi măsurători pentru aprecierea stării solului, a apelor de suprafaţă, a gradului de colmatare, etc., şi să ia masurile care se impun pentru ameliorarea şi evitarea intensificării şi extinderii degradării solului prin destructurare şi eroziune mai ales pe solurile cu un grad ridicat de vulnerabilitate situate pe pante, aflate În folosinţă la arabil.
187.
Fermierul trebuie să facă observaţii În teren pentru evaluarea:
•
stării de tasare a solului;
•
gradului de colmatare
a
apelor
din vecinatatca
terenurilor agricole
,
a şanţurilor şi a canalelor de drenare;
•
prezenţa şanţurilor
şi
făgaşelor formate
la
suprafaţa
terenurilor
agricole.
·
188. Aceste observaţii permit fiecărui fermier să aprecieze dacă apar procese negative
,
care pot avea consecinţe foarte nefavorabile,
atât
asupra veniturilor sale
,
cât şi pentru calitatea mediului ambiant
,
prin:
•
reducerea
calităţii
solului
şi implicit a
capacităţii sale productive;
•
pierderi de
seminţe
,
material săditor, fertilizanţi
,
pesticide;
•
scăderea veniturilor prin obligativitatea şi/sau necesitatea efectuării unor lucrări suplimentare de prelucrare
a
solului;
•
apariţia
altor efecte nedorite în fermă cum ar fi: inundarea ş1 colmatarea drumurilor de
acces
şi
afectarea
proprietăţii;
•
poluarea apelor de suprafaţă şi subterane.
189.
Inspectarea
terenurilor
agricole, în
timpul şi după
ploile
puternice
sau
de
lungă
durată,
pentru a observa
starea solului
reprezintă o
regulă de bază
,
care trebuie să
intre
în activitatea curentă a
fiecarui fermier.
1n
acest fel
se
pol identifica
,
în timp
scurt procesele negative ale degradării
solului şi
lua măsurile corespunzătoare.
·
190_ Atunci când fermierul constată că degradarea solului prin diferite procese s-a intensificat şi extins
,
tinzând să afecteze extrem de grav starea sa
de
fertilitate şi productivitate, trebuie să apeleze la
instituţii
abilitate pentru evaluarea riguroasă a fenomelor şi proceselor
respective
şi elaborarea
împreună a
pachetelor de soluţii şi măsuri necesare.
191.
Pentru protejarea solurilor
împotriva
eroziunii fiecare fermier
va
avea
în vedere realizarea
şi
dezvoltarea
unui plan pentru identificarea şi reducerea riscurilor de spălare
a
solurilor.Ca parte a acestui plan se
va
utiliza o succesiune şi o
rotaţie
optimă a culturilor pentru a asigura pe toată perioada anului o acoperire cât mai eficientă
a
suprafeţei solului agricol.
192.
Condiţii pentru folosirea culturilor protectoare pe soluri susceptibile
la
eroziune:
•
pe solurile cu risc ridicat, care au fost semănate cu cereale de toamnă, după
recoltare, se
va efectua reînsămanţarea destul de timpuriu cu ierburi (nu mai
tarziu
de mijlocul
/sfarsitul
lui septembrie) pentru a asigura o acoperire de minimum 25% a suprafeţei
solului înainte
de
sosirea
posibilei ierni timpurii;
•
după recoltarea tărzie a culturilor de rădăcinoase
sunt
preferate culturile de
primavara în
locul cerealelor de toamnă,
dacă
se poate realiza
în
timp
optim
o lucrare aratură pentru a
îndeparta
făgaşele şi compactarea
suprafeţei
şi pentru a creşte capacitatea de absorbţie şi
drenare
a solului;
•
după recoltarea cerealelor, terenul nearat rămas mirişte
peste
iarnă poate asigura un anumit grad de protecţie a solului şi în acelaşi
timp
o sursă de hrană de mare ajutor pentru diferite vieţuitoare. Dacă
se
sean1ănă rapiţa pentru ulei după cultura de cereale solul poate fi de asemenea prelucrat primăvara;
•
diferite plante
perene,
ca
specii
de trifoi şi loliun1 pot fi cultivate după culturi de primavară,
împreună
cu alte culturi
de
toamnă, de ex., sub grâu, aşa numitele culturi ascunse;
•
în general, după recoltarea oricărei culturi
se
va avea
în
vedere
instalarea
altor culturi timpurii de acoperire, cum ar fi: secara
sau
alte
plante
furajere, acolo unde solurile prezintă risc ridicat
la
degradare,
şi ar
rămâne
descoperite în perioada
de
iernă;
•
pe soluri
cu textură grosieră, atunci când se
înfiinţează
cultura sfeclei de zahăr după cereale sau după o cultură de acoperire, care a fost
în
prealabil tocată şi împrăştiată uniform la suprafaţa solului (de ex. secara), se poate avea
în
vedere semănatul într-un pat germinativ pregătit doar prin lucrări reduse.
Patul
germinativ
mai
grosier
poate
contribui
la
prevenirea eroziunii solului cultivat cu sfeclă de zahar
în
pcrioda aprilie-iunie, atunci când cultura de acoperire nu este bine dezvoltată;
•
dacă se vor cultiva cartofi şi diferite legume, suprafaţa solului
trebu
ie
protejată prin culturi protectoare până
la
pregătirea solului pentru plantare;
•
la înfiinţarea culturii de porumb se poate avea în vedere cultura ascunsa de lolium. Diferite specii de lolium sunt
rezistente la
atrazin, utilizat ca erbicid
în
combaterea buruienilor. Alternativ se poate înfiinţa şi o cultură de acoperire
pentru perioada
de
iarn
ă,
dupa
recoltarea
plantei premergătoare;
•
în zonele vulnerabile este necesară
introducerea
unei culturi de ierburi perene în cadrul ciclului de rotaţie a culturilor. O altă măsură de protecţie se
referă
evitarea lucrării intense a solului, mai
ales
când solul este prea umed pentru
a
fi prelucrat. Adesea este necesară stabilirea unui sistem conservativ de
prelucra
re
redusă
a solului
pentru
a păstra
la
suprafata solului
resturi
le
vegetale
ale
culturilor;
•
de
asemenea,
se
va avea în vedere
plantarea gardurilor vii şi
înfiinţarea
zonelor
tampon
înierbate pentru
limit
area
scurgerilor de suprafaţă;
•
reducerea
impactului scurgerilor
de
suprafaţă asupra canalelor
de
drenaj;
•
unde eroziunea este severă, pe terenuri în pantă, se va avea
în
vedere scoaterea
solului
de
la arabi
l
,
chiar de
la
agricol şi
trecerea
sa la o nouă destinaţie.
4.13
Iarbă,
garduri
vii,
arbori
şi
arbuşti
·
193.
Agricultura beneficiază de tehnologii moderne
de
cultivare a
plantelo
r
şi
de
maşini şi utilaje agricole performante, ceea cc
face
posibil ca o gamă foarte largă de terenuri situate pc pante cu grad marc de
încl
inare
să fie utilizate ca terenuri
agricole
şi cultivate
rentabil.Inevitabil, o data cu creşterea suprafetclor exploataţiilor agricole se produce şi pierderea unor
valoroase
habitate naturale care
includ
şi vegetaţia specifică terenurilor în pantă.
·
194. lnlăturarca vcgctatici, prin defrişarea terenurilor situate pc pante lungi şi mai
înclinate, pentru
a
Ic
transforma
î
n terenuri agricole
,
conduce
la
creşterea riscului apariţiei eroziunii, a scurgerilor de suprafaţă şi a poluării
apelor
de suprafaţă. ln
această
situaţie efectuarea
lucrarilor
agricole pc curbele de nivel nu mai este suficientă pentru a stopa fenomenele atât de nefavorabile,
dacă
nu se iau şi alte masuri
,
care privesc
instalarea
benzilor
înierbate,
a gardurilor vii, a arborilor şi arbuştilor,
trecerea
la lucrări
de împădurire.
195. Ierburile
şi
alte tipuri de vegetaţie permanentă, reprezintă în acelaşi timp filtre naturale pentru
reducerea
sau chiar
stoparea îmbogăţirii
ape
l
or de suprafaţă cu nutrienţi
şi pesticide datorită
scurgerilor
de suprafaţă.
Experienţa
practică a demonstrat că plantarea vegetaţiei permanente
pe terenurile
fermelor cu probleme
serioase
şi
frecvente
de eroziune
,
nu
numai ca protejează eficient
terenurile
vulnerabile precum luncile
,
văile lungi sau abrupte sau vai
l
e naturale de drenare, dar aduc şi alte beneficii.
Prin
îmbinarea
corectă a
acoperirii
terenuri
l
or cu plante agricole
,
ierburi perene şi
alte tipuri de vegetaţie,
procesele erozionale sunt păstrate sub control şi
productia
obţinută
poate
fi menţinută
rentabilă.
·
196. Principalele
beneficii
care pot
fi
obţinute de fermier se
referă
l
a
următoarele:
•
conservarea stării de fertilitate a solului şi
a potenţialului
său productiv ş,
î
n acelaşi
timp reducerea deprecierii
culturilor agricole;
•
păstrarea
calităţii apelor de
suprafaţă;
•
reducerea
costurile suplimentare cc apar
din
lucrări
necesare
pentru
înlăturarea
efctelor negative ale
inundarii
şi colmatării şanţurilor, cana
l
elor,
drenurilor
şi
a
drumurilor de acces;
•
sporirea biodiversităţii, protecţia faunei şi florei salbatice;
•
creşte valoarea
naturală
şi
peisagistică
a zonei contribuind
la
creerea
unui
mediu ambiental
prietenos.
4.14
Vegetaţia permanentă
197.
Utilizarea vegetatiei
naturale
poate
fi mult mai economica m anumite zone ale fermei,
în
scopul reducerii scurgeri
l
or de suprafaţă,
dar
şi pentru ameliorarea şi îmbunatăţirea peisajului, ca o alternativă viabilă la culturi
l
e
agricole.
198.
Această so
l
uţie este
benefică în
următoarele situaţii:
•
pe pante>
I
I
O
care sunt dificil de lucrat cu maşinile
agricole
obişnuite;
•
pe soluri
foarte gre
l
e şi umede, cu risc
ridicat
al
degradării
prin diferite procese, datorită
aplicării
intense a lucrări
l
or
agricole şi
chiar improprii pentru acestea
,
fiind necesare cheltuieli suplimentare care duc la ineficienţă economică;
•
pc pante
lungi şi foarte lungi;
•
pe văi
şi căi naturale de drenaj care sunt supuse eroziunii
de
adâncime;
•
pe
mari suprafeţe de teren destinate folosinţei
agricole
numai prin
aplicarea
de
benzi
înierbate permanent sau garduri
vii.
199.
De aceea, este deosebit de utilă
o
hartă a întregii ferme pentru a
stabilii
zonele pe
care
vegetaţia naturală, neagricolă
,
poate fi introdusă pentru
protejarea solulului.
200.
Schimbarea
utilizării terenurilor agricole în
special la
terenurile
supuse
puternic eroziunii face obiectul sistemelor
şi schemelor
de plăţi compensatorii, care sunt aplicate şi
în
Uniunea Europeana.
4.14.1
Ierburi permanente
201.
Infiinţarea zonelor
pemrnnent
înierbate pe
terase, limite
ale
terenurilor
agricole, sau
pe
terenurile agricole
vulnerabile supuse
conversiei, oferă fermierilor posibilitatea obţinerii unor importante compensa
ţ
ii la care se adaugă
şi
alte
avantaje
economice care
decurg din
îmbunătăţirea
valorii
peisagistice
şi a diversificării şi
reabilitării
florei şi faunei sălbatice
,
împreună
cu
îmbunătăţirea
generală a condiţiilor ambientale.
202.
Acţiunile pc care le poate desfăşura un bun fermier
,
care este interesat
de reabilitarea
condiţiilor de mediu din zona
î
n
care se afla ferma sa, dar şi de beneficiile evidente de care le
va
avea
,
se
referă
la următoarele:
•
Schimbarea destinaţiei terenurilor situate pc pante abrupte precum şi a celor puternic afectate de eroziune,
în
terenuri permanent
înierbate
(pajişti, făncţc).
•
înfiinţarea
benzilor
pennanent
înierbate
cu
plante perene,
situate la marginea
terenurilor
agricole
şi pc
haturi,
permite
î
ncetinirea şi filtrarea scurgerilor;
•
înfi inţarca de pajişti permanente
,
care reduc scurgerile de suprafaţă şi captează sedimentele, în zonele care constituie căi naturale de drenare, unde scurgerile se colectează pe vai.
ln
aceste zone după
înfiinţarea
pajiştilor este necesară verificarea periodică a fixării ierburilor perene, dacă se
refac înainte de
inundările ce
apar
în zonele de drenaj natural;
•
înfiinţarea de benzi permanent
înierbate
sau plantate cu arbori şi arbuşti, care vor acţiona ca filtre naturale, de-a
lungul
terenurilor
agricole
adiacente cursurilor de apă, pe o laţime
de
cel putin
2
metri.
4.14.2
Carduri vii
203.
Restabilirea sau infiinţarea gardurilor v11 m combinaţie cu zonele permanent
înierbate
şi împădurite
în scopul delimitării zonelor
vulnerabile
ale terenurilor
arabile
şi
reducerii
lungimii pantelor, constituie o acţiune necesară
şi
obligatorie pentru
oricare
fermier care
se
confruntă cu
problemele
apărute
în
unna eroziunii
şi
degradarii
solului.
Gardurile
vii vor
fi aliniate de-alungul contururilor
şi asociale şanlurilor,
canalelor
sau
digurilor pentru o eficienţă maximă în lupta cu
scurgerile
de suprafată
şi
eroziunea.
204.
Acţiunile cele mai importante se referă la:
•
protejarea gardurilor
vii
naturale
în
zonele prestabilite ca fiind vulnerabile la degradare, iar acolo unde
acestea au
fost
desfiinţate
sau
au
fost afectate,
vor
fi luate măsurile de
reînfiinţare
şi reabilitare a
vegetaţiei
permanente.
•
plantarea de garduri vii
transversale, în
special pe pantele lungi, în scopul
reducerii
forţei şi intensităţii
scurgerilor
de
suprafaţă;
•
în
cazul
replantărilor
este ncccar să fie utilizate specii naturale specifice zonei.
4.14.3
Împăduriri
205.
Pe pantele
lungi,
unde
solul
este
puternic vulnerabil la
eroziune
şi scurgeri
de suprafaţă, restabilirea
sau înfiinţarea
benzilor tampon
împădurite se va
face, de
asemenea,
in completare
cu
zonele înierbate permanent
şi
gardurile
vii.
Şi în
acesl
caz
fermierii
pol
beneficia
de
plăţi
compensatorii şi asistenţă tehnică. Aceste
zone
împădurite,
bine
inlreţinule pol deveni imporlanle surse de venituri.
206.
Acţiunile pc care trebuie să Ic desfăşoare fermierul în această situaţie se
referă
la:
•
plantarea
zonelor
împădurite
de protecţie pc marginea
terenurilor
arabile
vulnerabile şi
intreţinerea
acestora;
•
planificarea plantării
arbori
l
or
pc
pantele lungi, pentru a reduce lungimea
lor;
•
materialul săditor se va constitui din specii corespunzătoare de arbori şi arbuşti, cum ar
fi:
salcâmul, răchita, mai ales în coridoarele constituite ca benzi
tampon
de alungul
râurilor
şi
pe
terasele construite în scopul protectiei împotriva eroziunii;
•
păşunatul şi accesul
şeptelului
va fi
restricţionat
şi, în acest scop, se impune îngradirea zonelor împădurite precum şi a celor nou înfiinţate.
•
fermierii
trebuie
să solicite sprijinul altor spccialisti şi să
apeleze
la schemele de plăţi compensatorii în cazul
în
care
înfiinţează
sau reabilitează benzi tampon, pajişti, garduri vii şi zone
împădurite.
V.
ASPECTE PRIVIND MANAGEMENTUL
FERMEI
5.1
Managementul folosinţelor
şi
cerinţelor de apă
207.
La implementarea
strategiilor de gestiune a folosinţelor
şi
cerinţelor de apă
,
standardele
tehnice, metodologiile
şi
instrucţiunile
vor fi considerate
ca
instrumente folositoare la toate nivelurile.
Se vor avea în vedere următoarele:
•
efectuarea
de
analize detaliate,
inclusiv
metode pentru rezerve
temporale ş1
cerinţe în sub-bazine;
•
investigaţii asupra proceselor de scurgere, strategii pentru irigaţii, studii privind cerinţele de apă şi rezervele disponibile;
•
promovarea profesionalismului prin afiliere
la
insliluţii şi asociaţii profesionale;
•
dispozitive
pentru regularizarea şi
măsurarea
consumurilor de apă;
•
metode,
tehnici
de irigare moderne pentru creşterea randamentului utilizării apei;
•
metodologii modeme penlru
aprecierea
cerinţelor de apă necesare agricullurii;
•
utilizarea manualelor (instrncţiunilor) de proiectare şi
întreţinere
a lucrărilor de irigaţii şi construcţii.
Ge. tiunea informaţiei
este una din cele mai
importante probleme
ale folosinţei şi cerinţei
de
apă pentru planificarea
integrată
a resurselor
de
apă. Un sistem bun de management al informaţiei
este
un instrument valoros
întrucât
"a
măsura
Înseamnă a
cunoaşte".
208.
Cele mai importante eforturi
privind
gospodărirea apei se depun în situaţii de criză, de ex.,
în
perioadele
de secetă.
209.
Câteva din instrumentele
disponibile
ale
managementului
informaţiei
care includ
baze
de date, modele computerizate cunoscute şi strategii generale se
referă la :
•
cunoaşterea resurselor de apă disponibile - în special a celor subterane
-
nivelul de folosire a
resurselor
este de
obicei
necunoscut;
•
haze de date
pentru
susţinerea strategici privind gospodărirea apei;
•
efectele demografice, rata exodului rural ;
•
capacitatea de a plăti penau consumurile
din
ce
în
ce mai mari
de apă;
•
estimarea folosinţei de
apă
sectoriale prezentă şi viitoare, şi apoi folosirea estimărilor pentru
realocarea apei acolo unde
este o insuficienţă prognozată;
•
evaluarea calităţii
apei
folosite la
irigaţii (ex.
salinitatea) în
diferite anotimpuri
şi efectele acesteia asupra recoltei;
•
date
privind
cantităţile de apă actuale extrase de fennieri din râuri pentru lucrările şi necesităţile proprii de stocare;
•
documentaţii ale studiilor de caz privind cerinţa de apă;
•
date asupra prognozei cerinţei de apă;
•
sisteme
informaţionale referitoare
la
schemele
de aprovizionare cu apă ş1
canalizare;
Asigurarea necesarului de nutrienţi pentru culturile agricole şi pentru pajişti este o
problemă
care trebuie
tratată
şi rezolvată cu marc atenţie.
Cantităţile de nutrienţi care sunt aplicate
trebuie
să fie în acord cu cerinţele plantelor.
Utilizarea
îngrăşămintelor
organice naturale şi chimice
în
cantităţi care depăşesc cerinţele
înseamnă risipă,
cheltuieli suplimentare, chiar poluare a apelor de
suprafaţă
şi subterane.
5.2
Managementul îngrăşămintelor
organice naturale
21O. Cu
toate
că ingraşămintele organice naturale, în special gunoiul de grajd, corect utilizate, pot contribui la sporirea şi conservarea fertilităţii solului, de-a lungul timpului acestea au fost înlocuite, adesea total, cu îngrăşămintele minerale.
211.
Astăzi,
din
ce în ce mai mulţi fennieri au
început
să
înţeleagă
că aplicarea
îngră
.
şăminte
lor
organice pe terenurile agricole,
în
cantităţi corespunzătoare
şi
la momentul potrivit, pot
reduce
cheltuielile
şi
conduce
la beneficii importante.
lată
câteva consecinţe pozitive:
•
reducerea
cheltuielilor
alocate
fertilizării
minerale
;
•
îmbunătăirea
stării
structurale
a solului
,
reducerea
riscului
degradării prin diferite
procese,
îmbunătăţirea
şi conservarea
în
ansamblu a stării
de
fertilitate a solului şi creşterea productivităţii acestuia;
•
reducerea costurilor pentru gospodărirea deşeurilor organice provenite de la creşterea păsărilor şi animalelor;
•
creşterea biomasei vegetale;
•
reducerea
riscului de poluare a apelor.
212.
Sunt
necesare
eforturi,
reconsiderări
şi acţiuni
privind:
•
utilizarea îngrăşămintelor organice naturale şi în special a gunoiului de grajd având în
vedere
că acestea nu sunt deşeuri ci
surse
de ferlilizanţi şi materie organică deosebit de
valoroase
pentru
sol;
•
dotarea cu utilaje şi echipamente adecvate
pentru
administrarea acestora
pe
teren
în
condiţii optime ;
•
întocmirea
planurilor de gospodărire a tuturor materialelor organice din fermă şi a schemelor de fertilizare
pentru
a evita poluarea solului
şi
apelor.
Reducerea cheltuielilor şi
respectiv
creşterea beneficiilor pol li obţinute dacă, în mod
regulat,
se analizează cerinţa de nutrienţi a culturilor, rezerva de nutrienţi din sol, reacţia solului şi corectarea normelor
de
aplicare a
îngrăşămtelor organice
naturale, singure sau alături de îngrăşămintele chimice. Astfel, se evită acumularea
în
exces a nutricnţilor solubili, precum şi pierderea acestora prin spălare şi scurgere către apele
de
suprafaţă şi freatice.
5.2.1
Rezervele
de nutrienţi din
sol
213.
Fiecare fermier trebuie să întreprindă următoarclcr aţi uni:
•
să realizeze şi să aplice programul necesar de analize ale solului, care depinde de opţiunea fie
.
căruia. Pentru acei fermieri care nu au experienţa necesară, dar şi pentru cei care nu obţin rezultatele dorite, este necesară solicitarea sprijinului specialiştilor din cadrul oficiilor judeţene de studii pedologice şi agrochimice care
întocmesc
programele de analiză, efectuea7ă analizele şi studiile pedologice necesare şi acordă asistenţă tehnică de specialitate;
•
să asigure utilizarea eficientă a fertilizanţilor pe bază de azot, fosfor, potasiu şi a altor clemente necesare nutriţiei plantelor. Aceasta trebuie să se bazeze numai pc rezultatele analizelor de sol, care trebuie efectuate periodic şi pc cunoaşterea cerinţei fiecărei culturi faţă de diferiţii nutricnţi;
•
să elaboreze, pc baza datelor respective, planuri de fertilizare la nivelul fermei, pc o durată de 2-4 ani;
•
acolo unde distribuie anual
îngrăşăminte
organice naturale, trebuie să efectueze analize chimice ale solului, periodic, fie toamna
târziu,
fie primăvara, în scopul cunoaşterii rezervelor de nutrienţi ce pot fi puse la dispoziţia plantelor.
5.2.2
Distribuirea Îngrăşămintelor organice naturale pe sol
Îngrăşămintele
organice de diferite proveninenţe şi cu o consistenţă variată (gunoi de grajd, urină, must de gunoi de grajd şi alte dejecţii lichide, semifluide-păstoase, îngrăşăminte organice lichide, nămoluri de canalizare, etc.,) sunt considerate ca surse valoroase de materie organică, azot, fosfor, potasiu şi alte minerale, care sunt indispensabile culturilor agricole. Luând în considerare conţinutul de nutrienţi din astfel de materiale organice
se
poate reduce consumul de îngrăşăminte minerale.
214.
Cantitatea de azot accesibil pentru plantă din îngrăşământul organic natural utilizat depinde de diferite condiţii: de originea acestuia, de condiţiile hidrometeorologice din perioada când acesta este administrat, de sol, de modul de administrare, etcă
215.
Fiecare fermier trebuie să ia în considerare urmatoarele recomandări:
•
să efectueze analize chimice asupra conţinutului de nutrienţi din probe reprezentative ale materialelor organice respective, iar dacă acest lucru nu este posibil, atunci cel puţin să utilizeze informaţiile existente care oferă date asupra conţinutului de nutrienţi disponibili pentru diferite tipuri de
îngrăşăminte
organice naturale, date care pot fi găsite la diferite instituţii de specialitate;
•
aplicarea îngrăşămintelor organice naturale primăvara devreme să fie efectuată numai în perioade optime, utilizând utilaje şi echipamente care nu afectează solul;
•
este esenţial planul de management al tuturor materialelor organice din fermă
,
bazat pe recomandările
"
Codului de bune practici agricole pentru protectia
apelor
Împotriva poluării
",
care indică zonele cu restricţii de aplicare, zonele cu mare risc de poluare unde nu se poate face distribuirea îngraşămintelor în timpul iernii şi terenurile cu risc pe care
îngrăşămintele
se aplică doar cu precauţie;
•
echipamentele de distribure ale utilajelor de administrare trebuie reglate
la
fiecare aplicare la normele
stabilite
în prealabil;
•
cele mai indicate şi eficiente metode de aplicare a îngrăşămintelor organice naturale
sunt: încorporarea
în
sol
imediat după administrare,
injectarea
în sol şi împrăştierea în benzi. Nu este recomanandată împrăştierea la suprafaţa solului întrucât determină pierderi importante de azot sub formă de an1oniu conducând la poluarea atmosferei;
•
administrarea se
va
face doar după identificarea perioadelor
optime
de aplicare.
Îngrăşămintele
organice
de
consistenţă lichidă şi
semilichidă,
de exemplu: urină,
must de gunoi de grajd, dejeqii semi11uide-păstoase de la păsări, nămol de canalizare, etc., care au conţinuturi
ridicate
de azot accesibil plantelor,
vor
fi. aplicate
primăvara.
Dacă aceste îngrăşăminte
sunt
aplicate toamna, în
special
pe
solurile subţiri,
pe
solurile
nisipoase, pierd rapid azotul prin spălare. Gunoiul de grajd, precum
şi
gunoiul provenit de la aşternuturi din grajduri, dar şi alte îngrăşăminte
provenite
din diferite materiale
şi
resturi organice,
de
consistenţă
solidă,
pol
fi
aplicate toanma şi chiar
iarna, întrucît acestea
disponibilizează azotul în timp, astfel că riscul de pierdere prin
spălare
este
redus;
•
îngră
.
şăminte
le
care conţin azot imediat accesibil se vor administra
doar în
cantităţi reduse care
să
acopere strict necesarul culturilor
şi
luând în considerare
rezerva din sol.
Oe regulă, nu se aplică pe percursul unui an cantităţi mai mari de
170
kg de azot total la hectar;
•
nu
se vor
aplica
îngraşăminle
dacă:
solul este crăpat
(fisurat) în
adâncime, dacă terenul este pregătit în
vederea
instalării drenurilor;
lucrările
de drenaj au fost efectuate în ultimele 12 luni; au fost efectuate lucrări de afănare prin subsolaj în ultimele 12 luni;
solul a fost inundat şi/sau
are
exces de
apă;
solul
a fost îngheţat 12 ore
sau
mai mult în decurs de 24 ore; solul este acoperit cu zapadă.
•
îngră
.
şămintele
organice naturale, de cele mai multe
ori,
nu furnizeză fosforul si
potasiul în
canităţi suficiente creşterii şi dezvoltării culturilor. De aceea, trebuie să se aibă
în
vedere acest aspect, iar atunci când este necesar, să se suplimenteze prin fertil
izararc
111
incrală;
•
în
zonele
vulnerabile
la poluarea cu nitraţi se vor respecta obligatoriu prevederile privind modul de
distribuţie
şi cantităţile de îngrăşăminte organice
naturale.
5.2.3
Compostarea
216.
Metoda
cca
mai
bună de
valorificare
a reziduurilor organice o
reprezintă
compostarea.
Îngrăşămintele
organice
naturale
de
diferite
provenienţe sunt amestecate cu diferite
materiale
vegetale
şi
sunt depozitate, după o anumită procedură,
în
grămezi, fiind
supuse descompunerii. Acest
proces se
dcsfaşoară
în
prezenţa
acrului
şi apei
aplicată într-o
anumită proprtic; aceşti factori favorizează descompunerea.
217.
Beneficiile compostării:
•
se
reduce
volumul diferitelor materiale supuse compostării, fiind uşurată manipularea acestora la
transport
şi aplicarea
lor
pe
teren;
•
compostul este
un valoros
ameliator şi
recondiţionator al
solului;
•
compostul este curat de seminţe de buruieni şi
diferiţi
agenţi patogeni;
•
compostul este un bun furnizor de hrană pentru culturi datorită eliberării treptate a nutrienţilor uşor de absorbit şi asimilat
de
către plante;
•
în
comparaţie cu gunoiul
proaspăt,
se poate administra pc teren
în
perioade mai lungi
de
timp;
•
reduce capacitatea de stocare şi aplicare de îngraşăminte,
în
special
a
celor minerale.
218.
La prepararea compostului trebuie avute în vedere următoarele măsuri:
•
prepararea
composlului
se va
face cât mai aproape de locurile în care esle prezent materialul brut,
în
scopul reducerii costurilor, în
special
al
transportului;
•
grămezile stocate
în
spaţii neacoperite
vor
avea
înalţimea
maximă
de
2,5 m pentru
a
putea
elimina
rapid excesul de
apă
provenit din ploi;
•
grămezile trebuie să fie
întoarse
cel puţin
o
dată folosind un tractor cu
lamă
frontală. Mai multe intoarccri contribuie la
îmbunătăţirea
procesului de compostare dar conduce la creşterea costurilor;
•
în
grămada
de
compostare, temperatura creşte
la
valori
între
50
°
C
-
60°C (cu scurte perioade cu
temperaturi mai
ridicate pentru distrugerea seminţelor de
buruieni
şi
a
agenţilor patogeni); dacă temperatura coboară se face
remanierea
grămezii pentru
a-i
asigura
aerarea
şi umiditatea necesară; dacă umiditatea a scăzut se aplică
apă
pentru a se atinge un conţinut de apă de 45-60
%.
Este necesar ca temperatura să se verifice periodic;
•
în timpul procesului de compostare au
loc
importante degajări
de
dioxid de carbon, vapori de apă şi amoniac. Pierderea
de
amoniac poate fi
redusă
prin creşterea conţinutului de materiale celulozice sau paic
în
masa materialelor oganicc depozitate
în
grămezi pentru compostare;
•
lichidul, care este filtrat de gramada de compost
trebuie
să fie colectat şi apoi folosit la umezirea grămezii.
5.2.4
Depozitarea
ingraşămintclor organice naturale
219.
La dcpozitatca
îmgrăşămintelor organice, de cca mai marc
importanţă
sunt spaţiile de depozitare
,
care trebuie să permită stocarea acestora până
la
distribuirea lor pc
teren în
perioadele optime de aplicare. Este dorit ca acca<;ta să se
realizeze
printr-o bună organizare a spaţiilor existente.
220.
În pcriada
depozitării trebuie să se
verifice
dacă:
•
toate
apele provenite din fermă, convenţional curate, cum ar fi scurgerile din apele de ploaie de pc acoperişuri sau
de
pc suprafeţele şi platformele curate, nu ajung
în
apele uzate sau spaţiul depozitării gunoiului de grajd
,
şi sunt drenate separat;
•
dacă
se poate reduce
producerea materialelor organice
şi
îngrăşămintelor
de origine animală printr-o gospodărire mai bine organizată;
•
incintele
,
curţile, spaţiile
pentru
depozitarea materialelor
respective
şi depozitele pot fi acoperite eficient
alocând
costuri
relativ
mici.
221.
Trebuie să se urmărească atent cantitatea materialelor organice produse
în
fermă şi modul
în
care ploile afectează cantitatea finală care trebuie stocată.
În acest sens, fermierul va
lua
următoarele măsuri:
•
se
va
calcula cantitatea dejecţiilor provenite de
la
animale;
•
se va calcula volumul apelor uzate generate;
•
se
va
calcula capacitatea de stocare necesară pentru
perioada
în care
nu
se face administrarea
îngrăşămintelor,
capacitate suficientă care să nu conducă la poluare;
•
trebuie
ca precipitaţiile de pe acoperisuri, platforme şi incinte deschise, drumuri şi
lerenuri să
nu ajungă
în
spaţiile deslinate depozilării;
în acest
mod se
poale
păstra nediluată concenlraţia de nulrienţi din
îngrăşăminlele
organice naturale;
•
costurile finale de realizare a acoperirii zonelor de stocare se pot considera beneficii prin minimalizarea producerii de
ape
uzale;
•
acoperirea spaţiilor de stocare reduce şi pierderile de nutrienţi.
5.2.5
Aplicarea îngrăşămintelor chimice
Atât recomandarile privind fertilizarea
cu
îngrăşaminte
chimice cuprinse
în prezentul cod, cât
şi cele
din
"Codul de
bune practici
agricole
pentru protectia apelor Împotriva poluarii"
vor fi aplicate
cu
rigurozitate
în
scopul
asigurării nutriţiei optime a culturilor
agricole, fără
a conduce la efecte
negative asupra
diferitelor resurse de mediu.
222.
Utilajele
şi echipametele modeme de fertilizare sunt de mare precizie, astfel
încât
permit efectuarea reglajelor necesare pentru asigurarea aplicarii uniforme a dozelor calculate.
223.
Sunt necesare totuşi
câteva
măsuri
care
trebuie luate de
fiecare
fermier:
•
verificarea
îngraşământului
chimic ce urmează a fi aplicat;
•
verificarea uniformitaţii şi
a
cantităţii administrate prin
dispozitivul
de împrăştiere. Neuniformităţile trebuie să fie mai mici de
15%;
•
respectarea
benzilor
de protecţie din apropierea cursurilor de apă în care nu se face administrarea îngrăşăminlelor chimice.
•
nu se vor
administra
îngraşăminte chimice prin
împrăştiere
pe timp de vânt;
•
nu
se
vor
aplica
îngrăşăminte
minerale dacă:
solul este crăpat
în
adâncime sau pregătit
în
vederea
instalării
unor drenuri sau pentru a servi
la
depunerea unor materiale de umplutură; sau câmpul a fost prevăzut cu drenuri sau a suportat
lucrări de
subsolaj
în
ultimele
·
12
luni;
solul a fost inundat şi/sau are exces
de
umiditate;
solul a fosl înghetal 12 ore sau mai mull
în
decurs de 24 ore; solul
este
acoperit cu zapadă.
•
dacă
pe
un
teren
se aplică şi îngrăşăminte organice naturale, atunci
administrarea
îngrăşămintelor chimice se va face întotdeauna în completare numai până la acoperirea necesarul
optim
de nutrienti
al
cullurii respective;
•
lrebuie efectuală monitorizarea atenlă
a
conditiilor de nutriţie a culturii ca
o
masură stricl necesară de aplicare cu acuratete a fertilizantilor
în
perioadele de creştere şi
fruclificare
a cullurilor;
•
alternarea
normelor de forilizare aplicate pe leren este necesară penlru armonizarea rezervei variabile a
diferiţilor
nutrienţi din sol.
5.3.
Gospodărirea şeptelului
224.
Accesul
la
păscul al
turmelor
de animale în timpul
perioadelor
umede delermină degradarea păşunii şi
solului.
In acesle perioade,
păşunile
nu vor fi exploatate, penlru a pem1ite refacerea vegelaţiei, penlru a
reduce
riscul
degradării
solului
prin
compactalre, prin
scurgeri
de suprafaţă,
prin
eroziune.
225.
Gospodărirea coreclă a păşunilor şi fânetelor, pe
înlreaga
fermă aduce beneficii mai
mari fermierului
şi,
în
acelaşi timp,
îl
scuteşte de diferile inconvenienle care apar din degradarea păşunilor şi a
solului.
Fem1ierul poale
alege
între
păşunatul extensiv şi cel
inlensiv,
sau asigurarea unor surse suplimenatare de hrană,
bazându-se
pe buna cunoaştere a capacităţii de producţie a
fermei.
Aceasta înseamnă şi
reduce
r
ea nivelului de stocare şi utilizare alternativă a unor locaţii mobile pentru hrănire.
226.
Este necesar ca drumurile de
acces a
l
e turmelor de animale către
paşuni
să fie bine stabilite, delimitate şi corespunzatoare din punct de vedere al
traficabilităţii.
Căile de acces vor fi utilizate şi pentru traficul utilajelor şi al vehiculelor, la care sistemele de rulare trebuie să fie
dotate
cu
pneuri
de mare balonaj, pentru a avea o cât mai mică sarcină pe osie, şi astfel
o
cât mai
redusă
presiune asupra solului.
227.
Drumurile de acces
trebuie
sa ofere fermierului siguranţă
în
ceea cc priveşte traficul animalelor, pentru ca acestea sa nu sufere vătămări,
degradăr
i
a
le
copitelor, etc., ceea cc ar însemna
reduce
r
ea veniturilor şi costuri suplimentare.
228.
Respectarea regulilor
de
păşunat şi asigurarea căilor de
acces
pentru
animale
în mod corespunzător asigură:
•
o
mai
bună
stare de sănătate a şeptelului şi creşterea productivităţii;
•
îmbunătăţirea
producţiei de masă verde şi a valorii nutriţionale a furajelor pentru
animale;
•
reducerea costurilor
de reabilitare
şt intreţinere a păşunilor ş1 creşterea producţiei de fânuri;
•
reducerea degradării solului prin compactare şi eroziune;
•
calitatea apelor
de
suprafaţă;
•
protejarea şi
divers
i
ficarea florei
şi
faunei sălbatice;
•
creşterea valorii de capital a fermei.
229.
Masurile
necesare ce trebuie aplicate de
fermier
se referă la:
•
controlul păşunatului, al
reţetelor
de hrană, a
zonelor
de hrănire;
•
controlul căilor de acces pentru
animale
în
scopul evitării accidenlelor şi rănirii animalelor;
•
planificarea rotaţiei zonelor
de
păscut, precum şi a locaţiilor mobile de hrănire suplimentară şi de adăpare, corelată cu
in
t
ensitatea
păşunatului
pentru minimalizarea efectelor suprapăşunatului şi a distrugerii;
•
controlul accesului şi a densitătii animalelor în vederea reducerii degradării solului prin traficul animalelor şi vehiculelor, prin compactare;
•
protejarea stării de calitate
a
solului;
•
protcctia habitatelor vieţii salbatice.
5.3.1
Păşunatul intensiv
230.
Pentru
mulţi crescători de animale menţinerea în stabulaţie liberă, în afara grajdurilor, a
animalelor,
chiar şi pe
timpul iernii,
cel puţin o perioadă redusă de
timp,
este o necesitate.
Din păcate,
o
serie de soluri, în special cele cu textură fină, nu pot fi utilizate
în
scopul
de
mai sus în perioada iernii, principala cauza de
res
tr
ict
i
onare fiind umiditatea acestora. Solurile
cu
umiditate naturală sunt vulnerabile şi supuse riscului degradării dacă traficul animalelor este
intens.
Astfel de soluri sunt predispuse la compactare şi la degradarea vegetaţiei
permanente
care se
reface
greu sau, mai grav, poate fi
î
n
l
ocuită
de vegetaţie inferioară şi buruieni.
231.
În aceste condiţii, aplicarea unui management corespunzător şi a unui control corect al păşunatului sunt esenţiale. Numai astfel se
pot reduce
costurile în vederea refacerii
păşunilor,
precum şi a prevenirii şi
tratării
bolilor animalelor.
232.
O gospdărirc corcspunzatoarc poate, de asemenea, menţine starea
de
sănătate a animalelor, de calitate a apelor de suprafaţă şi a solului, evitând degradarea solului şi
poluarea
apelor
de
suprafaţă cu nutricnţi.
233.
În
zonele deluroase
şi
de munte, solul este în
mod
natural predispus la degradare
prin
eroziune,
în special
datorită prezenţei
pantelor
abrupte şi a căderilor de precipitaţii abundente, dar şi pentru că sunt
subţiri
şi straturile fertile sunt
foarte sărace în materie
organică şi nutrienţi.
234.
Paşunalul animalelor poate dislruge
vegelaţia
acoperiloare prolecloare
şi
amplifică eroziunea
solului.
Suprapăşunatul esle dăunalor, de asemenea,
habilatelor
naturale din zonele umede, precum
şi
din cele
împădurile.
235.
De aceea, fem1ierii, crescălorii de
animale
trebuie
să respecte regulile
următoare:
•
asigurarea pentru animale a drumurilor de acces corespunzătoare;
•
folosirea hrăniloarelor
şi a
adăpătoarelor corespunzătoare
şi
schimbarea locului acestora
evita călcarea şi
distrugerea
vegetatiei
de
pe
sol;
mobile
suplimentare
cât mai des,
pentru
a
•
localizarea
zonelor de
hrănire
pe terenuri
mai
înalte,
situate cât mai departe
de
cursurile de ape şi canale;
•
când
sunt
utilizate locaţiile de
hrănire
şi adăpare
suplimentare,
va fi
prevăzut numărul
corcspunzator
de
hrănitoare
şi
adăpatori, care vor fi
mutate
şi alimentate cu regularitate folosind numai utilaje uşoare de
transport,
echipate cu roti cu
pneuri
de mare
balonaj;
•
în
perioada
de iarnă în
care păşunatul este practicat, în special, pc
terenurile
umede sau grele, se va evita suprapaşunatul şi traficul excesiv al efectivelor de animale printr-o planificare şi
reducere
a păşunatului, controlul acestuia şi chiar evitarea păşunatului prin
împr jmuirca
zonei;
•
atunci când se constată afectarea
păşunilor,
prin apariţia semnelor care indică degradarea
acestora (urme de
copite care depăşesc adâncimea de 50 mm, sau scurgeri la suprafaţă a apelor care
transportă
paiticulele de sol), se va proceda la mutarea imediată
a turmelor
pe alte terenuri, sau
trecerea
acestora
în
grajduri;
•
marginile
şanturilor,
canalelor, precum şi drumurile de acces, vor fi
protejate
cu garduri electrice, menţinindu-se o distanţă corespunzatoare între
acestea
şi
limita
păşunii;
•
în
zonele deluroase şi
de
munte, păşunile supuse degradării prin compactare
şi
eroziune vor
fi.
împrejmuile şi ulilizate
prin
rolaţie penlru a permile
regenerarea
optimă
a vegelaţiei
ierboase,
bună
prolecloare a stralului subţire de sol.
5.3.2
Terenuri localizate
în fermă
şi destinate
creşterii
animalelor.
Unii
fermieri şi crescători de animale consideră că stabulaţia liberă
pc
timpul 1crn11 nu este posibilă fară
dcgradrca
solului
în
zona
respectivă.
Acest lucru este adcvarat, chiar dacă se face tot posibilul pentru a
reduce
densitatea
animalelor pc suprafaţa alocată, mai ales dacă solurile sunt umede şi cu
textură
fină.
Aceasta înseamnă că administrarea
resurselor,
forţa
de muncă
şi timpul alocat sunt foarte
dificil de
dirijat. Atunci când nu sunt disponibile adăposturi sau alte amcnajari care pot fi adaptate ca adăposturi, fermierul este nevoit să alocc
pentru
stabulaţia
liberă
anumite
terenuri.
Acestea
pot
fi considerate
ca
sacrificate, ştiind ca
vor
fi
puternic
degradate dacă nu vor fi aplicate reguli severe de
limitare
a efectelor pc
termen
lung asupra solului, mediului si chiar a resurselor.
236.
Regulile de bază pentru
stabilirea şi
utilizarea
terenurilor
destinate
stabulaţiei
libere pe
care
crescătorii
de
animale
şi
fermierii
trebuie să le respecte se
referă la:
•
alegerea
terenurilor
uscate, netede, bine drenate, departe de cursurile de apă;
•
utilizarea
păşunilor
permanente acoperite
cu
ierburi
perene,
dense şi rezistente;
•
observarea
periodică
a terenurilor
respective,
fiind alese cele care nu prezintă scurgeri de suprafaţă
în
cursurile de apă şi canale;
•
dacă,
după exploatarea
terenurilor
în scopul stabulaţiei
libere
de iarnă, încep să se manifesle procese ale degradării
terenului,
alunei deslinaţia aceslora
se
va schimba prin
înfiinţarea
unor culturi prolectoare de
ierburi
perene
rezislente
penlru fixarea sedimenlelor
şi reducerea
transporlului lor
spre
apele de suprafaţă;
•
ulilizarea
locaţiilor
mulliple de hrănire şi adăpare aşez.ale
în
zone bine drenate, largi şi care au
bază
neledă şi dură;
•
elaborarea unui
plan
de restaurare a
slării
de calilate
a
lerenurilor care vor
fi.
redate
circuitului agricol, având
în
vedere: reînsămânţarea
directă
,
aplicarea
arăturilor şi
lucrărilor de
afânare prin subsolaj
,
rotaţiile adecvate de
lungă
durată cu plante amelioratoare;
•
îngrădirea zonelor împădurite
sau
acoperite
cu vegetaţie de protecţie
şi
prolejarea arborilor şi arbuşlilor exislenţi;
•
porcii
lrebuie ţinuti
pe pajişti
bine
slabilile, cu
lufişuri,
cu vegetaţie ierboasă bine
dezvoltată
şi fixată care protejează solul şi reduce
pierderea de
nutrienţi.
237.
Pe
termen lung trebuie
aplicate
următoarele măsuri:
•
şanlurile şi canalele vor fi îngrijite şi vor fi amenajale cu perdele de vegelaţie care captează şi
limitează
sedimentele să ajungă
în
cursurile de apă şi
în
canale;
•
trebuie luată în considerare
înfiinţarea
amenajărilor şi
adăposturilor pc
timpul
iernii sau a posibilităţii extinderii unor
construcţii
existente în vederea adăpostirii animalelor
pe timpul
iernii;
•
trebuie plantate perdele şi garduri
de
protecţie pentru protejarea turmelor, dar care,
lolodată,
le
vor
limila
şi
accesul
călre alte zone;
•
trebuie
luate
măsuri de protecţie sanitară în zonele umede şi de-a
lungul
cursurilor de apă pentru reducerea posibilităţilor de infestare cu dăunatori şi germeni
patogeni
care pol produce îmbolnavirea animalelor.
240.
Drumurile care
prezintă
urme adânci
uscate sau noroioase conduc
la:
•
creşterea accidentelor;
•
avarierea maşinilor agricole, echipamentelor şi altor
vehicule;
•
întârzierea
diferitelor
lucrări,
prin creşterea timpului pentru
deplasare;
•
degradarea prin procese erozionale de suprafaţă;
•
poluarea
cursurilor de apă.
241.
De
aceea, fermierul
trebuie
să:
•
revizuiască şi
să
utilizeze
drnmurile în
funcţie de
problemele
constatate;
•
utilizeze trasee care evită
scurgerile
de suprafată către cursurile de apă;
•
să utilizeze vehicule de transport cu sarcină mai
redusă pc
osie;
•
acorde prioritate
întreţinerii
drumurilor
în pantă
şi zonelor lor de acces;
•
asigure măsurile şi
lucrările
necesare pentru drenarea apei de pc drumuri;
•
dirijeze scurgerile de suprafaţă
de
pe drumuri către
benzi înierbate
care fixează particulele solide transportate;
•
asigure
condiţiile necesare pentru ca scurgerile de suprafaţă
de
pe drumuri şi din jurul
clădirilor
şi
amenajărilor
fermei să nu
ajungă
în zone unde este depozitat gunoiului de grajd sau alte deşeuri organice din fermă;
•
amenajeze
noi căi de acces în fermă
dacă
cele existente sunt
degradate.
5.4.2 Drumurile destinate
accesului animalelor
Atunci când
animalele
se deplasează pe drumuri, pot exista
diferite
cauze care
le
pot provoca probleme: mersul ca şi staţionarea în noroi sau dejecţii, drumuri alunecoase, prezenţa corpurilor dure sau tăioase care pot provoaca
rănirea
copitelor. Aceste probleme sunt şi mai numeroase când animalele sunt în stabulaţie liberă pe timpul iernii, mai ales
in
cazul
vacilor
care
trebuie
să parcurgă distanţe mari pentru a fi
mulse.
242.
Fermierul trebuie să analizeze frecvenţa problemelor apărute
la
picioarele, la copitele animalelor şi cauzele care le-au produs, şi dacă acestea sunt datorate stării drumurilor, spaţiilor de hrănire şi adăpare ori vitezei cu care acestea se deplasează.
243.
În
acest scop, fermierii sau
crescătorii de
animale
trebuie să efectueze observaţii
asupra:
•
zonelor de odihnă şi de hrănire, prezenţei corpurilor dure contondene,
sau
ascuţite,
sau
dacă
au asperităţi şi/sau
dacă
sunt
încărcate
cu
dejectii;
•
drumurilor de trecere şi circulaţie, prea abrupte şi acoperite cu pietriş, pe care de altfel şi animalele ezită să calce, sau care le încetinesc mult deplasarea;
•
drumurilor de acces care au o stare avansată
de
degradare.
244.
Pentru a
evita
diferitele dificultăţi, fermierii
trebuie să
aplice câteva reguli:
•
să identifice zonele principale unde se amcnajcză
zonele
de
trecere
ale animalelor;
•
să amenajeze drumuri hinc drenate şi acoperite cu piatră de carieră hinc macinată, material
lemnos
sau betonate;
•
să
întreţinută
căile de acces curate de
buruieni
şi vegetaţie ierboasă înaltă;
•
zonele de acces
vor
fi prevazute
la
capete,
cu
zone largi de intrare;
•
drumurile
vor fi
amenajate în zone care
sunt
bine drenate
sau
care nu expun cursurile
de
apă
la scurgerile
de suprafaţă;
•
scurgerile
de
suprafată vor
fi deversate pe suprafeţe cu ierburi permanente sau
în
canale
special
amenajate.
5.4.3 Traversarea
cursurilor
de apă
Traversarea de către
vehicule sau
animale a unui
curs
de apa
spre
păşuni sau zone suplimentare de hrănire este uneori necesară. De ex.,
vacile
de lapte trebuie
să se
deplaseze de la păşune către zona de muls, de doua ori pe zi. In acest caz, traversarea prin
vaduri sau
chiar
prin
curentul apei,
poate
prezenta anumite pericole datorită adâncimii apei
şi calilăţiii
albiei,
sau
curenţilor
prea
puternici. Un alt neajuns,
care se poale
ivi este al poluării directe a apelor de
suprafaţă
prin descarcarea dejecţiilor de către animale, care
pot,
contamina
apa şi
cu germeni patogeni, cum ar fi
cryptw,poridium,
ce provoacă boli.
245.
În cazul
traversarii
cursurilor
de
ape, pentru o şi mai bună siguranţă trebuie
ca
fermierul sau crescătorul de animale să ia
următoarele
măsuri:
•
construirea de podeţe, care
în
cazul unor cursuri de apa înguste pot fi
amenajate
cu chelueli destul de reduse;
•
dacă nu pol
fi
construite poduri sau podeţe, alunei
va fi
an1enajat un
vad
bine drenat cu materiale accesibile
şi
se
vor
stabiliza ambele maluri;
•
accesul turmelor de
animale
va fi
limitat
pc malul apelor cu ajutorul unor garduri electrice sau din
lemn,
pentru
a
evita accesul
acestora în
cursul
de
apă, şi contaminarea apei cu dejecţii;
•
văile
şi terenurile care au un bun drenaj natural, şanturile, canalele, ca şi zonele un1ede,
se vor
îngrădi pentru minimizarea contăminarii cu germeni patogeni
care pot
provoca infecţii cu galbează
,
leptospiroză
sau infestări
cu
viermi;
•
la amenajarea podeţelor sau podurilor trebuie contactate
institute
de specialitate
pentru
proiectare
şi să
se ia avizele necesare.
5.5
Gospodărirea şanturilor
şi canalelor
Pentru asigurarea celor mai bune condiţii, atât pentru creşterea
recoltelor şi
efectuarea la
timp şi în timp optim
a recoltatului
,
cât şi pentru
prevenirea
efectelor compactării prin
traficul
exercitat de către animale
,
trebuie ca terenurile agricole să fie bine drenate.
De aceea, şanturile
şi
canalele cu rol de drenaj trebuie bine
îngrijite
şi protejate faţă de impactul transportului şi depunerii sedimentelor, nutrienţilor
şi substanţelor
chimice transportate prin scurgerile
de
suprafaţă de pe terenuri.
246.
Curăţirea anuală a
şanţurilor şi
canalelor
,
favorizează evacuarea
sedimentelor şi
preluarea nulrienţilor de către plante, evită dezvoltarea, proliferarea exagerata a
vegetaţiei
specifice:
stu1
trestie, papură.
247.
Prin
îngrădirea
acestora se asigură controlul accesului animalelor în
vederea reducerii riscurilor
de poluare
şi
contan1inare
;
programul de curăţire a acestora de
vegetaţie,
permite menţinerea armonioasă a habitatelor pentru o ganrn largă de
vietuiţoare, inclusiv
a acelora care sunt folositoare omului şi
în
general mediului ambient.
248.
Fermierul va efectua controale de rutină
temeinice
pentru a observa din timp dacă se constată apariţia unor probleme cum ar fi: scurgerile de suprafaţă, eroziunea
sau
degradarea
terenului
prin compactare de catre animale şi care
îi
vor permite
să
stabilească imediat măsurile necesare pentru
a
se evita mai târziu cheltuieli
suplimentare.
249.
În
acest scop,
fermierul
va
desfăşura
urmatoarele
acţiuni:
•
va
ţine sub
control accesul animalelor şi va efectua curăţirea anuală a şanţurilor şi canalelor cel
puţin
pe porţiunile afectate;
•
va
restrictiona
total
accesul animalelor în şanturi şi canale;
•
vegetaţia specifică şanţurilor şi canalelor va fi comlet înlăturată pentru a nu stanjeni captarea sedimentelor din scurgerile de suprafaţă;
•
va face observaţii periodice
asupra
apei prezente în şanţuri şi canale
pentru
a semnala apariţia unor probleme cum ar fi eroziunea (care este indicată de culoarea maronie a apei);
•
va proteja habitatele
pe timpul
curăţării periodice;
250.
Prin
asigurarea acestor măsuri de control şi întreţinere a şanturilor şi canalelor de
drenare
a
terenurilor
agricole,
precum
şi a
zonelor
naturale de
drenaj,
se vor obţine anumite efecte benefice.
Efecte benefice
ale măsurilor aplicate:
•
vor fi create condiţii mai bune
de
cultivare a plantelor, recoltare a producţiei;
•
se vor reduce costurile de
întreţinere
ale
acestora;
•
se protejează mai bine starea de sănătatea a animalelor;
•
se protejează mai bine terenurile agricole în raport cu
riscul
degadării prin
diferite
procese: compactare, scurgeri, pierdere
a
stratului fertil, pierdere de nutricnţi, contaminare a apelor de suprafaţă;
•
se asigură o mai bună protecţie şi
diversitate
a florei şi faunei salbatice.
5.5.1
Şan
turile
şi
canalele existente
Şanturile şi canalele pentru drenare sunt cele mai
importante
căi
de
reducere a scurgerilor de suprafaţă, permiţând şi reducerea acumulării
în
exces a apei
în
sol, şi uscarea mai rapidă a solului în primavară.
Practica a demonstrat că şanţurile şi canalele sunt şi
indicatori
utili ai scurgerilor de suprafată, ai eroziunii distructive, pentru a se putea
lua
din
timp
măsurile necesare pentru atenuarea consecinţelor negative şi evitarea costurilor ridicate de remediere.
251.
Fermierul
trebuie
să inspecteze şanţurile şi
canalele existente
şi să
oberve
dacă:
•
apele stocate în aceste
locaţii
nu sunt limpezi, ci prezintă culoare brună ca urmare a prezenţei sedimentelor provenite din scurgeri de suprafaţă;
•
există scurgeri provenite de
l
a
dejecţii şi
alte
materiale organice;
•
malurile şanţurilor şi canalelor sunt afectate de către animale prin călcare sau chiar distruse de către acestea;
•
este prezentă vegetaţie specifică:
stu1: trestie,
papură.
252.
Atunci când fermierul constată că aceste probleme deja există, dacă
nu
ia imediat măsuri, se pot produce
următoarele
efecte negative:
•
rănirea şi infestarea animalelor;
•
reducerea sau pierderea stratului fertil
al
solului şi odată cu acesta şi a nutrienţilor prin scurgeri de suprafaţă;
•
poluarea apelor de suprafaţă;
•
degradarea vegetaţiei, a faunei salbatice, a biodiversităţii.
253.
ln
cele mai multe cazuri, scurgerile de suprafaţă şi
eroziunea
pot fi abordate
l
a
sursă. De aceea, este important să se aplice măsuri pentru a reduce impactul
oricaror efecte
negative care pot
rezulta. Es
t
e, de asemenea, posibil să fie păstrată o diversitate mai marc
de
habitate,
dacă
sunt
respectate
de fermier urmatoarclc reguli:
•
excluderea pa.5unatului
şi
a
accesului an
i
malelor
în
şanţuri, canale, guri de
descarcare
ale acestora, zone naturale de drenaj, zone umede şi cursuri de apă;
•
verificarea malurilor pentru
a
observa dacă sunt acoperite cu vegetaţie specifică care permite filtrarea apei drenate şi stabilizează solul; în caz contrar sunt necesare măsuri de remediere prin încurajarea
proliferării
plantelor specifice zonelor umede;
•
întreţinerea anuală
a
acestora prin curăţire, lăsând o parte din suprafaţă (30-50%) acoperită cu vegetaţie;
•
materialul
colectat
din şanţuri şi canale, dacă este posibil, va fi împrăştiat pe suprafaţa
terenurilor
adiacente;
•
se va verifica periodic, şi în special, în timpul
ploilor
sau imediat dupa acestea, dacă apar
prob
l
eme deosebite;
•
se vor întreţine cu regularitate gurile de descarcare ale şanţurilor si canalelor.
Fermierii
pot
avea
neplăceri serioase,
a
t
ât în privinţa degradării solului şi culturilor agricole, cât şi a apelor de suprafaţă dacă nu sunt luate măsurile corepunzătoare.
Mai mult decât atât, scurgerile de pe terenurile
agrico
l
e şi
din
spaţiile şi
zonele
curate ale fermei şi
de
pe căile de
acces,
se pot usor amesteca cu ape murdare provenite din zonele în care staţionează animalele, sau pot
ajunge
în zonele de stocare a gunoiului de grajd şi
a
dejecţiilor lichide, sau
în
cursurile de
apă.
In
alte cazuri, scurgerile de suprafaţă produse pe soluri
productive,
dar vulnerabile,
po
t
provoca eroziune intensă, dacă acestea nu sunt tratate într-o maniera care sa
reducă
sau chiar să stopeze producerea acestora înainte ca să se constituie în acumulări şi inundări distructive.
5.5.2
Şanturi şi
canale noi
254.
Fiecare fermier
trebuie
sa identifice
la timp:
•
dacă s-a
produs
amestecul de ape curate cu ape murdare;
•
dacă există scurgeri de suprafaţă de pe terenurile dispuse de-alungul
zone
l
or
vulnerabile.
255.
Prezenţa acestora indică risc crescut
pentru :
•
creşterea costurilor pentru stocarea apelor murdare
ŞI
a
facilităţilor de evacuare a acestora;
•
producerea croz1un11 pc terenurile vulnerabile ş1 căile de trafic s1 circulaţie;
•
poluarea cursurilor de apă.
Astfel, rezultă că este necesară realizarea unor noi şanturi şi canale de drenaj, care devin utile în jurul sau de-a lungul zonelor în care s-a produs degradarea solului şi a culturilor.
256.
Fiecare fermier trebuie să întreprindă acţiunile
următoare:
•
trebuie
să verifice,
în timpul ploilor sau imediat
după acestea,
dacă se
produc scurgeri de suprafaţă în
jurul
clădirilor,
amenajărilor
fermei, pc
drumurile
mari de acces, şi
care
pot ajunge
în
zonele de
stocare,
pe
solurile
vulnerabile sau pe culturi;
•
lrebuie să
canalizaze apele
încărcale
cu parlicule de
sol
de pe
lerenurile arabile sau
drumurile de acces către
benzile de vegetaţie
pe1111anentă
bine
încheiată;
•
trebuie,
pe noile
canale, să se stimuleze
dezvoltarea rapidă a
vegetaţiei specifice
zonelor
umede
care să permită acumularea scurgerilor intermitente de suprafaţă de pc solurile vulnerabile;
•
fermierul
trebuie
să consulte specialiştii atunci când constată că arc nevoie să
înfiinţeze
şanţuri şi canale
noi.
Precizăm
că în
cadrul oricărei ferme conservarea
şi
protejarea zonelor umede scminaturale şi nedrenate au importanţă pentru menţinerea şi
dezvoltarea habitatelor
naturale, şi contribuie
la
creşterea valoarii de capital a fermei, şi permit fermierului accesul
la
fonduri şi compensaţii care
sunt disponibile
în acest
scop.
5.6
Întreţinerea malurilor erodate
Fermierii şi proprietarii
de
terenuri au obligaţia,
dar
şi
interesul,
de
a
proteja
malurile
apelor care
traverseaza
proprietaţile acestora, având
în vedere,
faptul că eroziunea datorată
apei dar
şi utilizarea
în
scopul păşunatului
le
pot aduce serioase prejudicii prin
pierderi de
teren agricol şi costuri
ridicate
pentru
refacere.
257.
Împrejmuirea cursurilor de apă, acolo unde este
necesar,
permite fermierilor să evite o
serie
de probleme
în
ceea ce priveşte: sănătatea animalelor, pierderea de teren prin eroziune,
riscurile
poluarii, distrugerea habitatelor în care
vieţuiesc
păsări,
animale
mici salbatice şi peşte,
reducerea
pierderilor de timp cu deplasarea şi mutarea turmelor, evitarea prejudiciile
aduse vecinătaţilor.
258.
Un
coridor imprejmuit de-alungul
apei
reprezintă o soluţie care poate contribui la creşterea potenţialului
de
conservare dar şi al
valorii
zonei, permiţând fermierului sau
proprietarului
de teren să diversifice acest potential, să obţină şi alte
venituri
cum ar fi: spaţii de
recreere,
odihnă şi pescuit.
259.
Grija pe care fermierii
şi
proprietarii de terenuri trebuie să o acorde malurilor apei se
va
concretiza prin următoarele
acţiuni:
•
controlul accesului pe
aceste
zone;
•
eliminarea totală a
accesului animalelor
şi
a
păşunatului;
•
menţinerea
la
distanţă de cursurile de apă a
turmelor
de animale şi a
depozitelor
de îngrăşăminte;
•
împrejmuirea, acolo
unde
este necesar, a marginilor terenurilor la o distantă mai mare de malul apei, pentru a creearea unui coridor de protecţie.
260.
Prin aceste acţiuni, se creează conditii favorabile pentru diferite efecte benefice:
•
asigurarea
sanălăţii
animalelor
şi
creşterea producţiei;
•
reducerea pierderilor de
sol
fertil datorat apei şi animalelor;
•
reducerea
riscului
poluării apelor cu
sedimente şi
dejecţii de
la
animale;
•
refacerea habitatelor şi
a viaţii
sălbatice;
•
sporirea capitalului
valoric
al fermei.
5.6.1
Accesul şi
traficul
animalelor
Desfiinţarea totală a păşunatului animalelor în zonele
vulnerabile:
pe marginile şanţurilor, canalelor cu apă şi
văilor
de drenaj natural,
în
areale umede, de-a lungul cursurilor de apă, limitează degradarea
şi
extinderea
sa
prin compactare, eroziune, etc.
Chiar
şi
aşa, astfel de zone rămân
vulnerabile
proceselor de degradare prin eroziune hidrică,
în
special
în
perioade de creştere a
apelor, a inundaţiilor,
rezultand
pierderi însemnate
de teren acoperit cu sol fertil.
261.
Călcatul
de către animale şi accesul
acestora de-a lungul malurilor
,
provoacă
poluarea
locală datorată
sedimentelor şi dejecţiilor
animalelor
care
afectează alimetările
cu
apă
şi habitatele
florei
şi
faunei
salbatice.
262.
Apariţia şi evoluţia unor procese negative este
apreciată
prin
simple
ob
servaţii
,
astfel:
•
prezenţa pe margini de teren şi maluri a urmelor animalelor,
în special
unde
locurile
respective sunt umbrite de către copaci;
•
prezenţa
arealelor
degradate unde animalele staţionează pentru a se adăpa;
•
prezenţa unor areale pe mal unde
vegetaţia
a fost complet îndepărtată.
263.
Daca
sunt identificate
astfel de probleme înseamnă
se vor
produce efecte negative:
•
creştere
a
riscurilor de
îmbolnavire şi
rănire a animalelor;
•
pierderi de producţie;
•
poluare a apelor de suprafaţă;
•
degradarea
habitatelor naturale.
264.
Reducerea
impactului
se
poate realiza
de fermier prin măsurile următoare:
•
îngrădirea
cursurilor
de
apă
,
şanţurilor, canalelor şi zonelor umede, permiţând optimizarea operaţiunilor în fermă, şi în acelaşi timp
tasând
suficient
teren
de protecţie a malurilor, a apelor împotriva poluarii
atunci
cand se fac
tratamente
cu pesticide, când se administrează îngrăşăminte chimice sau organice naturale;
•
realizarea
unui astfel de coridor de protecţie
mai
larg
în
zonele care sunt utilizate la
alimentarea
cu apă;
•
instalare garduri electrice pe marginea
păşunilor din apropierea
cursurilor de apă;
•
în
zonele cu procese erozionale puternice ale malurilor se va solicita
asistenţă tehnică
de
la
instituţiile
abilitate, pentru finanţarea, proiectarea
şi
executarea lucrărilor
specifice,
inclusiv a plantării perdelelor
de
protecţie;
•
nu este recomandat ca
aceste
maluri erodate să
fie
întărite
prin
bascularea unor materiale cum
ar
fi diferite tipuri de moloz sau
alte
deşeuri solide care pot
.
.
provoca neaJunsun
ŞI
mat grave.
5.6.2
lntreţinerea şi
menţinerea
vegetaţiei naturale
de-alungul
malurilor
265.
Vegetaţia naturală
a
malurilor joacă un rol
important în
fixarea şi protecţia malurilor, vulnerabile la eroziune. Actiunea animalelor asupra malurilor este dăunatoare şi
pentru
terenul agricol de pe marginile apelor dar şi pentru apele ce traversează aceste terenuri.
266.
De
aceea,
este necesară identificarea malurilor:
•
care au pierdut vegetaţia naturală;
•
care au fost
afectate
de păşunat;
•
care sunt
în
curs
de
erodare şi cele care s-au surpat, alunecat în
cursul
de apă.
267.
Creearea coridoarelor de-alungul cursurilor de
apă,
este un valoros capital al
fermei.
Aceste coridoare
protejează
pajiştile şi
terenurile
arabile,
asigurând
o zonă de conservare, de odihnă, de
pescuit
dar şi de cultivare
a
unor arbuşti.
268.
ln scopul protejării si
evitării
unor costuri suplimentare
trebuie
să se:
efectueze planificarea modului de utilizare şi protecţie
a
malurilor diferitelor cursuri de apă;
•
elimine accesul
turmelor
de animale pe maluri
prin
îngrădirea
acestora;
•
realizeze reacoperirea naturală a malurilor cu vegetatie naturală;
•
trebuie să se combată buruienile şi vegetaţia care este dăunătoare, toxică aninrnlelor;
•
solicite sprijin şi asistenţă tehnică
în
vederea obţinerii de
fonduri
nerambursabile şi material săditor
adecvat,
inclusiv
a
puieţilor de
arbuşti.
5.6.3
Adăpatul animalelor
Prin alocarea unor fonduri financiare în vederea amenajării de zone speciale pentru
alimentare
cu apă şi adăpare din râuri, sau prin alte metode (an1enajarea unor zone speciale dotate cu adăpătoare şi sisteme de adăpătoare alimentate cu pompe) se elimină multe probleme şi se obţin beneficii în ceea ce privesşte producţia şi sănătatea
animalelor,
şi se protejează cursurile naturale
de
apă şi habitatele.
269.
Trebuie
ca
fiecare
fermier să
revizuiască,
ş1
acolo
unde
este
necesar,
să reamenajeze zonele de
adăpare
la
paşune,
prin:
•
adăparea animalelor
şi alimentarea cu apă în
afara
cursurilor
de apă;
•
folosirea
de adapătoare
mobile
pentru
înlăturarea
pericolului
degradării solului din spaţiile
amenajate pentru
adăpare, în special
prin
călcat de către animale;
•
excluderea
totală
a
accesului turmelor de animale la apele curgatoare;
•
îngrădirea
cu garduri din
lemn
sau electrice
a malurilor.
6.1
Varietatea şi rotaţia culturilor, metode de cultură şi
dezvoltare
a condiţiilor de
viaţă
pentru prădătorii
şi
paraziţii
biologici
Prin
aplicarea
diferitelor scheme de
rotaţie
a culturilor
agricole,
ciclurile
de viaţă
ale dăunatorilor,
bolilor şi
buruienilor
se
rup,
reducând
astfel impactul acestora.
274.
Rotaţia culturilor agricole permite folosirea
diferenţiată
a categoriilor
de
terenuri
dintr-o
exploataţie agricolă, asigurând menţinerea şi sporirea fertilită i naturale a solurilor.
275.
Rolaţia
culturilor are şi o
imporlanlă
componelă economică întrucâl favorizează planificarea anticipală a celor mai
bune
praclici agricole: sistemul de
lucrare
a solului, aplicarea îngrăşăminlelor, amelioralorilor de sol, prolecţia planlelor împolriva agenţilor agresivi (inclusiv a buruienilor), recoltarea şi depozitarea
producţiei
(inclusiv prolecţia culturii depozilate).
276.
Practicarea
unui ciclu de patru ani de aplicare a unei scheme de
rotaţie
a culturilor esle consideral a fi insuficienl penlru
reducerea
eficienlă a diverselor probleme create de boli, dăunători,
buruieni,
etc., înlrucât supravieţuirea aceslora în sol în cazul unor culturi, cum
sunl
cele de rapiţă, carlofi şi
sfoclă
de zahăr, a fosl observată chiar şi după
o
perioadă îndelungată de limp.
277.
Rotaţia culturilor influenţează direct prolecţia
plantelor. Diforitele
praclici agricole asociate rolaţiei cullurilor agricole influenţează rezerva diferiţilor agenţi dăunălori, de ex. la cereale arălura de toamnă influenţează direct nivelul
atacului
de ploşniţe, afide şi cărăbuşi sau al filopalogenilor care se
instalează
pe organele verzi.
Dalorilă interacţiunilor
benefice
dinlre măsurile agrofitotehnice aplicale şi succesiunea culturilor, rotaţia este considerată condiţie
esenţială
de sporire a producţiei şi menţinere a fertilităţii solului.
ln
perspectivă, rotaţia va constitui una din măsurile
agrotehnice
de
bază care va contribui şi
la
reducerea consumului de
energie
pe unitatea
de
suprafaţă şi
produs.
De aceea, nici un
fermier
nu ar
trebui
să o neglijeze, cu atât mai mult cu cât se poate
realiza
fără
investiţii
deosebite.
278.
Rolaţia
culturilor, ca măsură eficienlă de protecţie a plantelor şi aslfel a mediului, are un rol deosebit de important.
Rolaţia
cullurilor agricole
rămâne
şi penlru etapa următoare una dinlre cele mai
imporlante
componente ale sistemului
tehnologic
agricol care conlribuie la raţionalizarea consumului de combustibil, apă de
irigal, îngrăşăminte
şi alte
agrochimicale
ulilizale în protectia planlelor (pesticide
si
biopreparate).
279.
Fermierii sunt încurajaţi şi motivaţi să cultive
acele
soiuri ş, varietăţi
de
plante agricole care au marc rezistenţă
la
boli
şi
dăunatori
,
280.
De
asemenea
,
fermierii trebuie încurajaţi, să practice şi metode biologice de combatere a dăunătorilor, prin stimularea creşterii prădătorilor, cca cc
reduce
necesitatea efectuării tratamentelor fitosanitare.
Managementul amenajarii teritoriului reprezintă o
formă
de favorizare a protectiei biologice a culturilor, fiind
o
abordare
pe baze ecologice
cu scopul
de a
stimula activilatea prădălorilor şi
paraziţilor nalurali.
281.
Scopul
principal
al
activilăţii
de amenajare a leritoriului penlru creşterea rolului prădătorilor este de a crea o
anumită
infrastructură ecologică în
acord
cu peisajul
agricol
care să furnizeze pentru adulţii de entomofagi, resursele necesare de hrană (pradă
alternativă
sau gazde) şi
adăposturi
faţă
de
condiţiile neprielnice. Aceste resurse trebuie
să fie integrate
în
teritoriu astfel
încât
să fie accesibile în timp şi spaţiu
pentru
prădătorii naturali şi în acelaşi timp, practice
pentru a
fi implementate de către producătorii
agricoli.
282.
Creşlerea heterogenilăţii vegelaţiei în
jurul
zonelor
cullivate
favorizează
creşlerea în ansamblu
a abundenţei
şi diversităţii organismelor prădătoare şi parazite.
283.
Fermierul poale aplica câleva melode, deslul de simple,
pentru
slimularea
activităţii
artropodelor parazite şi prădătoare, pornind de la creşlerea biodiversilăţii.
Metode pentru stimulare
a
biodiversităţii
aplicabile
În
fermă:
•
culturi
intercalate
sau culturi în
benzi:
două sau mai multe specii de plante sunt cullivale împreună pe acelaşi leren în benzi paralele sau în
parce
l
e alălurale;
•
cultura
ascunsă:
a doua cultură este însămânţată în
prima
cultură, în acelaşi
timp
sau
mai
târ.âu,
rezullând
două recolle anual;
•
insule
sau
fâşii de conservare:
o
făşie Ială de
aproximativ
5
- 6
m în afara parcelelor primeşte doar stropiri cu pesticide selective
având
spectru restrâns de acţiune;
•
benzi îmburuienate
În
interiorul culturilor:
Însămânţarea
câtorva benzi cu ierburi floricole neinvazive,
la
anumite intervale, transversal zonei cultivate. Acest sistem conduce la sporirea numărului
insectelor
prădătoare
pentru
afide;
•
cordoane
mărginaşe sau
zone tampon:
au
impottanţă
pc suprafeţe mari de cultură.
Un
astfel de sistem sporeşte numărul de habitate disponibile pentru prădători şi paraziţi în vederea
iernării
şi
a
reproducerii în
timpul
primăverii şi hrănirii în
timpu
l
verii, întensificându-se astfel potenţialul protecţiei biologice a culturilor agricole.
Invazia
buruienilor din astfel
de
sisteme este foarte redusă
,
iar uneori se crează situaţii de creştere
a
densităţii dăunătorilor.
Pe
aceaste coridoare se pot cultiva cu succes specii de
lolium
,
oferind astfel spaţii protejate pentru cuibăritul păsărilor
,
pentru viespii solitare
,
albine şi
bondari.
Cele care conţin flori sălbatice furnizează
polen
şi nectar pentru un mare număr de nevertebrate, incluzând speciile de bondari. Interesul
botanic
pc care îl prezintă acest sistem este determinat de faptul că acţionează
ca
benzi
tampon
între diferitele practici agricole şi habitatele sensibile, cum sunt gardurile vii şi cursurile
de
apă.
•
plante insectar:
pot
fi cultivate sub formă de benzi intercalate, plante individuale, culturi acoperitoare între sau printre
rândurile
de
plante.
Un
spectru mai larg de resurse vegetale
(nectar,
polen) pentru
prădătorii
şi paraziţii naturali poate fi asigurat prin cultivarea în benzi a speciile din fam.
Apiaceae
(
pătrunjel
),
Crucijerae
(muştar),
Lamiaceae
(menta),
Compositae
(coada
şoricelului).
284.
Lucră
r
ile târzii
ale
solului pot fi practicate cu succes în
reducerea
proliferării buruienilor şi a afidelor. Se vor practica acele lucrări care nu produc
degradarea
calităţii solului, în special, în toamnele umede,
precum
şi cele
care
nu favorizează procesele erozionale.
285.
Fiecare
fennier trebuie sa
ia
în
considerare şi factorii naturali pentru a regla
densita
t
ea populaţiilor
de
organisme dăunătoare. ractorii
eco
l
og
i
ci abiotici climatici
(temperatura,
umiditatea,
lumina,
ploaia) alături cei edafici, chimici şi biotici pot influenţa considerabil evoluţia populaţiilor
respect
i
ve. Piecare factor abiotic are un prag inferior şi un prag superior
de
temperatură,
umiditate etc. care, odată
d
epă
.
ş
i
t
,
opreşte multiplicarea
diferitelor
organisme.
286.
De
asemenea, factorii abiotici antropici, ca fertilizarea cu îng
r
ă
.
şăminte organice naturale şi completarea nevoilor de creştere a culturilor cu
îngrăşăminte
chimice
oferă
plantelor
de cultură o dezvoltare viguroasă ş1 măreşte
rezistenta
acestora la boli ş1 dăunatori.
287.
Prin
păstrarea prin
fertilizare a nivelului
optim
al elementelor nutritive
în
sol
se poate
limita
atacul unor agenţi fitopatogeni
sau
altor
organisme
dăunătoare.
Influenţa
benefică a fertilizării
se
datorează:
•
acţiunii direcle a
îngrăşămintelor
asupra organismelor
dăunătoare;
•
acţiunii asupra mecanismelor enzimatice ale acestor organisme;
•
influenţei
indirecte
prin modificări biochimice
ale
sucului celular la planta gazdă;
•
dezvollării
mai puternice a
sistemului
de
apărare
din
planlă;
•
creşterii ritmului dezvollării elementelor
slructurale
ale
tesulurilor;
•
schimbării epocii de
maturare;
•
schimbării proceselor de diferenţiere, etc..
288.
Uncie
aspecte privind starea culturilor, a
recoltelor,
pot fi
i
dentifica
te
de
fermier pc
teren.
289.
Degradarea
calitaţii
recoltei,
adesea foaite gravă, poate fi observată de
fermier
pe
teren,
fiind foarte
relevantă.
Astfel, unul
dintre
cele mai evidente exemple este atacul diferiţilor dăunatori ai fructelor (din
timpul vegetaţiei
şi din depozit), cum sunt: rapănul
la
mere,
viermele
cireşelor, putregaiul albastru la citrice.
Un
alt exemplu, îl
reprezntă
atacul
ploşniţei cerealelor, care determină
reducerea
conţinutului de gluten şi,
implicit, reducerea
calităţii cerută de
industria
de panificaţie.
290.
Un
aspect
mai putin cunoscut este cel al contaminanţilor
alimentari
de origine biologică, formaţi în timpul vegetaţiei de către agenţi fitopatogeni. Contaminarea
recoltei
de
porumb cu aflatoxinc, considerate cei mai periculoşi contaminanţi alimentari de origine biologică,
în
timpul vegetaţiei, ca
urmare a infecţiei
boabelor
în
curs
de
formare cu ciuperci toxigene din grupul
A
.
pergillus flavus parasiticus.
Identificarea
acestora,
de
către fermier,
în
cultura de
porumb
devenind deosebit
de
importantă.
291.
Din astfel
de
motive combaterea dăunatorilor este foarte necesară pentru cultura plantelor.
Procedurile
de protecţie a plantelor
împotriva
organismelor dăunatoarc
devenind
o componentă majoră
a
tuturor
ghidurilor
de bună
practică
agricolă.
292.
Combaterea dăunatorilor culturilor agricole prin diferite metode: chimice
(utilizare
de
pesticide), biologice
(crearea
organismelor antagoniste şi a produselor naturale), genetice
(ameliorarea
rczistcnţici
plantelor
la
diferiţi agenţi dăunători), agrotehnice (lucrări ale solului,
inclusiv
prăşit, asolamente
de
lungă durată) şi fizico-mecanice (dezinfectări termice
ale
seminţelor, chirurgie
vegetală,
dcscuscutarc a seminţei etc.)
293.
Pesticidele
pot
fi mobile
sau
foarte
puternic absorbite de către materia
organică
din
sol, pot fi volatile,
persistente
sau rapid
degradabile
.
6.2
Pesticidele
Definiţie:
•
pesticide:
mijloace chimice de protecţia plantelor, obţinute prin fornmlarea
şi
condiţionarea unuia sau a mai mullor ingredienle
biologic
active.
294.
Cu
foarte
puţine excepţii (ca de ex.,
regulatorii
de creştere vegetală, folosiţi pentru controlul
creşterii
plantelor, sau produsele care acţionează prin
activarea
rezistenţei manisfestale sislemic în planle, şi care
sunl
un fel de
"vaccinuri"
pentru plante)
ingredientele active biologic sunt
toxice.
Tocmai această toxicitate
impune
existenta in cod
a
unor
bune
practici privind distribuţia şi utilizarea pesticidelor.
295.
In categoria pesticidelor sunt incluse şi urmatoarele categorii de substanţe: regulatorii de creştere, defolianţii, desicanţii,
activatorii
rezistentei manifestate sistemic, substanţele de curăţire ale legumelor şi fructelor, substanţele aplicate
pentru
prevenirea căderii fructelor, ca şi substanţele aplicate înainte sau după recoltare
pentru
combaterea dăunătorilor care acţionează în timpul depozitării şi transportării
recoltei.
296.
Pentru diferitele
tipuri de substanţe este
impotantă:
•
forma sub care un pesticid este comercializat, al cărei scop final este
de
a face produsul utilizabil, eficient, reprezintă, în ralitate, o combinaţie
de
diver'-i compu'-i (solventi surfactanti cosurfactanti muianti adezivi
"1'
'ţ
'
'
'
' '' , ' '
agenţi de suspensie, amelioratori de penetrare cuticulară
etc.
)
;
•
împachetarea şi modul de prezentare, sau condiţionarea, care se referă, atât la conţinutul, cât şi la ambalajul protector folosit
pentru
distribuirea pesticidelor la utilizator, la fermier.
297.
Materialele folosite la condiţionarea
pesticide
l
or sunt la rândul lor poluanţi chimici importanţi (solvenţii
organici,
surfactanţii care sunt similari detergenţilor în privinţa poluării apelor
etc.
)
reprezentând
alt motiv
întemeiat
pentru
prezentarea
diferitelor măsuri
de
utilizare şi
d
i
stribuţ
i
e a
lor
în codul
de
bune
practici.
298.
De
aceea, fiecare fermier trebuie să aibă în vedere:
•
tehnologia
de aplicare: reprezintă procesul fizic prin care pesticidele sunt aduse în contact cu organismul
ţintă
sau sunt aduse
acolo
unde organsimul ţintă va
intra
în contact cu acestea. Aplicarea pesticidelor se poate face prin
tratamente
în
perioada de
vegetaţie
(stropiri
cu diferite volume de
lich
i
d şi cu mijloace terestre sau
ae
r
iene) sau prin
tra
t
amente
l
a
sămânţă (sămânţă
în
sens generic, oricare organ al plantei utilizat pentru înfiinţarea unei culturi,
inclusiv
tubercu
li
i);
•
căile de utilizare a produselor
omologate
(cu
drept de punere de piaţă) oficial
recomandate
sau
autorizate de autorităţile naţionale competente
în
scopul unei combateri eficiente şi fiabile a organismelor dăunătoare,
trebuie
să includă mai mulle niveluri de utilizare a pesticidelor, care nu
trebuie
să depăşească dozele cele mai ridicate autorizate sau care trebuie
să
fie aplicate în
aşa
fel
încât
să
lase
un reziduu cât mai mic cu puţintă;
•
limita maximă de reziduuri: concentratia maximă de
rez
i
duuri de pesticide legal autorizate sau considerate ca acceptabile în unul sau mai multe produse alimentare, produs agricol sau produs
d
estinat folosirii
în
furajarea animalelor.
6.
3 Produse
utilizate pentru protecţia
plantelor
Io
protectia plantelor
sunt
folosite diferite produse chimice
(pesticide) şi produse
biologice
,(biopreparate).
În
funcţie
de
organismul
ţintă
acestea
sunt:
erbicide, insecticide, fungicide,
acaricide, nematocide,
moluscocide,
raticide şi compuşi cu acţiune
mixtă.
299.
Biop
r
eparatele sunt mijloace biologice realizate pe baza unor microoganisme utile plantelor de cultura sau pe
baza
unor compuşi naturali denumite sugestiv
"botanicale".
300.
Biopreparatele
au
o acţ
i
une complexă asupra plantelor de cultură,
da
t
o
r
ită caracterului
l
or
biologic.
Termenul
cel
mai corect
nu este de biopreparat folosit
în
protecţia plantelor, ci cel de
biopreparate de uz aţ;ricol.
Un exemplu devenit deja clasic, ilustrativ pentru aceasta acţiune
complexa,
este cel al biopreparatelor
pc
bază de ciuperci antagoniste din genul
Trichoderma.
Unele
biopreparate, omo
l
ogate
ca
biofungicidc
,
s-au
dovedit
şi
ca
stimulatoare
în
creşterea
vegetală
datorată
intervenţiei
în
nutriţia plantelor.
30
I
.
Folosirea biopreparatelor constituie
o
orientare
importantă
în
agricultura actuala
datorită avantajelor pc care
Ic
prezintă.
Avantaje ale folosirii de către fermier
ale
biopreparatelor
:
•
r
educerea poluării
mediului şi alimentelor;
•
evitarea apariţiei populaţiilor de dăunători cu
rezistenţă la
diferitele
tratamente
de combatere;
•
posibilitatea utilizării de
personal
necalificat în condiţii de
totală
securitate,
atât
pentru culturile de plante, cât şi pentru utilizator;
•
utilizare durabila a unei
resurse
utile din
sistemele
agricole neexploatate.
6.4
Regimul de utilizare a produselor
în
protecţia plantelor
Utilizarea
produselor
în protecţia
plantelor
este reglementată în România prin lege. lnlroducerea lor pe piaţă se face numai după omlogare de
Comisia Interministerială de Omologare a Produselor de Uz
Fitosanitar
(înfiinţată prin OG
4/1995).
Potrivil
Regulamenlului
de funcţionare a Comisiei
Interminisleriale
de
Omologare
a Produselor de uz Filosanitar, aprobal
prin OM
MAA
8343
/
1995, OM
MS 718/95 şi
OM
MPAMI 444/95, penlru fiecare produs filosanilar nou
trebuie
să se obţină:
•
Avizul de pilotare,
•
Avizul de fabricaţie,
•
Avizul de mediu,
•
Avizul sanitar,
•
Raporlul
biologic asupra eficacilăţii,
•
Buletinul
de analiză fizico-chimică.
302.
Pentru
o substanţă
activă
nouă, neînregistrată în
România, este
obligatorie efectuarea
a
cel puţin 2 ani de teste de eficacitate biologică. Procedura
de
omologare
a
produselor de uz
fitosanitar
(pesticide,
biopreparate)
este în
acord cu
documentele europene corespunzătoare (Directiva Consiliului 91
/
4
.
14
EEC şi
Directiva
Comisiei
93/7
1
EEC).
303.
Obţinerea
avizelor menţionate mai sus ce1tifică eficacitatea produsului şi
eva
l
uează riscurile pentru mediu şi
pentru
sănătatea omului, stabilind în acelaşi
timp
şi condiţiile de utilizare necesare
pentru
un
control cficint
al riscurilor de
mediu
şi de sănătate.
304.
După
introducerea pe piaţă, cadrul
leg
i
slativ clasifică
produsele
utilizate în protecţia plantelor în două categorii:
•
produse din
grupa de
toxicitate
TTT
şi
TV
(slab toxice), care sunt comercializate şi utilizate
în
mod
liber;
•
produse din
grupa T
şi
TT de
toxicitate
cu grad ridicat
şi
foarte ridicat de toxicitate),
care
sunt
utilizate
numai de
către
personal
specializat,
autorizat
de
către Autorităţile competente (inclusiv de Serviciul Arme, Muniţii şi Substanţe
toxice d
i
n cadrul Inspectoratului
General
al Poliţiei).
305.
Utilizarea
pestic
i
delor
se face
în
cadrul tehnologiilor agricole de cultură,
la
recomandarea şi sub controlul organismelor de specialitate.
306.
Fermierul nu
trebuie
să elimine nici un fel de resturi, deşeuri de pesticide în şanţuri,
canale,
în
ape de suprafaţă sau pe terenurile agricole.
Aceste
deşeuri
,
resturi
pot proveni din numeroase surse, cum ar fi:
•
excedentu
l
de
lichide de pulverizare;
•
spălarea utilajelor;
•
pierderile de lichide de pulverizare în
t
impul
alimentării acestora sau
în
timpul operaţiilor tehnologice
;
•
pierderile prin
neuniformitatea de distribuţie;
•
ambalaje şi rccipienţi care mai
con
ţin
pestic
i
de
ş1
ca
re
sunt aruncate sau depozitate necorespunzator;
•
lichide
reziduale
de
la
băi de imersare sau de
la
îmbăierea oilor;
•
ape care au servit
la
spălarea
produ
se
lor
agricole;
•
scurgeri din ambalaje sau recipienti
spart
i
sau crăpati;
•
pesticide eliminate datorită expirarii termenului de valabilitate.
307.
O
sursă
deosebit de importantă de poluare
locală
complexă, cu pesticide
şi
îngrăşăminte o
reprezintă
cultura legumelor şi
plantelor
ornamentale în sere
şi solarii. Substanţele
poluante ajung în
apele de suprafaţă prin
parcurgerea
altor
circuite
decât în
cazul culturilor agricole
şi
anume:
•
deversări de
streşină (apă de
condensare sau
de
ploaie artificială)
ce antrenează
fertilizanţi şi pesticide
depuse
pe
vitrajele din
interior;
•
irigaţii care sunt
utilizate
concomitent cu fertilizarea
şi pentru
administrarea pesticidelor;
•
apele de
spălare
a vitrajelor
pe
ambele feţe;
•
ape reziduale provenite
din tratamente
speciale ale florilor.
308.
Este necesar ca toate aceste
ape
să fie
recu
perate
în
bazine etanşe de beton şi să urmeze un circuit
închis
prin
rec
ircula
re,
fără a mai fi evacuate în exterior.
6.5
Depozitarea
Depozitarea pesticidelor se realizează doar în
locuri
special amenajate care sunt prevăzute cu dispozitive pentru:
•
prevenire
şi stingerea incendiilor;
•
pro
tec
ţia
muncii/tehnica securităţii muncii;
•
măsurare avizată metrologic
(cântar
e,
mensuri).
309.
Prevederile
legale impun ca
depozitele de pesticide
să fie corespunzator
delimitate
şi
marcate
,
pentru asigurarea unei
protecţii
fizice corespunzătoare.
310.
Subslantele din
grupa I-a
şi
a II-a de toxicitate
se depozitează în
încăperi
separate şi
condiţii speciale
,
cu pază specializată şi registru de evidenţă conform legii.
311.
Depozitele de pesticide nu vor fi amplasate
în
apropierea apelor de suprafaţă şi nici în
zone
în care apa
freatică
este prezentă la mică adâncime. Amplasarea se va face
la
cel puţin 200 m
faţă
de oricare fel de aşezări urbane sau rurale, surse de apă, furaje, câmpuri şi
te
r
enuri agricole, ferme şi spaţii pentru animale.
312.
Depozitele vor fi construite numai din materiale durabile, neinflamabile, şi trebuie să
aibă
capacitate de stocare corespunzătoare.
313.
Depozitul
de pesticide
trebuie
să poată
păstra produsele
în condiţii de securitate, în eventualitatea producerii unor scurgeri sau împrăştieri.
Podeaua
trebuie să fie impermeabilă şi situată mai jos decât suprafaţa solului pentru a forma un bazin de
retenţie
sau trebuie
s
ă
existe
pragu
r
i
la
uşi şi
pereţ
i
care să nu
perm
it
ă
trecerea
lich
i
delor prin ei şi care să reţină materialul împrăştiat.
314.
Pentru protecţia mediului în cazul incendiilor, este important ca depozitul să fie înconjurat cu un şanţ betonat.
315.
Depozite
l
e de pesticide se autorizează
în
conformitate cu prevederile
legislatieie in
vigoare. Autorizarea
depozi
t
elor
de pesticide
se face numai după realizarea unor studii de impact asupra mediului, cu
evidenţierea
riscurilor asupra componentelor de mediu şi a managementului
aces
t
o
r
riscuri
,
şi
după
completarea
bi
l
anţurilor
de mediu.
316.
ln organizarea
depozitelor
de
pesticide
trebuie
respectate, atât
regulile
de
igienă şi sănătate publică,
cât şi
prevederile
specifice
de
protecţia
muncii.
Depozitul
de
pesticide trebuie să fie prevăzut cu flux de
persona
l
separat fizic de fluxul de
pesticide
,
cu facilităţi corespunzătoare:
duşu
r
i şi spălătoare cu apă caldă, WC-uri cu
evacua
r
e în canalizare separată, vestiare
încălzite
penttu
schimbarea hainelor,
zonă
separată fizic pentru consumul alimentelor.
317.
Manipularea pesticidelor se va face exclusiv cu haine de
protecţie
şi cu echipamentul de protecţie spedicat
p
r
in normele de tehnica securităţii muncii, de ex., mască în cazul produselor de gazare.
318.
Pesticidele
depozitate
în condiţii necorespunzatoare sunt periculoase
pentru
toate
componetele de mediu, şi mai ales, pentru sănătatea
oamenilor.
Depozitele
de pesticide
se organizează
exclusiv
de
către
utilizatorii
de dimensiuni
medii
sau
mari
(exploataţii
agricole de peste
120
ha la şes şi
90
ha în zonele de
deal
şi munte, prestatorii
d
e
servicii
de
protecţia plantelor). umai acestor utilizatori de
pestic
i
de
li se permite existenţa unor stocuri mari pc o
durată
mai
lungă.
Micii utilizatori nu au dreptul să-şi constituie rezerve scmficativc
de
pesticide, care să depăşească consumul pc perioada ciclului
de
vegetaţie.
319.
Chiar şi în cazul
m
i
cilor utilizatori, pesticidele trebuie stocate în condiţii corespunzătoare (ferite
de
căldură, lumină şi umiditate excesive), separat de alte materiale (şi mai ales de furaje sau de alimente).
Produsele
lichide se depozitează în
încăperi
cu temperaturi de minim 1
°C
şi maxim 25°C.
320.
Nu este
permisă
încălzirea
cu surse
deschise
(sobe, reşouri
electr
i
ce) a depozitelor
de
pesticide.
Insta
l
aţii
l
e
de curent
electt·ic
din
depozite
l
e de pesticide tt·ebuie să îndeplinească normativele pentru
medii
cu solvenţi organici şi pulberi şi să permită spălarea cu
_jet de apă
sub presiune.
321.
ln
toate cazurile
,
pesticidele
v
or
fi
păstrate
exclusiv
în
ambalajele
lor
originale
,
pc rafturi sau pc paleţi. Ambalajele mai grele de 20 kg vor fi manipulate exclusiv cu
d
i
spozitive mecanice: cărucioare hidraulice, motostivuitoarc etc..
322.
Toţi
utilizatorii
de pesticide
care deţin stocuri,
indiferent
de dimensiunile
lor,
trebuie să ţină şi să completeze un
registru
de evidenţă.
În
registrul de evidenţă al pesticidelor vor fi
incluse toa
t
e operaţiile
impl
i
cate
de
utilizarea pesticidelor, inclusiv informaţii despre data achiziţionării, data fabricaţiei produsului, furnizorul
de pesticide şi
preţul de achiziţionare.
ln
cazul depozitelor de
pes
t
ic
i
de
,
descărcarea
de
gestiune a stocurilor
de pes
t
ic
i
de d
i
n grupa
1-a
şi a
li-a de
toxicitate se va face numai pc baza procesului verbal semnat de operatorii autorizaţi.
Stocurile de pesticide expirate se înregistrează
fa
Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor şi la Ministerul Agriculturii,
Pădurilor
si
Dezvoltarii Rurale
şi se distrng, pe cheltuiala celui care le deţine, prin incinerare
in
instalaţii speciale, autorizate de Ministerul Mediulu si Gospodaririi Apelor.
323.
Descărcarea
din
gestiune se face
pe
baza procesului verbal
de
primire a pesticidelor expirate
la
unitatea care deţine incineratorul autorizat şi a facturii
de
prestare de servicii
de
incinerare.
E
l
iminarea stocurilor
de
produşi chimici periculoşi este necesar să se realizeze cu ajutorul
tuturor
celor implicaţi şi/sau afectaţi, inclusiv a comunităţilor locale.
6.6
Aplicarea produselor
utilizate
în protecţia
plantelor şi
măsuri de protejare a apelor
şi
solului
324.
Măsurile de reducere
a
impaclului
asupra
mediului a pesticidelor utilizale,
au
în
vedere, în primul rând pe cele prevenlive:
•
reducerea
la mimim a protecţiei culturilor
prin
mijloace chimice,
prin
utilizarea altor
praclici
şi melode care reduc îmbolnărilea culturilor: rotaţie
judicioasă a
culturilor, folosire de soiuri
rez
i
stenle la boli şi dăunători, folosire a seminţelor,
răsadu
r
ilor,
puieţ
i
lor
,
butaşilor
liberi
de
boli şi
dăunător
i,
măsuri de
i
g
i
enă
corespunzătoare pentru limitarea extinderii atacurilor de boli şi dăunători;
•
alegerea
cu
atenţie doar a pesticidelor autorizate care nu aduc
pr judic
ii
mediului;
•
utilizarea personalului instruit, atestat şi
autorizat;
•
supravegherea strictă a
regimului
şi a utilizării pesticidelor;
•
eliminarea tratamentelor din aer, atunci când terenurile agricole se află în apropierea
surselor de apă de la suprfaţă;
•
limitarea administrării îngrăşămintelor deoarece
în
anumite situaţii uncie boli
ş1
dăunători
pol
fi favorizaţi de creşlerea
randamentului
şi a
productivităţii
culturilor;
•
reducerea
utilizarii în scop preventiv a
pesticidelor ţinând
cont
de faptu
l
că
prezenţa
organismelor parazitare constituie o situaţie normală
;
problema acestora fiind
reconsiderată
când există pericol sau se depăşeşle un anumil grad de nocivitale
;
•
înlocuirea în
parte
a ulilizarii
pesticidelor
prin mijloace şi melode curale ecologic, diferite de cele chimice (metode
biologice,
metode preventive, capcane, îndepărtarea manuală
a
cuiburilor
de
dăunători, etc.).
325.
Fermierul trebuie să
ia
în considerare şi următoarele măsuri complementare penlru
reducerea
canlilăţii de pesticide dispersale în mediu
:
•
echiparea dispozitivelor de pulverizare cu ecrane antidispersie care limilează împrăştierea pesticidelor în afara
zone
l
or strict vizate;
•
pulverizatoarele
şi în special,
duza
,
care este componenta cea mai importantă
a acestora,
trebuie
să fie menţinute în cca mai
bună
stare de funcţionare,
la parame
t
ri optimi; în acest scop se vor efectua verificări periodice,
şi dacă
este
necesar se va
cfcctaua
repararea sau înlocuirea imediată a pieselor defecte, uzate sau necorespunzătoare; de
asemenea,
se va controla stricta corelare
între
capacitatea şi randamentul utilajelor de pulverizare şi încărcarea cu pesticide suportată de mediu;
2
a
2
b
Fig.
7.
Duzele
trebuie
caii brate
î
nainte de stropire.
I.
Fermierul
va alege duze cu aceeasi capacitate de
împrăştiere.
2 Înălţimea de
stropire,
va fi stabilită astfel
încât
să fie obţinută o distribuţie uniformă
,
omogenă a peslicidelor pe planle.
2a cazul
în
care există suprapunere între jeturi; 2h cazul
în
care nu există suprapunere
•
interdicţia
înfiinţării
livezilor în imediata apropiere a maselor de ape;
•
înfiinţarea perdelelor forestiere împotriva vânturilor
predominante;
•
înfiinţarea de
zone libere
de pesticide
,
pe o
lăţime
de cel puţin 1
O
m
în
imediata apropiere a surselor
de
apă.
326.
Tratamentele chimice de combatere se aplică curativ
sau
preventiv,
în
perioada de vegetaţie,
sau
prin tratamente la
sămânţă,
sau prin
tratarea
solului. Pesticidele se
aplică
de obicei, prin
tratamente
umede sub formă de stropiri, pulverizări, aerosoli.
327.
Numeroase
pesticide larg utilizate (bentazona,
atrazinul,
simazinul, dinozebul,
etc.)
sunt cuprinse
în
categoria substanţelor cu
risc ridicat
de
poluare
a apelor
de
suprafaţă şi a apelor subterane. Atunci când se
identifică
astfel
de
pesticide
în
apele subterane
,
se
poate
presupune că se va produce
o
creştere a concentraţiei acestora,
luând
în
considerare faptul că mişcarea pe verticală prin
profilul
de sol se <lesta
.
şură
într-o
perioadă lungă de
timp.
328.
Stropirile se
realizează
cu ajutorul unor
echipamente
portabile sau carosabile. Pulverizările se fac cu utilaje cu
acţionare
penumatică.
Aerosolii
se obţin cu utilaje speciale
(de
pulverizare,
de stropire foarte fină). Diferenţierea
între
tratamentele umede este
determinată
de dimensiunea picăturilor, care descresc
de
la stropiri la aerosoli.
329.
Tratamentele
gazoase
de fac
în
spaţii
închise,
penttu dezinfectarea seminţelor sau
tratarea
spaţiilor de depozitare.
330.
Momelile
toxice
sunt folosite pentru combaterea
insectelor
la
sol (coropişniţe),
rozătoarelor
(şoareci
,
şobolani), limacşilor, corvidelor etcă
331.
Tratamentul
la
sămânţă se face pe cale umedă sau uscată (după
tipul
de produs) folosind maşini speciale de
tratat
seminţe.
332.
Cele mai periculoase produse pentru mediu şi pentru sănătatea omului sunt pulberile diforitelor substanţe.
In România, practic,
nu mai există produse astfel aplicate
,
cu
excepţia sulfului, care este însă un produs cu tentă ecologică, fiind natural, biodegradabil şi cu
toxicitate
redusă pentru ale
organisme
decât cele
ţintă.
333.
ln
general, toate pesticidele sunt substanţe biologic active care prezintă efecte secundare asupra mediului şi sănătăţii
omului.
Atunci când există posibilitatea de
alegere
se
va
opta întotdeauna pentru produsul care arc cel mai mic
impact
asupra mediului
şi
prezintă riscul cel mai redus pentru sănătatea
omului.
334.
Forma cea mai convenabilă
de
aplicare a pesticidelor din punctul
de
vedere al mediului
este
tratamentul la sămânţă.
Deşi este
preventivă, această formă de tratament trebuie să fie
preferenţial
utilizată în zonele cu ape de suprafaţă.
Decizia utilizării pesticidelor
sau a mijloacelor alternative de protecţia plantelor
aparţine
în exclusivitate celui care realizează respectiva exploataţie
agricolă,
fermier, proprietar sau
arendaş.
Aceasta decizie trebuie luată în funcţie de situaţia concretă
din
respectiva exploataţie agricolă.
Fermierii
fără
pregatire
agronomică de
specialitate
trebuie
să ia decizia de
aplicare a pesticidelor
numai după
consultarea unui
specialist.
335.
Aplicarea pesticidelor
trebuie
realizată
numai la
avertizare.
Avertizarea tratamentelor se face numai atunci când un dăunator are
tendinţa de
a se dezvolta peste pragul
economic de dăunare.
Pragul economic
de dăunare reprezintă nivelul populaţiei de dăunători care
produce
o pagubă superioară costurilor totale (ecologice şi economice) ale tratamentului cu mijloace de protecţia plantelor (pesticide,
biopreparate).
Cele mai precise şi mai avantajoase sunt sistemele
informatizate
de prognoză şi
avertizare
,
care sunt utilizate
local.
336.
Având în vedere
rolul deosebit al sistemelor informatizatc
în prognoză şi avertizare, în
cadrul bunelor practici agricole de
utilizare
a
pesticidelor,
sunt redate câteva detalii. Acestea sunt sisteme expert, care s-au
putut
realiza datorită dczvoltarii microprocesoarelor,
apar
i
ţiei
unor senzori fiabili şi progreselor
în
telecomunicaţii. S-au construit, în
acest
fel, sisteme de
prognoză
şi avertizare complexe, flexibile, a căror funcţionare permite utilizarea raţională
a
metodelor şi mijloacelor de protecţie a plantelor, cu reducerea corespunzătoare a impactului
produs
de organismele
dăunătoare.
Sistemele informatizate
de
prognoză şi avertizare sunt de fapt sisteme
expert,
care funcţionează pc haza unor modele matematice ale proceselor biologice specifice.
337.
Obiectivul
programelor de prognoză şi ave1tizare, respectiv utilizarea eficientă şi
durab
il
ă a resurselor
agromonicc
,
este corelat cu obiectivele economice şi ecologice ale agriculturii durabile şi agriculturii de precizie. Utilizarea sistemelor expert de prognoză şi avertizare conduce, nu numai
la efecte
ecologice (reducerea poluării mediului şi a alimentelor), ci arc şi consecinţe economice directe. Optimizarea tratamentelor determină importante economii de
pes
t
icide, combustibil,
forţă
de muncă, care permit amortizarea rapidă a investiţiei într-un sistem de
prognoză şi
avertizare.
ln
ţări ale Uniunii Europene, investiţiiile în sisteme de
prognoză
şi avertizare sunt considerate ca investiţii de mediu şi beneficiază de faciliăţi fiscale.
338.
România se află în acest domeniu în topul
rea
l
izării unor astfel de sisteme. În România
există
câteva tipuri de sisteme automate de avertizare, care combină cele mai recente realizări din domeniile electronicii,
informaticii
şi, nu în ultimul rând,
a
l
protecţiei plantelor.
Aceste sisteme sunt compuse
din:
•
dintr-o staţie centrală
de
memorare, prelucrare şi vizualizare a datelor;
•
din una sau mai multe staţii de măsurare şi transmitere a datelor.
339.
Se
recomandă
ulilizarea aceslor sisleme de prognoză şi averlizare
a
lratamentelor cu pesticide, ca una din cele mai convenabile soluţii de reducere a efeclelor negative ale pesticidelor asupra mediului.
340.
Personalul
care se ocupă cu aplicarea pesticidelor trebuie să fie instruit corespunzător.
Pentru
produsele din grupa
1-a
şi a
II-a
de
toxicitate
,
personalul
trebuie să fie calificat şi autorizat.
341.
Volumul de soluţie sau suspensie
de
produs la o singură
preparare
,
trebuie să fie în
d
i
rectă legătură cu suprafaţa care urmează a fi tratată.
342.
De
câte ori este posibil, se vor utiliza produse fitosanitare cu selectivitate ridicată pentru
organismele
neţintă, utile plantelor de cultură (polenizatori, parazitoizi şi prădători, bacterii fixatoare de azot etc.)
343.
Tratamentele cu pesticide trebuie anunţate în
prealab
i
l
(în
scris)
autor
i
tăţilor
locale
,
cu următoarele precizări:
-
tipul
de
tratament;
-
cullurile care urmează să fie prolejate;
-
parcelele pe care se vor aplica lratamenle;
-
perioada de aplicare;
-
tipul(rile) de
pesticid(e)
utilizat(e);
344.
ln
cazul
particu
l
ar, al
tratamentelor
cu insecticide
la
culturi melifere,
trebuie
atenţionaţi, de către
primarie
,
apicultorii din
zona
tratată,
pentru
a se evita pierderile produse stupilor. Această prevedere se aplică şi autorităţilor competente care
efectuează
tratamente de interes
pub
l
ic.
345.
ln
zonele
cu ape de suprafaţă, bunele practici agricole impun
limitarea
folosirii mijloacelor aero de tratament (elicoptere, motodeltaplane, avioane utilitare), întrucât aceste mijloace au o împrăştiere
prea
mare.
O
situaţie asemănătoare
este
şi în cazul utilizării mijloacelor mecanice puternic suflante cum ar fi cele utilizate în vii şi
livezi.
346.
ln
zonele
cu ape de suprafaţă se vor evita, pe cât posibil, tratamente cu insecticide loxice penlru peşti (de ex. insecticide din clasa pirelroizilor de sinteză). Dacă nu este posibilă renunţarea
la
acesle pesticide se vor lua măsurile corespunzaloare de reducere a riscurilor (delimitarea precisă a perimetrului de lralament cu respeclarea unei distanţe de minimum 10 m până
l
a
malul
apei,
echiparea ulilajelor de pulverizare cu ecrane antidispersie, corelarea strictă între capacitatea utilajelor de stropit şi suprafaţa de
tratat,
aplicarea tratamentelor la
o
viteză a vântului sub 4m/s, interzicerea cu desăvârşire a deversărilor de ape poluate cu pesticide provenite din spălările utilajelor etc.).
347.
La efectuarea
tratamente
l
or cu
pesticide
de
o
mare importanţă este distanţa dintre masele de apa adiacente şi câmpul tratat. Este cât se poate de clar că tratarea câmpurilor aflate în apropierea unor ape de suprafaţă cât şi întreţinerea malurilor abrupte duce
la
poluarea acestor ape cu mari cantităţi de pesticide.
Aplicarea pesticidelor se va face
în
condiţii meteorologice
optime
prevăzute pentru
tehnologiile
utilizate.
--
348.
Nu se
vor
efectua
tratamente
la temperaturi foarte
ridicate
şi
î
n timpul amiezii,
iar
l
a
produsele cu coeficient
invers
de temperatură se va
respecta
temperatura maximă
indicată. Nu se vor face tratamente
pc
ploaie
(sau
î
nainte şi
după)
sau când umiditatea amosfcrică este ridicată. Viteza maximă a vântu
l
ui pc care se vor face tratamente va fi de 4 m
/
s.
ln
caz de vânt puternic tratamentele se vor efe
.
ctua numai
dimineaţa
sau seara.
Fig.
8.
Nu se
fac
tratamente cind viteza maxima a vintului este mai mare de
4
m/s
Fig
9.
Nu
se fac
tratamente pe
ploaie
349.
Aplicarea tratamentelor cu
pesticide
se face cu respectarea reguli
l
or
specifice
de protecţia
mediului şi de securitatea muncii.
Cele mai importante reguli
sunt
următoarele:
•
aplicarea pesticidelor se
face
numai de personal
instruit,
care are cunoştiinţă
de
caractersiticile
produselor
şi
de
prevederile regulilor de protecţia muncii şi
de
prevenire şi stingere
a
incendii
l
or
;
•
personalul care aplică pesticidele trebuie să fie într-o
stare
bună de sănătate
,
care este
atestată de
medicul
de
medicina muncii;
•
în
timpul
tratamentelor
cu pesticide se vor respecta
regulile
de
igienă ş1
sănătate publică;
•
personalul care aplică
pesticide trebuie
să verifice existenţa acordului
tehnic
şi certificării utilajelor;
în
cazul în care utilajul funcţionează necorespunzător personalul
trebuie să
oprească aplicarea
tratamentului
şi să ia măsurile necesare pentru
remedierea
defecţiunilor;
•
este
interzisă
apl icarca pcstic
idei
or
la
pomii înfloriţi. Pomii înfloriţi vor fi
trataţi
numai
în
mod excepţional
(
ca de ex. tratamentele pentru combaterea focului
bacterian)
cu produse special omologate şi după reguli specifice.
Nu
este permisă utilizarea
altor
produse de
uz
fitosanitar în
afara
celor care
sunt omologate
de Comisia Interministerială de Omologare a
Produselor
de
Uz
Fitosanitar.
350.
In
România, însă, uneori sunt
folosite
pesticide comercializate
ilegal
;
activitatea este sancţionată prin
legislaţia
în vigoare.
351.
Folosirea pesticidelor comercializate
ilegal
are consecinţe extrem de grave, inclusiv asupra utilizatorilor sau a comunităţilor din care aceştia
fac
parte.
352.
Folosirea pesticidelor achiziţionate ilegal este descurajată prin aplicarea fermă a pedepselor prevăzute de
lege
şi prin popularizarea riscurilor multiple
la
care se expun utilizatorii pesticidelor comercializate
ilegal.
6.7
Regimul
utilajelor tehnologice
353.
Utilajele
folosite în tratamente de protecţie a plantelor nu pot avea o altă destinaţie.
354.
Folosirea acestor utilaje se face
după
recomandările
constructorului de utilaje, cerinţele producătorului de pesticide şi prevederile tehnologiilor de aplicare.
355.
ln
vederea asigurării unei funcţionări corespunzătoare, utilajele de
stropit
vor
fi
regulat
testate
şi certificate.
Fiecare
din dispozitivele de
distribuire
(duze
de
stropit, aspersoare rotative etc.) vor trebui să descarce cantităţi similare
de
soluţie
/
suspensie, într-o manieră constantă
şi
reproductibilă. Sistemul de prindere a respectivelor
dispozitive
de stropit trebuie să permită
reglarea
strictă a distanţei până la plantele
tratate.
Piesele uzate trebuie imediat
înlocuite
cu piese noi.
356.
Sistemele de
stropit
trebuie
să asigure o distribuţie strict localizată
pc
rândul
de plante şi nu pc întreg câmpul.
Trebuie
evitată apariţia
zonelor
netratate şi
/
sau a celor
dublu
tratate. Acest fapt se realizează prin marcarea suprafeţei de tratat, iar utilajele de aplicat pesticide trebuie să
permită
respectarea
marcajelor.
357.
Doza de
pesticid
aplicată
la
ha
trebuie
corelată
strict
cu cantitatea
de
soluţie stabilită
de
Comisia
Interministerială
pentru Omologarea
Produselor de
Uz Fitosanitar. Cantitatea
de
soluţie este stabilită în funcţie de sol,
tipul
şi de vârsta culturii iar normele sunt cuprinse
într-un interval
foarte larg: 330 si
·
1
·
100
1/ha.
Pentru a
uşura
respectarea
dozei de pesticid, de obicei, recomandările
de
utilizare
prevăd
atât doza, cât şi concentraţia
recomandată la
norma de soluţie
corespunzătoare.
358.
Calitatea
tratamentului
depinde de tipul utilajului de aplicare a
pesticidelor
şi de pregătirea utilajului pentru
lucru,
dar şi de calificarea operatorului şi de preocuparea
acestuia
pentm prestarea unor tratamente
de
calitate.
359.
I.a
maşinile moderne
de
stropit, precizia
dozarii
şi a
distribuţiei
soluţiilor permite
reducerea
cantităţii de substanţe chimice care
ajung pe
sol. Parametrii
procesului
de
lucru sunt în concordanţă cu
reglajele
iniţiale. Debitul de
soluţie poate fi controlat, iar la unele maşini
el
poate
fi corelat automat cu viteza
de
deplasare a agregatului
de
stropit. Controlul
debitului
de soluţie este necesar şi
în
cazul maşinilor
de
aplicat
erbicide.
360.
Precizia aplicării soluţiilor de stropit cu fungicide şi insecticide
depinde
în mare măsură de calitatea pulverizării şi a
dirijării
picăturilor către plante. Calitatea pulverizării este influenţată
în
foarte mare măsură
de
parametrii
tehnico-funcţionali
ai duzelor de pulverizare şi de starea acestora.
ln
ultimii ani au
fost
realizate numeroase tipuri
de duze
cu precizie foarte
bună,
pentru
diferite
condiţii
de
lucru şi diferite momente
de
aplicare a
tratamentului.
Aceste
duze
permit
dispersarea
în
picături fine şi uniforme ca mărime.
361.
Utilizatorului
îi
revine
obligaţia de a alege duza potrivită cu specificul lucrării pe care urmează să o efectueze. Utilizatorul
trebuie
să evite
folosirea duzelor
uzate, murdare,
înfundate,
penttu că acestea, chiar dacă
iniţial
au fost foarte bune, provoacă perturbări ale procesului de lucru,
duc
la formarea
de jeturi
asimetrice, cu picături mari,
distribuţie
neunifonnă. Astfel, creşte şi riscul ca pe plantă şi pe sol să ajungă, pe anumite
zone
,
concentraţii mari
de
soluţie, ceea ce duce
la
accentuarea gradului de plouare.
362.
Maşina de stropit cu
rampe
pentru aplicarea
tratamentelor
la
culturi
de
câmp trebuie să fie verificată, urmărindu-se ca de la
toate
duzele să
rezulte
aceeaşi cantitate de soluţie în unitatea de
timp.
Codul
de
bune
practici
în
fermă are prevederi specifice referitoare la spălarea şi/sau
decontaminarea
utilajelor folosite. Utilajele
de
pulverizare trebuie să fie prevăzute cu instalaţii
proprii
de spălare. Aceste
instalaţii
trebuie să permită spălarea, atât a utilajului, cât şi a ambalajelor de pesticide. Este recomandat ca utilajul de stropit să aibă şi un
rezervor
cu
apă
curată, de capacilale corespunzătoare.
363.
Apele de la spălarea ambalajelor vor
fi
transferate
în
soluţia de stropit, cu
respectarea
normei
de
soluţie aplicată pe unitatea de suprafaţă. Utilajele vor fi spălate cu jet
de
presiune,
în
zone
special amenajate, prevăzute cu
baze
de inactivare a pesticidelor
din
apele
de
spălare. Bazele
de
inactivare a apelor
de
spălare vor
fi
delimitate şi marcate corespunzator
(Pericol,
zona otravită!). Amplasarea
bazelor
de inactivare va fi facută
la distantă
corespunzătoare
de
locuinţe,
tăntâni,
adăposturi
de
animale, culturi agricole.
6.8
Metode alternative de protecţie a
plantelor
364.
Metodele alternative de
protecţia
plantelor, aşa cum s-a aratat deja, sunt cele biologice
(prin
utilizare de organisme antagoniste şi de
produse
naturale), genetice (prin ameliorarea
rezistenţiei
plantelor
la
organismele dăunatoare),
agrotehnice
(rotaţie, lucrări ale solului inclusiv prăşit) şi fizico-mecanice
(dezinfectări
termice
ale
semniţelor, chirurgie vegetală, descuscutare a seminţei etc.).
Lcgislatia europeană
în
domeniul agriculturii arc,
printre
alte scopuri, şi pc acela de limitare a folosirii produselor agrochimice
(îngrăşăminte
şi pesticide) şi de
încurajare
a
dezvoltării
şi utilizării de produse cu acţiune predominat ecologică pentru atingerea obiectivelor
agriculturii
durabile.
365.
Metodele
alternative
de protecţia plantelor au grad
ridicat
de
durabilitate.
Exemplul cel mai elocvent este cel al
"solurilor
supresive",
respectiv
al solurilor
tratate
cu biopreparate pc baza antagoniştilor fitopatogeni, soluri care nu permit dezvoltarea unor boli
ale
plantelor pentru că
limitează
inoculul primar (rezerva de fitopatogen din sol).
366.
Plantele devin rezistente
la
organismele dăunatoare şi prin inginerie genetică, ca de ex., cartoful
rezistent
la gândacul de Colorado datorită
înserării
unei anumite gene. Plantele modificate genetic nu pot fi introduse
în
România
decât cu
respectarea
prevederilor legale şi pe baza avizelor Comisiei de Securitate Biologică.
367.
O serie întreagă de pesticide, traditional utilizate în protecţia plantelor, au un impact redus asupra mediului, folosirea lor fiind permisă chiar şi
în
cadrul riguroaselor sisteme de productie (agro) ecologică
(organică).
Astfel de produse sunt sulful sau sărurile de potasiu ale acizilor graşi.
368.
Sulful poate fi utilizat în următoatrele situaţii:
la combaterea unor boli, cum este
făina
rea
la
viţa
-de-vie
,
pomi
fructiferi,
legume, plante ornamentale, cereale păioase;
la combaterea afidelor, tripşilor şi
acarieni
lor la
viţa-de-vie, pomi fructiferi,
legume
,
plante ornamentale.
369.
Sărurile de potasiu ale acizilor graşi au utilizări similare
sulfului
(combaterea 1ăinariei
la viţa
-de-
vie,
pomi fructiferi, legume, plante ornamentale, cereale păioase; combaterea afidelor, Lripşilor şi
acarienilo
r
la viţa-de-vie,
pomi
fructiferi,
legume,
plante ornamentale) şi în plus mai pot fi utilizate pentru:
combaterea bacteriozelor
la
cultura fasolei şi a soiei; pentru
limitarea răspândirii
focu
lui
bacterian al rozaceelor;
combaterea buruienilor în culturi ornamentale, grădini, parcuri.
370.
Cele mai răspândite produse biologice de uz fitosanitar
în
România
sunt bio
insecticidele
pe haza de
Bacillus
thuringiensis.
ln
tab
elul
·
1
este prezentată o
listă
completă a produselor pe baza de
Bacill
us
thuringiensis
care sunt comercializate în România.
Tabel
1
-
Biopreparate pc
baza
de
Bacil/us thuringiensis
omologate În
România*
Denumire
comercială
B"cillus
thuringie11sis
var.
Dăunatori
combătuţi
Bactospeine HP
WP
kurstaki
Lohe
sia
hotrana
Dipcl
8L
kurstaki
Lymantria dispar
Dipel
ES
kurstaki
Tortrix viridana;
H
yphantria
cunea
Dipel
WP
kurstaki
Lobesia
botrana;
Pieri
.\
·
brasicae; Mamestra brasi-
cae; Cydia
.funebrana;
H
yphantria
cunea; Malacu- soma neustria; Drymonia
spp.
Dipel
2x
WP
kurstaki
Mamestra brasicae;
Pieris
rapae;
ll
yphantria
cu-nea; Lubesia butrana
Ecotech extra
kurstaki
l
,eptinotarsa
decemlineata
(!,,
-l
,2);
l,obesia botrana
Ecotech pro
kurstaki
L
ymantria
dispar
roray (Biobit)
kurstaki
Mamestra brasica;
Pieri
rapae; Anarsia lineatella; Cydia molesta; T'nrtrix
viridana;
Gemnetridae
Novodo
rȘ
tenebrionis
Leptiontarsa
decemlineata
Thuringin 6000
kurstaki
Phyllonnrycter hlancardella; Stygmella malella; Eriosoma lanigerum; Cydia funebrana; Eranis defo- liaria; Anarsia lineatella; Operophtera brumata;
Hyphant
ria
cunea
*
Date
din Codex-ul produselor fitosanitare omologate
în
Ro
mânia.
371.
Este important să se efectueze controlul periodic fitosanitar. Acesta se efectuează, atât
la
sol, cât şi
la
culturi şi produsele agricole şi are ca scop
evidenţa
,
estimarea şi răspândirea componenţilor agrobiocenotici prin inventarierea tuturor speciilor din componenţa unei agrobiocenoze dintr-o unitate agricolă, zonă de cultură sau depozit de produse agricole.
În
acest mod se stabileşte densitatea componenţilor agrobiocenotici şi intensitatea atacului agenţilor patogeni.
Avantajele acestei metode sunt următoarele:
•
permite stabilirea perioadelor optime de combatere;
•
se poate interveni cu eficienţă în prevenire şi combatere
;
•
prin cunoaşlerea speciilor
palogene
prezenle şi a biologiei aceslora se pol
alege
mijloacele optime de combatere, inclusiv cele care sunt selective şi nu
afectează
mediul
;
•
pennite emiterea avertizărilor
în
timp
util.
372.
Controlul fitosanitar şi avertizarea au o deosebită importanţă deoarece transformă administrarea preventivă
a pesticidelor
dintr-o operaţie de rutină într-una de excepţie prin faptul ca utilizarea acestora se face în cantităţi
limite
de stricta necesitate şi chiar
înlocuirea metodelor chimice
de
tratament cu metode biologice sau fizice de combatere.
373.
Sol
iţii
practice
cc pot
înlocui
sau
reduce
utilizarea pesticidelor se
referă
la:
•
măsuri
agrofitotchnicc;
•
metode biologice de combatere a dăunătorilor
(ulilizare
a enlomofagilor paraziţi şi prădători,
acarofagi
prădători, lansarea
indivizilor
sterili în
perioadele
de
înmulţire) ;
•
mijloace fizice: tralarea solului cu vapori supraîncălziţi, tralarea seminţelor cu apă caldă şi aer cald, capcane şi momeli cu
feromoni,
clei sau toxice, omizitul, distmgere manuală a cuiburilor sau a pupelor, chirnrgie şi
igienă
vegetală, vânturarea seminţelor,
descuscutarea,
scuturarea pomilor, etc.)
•
metode mecanice şi
biologice de
combatere
a
burnienilor.
374.
Cunoasterea
tipului
de sol pentru fiecare teren agricol este importantă, atât
pentru
stabilirea hibrizilor, soiurilor,
varietăţilor
de plante cultivate, dar şi a
posibililor dăunători
care
pot
ataca aceste culturi şi aceasta datorită
preferinţelor
acestora pentru anumite tipuri de sol,
de
exemplu: viermii sârmă se dezvoltă
în
solurile cu umiditate marc şi usor acide.
375.
Rotaţia _judicioasă
a culturilor reduce atacul unor agenţi
patogeni
care sunt specifici fiecărui
tip
de
planta
gazdă.
Practicarea
monoculturii conduce inevitabil
la
înmulţirea
puternică
a agenţilor patogeni şi a dăunătorilor specifici culturii
respective.
De aceea, este necesar să se înfiinţeze asolamente
în
care rotaţia culturilor să fie astfel
organizată
încât acelaşi tip de
plantă
să nu revină în cultură
pe
aceeaşi soiă mai
repede
de patru ani,
iar
altele de şase ani
(floarea
soarelui, sfecla).
376.
Lucrările
solului contribuie la distrugerea multor dăunători, atât prin scoaterea lor la suprafaţă, cât şi a larvelor, ouălor şi
pupelor
care sunt apoi mâncate de păsari, sunt distruse de
temperaturi
scăzute sau
ridicate,
etc.,
în
plus, favorizează
accesul
inseclelor prădătoare şi
totodală
dislrugerea buruienilor şi a samulaslrei, gazde intermediare şi focare pentru boli şi dăunălori.
377.
Excesul de apă al solului favorizează
înmulţirea
dăunălorilor şi agenţilor palogeni
a
căror proliferare esle
redusă
prin drenarea
terenului.
De asemenea, amendarea terenurilor acide conduce la
reducerea
incidenţei unor boli şi dăunălori.
378.
Alegerea epocii de însămânţare şi
a adâncimii
de semănat sunl foarle importante; perioada de răsărire a
plantelor
să nu coincidă cu momentul de
proliferare
a unor boli şi dăunători: de ex., la
dăunătorii
mazării
-
molii şi gărgăriţe
-
care nu provoacă
daune
dacă culturile se însămânţează timpuriu
; de
asemenea cartofii însămânţaţi peste
I 0-13
cm adâncime sunt feriţi de
infectarea
cu mană.
Fiecare acţiune în parte este reglementată precis, devenind obligatorie pentru toate exploataţiile agro-zootehnice, executându-se în mai multe etape şi fiind compusă din mai multe operaţii care se derulează într-o anumită succesiune. Aplicarea în
timp
a acestor operaţiuni urmăreşte un anumit ritm, caracteristic, corelat întotdeauna cu paiticularităţile şi complexitatea exploataţiei agro-zootehnice.
Astfel, dezinsecţia profilactică vizează distrugerea dăunătorilor (insecte, acarieni) semnalaţi pe tot parcursul anului.
Dezinsecţia
de necesitate se instituie imediat după apariţia suspiciunii de boală şi vizează în special dăunătorii care produc disconfort sau
pe
cei care pot fi incriminaţi în transmiterea acesteia.
În prima situaţie, dezinsecţia se
realizează periodic,
precum şi
la
semnalarea
reapariţiei
unor insecte dăunătoare, iar
în
cca
de
a doua situaţie, se
repetă
în funcţie
de
ciclul biologic al dăunătorului. Ambele
tipuri
de
dezinsecţie
se realizează
indiferent
de ritmul în
care se face decontaminarea, deratizarea, rareori aceste trei acţiuni trebuie să fie corelate.
382.
Deratizarea profilactică se impune în scopul reducerii pierderilor economice provocate de rozătoare şi în scopul prevenirii apariţiei unei în1bolnăviri ale animalelor sau omului. Aceasta se aplică în exteriorul construqiilor (în interiorul galeriilor, asupra căilor de circulaţie a rozătoarelor, în locurile de pătrundere a rozătoarelor
în
construcţii,
în
jurul surselor de hrană sau de apă
la
care pot avea acces rozătoarele, etc.) şi în interiorul construcţiilor (prin
"staţii
de intoxicare a rozătoarelor").
383.
În
fermele cu sistem intensiv de creştere a animalelor, acţiunea majoră de combatere
a rozătoarelor se realizează
în intervalul
dintre depopularea şi repopularea adăposturilor, înainte de efectuarea
decontaminării.
În
adăposturile populate cu animale,
deratizarea
de întreţinere se aplică prin intermediul
"staţiilor
permanente de intoxicare a rozătoarelor" care se controlează
zilnic
şi
la
nevoie se completează cu suportul
alimentar
otrăvit.
384.
Deratizarea de necesitate se impune imediat ce apare suspiciunea unei boli contagioase. Ea se realizează după un program bine stabilit
de
fermier
împreună
cu o întreprindere specializată şi autorizată în acest scop,
iar
în uncie cazuri
de
către specialiştii proprii, atestaţi şi autorizaţi
de
organismele abilitate.
385.
Programul privind
deratizarea
se referă la distrngerea tuturor rozătoarelor din perimetrul exploataţiei agrozootehnice, astfel
încât
să fie evitată împră
.
ştierea acestora
în
vecinătăţi. Penttu
realizarea
deratizării, dintr-o unitate, tt·ebuie corelată cu campanii
de
distrugere
a rozătoarelor şi de cătt·e unităţile vecine.
386.
Aplicarea acţiunilor de disttugere a rozătoarelor din exploataţiile agrozootehnice
trebuie
să ia
în
considerare,
biologia
rozătoarelor şi instalarea fenomenului de
rezistenţă.
Pentru obţinerea unei eficienţe maxime şi eliminarea apariţiei fenomenului de rezistenţă există posibilitatea utilizării unui singur
tip
de
raticid (în acest caz intervalul
dintre
deratizări
va fi minimum
de
6 luni),
fie folosirea mai multor substanţe, utilizând mai
întâi
raticide cu acţiune
lentă
(furfuril
hidramida,
anticoagulantele) şi
în
ultima parte pe cele cu acţiune rapidă (hidrogen fosforat, fosfură
de
zinc).
387.
Decontaminarea
profilactică se realizează primăvara şi
toamna
sau,
după
caz,
după depopularea
şi apoi
înainte
de popularea adăposturilor.
388.
Decontaminările de necesitate şi de
întreţinere
se
aplică
ori de câte ori este necesar, fie după eliminarea unuia sau mai multor animale dintr-un efectiv, fie cu ocazia ridicării măsurilor de carantină,
în
cazul unor boli transmisibile.
7.2.1
Dezinsecţia
389.
Datorită
modului lor specific de viaţă şi posibilităţilor de
adaptare
la cele mai diverse condiţii de microclimat, din diferitele
zone
geografice,
insectele
şi acarienii
se
întâlnesc în
toate
exploataţiile agro-zoolehnice, indiferent de
sistemul
de întreţinere al animalelor,
în
depozitele
agroalimentare,
grupuri sociale,
încăperi
de prelucrare a alimentelor şi produselor de origine animală
sau
origine vegetală.
390.
În
funcţie
de scopul urmărit şi momentul aplicării, dezinsecţiile pot fi profilactice sau de necesitate, iar în funcţie de modul în care se aplică, acestea pol fi
încadrate în:
dezinsecţii generale, dezinsecţii
totale
şi dezinsecţii parţiale.
391.
Pentru limitarea dezvoltării sau pentru distrugerea insectelor şi acarienilor se
impun
următoarele măsuri
profilactice:
•
evacuarea sistematică a tuturor materiilor de origine animală sau vegetală din adăposturi sau alte spaţii aferente
(
dejecţii,
sânge, resturi
vegetale, etc.);
•
amenajarea platformelor şi depozitelor de gunoi
la
o
distanţă de 300-500 m faţă
de
locuinţe şi la cel puţin 100 m faţă
de
adăposturile în
care
se exploatează
animale
în unităţile de creştere
intensivă
şi cât
mai departe
posibil
în
cazul creşterii extensive;
•
vidanjarea periodică a foselor colectoare, desfundarea şi spălarea canalelor
de
scurgere şi a rigolelor;
•
strângerea permanentă şi
depozitarea
controlată a resturilor de furaje din adăposturi,
bucătării
furajere, cantine;
•
amenajarea
corespunzătoare a locului pentru colectarea ş1
distrngerea
cadavrelor şi confiscatelor de
abator;
•
drenarea
apelor stagnante din incinta fermelor şi din jurul acestora;
•
întreţinerea
corespunzătoare a spaţiilor verzi
din
incinta
exploataţiilor
agro-zootchnicc;
•
menţinerea
umidităţii
relative a adăposturilor cu aşternut permanent sau depozitelor de
furaje
sub
75%;
•
realizarea şi menţinerea pemrnnenlă a curăţeniei generale;
•
efectuarea dezinsecţiilor
în
conformitate cu specificul şi destinaţia construcţiilor, conform
legislaţiei
în vigoare.
392.
Dezinsecţia
profilactică a adăposturilor pentru animale trebuie să urmeze următoarele bune
practici :
•
dezinsecţia
se efectuează numai după cc animalele au fost scoase
în
padocuri, curţi sau
la
păşune
;
•
se efectuează curăţenie mecanică: se evacuează gunoiul,
resturile
de furaje, se desfundă şi se spală rigolele şi canalele, se îndepărtează praful şi murdăria
de
pe pereţi, pervaze, tubulatură;
•
se scot din adăpost bolovanii de sare, bidoanele şi găleţile
de
muls, uneltele de
lucru
şi alte obiecte de inventar, care nu trebuie să vină în contact cu substanţele insecticide;
•
se aplică soluţia cu insecticid
prin pulverizare
fină pe toate suprafeţele, calculând
1
litru soluţie dezinfectanlă pentru 20 m
2
;
•
se închid uşile şi ferestrele
pentru
1-2
ore;
•
înainte
de
introducerea animalelor, substanţa toxică se neutralizează prin spălare
cu
multă apă (12 l/m2), de pc
toate
suprafeţele care vin în contact
direct
cu animalele
şi, mai
ales,
jgheaburi,
iesle, hrănitori şi
adăpători;
•
inseclele moarte
se
strâng
şi se
dislrug pentru a nu fi consumale de către
animale.
393.
Dezinsecţia
puncte
l
or de colectare şi prelucrare
a
produselor de origine
animală
este obligatorie, ca şi menţinerea curăţeniei prin
văruire
frecventă a
pereţilor, montare
la nivelul ferestrelor a plaselor de
insecte,
evacuare zilnică a
resturilor
organice, etc.;
394.
Dezinsecţia generală a
încăperilor se realizează
numai după
încheierea
programului de
lucru
şi după evacuarea
produselor,
utilajelor mobile, găleţilor, bidoanelor. Separatoarele de grăsimi,
instalaţiile
de răcire şi diferite alte utilaje care nu pot fi
evacuate se
vor
acoperi cu folii de polietilenă sau cu
hârtie
de ambalaj.
395.
Dintre substanţele
insecticide
vor fi
preferate piretroidele
sub formă de
soluţie
sau sub formă de aerosoli. Aplicarea
insecticidelor
se va
face
pe pereţi
,
pe
pervazul uşilor şi ferestrelor
,
pardoseli şi chiar
pe
suprafeţele exterioare ale utilajelor mari care nu vin
în
contact cu materia primă.
396.
Penlru dezinsecţia de
înlreţinere
a
încăperilor
sau spaţiilor
închise
mai pol fi ulilizale benzile lipicioase pentru muşte şi momelile toxice pentru gândaci.
După
încheierea
dezinsecţiei în spaţiile
interioare acţiunea se
continuă
la
pereţii exteriori ai clădirii şi pe rampele de
încărcare-descărcare.
397.
Dacă este necesară dezinsecţia ambalajelor, aceasta se face diferit, în funcţie de tipul şi malerialele din care sunl confecţionate, prin opărire, încălzire
la
etuvă la
lemperatură
de 60-70°C, sau prin aspersare cu soluţii de insecticide.
398.
Dezinsecţia
de
necesitate are aceleaşi etape ca şi dezinsecţia profilactică, fiind obligatorie şi se efectuează
atunci
când se intervine pentru combaterea bolilor infecţioase contagioase declarabile, şi împreună cu deratizarea şi decontaminarea.
399.
Dezinsecţia
adăposturilor
pentru
animale se face
cu următoarele recomandări:
se depopulează adăpostul
;
fără să fie evacuate dejecţiile, resturile de furaje şi
apă,
se pulverizează
toate
suprafeţele cu soluţie de sodă caustică 3%, calculându-se
I I
soluţie/ m
2
.
După
1-2
ore se demontează şi
îndepărtează
din adăpost părţile detaşabile care se vor depozita, curăţa şi dezinsectiza pe o platformă betonată sau
într-o
altă încăpere curată.
Se evacuează şi resturile de furaje, gunoiul de grajd, dejecţiile şi se
transp01tă
la platforma de gunoi.
Se spală cu apă şi se îndepă1tează mecanic toate
resturile
organice aderente de suprafeţe. Suprafeţele din pământ
vor
fi curăţate de stratul superficial
(
pe
o adâncime de 3-5cm) care va fi de asemenea transp01tat la platforma de gunoi.
Părţile
demontate, curăţate şi spălate sunt
reasamblate.
Pe
întreaga suprafaţă decontaminabilă
a
adăpostului se aplică soluţii 3% de sodă caustică
(la
care, iarna, se adaugă 5%
clorură
de sodiu),
utilizând
I litru
soluţie/ni.
După
uscare, pe înlreaga
suprafaţă
deconlaminabilă
se
aplică soluţia insecticidă, calculând
l
litru/30 m
2
.
Adăpostul se menţine
limp
de 24 de ore închis, după care se aeriseşte, iar suprafeţele cu care
vin în
contact animalele (pereţi, boxe, grătare, jgheaburi de hrănire, adăpătorile, stâlpii de susţinere până
la
înălţimea de
1,5
m) se spală abundent cu
apă.
Repopularea
se face numai după 48 de ore de
la
dezinsecţie, spălare şi aerisirea adăposturilor.
400.
Controlul eficienţei dezinsecţiilor se face prin observarea prezenţei insectelor moarte în spaţiile tratate şi prin absenţa celor vii din
atmosfera
încăperii sau de pe suprafeţele şi locurile în care se ascund.
7.2.2
Deratizarea
401.
Rozătoarele din cadrul exploataţiilor agro-zootehnice
(şobolanul
cenuşiu,
şobolanul
negru
şi şoarecii), pe
lângă faptul
că
reprezintă
surse de
contaminare a animalelor şi a omului cu diferite microorganisme (bacterii
,
virusuri) sau
cu
paraziţi,
produc şi
pagube
economice importante prin consumul de furaje
,
grăunţe şi
alte produse agroalimentare.O
pereche de şobolani
distruge annual peste
40
kg produse agroalimentare.
402.
Măsurile de combalere
a
rozăloarelor pot fi grupate
în:
măsuri care
limitează
sau împiedică
înmulţirea
lor
,
măsuri prin care se
realizează
distrugerea lor.
403.
Procedeele pentru
distrugerea
rozătoarelor se clasifică în:
a)
chimice,
b)
mecanice
c)
biologice.
a) Combaterea rozătoarelor prin procedee chimice:
404.
Substanţele chimice
utilizate
î
n
combaterea rozătoarelor sunt
denumite
generic
raticide.
Raticidele pot fi
reprezentate de
substanţe
anorganice,
substanţe organice
(în
general
de
natură vegetală) şi substanţe chimice de sinteză.
405.
După modul cum acţionează
raticidele toxice
pot fi:
de
ingestie, respiratorii.
406.
Raticidele din grupa toxicelor de ingestie
se
aplică
sub
formă de
momeli
toxice alimentare.
Suportul
alimentar al momelilor poate
fi
constituit
din
nutreţuri combinate, tainuri obţinute
din
cereale,
bucăţi
de carne, jumări, salamuri, la care se
poate
adăuga untură
sau
ulei comestibil
şi unele substanţe
aromate. O categorie particulară
de substanţe toxice
de ingestie este reprezentată de
pulberile folosite
sub
formă
de prăfuire, pentru care suportul cel mai obişnuit este
pudra de
talc.
407.
Substanţele toxice
respiratorii
constituie un mijloc eficient pentru
distrugerea
rozătoarelor, deoarece se
pot
aplica
în
galeriile care nu au comunicare cu spaţii
locuite
de om sau alte animale
sau
în
interiorul
unor spaţii
limitate
care se pot
închide
ennetic.
h) Deratizarea în fermele de animale
408.
Se realizează diferil,
în funcpe
de Lipul
adăposlurilor,
sistemul de
întretinere
al animalelor, specia animală care se exploatează
în
acel adăpost, posibilitatea contactului animalelor cu raticidul sau cu rozătoarele asupra cărora
acţionează
raticidul, etc.
c) Deratizarea în fermele de porci
409.
Cel mai indicat este ca deratizarea să se
realizeze
atunci când
adăposturile
sunt depopulate. În acest caz, după realizarea curăţeniei
mecanice,
se folosesc
momeli toxice
şi
/
sau prăfuiri cu pulberi toxice pc locurile circulate de rozătoare,
în
galeriile accesibile,
în
locurile de
acces
din afara adăposturilor. Concomitent se depun
în
adăposturi şi
rccipicnţi
cu apă otrăvită.
41O. În cazurile
în
care
nu
pot fi evacuate animalele, momelile
toxice
se depun
în
locuri la care
animalele
nu pot avea acces
(grinzile
de susţinere
a
acoperişului, podului, camerele pentru
depozitarea
furajelor etc.).
În
unele situaţii pot fi
amplasate
"staţii
de intoxicare", atât
în
interiorul
adăposturilor,
cât şi
în
afara acestora.
411.
În timpul verii, o atenţie deosebită trebuie acordată
spaţiilor
verzi dintre
adăposturi
şi din vecinătatea adăposturilor unde
şobolanii se retrag
şi sapă galerii, canalelor de
scurgere, conductelor
de
alimentare cu apă şi
hrană,
precum şi canalelor de evacuare a
dejecţiilor.
Se
poate
acţiona prin gazare asupra galeriilor accesibile.
Deratizarea
În
adăposturile
de
taurine
şi
ovine:
412.
După depopularea
acestora,
sau în timpul când animalele sunt scoase la păşune este efectuată curăţenia mecanică şi evacuarea gunoiului
la
platformă,
se aplică procedeele de deratizare, folosind metodele menţionate
în
cazul fermelor de porci.
Deratizarea
În fermele de păsări:
413.
Se execută obligatoriu, cu ocazia
depopulărilor
totale, după cc a fost
îndepărtat
aşternutul şi s-a efectuat curăţenia generală.
414.
Rccomadări
generale în deratizare:
să se efectueze simultan
la
toate
obiective
l
e din exploataţia agrozootehnică şi
la toate
unităţile
învecinate;
toate
operaţiile
să se efectueze
ritmic
(obişnuit, trimestrial) şi neîntrerupt.
7.2.3
Decontaminarea
(Dezinfecţia)
415.
În funcţie de scopul urmărit, decontaminarea poate fi: decontaminare profilactică şi decontaminare de necesitate.
416.
În
funcţie de arealul
în
care se
realizează,
decontaminarea poate fi: parţială, cănd se efectuează nunrni
în
anumite spaţii
ale
unui obiectiv; totală, când este realizată
în
interiorul întregului obiectiv sau generală dacă
se
efectuează
în
toate obiectivele din componenţa unei exploataţii agrozootehnice.
417.
În
funcţie
de
complexitatea exploataţiei agrozootehnice, decontaminarea poate fi:
curentă şi se realizează
în
oricare
unitate epidemiologică unde se exploatează
animale
de
fermă sau se procesează produse de
origine
animală sau de origine vegetală;
specială, care se
realizează
în
unităţi apicole, sericicole, piscicole, etc..
418.
Pentru decontaminarea
curentă,
fermierul
trebuie să efectueaze următoarele
acţiuni:
să evacueaze animalele din adăpost;
să scoată de sub tensiune
reţeaua
electrică
a
adăpostului;
să umezească întreaga suprafaţă decontaminabilă cu apă, sau după caz cu
alte
soluţii
(detergente,
decapante etc.);
să îndepă1teze resturile grosiere
(furaje,
aşternut,
dejecţii)
şi se le
transporte
cu bena etanşă, la
platforma
de
gunoi sau
la
treapta mecanică a staţiei
de
epurare;
să demonteze toate părţile detaşabile din adăpost (uşiţe, grătare, hrănitoare, adăpătoare, covoraşc etc.) şi să le depoziteze într-un loc special
amenajat
(obişnuit o
platformă
betonată şi acoperită, o magazie betonată, un padoc betonat, obligatoriu racordate
l
a
un sistem de colectare a apelor uzate) unde
vor
fi supuse operaţiunilor de curăţire şi decontaminare;
să curăţe atent suprafaţa decontaminabilă de resturile organice aderente, cu ajutorul unui
_jet
de apă sub
presiune
(cel
puţin
I O atm), cu aer comprimat,
perii,
mături sau unele soluţii decapante.
În
cazul suprafeţelor acoperite cu pământ, se va
îndepărta
stratul superficial
pe
adâncimea de 15-20 cm,
iar
după evacuarea acestuia şi
transportul
la
platforma
de
gunoi va fi înlocuit cu pământ proaspăt
provenind de
pe un teren neexpus
la
contaminare cu microorganisme sau paraziţi. Acesta va fi
în
prealabil
amestecat în proporţie
de
5:1 cu praf de var nestins sau cu clorură de var;
să efectueze reparaţiile curente necesare
reluării
procesului de producţie
în
acord
cu
tehnologia
de creştere şi cu prevederile
programului
sanitar veterinar;
să efectueze repetat curăţenia mecanică;
să remonteze părţile
detaşabile,
care în prealabil au fost curăţate şi parţial decontaminate la locul de
depozitare;
se aplice decontaminantul cel mai eficient,
în
funcţie de tipul adăpostului şi specia animală.
419.
Tehnica aplicării decontaminantului ce o poate aplica fermierul, cuprinde:
alegerea
dccontaminantului
şi
stabilirea concentraţiei şi modul de aplicare; calcularea suprafaţci totală cc trebuie decontam inată;
asigurarea mijloacelor necesare decontaminării şi a
materialelor
de protecţie;
prepararea soluţiei decontan1inante, în
concentraţia
şi
cantitatea stabilită;
pregătirea
obiectivului
pentru
deconlamiare
(se
îndepărtează
apa
din adăpători
şi
instalaţia de
alimentare, din
excavaţiile
şi
infractuozilăţile pardoselii,
se
deschid uşile tablourilor electrice, se completează
şi închid ferestrele, se
închid robinetele etc.),
în deplină
concordanţă
cu
cerinţele
decontaminanlului şi
instrucţiunile
de
aplicare (preîncălzire, etanşare, umidificare ele);
împărţirea cantităţii de
soluţie de
lucru, calculată
pentru întregul
obiectiv, începând
de
la
tavan spre
podea şi dinspre partea opusă ieşirii. Aplicarea
se face
prin pulverizare fină, pe întreaga suprafaţă decontaminabilă, uniform,
pentru
asigurarea concentraţiei eficiente a soluţiei decontaminante pentru toată suprafaţa;
închiderea
şi sigilarea obiectivului, iar la intrarea în obiectivul decontaminat se
montează
o inscripţie de ave1tizare cu
următorul
conţinut:
"ATE
TIE, DECONTAM! ARE CHIMICĂ, PERICOL, ACCESUL INTERZIS".
întocmirea
actului sanitar-veterinar de decontaminare;
respectarea
timpului de contact indicat
pentru
fiecare
tip
de substanţă dccontaminantă utilizată, tip
de
obiectiv şi metodă de decontaminare.
7.3
Regimul produselor utilizate
7.3.1
Produse utilizate pentru realizarea decontaminărilor Clorul şi compuşii lui
420.
Clorul gazos poate fi
folosit pentru
dezinfecţia apei sau pentru decontaminarea unor
obiecte din fermele zootehnice. Concentraţia activă este
ltl
0000, care se obţine cu
1,55g
clor lichid/ m
3
.
Pentru obţinerea efectului dccontaminant timpul de contact este de
minimum
60 de minute,
cu
condiţia ca
încăperile
în
care se aplică
să
fie etanşe.
421.
Cloramina arc stabilitate
mai
bună ca a altor compuşi ai
clorului.
Se
produce
sub formă de comprimate (cloramina B),
pulbere (cloramina I). Un
comprimat de cloramină B, conţine 0,50g de clor activ. Pentru prepararea
unui
litru de soluţie dccontaminantă cu
·
1
%
clor
activ, sunt
necesare
20 comprimate
de cloramină
B. O eficienţă mai
bună
se obţine când cloramina este asociată cu clorura de amoniu, în
rapott l/1.
422.
Clorura de var. Produsul comercial conţine
clorură de
calciu,
hipoclorit
de calciu şi
hidroxid
de calciu. Este un dccontaminant puternic, atât
datorită
clorului gazos
încorporat
în ci,
cât
şi
capacităţii
de
oxidare. Arc dezavantajul că este coroziv
şi
puternic decolorant.
Eficacitatea
soluţiei limpezite
de
clorura de
var
scade în
prezenţa
substanţelor organice. Pentru decontaminare se
foloseşte
soluţia limpede de clorură
de
var cc conţine clor 3
%
sau 5
<Xi,
I
1/"I
m
2
.
423.
I lipocloritul
de sodiu se comercializează sub formă lichidă, cu un continut de
12
%
clor activ. Se foloseşte pentru decontaminarea instalaţiilor de muls, precum şt a
rccipicnţilor folosiţi la păstrarea, prelucrarea şi transportul laptelui. Profilactic, în industria laptelui, se foloseşte soluţia care conţine 250 mg clor activ
la
I
litru apă, la
temperatura
apei de 75°C.
I
lipocloritul
de sodiu se poate folosi şi pentru dccontaminrca adăposturilor sau a suprafeţelor. Pentru decontam inarc de
necesitate a
suprafeţelor se utilizează concentraţia de 3
'1/ci
clor activ.
Permanganatul de potasiu
424.
Se ulilizează penlru decontaminarea corpului animalelor,
în
concenlratie de 0,2-2%, iar penlru deconlaminarea lânii, a
ambalajelor
folosile
penlru
lransportul cărnii, se ulilizează
în
concenlratie de 2-4% cu timp de conlacl de 3 ore. In combinaţie cu formolul
poale fi folosil
la decontaminarea incubatoarelor.
Sulfatul de cupru (piatra vânătă)
425.
Sulfatul de cupru arc efect dezodorizant. Se utilizează
în
concentraţie de 5
%
pentru decontaminarea
frigiderelor şi
a camerelor frigorifice. Se
poate
folosi
şi
pentru umezirea aşternuturilor vacilor cu afecţiuni de natură
infecţioasă.
Sublimatul corosiv
426.
Sublimatul corosiv este utilizat pentru decontaminarea mâinilor, în concentraţie
de
·
1
%,
iar pentru decontaminarea harnaşamentelor şi suprafeţelor,
în
concentraţie de 2%.
Soda caustică (hidroxidul de sodiu)
427.
Soda caustică este un dccontaminant cu spectru larg de acţiune. Se foloseşte pentru distrugerea bacteriilor (fiind activ şi
faţă
de spori), virusurilor, ciupercilor microscopice,
precum
şi pentru distrugerea paraziţilor. ln mod obişnuit se utilizează concentraţii 3-5%. Când temperatura mediului este foarte scăzută, pentru a evita
îngheţarea
soluţiei, se amestecă cu 5-15% sare de bucătărie. Pentru decontaminarea suprafeţelor se foloseşte
·
1
I
itru soluţie de sodă caustică 3-5%, pentru fiecare
Acidul sulfuric
2
111 .
428.
Se poate utiliza
în
concentraţie de 5% pentru decontaminarea picilor
provenite
de la
animalele
bănuite de antrax şi a gunoiului de grajd atunci când conţine bacterii sporulate.
Varul sau oxidul de calciu
429.
Se foloseşte numai ca suspensie de
var
proaspăt stins, sub formă
de
lapte de var
în
concentraţie
de
I
0-20
%.
Laptele
de var este un bun dccontaminant faţă de majoritatea microorganismelor care se întâlnesc în adăposturile
animalelor,
indiferent de specie.
Atlantolul 9/4
430.
Este
un dccontaminant care se livrează în stare lichidă; arc pi
I
14 şi conţine hidroxid de potasiu şi hipoclorit
de
sodiu
(minimum
4,5%
clor
activ). Este slab coroziv
pentru
majoritatea
metalelor,
smalţului, sticlei şi
materialelor
sintetice, dar este coroziv
pentru
cupru, aluminiu
şi
aliajele
acestora.
Sub formă de soluţie diluată nu este toxic, dar sub formă concentrată poate
provoca arsuri
grave.
ln
contact cu acizii degajă un gaz toxic. Este
un
dccontaminant
ideal
pentru instalaţiile cu circuit
închis
(lăptării,
fabrici
de
berc, instalaţii de muls). Se utilizează numai sub formă de soluţii calde,
minimum
35°C,
în
concentraţie de 0,5-1
%,
nefiind influenţat de
duritatea apei.
Pentru
realizarea
decontaminării
timpul de
contact este de minimum 30 minute.
00-CIDE
43
L
Se livrează sub formă de pulbere granulată
în
două pachete
distincte,
care se combină
în
momentul
preparării
soluţiei dccontaminatc: un pachet conţine
clorură
de
amoniu,
polictanoxialehil-ctcr, fenoftalcina, iar celălalt pachet conţine
hidroxid
de sodiu şi diclorofen. Se utilizează
în
soluţii de 0,5-1
%,
pcnru
decontaminarea suprafeţelor. Sunt necesari 0,5
litri
soluţie de lucru pentru fiecare ni2.
Formolul (formalina)
432.
Este denumirea comercială
a
produsului cc conţine maximum 4{)<1/c, aldehidă
formică.
Acesta este un dezinfectant cu spectru
larg
de acţiune, a cărei eficacitate este influenţată de numeroşi factori, între care
temperatura
şi umiditatea mediului ambiant sunt cei mai importanţi. Aldehida formică existentă în compoziţie are efect dezodorizant. Formolul poate fi utilizat pentru decontaminarea
depozitelo
r
de cereale sau a unor mici cantităţi de furaje, prin fumigaţie sau prin vaporizare. Atunci
când
se foloseşte pentru
decontaminarea
adăposturilor de animale este necesar ca
în
prealabil acestea să fie foarte
riguros
curăţate şi spălate, soluţia folosită să aibă temperatura
de
25-30
°
C, iar atmosfera adăpostului minim
n°c.
ln mod obişnuit pentru realizarea decontaminărilor se utilizează soluţia de 3% formol,
d
in
care se foloseşte aproximativ
I
litru pentru fiecare m
2
.
ln
cazurile
în
care temperatura adăposturilor este sub I 7°C, la soluţia 3% formol se adaugă şi bromocet
2%.
Pentru
decon
taminarea
de necesitate în tuberculoză, soluţia 3% de formol se asociază cu o soluţie 3%
de
sodă caustică. În
aces
t
caz decontaminarea se va
repeta
de 3 ori consecutiv, la interval de 1-2 orc, asigurâdu-sc un
t
imp
de
contact de minimum 3 orc
de la
ultima pulverizare. Pentru fiecare metru pătrat, în cazul celor
tre
i
pulvcrizari, se
va
utiliza
în total I
1
itru
so
1uţic
dczi
nfcctantă.
Formolul este o substanţă
iritantă
,
foarte
toxică
.
lnghiţită,
inhalată
sau absorbită prin piele
p
oate
avea
efec
t
mortal.
Potr
ivit
normelor internaţionale este o substanţă cancerigenă.
Bromura de
cetilpiridinium
433.
Această substanţă se află în
come
rţ
sub
denumi
rea
de
brom
oce
t,
cetazol, aseptol. Arc un spectru larg
de
activitate,
nu
pătează, nu este coroziv. Este incompatibil cu săpunurile şi detergenţii anionici.
Pentru deconta
m
inarea
suprafeţelor netede şi a mâinilor se foloseşte soluţia
de
I%. Decontaminarea suprafeţelor se face
prin
pulveriza
re
fină, utilizând 0,3-0,5
litr
i
de soluţie pentru fiecare m
2
.
7.4
Depozitarea
434.
Majoritatea produselor utilizate pentru
rea
lizare
a
decontaminărilor, dezinsec!iilor şi deratizărilor manifestă un grad diferit de
toxicitate
pentru om sau alte specii de animale existente
în
exploataţiile agro-zootehnice. De aceea, depozitarea lor trebuie faculă în
spaţii
special amenajate, care
să
ofere anumite condiţii de temperatură,
umidit
ate
şi
ventilaţie.
In
spaţiile destinate depozitării este necesar să nu existe mari variaţii de
temperatură,
temperatura optimă fiind cea cuprinsă
între
+
4°C şi
+24°C.
435.
De asemenea, în spa[iile pentru depozitare,
substanţe
le
trebuie ferite de ac[iunea directă a
luminii
sau a razdor solare şi amplasate la o
anumită
distanţă de sursele de încălzire.
Toate
decontaminantele, dezinsectizantele şi deratizantele se conservă în
recipienţi
i
originali
,
închise
ermetic
şi
cu etichetele originale. In
spaţi
ile
pentru depozitare este intezis accesul copiilor şi persoanelor neautorizate, iar pe uşa spa[iului pentru depozitare se vor fixa
ta
bliţe
de avertizare
ăpericol
de moarte",
,,
pericol
de otrăvire", etc. Spaţiul pentru depozitare trebuie să posede uşi metalice, gratii
la
ferestre, uşi
asigurate
permanent prin încuietori speciale şi sigilate, iar cheile se păstrează numai de către
responsabilul desemna
t de beneficiar
,
care va ţine o evidenţă strictă a consumurilor. Depozitarea substanţelor toxice, intră sub incidenţa decretului 466
/
1979.
7.5
Aplicarea produselor utilizate
şi
protecţia
apelor
şi solului
436.
ln
exploataţii
l
e agro-zootehnice poluarea
solului şi
a ape
l
or este
şi
consecinţa nerespectării prevederilor legale privind amplasarea,
organizarea
şi administrarea unor astfel
de
chimicale de către fermieri.
ln
cazul exploataţiilor agrozootehnice sursele
pric
ipale de
poluare a apelor şi solului sunt
r
eprezen
tate de
apele reziduale în care se acumulează, pe
lângă
microorganisme patogene, numeroase substanţe chimice toxice.
437.
Având
în
vedere cele prezentate anterior, rezultă că trebuie
acor
da
tă
importanţă colectării, evacuării şi
tratării
apelor reziduale
înaintea
deversării lor în receptori sau
înaintea folosirii lor
ca fcrtilizant. În acest
sens, conform actelor nomative, medicilor veterinari
Ic
revine
sarcina
de supraveghere permanentă a modului de epurare a apelor
reziduale
din unităţile
zootehnice
şi de analiză
privind
folosirea lor ca fertilizant.
De
asemenea, ci dispun
şi
măsurile
care
se impun pentru
inactivarea
d jccţiilor, a secreţiilor provenite
din abatoare,
lăptarii şi de la animalele existente
în
fermele
zootehnice.
438.
Avizarea folosirii
dejecţiilor
se face numai după trecerea perioadei de stocare necesară,
în
funcţie
de
tipul de fermentaţie
la
care au fost
supuse (fermentare
aerobă, anaerobă sau mixtă) şi după realizarea parametrilor de depoluare şi neutralizare
prevazuţi
în
tehnologia staţiilor de epurare.
439.
ln
vederea evitării poluării solului şi apelor
cu
substanţe
toxice
prin activitaţile
desfăşurate
în
cadrul e
x
plo
ataţ
ii
l
or agrozootehnice este necesar ca:
depozitarea
şi
folosirea
substanţelor chimice cu efect decontaminant,
dezinfectant
sau deratizant să se facă
în
condiţiile
prevăzute
de
lege;
beneficiarul
să numească un
responsabil
pentru
fiecare
obiectiv
al
exploataţiei
care să cunoască măsurile ce se impun a fi respectate cu ocazia efectuării acestor acţiuni;
toate
exploataţiile
agrozootehnice
să
dispună de instalaţiile
necesare
: sisteme de scurgere, sisteme de colectare şi transport a apelor uzate,
stafii
de epurare,
locuri speciale
de colectare,
tehnologii
de neutralizare a substantelor chimice, ele., menite să impiedice poluarea
solului
sau a apelor de suprafată.
7.6
Regimul
utilajelor tehnologice
440.
Pentru aplicarea soluţiilor de dezinfecţie şi de
dcsinsccţic
în
spaţii productive şi auxiliare
dintr-o
exploataţie agrozootehnică se
folosesc
aparate şi
maşini
speciale. Indiferent
de
tipul lor,
de
parametrii procesului sau de principiul de lucru, aceste utilaje
sunt alcătuite d
i
n: rezervoare
de
soluţie, sistem
de creare
a presiunii
cu
aparatura aferentă
de
reglare
şi
protecţie,
conducte şi
dispozitive de
pulveriza
r
e.
441.
Substanţele pentru dezinfecţie şi de
dezinsecţie
sunt în general corozive; se impune
de
aceea,
ca
la
aceste
utilaje
toate
componentele care vin
în
contact cu soluţiile să fie
rezistente
la coroziune.
442.
Ne
î
ndeplinirea
acestei
cerinţe
conduce
nu numai
la
uzura prematură a utilajului, până la scoaterea lui
din
funcţiune, ci şi la înrăutăţirea calităţii
lucrării.
7.6.1
Aparatele
de
dezinfecţie si
dezinsecţie
443.
Aparatele
purtate
de om
au
rezervoare
de
capacitate mică.
Rezervoarele
sunt fie
închise,
de presiune, fie
sunt
rezervoare
deschise,
comunicând cu atmosfera. Pompele pentru crearea
presiunii
sunt acţionate manual; la unele tipuri presiunea
este creată
în
prealabil, la altele pompa este
acţionată
în
timpul lucrului.
ln
anumite cazuri,
pentru
aplicarea dezinsecţiei sau dezinfecţiei în spaţii auxiliare pot fi
folosite
aparate purtate
de
om şi acţionate de la un
motor
mic
cu ardere
internă,
destinate de fapt lucrărilor
în
hotiicultură.
Toate
aceste
aparate lucrează la
presiuni
mici, de 4-5
bari,
şi cu debite mici.
444.
Se recomandă dispozitivele de pulverizare
cu
reglarea
jetu
l
ui
,
în
aşa
fel încât
să se
obţină o bună
suprafaţă
de
contact cu pereţii încăperii. Spălarea aparatelor
după
întrebuinţare este obligatorie;
trebuie respectate acelca..5i
reguli de
precau
ţ
ie
ca
şi la aplicarea substanţelor chimice de
pro
t
ecţ
i
a plantelor.
7.6.2
Utilaje
ecologice pentru distrugerea muştelor
445.
O alternativă
la
dezinsecţia cu substanţe chimice este
oferită
de aparatele cu impulsuri
e
l
ectrice
de
înaltă
tensiune. Insectele
atrase de o lampă din cutia aparatului ating grătarul cu sârmele
aflate
sub
impulsuri
de
tensiune mare.
Energia
descărcării electrice
este
mare şi nu este
suportată de
insecta,
care are masa
foarte
mică.
Generatorul de
impulsuri
electrice
este asemănător cu cel
de
la gardurile
electrice
pentru păşune.
7.6.3
Utilaje pentru spălare şi dezinfecţie în adăposturi de animale
446.
Aceste utilaje sunt folosite după depopulare şi înainte de o nouă populare şi au
în
alcătuire aceleaşi componente ca şi aparatele de dezinfecţie, dar se deosebesc prin următoarele caracteristici: presiuni mai mari şi debite mai mari.
Toate
aceste maşini au pompele acţionate de electromotoare.
447.
Lucrarea executată de utilajele cu presiuni de
lucm
de
15-25
bari, şi debite mari, pennite
îndepartarea dejecţiilor
şi a murdăriei de pe pereţii boxelo
r
,
ai ba
t
eri
i
lo
r
,
ai altor utilaje fixe din adăpost, precum şi de pe pardoseala, cu sau fără grătare, precum şi antrenarea ca apă
reziduală
spre canale şi fose de colectare. Aceleaşi utilaje pot servi şi
la
dezinfecţ
i
e
,
prin aplicarea unor debite relativ mari de soluţie având concentraţie mai mică.
448.
Utilajele de spălare cu presiuni foarte mari de 80-150 bari, jeturi cu debite
relativ
mici,
sunt
recomandabile în special pentru curăţirea
după
depopulare a utilajelor fixe
din
adăposturile de animale, mai ales când suprafeţele prezintă multe muchii şi şanţuri care acumulează murdaria şi când crusta de murdărie formată este mai compactă
şi
mai greu de dislocat şi
îndepărtat.
Aceste utilaje cu jet puternic, cu presiune foarte marc, nu se pretează la aplicarea soluţiilor de dezinfecţie.
7.6.4
Mijloacele
tehnice
pentru spălarea şi dezinfecţia
instalaţiilor
de muls
449.
Toate instalaţiile de muls sunt prevăzute cu echipamente de spălare şi dezinfecţie pe
traseul laptelui,
după încheierea mulsului tuturor vacilor. Dezinfecţia maşinii de muls după fiecare vacă se practică doar
la
unele instalaţii de muls cu cărucioare şi la roboţii de muls.
450.
Echipamentele
de spălare
şi
dezinfecţie
după
muls asigură grade diferite de mecanizare şi automatizare, astfel:
la instalaţiile de muls cu bidon
,
instalaţia de spălare şi dezinfecţie permite spălarea şi dezinfecţia în circuit închis a unnătoarelor componente ale maşinii
de muls: manşon de muls
,
colector de
lapte
,
furtunc scurte şi
furtunul
lung
de lapte. Bidonul de lapte şi va-;cle mai mari de colectare a laptelui muls sunt spălate şi dezinfectate manual.
la instalaţiile de muls având conducta de
lapte
în adăpost sau
la
platformă, circuitul apei sau al soluţiei este: manşon de muls, colector de lapte, furtunc scurte şi furtun
lung
de
lapte
,
conductă de
lapte,
sistem de transfer. Se spală cu apă rece, apoi cu apă caldă
la
circa 40
°C,
apoi este recirculată soluţia de dezinfecţie. I
"a
unele instalaţii modeme apa caldă are temperatura de 85
°C,
tară a afecta starea pieselor cu care vine în contact.
Urmează
spălarea cu apă rece, scopul principal fiind acum
îndepărtarea
soluţiei dezinfectante. Această fază este de importanţă deosebită, căci
în
laptele
de
la
mulsul următor nu este permis să fie nici un fel de urmă de dezinfectant.
451.
Programul de spălare şi dezinfecţie al instalaţiei de muls poate fi pus în aplicare prin comenzi manuale
,
sau poate fi comandat automat. Sistemele automate cu program asigură nu numai declanşarea fazelor
lucră
ri
i de spălare şi dezinfecţie şi durata acestora, ci şi reglarea temperaturii şi pregătirea soluţiilor dezinfectante.
452.
La multe sisteme de spălare şi dezinfecţie, soluţia dezinfectantă este recuperată şi poate fi
r
eu
t
ilizată
de mai multe ori. Substanţele dezinfectante sunt
speciale
pentru instalaţii de muls şi nu pot fi substituite în nici un caz cu detergenţi sau cu dczinfcctanţi pentru alte scopuri. Ele trebuie să
îndeplinească
o seric de cerinţe atât din punct de vedere al asigurării
igienei
laptelui, cât şi din punctul de vedere al instalaţiei: să aibă acţiune bacte
ri
cidă
,
să aibă bune
însuşiri
de detergent
,
să nu fie toxice, să nu influenţeze însuşirile organoleptice ale laptelui, să se îndepărteze uşor cu apa, să nu atace piesele instalaţiei de muls.
453.
Când soluţia de dezinfecţie nu mai este folosită, nu este permis ca ea să ajungă, împreună cu alte ape reziduale, în zone unde poate polua solul şi apa freatică.
7.6.5
Utilaje
pentru
spălarea
ugerului
înainte de muls
454.
La uncie instalaţii de muls
la
platformă sunt prevăzute furtunc cu
duş,
manevrate de
mulgător,
cu apă caldă pentru spălarea ugerului
înainte
de ataşarea paharelor de muls.
7.6.6
Mijloace tehnice pentru dezinfecţia ugerului după muls:
455.
Jn
afara
de
dispozitivele
speciale
sub formă
de
pâlnie, manevrate de mulgator, există la unele
instalatii,
şi
sisteme
cu duze de
pulverizare
amplasate pe podea in culoarul de ieşire de
la
platfonna de muls, şi care
sunt
puse automat în funcţiune la trecerea animalului.
VIII.
DEŞEURI
ŞI
REZIDUURI REZULTATE
DE
LA
În
exploataţiile agro-zootehnice, pe
lângă
deşeurile cu valoare fertilizantă
-
gunoi de grajd, djecţii lichide şi fluide
(prezentate
în voi
I
cap.
10),
pot
rezulta şi
alte deşeuri
sau
reziduuri,
care netratate corespunzător pot deveni
agenţi
de poluare ai solului,
apei
şi aerului.
În
această categoric sunt
incluse
diferite
secreţii
lichide
şi
solide
rezultate
,
de exemplu,
de
la mulsul animalelor, de
la
locurile de
sacrificare ale acestora, ape uzate de
la
lucrările
de
igienizare
a adăposturilor, etc. Acestea trebuie gestionate cu foarte marc atenţie pentru a evita poluarea apei şi solului de către unele
substanţe
periculoase
sau
toxice
pc care le conţin
(agenţi
patogeni, metale grele, detergenţi, substanţe chimice folosite la dezinsecţie şi
dezinfecţie,
etc.).
EXPLOATAŢII AGRO-ZOOTEHNICE
456.
Aceste
tipuri de
deşeuri trebuie tratate
în
staţii de epurare
iar
după
realizarea parametrilor
de neutralizare şi depoluare prevăzuţi, folosite după caz ca
materiale
fertilizantc sau depozitate ca deşeuri conform normelor
în vigoare.
457.
Toate unităţile agro-zootchnicc mari
trebuie
să
dispună de
instalaţiile aferente pentru efectuarea operaţiilor
pentru
decontaminare şi
neutralizare
a deşeurilor şi
resturilor
provenite din exploataţiile agrozootehnice (sisteme de scurgere, colectare şi transport, staţii
de
epurare, locuri de
depozitare).
458.
Evacuarea apelor uzate
în
reţeaua de canale de desecare sau, după caz, de
irigaţii,
ori
pc
terenurile
agricole se va
face numai
î
n condiţiile
realizării
unei epurări corespunzătoare.
459.
Un
tratament
deosebit trebuie acordat animalelor
decedate în
fermă şi animalelor de fermă care au murit în cursul tranzitului. Carcasele acestora nu pot fi depozitate la
întâmplare,
deoarece consituie focare
de
răspândire a unor
boli şi surse
de poluare a apelor de suprafaţă şi subterane.
460.
Orice posesor de animale trebuie să raporteze moartea unui animal medicului
veterinar,
care,
în
urma examinării,
va recomanda procedura
cea mai adecvată de depozitare
sau
tratare
pentru situaţia
semnalată. Tratarea acestor tipuri de deşeuri se
face
în unităţi specializate,
aprobate
de Agenţia aţională Sanitară Veterinară
461.
Autoritatea competentă poate să decidă
înlăturarea
cadavrelor cu grad
ridicat
de
risc,
prin procedura arderii în crematoriu sau a
îngropării,
în cazul în care:
a)
există pericol de propagare a riscurilor legate
de
sănătate în
timpul
transportului;
b)
există suspiciunea că agenţii patogeni ar putea
rezista tratamentelor
aplicate
în
unităţile
de
prelucrare
a deşeurilor de acest tip;
c)
carcasele animalelor
în
cauză provin din locuri
la
care accesul se realizează
dificil,
d)
cantitatea şi
distanţa
care trebuie
acoperită
nu
justifică
măsura colectării acestui tip de deşeuri.
462.
Îngroparea carca-,clor
de
animale decedate trebuie să se efectueze la o adâncime
suficientă (cel puţin
I
m),
pentru
a preveni
dezgroparea
lor
de către animale
sau
păsări carnivore şi, de asemenea, pentru a preveni
poluarea
aernlui cu mirosuri dezagreabile
precum şi
poluarea
surselor
de apă.
Înainte
de a
fi îngropate trebuie stropite
cu un
dezinfectant
corespunzător. Carcasele provenite
de
la animale
bolnave
trebuie îngropate
întregi
(cu piele sau blană
şi
cu toate organele interne).
463.
La alegerea locului de
îngropare
se
va avea în vedere
ca acesta să fie situat la cel
puţin
500 m de
vatra
localităţii
şi
la
cel
puţin
250
m de
fântâni, foraje
sau
izvoare din care se extrage apă potabilă pentru oameni şi animale. De asemenea, fundul
gropii
trebuie să
fie
uscat,
respectiv
să
nu
fie acoperit de un strat de
apă.
464.
u
este permisă aruncarea animalelor
moarte
la platforma de
gunoi,
la platforma de compostare sau între ruine.
465.
Aceleaşi recomandări
se
aplică şi
pentru
păsările
moarte
în
fermă.
IX.
DEŞEURI ŞI APE UZATE DE LA SECTORUL DE PRELUCRARE A PRODUSELOR AGRICOLE ŞI ZOOTEHNICE
Apele uzate
şi
deşeurile provenite
din sectorul
de
prelucrare
a produselor agricole
şi
zootehnice au, de regulă, încărcătură mare
şi foarte
specifcă de
substanţe
potenţial
poluante,
în principal de
origine
organică - hidraţi de carbon (zahăr, amidon),
grăsimi, proteine,
etc.. De asemenea,
o
încărcăhll"ă
semnificativă
de agenti patogeni, pot prezenta
şi
reziduurile provenite,
în special,
din
sectorul
de prelucrare
a
produselor zootehnice.
466.
Apele uzate, provenite din sectoarele menţionate mai sus, nu se deversează direct în apele de
suprafaţă sau
în re!eaua de
canale
pentru iriga!ii
sau
drenaj, deoarece au un efect
poluant
rapid
şi
intens mai ales datorită consumului biochimic de oxigen
foarte ridicat.
Confom1 legii,
toate
unităţile de prelucrare
a
produselor vegetale (fabrici de zahăr,
fabrici
de conseve de legume, de sucuri
de fructe, de
ulei, etc)
şi
animale
(abatoare,
fabrici de mezeluri
şi
conseve de came, fabrici de prelucrare
a
laptelui,
etc.) trebuie prevăzute încă din faza
de proiectare
cu
staţii
de tratare a apelor uzate
şi
cu
tehnologii specifice
fiecărui tip de unitate.
467.
Respectarea
tehnologiilor
de epurare
şi întreţinerea corespunzătoare
a staţiilor de tratare a apelor uzate
sunt
măsuri de natură
să conducă
la
obţinerea unor ape purificate
care
pot fi
deversate în
continuare în
sistemul
de
canalizare sau
pot fi folosite, dacă
sunt
corespunzătoare calitativ,
la
irigarea culturilor vegetale.
468.
ămolurile
de la staţiile de epurare pot fi
folosite,
după compostare, la fertilizarea
culturilor vegetale,
dacă
nu
există
alte restricţii
privind
utilizarea lor
(de ex.
o
încărcătură
de metale
grele sau
de alte
substanţe periculoase
peste
limita
maximă admisibilă). Administrarea acestora trebuie făcută numai după analizarea
lor
de
către
laboratoarele de specialitate.
469.
Alte
deşeuri provenite
de
la
unităţi de prelucrare a produselor zootehnice, trebuie prelucrate, conform
legii,
în unităţi specializate, aprobate de Agenţia Naţională Sanitară Veterinară. Prin prelucrare se pot obţine produse pentru
hrana
animalelor de casă şi pentru peşti sau diferite produse
tehnice
ori farmaceutice.
470.
Autoritatea sanitară
veterinară
centrală, în situaţii excepţionale şi sub supravegherea veterinară efectuată de autorităţile competente, poate autoriza utilizarea
deşeurilor
de origine animală
în
scopuri ştiinţifice.
471.
Deşeurile care nu sunt potrivite pentru prelucrare
,
se înlătură prin incinerare sau prin
îngropare într-un
sol corespunzător,
în
scopul prevenirii contaminării cursurilor de apă sau a poluării mediului.
X.
PRODUSE
PETROLIERE
Fermele
agricole moderne, atât cele vegetale cât şi cele agro-zootehnice, presupun multe operaţii mecanizate pentru lucrările solului, întreţinerea culturilor, creşterea animalelor, procesarea produselor, transport, etc. Obiectivul
principal
al acestora este eficientizarea lucrărilor şi diminuarea ef01tului fizic
al
personalului din
fermă. Printre
sursele de energie folosite pentru derularea operaţiunilor mecanizate, cea mai
importantă
este constituită
din
produse petroliere
(în
principal
motorină
şi
benzine).
Acestora
li
se adaugă uleiuri minerale, de accea.5i provenienţă, folosite pentru
întreţinerea
(lubrifierea)
diferitelor
mecanisme. Toate aceste produse,
dacă
nu sunt gestionate cu
responsabilitate
,
pot produce fenomene grave de poluare, atât
în
sol, cât şi în mediul acvatic.
Următoarele
recomandări de bune practici agricole sunt de natură să prevină sau să
reducă
a.s;emenea efecte negative.
472.
Rezervoarele
de produse petroliere se
recomandă
să fie amplasate
la
suprafaţă,
într-un
loc accesibil
pentru
maşinile care fac
alimentarea,
situat departe de surse de apă şi mai ales de drenuri
de apă
îngropate în sol sau
poziţionate
la suprafaţă.
473.
u
se recomandă îngroparea rezervoarelor dacă
există
riscul
de scurgeri care ar putea polua apa freatică sau
dacă
solul prezintă însuşiri care favorizează coroziunea.
474.
În
locul de
amplasare a rezervorului trebuie
luate
măsuri speciale de prevenire
a
incendiilor.
475.
Arealul penlru depozilare lrebuie prevăzul cu materiale absorbante pentru a reţine evenlualele
împrăştieri
produse în
limpul
alimenlării. Trebuie evilal ca
rezervoarele
maşinilor să fie supraîncărcate.
476.
Rezervoarele
se verifică regulat
şi se repară dacă
se
conslată
scurgeri.
477.
Rezervoarele
mobile (cisternele) se
folosesc cu precauţie, în
special
alunei
când se alimentează pompele de
irigare
amplasate în vecinătatea cursurilor de
apă.
478.
Starea tehnică
a
utilajelor, în special a motarelor, conductelor şi racordurilor,
lrebuie
verificală
periodic
pentru
a
reduce
la
minim scurgerile de carburanţi.
479.
Intervenţiile
lehnice
la sislemul de alimentare cu combustibil efecluate în câmp, ca de exemplu
înlocuirea
filtrului de combustibil sau
a
unui
furtun
ş.a., sunt operaţii în cursul cărora se pol produce scurgeri de combuslibil pe sol. Trebuie luale măsuri
penlru
limitarea acestor pierderi.
480.
În
România
,
cea mai gravă cale
de
poluare cu molorina care ajunge
în
sol este provocată de sislemul
lehnic
de eliminare a
aerului
din sislemul de alimenlare cu combustibil al moloarelor de traclor. La lractoarele care sunt de mai mulle decenii
în
dotarea agriculturii româneşti este
prevăzut,
din fabricaţie, un sislem cu bule de aer pentru pomparea în exterior a motorinei, cu deversarea ei pe sol
fără
posibililăţi de
Text preluat automat de pe legislatie.just.ro. Verifică mereu forma consolidată oficială înainte de a te baza pe acest text în scop juridic.