Acasă › Legislație › Regulament
REGULAMENT 24/05/2002
REGULAMENT din 24 mai 2002
privind acordarea exceptarii acordurilor de specializare de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996
EMITENT
CONSILIUL CONCURENTEI
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 591 bis din 9 august 2002
R
E
G
U
L
A
M
E
N
T
privind
acordarea
exceptării
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
În
temeiul
art.
28
alin.
(2)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996,
Consiliul
Concurenţei
adoptă
prezentul
regulament.
CAPITOLUL
I
Dispoziţii
generale
ARTICOLUL
1
Obiectul
şi
domeniul
de
aplicare
a
regulamentului
(1)
În
conformitate
cu
prevederile
art.
5
alin.
(3)
din
Legea
Concurenţei
nr.
21/1996,
beneficiul
exceptării
unor
categorii
de
înţelegeri,
decizii
de
asociere
ori
practici
concertate
de
la
inter-
dicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
se
stabileşte
prin
regulament
al
Consiliului
Concurenţei,
în
condiţiile
art.
5
alin.
(2)
din
Legea
con-
curenţei
nr.
21/1996.
(2)
Consiliul
Concurenţei
a
adoptat
„Regulamentul
privind
acor-
darea
exceptării,
pe
categorii
de
înţelegeri,
decizii
de
asociere
ori
practici
concertate,
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996",
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr.
56
bis
din
3
aprilie
1997,
prin
care
la
cap.
IV
se
stabilesc
condiţiile
de
exceptare
pentru
acordurile
de
cercetare-dezvoltare.
La
stabilirea
acestor
condiţii
s-au
avut
în
vedere
toate
tipurile
de
acorduri
de
cercetare-dezvoltare
suscepti-
bile
de
a
fi
exceptate
de
la
aplicarea
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996,
indiferent
dacă
părţile
la
acord
sunt
sau
nu
sunt
concurenţi
reali
sau
potenţiali
pe
piaţa
românească
ori
pe
o
parte
a
acesteia.
(3)
Adoptarea
noului
regulament
se
înscrie
în
logica
unei
abordări
economice
a
incidenţei
acordurilor
în
cauză
cu
un
mediu
concurenţial
normal.
Astfel,
s-au
considerat
necesare:
renunţarea
la
întocmirea
unor
liste
cu
clauze
exceptate,
definirea
unor
cate-
gorii
de
acorduri
exceptate
până
la
atingerea
unei
anumite
cote
de
piaţă
şi
enunţarea
restricţiilor
sau
clauzelor
care
nu
trebuie
să
figureze
în
aceste
acorduri.
(4)
Noul
regulament
urmăreşte
să
satisfacă
două
exigenţe:
să
asigure
protecţia
eficientă
a
concurenţei
şi
să
ofere
agenţilor
eco-
nomici
o
siguranţă
juridică
adecvată.
Aceste
obiective
trebuie
să
fie
îndeplinite
ţinându-se
seama
de
necesitatea
de
a
simplifica
pe
cât
posibil
supravegherea
administrativă
şi
cadrul
legislativ.
Se
porneşte
de
la
prezumţia
că
sub
un
anumit
nivel
al
cotei
de
piaţă
efectele
pozitive
ale
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
compen-
sează
eventualele
lor
efecte
negative
asupra
concurenţei,
putând
fi
exceptate
conform
prevederilor
art.
5
alin.
(2)
din
Legea
concu-
renţei
nr.
21/1996.
(5)
Exceptarea
acordată
prin
prezentul
regulament
se
limitează
la
acordurile
de
cercetare-dezvoltare
care
nu
dau
posibilitatea
agenţilor
economici
implicaţi
să
elimine
concurenţa
pe
o
parte
substanţială
a
pieţei
produselor
şi
serviciilor
în
cauză.
Se
exclud
de
la
exceptare
acordurile
încheiate
între
agenţii
economici
con-
curenţi
a
căror
cotă
de
piaţă
cumulată
pentru
produsele
sau
serviciile
susceptibile
de
a
fi
îmbunătăţite
sau
înlocuite
ca
urmare
a
activităţii
de
cercetare-dezvoltare
depăşeşte
un
anumit
nivel,
determinat
la
momentul
încheierii
acordului.
(6)
Acordurile
încheiate
între
agenţi
economici
care
nu
sunt
concurenţi
în
domeniul
fabricaţiei
de
produse
susceptibile
de
a
fi
înlocuite
sau
îmbunătăţite
ca
urmare
a
aplicării
rezultatelor
acti-
vităţii
de
cercetare-dezvoltare
nu
elimină
concurenţa
efectivă
în
domeniul
cercetării-dezvoltării
decât
în
circumstanţe
excepţionale.
De
aceea
este
justificat
ca
aceste
acorduri
să
beneficieze
de
exceptare,
indiferent
de
cota
de
piaţă
deţinută
de
părţi.
(7)
Acordurile
care
au
ca
obiect
exploatarea
în
comun
a
rezul-
tatelor
activităţii
de
cercetare
sau
perfecţionarea
în
comun
a
aces-
tor
rezultate
până
la
stadiul
de
aplicare
industrială,
fără
a-l
include,
nu
intră,
în
general,
sub
incidenţa
prevederilor
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996.
Totuşi
aceste
acor-
duri
pot
intra
sub
incidenţa
interdicţiei
din
lege
şi,
pe
cale
de
con-
secinţă,
în
domeniul
de
aplicare
a
prezentului
regulament,
în
anumite
circumstanţe,
cum
ar
fi
situaţia
în
care
părţile
convin
să
nu
realizeze
alte
activităţi
de
cercetare
în
acelaşi
domeniu,
renunţând
astfel
la
posibilitatea
de
a
dobândi
avantaje
concurenţiale
în
raport
cu
celelalte
părţi.
(8)
Pentru
justificarea
exceptării
exploatarea
în
comun
trebuie
să
se
refere
la
produsele
şi
procedeele
pentru
care
utilizarea
rezultatelor
din
activitatea
de
cercetare-dezvoltare
este
decisivă
şi
fiecare
parte
trebuie
să
aibă
posibilitatea
de
a
exploata
oricare
dintre
rezultatele
pentru
care
manifestă
interes.
Totuşi,
când
la
activitatea
de
cercetare-dezvoltare
participă
centre
academice,
institute
de
cercetare
sau
agenţi
economici
care
prestează
acti-
vităţi
de
cercetare-dezvoltare
ca
serviciu
comercial,
fără
să
se
ocupe,
în
principiu,
de
exploatarea
rezultatelor,
aceştia
pot
con-
veni
să
utilizeze
independent
rezultatele
în
scopul
continuării
cer-
cetării.
În
mod
similar
agenţii
economici
neconcurenţi
pot
să
convină
limitarea
drepturilor
lor
de
exploatare
la
unul
sau
mai
multe
domenii
tehnice
de
aplicare
pentru
a
facilita
cooperarea
între
părţile
cu
preocupări
complementare.
(9)
Prezentul
regulament
nu
exceptează
acordurile
care
conţin
restricţionări
ce
nu
sunt
absolut
necesare
pentru
obţinerea
avan-
tajelor
economice
scontate.
Anumite
restricţionări
grave
ale
con-
curenţei,
cum
ar
fi
limitarea
libertăţii
părţilor
de
a
realiza
activităţi
de
cercetare-dezvoltare
într-un
domeniu
fără
legătură
cu
obiectul
acordului,
fixarea
preţurilor
practicate
în
raporturile
comerciale
cu
terţe
părţi,
limitarea
producţiei
sau
a
distribuţiei,
împărţirea
pieţelor
sau
a
clienţilor
şi
limitarea
vânzărilor
pasive
de
produse
care
fac
obiectul
contractului
în
teritorii
rezervate
altor
părţi,
exclud
acordu-
rile
în
cauză
de
la
beneficiul
exceptării
prevăzut
prin
prezentul
regulament,
oricare
ar
fi
cota
de
piaţă
a
agenţilor
economici
implicaţi.
(10)
Pentru
a
realiza
obiectivele
şi
avantajele
rezultate
din
activitatea
de
cercetare-dezvoltare
în
comun
exceptarea
prevăzută
prin
acest
regulament
se
aplică
şi
clauzelor
din
acordurile
de
cer-
cetare-dezvoltare
care
nu
constituie
principalul
obiect
al
acestor
acorduri,
dar
sunt
direct
legate
şi
necesare
pentru
îndeplinirea
lor.
(11)
În
cazul
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
încheiate
între
agenţi
economici
a
căror
cotă
de
piaţă
cumulată
depăşeşte
pragul
de
25%
nu
există
certitudinea
îndeplinirii
condiţiilor
de
exceptare
de
la
art.
5
alin.
(2)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
şi
ca
urmare
Consiliul
Concurenţei
va
evalua
individual
aceste
acorduri
în
conformitate
cu
prevederile
„Regulamentului
pentru
aplicarea
prevederilor
art.
5
şi
6
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
privind
practicile
anticoncurenţiale",
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr.
116
bis
din
9
iunie
1997,
prin
luarea
în
considerare
a
mai
multor
factori,
printre
care
structura
pieţei
rele-
vante
este
cel
mai
important.
(12)
Prevederile
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
nu
sunt
aplicabile
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
încheiate
între
agenţi
economici
membri
ai
aceluiaşi
grup,
aşa
cum
este
definită
noţiunea
de
grup
în
„Instrucţiunile
cu
privire
la
calculul
cifrei
de
afaceri
în
cazurile
de
comportament
anticoncu-
renţial,
prevăzute
la
art.
5
şi
6
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
şi
în
cazurile
de
concentrare
economică",
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr.
57
bis
din
4
aprilie
1997.
(13)
În
cazurile
particulare
în
care
acordurile
care
intră
sub
incidenţa
prezentului
regulament
au
totuşi
efecte
incompatibile
cu
prevederile
art.
5
alin.
(2)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
Consiliul
Concurenţei
poate
retrage
beneficiul
exceptării.
(14)
Prezentul
regulament
se
aplică
fără
să
aducă
atingere
aplicării
prevederilor
art.
6
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996.
ARTICOLUL
2
Principiile
exceptării
(1)
Beneficiul
exceptării
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
tre-
buie
limitat
la
acordurile
pentru
care
se
poate
presupune
cu
sufi-
cientă
certitudine
că
îndeplinesc
condiţiile
prevăzute
la
art.
5
alin.
(2)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996.
(2)
Cooperarea
în
domeniul
cercetării-dezvoltării
şi
în
cel
al
exploatării
rezultatelor
contribuie
în
general
la
promovarea
progresului
tehnic
şi
economic
prin
diseminarea
know-how
între
părţi,
prin
evitarea
paralelismelor
în
alocarea
resurselor
umane
din
cadrul
compartimentelor
de
cercetare-dezvoltare,
prin
stimularea
inovaţiilor
rezultate
din
schimbul
de
know-how
complementar
şi
prin
raţionalizarea
fabricării
produselor
sau
aplicării
procedeelor
noi,
rezultate
în
urma
activităţii
de
cercetare-dezvoltare.
(3)
Exploatarea
în
comun
a
rezultatelor
poate
fi
considerată
drept
consecinţă
firească
a
activităţilor
comune
în
domeniul
cer-
cetării-dezvoltării.
Aceasta
se
poate
realiza
în
mai
multe
feluri,
cum
ar
fi:
fabricarea
produselor,
exploatarea
drepturilor
de
proprietate
intelectuală
care
aduc
o
contribuţie
importantă
la
pro-
gresul
tehnic
sau
economic
şi
comercializarea
noilor
produse.
(4)
Se
poate
aprecia
că
în
general
consumatorii
beneficiază
de
creşterea
volumului
şi
eficienţei
activităţilor
de
cercetare-dez-
voltare
prin
apariţia
unor
produse
şi
servicii
noi
sau
îmbunătăţite
şi
prin
reduceri
de
preţuri,
ca
urmare
a
aplicării
procedeelor
noi
sau
modernizate.
(5)
Pentru
a
se
garanta
menţinerea
unei
concurenţe
efective
pe
durata
exploatării
în
comun
a
rezultatelor
se
impune
să
se
prevadă
că
exceptarea
îşi
încetează
aplicabilitatea
în
condiţiile
în
care
cota
de
piaţă
cumulată
deţinută
de
părţi
pentru
produsele
rezultate
din
activitatea
de
cercetare-dezvoltare
în
comun
devine
prea
mare.
Exceptarea
se
va
aplica
totuşi
în
continuare,
indife-
rent
de
mărimea
cotei
de
piaţă
a
părţilor,
pentru
o
anumită
peri-
oadă
după
începerea
exploatării
în
comun
pentru
a
permite
părţilor
să
atingă,
în
special,
după
introducerea
unui
produs
cu
totul
nou,
o
stabilizare
a
cotelor
lor
de
piaţă
şi
pentru
a
se
asigura
o
durată
minimă
de
recuperare
a
investiţiei.
(6)
Pragul
cotei
de
piaţă,
excluderea
unor
acorduri
de
la
bene-
ficiul
exceptării
prevăzut
prin
prezentul
regulament,
precum
şi
condiţiile
cărora
se
subordonează
exceptările
garantează
în
gene-
ral
că
acordurile
cărora
li
se
aplică
exceptarea
pe
categorii
nu
dau
posibilitatea
părţilor
să
elimine
concurenţa
pe
o
parte
substanţială
a
pieţei
produselor
sau
serviciilor
în
cauză.
CAPITOLUL
II
Condiţii
de
exceptare
ARTICOLUL
3
Obiectul
exceptării
(1)
În
temeiul
art.
5
alin.
(2)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
şi
în
baza
prevederilor
din
prezentul
regulament,
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
nu
se
aplică
acordurilor
încheiate
între
doi
sau
mai
mulţi
agenţi
economici
(denumiţi
în
continuare
părţi),
care
se
referă
la
condiţiile
în
care
aceşti
agenţi
economici
urmăresc:
a)
cercetarea
şi
dezvoltarea
în
comun
a
produselor
sau
a
pro-
cedeelor
şi
exploatarea
în
comun
a
rezultatelor
cercetării
şi
dez-
voltării;
b)
exploatarea
în
comun
a
rezultatelor
cercetării
şi
dezvoltării
produselor
sau
a
procedeelor
realizate
în
comun
în
baza
unui
acord
anterior
între
aceleaşi
părţi;
sau
c)
cercetarea
şi
dezvoltarea
în
comun
a
produselor
sau
a
pro-
cedeelor
fără
exploatarea
în
comun
a
rezultatelor.
Această
exceptare
se
va
aplica
în
măsura
în
care
acordurile
respective
(denumite
în
continuare
acorduri
de
cercetare-dezvol-
tare
)
conţin
restricţionări
ale
concurenţei
care
intră
sub
incidenţa
interdicţiei
prevăzute
la
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996.
(2)
Exceptarea
prevăzută
la
alin.
(1)
se
va
aplica
şi
clauzelor
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
care
nu
constituie
obiectul
prin-
cipal
al
respectivelor
acorduri,
dar
sunt
legate
direct
de
acestea
şi
sunt
necesare
pentru
implementarea
acordurilor,
cum
ar
fi
obliga-
tivitatea
de
a
nu
efectua
cercetare
şi
dezvoltare
independent
sau
împreună
cu
terţe
părţi,
în
domeniul
la
care
se
referă
acordul
sau
în
domenii
conexe,
pe
parcursul
executării
acordului.
Exceptarea
nu
se
aplică
totuşi
prevederilor
care
au
acelaşi
obiect
cu
restricţionările
concurenţei
enumerate
la
art.
7
alin.
(1).
ARTICOLUL
4
Definiţii
În
sensul
prezentului
regulament,
următorii
termeni
se
definesc
astfel:
(1)
acord
înseamnă
o
înţelegere,
o
decizie
a
unei
asociaţii
de
agenţi
economici
sau
o
practică
concertată;
(2)
agenţi
economici
participanţi
înseamnă
agenţii
economici
care
sunt
părţi
la
acordul
de
cercetare-dezvoltare
şi
agenţii
eco-
nomici
legaţi
de
aceştia;
(3)
agenţi
economici
legaţi
înseamnă:
a)
agenţi
economici
la
care
o
parte
la
acordul
de
cercetare-
dezvoltare,
direct
sau
indirect:
-
are
puterea
de
a
exercita
mai
mult
de
jumătate
din
drep-
turile
de
vot;
-
are
puterea
de
a
numi
mai
mult
de
jumătate
din
numărul
membrilor
consiliului
de
administraţie
sau
ai
organismelor
care
îl
reprezintă
legal;
sau
-
are
dreptul
de
a
administra
afacerile
agentului
economic;
b)
agenţii
economici
care,
direct
sau
indirect,
au
asupra
unei
părţi
la
acordul
de
cercetare-dezvoltare
drepturile
şi
puterile
menţionate
la
lit.
a);
c)
agenţi
economici
la
care
unul
dintre
agenţii
economici
prevăzuţi
la
lit.
b)
are,
direct
sau
indirect,
drepturile
sau
puterile
menţionate
la
lit.
a);
d)
agenţi
economici
la
care
una
dintre
părţile
la
acordul
de
cercetare-dezvoltare,
împreună
cu
unul
sau
mai
mulţi
dintre
agenţii
economici
enumeraţi
la
lit.
a),
b)
sau
c),
sau
în
care
doi
ori
mai
mulţi
dintre
cei
din
urmă
deţin
în
comun
drepturile
sau
puterile
enumerate
la
lit.
a);
e)
agenţi
economici
la
care
drepturile
sau
puterile
enumerate
la
lit.
a)
sunt
deţinute
în
comun
de
către:
-
părţile
la
acordul
de
cercetare-dezvoltare
sau
agenţi
eco-
nomici
legaţi
de
aceştia,
la
care
se
referă
lit.
a)-d);
sau
-
una
sau
mai
multe
dintre
părţile
la
acordul
de
cercetare-
dezvoltare
ori
unul
sau
mai
mulţi
dintre
agenţii
economici
legaţi
de
acestea
la
care
se
referă
lit.
a)-d)
şi
una
sau
mai
multe
părţi
terţe;
(4)
cercetare
şi
dezvoltare
înseamnă
achiziţionarea
de
know-
how
necesar
produselor
sau
procedeelor
şi
efectuarea
de
analize
teoretice,
studii
sistematice
ori
experimentate,
inclusiv
producţia
experimentală,
testarea
tehnică
a
produselor
ori
procedeelor,
crea-
rea
amplasamentelor
necesare
şi
obţinerea
drepturilor
de
proprie-
tate
intelectuală
asupra
rezultatelor;
(5)
produs
înseamnă
un
bun
şi/sau
un
serviciu,
inclusiv
bunu-
rile
şi/sau
serviciile
intermediare,
precum
şi
bunurile
şi/sau
servi-
ciile
finale;
(6)
procedeu
contractual
înseamnă
o
tehnologie
sau
un
proce-
deu
rezultat
din
cercetarea-dezvoltarea
efectuată
în
comun;
(7)
produs
contractual
înseamnă
un
produs
rezultat
din
activi-
tatea
de
cercetare-dezvoltare
efectuată
în
comun
sau
fabricat
ori
furnizat
prin
aplicarea
procedeelor
contractuale;
(8)
exploatarea
rezultatelor
înseamnă
producerea
ori
distribuţia
produselor
contractuale
sau
aplicarea
procedeelor
contractuale
ori
transmiterea
de
drepturi
de
proprietate
intelectuală
prin
cesiune
sau
pe
bază
de
licenţă,
ori
transferul
de
know-how
necesar
pro-
ducţiei
sau
aplicării
respective;
(9)
drepturi
de
proprietate
intelectuală
cuprind
drepturile
de
pro-
prietate
industrială,
drepturi
de
autor
sau
drepturi
asemănătoare;
(10)
know-how
înseamnă
un
pachet
de
informaţii
practice
nebrevetate,
derivate
din
experienţă
şi
testare,
care
sunt
secrete,
substanţiale
şi
identificate:
în
prezentul
cotext
secret
înseamnă
că
know-how
nu
este
cunoscut
în
general
sau
nu
este
uşor
accesi-
bil;
substanţial
înseamnă
că
know-how
cuprinde
informaţii
indis-
pensabile
pentru
fabricarea
produselor
contractuale
sau
pentru
aplicarea
procedeelor
contractuale;
identificat
înseamnă
că
know-
how
este
descris
într-o
manieră
suficient
de
cuprinzătoare
pentru
a
face
posibilă
verificarea
îndeplinirii
criteriilor
de
confidenţialitate
şi
substanţialitate;
(11)
cercetarea
şi
dezvoltarea
ori
exploatarea
rezultatelor
se
realizează
În
comun
dacă
activitatea:
a)
este
efectuată
în
comun
de
o
echipă,
organizaţie
sau
societate;
b)
este
încredinţată
de
comun
acord
unei
terţe
părţi;
sau
c)
este
repartizată
între
părţi
în
raport
cu
gradul
de
speciali-
zare
în
cercetare,
dezvoltare,
producţie
sau
distribuţie;
(12)
agent
economic
concurent
înseamnă
un
agent
economic
care
furnizează
un
produs
ce
poate
fi
îmbunătăţit
sau
înlocuit
cu
produsul
contractual
(concurent
real)
sau
un
agent
economic
care
ar
putea
în
mod
real
să
realizeze
investiţiile
suplimentare
nece-
sare,
astfel
încât
să
poată
intra
pe
piaţa
relevantă
ca
răspuns
la
o
creştere
mică,
dar
de
durată
a
preţurilor
pe
piaţă
(concurent
potenţial).
(13)
piaţa
relevantă
a
produselor
contractuale
înseamnă
piaţa
produsului
şi
piaţa
geografică
de
care
aparţin
produsele
contrac-
tuale.
ARTICOLUL
5
Condiţii
de
exceptare
(1)
Exceptarea
prevăzută
la
art.
3
se
va
aplica
în
condiţiile
stabilite
la
alin.
(2)-(5).
(2)
Toate
părţile
la
acord
trebuie
să
aibă
acces
la
rezultatele
activităţii
de
cercetare-dezvoltare
în
comun
în
scopul
cercetărilor
şi
exploatărilor
ulterioare.
Totuşi,
institutele
de
cercetare,
organismele
universitare
ori
agenţii
economici
care
oferă
cercetare
şi
dezvoltare
sub
formă
de
serviciu
comercial,
fără
a
fi
în
mod
obişnuit
active
în
sensul
exploatării
rezultatelor,
pot
conveni
să
îşi
limiteze
utilizarea
rezultatelor
la
cercetările
ulterioare.
(3)
Fără
a
aduce
atingere
alin.
(2),
dacă
acordul
de
cercetare-
dezvoltare
prevede
numai
cercetarea-dezvoltarea
în
comun,
fie-
care
parte
trebuie
să
aibă
libertatea
de
a
exploata
în
mod
independent
rezultatele
cercetării-dezvoltării
în
comun
şi
know-how-ul
necesar
deja
existent.
Acest
drept
de
exploatare
se
poate
limita
la
unul
sau
mai
multe
domenii
tehnice
de
aplicare,
dacă
părţile
nu
sunt
agenţi
economici
concurenţi
în
momentul
încheierii
acor-
dului
de
cercetare-dezvoltare.
(4)
Exploatarea
în
comun
trebuie
să
se
refere
la
rezultatele
protejate
prin
drepturile
de
proprietate
intelectuală
sau
care
con-
stituie
know-how,
care
contribuie
substanţial
la
progresul
tehnic
ori
economic,
iar
rezultatele
trebuie
să
fie
decisive
pentru
fabricarea
produselor
contractuale
sau
pentru
aplicarea
procedeelor
contrac-
tuale.
(5)
Agenţii
economici
implicaţi
în
fabricaţie
prin
specializare
în
producţie
vor
fi
obligaţi
să
onoreze
comenzile
de
livrare
ale
tutu-
ror
părţilor,
cu
excepţia
cazului
în
care
acordul
de
cercetare-dez-
voltare
prevede
şi
distribuţia
în
comun.
ARTICOLUL
6
Pragul
cotei
de
piaţă
şi
durata
exceptării
(1)
Dacă
agenţii
economici
participanţi
nu
sunt
agenţi
econo-
nomic
concurenţi,
exceptarea
prevăzută
la
art.
3
se
va
aplica
pe
durata
cercetării-dezvoltării.
Dacă
rezultatele
sunt
exploatate
în
comun,
exceptarea
va
continua
să
se
aplice
o
perioadă
de
7
ani
din
momentul
introducerii
pe
piaţă
a
produselor
contractuale.
(2)
Dacă
doi
sau
mai
mulţi
agenţi
economici
participanţi
sunt
agenţi
economici
concurenţi,
exceptarea
prevăzută
la
art.
3
se
va
aplica
pe
perioada
la
care
se
referă
alin.
(1)
numai
dacă,
în
momentul
încheierii
acordului
de
cercetare-dezvoltare,
cota
de
piaţă
cumulată
a
agenţilor
economici
participanţi
nu
depăşeşte
25%
din
piaţa
relevantă
a
produselor
care
pot
fi
îmbunătăţite
ori
înlocuite
cu
produsele
contractuale.
(3)
La
expirarea
termenului
prevăzut
la
alin.
(1)
exceptarea
va
continua
să
se
aplice
atât
timp
cât
cota
de
piaţă
cumulată
a
agenţilor
economici
participanţi
nu
depăşeşte
25%
din
piaţa
rele-
vantă
a
produselor
contractuale.
ARTICOLUL
7
Acorduri
neacoperite
de
exceptare
(1)
Exceptarea
prevăzută
la
art.
3
nu
se
aplică
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
care,
direct
sau
indirect,
separat
ori
împreună
cu
alţi
factori
aflaţi
sub
controlul
părţilor,
au
ca
obiect
următoa-
rele:
a)
restricţionarea
libertăţii
agenţilor
economici
participanţi
de
a
efectua
activităţi
de
cercetare-dezvoltare
în
mod
independent
sau
în
cooperare
cu
terţe
părţi
într-un
domeniu
nelegat
de
obiectul
acordului
de
cercetare-dezvoltare
sau,
după
finalizarea
cercetării-
dezvoltării,
în
domeniul
la
care
se
referă
acordul
ori
într-un
dome-
niu
conex;
b)
interzicerea
contestării,
după
finalizarea
cercetării-dezvoltării,
a
valabilităţii
drepturilor
de
proprietate
intelectuală
pe
care
părţile
le
deţin
pe
piaţă
şi
care
sunt
relevante
pentru
activitatea
de
cer-
cetare-dezvoltare
sau,
după
expirarea
acordului
de
cercetare-dez-
voltare,
a
valabilităţii
drepturilor
de
proprietate
intelectuală
pe
care
părţile
le
deţin
în
comun
şi
care
protejează
rezultatele
cercetării-
dezvoltării,
fără
a
aduce
atingere
posibilităţii
de
a
prevedea
rezilierea
acordului
de
cercetare-dezvoltare
în
cazul
în
care
una
dintre
părţi
contestă
valabilitatea
drepturilor
respective
de
proprie-
tate
intelectuală;
c)
limitarea
nivelului
producţiei
sau
a
vânzărilor;
d)
fixarea
preţurilor
la
vânzarea
produsului
contractual
către
terţe
părţi;
e)
restricţionarea
clienţilor
pe
care
îi
pot
servi
agenţii
econo-
mici
participanţi,
după
încheierea
a
7
ani
de
la
momentul
intro-
ducerii
pe
piaţă
a
produselor
contractuale;
f)
interzicerea
efectuării
de
vânzări
pasive
ale
produselor
con-
tractuale
pe
teritoriile
rezervate
altor
părţi;
g)
interzicerea
introducerii
pe
piaţă
a
produselor
contractuale
sau
interzicerea
de
a
practica
o
politică
de
vânzări
active
a
aces-
tora
în
teritoriile
care
sunt
rezervate
altor
părţi,
după
7
ani
de
la
momentul
introducerii
pe
piaţă
a
produselor
contractuale;
h)
obligaţia
de
a
nu
acorda
licenţe
terţelor
părţi
în
vederea
fabricării
de
produse
contractuale
sau
a
aplicării
procedeelor
con-
tractuale,
dacă
exploatarea
de
către
cel
puţin
una
dintre
părţi
a
rezultatelor
cercetării-dezvoltării
efectuate
în
comun
nu
este
prevăzută
sau
nu
are
loc;
i)
obligaţia
de
a
refuza
să
satisfacă
cererile
utilizatorilor
sau
ale
revânzătorilor
din
teritoriile
lor,
care
ar
urma
să
comercializeze
produsele
contractuale
în
alte
teritorii;
sau
j)
obligaţia
de
a
face
dificilă
pentru
beneficiari
ori
revânzători
obţinerea
de
produse
contractuale
de
la
alţi
revânzători,
în
special
exercitarea
drepturilor
de
proprietate
intelectuală
sau
luarea
de
măsuri
pentru
a
împiedica
beneficiarii
sau
revânzătorii
să
obţină
ori
să
introducă
pe
piaţă
produse
care
au
fost
introduse
pe
piaţă
în
mod
legal
de
către
altă
parte
ori
cu
consimţământul
acesteia.
(2)
Alin.
(1)
nu
se
aplică
la:
a)
fixarea
planurilor
de
producţie,
dacă
exploatarea
rezultatelor
cuprinde
producţia
în
comun
a
produselor
contractuale;
b)
fixarea
planurilor
de
vânzări
şi
fixarea
preţurilor
practicate
în
raporturile
comerciale
cu
clienţii
direcţi,
dacă
exploatarea
rezul-
tatelor
cuprinde
distribuţia
în
comun
a
produselor
contractuale.
ARTICOLUL
8
Aplicarea
pragului
cotei
de
piaţă
(1)
Aplicarea
condiţiei
referitoare
la
pragul
cotei
de
piaţă
prevăzute
la
art.
6
se
va
face
respectând
următoarele
reguli:
a)
cota
de
piaţă
se
va
calcula
pe
baza
valorii
vânzărilor;
dacă
datele
referitoare
la
valoarea
vânzărilor
de
pe
piaţă
nu
sunt
dis-
ponibile,
se
pot
folosi
estimări
pe
baza
celorlalte
informaţii
credi-
bile
de
pe
piaţă,
inclusiv
volumul
vânzărilor,
pentru
a
stabili
segmentul
de
piaţă
al
agenţilor
economici
vizaţi;
b)
cota
de
piaţă
se
va
calcula
pe
baza
realizărilor
agenţilor
economici
participanţi
în
anul
financiar
precedent
încheierii
acor-
dului;
c)
cota
de
piaţă
deţinută
de
către
agenţii
economici
la
care
se
referă
art.
4
alin.
(3)
lit.
e)
va
fi
repartizată
în
mod
egal
între
agenţii
economici
care
au
drepturile
sau
puterile
enumerate
la
art.
4
alin.
(3)
lit.
a).
(2)
Dacă
iniţial
cota
de
piaţă
la
care
se
referă
art.
6
alin.
(3)
nu
este
mai
mare
de
25%,
dar
apoi
urcă
peste
acest
nivel,
fără
a
depăşi
30%,
exceptarea
prevăzută
la
art.
3
va
continua
să
se
aplice
pe
o
perioadă
de
2
ani
calendaristici
consecutivi,
următori
anului
în
care
a
fost
depăşit
pentru
prima
dată
pragul
de
25%.
(3)
Dacă
iniţial
cota
de
piaţă
la
care
se
referă
art.
6
alin.
(3)
nu
este
mai
mare
de
25%,
dar
apoi
creşte
peste
30%,
excepta-
rea
prevăzută
la
art.
3
va
continua
să
se
aplice
timp
de
un
an
calendaristic
după
anul
în
care
a
fost
depăşit
pentru
prima
dată
pragul
de
30%.
(4)
Perioadele
de
exceptare
de
care
au
beneficiat
agenţii
eco-
nomici
participanţi
în
aplicarea
alin.
(2)
şi
(3)
nu
se
vor
cumula,
astfel
încât
să
se
depăşească
o
perioadă
de
2
ani
calendaristici.
ARTICOLUL
9
Retragerea
beneficiului
exceptării
Consiliul
Concurenţei
poate
retrage
beneficiul
exceptării
acor-
dat
conform
prezentului
regulament
atunci
când
constată
că:
a)
acordul
de
cercetare-dezvoltare
restrânge
în
mod
sensibil
posibilitatea
terţilor
de
a
realiza
activităţi
de
cercetare-dezvoltare
în
domeniul
vizat,
în
condiţiile
în
care
capacităţile
de
cercetare
disponibile
în
alte
domenii
sunt
limitate;
b)
datorită
unei
structuri
particulare
a
ofertei
existenţa
acordu-
lui
de
cercetare-dezvoltare
restricţionează
substanţial
accesul
terţilor
pe
piaţa
produselor
contractuale;
c)
fără
a
avea
un
motiv
obiectiv
justificat
părţile
nu
exploa-
tează
rezultatele
cercetării
şi
dezvoltării
în
comun;
d)
produsele
contractuale
nu
sunt
supuse
pe
piaţa
românească
sau
pe
o
parte
substanţială
a
acesteia
unei
concu-
renţe
efective
din
partea
produselor
identice
sau
considerate
echi-
valente
de
către
utilizatori,
din
punctul
de
vedere
al
caracteristicilor,
preţului
şi
utilizării
lor;
e)
existenţa
acordului
de
cercetare-dezvoltare
ar
elimina
concurenţa
efectivă
în
domeniul
cercetării-dezvoltării
pe
piaţă;
f)
exceptarea
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
s-a
bazat
pe
informaţii
eronate,
inexacte
sau
incomplete.
CAPITOLUL
III
Procedura
exceptării
ARTICOLUL
10
Notificarea
(1)
Conform
prevederilor
art.
5
alin.
(7)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
acordurile
de
cercetare-dezvoltare
susceptibile
de
a
beneficia
de
exceptare
în
condiţiile
prezentului
regulament
vor
fi
notificate
de
către
agenţii
economici
sau
asociaţiile
de
agenţi
eco-
nomici
Consiliului
Concurenţei.
(2)
Notificarea
completată
conform
formularului-tip
cuprins
în
anexa
care
face
parte
integrantă
din
prezentul
regulament
va
fi
înaintată
Consiliului
Concurenţei
şi
va
fi
înregistrată
într-un
registru
special
de
evidenţă,
depunătorilor
eliberându-li-se
confir-
marea
depunerii
acesteia.
Pentru
a
fi
înregistrată
notificarea
tre-
buie
însoţită
şi
de
dovada
achitării
tarifului
de
notificare
stabilit
în
conformitate
cu
prevederile
„Regulamentului
privind
stabilirea
şi
perceperea
tarifelor
pentru
procedurile
şi
serviciile
prevăzute
de
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
şi
de
regulamentele
emise
pentru
aplicarea
acesteia",
cu
modificările
ulterioare,
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr.
116
bis
din
9
iunie
1997.
(3)
Formularul
de
notificare
împreună
cu
documentele
solici-
tate
prin
acesta,
în
3
exemplare,
semnate
de
reprezentanţii
legali
ai
agenţilor
economici
care
sunt
părţi
la
acordul
notificat
sau
de
persoanele
împuternicite
legal
să
îi
reprezinte,
va
fi
înaintat
Consiliului
Concurenţei
prin
scrisoare
recomandată
sau
prin
pre-
zentare
directă.
(4)
Informaţiile
furnizate
prin
notificare,
inclusiv
prin
documen-
tele
aferente,
trebuie
să
fie
corecte
şi
complete.
ARTICOLUL
11
Beneficiul
exceptării
(1)
În
examinarea
de
fond
a
acordurilor
notificate
Consiliul
Concurenţei
se
bazează
pe
informaţiile
furnizate
în
formularul
de
notificare
şi
în
documentele
însoţitoare,
putând
să
solicite
în
baza
art.
41
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
şi
alte
informaţii
consi-
derate
necesare
analizei
de
la
agenţii
economici
care
au
înaintat
notificarea,
de
la
alţi
agenţi
economici
sau
de
la
autorităţi
şi
instituţii
publice.
(2)
Furnizarea
de
informaţii
incomplete
sau
inexacte
prin
noti-
ficare,
în
sensul
art.
10
alin.
(4),
sau
furnizarea
de
informaţii
ine-
xacte
şi
nefurnizarea
informaţiilor
solicitate
de
Consiliul
Concurenţei
în
baza
prevederilor
art.
41
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
constituie
contravenţie
şi
se
sancţionează
conform
art.
55
lit.
b)
şi
c)
şi
ale
art.
59
alin.
(1)
lit.
a)
din
Legea
concu-
renţei
nr.
21/1996.
(3)
În
termen
de
60
de
zile
de
la
data
înregistrării
Consiliul
Concurenţei,
în
urma
examinării
notificării,
va
înştiinţa
agenţii
eco-
nomici
care
au
înaintat
notificarea
cu
privire
la
neîndeplinirea
condiţiilor
prevăzute
în
prezentul
regulament
pentru
acordarea
exceptării.
În
această
situaţie
părţile
implicate
vor
putea
ca,
în
termen
de
30
de
zile
de
la
comunicarea
răspunsului
de
către
Consiliul
Concurenţei,
fie
să
renegocieze
acordul
astfel
încât
să
se
încadreze
în
prevederile
prezentului
regulament,
fie
să
înain-
teze
cerere
de
dispensă
în
condiţiile
art.
5
alin.
(4)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
şi
ale
„Regulamentului
pentru
aplicarea
art.
5
şi
6
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996,
privind
practicile
anticoncurenţiale".
(4)
Necomunicarea
răspunsului
de
către
Consiliul
Concurenţei
în
termenul
prevăzut
la
alin.
(3)
echivalează
cu
confirmarea
tacită
a
exceptării
acordului
notificat
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
Concurenţei,
în
conformitate
cu
prevederile
prezentului
regulament.
(5)
Orice
modificare
a
clauzelor
acordului
notificat
sau
a
situaţiei
pieţei
relevante,
în
sensul
neîndeplinirii
condiţiilor
pentru
exceptare
impuse
prin
prezentul
regulament,
va
fi
comunicată
neîntârziat,
în
scris,
de
către
părţile
la
acord
Consiliului
Concurenţei
care
va
decide
operativ
asupra
menţinerii,
a
condiţiilor
pentru
menţinere
sau
a
retragerii
beneficiului
exceptării,
după
caz.
(6)
În
situaţia
retragerii
beneficiului
exceptării
părţile
implicate
vor
putea
ca,
în
termen
de
30
de
zile
de
la
comunicarea
retra-
gerii
beneficiului
de
către
Consiliul
Concurenţei,
să
înainteze
cerere
de
dispensă
în
condiţiile
art.
5
alin.
(4)
din
Legea
concu-
renţei
nr.
21/1996
şi
ale
„Regulamentului
pentru
aplicarea
art.
5
şi
6
din
Legea
concurenţei,
privind
practicile
anticoncurenţiale".
(7)
Răspunsul
Consiliului
Concurenţei
transmis
în
conformitate
cu
prevederile
alin.
(3)
şi
comunicarea
retragerii
beneficiului,
transmisă
în
conformitate
cu
alin.
(6),
pot
fi
atacate
la
Curtea
de
Apel
Bucureşti,
Secţia
contencios
administrativ,
în
termen
de
30
de
zile
de
la
comunicare.
CAPITOLUL
IV
Alte
dispoziţii
ARTICOLUL
12
Dispoziţii
comune
şi
finale
(1)
Prezentul
regulament
intră
în
vigoare
la
data
publicării
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I.
(2)
Exceptările
acordate
înainte
de
intrarea
în
vigoare
a
pre-
zentului
regulament,
prin
decizie
a
Consiliului
Concurenţei,
în
con-
formitate
cu
prevederile
cap.
IV
(Condiţiile
de
exceptare
pentru
acordurile
de
cercetare-dezvoltare)
din
„Regulamentul
privind
acor-
darea
exceptării,
pe
categorii
de
înţelegeri,
decizii
de
asociere
ori
practici
concertate,
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996"
rămân
valabile
până
la
expi-
rarea
perioadei
de
exceptare,
respectiv
a
valabilităţii
deciziei.
(3)
La
data
intrării
în
vigoare
a
prezentului
regulament
se
abrogă
prevederile
cap.
IV
(Condiţiile
de
exceptare
pentru
acor-
durile
de
cercetare-dezvoltare)
şi
anexa
nr.
1/3
din
„Regulamentul
privind
acordarea
exceptării,
pe
categorii
de
înţelegeri,
decizii
de
asociere
ori
practici
concertate,
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996",
precum
şi
orice
alte
dispoziţii
ce
contravin
procedurii
de
exceptare
pentru
acordurile
de
cercetare-dezvoltare
prevăzute
la
cap.
III.
ANEXĂ
N
O
T
I
F
I
C
A
R
E
pentru
obţinerea
beneficiului
exceptării
de
la
prevederile
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
prin
încadrarea
în
categoria
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
I.
Părţile
la
acord
1.
Indicaţi
agenţii
economici
participanţi
la
acord,
precizând:
denumirea,
adresa/sediul
social,
numărul/data
înregistrării
la
registrul
comerţului,
codul
unic
de
înregistrare,
atributul
fiscal,
numărul
de
telefon,
numărul
de
fax,
persoana
indicată
pentru
relaţii
(numărul
de
telefon,
numărul
de
fax,
funcţia).
2.
Precizaţi
agentul
economic
care
înaintează
modificarea.
3.
În
cazul
în
care
notificarea
este
făcută
în
numele
şi
din
împuternicirea
părţilor,
indicaţi
numele
reprezentantului
împuternicit
să
le
reprezinte
pentru
întocmirea
şi
înaintarea
notificării,
numărul
de
telefon,
numărul
de
fax,
adresa;
se
va
anexa
împuternicirea
legală
pentru
reprezentant.
4.
Pentru
fiecare
agent
economic,
parte
la
acord,
indicaţi
obiectul
de
activitate
din
care
a
înregistrat
cifră
de
afaceri
în
ultimii
3
ani.
5.
Atunci
când
este
cazul,
pentru
fiecare
dintre
părţile
la
acord
indicaţi
grupul
de
agenţi
economici
din
care
face
parte,
menţionând
domeniul
de
activitate
al
fiecărui
agent
economic
care
formează
grupul
respectiv
şi
activitatea
sau
activităţile
desfăşurate
pe
piaţa
relevantă.
II.
Piaţa
relevantă
6.
Elementele
de
bază
pentru
definirea
pieţei
relevante
Se
vor
aplica
„Instrucţiunile
cu
privire
la
definirea
pieţei
rele-
vante,
în
scopul
stabilirii
părţii
substanţiale
de
piaţă",
publicată
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr.
57
bis
din
4
aprilie
1997.
Piaţa
relevantă
are
două
componente:
piaţa
produsului
şi
piaţa
geografică.
a)
Piaţa
produsului
cuprinde
toate
produsele
considerate
ca
fiind
substituibile
din
punct
de
vedere
al
caracteristicilor,
preţului
şi
utilizării
acestora,
astfel
încât
fiecare
dintre
aceste
produse
să
constituie
o
alternativă
economică
reală
pentru
consumatori.
b)
Piaţa
geografică
cuprinde
aria
în
care
agenţii
economici
vând
produse
sau
prestează
servicii
identice,
similare,
respectiv
substituibile,
pentru
care
condiţiile
de
concurenţă
sunt
suficient
de
omogene,
şi
care
poate
fi
distinsă
faţă
de
ariile
învecinate,
în
special
datorită
cheltuielilor
de
transport
suportate
de
cumpărători.
7.
Informaţii
pentru
definirea
pieţei
produsului
a)
Enumeraţi
produsele
sau
serviciile
care
sunt
incluse
în
acordul
notificat,
cu
descrierea
sumară
a
acestora;
b)
Enumeraţi
produsele
sau
serviciile
despre
care
consideraţi
că
pot
constitui
posibile
substitute
pentru
produsele
sau
serviciile
indicate
la
lit.
a);
dacă
au
fost
identificate
mai
multe
pieţe
ale
pro-
dusului,
pentru
fiecare
dintre
acestea
vor
fi
indicate
distinct
produ-
sele
care
constituie
substitute
sau
înlocuitori.
8.
Informaţii
pentru
definirea
pieţei
geografice
a)
Delimitaţi
aria
geografică
în
care
activează
părţile
la
acord,
pentru
produsele
incluse
în
piaţa
produsului
(această
arie
geogra-
fică
poate
fi
întreg
teritoriul
României
sau
o
parte
a
acestuia,
care
va
fi
delimitată,
respectiv
precizată).
b)
Identificaţi
aria
geografică
în
care
sunt
localizaţi
agenţii
eco-
nomici,
producătorii
concurenţi
care
vând
produsele
incluse
în
piaţa
produsului,
care
sunt
sau
pot
fi
luaţi
în
considerare
de
cumpărătorii
din
aria
lor
geografică
definită
la
lit.
a),
atunci
când
aceştia
iau
deciziile
de
cumpărare.
9.
Pentru
produsele
din
import
incluse
în
piaţa
relevantă
pre-
cizaţi
numele
furnizorilor,
ţara
de
origine
şi
eventualele
bariere
existente
la
intrarea
acestor
produse
pe
piaţa
românească
(bariere
tarifare
-
taxe
vamale;
bariere
netarifare
-
condiţii
impuse
prin
reglementări
interne,
costurile
de
transport
relativ
mari,
lipsa
reţelelor
de
distribuţie
sau
dificultăţi
de
acces
la
reţelele
de
distribuţie
existente).
III.
Situaţia
părţilor
la
acord
pe
piaţa
relevantă
Informaţiile
solicitate
la
pct.
10
şi
11
trebuie
furnizate
pentru
fiecare
dintre
părţile
la
acordul
notificat,
iar
când
acestea
fac
parte
dintr-un
grup,
pentru
toţi
membrii
grupului.
De
asemenea,
informaţiile
vor
fi
furnizate
pentru
fiecare
piaţă
relevantă
identificată,
pe
perioada
anului
financiar
precedent
încheierii
acordului.
10.
Menţionaţi
produsele
fabricate
de
părţile
la
acord,
suscep-
tibile
de
a
fi
îmbunătăţite
sau
înlocuite
de
produsele
care
fac
obi-
ectul
acordului
pentru
care
părţile
sunt
producători
concurenţi,
la
intrarea
în
vigoare
a
acordului.
11.
Precizaţi
segmentul
de
piaţă
cumulat
al
părţilor
la
acord,
care
fabrică
produsele
de
la
paragraful
10,
pe
piaţa
relevantă
res-
pectivă,
pe
baza
valorii
vânzărilor
realizate
în
anul
financiar
pre-
cedent
încheierii
acordului.
IV.
Situaţia
concurenţei
pe
piaţa
relevantă
În
cazul
în
care
una
dintre
părţile
la
acord
face
parte
inte-
grantă
dintr-un
grup,
în
furnizarea
informaţiilor
prevăzute
la
pct.
12-15
va
fi
avut
în
vedere
întregul
grup.
12.
Indicaţi
principalii
concurenţi
ai
părţilor,
menţionând
numele
lor
şi
ponderea
fiecăruia
pe
piaţa
relevantă.
13.
Indicaţi
principalii
clienţi
ai
fiecăreia
dintre
părţi,
menţionând
datele
lor
de
identificare
şi
persoanele
de
contact.
14.
Precizaţi
în
ce
măsură
intrarea
pe
piaţa
relevantă
este
afectată
de
existenţa
acordului.
15.
Explicaţi
modul
în
care
agenţii
economici
concurenţi
vând
produsele
sau
prestează
serviciile
pe
piaţa
relevantă
(produc
pe
plan
local,
importă,
vând
prin
sistem
de
distribuţie
organizat
exclusiv
sau
neexclusiv?).
V.
Motivaţia
pentru
obţinerea
beneficiului
încadrării
în
cate-
goria
respectivă
de
acorduri
exceptate
de
la
prevederile
art.
5
alin.
(1)
din
lege
16.
În
spiritul
prevederilor
art.
5
alin.
(2)
din
Legea
concu-
renţei
nr.
21/1996
prezentaţi
modul
concret
în
care
sunt
îndepli-
nite
condiţiile
pentru
exceptare.
Argumentaţi
avantajele,
respectiv
creşterile
în
eficienţă,
care
sunt
scontate
în
cazul
derulării
acor-
dului
notificat,
cu
precizarea
domeniului
concret
în
care
acestea
se
vor
produce
(producţie,
distribuţie,
export
etc.)
şi
a
efectului
în
reducerea
substanţială
şi
de
durată
a
preţurilor
la
consumatori.
Menţionaţi
eventualele
avantaje
de
interes
general
pe
care
le
aduce
aplicarea
acordului
notificat.
VI.
Documente
aferente
notificării
17.
Formularul
de
notificare
în
3
exemplare
sau
în
două
exemplare
pe
suport
de
hârtie
şi
un
exemplar
în
format
electronic
(CD
sau
dischetă)
va
fi
însoţit
de
acordul
convenit
de
părţi
(în
fotocopie,
în
3
exemplare),
inclusiv
toate
actele
adiţionale
(dacă
este
cazul).
18.
Notificarea
se
va
încheia
cu
următoarea
declaraţie,
care
trebuie
semnată
de
către
sau
în
numele
şi
din
împuternicirea
părţilor
la
acord:
„Subsemnaţii
...........,
în
calitate
de
.......,
domiciliaţi
în
............................,
str.
..................
nr.
.....,
sectorul/judeţul
.....................,
posesori
ai
B.I./C.I.
seria
....
nr.
...........,
elibe-
rat/eliberată
de
............
(împuterniciţi
prin
procura
nr.
,
legalizată
la
....................
la
data
de
...................),
declarăm
pe
propria
răspundere
că
informaţiile
date
în
prezenta
notificare
sunt
exacte
şi
complete,
după
cunoştinţa
şi
convingerea
noastră,
că
documentele
solicitate
prin
formular
sunt
anexate
şi
că
părerile
exprimate
sunt
sincere."
Data
şi
locul
Semnăturile
..........
.........
R
E
G
U
L
A
M
E
N
T
privind
acordarea
exceptării
acordurilor
de
specializare
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
În
temeiul
prevederilor
art.
28
alin.
(2)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996,
Consiliul
Concurenţei
adoptă
prezentul
regulament.
CAPITOLUL
I
Dispoziţii
generale
ARTICOLUL
1
Obiectul
şi
domeniul
de
aplicare
a
regulamentului
(1)
În
conformitate
cu
prevederile
art.
5
alin.
(3)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996,
beneficiul
exceptării
unor
categorii
de
înţelegeri,
decizii
de
asociere
ori
practici
concertate
de
la
inter-
dicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
se
stabileşte
prin
regulament
al
Consiliului
Concurenţei,
în
condiţiile
art.
5
alin.
(2)
din
Legea
con-
curenţei
nr.
21/1996.
(2)
Consiliul
Concurenţei
a
adoptat
„Regulamentul
privind
acor-
darea
exceptării,
pe
categorii
de
înţelegeri,
decizii
de
asociere
ori
practici
concertate,
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996",
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr.
56
bis
din
3
aprilie
1997,
prin
care
la
cap.
V
se
stabilesc
condiţiile
de
exceptare
pentru
acordurile
de
spe-
cializare.
La
stabilirea
acestor
condiţii
s-au
avut
în
vedere
toate
tipurile
de
acorduri
de
specializare
susceptibile
de
a
fi
exceptate
de
la
aplicarea
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996,
indiferent
dacă
părţile
la
acord
sunt
sau
nu
concurenţi
reali
ori
potenţiali
pe
piaţa
românească
sau
pe
o
parte
a
acesteia.
(3)
Adoptarea
noului
regulament
se
înscrie
în
logica
unei
abordări
economice
a
incidenţei
acordurilor
în
cauză
cu
un
mediu
concurenţial
normal.
Astfel,
s-au
considerat
necesare:
renunţarea
la
întocmirea
unor
liste
cu
clauze
exceptate,
definirea
unor
cate-
gorii
de
acorduri
exceptate
până
la
atingerea
unei
anumite
cote
de
piaţă
şi
enunţarea
restricţiilor
sau
clauzelor
care
nu
trebuie
să
figureze
în
aceste
acorduri.
(4)
Noul
regulament
urmăreşte
să
satisfacă
două
exigenţe:
să
asigure
protecţia
eficientă
a
concurenţei
şi
să
ofere
agenţilor
eco-
nomici
o
siguranţă
juridică
adecvată.
Aceste
obiective
trebuie
să
fie
îndeplinite
ţinându-se
seama
de
necesitatea
de
a
simplifica
pe
cât
posibil
supravegherea
administrativă
şi
cadrul
legislativ.
Se
porneşte
de
la
prezumţia
că
sub
un
anumit
nivel
al
cotei
de
piaţă
efectele
pozitive
ale
acordurilor
de
specializare
compensează
eventualele
lor
efecte
negative
asupra
concurenţei,
putând
fi
exceptate,
conform
prevederilor
art.
5
alin.
(2),
din
Legea
concu-
renţei
nr.
21/1996.
(5)
Atunci
când
cota
de
piaţă
deţinută
de
agenţii
economici
în
cauză
nu
depăşeşte
20%,
acordurile
de
specializare,
astfel
cum
sunt
ele
definite
în
prezentul
regulament,
generează
în
mod
nor-
mal
avantaje
economice
sub
forma
economiilor
de
scară
şi
de
scop,
a
unor
tehnologii
de
producţie
îmbunătăţite,
asigurând
utili-
zatorului
o
parte
echitabilă
a
profitului
rezultat.
(6)
Prezentul
regulament
nu
exceptează
acordurile
care
conţin
restricţionări
ce
nu
sunt
absolut
necesare
pentru
obţinerea
avan-
tajelor
economice
scontate.
Anumite
restricţionări
grave
ale
concu-
renţei,
cum
ar
fi
fixarea
preţurilor,
limitarea
producţiei
sau
a
distribuţiei
şi
împărţirea
pieţei
sau
a
clienţilor
sunt
excluse
de
la
beneficiul
exceptării
pe
categorii
prevăzut
prin
prezentul
regula-
ment,
oricare
ar
fi
cota
de
piaţă
a
agenţilor
economici
în
cauză.
(7)
Întrucât
acordurile
de
specializare
unilaterale
încheiate
între
agenţii
economici
neconcurenţi
pot
beneficia
de
exceptarea
pe
categorii
prevăzută
prin
„Regulamentul
privind
aplicarea
art.
5
alin.
(2)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
în
cazul
înţelegerilor
verticale",
aplicarea
prezentului
regulament
se
limitează,
în
privinţa
acordurilor
de
specializare
unilaterală,
la
acordurile
încheiate
între
concurenţi.
(8)
Pentru
a
avea
certitudinea
că
avantajele
specializării
se
concretizează
fără
ca
vreuna
dintre
părţi
să
abandoneze
piaţa
din
aval
la
nivelul
producţiei,
acordurile
de
specializare
unilaterală
sau
reciprocă
nu
intră
sub
incidenţa
prezentului
regulament
decât
în
cazul
în
care
prevăd
obligaţii
de
vânzare
şi/sau
de
cumpărare.
Aceste
angajamente
pot
fi
exclusive,
fără
ca
exclusivitatea
să
fie
obligatorie.
(9)
Sunt
incluse,
de
asemenea,
în
domeniul
de
aplicare
a
pre-
zentului
regulament
toate
tipurile
de
acorduri
încheiate
între
agenţi
economici
care
au
convenit
specializarea
în
producţie
sau
în
prestarea
de
servicii.
Exceptarea
pe
categorii
se
aplică,
de
ase-
menea,
clauzelor
din
acordurile
de
specializare
care
nu
constituie
principalul
obiect
al
acestor
acorduri,
dar
sunt
direct
legate
şi
necesare
pentru
implementarea
acordurilor,
precum
şi
anumitor
aranjamente
conexe,
în
materie
de
cumpărare
şi
comercializare.
(10)
În
cazul
acordurilor
de
specializare
încheiate
între
agenţii
economici
a
căror
cotă
de
piaţă
cumulată
depăşeşte
pragul
de
20%
nu
există
certitudinea
că
îndeplinesc
condiţiile
de
exceptare
prevăzute
la
art.
5
alin.
(2)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
şi,
ca
urmare,
Consiliul
Concurenţei
va
evalua
individual
aceste
acor-
duri,
în
conformitate
cu
prevederile
„Regulamentului
pentru
aplica-
rea
prevederilor
art.
5
şi
6
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996,
privind
practicile
anticoncurenţiale",
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr.
116
bis
din
9
iunie
1997,
prin
luarea
în
considerare
a
mai
multor
factori,
dintre
care
structura
pieţei
rele-
vante
este
cel
mai
important.
(11)
Prevederile
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
nu
sunt
aplicabile
acordurilor
de
specializare
înche-
iate
între
agenţi
economici
membri
ai
aceluiaşi
grup,
astfel
cum
este
definită
noţiunea
de
grup
în
„Instrucţiuni
cu
privire
la
calculul
cifrei
de
afaceri
în
cazurile
de
comportament
anticoncurenţial,
prevăzute
la
art.
5
şi
6
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
şi
în
cazurile
de
concentrare
economică",
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr.
57
bis
din
4
aprilie
1997.
(12)
În
cazurile
particulare
în
care
acordurile
care
intră
sub
inci-
denţa
prezentului
regulament
au
totuşi
efecte
incompatibile
cu
pre-
vederile
art.
5
alin.
(2)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
Consiliul
Concurenţei
poate
retrage
beneficiul
exceptării
pe
categorii.
(13)
Prezentul
regulament
se
aplică
fără
să
aducă
atingere
prevederilor
art.
6
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996.
ARTICOLUL
2
Principiile
exceptării
(1)
Beneficiul
exceptării
pe
categorii
va
fi
limitat
la
acordurile
pentru
care
se
poate
admite
cu
suficientă
certitudine
că
îndepli-
nesc
condiţiile
prevăzute
la
art.
5
alin.
(2)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996.
(2)
Acordurile
de
specializare
în
domeniul
producţiei
duc
în
general
la
ameliorarea
producţiei
sau
a
distribuţiei
produselor,
dat
fiind
că
agenţii
economici
în
cauză
pot
să
îşi
concentreze
acti-
vităţile
în
direcţia
fabricării
anumitor
produse,
lucrând
astfel
mai
eficient
şi
oferind
aceste
produse
la
preţuri
mai
avantajoase.
Se
poate
considera,
de
asemenea,
că
şi
acordurile
de
specializare
în
domeniul
prestării
de
servicii
generează,
în
mod
normal,
astfel
de
îmbunătăţiri.
În
condiţiile
unei
concurenţe
efective
utilizatorii
pri-
mesc
o
parte
echitabilă
din
profitul
obţinut,
prin
preţuri
reale
mai
mici.
(3)
Aceste
avantaje
decurg
din
acordurile
în
baza
cărora
unul
dintre
participanţi
renunţă
în
favoarea
altuia
la
fabricarea
anumitor
produse
sau
la
furnizarea
anumitor
servicii
(specializare
unilate-
rală),
din
acordurile
în
care
fiecare
dintre
participanţi
renunţă
în
favoarea
unui
alt
participant
la
fabricarea
anumitor
produse
sau
la
furnizarea
anumitor
servicii
(specializare
reciprocă)
şi
din
acor-
durile
potrivit
cărora
participanţii
se
angajează
să
producă
împreună
anumite
produse
sau
să
furnizeze
împreună
anumite
servicii
(producţie
în
comun).
(4)
Pragul
cotei
de
piaţă,
excluderea
unor
acorduri
de
la
beneficiul
exceptării
prevăzut
prin
prezentul
regulament,
precum
şi
condiţiile
cărora
se
subordonează
exceptările
garantează,
în
gene-
ral,
că
acordurile
cărora
li
se
aplică
exceptarea
pe
categorii
nu
dau
posiblitatea
părţilor
să
elimine
concurenţa
pe
o
parte
sub-
stanţială
a
pieţei
produselor
sau
serviciilor
în
cauză.
CAPITOLUL
II
Condiţii
de
exceptare
ARTICOLUL
3
Obiectul
exceptării
(1)
Conform
prevederilor
art.
5
alin.
(2)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
şi
în
condiţiile
dispoziţiilor
prezentului
regulament,
interdicţiile
prevăzute
la
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
nu
se
aplică
următoarelor
acorduri
care
sunt
încheiate
între
doi
sau
mai
mulţi
agenţi
economici
(denumiţi
în
continuare
părţi
)
şi
care
stipulează
condiţiile
în
care
aceştia
se
specializează
în
fabricarea
produselor
(denumite
în
continuare
acorduri
de
speci-
alizare
):
a)
acordurile
de
specializare
unilaterală,
în
baza
cărora
una
dintre
părţi
acceptă
să
înceteze
sau
să
se
abţină
de
la
a
fabrica
anumite
produse
şi
se
angajează
să
le
cumpere
de
la
un
agent
economic
concurent,
acesta
din
urmă
angajându-se
să
fabrice
şi
să
furnizeze
aceste
produse;
b)
acordurile
de
specializare
reciprocă,
prin
care
două
sau
mai
multe
părţi
se
angajează,
pe
bază
de
reciprocitate,
să
înceteze
sau
să
se
abţină
de
la
fabricarea
anumitor
produse,
care
nu
sunt
aceleaşi,
şi
să
le
cumpere
de
la
alte
părţi
care
se
angajează
să
le
furnizeze;
c)
acordurile
de
producţie
în
comun,
în
baza
cărora
două
sau
mai
multe
părţi
acceptă
să
fabrice
anumite
produse
în
comun.
Această
exceptare
se
aplică
în
măsura
în
care
astfel
de
acor-
duri
de
specializare
conţin
restricţionări
ale
concurenţei
care
cad
sub
incidenţa
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996.
(2)
Exceptarea
prevăzută
la
alin.
(1)
se
aplică
şi
clauzelor
prevăzute
în
acordurile
de
specializare
care
nu
constituie
princi-
palul
obiect
al
acestor
acorduri,
dar
sunt
direct
legate
de
acestea
şi
sunt
necesare
pentru
implemetarea
lor,
cum
ar
fi
clauzele
pri-
vind
cesiunea
sau
utilizarea
drepturilor
de
proprietate
intelectuală.
Exceptarea
nu
se
aplică
totuşi
clauzelor
care
au
acelaşi
obiect
cu
restricţionările
concurenţei
enumerate
la
art.
7
alin.
(1).
ARTICOLUL
4
Definiţii
În
sensul
prezentului
regulament,
următorii
termeni
se
definesc
astfel:
(1)
acord
-
o
înţelegere,
o
decizie
a
unei
asociaţii
de
agenţi
economici
sau
o
practică
concertată;
(2)
agenţi
economici
participanţi
-
agenţii
economici
părţi
la
acord
şi
agenţii
economici
legaţi
de
aceştia;
(3)
agenţi
economici
legaţi
:
a)
agenţi
economici
la
care
o
parte
la
acord,
direct
sau
indirect:
-
are
puterea
de
a
exercita
mai
mult
de
jumătate
din
drep-
turile
de
vot;
-
are
puterea
de
a
desemna
mai
mult
de
jumătate
din
mem-
brii
consiliului
de
administraţie
sau
ai
organismelor
care
îi
repre-
zintă
legal;
-
are
dreptul
de
a
administra
afacerile
agentului
economic;
b)
agenţi
economici
care
dispun,
direct
sau
indirect,
de
drep-
turile
sau
de
puterile
enumerate
la
lit.
a)
asupra
unui
agent
eco-
nomic
parte
la
acord;
c)
agenţi
economici
asupra
cărora
un
agent
economic
prevăzut
la
lit.
b)
are,
direct
sau
indirect,
drepturile
sau
puterile
enumerate
la
lit.
a);
d)
agenţi
economici
la
care
una
dintre
părţile
la
acord,
împreună
cu
unul
sau
mai
mulţi
agenţi
economici
dintre
cei
enu-
meraţi
la
lit.
a),
b)
şi
c),
sau
la
care
doi
ori
mai
mulţi
dintre
cei
din
urmă
deţin
împreună
drepturile
şi
puterile
enumerate
la
lit.
a);
e)
agenţi
economici
la
care
drepturile
şi
puterile
enumerate
la
lit.
a)
sunt
deţinute
împreună
de:
-
părţile
la
acord
sau,
corespunzător,
agenţii
economici
menţionaţi
la
lit.
a)-d);
-
una
sau
mai
multe
dintre
părţile
la
acord
ori
unul
sau
mai
mulţi
dintre
agenţii
economici
legaţi
de
acestea,
menţionaţi
la
lit.
a)-d),
şi
una
sau
mai
multe
părţi
terţe.
(4)
produs
-
un
produs
şi/sau
un
serviciu,
incluzând
atât
pro-
duse/servicii
intermediare,
cât
şi
finale,
cu
excepţia
distribuţiei
şi
a
serviciilor
de
închiriere;
(5)
producţie
-
fabricarea
de
produse
sau
prestarea
de
servi-
cii,
incluzând
producţia
prin
subcontractare;
(6)
piaţa
relevantă
-
piaţa
produsului
şi
piaţa
(pieţele)
geo-
grafică
(geografice)
cărora
produsele,
obiect
al
acordului
de
spe-
cializare,
le
aparţin;
(7)
agent
economic
concurent
-
un
agent
economic
activ
pe
piaţa
relevantă
(un
concurent
actual)
sau
un
agent
economic
care
ar
putea
în
mod
real
să
realizeze
investiţiile
suplimentare
nece-
sare,
astfel
încât
să
poată
intra
pe
piaţa
relevantă
ca
răspuns
la
o
creştere
mică,
dar
de
durată,
a
preţurilor
pe
piaţă
(concurent
potenţial).
(8)
obligaţie
de
livrare
exclusivă
-
obligaţia
de
a
nu
livra
pro-
dusul
care
face
obiectul
acordului
de
specializare
unui
agent
eco-
nomic
concurent,
care
nu
este
parte
la
acord.
(9)
obligaţie
de
cumpărare
exclusivă
-
obligaţia
de
a
cumpăra
produsul
care
face
obiectul
acordului
de
specializare
doar
de
la
partea
cu
care
s-a
convenit
livrarea.
ARTICOLUL
5
Acorduri
de
cumpărare
şi
comercializare
Exceptarea
prevăzută
la
art.
3
se
aplică
şi
în
cazurile
în
care:
a)
părţile
acceptă
o
obligaţie
de
cumpărare
şi/sau
de
livrare
exclusivă
în
contextul
unui
acord
de
specializare
unilaterală
sau
reciprocă
ori
al
unui
acord
de
producţie
în
comun;
sau
b)
părţile
nu
vând
independent
produsele
care
fac
obiectul
unui
acord
de
specializare,
dar
realizează
distribuţia
în
comun
sau
convin
să
numească
un
distribuitor,
terţă
parte,
în
condiţii
de
exclusivitate
sau
de
neexclusivitate,
în
contextul
unui
acord
de
producţie
în
comun,
cu
condiţia
ca
partea
terţă
să
nu
fie
un
agent
economic
concurent.
ARTCOLUL
6
Pragul
cotei
de
piaţă
Exceptarea
prevăzută
la
art.
3
se
va
aplica
cu
condiţia
ca
părţile
la
acord
să
nu
deţină
o
cotă
de
piaţă
cumulată
mai
mare
de
20%
pe
piaţa
relevantă.
ARTICOLUL
7
Acorduri
cărora
nu
li
se
aplică
exceptarea
(1)
Exceptarea
prevăzută
la
art.
3
nu
se
aplică
acordurilor
care,
direct
sau
indirect,
în
mod
independent
ori
în
combinaţie
cu
alţi
factori
aflaţi
cub
controlul
părţilor,
au
ca
obiect:
a)
fixarea
preţurilor
la
vânzarea
produselor
către
terţe
părţi;
b)
limitarea
producţiei
sau
a
volumului
vânzărilor;
sau
c)
împărţirea
pieţelor
sau
a
clienţilor.
(2)
Prevederile
alin.
(1)
nu
se
aplică:
a)
clauzelor
privind
volumul
de
produse
convenit
în
cadrul
acordurilor
de
specializare
unilaterală
sau
reciprocă,
precum
şi
clauzelor
privind
fixarea
capacităţilor
şi
a
volumului
producţiei
rea-
lizate
în
comun
în
cadrul
acordurilor
de
producţie
în
comun;
b)
stabilirii
planului
de
vânzări
şi
fixării
preţurilor
pentru
produ-
sele
unei
societăţi
în
comun,
vândute
clienţilor
direcţi
în
contextul
prevederilor
art.
5
lit.
b).
ARTICOLUL
8
Aplicarea
pragului
cotei
de
piaţă
(1)
Aplicarea
condiţiei
referitoare
la
pragul
cotei
de
piaţă
prevăzute
la
art.
6
se
va
face
respectând
următoarele
reguli:
a)
cota
de
piaţă
se
va
calcula
pe
baza
valorii
vânzărilor;
dacă
datele
referitoare
la
valoarea
vânzărilor
pe
piaţă
nu
sunt
disponi-
bile,
se
pot
folosi
estimări
pentru
stabilirea
cotei
de
piaţă
a
agenţilor
economici
participanţi,
utilizând
alte
informaţii
credibile
de
piaţă,
inclusiv
volumul
vânzărilor;
b)
cota
de
piaţă
se
va
calcula
pe
baza
realizărilor
agenţilor
economici
participanţi
în
anul
financiar
precedent
încheierii
acor-
dului;
c)
cota
de
piaţă
deţinută
de
agenţii
economici
menţionaţi
la
art.
4
alin.
(3)
lit.
e)
se
va
repartiza
în
mod
egal
tuturor
agenţilor
economici
care
au
drepturile
sau
puterile
enumerate
la
art.
4
alin.
(3)
lit.
a).
(2)
Dacă
iniţial
cota
de
piaţă
prevăzută
la
art.
6
este
sub
20%,
dar
creşte
ulterior
peste
acest
nivel
fără
să
depăşească
25%,
exceptarea
prevăzută
la
art.
3
se
va
aplica
în
continuare
pentru
următorii
2
ani
calendaristici
consecutivi,
ulteriori
anului
în
care
s-a
depăşit
pentru
prima
dată
pragul
de
20%.
(3)
Dacă
iniţial
cota
de
piaţă
prevăzută
la
art.
6
este
sub
20%,
dar
creşte
ulterior
peste
nivelul
de
25%,
exceptarea
prevăzută
la
art.
3
se
va
aplica
în
continuare
pentru
anul
calen-
daristic
următor
anului
în
care
s-a
depăşit
pentru
prima
dată
pra-
gul
de
25%.
(4)
Perioadele
de
exceptare
de
care
au
beneficiat
agenţii
eco-
nomici
participanţi
în
aplicarea
alin.
(2)
şi
(3)
nu
se
vor
cumula,
astfel
încât
să
se
depăşească
o
perioadă
de
2
ani
calendaristici.
ARTICOLUL
9
Retragerea
beneficiului
exceptării
Consiliul
Concurenţei
poate
retrage
beneficiul
exceptării
acor-
dat
conform
prezentului
regulament,
atunci
când
constată
că:
a)
acordul
nu
a
avut
efectele
de
eficientizare
preconizate
ori
consumatorilor
nu
li
s-a
asigurat
un
avantaj
corespunzător
celui
realizat
de
părţile
la
acord;
sau
b)
produsele
care
fac
obiectul
specializării
nu
se
confruntă
pe
piaţa
românească
sau
pe
o
parte
substanţială
a
ei
cu
o
concu-
renţă
reală
din
partea
unor
produse
identice
ori
substituibile
din
punctul
de
vedere
al
caracteristicilor,
preţului
şi
utilizării
date
acestora
de
către
consumatori;
c)
exceptarea
acordului
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
s-a
bazat
pe
informaţii
eronate,
inexacte
sau
incomplete.
CAPITOLUL
III
Procedura
exceptării
ARTICOLUL
10
Notificarea
(1)
Conform
prevederilor
art.
5
alin.
(7)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996,
acordurile
de
specializare
susceptibile
de
a
fi
excep-
tate
în
condiţiile
prezentului
regulament
vor
fi
notificate
de
către
agenţii
economici
sau
de
asociaţiile
de
agenţi
economici
Consiliului
Concurenţei.
(2)
Notificarea
completată
conform
formularului-tip
cuprins
în
anexa
la
prezentul
regulament
va
fi
înaintată
Consiliului
Concurenţei
şi
va
fi
înregistrată
într-un
registru
special
de
evi-
denţă,
depunătorilor
eliberându-li-se
confirmarea
depunerii
aces-
teia.
Pentru
a
fi
înregistrată
notificarea
trebuie
însoţită
şi
de
dovada
achitării
tarifului
de
notificare
stabilit
în
conformitate
cu
prevederile
„Regulamentului
privind
stabilirea
şi
perceperea
tarife-
lor
pentru
procedurile
şi
serviciile
prevăzute
de
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
şi
de
regulamentele
emise
pentru
aplicarea
acesteia",
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr.
116
bis
din
9
iunie
1997,
cu
modificările
ulterioare.
(3)
Formularul
de
notificare
împreună
cu
documentele
solici-
tate
prin
acesta,
în
3
exemplare,
semnate
de
reprezentanţii
legali
ai
agenţilor
economici
care
sunt
părţi
la
acordul
notificat
sau
de
persoanele
împuternicite
legal
să
îi
reprezinte,
va
fi
înaintat
Consiliului
Concurenţei
prin
scrisoare
recomandată
sau
prin
pre-
zentare
directă.
(4)
Informaţiile
furnizate
prin
notificare,
inclusiv
prin
documen-
tele
aferente,
trebuie
să
fie
corecte
şi
complete.
ARTICOLUL
11
Beneficiul
exceptării
(1)
În
examinarea
de
fond
a
acordurilor
notificate
Consiliul
Concurenţei
se
bazează
pe
informaţiile
furnizate
în
formularul
de
notificare
şi
în
documentele
însoţitoare,
putând
să
solicite
în
baza
art.
41
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
şi
alte
informaţii
consi-
derate
necesare
analizei
de
la
agenţii
economici
care
au
înaintat
notificarea,
de
la
alţi
agenţi
economici
sau
de
la
autorităţi
şi
instituţii
publice.
(2)
Furnizarea
de
informaţii
incomplete
sau
inexacte
prin
noti-
ficare,
în
sensul
art.
10
alin.
(4),
sau
furnizarea
de
informaţii
inexacte,
precum
şi
nefurnizarea
informaţiilor
solicitate
de
către
Consiliul
Concurenţei,
în
baza
prevederilor
art.
41
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996,
constituie
contravenţie
şi
se
sancţionează
conform
prevederilor
art.
55
lit.
b)
şi
c)
şi
ale
art.
59
alin.
(1)
lit.
a)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996.
(3)
În
termen
de
60
de
zile
de
la
data
înregistrării
Consiliul
Concurenţei,
în
urma
examinării
notificării,
va
înştiinţa
agenţii
eco-
nomici
care
au
înaintat
notificarea
cu
privire
la
eventuala
neînde-
plinire
a
condiţiilor
prevăzute
în
prezentul
regulament
pentru
acordarea
exceptării.
În
această
situaţie
părţile
implicate
vor
putea
ca,
în
termen
de
30
de
zile
de
la
comunicarea
răspunsului
de
către
Consiliul
Concurenţei,
fie
să
renegocieze
acordul
astfel
încât
să
se
încadreze
în
prevederile
prezentului
regulament,
fie
să
înainteze
cerere
de
dispensă
în
condiţiile
art.
5
alin.
(4)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
şi
ale
„Regulamentului
pentru
apli-
carea
prevederilor
art.
5
şi
6
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996,
privind
practicile
anticoncurenţiale".
(4)
Necomunicarea
răspunsului
de
către
Consiliul
Concurenţei
în
termenul
prevăzut
la
alin.
(3)
echivalează
cu
confirmarea
tacită
a
exceptării
acordului
notificat
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(2)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996,
în
conformitate
cu
prevederile
acestui
regulament.
Exceptarea
este
valabilă
pe
peri-
oada
în
care
condiţiile
din
prezentul
regulament
sunt
îndeplinite.
(5)
Orice
modificare
a
clauzelor
acordului
notificat
sau
a
situaţiei
pieţei
relevante,
în
sensul
neîndeplinirii
condiţiilor
pentru
exceptare
impuse
prin
prezentul
regulament,
va
fi
comunicată
neîntârziat,
în
scris,
de
către
părţile
la
acord
Consiliului
Concurenţei
care
va
decide
operativ
asupra
menţinerii,
a
condiţiilor
pentru
menţinere
sau
a
retragerii
beneficiului
exceptării,
după
caz.
(6)
În
situaţia
retragerii
beneficiului
exceptării
părţile
implicate
vor
putea
ca,
în
termen
de
30
de
zile
de
la
comunicarea
retra-
gerii
beneficiului
exceptării
de
către
Consiliul
Concurenţei,
să
înainteze
cerere
de
dispensă
în
condiţiile
art.
5
alin.
(4)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
şi
ale
„Regulamentului
pentru
apli-
carea
prevederilor
art.
5
şi
6
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996,
privind
practicile
anticoncurenţiale".
(7)
Răspunsul
Consiliului
Concurenţei
transmis
în
conformitate
cu
prevederile
alin.
(3)
şi
comunicarea
retragerii
beneficiului,
transmisă
în
conformitate
cu
alin.
(6)
pot
fi
atacate
la
Curtea
de
Apel
Bucureşti,
Secţia
contencios
administrativ,
în
termen
de
30
de
zile
de
la
comunicare.
CAPITOLUL
IV
Alte
dispoziţii
ARTICOLUL
12
Dispoziţii
comune
şi
finale
(1)
Prezentul
regulament
intră
în
vigoare
la
data
publicării
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I.
(2)
Exceptările
acordate
înainte
de
intrarea
în
vigoare
a
pre-
zentului
regulament,
prin
decizie
a
Consiliului
Concurenţei,
în
con-
formitate
cu
prevederile
cap.
V
(Condiţiile
de
exceptare
pentru
acordurile
de
specializare)
din
„Regulamentul
privind
acordarea
exceptării,
pe
categorii
de
înţelegeri,
decizii
de
asociere
ori
prac-
tici
concertate,
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996",
rămân
valabile
până
la
expirarea
perioadei
de
exceptare,
respectiv
a
valabilităţii
deciziei.
(3)
La
data
intrării
în
vigoare
a
prezentului
regulament
se
abrogă
prevederile
cap.
V
(Condiţiile
de
exceptare
pentru
acordu-
rile
de
specializare)
şi
anexa
nr.
1/4
din
„Regulamentul
privind
acordarea
exceptării,
pe
categorii
de
înţelegeri,
decizii
de
asociere
ori
practici
concertate,
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996",
precum
şi
orice
alte
dispoziţii
ce
contravin
procedurii
de
exceptare
a
acordurilor
de
specializare,
prevăzute
la
cap.
III
din
prezentul
regulament.
ANEXĂ
N
O
T
I
F
I
C
A
R
E
pentru
obţinerea
beneficiului
exceptării
de
la
prevederile
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996,
prin
încadrarea
în
categoria
acordurilor
de
specializare
I.
Părţile
la
acord
1.
Indicaţi
agenţii
economici
participanţi
la
acord,
precizând:
denumirea,
adresa/sediul
social,
numărul/data
înregistrării
la
registrul
comerţului,
codul
unic
de
înregistrare,
atributul
fiscal,
numărul
de
telefon,
numărul
de
fax,
persoana
indicată
pentru
relaţii
(numărul
de
telefon,
numărul
de
fax,
funcţia).
2.
Precizaţi
agentul
economic
care
înaintează
notificarea.
3.
În
cazul
în
care
notificarea
este
făcută
în
numele
şi
din
împuternicirea
părţilor,
indicaţi
numele
reprezentantului
împuternicit
să
le
reprezinte
pentru
întocmirea
şi
înaintarea
notificării,
numărul
de
telefon,
numărul
de
fax,
adresa;
se
va
anexa
împuternicirea
legală
pentru
reprezentant.
4.
Pentru
fiecare
agent
economic,
parte
la
acord,
indicaţi
obi-
ectul
de
activitate
din
care
a
înregistrat
cifră
de
afaceri
în
ultimii
3
ani.
5.
Atunci
când
este
cazul,
pentru
fiecare
dintre
părţile
la
acord
indicaţi
grupul
de
agenţi
economici
din
care
face
parte,
menţionând
domeniul
de
activitate
al
fiecărui
agent
economic
care
formează
grupul
respectiv
şi
activitatea
sau
activităţile
desfăşurate
pe
piaţa
relevantă.
II.
Piaţa
relevantă
6.
Elementele
de
bază
pentru
definirea
pieţei
relevante
Se
vor
aplica
„Instrucţiunile
cu
privire
la
definirea
pieţei
rele-
vante,
în
scopul
stabilirii
părţii
substanţiale
de
piaţă",
publicate
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr.
57
bis
din
4
aprilie
1997.
Piaţa
relevantă
are
două
componente:
piaţa
produsului
şi
piaţa
geografică.
a)
Piaţa
produsului
cuprinde
toate
produsele
considerate
ca
fiind
substituibile
din
punct
de
vedere
al
caracteristicilor,
preţului
şi
utilizării
acestora,
astfel
încât
fiecare
dintre
aceste
produse
să
constituie
o
alternativă
economică
reală
pentru
consumatori.
b)
Piaţa
geografică
cuprinde
aria
în
care
agenţii
economici
vând
produse
sau
prestează
servicii
identice,
similare,
respectiv
substituibile,
pentru
care
condiţiile
de
concurenţă
sunt
suficient
de
omogene,
şi
care
poate
fi
distinsă
faţă
de
ariile
învecinate,
în
special
datorită
cheltuielilor
de
transport
suportate
de
cumpărători.
7.
Informaţii
pentru
definirea
pieţei
produsului
a)
Enumeraţi
produsele
sau
serviciile
care
sunt
incluse
în
acordul
notificat,
cu
descrierea
sumară
a
acestora.
b)
Enumeraţi
produsele
sau
serviciile
despre
care
consideraţi
că
pot
constitui
posibile
substitute
pentru
produsele
sau
serviciile
menţionate
la
lit.
a);
dacă
au
fost
identificate
mai
multe
pieţe
ale
produsului,
pentru
fiecare
dintre
acestea
vor
fi
indicate
distinct
produsele
care
constituie
substitute
sau
înlocuitori.
8.
Informaţii
pentru
definirea
pieţei
geografice
a)
Delimitaţi
aria
geografică
în
care
activează
părţile
la
acord,
pentru
produsele
incluse
în
piaţa
produsului
(această
arie
geografică
poate
fi
întreg
teritoriul
României
sau
o
parte
a
aces-
tuia,
care
va
fi
delimitată,
respectiv
precizată).
b)
Identificaţi
aria
geografică
în
care
sunt
localizaţi
agenţii
eco-
nomici,
producătorii
concurenţi
care
vând
produsele
incluse
în
piaţa
produsului,
care
sunt
sau
pot
fi
luaţi
în
considerare
de
cumpărătorii
din
aria
lor
geografică
definită
la
lit.
a),
atunci
când
aceştia
iau
deciziile
de
cumpărare.
9.
Pentru
produsele
din
import
incluse
în
piaţa
relevantă
pre-
cizaţi
numele
furnizorilor,
ţara
de
origine
şi
eventualele
bariere
existente
la
intrarea
acestor
produse
pe
piaţa
românească
(bari-
ere
tarifare
-
taxe
vamale;
bariere
netarifare
-
condiţiile
impuse
prin
reglementări
interne,
costurile
de
transport
relativ
mari,
lipsa
reţelelor
de
distribuţie
sau
dificultăţile
de
acces
la
reţelele
de
distribuţie
existente).
III.
Situaţia
părţilor
la
acord
pe
piaţa
relevantă
Informaţiile
solicitate
la
pct.
10-13
trebuie
furnizate
pentru
fie-
care
dintre
părţile
la
acordul
notificat,
iar
când
acestea
fac
parte
dintr-un
grup,
pentru
toţi
membrii
grupului.
De
asemenea,
informaţiile
vor
fi
furnizate
pentru
fiecare
piaţă
relevantă
identificată,
pe
perioada
anului
financiar
precedent
încheierii
acordului.
10.
Estimaţi
mărimea
pieţei
relevante,
valoric
şi
cantitativ.
11.
Prezentaţi
valoarea
şi
volumul
vânzărilor
de
produse
care
fac
obiectul
acordului
de
specializare.
12.
Prezentaţi,
după
caz,
valoarea
şi
volumul
vânzărilor
de
produse
care,
deşi
nu
fac
obiectul
acordului
de
specializare,
fac
parte
din
acceaşi
piaţă
relevantă.
13.
Prezentaţi
cota
de
piaţă
deţinută
cu
produsele
care
fac
obiectul
acordului
de
specializare,
precum
şi,
după
caz,
cota
de
piaţă
deţinută
cu
produsele
care
nu
fac
obiectul
acordului
de
spe-
cializare,
dar
fac
parte
din
aceeaşi
piaţă
relevantă.
IV.
Situaţia
concurenţei
pe
piaţa
relevantă
În
cazul
în
care
una
dintre
părţile
la
acord
face
parte
dintr-un
grup,
în
furnizarea
informaţiilor
prevăzute
la
pct.
14-17
va
fi
avut
în
vedere
întregul
grup.
14.
Indicaţi
principalii
concurenţi
ai
părţilor,
menţionând
numele
lor
şi
ponderea
fiecăruia
pe
piaţa
relevantă.
CONSILIUL
CONCURENŢEI
15.
Indicaţi
principalii
clienţi
ai
fiecăreia
dintre
părţi,
menţionând
datele
lor
de
identificare
şi
persoanele
de
contact.
16.
Precizaţi
în
ce
măsură
intrarea
pe
piaţa
relevantă
este
afectată
de
existenţa
acordului.
17.
Explicaţi
modul
în
care
agenţii
economici
concurenţi
vând
produsele
sau
prestează
serviciile
pe
piaţa
relevantă
(produc
pe
plan
local,
importă,
vând
prin
sistem
de
distribuţie
organizat
exclu-
siv
sau
neexclusiv?).
V.
Motivaţia
pentru
obţinerea
beneficiului
încadrării
în
cate-
goria
respectivă
de
acorduri
exceptate
de
la
prevederile
art.
5
alin.
(1)
din
lege
18.
În
spiritul
prevederilor
art.
5
alin.
(2)
din
Legea
concu-
renţei
nr.
21/1996
prezentaţi
modul
concret
în
care
sunt
îndepli-
nite
condiţiile
pentru
exceptare.
Argumentaţi
avantajele,
respectiv
creşterile
în
eficienţă,
care
sunt
scontate
în
cazul
derulării
acor-
dului
notificat,
cu
precizarea
domeniului
concret
în
care
acestea
se
vor
produce
(producţie,
distribuţie,
export
etc.)
şi
a
efectului
în
reducerea
substanţială
şi
de
durată
a
preţurilor
la
consumatori.
Menţionaţi
eventualele
avantaje
de
interes
general
pe
care
le
aduce
aplicarea
acordului
notificat.
VI.
Documente
aferente
notificării
19.
Formularul
de
notificare
în
3
exemplare
sau
în
două
exemplare
pe
suport
de
hârtie
şi
un
exemplar
în
format
electronic
(CD
sau
dischetă)
va
fi
însoţit
de
acordul
convenit
de
părţi
(în
fotocopie,
în
3
exemplare),
inclusiv
de
toate
actele
adiţionale
(dacă
este
cazul).
20.
Notificarea
se
va
încheia
cu
următoarea
declaraţie,
care
trebuie
semnată
de
către
sau
în
numele
şi
din
împuternicirea
părţilor
la
acord:
„Subsemnaţii
.........................,
în
calitate
de
............,
domici-
liaţi
în
........................,
str.
.....................
nr.
.....,
sectorul/judeţul
...............,
posesori
ai
B.I./C.I.
seria
.....
nr.
..........,
eliberat/eli-
berată
de
....................
(împuterniciţi
prin
procura
nr.
......,
lega-
lizată
la
.......................
la
data
de
..................),
declarăm
pe
propria
răspundere
că
informaţiile
date
în
prezenta
notificare
sunt
exacte
şi
complete,
după
cunoştinţa
şi
convingerea
noastră,
că
documentele
solicitate
prin
formular
sunt
anexate
şi
că
părerile
exprimate
sunt
sincere."
Data
şi
locul
Semnăturile
................
...............
R
E
G
U
L
A
M
E
N
T
privind
autorizarea
concentrărilor
economice
În
temeiul
art.
28
alin.
(2)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996,
Consiliul
Concurenţei
adoptă
prezentul
regulament.
Scopul
controlului
concentrărilor
economice
de
către
Consiliul
Concurenţei
este
de
a
veghea
împotriva
creării
de
monopoluri
sau
agenţi
economici
cu
poziţie
dominantă
pe
piaţă,
care
pot
conduce
la
restrângerea,
înlăturarea
sau
denaturarea
semnificativă
a
concurenţei
pe
piaţa
românească
ori
pe
o
parte
a
acesteia,
cu
efecte
nefavorabile
asupra
consumatorilor.
Concentrarea
economică,
conform
art.
11
alin.
(2)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996,
denumită
în
continuare
lege,
realizată
prin
fuziune
şi/sau
achiziţie,
poate
fi
oportună
pentru
agenţii
eco-
nomici
mici,
în
vederea
îmbunătăţirii
competitivităţii
lor.
În
aceste
condiţii,
conform
art.
16
din
lege,
prevederile
privind
concentrările
economice
nu
se
aplică
decât
dacă,
în
cadrul
aces-
tei
operaţiuni,
părţile
implicate
totalizează
o
cifră
de
afaceri
care
depăşeşte
pragul
de
minimis
prevăzut
de
art.
15
din
lege
1)
.
Părţile
implicate
în
operaţiuni
de
concentrare
economică,
care
depăşesc
pragul
prevăzut
la
art.
15
din
lege,
sunt
obligate
să
notifice
Consiliului
Concurenţei
operaţiunea
de
concentrare
economică
în
vederea
analizei
compatibilităţii
acesteia
cu
un
mediu
concurenţial
normal.
Atribuţiile
Consiliului
Concurenţei
pe
linia
controlului
concentrărilor
economice
sunt:
a)
ia
deciziile
prevăzute
la
art.
27
lit.
a)
din
lege,
pentru
cazurile
de
încălcare
a
dispoziţiilor
art.
13
şi
ale
art.
16
alin.
(1)
şi
(2);
b)
ia
deciziile
prevăzute
la
art.
51
din
lege.
În
aplicarea
prevederilor
art.
28
alin.
(2)
şi
(3)
din
lege,
Consiliul
Concurenţei
adoptă
prezentul
regulament
care
înlocuieşte
Regulamentul
privind
autorizarea
concentrărilor
economice
adoptat
în
anul
1997
2)
.
Prezentul
regulament
este
obligatoriu
pentru
Consiliul
Concurenţei,
Oficiul
Concurenţei,
agenţii
economici
sau
asociaţiile
de
agenţi
economici,
precum
şi
pentru
organele
administraţiei
publice
centrale
sau
locale,
urmărindu-se
aplicarea
în
mod
unitar
şi
transparent,
în
condiţii
de
siguranţă
juridică
a
legii.
Regulamentul
cuprinde
următoarele
părţi:
Partea
I
-
Precizări
cu
privire
la
concentrările
economice;
1
)
Prin
Ordinul
preşedintelui
Consiliului
Concurenţei
nr.
13/2001,
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr.
86
din
20
februarie
2001,
plafonul
privind
cifra
de
afaceri
prevăzut
la
art.
15
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
a
fost
majorat
la
65
miliarde
lei.
2
)
Regulamentul
privind
autorizarea
concentrărilor
economice
a
fost
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr.
63
bis
din
14
aprilie
1997.
Partea
a
II-a
-
Notificarea
concentrărilor
economice.
Emiterea
deciziilor
în
cazurile
de
concentrare
economică;
Partea
a
III-a
-
Investigarea
operaţiunilor
de
concentrare
eco-
nomică;
Partea
a
IV-a
-
Precizări
privind
modul
de
completare
a
for-
mularului
pentru
notificarea
concentrărilor
economice;
Partea
a
V-a
-
Dispoziţii
finale
şi
tranzitorii;
Anexa
-
Formular
de
notificare
a
concentrărilor
economice.
PARTEA
I
Precizări
cu
privire
la
concentrările
economice
CAPITOLUL
I
Dispoziţii
generale
În
lege
şi
în
prezentul
regulament
sunt
utilizaţi
termeni
cărora
Consiliul
Concurenţei
le
dă
următoarea
interpretare:
1.
Concentrarea
economică
se
referă
la
măsura
în
care
un
număr
redus
de
agenţi
economici
deţine
o
pondere
ridicată
a
activităţii
economice,
exprimată
prin
totalul
vânzărilor,
activelor
sau
forţei
de
muncă
utilizate
etc.
pe
o
anumită
piaţă.
Această
măsură
caracterizează
gradul
de
concentrare
economică
la
un
moment
dat.
Operaţiunile
de
concentrare
economică,
în
accepţiunea
art.
11
alin.
(2)
din
lege,
se
realizează
prin
fuziune
sau
prin
dobândirea
controlului.
2.
Fuziunea
este
combinarea
a
doi
sau
mai
mulţi
agenţi
eco-
nomici
într-unul
singur,
cu
scopul
de
a
creşte
eficienţa
economică
şi
uneori
de
a
evita
concurenţa.
3.
Părţile
implicate
sunt
agenţi
economici
sau
persoane
fizice
participante
la
o
operaţiune
de
concentrare
economică
a
căror
cifră
de
afaceri
se
ia
în
calcul
şi
care,
în
caz
de
încălcare
a
legii,
sunt
supuse
sancţiunilor
prevăzute
la
cap.
VI
din
lege.
Toate
referirile
la
persoana
fizică
cuprinse
în
prezentul
regula-
ment
privesc
persoana
fizică
ce
controlează
deja,
singură
sau
în
comun,
un
alt
agent
economic.
4.
Controlul,
în
accepţiunea
art.
11
alin.
(1)
din
lege,
repre-
zintă
dreptul
şi/sau
posibilitatea
unor
agenţi
economici
ori
per-
soane
fizice
de
a
exercita,
direct
sau
indirect,
o
influenţă
determinantă
asupra
unor
alţi
agenţi
economici.
5.
Dobândirea
controlului,
în
accepţiunea
art.
11
alin.
(2)
lit.
b)
din
lege,
reprezintă
o
formă
de
realizare
a
concentrărilor
econo-
mice
prin
care
agenţi
economici
sau
persoane
fizice
obţin,
direct
ori
indirect,
o
influenţă
determinantă
asupra
unuia
sau
mai
multor
agenţi
economici
ori
asupra
unor
părţi
ale
acestora,
fie
prin
luare
de
participare
la
capital,
fie
prin
cumpărare
de
elemente
de
activ,
fie
prin
instituirea
sau
întărirea
unei
situaţii
de
dependenţă
econo-
mică,
prin
contracte
sau
prin
alte
mijloace.
Elementele
conceptului
de
dobândire
a
controlului
sunt:
subiec-
tul,
obiectul
şi
modalitatea
de
dobândire
a
controlului.
6.
Subiectul
controlului
(Cine
dobândeşte
controlul?)
Controlul
poate
fi
dobândit
de
către:
a)
un
agent
economic
(control
unic);
b)
o
persoană
fizică,
ce
controlează
deja,
singură
sau
în
comun,
un
alt
agent
economic
(control
unic);
c)
doi
sau
mai
mulţi
agenţi
economici
acţionând
în
comun
ori
o
asociaţie
de
agenţi
economici
(control
în
comun);
d)
două
sau
mai
multe
persoane
fizice
acţionând
în
comun
şi
care
controlează
deja
cel
puţin
un
alt
agent
economic
(control
în
comun).
7.
Obiectul
controlului
(Ce
se
controlează?)
Controlul
se
poate
exercita
asupra:
a)
unuia
sau
mai
multor
agenţi
economici
care
constituie
entităţi
independente
(control
total);
b)
unor
active
ale
agentului
economic
(control
parţial),
cum
ar
fi:
-
una
sau
mai
multe
entităţi
legale
separate
(filiale
etc.);
-
subdiviziuni
interne
ale
agentului
economic
(de
exemplu,
o
secţie
sau
o
unitate);
-
elemente
ale
fondului
de
comerţ,
cărora
li
se
poate
atribui
în
mod
clar
o
cifră
de
afaceri
pe
piaţă
(de
exemplu,
mărci
de
fabrică,
mărci
de
producţie,
licenţe).
8.
Modalitatea
de
dobândire
a
controlului
(Cum
se
dobândeşte
controlul?)
Formele
uzuale
de
dobândire
a
controlului
sunt:
a)
participări
la
capitalul
social
prin
achiziţionare
de
acţiuni
(părţi
sociale),
inclusiv
în
cadrul
procesului
de
privatizare;
b)
cumpărarea
de
active;
c)
relaţiile
de
dependenţă
economică.
9.
Situaţia
de
dependenţă
economică
poate
fi
determinată
de
acorduri
importante
de
livrare
pe
termen
lung
sau
mediu,
înche-
iate
de
furnizori
şi
de
clienţi,
combinate
cu
legături
structurale,
care
conferă
o
influenţă
determinantă
a
furnizorului
sau
a
clientu-
lui
asupra
partenerului.
În
aceste
condiţii
dobândirea
controlului
se
realizează
pe
baza
unui
număr
de
elemente
particulare,
pe
fiecare
caz.
10.
Controlul
direct
este
controlul
exercitat
de
persoane
fizice
sau
de
agenţi
economici,
dobândit
în
mod
oficial.
11.
Controlul
indirect
se
realizează
în
cazuri
excepţionale,
atunci
când
deţinătorul
oficial
al
dreptului
de
control
diferă
de
per-
soanele
fizice
sau
de
agenţii
economici
care
deţin
puterea
reală
de
exercitare
a
influenţei
determinante.
Astfel
de
situaţii
se
pot
întâlni
atunci
când
o
persoană
fizică
sau
un
agent
economic
aflată/aflat
în
spatele
operaţiunii
foloseşte
o
altă
persoană
sau
un
alt
agent
economic
(deţinătorul
oficial
al
dreptului
de
control)
pentru
a-şi
exercita
de
facto
controlul
(influenţa
determinantă).
Exercitarea
controlului
indirect
se
poate
stabili
analizând,
de
exemplu,
sursa
de
finanţare,
existenţa
unor
legături
familiale
etc.
12.
Societate
controlată
În
comun
,
denumită
în
continuare
societate
În
comun
,
este
un
agent
economic
creat
sau
achiziţionat
de
alţi
agenţi
economici
care
o
controlează.
13.
Societate(companie)-mamă
este
un
agent
economic
care
deţine
acţiuni
(părţi
sociale)
la
o
societate
în
comun,
pe
care
o
controlează
fie
prin
înfiinţarea
acesteia,
singur
sau
împreună
cu
alţi
investitori,
fie
ca
urmare
a
achiziţionării
de
acţiuni
(părţi
soci-
ale)
din
capitalul
social
al
unui
agent
economic
deja
existent.
14.
Grupul
din
care
face
parte
un
agent
economic
cuprinde:
a)
toţi
agenţii
economici
controlaţi,
direct
sau
indirect,
de
agentul
economic
respectiv;
b)
toţi
agenţii
economici
şi/sau
persoanele
fizice
care
contro-
lează,
direct
sau
indirect,
agentul
economic
respectiv;
c)
toţi
agenţii
economici
controlaţi,
direct
sau
indirect,
de
agenţii
economici
şi/sau
de
persoanele
fizice
prevăzute
la
lit.
b).
CAPITOLUL
II
Distincţia
dintre
operaţiunile
de
asociere
concentrative
şi
cele
de
cooperare
A.
Introducere
15.
Agenţii
economici
de
pe
o
piaţă
execută
operaţiuni
speci-
fice
prin
care
se
asociază,
păstrându-şi
însă
caracterul
de
entităţi
economice
independente,
în
vederea
realizării
unor
obiective
comune.
Astfel
de
operaţiuni
de
asociere
îmbracă
forme
diferite,
cum
ar
fi:
coordonarea
comportamentului
concurenţial,
crearea
de
societăţi
în
comun,
cooperarea
pentru
activităţi
specifice
(cerce-
tare-dezvoltare,
producţie,
distribuţie
etc.).
16.
Aceste
operaţiuni
de
asociere
sunt
tratate
în
mod
diferit
de
lege,
în
funcţie
de
efectul
lor
asupra
mediului
concurenţial
pe
piaţă.
17.
Problema
esenţială
în
acest
context
o
reprezintă
distincţia
dintre
operaţiunile
de
asociere
care
au
ca
efect
o
concentrare
economică
-
care
va
fi
tratată
conform
prezentului
regulament
-
şi
acelea
care
conduc
la
coordonarea
acţiunilor
agenţilor
econo-
mici
pe
piaţă,
ce
cad
sub
incidenţa
art.
5
alin.
(1)
din
lege.
18.
Legea
face
în
mod
explicit
această
distincţie
în
art.
11
alin.
(3):
„Operaţiunile
de
asociere,
având
ca
obiect
sau
ca
efect
coordonarea
comportamentului
concurenţial
al
agenţilor
economici
participanţi
care
rămân
independenţi,
nu
constituie
concentrare
prin
dobândirea
controlului,
chiar
când
asemenea
operaţiuni
ar
consta
în
crearea
de
entităţi
economice
comune.
Dacă
entitatea
economică
comună
este
o
persoană
juridică
îndeplinind
statornic
toate
funcţiile
unei
entităţi
economice
autonome,
fără
însă
a
rea-
liza
o
coordonare
a
comportamentului
concurenţial
fie
între
agenţi
economici
fondatori,
fie
între
ea
şi
aceştia,
operaţiunea
este
o
concentrare
în
sensul
prevederilor
alin.
(2)
lit.
b)".
19.
În
acest
capitol
sunt
definite
operaţiunile
de
asociere
care
au
ca
efect
o
concentrare
economică
(operaţiuni
de
asociere
con-
centrative),
distingându-le
de
operaţiunile
de
asociere
care
dau
naştere
la
societăţi
în
comun
de
cooperare.
B.
Societăţi
În
comun
concentrative
20.
O
operaţiune
de
asociere
constituie
o
concentrare
econo-
mică
în
sensul
art.
11
alin.
(2)
din
lege
dacă
îndeplineşte
conco-
mitent
următoarele
condiţii:
a)
existenţa
controlului
în
comun;
b)
autonomia
structurală
a
societăţii
în
comun;
c)
societatea
în
comun
să
nu
aibă
ca
obiect
sau
ca
efect
coordonarea
comportamentului
concurenţial
al
societăţilor-mamă
şi/sau
al
agenţilor
economici
controlaţi
de
acestea.
Controlul
În
comun
21.
O
societate
în
comun
cade
sub
incidenţa
reglementărilor
privind
concentrările
economice
dacă
există
o
dobândire
în
comun
a
controlului
asupra
acesteia
de
către
doi
sau
mai
mulţi
agenţi
economici.
Autonomie
structurală
22.
O
societate
în
comun
are
autonomie
structurală
atunci
când,
în
calitate
de
persoană
juridică,
îndeplineşte
statornic
toate
funcţiile
unei
entităţi
economice
autonome,
respectiv
are
funcţionare
deplină.
23.
O
societate
în
comun
are
funcţionare
deplină
atunci
când
dispune
de
resursele
financiare,
umane
şi
tehnice
necesare
desfăşurării
pe
termen
îndelungat
a
tuturor
activităţilor
sau
funcţiilor
îndeplinite
în
mod
normal
de
oricare
alt
agent
economic
care
acţionează
pe
piaţa
respectivă.
24.
O
societate
în
comun
nu
va
fi
considerată
cu
funcţionare
deplină
în
cazul
în
care
preia
numai
o
funcţie
specifică
din
afa-
cerile
societăţilor-mamă,
fără
a
avea
acces
pe
piaţă
în
nume
pro-
priu.
Acesta
este
cazul,
de
exemplu,
al
societăţilor
în
comun,
limitate
la
cercetare-dezvoltare,
producţie,
distribuţie
sau
vânzare
a
produselor
societăţilor-mamă
în
calitate
de
agenţi
de
vânzări
sau
create
în
vederea
participării
la
o
licitaţie
publică.
Atunci
când
societatea
în
comun
foloseşte
reţeaua
de
distribuţie
a
uneia
sau
a
mai
multora
dintre
societăţile-mamă
care
acţionează
în
acest
caz
ca
agenţi
ai
societăţii
în
comun,
aceasta
din
urmă
se
consideră
că
are
funcţionare
deplină.
25.
Un
alt
aspect
suplimentar
care
se
are
în
vedere
la
apre-
cierea
caracterului
de
funcţionare
deplină
a
unei
societăţi
în
comun
este
faptul
că
acea
societate
în
comun
îşi
realizează
aproape
integral
vânzările
către
societăţile-mamă
sau
se
aprovizi-
onează
aproape
în
totalitate
de
la
acestea.
Această
situaţie
se
întâlneşte
frecvent
în
perioadele
iniţiale,
de
pornire
a
activităţii,
când
societăţile
în
comun
îşi
câştigă
şi
îşi
consolidează
poziţia
pe
piaţă.
Stabilirea
duratei
perioadei
iniţiale
depinde
de
condiţiile
specifice
de
pe
piaţa
respectivă,
dar
nu
poate
fi
mai
mare
de
3
ani.
Înăuntrul
acestei
perioade
societatea
în
comun
se
consideră
că
funcţionează
deplin.
26.
În
cazul
în
care
vânzările
către
societăţile-mamă
se
extind
pe
o
perioadă
îndelungată,
societatea
în
comun
are
caracter
de
funcţionare
deplină,
numai
dacă
are
un
rol
activ
pe
piaţă,
adică:
(i)
ponderea
vânzărilor
către
societăţile-mamă
în
producţia
totală
nu
este
substanţială;
(ii)
vânzările
către
societăţile-mamă
se
efec-
tuează
în
condiţii
normale
de
piaţă.
27.
Caracterul
de
funcţionare
deplină,
în
cazul
aprovizionării
făcute
de
societatea
în
comun
de
la
societăţile-mamă
pe
o
peri-
oadă
îndelungată,
se
apreciază
în
funcţie
de
criteriul
valorii
adăugate
la
produsele
implicate.
În
cazul
în
care
produselor
achiziţionate
de
la
societăţile-
mamă
li
se
adaugă
o
valoare
scăzută
în
procesul
de
producţie
şi/sau
comercializare,
societatea
mixtă
nu
are
funcţionare
deplină,
fiind
mai
apropiată
de
un
agent
de
vânzare.
În
cazul
în
care
societatea
în
comun
are
un
rol
activ
pe
piaţă,
respectiv:
(i)
ponderea
aprovizionărilor
din
alte
surse
decât
de
la
societăţile-mamă
este
substanţială;
(ii)
are
facilităţile
necesare
(de
exemplu,
pentru
o
specializare
în
activitatea
de
distribuţie:
maga-
zine,
depozite,
mijloace
de
transport,
personal
etc.);
(iii)
cumpărările
de
la
societăţile-mamă
se
fac
în
condiţii
normale
de
piaţă,
aceasta
are
funcţionare
deplină.
28.
Un
alt
aspect
suplimentar,
care
se
are
în
vedere
la
defi-
nirea
funcţionării
depline,
este
durata
de
funcţionare,
ca
regulă
generală
funcţionarea
deplină
asociindu-se
cu
o
activitate
pe
ter-
men
lung.
Faptul
că
societăţile-mamă
asigură
societăţilor
în
comun
toate
resursele
necesare
(financiare,
materiale
etc.)
demonstrează
o
intenţie
de
activitate
pe
termen
lung.
Această
constatare
va
fi
întărită,
dacă
în
actul
constitutiv
se
prevede
o
durată
de
funcţionare
suficient
de
lungă
pentru
a
determina
o
schimbare
de
durată
în
structura
agenţilor
economici
implicaţi.
O
societate
în
comun
nu
va
fi
considerată
ca
funcţionând
deplin
dacă
este
constituită
pentru
o
perioadă
scurtă.
Acesta
este
cazul
unei
societăţi
în
comun,
înfiinţată
exclusiv
pentru
realizarea
unui
proiect
specific
şi
care
urmează
să
îşi
înceteze
activitatea
în
momentul
înfăptuirii
acestuia.
Elemente
relevante
pentru
aprecierea
coordonării
comportamentului
concurenţial
al
agenţilor
economici
implicaţi
29.
În
evaluarea
riscului
de
coordonare
a
comportamentului
concurenţial
al
agenţilor
economici
implicaţi,
acesta
fiind
un
crite-
riu
major
de
departajare
a
societăţilor
în
comun
concentrative
de
cele
de
cooperare,
se
va
avea
în
vedere
dacă
agenţii
economici
implicaţi
sunt
concurenţi
actuali
sau
potenţiali
pe
piaţa
relevantă.
30.
Coordonarea
comportamentului
concurenţial
al
agenţilor
economici
independenţi
este
exclusă
dacă
societăţile-mamă
îşi
transferă
integral
activităţile
sau
totalitatea
activităţilor
dintr-un
anu-
mit
sector
industrial
către
societatea
în
comun.
31.
Coordonarea
poate
fi
exclusă
dacă
societăţile-mamă
nu
sunt
active
pe
piaţa
societăţii
în
comun
sau
îşi
transferă
totalita-
tea
activităţilor
lor
de
pe
această
piaţă
către
societatea
în
comun.
Situaţia
este
valabilă
şi
în
cazul
în
care
doar
o
societate-
mamă
rămâne
activă
pe
piaţa
societăţii
în
comun
sau
îşi
menţine
doar
o
mică
parte
a
activităţii
pe
această
piaţă.
32.
Spre
deosebire
de
cazul
menţionat
la
pct.
31,
există
o
mare
probabilitate
de
coordonare
a
comportamentului
concurenţial
atunci
când
două
sau
mai
multe
societăţi-mamă
îşi
păstrează,
într-o
măsură
semnificativă,
activităţile
pe
aceeaşi
piaţă
a
produ-
sului
cu
cea
a
societăţii
în
comun,
în
măsura
în
care
aceste
acti-
vităţi
se
vor
desfăşura
pe
aceeaşi
piaţă
geografică.
33.
Există
probabilitatea
coordonării
şi
în
cazul
în
care
societăţile-mamă
şi
societatea
în
comun
se
specializează
pe
seg-
mente
specifice
importante
ale
pieţei
produsului.
Fac
excepţie
cazurile
în
care
aceste
segmente
sunt
de
impor-
tanţă
minoră
în
comparaţie
cu
activităţile
de
bază
ale
societăţilor-
mamă
sau
ale
societăţii
în
comun
şi
când
societăţile-mamă
au
motive
obiective
să
îşi
reţină
anumite
activităţi,
cum
ar
fi
cele
bazate
pe
tehnologii
proprii.
În
aceste
cazuri
simpla
existenţă
a
societăţii
în
comun
nu
justifică
presupunerea
că
ar
exista
o
coor-
donare
a
comportamentului
concurenţial
în
aceste
domenii.
34.
Atunci
când
există
deja
o
reţea
de
legături
de
cooperare
între
societăţile-mamă
pe
piaţa
societăţii
în
comun,
obiectivul
sau
efectul
principal
al
societăţii
în
comun
poate
fi
suplimentarea
legăturilor
şi,
ca
urmare,
întărirea
coordonării
existente.
35.
În
cazul
în
care
societăţile-mamă
sunt
active
pe
piaţa
din
avalul
pieţei
societăţii
în
comun,
poate
apărea
o
coordonare
între
acestea,
dacă
societatea
în
comun
este
principalul
lor
furnizor
şi
dacă
la
nivelul
societăţilor-mamă
se
adaugă
produselor
o
valoare
nouă,
relativ
mică;
în
mod
similar,
atunci
când
societăţile-mamă
sunt
active
pe
piaţa
din
amonte
a
pieţei
societăţii
în
comun,
poate
apărea
coordonarea,
dacă
principalul
lor
client
este
societa-
tea
în
comun.
36.
Dacă
două
sau
mai
multe
societăţi-mamă
au
activităţi
semnificative
pe
o
piaţă
învecinată
pieţei
societăţii
în
comun,
care
din
punct
de
vedere
economic
are
o
importanţă
semnificativă
comparativ
cu
piaţa
societăţii
în
comun,
colaborarea
în
cadrul
societăţii
în
comun
poate
conduce
la
coordonarea
comportamen-
tului
concurenţial
al
societăţilor-mamă
pe
piaţa
învecinată.
În
acest
context
o
piaţă
învecinată
este
o
piaţă
separată,
dar
strâns
legată
de
piaţa
societăţii
în
comun,
ambele
pieţe
având
caracte-
ristici
comune,
incluzând
tehnologie,
clienţi
sau
concurenţi.
37.
Atunci
când
societăţile-mamă
şi
societatea
în
comun
sunt
active
pe
pieţe
geografice
diferite,
existenţa
coordonării
se
evaluează
în
funcţie
de
legăturile
dintre
pieţe
şi
de
probabilitatea
interacţiunii
lor
prezente
sau
viitoare.
Evaluarea
se
va
face
în
mod
similar
şi
în
cazul
în
care
doar
o
societate-mamă
este
pre-
zentă
pe
piaţa
geografică
a
societăţii
în
comun,
celelalte
societăţi-
mamă
fiind
active
pe
alte
pieţe
geografice.
38.
În
cazul
în
care
societăţile-mamă
sunt
active
pe
aceeaşi
piaţă
geografică,
care
este
diferită
de
cea
a
societăţii
în
comun,
există
posibilitatea
coordonării
comportamentului
concurenţial
al
societăţilor-mamă,
dacă
activitatea
societăţii
în
comun
are
o
importanţă
economică
deosebită
comparativ
cu
activităţile
societăţilor-mamă
pe
piaţa
lor
şi
dacă
există
sau
va
exista
interacţiune
între
piaţa
societăţilor-mamă
şi
piaţa
societăţii
în
comun,
în
prezent
sau
în
viitorul
apropiat.
39.
Faptul
că
printr-o
societate
în
comun
se
realizează
coor-
donarea
comportamentului
concurenţial
al
societăţilor-mamă
nu
eli-
mină
posibilitatea
unei
concentrări
atunci
când
elementele
de
cooperare
sunt
doar
de
importanţă
economică
minoră
în
com-
paraţie
cu
ansamblul
operaţiunii.
Totuşi
un
cumul
însemnat
de
elemente
minore
de
coordonare
poate
conduce
la
aprecierea
că
operaţiunea
în
ansamblu
este
de
cooperare.
CAPITOLUL
III
Operaţiunile
de
concentrare
economică
şi
părţile
implicate
40.
Scopul
acestui
capitol
este
să
ofere
un
cadru
unitar
pri-
vind
modul
în
care
Consiliul
Concurenţei
aplică
prevederile
art.
11
alin.
(2)
din
lege,
conform
căruia
o
operaţiune
de
concentrare
economică
are
loc
atunci
când:
a)
doi
sau
mai
mulţi
agenţi
economici,
anterior
independenţi,
fuzionează;
b)
una
sau
mai
multe
persoane
care
deţin
deja
controlul
cel
puţin
asupra
unui
agent
economic
ori
unul
sau
mai
mulţi
agenţi
economici
dobândesc,
direct
sau
indirect,
controlul
asupra
unuia
sau
mai
multor
alţi
agenţi
economici
ori
asupra
unor
părţi
ale
acestora
fie
prin
luare
de
participare
la
capital,
fie
prin
cumpărare
de
elemente
de
activ,
prin
contract
sau
prin
alte
mijloace.
A.
Fuziuni
Între
agenţi
economici
anterior
independenţi.
Părţile
implicate
41.
Fuziunea,
în
înţelesul
art.
11
alin.
(2)
lit.
a)
din
lege,
poate
avea
loc
prin
contopire,
prin
absorbţie
şi
de
facto.
42.
Contopirea
are
loc
atunci
când
doi
sau
mai
mulţi
agenţi
economici
independenţi
se
reunesc
într-un
nou
agent
economic
şi
încetează
să
mai
existe
ca
persoane
juridice
distincte.
43.
Absorbţia
are
loc
atunci
când
un
agent
economic
este
înglobat
de
un
alt
agent
economic,
acesta
din
urmă
păstrându-şi
personalitatea
juridică,
în
timp
ce
primul
încetează
să
mai
existe
ca
persoană
juridică.
44.
Fuziunea
de
facto
este
combinarea
activităţilor
a
doi
sau
mai
mulţi
agenţi
economici
independenţi
care,
deşi
îşi
păstrează
personalitatea
juridică,
în
absenţa
unui
act
juridic
legal
creează
un
grup
care
se
manifestă
concurenţial
ca
o
singură
entitate
eco-
nomică.
45.
Premisele
de
realizare
a
unei
fuziuni
de
facto
pot
fi:
a)
existenţa
unei
conduceri
unice,
permanente,
a
agenţilor
economici
respectivi;
b)
compensarea
internă
a
profiturilor
şi
pierderilor
între
agenţii
economici
respectivi;
c)
răspunderea
comună
a
agenţilor
economici
respectivi
faţă
de
terţi;
d)
deţinerea
încrucişată
de
acţiuni
între
agenţii
economici
res-
pectivi.
46.
În
cazul
fuziunilor
părţile
implicate
sunt
fiecare
dintre
agenţii
economici
care
fuzionează.
B.
Dobândirea
controlului
unic.
Părţile
implicate
47.
Dobândirea
controlului
unic
conduce
la
o
operaţiune
de
concentrare
economică,
în
sensul
art.
11
alin.
(2)
lit.
b)
din
lege.
48.
Controlul
unic
se
exercită,
de
regulă,
prin
deţinerea
majo-
rităţii
drepturilor
de
vot
sau
prin
deţinerea
unei
poziţii
minoritare
de
control.
49.
Majoritatea
drepturilor
de
vot
este
conferită,
ca
regulă
generală,
de
deţinerea
majorităţii
capitalului
social.
O
excepţie
de
la
regulă
o
reprezintă
situaţia
în
care,
datorită
unor
pre-
vederi
particulare
din
actul
constitutiv
al
societăţii
(de
exemplu:
algoritme
de
calcul
al
drepturilor
de
vot),
deţinerea
majorităţii
capitalului
nu
conferă
majoritatea
drepturilor
de
vot.
50.
Controlul
unic,
exercitat
de
un
acţionar
(asociat)
care
deţine
o
poziţie
minoritară
de
control,
poate
fi
legal
sau
de
facto.
a)
Controlul
unic
legal
poate
fi
exercitat
de
către
un
acţionar
(asociat)
minoritar
căruia
îi
sunt
acordate
drepturi
speciale,
cum
ar
fi:
-
acţiuni
preferenţiale
care
conferă
majoritatea
drepturilor
de
vot;
-
puterea
de
a
stabili
strategia
comportamentului
comercial
(cum
ar
fi:
numirea
a
mai
mult
de
jumătate
din
numărul
membri-
lor
organelor
de
conducere).
b)
Controlul
unic
de
facto
este
dobândit
de
un
acţionar
(aso-
ciat)
minoritar
dacă
există
o
probabilitate
semnificativă
ca
acesta
să
exercite
majoritatea
drepturilor
de
vot
în
adunarea
acţionarilor
(asociaţilor)
datorită
faptului
că
acţiunile
rămase
sunt
larg
răspândite.
Într-o
asemenea
situaţie
este
puţin
probabil
ca
toţi
acţionarii
(asociaţii)
mai
mici
să
fie
prezenţi
sau
reprezentaţi
la
adunarea
generală
a
acţionarilor
(asociaţilor).
Într-un
asemenea
caz
determinarea
existenţei
controlului
unic
rezultă
din
evidenţa
prezenţei
acţionarilor
(asociaţilor)
la
adunările
generale
din
anii
anteriori.
Se
mai
poate
dobândi
controlul
unic
de
facto
de
către
un
acţionar
(asociat)
minoritar
dacă
acesta
are
dreptul
să
conducă
activităţile
agenţilor
economici
şi
să
le
determine
politica
comer-
cială.
Părţile
implicate
În
dobândirea
controlului
unic
51.
În
cazul
în
care
agentul
economic
este
achiziţionat
în
întregime
sunt
implicaţi:
a)
achizitorul;
b)
agentul
economic
achiziţionat.
52.
În
situaţia
în
care
controlul
unic
este
dobândit
asupra
unor
părţi
(active)
dintr-un
agent
economic
sunt
implicaţi:
a)
achizitorul;
b)
partea
sau
părţile
achiziţionate.
53.
În
situaţia
în
care
controlul
unic
este
dobândit
asupra
unui
agent
economic
care
a
fost
redus
sau
mărit
anterior
sunt
implicaţi:
a)
achizitorul;
b)
agentul
sau
agenţii
economici
achiziţionaţi
în
configuraţia
lor
la
data
operaţiunii.
Consiliul
Concurenţei
se
bazează
pe
configuraţia
agenţilor
eco-
nomici
implicaţi,
la
data
evenimentului
care
declanşează
obligaţia
notificării,
respectiv
la
data
încheierii
acordului
de
fuziune,
la
data
prezentării
ofertei
la
o
licitaţie
publică
pentru
vânzarea
activelor
unui
agent
economic
sau
la
data
achiziţionării
pachetului
de
acţiuni
(părţi
sociale)
de
control
la
un
agent
economic.
54.
În
situaţia
în
care
controlul
unic
este
dobândit
prin
inter-
mediul
unui
membru
al
unui
grup
sunt
implicaţi:
a)
membrul
achizitor
din
cadrul
grupului;
b)
agentul
economic
achiziţionat.
În
ceea
ce
priveşte
notificarea,
aceasta
poate
fi
făcută
de
către:
a)
membrul
achizitor
din
cadrul
grupului;
b)
societatea-mamă
a
membrului
achizitor
sau
de
către
per-
soana
fizică
ce
controlează
membrul
achizitor.
În
calculul
cifrei
de
afaceri
se
va
ţine
seama
de
cifra
de
afa-
ceri
a
agentului
economic
care
urmează
să
fie
achiziţionat
şi
de
cifra
de
afaceri
a
grupului.
C.
Dobândirea
controlului
În
comun.
Părţile
implicate
55.
Controlul
În
comun
există
dacă
doi
sau
mai
mulţi
acţionari
(asociaţi),
agenţi
economici
ori
persoane
fizice
ajung
la
un
acord
pentru
luarea
deciziilor
importante
privind
agentul
economic
con-
trolat,
având
astfel
posibilitatea
să
exercite
o
influenţă
determi-
nantă
asupra
acestuia.
56.
Influenţă
determinantă,
în
acest
sens,
înseamnă
puterea
de
a
bloca
acţiunile
care
determină
comportamentul
strategic
comercial
al
agentului
economic
controlat.
Necesitatea
unui
acord
prealabil
între
părţi,
realizat
pe
baze
legale
sau
de
facto
,
este
esenţială
din
cauza
dificultăţii
realizării
unui
consens
în
luarea
deciziilor
strategice.
57.
Controlul
în
comun
exercitat
pe
baze
legale
sau
de
facto
poate
avea
forme
diverse
de
realizare:
egalitatea
în
drepturile
de
vot
sau
la
numirea
organelor
de
conducere,
drepturile
de
veto
sau
chiar
în
situaţii
rezultând
din
exercitarea
obişnuită
a
drepturilor
de
vot.
Egalitatea
În
drepturile
de
vot
sau
la
numirea
organelor
de
conducere
58.
Cea
mai
clară
formă
de
control
în
comun
există
atunci
când
agentul
economic
controlat
are
numai
doi
acţionari
(asociaţi)
care
deţin
cote
egale
din
capitalul
social
şi
care
îşi
împart
în
mod
egal
drepturile
de
vot.
Egalitatea
poate
fi
realizată,
de
asemenea,
dacă
ambii
acţionari
(asociaţi)
au
dreptul
să
numească
un
număr
egal
de
membri
în
organele
de
conducere
ale
agentului
economic
controlat.
Drepturile
de
veto
59.
Controlul
în
comun
poate
exista
chiar
dacă
nu
există
ega-
litate
în
privinţa
voturilor
sau
în
reprezentarea
în
organele
de
con-
ducere;
aceste
cazuri
de
control
în
comun
se
exercită
atunci
când
acţionarii
(asociaţii)
minoritari
au
drepturi
suplimentare
de
veto
care
le
permit
să
se
opună
deciziilor
esenţiale
pentru
com-
portamentul
strategic
comercial
al
agentului
economic
controlat.
60.
Dreptul
de
veto
-
acela
de
a
bloca
o
decizie
-
se
pre-
vede,
de
regulă,
în
statutul
agentului
economic
controlat
sau
poate
fi
conferit
prin
acordul
dintre
acţionari
(asociaţi).
Dreptul
de
veto
poate
opera
de
facto
şi
prin
intermediul
unui
cvorum
specific
cerut
pentru
deciziile
care
se
iau
în
adunarea
generală
sau
în
alte
organe
de
conducere,
în
măsura
în
care
acţionarii
(asociaţii)
sunt
reprezentaţi
în
acestea.
Este
posibil
ca
deciziile
strategice
să
fie
supuse
aprobării
unui
organism
(de
exemplu:
un
comitet
de
supraveghere),
în
care
acţionarii
(asociaţii)
minoritari
sunt
repre-
zentaţi
şi
fac
parte
dintr-un
cvorum
necesar
pentru
adoptarea
acestor
decizii.
61.
Se
pot
acorda
drepturi
de
veto
acţionarilor
(asociaţilor)
minoritari
în
vederea
protejării
intereselor
lor
financiare
într-o
societate
comercială.
Această
protecţie
normală
a
drepturilor
acţionarilor
(asociaţilor)
minoritari
este
legată
de
decizii
esenţiale
ale
societăţii
în
comun,
cum
ar
fi:
schimbări
în
statut,
modificarea
capitalului
social
sau
lichidarea
societăţii.
Drepturile
de
veto
care
asigură
protecţia
sus-menţionată
nu
conferă
acţionarilor
(asociaţilor)
minoritari
controlul
în
comun
în
accepţiunea
prezente-
lor
precizări.
62.
Contrar
celor
prevăzute
la
pct.
61,
drepturile
de
veto
care
asigură
exercitarea
controlului
în
comun
sunt
cele
care
privesc
deciziile
strategice
asupra
politicii
de
afaceri
cu
impact
asupra
comportamentului
pe
piaţă
al
agentului
economic
controlat,
şi
anume:
a)
alegerea
conducerii
şi
adoptarea
bugetului
de
venituri
şi
chel-
tuieli
Drepturile
de
veto
asupra
acestor
tipuri
de
decizii
cu
influenţă
decisivă
asupra
politicii
comerciale
a
agentului
economic
controlat
conferă
în
mod
firesc
controlul
în
comun;
b)
planul
de
afaceri
Dreptul
de
veto
asupra
planului
de
afaceri
conferă
controlul
în
comun
numai
dacă
acesta
prevede
pe
lângă
obiectivele
agentului
economic
şi
măsurile
ce
vor
fi
luate
pentru
atingerea
lor.
În
situaţia
în
care
planul
de
afaceri
conţine
doar
declaraţii
generale
privind
obiectivele
de
afaceri,
dreptul
de
veto
nu
conferă
deţinătorilor
controlul
în
comun;
c)
investiţiile
Importanţa
dreptului
de
veto
asupra
acestor
decizii
decurge
din
nivelul
investiţiilor,
măsura
în
care
investiţiile
constituie
o
caracteristică
esenţială
a
pieţei
pe
care
acţionează
agentul
eco-
nomic
controlat.
În
legătură
cu
primul
aspect,
dacă
nivelul
investiţiilor
este
foarte
mare,
dreptul
de
veto
poate
fi
considerat
mai
degrabă
ca
o
protecţie
normală
a
intereselor
acţionarilor
(asociaţilor)
minoritari
decât
ca
un
drept
de
veto
care
conferă
puterea
de
determinare
a
politicii
comerciale
a
agentului
econo-
mic
controlat.
În
legătură
cu
al
doilea
aspect,
politica
de
investiţii
a
unui
agent
economic
este
un
element
important
în
aprecierea
existenţei
controlului
în
comun,
în
măsura
în
care
pe
piaţa
res-
pectivă
investiţiile
joacă
un
rol
semnificativ
în
comportamentul
de
piaţă
al
unui
agent
economic;
d)
alte
decizii
cu
impact
asupra
comportamentului
de
piaţă
Acestea
se
referă
la
decizii
speciale
care
sunt
importante
doar
în
contextul
unei
anumite
pieţe
pentru
agentul
economic
controlat,
cum
ar
fi:
tehnologia
folosită,
în
măsura
în
care
aceasta
repre-
zintă
o
caracteristică
esenţială
pentru
activitate;
noi
linii
de
pro-
ducţie,
în
condiţiile
în
care
agentul
controlat
îşi
desfăşoară
activitatea
pe
o
piaţă
caracterizată
prin
produse
diferenţiate
şi
cu
un
grad
semnificativ
de
înnoire.
63.
Controlul
în
comun
există
chiar
dacă
acţionarii
(asociaţii)
nu
au
făcut
uz
de
influenţa
lor
decisivă
conferită
de
dreptul
de
veto;
este
suficient
să
existe
unul
sau
mai
multe
dintre
drepturile
de
veto
privind
deciziile
strategice
menţionate.
Exercitarea
obişnuită
a
drepturilor
de
vot
64.
Controlul
este
exercitat,
de
regulă,
de
acţionarii
(asociaţii)
care
deţin
împreună
majoritatea
drepturilor
de
vot.
Doi
sau
mai
mulţi
agenţi
economici
acţionari
(asociaţi)
minori-
tari
la
un
alt
agent
economic
pot
dobândi
controlul
în
comun
chiar
când
aceştia
nu
au
drepturi
de
veto
speciale,
atunci
când
prevăd
şi
pun
în
aplicare
împreună,
printr-un
acord
legal
sau
de
facto
mijloacele
pentru
controlul
agentului
economic
care
urmează
să
fie
achiziţionat.
În
această
situaţie
acţionarii
(asociaţii)
minoritari
vor
avea
majoritatea
drepturilor
de
vot
şi
vor
acţiona
concertat
pentru
exer-
citarea
acestora.
65.
Mijloacele
legale
pentru
asigurarea
exercitării
în
comun
a
drepturilor
de
vot
pot
fi
sub
forma:
a)
unui
agent
economic
căruia
acţionarii
(asociaţii)
minoritari
îi
transferă
drepturile;
b)
unui
acord
prin
care
acţionarii
(asociaţii)
minoritari
se
anga-
jează
ei
înşişi
să
acţioneze
în
acelaşi
mod
(pooling
agreement).
În
mod
cu
totul
excepţional
acţiunea
colectivă
se
poate
realiza
de
facto
atunci
când
între
acţionarii
(asociaţii)
minoritari
există
interese
comune
puternice
care
îi
determină
să
nu
acţioneze
unul
împotriva
altuia
în
exercitarea
drepturilor
în
legătură
cu
agentul
economic
controlat.
66.
Probabilitatea
existenţei
unor
interese
comune
puternice
apare
atunci
când:
a)
există
legături
anterioare
între
acţionarii
(asociaţii)
minoritari;
b)
operaţiunea
de
achiziţie
a
pachetelor
de
acţiuni
(părţi
soci-
ale)
se
face
în
mod
concertat;
c)
la
înfiinţarea
unui
nou
agent
economic
societăţile-mamă
pot
dobândi
controlul
în
comun,
iar
acest
lucru
este
valabil
mai
ales
atunci
când
ei
îşi
aduc
o
contribuţie
vitală
(tehnologii
specifice,
know-how,
acorduri
de
livrare
etc.),
situaţie
în
care
cooperarea
deplină
pe
bază
de
acord
între
acţionari
(asociaţi)
este
necesară.
Dacă
numărul
societăţilor-mamă
este
mare,
probabilitatea
de
a
exista
cooperare
deplină
(control
în
comun)
este
redusă.
67.
Atunci
când
deciziile
nu
se
iau
cu
o
majoritate
stabilă
-
de
fiecare
dată
realizându-se
combinaţii
diferite
între
acţionarii
(asociaţii)
minoritari
-
nu
se
poate
presupune
că
aceştia
contro-
lează
în
comun
agentul
economic
respectiv.
Alte
consideraţii
În
legătură
cu
controlul
În
comun
68.
În
cazul
în
care
unul
dintre
acţionari
(asociaţi)
deţine
cunoştinţe
specifice
şi
experienţă
în
afacerile
societăţii
controlate,
iar
celălalt
acţionar
(asociat)
nu
are
specializarea
necesară,
acesta
din
urmă
poate
juca
un
rol
modest
sau
chiar
inexistent
în
conducerea
curentă,
deşi
prezenţa
lui
este
motivată
de
conside-
rente
financiare,
de
strategia
pe
termen
lung,
de
imaginea
de
marcă
etc.
Dacă
cel
de-al
doilea
acţionar
(asociat)
îşi
menţine
posibilita-
tea
reală
de
a
contesta
deciziile
luate
de
primul
acţionar
(aso-
ciat),
există
control
în
comun.
În
caz
contrar
controlul
este
unic.
Părţile
implicate
În
cazul
dobândirii
controlului
În
comun
69.
În
cazul
dobândirii
controlului
în
comun
asupra
unui
agent
economic
nou-creat
părţile
implicate
sunt
numai
cele
care
dobândesc
controlul.
70.
În
cazul
dobândirii
controlului
în
comun
asupra
unui
agent
economic
existent
anterior,
precum
şi
în
cazul
în
care
în
urma
operaţiunii
se
realizează
o
trecere
de
la
control
unic
la
control
în
comun,
părţile
implicate
sunt:
a)
agenţii
economici
şi/sau
persoanele
fizice
care
dobândesc
controlul
în
comun;
şi
b)
agentul
economic
achiziţionat.
71.
În
cazul
în
care
doi
sau
mai
mulţi
agenţi
economici
şi/sau
persoane
fizice
achiziţionează
împreună
un
alt
agent
economic
cu
scopul
unic
de
a
împărţi
patrimoniul
dobândit
imediat
după
înche-
ierea
tranzacţiei,
pe
baza
unui
plan
preexistent,
operaţiunea
se
defineşte
astfel:
a)
ansamblul
tranzacţiei
nu
reprezintă
o
concentrare,
întrucât
patrimoniul
dobândit
este
controlat
în
comun,
în
mod
legal,
doar
temporar,
până
la
împărţirea
sa;
b)
tranzacţia
se
constituie
din
mai
multe
operaţiuni
de
dobândire
de
control
unic
de
către
fiecare
achizitor
asupra
unei
părţi
din
agentul
economic
achiziţionat,
pe
care
o
va
controla
efectiv
după
împărţire.
Părţile
implicate
sunt
fiecare
achizitor
şi
partea
pe
care
o
va
dobândi
după
împărţire.
D.
Controlul
exercitat
de
un
singur
acţionar
(asociat)
pe
baza
drep-
turilor
de
veto
72.
Un
caz
special
de
control
există
atunci
când
numai
un
acţionar
(asociat)
se
poate
opune
prin
veto
deciziilor
strategice
în
cadrul
unui
agent
economic,
dar
acest
acţionar
(asociat)
nu
are
puterea
proprie
de
a
impune
astfel
de
decizii.
O
asemenea
situaţie
poate
apărea,
de
exemplu,
atunci
când
un
acţionar
(asociat)
deţine
50%
din
capitalul
social
al
unui
agent
economic,
în
timp
ce
restul
de
50%
este
deţinut
de
doi
sau
de
mai
mulţi
acţionari
(asociaţi)
minoritari,
sau
atunci
când
există
un
cvorum
necesar
pentru
deciziile
strategice,
care
în
fapt
conferă
un
drept
de
veto
numai
unui
acţionar
(asociat)
minoritar.
În
aceste
situaţii
un
singur
acţionar
(asociat)
posedă
aceeaşi
nivel
de
influenţă
ca
şi
cel
de
care
se
bucură
în
mod
normal
deţinătorii
controlului
în
comun,
de
exemplu
puterea
de
a
bloca
adoptarea
deciziilor
strategice.
Totuşi
acest
acţionar
(asociat)
nu
deţine
puterile
care
sunt
conferite
în
mod
normal
unui
agent
economic
cu
control
unic,
de
exemplu,
puterea
de
a
impune
deciziile
strategice.
Întrucât
acest
acţionar
care
deţine
dreptul
de
veto
poate
crea
aceeaşi
situaţie
de
blocaj
ca
şi
în
cazurile
normale
de
control
în
comun,
el
dobândeşte
influenţă
determinantă
şi,
prin
urmare,
con-
trolul
în
înţelesul
reglementării
concentrărilor
economice.
Întrucât
acest
acţionar
(asociat)
este
singurul
agent
economic
care
dobândeşte
controlul,
numai
acest
acţionar
(asociat)
este
obligat
să
întocmească
şi
să
depună
notificarea
operaţiunii
conform
pre-
zentului
regulament.
E.
Alte
situaţii
Schimbări
În
structura
controlului
şi
părţile
implicate
73.
Structura
acţionariatului,
respectiv
identitatea,
numărul
şi
ponderea
fiecărui
acţionar
(asociat)
în
capitalul
social,
se
poate
modifica
în
cursul
existenţei
unei
societăţi
în
comun,
de
regulă
prin
vânzare-cumpărare
de
acţiuni
(părţi
sociale):
a)
fie
între
acţionarii
(asociaţii)
existenţi
(schimbarea
identităţii
acestora
şi/sau
a
ponderii
lor
în
capitalul
social);
b)
fie
între
acţionarii
(asociaţii)
existenţi
şi
acţionarii
(asociaţii)
noi,
care
poate
să
conducă
la
reducerea
sau
la
majorarea
numărului
de
acţionari
(asociaţi)
şi/sau
a
ponderii
acestora
în
capitalul
social.
Schimbarea
structurii
acţionariatului
poate
avea
ca
efect
modi-
ficări
calitative
ale
controlului
exercitat
asupra
societăţii
în
comun,
astfel:
a)
trecerea
de
la
controlul
în
comun
la
controlul
unic;
b)
trecerea
de
la
controlul
unic
la
controlul
în
comun;
c)
menţinerea
formei
de
control
în
comun,
schimbându-se
identitatea
acţionarilor
(asociaţilor)
care
îl
exercită.
În
cazul
în
care
operaţiunea
de
schimbare
în
structura
acţionarilor
(asociaţilor)
conduce
la
modificări
calitative
ale
contro-
lului
exercitat
asupra
societăţii
în
comun,
operaţiunea
constituie
o
concentrare
economică
ce
trebuie
supusă
controlului
Consiliului
Concurenţei.
În
consecinţă,
părţile
implicate
sunt
acţionarii
(aso-
ciaţii)
achizitori,
atât
cei
existenţi,
cât
şi
cei
noi,
şi
societatea
în
comun
în
cauză.
Acţionarii
(asociaţii)
care
nu
dobândesc
controlul
în
urma
operaţiunii
de
schimbare
a
acţionarilor
(asociaţilor)
nu
sunt
părţi
implicate.
Dobândirea
controlului
de
către
o
societate
În
comun
şi
părţile
implicate
74.
În
tranzacţiile
în
care
o
societate
în
comun
dobândeşte
controlul
asupra
unui
agent
economic
se
pune
problema
dacă,
din
punctul
de
vedere
al
achizitorului,
societatea
în
comun
este
singura
parte
implicată
sau
dacă
fiecare
dintre
agenţii
economici
(societăţi-mamă)
şi/sau
persoanele
fizice
care
o
controlează
sunt
consideraţi,
în
mod
individual,
drept
părţi
implicate.
Părţile
implicate
sunt,
de
regulă,
agentul
economic
achiziţionat
şi
societatea
în
comun
achizitoare,
dacă
aceasta
din
urmă
înde-
plineşte
condiţia
de
funcţionare
deplină,
respectiv
dacă
are
resurse
financiare
şi
de
altă
natură
pentru
a
desfăşura
activităţile
de
afaceri
pe
o
perioadă
îndelungată
şi
dacă
operează
deja
pe
piaţă.
75.
Ca
excepţie,
se
consideră
părţi
implicate:
societatea
achiziţionată,
societatea
în
comun
achizitoare,
precum
şi
societăţile-mamă
şi/sau
persoanele
fizice
care
controlează
societatea
în
comun
achizitoare,
în
următoarele
situaţii:
a)
societatea
în
comun
este
creată
de
către
doi
sau
mai
mulţi
agenţi
economici
(societăţi-mamă)
în
scopul
achiziţionării
unui
agent
economic,
ca
o
societate
„fantomă"
(are
o
cifră
de
afaceri
nesemnificativă,
nu
a
început
să
funcţioneze
efectiv
etc.);
b)
societatea
în
comun
existentă
nu
are
caracter
de
funcţionare
deplină;
c)
societatea
în
comun
este
o
asociaţie
de
agenţi
economici
fără
un
scop
clar
definit
sau
cu
caracter
de
cooperare.
76.
Alte
elemente
care
conduc
la
identificarea
unor
situaţii
de
excepţie
în
care
societăţile-mamă
ale
societăţii
în
comun
şi/sau
persoanele
fizice
care
controlează
societatea
în
comun
sunt
adevăraţii
participanţi
la
concentrare
sunt:
a)
societăţile-mamă
ale
societăţii
în
comun
şi/sau
persoanele
fizice
care
controlează
societatea
în
comun
se
implică
în
mod
semnificativ
în
operaţiunea
de
achiziţionare
(organizarea
şi
finanţarea
acesteia);
b)
achiziţia
conduce
la
diversificarea
substanţială
în
natura
activităţilor
societăţii
în
comun,
aşa
cum
se
întâmplă
când
aceasta
din
urmă
şi
agentul
economic
achiziţionat
acţionează
pe
pieţe
diferite.
Ieşirea
din
fuziune,
dezmembrarea
agenţilor
economici
şi
agenţii
econo-
mici
implicaţi
77.
Atunci
când
doi
agenţi
economici
fuzionează
sau
înfiinţează
o
societate
în
comun
şi
ulterior
ies
din
fuziune
sau
desfiinţează
societatea
în
comun,
patrimoniul
este
împărţit
între
ei
în
mod
diferit
faţă
de
configuraţia
iniţială,
iar
separarea
va
fi
com-
pusă
din
două
operaţiuni:
a)
o
achiziţionare
de
către
agentul
economic
A
a
diverselor
active
(unele
dintre
cele
deţinute
anterior
de
el
însuşi,
unele
deţinute
anterior
de
agentul
economic
B
şi
unele
active
dobândite
în
comun
de
către
entitatea
economică
rezultată
din
fuziune);
b)
o
achiziţionare
similară
pentru
agentul
economic
B.
78.
Pentru
ieşirile
din
fuziune
agenţii
economici
implicaţi
sunt,
pentru
fiecare
operaţiune,
agenţii
economici
participanţi
iniţiali
la
fuziune,
luându-se
în
calcul
patrimoniul
pe
care
fiecare
dintre
aceşti
agenţi
economici
îl
achiziţionează.
Pentru
divizarea
unei
societăţi
în
comun
agenţii
economici
implicaţi
sunt,
pentru
fiecare
operaţiune,
partenerii
iniţiali
în
socie-
tatea
în
comun,
fiecare
în
calitate
de
achizitor,
luându-se
în
calcul
şi
acea
parte
din
societatea
în
comun
achiziţionată
de
fiecare
din-
tre
partenerii
iniţiali.
Agenţii
economici
implicaţi
În
schimbul
de
active
79.
Doi
sau
mai
mulţi
agenţi
economici
care
schimbă
între
ei,
prin
tranzacţii,
elemente
din
patrimoniul
propriu
sunt
agenţi
eco-
nomici
implicaţi
în
schimbul
de
active.
Chiar
dacă
aceste
transferuri
de
active
sunt
convenite
printr-un
singur
contract
sau
au
loc
simultan,
se
consideră
că
schimbul
se
compune
din
două
operaţiuni
distincte
de
achiziţie
de
active.
Prin
urmare,
părţile
implicate
pentru
fiecare
transfer
de
active
vor
fi
agentul
economic
achizitor
şi
activele
dobândite.
Dobândirea
controlului
de
către
un
agent
economic
cu
capital
de
stat
şi
agenţii
economici
implicaţi
80.
În
cazul
în
care
are
loc
o
fuziune
sau
o
achiziţionare
a
controlului
între
doi
agenţi
economici
cu
capital
de
stat,
operaţiunea
se
apreciază
astfel:
a)
restructurare
internă,
dacă
cei
doi
agenţi
economici
au
fost
anterior
părţi
ale
aceluiaşi
agent
economic
cu
capital
de
stat;
b)
concentrare
economică,
dacă
cei
doi
agenţi
economici
au
fost
anterior
părţi
ale
unor
agenţi
economici
cu
capital
de
stat
diferiţi,
cu
putere
independentă
de
decizie,
aceştia
fiind
agenţi
economici
implicaţi.
Dobândirea
controlului
de
către
persoane
fizice
şi
părţile
implicate
81.
Art.
11
alin.
(2)
lit.
b)
din
lege
prevede
că
o
concentrare
economică
are
loc,
între
altele,
atunci
când
una
sau
mai
multe
persoane
fizice
care
controlează
deja
cel
puţin
un
agent
econo-
mic
dobândesc,
direct
sau
indirect,
controlul
integral
sau
parţial
asupra
unuia
sau
mai
multor
agenţi
economici.
Acest
text
arată
că
dobândirea
controlului
de
către
persoane
fizice
va
determina
o
schimbare
de
lungă
durată
în
structura
agenţilor
economici
implicaţi
numai
dacă
respectivele
persoane
fizice
desfăşoară,
direct
sau
indirect,
activităţi
economice
proprii.
82.
Părţile
implicate
sunt
agentul
economic
care
urmează
să
fie
achiziţionat
şi
achizitorul
-
persoană
fizică
(cifra
de
afaceri
a
agentului
economic/agenţilor
economici
controlaţi,
direct
sau
indirect,
de
către
această
persoană
fizică
trebuie
să
fie
inclusă
la
calculul
cifrei
de
afaceri).
Operaţiuni
În
cadrul
grupului
83.
O
operaţiune
de
fuziune,
respectiv
de
dobândire
a
contro-
lului,
nu
constituie
concentrare
economică,
în
sensul
art.
11
alin.
(2)
din
lege,
atunci
când
părţile
implicate
fac
parte
din
acelaşi
grup,
astfel
cum
este
definit
la
pct.
14
din
prezentul
regu-
lament.
F.
Exceptări
În
baza
prevederilor
Legii
concurenţei
nr.
2111996
cu
privire
la
concetrările
economice
84.
Art.
12
din
lege
stabileşte
trei
situaţii
în
care
dobândirea
controlului
nu
constituie
o
concentrare
economică,
şi
anume:
a)
dobândirea
şi
exercitarea
controlului
de
către
un
lichidator
desemnat
prin
hotărâre
judecătorească
sau
de
către
o
altă
per-
soană
mandatată
de
autoritatea
publică
pentru
îndeplinirea
unor
proceduri
de
încetare
de
plăţi,
redresare,
concordat,
lichidare
judi-
ciară,
urmărire
silită
sau
altă
procedură
similară;
b)
achiziţionarea
şi
deţinerea
cu
titlu
temporar
de
participări
la
capitalul
social
al
unui
agent
economic
de
către
societăţi
bancare,
instituţii
de
credit
sau
financiare,
societăţi
financiare
(de
investiţii,
de
administrare
de
investiţii,
de
intermediere
de
valori
mobiliare)
sau
de
către
societăţi
de
asigurare,
a
căror
activitate
normală
include
tranzacţii
şi
negocieri
de
titluri
pe
cont
propriu
sau
pe
contul
terţilor,
dacă
sunt
îndeplinite
următoarele
condiţii:
-
achiziţionarea
titlurilor
de
participare
să
fie
făcută
în
vede-
rea
revânzării
lor;
-
agentul
economic
achizitor
să
nu
exercite
drepturile
de
vot
aferente
acestor
participări
în
scopul
determinării
comportamentului
concurenţial
al
respectivului
agent
economic,
ci
să
le
exercite
numai
în
vederea
pregătirii
şi
vânzării
totale
sau
parţiale
a
res-
pectivelor
titluri
de
participare;
-
agentul
economic
achizitor
să
poată
dispune
de
mijloacele
sale
de
control
pe
o
durată
de
cel
mult
un
an
de
la
data
achiziţionării,
perioadă
în
care
trebuie
să-şi
vândă
titlurile
de
valoare
deţinute,
respectiv
să-şi
reducă
participarea
cel
puţin
la
un
nivel
care
să
nu
îi
confere
controlul
asupra
agentului
econo-
mic
în
cauză.
La
cerere,
Consiliul
Concurenţei
poate
prelungi
termenul
de
un
an
dacă
solicitantul
prezintă
motivaţia
că
vânzarea
participării
achiziţionate
nu
a
fost
în
mod
rezonabil
posibilă
în
decurs
de
un
an
de
la
data
achiziţionării.
Atunci
când
o
societate
bancară
sau
un
grup
de
societăţi
ban-
care
achiziţionează
controlul
asupra
unui
agent
economic
prin
preluarea
datoriilor
acestuia,
în
scopul
redresării
economice
şi
revânzării
ulterioare,
operaţiunea
constituie
concentrare
econo-
mică.
În
acest
caz
agenţii
economici
implicaţi
sunt
societăţile
ban-
care
care
achiziţionează
controlul
şi
agentul
economic
achiziţionat;
c)
dobândirea
controlului
de
către
persoanele
sau
agenţii
eco-
nomici
prevăzuţi
la
art.
11
alin.
(2)
lit.
b)
din
lege,
cu
condiţia
ca
drepturile
de
vot
aferente
participării
deţinute
să
nu
fie
exercitate,
mai
ales
la
numirea
de
membri
în
organele
de
administrare,
con-
ducere
executivă,
supraveghere
şi
control
ale
agentului
economic
la
care
deţinea
participarea,
decât
în
scopul
salvgardării
valorii
integrale
a
plasamentului
respectiv,
iar
nu
pentru
a
determina
direct
sau
indirect
comportamentul
concurenţial
al
agentului
eco-
nomic
controlat.
85.
Pentru
a
se
determina
dacă
drepturile
aferente
participărilor
dobândite
la
un
agent
economic
sunt
folosite
de
către
achizitor
în
scopul
determinării
comportamentului
concurenţial
al
agentului
economic
respectiv
se
va
urmări
modul
de
exercitare
a
următoarelor
drepturi:
-
dreptul
de
a
numi
sau
de
a
se
opune
la
numirea
de
mem-
bri
în
organele
de
conducere
ale
agentului
economic;
-
dreptul
de
a
adopta
sau
de
a
se
opune
la
adoptarea
bugetului
de
venituri
şi
cheltuieli
al
agentului
economic;
-
dreptul
de
a
adopta
sau
de
a
se
opune
la
adoptarea
pla-
nului
de
afaceri
al
agentului
economic;
-
dreptul
de
a
adopta
sau
de
a
se
opune
la
adoptarea
pla-
nului
de
investiţii
al
agentului
economic.
Aceste
drepturi
pot
fi
stipulate
în
actele
constitutive
ale
agen-
tului
economic
achiziţionat
sau
în
orice
act
juridic
încheiat
între
părţile
implicate.
Exercitarea
oricăruia
dintre
drepturile
enumerate
este
suficientă
pentru
a
se
considera
că
achizitorul
determină
comportamentul
concurenţial
al
agentului
economic
la
care
a
dobândit
participarea.
Pe
de
altă
parte,
acele
drepturi
care
sunt
necesare
doar
pen-
tru
ca
investitorul
(achizitorul)
să
îşi
poată
proteja
interesele
finan-
ciare
nu
sunt
determinante
pentru
comportamentul
concurenţial
al
agentului
economic
controlat.
Printre
acestea
se
numără
capacita-
tea
de
a
împiedica
creşterea
sau
scăderea
valorii
acţiunilor
ori
modificarea
capitalului
social
al
agentului
economic
controlat,
lichi-
darea
afacerii
sau
schimbări
ale
statutului.
CAPITOLUL
IV
Evaluarea
restricţionărilor
auxiliare,
legate
de
implementarea
concentrărilor
economice
86.
În
spiritul
prevederilor
din
lege
cu
privire
la
concentrări
economice,
Consiliul
Concurenţei
va
aplica
prezentele
precizări
şi
în
situaţia
în
care
părţile
implicate
în
concentrarea
economică
notificată
acceptă
restricţionări
direct
legate
de
concentrare
şi
necesare
pentru
implementarea
acesteia.
Aceste
restricţionări
sunt
denumite
în
continuare
restricţionări
auxiliare
şi
vor
fi
examinate
împreună
cu
concentrarea
economică
şi
în
legătură
cu
aceasta.
Într-un
alt
context
economic
sau
dacă
ar
fi
evaluate
separat,
aceste
restricţionări
ar
fi
considerate
practici
anticoncurenţiale,
fiind
supuse
prevederilor
art.
5
alin.
(1)
şi
(6)
din
lege
şi
regle-
mentărilor
elaborate
pentru
aplicarea
acestora.
Prin
precizările
din
acest
capitol
Consiliul
Concurenţei
sta-
bileşte
interpretarea
pe
care
o
dă
noţiunii
de
restricţionări
direct
legate
de
concentrare
şi
necesare
pentru
implementarea
acesteia.
Principiile
evaluării
restricţionărilor
auxiliare
87.
Restricţionările
auxiliare
avute
în
vedere
sunt
cele
conve-
nite
între
părţile
la
concentrare,
care
limitează
propria
lor
libertate
de
acţiune
pe
piaţă,
şi
nu
restricţionări
în
detrimentul
terţilor.
Dacă
restricţionările
examinate
sunt
consecinţa
inevitabilă
a
con-
centrării
economice,
acestea
trebuie
examinate
împreună
cu
con-
centrarea
economică
care
le
generează,
în
baza
prevederilor
din
lege
privind
concentrările
economice
şi
a
prezentelor
precizări.
O
primă
condiţie
ca
restricţionările
analizate
să
fie
auxiliare
concentrării
economice
este
ca
acestea
să
fie
direct
legate
de
concentrarea
economică,
adică
să
fie
subordonate
ca
importanţă
obiectivului
principal
al
concetrării.
Ele
trebuie
să
fie
de
acelaşi
fel
(natură)
cu
restricţionările
care
rezultă
din
însăşi
concentrarea
în
cauză.
88.
Din
categoria
restricţionărilor
auxiliare
concentrării
econo-
mice
se
exclud:
a)
restricţionările
substanţiale
convenite
prin
contract
ca
ele-
mente
care
constituie
concentrarea,
cum
sunt
cele
care
stabilesc
legătura
economică
dintre
părţile
independente
anterior
sau
cele
de
organizare
a
controlului
în
comun
a
doi
agenţi
economici
asu-
pra
altui
agent
economic;
b)
aranjamentele
contractuale
legate
de
etapele
implementării
unei
concentrări
înainte
de
instituirea
controlului
în
accepţiunea
prezentului
regulament,
respectiv
înainte
ca
operaţiunea
de
concentrare
să
îndeplinească
pragul
valoric
prevăzut
de
lege;
c)
restricţionările
suplimentare
convenite
în
acelaşi
timp
cu
concentrarea
economică,
care
nu
au
legătură
directă
cu
concen-
trarea.
Nu
este
suficient
ca
restricţionările
suplimentare
să
existe
în
acelaşi
context
cu
concentrarea
economică
pentru
a
li
se
aplica
prevederile
prezentului
regulament.
89.
Atât
timp
cât
nu
este
îndeplinită
condiţia
pragului
valoric
stabilit
de
lege
pentru
controlul
concentrărilor
economice,
pentru
concentrările
din
etapele
intermediare
anterioare
se
aplică
preve-
derile
art.
5
şi
6
din
lege
şi
precizările
pentru
aplicarea
acestora.
O
a
doua
condiţie
ca
restricţionările
analizate
să
fie
auxiliare
concentrării
economice
este
ca
acestea
să
fie
necesare
pentru
implementarea
concentrării,
ceea
ce
înseamnă
că
în
absenţa
lor
concentrarea
nu
poate
fi
realizată
sau
poate
fi
realizată
în
condiţii
mai
nesigure,
cu
costuri
substanţial
ridicate,
după
o
perioadă
apreciabil
mai
lungă
sau
cu
posibilitate
de
succes
considerabil
mai
mică.
În
privinţa
necesităţii
restricţionării
este
util
şi
necesar
să
se
ţină
seama
nu
numai
de
natura
restricţionării,
ci
şi,
în
mod
egal,
să
se
asigure
că
durata
şi
subiectul
restricţionării
nu
depăşesc
cerinţele
realizării
concentrării.
Dacă
pentru
atingerea
scopului
legitim
propus
sunt
disponibile
alte
soluţii
pentru
concentrarea
economică,
agenţii
economici
implicaţi
trebuie
să
aleagă
soluţia
care,
în
mod
obiectiv,
este
cea
mai
puţin
restrictivă
pentru
con-
curenţă.
90.
Aceste
principii
vor
sta
la
baza
poziţiei
care
va
fi
adoptată
de
Consiliul
Concurenţei
faţă
de
restricţionările
auxiliare
cele
mai
obişnuite
în
legătură
cu:
transferul
integral
sau
parţial
al
unui
agent
economic
către
achizitor,
divizarea
unui
agent
economic
sau
a
patrimoniului
acestuia,
ca
urmare
a
achiziţionării
controlului
în
comun
de
către
mai
mulţi
agenţi
economici/persoane
fizice,
sau
în
legătură
cu
crearea
de
societăţi
în
comun
concentrative.
A.
Evaluarea
restricţionărilor
auxiliare
obişnuite
În
cazurile
de
transfer
al
unui
agent
economic
Clauze
de
nonconcurenţă
91.
Asemenea
restricţionări
auxiliare
care
îndeplinesc
criteriile
stabilite
sunt
interdicţiile
contractuale
privind
concurenţa,
care
sunt
impuse
vânzătorului
în
contextul
concentrării
economice
realizate
prin
achiziţionarea
unui
agent
economic
sau
a
unei
părţi
a
aces-
tuia.
Astfel
de
interdicţii
garantează
transferul
către
achizitor
al
valo-
rii
complete
a
activelor
cumpărate,
care
include,
în
general,
atât
active
corporale,
cât
şi
active
necorporale,
cum
ar
fi:
experienţa
acumulată
de
vânzător
sau
know-how
al
acestuia.
Restricţionările
auxiliare
nu
numai
că
sunt
în
legătură
directă
cu
concentrarea
economică,
dar
sunt
şi
necesare
pentru
realiza-
rea
concentrării,
deoarece
în
absenţa
acestora
ar
exista
motive
rezonabile
ca
vânzarea
agentului
economic
sau
a
unei
părţi
din
acesta
să
nu
poată
fi
înfăptuită
în
mod
satisfăcător.
În
vederea
preluării
şi
utilizării
complete
a
unui
anumit
patrimoniu
transferat
achizitorul
trebuie
să
fie
capabil
să
beneficieze,
într-o
anumită
măsură,
de
protecţie
împotriva
acţiunilor
concurenţiale
ale
vânzătorului,
în
vederea
câştigării
încrederii
clienţilor
şi
pentru
asi-
milarea
şi
exploatarea
tehnologiei
şi/sau
a
know-how.
Asemenea
protecţie,
în
general,
nu
este
considerată
ca
nece-
sară
atunci
când
transferul
de
facto
este
limitat
la
elemente
fizice
de
patrimoniu
(cum
ar
fi
terenul,
construcţiile
sau
echipamentele)
sau
la
dreptul
de
proprietate
industrială
şi
comercială
exclusivă,
întrucât
deţinătorii
acestora
pot
întreprinde
imediat
acţiuni
împo-
triva
încălcării
prin
transfer
a
unor
asemenea
drepturi
obţinute.
O
astfel
de
interdicţie
a
concurenţei
este
justificată
totuşi
prin
obiectivul
legitim
presupus
de
realizarea
concentrării
economice,
dacă
durata
ei,
spaţiul
geografic
de
aplicare,
subiectul
material
şi
persoanele
implicate
nu
depăşesc
ceea
ce
este
necesar,
în
mod
rezonabil,
pentru
înfăptuirea
concentrării.
92.
Cu
privire
la
durata
acceptabilă
a
interdicţiei
concurenţei,
o
perioadă
de
5
ani
este
recunoscută
drept
corespunzătoare
atunci
când
trasferul
include
tehnologia
şi
know-how
ale
unui
agent
eco-
nomic,
iar
o
perioadă
de
2
ani
este
recunoscută
drept
cores-
punzătoare
atunci
când
transferul
include
numai
know-how.
Acestea
nu
sunt
totuşi
reguli
absolute.
Interdicţia
pe
o
perioadă
mai
îndelungată
poate
fi
acceptată
în
împrejurări
specifice,
atunci
când,
de
exemplu,
părţile
pot
demonstra
că
fidelitatea
clienţilor
va
persista
pe
o
perioadă
mai
lungă
de
2
ani
sau
că
ciclul
de
viaţă
economică
a
produselor
implicate
este
mai
lung
de
5
ani
şi
tre-
buie
luat
în
considerare
la
transferul
de
know-how.
93.
Aria
geografică,
în
cazul
clauzei
de
nonconcurenţă,
trebuie
să
fie
limitată
la
aria
pe
care
vânzătorul
a
stabilit-o
pentru
produ-
sele
sau
serviciile
respective
înainte
de
transfer.
Nu
apare
necesar
în
mod
obiectiv
ca
achizitorul
să
fie
protejat
de
concurenţa
vânzătorului
în
teritoriile
în
care
acesta
nu
a
pătruns
anterior
transferului.
94.
Clauza
de
nonconcurenţă
trebuie
limitată
la
produse
şi
servicii
care
formează
activitatea
economică
a
agentului
economic
implicat
în
achiziţionare.
În
particular,
în
cazul
unui
transfer
parţial
de
patrimoniu,
nu
este
justificat
ca
achizitorul
să
fie
protejat
de
concurenţa
vânzătorului
pentru
produsele
sau
serviciile
care
con-
stituie
activităţi
reţinute
de
vânzător
după
transfer.
Nici
o
protecţie
a
vânzătorului
nu
constituie
o
restricţionare
auxiliară
şi,
prin
urmare,
aceasta
trebuie
examinată
în
baza
art.
5
şi
6
din
lege.
Licenţierea
drepturilor
de
proprietate
industrială
şi
comercială
şi
a
know-how
95.
Realizarea
transferului
unui
agent
economic
sau
a
unei
părţi
a
unui
agent
economic
include,
în
general,
transferul
către
achizitor
al
patrimoniului
în
vederea
exploatării
depline
a
acestuia,
în
acest
scop
transferându-se
şi
drepturile
de
proprietate
industrială
şi
comercială
sau
de
know-how.
Vânzătorul
poate
rămâne
totuşi
proprietarul
drepturilor,
în
vederea
exploatării
acestora
pentru
alte
activităţi
decât
cele
transferate.
În
aceste
cazuri
mijlocul
uzual
care
conferă
achizito-
rului
garanţia
folosirii
depline
a
patrimoniului
transferat
este
înche-
ierea
de
acorduri
de
licenţiere
a
mărcilor
(brevetelor
de
invenţie)
şi/sau
a
know-how.
96.
Licenţierea
simplă
sau
exclusivă
a
brevetelor
de
invenţie,
a
drepturilor
similare
şi
a
know-how,
precum
şi
contractele
pentru
acordarea
acestor
licenţe
pot
fi
acceptate
ca
necesare
pentru
înfăptuirea
tranzacţiei.
Acestea
pot
fi
limitate
la
anumite
domenii
de
utilizare,
în
măsura
în
care
corespund
activităţilor
agentului
economic
transferat.
În
mod
normal
nu
va
fi
necesar
ca
aseme-
nea
licenţe
să
includă
limitări
teritoriale
pentru
fabricare.
97.
Licenţele
pot
fi
acordate
pe
întreaga
durată
de
existenţă
a
brevetului
sau
a
drepturilor
similare
ori
pe
durata
de
viaţă
econo-
mică
normală
a
know-how.
Întrucât
astfel
de
licenţe
sunt
echiva-
lente
din
punct
de
vedere
economic
cu
un
transfer
parţial
de
drepturi,
ele
nu
trebuie
limitate
în
timp.
98.
Restricţionările
prin
acordurile
de
licenţă,
altele
decât
cele
prevăzute
mai
sus,
sunt
în
afara
prezentului
regulament
şi
trebuie
examinate
în
conformitate
cu
prevederile
art.
5
alin.
(2)
şi
(3)
din
lege,
respectiv
pe
baza
cererii
individuale
de
exceptare
sau
pe
baza
notificării,
prin
acordarea
beneficiului
exceptării
pe
categorii
pentru
acorduri
de
licenţiere
a
brevetelor
şi/sau
a
know-how
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
din
lege.
Acorduri
de
cumpărare
şi
livrare
99.
În
multe
cazuri
transferul
unui
agent
economic
sau
al
unei
părţi
din
acesta
poate
implica
întreruperea
relaţiilor
tradiţionale
ale
aprovizionării
şi
livrării
interne,
care
rezultă
din
integrarea
anteri-
oară
a
activităţilor
în
cadrul
entităţii
economice
a
vânzătorului.
Pentru
a
face
posibile
divizarea
unităţii
economice
a
vânzătorului
şi
transferul
parţial
al
patrimoniului
către
achizitor
în
condiţii
rezonabile
este
necesar
adesea
să
se
menţină
legături
între
vânzător
şi
achizitor
cel
puţin
pentru
o
perioadă
de
tranziţie.
Acest
obiectiv
este
realizat
în
mod
normal
prin
încheierea
de
acorduri
de
cumpărare
şi
livrare
între
vânzător
şi
achizitor.
Ţinând
seama
de
situaţia
rezultată
din
divizarea
entităţii
economice
a
vânzătorului,
obligaţiile
care
pot
conduce
la
restricţionări
ale
concurenţei
pot
fi
recunoscute
ca
restricţionări
auxiliare.
Ele
pot
fi
în
favoarea
vânzătorului
sau
a
achizitorului.
100.
Scopul
legitim
al
unor
astfel
de
obligaţii
poate
fi
asigura-
rea
continuităţii
livrării
către
una
sau
alta
dintre
părţi
a
produselor
necesare
pentru
activităţile
reţinute
(pentru
vânzători)
sau
preluate
(pentru
achizitor).
Există
deci
motive
de
recunoaştere,
pentru
o
perioadă
de
tranziţie,
a
necesităţii
de
îndeplinire
a
obligaţiilor
de
livrare
în
scopul
garantării
cantităţilor
livrate
anterior
în
cadrul
întreprinderii
integrate
a
vânzătorului
sau
pentru
a
face
posibilă
ajustarea
lor
în
conformitate
cu
dezvoltarea
pieţei.
Scopul
lor
poate
fi,
de
asemenea,
să
prevadă
continuitatea
folosirii
canalelor
de
distribuţie
de
către
una
sau
alta
dintre
părţi,
aşa
cum
erau
asigurate
anterior
în
cadrul
entităţii
economice
unice.
Pentru
acelaşi
motiv
prevederea
obligaţiilor
pentru
cantităţile
convenite,
care
pot
fi
modificate
în
baza
unei
clauze
de
variaţie,
poate
fi
recunoscută
ca
necesară.
101.
Nu
poate
exista
o
justificare
generală
pentru
obligaţiile
de
cumpărare
sau
de
vânzare
exclusivă,
în
afara
unor
circumstanţe
excepţionale,
ca
de
exemplu
cele
rezultate
din
absenţa
unei
pieţe
sau
din
specificitatea
produselor,
o
astfel
de
exclusivitate
nu
este
necesară
în
mod
obiectiv
pentru
a
permite
implementarea
unei
concetrări
sub
forma
transferului
unui
agent
economic
sau
al
unei
părţi
a
unui
agent
economic.
În
orice
eventualitate
agenţii
economici
implicaţi
sunt
obligaţi
să
ia
în
considerare,
dacă
nu
există
o
altă
soluţie
pentru
atinge-
rea
scopului
urmărit,
acordurile
pentru
cantităţile
convenite,
care
sunt
mai
puţin
restrictive
pentru
concurenţă
decât
exclusivitatea.
102.
În
ceea
ce
priveşte
durata
obligaţiilor
de
aprovizionare
şi
livrare,
aceasta
trebuie
limitată
la
perioada
necesară
pentru
înce-
tarea
relaţiilor
de
dependenţă.
Durata
unei
astfel
de
perioade
tre-
buie
justificată
obiectiv.
B.
Evaluarea
restricţionărilor
auxiliare
În
cazul
achiziţionării
În
comun
103.
Regulamentul
privind
autorizarea
concentrărilor
economice
se
aplică
şi
acordurilor
al
căror
scop
unic
este
împărţirea
patri-
moniului
imediat
după
achiziţionare.
Este
cazul
în
care
doi
sau
mai
mulţi
agenţi
economici/per-
soane
fizice
convin
să
achiziţioneze
în
comun
un
agent
econo-
mic,
în
special
pe
calea
licitaţiilor
publice
sau
a
concursului
de
oferte,
dacă
obiectul
acordului
este
împărţirea
imediată
între
achi-
zitori
a
agentului
economic
sau
a
patrimoniului
achiziţionat.
În
acest
scop
un
acord
pentru
prezentarea
unei
oferte
comune
a
achizitorilor
şi
pentru
abţinerea
de
la
prezentarea
de
oferte
sepa-
rate,
concurenţiale,
pentru
achiziţionarea
agentului
economic
res-
pectiv
poate
fi
considerat
ca
o
restricţionare
auxiliară.
104.
Restricţionările
limitate
la
punerea
în
aplicare
a
divizării
patrimoniului
achiziţionat
şi
controlat
în
comun
trebuie
considerate
în
legătură
directă
şi
ca
necesare
implementării
concentrărilor
economice
realizate
de
fiecare
achizitor
prin
preluarea
părţii
corespunzătoare
din
agentul
economic
sau
din
patrimoniul
împărţit.
Aceste
restricţionări
sunt
cuprinse
în
acordul
dintre
părţi
pentru
dobândirea
controlului
în
comun
al
agentului
economic
în
cauză,
în
vederea
împărţirii
între
ei
a
patrimoniului
agentului
eco-
nomic
achiziţionat,
respectiv
a
facilităţilor
de
producţie,
a
reţelelor
de
distribuţie
şi
a
mărcilor
de
comerţ
ale
acestuia.
Realizarea
acestei
împărţiri
nu
poate
să
conducă,
în
nici
o
cir-
cumstanţă,
la
coordonarea
comportamentului
de
piaţă
viitor
al
achizitorilor.
În
măsura
în
care
o
astfel
de
divizare
implică
dezmembrarea
entităţii
economice
existente
anterior,
aranjamentele
care
o
fac
posibilă
în
condiţii
rezonabile,
respectiv
cât
mai
repede
posibil
după
dobândirea
controlului
în
comun,
sunt
considerate
restricţionări
auxiliare.
C.
Evaluarea
restricţionărilor
auxiliare
În
cazul
societăţilor
În
comun
concentrative
105.
Evaluarea
trebuie
să
ia
în
considerare
particularităţile
societăţilor
în
comun
concentrative,
care
constau
în
crearea
unei
entităţi
economice
autonome
ce
exercită
pe
termen
lung
toate
funcţiile
unui
agent
economic
şi
absenţa
coordonării
comporta-
mentului
concurenţial
între
societăţile-mamă
şi
între
acestea
şi
societatea
în
comun.
Aceste
condiţii
implică,
în
principiu,
retragerea
societăţilor-
mamă
de
pe
piaţa
desemnată
pentru
societatea
în
comun
şi,
prin
aceasta,
dispariţia
lor
în
calitate
de
concurenţi
actuali
sau
potenţiali
ai
noii
entităţi.
Obligaţii
de
nonconcurenţă
106.
În
măsura
în
care
interdicţia
pentru
societăţile-mamă
care
concurează
cu
societatea
în
comun
are
ca
scop
retragerea
reală
pe
termen
lung
a
societăţilor-mamă
de
pe
piaţa
desemnată
pen-
tru
societatea
în
comun,
aceasta
va
fi
recunoscută
ca
o
restricţionare
auxiliară
concentrării.
Licenţierea
drepturilor
de
proprietate
industrială
şi
comercială
şi
a
know-how
107.
Crearea
unei
noi
societăţi
în
comun
concentrative
implică
în
mod
obişnuit
transferul
tehnologiei
necesare
pentru
desfăşurarea
activităţii
stabilite
sub
forma
transferului
brevetelor
şi
a
know-how
respectiv.
Atunci
când
societăţile-mamă
intenţionează
totuşi
să
reţină
drepturile
asupra
tehnologiei,
în
special
în
scopul
exploatării
ei
în
alte
domenii
de
utilizare,
transferul
tehnologiei
şi/sau
know-
how
către
societatea
în
comun
poate
fi
făcut
pe
calea
licenţierilor.
Astfel
de
licenţe
pot
fi
exclusive,
fără
a
trebui
să
fie
limitate
ca
durată
sau
teritoriu,
pentru
a
servi
numai
ca
înlocuitor
al
transferului
drepturilor
de
proprietate.
Ele
trebuie
considerate,
prin
urmare,
necesare
pentru
implementarea
concentrării,
constituind
o
restricţionare
auxiliară.
Obligaţii
de
cumpărare
şi
livrare
108.
Dacă
societăţile-mamă
rămân
prezente
pe
piaţa
din
amonte
sau
din
aval
faţă
de
piaţa
societăţii
în
comun,
orice
acor-
duri
de
cumpărare
sau
livrare
trebuie
examinate
în
conformitate
cu
principiile
aplicabile
în
cazul
transferului
unui
agent
economic.
PARTEA
a
II-a
Notificarea
concentrărilor
economice.
Emiterea
deci-
ziilor
în
cazurile
de
concentrare
economică
CAPITOLUL
I
Notificarea
concentrărilor
economice
A.
Părţile
obligate
să
Înainteze
notificări.
Termenul
de
notificare
109.
Concentrările
economice
care
depăşesc
pragul
valoric
prevăzut
de
art.
15
din
lege
sunt
supuse
controlului
şi
vor
fi
noti-
ficate
Consiliului
Concurenţei
3)
.
110.
Părţile
obligate
să
înainteze
notificarea
sunt:
a)
în
cazul
fuziunii,
participanţii
la
fuziunea
proiectată/preconi-
zată;
b)
în
cazul
unei
concentrări
realizate
prin
dobândirea
controlu-
lui
unic,
partea
care
dobândeşte
controlul;
c)
în
cazul
unei
concentrări
economice
realizate
prin
dobândi-
rea
controlului
în
comun
asupra
unui
agent
economic,
părţile
care
dobândesc
controlul
în
comun;
d)
în
cazul
unei
concentrări
realizate
prin
înfiinţarea
unei
societăţi
în
comun
concentrative,
părţile
care
participă
la
înfiinţarea
respectivei
societăţi.
Pentru
identificarea
părţilor
cărora
le
revine
obligaţia
notificării,
în
alte
cazuri
decât
cele
enumerate
mai
sus,
vor
fi
avute
în
vedere
precizările
cuprinse
la
cap.
III
al
părţii
I
din
prezentul
regulament.
111.
Părţile
menţionate
la
pct.
110
vor
înainta
Consiliului
Concurenţei
notificarea
în
termen
de
30
de
zile.
112.
În
termen
de
7
zile
părţile
vor
informa
în
scris
Consiliul
Concurenţei
cu
privire
la
operaţiunea
ce
urmează
să
fie
notificată,
având
posibilitatea
de
a
solicita
prin
aceeaşi
adresă
permisiunea
prezentării
unei
notificări
în
formă
simplificată,
în
condiţiile
prevăzute
la
pct.
122.
Termenul
de
7
zile
este
inclus
în
termenul
prevăzut
la
pct.
111.
113.
Termenele
prevăzute
la
pct.
111
şi
112
încep
să
curgă:
a)
în
cazul
operaţiunilor
realizate
în
condiţiile
art.
11
alin.
(2)
lit.
a)
din
lege,
de
la
data
semnării
acordului
de
fuziune;
b)
în
cazul
operaţiunilor
realizate
în
condiţiile
art.
11
alin.
(2)
lit.
b)
din
lege,
de
la
data
semnării
actului
juridic
în
baza
căruia
se
realizează
dobândirea
controlului;
c)
în
alte
cazuri
decât
cele
prevăzute
la
lit.
a)
şi
b),
de
la
data
la
care
părţile
implicate
au
luat
cunoştinţă
de
realizarea
operaţiunii.
Când
ultima
zi
a
termenului
nu
este
o
zi
lucrătoare,
acesta
se
va
prelungi
până
la
sfârşitul
următoarei
zile
lucrătoare.
114.
Notificarea
se
semnează
de
către
reprezentanţii
legali
ai
părţilor
obligate
să
înainteze
notificări.
3)
Calcularea
pragului
de
minimis
se
realizează
conform
„Instrucţiunilor
cu
privire
la
calculul
cifrei
de
afaceri
în
cazurile
de
comportament
anticoncurenţial,
prevăzute
la
art.
5
şi
6
din
Legea
concurenţei,
şi
în
cazurile
de
concentrare
economică",
publicate
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr.
57
bis
din
4
aprilie
1997.
În
cazul
în
care
părţile
obligate
să
notifice
împuternicesc
o
terţă
persoană
pentru
reprezentarea
în
raporturile
cu
Consiliul
Concurenţei,
aceasta
trebuie
să
depună,
în
original,
o
dată
cu
notificarea,
şi
împuternicirea
legală,
autentificată.
Partea
care
înaintează
notificarea
este
responsabilă
pentru
exactitatea
şi
corectitudinea
informaţiilor
furnizate.
115.
Notificările
pentru
operaţiunile
de
concentrare
economică
realizate
prin
dobândirea
controlului
în
comun
vor
fi
prezentate
de
către
un
reprezentant
împuternicit
să
transmită
şi
să
primească
documente
în
numele
tuturor
părţilor
obligate
să
notifice.
B.
Publicarea
informării
cu
privire
la
o
notificare
116.
Atunci
când
Consiliul
Concurenţei
constată
că
o
concen-
trare
economică
notificată
prezintă
un
interes
public
major
va
putea
publica
o
informare
privind
notificarea
primită,
indicând
numele
părţilor,
natura
concentrării,
sectoarele
economice
impli-
cate
şi
data
primirii
notificării.
Eventualele
completări
sau
modificări
ale
informaţiilor
care
pri-
vesc
concentrarea
respectivă
vor
putea
fi,
de
asemenea,
publi-
cate.
Consiliul
Concurenţei
va
ţine
seama
de
interesul
legitim
al
agenţilor
economici
implicaţi
privind
păstrarea
secretului
de
afaceri
al
acestora.
C.
Prezentarea
notificărilor
117.
Notificarea
prezentată
Consiliului
Concurenţei
trebuie
să
cuprindă:
a)
adresa
de
înaintare,
semnată
de
reprezentantul
legal
sau
de
persoana
împuternicită;
b)
formularul
de
notificare,
completat
conform
modelului
cuprins
în
anexa
la
prezentul
regulament;
c)
documentele
justificative
enumerate
la
pct.
171
din
prezen-
tul
regulament;
d)
dovada
plăţii
tarifului
de
notificare.
118.
Notificarea
va
fi
înaintată
Consiliului
Concurenţei
în
3
(trei)
exemplare.
Părţile
au
posibilitatea
de
a
opta
pentru
una
dintre
următoarele
variante:
a)
să
prezinte
notificarea
în
3
exemplare,
în
scris;
b)
să
prezinte
documentaţia
de
notificare
în
două
exemplare
pe
suport
hârtie
şi
un
exemplar
în
format
electronic.
Documentele
anexate
la
formular
vor
fi
prezentate
în
original
şi/sau
în
copii,
copiile
fiind
certificate
pentru
conformitate
de
către
părţile
care
notifică.
119.
O
dată
cu
înaintarea
notificării
părţile
vor
face
dovada
plăţii
tarifului
de
notificare.
D.
Informaţiile
şi
documentele
care
trebuie
furnizate
120.
Notificările
vor
cuprinde
informaţiile,
inclusiv
documentele
cerute
în
formularul
cuprins
în
anexa
la
prezentul
regulament.
Informaţiile
furnizate
trebuie
să
fie
exacte
şi
complete,
cuprinzând
schimbările
de
iure
şi
de
facto
care
se
produc
prin
operaţiunea
notificată.
Părţile
vor
ţine
seama
de
recomandările
cuprinse
la
pct.
165
din
prezentul
regulament.
121.
În
situaţia
în
care
informaţiile
furnizate
în
formularul
de
notificare
nu
sunt
corecte
sau
complete,
Consiliul
Concurenţei
va
solicita
completarea
acestora.
Notificarea
va
fi
considerată
efectivă
numai
după
completarea
şi/sau
corectarea
ei.
E.
Notificarea
În
formă
simplificată
122.
Pentru
concentrările
economice
în
cazul
cărora
cota
de
piaţă
rezultată
nu
depăşeşte
20%
părţile
în
cauză
pot
solicita
Consiliului
Concurenţei
permisiunea
de
a
prezenta
notificarea
în
formă
simplificată
(numai
informaţiile
cuprinse
la
cap.
I-VI
din
formular).
În
acest
scop
părţile
care
urmează
să
înainteze
notificarea
vor
solicita
în
scris
această
permisiune,
furnizând
următoarele
informaţii:
a)
datele
de
identificare
a
părţilor
implicate;
b)
obiectul
principal
de
activitate
al
părţilor
implicate;
c)
descrierea
pe
scurt
a
operaţiunii
de
concentrare
ce
urmează
să
fie
notificată;
d)
piaţa/pieţele
pe
care
se
va
realiza
operaţiunea
de
concen-
trare
economică;
e)
cota
de
piaţă
rezultată;
f)
prezentarea
pe
scurt
a
elementelor
care
au
fost
avute
în
vedere
la
stabilirea
cotei
de
piaţă.
Departamentul
în
sfera
de
activitate
a
căruia
se
include
operaţiunea
de
concentrare
economică
avută
în
vedere
va
răspunde
în
scris
la
această
solicitare
în
termen
de
7
zile
de
la
înregistrarea
solicitării.
Nerespectarea
acestui
termen
echivalează
cu
acceptarea
notificării
în
formă
simplificată.
Informaţiile
cuprinse
în
anexa
la
formular
vor
fi
furnizate
în
cazul
în
care
cota
de
piaţă
ce
rezultă
în
urma
concentrării
eco-
nomice
depăşeşte
20%
sau
în
cazul
în
care
Consiliul
Concurenţei
consideră
că,
date
fiind
particularităţile
pieţei
relevante
în
cauză,
informaţiile
din
anexă
sunt
necesare
în
vederea
evaluării
corecte
a
operaţiunii
de
concentrare
economică.
Îndeplinirea
procedurii
descrise
mai
sus
nu
va
aduce
atingere
termenului
prevăzut
la
pct.
111
din
prezentul
regulament.
CAPITOLUL
II
Examinarea
notificării.
Emiterea
deciziilor
în
cazurile
de
concen-
trare
economică
A.
Data
efectivă
a
notificării
123.
Notificarea
devine
efectivă
la
data
la
care
a
fost
înregistrată
la
Consiliul
Concurenţei,
cu
excepţia
cazurilor
în
care
informaţiile
cuprinse
în
notificare
sunt
inexacte
sau
incomplete.
În
aceste
cazuri,
în
termen
de
20
de
zile
Consiliul
Concurenţei
va
solicita
în
scris
completarea
notificării
şi
va
stabili
un
termen
limită
pentru
furnizarea
informaţiilor
solicitate.
Termenul
va
fi
stabilit
în
funcţie
de
natura
informaţiilor
solicitate,
fără
însă
a
depăşi
15
zile
de
la
data
solicitării.
Notificarea
devine
efectivă
la
data
la
care
au
fost
primite
şi
înregistrate
la
Consiliul
Concurenţei
informaţiile
solicitate,
cu
condiţia
ca
acestea
să
fie
exacte
şi
complete.
Consiliul
Concurenţei
va
comunica
părţilor
notificatoare
neîntârziat
data
la
care
notificarea
a
devenit
efectivă.
B.
Deciziile
emise
de
Consiliul
Concurenţei
În
cazurile
de
concen-
trare
economică
124.
În
termen
de
30
de
zile
de
la
data
la
care
notificarea
a
devenit
efectivă
Consiliul
Concurenţei:
a)
va
emite
o
decizie
de
admitere,
când
va
ajunge
la
conclu-
zia
că
operaţiunea
de
concentrare
economică
notificată
nu
con-
travine
legii.
Decizia
de
admitere
va
fi
emisă
în
cazul
în
care
operaţiunea
de
concentrare
economică,
deşi
nu
intră
sub
incidenţa
legii,
a
fost
totuşi
notificată;
b)
va
emite
o
decizie
de
neobiecţiune,
în
cazul
în
care
con-
stată
că,
deşi
operaţiunea
de
concentrare
economică
notificată
cade
sub
incidenţa
legii,
nu
există
motive
pentru
a
fi
refuzată.
Consiliul
Concurenţei
analizează
impactul
anticoncurenţial
pe
care
îl
are
sau
ar
putea
să
îl
aibă
concentrarea
economică
noti-
ficată
şi,
dacă
nu
există
îndoieli
serioase
privind
compatibilitatea
cu
un
mediu
concurenţial
normal,
va
autoriza
concentrarea
eco-
nomică
în
cauză
printr-o
decizie
de
neobiecţiune,
în
sensul
că
autorizarea
se
face
fără
condiţii.
Taxa
de
autorizare
prevăzută
de
art.
33
alin.
(1)
din
lege
va
fi
stabilită
şi
în
cazul
în
care
se
autorizează
concentrarea
econo-
mică
prin
decizie
de
neobiecţiune.
Nu
se
va
plăti
taxă
de
autorizare
în
cazul
în
care
se
emite
o
decizie
de
admitere;
c)
va
decide
deschiderea
unei
investigaţii
în
cazul
în
care
constată
că
operaţiunea
de
concentrare
economică
notificată
cade
sub
incidenţa
legii
şi
prezintă
îndoieli
serioase
privind
compatibili-
tatea
cu
un
mediu
concurenţial
normal.
125.
În
termen
de
maximum
5
luni
de
la
data
la
care
notifi-
carea
unei
operaţiuni
a
devenit
efectivă,
iar
pentru
operaţiunea
respectivă
de
concentrare
economică
s-a
emis
un
ordin
de
des-
chidere
a
investigaţiei,
în
condiţiile
art.
51
alin.
(1)
lit.
c)
din
lege,
după
audierea
părţilor
şi
după
evaluarea
operaţiunii
Consiliul
Concurenţei
va
emite
o
decizie,
după
cum
urmează:
a)
decizie
de
refuz,
dacă
prin
operaţiunea
respectivă
de
con-
centrare
economică
se
creează
sau
se
consolidează
o
poziţie
dominantă
care
conduce
sau
ar
putea
conduce
la
restrângerea
înlăturarea
sau
denaturarea
semnificativă
a
concurenţei
pe
piaţa
românească
ori
pe
o
parte
a
acesteia;
b)
decizie
de
autorizare,
dacă
prin
operaţiunea
respectivă
de
concentrare
economică
nu
se
creează
şi
nici
nu
se
consolidează
o
poziţie
dominantă
care
conduce
sau
ar
putea
conduce
la
restrângerea,
înlăturarea
ori
denaturarea
semnificativă
a
concu-
renţei
pe
piaţa
românească
sau
pe
o
parte
a
acesteia;
c)
decizie
de
autorizare
condiţionată,
prin
care
se
stabilesc
obligaţiile
şi/sau
condiţiile
ce
trebuie
îndeplinite
pentru
autorizarea
operaţiunii
de
concentrare
economică
în
cauză,
dacă
operaţiunea
respectivă,
cu
unele
modificări,
ar
putea
fi
compatibilă
cu
un
mediu
concurenţial
normal.
126.
Deciziile
emise
de
Consiliul
Concurenţei
vor
avea
la
bază
şi
analiza
restricţionărilor
auxiliare,
care
pot
afecta
mediul
concu-
renţial,
dar
care
sunt
legate
direct
şi
sunt
necesare
pentru
reali-
zarea
concentrării.
Deciziile
emise
de
Consiliul
Concurenţei
pot
fi
revocate
şi
con-
centrarea
economică
se
suspendă
automat,
în
situaţia
în
care
părţile
implicate
în
concentrarea
economică
nu
îşi
îndeplinesc
obligaţiile
asumate-menţionate
în
decizia
de
autorizare
condiţionată
-
de
modificare
a
planului
iniţial
al
concentrării.
127.
Secretariatul
General
al
Consiliului
Concurenţei
va
comu-
nica
în
scris
părţilor
care
au
înaintat
notificarea
decizia
luată
cu
privire
la
concentrarea
economică
notificată.
128.
În
cazul
în
care
Consiliul
Concurenţei
nu
a
luat
nici
o
decizie
în
termenele
prevăzute
la
art.
51
alin.
(1)
şi
(2)
din
lege,
operaţiunea
de
concentrare
economică
notificată
poate
avea
loc,
dreptul
Consiliului
Concurenţei
de
a
porni
o
investigaţie
şi
de
a
lua
o
decizie,
dacă
şi
atunci
când
consideră
necesar,
rămânând
rezervat.
129.
Deciziile
luate
de
Consiliul
Concurenţei
cu
privire
la
o
operaţiune
de
concentrare
economică
pot
fi
atacate
în
contencios
administrativ
la
Curtea
de
Apel
Bucureşti
în
termen
de
30
de
zile
de
la
data
comunicării
către
părţi.
Preşedintele
instanţei
poate
ordona,
la
cerere,
suspendarea
executării
deciziei
atacate.
130.
Decizia
emisă
cu
privire
la
o
operaţiune
de
concentrare
în
care
este
implicată
o
regie
autonomă
va
fi
notificată
şi
minis-
trului
de
resort.
În
termen
de
30
de
zile
de
la
notificarea
deciziei
Guvernul,
la
propunerea
ministrului
de
resort,
poate
lua
pe
răspunderea
sa
o
decizie
diferită
de
cea
a
Consiliului
Concurenţei
pentru
raţiuni
de
interes
public
general.
Decizia
este
executorie
şi
va
fi
publicată
împreună
cu
decizia
Consiliului
Concurenţei
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I.
C.
Calculul
termenelor
131.
Termenele
de
30
de
zile
şi
de
maximum
5
luni,
prevăzute
de
art.
51
alin.
(1)
şi
(2)
din
lege,
încep
să
curgă
de
la
data
la
care
notificarea
a
devenit
efectivă.
132.
Termenele
de
30
de
zile,
respectiv
de
5
luni,
se
calcu-
lează
potrivit
art.
101
din
Codul
de
procedură
civilă.
133.
Termenul
de
30
de
zile
se
va
împlini
în
cea
de
a
treize-
cea
zi
calendaristică.
Termenul
de
5
luni
se
va
împlini
la
sfârşitul
zilei
care
în
luna
a
cincea
cade
în
aceeaşi
dată
ca
şi
ziua
în
care
a
început
să
curgă
termenul.
Când
o
astfel
de
zi
nu
există
în
luna
a
cincea,
perioada
se
va
încheia
la
sfârşitul
ultimei
zile
din
luna
a
cincea.
134.
Când
ultima
zi
a
termenului
nu
este
o
zi
lucrătoare,
acesta
se
va
prelungi
până
la
sfârşitul
următoarei
zile
lucrătoare.
D.
Schimbarea
caracterului
notificării
135.
Atunci
când
Consiliul
Concurenţei
constată
că
operaţiunea
notificată
nu
constituie
o
concentrare
economică
în
înţelesul
legii,
va
informa
în
scris
părţile
notificatoare
sau
pe
reprezentantul
lor
comun.
În
astfel
de
cazuri,
cum
ar
fi
înfiinţarea
unei
societăţi
în
comun
de
cooperare
cu
caracter
structural,
părţile
care
au
înaintat
notificarea
pot
solicita
Consiliului
Concurenţei
acordarea
unei
dispense
individuale,
caz
în
care
se
urmează
procedura
corespunzătoare,
prevăzută
în
Regulamentul
pentru
aplicarea
prevederilor
art.
5
şi
6
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996,
privind
practicile
anticoncurenţiale.
E.
Realizarea
concentrărilor
economice
136.
Concentrările
economice
vor
putea
fi
realizate
numai
în
următoarele
situaţii:
a)
la
primirea
de
către
părţile
notificatoare
a
deciziei
de
admi-
tere,
respectiv
a
deciziei
de
neobiecţiune
emisă
de
Consiliul
Concurenţei,
în
condiţiile
art.
51
alin.
(1)
lit.
a)
şi
b)
din
lege;
b)
la
primirea
deciziei
în
condiţiile
art.
51
alin.
(2)
lit.
b)
şi
c)
din
lege;
c)
în
condiţiile
art.
51
alin.
(3)
din
lege.
137.
Prevederile
punctului
precedent
nu
vor
împiedica
desfăşurarea
unei
licitaţii
publice
sau
dobândirea
controlului
pe
bază
de
ofertă
publică,
cu
condiţia
ca
drepturile
de
vot
aferente
participării
obţinute
să
nu
fie
exercitate,
mai
ales
la
numirea
de
membri
în
organele
de
administrare,
conducere
executivă,
supra-
veghere
şi
control
ale
agentului
economic
la
care
deţin
controlul,
decât
în
scopul
salvgardării
valorii
integrale
a
acestei
investiţii,
iar
nu
pentru
a
determina
direct
sau
indirect
comportamentul
concu-
renţial
al
agentului
economic
controlat.
Concentrarea
economică
devine
efectivă
în
acest
caz
numai
după
primirea
deciziei
emise
de
Consiliul
Concurenţei.
138.
Până
la
luarea
de
către
Consiliul
Concurenţei
a
unei
decizii
cu
privire
la
concentrarea
economică
notificată
agenţii
eco-
nomici
implicaţi
pot
lua
numai
acele
măsuri
legate
de
concentrare
care
nu
sunt
ireversibile
şi
nu
modifică
definitiv
structura
pieţei.
Pot
constitui
măsuri
ireversibile,
printre
altele:
a)
intrarea
agentului
economic
achiziţionat
pe
o
altă/nouă
piaţă;
b)
ieşirea
agentului
economic
achiziţionat
de
pe
piaţa
pe
care
activa;
c)
modificarea
obiectului
de
activitate
al
agentului
economic
achiziţionat;
d)
exercitarea
drepturilor
de
vot
dobândite
pentru
numirea
de
membri
în
organele
de
conducere
ale
agentului
economic;
e)
exercitarea
drepturilor
de
vot
dobândite
pentru
adoptarea
bugetului
de
venituri
şi
cheltuieli
al
agentului
economic;
f)
exercitarea
drepturilor
de
vot
dobândite
pentru
adoptarea
planului
de
afaceri
al
agentului
economic;
g)
exercitarea
drepturilor
de
vot
dobândite
pentru
adoptarea
planului
de
investiţii
al
agentului
economic
achiziţionat;
h)
schimbarea
denumirii
agentului
economic
achiziţionat;
i)
restructurarea,
închiderea
sau
divizarea
agentului
economic
achiziţionat;
j)
vânzarea
de
active
aparţinând
agentului
economic
achiziţionat;
k)
concedierea
angajaţilor
agentului
economic
achiziţionat;
l)
încheierea
sau
rezilierea
unor
contracte
pe
termen
lung
ori
a
altor
acorduri
importante
încheiate
cu
terţii;
m)
listarea
(cotarea)
agentului
economic
achiziţionat
la
bursa
de
valori.
PARTEA
a
III-a
Investigarea
operaţiunilor
de
concentrare
economică
CAPITOLUL
I
Procedura
de
investigare
şi
de
audiere
139.
În
legătură
cu
o
operaţiune
de
concentrare
economică
Consiliul
Concurenţei,
respectiv
Oficiul
Concurenţei,
poate
porni
investigaţii:
a)
din
oficiu;
b)
la
primirea
unei
cereri
sau
plângeri
privind
încălcarea
pre-
vederilor
art.
13
şi/sau
ale
art.
16
din
lege;
c)
în
condiţiile
art.
51
alin.
(1)
lit.
c)
din
lege.
140.
Pornirea
unei
investigaţii
în
cazurile
prevăzute
la
pct.
139
lit.
a)
şi
b)
este
dispusă
de
preşedintele
Consiliului
Concurenţei,
respectiv
de
şeful
Oficiului
Concurenţei,
iar
în
cazul
prevăzut
la
pct.
139
lit.
c),
de
preşedintele
Consiliului
Concurenţei.
141.
Consiliul
Concurenţei
şi
Oficiul
Concurenţei
se
vor
informa
reciproc
asupra
investigaţiilor
pe
care
le
iniţiază.
În
acest
scop
o
copie
de
pe
ordinul
de
deschidere
a
investigaţiei
va
fi
comunicată
Consiliului
Concurenţei
sau
Oficiului
Concurenţei,
după
caz.
142.
Prin
ordinul
de
deschidere
a
unei
investigaţii
Consiliul
Concurenţei
va
hotărî
desfăşurarea
investigaţiei
de
către
Consiliul
Concurenţei
sau
va
hotărî
asupra
conlucrării
cu
Oficiul
Concurenţei,
în
condiţiile
art.
39
alin.
(3)
din
lege.
143.
Investigaţia
va
fi
condusă
de
un
raportor
desemnat
de
preşedintele
Consiliului
Concurenţei,
respectiv
de
şeful
Oficiului
Concurenţei,
prin
ordinul
de
deschidere
a
investigaţiei.
144.
Raportorul
desemnat
instrumentează
toate
actele
proce-
durii
de
investigaţie,
propune
preşedintelui
Consiliului
Concurenţei,
respectiv
şefului
Oficiului
Concurenţei,
dispunerea
măsurilor
care
sunt
de
competenţa
acestora
şi
este
răspunzător
pentru
întocmi-
rea
raportului
asupra
investigaţiei,
comunicarea
lui
părţilor
în
cauză,
primirea
observaţiilor
şi
prezentarea
raportului
în
plenul
Consiliului
Concurenţei.
145.
Orice
procedură
de
investigare
necesită
audierea
părţilor
implicate
în
concentrarea
economică.
Audierea
este
dispusă
de
preşedintele
Consiliului
Concurenţei.
Preşedintele
Consiliului
Concurenţei
poate
admite,
la
cerere,
audierea
oricărei
persoane
fizice
sau
juridice
care
declară
că
deţine
date
şi
informaţii
relevante
pentru
stabilirea
adevăratelor
condiţii
în
care
urmează
să
se
realizeze
concentrarea
economică
investigată
(cum
ar
fi:
furnizori,
agenţi
economici
concurenţi,
clienţi,
membri
ai
organelor
de
administraţie
sau
de
conducere
ale
părţilor
implicate
ori
reprezentanţi
ai
salariaţilor
agenţilor
economici
implicaţi).
146.
Cu
minimum
30
de
zile
înainte
de
data
fixată
de
Consiliul
Concurenţei
pentru
audiere
o
copie
de
pe
raportul
asu-
pra
investigaţiei
va
fi
transmisă
pentru
luare
la
cunoştinţă:
a)
părţilor
participante
la
concentrarea
economică,
a
căror
audiere
a
fost
dispusă;
b)
persoanelor
şi
agenţilor
economici
a
căror
audiere
a
fost
admisă
la
cererea
acestora,
dacă
preşedintele
Consiliului
Concurenţei
apreciază
că
este
util
în
interesul
cauzei.
În
adresa
de
remitere
a
copiei
de
pe
raportul
de
investigaţie
Consiliul
Concurenţei
va
indica
termenul
până
la
care
părţile
res-
pective
vor
putea
prezenta
observaţiile
lor.
În
comentariile
lor
scrise
părţile
sus-menţionate
pot
expune
toate
aspectele
semnificative
pentru
cazul
investigat
şi
pot
ataşa
orice
document
relevant
ca
dovadă
a
faptelor
susţinute.
147.
Persoanele
fizice
şi
juridice
a
căror
audiere
a
fost
dis-
pusă,
respectiv
admisă,
vor
fi
citate
pentru
audiere
la
data
stabi-
lită
de
Consiliul
Concurenţei,
precizându-se
ora
şi
locul
de
desfăşurare.
Neprezentarea
la
audiere,
precum
şi
refuzul
de
a
face
depoziţii
nu
constituie
impedimente
pentru
continuarea
şi
finaliza-
rea
procedurii
de
investigaţie.
148.
Audierile
vor
fi
ţinute
în
plenul
Consiliului
Concurenţei,
după
prezentarea
de
către
raportor
a
raportului
asupra
operaţiunii
de
concentrare
economică
investigate,
completat
cu
eventualele
observaţii
ale
părţilor.
Audierile
vor
fi
făcute
separat
sau,
după
caz,
în
prezenţa
altor
persoane
citate,
caz
în
care
se
va
acorda
atenţia
cuvenită
intere-
selor
legitime
ale
părţilor
implicate
pentru
păstrarea
secretelor
lor
de
afaceri.
Depoziţiile
făcute
de
fiecare
persoană
audiată
vor
fi
consemnate
în
scris
şi
semnate
de
persoana
respectivă
sau
vor
fi
înregistrate
pe
bandă
magnetică.
149.
Preşedintele
Consiliului
Concurenţei
poate
permite
părţilor
în
cauză
consultarea
dosarului
la
secretariatul
Consiliului
Concurenţei
şi
obţinerea,
contra
cost,
de
copii
şi
extrase
de
pe
actele
procedurii
de
investigaţie.
Documentele,
datele
şi
informaţiile
din
dosarul
cauzei,
care
prezintă
caracter
de
secret
de
stat
ori
sunt
confidenţiale,
nu
sunt
accesibile
pentru
consultare
ori
pentru
obţinerea
de
copii
sau
de
extrase
decât
cu
aprobarea
preşedintelui
Consiliului
Concurenţei,
în
condiţiile
legii.
Dispoziţiile
de
mai
sus,
referitoare
la
consultarea
dosarului,
sunt
aplicabile
asociaţilor
şi
directorilor
executivi
ai
entităţilor
parti-
cipante
la
concentrare,
în
măsura
în
care
aceştia
justifică
în
cauză
un
interes
legitim.
CAPITOLUL
II
Sancţiuni
150.
Constituie
contravenţii
şi
sunt
sancţionate,
potrivit
art.
55
din
lege,
cu
amendă
de
la
2
milioane
lei
la
100
milioane
lei,
următoarele
fapte:
a)
omisiunea
notificării
unei
concentrări
economice
care
depăşeşte
pragul
valoric
prevăzut
de
lege;
b)
furnizarea
de
informaţii
inexacte
sau
incomplete
prin
notifi-
carea
concentrării
economice;
c)
furnizarea
de
informaţii
inexacte
sau
nefurnizarea
informaţiilor
solicitate
conform
prevederilor
art.
41
din
lege;
d)
furnizarea
de
documente,
înregistrări
şi
evidenţe
într-o
formă
incompletă
în
timpul
investigaţiilor
desfăşurate
conform
pre-
vederilor
art.
42
alin.
(2)
din
lege;
e)
refuzul
de
a
se
supune
unui
control
desfăşurat
conform
prevederilor
art.
42
alin.
(1)
şi
ale
art.
43
din
lege.
151.
Următoarele
contravenţii
se
sancţionează,
potrivit
art.
56
din
lege,
cu
amendă
de
la
5
milioane
lei
la
250
milioane
lei,
iar
pentru
agenţii
economici
cu
o
cifră
de
afaceri
de
peste
2,5
mili-
arde
lei,
cu
amendă
în
sumă
de
până
la
10%
din
cifra
de
afaceri:
a)
încălcarea
art.
13
din
lege;
b)
încheierea
unei
operaţiuni
de
concentrare
economică
cu
încălcarea
prevederilor
art.
16
alin.
(4)
din
lege;
c)
începerea
unei
acţiuni
de
concentrare
economică
declarate
incompatibilă
cu
prevederile
legii
printr-o
decizie
a
Consiliului
Concurenţei;
d)
neîndeplinirea
unei
obligaţii
sau
a
unei
condiţii
impuse
printr-o
decizie
luată
în
conformitate
cu
prevederile
legii.
152.
Individualizarea
sancţiunilor
în
cazul
contravenţiilor
enu-
merate
la
pct.
150
şi
151
se
va
face,
ţinându-se
seama
de
gra-
vitatea
faptei
şi
a
consecinţelor
sale
asupra
concurenţei,
după
criteriile
prevăzute
la
art.
57
din
lege,
în
condiţiile
stabilite
prin
norme
adoptate
de
Consiliul
Concurenţei.
153.
Consiliul
Concurenţei,
respectiv
Oficiul
Concurenţei,
potri-
vit
art.
59
alin.
(2)
din
lege,
îi
poate
obliga
prin
decizie
pe
agenţii
economici
sau
asociaţiile
de
agenţi
economici
la
plata
unor
amenzi
cominatorii
în
sumă
de
până
la
750.000
lei
pentru
fie-
care
zi
de
întârziere,
calculată
de
la
data
stabilită
prin
decizie,
pentru
a-i
determina:
a)
să
respecte
prevederile
art.
13
din
lege;
b)
să
aplice
măsurile
enunţate
printr-o
decizie
luată
de
Consiliul
Concurenţei,
în
condiţiile
art.
51
alin.
(2)
lit.
c)
din
lege.
154.
Contravenţiile
la
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
se
con-
stată
de
către
personalul
de
control
împuternicit
de
Consiliul
Concurenţei,
respectiv
de
Oficiul
Concurenţei.
Sancţiunile
pentru
contravenţiile
prevăzute
la
art.
55
lit.
b)-e)
şi
la
art.
56
lit.
d)
din
lege
se
aplică
de
către
personalul
de
control
împuternicit
de
Consiliul
Concurenţei,
respectiv
de
Oficiul
Concurenţei.
Sancţiunile
pentru
contravenţiile
prevăzute
la
art.
55
lit.
a)
şi
la
art.
56
lit.
a)-c),
precum
şi
amenzile
cominatorii
prevăzute
la
art.
59
din
lege
se
aplică
de
către
comisiile
Consiliului
Concurenţei
sau,
după
caz,
de
Oficiul
Concurenţei,
prin
decizie.
Împotriva
deciziilor
luate
de
comisiile
Consiliului
Concurenţei
sau,
după
caz,
de
Oficiul
Concurenţei
se
poate
face
plângere
în
termen
de
15
zile
de
la
comunicarea
deciziei
la
preşedintele
Consiliului
Concurenţei,
respectiv
la
şeful
Oficiului
Concurenţei,
care
se
pronunţă
prin
decizie
motivată.
Deciziile
preşedintelui
Consiliului
Concurenţei,
respectiv
ale
şefului
Oficiului
Concurenţei,
luate
în
condiţiile
alineatului
de
mai
sus,
pot
fi
atacate
în
faţa
Secţiei
de
contencios
administrativ
a
Curţii
Supreme
de
Justiţie,
în
termen
de
15
zile
de
la
comunicarea
deciziei.
155.
Contravenţiilor
prevăzute
la
art.
55
lit.
b)-e)
şi
la
art.
56
lit.
d)
din
lege
li
se
aplică
prevederile
Ordonanţei
Guvernului
nr.
2/2001
privind
regimul
juridic
al
contravenţiilor,
cu
modificările
ulterioare,
cu
excepţia
art.
28
şi
29.
CAPITOLUL
III
Prevederi
diverse
Noţiunea
de
piaţă
relevantă
156.
Noţiunea
de
piaţă
relevantă
afectată
de
concentrarea
economică,
la
care
se
face
referire
la
pct.
3
din
„Instrucţiunile
cu
privire
la
calculul
cifrei
de
afaceri
în
cazurile
de
comportament
anticoncurenţial,
prevăzute
la
art.
5
şi
6
din
Legea
concurenţei
şi
în
cazurile
de
concentrare
economică
4)
"
şi
la
pct.
3
din
„Instrucţiunile
date
în
aplicarea
art.
33
alin.
(2)
din
Legea
concu-
renţei
nr.
21/1996,
cu
privire
la
calculul
taxei
de
autorizare
a
con-
centrărilor
economice
5)
",
trebuie
interpretată
în
sensul
de
piaţă
relevantă
pe
care
are
loc
operaţiunea
de
concentrare
economică.
În
cazul
unei
concentrări
economice
pe
verticală,
piaţa
rele-
vantă
pe
care
are
loc
operaţiunea
de
concentrare
economică
este
piaţa
relevantă
a
agentului
economic
achiziţionat.
Dacă
nu
există
o
cifră
de
afaceri
cumulată
a
agenţilor
econo-
mici
participanţi
la
operaţiunea
de
concentrare
economică
notifi-
cată,
deoarece
unul
dintre
agenţii
economici
în
cauză
nu
îşi
desfăşoară
activitatea
în
România,
se
va
lua
în
calcul
cifra
de
afaceri
a
agentului
economic
achiziţionat.
Confidenţialitatea
informaţiilor
157.
Orice
persoană
care
utilizează
sau
divulgă
în
alte
scopuri
decât
cele
prevăzute
de
lege
documente
sau
informaţii
cu
carac-
ter
de
secret
profesional,
primite
sau
despre
care
a
luat
cunoştinţă
în
îndeplinirea
atribuţiilor
de
serviciu
sau
în
legătură
cu
serviciul,
răspunde
potrivit
legii
penale,
putând
fi
obligată
şi
la
repararea
prejudiciului
cauzat.
Păstrarea
secretului
profesional
nu
împiedică
publicarea
de
informaţii
generale
sau
de
rapoarte
ce
nu
conţin
şi
secretele
pro-
fesionale
ale
părţilor
implicate
în
operaţiunea
de
concentrare.
Stabilirea
termenului
pentru
modificarea
planului
de
concentrare
158.
Pentru
modificarea
planului
concentrării
economice
notifi-
cate
astfel
încât
aceasta
să
poată
deveni
compatibilă
cu
un
mediu
concurenţial
normal,
în
condiţiile
unei
decizii
de
autorizare
condiţionată,
Consiliul
Concurenţei
va
stabili
un
termen
adecvat.
Transmiterea
documentelor
159.
Transmiterea
documentelor
şi
citaţiilor
de
către
Consiliul
Concurenţei
destinatarilor
poate
fi
efectuată
pe
una
dintre
următoarele
căi:
a)
personal,
contra
semnăturii
de
primire
(număr
de
înregistrare);
b)
scrisoare
recomandată;
c)
telefax;
d)
telex;
e)
poştă
electronică,
cu
confirmare
de
primire.
160.
Prevederile
pct.
159
lit.
a)
şi
b)
se
aplică
şi
pentru
transmiterea
la
Consiliul
Concurenţei
a
documentelor
de
către
părţile
notificatoare,
de
către
alte
părţi
implicate
sau
de
către
terţi,
alte
informaţii
putând
fi
transmise
şi
prin
căile
menţionate
la
lit.
c),
d)
sau
e).
161.
Când
un
document
sau
o
citaţie
este
trimisă
prin
telefax,
telex
sau
prin
poşta
electronică
se
consideră
că
a
fost
primită
de
destinatar
în
ziua
în
care
a
fost
transmis/transmisă.
PARTEA
a
IV-a
Precizări
privind
modul
de
completare
a
formularului
pentru
notificarea
concentrărilor
economice
în
baza
Legii
concurenţei
nr.
21/1996
A.
Scopul
formularului
162.
În
formularul
pentru
notificarea
concentrărilor
economice
se
precizează
informaţiile
care
trebuie
furnizate
de
un
agent
economic
sau
de
mai
mulţi
agenţi
economici
atunci
când
notifică
o
concentrare
economică.
Părţile
care
urmează
să
înainteze
notificarea
sunt
sfătuite
să
consulte
Consiliul
Concurenţei
cu
privire
la
posibilitatea
adoptării
notificării
în
formă
simplificată,
renunţându-se
astfel
la
furnizarea
anumitor
informaţii
care
nu
ar
fi
absolut
necesare
pentru
exami-
narea
operaţiunii.
B.
Necesitatea
unei
notificări
corecte
şi
complete
163.
Toate
informaţiile
cerute
în
formular
trebuie
să
fie
corecte
şi
complete;
furnizarea
prin
notificarea
făcută
a
unor
informaţii
inexacte
sau
incomplete
reprezintă
contravenţie
şi
este
sancţionată
cu
amendă.
În
cazul
furnizării
unor
informaţii
incomplete
sau
inexacte
Consiliul
Concurenţei
va
informa
în
scris
părţile
notificatoare
sau
pe
reprezentanţii
acestora.
Notificarea
va
deveni
efectivă
numai
la
data
la
care
informaţiile
corecte
şi
complete
sunt
primite
de
Consiliul
Concurenţei.
C.
Notificarea
În
formă
simplificată
164.
Părţile
notificatoare
pot
solicita
Consiliului
Concurenţei
permisiunea
prezentării
unei
notificări
în
formă
simplificată,
în
condiţiile
descrise
la
pct.
122
din
prezentul
regulament.
D.
Cine
trebuie
să
notifice
165.
Au
obligaţia
să
înainteze
notificarea
părţile
identificate
potrivit
pct.
110
din
prezentul
regulament.
E.
Cum
se
face
notificarea
166.
Părţile
care
notifică
o
operaţiune
de
concentrare
econo-
mică
sunt
sfătuite
să
acorde
o
importanţă
deosebită
modului
în
care
completează
formularul
de
notificare.
Având
în
vedere
faptul
că
termenele
în
care
Consiliul
Concurenţei
trebuie
să
se
pronunţe
asupra
unei
operaţiuni
de
concentrare
economică
încep
să
curgă
din
momentul
în
care
noti-
ficarea
a
devenit
efectivă,
prezentarea
unui
formular
completat
corespunzător
reduce
considerabil
perioada
de
analiză
a
operaţiunii
notificate.
Părţile
notificatoare
vor
completa
formularul
punct
cu
punct,
adaptând
cerinţele
generale
din
acesta
la
specificul
operaţiunilor,
activităţilor
sau
pieţelor
descrise.
Formularul
va
fi
însoţit
de
docu-
mentele
justificative.
O
atenţie
deosebită
se
va
acorda
completării
cap.
VI
din
formular,
informaţiile
privind
piaţa
relevantă
fiind
absolut
necesare
în
scopul
unei
corecte
definiri
a
pieţelor
relevante
afectate
şi,
implicit,
a
unei
corecte
evaluări
a
operaţiunii
de
concentrare
eco-
nomică
notificată.
Părţile
vor
folosi
pe
cât
posibil
o
terminologie
unitară.
Atunci
când
sunt
utilizaţi
termeni
tehnici
specifici
unui
anumit
domeniu
de
activitate
părţile
vor
defini
termenii
folosiţi.
Notificarea
trebuie
să
fie
semnată
de
persoana
împuternicită
în
acest
sens
şi
poate
fi
expediată
prin
poştă,
recomandat,
sau
prezentată
prin
curier
în
timpul
programului
normal
de
lucru
al
Consiliului
Concurenţei.
F.
Confidenţialitatea
167.
În
conformitate
cu
art.
65
din
lege,
oficialităţile
şi
ceilalţi
funcţionari
ai
Consiliului
Concurenţei
sunt
răspunzători
potrivit
legii
penale,
putând
fi
obligaţi
şi
la
repararea
prejudiciului
cauzat
prin
utilizarea
sau
divulgarea,
în
alte
scopuri
decât
cele
ale
îndeplinirii
procedurii
de
examinare
a
concentrării
economice
notificate,
a
documentelor
sau
informaţiilor
cu
caracter
de
secret
profesional,
primite
sau
despre
care
au
luat
cunoştinţă
în
îndeplinirea
atribuţiilor
de
serviciu
sau
în
legătură
cu
serviciul.
În
cazul
în
care
partea
sau
părţile
notificatoare
consideră
că
interesele
lor
ar
fi
atinse
dacă
anumite
informaţii
dintre
cele
cerute
de
notificare
ar
fi
comunicate
sau
făcute
accesibile
altor
părţi
decât
cele
implicate
în
concentrarea
economică,
aceste
informaţii
pot
fi
înaintate
separat,
cu
fiecare
pagină
numerotată
şi
marcată
clar
„secret
de
afaceri".
În
aceste
cazuri
părţile
notifica-
toare
implicate
vor
trebui
să
explice
printr-o
notă
separată
moti-
vele
pentru
care
aceste
informaţii
constituie
secrete
de
afaceri
şi
nu
trebuie
să
fie
divulgate
sau
publicate.
În
unele
cazuri
secretele
de
afaceri
pot
fi
înaintate
în
plicuri
separate,
menţionate
ca
anexă
la
notificare.
4)
Publicate
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr.
57
bis
din
4
aprilie
1997.
5)
Publicate
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr.
175
din
7
mai
1997.
G.
Definirea
unor
termeni
utilizaţi
În
formularul
de
notificare
168.
Partea
sau
părţile
care
notifică
-
în
cazurile
în
care
noti-
ficarea
este
făcută
numai
de
unul
dintre
agenţii
economici
parte
la
operaţiune
termenul
părţile
care
notifică
sau
părţile
notificatoare
se
referă
numai
la
agentul
economic
care
face
efectiv
notificarea.
169.
Partea
(părţile)
la
concentrarea
economică
-
acest
termen
se
referă
la
părţile
implicate,
adică
atât
la
părţile
care
achiziţionează,
cât
şi
la
părţile
achiziţionate,
la
părţile
care
fuzio-
nează
sau
la
părţile
care
dobândesc
controlul
în
comun,
inclusiv
la
toţi
agenţii
economici
la
care
pachetul
de
acţiuni
(părţi
sociale)
de
control
este
în
curs
de
achiziţionare
sau
care
face
obiectul
unei
licitaţii
publice.
Cu
excepţia
cazurilor
în
care
termenii
partea
(părţile)
notifica-
toare
şi
partea
(părţile)
la
concentrare
sunt
altfel
definiţi,
aceşti
ter-
meni
includ
toţi
agenţii
economici
care
aparţin
aceloraşi
grupuri
din
care
fac
parte
respectivele
părţi.
170.
An
-
toate
referirile
la
cuvântul
an
vor
fi
citite
cu
sensul
de
an
calendaristic,
dacă
nu
este
precizat
altfel.
Toate
informaţiile
solicitate
în
formular
se
referă,
dacă
nu
este
altfel
precizat,
la
anul
care
precede
celui
în
care
este
făcută
notificarea.
Datele
financiare
solicitate
în
formular
trebuie
furnizate
în
lei,
iar
atunci
când
este
cazul,
în
valută,
indicându-se
cursul
de
schimb
mediu
leu/valută
pentru
perioada
avută
în
vedere.
H.
Documentele
justificative
171.
Formularul
de
notificare
trebuie
să
fie
însoţit
de
următoa-
rele
documente
justificative:
a)
copii
certificate
de
pe
documentele
finale
sau
de
pe
cele
mai
recente
versiuni
ale
tuturor
documentelor
în
baza
cărora
are
loc
operaţiunea
de
concentrare
economică;
b)
copii
certificate
de
pe
bilanţul
contabil
din
anul
anterior,
pentru
toate
părţile
participante
la
concentrarea
economică,
pre-
cum
şi
pentru
grupurile
din
care
acestea
fac
parte;
c)
copii
certificate
de
pe
analizele,
rapoartele,
studiile
şi
cer-
cetările
prezentate
sau
pregătite
pentru
a
fi
prezentate
adunării
acţionarilor
(asociaţilor),
în
scopul
evaluării
sau
analizării
con-
centrării
economice
din
punct
de
vedere
al
condiţiilor
concurenţiale,
al
concurenţilor
(actuali
şi
potenţiali)
şi
al
condiţiilor
pieţei.
PARTEA
a
V-a
Dispoziţii
finale
şi
tranzitorii
172.
Anexa
face
parte
integrantă
din
prezentul
regulament.
173.
Prezentul
regulament
va
fi
pus
în
aplicare
prin
ordin
al
preşedintelui
Consiliului
Concurenţei
şi
va
fi
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I.
174.
La
data
intrării
în
vigoare
a
prezentului
regulament
se
abrogă
„Regulamentul
privind
autorizarea
concentrărilor
econo-
mice",
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr.
63
bis
din
14
aprilie
1997,
precum
şi
orice
dispoziţii
contrare.
CAPITOLUL
I
F
O
R
M
U
L
A
R
de
notificare
a
concentrărilor
economice
CAPITOLUL
III
ANEXĂ
1.
Pentru:
Informaţii
despre
părţi
Deţinerea
proprietăţii
şi
a
controlului
3.
Pentru
fiecare
dintre
părţile
implicate
în
concentrarea
eco-
a)
partea
(sau
părţile)
care
notifică;
şi
b)
alte
părţi
implicate*
)
în
operaţiunea
de
concentrare,
comunicaţi:
1.1.
denumirea
agentului
economic,
sediul
legal
(conform
certi-
ficatului
de
înregistrare
la
registrul
comerţului),
sediul
social
(sediul
real),
numărul
şi
data
certificatului
de
înregistrare
la
registrul
comerţului,
codul
unic
de
înregistrare,
atributul
fiscal,
numărul
de
telefon,
numărul
de
fax,
numele
persoanei
indicate
pentru
relaţii;
1.2.
obiectul
de
activitate
al
agenţilor
economici,
precizând
activităţile
principale
şi
activităţile
secundare.
CAPITOLUL
II
Informaţii
despre
operaţiunea
de
concentrare
economică
2.
Descrieţi
(pe
scurt)
natura
operaţiunii
de
concentrare
eco-
nomică
notificată,
precizând:
2.1.
dacă
operaţiunea
se
realizează
prin
fuziune,
prin
dobândi-
rea
controlului
unic
sau
a
controlului
în
comun
asupra
unuia
sau
mai
multor
agenţi
economici
în
totalitatea
lor
ori
asupra
unei
părţi
din
aceştia
sau
prin
crearea
unei
societăţi
în
comun
concentra-
tive,
precum
şi
dacă
dobândirea
controlului
se
face
direct
ori
indi-
rect;
2.2.
data
propusă
sau
aşteptată
a
oricăror
evenimente
majore
determinate
de
realizarea
concentrării;
2.3.
dacă,
în
cazul
unei
licitaţii
publice,
oferta
prezentată
a
fost
selecţionată
de
organizatorul
licitaţiei;
2.4.
dacă
operaţiunea
de
concentrare
economică
trebuie
avizată
de
alte
autorităţi
şi
situaţia
obţinerii
avizelor
respective;
2.5.
dacă
realizarea
operaţiunii
este
condiţionată
de
anumite
evenimente
speciale
sau
de
îndeplinirea
unor
condiţii
speciale.
nomică
furnizaţi
o
listă
cuprinzând
toţi
agenţii
economici
(români
şi
străini)
aparţinând
aceluiaşi
grup.
Această
listă
trebuie
să
includă:
3.1.
toţi
agenţii
economici
controlaţi
sau
persoanele
care
con-
trolează,
direct
ori
indirect,
părţile
implicate;
3.2.
toţi
agenţii
economici
activi
pe
piaţa
relevantă,
care
sunt
controlaţi,
direct
sau
indirect,
de:
a)
părţile
implicate;
b)
oricare
agent
economic
identificat
la
pct.
3.1.
3.3.
Pentru
fiecare
dintre
elementele
enumerărilor
de
mai
sus
specificaţi
natura
şi
mijloacele
de
exercitare
a
controlului.
3.4.
Informaţiile
prezentate
în
acest
capitol
pot
fi
ilustrate
prin
diagrame
sau
prin
alte
metode
grafice,
care
să
uşureze
înţelege-
rea
structurii
de
proprietate
şi
a
exercitării
controlului
asupra
agenţilor
economici.
CAPITOLUL
IV
Structura
economică
şi
financiară
a
concentrării
economice
4.
Furnizaţi
următoarele
informaţii:
4.1.
structura
proprietăţii
şi
deţinătorii
controlului,
înainte
şi
după
realizarea
operaţiunii
de
concentrare;
4.2.
natura
şi
valoarea
oricărui
eventual
ajutor
financiar
sau
de
altă
natură,
de
care
beneficiază
oricare
dintre
părţile
implicate
în
concentrarea
economică,
în
orice
calitate
şi
de
la
orice
entitate,
inclusiv
ajutor
de
stat;
4.3.
pentru
fiecare
dintre
agenţii
economici
implicaţi
în
concen-
trarea
economică
comunicaţi
următoarele
date
pentru
ultimii
3
ani
financiari,
iar
în
cazul
în
care
un
agent
economic
implicat
aparţine
unui
grup,
se
vor
comunica
şi
datele
aferente
grupului,
acordându-se
atenţie
ca
în
cazul
achiziţionării
parţiale
de
agenţi
economici
datele
să
se
refere
la
partea
care
face
obiectul
con-
centrării
economice:
4.3.1.
cifra
de
afaceri
totală;
4.3.2.
cifra
de
afaceri
realizată
în
România;
*
)
Alte
părţi
implicate
în
operaţiunea
de
concentrare
sunt:
agenţii
economici
care
achiziţionează
controlul
în
comun,
agenţii
economici
care
urmează
să
fie
achiziţionaţi,
precum
şi
agenţii
economici
care
aparţin
aceloraşi
grupuri
din
care
fac
parte
agenţii
economici
achizitori,
respectiv
achiziţionaţi.
4.3.3.
profitul
net;
4.3.4.
defalcarea
cifrei
de
afaceri
realizate
în
România
pe
categorii
de
activităţi
şi
produse.
CAPITOLUL
V
Legăturile
personale
şi
financiare
şi
achiziţii
precedente
5.
În
legătură
cu
părţile
implicate
în
concentrarea
economică,
precum
şi
cu
fiecare
agent
economic
sau
persoană
identificată
în
răspunsurile
date
la
cap.
III,
furnizaţi:
5.1.
o
listă
cuprinzând
toţi
agenţii
economici
activi
pe
pieţele
relevante,
în
cazul
cărora
agenţii
economici,
persoanele
sau
grupul
deţin,
individual
ori
colectiv,
10%
sau
mai
mult
din
drepturile
de
vot,
acţiunile
sau
alte
valori
mobiliare
emise;
în
fiecare
caz
numiţi
deţinătorul
şi
procentajul
deţinut;
5.2.
în
cazul
fiecărui
agent
economic:
o
listă
cuprinzând
mem-
brii
consiliilor
de
administraţie
şi
directorii
executivi
care
sunt,
în
acelaşi
timp,
membri
ai
consiliilor
de
administraţie
sau
directori
la
oricare
alt
agent
economic
activ
pe
pieţele
relevante;
şi
(acolo
unde
este
cazul)
pentru
fiecare
agent
economic,
o
listă
cuprinzând
membrii
consiliilor
de
administraţie
care
sunt
directori
la
oricare
alt
agent
economic
activ
pe
pieţele
relevante.
În
fiecare
caz
precizaţi
denumirea
celorlalţi
agenţi
economici
şi
poziţia
deţinută;
5.3.
detalii
despre
achiziţiile
de
agenţi
economici
efectuate
de
grupurile
identificate
mai
sus
în
ultimii
3
ani.
CAPITOLUL
VI
Informaţii
despre
pieţele
relevante
6.
Prezentaţi
lista
cuprinzând
produsele
fabricate
şi/sau
comercializate
de
agenţii
economici
implicaţi
în
operaţiunea
de
concentrare
economică,
astfel
cum
sunt
definite
aceste
produse
de
înşişi
agenţii
economici,
în
scopuri
de
marketing.
6.1.
Definiţi
pieţele
relevante
(a
produsului
şi
geografică)
pe
care
se
realizează
concentrarea
economică,
explicând
care
dintre
produsele
şi/sau
serviciile
agenţilor
economici
implicaţi
în
concen-
trare
sunt
incluse,
respectiv
excluse
din
aceste
pieţe
şi
de
ce.
6.2.
Furnizaţi
pentru
ultimii
3
ani,
pentru
fiecare
grupă
de
pro-
duse
implicate
în
operaţiunea
de
concentrare,
respectiv
pentru
fie-
care
piaţă
relevantă:
6.2.1.
mărimea
estimată
a
pieţei
relevante
(volum
şi
valoare);
Comparaţi
mărimea
estimată
cu
cea
provenind
din
alte
surse;
6.2.2.
vânzările
de
produse
(volum
şi
valoare)
realizate
de
agenţii
economici
implicaţi
şi
de
grupurile
lor
pe
piaţă;
estimaţi
cota
de
piaţă
deţinută
de
fiecare;
6.2.3.
cota
de
piaţă
estimată
a
concurenţilor
mai
importanţi
(inclusiv
importatorii)
prezenţi
pe
piaţa
geografică
relevantă;
6.2.4.
comparaţia
dintre
preţurile
practicate
de
agenţii
econo-
mici
implicaţi
în
concentrare
şi
preţurile
practicate
de
ceilalţi
con-
curenţi
importanţi
care
activează
pe
aceeaşi
piaţă
relevantă;
6.2.5.
estimarea
impactului
operaţiunii
de
concentrare
econo-
mică
asupra
preţului
produselor
şi/sau
al
serviciilor
de
pe
piaţa
relevantă,
la
nivelul
consumatorilor;
6.2.6.
estimarea
valorii
şi,
dacă
este
posibil,
a
volumului
importurilor
(indicând
ţările
de
origine)
pentru
produsele
de
pe
pieţele
relevante,
precum
şi
a
procentului
acestor
importuri
prove-
nite
de
la
grupurile
de
care
aparţin
agenţii
economici
implicaţi;
6.2.7.
estimarea
impactului
taxelor
vamale
şi
a
barierelor
de
altă
natură
(netarifare)
asupra
preţului
practicat
la
produsele
de
import
similare
cu
cele
de
pe
piaţa
relevantă.
Pentru
fiecare
dintre
informaţiile
furnizate
se
va
preciza
sursa
acestora.
I.
Condiţii
generale
pe
pieţele
afectate
Furnizaţi
informaţii
despre
primii
5
furnizori
importanţi
(naţionali
şi
internaţionali)
ai
părţilor
implicate
în
operaţiunea
de
concentrare
economică,
indicând
natura
şi
valoarea
achiziţiilor
părţilor
implicate
de
la
fiecare
dintre
aceşti
furnizori,
menţionând
adresa
şi
nume-
rele
de
telefon
şi
de
fax
la
care
pot
fi
contactaţi.
1.
Structura
ofertei
pe
pieţele
relevante
Furnizaţi
următoarele
informaţii:
a)
reţelele
existente
pentru
distribuţie
pe
piaţă
şi
importanţa
lor
pentru
extinderea
vânzărilor;
importanţa
respectivelor
reţele
de
distribuţie
ale
terţilor
şi
ale
agenţilor
economici
aparţinând
grupului
din
care
fac
parte
agenţii
economici
implicaţi
în
concentrare;
b)
reţeaua
existentă
de
service
(întreţinere
şi
reparaţii)
şi
importanţa
ei
pentru
extinderea
vânzărilor,
respectiv
importanţa
reţelelor
conduse
de
terţi
şi
de
agenţii
economici
care
aparţin
gru-
pului
din
care
fac
parte
agenţii
economici
implicaţi
în
concentrarea
economică
în
cauză;
c)
o
estimare
a
mărimii
capacităţii
totale
a
pieţei
româneşti
pentru
ultimii
3
ani;
pentru
această
perioadă,
ce
proporţie
din
această
capacitate
este
deţinută
de
fiecare
parte
la
concentrarea
economică
şi
care
au
fost
gradele
respective
de
utilizare
a
capa-
cităţii
deţinute
de
fiecare
parte.
2.
Structura
cererii
pe
pieţele
relevante
a)
Furnizaţi
informaţii
despre
primii
5
clienţi
(naţionali
şi
internaţionali)
ai
părţilor
implicate,
indicând
natura
şi
valoarea
vânzărilor
efectuate
de
părţi
către
fiecare
dintre
aceşti
clienţi,
menţionând
adresa
şi
numerele
de
telefon
şi
de
fax
la
care
aceştia
pot
fi
contactaţi.
b)
Descrieţi
structura
cererii
pe
pieţele
relevante.
Pentru
aceasta
luaţi
în
consideraţie
următoarele
elemente:
-
evaluarea
ritmului
de
creştere
a
pieţelor
relevante;
-
importanţa
preferinţelor
clienţilor
pentru
anumite
mărci
de
produse
consacrate,
diferenţele
dintre
produsele
de
pe
piaţa
rele-
vantă
şi
măsura
în
care
există
o
gamă
completă
de
produse;
-
gradul
de
concentrare
sau
de
dispersie
a
clienţilor;
-
segmentarea
clienţilor
în
diferite
grupuri
şi
descrierea
con-
sumatorului
tipic
pentru
fiecare
dintre
aceste
grupuri;
ANEXA
la
formular
-
importanţa
contractelor
de
distribuţie
exclusivă
şi
a
altor
tipuri
de
contracte
pe
termen
lung;
-
importanţa
administraţiei
publice,
a
altor
organisme
de
stat,
a
agenţilor
economici
cu
capital
de
stat
sau
cu
participarea
statu-
lui
asupra
dezvoltării
cererii.
c)
Descrieţi
efectul
operaţiunii
de
concentrare
economică
asu-
pra
consumatorilor
intermediari
şi
finali.
d)
Prezentaţi
programul
de
investiţii
asumat
de
achizitor
pentru
a
fi
realizat
la
agentul
economic
achiziţionat,
specificând:
-
volumul
total
al
investiţiilor
şi
eşalonarea
anuală
a
acestora;
-
destinaţia
investiţiilor,
respectiv
domeniile
de
activitate
în
care
sunt
realizate
(retehnologizare,
crearea
sau
extinderea
de
capacităţi
de
producţie
etc.);
-
stadiul
realizării
investiţiilor
la
data
notificării.
Precizaţi
efectul
programului
de
investiţii
asupra
creşterii
efi-
cienţei
economice
a
agentului
economic
achiziţionat
(scăderea
costurilor
de
producţie
şi/sau
de
distribuţie)
şi
asupra
preţului
de
piaţă
al
produselor.
3.
Intrarea
pe
piaţă
a)
Indicaţi
pentru
ultimii
5
ani
intrările
de
noi
concurenţi
sem-
nificativi
pe
pieţele
relevante;
furnizaţi
informaţii
privind
noii
concu-
renţi
şi
evaluaţi
cota
lor
actuală
pe
piaţă,
indicând
adresa
şi
numerele
de
telefon
şi
fax
la
care
pot
fi
contactaţi.
b)
Precizaţi
dacă,
după
părerea
părţilor
notificatoare,
există
agenţi
economici
potenţial
aflaţi
în
situaţia
de
a
intra
pe
pieţele
relevante;
furnizaţi,
în
măsura
în
care
este
posibil,
informaţii
des-
pre
aceşti
concurenţi
potenţiali,
indicând
şi
adresa
şi
numerele
de
telefon
şi
de
fax
la
care
pot
fi
contactaţi.
c)
Descrieţi
detaliat
diferiţii
factori
care
influenţează
intrarea
pe
pieţele
relevante
pe
care
are
loc
concentrarea
economică.
Pentru
aceasta:
-
estimaţi
costurile
totale
ale
intrării
(cercetare-dezvoltare,
rea-
lizarea
sistemelor
de
distribuţie,
activităţi
de
promovare,
reclamă,
asigurarea
service
etc.),
la
scara
echivalentă
unui
concurent
sem-
nificativ,
indicând
cota
de
piaţă
a
unui
astfel
de
concurent;
-
indicaţi
dacă
intrarea
pe
piaţă
este
condiţionată
de
obţine-
rea
unei
autorizaţii
de
natură
administrativă,
de
respectarea
unor
eventuale
prescripţii
cu
caracter
de
norme
obligatorii
sau
de
exis-
tenţa
unor
controale
legale
ori
administrative;
-
clarificaţi
în
ce
măsură
intrarea
pe
piaţă
depinde
de
acce-
sul
la
materiile
prime;
-
precizaţi
în
ce
măsură
intrarea
pe
piaţă
este
condiţionată
de
durata
contractelor
dintre
un
agent
economic
care
activează
pe
piaţă
şi
furnizorii
şi/sau
clienţii
săi;
-
descrieţi
importanţa
licenţelor
pentru
tehnologie
şi/sau
know-how
ori
a
licenţelor
pentru
alte
drepturi,
pe
pieţele
relevante.
4.
Cercetare-dezvoltare
a)
Apreciaţi
importanţa
cercetării
şi
dezvoltării
asupra
capa-
cităţii
unui
agent
economic
care
activează
pe
pieţele
relevante
pe
care
are
loc
concentrarea
economică
de
a
concura
pe
termen
lung.
b)
Explicaţi
natura
activităţilor
de
cercetare-dezvoltare
pe
pieţele
afectate,
desfăşurate
de
agenţii
economici
implicaţi
în
con-
centrarea
economică,
luând
în
considerare
următoarele
elemente:
-
intensitatea
activităţii
de
cercetare-dezvoltare
(definită
ca
raport
între
cheltuielile
cu
cercetarea-dezvoltarea
şi
cifra
de
afa-
ceri)
pentru
pieţele
relevante
şi
intensitatea
activităţii
de
cercetare-
dezvoltare
pentru
agenţii
economici
implicaţi;
importanţa
şi
tendinţa
cercetării-dezvoltării
tehnologice
pentru
aceste
pieţe
în
ultimii
ani
şi
în
viitor
(atât
în
procesele
de
producţie
cât
şi
în
sistemele
de
distribuţie);
-
inovaţiile
majore
făcute
pe
pieţele
pe
care
are
loc
concen-
trarea
economică
propusă
şi
agenţii
economici
cărora
acestea
le
sunt
atribuite;
-
ciclul
înnoirilor
şi
situaţia
în
care
se
află,
în
raport
cu
acest
ciclu,
agenţii
economici
implicaţi
în
concentrarea
economică
pro-
pusă;
-
importanţa
pentru
părţi
a
licenţelor
pentru
tehnologie,
know-
how
şi
pentru
alte
drepturi
pe
pieţele
implicate
în
concentrarea
economică
propusă.
5.
Acorduri
de
cooperare
a)
Precizaţi
în
ce
măsură
există
acorduri
de
cooperare
pe
ori-
zontală
şi/sau
pe
verticală
pe
pieţele
pe
care
are
loc
operaţiunea
de
concentrare
economică.
b)
Furnizaţi
informaţii
despre
acordurile
de
cooperare
cele
mai
importante
în
care
sunt
angajaţi
agenţii
economici
implicaţi
în
operaţiunea
de
concentrare
economică
pe
pieţele
pe
care
are
loc
concentrarea,
cum
ar
fi
acordurile
de
cercetare-dezvoltare,
de
licenţe,
de
producţie
în
comun,
de
specializare,
de
distribuţie,
de
livrare
pe
termen
lung
şi
acordurile
pentru
schimburile
de
informaţii.
6.
Asociaţii
profesionale
şi
patronale
a)
Precizaţi
asociaţiile
profesionale
şi/sau
patronale
în
care
părţile
la
concentrarea
economică
sunt
membre.
b)
Indicaţi
cele
mai
importante
asociaţii
profesionale
şi/sau
patronale
la
care
sunt
membri
clienţii
şi
furnizorii
părţilor
la
con-
centrarea
economică.
Furnizaţi
numele,
adresa,
numerele
de
telefon
şi
de
fax
pentru
asociaţiile
profesionale
şi
patronale
de
mai
sus.
II.
Integrarea
verticală
Descrieţi
modul
în
care
agenţii
economici,
inclusiv
grupurile
din
care
aceştia
fac
parte,
implicaţi
în
operaţiunea
de
concentrare
economică
produc
şi
îşi
vând
produsele
şi/sau
serviciile,
de
exemplu
dacă
sunt
numai
producători,
sau
dacă
sunt
numai
distri-
buitori,
atât
înainte
de
operaţiunea
de
concentrare
economică
pro-
pusă,
cât
şi
după
înfăptuirea
acesteia.
Precizaţi
natura
şi
gradul
de
integrare
verticală
a
fiecărui
agent
economic
implicat,
înainte
de
concentrarea
economică,
şi
gradul
de
integrare
pe
verticală
a
noii
entităţi
economice
rezultate
prin
înfăptuirea
operaţiunii
de
con-
centrarea
economică
propuse.
III.
Restricţionări
auxiliare
Dacă
părţile
la
concentrarea
economică
şi/sau
alte
părţi,
inclu-
siv
vânzătorul
şi
acţionarii
(asociaţii)
minoritari,
sunt
supuse
la
restricţionări
auxiliare,
respectiv
direct
legate
şi
necesare
pentru
implementarea
concentrării
economice:
a)
identificaţi
fiecare
restricţionare
auxiliară
prevăzută
în
acor-
durile
prezentate
împreună
cu
notificarea;
b)
explicaţi
de
ce
aceste
restricţionări
sunt
direct
legate
şi
necesare
pentru
implementarea
concentrării
economice.
IV.
Contextul
internaţional
Descrieţi
eventualele
aspecte
internaţionale
ale
concentrării
economice
propuse,
precizând
poziţia
pe
pieţele
internaţionale
respective
a
părţilor
implicate
în
concentrarea
economică
propusă.
I
N
S
T
R
U
C
Ţ
I
U
N
I
privind
aplicarea
art.
5
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
în
cazul
acordurilor
de
cooperare
pe
orizontală
În
temeiul
art.
28
alin.
(1)
şi
(3)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996,
Consiliul
Concurenţei
adoptă
prezentele
instrucţiuni.
CAPITOLUL
I
Introducere
1.1
Obiectivul
instrucţiunilor
1.
Prezentele
instrucţiuni
stabilesc
principiile
evaluării
acorduri-
lor
de
cooperare
pe
orizontală
sub
incidenţa
art.
5
din
Legea
con-
curenţei
nr.
21/1996,
denumită
în
continuare
lege
.
Cooperarea
este
de
tip
orizontal
dacă
acordul
sau
practica
concertată
se
rea-
lizează
între
agenţi
economici
care
operează
la
acelaşi
nivel
pe
piaţă.
În
majoritatea
situaţiilor
cooperarea
orizontală
are
ca
finali-
tate
cooperarea
dintre
concurenţii
de
pe
piaţă.
Această
cooperare
acoperă
domenii
cum
ar
fi:
cercetarea
şi
dezvoltarea,
producţia,
achiziţiile
sau
comercializarea.
2.
Acordurile
de
cooperare
pe
orizontală
pot
crea
probleme
privind
concurenţa
pe
pieţele
afectate.
Este
cazul
acordurilor
prin
care
părţile
convin
să
fixeze
preţurile
ori
volumul
producţiei,
să
îşi
împartă
pieţele
sau
clienţii,
sau
cazul
acordurilor
care
conferă
părţilor
posibilitatea
de
a-şi
menţine
sau
majora
puterea
pe
piaţă,
cu
efecte
negative
asupra
preţurilor,
volumului
producţiei,
inovaţiei,
diversificării
produselor
şi
calităţii
acestora.
3.
Pe
de
altă
parte,
cooperarea
pe
orizontală
poate
aduce
beneficii
economice
substanţiale.
Agenţii
economici
reacţionează
la
presiunea
concurenţială
din
ce
în
ce
mai
mare,
la
efectele
globa-
lizării
pieţelor,
la
progresele
tehnologice
rapide
şi,
în
general,
la
natura
din
ce
în
ce
mai
dinamică
a
pieţelor.
Cooperarea
poate
fi
un
instrument
pentru
împărţirea
riscurilor,
reducerea
costurilor,
uti-
lizarea
în
comun
a
know-how
şi
aplicarea
mai
rapidă
a
inovaţiei.
Pentru
întreprinderile
mici
şi
mijlocii
cooperarea
reprezintă
un
important
mijloc
de
adaptare
la
evoluţia
pieţei.
4.
Consiliul
Concurenţei,
recunoscând
beneficiile
economice
care
se
pot
crea
prin
cooperare,
trebuie
să
fie
sigur
că
este
menţinută
concurenţa
efectivă
pe
piaţă.
Art.
5
alin.
(2)
din
lege
stabileşte
cadrul
legal
al
unei
evaluări
complexe,
luându-se
în
considerare
atât
efectele
anticoncurenţiale,
cât
şi
beneficiile
eco-
nomice.
5.
Consiliul
Concurenţei
a
adoptat
„Regulamentul
privind
acor-
darea
exceptării,
pe
categorii
de
înţelegeri,
decizii
de
asociere
ori
practici
concertate,
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996",
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr.
56
bis
din
3
aprilie
1997.
Prin
acest
regu-
lament
s-a
stabilit
un
număr
de
8
categorii
de
înţelegeri,
decizii
de
asociere
ori
practici
concertate
susceptibile
de
a
fi
exceptate
de
la
aplicarea
prevederilor
art.
5
alin.
(1)
din
lege
în
anumite
condiţii.
În
cele
8
categorii
au
fost
incluse
atât
acordurile
de
cercetare-dezvoltare,
la
cap.
IV,
cât
şi
acordurile
de
specializare,
la
cap.
V.
Pieţele
în
schimbare
au
generat
o
gamă
şi
o
utilizare
din
ce
în
ce
mai
diversificate
ale
cooperării
orizontale.
Sunt
nece-
sare
orientări
mai
complete
şi
actualizate
pentru
a
se
îmbunătăţi
claritatea
şi
transparenţa
în
acest
domeniu,
cu
privire
la
aplicabili-
tatea
art.
5
din
lege.
În
scopul
unei
abordări
cu
accent
pe
evalu-
area
economică,
pentru
asigurarea
unei
protecţii
mai
eficiente
a
concurenţei
şi
pentru
o
mai
mare
siguranţă
juridică
a
agenţilor
economici
s-a
impus
adoptarea
de
către
Consiliul
Concurenţei
a
unor
noi
regulamente
privind
exceptarea
categoriilor
de
acorduri
de
cercetare-dezvoltare
şi
de
specializare,
cu
abrogarea
cores-
punzătoare
a
capitolelor
vechiului
regulament.
6.
Obiectivul
prezentelor
instrucţiuni
este
de
a
oferi
un
cadru
analitic
pentru
tipurile
cele
mai
frecvente
de
cooperare
orizontală,
inclusiv
pentru
cele
două
categorii
de
acorduri
de
cercetare-dez-
voltare
şi
de
specializare,
care
fac
obiectul
noilor
regulamente
adoptate
de
Consiliul
Concurenţei.
Acest
cadru
se
bazează
în
pri-
mul
rând
pe
criteriile
folosite
la
analiza
contextului
economic
al
unui
acord
de
cooperare.
Criteriile
economice
(cum
ar
fi
puterea
pe
piaţă
a
părţilor
şi
alţi
factori
referitori
la
structura
pieţei)
alcătuiesc
un
element-cheie
al
evaluării
impactului
pe
care
îl
poate
genera
cooperarea
asupra
pieţei.
Având
în
vedere
marea
varietate
a
tipurilor
şi
combinaţiilor
de
cooperări
orizontale,
pre-
cum
şi
diversitatea
condiţiilor
de
piaţă
în
care
operează,
este
imposibil
să
se
ofere
răspunsuri
specifice
la
toate
situaţiile
posi-
bile.
1.2.
Domeniul
de
aplicare
a
instrucţiunilor
7.
Prezentele
instrucţiuni
se
referă
la
înţelegerile
sau
la
prac-
ticile
concertate,
denumite
în
continuare
acorduri
,
care
se
reali-
zează
între
doi
sau
mai
mulţi
agenţi
economici
care
operează
la
acelaşi
nivel
pe
piaţă,
de
exemplu
la
acelaşi
nivel
de
producţie
sau
de
distribuţie.
Termenul
concurenţi
,
conform
utilizării
sale
în
prezentele
instrucţiuni,
cuprinde
atât
concurenţii
reali,
cât
şi
con-
curenţii
potenţiali.
Un
agent
economic
este
considerat
concurent
real
fie
dacă
acţionează
pe
aceeaşi
piaţă
relevantă,
fie
dacă,
în
lipsa
acordului,
are
capacitatea
să
îşi
modifice
rapid
producţia
pentru
a
intra
pe
piaţa
relevantă
fără
costuri
sau
riscuri
suplimen-
tare
semnificative,
ca
răspuns
la
o
creştere
mică
şi
permanentă
a
preţurilor
pe
această
piaţă,
adică
dacă
există
substituibilitate
ime-
diată
din
punct
de
vedere
al
furnizorului.
Acelaşi
tip
de
raţiona-
ment
poate
conduce
la
gruparea
diverselor
zone
geografice.
Când
substituibilitatea
din
punct
de
vedere
al
furnizorului
poate
atrage
după
sine
necesitatea
adaptării
semnificative
a
activelor
corporale
şi
necorporale
existente,
efectuarea
de
investiţii
suplimentare,
lua-
rea
de
decizii
strategice
sau
întârzierea
adoptării
lor,
agentul
eco-
nomic
nu
va
fi
considerat
concurent
real,
ci
un
concurent
potenţial.
Un
agent
economic
este
considerat
concurent
potenţial
dacă
există
dovezi
că,
în
lipsa
acordului,
agentul
economic
res-
pectiv
ar
putea
face
investiţiile
suplimentare
necesare,
astfel
încât
să
pătrundă
pe
piaţa
relevantă
ca
răspuns
la
o
creştere
mică
şi
permanentă
a
preţurilor
pe
această
piaţă.
Prezentele
instrucţiuni
se
referă
numai
la
acele
tipuri
de
coo-
perări
care
determină
creşterea
eficienţei,
adică
la
acordurile
de
cercetare-dezvoltare,
de
producţie,
de
achiziţii,
de
comercializare,
privind
standardele
şi
acordurile
de
mediu.
8.
Acordurile
încheiate
între
agenţii
economici
care
operează
la
niveluri
diferite
pe
lanţul
de
producţie
sau
de
distribuţie,
adică
acordurile
verticale,
nu
sunt
incluse,
în
principiu,
în
prezentele
instrucţiuni,
fiind
cuprinse
în
„Instrucţiunile
privind
aplicarea
art.
5
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
în
cazul
înţelegerilor
verticale".
În
cazul
în
care
acordurile
verticale,
cum
sunt
acordurile
de
distribuţie,
se
încheie
între
concurenţi,
efectele
lor
asupra
pieţei
şi
posibilele
probleme
de
concurenţă
pot
fi
asemănătoare
cu
cele
ale
acordurilor
orizontale.
Prin
urmare,
acordurile
trebuie
evaluate
conform
principiilor
descrise
în
prezentele
instrucţiuni.
Aceasta
nu
exclude
aplicarea
suplimentară
a
„Instrucţiunilor
privind
aplicarea
art.
5
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
în
cazul
înţelegerilor
ver-
ticale",
pentru
a
se
evalua
restricţiile
verticale
incluse
în
aceste
acorduri.
9.
Acordurile
pot
combina
diverse
etape
de
cooperare,
ca
de
exemplu
activitatea
de
cercetare-dezvoltare
combinată
cu
aplica-
rea
rezultatelor
acesteia.
Dacă
nu
cad
sub
incidenţa
„Regulamentului
Consiliului
Concurenţei
privind
autorizarea
con-
centrărilor
economice",
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr.
63
bis
din
14
aprilie
1997,
acordurile
orizontale
sunt
evaluate
conform
prevederilor
prezentelor
instrucţiuni.
În
funcţie
de
obiectivele
urmărite
prin
cooperare
se
stabileşte
capitolul
cores-
punzător
din
prezentele
instrucţiuni
care
se
aplică
acordului
respectiv.
La
stabilirea
obiectivelor
se
iau
în
considerare
mai
ales
2
factori:
în
primul
rând,
punctul
de
plecare
al
cooperării
şi,
în
al
doilea
rând,
gradul
de
integrare
a
diferitelor
funcţii
care
se
com-
bină.
Cooperarea
care
presupune
cercetare-dezvoltare
în
comun,
precum
şi
aplicarea
în
comun
a
rezultatelor
este
cuprinsă
la
capi-
tolul
„Acorduri
de
cercetare-dezvoltare",
deoarece
producţia
în
comun
va
avea
loc
numai
dacă
cercetarea-dezvoltarea
în
comun
a
reuşit.
Aceasta
implică
faptul
că
rezultatele
cercetării-dezvoltării
în
comun
sunt
decisive
pentru
producţie.
Prin
urmare,
acordul
de
cercetare-dezvoltare
poate
fi
considerat
ca
fiind
punctul
de
ple-
care
al
cooperării.
Evaluarea
se
va
schimba
dacă
acordul
a
prevăzut
o
integrare
deplină
în
domeniul
producţiei
şi
doar
o
inte-
grare
parţială
a
unor
activităţi
de
cercetare-dezvoltare.
În
acest
caz
posibilele
efecte
anticoncurenţiale
şi
beneficiile
economice
ale
cooperării
se
vor
lega
în
mare
măsură
de
producţia
în
comun,
iar
acordul
va
fi
examinat
în
conformitate
cu
principiile
stabilite
la
capitolul
„Acordurile
de
producţie".
Înţelegerile
mai
complexe,
cum
ar
fi
alianţele
strategice,
care
combină
în
diverse
moduri
o
serie
de
domenii
şi
instrumente
diferite
de
cooperare,
nu
fac
obiectul
prezentelor
instrucţiuni.
Evaluarea
fiecărui
domeniu
de
cooperare
din
cadrul
unui
acord
se
poate
realiza
cu
ajutorul
capitolului
corespunzător
din
instrucţiuni,
iar
înţelegerile
complexe
vor
fi
ana-
lizate
şi
în
integralitatea
lor.
10.
Criteriile
stabilite
în
prezentele
instrucţiuni
se
aplică
la
coo-
perarea
privind
bunurile
şi
serviciile,
denumite
colectiv
produse
.
Operaţiunile
care
intră
sub
incidenţa
Regulamentului
privind
auto-
rizarea
concentrărilor
economice,
emis
de
Consiliul
Concurenţei,
nu
sunt
analizate
prin
prisma
principiilor
conţinute
în
prezentele
instrucţiuni.
11.
Evaluarea
conform
art.
5,
aşa
cum
este
descrisă
în
pre-
zentele
instrucţiuni,
nu
va
prejudicia
posibila
aplicare
paralelă
a
art.
6
din
lege
la
acordurile
de
cooperare
orizontală.
1.3.
Principiile
de
bază
ale
evaluării
în
baza
art.
5
din
lege
1.3.1.
Art.
5
alin.
(1)
din
lege
12.
Art.
5
alin.
(1)
se
aplică
înţelegerilor
de
cooperare
pe
ori-
zontală
şi
pe
verticală,
care
au
ca
obiect
sau
pot
avea
ca
efect
restrângerea,
împiedicarea
sau
denaturarea
concurenţei,
denumite
în
continuare
restrângeri
ale
concurenţei
,
pe
piaţa
românească
sau
pe
o
parte
a
acesteia.
13.
În
unele
cazuri
natura
cooperării
indică
de
la
început
apli-
cabilitatea
art.
5
alin.
(1)
din
lege.
Este
cazul
acordurilor
care
prin
obiectul
lor
urmăresc
restrângerea
concurenţei
prin
intermediul
fixării
preţurilor,
limitării
producţiei
sau
împărţirii
pieţelor
ori
clienţilor.
Aceste
acorduri
sunt
considerate
ca
având
efecte
nega-
tive
asupra
concurenţei
pe
piaţă
şi,
ca
urmare,
nu
este
necesar
să
se
examineze
efectele
lor
reale
asupra
concurenţei
şi
pieţei
pentru
a
se
stabili
dacă
se
încadrează
la
art.
5
alin.
(1)
din
lege.
14.
Multe
acorduri
de
cooperare
orizontală
nu
au
ca
obiect
o
restrângere
a
concurenţei.
În
acest
caz
este
necesară
analizarea
efectelor
acordului.
Pentru
această
analiză
nu
este
suficient
ca
acordul
să
limiteze
concurenţa
dintre
părţi.
Concurenţa
de
pe
întreaga
piaţă
trebuie
să
fie
afectată
în
asemenea
măsură
încât
să
existe
premisele
unor
efecte
negative
asupra
pieţei
din
punctul
de
vedere
al
preţurilor,
producţiei,
inovaţiei
sau
diversităţii
ori
calităţii
bunurilor
şi
serviciilor.
15.
Faptul
că
un
acord
poate
provoca
astfel
de
efecte
nega-
tive
depinde
de
contextul
economic,
ţinându-se
seama
atât
de
natura
acordului,
cât
şi
de
puterea
combinată
de
pe
piaţă
a
părţilor,
care
determină
-
împreună
cu
alţi
factori
structurali
-
capacitatea
acordului
de
cooperare
de
a
afecta
concurenţa
într-o
măsură
semnificativă.
1.3.1.1.
Natura
acordului
16.
Natura
unui
acord
se
referă
la
factori
cum
ar
fi
domeniul
şi
obiectivul
cooperării,
relaţia
concurenţială
dintre
părţi
şi
gradul
în
care
îşi
combină
activităţile.
17.
Este
mică
probabilitatea
ca
anumite
tipuri
de
acorduri,
de
exemplu
majoritatea
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
sau
coo-
perarea
în
vederea
fixării
standardelor
ori
a
îmbunătăţirii
condiţiilor
de
mediu,
să
cuprindă
restricţii
cu
privire
la
preţuri
şi
producţie.
Dacă
aceste
tipuri
de
acorduri
au
totuşi
efecte
negative,
aceste
efecte
se
referă
la
inovaţie
sau
la
varietatea
produselor.
Uneori
ele
pot
conduce
la
închiderea
pieţei.
18.
Alte
tipuri
de
cooperare,
cum
ar
fi
acordurile
de
producţie
sau
de
achiziţii,
provoacă
în
mod
tipic
un
anumit
grad
de
combi-
nare
a
costurilor
totale.
Dacă
acest
grad
este
semnificativ,
părţile
îşi
pot
coordona
mai
uşor
atât
preţurile
pe
piaţă,
cât
şi
producţia.
Costurile
în
comun
pot
fi
semnificative
numai
în
anumite
condiţii.
În
primul
rând,
domeniul
de
cooperare,
de
exemplu
producţie
şi
achiziţii,
trebuie
să
reprezinte
un
procent
ridicat
din
costurile
totale
pe
o
piaţă
dată.
În
al
doilea
rând,
părţile
trebuie
să
îşi
combine
în
mare
măsură
activităţile
în
domeniul
lor
de
cooperare.
Este,
de
exemplu,
cazul
în
care
părţile
produc
sau
achiziţionează
în
comun
un
produs
intermediar
important
sau
un
procent
însemnat
din
totalul
vânzărilor
lor
de
un
anumit
produs
finit.
19.
Datorită
naturii
lor
unele
categorii
de
acorduri
nu
se
înca-
drează
la
art.
5
alin.
(1)
din
lege.
Acest
lucru
este
valabil
în
cazul
cooperării
care
nu
presupune
coordonarea
comportamentului
con-
curenţial
al
părţilor
pe
piaţă,
cum
ar
fi:
a)
cooperarea
între
părţi
neconcurente;
b)
cooperarea
între
agenţi
economici
concurenţi
care
nu
îşi
pot
realiza
în
mod
independent
proiectul
sau
activitatea
la
care
se
referă
cooperarea;
c)
cooperarea
privind
o
activitate
care
nu
influenţează
parametrii
relevanţi
ai
concurenţei.
Aceste
categorii
de
cooperări
se
încadrează
la
art.
5
alin.
(1)
din
lege
dacă
implică
agenţi
economici
cu
o
putere
pe
piaţa
semnificativă,
care
pot
genera
probleme
de
închidere
a
pieţei
pentru
terţe
părţi.
20.
O
altă
categorie
de
acorduri
care
poate
fi
încadrată
de
la
început
la
art.
5
alin.
(1)
din
lege
este
cea
a
acordurilor
de
coo-
perare
care
au
ca
obiect
restrângerea
concurenţei
prin
fixarea
preţurilor,
limitarea
producţiei
sau
împărţirea
pieţelor
ori
a
clienţilor.
Aceste
restricţii
sunt
considerate
deosebit
de
dăunătoare
pentru
că
afectează
direct
rezultatul
procesului
concurenţial.
Fixarea
preţurilor
şi
limitarea
producţiei
conduc
direct
la
preţuri
mai
ridicate
pentru
clienţi
sau
la
oferte
sub
cantitatea
cerută.
Împărţirea
pieţelor
ori
a
clienţilor
reduce
posibilitatea
de
alegere
a
clienţilor
şi
generează
creşterea
preţurilor
sau
scăderea
pro-
ducţiei.
Se
poate
presupune
deci
că
aceste
restricţii
au
efecte
negative
asupra
pieţei.
Prin
urmare,
ele
sunt
interzise
indiferent
de
cifrele
de
afaceri
şi
de
cotele
de
piaţă
ale
părţilor,
fără
să
beneficieze,
conform
prevederilor
art.
8
din
lege,
de
exceptarea
pe
criteriul
de
minimis
.
21.
Acordurile
care
nu
aparţin
categoriilor
menţionate
mai
sus
necesită
analize
ulterioare
pentru
a
se
decide
dacă
se
încadrează
la
art.
5
alin.
(1)
din
lege.
Analiza
poate
cuprinde
criterii
legate
de
piaţă,
cum
ar
fi
poziţia
pe
piaţă
a
părţilor
sau
alţi
factori
struc-
turali.
1.3.1.2.
Puterea
pe
piaţă
şi
structura
pieţei
22.
Punctul
de
plecare
al
analizei
este
poziţia
părţilor
pe
pieţele
afectate
de
cooperare.
Aceasta
permite
să
se
stabilească
dacă
părţile
îşi
vor
păstra,
vor
dobândi
sau
îşi
vor
majora
puterea
pe
piaţă
prin
cooperare,
adică
măsura
în
care
pot
produce
efecte
negative
pe
piaţă
în
ceea
ce
priveşte
preţurile,
producţia,
inovaţia
sau
varietatea
ori
calitatea
produselor
sau
serviciilor.
Pentru
a
se
efectua
această
analiză
trebuie
definite
pieţele
relevante,
folosind
metodologia
din
Instrucţiunile
cu
privire
la
definirea
pieţei
rele-
vante,
în
scopul
stabilirii
părţii
substanţiale
de
piaţă,
emise
de
Consiliul
Concurenţei
şi
publicate
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr.
57
bis
din
4
aprilie
1997.
23.
Dacă
părţile
au
împreună
o
cotă
de
piaţă
combinată
mică
şi
probabilitatea
apariţiei
vreunui
efect
restrictiv
al
cooperării
este
şi
ea
redusă,
nu
este
nevoie,
în
mod
normal,
de
analize
mai
pro-
funde.
În
cazul
în
care
una
dintre
cele
două
părţi
ale
unui
acord
are
o
cotă
de
piaţă
nesemnificativă
şi
nu
posedă
resurse
impor-
tante,
chiar
şi
o
cotă
de
piaţă
combinată
mare
nu
poate
fi
consi-
derată
ca
indicând
un
efect
restrictiv
asupra
concurenţei
pe
piaţă.
Dacă
există
mai
mult
de
două
părţi,
cota
cumulată
a
tuturor
con-
curenţilor
aflaţi
în
cooperare
trebuie
să
fie
semnificativ
mai
mare
decât
cota
celui
mai
mare
concurent
participant.
24.
Pe
lângă
poziţia
pe
piaţă
a
părţilor
şi
cotele
lor
de
piaţă
cumulate,
un
alt
factor
care
poate
fi
luat
în
considerare
la
evalu-
area
impactului
cooperării
asupra
concurenţei
este
concentrarea
pieţei,
adică
poziţia
şi
numărul
concurenţilor
de
pe
piaţă.
Se
poate
folosi
ca
indicator
Indicele
Herfindahl-Hirschman
(HHI),
care
reprezintă
suma
pătratelor
cotelor
de
piaţă
separate
ale
tutu-
ror
concurenţilor.
La
un
HHI
sub
1.000
concentrarea
pieţei
poate
fi
considerată
redusă,
între
1.000
şi
1.800
este
medie,
iar
peste
1.800
este
mare.
Indicele
HHI
obţinut
după
cooperare
este
impor-
tant
pentru
evaluarea
posibilelor
efecte
de
piaţă
ale
unei
coo-
perări.
Un
alt
posibil
indicator
ar
fi
indicele
de
concentrare
a
marilor
firme,
care
adună
pătratele
cotelor
de
piaţă
individuale
ale
principalilor
concurenţi.
25.
În
funcţie
de
poziţia
pe
piaţă
a
părţilor
şi
de
concentrarea
pieţei
pot
fi
luaţi
în
considerare
şi
alţi
factori,
cum
ar
fi
stabilitatea
în
timp
a
cotelor
de
piaţă,
barierele
la
intrarea
pe
piaţă
şi
proba-
bilitatea
intrării
pe
piaţă,
puterea
cumpărătorilor/furnizorilor
compa-
rativ
cu
cea
a
părţilor
sau
natura
produselor
(de
exemplu,
omogenitate,
maturitate).
Dacă
din
punct
de
vedere
al
inovaţiei
există
probabilitatea
unui
impact
asupra
concurenţei,
care
nu
poate
fi
măsurat
corespunzător
pe
baza
pieţelor
existente,
pot
fi
luaţi
în
considerare
factori
specifici
de
analiză
a
acestor
efecte.
1.3.2.
Art.
5
alin.
(2)
din
lege
26.
Acordurile
care
se
încadrează
la
art.
5
alin.
(1)
din
lege
pot
fi
exceptate
dacă
sunt
îndeplinite
cumulativ
condiţiile
prevăzute
la
art.
5
alin.
(2)
din
lege.
1.3.2.1.
Beneficii
economice
27.
O
condiţie
importantă
pentru
exceptare
este
ca
acordul
să
contribuie
la
îmbunătăţirea
producţiei
sau
a
distribuţiei
produselor
ori
la
promovarea
progresului
tehnic
sau
economic.
Deoarece
aceste
beneficii
sunt
legate
de
eficienţa
statică
sau
dinamică,
ele
pot
fi
denumite
beneficii
economice
.
Beneficiile
economice
pot
pre-
vala
asupra
efectelor
restrictive
privind
concurenţa.
De
exemplu,
o
cooperare
poate
permite
agenţilor
economici
să
ofere
bunuri
şi
servicii
de
o
calitate
superioară,
la
preţuri
mai
mici,
sau
să
lan-
seze
mai
repede
inovaţii.
Majoritatea
creşterilor
de
eficienţă
sunt
determinate
de
combinarea
şi
de
integrarea
diverselor
capacităţi
sau
resurse.
Părţile
trebuie
să
demonstreze
că
majorarea
efi-
cienţei
va
fi
probabil
generată
de
cooperare
şi
că
aceasta
nu
poate
fi
realizată
prin
mijloace
mai
puţin
restrictive.
Declaraţiile
de
creştere
a
eficienţei
trebuie
să
fie
fundamentate.
Speculaţiile
sau
declaraţiile
cu
caracter
general
privitoare
la
reducerea
costurilor
nu
sunt
suficiente.
28.
Consiliul
Concurenţei
nu
ia
în
considerare
reducerile
de
costuri
ca
urmare
a
reducerii
producţiei,
partajării
pieţei
sau
a
simplei
exercitări
a
puterii
pe
piaţă.
1.3.2.2
Beneficii
pentru
consumatori
29.
Beneficiile
economice
trebuie
să
apară
nu
doar
la
părţile
la
acord,
ci
şi
la
consumatori.
În
general,
transmiterea
beneficiilor
către
consumatori
va
depinde
de
intensitatea
concurenţei
pe
piaţa
relevantă.
Presiunile
concurenţiale
vor
asigura
de
regulă
transferul
reducerilor
de
costuri
către
consumatori
prin
intermediul
scăderii
preţurilor
sau
prin
stimularea
agenţilor
economici
de
a
introduce
produse
noi
pe
piaţă
cât
mai
repede
posibil.
Prin
urmare,
dacă
pe
piaţă
se
menţine
o
concurenţă
suficientă
pentru
a
motiva
părţile
din
acord,
procesul
concurenţial
va
garanta
de
regulă
transferul
către
consumatori
al
unei
cote
importante
din
beneficiile
economice.
1.3.2.3
Indispensabilitatea
30.
Restrângerea
concurenţei
trebuie
să
fie
necesară
pentru
realizarea
beneficiilor
economice.
Dacă
există
mijloace
mai
puţin
restrictive
prin
care
se
obţin
beneficii
similare,
creşterea
declarată
a
eficienţei
nu
poate
fi
folosită
pentru
a
motiva
restrângeri
ale
concurenţei.
Caracterul
indispensabil
al
unor
astfel
de
restricţionări
depinde
de
condiţiile
pieţei
şi
de
durata
acordului.
De
exemplu,
acordurile
de
exclusivitate
pot
rezolva
problema
„pasagerului
clan-
destin",
în
sensul
că
pot
proteja
un
participant
la
acord
împotriva
practicii
unor
cumpărători
care,
după
ce
obţin
de
la
un
agent
economic
toate
informaţiile
necesare
deciziei
de
a
cumpăra
un
anumit
produs,
cumpără
produsul
respectiv
de
la
un
concurent
al
acestuia,
care,
deşi
nu
a
făcut
cheltuieli
cu
promovarea
produ-
sului
nu
oferă
reduceri
de
preţ
substanţiale.
Astfel,
cel
din
urmă
obţine
profituri
fără
efort.
De
aceea
acordurile
de
exclusivitate
pot
fi
acceptate.
În
unele
împrejurări
însă
aceste
acorduri
nu
sunt
necesare
şi
pot
amplifica
efectul
restrictiv.
1.3.2.4.
Menţinerea
concurenţei
31.
Criteriul
eliminării
concurenţei
pentru
o
parte
substanţială
a
pieţei
produselor
este
legat
de
problema
dominanţei.
Dacă
un
agent
economic
este
într-o
poziţie
dominantă
sau
care
poate
deveni
dominantă,
ca
o
consecinţă
a
acordului
orizontal,
acordul
în
cauză
produce
efecte
anticoncurenţiale
în
sensul
art.
5
alin.
(1)
din
lege
şi
nu
poate
fi,
în
principiu,
exceptat.
1.3.3.
Art.
5
alin.
(3)
din
lege
32.
În
conformitate
cu
prevederile
art.
5
alin.
(3)
din
lege,
beneficiul
exceptării
prevăzut
la
alin.
(2)
al
aceluiaşi
articol
se
acordă
prin
decizie
a
Consiliului
Concurenţei,
pentru
cazurile
indi-
viduale
de
înţelegeri,
decizii
de
asociere
sau
practici
concertate,
şi
se
stabileşte
prin
regulament
al
Consiliului
Concurenţei,
pentru
unele
categorii
de
înţelegeri,
decizii
de
asociere
ori
practici
con-
certate.
33.
Prezentele
instrucţiuni
cuprind
modul
de
abordare
şi
pro-
cedura
care
trebuie
urmată
de
către
agenţii
economici
în
toate
cazurile
de
înţelegeri
de
cooperare
pe
orizontală,
indiferent
dacă
înţelegerea
reprezintă
un
caz
individual
sau
poate
fi
considerată
a
se
încadra
într-o
categorie
exceptată.
34.
Cele
mai
frecvente
forme
de
acorduri
în
domeniul
pro-
ducţiei/specializării,
până
la
un
prag
al
cotei
de
piaţă
de
20%,
iar,
în
domeniul
cercetării-dezvoltării,
până
la
un
prag
de
25%,
sunt
exceptate
de
la
aplicarea
art.
5
alin.
(1)
din
lege,
în
conformitate
cu
prevederile
„Regulamentului
privind
acordarea
exceptării
acor-
durilor
de
specializare
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996"
şi,
respectiv,
ale
„Regulamentului
privind
acordarea
exceptării
acordurilor
de
cerce-
tare-dezvoltare
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996",
dacă
acordurile
-
considerate
că
se
încadrează
în
categoriile
exceptate
-
îndeplinesc
condiţiile
pentru
aplicarea
exceptării
categoriei
şi
nu
conţin
restricţii
grave,
„clauze
negre",
care
să
facă
inaplicabilă
exceptarea
respectivei
categorii.
Dacă
există
una
sau
mai
multe
asemenea
restricţii,
beneficiul
exceptării
categoriei
se
pierde
pentru
întregul
acord.
35.
Pentru
exceptările
individuale
ale
acordurilor
de
cooperare
pe
orizontală,
inclusiv
ale
acordurilor
de
specializare
şi
de
cerce-
tare-dezvoltare,
care
nu
se
încadrează
în
condiţiile
de
exceptare
prevăzute
în
cele
două
regulamente
mai
sus
menţionate,
agenţii
economici
vor
proceda
în
conformitate
cu
prevederile
art.
5
alin.
(4)
şi
(8)
din
lege,
cu
prevederile
„Regulamentului
pentru
aplicarea
prevederilor
art.
5
şi
6
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
privind
practicile
anticoncurenţiale",
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr.
116
bis
din
9
iunie
1997
şi
cu
prevederile
„Regulamentului
privind
stabilirea
şi
perce-
perea
tarifelor
pentru
procedurile
şi
serviciile
prevăzute
de
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
şi
de
regulamentele
emise
în
aplicarea
acesteia",
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr.
116
bis
din
9
iunie
1997,
cu
modificările
anexei
la
cel
din
urmă.
Analiza
încadrării
acestor
acorduri
în
prevederile
art.
5
din
lege
se
va
face
în
conformitate
cu
prevederile
prezentelor
instrucţiuni.
CAPITOLUL
II
Acordurile
de
cercetare-dezvoltare
2.1.
Definiţie
36.
Acordurile
de
cercetare-dezvoltare
pot
fi
diferite
ca
formă
şi
domeniu
afectat.
Ele
pot
acoperi
o
gamă
largă
de
tipuri,
începând
cu
subcontractarea
anumitor
activităţi
de
cercetare-dez-
voltare
până
la
îmbunătăţirea
în
comun
a
tehnologiilor
existente
sau
la
cooperarea
în
domeniul
cercetării-dezvoltării
şi
comercia-
lizării
de
produse
complet
noi.
Înţelegerile
pot
lua
forma
unui
acord
de
cooperare
sau
a
unei
societăţi
în
comun
de
cooperare.
Acest
capitol
are
în
vedere
toate
formele
de
acorduri
de
cerce-
tare-dezvoltare,
inclusiv
acordurile
legate
de
acestea,
referitoare
la
producerea
sau
la
comercializarea
rezultatelor
cercetării-dezvoltării,
cu
condiţia
ca
obiectul
principal
al
cooperării
să
fie
cercetarea-
dezvoltarea.
Sunt
exceptate
fuziunile
şi
societăţile
în
comun
con-
centrative,
care
intră
sub
incidenţa
Regulamentului
privind
autorizarea
concentrărilor
economice,
emis
de
către
Consiliul
Concurenţei.
37.
Cooperarea
în
domeniul
cercetării-dezvoltării
poate
reduce
paralelismele
privind
costurile,
precum
şi
costurile
inutile,
generând
un
schimb
de
idei
şi
de
experienţă
semnificativ
şi
având
drept
rezultat
dezvoltarea
mai
rapidă
a
produselor
şi
tehnologiilor.
Ca
regulă
generală,
cooperarea
în
domeniul
cercetării-dezvoltării
tinde
către
globalizarea
acestei
activităţi.
38.
Întreprinderile
mici
şi
mijlocii
(IMM)
alcătuiesc
o
categorie
dinamică
şi
eterogenă,
care
se
confruntă
cu
numeroase
provocări,
inclusiv
cererea
crescândă
din
partea
marilor
companii
pentru
care
adeseori
acestea
lucrează
ca
subcontractanţi.
În
sectoarele
în
care
activitatea
de
cercetare-dezvoltare
este
intensă,
IMM
aflate
în
dezvoltare
rapidă,
adeseori
denumite
Întreprinderi
Începătoare
,
au
printre
obiective
şi
pe
acela
de
a
intra
în
topul
firmelor
active
pe
segmentele
de
piaţă
care
se
dezvoltă
rapid.
Pentru
a
face
faţă
acestor
provocări
şi
pentru
a
rămâne
competitive
IMM
trebuie
să
aibe,
în
mod
constant,
activitate
de
inovaţie.
Prin
cooperarea
în
domeniul
cercetării-dezvoltării
se
oferă
posibilitatea
creşterii
volu-
mului
acestei
activităţi
efectuate
de
către
IMM,
astfel
încât
aces-
tea
să
poată
concura
efectiv
cu
agenţii
economici
mai
puternici
de
pe
piaţă.
39.
În
anumite
circumstanţe
acordurile
de
cercetare-dezvoltare
pot
crea
totuşi
probleme
de
concurenţă,
cum
ar
fi
efectele
restric-
tive
asupra
preţurilor,
producţiei,
inovaţiei,
diversităţii
sau
calităţii
produselor.
2.2.
Pieţe
relevante
40.
Cheia
definirii
pieţei
relevante,
când
se
evaluează
efectele
unui
acord
de
cercetare-dezvoltare,
este
identificarea
acelor
pro-
duse,
tehnologii
sau
eforturi
în
direcţia
cercetării-dezvoltării,
care
vor
acţiona
ca
o
constrângere
la
competitivitate
asupra
părţilor.
La
un
capăt
al
spectrului
situaţiilor
posibile
inovaţia
poate
conduce
la
realizarea
unui
produs
sau
a
unei
tehnologii,
care
să
concureze
pe
o
piaţă
existentă
a
produselor
sau
a
tehnologiilor.
Este
cazul
cercetării-dezvoltării
îndreptate
către
micile
îmbunătăţiri
sau
diver-
sificări,
cum
ar
fi
noi
modele
ale
unui
anumit
produs.
În
acest
caz
efectele
posibile
privesc
piaţa
produselor
existente.
La
celălalt
capăt
inovaţia
poate
avea
drept
rezultat
un
produs
complet
nou,
care
îşi
creează
propria
piaţă
(de
exemplu,
spectrul
de
acţiune
al
unui
vaccin
nou
în
cazul
unei
boli
anterior
incurabile).
În
acest
caz
pieţele
existente
sunt
relevante
numai
dacă
sunt
într-un
fel
legate
de
inovaţia
respectivă.
Totuşi,
majoritatea
cazurilor
privesc
probabil
situaţii
între
cele
două
extreme,
de
exemplu,
situaţii
în
care
efortul
de
inovare
poate
crea
produse
sau
tehnologii
care
pe
parcurs
le
înlocuiesc
pe
cele
existente
(de
exemplu,
CD
care
au
înlocuit
plăcile
de
pick-up).
O
analiză
atentă
a
acestor
situaţii
poate
necesita
acoperirea
atât
a
pieţelor
existente,
cât
şi
a
impac-
tului
acordului
asupra
inovaţiei.
Pieţele
existente
a)
Pieţele
produselor
41.
În
cazul
în
care
cooperarea
se
referă
la
cercetarea-dez-
voltarea
pentru
îmbunătăţirea
produselor
existente,
aceste
produse
existente,
inclusiv
substitutele
apropiate,
formează
piaţa
relevantă
vizată
de
cooperare.
Acest
fapt
rezultă
din
prevederile
Instrucţiuni-
lor
privind
definirea
pieţei
relevante,
în
vederea
stabilirii
părţii
sub-
stanţiale
de
piaţă,
emise
de
către
Consiliul
Concurenţei
şi
publicate
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr.
57
bis
din
4
aprilie
1997.
42.
Dacă
eforturile
în
direcţia
cercetării-dezvoltării
au
drept
scop
modificarea
semnificativă
a
unui
produs
existent
sau
chiar
realizarea
unui
produs
nou
care
să
îl
înlocuiască
pe
cel
existent,
substituirea
cu
produsul
existent
poate
fi
imperfectă
sau
poate
necesita
mult
timp.
În
consecinţă,
produsele
vechi
şi
cele
potenţial
înlocuitoare
nu
ar
putea
aparţine
aceleiaşi
pieţe
relevante.
Poate
fi
vizată
totuşi
piaţa
pentru
produsele
existente,
dacă
există
probabi-
litatea
ca
unirea
eforturile
de
cercetare-dezvoltare
să
conducă
la
coordonarea
comportamentului
părţilor
ca
furnizori
ai
produselor
existente.
Exploatarea
puterii
pe
piaţa
existentă
este
totuşi
posibilă
numai
dacă
părţile
luate
împreună
au
o
poziţie
puternică
atât
în
ceea
ce
priveşte
piaţa
produselor
existente,
cât
şi
capacitatea
de
a
efectua
activităţi
de
cercetare-dezvoltare.
43.
Dacă
cercetarea-dezvoltarea
se
referă
la
o
componentă
importantă
a
produsului
finit,
nu
numai
piaţa
pentru
această
com-
ponentă
poate
fi
relevantă
pentru
evaluare,
dar
şi
piaţa
existentă
pentru
produsul
finit.
De
exemplu,
dacă
producătorii
de
automobile
cooperează
unii
cu
alţii
în
domeniul
cercetării-dezvoltării
pentru
un
nou
tip
de
motor,
piaţa
automobilelor
poate
fi
afectată
de
această
cooperare
în
cercetare-dezvoltare.
Piaţa
pentru
produsele
finite
este
totuşi
relevantă
pentru
evaluare
numai
dacă
componenta
vizată
de
cercetare-dezvoltare
reprezintă
un
element-cheie
din
punct
de
vedere
economic
şi
tehnic
al
acestor
produse
finite
şi
dacă
părţile
la
acordul
de
cercetare-dezvoltare
sunt
concurenţi
importanţi
pentru
produsele
finite.
b)
Pieţele
tehnologiilor
44.
Cooperarea
în
cercetare-dezvoltare
poate
viza
nu
numai
produsele,
dar
şi
tehnologiile.
Dacă
drepturile
de
proprietate
inte-
lectuală
sunt
comercializate
separat
de
produsele
respective,
piaţa
relevantă
a
tehnologiilor
trebuie
şi
ea
definită.
Pieţele
tehnologiilor
constau
din
proprietatea
intelectuală
acordată
prin
licenţă
şi
sub-
stitutele
sale
apropiate,
de
exemplu,
alte
tehnologii
pe
care
clienţii
le
pot
folosi
ca
înlocuitori.
45.
Metodologia
de
definire
a
pieţelor
tehnologiilor
urmează
aceleaşi
principii
ca
şi
definirea
pieţei
produselor.
Pornind
de
la
tehnologia
comercializată
de
către
părţi,
este
nevoie
să
se
identi-
fice
acele
tehnologii
către
care
se
pot
îndrepta
clienţii,
ca
reacţie
la
o
creştere
uşoară,
dar
permanentă,
a
preţurilor
pe
piaţa
rele-
vantă.
După
identificarea
acestor
tehnologii
se
pot
calcula
cotele
de
piaţă,
împărţind
venitul
obţinut
de
părţi
din
licenţiere
la
venitul
total
obţinut
din
licenţiere
de
către
toţi
vânzătorii
de
tehnologii
substituibile.
46.
Poziţia
părţilor
pe
piaţa
tehnologiilor
existente
este
un
cri-
teriu
relevant
de
evaluare
atunci
când
cooperarea
în
cercetare-
dezvoltare
priveşte
îmbunătăţirea
semnificativă
a
tehnologiilor
existente
sau
realizarea
unei
tehnologii
noi
care
poate
înlocui
teh-
nologia
existentă.
Cota
de
piaţă
a
părţilor
poate
fi
totuşi
luată
ca
punct
de
plecare
pentru
această
analiză.
Pe
piaţa
tehnologiilor
trebuie
pus
un
accent
deosebit
pe
concurenţa
potenţială.
Dacă
agenţii
economici
care
nu
îşi
licenţiază
în
mod
curent
tehnologiile
pot
intra
pe
piaţa
tehnologiilor,
aceştia
ar
putea
restrânge
capaci-
tatea
părţilor
de
a
creşte
preţul
tehnologiilor
lor.
Concurenţa
În
inovaţie
(eforturi
de
cercetare-dezvoltare)
47.
Cooperarea
în
cercetare-dezvoltare
poate
să
nu
afecteze
doar
concurenţa
pe
pieţele
existente,
dar
şi
concurenţa
în
inovaţie.
Este
cazul
în
care
cooperarea
priveşte
dezvoltarea
unor
produse/tehnologii
noi
care
pot
fie
să
le
înlocuiască
cândva
pe
cele
existente
-
dacă
sunt
în
curs
de
apariţie
-,
fie
să
urmărească
o
utilizare
nouă
care
nu
va
conduce
la
înlocuirea
produselor
existente,
ci
va
crea
o
cerere
complet
nouă.
În
aceste
situaţii
efectele
asupra
concurenţei
în
inovaţie
sunt
importante,
dar
în
unele
cazuri
nu
pot
fi
suficient
evaluate
prin
analiza
concurenţei
actuale
sau
potenţiale
pe
piaţa
produselor
ori
tehnologiilor
existente.
În
funcţie
de
natura
procesului
de
inovaţie
specific
fiecărui
sector
industrial
se
pot
distinge
două
situaţii.
48.
În
prima
situaţie,
care
se
regăseşte,
de
exemplu,
în
industria
farmaceutică,
procesul
inovării
este
structurat
de
aseme-
nea
manieră
încât
este
posibilă
identificarea
timpurie
a
polilor
cer-
cetării-dezvoltării.
Polii
cercetării-dezvoltării
sunt
eforturile
de
cercetare-dezvoltare
îndreptate
către
un
produs
sau
o
tehnologie
nouă
şi
substitutele
pentru
acea
cercetare-dezvoltare,
adică
situaţia
în
care
cercetarea-dezvoltarea
are
drept
scop
realizarea
de
produse
sau
tehnologii
substituibile
celor
realizate
prin
coope-
rare
şi
care
beneficiază
de
acces
comparabil
la
resurse,
precum
şi
de
un
grafic
de
timp
similar.
În
acest
caz
se
poate
analiza
dacă
după
acord
au
mai
rămas
suficienţi
poli
de
cercetare-dez-
voltare.
Punctul
de
plecare
al
analizei
este
activitatea
de
cerce-
tare-dezvoltare
a
părţilor.
Apoi,
trebuie
identificaţi
polii
credibili
de
cercetare-dezvoltare
aflaţi
în
concurenţă.
Pentru
a
evalua
credibili-
tatea
polilor
concurenţi
trebuie
luate
în
considerare
următoarele
aspecte:
natura,
domeniul
şi
dimensiunea
altor
posibile
eforturi
de
cercetare-dezvoltare,
accesul
lor
la
resursele
financiare
şi
umane,
know-how/patente
sau
alte
active
specializate,
precum
şi
viteza
acestora
de
acţiune
şi
capacitatea
lor
de
a
exploata
posibilele
rezultate.
Un
pol
de
cercetare-dezvoltare
nu
este
un
concurent
credibil
dacă
nu
poate
fi
privit
ca
înlocuitor
apropiat
al
efortului
de
cercetare-dezvoltare
al
părţilor
din
punctul
de
vedere,
de
exemplu,
al
accesului
la
resurse
sau
al
timpului
de
reacţie.
49.
În
cea
de-a
doua
situaţie
eforturile
inovatoare
dintr-o
ramură
industrială
nu
sunt
clar
structurate
pentru
a
face
posibilă
identificarea
polilor
cercetării-dezvoltării.
În
această
situaţie
Consiliul
Concurenţei
va
încerca,
doar
în
cazuri
excepţionale,
să
evalueze
impactul
unei
anumite
cooperări
în
cercetarea-dezvolta-
rea
privind
inovaţia
şi
se
va
limita
la
evaluarea
pieţelor
produse-
lor/tehnologiilor,
care
sunt
legate
de
cooperarea
în
cercetarea-dezvoltarea
respectivă.
Calcularea
cotelor
de
piaţă
50.
Calcularea
cotelor
de
piaţă
atât
pentru
exceptarea
catego-
riei,
în
conformitate
cu
prevederile
„Regulamentului
privind
acor-
darea
exceptării
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996",
cât
şi
pentru
evaluarea
individuală
a
acestor
acor-
duri
trebuie
să
reflecte
distincţia
dintre
pieţele
existente
şi
concu-
renţa
în
inovaţie.
La
începutul
cooperării
punctul
de
referinţă
este
piaţa
produselor
susceptibile
de
îmbunătăţire
sau
înlocuire
prin
produse
în
curs
de
schimbare.
Dacă
acordul
de
cercetare-dezvol-
tare
are
drept
scop
doar
îmbunătăţirea
sau
modernizarea
produ-
selor
existente,
această
piaţă
cuprinde
produsele
direct
vizate
de
cercetare-dezvoltare.
Cotele
de
piaţă
pot
fi
astfel
calculate
pe
baza
valorii
vânzărilor
de
produse
existente.
Dacă
cercetarea-dez-
voltarea
are
drept
scop
înlocuirea
unui
produs
existent,
noul
pro-
dus,
dacă
va
fi
reuşit,
va
deveni
un
substitut
pentru
produsele
existente.
Pentru
a
evalua
poziţia
concurenţială
a
părţilor,
este
şi
în
acest
caz
posibil
să
se
calculeze
cotele
de
piaţă
pe
baza
valorii
vânzărilor
de
produse
existente.
În
consecinţă,
prevederile
regulamentului
sus-menţionat
îşi
bazează
exceptarea,
în
aceste
situaţii,
pe
cota
de
piaţă
de
pe
„piaţa
relevantă
a
produselor
care
pot
fi
îmbunătăţite
sau
înlocuite
de
produsele
care
fac
obiectul
contractului".
Pentru
exceptare,
această
cotă
de
piaţă
nu
poate
depăşi
25%.
51.
Dacă
cercetarea-dezvoltarea
are
drept
scop
punerea
la
punct
a
unui
produs
care
va
crea
o
cerere
complet
nouă,
cotele
de
piaţă
bazate
pe
vânzări
nu
pot
fi
calculate.
Este
posibilă
doar
o
analiză
a
efectelor
acordului
asupra
concurenţei
în
inovaţie.
În
consecinţă,
regulamentul
sus-menţionat
exceptează
aceste
acor-
duri,
indiferent
de
cota
de
piaţă,
pentru
o
perioadă
de
şapte
ani
după
introducerea
produsului
pe
piaţă.
Totuşi,
beneficiul
exceptării
categoriei
poate
fi
retras,
dacă
acordul
elimină
concurenţa
efectivă
în
inovaţie.
După
perioada
de
şapte
ani,
pot
fi
calculate
cotele
de
piaţă
pe
baza
vânzărilor,
aplicându-se
pragul
de
cotă
de
piaţă
de
25%.
2.3.
Evaluarea
conform
art.
5
alin.
(1)
din
lege
2.3.1.
Natura
acordului
52.
Majoritatea
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
nu
se
înca-
drează
în
prevederile
art.
5
alin.
(1)
din
lege.
Acest
lucru
este
valabil
în
primul
rând
în
cazul
acordurilor
de
cooperare
în
cerce-
tare-dezvoltare,
aflate
într-o
etapă
mai
mult
teoretică,
foarte
îndepărtată
de
exploatarea
posibilelor
rezultate.
53.
De
altfel,
cooperarea
în
cercetare-dezvoltare
între
părţi
neconcurente,
în
general,
nu
restrânge
concurenţa.
Un
acord
de
cooperare
încheiat
între
agenţi
economici
neconcurenţi
poate
avea
totuşi
efecte
de
închidere
a
pieţei
care
să
îl
încadreze
în
preve-
derile
art.
5
alin.
(1)
din
lege,
dacă
se
referă
la
exclusivitate
în
exploatarea
rezultatelor
şi
dacă
una
dintre
părţile
la
acord
deţine
o
cotă
semnificativă
pe
piaţa
tehnologiei,
fără
de
care
nu
se
pot
exploata
rezultatele.
Relaţia
concurenţială
dintre
părţi
trebuie
ana-
lizată
în
contextul
pieţelor
existente
afectate
şi/sau
al
inovaţiei.
Dacă
părţile
nu
reuşesc
să
efectueze
în
mod
independent
activi-
tatea
de
cercetare-dezvoltare
necesară,
nu
există
nici
o
concu-
renţă
care
să
poată
fi
restrânsă.
Acest
lucru
este
valabil,
de
exemplu,
pentru
agenţii
economici
care
îşi
pun
laolaltă
pricepe-
rea,
tehnologiile
şi
alte
resurse.
Problema
concurenţei
potenţiale
trebuie
evaluată
pe
baze
realiste.
De
exemplu,
părţile
nu
pot
fi
definite
ca
potenţiali
concurenţi
pentru
simplul
motiv
că
prin
cooperare
îşi
pot
permite
să
desfăşoare
activităţi
de
cercetare-
dezvoltare.
Întrebarea
decisivă
este
dacă
fiecare
parte,
separat,
are
mijloacele
necesare,
ca
active,
know-how
şi
alte
resurse,
pen-
tru
realizarea
activităţii
de
cercetare-dezvoltare.
54.
Cooperarea
prin
subcontractarea
activităţii
de
cercetare-
dezvoltare
pe
care
anterior
agentul
economic,
care
comandă
această
activitate,
o
realiza
cu
forţe
proprii,
activitate
captivă,
se
realizează
de
agenţi
economici
specializaţi,
institute
de
cercetări
sau
centre
universitare,
care
nu
operează
în
sensul
exploatării
rezultatelor.
În
mod
tipic,
aceste
acorduri
se
combină
cu
un
transfer
de
know-how
şi/sau
cu
o
clauză
de
livrare
exclusivă
a
posibilelor
rezultate.
Datorită
raporturilor
de
complementaritate
în
care
se
află
părţile
aflate
în
cooperare,
în
aceste
situaţii
nu
se
aplică
art.
5
alin.
(1)
din
lege.
55.
Cooperarea
în
cercetare-dezvoltare,
care
nu
cuprinde
exploatarea
în
comun
a
posibilelor
rezultate
prin
licenţiere,
pro-
ducţie
şi/sau
comercializare,
se
încadrează
rareori
la
art.
5
alin.
(1)
din
lege.
Aceste
acorduri
de
cercetare-dezvoltare
„pure"
pot
să
genereze
probleme
de
concurenţă
doar
dacă
concurenţa
efectivă
în
inovaţie
este
semnificativ
redusă.
56.
Dacă
adevăratul
obiect
al
acordului
nu
este
cercetarea-
dezvoltarea,
ci
crearea
unui
cartel
deghizat
care
să
urmărească
fixarea
preţurilor,
limitarea
producţiei
sau
alocarea
pieţelor,
acordul
intră
sub
incidenţa
art.
5
alin.
(1)
din
lege.
Cu
toate
acestea
un
acord
de
cercetare-dezvoltare
care
cuprinde
exploatarea
în
comun
a
viitoarelor
rezultate
nu
este
neapărat
restrictiv
pentru
concu-
renţă.
57.
Acordurile
de
cercetare-dezvoltare
care
nu
pot
fi
evaluate
de
la
bun
început
ca
fiind
clar
nerestrictive
pot
intra
sub
incidenţa
prevederilor
art.
5
alin.
(1)
din
lege
şi
trebuie
analizate
în
contex-
tul
lor
economic.
Acest
lucru
este
valabil
pentru
cooperarea
în
cercetare-dezvoltare,
stabilită
într-o
etapă
foarte
apropiată
de
lan-
sarea
pe
piaţă
şi
care
a
fost
convenită
între
agenţi
economici
concurenţi,
fie
pe
pieţele
produselor/tehnologiilor
existente,
fie
pe
pieţele
inovării.
2.3.2.
Puterea
pe
piaţă
şi
structura
pieţelor
58.
Cooperarea
în
cercetare-dezvoltare
poate
avea
efecte
negative
pe
piaţă
în
trei
privinţe:
în
primul
rând,
aceasta
poate
restrânge
inovaţia,
în
al
doilea
rând,
poate
genera
coordonarea
comportamentului
părţilor
pe
pieţele
existente
şi,
în
al
treilea
rând,
pot
apărea
probleme
de
închidere
a
pieţei,
la
nivelul
exploatării
rezultatelor.
Există
probabilitatea
apariţiei
acestor
tipuri
de
efecte
negative
pe
pieţe,
atunci
când
părţile
din
cooperare
au
o
putere
semnificativă
pe
pieţele
existente
şi/sau
când
concurenţa
în
ino-
vare
este
semnificativ
redusă.
Fără
putere
pe
piaţă
nu
există
sti-
mulentul
coordonării
comportamentului
pe
pieţele
existente
sau
al
reducerii
ori
încetinirii
inovaţiei.
Probleme
de
închidere
a
pieţei
pot
apărea
numai
în
contextul
cooperării,
care
implică
cel
puţin
un
agent
economic
cu
putere
de
piaţă
semnificativă
în
ceea
ce
priveşte
o
tehnologie
foarte
importantă
sau
exploatarea
exclusivă
a
rezultatelor.
59.
Nu
există
un
prag
absolut
al
cotei
de
piaţă
care
să
indice
faptul
că
un
acord
de
cercetare-dezvoltare
creează
un
anumit
grad
de
putere
pe
piaţă,
încadrându-se
astfel
la
art.
5
alin.
(1).
Totuşi,
acordurile
de
cercetare-dezvoltare
sunt
exceptate
dacă
au
fost
încheiate
între
părţi
cu
o
cotă
de
piaţă
combinată
care
nu
depăşeşte
25%
şi
dacă
îndeplinesc
celelalte
condiţii
de
aplicare
a
prevederilor
„Regulamentului
privind
acordarea
exceptării
acorduri-
lor
de
cercetare-dezvoltare
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996".
Prin
urmare,
la
majo-
ritatea
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
efectele
restrictive
tre-
buie
analizate
numai
în
cazul
în
care
cota
de
piaţă
combinată
a
părţilor
depăşeşte
25%.
60.
Acordurile
care,
datorită
unei
cote
de
piaţă
cumulate
a
părţilor
care
depăşeşte
pragul
de
25%,
nu
sunt
exceptate
în
baza
regulamentului
sus-menţionat
nu
restrâng
neapărat
concurenţa.
Totuşi,
cu
cât
este
mai
puternică
poziţia
combinată
a
părţilor
pe
pieţele
existente
şi/sau
cu
cât
concurenţa
în
inovaţie
este
mai
restricţionată,
cu
atât
mai
probabilă
este
aplicarea
art.
5
alin.
(1)
din
lege,
iar
evaluarea
necesită
o
analiză
mai
detaliată.
61.
În
cazul
în
care
cercetarea-dezvoltarea
are
ca
obiect
îmbunătăţirea
sau
modernizarea
produselor/tehnologiilor
existente,
posibilele
efecte
privesc
pieţele
relevante
ale
acelor
produse/teh-
nologii
existente.
Efectele
asupra
preţurilor,
producţiei
şi/sau
inovaţiei
sunt
totuşi
posibile
numai
dacă
părţile
împreună
au
o
poziţie
puternică,
intrarea
pe
piaţa
respectivă
este
dificilă
şi
sunt
identificabile
puţine
alte
activităţi
de
inovare.
În
plus,
dacă
cerce-
tarea-dezvoltarea
priveşte
numai
un
input
relativ
minor
al
produ-
sului
finit,
efectele
asupra
concurenţei
la
produsele
finite
sunt
limitate.
În
general,
trebuie
făcută
deosebirea
între
acordurile
de
cercetare-dezvoltare
pure
şi
cooperarea
mai
cuprinzătoare,
care
implică
diferite
etape
de
exploatare
a
rezultatelor,
de
exemplu
licenţiere,
producţie,
comercializare.
După
cum
s-a
menţionat
mai
sus,
acordurile
de
cercetare-dezvoltare
pure
se
încadrează
rareori
la
art.
5
alin.
(1)
din
lege.
Acest
lucru
este
valabil
mai
ales
pen-
tru
cercetarea-dezvoltarea
îndreptată
spre
îmbunătăţirea
limitată
a
produselor/tehnologiilor
existente.
Dacă
în
această
situaţie
coope-
rarea
în
cercetare-dezvoltare
cuprinde
exploatarea
în
comun
numai
prin
licenţiere,
sunt
puţin
probabile
efectele
restrictive,
cum
ar
fi
închiderea
pieţei.
Dacă
sunt
totuşi
incluse
producţia
şi/sau
comercializarea
în
comun
a
produselor/tehnologiilor
uşor
îmbunătăţite,
cooperarea
trebuie
examinată
mai
îndeaproape.
În
primul
rând,
apariţia
efectelor
negative
asupra
preţurilor
şi
pro-
ducţiei
pe
pieţele
existente
este
mai
probabilă
dacă
în
această
situaţie
sunt
implicaţi
concurenţi
puternici.
În
al
doilea
rând,
coo-
perarea
se
poate
apropia
mai
mult
de
cazul
acordului
de
pro-
ducţie
pentru
că
activităţile
de
cercetare-dezvoltare
nu
pot
forma
de
facto
centrul
de
greutate
al
unei
asemenea
colaborări.
62.
În
cazul
în
care
cercetarea-dezvoltarea
este
îndreptată
către
un
produs
sau
o
tehnologie
complet
nouă,
care
îşi
creează
propria
piaţă,
efectele
asupra
preţului
şi
nivelului
producţiei
pe
pieţele
existente
sunt
puţin
probabile.
Analiza
trebuie
să
se
axeze
pe
posibilele
restricţii
asupra
inovării,
privind,
de
exemplu,
calita-
tea
şi
varietatea
viitoarelor
produse/tehnologii
sau
viteza
de
ino-
vare.
Aceste
efecte
restrictive
pot
apărea
când
doi
sau
mai
mulţi
agenţi
economici
angajaţi
în
realizarea
unui
produs
nou
încep
să
coopereze
în
etapa
în
care
fiecare,
separat,
se
află
aproape
de
lansarea
produsului.
În
acest
caz
inovaţia
poate
fi
restrânsă
chiar
şi
de
un
acord
de
cercetare-dezvoltare
pur.
Totuşi,
în
general,
cooperarea
în
cercetare-dezvoltare
privind
produsele
complet
noi
este
proconcurenţială.
Acest
principiu
nu
se
modifică
semnificativ
dacă
este
vorba
de
exploatarea
în
comun
a
rezulta-
telor,
nici
chiar
dacă
este
vorba
de
comercializarea
în
comun.
Într-adevăr,
aspectul
exploatării
în
comun
a
rezultatelor
în
aceste
situaţii
este
relevant
numai
atunci
când
problema
închiderii
acce-
sului
la
tehnologiile
de
vârf
este
importantă.
Aceste
probleme
nu
ar
apărea
totuşi
dacă
părţile
ar
acorda
licenţe
unei
terţe
părţi.
63.
Majoritatea
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
se
vor
situa
undeva
între
cele
două
situaţii
prevăzute
la
pct.
61
şi
62.
Ele
pot
avea
deci
efecte
asupra
inovaţiei,
precum
şi
repercusiuni
asupra
pieţelor
existente.
În
consecinţă,
atât
piaţa
existentă,
cât
şi
efectul
asupra
inovaţiei
pot
avea
relevanţă
pentru
evaluarea
cu
privire
la
poziţia
combinată
a
părţilor.
Se
vor
avea
în
vedere:
indicele
de
concentrare,
numărul
de
agenţi
economici/inovatori
şi
condiţiile
de
intrare
pe
piaţă.
În
unele
cazuri
pot
apărea
atât
efecte
restrictive
asupra
preţului/nivelului
de
producţie
pe
pieţele
existente,
cât
şi
efecte
negative
asupra
inovării
prin
încetinirea
vitezei
de
dezvol-
tare.
De
exemplu,
dacă
pe
piaţa
existentă
a
unei
tehnologii
con-
curenţii
semnificativi
cooperează
pentru
a
pune
la
punct
o
nouă
tehnologie
care
într-o
zi
poate
înlocui
produsele
existente,
această
cooperare
va
avea
probabil
efecte
restrictive,
dacă
părţile
au
o
putere
de
piaţă
semnificativă,
ceea
ce
ar
stimula
exploatarea
ei,
şi
dacă
au
şi
o
poziţie
puternică
în
ceea
ce
priveşte
cercetarea-
dezvoltarea.
Un
efect
similar
poate
apărea
dacă
un
agent
econo-
mic
important
de
pe
piaţa
existentă
cooperează
cu
un
concurent
mult
mai
mic
sau
potenţial,
care
tocmai
se
pregăteşte
să
lanseze
pe
piaţă
un
produs/tehnologie
nouă,
care
poate
periclita
poziţia
agentului
existent.
64.
Acordurile
pot
ieşi
din
cadrul
categoriei
exceptate,
indife-
rent
de
puterea
pe
piaţă
a
părţilor.
Acest
lucru
este
valabil,
de
exemplu,
pentru
acordurile
care
restrâng
accesul
unei
părţi
la
rezultatele
activităţii,
pentru
că
aceste
acorduri,
de
regulă,
nu
pro-
movează
progresul
tehnic
şi
economic
printr-o
diseminare
cres-
cută
a
cunoştinţelor
tehnice
între
părţi.
„Regulamentul
privind
acordarea
exceptării
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996"
prevede
o
exceptare
specifică
de
la
această
regulă
generală
în
cazul
centrelor
universitare,
institutelor
de
cercetare
sau
firmelor
specializate,
care
oferă
activitatea
de
cercetare-dez-
voltare
ca
serviciu
şi
care
nu
acţionează
în
vederea
exploatării
industriale
a
rezultatelor
cercetării
şi
dezvoltării.
Acordurile
care
conţin
drepturi
de
acces
exclusiv
pot
îndeplini,
dacă
se
înca-
drează
la
art.
5
alin.
(1)
din
lege,
criteriile
de
exceptare
prevăzute
la
art.
5
alin.
(2)
din
lege,
mai
ales
dacă
drepturile
de
acces
exclusiv
sunt
indispensabile
economic,
avându-se
în
vedere
piaţa,
riscurile
şi
nivelul
investiţiilor
necesare
pentru
exploatarea
rezulta-
telor
cercetării
şi
dezvoltării.
2.4.
Evaluarea
conform
art.
5
alin.
(2)
din
lege
2.4.1.
Beneficiile
economice
65.
Majoritatea
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare,
cu
sau
fără
exploatarea
în
comun
a
rezultatelor,
aduc
beneficii
economice
prin
economisirea
costurilor
şi
prin
schimbul
eficient
de
idei
şi
expe-
rienţă,
ceea
ce
conduce
la
apariţia
de
produse
şi
tehnologii
îmbunătăţite
sau
noi
care
se
realizează
mai
rapid
decât
de
obi-
cei.
În
aceste
condiţii
este
rezonabil
să
se
prevadă
exceptarea
acestor
acorduri
care
duc
la
restrângerea
concurenţei
până
la
un
prag
al
cotei
de
piaţă
sub
care
se
poate
presupune,
în
sensul
aplicării
art.
5
alin.
(2)
din
lege,
că,
în
general,
efectele
pozitive
ale
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
vor
prevala
asupra
oricăror
efecte
negative
asupra
concurenţei.
66.
Dacă
se
creează
o
putere
considerabilă
pe
piaţă
sau
dacă
aceasta
creşte
ca
urmare
a
cooperării,
părţile
trebuie
să
demonstreze
că
există
beneficii
semnificative
în
urma
realizării
cooperării,
că
va
avea
loc
o
lansare
mai
rapidă
a
noilor
pro-
duse/tehnologii
sau
să
probeze
alte
dovezi
de
eficienţă.
2.4.2.
Indispensabilitatea
67.
Un
acord
de
cercetare-dezvoltare
nu
poate
fi
exceptat
dacă
impune
restricţii
care
nu
sunt
strict
necesare
atingerii
bene-
ficiilor
scontate.
Clauzele
specifice,
enumerate
la
art.
7
din
„Regulamentul
privind
acordarea
exceptării
acordurilor
de
cerce-
tare-dezvoltare
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996",
vor
face
de
obicei
imposibilă
exceptarea,
chiar
şi
în
cazul
unei
evaluări
individuale.
Acestea
pot
fi
considerate
deci
un
bun
indicator
al
restricţiilor
care
nu
sunt
indispensabile
cooperării.
2.4.3.
Menţinerea
concurenţei
68.
Nu
va
fi
posibilă
exceptarea
dacă
părţilor
li
se
oferă
posi-
bilitatea
eliminării
concurenţei
pe
o
parte
substanţială
a
pieţei
pro-
duselor/tehnologiilor
respective.
Dacă,
în
urma
încheierii
unui
acord
de
cercetare-dezvoltare,
un
agent
economic
este
dominant
sau
devine
dominant,
fie
pe
pieţele
existente,
fie
în
ceea
ce
priveşte
inovaţia,
acordul
în
cauză
produce
efecte
anticoncurenţiale
în
sensul
art.
5
din
lege
şi,
în
principiu,
nu
poate
fi
exceptat.
Referitor
la
inovaţie,
acest
lucru
este
valabil
dacă,
de
exemplu,
acordul
combină
singurii
doi
poli
existenţi
ai
cercetării.
Momentul
evaluării
acordului
şi
durata
exceptării
69.
Acordurile
de
cercetare-dezvoltare
care
se
extind
asupra
producţiei
şi
comercializării
în
comun
a
produselor/tehnologiilor
noi
necesită
o
atenţie
deosebită
în
ceea
ce
priveşte
momentul
efectuării
evaluării.
70.
La
începutul
cooperării
nu
se
ştie
dacă
aceasta
va
avea
succes
şi
nu
se
cunosc
o
serie
de
factori,
cum
ar
fi
viitoarea
poziţie
pe
piaţă
a
părţilor
şi
dezvoltarea
viitoare
a
pieţelor
produ-
selor
şi
tehnologiilor.
În
consecinţă,
evaluarea
la
momentul
rea-
lizării
cooperării
se
limitează
la
pieţele
de
tehnologii
şi
produse
existente
şi/sau
la
pieţele
de
inovaţie,
conform
descrierii
din
pre-
zentul
capitol.
Dacă
pe
baza
analizei
nu
este
probabilă
eliminarea
concurenţei,
acordul
de
cercetare-dezvoltare
poate
beneficia
de
exceptare.
Această
exceptare
va
acoperi
în
mod
normal
durata
etapei
de
cercetare-dezvoltare
plus,
în
ceea
ce
priveşte
produce-
rea
şi
comercializarea
în
comun
a
rezultatelor,
o
etapă
suplimen-
tară
pentru
posibila
lansare
şi
introducere
pe
piaţă.
Motivul
pentru
care
se
include
această
etapă
suplimentară
de
exceptare
este
acela
că
agenţii
economici
care
ajung
primii
pe
piaţă
cu
un
pro-
dus
sau
cu
o
tehnologie
nouă
vor
beneficia
iniţial
de
segmente
mari
de
piaţă,
iar
cercetarea-dezvoltarea
realizată
cu
succes
este
adeseori
răsplătită
prin
protejarea
proprietăţii
intelectuale.
Poziţia
puternică
pe
piaţă,
datorată
acestui
„avantaj
al
primului
venit",
nu
poate
fi
în
mod
normal
interpretată
ca
eliminare
a
concurenţei.
Prin
urmare,
categoria
exceptată
acoperă
acordurile
de
cercetare-
dezvoltare
pentru
o
perioadă
suplimentară
de
7
ani,
adică
dincolo
de
etapa
cercetării-dezvoltării,
indiferent
dacă
părţile
obţin
în
această
perioadă
o
cotă
de
piaţă
mare
pentru
produsele
sau
teh-
nologiile
noi.
Acest
lucru
este
valabil
şi
în
situaţia
evaluării
indivi-
duale
a
cazurilor
care
nu
se
încadrează
în
prevederile
„Regulamentului
privind
acordarea
exceptării
acordurilor
de
cerce-
tare-dezvoltare
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996",
cu
condiţia
îndeplinirii
criteriilor
pentru
celelalte
aspecte
ale
acordului,
prevăzute
la
art.
5
alin.
(2)
din
lege.
Aceasta
nu
exclude
posibilitatea
îndeplinirii
criteriilor
cuprinse
la
art.
5
alin.
(2)
şi
pe
o
perioadă
mai
mare
de
7
ani,
dacă
se
poate
demonstra
că
acea
perioadă
reprezintă
perioada
minimă
necesară
pentru
a
garanta
o
recuperare
adecvată
a
investiţiilor
făcute.
71.
Dacă
după
această
perioadă
se
efectuează
o
nouă
evalu-
are
a
cooperării
în
cercetare-dezvoltare,
de
exemplu
ca
urmare
a
unei
reclamaţii,
analiza
trebuie
să
se
bazeze
pe
situaţia
existentă
pe
piaţă
în
momentul
respectiv.
Exceptarea
pe
categorii
va
conti-
nua
să
se
aplice
dacă
în
acel
moment
cota
părţilor
pe
piaţa
rele-
vantă
nu
depăşeşte
25%.
CAPITOLUL
III
Acordurile
de
producţie
(inclusiv
acordurile
de
specializare)
3.1.
Definiţie
72.
Acordurile
privind
producţia
sunt
de
mai
multe
tipuri,
în
funcţie
de
formă
şi
obiect.
Ele
pot
avea
forma
producţiei
în
comun
în
cadrul
unei
societăţi
în
comun,
adică
a
unei
societăţi
controlate
în
comun
care
activează
în
unul
sau
mai
multe
sec-
toare
de
producţie,
sau
pot
fi
acorduri
de
specializare
ori
de
sub-
contractare,
prin
care
una
dintre
părţi
se
angajează
să
fabrice
un
anumit
produs.
Aceste
instrucţiuni
nu
se
ocupă
de
societăţile
în
comun
care
fac
obiectul
Regulamentului
privind
autorizarea
con-
centrărilor
economice,
emis
de
către
Consiliul
Concurenţei.
73.
În
general,
se
disting
3
categorii
de
acorduri
privind
pro-
ducţia:
acorduri
privind
producţia
în
comun,
prin
care
părţile
con-
vin
să
fabrice
în
comun
anumite
produse,
acorduri
de
specializare
unilaterală
sau
reciprocă,
prin
care
părţile
convin
în
mod
unilateral
sau
reciproc
să
sisteze
fabricarea
unui
produs
pe
care
să
îl
cum-
pere
de
la
cealaltă
parte,
şi
acorduri
de
subcontractare,
prin
care
o
parte,
contractorul,
încredinţează
celeilalte
părţi,
subcontractorul,
fabricarea
unui
produs.
74.
Acordurile
de
subcontractare
încheiate
între
agenţi
econo-
mici
concurenţi
fac
obiectul
acestor
instrucţiuni,
iar
acordurile
de
subcontractare
încheiate
între
agenţi
economici
neconcurenţi
fac
obiectul
„Instrucţiunilor
privind
aplicarea
art.
5
din
Legea
concu-
renţei
nr.
21/1996
în
cazul
înţelegerilor
verticale".
3.2.
Pieţele
relevante
75.
Pentru
a
evalua
raporturile
concurenţiale
dintre
părţile
acordului
trebuie
definită
în
primul
rând
piaţa
sau
pieţele
relevante
ale
produsului
şi
pieţele
geografice
afectate
de
cooperare,
adică
piaţa
sau
pieţele
produsului
care
face
obiectul
acordului.
În
al
doi-
lea
rând,
un
acord
privind
producţia
mai
poate
afecta,
pe
lângă
piaţa
produsului
care
face
obiectul
acordului,
şi
comportamentul
concurenţial
al
părţilor
pe
pieţele
riverane
acesteia,
situate
faţă
de
ea
în
amonte,
în
aval
sau
în
vecinătatea
lor
pe
acelaşi
nivel.
Totuşi,
efectele
pe
pieţele
riverane
apar
doar
dacă,
în
urma
cooperării
pe
o
piaţă,
rezultă
ca
necesară
coordonarea
comporta-
mentului
concurenţial
pe
o
altă
piaţă,
adică
atunci
când
pieţele
sunt
interdependente
şi
când
părţile
deţin
poziţii
importante
pe
pieţele
riverane.
3.3.
Evaluarea
în
baza
art.
5
alin.
(1)
din
lege
3.3.1.
Natura
acordului
76.
Probleme
privind
concurenţa
pot
apărea
mai
ales
când
părţile
care
îşi
coordonează
comportamentul
concurenţial
prin
acordurile
privind
producţia
sunt
furnizori.
Astfel
de
probleme
apar
când
părţile
care
cooperează
sunt
concurenţi
actuali
sau
potenţiali
pe
cel
puţin
una
dintre
aceste
pieţe
relevante,
adică
pe
pieţele
direct
afectate
de
cooperare
şi/sau
pe
pieţele
riverane,
după
caz.
77.
Faptul
că
părţile
sunt
concurente
nu
determină
automat
coordonarea
comportamentului
lor.
În
plus,
cooperarea
părţilor
tre-
buie
în
mod
normal
să
acopere
o
parte
semnificativă
a
activităţilor
lor
pentru
a
înregistra
costuri
în
comun
substanţiale.
Cu
cât
este
mai
mare
volumul
cheltuielilor
în
comun,
cu
atât
creşte
potenţialul
unei
limitări
a
concurenţei
prin
preţ,
în
special
în
cazul
produselor
omogene.
78.
Pe
lângă
problemele
legate
de
cooperare,
acordurile
pri-
vind
producţia
pot
avea,
de
asemenea,
efecte
negative
pentru
terţe
părţi,
cum
ar
fi
problemele
privind
închiderea
pieţelor
pentru
acestea.
Ele
nu
sunt
cauzate
de
o
relaţie
concurenţială
între
părţi,
ci
de
o
poziţie
puternică
pe
piaţă
a
cel
puţin
uneia
dintre
părţi,
de
exemplu
pe
o
piaţă
din
amonte
pentru
un
component-
cheie,
care
dă
posibilitatea
părţilor
să
majoreze
costurile
rivalilor
lor
pe
o
piaţă
din
aval
în
contextul
unei
relaţii
mai
mult
pe
verti-
cală
sau
complementare
între
părţile
cooperante.
De
aceea,
în
cazul
fabricării
în
comun
a
unui
component
important
sau
în
cazul
acordurilor
de
subcontractare,
trebuie
analizată
în
primul
rând
posibilitatea
închiderii
pieţei.
79.
În
afara
cazului
în
care
apare
problema
închiderii
pieţei,
acordurile
privind
producţia,
încheiate
între
părţi
care
nu
sunt
con-
curenţi,
nu
intră
în
mod
normal
sub
incidenţa
art.
5
alin.
(1)
din
lege.
Nu
intră
sub
incidenţa
art.
5
din
lege
nici
acordurile
prin
care
inputurile
sau
componentele
care
anterior
erau
fabricate
pen-
tru
consumul
propriu,
producţia
captivă,
sunt
cumpărate
de
la
un
terţ
în
baza
unui
acord
de
subcontractare
ori
specializare
unilaterală.
Este
exceptat
cazul
în
care
există
indicii
că
agentul
economic
care
anterior
a
produs
doar
pentru
consumul
propriu
putea
intra
pe
piaţa
vânzărilor
de
produse
finite
către
terţi,
piaţa
producţiei
necaptive,
fără
să
înregistreze
costuri
sau
riscuri
suplimentare
semnificative,
ca
răspuns
la
modificările
permanente,
dar
mici
ale
preţurilor
pe
pieţele
cu
care
are
legături.
80.
Cooperarea
dintre
agenţii
economici
care
sunt
concurenţi
pe
pieţe
aflate
în
strânsă
legătură
cu
piaţa
pe
care
are
loc
cooperarea
nu
poate
fi
apreciată
ca
fiind
anticoncurenţială
dacă
singura
posibilitate,
justificabilă
comercial,
pentru
intrarea
pe
o
nouă
piaţă,
în
scopul
lansării
unui
nou
produs
sau
serviciu
ori
pentru
realizarea
unui
anumit
proiect,
este
cooperarea.
81.
Dacă
părţile
la
acord
înregistrează
în
comun
doar
o
mică
parte
din
costurile
lor
totale,
este
mică
probabilitatea
de
a
apărea
un
efect
asupra
comportamentului
concurenţial
al
părţilor
care
au
calitatea
de
furnizori.
De
exemplu,
se
poate
presupune
că
există
costuri
în
comun
mici
atunci
când
doi
sau
mai
mulţi
agenţi
eco-
nomici
convin
să
coopereze
printr-o
specializare
sau
fabricare
în
comun
a
unui
produs
intermediar
care
reprezintă
doar
o
mică
parte
din
cheltuielile
de
producţie
pentru
fabricarea
unui
produs
finit
şi,
ca
urmare,
din
cheltuielile
totale.
La
fel
se
pune
problema
în
cazul
unui
acord
de
subcontractare
între
concurenţi,
prin
care
inputul
cumpărat
de
unul
dintre
concurenţi
de
la
celălalt
reprezintă
doar
o
mică
parte
din
costurile
de
producţie
aferente
produsului
finit.
Se
poate
aprecia,
de
asemenea,
că
există
costuri
în
comun
reduse
atunci
când
părţile
fabrică
în
comun
un
produs
finit,
dar
într-o
cantitate
mică
faţă
de
producţia
lor
totală
de
astfel
de
pro-
duse.
Chiar
în
cazul
în
care
se
realizează
în
comun
o
cantitate
semnificativă
cheltuielile
în
comun
pot
fi
totuşi
reduse
sau
mode-
rate
dacă
produsul
care
face
obiectul
cooperării
este
eterogen
şi
implică
un
marketing
costisitor.
82.
Acordurile
de
subcontractare
dintre
concurenţi
nu
intră
sub
incidenţa
art.
5
alin.
(1)
din
lege
dacă
se
limitează
la
tranzacţii
ocazionale
pe
piaţa
produselor
finite,
fără
alte
obligaţii
suplimen-
tare
şi
fără
ca
acestea
să
facă
parte
dintr-un
cadru
mai
larg
de
relaţii
comerciale
între
părţi.
83.
Acordurile
prin
care
se
fixează
preţurile
de
vânzare
ale
părţilor,
se
limitează
producţia
sau
se
împart
pieţele
ori
grupurile
de
clienţi
restricţionează
concurenţa
şi
intră
sub
incidenţa
art.
5
alin.
(1)
din
lege,
cu
următoarele
excepţii:
a)
când
părţile
convin
asupra
volumului
producţiei
care
face
obiectul
acordului
privind
producţia,
de
exemplu
capacitatea
de
producţie
şi
volumul
producţiei
unei
societăţi
în
comun
sau
volu-
mul
convenit
de
achiziţii;
sau
b)
când
o
societate
în
comun
de
producţie,
care
realizează
şi
distribuţia
produselor
sale,
fixează
preţul
de
vânzare
al
acestor
produse,
cu
condiţia
ca
fixarea
preţului
de
către
societatea
în
comun
să
fie
efectul
integrării
diferitelor
funcţii,
adică
societatea
în
comun
să
fie
considerată
ca
având
funcţionare
deplină,
aşa
cum
este
definită
funcţionarea
deplină
în
Regulamentul
privind
autorizarea
concetrărilor
economice.
În
ambele
cazuri
acordul
privind
producţia
sau
preţurile
nu
va
fi
evaluat
separat,
ci
în
ansamblul
efectelor
pe
care
le
are
pe
piaţa
societăţii
în
comun,
pentru
a
determina
incidenţa
cu
preve-
derile
art.
5
alin.
(1)
din
lege.
84.
Acordurile
privind
producţia,
care,
pe
baza
principiilor
menţionate,
nu
pot
fi
caracterizate
în
mod
clar
ca
fiind
restrictive
sau
nerestrictive,
pot
intra
sub
incidenţa
art.
5
alin.
(1)
din
lege
şi
trebuie
analizate
de
către
Consiliul
Concurenţei
pe
criterii
econo-
mice.
3.3.2.
Puterea
de
piaţă
şi
structura
pieţei
85.
Punctul
de
plecare
în
analiză
este
poziţia
părţilor
pe
piaţa
în
cauză,
deoarece
în
absenţa
unei
puteri
semnificative
pe
piaţă
părţile
la
un
acord
privind
producţia
nu
au
interes
să
îşi
coordo-
neze
comportamentele
concurenţiale,
în
calitate
de
furnizori.
În
al
doilea
rând,
nu
este
afectată
concurenţa
pe
o
piaţă
dacă
părţile
nu
au
o
putere
semnificativă
pe
acea
piaţă,
chiar
dacă
părţile
şi-ar
coordona
comportamentul.
86.
Acordurile
de
specializare
unilaterală
sau
reciprocă,
pre-
cum
şi
cele
de
producţie
în
comun
sunt
exceptate
dacă
pe
piaţa
relevantă
cota
de
piaţă
rezultată
din
combinarea
cotelor
de
piaţă
ale
celor
două
părţi
la
acord
nu
depăşeşte
20%
şi
dacă
celelalte
condiţii
pentru
aplicarea
prevederilor
„Regulamentului
privind
acor-
darea
exceptării
acordurilor
de
specializare
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996"
sunt
îndeplinite.
De
aceea,
efectele
de
restricţionare
ale
acorduri-
lor
care
intră
în
categoria
exceptată
trebuie
analizate
doar
în
cazul
în
care
cota
de
piaţă
combinată
a
părţilor
depăşeşte
20%.
87.
Acordurile
care
nu
intră
în
categoria
exceptată
necesită
o
analiză
detaliată.
Punctul
de
plecare
este
poziţia
părţilor
pe
piaţă.
Urmează
apoi
gradul
de
concentrare
al
pieţei,
numărul
de
agenţi
economici
de
pe
piaţa
şi
celelalte
elemente
descrise
la
cap.
I.
88.
De
obicei
analiza
se
referă
doar
la
piaţa/pieţele
rele-
vantă/relevante
pe
care
are
loc
cooperarea.
În
anumite
circum-
stanţe,
cum
ar
fi
situaţia
în
care
părţile
deţin
împreună
o
cotă
de
piaţă
importantă
pe
piaţa
din
amonte,
din
aval
sau
pe
alte
pieţe
aflate
în
strânsă
legătură
cu
pieţele
pe
care
are
loc
cooperarea,
este
necesar
să
fie
analizate
şi
aceste
pieţe
riverane.
Aceasta
se
aplică
în
special
la
cooperările
pe
pieţele
din
amonte,
realizate
de
agenţi
economici
care
deţin
şi
pe
pieţele
din
aval
cote
de
piaţă
comune,
semnificative.
În
mod
similar,
dacă
părţile
deţin
singure
cote
de
piaţă
importante,
ca
furnizori
sau
cumpărători
de
un
anu-
mit
input,
poate
să
fie
necesară
şi
analizarea
problemelor
de
închidere
a
pieţei.
Poziţia
părţilor
pe
piaţă,
gradul
de
concentrare
al
pieţei,
numărul
de
concurenţi
şi
alte
elemente
de
structură
89.
În
cazul
în
care
cota
de
piaţă
combinată
a
părţilor
este
mai
mare
de
20%
trebuie
evaluate
efectele
acordului
privind
pro-
ducţia
pe
piaţă.
Pentru
aceasta
gradul
de
concentrare
al
pieţei
şi
cotele
de
piaţă
sunt
elemente
esenţiale.
Cu
cât
cota
de
piaţă
combinată
a
părţilor
este
mai
mare,
cu
atât
este
mai
mare
gradul
de
concentrare
pe
piaţa
pe
care
se
încheie
acordul.
Totuşi,
o
cotă
de
piaţă
comună,
cu
puţin
peste
gradul
stabilit
prin
regula-
mentul
sus-menţionat,
nu
implică
întotdeauna
un
grad
mare
de
concentrare
a
pieţei.
De
exemplu,
o
cotă
de
piaţă
comună,
cu
puţin
peste
20%,
poate
apărea
pe
o
piaţă
cu
un
grad
moderat
al
concentrării,
HHI
situat
sub
1.800.
Într-un
astfel
de
caz
este
mică
probabilitatea
unor
efecte
de
restricţionare
a
concurenţei.
Totuşi,
pe
o
piaţă
cu
un
grad
mai
mare
de
concentrare
o
cotă
comună
mai
mare
de
20%
poate,
împreună
cu
alte
elemente,
determina
restricţionări
ale
concurenţei
(exemplul
1
din
anexa
la
cap.
III).
Situaţia
se
schimbă
dacă
piaţa
este
foarte
dinamică,
cu
intrări
frecvente
pe
piaţă
şi
cu
o
structură
care
se
schimbă,
de
aseme-
nea,
frecvent.
90.
În
cazul
acordurilor
având
ca
obiect
producţia
în
comun,
efectele
de
reţea,
adică
legăturile
existente
între
un
număr
sem-
nificativ
de
concurenţi,
pot
avea,
de
asemenea,
un
rol
important.
Pe
o
piaţă
concentrată
crearea
unei
noi
legături
poate
înclina
balanţa
evaluării
şi
poate
face
posibilă
o
înţelegere
anticoncu-
renţială
chiar
în
cazul
unei
cote
de
piaţă
comune
semnificative
a
părţilor,
dar
în
limite
moderate
(exemplul
2
din
anexa
la
cap.
III).
91.
În
anumite
circumstanţe,
un
acord
de
cooperare
încheiat
între
concurenţi
potenţiali
poate
crea,
de
asemenea,
probleme
pri-
vind
concurenţa.
Situaţia
se
limitează
totuşi
la
cazurile
în
care
un
agent
economic
puternic
pe
o
piaţă
cooperează
cu
un
agent
eco-
nomic
a
cărui
intrare
pe
piaţă
este
aproape
sigură,
de
exemplu
cu
un
furnizor
puternic
al
aceluiaşi
produs
sau
serviciu,
care
acţionează
pe
o
piaţă
geografică
învecinată.
Reducerea
concu-
renţei
potenţiale
creează
probleme
deosebite
dacă
la
momentul
respectiv
concurenţa
pe
piaţă
este
deja
mică
şi
se
manifestă
în
special
prin
teamă
faţă
de
noile
intrări.
Cooperarea
pe
pieţele
din
amonte
92.
Fabricarea
în
comun
a
unui
component
de
bază
sau
a
unui
alt
input
pentru
realizarea
produsului
finit
al
părţilor
poate
avea
efecte
negative
pe
piaţă,
atunci
când
apar:
a)
probleme
de
închidere
a
pieţei
(exemplul
3
din
anexa
la
cap.
III),
cu
condiţia
ca
părţile
să
deţină
o
poziţie
importantă
pe
piaţa
relevantă
a
inputurilor,
când
acestea
sunt
destinate
terţilor,
şi
cu
condiţia
ca
în
cazul
unei
creşteri
mici,
dar
permanente
a
preţului
produsului
în
cauză,
să
nu
se
schimbe
destinaţia
inputurilor
de
la
varianta
utilizării
pentru
consumul
propriu
la
varianta
vânzării
lui
către
terţi;
b)
efecte
legate
de
pieţele
riverane
(exemplul
4
din
anexa
la
cap.
III),
cu
condiţia
ca
inputul
să
reprezinte
un
cost
cu
pondere
semnificativă
în
costurile
totale
şi
cu
condiţia
ca
părţile
să
deţină
o
poziţie
puternică
pe
piaţa
din
aval
a
produsului
finit.
Acorduri
de
subcontractare
Între
concurenţi
93.
Probleme
similare
pot
apărea
atunci
când
un
agent
eco-
nomic
comandă
unui
concurent
al
său,
în
baza
unui
acord
de
subcontractare,
un
component
de
bază
sau
un
alt
input
pentru
realizarea
produsului
său
final.
Aceasta
poate
duce
la:
a)
probleme
de
închidere
a
pieţei,
cu
condiţia
ca
părţile
să
deţină
o
poziţie
importantă,
ca
furnizor
sau
cumpărător,
pe
piaţa
relevantă
a
inputurilor
care
nu
sunt
destinate
consumului
propriu.
Astfel,
acordul
de
subcontractare
îi
va
împiedica
pe
ceilalţi
concu-
renţi
să
obţină
respectivele
inputuri
la
preţuri
competitive
sau
îi
va
împiedica
pe
ceilalţi
furnizori
să
livreze
inputurile
în
condiţii
concurenţiale,
pentru
că
ei
vor
pierde
un
număr
însemnat
de
clienţi;
b)
efecte
legate
de
pieţele
riverane
(exemplul
4
din
anexa
la
cap.
III),
cu
condiţia
ca
inputul
să
reprezinte
un
cost
cu
pondere
semnificativă
în
costurile
totale
şi
cu
condiţia
ca
părţile
să
deţină
o
poziţie
puternică
pe
piaţa
din
aval
a
produsului
finit.
Acorduri
de
specializare
94.
Acordurile
de
specializare
reciprocă,
încheiate
între
părţi
care
deţin
împreună
o
cotă
de
piaţă
mai
mare
decât
cea
stabilită
pentru
încadrarea
în
categoria
exceptată,
intră
sub
incidenţa
pre-
vederilor
art.
5
alin.
(1)
din
lege
şi
vor
fi
analizate
în
detaliu,
pen-
tru
că
există
probabilitatea
împărţirii
pieţei
(exemplul
5
din
anexa
la
cap.
III).
3.4.
Evaluarea
în
baza
art.
5
alin.
(2)
din
lege
3.4.1.
Beneficii
economice
95.
Se
poate
admite
că
majoritatea
acordurilor
privind
pro-
ducţia
generează
unele
beneficii
economice
sub
forma
economiilor
de
scară
sau
de
scop
ori
sub
forma
unor
tehnologii
de
producţie
îmbunătăţite,
în
afara
cazului
în
care
aceste
acorduri
sunt
instru-
mente
pentru
fixarea
preţurilor,
limitarea
producţiei
sau
a
distribuţiei
şi
alocarea
clienţilor.
În
aceste
condiţii
este
justificată
exceptarea
acordurilor
care
au
ca
efect
restricţionarea
concu-
renţei,
ale
căror
părţi
deţin
un
segment
de
piaţă
comun,
situat
sub
o
limită
sub
care
se
presupune
că
în
general,
în
aplicarea
prevederilor
art.
5
alin.
(2),
efectele
pozitive
ale
acordurilor
privind
producţia
prevalează
asupra
oricăror
efecte
negative
asupra
con-
curenţei.
De
aceea,
acordurile
care
privesc
specializările
unilate-
rale
sau
reciproce,
precum
şi
acordurile
care
privesc
producţia
în
comun
sunt
categorii
exceptate,
cu
condiţia
să
nu
conţină
clauze
care
să
le
excludă
de
la
exceptare,
iar
părţile
la
acord
să
deţină
în
comun
o
cotă
de
piaţă
care
să
nu
depăşească
20%
pe
piaţa
relevantă.
96.
Pentru
acele
acorduri
care
nu
se
încadrează
în
condiţiile
de
exceptare
părţile
trebuie
să
demonstreze
că
există
efecte
pozi-
tive,
cum
ar
if
ameliorarea
producţiei,
a
distribuţiei
sau
de
altă
natură.
Nu
pot
fi
luate
în
considerare
eficientizările
de
care
bene-
ficiază
doar
părţile,
reducerile
de
costuri
înregistrate
prin
diminua-
rea
volumului
producţiei
sau
împărţirea
pieţelor.
3.4.2.
Indispensabilitatea
97.
Restricţionările
care
nu
sunt
strict
necesare
pentru
atinge-
rea
beneficiilor
economice
descrise
mai
sus
nu
vor
fi
acceptate.
De
exemplu,
părţile
nu
vor
fi
restricţionate
în
privinţa
comporta-
mentului
lor
concurenţial,
legat
de
producţia
care
nu
face
obiectul
cooperării.
3.4.3.
Menţinerea
concurenţei
98.
Nu
va
fi
posibilă
nici
o
exceptare
dacă
părţile
acţionează
în
scopul
eliminării
concurenţei
pe
o
parte
substanţială
a
pieţei
produsului.
Atunci
când,
ca
urmare
a
punerii
în
aplicare
a
acordului
privind
producţia,
un
agent
economic
este
într-o
poziţie
dominantă
sau
dobândeşte
o
astfel
de
poziţie,
acordul
în
cauză
are
efecte
anticoncurenţiale
în
sensul
prevederilor
art.
5
din
lege
şi
nu
poate
fi,
în
principiu,
exceptat.
Această
analiză
se
va
face
pe
piaţa
relevantă
a
produsului
care
face
obiectul
cooperării
şi
pe
pieţele
riverane,
după
caz.
CAPITOLUL
IV
Acordurile
de
cumpărare
4.1.
Definiţie
99.
Prezentul
capitol
se
referă
la
acordurile
care
privesc
cumpărarea
în
comun
de
produse.
Cumpărarea
în
comun
se
poate
realiza
de
către
un
agent
economic
controlat
în
comun,
de
către
o
companie
la
care
mai
multe
firme
deţin
un
număr
mic
de
acţiuni,
printr-o
înţelegere
contractuală
sau
printr-o
formă
mai
puţin
strânsă
de
cooperare.
100.
Acordurile
de
cumpărare
se
încheie
adeseori
de
către
IMM
pentru
a
realiza
volume
şi
disconturi
similare
marilor
compe-
titori.
Aceste
acorduri
între
IMM
sunt
deci,
în
mod
normal,
pro-
concurenţiale.
Chiar
dacă
se
creează
un
nivel
mediu
de
putere
pe
piaţă,
această
situaţie
poate
fi
contracarată
de
economiile
de
scară,
realizate
cu
condiţia
ca
părţile
să
îşi
pună
volumele
de
achiziţii
laolaltă,
în
mod
real.
101.
Achiziţiile
în
comun
pot
implica
acorduri
pe
orizontală,
precum
şi
pe
verticală.
În
aceste
cazuri
este
necesară
o
analiză
în
două
etape.
Mai
întâi,
acordurile
pe
orizontală
trebuie
evaluate
în
concordanţă
cu
principiile
descrise
în
prezentele
instrucţiuni.
Dacă
evaluarea
conduce
la
concluzia
că
o
cooperare
între
con-
curenţi
în
domeniul
achiziţiilor
este
acceptabilă,
va
fi
necesară
încă
o
evaluare
pentru
a
se
examina
acordurile
pe
verticală,
încheiate
cu
furnizori
sau
cu
vânzători
individuali.
Această
din
urmă
evaluare
va
respecta
regulile
din
„Regulamentul
privind
apli-
carea
art.
5
alin.
(2)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
în
cazul
înţelegerilor
verticale"
şi
din
„Instrucţiunile
privind
aplicarea
art.
5
din
Legea
nr.
21/1996
în
cazul
înţelegerilor
verticale".
102.
Un
exemplu
poate
fi
asociaţia
formată
de
un
grup
de
detailişti
pentru
cumpărarea
în
comun
a
produselor.
Acordurile
pe
orizontală
încheiate
între
membrii
asociaţiei
sau
deciziile
adoptate
de
către
asociaţie
trebuie
mai
întâi
evaluate
ca
acorduri
pe
ori-
zontală,
în
conformitate
cu
prezentele
instrucţiuni.
Numai
dacă
această
evaluare
este
pozitivă
devine
relevantă
evaluarea
acordu-
rilor
pe
verticală,
încheiate
în
consecinţă
între
asociaţie
şi
membrii
individuali
sau
între
asociaţie
şi
furnizori.
Acordurile
sunt
acope-
rite,
în
anumite
limite,
prin
„Regulamentul
privind
aplicarea
art.
5
alin.
(2)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
în
cazul
înţelegerilor
verticale".
Acordurile
care
nu
se
încadrează
la
exceptarea
pe
ver-
ticală
a
categoriilor
nu
vor
fi
considerate
ilegale,
dar
vor
necesita
o
examinare
individuală.
4.2.
Pieţele
relevante
103.
Pieţele
care
pot
fi
afectate
de
achiziţiile
în
comun
sunt
două,
şi
anume:
piaţa
la
care
se
referă
direct
cooperarea,
adică
piaţa
de
achiziţii
relevantă
şi
pieţele
de
vânzare,
adică
pieţele
din
aval
pe
care
acţionează
participanţii
la
înţelegerea
de
achiziţii
în
comun,
ca
vânzători.
104.
Definirea
pieţelor
de
achiziţii
relevante
respectă
principiile
descrise
în
„Instrucţiunile
cu
privire
la
definirea
pieţei
relevante,
în
scopul
stabilirii
părţii
substanţiale
de
piaţă",
emise
de
către
Consiliul
Concurenţei,
şi
se
bazează
pe
conceptul
de
substituibili-
tate
în
vederea
identificării
restrângerilor
concurenţiale.
Singura
diferenţă
la
definirea
„pieţei
de
vânzări"
este
că
substituibilitatea
trebuie
definită
din
punctul
de
vedere
al
ofertei,
nu
din
punctul
de
vedere
al
cererii.
Cu
alte
cuvinte,
alternativele
la
nivelul
furnizori-
lor
sunt
decisive
în
identificarea
constrângerilor
concurenţiale
asu-
pra
cumpărătorilor.
Acestea
pot
fi
analizate,
de
exemplu,
prin
examinarea
reacţiei
furnizorilor
la
o
scădere
mică,
dar
de
durată
a
preţurilor.
Dacă
se
defineşte
piaţa,
cota
de
piaţă
poate
fi
calculată
ca
fiind
procentul
pe
care
îl
reprezintă
achiziţiile
făcute
de
părţi
din
totalul
vânzărilor
de
produse
sau
servicii
pe
piaţa
relevantă
(vezi
exemplul
1
din
anexa
la
cap.
IV).
105.
Dacă
părţile
sunt
şi
concurente
pe
una
sau
mai
multe
pieţe
de
vânzare,
aceste
pieţe
sunt
şi
ele
relevante
pentru
evalu-
are.
Restrângerile
de
concurenţă
pe
aceste
pieţe
sunt
mai
proba-
bile
dacă
părţile
vor
câştiga
putere
pe
piaţă
prin
coordonarea
comportamentului
lor
şi
dacă
părţile
deţin
în
comun
un
procent
semnificativ
din
totalul
costurilor.
Acesta
este,
de
exemplu,
cazul
detailiştilor
care
sunt
activi
pe
aceeaşi
piaţă
cu
amănuntul
rele-
vantă
şi
achiziţionează
împreună
o
cantitate
semnificativă
din
produsele
pe
care
le
oferă
apoi
spre
revânzare.
Este,
de
aseme-
nea,
valabil
când
fabricanţii
şi
vânzătorii
concurenţi
ai
unui
pro-
dus
finit
achiziţionează
în
comun
un
procent
ridicat
din
inputurile
lor.
4.3.
Evaluarea
conform
art.
5
alin.
(1)
din
lege
4.3.1.
Natura
acordului
106.
Prin
însăşi
natura
lor
acordurile
de
achiziţii
comune
se
încheie
între
agenţii
economici
care
concurează
pe
piaţa
de
achiziţii.
Dacă
însă
este
vorba
de
cooperarea
între
cumpărători
concurenţi
care
nu
sunt
activi
pe
aceeaşi
piaţă
relevantă
din
aval
(de
exemplu,
detailiştii
care
sunt
activi
pe
pieţe
geografice
diferite
şi
care
nu
pot
fi
consideraţi
concurenţi
potenţiali
în
mod
realist),
art.
5
alin.
(1)
din
lege
se
aplică
foarte
rar,
cu
excepţia
situaţiei
în
care
părţile
au
o
poziţie
puternică
pe
pieţele
de
achiziţii,
lucru
care
poate
fi
folosit
pentru
a
afecta
poziţia
concurenţială
a
altor
agenţi
economici
pe
pieţele
lor
de
vânzare.
107.
Acordurile
de
cumpărare
se
încadrează
prin
natura
lor
la
art.
5
alin.
(1)
din
lege,
numai
dacă
cooperarea
nu
priveşte
în
mod
real
achiziţia
comună,
ci
serveşte
ca
instrument
de
creare
a
unui
cartel
deghizat,
care
să
urmărească
fixarea
preţurilor,
limita-
rea
nivelului
producţiei,
împărţirea
pieţelor
sau
alte
practici
ilegale.
108.
Majoritatea
acordurilor
de
cumpărare
trebuie
analizate
în
contextul
lor
juridic
şi
economic.
Analiza
trebuie
să
acopere
atât
pieţele
de
achiziţii,
cât
şi
pieţele
de
vânzare.
4.3.2.
Puterea
pe
piaţă
şi
structura
pieţei
109.
Punctul
de
plecare
al
analizei
este
examinarea
puterii
de
cumpărare
a
părţilor.
Se
poate
considera
că
există
putere
de
cumpărare
dacă
un
acord
de
cumpărare
reprezintă
un
procent
suficient
de
mare
din
volumul
total
al
pieţei
de
achiziţii,
astfel
încât
preţurile
să
poată
fi
împinse
sub
nivelul
concurenţei
ori
accesul
la
piaţă
să
fie
împiedicat
pentru
cumpărătorii
concurenţi.
Un
nivel
ridicat
al
puterii
de
cumpărare
asupra
furnizorilor
de
pe
piaţă
poate
genera
ineficienţe,
cum
ar
fi
scăderea
calităţii,
dimi-
nuarea
eforturilor
de
inovare
sau
chiar
ofertă
inacceptabilă.
Principalele
preocupări
în
contextul
puterii
de
cumpărare
tre-
buie
să
vizeze
împiedicarea
transmiterii
către
consumatorii
din
aval
a
preţurilor
mai
scăzute
şi
faptul
că
acest
lucru
poate
pro-
voca
creşteri
ale
costurilor
la
concurenţii
cumpărătorului
pe
pieţele
de
vânzare,
pentru
că
furnizorii
vor
încerca
să
recupereze
redu-
cerile
de
preţ
pentru
un
grup
de
clienţi
prin
creşterea
preţurilor
la
alt
grup
de
clienţi
sau
concurenţii
vor
avea
acces
mai
scăzut
la
furnizorii
eficienţi.
În
consecinţă,
pieţele
de
achiziţii
şi
pieţele
de
vânzare
se
caracterizează
prin
interdependenţă,
aşa
cum
se
pre-
zintă
în
continuare:
Interdependenţele
dintre
pieţele
de
achiziţii
şi
pieţele
de
vânzare
110.
Cooperarea
dintre
cumpărătorii
concurenţi
poate
restrânge
considerabil
concurenţa
prin
crearea
unei
puteri
de
cumpărare.
În
timp
ce
crearea
unei
puteri
de
cumpărare
poate
duce
la
preţuri
mai
mici
pentru
consumatori,
puterea
de
cumpărare
nu
este
tot-
deauna
proconcurenţială
şi,
în
anumite
condiţii,
poate
chiar
să
provoace
efecte
negative
grave
asupra
concurenţei.
111.
În
primul
rând,
costurile
mai
mici
de
achiziţii
care
derivă
din
exercitarea
puterii
de
cumpărare
nu
pot
fi
considerate
procon-
curenţiale
dacă
cumpărătorii
au
împreună
putere
pe
piaţa
de
vânzare.
În
acest
caz
economiile
înregistrate
la
costuri
nu
se
vor
transmite
la
consumatori.
Cu
cât
părţile
au
o
putere
combinată
mai
mare
pe
pieţele
lor
de
vânzare,
cu
atât
creşte
stimulentul
ca
ele
să
îşi
coordoneze
comportamentul
ca
vânzători.
Acest
lucru
poate
fi
facilitat
dacă
părţile
ajung
la
un
nivel
ridicat
de
partici-
pare
a
costurilor
prin
achiziţiile
în
comun.
De
exemplu,
dacă
un
grup
de
detailişti
mari
cumpără
împreună
un
procent
ridicat
din
achiziţiile
lor,
un
procent
ridicat
din
totalul
costurilor
lor
va
fi
comun.
Efectele
negative
ale
achiziţiilor
în
comun
pot
fi
deci
similare
producţiei
în
comun.
112.
În
al
doilea
rând,
puterea
pe
pieţele
de
vânzare
poate
fi
creată
sau
amplificată
prin
puterea
de
cumpărare
care
este
folo-
sită
pentru
a
obstrucţiona
concurenţii
sau
pentru
a
creşte
costurile
rivalilor.
Deţinerea
unei
puteri
de
cumpărare
semnificative
de
către
un
grup
de
clienţi
poate
duce
la
obstrucţionarea
cumpărătorilor
concurenţi
prin
limitarea
accesului
lor
la
furnizorii
eficienţi.
De
asemenea,
aceasta
poate
să
producă
creşteri
ale
costurilor
con-
curenţilor
pentru
că
furnizorii
vor
încerca
să
îşi
recupereze
redu-
cerile
de
preţ
la
un
grup
de
consumatori
prin
creşteri
de
preţ
la
alt
grup
de
consumatori
(de
exemplu,
discriminarea
detailiştilor
de
către
furnizori
în
ceea
ce
priveşte
rabatul
acordat).
Acest
lucru
este
posibil
numai
dacă
furnizorii
de
pe
pieţele
de
achiziţii
au
şi
ei
un
anume
grad
de
putere
pe
piaţă.
În
ambele
cazuri
concu-
renţa
pe
pieţele
de
vânzare
poate
fi
restrânsă
în
continuare
prin
puterea
de
cumpărare.
113.
În
majoritatea
cazurilor
probabilitatea
existenţei
unei
puteri
de
piaţă
este
mică
atunci
când
părţile
la
acord
au
o
cotă
comună
pe
piaţa
de
achiziţii
mai
mică
de
15%
sau
o
cotă
comună
pe
piaţa
de
vânzări,
de
asemenea,
sub
15%.
La
aceste
niveluri
ale
segmentelor
de
piaţă
este
foarte
probabil
să
fie
îndeplinite
condiţiile
de
exceptare
de
la
art.
5
alin.
(2)
din
lege,
dar
aceasta
se
va
stabili
doar
în
urma
analizei
cazului.
Legea
concurenţei
sta-
bileşte
la
art.
8
că
prevederile
art.
5
din
lege
nu
se
aplică
în
cazul
agenţilor
economici
la
care
cifra
de
afaceri
pentru
exerciţiul
financiar
precedent
recurgerii
la
comportamente
susceptibile
a
fi
calificate
practici
anticoncurenţiale
nu
depăşeşte
un
plafon
stabilit
anual
de
către
Consiliul
Concurenţei,
iar
cota
de
piaţă
deţinută
de
părţi
nu
depăşeşte
5%.
114.
O
cotă
de
piaţă
situată
peste
15%
nu
indică
în
mod
auto-
mat
că
acordul
de
cooperare
poate
avea
efecte
negative
pe
piaţă,
dar
implică
o
analiză
mai
atentă
a
impactului
acordului
de
cumpărare
în
comun
asupra
pieţei,
care
să
cuprindă,
între
altele,
analiza
gradului
de
concentrare
a
pieţei
şi
posibilele
reacţii
de
con-
tracarare
ale
furnizorilor
puternici.
Părţile
trebuie
să
demonstreze
că
efectele
pozitive
prevalează
asupra
restricţionărilor
concurenţei.
4.4.
Evaluarea
conform
art.
5
alin.
(2)
din
lege
4.4.1.
Beneficiile
economice
115.
Acordurile
de
cumpărare
pot
aduce
beneficii
economice,
cum
ar
fi
economiile
de
scară
la
comenzi
şi
transport,
beneficii
care
pot
prevala
asupra
efectelor
restrictive.
Dacă
părţile
au
împreună
o
putere
de
cumpărare
sau
de
vânzare
semnificativă,
problema
eficienţelor
trebuie
examinată
cu
atenţie.
Economiile
înregistrate
la
costuri,
generate
de
simpla
exercitare
a
puterii
şi
de
care
nu
beneficiază
şi
consumatorii,
nu
pot
fi
luate
în
consi-
derare.
4.4.2.
Indispensabilitatea
116.
Acordurile
de
cumpărare
nu
pot
fi
exceptate
dacă
impun
restricţii
care
nu
sunt
strict
necesare
atingerii
beneficiilor
sus-
menţionate.
Obligativitatea
de
a
cumpăra
exclusiv
prin
cooperare
poate
fi,
în
anumite
circumstanţe,
indispensabilă
pentru
realizarea
volumului
necesar
în
vederea
obţinerii
de
economii
de
scară.
Această
obligativitate
trebuie
însă
evaluată
în
contextul
fiecărui
caz
în
parte.
4.4.3.
Menţinerea
concurenţei
117.
Exceptarea
nu
este
posibilă
dacă
părţilor
li
se
dă
posibi-
litatea
să
elimine
concurenţa
pe
o
parte
substanţială
a
pieţei
pro-
duselor/tehnologiilor
respective.
Această
evaluare
trebuie
să
acopere
pieţele
de
achiziţii
şi
de
vânzare.
Segmentele
de
piaţă
combinate
ale
părţilor
pot
fi
considerate
ca
punct
de
plecare.
Trebuie
apoi
să
se
analizeze
dacă
aceste
segmente
de
piaţă
indică
o
poziţie
dominantă
şi
dacă
există
fac-
tori
de
atenuare,
cum
ar
fi
puterea
furnizorilor
pe
pieţele
de
achiziţii
sau
intrarea
potenţială
pe
pieţele
de
vânzare.
Dacă
în
urma
încheierii
unui
acord
de
cumpărare
un
agent
economic
este
sau
devine
dominant
pe
piaţa
de
achiziţii
sau
de
vânzări,
acordul
respectiv
care
produce
efecte
anticoncurenţiale
în
sensul
art.
5
din
lege
nu
poate
fi,
în
principiu,
exceptat.
CAPITOLUL
V
Acordurile
de
comercializare
5.1.
Definiţie
118.
Acordurile
la
care
se
referă
prezentul
capitol
au
ca
obiect
cooperarea
dintre
concurenţi
în
domeniul
vânzării,
distribuţiei
sau
promovării
produselor
lor.
Aceste
acorduri
pot
avea
un
domeniu
foarte
variat
şi
larg,
depinzând
de
funcţiile
de
marke-
ting
care
sunt
vizate
de
cooperare.
La
un
capăt
al
spectrului
există
vânzarea
în
comun
care
duce
la
stabilirea
în
comun
a
tuturor
aspectelor
comerciale
legate
de
vânzarea
produsului,
inclu-
siv
preţul.
La
celălalt
capăt
există
acorduri
mai
limitate
care
se
referă
doar
la
o
anumită
funcţie
de
marketing,
cum
ar
fi
distribuţia,
activitatea
de
service
sau
activitatea
publicitară.
119.
Dintre
aceste
acorduri
mai
limitate
cel
mai
important
pare
să
fie
acordul
de
distribuţie.
Acest
tip
de
acorduri
face
în
general
obiectul
„Regulamentului
privind
aplicarea
art.
5
alin.
(2)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
în
cazul
înţelegerilor
verticale"
şi
al
„Instrucţiunilor
privind
aplicarea
art.
5
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
în
cazul
înţelegerilor
verticale",
exceptând
situaţia
în
care
părţile
sunt
concurenţi
reali
sau
potenţiali.
În
acest
caz
regu-
lamentul
de
mai
sus
acoperă
numai
acordurile
pe
verticală
nere-
ciproce
dintre
concurenţi,
dacă:
a)
cumpărătorul,
împreună
cu
agenţii
economici
legaţi,
are
o
cifră
de
afaceri
anuală
care
nu
depăşeşte
100
miliarde
lei;
sau
b)
furnizorul
este
un
fabricant
ori
distribuitor
de
produse,
iar
cumpărătorul
este
un
distribuitor
care
nu
este
şi
fabricant
de
produse
care
concurează
cu
produsele
contractuale;
sau
c)
furnizorul
este
un
prestator
de
servicii
la
mai
multe
niveluri
comerciale,
în
timp
ce
cumpărătorul
nu
prestează
servicii
concurente
la
nivelul
comercial
la
care
achiziţionează
ser-
viciile
contractuale.
Dacă
concurenţii
convin
să
îşi
distribuie
pro-
dusele
pe
bază
de
reciprocitate,
există
posibilitatea
ca
acordurile
să
aibă
ca
obiect
sau
efect
împărţirea
pieţelor
între
părţi
ori
să
ducă
la
înţelegeri
secrete
ilegale.
Acest
lucru
este
valabil
şi
pen-
tru
acordurile
nereciproce
dintre
concurenţii
care
depăşesc
o
anu-
mită
mărime.
Aceste
acorduri
trebuie
în
primul
rând
evaluate
conform
principiilor
expuse
mai
jos.
Dacă
evaluarea
conduce
la
concluzia
că
o
cooperare
între
concurenţi
în
domeniul
distribuţiei
este,
în
principiu,
acceptabilă,
va
fi
necesară
o
altă
evaluare
pen-
tru
a
se
examina
restricţionările
pe
verticală
incluse
în
aceste
acorduri.
120.
Mai
trebuie
făcută
o
distincţie
între
acordurile
în
care
părţile
convin
numai
asupra
comercializării
în
comun
şi
acordurile
în
care
comercializarea
este
în
legătură
cu
o
altă
cooperare.
Se
poate
da
exemplul
producţiei
sau
achiziţiei
în
comun.
Aceste
acorduri
vor
fi
examinate
conform
evaluărilor
pentru
tipurile
res-
pective
de
acorduri.
5.2.
Pieţe
relevante
121.
Pentru
a
evalua
raporturile
concurenţiale
dintre
părţile
aflate
în
cooperare,
trebuie
mai
întâi
definite
pieţele
de
produse
şi
pieţele
geografice
relevante
la
care
se
referă
direct
cooperarea,
adică
pieţele
de
care
aparţin
produsele
care
fac
obiectul
acordu-
lui.
În
al
doilea
rând,
un
acord
de
comercializare
de
pe
o
piaţă
poate
afecta
şi
comportamentul
concurenţial
al
părţilor
de
pe
o
piaţă
învecinată,
strâns
legată
de
piaţa
direct
vizată
de
cooperare.
5.3.
Evaluarea
conform
art.
5
alin.
(1)
din
lege
5.3.1.
Natura
acordului
122.
Acordurile
de
comercializare
la
care
se
referă
prezentul
capitol
intră
sub
incidenţa
regulilor
de
concurenţă
numai
dacă
părţile
la
acord
sunt
concurente.
Dacă
în
mod
clar
părţile
nu
concurează
între
ele
în
ceea
ce
priveşte
produsele
sau
serviciile
vizate
în
acord,
acesta
nu
poate
crea
probleme
de
concurenţă
de
natură
orizontală.
Acordul
se
poate
încadra
însă
la
art.
5
alin.
(1)
din
lege
dacă
conţine
restricţii
pe
verticală,
cum
ar
fi
restricţii
asupra
vânzărilor
pasive,
menţinerea
preţurilor
la
revânzare
etc.
Acest
lucru
este
valabil
şi
în
cazul
în
care
este
obiectiv
necesară
o
cooperare
în
comercializare
pentru
a
permite
unei
părţi
să
intre
pe
o
piaţă
pe
care
nu
ar
fi
putut
intra
separat,
de
exemplu
din
cauza
costurilor
aferente.
O
aplicare
specifică
a
acestui
principiu
o
reprezintă
înţelegerile
de
tip
consorţiu,
care
permit
companiilor
implicate
să
vină
cu
o
ofertă
credibilă
pentru
proiecte
pe
care
nu
ar
fi
putut
să
le
realizeze
sau
să
le
oferteze
în
mod
individual.
Pentru
că
ele
nu
sunt
concurenţi
potenţiali
la
licitaţie,
nu
apar
restrângeri
de
concurenţă.
123.
Principalele
probleme
de
concurenţă
în
ceea
ce
priveşte
acordurile
de
comercializare
dintre
concurenţi
sunt:
fixarea
preţuri-
lor
şi
tarifelor,
împărţirea
pieţelor
şi
trucarea
liciitaţiilor.
Acordurile
limitate
doar
la
vânzarea
în
comun
au
de
regulă
ca
obiect
şi
efect
coordonarea
politicii
de
preţuri
între
fabricanţii
concurenţi.
În
acest
caz
acordurile
nu
numai
că
elimină
concurenţa
prin
preţ
dintre
părţi,
dar
restrâng,
de
asemenea,
şi
volumul
produselor
livrate
de
participanţi
în
cadrul
sistemului
de
repartizare
a
comen-
zilor.
Prin
urmare,
acordurile
restrâng
concurenţa
dintre
părţi
în
ceea
ce
priveşte
oferta
şi
limitează
opţiunile
cumpărătorilor,
intrând
astfel
sub
incidenţa
art.
5
alin.
(1)
din
lege.
124.
Această
evaluare
nu
se
modifică
dacă
acordul
este
neexclusiv.
Art.
5
alin.
(1)
din
lege
se
aplică
în
continuare
chiar
dacă
părţile
au
libertatea
de
a
face
vânzări
în
afara
acordului,
atâta
timp
cât
se
presupune
că
acordul
va
duce
la
o
coordonare
generală
a
preţurilor
practicate
de
către
părţi.
125.
În
cazul
înţelegerilor
de
comercializare
care
nu
reuşesc
să
realizeze
vânzarea
în
comun
apar
două
probleme
majore.
Prima
este
aceea
că
o
comercializare
în
comun
oferă
posibilitatea
clară
de
a
face
un
schimb
de
informaţii
comerciale,
mai
ales
în
privinţa
strategiei
de
comercializare
şi
a
stabilirii
preţurilor.
A
doua
problemă
este
că,
în
funcţie
de
structura
costurilor
comercializării,
un
input
semnificativ
pentru
costurile
finale
poate
fi
suportat
în
comun
de
către
părţi.
În
consecinţă,
concurenţa
reală
prin
preţ
la
nivelul
vânzărilor
finale
poate
fi
astfel
limitată.
Acordurile
de
comercializare
în
comun
se
încadrează
deci
la
art.
5
alin.
(1)
din
lege
fie
pentru
că
permit
schimbul
de
informaţii
comerciale
strategice,
fie
pentru
că
influenţează
o
parte
semnifi-
cativă
a
costurilor
finale
ale
părţilor.
126.
Problema
majoră
legată
de
înţelegerile
de
distribuţie
din-
tre
concurenţii
care
sunt
activi
pe
pieţe
geografice
diferite
este
aceea
că
pot
conduce
sau
pot
fi
un
instrument
de
împărţire
(alo-
care)
a
pieţelor.
În
cazul
acordurilor
de
distribuţie
reciprocă
a
pro-
duselor
(fiecare
distribuie
produsele
celuilalt),
părţile
la
acord
îşi
împart
pieţele
sau
clienţii
şi
elimină
concurenţa
dintre
ele.
Chestiunea
de
bază
la
evaluarea
acordurilor
de
acest
tip
este
dacă
acordul
în
cauză
este
obiectiv
necesar
părţilor
pentru
a
pătrunde
una
pe
piaţa
celeilalte.
În
caz
afirmativ,
acordul
nu
cre-
ează
probleme
de
concurenţă
cu
caracter
orizontal.
Totuşi,
acor-
dul
de
distribuţie
se
poate
încadra
la
art.
5
alin.
(1)
din
lege
dacă
conţine
restricţii
pe
verticală,
cum
ar
fi
restricţii
asupra
vânzărilor
pasive,
menţinerii
preţurilor
la
revânzare
etc.
Dacă
acordul
nu
este
obiectiv
necesar
părţilor
pentru
a
pătrunde
una
pe
piaţa
celeilalte,
atunci
acesta
intră
sub
incidenţa
interdicţiei
prevăzute
la
art.
5
alin.
(1)
din
lege.
Dacă
acordul
nu
este
reci-
proc,
riscul
împărţirii
pieţei
este
mai
mic.
Trebuie
totuşi
să
se
analizeze
dacă
acordul
nereciproc
constituie
baza
unei
înţelegeri
mutuale
între
doi
agenţi
economici
de
a
nu
pătrunde
unul
pe
piaţa
celuilalt
ori
este
un
mijloc
de
control
al
accesului
la
piaţă
sau
al
concurenţei
din
partea
celor
care
intră
venind
de
pe
alte
pieţe.
5.3.2.
Puterea
pe
piaţă
şi
structura
pieţei
127.
În
conformitate
cu
prevederile
art.
8
alin.
(2)
din
lege,
acordurile
care
implică
fixarea
preţurilor
şi
tarifelor,
alocarea
pieţelor
şi
trucarea
licitaţiilor
se
vor
încadra
întotdeauna
la
art.
5
alin.
(1)
din
lege,
indiferent
de
puterea
pe
piaţă
a
părţilor.
128.
Acordurile
de
comercializare
dintre
concurenţi,
care
nu
privesc
preţuri,
tarife,
partajarea
pieţelor
sau
licitaţii,
fac
obiectul
art.
5
alin.
(1)
din
lege
dacă
părţile
la
acord
au
un
anumit
nivel
de
punere
pe
piaţă,
conform
art.
8
alin.
(1)
din
lege.
În
majorita-
tea
cazurilor,
probabilitatea
existenţei
unei
puteri
de
piaţă
este
mică
atunci
când
părţile
la
acord
au
o
cotă
comună
de
piaţă
mai
mică
de
15%.
La
acest
nivel
al
cotei
comune
de
piaţă
este
foarte
probabil
să
fie
îndeplinite
condiţiile
de
exceptare
de
la
art.
5
alin.
(2)
din
lege,
dar
aceasta
se
va
stabili
doar
în
urma
analizei
cazului.
Legea
concurenţei
stabileşte
la
art.
8
alin.
(1)
că
prevederile
art.
5
nu
se
aplică
în
cazul
agenţilor
economici
la
care
cifra
de
afaceri
pentru
exerciţiul
financiar
precedent
recurgerii
la
comporta-
mente
susceptibile
a
fi
calificate
drept
practici
anticoncurenţiale
nu
depăşeşte
un
plafon
stabilit
anual
de
către
Consiliul
Concurenţei,
iar
cota
de
piaţă
deţinută
de
părţi
nu
depăşeşte
5%.
129.
O
cotă
de
piaţă
situată
peste
15%
nu
indică
în
mod
automat
că
acordul
de
cooperare
poate
avea
efecte
negative
pe
piaţă,
dar
implică
o
analiză
mai
atentă
a
impactului
acordului
de
comercializare
în
comun
asupra
pieţei,
care
să
cuprindă
în
primul
rând
evaluarea
gradului
de
concentrare
a
pieţei.
Cu
cât
piaţa
este
mai
concentrată,
cu
atât
sunt
mai
utile
informaţiile
privind
preţurile
sau
strategiile
de
marketing
pentru
reducerea
gradului
de
incerti-
tudine
şi
cu
atât
sunt
mai
motivate
părţile
să
recurgă
la
schimbul
de
astfel
de
informaţii.
Părţile
trebuie
să
demonstreze
că
efectele
pozitive
prevalează
asupra
restricţionărilor
concurenţei.
5.4.
Evaluarea
conform
art.
5
alin.
(2)
din
lege
5.4.1.
Beneficiile
economice
130.
Eficienţele
care
trebuie
luate
în
considerare
la
evaluarea
posibilei
exceptări
a
acordului
de
comercializare
în
comun
vor
depinde
de
natura
activităţii.
În
general,
fixarea
preţurilor
nu
se
poate
justifica
decât
dacă
este
indispensabilă
pentru
integrarea
altor
funcţii
de
comercializare,
iar
această
integrare
va
genera
efi-
cienţe
substanţiale.
Dimensiunea
eficienţelor
obţinute
depinde,
între
altele,
de
importanţa
activităţilor
de
comercializare
în
comun
pentru
structura
generală
a
costurilor
produsului
respectiv.
Distribuţia
în
comun
este
deci
tipul
de
acord
care
generează
efi-
cienţe
semnificative,
mai
ales
pentru
fabricanţii
de
bunuri
de
con-
sum
distribuite
pe
scară
largă
şi
mai
puţin
pentru
fabricanţii
de
produse
industriale
care
sunt
cumpărate
de
către
un
număr
limitat
de
utilizatori.
131.
Eficienţele
declarate
nu
ar
trebui
să
fie
economiile
reali-
zate
numai
ca
urmare
a
eliminării
costurilor
inerente,
legate
de
concurenţă,
ci
trebuie
să
rezulte
din
integrarea
activităţilor
econo-
mice.
Reducerea
costurilor
de
transport,
care
este
doar
rezultatul
alocării
clienţilor,
fără
nici
o
integrare
a
sistemului
logistic,
nu
poate
fi
deci
considerată
o
eficienţă
care
să
facă
acordul
exceptabil.
132.
Beneficiile
eficienţei
declarate
trebuie
să
fie
demonstrate.
Un
element
important
în
această
privinţă
ar
fi
contribuţia
semnifi-
cativă
a
ambelor
părţi
la
capital,
tehnologie
şi
active.
Economiile
de
costuri,
realizate
prin
reducerea
suprapunerii
resurselor
şi
a
facilităţilor
utilizate,
pot
fi
şi
ele
acceptate.
Dacă
însă
comerciali-
zarea
în
comun
nu
reprezintă
altceva
decât
o
agenţie
de
vânzări
care
nu
face
investiţii,
acordul
poate
fi
un
cartel
deghizat
ilegal
şi
ca
atare
nu
îndeplineşte
condiţiile
art.
5
alin.
(2)
din
lege.
5.4.2.
Indispensabilitatea
133.
Acordul
de
comercializare
nu
poate
fi
exceptat
dacă
impune
restricţii
care
nu
sunt
strict
necesare
pentru
atingerea
beneficiilor
de
mai
sus.
Aşa
cum
s-a
menţionat,
chestiunea
indis-
pensabilităţii
este
importantă,
în
special
în
cazul
acelor
acorduri
care
implică
fixarea
preţurilor
sau
împărţirea
pieţelor.
5.4.3.
Menţinerea
concurenţei
134.
Nu
este
posibilă
nici
o
exceptare
dacă
părţile
au
posibi-
litatea
de
a
elimina
concurenţa
de
pe
o
parte
substanţială
a
pieţei
produselor
în
cauză.
La
efectuarea
acestei
evaluări
segmentele
de
piaţă
combinate
ale
părţilor
pot
fi
considerate
un
punct
de
plecare.
Apoi
este
nevoie
să
se
analizeze
dacă
aceste
segmente
de
piaţă
indică
o
poziţie
dominantă
şi
dacă
există
fac-
tori
de
atenuare,
cum
ar
fi
potenţialul
intrării
pe
piaţă.
Dacă
în
urma
încheierii
unui
acord
de
comercializare
un
agent
economic
este
dominant
sau
devine
dominant,
acordul
care
produce
efecte
anticoncurenţiale
în
sensul
art.
5
din
lege
nu
poate
fi,
în
principiu,
exceptat.
CAPITOLUL
VI
Acordurile
cu
privire
la
standarde
6.1.
Definiţie
135.
Acordurile
de
standardizare
au
ca
obiectiv
principal
defi-
nirea
cerinţelor
tehnice
şi
calitative
cu
care
trebuie
să
fie
con-
forme
produsele
actuale
sau
viitoare,
procedeele
sau
metodele
de
producţie.
Standardizarea
poate
lua
forme
diferite,
de
la
adopta-
rea
standardelor
prin
consens
naţional
de
către
organismele
euro-
pene
sau
naţionale
de
standardizare
recunoscute,
consorţii
şi
foruri,
până
la
acorduri
între
agenţi
economici
unici.
Acordurile
de
standardizare
pot
acoperi
aspecte
diverse,
cum
ar
fi
standardiza-
rea
diverselor
clase
sau
dimensiuni
ale
unui
produs
anume
ori
specificaţiile
tehnice
de
pe
pieţele
unde
compatibilitatea
şi
interoperabilitatea
cu
alte
produse
ori
sisteme
este
esenţială.
Condiţiile
accesului
la
o
anumită
marcă
de
calitate
sau
ale
aprobării
de
către
organismul
de
reglementare
pot
fi,
de
aseme-
nea,
considerate
standarde.
136.
Standardele
referitoare
la
furnizarea
de
servicii
profesio-
nale,
cum
ar
fi
regulile
de
admitere
într-o
profesiune
liberală,
nu
sunt
acoperite
de
prezentele
instrucţiuni.
6.2.
Pieţe
relevante
137.
Acordurile
de
standardizare
produc
efecte
pe
3
pieţe
posibile,
care
vor
fi
definite
în
conformitate
cu
„Instrucţiunile
cu
privire
la
definiţia
pieţei
relevante,
în
scopul
stabilirii
părţii
sub-
stanţiale
de
piaţă",
emise
de
către
Consiliul
Concurenţei.
În
primul
rând
se
produc
efecte
pe
pieţele
produselor
la
care
se
referă
standardele.
Standardele
privitoare
la
produsele
complet
noi
pot
ridica
probleme
similare
cu
cele
de
la
acordurile
de
cercetare-dez-
voltare
în
ceea
ce
priveşte
definirea
pieţei
(vezi
secţiunea
2.2
pct.
41).
În
al
doilea
rând,
se
produc
efecte
pe
piaţa
serviciilor
pentru
stabilirea
standardelor,
dacă
există
diferite
organisme
sau
acorduri
de
stabilire
a
standardelor.
În
al
treilea
rând,
se
produc
efecte,
dacă
este
cazul,
pe
piaţa
distinctă
pentru
testare
şi
certificare.
6.3.
Evaluarea
conform
art.
5
alin.
(1)
din
lege
138.
Stabilirea
standardelor
se
poate
realiza
prin
acorduri
între
agenţi
economici
privaţi
sau
sub
egida
organismelor
publice
sau
a
organismelor
însărcinate
cu
serviciile
de
interes
economic
general.
Implicarea
acestor
organisme
face
obiectul
prevederilor
art.
9
din
lege.
6.3.1.
Natura
acordului
139.
Dacă
participarea
la
stabilirea
standardelor
este
nerestricţionată
şi
transparentă,
acordurile
de
standardizare,
con-
form
definiţiei
de
mai
sus,
care
nu
stabilesc
obligativitatea
de
conformitate
cu
standardul
respectiv
sau
care
sunt
părţi
ale
unui
acord
mai
larg
de
asigurare
a
compatibilităţii
produselor,
nu
restrâng
concurenţa.
În
mod
normal
acest
lucru
este
valabil
pen-
tru
standardele
adoptate
de
către
organisme
de
standardizare
recunoscute,
care
se
bazează
pe
proceduri
nediscriminatorii,
des-
chise
şi
transparente.
140.
Nu
există
restricţii
apreciabile
în
cazul
standardelor
care
au
o
acoperire
neglijabilă
a
pieţei
relevante,
cu
condiţia
ca
situaţia
să
nu
se
schimbe.
Nu
se
regăsesc
restricţionări
aprecia-
bile
ale
concurenţei
nici
în
acordurile
care
pun
laolaltă
IMM
pen-
tru
a
standardiza
formele
de
acces
sau
condiţiile
ofertelor
colective
ori
acordurile
care
standardizează
aspecte,
cum
ar
fi
caracteristici
minore
ale
produsului,
formulare
şi
rapoarte,
care
au
efect
nesemnificativ
asupra
principalilor
factori
ce
afectează
con-
curenţa
pe
pieţele
relevante.
141.
Acordurile
care
utilizează
un
standard
ca
mijloc
între
alte
părţi
ale
unui
acord
restrictiv
mai
larg,
de
excludere
a
concurenţilor
reali
sau
potenţiali,
vor
intra
întotdeauna
sub
inci-
denţa
art.
5
alin
(1)
din
lege.
De
exemplu,
un
acord
prin
care
o
asociaţie
naţională
de
producători
fixează
un
standard
şi
exercită
presiuni
asupra
terţelor
părţi
de
a
nu
comercializa
produse
care
nu
se
conformează
cu
standardul
respectiv
intră
în
această
categorie.
142.
Acordurile
de
standardizare
pot
fi
încadrate
la
art.
5
alin.
(1)
din
lege
dacă
oferă
părţilor
un
control
comun
asupra
pro-
ducţiei
şi/sau
inovaţiei,
restrângând
astfel
capacitatea
lor
de
a
concura
în
ceea
ce
priveşte
caracteristicile
produsului
şi
afectând
terţe
părţi,
precum
furnizorii
sau
cumpărătorii
de
produse
standar-
dizate.
Evaluarea
fiecărui
acord
trebuie
să
ia
în
considerare
natura
standardului
şi
efectul
probabil
asupra
pieţelor
vizate,
pre-
cum
şi
aria
restricţiilor
posibilie
care
depăşesc
obiectivul
primar
al
standardizării,
conform
definiţiei
de
mai
sus.
143.
Existenţa
unei
restricţionări
a
concurenţei
în
acordurile
de
standardizare
depinde
de
măsura
în
care
părţile
îşi
păstrează
libertatea
de
a
elabora
standarde
sau
produse
alternative
care
nu
se
conformează
standardului
convenit.
Acordurile
de
standardizare
pot
restrânge
concurenţa
dacă
împiedică
părţile
să
conceapă
standarde
alternative
ori
să
comercializeze
produse
alternative,
care
nu
sunt
conforme
cu
standardul.
Acordurile
care
încredinţează
anumitor
organisme
dreptul
exclusiv
de
a
verifica
conformitatea
cu
standardul
depăşesc
obiectivul
primar
al
definirii
standardului
şi
pot
restrânge
concurenţa.
Acordurile
care
impun
restricţii
asupra
marcării
care
să
ateste
conformitatea
cu
standar-
dele
pot
şi
ele
să
restrângă
concurenţa,
dacă
restricţiile
nu
sunt
impuse
prin
prevederi
de
reglementare.
6.3.2.
Puterea
pe
piaţă
şi
structura
pieţei
144.
Segmentele
de
piaţă
mari
pe
care
părţile
le
deţin
pe
piaţa
afectată
nu
vor
constitui
neapărat
o
problemă
pentru
acor-
durile
de
standardizare.
Eficacitatea
lor
este
adesea
proporţională
cu
segmentul
de
industrie
implicat
în
stabilirea
şi/sau
aplicarea
standardului.
Pe
de
altă
parte,
standardele
care
nu
sunt
accesi-
bile
terţelor
părţi
pot
discrimina
sau
împiedica
accesul
părţilor
terţe
sau
pot
segmenta
pieţele
în
funcţie
de
aria
geografică
de
aplicare.
Astfel,
evaluarea
posibilelor
restricţionări
ale
concurenţei
prevăzute
în
acord
se
va
axa
pe
analiza
de
la
caz
la
caz
a
posi-
bilităţilor
de
eliminare
a
barierelor
de
intrare
pe
piaţă.
6.4.
Evaluarea
conform
art.
5
alin.
(2)
din
lege
6.4.1.
Beneficiile
economice
145.
Consiliul
Concurenţei
abordează
în
general
pozitiv
acor-
durile
care
promovează
întrepătrunderile
economice
pe
piaţă
sau
care
încurajează
dezvoltarea
de
noi
pieţe
şi
îmbunătăţirea
condiţiilor
de
furnizare.
Pentru
a
materializa
aceste
beneficii
eco-
nomice
informaţiile
necesare
privind
aplicarea
standardelor
trebuie
să
fie
disponibile
pentru
cei
care
vor
să
intre
pe
piaţă,
iar
un
procent
considerabil
al
industriei
trebuie
să
fie
implicat
în
fixarea
standardului
de
o
manieră
transparentă.
Rămâne
în
sarcina
părţilor
să
demonstreze
că
restricţiile
de
fixare,
utilizare
sau
acces
la
standard
creează
beneficii
economice.
146.
Pentru
a
se
obţine
beneficii
tehnice
sau
economice
stan-
dardele
nu
trebuie
să
limiteze
inovaţia.
Acest
lucru
va
depinde
în
principal
de
durata
de
viaţă
a
produselor
la
care
se
referă
stan-
dardul,
în
corelare
cu
etapa
de
dezvoltare
a
pieţei
(creştere
rapidă,
creştere,
stagnare
etc.).
Efectele
asupra
inovării
trebuie
analizate
de
la
caz
la
caz.
Părţile
ar
putea
fi
solicitate
să
dove-
dească
faptul
că
standardizarea
colectivă
sporeşte
eficienţa
pentru
consumator
atunci
când
un
standard
nou
poate
atrage
după
sine
uzura
morală
rapidă,
nejustificată,
a
produselor
existente,
fără
beneficii
suplimentare
obiective.
6.4.2.
Indispensabilitatea
147.
Prin
natura
lor
standardele
nu
vor
cuprinde
toate
speci-
ficaţiile
sau
tehnologiile
posibile.
În
unele
cazuri
poate
fi
necesar,
în
beneficiul
consumatorilor
sau
al
economiei
în
ansamblu,
să
existe
o
singură
soluţie
tehnologică.
Acest
standard
trebuie
însă
stabilit
pe
baze
nediscriminatorii.
În
mod
ideal
standardele
ar
tre-
bui
să
fie
imparţiale
din
punct
de
vedere
tehnologic.
Oricum,
tre-
buie
justificată
preferinţa
pentru
un
standard
în
defavoarea
altuia.
148.
Toţi
concurenţii
de
pe
pieţele
afectate
de
acordul
de
standard
ar
trebui
să
aibă
posibilitatea
de
a
se
implica
în
dezba-
teri.
Prin
urmare,
participarea
la
stabilirea
standardului
ar
trebui
să
fie
deschisă
tuturor,
exceptând
situaţia
în
care
părţile
demon-
strează
ineficienţe
importante
ca
urmare
a
acestei
participări
sau
în
care
se
preconizează
proceduri
recunoscute
pentru
reprezenta-
rea
intereselor
colective,
cum
este
cazul
organismelor
de
standar-
dizare
oficiale.
149.
Ca
regulă
generală
trebuie
să
se
facă
o
distincţie
clară
între
stabilirea
unui
standard
şi,
dacă
este
cazul,
cercetarea-dez-
voltarea
aferentă,
exploatarea
comercială
a
standardului
respectiv.
Acordurile
cu
privire
la
standarde
ar
trebui
să
se
refere
strict
la
atingerea
obiectivelor
lor,
fie
că
este
vorba
de
compatibilitate
tehnică
sau
de
un
anumit
nivel
de
calitate.
De
exemplu,
trebuie
să
se
demonstreze
foarte
clar
de
ce
este
indispensabil
pentru
apariţia
beneficiilor
economice
ca
un
acord
de
diseminare
a
unui
standard
într-un
sector
industrial
în
care
un
singur
concurent
oferă
o
alternativă
să
oblige
părţile
din
acord
să
boicoteze
alternativa.
6.4.3.
Menţinerea
concurenţei
150.
Adoptarea
unui
standard
privat
de
către
un
grup
de
firme
care
deţine
o
poziţie
dominantă
va
conduce
la
crearea
unui
stan-
dard
industrial
de
facto
.
Principala
preocupare
va
fi
deci
ca
aceste
standarde
să
fie
cât
mai
accesibile
posibil
şi
să
fie
apli-
cate
de
o
manieră
clar
nediscriminatorie.
Pentru
a
evita
elimina-
rea
concurenţei
pe
pieţele
relevante
terţele
părţi
trebuie
să
aibă
acces
la
standard
în
condiţii
corecte,
rezonabile
şi
nediscriminatorii.
151.
Dacă
organizaţii
sau
grupuri
de
firme
private
stabilesc
ca
un
standard
sau
o
tehnologie
aflată
în
proprietatea
lor
să
devină
un
standard
de
facto
,
concurenţa
va
fi
eliminată
în
cazul
în
care
terţele
părţi
sunt
împiedicate
să
aibă
acces
la
acest
standard.
CAPITOLUL
VII
Acordurile
de
mediu
7.1.
Definiţie
152.
Acordurile
de
mediu
sunt
cele
prin
care
părţile
se
anga-
jează
să
reducă
poluarea,
astfel
cum
este
ea
definită
în
legislaţia
mediului,
sau
să
îndeplinească
obiective
de
mediu.
Prin
urmare,
obiectivul
stabilit
sau
măsurile
convenite
trebuie
să
fie
direct
legate
de
reducerea
unui
poluant
sau
a
unui
tip
de
deşeu,
iden-
tificate
ca
făcând
parte
din
această
legislaţie
sau
obiectiv.
Sunt
excluse
acordurile
care
generează
reducerea
poluării
ca
produs
secundar
al
altor
măsuri.
153.
Acordurile
de
mediu
pot
stabili
standarde
cu
privire
la
performanţa
de
mediu
a
produselor,
inputuri
sau
outputuri,
ori
a
procedeelor
de
producţie.
Dacă
unele
acorduri
de
mediu
pot
fi
asimilate
standardizării,
se
vor
aplica
aceleaşi
principii
de
evalu-
are.
Alte
categorii
posibilie
cuprind
acordurile
încheiate
între
agenţi
economici
care
activează
la
acelaşi
nivel
comercial,
prin
care
părţile
prevăd
atingerea
în
comun
a
unui
obiectiv
de
mediu,
cum
ar
fi
reciclarea
anumitor
materiale,
reducerea
noxelor
sau
îmbunătăţirea
eficienţei
energetice.
154.
La
nivelul
sectoarelor
industriale
se
elaborează
planuri
cuprinzătoare
pentru
respectarea
obligaţiilor
privind
colectarea
şi
reciclarea
deşeurilor.
Aceste
planuri
cuprind
de
obicei
un
set
com-
plex
de
înţelegeri,
unele
având
caracter
orizontal,
iar
altele
verti-
cal.
Dacă
aceste
înţelegeri
conţin
restricţii
verticale,
ele
nu
vor
face
obiectul
prezentelor
instrucţiuni.
7.2.
Pieţele
relevante
155.
Efectele
trebuie
evaluate
pe
pieţele
la
care
se
referă
acordul,
care
vor
fi
definite
în
conformitate
cu
„Instrucţiunile
pri-
vind
definiţia
pieţei
relevante,
în
scopul
stabilirii
părţii
substanţiale
de
piaţă",
emise
de
către
Consiliul
Concurenţei.
Dacă
poluantul
nu
este
un
produs,
piaţa
relevantă
cuprinde
piaţa
produsului
în
care
este
înglobat
poluantul.
În
ceea
ce
priveşte
acordurile
de
colectare/reciclare,
pe
lângă
efectele
asupra
pieţei
pe
care
acţionează
părţile
ca
producători
sau
distribuitori
trebuie
evaluate
şi
efectele
asupra
pieţei
serviciilor
de
colectare,
care
acoperă
potenţial
produsul
în
cauză.
7.3.
Evaluarea
conform
art.
5
alin.
(1)
din
lege
156.
Încheierea
unor
acorduri
de
mediu
poate
fi
încurajată
sau
impusă
de
către
autorităţi
în
exercitarea
prerogativelor
lor
publice.
Prezentele
instrucţiuni
se
referă
numai
la
evaluarea
care
trebuie
făcută
cu
privire
la
compatibilitatea
acordului
cu
art.
5
din
lege.
7.3.1
.
Natura
acordului
157.
Unele
acorduri
de
mediu
nu
se
vor
încadra
în
aria
de
interdicţie
a
art.
5
alin.
(1)
din
lege,
indiferent
de
segmentul
de
piaţă
comun
al
părţilor.
158.
Acest
lucru
se
poate
întâmpla
dacă
nu
se
impune
părţilor
nici
o
obligaţie
individuală
sau
dacă
acestea
se
anga-
jează,
la
modul
general,
să
contribuie
la
atingerea
obiectivului
de
mediu
la
nivel
sectorial.
În
acest
din
urmă
caz
evaluarea
va
avea
în
vedere
libertatea
părţilor
în
ceea
ce
priveşte
mijloacele
dispo-
nibile,
din
punct
de
vedere
economic
şi
tehnic,
în
vederea
atinge-
rii
obiectivului
de
mediu
convenit.
Cu
cât
mijloacele
sunt
mai
variate,
cu
atât
sunt
mai
puţin
considerabile
efectele
restrictive
potenţiale.
159.
În
acelaşi
fel,
acordurile
care
stabilesc
performanţa
de
mediu
a
produselor
sau
procedeelor
care
nu
afectează
considera-
bil
produsul
ori
diversitatea
produselor
pe
piaţa
relevantă
sau
a
căror
importanţă
este
marginală
în
influenţarea
deciziilor
de
achiziţii
nu
se
încadrează
la
art.
5
alin.
(1)
din
lege.
Dacă
unele
produse
sunt
interzise
sau
eliminate
treptat
de
pe
piaţă,
restricţiile
nu
pot
fi
considerate
apreciabile
dacă
au
o
pondere
minoră
pe
piaţa
geografică
relevantă.
160.
În
sfârşit,
acordurile
prin
care
se
creează
o
piaţă
nouă,
ca
de
exemplu
acordurile
de
reciclare,
în
general
nu
vor
restrânge
concurenţa,
cu
condiţia
şi
atâta
timp
cât
părţile
nu
au
posibilitatea
de
a
efectua
activităţile
în
mod
independent
pentru
că
nu
există
alternative
şi/sau
alţi
concurenţi.
161.
Acordurile
de
mediu
se
încadrează
la
art.
5
alin.
(1)
din
lege
prin
natura
lor
atunci
când
obiectivul
real
al
cooperării
nu
priveşte
o
problemă
de
mediu,
ci
serveşte
ca
instrument
de
creare
a
unui
cartel
deghizat,
ilegal,
prin
care
se
fixează
preţurile,
se
limitează
producţia
sau
se
împart
pieţele,
şi
când
cooperarea
este
un
instrument,
între
altele
cuprins
într-un
acord
restrictiv
mai
larg,
care
este
menit
să
excludă
concurenţii
reali
sau
potenţiali.
7.3.2.
Puterea
pe
piaţă
şi
structura
pieţei
162.
Acordurile
de
mediu
care
acoperă
o
pondere
însemnată
a
unui
sector
industrial
se
vor
încadra
la
art.
5
alin.
(1)
din
lege
dacă
restrâng
în
mod
apreciabil
capacitatea
părţilor
de
a
concepe
caracteristicile
produselor
lor
sau
tehnologia
de
fabricaţie
a
aces-
tora,
conferindu-le
astfel
o
influenţă
reciprocă
asupra
producţiei
şi
vânzărilor.
Pe
lângă
restricţiile
impuse
părţilor,
acordul
de
mediu
poate
reduce
sau
afecta
substanţial
nivelul
producţiei
terţelor
părţi,
furnizori
sau
cumpărători.
163.
De
exemplu,
acordurile
de
mediu
care
pot
elimina
treptat
sau
pot
afecta
semnificativ
un
procent
ridicat
al
vânzărilor
părţilor,
în
legătură
cu
produsele
sau
procedeele
lor
de
protecţie,
se
vor
încadra
la
art.
5
alin.
(1)
dacă
părţile
deţin
un
procent
semnifica-
tiv
al
pieţei.
Acelaşi
lucru
este
valabil
în
cazul
acordurilor
prin
care
părţile
îşi
alocă
cote
individuale
de
poluare.
164.
În
mod
asemănător,
acordurile
prin
care
părţile
care
deţin
cote
de
piaţă
semnificative
desemnează
un
agent
economic
ca
fiind
prestatorul
exclusiv
de
servicii
de
colectare/reciclare
a
pro-
duselor
lor
pot
şi
ele
să
restrângă
concurenţa
în
mod
apreciabil,
cu
condiţia
existenţei
altor
prestatori
reali
ori
potenţiali.
7.4.
Evaluarea
conform
art.
5
alin.
(2)
din
lege
7.4.1.
Beneficiile
economice
165.
Consiliul
Concurenţei
face
o
abordare
pozitivă
a
utilizării
acordurilor
de
mediu,
ca
instrumente
de
politică
pentru
realizarea
obiectivelor
stabilite
prin
reglementările
specifice,
cu
condiţia
ca
aceste
acorduri
să
fie
compatibile
cu
regulile
concurenţei.
166.
Acordurile
de
mediu
care
intră
sub
incidenţa
prevederilor
art.
5
alin.
(1)
din
lege
pot
genera
beneficii
economice
care,
la
nivelul
consumatorilor
individuali
sau
colectivi,
prevalează
asupra
efectelor
negative
asupra
concurenţei.
Pentru
îndeplinirea
acestor
condiţii
trebuie
să
existe
beneficii
nete
din
punct
de
vedere
al
reducerii
presiunii
problemelor
de
mediu
care
rezultă
din
acord,
în
comparaţie
cu
situaţia
obişnuită
în
care
nu
se
iau
nici
un
fel
de
măsuri.
Cu
alte
cuvinte,
beneficiile
economice
scontate
trebuie
să
aibă
o
pondere
mai
mare
decât
costurile.
167.
Aceste
costuri
cuprind
efectele
slăbirii
concurenţei,
asociate
cu
costurile
de
conformitate
pentru
agenţii
economici
operatori
şi/sau
cu
efectele
asupra
terţelor
părţi.
Beneficiile
ar
putea
fi
evaluate
în
două
etape.
Dacă
consumatorii,
în
mod
indi-
vidual,
beneficiază
periodic,
în
urma
încheierii
acordului,
de
o
rată
pozitivă
a
rentabilităţii,
nu
este
nevoie
ca
beneficiile
de
mediu
cumulate
să
fie
stabilite
în
mod
obiectiv.
În
caz
contrar,
poate
fi
necesară
o
analiză
cost-beneficiu
pentru
a
evalua
dacă
încadra-
rea
beneficiilor
nete
pentru
consumatori
sunt,
în
general,
în
limite
rezonabile
de
prognoză.
7.4.2.
Indispensabilitatea
168.
Cu
cât
eficienţa
economică
a
unui
acord
de
mediu
este
demonstrată
mai
obiectiv,
cu
atât
mai
clar
fiecare
prestare
de
serviciu
poate
fi
considerată
indispensabilă
pentru
atingerea
obiectivului
de
mediu,
în
contextul
economic
dat.
169.
Evaluarea
obiectivă
a
prestărilor
care
la
prima
vedere
pot
fi
considerate
ca
nefiind
strict
necesare
trebuie
fundamentată
printr-o
analiză
cost-eficienţă,
care
să
indice
faptul
că
mijloacele
alternative
de
obţinere
a
beneficiilor
de
mediu
scontate
ar
fi
mai
costisitoare
din
punct
de
vedere
economic
şi
financiar,
conform
unor
previziuni
rezonabile.
De
exemplu,
trebuie
să
se
demon-
streze
foarte
clar
că
o
taxă
unică,
percepută
indiferent
de
costu-
rile
individuale
ale
colectării
deşeurilor,
este
indispensabilă
pentru
buna
funcţionare
a
unui
sistem
de
colectare
la
scară
industrială.
7.4.3.
Menţinerea
concurenţei
170.
Indiferent
de
câştigurile
de
mediu,
de
câştigurile
econo-
mice
şi
de
necesitatea
de
a
presta
serviciile
respective,
acordul
nu
trebuie
să
elimine
concurenţa
din
punctul
de
vedere
al
dife-
renţierii
produselor
sau
procedeelor,
al
inovaţiei
tehnologice
sau
al
intrării
pe
piaţă
într-un
interval
scurt
de
timp
ori,
dacă
este
relevant,
un
interval
de
timp
mediu.
De
exemplu,
în
cazul
dreptu-
rilor
exclusive
de
colectare,
acordate
agentului
de
colectare/reci-
clare
care
are
concurenţi
potenţiali,
durata
acestor
drepturi
trebuie
să
ia
în
considerare
posibila
apariţie
a
unei
alternative
pentru
operator.
ANEXĂ
la
cap.
II
Exemplul
1
E
X
E
M
P
L
E
nologii
noi,
acesta
reduce
varietatea
şi
creează
costuri
în
comun
Situaţia:
Există
doi
agenţi
economici
importanţi
pe
piaţa
exis-
tentă
a
producţiei
de
componente
electronice:
A,
cu
o
cotă
de
30%
din
piaţă,
şi
B,
cu
o
cotă
de
30%.
Fiecare
a
făcut
investiţii
semnificative
în
cercetarea-dezvoltarea
necesară
realizării
de
com-
ponente
electronice
miniaturizate
şi
a
pus
la
punct
prototipuri.
Acum
cei
doi
convin
să
îşi
unească
eforturile
în
domeniul
cer-
cetării-dezvoltării
prin
crearea
unei
societăţi
în
comun,
pentru
a
finaliza
activitatea
de
cercetare-dezvoltare
şi
a
produce
compo-
nentele
respective,
care
vor
fi
revândute
firmelor-mamă,
acestea
urmând
să
le
comercializeze
separat.
Restul
pieţei
este
acoperit
de
firme
mici
care
nu
au
suficiente
resurse
de
realizare
a
investiţiilor
necesare.
Analiză:
Componentele
electronice
miniaturizate
care
pot
con-
cura
cu
componentele
existente
în
anumite
domenii
reprezintă
în
esenţă
o
tehnologie
nouă,
iar
analiza
trebuie
să
se
refere
la
polii
cercetării
îndreptaţi
către
această
viitoare
piaţă.
Dacă
societatea
în
comun
va
continua
să
existe,
atunci
va
exista
o
singură
cale
către
tehnologia
de
fabricaţie
necesară,
iar
dacă
agenţii
economici
A
şi
B
nu
înfiinţau
societatea
în
comun,
ar
fi
putut
ajunge
pe
piaţă
în
mod
individual,
cu
produse
separate.
Chiar
dacă
acordul
prezintă
avantaje
în
ceea
ce
priveşte
crearea
mai
rapidă
de
teh-
ale
părţilor.
Mai
mult,
trebuie
luată
în
considerare
posibilitatea
părţilor
de
a
abuza
de
poziţia
lor
puternică
pe
piaţa
existentă.
Deoarece
la
nivelul
cercetării-dezvoltării
agenţii
economici
A
şi
B
nu
au
concurenţi
pe
piaţă,
stimulentul
ca
aceştia
să
urmărească
realizarea
de
noi
tehnologii
se
reduce
considerabil.
Deşi
unele
dintre
aceste
aspecte
pot
fi
remediate,
solicitându-se
părţilor
să
licenţieze
know-how
cel
mai
important
pentru
fabricarea
de
com-
ponente
miniaturizate
terţelor
părţi
în
condiţii
de
preţ
rezonabile,
nu
pot
fi
remediate
toate
problemele
şi
nu
se
pot
îndeplini
toate
condiţiile
exceptării.
Exemplul
2
Situaţia:
O
mică
firmă
de
cercetare,
A,
care
nu
deţine
o
uni-
tate
proprie
de
comercializare,
a
descoperit
şi
brevetat
o
sub-
stanţă
farmaceutică
pe
baza
unei
tehnologii
noi
care
va
revoluţiona
tratamentul
unei
anumite
boli.
Firma
A
încheie
un
acord
de
cercetare-dezvoltare
cu
firma
B,
un
mare
fabricant
al
produselor
farmaceutice,
care
până
în
acel
moment
erau
utilizate
în
tratarea
bolii
respective.
Firma
B
nu
are
un
program
de
cerce-
tare-dezvoltare
similar.
Pentru
produsele
existente
firma
B
are
o
cotă
de
piaţă
de
circa
75%,
dar
brevetele
expiră
în
următorii
5
ani.
Mai
există
alţi
doi
poli
ai
cercetării,
care,
utilizând
aceeaşi
nouă
tehnologie
de
bază,
se
află
cam
în
aceeaşi
etapă
a
cer-
cetării.
Firma
B
va
oferi
finanţare
şi
know-how
substanţiale
în
vederea
fabricării
produsului
şi
a
lansării
ulterioare
pe
piaţă.
Firmei
B
i
se
acordă
o
licenţă
de
producţie
şi
de
distribuţie
exclu-
sive
ale
produsului
rezultat
pe
perioada
de
valabilitate
a
patentu-
lui.
Se
presupune
că
părţile
vor
introduce
împreună
produsul
pe
piaţă
în
circa
5-7
ani.
Analiză:
Produsul
va
aparţine
probabil
unei
pieţe
relevante
noi.
Părţile
aduc
în
această
cooperare
resurse
şi
facilităţi
complementare,
iar
probabilitatea
intrării
produsului
pe
piaţă
creşte
considerabil.
Deşi
firma
B
deţine
o
putere
considerabilă
pe
piaţa
existentă,
această
putere
va
scădea
în
curând,
iar
existenţa
altor
poli
de
cercetare
va
elimina
tendinţa
de
a
reduce
eforturile
de
cercetare-dezvoltare.
Drepturile
de
exploatare
pe
parcursul
perioa-
dei
de
valabilitate
a
brevetului
rămase
îi
vor
fi
necesare
firmei
B
pentru
a
face
investiţiile
considerabile
de
care
este
nevoie,
iar
firma
A
nu
are
propriile
resurse
de
comercializare.
Este
deci
improbabil
ca
acordul
să
restrângă
concurenţa.
E
X
E
M
P
L
E
ANEXĂ
la
cap.
III
Producţia
În
comun
Următoarele
două
exemple
se
referă
la
cazuri
ipotetice
care
au
generat
probleme
privind
concurenţa
pe
piaţa
relevantă
a
pro-
duselor
fabricate
în
comun,
în
baza
unui
acord.
Exemplul
1
Situaţia:
Doi
furnizori
A
şi
B
ai
unui
produs
chimic
de
bază
au
hotărât
să
construiască
o
unitate
de
producţie
nouă,
controlată
de
către
o
societate
în
comun.
Această
unitate
de
producţie
va
realiza
aproape
50%
din
volumul
producţiei
lor
totale.
Produsul
X
este
un
produs
omogen
şi
nu
se
poate
substitui
altor
produse,
adică
are
piaţa
sa
relevantă
distinctă.
Piaţa
este
aproape
stabilă.
Părţile
nu
şi-au
propus
să
crească
volumul
total
al
producţiei,
dar
au
închis
două
fabrici
vechi
a
căror
producţie
a
fost
preluată
de
noua
unitate
de
producţie.
Atât
producătorul
A,
cât
şi
producătorul
B
deţin
câte
o
cotă
de
piaţă
de
20%.
Pe
piaţă
mai
activează
încă
alţi
3
furnizori
importanţi,
având
fiecare
câte
un
segment
de
piaţă
de
10-15%,
precum
şi
alţi
câţiva
furnizori
mai
mici.
Analiză
:
Este
foarte
probabil
ca
această
societate
în
comun
să
aibă
efecte
asupra
comportamentului
concurenţial
al
părţilor
la
acord,
deoarece
prin
cooperare
ar
dobândi
o
putere
de
piaţă
con-
siderabilă,
dacă
nu
chiar
o
poziţie
dominantă.
Efectele
de
restricţionare
pe
piaţă
pot
fi
deosebit
de
periculoase.
În
această
situaţie
este
foarte
puţin
probabil
ca
efectele
pozitive
ale
câştigu-
rilor
în
eficienţă
să
prevaleze
asupra
efectelor
negative
de
restricţionare,
datorită
faptului
că
nu
este
de
aşteptat
o
creştere
a
volumului
producţiei.
Exemplul
2
Situaţia
:
Doi
furnizori
A
şi
B
înfiinţează
pe
aceeaşi
piaţă
ca
în
exemplul
de
mai
sus
o
societate
în
comun
de
producţie.
Societatea
în
comun
va
produce,
de
asemenea,
50%
din
volumul
total
de
producţie
al
părţilor.
Producătorul
A
şi
producătorul
B
deţin
fiecare
câte
o
cotă
de
piaţă
de
15%.
Pe
piaţă
mai
acti-
vează
încă
3
agenţi
economici:
producătorul
C,
cu
o
cotă
de
piaţă
de
30%,
producătorul
D,
cu
o
cotă
de
piaţă
de
25%,
şi
pro-
ducătorul
E,
cu
o
cotă
de
piaţă
de
15%.
Producătorul
B
are
deja
o
unitate
de
producţie
în
comun
cu
producătorul
E.
Analiză
:
În
acest
caz
piaţa
se
caracterizează
printr-un
număr
foarte
mic
de
producători
şi
printr-o
structură
aproape
simetrică.
Societatea
în
comun
creează
o
legătură
suplimentară
între
pro-
ducători.
Cooperarea
dintre
producătorii
A
şi
B
va
conduce
de
facto
la
majorarea
gradului
de
concentrare
a
pieţei
şi
la
adâncirea
legăturilor
dintre
producătorul
E
şi
grupul
format
de
producătorii
A
şi
B.
Este
foarte
probabil
ca
această
cooperare
să
aibă
efecte
de
restricţionare
pe
piaţă
deloc
neglijabile,
iar
câştigurile
în
eficienţă
să
nu
fie
semnificative,
ca
şi
în
cazul
precedent.
Exemplul
3
se
referă,
de
asemenea,
la
piaţa
relevantă
a
unui
produs
rezultat
dintr-o
fabricaţie
în
comun,
dar
demonstrează
că
şi
alte
criterii
de
evaluare
pot
fi
la
fel
de
importante
ca
şi
cota
de
piaţă
(acest
caz
se
referă
la
opţiunea
de
a
produce
cu
forţe
pro-
prii
un
input
-
producţie
captivă
-
sau
de
a-l
achiziţiona
de
la
alt
agent
economic
prin
cooperare
-
producţie
necaptivă).
Exemplul
3
Situaţia
:
Agenţii
economici
A
şi
B
au
înfiinţat
o
societate
în
comun
de
producţie
prin
restructurarea
unităţilor
de
producţie
exis-
tente,
pentru
fabricarea
produsului
intermediar
X.
Societatea
în
comun
vinde
produsul
X
exclusiv
agenţilor
economici
A
şi
B.
Societatea
în
comun
produce
40%
din
producţia
de
X
a
agentului
economic
A
şi
50%
din
producţia
de
X
a
agentului
economic
B.
Agenţii
economici
A
şi
B
sunt
atât
utilizatori
captivi
ai
produsului
X,
cât
şi
furnizori
pe
piaţa
necaptivă.
Pe
piaţa
totală
a
produsului
X
agentul
economic
A
deţine
o
cotă
de
piaţă
de
10%,
agentul
economic
B,
20%,
iar
societatea
în
comun,
14%.
Totuşi,
pe
piaţa
necaptivă
agentul
economic
A
deţine
o
cotă
de
25%,
iar
agentul
economic
B,
35%.
Analiză
:
Deşi
părţile
la
acord
deţin
cote
importante
pe
piaţa
necaptivă,
cooperarea
nu
va
putea
elimina
concurenţa
efectivă
pe
piaţa
produsului
X
dacă
trecerea
de
la
producţia
captivă
la
cea
necaptivă
se
face
cu
costuri
mici.
Cu
toate
acestea,
doar
o
schimbare
rapidă
va
contracara
cota
pe
piaţă
foarte
mare
de
60%.
Altfel,
această
producţie
în
comun
va
crea
probleme
de
concurenţă
serioase,
care
nu
vor
putea
fi
contrabalansate
de
beneficiile
economice
semnificative
obţinute.
Exemplul
4
se
referă
la
o
cooperare
la
fabricarea
unui
produs
intermediar
important,
cu
efecte
pe
piaţa
din
aval.
Exemplul
4
Situaţia
:
Agenţii
economici
A
şi
B
vor
înfiinţa
o
societate
în
comun
pentru
fabricarea
produsului
intermediar
X.
Ei
vor
închide
capacităţile
lor
de
producţie
care
fabricau
produsul
X,
urmând
să
îşi
acopere
necesarul
de
produse
X
exclusiv
de
la
societatea
în
comun.
Costurile
de
producţie
pentru
realizarea
produsului
inter-
mediar
X
reprezintă
50%
din
costurile
totale
pentru
realizarea
pro-
dusului
finit
Y.
Pe
piaţa
produsului
Y
agenţii
economici
A
şi
B
deţin
fiecare
câte
o
cotă
de
20%.
Pe
piaţă
mai
activează
încă
doi
furnizori
importanţi
ai
produsului
Y,
fiecare
cu
câte
15%,
pre-
cum
şi
câţiva
concurenţi
mici.
Analiză
:
În
acest
caz
costurile
în
comun
sunt
mari;
în
plus,
părţile
la
acord
vor
dobândi
prin
cooperare
o
poziţie
importantă
pe
piaţă.
Cazul
ridică
probleme
importante
de
concurenţă,
iar
ana-
liza
şi
evaluarea
sunt
similare
celor
din
exemplul
1,
deşi
în
acest
caz
cooperarea
are
loc
pe
piaţa
din
amonte.
Specializare
reciprocă
Exemplul
5
Situaţia
:
Atât
agentul
economic
A,
cât
şi
agentul
economic
B
produc
şi
livrează
produsele
omogene
X
şi
Y
aparţinând
unor
pieţe
diferite.
Cotele
de
piaţă
ale
agentului
economic
A
sunt
următoarele:
pe
piaţa
produsului
X,
28%,
iar
pe
piaţa
produsului
Y,
10%.
Cotele
de
piaţă
ale
agentului
economic
B
sunt
următoarele:
pe
piaţa
produsului
X,
10%,
iar
pe
piaţa
produsului
Y,
30%.
Pentru
atingerea
economiilor
de
scară
agenţii
au
încheiat
un
acord
de
specializare
reciprocă,
în
baza
căruia
agentul
economic
A
va
produce
în
viitor
doar
produsul
X,
iar
agentul
economic
B
va
produce
în
viitor
doar
produsul
Y.
Ei
au
convenit
livrarea
încrucişată,
astfel
încât
amândoi
să
rămână
pe
piaţă
ca
furnizori.
Având
în
vedere
că
produsele
sunt
omogene,
costurile
de
distribuţie
sunt
mici.
Pe
piaţă
mai
activează
încă
doi
furnizori-pro-
ducători,
având
fiecare
câte
15%
din
piaţă,
restul
furnizorilor
deţinând
5-10%
din
piaţă.
Analiză
:
Având
în
vedere
că
rămân
separate
doar
costurile
de
distribuţie,
care
sunt
relativ
mici,
costurile
în
comun
sunt
extrem
de
ridicate.
În
consecinţă,
cota
de
piaţă
rămasă
deschisă
concu-
renţei
rămâne
foarte
mică.
Prin
coordonarea
comportamentului
lor
părţile
dobândesc
atât
pe
piaţa
produsului
X,
cât
şi
pe
piaţa
pro-
dusului
Y
poziţii
importante.
În
plus,
se
poate
aprecia
că
în
timp
volumul
livrărilor
agentului
economic
A
de
produse
Y
şi
al
agen-
tului
economic
B
de
produse
X
se
va
diminua.
Cazul
creează
probleme
serioase
de
concurenţă,
care
nu
pot
fi
compensate
de
atingerea
economiilor
de
scară.
Scenariul
se
poate
schimba
dacă
produsele
X
şi
Y
sunt
etero-
gene,
ceea
ce
determină
costuri
de
marketing
şi
distribuţie
foarte
mari
(de
exemplu,
65-70%
din
costurile
totale).
În
plus,
dacă
pentru
creşterea
vânzărilor
oferta
trebuie
să
cuprindă
gama
com-
pletă
de
produse
diferenţiate,
este
mică
probabilitatea
ca
una
sau
ambele
părţi
la
acord
să
nu
mai
livreze
pe
piaţa
produsului
X
şi/sau
Y.
Într-un
astfel
de
scenariu
pot
fi
îndeplinite
condiţiile
de
exceptare
(cu
condiţia
ca
economiile
de
scară
să
fie
semnifica-
tive),
chiar
dacă
cotele
de
piaţă
sunt
mari.
Acord
de
subcontractare
Încheiat
Între
concurenţi
Exemplul
6
Situaţia
:
Agenţii
economici
A
şi
B
sunt
concurenţi
pe
piaţa
produsului
finit
X.
Agentul
economic
A
deţine
o
cotă
de
piaţă
de
15%,
iar
B,
20%.
Amândoi
sunt,
de
asemenea,
producători
ai
produsului
intermediar
Y,
care
este
un
input
pentru
realizarea
pro-
dusului
X,
dar
este
utilizat
şi
la
realizarea
altor
produse.
Costurile
pentru
realizarea
produsului
Y
reprezintă
10%
din
costurile
pentru
realizarea
produsului
X.
Agentul
economic
A
fabrică
produsul
Y
doar
pentru
consumul
său
propriu,
iar
agentul
economic
B
îl
vinde
şi
unor
terţe
părţi.
Cota
agentului
economic
B
pe
piaţa
pro-
dusului
Y
este
de
10%.
Între
agenţii
economici
A
şi
B
se
încheie
un
acord
de
subcontractare,
în
baza
căruia
agentul
economic
A
va
cumpăra
60%
din
necesarul
său
de
produse
Y
de
la
agentul
economic
B.
El
va
continua
să
producă
40%
din
necesarul
său
de
produse
Y,
pentru
a
nu
pierde
dreptul
de
utilizare
a
know-how
pentru
produsul
Y.
Analiză
:
Având
în
vedere
că
agentul
economic
A
fabrică
pro-
dusul
Y
doar
pentru
consumul
intern,
trebuie
analizată
în
primul
rând
posibilitatea
ca
acesta
să
intre
pe
piaţa
vânzărilor
de
pro-
duse
Y
către
terţe
părţi.
Dacă
nu
există
această
posibilitate,
atunci
acordul
nu
restrânge
concurenţa
pe
piaţa
produsului
Y.
Având
în
vedere
că,
în
baza
acordului,
costurile
în
comun
sunt
mici,
este,
de
asemenea,
mică
probabilitatea
să
apară
efecte
pe
pieţele
riverane
pieţei
produsului
X.
Dacă
agentul
economic
A
poate
fi
considerat
un
potenţial
intrant
pe
piaţa
vânzărilor
produsului
Y
către
terţe
părţi,
va
trebui
avută
în
vedere
poziţia
agentului
economic
B
pe
piaţa
produsului
Y.
Deoarece
cota
de
piaţă
a
agentului
economic
B
este
mică,
rezul-
tatul
analizei
nu
se
va
schimba.
E
X
E
M
P
L
E
ANEXA
la
cap.
IV
Exemplul
1
Mai
mulţi
fabricanţi
de
automobile
convin
să
cumpere
în
comun
produsul
X.
Achiziţiile
lor
combinate
de
produs
X
repre-
zintă
15
bucăţi.
Toate
vânzările
de
produse
X
către
fabricanţii
de
automobile
reprezintă
50
bucăţi.
Totuşi,
produsul
X
este
vândut
şi
fabricanţilor
de
alte
produse
în
afară
de
autovehicule.
Toate
vânzările
de
produse
X
reprezintă
100
bucăţi.
Astfel,
cota
de
piaţă
(de
achiziţie)
a
grupului
este
de
15%.
Exemplul
2
Situaţia
:
Doi
fabricanţi,
A
şi
B,
decid
să
cumpere
împreună
componentă
X.
Aceştia
sunt
concurenţi
pe
piaţa
de
vânzare.
Împreună
achiziţiile
de
componenta
X
reprezintă
35%
din
piaţa
geografică
relevantă
a
componentei
X.
Există
alţi
6
fabricanţi
(concurenţii
fabricanţilor
A
şi
B
de
pe
piaţa
lor
de
vânzare)
care
deţin
restul
de
65%
din
piaţa
de
achiziţii;
unul
are
25%,
iar
ceilalţi
mult
mai
puţin.
Structura
ofertei
este
destul
de
concentrată
având
6
furnizori
de
componentă
X,
doi
cu
câte
un
segment
de
piaţă
de
30%,
iar
restul
cu
segment
între
10%
şi
15%
(HHI
2.300
-
2.500).
Pe
piaţa
vânzărilor
fabricanţii
A
şi
B
ajung
la
un
seg-
ment
de
piaţă
comun
de
35%.
Analiză
:
Datorită
puterii
părţilor
pe
piaţa
de
vânzare,
beneficiile
posibilelor
economii
de
costuri
nu
pot
fi
transferate
mai
departe
la
consumatorii
finali.
Mai
mult,
achiziţia
în
comun
va
genera
proba-
bil
o
creştere
a
costurilor
concurenţilor
mai
mici
ai
părţilor
pentru
că
furnizorii
puternici
îşi
recuperează
reducerile
de
preţ
pentru
acest
grup
prin
creşterea
preţurilor
la
clienţii
mai
mici.
Rezultatul
poate
fi
creşterea
concentrării
pe
piaţa
din
aval.
În
plus,
coopera-
rea
poate
conduce
la
alte
concentrări
la
nivelul
furnizorilor,
pentru
că
cei
mici,
care
probabil
lucrează
deja
aproape
sau
sub
scara
optimă
minimă,
vor
fi
falimentaţi
dacă
nu
continuă
să
îşi
reducă
preţurile.
Această
situaţie
provoacă
probabil
o
restrângere
semnifi-
cativă
a
concurenţei
care
nu
poate
fi
depăşită,
ca
importanţă,
de
câştigurile
în
eficienţă
din
unirea
volumului.
Exemplul
3
Situaţia
:
150
de
mici
detailişti
încheie
un
acord
de
constituire
a
unei
organizaţii
mixte
de
achiziţii.
Aceştia
sunt
obligaţi
să
cum-
pere
prin
intermediul
organizaţiei
un
volum
minim,
care
reprezintă
circa
50%
din
totalul
costurilor
fiecărui
detailist.
Detailiştii
pot
cumpăra
prin
intermediul
organizaţiei
mai
mult
decât
volumul
minim
şi
pot
face
achiziţii
şi
în
afara
cooperării.
Ei
au
o
cotă
de
piaţă
comună
de
20%
atât
pe
piaţa
de
achiziţii,
cât
şi
pe
piaţa
de
vânzări.
A
şi
B
sunt
cei
doi
concurenţi
majori,
A
deţinând
un
seg-
ment
de
25%
pe
fiecare
dintre
pieţele
respective,
iar
B
35%.
Ceilalţi
concurenţi
mai
mici
au
decis
să
se
constituie
şi
ei
într-un
grup
de
achiziţii
în
comun.
Cei
150
de
detailişti
realizează
econo-
mii
de
scară
prin
combinarea
unui
volum
semnificativ
şi
a
sarcini-
lor
de
achiziţii.
Analiză
:
Detailiştii
pot
atinge
un
nivel
ridicat
al
costurilor
comune,
dacă
achiziţionează
împreună
un
volum
mai
mare
decât
cel
minim
convenit.
Împreună
au
însă
o
poziţie
medie
pe
piaţa
achiziţiilor
şi
a
vânzărilor.
În
plus,
cooperarea
generează
unele
economii
de
scară.
Acest
tip
de
cooperare
este
de
regulă
exceptat.
Exemplul
4
Situaţia
:
Două
reţele
de
supermagazine
încheie
un
acord
de
achiziţie
în
comun
a
produselor
care
reprezintă
circa
50%
din
totalul
costurilor
lor.
Pe
pieţele
de
achiziţii
relevante
ale
diverselor
categorii
de
produse
părţile
au
segmente
între
20%
şi
40%,
iar
pe
piaţa
relevantă
de
vânzări
(presupunând
că
este
implicată
o
singură
piaţă
geografică)
ating
40%.
Pe
pieţele
de
achiziţii
mai
există
alţi
5
detailişti
importanţi,
fiecare
cu
cote
cuprinse
între
10
şi
15%.
Nu
este
probabilă
intrarea
pe
piaţă.
Analiză
:
Această
înţelegere
de
achiziţii
în
comun
va
avea
efect
asupra
comportamentului
concurenţial
al
părţilor
pentru
că
prin
cooperare
acestea
vor
dobândi
o
putere
pe
piaţă
semnificativă.
Situaţia
este
valabilă
mai
ales
când
intrarea
pe
piaţă
este
slabă.
Stimulentul
de
a-şi
coordona
comportamentul
este
mai
mare
când
costurile
sunt
asemănătoare.
Adaosurile
comerciale
similare
ale
părţilor
vor
constitui
un
stimulent
în
plus
pentru
părţi
de
a
practica
aceleaşi
preţuri.
Chiar
dacă
eficienţele
sunt
produse
prin
coope-
rare,
acordul
nu
va
fi
exceptat
din
cauza
nivelului
ridicat
al
pute-
rii
pe
piaţă.
Exemplul
5
Situaţia
:
Micile
cooperative
încheie
un
acord
de
constituire
a
unei
organizaţii
în
comun
de
achiziţii.
Ele
sunt
obligate
să
cum-
pere
un
volum
minim
prin
intermediul
organizaţiei.
Părţile
pot
cumpăra
peste
volumul
minim
prin
intermediul
organizaţiei,
dar
pot
achiziţiona
şi
în
afara
cooperării.
Fiecare
parte
are
o
cotă
totală
de
piaţă
de
5%
pe
fiecare
piaţă
de
achiziţii
şi
de
vânzare,
ceea
ce
înseamnă
un
segment
combinat
de
25%.
Mai
există
încă
doi
detailişti
importanţi,
fiecare
cu
cote
cuprinse
între
20-25%,
pre-
cum
şi
o
serie
de
mici
detailişti
cu
cote
sub
5%.
Analiză
:
Înfiinţarea
organizaţiei
de
achiziţii
în
comun
va
conferi
probabil
părţilor
o
poziţie
atât
pe
piaţa
achiziţiilor,
cât
şi
pe
cea
a
vânzărilor,
care
să
le
permită
să
concureze
cu
cei
doi
detailişti
majori.
De
altfel,
prezenţa
acestor
doi
concurenţi
cu
niveluri
simi-
lare
ale
poziţiei
pe
piaţă
va
conduce
la
transmiterea
eficienţelor
acordului
către
consumatori.
În
acest
scenariu
acordul
se
exceptează.
E
X
E
M
P
L
E
ANEXA
la
cap.
V
Exemplul
1
Situaţia
:
5
mici
fabricanţi
de
produse
alimentare,
fiecare
cu
un
segment
de
piaţă
de
2%
din
totalul
pieţei
produselor
alimentare,
convin
asupra
următoarelor:
să
îşi
combine
facilităţile
de
distribuţie,
să
comercializeze
sub
aceeaşi
denumire
a
mărcii
şi
să
îşi
vândă
produsele
la
acelaşi
preţ.
Aceasta
presupune
investiţii
semnificative
în
depozitare,
transport,
publicitate,
forţă
de
marke-
ting
şi
de
vânzare.
În
acest
mod
s-a
redus
semnificativ
baza
de
cost,
care
reprezintă
de
regulă
50%
din
preţul
la
care
vând
şi,
totodată,
părţilor
li
s-a
creat
posibilitatea
de
a
oferi
un
sistem
de
distribuţie
mai
rapid
şi
mai
eficient.
Clienţii
producătorilor
de
bunuri
alimentare
sunt
marile
reţele
de
detailişti.
Piaţa
este
dominată
de
3
grupuri
de
firme
multinaţionale
de
produse
alimentare,
fiecare
deţinând
20%
din
piaţă.
Restul
pieţei
este
acoperit
de
mici
producători
independenţi.
Gama
de
produse
a
părţilor
la
acord
se
suprapune
în
unele
domenii
semnificative,
dar
pe
nici
o
piaţă
de
produse
segmentul
lor
combinat
nu
depăşeşte
15%.
Analiză
:
Acordul
implică
fixarea
preţurilor
şi
deci
intră
sub
inci-
denţa
art.
5
alin.
(1),
chiar
dacă
părţile
la
acord
nu
pot
fi
consi-
derate
a
avea
putere
pe
piaţă.
Dar
integrarea
activităţilor
de
marketing
şi
distribuţie
se
dovedeşte
a
crea
eficienţe
semnifica-
tive,
care
sunt
benefice
pentru
clienţi
atât
din
punctul
de
vedere
al
oferirii
unui
serviciu
îmbunătăţit,
cât
şi
al
reducerii
costurilor.
Problema
este
deci
dacă
acordul
este
exceptabil
în
temeiul
art.
5
alin.
(2)
din
lege.
Pentru
soluţionarea
acestei
probleme
trebuie
să
se
stabilească
dacă
fixarea
preţurilor
este
indispensabilă
pentru
integrarea
celorlalte
funcţii
de
marketing
şi
pentru
atingerea
bene-
ficiilor
economice.
În
acest
caz
fixarea
preţurilor
poate
fi
conside-
rată
indispensabilă,
deoarece
clienţii
-
marile
lanţuri
de
detailişti
-
nu
vor
să
opereze
cu
multe
preţuri
diferite.
Fixarea
preţurilor
este,
de
asemenea,
indispensabilă,
deoarece
scopul
-
o
marcă
de
produse
comună
-
poate
fi
atins
în
mod
credibil
numai
dacă
sunt
standardizate
toate
aspectele
comercializării,
inclusiv
preţul.
Deoarece
părţile
nu
au
putere
pe
piaţă,
iar
acordul
creează
efi-
cienţe
semnificative,
acesta
este
compatibil
cu
art.
5
din
lege.
Exemplul
2
Situaţia
:
Doi
producători
de
rulmenţi,
având
fiecare
o
cotă
de
piaţă
de
5%,
creează
o
societate
în
comun
de
vânzări
care
le
va
comercializa
produsele,
va
stabili
preţurile
şi
va
repartiza
comen-
zile
firmelor-mamă.
Acestea
îşi
rezervă
dreptul
de
a
vinde
în
afara
acestei
structuri.
Livrările
către
clienţi
continuă
să
se
facă
direct
de
la
fabricile
firmelor-mamă.
Părţile
pretind
că
acest
lucru
va
crea
eficienţă,
deoarece
forţa
comună
de
vânzare
poate
pre-
zenta
şi
livra
produsele
părţilor
în
acelaşi
timp,
la
acelaşi
client,
eliminându-se
astfel
suprapunerea
inutilă
a
eforturilor
de
vânzare.
În
plus,
societatea
în
comun
va
repartiza
pe
măsura
posibilităţilor
comenzile
fabricii
celei
mai
apropiate,
reducând
deci
cheltuielile
de
transport.
Analiză
:
Acordul
presupune
fixarea
preţurilor
şi
astfel
se
înca-
drează
la
art.
5
alin.
(1)
din
lege,
chiar
dacă
părţile
din
acord
nu
pot
fi
considerate
ca
având
putere
pe
piaţă.
Nu
este
exceptabil
în
sensul
art.
5
alin.
(2)
din
lege,
deoarece
eficienţele
pretinse
se
referă
numai
la
reduceri
de
costuri
generate
de
eliminarea
concu-
renţei
dintre
părţi.
Exemplul
3
Situaţia
:
Doi
producători
de
băuturi
răcoritoare
activează
pe
două
pieţe
geografice
diferite.
Fiecare
deţine
o
cotă
de
piaţă
de
20%
pe
piaţa
lor
locală.
Ei
convin
să
îşi
distribuie
reciproc
produ-
sele
pe
pieţele
geografice
respective.
Ambele
pieţe
sunt
dominate
de
un
mare
producător
multinaţional
de
răcoritoare,
cu
un
segment
de
piaţă
de
50%
pe
fiecare
piaţă.
Analiză
:
Acordul
se
încadrează
la
art.
5
alin.
(1)
din
lege,
dacă
părţile
pot
fi
considerate
concurenţi
potenţiali.
Pentru
a
răspunde
la
această
întrebare
este
necesară
o
analiză
a
bariere-
lor
la
intrarea
pe
pieţele
geografice
respective.
Dacă
părţile
ar
fi
putut
intra
una
pe
piaţa
celeilalte
în
mod
independent,
atunci
acordul
lor
ar
elimina
concurenţa
dintre
ele.
Totuşi,
chiar
dacă
nivelul
cotelor
de
piaţă
ale
părţilor
arată
că
deţin
o
oarecare
putere
pe
piaţă,
analiza
structurii
pieţei
ilustrează
că
acordul
nu
elimină
concurenţa
dintre
ele.
În
plus,
acordul
de
distribuţie
reci-
procă
este
în
beneficiul
clienţilor,
deoarece
contribuie
la
creşterea
opţiunilor
pe
fiecare
piaţă
geografică.
Acordul
ar
putea
fi
deci
exceptat
chiar
dacă
s-ar
considera
că
restrânge
concurenţa.
ANEXA
la
cap.
VI
E
X
E
M
P
L
E
Exemplul
1
Situaţia
:
Un
număr
de
fabricanţi
de
videocasete
convin
să
elaboreze
o
marcă
sau
un
standard
de
calitate
pentru
a
indica
faptul
că
videocaseta
îndeplineşte
anumite
specificaţii
tehnice
minime.
Fabricanţii
au
libertatea
de
a
produce
videocasete
care
nu
se
conformează
standardului,
iar
standardul
este
disponibil
gra-
tuit
pentru
ceilalţi
întreprinzători.
Analiză:
Dacă
acordul
nu
restrânge
concurenţa
în
alt
mod,
în
acest
caz
art.
5
alin.
(1)
din
lege
nu
este
încălcat,
deoarece
par-
ticiparea
la
stabilirea
standardului
este
nerestricţionată
şi
transpa-
rentă,
iar
acordul
de
standardizare
nu
prevede
obligativitatea
respectării
standardului.
Dacă
părţile
ar
fi
convenit
să
producă
doar
videocasete
conforme
cu
noul
standard,
acordul
ar
fi
limitat
dezvoltarea
tehnică
şi
ar
fi
împiedicat
părţile
să
vândă
produse
diversificate,
ceea
ce
ar
fi
încălcat
art.
5
alin.
(1)
din
lege.
Exemplul
2
Situaţia
:
Un
grup
de
concurenţi
activi
pe
diverse
pieţe
care
sunt
interdependente,
în
sensul
că
produsele
trebuie
să
fie
compatibile,
concurenţi
care
deţin
peste
80%
din
pieţe
relevante,
convine
să
conceapă
în
comun
un
standard
nou,
care
să
fie
introdus
în
concurenţă
cu
alte
standarde
deja
prezente
pe
piaţă,
aplicate
pe
scară
largă
de
concurenţii
lor.
Diversele
produse
con-
forme
cu
noul
standard
nu
vor
fi
compatibile
cu
standardele
exis-
tente.
Din
cauza
investiţiilor
semnificative,
necesare
convertirii
producţiei
şi
menţinerii
ei
în
cadrul
noului
standard,
părţile
convin
să
lanseze
pe
piaţă
un
anumit
volum
de
produse
conforme
cu
noul
standard
pentru
a
crea
aşa-numita
„masă
critică"
pe
piaţă.
Ele
convin,
de
asemenea,
să
îşi
limiteze
nivelul
producţiei
indivi-
duale
care
nu
se
conformează
standardului
la
nivelul
din
anul
precedent.
Analiză
:
Datorită
puterii
de
piaţă
a
părţilor
şi
restrângerii
pro-
ducţiei,
acest
acord
se
încadrează
la
art.
5
alin.
(1)
din
lege
şi
nu
va
îndeplini
condiţiile
alin.
(2)
decât
dacă
va
da
posibilitatea
accesului
nediscriminatoriu
şi
în
condiţii
rezonabile
la
informaţiile
tehnice
respective
al
celorlalţi
furnizori
care
doresc
să
concu-
reze.
E
X
E
M
P
L
E
ANEXA
la
cap.
VII
Situaţia
:
Aproape
toţi
producătorii
şi
importatorii
unui
anumit
aparat
de
uz
casnic
(de
exemplu,
maşini
de
spălat)
convin,
cu
încurajarea
unui
organism
public,
să
nu
mai
fabrice
sau
să
nu
mai
importe
produse
care
nu
sunt
conforme
cu
anumite
criterii
de
mediu
(de
exemplu,
eficienţa
energetică).
Împreună
părţile
deţin
90%
din
piaţă.
Produsele
care
vor
fi
astfel
eliminate
treptat
de
pe
piaţă
reprezintă
un
procent
semnificativ
din
totalul
vânzărilor.
Ele
vor
fi
înlocuite
cu
produse
care
nu
ridică
probleme
de
mediu,
dar
care
în
acelaşi
timp
sunt
şi
mai
scumpe.
În
plus,
acordul
reduce
în
mod
indirect
nivelul
de
producţie
al
terţelor
părţi
(de
exemplu,
furnizorii
de
energie
electrică,
furnizorii
de
componente
înglobate
în
produsele
eliminate
treptat).
Analiză
:
Acordul
conferă
părţilor
control
asupra
producţiei
şi
importurilor
individuale
şi
priveşte
un
procent
apreciabil
din
vânzările
şi
din
nivelul
de
producţie
al
acestora,
reducând,
totodată,
şi
nivelul
de
producţie
al
terţilor.
Posibilităţile
de
alegere
ale
consumatorilor,
care
se
axează
parţial
şi
pe
caracteristicile
de
mediu
ale
produsului,
se
vor
reduce,
iar
preţurile
probabil
vor
creşte.
Prin
urmare,
acordul
se
încadrează
la
art.
5
alin.
(1)
din
lege.
Implicarea
autorităţii
publice
este
irelevantă
pentru
această
evaluare.
Pe
de
altă
parte,
produsele
noi
sunt
mai
avansate
din
punct
de
vedere
tehnic
şi,
reducând
o
problemă
de
mediu
vizată
indi-
rect
(emisii
de
la
producerea
de
electricitate),
nu
creează
şi
nu
măresc
în
mod
inevitabil
o
altă
problemă
de
mediu
(de
exemplu,
consumul
mărit
de
apă,
utilizarea
detergenţilor).
Contribuţia
netă
la
îmbunătăţirea
situaţiei
de
mediu
cântăreşte
pe
ansamblu
mai
mult
decât
creşterea
costurilor.
În
plus,
cumpărătorii
individuali
ai
produselor
mai
scumpe
vor
recupera
rapid
creşterile
de
cost,
deoarece
produsele
care
nu
ridică
probleme
de
mediu
au
costuri
de
operare
mai
scăzute.
Alte
alternative
la
acord
se
dovedesc
a
fi
mai
puţin
sigure
şi
eficiente
în
ceea
ce
priveşte
realizarea
ace-
loraşi
beneficii
nete.
Diversele
mijloace
tehnice
sunt
disponibile
din
punct
de
vedere
economic
părţilor,
în
vederea
fabricării
produselor
care
sunt
conforme
cu
caracteristicile
de
mediu
convenite,
iar
con-
curenţa
se
va
păstra
pentru
alte
caracteristici
ale
produsului.
Prin
urmare,
condiţiile
de
exceptare
în
temeiul
art.
5
alin.
(2)
din
lege
sunt
îndeplinite.
I
N
S
T
R
U
C
Ţ
I
U
N
I
privind
aplicarea
art.
5
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
în
cazul
înţelegerilor
verticale
În
temeiul
art.
28
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996,
Consiliul
Concurenţei
adoptă
prezentele
instrucţiuni.
CAPITOLUL
I
Introducere
1.
Scopul
şi
obiectul
prezentelor
instrucţiuni
(1)
Prezentele
instrucţiuni
constituie
cadrul
de
abordare
şi
de
analiză
de
către
Consiliul
Concurenţei
a
înţelegerilor
verticale,
aşa
cum
sunt
definite
în
„Regulamentul
privind
aplicarea
art.
5
alin.
(2)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
în
cazul
înţelegerilor
verticale"
(denumit
în
continuare
regulament
).
Prezentele
instrucţiuni
nu
aduc
atingere
posibilei
aplicări
în
paralel
a
art.
6
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1990
(denumită
în
continuare
lege
),
în
cazul
înţelegerilor
verticale.
(2)
Prevederile
prezentelor
instrucţiuni
se
aplică
atât
produselor
intermediare,
cât
şi
produselor
finale.
De
asemenea,
se
aplică
tuturor
verigilor
din
lanţul
producţie-distribuţie.
Termenul
produse
include
şi
servicii,
iar
termenii
furnizor
şi
cumpărător
se
utilizează
pentru
toate
verigile
din
lanţul
producţie-distribuţie.
(3)
Principiile
stabilite
în
prezentele
instrucţiuni
se
vor
aplica
în
condiţiile
specifice
fiecărui
caz.
2.
Aplicabilitatea
art.
5
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
înţelegeri-
lor
verticale
(4)
Art.
5
din
lege
se
aplică
înţelegerilor
verticale
care
au
ca
obiect
sau
pot
avea
ca
efect
restrângerea,
împiedicarea
ori
dena-
turarea
concurenţei
pe
piaţa
românească
sau
pe
o
parte
a
aces-
teia
(denumite
în
continuare
restricţionări
verticale)
.
Pentru
restricţionările
verticale
art.
5
din
lege
asigură
cadrul
legal
necesar
pentru
a
distinge
între
efectele
anticoncurenţiale
şi
cele
proconcu-
renţiale:
alin.
(1)
interzice
înţelegerile
care
restrâng
sau
care
denaturează
în
mod
semnificativ
concurenţa,
în
timp
ce
alin.
(2)
permite
exceptarea
acelor
înţelegeri
care
conferă
avantaje
econo-
mice
suficiente
pentru
a
compensa
efectele
lor
anticoncurenţiale.
(5)
Pentru
majoritatea
restricţionărilor
verticale
pot
apărea
pro-
bleme
din
punct
de
vedere
al
concurenţei
în
situaţiile
în
care
concurenţa
inter-marcă
este
insuficientă
(de
exemplu,
dacă
furni-
zorul
şi/sau
cumpărătorul
are/au
putere
de
piaţă).
Dacă
pe
piaţa
relevantă
respectivă
concurenţa
inter-marcă
este
insuficientă,
atunci
protecţia
concurenţei
inter-
şi
intra-marcă
devine
prioritară.
CAPITOLUL
II
Înţelegeri
verticale
care
nu
intră
sub
incidenţa
art.
5
alin.
(1)
din
lege
1.
Înţelegeri
de
importanţă
minoră
(6)
Conform
art.
8
alin.
(1)
din
lege,
prevederile
art.
5
din
lege
nu
sunt
aplicabile
agenţilor
economici
sau
grupărilor
de
agenţi
economici
a
căror
cifră
de
afaceri
nu
depăşeşte
plafonul
stabilit
de
Consiliul
Concurenţei
pentru
anul
financiar
precedent
convenirii
înţelegerii
verticale,
iar
cota
de
piaţă
deţinută
de
agentul
economic
sau
de
agenţii
economici
participanţi
la
grupare
nu
depăşeşte
5%.
Nu
există
prezumţia
că
înţelegerile
verticale
convenite
între
agenţi
economici
care
depăşesc
pragurile
menţionate
mai
sus
încalcă
automat
prevederile
art.
5
alin.
(1)
din
lege.
Se
poate
ca
înţelegerile
dintre
agenţii
economici
care
depăşesc
pragurile
menţionate
mai
sus
să
nu
reprezinte
o
restrângere
semnificativă
a
concurenţei.
Astfel
de
înţelegeri
trebuie
analizate
în
contextul
lor
juridic
şi
economic,
ţinându-se
seama
de
efectele
pe
piaţă.
(7)
În
ceea
ce
priveşte
restricţionările
inacceptabile
prevăzute
la
art.
8
alin.
(2)
din
lege,
prevederile
art.
5
alin.
(1)
din
lege
sunt
aplicabile
şi
sub
pragurile
stabilite
prin
art.
8
alin.
(1)
din
lege.
2.
Înţelegeri
verticale
convenite
între
agenţi
economici
care
fac
parte
din
acelaşi
grup
(8)
Prevederile
art.
5
alin.
(1)
din
lege
nu
sunt
aplicabile
înţelegerilor
verticale
convenite
între
agenţi
economici
care
fac
parte
din
acelaşi
grup,
astfel
cum
acesta
este
definit
în
„Instrucţiunile
cu
privire
la
calculul
cifrei
de
afaceri
în
cazurile
de
comportament
anticoncurenţial,
prevăzute
la
art.
5
şi
6
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996,
şi
în
cazurile
de
concentrare
economică"
publicate
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr.
57
bis
din
4
aprilie
1997.
3.
Înţelegeri
de
agent
(9)
Înţelegerea
de
agent
reprezintă
cazul
în
care
o
persoană
fizică
sau
juridică
(agent/reprezentant)
este
învestită
cu
puterea
de
a
negocia
şi/sau
de
a
încheia
contracte
pe
contul
altei
per-
soane
(comitent/reprezentat),
în
numele
agentului
sau
în
numele
comitentului,
în
scopul:
-
cumpărării
de
produse
sau
de
servicii
de
către
comitent,
sau
-
vânzării
de
produse
sau
de
servicii
furnizate
de
comitent.
(10)
În
cazul
înţelegerilor
de
agent
propriu-zise
obligaţiile
agentului
cu
privire
la
negocierea
contractelor
şi/sau
la
încheierea
lor
pe
contul
comitentului
nu
cad
sub
incidenţa
prevederilor
art.
5
alin.
(1)
din
lege.
Factorul
determinant
în
stabilirea
incidenţei
art.
5
alin.
(1)
din
lege
îl
reprezintă
riscul
financiar
sau
comercial
al
agentului
legat
de
activităţile
pentru
care
acesta
a
fost
împu-
ternicit
ca
agent
de
către
comitent.
Este
irelevant
dacă
agentul
acţionează
pentru
unul
sau
mai
mulţi
comitenţi.
Celelalte
înţelegeri
de
agent
cad
sub
incidenţa
art.
5
alin.
(1)
din
lege,
caz
în
care
se
aplică
regulamentul
şi
prezentele
instrucţiuni.
(11)
Există
două
tipuri
de
riscuri
financiare
sau
comerciale
concludente
în
evaluarea
naturii
înţelegerilor
de
agent
faţă
de
incidenţa
art.
5
alin.
(1)
din
lege.
Primul
tip
îl
reprezintă
riscurile
care
sunt
în
legătură
directă
cu
contractele
negociate
şi/sau
încheiate
de
către
agent
pe
contul
comitentului,
cum
ar
fi
finanţarea
stocurilor.
Al
doilea
tip
îl
reprezintă
riscurile
legate
de
investiţiile
specifice
pieţei.
Acestea
sunt
investiţii
necesare
activităţii
pe
care
agentul
o
desfăşoară
în
baza
împuternicirii
date
de
comitent,
investiţii
care
permit
agentului
să
negocieze
şi/sau
să
încheie
acest
tip
de
con-
tract.
Investiţiile
specifice
sunt
de
obicei
nerecuperabile,
dacă,
după
renunţarea
la
respectivul
domeniu
de
activitate,
investiţiile
nu
pot
fi
folosite
pentru
alte
activităţi
sau
nu
pot
fi
vândute
decât
cu
o
pierdere
semnificativă.
(12)
Înţelegerile
de
agent
sunt
considerate
înţelegeri
propriu-
zise
şi
nu
cad
sub
incidenţa
art.
5
alin.
(1)
din
lege,
dacă
agen-
tul
nu
suportă
riscuri
sau
suportă
riscuri
nesemnificative
în
legătură
cu
contractele
negociate
şi/sau
încheiate
pe
contul
comi-
tentului
şi
în
legătură
cu
investiţiile
specifice
pieţei
pentru
acel
domeniu
de
activitate.
În
această
situaţie,
funcţia
de
vânzare
sau
de
cumpărare
se
încadrează
în
activitatea
comitentului,
în
pofida
faptului
că
agentul
este
o
întreprindere
distinctă.
Astfel,
comitentul
suportă
riscurile
financiare
şi
comerciale
corespunzătoare,
iar
agentul
nu
desfăşoară
o
activitate
economică
independentă
în
ceea
ce
priveşte
activităţile
pentru
care
a
fost
desemnat
ca
agent.
Celelalte
înţelegeri
de
agent
cad
sub
incidenţa
art.
5
alin.
(1)
din
lege.
În
acest
caz,
agentul
suportă
astfel
de
riscuri
şi
va
fi
tratat
ca
un
intermediar
independent
care
are
dreptul
de
a-şi
sta-
bili
strategia
de
piaţă
necesară
recuperării
investiţiilor
legate
de
contract
sau
a
investiţiilor
specifice
pieţei.
În
evaluarea
incidenţei
art.
5
alin.
(1)
din
lege
nu
sunt
esenţiale
riscurile
asociate
prestării
serviciilor
de
agent
în
general,
cum
ar
fi
asigurarea
veni-
turilor
agentului,
dependente
de
prestanţa
profesională
sau
investiţiile
generale
în
facilităţi
de
producţie
şi
forţă
de
muncă.
(13)
Chestiunea
riscului
trebuie
evaluată
de
la
caz
la
caz,
ţinând
seama
mai
degrabă
de
realitatea
economică
existentă
decât
de
forma
juridică.
Consiliul
Concurenţei
consideră
că,
în
general,
art.
5
alin.
(1)
din
lege
nu
este
aplicabil
obligaţiilor
impuse
agentului
cu
privire
la
contractele
negociate
şi/sau
încheiate
pe
contul
comitentului,
dacă
proprietatea
asupra
produselor
care
fac
obiectul
acordului
nu
este
transferată
agentului
sau
agentul
nu
furnizează
el
însuşi
serviciile
prevăzute
în
acord
şi
dacă
agentul:
a)
nu
contribuie
la
costurile
legate
de
furnizarea/achiziţionarea
produselor
sau
serviciilor
care
fac
obiectul
acordului,
inclusiv
cos-
turile
de
transport.
Asigurarea
transportului
este
în
sarcina
agen-
tului,
dar
costurile
sunt
suportate
de
comitent;
b)
nu
este
obligat,
direct
sau
indirect,
să
investească
în
acti-
vităţi
de
promovare
a
vânzărilor,
cum
ar
fi
contribuţia
la
cheltuie-
lile
de
publicitate
ale
comitentului;
c)
nu
menţine,
pe
cheltuiala
şi
riscul
propriu,
stocuri
de
pro-
duse
care
fac
obiectul
acordului,
incluzând
costuri
de
finanţare
a
stocurilor
şi
costuri
privind
pierderile
legate
de
acestea,
şi
poate
returna
comitentului
produsele
nevândute
fără
daune-interese,
cu
excepţia
cazurilor
de
culpă
a
agentului,
cum
ar
fi
nerespectarea
măsurilor
de
securitate
necesare
evitării
pierderilor
legate
de
sto-
curi;
d)
nu
creează
şi/sau
nu
furnizează
servicii
postvânzare,
servicii
de
reparaţii
sau
de
garanţie
decât
dacă
serviciile
agentului
sunt
integral
remunerate
de
către
comitent;
e)
nu
efectuează
investiţii
specifice
pieţei
în
echipamente,
faci-
lităţi
de
producţie
sau
formare
de
personal,
cum
ar
fi
un
tanc
de
depozitare,
în
vederea
comercializării,
a
produselor
petroliere
sau
un
program
software
specializat
pentru
comercializarea
de
poliţe
de
asigurare
în
cazul
agenţilor
de
asigurări;
f)
nu
îşi
asumă
responsabilitatea
faţă
de
terţi
pentru
prejudi-
ciile
cauzate
de
produsul
vândut,
cu
excepţia
responsabilităţii
pen-
tru
culpa
agentului
în
această
privinţă;
g)
nu
îşi
asumă
responsabilitatea
în
caz
de
neexecutare
a
contractului
de
către
client,
cu
excepţia
pierderii
comisionului
cuvenit,
în
afară
de
cazul
angajării
responsabilităţii
pentru
culpa
sa,
ca
de
exemplu,
de
a
nu
fi
luat
suficiente
măsuri
de
securitate
sau
împotriva
furtului
ori
măsuri
rezonabile
pentru
a
semnala
un
furt
poliţiei
sau
comitentului
ori
de
a
nu
fi
comunicat
comitentului
orice
informaţie
deţinută
cu
privire
la
credibilitatea
financiară
a
cli-
entului.
Este
suficient
ca
agentul
să
îşi
asume
unul
dintre
riscurile
sau
costurile
enumerate
mai
sus
pentru
ca
înţelegerea
de
agent
să
intre
sub
incidenţa
art.
5
alin.
(1)
din
lege.
(14)
Dacă
o
înţelegere
de
agent
nu
intră
sub
incidenţa
art.
5
alin.
(1)
din
lege,
nici
obligaţiile
agentului
izvorând
din
contractele
negociate
şi/sau
încheiate
pe
contul
comitentului
nu
intră
sub
inci-
denţa
art.
5
alin.
(1)
din
lege.
Următoarele
obligaţii
ale
agentului
vor
fi,
în
general,
conside-
rate
ca
inerente
înţelegerii
de
agent,
fiecare
referindu-se
la
drep-
tul
comitentului
de
a
stabili
domeniul
de
activitate
al
agentului
cu
privire
la
produsele
şi
serviciile
care
fac
obiectul
acordului,
şi
anume:
a)
limitarea
teritoriului
în
care
agentul
poate
vinde
aceste
pro-
duse
sau
servicii;
b)
limitarea
clienţilor
cărora
agentul
le
poate
vinde
aceste
pro-
duse
sau
servicii;
c)
preţurile
la
care
şi
condiţiile
în
care
agentul
trebuie
să
vândă
sau
să
achiziţioneze
aceste
produse
sau
servicii.
Obligaţiile
de
mai
sus
sunt
esenţiale
în
cazul
în
care
comiten-
tul
îşi
asumă
riscurile,
aflându-se
astfel
în
poziţia
de
a
determina
strategia
comercială.
(15)
Suplimentar
condiţiilor
de
vânzare
sau
de
cumpărare
a
produselor
ori
serviciilor
de
către
agent
pe
contul
comitentului,
înţelegerile
de
agent
conţin
deseori
prevederi
referitoare
la
relaţia
dintre
agent
şi
comitent.
Astfel,
acestea
pot
prevedea
interdicţia
comitentului
de
a
desemna
alţi
agenţi
pentru
un
anumit
tip
de
tranzacţie,
client
sau
teritoriu
(clauze
de
agent
exclusiv),
restricţionare
care
priveşte
doar
concurenţa
intra-marcă
şi
nu
conduce,
în
general,
la
efecte
anticoncurenţiale.
De
asemenea,
acestea
pot
conţine
prevederi
care
interzic
agentului
să
acţioneze
ca
agent
sau
distribuitor
al
unor
agenţi
economici
care
concurează
cu
comitentul
(clauze
de
nonconcu-
renţă,
inclusiv
clauze
de
nonconcurenţă
ulterioare
terminării
înţelegerii),
restricţionări
care
privesc
concurenţa
inter-marca
şi
pot
intra
sub
incidenţa
art.
5
alin.
(1)
din
lege,
dacă
acestea
conduc
la
restrângerea
concurenţei
pe
piaţa
relevantă
în
care
sunt
vândute
sau
achiziţionate
produsele
ori
serviciile
care
fac
obiectul
acordului.
(16)
O
înţelegere
de
agent,
chiar
dacă
agentul
suportă
toate
riscurile
financiare
sau
comerciale,
intră
sub
incidenţa
art.
5
alin.
(1)
din
lege
atunci
când
facilitează
o
înţelegere
anticoncu-
renţială
secretă.
Este
cazul
când,
spre
exemplu,
un
număr
de
comitenţi
foloseşte
aceiaşi
agenţi,
restricţionând
în
mod
concertat
alţi
comercianţi
în
obţinerea
serviciilor
oferite
de
agenţii
respectivi
ori
când
un
număr
de
comitenţi
apelează
la
agenţi
pentru
a
se
înţelege
asupra
strategiei
de
piaţă
ori
pentru
a
schimba
între
ei
informaţii
importante
despre
piaţă.
CAPITOLUL
III
Aspecte
legate
de
aplicarea
Regulamentului
privind
aplicarea
art.
5
alin.
(2)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
în
cazul
înţelegerilor
verticale
1.
Siguranţa
creată
de
încadrarea
înţelegerilor
verticale,
în
anumite
condiţii,
în
categoria
definită
la
art.
4
alin.
(1)
din
regulament
(17)
Regulamentul
creează
o
prezumţie
de
legalitate
pentru
înţelegerile
verticale,
în
funcţie
de
cota
de
piaţă
deţinută
pe
piaţa
relevantă
de
către
furnizor
sau
cumpărător.
În
conformitate
cu
art.
7
din
regulament,
încadrarea
în
categoria
exceptată
se
face
în
funcţie
de
cota
de
piaţă
deţinută
de
furnizor
pe
piaţa
în
care
acesta
îşi
vinde
produsele
sau
serviciile
care
fac
obiectul
acordu-
lui.
Această
cotă
de
piaţă
nu
trebuie
să
depăşească
pragul
de
30%
pentru
ca
înţelegerea
verticală
să
beneficeze
de
încadrare
în
categoria
definită
la
art.
4
din
regulament.
Doar
în
cazul
în
care
înţelegerea
conţine
o
obligaţie
de
vânzare
exclusivă,
cota
de
piaţă
care
se
ia
în
considerare,
în
vederea
comparării
cu
pragul
de
30%,
este
cota
de
piaţă
deţinută
de
cumpărător
pe
piaţa
de
pe
care
acesta
îşi
achiziţionează
produsele
sau
serviciile
care
fac
obiectul
acordului.
(18)
Din
punct
de
vedere
economic
înţelegerile
verticale
pot
afecta
nu
numai
piaţa
unde
se
întâlnesc
furnizorul
şi
cumpărătorul,
ci
şi
pieţele
din
avalul
pieţei
cumpărătorului.
Abordarea
simplificată
privind
încadrarea
în
categoria
exceptată,
care
ia
în
considerare
doar
piaţa
dintre
părţile
la
acord,
se
justi-
fică
prin
faptul
că
sub
pragul
de
30%
efectele
asupra
pieţelor
din
aval
sunt,
în
general,
limitate.
În
plus,
această
abordare
uşurează
aplicarea
regulamentului,
în
timp
ce
posibilitatea
de
retragere
a
beneficiului
exceptării
pe
categorii
este
un
instrument
aflat
la
dis-
poziţia
Consiliului
Concurenţei
pentru
a
remedia
posibilele
pro-
bleme
apărute
pe
piaţa/pieţele
respective.
2.
Sfera
de
aplicabilitate
a
Regulamentului
privind
aplicarea
art.
5
alin.
(2)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
în
cazul
înţelegerilor
verticale
2.1.
Definirea
Înţelegerilor
verticale
(19)
Înţelegerile
verticale
sunt
definite
la
art.
4
alin.
(1)
din
regulament
ca
acorduri
sau
practici
concertate
convenite
între
doi
sau
mai
mulţi
agenţi
economici
-
fiecare
operând,
în
scopul
îndeplinirii
acordului
respectiv,
la
niveluri
diferite
ale
lanţului
producţie-distribuţie
-,
referitoare
la
condiţiile
în
care
părţile
pot
cumpăra,
vinde
sau
revinde
anumite
bunuri
ori
servicii.
(20)
În
această
definiţie
sunt
3
elemente
principale:
a)
acordurile
sau
practicile
concertate
sunt
convenite
între
agenţi
economici.
Înţelegerile
verticale
cu
consumatorii
finali
nu
sunt
acoperite
de
regulament;
mai
mult,
nu
cad
sub
incidenţa
art.
5.
alin.
(1)
din
lege;
b)
acordurile
sau
practicile
concertate
sunt
convenite
între
agenţi
economici,
fiecare
operând
la
niveluri
diferite
ale
lanţului
producţie-distribuţie,
ceea
ce
înseamnă
că
un
agent
economic
poate
fabrica
bunuri
pe
care
un
alt
agent
economic
le
foloseşte
ca
inputuri
sau
că
primul
agent
economic
este
producător,
cel
de-al
doilea
este
comerciant
angro
şi
al
treilea
este
comerciant
en
detail;
c)
acordurile
sau
practicile
concertate
se
referă
la
condiţiile
în
care
părţile
la
acord
pot
cumpăra,
vinde
sau
revinde
anumite
pro-
duse.
Aceasta
reflectă
scopul
regulamentului
de
a
acoperi
acor-
durile
de
cumpărare
şi
de
distribuţie.
Atât
înţelegerile
verticale
referitoate
la
produse
finite,
cât
şi
cele
referitoare
la
bunuri
inter-
mediare
intră
în
sfera
de
aplicabilitate
a
regulamentului.
Singura
excepţie
o
constituie
sectorul
autovehiculelor,
sector
reglementat
de
cap.
VIII*)
din
„Regulamentul
privind
acordarea
exceptării,
pe
categorii
de
înţelegeri,
decizii
de
asociere
ori
practici
concertate,
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996".
Produsele
livrate
de
către
furnizor
pot
fi
revândute
de
către
cumpărător
sau
folosite
de
către
acesta
ca
inputuri
pen-
tru
fabricarea
propriilor
produse.
(21)
În
sfera
de
aplicabilitate
a
regulamentului
intră
şi
înţele-
gerile
verticale
referitoare
la
produse
vândute
şi
cumpărate
în
scopul
închirierii
către
părţi
terţe.
2.2.
Înţelegerile
verticale
Între
agenţi
economici
concurenţi
(22)
Art.
4
alin.
(4)
din
regulament
exclude
de
la
încadrarea
în
categoria
exceptată
înţelegerile
verticale
convenite
între
agenţi
economici
concurenţi.
Înţelegerile
verticale
între
concurenţi,
în
ceea
ce
priveşte
posibilele
efecte
ale
concertării
frauduloase,
sunt
tratate
în
„Instrucţiunile
privind
aplicarea
art.
5
al
Legii
concurenţei
nr.
21/1996
acordurilor
de
cooperare
pe
orizontală".
Restricţionările
verticale
ale
unor
astfel
de
înţelegeri
vor
fi
anali-
zate
drept
cazuri
individuale,
conform
abordărilor
din
prezentele
instrucţiuni.
Agenţi
economici
concurenţi
sunt
acei
agenţi
economici
care
sunt
furnizori
actuali
sau
potenţiali
de
produse
ce
fac
obiectul
acordului
sau
de
produse
substituibile
acestora.
Furnizor
potenţial
este
un
agent
economic
care
nu
fabrică
în
prezent
un
produs
concurent,
dar
este
capabil
să
fabrice
acel
produs
şi
probabil
ar
face
acest
lucru
în
absenţa
înţelegerii,
ca
răspuns
la
o
creştere
mică,
dar
permanentă
a
preţurilor
relative.
Aceasta
înseamnă
că
agentul
economic
este
capabil,
într-o
peri-
oadă
de
un
an,
să
facă
toate
investiţiile
necesare
şi
să
livreze
efectiv
produsul
pe
piaţă.
Această
abordare
trebuie
să
se
bazeze
pe
fapte
concrete;
posibilitatea
teoretică
de
intrare
pe
piaţă
nu
este
suficientă.
(23)
Există
3
excepţii
de
la
excluderea
generală
a
beneficiului
exceptării,
aplicată
înţelegerilor
verticale
convenite
între
agenţi
economici
concurenţi,
care
se
referă
la
înţelegerile
verticale
nere-
ciproce.
Un
exemplu
de
înţelegere
nereciprocă
este
cel
în
care
un
producător
devine
distribuitorul
produselor
unui
alt
producător,
cel
din
urmă
nedevenind,
la
rândul
lui,
distribuitor
al
produselor
pri-
mului
producător.
Înţelegerile
nereciproce
dintre
concurenţi
sunt
exceptate
prin
încadrare
în
categoria
definită
la
art.
4
alin.
(1)
din
regulament,
dacă
îndeplinesc
condiţiile
stabilite
la
art.
4
alin.
(4)
din
regula-
ment.
A
doua
excepţie
acoperă
distribuţia
duală,
adică
situaţia
în
care
producătorul
unui
anumit
produs
operează
şi
ca
distribuitor
al
produsului
în
concurenţă
cu
distribuitorii
indepedenţi
ai
produ-
sului
său.
Un
distribuitor
care
comandă
unui
producător
fabricarea
unui
anume
produs,
după
specificaţiile
şi
sub
marca
distribuitoru-
lui,
nu
este
considerat
producătorul
acestora.
A
treia
excepţie
se
referă
la
distribuţia
duală
în
cazul
serviciilor,
atunci
când
furnizorul
este,
de
asemenea,
un
prestator
de
servicii
la
nivelul
cumpărătorului.
*)
Capitolul
VIII
-
privind
sectorul
autovehiculelor
-
din
respectivul
regulament
va
fi
modificat
în
cursul
acestui
an,
ca
urmare
a
modificării
reglementării
comunitare
privind
sectorul
autovehiculelor,
şi
anume
Regulamentul
(CE)
nr.
1.475/1995.
2.3.
Înţelegerile
Între
comercianţii
en
detail
(24)
Înţelegerile
verticale
convenite
de
o
asociaţie
de
agenţi
economici
sunt
exceptate
prin
încadrare
în
categoria
definită
la
art.
4
alin.
(1)
din
regulament
dacă
îndeplinesc
anumite
condiţii.
În
consecinţă,
înţelegerile
verticale
convenite
între
o
asociaţie
şi
membrii
săi
sau
între
o
asociaţie
şi
furnizorii
acesteia
beneficiază
de
exceptare
pe
categorii
numai
dacă
toţi
membrii
asociaţiei
sunt
comercianţi
en
detail
de
produse
(nu
şi
de
servicii)
şi
fiecare
membru
nu
are
o
cifră
de
afaceri
care
să
depăşească
50
miliarde
lei.
(25)
O
asociaţie
de
agenţi
economici
poate
implica
atât
înţele-
geri
orizontale,
cât
şi
verticale.
Înţelegerile
orizontale
vor
fi
abor-
date
conform
prevederilor
„Instrucţiunilor
privind
aplicarea
art.
5
al
Legii
concurenţei
nr.
21/1996
acordurilor
de
cooperare
pe
orizon-
tală".
Dacă
analiza
respectivă
conduce
la
concluzia
că
o
coope-
rare
între
agenţi
economici
în
domeniul
cumpărărilor
sau
vânzărilor
este
acceptabilă,
abia
apoi
o
altă
analiză
va
fi
nece-
sară
pentru
înţelegerile
verticale
convenite
între
asociaţie
şi
furni-
zorii
sau
membrii
acesteia.
2.4.
Înţelegerile
verticale
conţinând
prevederi
referitoare
la
dreptu-
rile
de
proprietate
intelectuală
(26)
Înţelegerile
verticale
conţinând
prevederi
referitoare
la
cesiunea
către
cumpărător
sau
utilizarea
de
către
acesta
a
drep-
turilor
de
proprietate
intelectuală
beneficiază
de
exceptare
pe
categorii
conform
art.
4
alin.
(3)
din
regulament.
Beneficiul
exceptării
pe
categorii
se
aplică
înţelegerilor
verticale
care
conţin
prevederi
referitoare
la
drepturi
de
proprietate
intelectuală,
dacă
sunt
îndeplinite
următoarele
5
condiţii:
a)
prevederile
referitoare
la
drepturi
de
proprietate
intelectuală
trebuie
să
fie
parte
componentă
a
unei
înţelegeri
verticale
aşa
cum
acestea
sunt
definite
la
art.
4
alin.
(1)
din
regulament
(înţele-
geri
conţinând
condiţiile
în
care
părţile
pot
cumpăra,
vinde
sau
revinde
anumite
bunuri
sau
servicii);
b)
drepturile
de
proprietate
intelectuală
trebuie
cedate
cumpărătorului
sau
utilizate
de
către
acesta;
c)
prevederile
referitoare
la
drepturi
de
proprietate
intelectuală
nu
trebuie
să
constituie
obiectul
principal
al
acordului;
d)
prevederile
referitoare
la
drepturi
de
proprietate
intelectuală
trebuie
să
fie
direct
legate
de
folosirea,
vânzarea
sau
revânzarea
de
produse
ori
de
servicii
de
către
cumpărător
sau
de
clienţii
lui.
În
cazul
francizei,
în
care
concepţia
de
marketing
reprezintă
obiectul
exploatării
drepturilor
de
proprietate
intelectuală,
produsele
sau
serviciile
sunt
distribuite
de
către
beneficiarul
principal
sau
de
către
beneficiari;
e)
prevederile
referitoare
la
drepturi
de
proprietate
intelectuală
privind
produsele
sau
serviciile
care
fac
obiectul
acordului
nu
tre-
buie
să
conţină
restricţii
ale
concurenţei
având
acelaşi
obiect
sau
efect
ca
restricţionările
verticale
care
nu
sunt
exceptate
prin
înca-
drare
în
categoria
definită
la
art.
4
alin.
(1)
din
regulament.
În
consecinţă,
toate
celelalte
înţelegeri
verticale
conţinând
pre-
vederi
referitoare
la
dreptul
de
proprietate
intelectuală
nu
sunt
exceptate
prin
încadrare
în
categoria
definită
la
art.
4
alin.
(1)
din
regulament.
(27)
Prima
condiţie
exclude
de
la
aplicarea
prevederilor
regu-
lamentului
acordurile
privind
cesionarea
sau
licenţierea
drepturilor
de
proprietate
intelectuală
privind
producţia
şi
acordurile
pure
de
licenţă,
cum
ar
fi:
a)
acordurile
în
care
o
parte
furnizează
celeilalte
părţi
reţeta
şi
licenţa
de
fabricaţie
a
unei
băuturi;
b)
acordurile
în
care
o
parte
furnizează
celeilalte
părţi
o
matriţă
sau
o
primă
copie
şi
îi
acordă
licenţa
de
fabricaţie
şi
distribuţie
a
copiilor;
c)
licenţe
pure
de
marcă
sau
sigle
comerciale
în
scopuri
de
comercializare;
d)
contractele
de
sponsorizare
a
unui
eveniment,
care
dau
dreptul
respectivilor
agenţi
economici
de
a-şi
face
reclamă
ca
sponsori
oficiali
ai
evenimentului;
e)
licenţierea
drepturilor
patrimoniale
de
autor,
cum
ar
fi
acor-
duri
privind
transmisii
radio
şi
TV,
conţinând
dreptul
de
înregis-
trare
şi/sau
dreptul
de
difuzare
a
unui
eveniment.
(28)
A
doua
condiţie
exclude
de
la
aplicarea
prevederilor
regu-
lamentului
acordurile
prin
care
drepturile
de
proprietate
intelectuală
sunt
transferate
de
la
cumpărător
către
furnizor,
indiferent
dacă
acestea
privesc
producţia
sau
distribuţia.
Totuşi,
înţelegerile
verticale
prin
care
un
cumpărător
pune
la
dispoziţie
furnizorului
doar
specificaţiile
care
descriu
produsele
sau
serviciile
ce
urmează
să
fie
livrate
sunt
acoperite
de
prevederile
regulamentului.
În
plus,
subcontractarea
care
implică
transferul
de
know-how
unui
subcontractant
nu
beneficiază
de
exceptare
pe
categorii.
(29)
A
treia
condiţie
presupune
că
obiectul
principal
al
acordu-
lui
trebuie
să
fie
cumpărarea
sau
distribuţia
de
produse
ori
de
servicii,
iar
prevederile
referitoare
la
drepturile
de
proprietate
inte-
lectuală
să
servească
punerii
în
practică
a
înţelegerii
verticale.
(30)
A
patra
condiţie
presupune
că
prevederile
din
acord
refe-
ritoare
la
drepturile
de
proprietate
intelectuală
facilitează
folosirea,
vânzarea
sau
revânzarea
produselor
ori
seviciilor
de
către
cumpărător
sau
de
clienţii
săi.
De
regulă,
produsele
sau
serviciile
destinate
folosirii
ori
revânzării
sunt
furnizate
de
licenţiator,
dar
pot
fi
achiziţionate
de
către
licenţiat
şi
de
la
un
terţ
furnizor.
În
general,
prevederile
referitoare
la
drepturile
de
proprietate
intelectuală
privesc
politica
de
marketing
aplicabilă
produselor
sau
serviciilor.
Este,
de
exemplu,
cazul
unui
acord
de
franciză
în
care
francizorul
vinde
beneficiarului
produse
în
scopul
revânzării
şi,
în
plus,
dă
acestuia
licenţa
de
utilizare
a
mărcii
de
comerţ
şi
a
know-how,
în
scopul
comercializării
produselor.
Este,
de
asemenea,
acoperit
de
prevederile
regulamentului
cazul
în
care
furnizorul
unui
extract
concentrat
licenţiază
cumpărătorul
să
dilueze
şi
să
îmbutelieze
extractul
înaintea
vânzării
acestuia
ca
băutură.
(31)
A
cincea
condiţie
semnifică
faptul
că
prevederile
referi-
toare
la
drepturile
de
proprietate
intelectuală
nu
trebuie
să
aibă
obiect
sau
efect
similar
restricţionărilor
prevăzute
în
art.
5
şi
6
din
regulament.
(32)
Drepturile
de
proprietate
intelectuală
care
pot
fi
conside-
rate
ca
servind
la
punerea
în
aplicare
a
înţelegerilor
verticale
în
sensul
art.
4
alin.
(3)
din
regulament
privesc,
în
general,
3
dome-
nii
principale:
mărci
de
comerţ,
drepturi
de
autor
şi
know-how.
Mărcile
de
comerţ
(33)
Licenţa
de
marcă
acordată
unui
distribuitor
se
poate
referi
la
distribuţia
produselor
licenţiatorului
într-un
anumit
teritoriu.
Dacă
aceasta
este
o
licenţă
exclusivă,
acordul
echivalează
cu
distribuţia
exclusivă.
Drepturile
de
autor
(34)
Revânzătorul
produselor
protejate
printr-un
drept
de
autor
(cărţi,
programe
de
software
etc.)
poate
fi
obligat
de
către
deţinătorul
de
copyright
să
revândă
doar
în
condiţiile
în
care
cumpărătorul,
indiferent
dacă
este
revânzător
sau
consumator
final,
nu
recurge
la
contrafacerea
dreptului
de
autor.
Aceste
obligaţii
impuse
revânzătorului,
în
măsura
în
care
acestea
cad
sub
incidenţa
art.
5
alin.
(1)
din
lege,
sunt
acoperite
de
regula-
ment.
(35)
Acordurile
prin
care
CD
cu
programe
software
sunt
furni-
zate
în
scopul
revânzării,
iar
revânzătorul
nu
cumpără
licenţa
vreunui
drept
asupra
programelor
software,
ci
are
doar
dreptul
să
revândă
CD,
trebuie
privite
ca
acorduri
de
furnizare
de
produse
în
scopul
revânzării,
în
sensul
regulamentului.
În
această
formă
de
distribuţie
licenţa
software
priveşte
numai
proprietarul
dreptului
de
autor
şi
utilizatorul
de
software
şi
poate
lua
forma
unei
licenţe
incluse
în
software,
în
sensul
unui
set
de
condiţii
incluse
în
pachetul
software,
pe
care
utilizatorul
final
este
obligat
să
le
accepte
în
scopul
utilizării
pachetului.
(36)
Cumpărătorii
de
hardware
care
încorporează
software
protejat
printr-un
drept
de
autor
pot
fi
obligaţi
de
către
deţinătorul
de
copyright
să
nu
recurgă
la
contrafacere,
ca
de
exemplu
copi-
erea
şi
revânzarea
de
software
sau
copierea
şi
folosirea
de
software
în
combinaţie
cu
alt
hardware.
Asemenea
restricţionări
de
utilizare,
în
măsura
în
care
cad
sub
incidenţa
art.
5
alin.
(1)
din
lege,
sunt
acoperite
de
regulament.
Know-how
(37)
Acordurile
de
franciză,
cu
excepţia
acordurilor
de
franciză
industrială,
reprezintă
cele
mai
clare
exemple
în
care
know-how
în
scopuri
de
marketing,
este
comunicat
cumpărătorului.
Acordurile
de
franciză
conţin
licenţe
cu
privire
la
drepturile
de
proprietate
intelectuală
asupra
mărcilor
şi
siglelor
comerciale
şi
know-how
pentru
utilizarea
şi
distribuţia
produselor
sau
pentru
prestarea
serviciilor.
Suplimentar
licenţierii
drepturilor
de
proprietate
intelec-
tuală,
francizorul
asigură
în
mod
normal
beneficiarului,
pe
peri-
oada
acordului,
asistenţa
tehnică
şi
comercială,
cum
ar
fi:
servicii
de
aprovizionare,
formare
profesională,
consultanţă
imobiliară,
pla-
nificare
financiară
etc.
Licenţa
şi
asistenţa
sunt
părţi
componente
ale
metodei
de
afaceri
care
face
obiectul
francizei.
(38)
Licenţierea
cuprinsă
în
acordurile
de
franciză
este
acope-
rită
de
regulament,
dacă
toate
cele
5
condiţii
de
la
pct.
(26)
sunt
îndeplinite.
Aceasta
deoarece
în
cele
mai
multe
acorduri
de
fran-
ciză,
incluzând
acordurile
de
franciză
principale,
francizorul
furni-
zează
beneficiarului
produsele
sau
serviciile,
în
special
serviciile
de
asistenţă
comercială
sau
tehnică.
Drepturile
de
proprietate
intelectuală
ajută
beneficiarul
să
revândă
produsele
furnizate
de
francizor
sau
de
către
un
furnizor
desemnat
de
acesta
ori
să
utilizeze
acele
produse
şi
să
vândă
bunurile
sau
serviciile
rezultate.
În
cazul
în
care
acordurile
de
franciză
se
referă
doar
sau
în
principal
la
licenţierea
dreptului
de
proprietate
intelectuală,
aceste
acorduri
nu
sunt
acoperite
de
regulament.
(39)
Următoarele
obligaţii
legate
de
dreptul
de
proprietate
inte-
lectuală
sunt,
în
general,
considerate
ca
fiind
necesare
protecţiei
drepturilor
de
proprietate
intelectuală
ale
francizorului
şi
sunt
aco-
perite
de
regulament,
în
măsura
în
care
acestea
cad
sub
inci-
denţa
art.
5
alin.
(1)
din
lege:
a)
obligaţia
impusă
beneficiarului
de
a
nu
se
angaja,
direct
sau
indirect,
în
nici
o
afacere
similară;
b)
obligaţia
impusă
beneficiarului
de
a
nu
achiziţiona
parti-
cipaţii
la
capitalul
agenţilor
economici
concurenţi,
care
i-ar
conferi
puterea
de
a
influenţa
comportamentul
economic
al
acestora;
c)
obligaţia
impusă
beneficiarului
de
a
nu
divulga
terţilor
know-
how
furnizat
de
către
francizor,
atât
timp
cât
acesta
nu
este
căzut
în
domeniul
public;
d)
obligaţia
impusă
beneficiarului
de
a
comunica
şi
de
a
pune
la
dispoziţie
francizorului
orice
experienţă
acumulată
în
exploata-
rea
francizei,
iar
celorlalţi
beneficiari
să
le
acorde
licenţa
neexclu-
sivă
pentru
know-how
rezultat
din
această
experienţă;
e)
obligaţia
impusă
beneficiarului
de
a
informa
francizorul
asu-
pra
contrafacerii
drepturilor
de
proprietate
intelectuală
acordate
sub
licenţă,
de
a
intenta
acţiune
în
justiţie
împotriva
autorilor
con-
trafacerii
sau
de
a
acorda
francizorului
asistenţă
în
cazul
unei
acţiuni
în
justiţie
împotriva
autorilor
contrafacerii;
f)
obligaţia
impusă
beneficiarului
de
a
nu
utiliza
know-how
licenţiat
de
către
francizor
în
alte
scopuri
decât
cel
de
exploatare
a
francizei;
g)
obligaţia
impusă
beneficiarului
de
a
nu
ceda
drepturile
şi
obligaţiile
ce
decurg
din
acordul
de
franciză
fără
acordul
francizo-
rului.
2.5.
Relaţia
cu
alte
acte
normative
referitoare
la
posibilitatea
de
obţinere
a
beneficiului
exceptării
pe
categorii
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
din
lege
(40)
Prevederile
regulamentului
nu
se
aplică
înţelegerilor
verti-
cale
care
fac
obiectul
cap.
VI
(acordurile
pentru
transfer
de
teh-
nologie
şi/sau
know-how),
cap.
VIII
(acordurile
de
distribuţie,
service
şi
piese
de
schimb
în
perioada
de
garanţie
şi
postgaranţie,
pentru
autovehicule)
din
„Regulamentul
privind
acor-
darea
exceptării,
pe
categorii
de
înţelegeri,
decizii
de
asociere
ori
practici
concertate,
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996",
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr.
56
bis
din
3
aprilie
1997.
Prevederile
regulamentului
nu
se
aplică
nici
înţelegerilor
verti-
cale
legate
de
înţelegerile
orizontale
de
cercetare-dezvoltare
şi
de
specializare,
care
sunt
acoperite
de
„Regulamentul
privind
acorda-
rea
exceptării
acordurilor
de
specializare
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996"
şi
de
„Regulamentul
privind
acordarea
exceptării
acordurilor
de
cer-
cetare-dezvoltare
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996".
3.
Restricţionări
grave
ale
concurenţei
care
exclud
înţelege-
rile
verticale
de
la
încadrarea
în
categoria
definită
la
art.
4
alin.
(1)
din
regulament
(41)
Art.
5
din
regulament
prezintă
o
listă
de
restricţionări
grave
ale
concurenţei,
care
exclud
înţelegerile
verticale
de
la
încadrarea
în
categoria
definită
la
art.
4
alin.
(1)
din
regulament.
Înţelegerile
verticale
beneficiază
de
exceptare
pe
categorii,
cu
condiţia
ca
nici
o
restricţionare
gravă
a
concurenţei,
aşa
cum
sunt
descrise
la
art.
5
din
regulament,
să
nu
facă
obiectul
înţelegerii
sau
să
fie
practicată
în
cadrul
înţelegerii
respective.
Este
sufici-
entă
existenţa
uneia
dintre
aceste
restricţionări
grave
ale
concu-
renţei
pentru
ca
beneficiul
exceptării
pe
categorii
să
fie
retras
pentru
întreaga
înţelegere
verticală.
Exceptarea
individuală
a
înţelegerilor
verticale
conţinând
astfel
de
restricţionări
este
improbabilă.
Mai
mult,
în
cazul
restricţionărilor
prin
obiect,
cum
sunt
cele
descrise
la
art.
5
din
regulament,
nu
trebuie
demonstrat
efectul
asupra
concurenţei,
fiind
interzise
per
se
.
(42)
Restricţionarea
gravă
a
concurenţei
prevăzută
la
art.
5
lit.
a)
din
regulament
se
referă
la
impunerea
preţului
de
revânzare,
care
este
un
acord
sau
practică
concertată
având
ca
obiect,
direct
ori
indirect,
stabilirea
unui
preţ
de
revânzare
fix
sau
minim
ori
a
unui
nivel
de
preţ
fix
sau
minim
ce
trebuie
respectat
de
către
cumpărător.
Clauzele
contractuale
sau
practicile
concertate
care
stabilesc
în
mod
direct
preţul
de
revânzare
au
un
caracter
restrictiv
clar.
Impunerea
preţului
de
revânzare
se
poate
realiza
şi
în
mod
indirect.
Exemple
de
acest
gen
sunt
acordurile
care
fixează
adao-
sul
comercial,
acordurile
care
fixează
nivelul
maxim
de
discount
pe
care
un
distribuitor
îl
poate
oferi
pentru
un
anume
nivel
de
preţ,
acordurile
care
condiţionează
oferirea
de
către
furnizor
de
rabaturi
sau
de
rambursări
ale
costurilor
promoţionale
de
respec-
tarea
de
către
cumpărător
a
unui
nivel
de
preţ
stabilit,
acordurile
care
leagă
preţul
de
revânzare
fixat
de
preţurile
de
revânzare
practicate
de
concurenţi,
acordurile
care
prevăd
ameninţări,
inti-
midări,
avertismente,
penalizări,
întârzieri
sau
suspendări
în
livrare
ori
chiar
rezilierea
acordului
în
cazul
nerespectării
unui
anume
nivel
de
preţ.
Modalităţile
directe
sau
indirecte
de
impunere
a
preţului
de
revânzare
devin
mai
eficiente
atunci
când
sunt
însoţite
de
măsuri
de
identificare
a
distribuitorilor
care
fac
reduceri
de
preţ,
cum
ar
fi
implementarea
unui
sistem
de
monitorizare
a
preţului
sau
obligaţia
impusă
comercianţilor
en
detail
de
a
denunţa
membrii
reţelei
de
distribuţie
care
deviază
de
la
nivelul
de
preţ
standard.
În
mod
similar,
modalităţile
directe
sau
indirecte
de
impunere
a
preţului
de
revânzare
devin
mai
eficiente
atunci
când
sunt
însoţite
de
măsuri
care
reduc
interesul
cumpărătorului
de
a
micşora
preţul
de
revânzare,
cum
ar
fi
imprimarea
pe
produs,
de
către
furnizor,
a
preţului
de
revânzare
recomandat
sau
obligarea
cumpărătorului,
de
către
furnizor,
să
aplice
„clauza
clientului
cel
mai
favorizat".
Aceleaşi
modalităţi
indirecte
şi
aceleaşi
măsuri
de
„susţinere"
pot
fi
folosite
pentru
a
face
preţurile
maxime
sau
recomandate
să
acţioneze
în
sensul
impunerii
preţului
de
revânzare.
Totuşi,
lista
cuprinzând
preţurile
recomandate
sau
preţurile
maxime,
transmisă
de
către
furnizor
cumpărătorului,
nu
este
considerată
în
sine
ca
ducând
la
impunerea
preţului
de
revânzare.
(43)
În
cazul
înţelegerii
de
agent,
comitentul
stabileşte
preţul
de
vânzare
atât
timp
cât
agentul
nu
devine
proprietarul
produse-
lor.
Totuşi,
în
situaţia
în
care
un
acord
de
agent
cade
sub
inci-
denţa
art.
5
alin.
(1)
din
lege
[a
se
vedea
pct.
(9)-(16)],
o
obligaţie
care
interzice
sau
restricţionează
agentul
în
a-şi
împărţi
comisionul,
fix
sau
variabil,
cu
clientul
său
se
constituie
în
restricţionare
gravă
a
concurenţei,
conform
art.
5
lit.
a)
din
regu-
lament.
În
consecinţă,
agentul
trebuie
să
fie
liber
să
micşoreze
preţul
plătit
efectiv
de
către
client
atât
timp
cât
aceasta
nu
reduce
veniturile
comitentului.
(44)
Art.
5
lit.
b)
din
regulament
se
referă
la
altă
restricţionare
gravă
a
concurenţei,
constând
în
împărţirea
pieţei
în
funcţie
de
teritoriu
sau
de
categoriile
de
clienţi.
Aceasta
poate
lua
forma
unor
obligaţii
directe,
cum
ar
fi
obligaţia
de
a
nu
vinde
anumitor
categorii
de
clienţi
sau
clienţilor
din
anumite
teritorii
ori
obligaţia
de
a
transmite
comenzile
primite
de
la
clienţii
respectivi
către
alţi
distribuitori.
De
asemenea,
restricţionarea
poate
rezulta
din
măsuri
indirecte
având
ca
ţintă
determinarea
distribuitorului
de
a
nu
vinde
acestor
clienţi,
cum
ar
fi
refuzul
sau
reducerea
bonusurilor
sau
discounturilor,
refuzul
de
livrare,
reducerea
ori
limitarea
volumelor
furnizate
la
cererea
aferentă
teritoriului
sau
categoriei
de
clienţi
alocate,
ameninţări
cu
rezilierea
contractului
ori
de
diminuare
a
profitului.
Aceste
practici
sunt
şi
mai
restrictive
atunci
când
sunt
folosite
împreună
cu
introducerea
de
către
furnizor
a
unui
sistem
de
monitorizare
a
destinaţiei
efective
a
produselor
furnizate,
cum
ar
fi
utilizarea
unor
etichete
sau
serii
diferenţiate.
Totuşi
interdicţia
impusă
tuturor
distribuitorilor,
de
a
vinde
anu-
mitor
categorii
de
consumatori
finali,
nu
este
privită
ca
restricţionare
gravă
a
concurenţei,
neîncadrabilă
în
exceptare,
dacă
există
o
justificare
obiectivă
referitoare
la
produs,
cum
ar
fi
interdicţia
generală
de
comercializare
a
substanţelor
periculoase
anumitor
categorii
de
clienţi
din
motive
de
siguranţă
sau
sănătate.
Aceasta
înseamnă
ca
nici
furnizorul
însuşi
să
nu
poată
să
vândă
acestor
categorii
de
clienţi.
Nici
obligaţia
impusă
revânzătorului
de
a
afişa
numele
de
marcă
al
furnizorului
nu
este
considerată
o
restricţionare
gravă
a
concurenţei,
neîncadrabilă
în
exceptare.
(45)
O
primă
excepţie
de
la
restricţionarea
gravă
a
concu-
renţei,
prevăzută
la
art.
5
lit.
b)
din
regulament,
constă
în
posibi-
litatea
rezervată
furnizorului
de
a
interzice
clienţilor
săi
direcţi
vânzările
active
în
teritoriile
sau
către
categoriile
de
clienţi
păstrate
de
către
furnizor
pentru
sine
sau
alocate
exclusiv
altor
cumpărători.
Un
teritoriu
sau
o
categorie
de
clienţi
este
alocată
exclusiv
dacă
furnizorul
convine
să
vândă
produsele
sale
numai
unui
distribuitor
în
scopul
distribuirii
într-un
anume
teritoriu
sau
unei
anume
categorii
de
consumatori,
iar
distribuitorul
exclusiv
este
protejat
împotriva
vânzărilor
active
ale
furnizorului
şi
ale
altor
cumpărători
ai
furnizorului
în
teritoriul
său
sau
către
categoria
sa
de
clienţi.
Protecţia
teritoriilor
sau
categoriilor
de
clienţi
alocate
în
exclusivitate
trebuie
să
permită
totuşi
vânzările
pasive
în
teritoriile
respective
sau
către
categoriile
de
clienţi
respectivi.
În
aplicarea
art.
5
lit.
b)
din
regulament,
Consiliul
Concurenţei
caracterizează
vânzările
„active"
şi
„pasive",
după
cum
urmează:
-
vânzări
active
înseamnă:
abordarea
activă
a
clienţilor
indivi-
duali
din
teritoriile
exclusive
sau
categoriile
exclusive
de
clienţi
ale
altor
distribuitori,
prin
vizite
sau
prin
poştă;
abordarea
activă
a
unei
categorii
specifice
de
clienţi
sau
a
clienţilor
dintr-un
teritoriu
exclusiv
al
altui
distribuitor
prin
publicitate
în
mass-media
sau
prin
alte
activităţi
promoţionale
care
se
adresează
în
mod
expres
unei
categorii
de
clienţi
sau
clienţilor
din
acel
teritoriu;
stabilirea
unor
facilităţi
de
depozitare
sau
de
distribuţie
în
teritoriul
exclusiv
al
altui
distribuitor;
-
vânzări
pasive
înseamnă:
onorarea
comenzilor
nesolicitate,
primite
de
la
clienţii
individuali,
inclusiv
livrarea
produselor
către
sau
prestarea
serviciilor
cerute
de
acei
clienţi.
Se
consideră
vânzare
pasivă
publicitatea
generală
sau
promovarea
prin
mass-
media
ori
prin
Internet
care
ajunge
la
clienţii
din
teritoriile
exclu-
sive
sau
din
categoriile
exclusive
de
clienţi
ale
altor
distribuitori,
dar
care
reprezintă
o
modalitate
rezonabilă
de
abordare
a
clienţilor
din
afara
acelor
teritorii
sau
categorii
de
clienţi
(de
exem-
plu,
abordarea
clienţilor
din
teritoriile
neexclusive
sau
din
propriul
teritoriu).
(46)
Orice
distribuitor
este
liber
să
utilizeze
Internetul
pentru
publicitatea
sau
vânzarea
produselor.
O
restricţionare
referitoare
la
utilizarea
Internetului
de
către
distribuitor
ar
putea
fi
compatibilă
cu
regulamentul
de
exceptare
pe
categorii
numai
în
măsura
în
care
publicitatea
prin
Internet
sau
vânzările
prin
intermediul
Internetului
ar
conduce
la
vânzarea
activă
în
teritoriile
exclusive
sau
către
categoriile
exclusive
de
clienţi
ale
altor
distribuitori.
Atât
timp
cât
un
web
site
nu
se
adresează
în
mod
expres
clienţilor
din
teritoriul
sau
din
categoria
de
clienţi
alocate
în
mod
exclusiv
altui
distribuitor,
cum
ar
fi:
utilizarea
bannerelor
sau
hiperlegături-
lor
(linkurilor)
cu
paginile
furnizorilor
de
Internet
disponibile
numai
acelor
clienţi
alocaţi
în
mod
exclusiv,
web
site-ul
nu
este
consi-
derat
o
formă
de
vânzare
activă.
Transmiterea,
fără
a
exista
soli-
citare
în
acest
sens,
de
e-mail-uri
clienţilor
individuali
este
considerată
vânzare
activă.
Aceleaşi
considerente
se
aplică
şi
vânzărilor
prin
intermediul
cataloagelor.
În
nici
un
caz
furnizorul
nu
îşi
poate
rezerva
numai
pentru
sine
vânzarea
şi/sau
publicitatea
pe
Internet.
(47)
Toate
celelalte
excepţii
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
lit.
b)
din
regulament
permit
restricţionarea
atât
a
vânzărilor
pasive,
cât
şi
a
celor
active.
Astfel
este
permisă
restricţia
impusă
comerciantului
angro
de
a
vinde
către
consumatorii
finali,
restricţia
impusă
unui
distribuitor
desemnat
într-un
sistem
de
distribuţie
selectivă
de
a
vinde
către
distribuitori
neautorizaţi,
indiferent
de
nivelul
de
comercializare,
pe
pieţe
în
care
operează
astfel
de
sis-
teme
de
distribuţie,
precum
şi
restricţia
impusă
cumpărătorului
de
părţi
componente,
achiziţionate
în
scopul
prelucrării,
de
a
le
revinde
unor
concurenţi
ai
furnizorului.
Termenul
părţi
componente
include
orice
produs
intermediar,
iar
termenul
prelucrare
se
referă
la
utilizarea
oricărui
input
în
sco-
pul
producerii
de
bunuri.
(48)
Prevederea
art.
5
lit.
c)
din
regulament
se
referă
la
faptul
că
intermediarii
dintr-un
sistem
de
distribuţie
selectivă
nu
pot
fi
restricţionaţi
în
ceea
ce
priveşte
utilizatorii
sau
agenţii
comerciali
ai
utilizatorilor
cărora
le
pot
vinde
produsele.
De
asemenea,
inter-
mediarii
sunt
liberi
să
îşi
facă
publicitate
şi
să
vândă
prin
Internet.
Totuşi,
intermediarii
pot
fi
restricţionaţi
în
ceea
ce
priveşte
locul
de
desfăşurare
a
activităţii.
Dacă
magazinul
acestuia
este
mobil,
intermediarului
i
se
poate
stabili
un
teritoriu
în
afara
căruia
nu
poate
opera.
Distribuţia
selectivă
poate
fi
combinată
cu
distribuţia
exclusivă,
cu
condiţia
ca
vânzările
active
şi
pasive
să
nu
fie
restricţionate.
(49)
Prevederea
art.
5
lit.
d)
din
regulament
exclude
de
la
exceptare
înţelegerea
care
are
ca
obiect,
direct
sau
indirect,
inter-
zicerea
sau
limitarea
vânzărilor,
active
sau
pasive,
de
produse
care
fac
obiectul
acordului
dintre
distribuitorii
selecţionaţi.
În
con-
secinţă,
distribuţia
selectivă
nu
poate
fi
combinată
cu
restricţionări
verticale
care
obligă
distribuitorii
să
cumpere
produsele
ce
fac
obiectul
contractului
dintr-o
sursă
unică,
cum
ar
fi
cumpărarea
exclusivă.
De
asemenea,
în
cadrul
sistemului
de
distribuţie
selec-
tivă,
comercianţilor
angro
desemnaţi
nu
li
se
pot
impune
restricţii
cu
privire
la
vânzările
de
produse
către
comercianţii
en
detail
desemnaţi.
(50)
Prevederea
art.
5
lit.
e)
din
regulament
exclude
de
la
exceptare
o
înţelegere
între
un
producător
de
părţi
componente
şi
un
cumpărător
care
le
utilizează
la
fabricarea
propriilor
produse
(fabricant
de
produse
originale),
prin
care
se
restricţionează
sau
se
limitează,
direct
ori
indirect,
vânzările
producătorului
de
părţi
componente
către
consumatorii
finali
sau
furnizorii
de
reparaţii
ori
service.
Restricţionările
indirecte
se
referă
la
restricţionarea
furni-
zorului
de
părţi
componente
în
furnizarea
informaţiilor
tehnice
şi
a
echipamentelor
speciale
necesare
utilizării
părţilor
componente
de
către
consumatorii
finali
sau
furnizorii
de
reparaţii
ori
de
service.
Totuşi,
înţelegerea
poate
restricţiona
furnizarea
părţilor
compo-
nente
către
furnizorii
de
reparaţii
sau
de
alte
servicii
aleşi
de
către
fabricantul
produselor
originale
pentru
repararea
şi
service
la
propriile
produse,
asigurându-se
astfel
libertatea
fabricantului
produselor
originale
de
a
obliga
propria
reţea
de
reparaţii
şi
ser-
vice
să
cumpere
părţile
componente
de
la
acesta.
4.
Restricţionări
verticale
neexceptate
prin
încadrare
în
categoria
definită
la
art.
4
alin.
(1)
din
regulament
(51)
Chiar
în
cazul
în
care
cota
de
piaţă
nu
depăşeşte
pragul
de
30%,
restricţionările
prevăzute
la
art.
6
din
regulament
nu
sunt
acoperite
de
categoria
definită
la
art.
4
alin.
(1)
din
regulament,
fără
a
afecta
exceptarea
celorlalte
restricţionări
verticale
conţinute
de
înţelegere
prin
încadrare
în
categoria
definită.
(52)
Prima
restricţionare
se
referă
la
obligaţia
de
nonconcu-
renţă,
în
cazul
în
care
aceasta
are
durata
nelimitată
sau
care
depăşeşte
5
ani.
Prin
urmare,
obligaţia
de
nonconcurenţă
este
exceptată
în
cazul
în
care
aceasta
este
limitată
la
maximum
5
ani,
reînnoirea
obligaţiei
necesită
acordul
explicit
al
ambelor
părţi
şi
cumpărătorul
nu
este
împiedicat
prin
diverse
modalităţi,
cum
ar
fi
rambursarea
unui
împrumut
acordat
de
furnizor
cumpărătorului,
să
renunţe
în
mod
efectiv
la
obligaţia
de
noncon-
curenţă
la
sfârşitul
perioadei
de
5
ani.
(53)
A
doua
excludere
de
la
exceptare,
prevăzută
la
art.
6
lit.
b)
din
regulament,
se
referă
la
obligaţia
de
nonconcurenţă
ulterioară
terminării
înţelegerii.
(54)
A
treia
excludere
de
la
exceptare,
prevăzută
la
art.
6
lit.
c)
din
regulament,
se
referă
la
vânzarea
produselor
concurente
printr-un
sistem
de
distribuţie
selectivă.
Prin
această
excludere
se
urmăreşte
evitarea
situaţiei
în
care
un
număr
de
furnizori
utilizând
aceleaşi
puncte
de
desfacere
(magazine
selective)
împiedică
un
anume
concurent
sau
anumiţi
concurenţi
să
utilizeze
aceste
puncte
de
desfacere
pentru
distribuţia
propriilor
produse
(exclude-
rea
furnizorului
concurent
care
poate
fi
o
practică
de
boicot
colec-
tiv).
CAPITOLUL
IV
Politica
de
abordare
a
cazurilor
individuale
Pentru
evaluarea
cazurilor
individuale,
Consiliul
Concurenţei
va
adopta
cu
privire
la
restricţionările
verticale
o
abordare
economică
în
aplicarea
art.
5
din
lege.
Acest
lucru
va
limita
domeniul
de
aplicare
a
art.
5
la
agenţii
economici
care
deţin
o
anumită
putere
de
piaţă,
iar
concurenţa
inter-marcă
este
insuficientă.
În
aceste
cazuri
protecţia
concurenţei
inter-
şi
intra-marcă
devine
importantă
pentru
asigurarea
eficienţei
şi
a
beneficiilor
pentru
consumatori.
1.
Cadrul
de
analiză
1.1.
Efectele
negative
ale
restricţionărilor
verticale
(55)
Efectele
negative
asupra
pieţei,
induse
de
restricţionările
verticale,
pe
care
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
urmăreşte
să
le
prevină,
sunt
următoarele:
a)
obstrucţionarea
altor
furnizori
sau
a
altor
cumpărători
prin
ridicarea
de
bariere
la
intrarea
pe
piaţă;
b)
reducerea
concurenţei
inter-marcă
dintre
agenţii
economici
care
operează
pe
o
piaţă,
incluzând
facilitarea
înţelegerilor
secrete
ilegale
dintre
furnizori
sau
cumpărători;
termenul
Înţele-
gere
secretă
ilegală
se
referă
atât
la
înţelegerea
secretă
expresă,
cât
şi
la
înţelegerea
tacită
(comportament
paralel
conştient);
c)
reducerea
concurenţei
intra-marcă
între
distribuitorii
aceleiaşi
mărci.
1.2.
Efectele
pozitive
ale
restricţionărilor
verticale
(56)
Este
important
să
se
recunoască
faptul
că
restricţionările
verticale
au
adeseori
efecte
pozitive,
mai
ales
prin
promovarea
concurenţei
nelegate
de
preţ
şi
îmbunătăţirea
calităţii
serviciilor.
Dacă
un
agent
economic
nu
are
putere
pe
piaţă,
poate
să
încerce
să
îşi
mărească
profiturile
prin
optimizarea
proceselor
de
fabricaţie
şi
distribuţie,
cu
ajutorul
restricţionărilor
verticale.
(57)
Fără
pretenţia
de
a
alcătui
o
listă
exhaustivă,
următoa-
rele
avantaje
pot
justifica
aplicarea
anumitor
restricţionări
verticale:
a)
rezolvarea
problemei
„pasagerului
clandestin"
Un
distribuitor
poate
profita
de
eforturile
de
promovare
ale
altui
distribuitor,
problemă
frecvent
întâlnită
la
nivelul
comercia-
lizării
angro
şi
en
detail.
Distribuţia
exclusivă
sau
restricţionări
similare
pot
fi
utile
în
evitarea
acestei
probleme.
Problema
„pasagerului
clandestin"
poate
apărea
şi
între
furni-
zori;
dacă
un
furnizor
investeşte
în
promovare
la
nivelul
cumpărătorului,
în
general
la
nivelul
comercializării
en
detail,
acest
fapt
poate
atrage
clienţi
şi
pentru
concurenţă.
Restricţionările
de
tipul
clauzei
de
nonconcurenţă
ajută
la
depăşirea
problemei
„pasagerului
clandestin".
Problema
„pasagerului
clandestin"
trebuie
să
fie
reală.
Aceasta
poate
apărea
între
cumpărători
numai
la
serviciile
prevânzare,
nu
şi
la
serviciile
postvânzare.
Produsul
trebuie
să
fie
relativ
nou
sau
complex
din
punct
de
vedere
tehnic,
deoarece,
în
caz
contrar,
cli-
entul
îşi
cunoaşte
deja
preferinţele
pe
baza
achiziţiilor
anterioare.
De
asemenea,
valoarea
produsului
trebuie
să
fie
rezonabil
de
mare,
altfel
nu
este
atractiv
pentru
client
să
meargă
la
un
maga-
zin
pentru
informaţii
şi
la
altul
pentru
a
cumpăra.
Problema
„pasagerului
clandestin"
între
furnizori
se
limitează
la
anumite
situaţii
specifice,
şi
anume
la
cazurile
în
care
promovarea
are
loc
pe
amplasamentul
cumpărătorului
şi
este
generică,
nu
axată
pe
o
anumită
marcă;
b)
„deschiderea
sau
pătrunderea
pe
pieţe
noi"
Dacă
un
producător
doreşte
să
intre
pe
o
piaţă
geografică
nouă,
acest
fapt
poate
implica
„investiţii
iniţiale"
speciale
ale
distri-
buitorului
pentru
a
impune
marca
pe
piaţă.
Pentru
a
convinge
un
distribuitor
local
să
facă
aceste
investiţii
este
oportun
să
se
ofere
protecţie
teritorială
distribuitorului,
astfel
încât
acesta
să
îşi
poată
recupera
investiţia
prin
stabilirea,
în
mod
temporar,
a
unui
preţ
mai
mare;
c)
aspecte
privind
„evitarea
problemei
«pasagerului
clandestin»
în
faza
de
promovare
a
unui
nou
produs"
În
unele
sectoare
anumiţi
comercianţi
en
detail
au
reputaţia
de
a
oferi
numai
produse
„de
calitate".
În
acest
caz,
vânzarea
prin
intermediul
acestor
comercianţi
en
detail
poate
fi
vitală
pentru
introducerea
unui
produs
nou.
Dacă,
în
faza
iniţială,
producătorul
nu
îşi
poate
limita
vânzările
la
magazinele
de
prim
rang,
acesta
riscă
să
fie
subclasat,
iar
introducerea
produsului
pe
piaţă
poate
eşua.
Aceasta
înseamnă
că
există
motive
pentru
admiterea
pe
o
perioadă
limitată
a
unei
restricţionări,
cum
ar
fi
distribuţia
exclu-
sivă
sau
selectivă.
Durata
acestei
restricţionări
trebuie
să
fie
sufi-
cientă
pentru
introducerea
pe
piaţă
a
unui
produs
nou,
dar
nu
atât
de
mare
încât
să
obstrucţioneze
răspândirea
pe
scară
largă
a
produsului
respectiv;
d)
aşa-numita
„problemă
a
investiţiilor
specifice
unui
singur
client"
Uneori
există
investiţii
specifice
unui
client,
care
trebuie
făcute
fie
de
furnizor,
fie
de
cumpărător,
cum
ar
fi
echipamentele
speci-
ale
sau
instruirea
de
specialitate.
Este
cazul
unui
producător
de
părţi
componente
care
trebuie
să
construiască
utilaje
şi
unelte
noi
pentru
a
satisface
o
anume
cerinţă
a
unui
client
al
său.
Investitorul
nu
poate
angaja
investiţia
respectivă
înaintea
stabilirii
unor
angajamente
specifice
de
furnizare.
Facem
precizarea
că,
în
primul
rând,
investiţia
trebuie
să
fie
specifică
clientului
respectiv.
Investiţia
făcută
de
furnizor/cumpărător
este
considerată
specifică
clientului
dacă,
după
încetarea
relaţiilor
contractuale
cu
acel
client,
aceasta
nu
poate
fi
utilizată
de
către
furnizor/cumpărător
pentru
alte
activităţi
comerci-
ale
şi
nu
poate
fi
vândută
decât
cu
o
pierdere
semnificativă.
În
al
doilea
rând,
aceasta
trebuie
să
fie
o
investiţie
pe
termen
lung,
nerecuperabilă
pe
termen
scurt.
În
al
treilea
rând,
investiţia
tre-
buie
să
fie
asimetrică;
adică
o
parte
la
acord
investeşte
mai
mult
decât
cealaltă
parte.
Dacă
aceste
condiţii
sunt
îndeplinite,
există
motivaţie
temeinică
pentru
practicarea
unei
restricţionări
verticale
pe
durata
necesară
amortizării
investiţiei.
Restricţionarea
verticală
corespunzătoare
poate
fi
de
tipul
„clauzei
de
nonconcurenţă"
sau
de
tipul
„impunerii
cantităţii"
în
cazul
în
care
investiţia
este
făcută
de
către
furnizor,
şi
de
tipul
distribuţiei
exclusive,
alocării
exclu-
sive
a
clienţilor
sau
furnizării
exclusive,
în
cazul
în
care
investiţia
este
făcută
de
către
cumpărător;
e)
„
problema
investiţiilor
specifice
transferului
unui
know-how
substanţial
"
O
dată
furnizat,
know-how
nu
poate
fi
recuperat,
iar
furnizorul
know-how
poate
nu
doreşte
ca
acesta
să
fie
utilizat
pentru
sau
de
către
concurenţă.
Dacă
know-how
nu
a
fost
disponibil
imediat
cumpărătorului
şi
este
substanţial
şi
indispensabil
funcţionării
acor-
dului,
un
astfel
de
transfer
poate
justifica
o
restricţionare
de
tipul
„clauze
de
nonconcurenţă";
f)
„
economia
de
scară
în
distribuţie
"
Pentru
a
beneficia
de
economii
de
scară
şi,
prin
aceasta,
de
un
preţ
cu
amănuntul
mai
scăzut
la
produsul
său,
producătorul
poate
dori
să
îşi
concentreze
revânzarea
produselor
printr-un
număr
limitat
de
distribuitori.
În
acest
scop
acesta
poate
utiliza
distribuţia
exclusivă,
impunerea
cantităţii
sub
forma
obligaţiei
de
a
cumpăra
o
cantitate
minimă,
distribuţia
selectivă
conţinând
o
astfel
de
cerinţă
sau
cumpărarea
exclusivă;
g)
„
imperfecţiunile
pieţei
de
capital
"
Furnizorii
obişnuiţi
de
capital
(băncile,
pieţele
de
capital)
pot
asigura
capital
sub
nivelul
optim
dacă
deţin
informaţii
imperfecte
despre
calitatea
împrumutatului
sau
dacă
nu
există
o
bază
adecvată
de
garantare
a
creditului.
Cumpărătorul
sau
furnizorul
poate
deţine
informaţii
mai
bune
şi
poate,
printr-o
relaţie
de
exclusivitate,
să
obţină
garanţii
suplimentare
pentru
investiţie.
Dacă
furnizorul
oferă
creditul
cumpărătorului,
poate
impune
aces-
tuia
o
clauză
de
nonconcurenţă
sau
o
clauză
de
impunere
a
can-
tităţii.
Dacă
cumpărătorul
acordă
creditul
furnizorului,
el
îi
poate
impune
acestuia
restricţionări
de
tipul
vânzare
exclusivă
sau
impu-
nere
a
cantităţii;
h)
„
uniformitatea
şi
standardizarea
calităţii
"
O
restricţionare
verticală
poate
duce
la
creşterea
vânzărilor
prin
crearea
unei
imagini
de
marcă
şi,
în
acest
fel,
la
creşterea
atractivităţii
produsului
pentru
consumatorul
final,
impunându-se
un
anume
grad
de
uniformitate
şi
standardizare
a
calităţii
la
nivelul
distribuitorilor.
Aceasta
se
poate
regăsi
în
cazul
distribuţiei
selec-
tive
şi
francizei.
(58)
Există
un
grad
mare
de
substituibilitate
între
diversele
restricţionări
verticale,
şi
anume
aceeaşi
problemă
de
ineficienţă
poate
fi
rezolvată
prin
restricţionări
verticale
diferite.
Acest
lucru
este
important
atât
timp
cât
efectele
negative
asupra
concurenţei
diferă
de
la
o
restricţionare
verticală
la
alta
şi
joacă
un
rol
impor-
tant
în
cazul
discutării
indispensabilităţii
unei
restricţionări
verticale
în
conformitate
cu
art.
5
alin.
2
din
lege.
1.3.
Reguli
generale
de
evaluare
a
restricţionărilor
verticale
(59)
În
evaluarea
restricţionărilor
verticale
din
perspectiva
poli-
ticii
concurenţiale,
se
pot
formula
unele
reguli
generale:
a)
pentru
majoritatea
restricţionărilor
verticale
pot
apărea
pro-
bleme
numai
dacă
concurenţa
inter-marcă
este
insuficientă,
şi
anume
dacă
există
o
anumită
putere
pe
piaţă
la
nivelul
furnizoru-
lui
sau
al
cumpărătorului
ori
al
ambilor.
Prin
putere
pe
piaţă
se
înţelege
capacitatea
de
a
practica
preţuri
superioare
nivelului
care
ar
rezulta
din
jocul
concurenţei
şi,
cel
puţin
pe
termen
scurt,
de
a
obţine
profituri
peste
limitele
normale.
Dacă
pe
o
piaţă
neconcen-
trată
există
mulţi
agenţi
economici
concurenţi,
se
poate
presupune
că
restricţionările
verticale
exceptabile
de
la
interdicţia
prevăzută
la
art.
5
alin.
(1)
din
lege
nu
vor
avea
efecte
negative
aprecia-
bile.
O
piaţă
este
considerată
neconcentrată
dacă
indicele
HHI*)
este
sub
1.000;
b)
în
general
restricţionările
verticale
care
reduc
concurenţa
inter-marcă
sunt
mai
dăunătoare
decât
restricţionările
verticale
care
reduc
concurenţa
intra-marcă.
De
exemplu,
obligaţiile
de
nonconcurenţă
vor
avea
efecte
negative
mai
pregnante
decât
distribuţia
exclusivă;
c)
în
lipsa
unei
concurenţe
inter-marcă
suficiente,
restricţionările
verticale
din
categoria
distribuţiei
limitative
(un
pro-
ducător
vinde
doar
unuia
sau
unui
număr
limitat
de
distribuitori)
pot
restrânge
semnificativ
opţiunile
disponibile
consumatorilor.
Acestea
sunt
mai
dăunătoare
în
cazul
în
care
distribuitori
mai
efi-
cienţi
sau
distribuitori
având
forme
diferite
de
distribuţie
sunt
eliminaţi.
Acest
lucru
poate
reduce
inovaţia
în
domeniul
distribuţiei
şi
poate
obstrucţiona
consumatorii
în
obţinerea
anumitor
servicii
ori
combinaţii
servicii-preţ
oferite
de
distribuitorii
în
cauză;
d)
în
general
înţelegerile
exclusive
sunt
mai
dăunătoare
pentru
concurenţă
decât
înţelegerile
neexclusive.
Prin
conţinutul
acestora
sau
prin
efectele
practice
ale
acestora
înţelegerile
exclusive
determină
una
dintre
părţi
să
îndeplinească
toate
cerinţele
celei-
lalte
părţi;
e)
în
general
restricţionările
verticale
convenite
pentru
produ-
sele
şi
serviciile
fără
nume
de
marcă
sunt
mai
puţin
dăunătoare
decât
restricţionările
care
privesc
distribuţia
produselor
şi
serviciilor
cu
nume
de
marcă.
Marca
de
comerţ
ajută
la
diferenţierea
pro-
duselor
şi
reduce
substituibilitatea
acestora,
conducând
la
o
elas-
ticitate
redusă
a
cererii
şi
la
posibilităţi
sporite
de
creştere
a
preţului.
În
categoria
produselor
şi
serviciilor
fără
nume
de
marcă
putem
încadra
şi
produsele,
şi
serviciile
intermediare.
În
plus,
agenţii
economici
care
cumpără
produse
sau
servicii
intermediare
au
departamente
specializate
care
monitorizează
evoluţia
ofertei.
Deoarece
ei
efectuează
tranzacţii
mari,
costurile
cercetării
în
vederea
achiziţiei
nu
sunt
prohibitive.
În
concluzie,
pierderea
con-
curenţei
intra-marcă
este
mai
puţin
importantă
la
nivelul
produse-
lor
intermediare;
f)
în
general
combinaţiile
de
restricţionări
verticale
agravează
efectele
negative.
Cu
toate
acestea,
unele
combinaţii
de
restricţionări
verticale
sunt
mai
bune
pentru
concurenţă
decât
utilizarea
separată
a
acestora.
Astfel,
într-un
sistem
de
distribuţie
exclusivă
distribuitorul
poate
fi
tentat
să
crească
preţul
produselor
în
condiţiile
în
care
concurenţa
intra-marcă
este
redusă.
Recurgerea
la
impunerea
cantităţii
sau
recomandarea
unui
preţ
maxim
de
revânzare
poate
limita
aceste
creşteri
de
preţ;
g)
posibilele
efecte
negative
ale
restricţionărilor
verticale
se
consolidează
dacă
mai
mulţi
furnizori
şi
cumpărătorii
acestora
îşi
comercializează
produsele
şi
serviciile
în
mod
asemănător.
Aceste
aşa-numite
efecte
cumulative
pot
constitui
o
problemă
în
diverse
sectoare;
h)
cu
cât
restricţionarea
verticală
este
legată
într-o
măsură
mai
mare
de
transferul
de
know-how,
cu
atât
există
mai
multe
motive
de
a
sconta
pe
creşterea
în
eficienţă
şi
cu
atât
este
mai
necesară
restricţionarea
verticală
pentru
protejarea
know-how
transferat
sau
a
investiţiilor
angajate;
i)
anumite
restricţionări
verticale
sunt
justificabile
în
măsura
în
care
acestea
sunt
legate
de
investiţiile
specifice
respective.
Durata
justificată
va
depinde
de
timpul
necesar
amortizării
investiţiei.
*)
Indicele
Herfindahl-Hirshman
(HHI)
se
calculează
prin
însumarea
pătratelor
cotelor
individuale
de
piaţă
ale
tuturor
agenţilor
economici
care
activează
pe
piaţa
relevantă
în
cauză.
1.4.
Metodologie
de
analiză
În
evaluarea
cazurilor
care
depăşesc
pragul
de
30%
Consiliul
Concurenţei
va
face
o
analiză
completă
din
punct
de
vedere
con-
curenţial,
şi
anume
va
evalua
gradul
de
restricţionare
a
concu-
renţei
sub
incidenţa
art.
5
alin.
(1)
din
lege
şi
măsura
în
care
sunt
îndeplinite
condiţiile
de
exceptare
prevăzute
la
art.
5
alin.
(2)
din
lege.
1.4.1.
Factori
relevanţi
În
evaluarea
gradului
de
restricţionare
a
con-
curenţei
sub
incidenţa
art.
5
alin.
(1)
din
lege
(60)
Factori
importanţi
în
evaluarea
gradului
de
restricţionare
a
concurenţei
sub
incidenţa
art.
5
alin.
(1)
din
lege
sunt:
•
poziţia
pe
piaţă
a
furnizorului;
•
poziţia
pe
piaţă
a
concurenţilor;
•
poziţia
pe
piaţă
a
cumpărătorului;
•
barierele
la
intrarea
pe
piaţă;
•
maturitatea
pieţei;
•
nivelul
de
comercializare;
•
natura
produsului;
•
alţi
factori.
(61)
Importanţa
unui
factor
individual
poate
diferi
de
la
caz
la
caz
şi
este
determinată
de
toţi
ceilalţi
factori.
De
exemplu,
o
cotă
de
piaţă
mare
a
furnizorului
este
de
obicei
un
bun
indicator
al
puterii
pe
piaţă,
dar,
în
cazul
în
care
barierele
la
intrarea
pe
piaţă
sunt
mici,
aceasta
poate
să
nu
mai
indice
putere
de
piaţă.
De
aceea
nu
pot
fi
prevăzute
reguli
stricte
referitoare
la
importanţa
factorilor
individuali.
Cu
toate
acestea,
se
pot
preciza
următoarele:
•
Poziţia
pe
piaţă
a
furnizorului
(62)
Poziţia
pe
piaţă
a
furnizorului
este
stabilită,
în
primul
rând,
de
cota
de
piaţă
deţinută
de
acesta
pe
piaţa
relevantă,
a
produsului
şi
geografică.
Cu
cât
cota
de
piaţă
este
mai
mare,
cu
atât
puterea
sa
de
piaţă
va
fi
mai
mare.
Poziţia
pe
piaţă
a
furni-
zorului
este
consolidată
de
anumite
avantaje
concurenţiale
faţă
de
ceilalţi
agenţi
economici.
Un
avantaj
concurenţial
se
poate
con-
cretiza
în
avantajul
„primului
venit"
pe
piaţă
(care
are
amplasa-
mentul
cel
mai
bun
etc.),
în
deţinerea
de
brevete
importante
şi/sau
de
tehnologii
superioare,
în
deţinerea
poziţiei
de
marcă-lider
sau
a
unui
portofoliu
superior.
•
Poziţia
pe
piaţă
a
concurenţilor
(63)
Aceiaşi
indicatori,
respectiv
cota
de
piaţă
şi
posibilele
avantaje
concurenţiale,
se
utilizează
pentru
a
stabili
poziţia
pe
piaţă
a
concurenţilor.
Cu
cât
numărul
şi
puterea
pe
piaţă
a
con-
curenţilor
existenţi
sunt
mai
mari,
cu
atât
este
mai
mic
riscul
ca
furnizorul
sau
cumpărătorul
să
aibă
capacitatea
de
a
închide
piaţa
şi
cu
atât
este
mai
mic
riscul
de
reducere
a
concurenţei
inter-
marcă.
Totuşi,
riscul
de
apariţie
a
înţelegerilor
secrete
ilegale
creşte
pe
o
piaţă
în
care
numărul
concurenţilor
este
mic,
iar
poziţiile
lor
pe
piaţă
(mărime,
costuri,
potenţial
pentru
cercetare-
dezvoltare
etc.)
sunt
similare.
În
general,
cotele
de
piaţă
care
fluctuează
sau
se
modifică
rapid
indică
o
concurenţă
intensă.
•
Poziţia
pe
piaţă
a
cumpărătorului
(64)
Puterea
de
cumpărare
derivă
din
poziţia
pe
piaţă
a
cumpărătorului.
Primul
indicator
al
puterii
de
cumpărare
este
cota
de
piaţă
deţinută
de
cumpărător
pe
piaţa
achiziţiilor.
Această
cotă
reflectă
importanţa
cererii
sale
pentru
furnizorii
posibili.
Alţi
indica-
tori
se
axează
pe
poziţia
cumpărătorului
pe
piaţa
revânzărilor
pe
care
activează,
incluzând
caracteristici
ca
răspândirea
geografică
mare
a
punctelor
sale
de
desfacere,
mărcile
proprii
ale
cumpărătorului/distribuitorului
şi
imaginea
percepută
de
consuma-
torii
finali.
Efectul
puterii
de
cumpărare
asupra
efectelor
anticon-
curenţiale
posibile
nu
este
acelaşi
în
cazul
diferitelor
restricţionări
verticale.
Puterea
de
cumpărare
poate
creşte
efectele
negative
mai
ales
în
cazul
restricţionărilor
implicate
de
categorii,
cum
ar
fi
vânzarea
exclusivă,
distribuţia
exclusivă
şi
distribuţia
selectivă
cantitativă.
•
Bariere
la
intrare
(65)
Barierele
la
intrare
se
măsoară
prin
capacitatea
agenţilor
economici
existenţi
de
a-şi
mări
preţul
peste
nivelul
concurenţei
-
de
obicei
peste
valoarea
minimă
a
costurilor
totale
medii
ale
diverşilor
agenţi
economici
-
şi
de
a
realiza
profituri
exagerate
fără
ca
aceste
profituri
să
atragă
intrări
pe
piaţă.
În
lipsa
barierelor
la
intrare,
intrările
facile
şi
rapide
ar
elimina
aceste
profituri.
Barierele
la
intrare
pe
piaţă
pot
fi
considerate
joase
în
măsura
în
care
intrările
efective,
care
ar
împiedica
sau
ar
eroda
profiturile
exagerate,
sunt
realizabile
într-un
an
sau
doi.
(66)
Barierele
la
intrare
pot
fi
consecinţa
unor
factori
diverşi,
cum
ar
fi:
economiile
de
scară
şi
de
scop
(de
diversitate);
actele
normative,
mai
ales
în
situaţia
în
care
acestea
prevăd
drepturi
exclusive,
ajutoare
de
stat,
tarife
de
import;
drepturile
de
proprie-
tate
intelectuală;
proprietatea
asupra
resurselor
limitate
din
consi-
derente
naturale;
facilităţile
esenţiale;
avantajul
primului
venit
pe
piaţă
şi
loialitatea
faţă
de
marcă
a
consumatorilor,
creată
de
publicitatea
intensivă.
Restricţionările
verticale
şi
integrarea
pe
ver-
ticală
pot
acţiona
şi
ca
bariere
la
intrare,
îngreunând
accesul
la
piaţă
şi
obstrucţionând
concurenţii
(potenţiali).
(67)
Unii
dintre
factorii
de
mai
sus
ar
putea
fi
consideraţi
bariere
la
intrarea
pe
piaţă
în
măsura
în
care
aceştia
sunt
legaţi
de
costurile
de
intrare
irecuperabile.
Costurile
de
intrare
irecupera-
bile
sunt
acele
costuri
angajate
pentru
a
pătrunde
sau
a
deveni
activ
pe
o
piaţă,
dar
care
se
pierd
atunci
când
agentul
economic
părăseşte
piaţa
respectivă.
Costurile
publicităţii
-
de
asigurare
a
loialităţii
consumatorului
-
sunt
costuri
de
intrare
irecuperabile,
cu
excepţia
situaţiei
în
care,
la
ieşirea
de
pe
piaţa
respectivă,
agen-
tul
economic
ar
putea
să
îşi
vândă
numele
de
marcă
sau
să
îl
folosească
în
altă
parte
fără
pierderi.
Cu
cât
sunt
mai
multe
cos-
turi
irecuperabile,
cu
atât
agenţii
economici
interesaţi
de
intrarea
pe
piaţă
trebuie
să
cântărească
mai
atent
riscurile
implicate,
iar
agenţii
economici
existenţi
vor
fi
mai
interesaţi
în
a
face
faţă
con-
curenţei,
în
contextul
în
care
este
mai
costisitor
(din
cauza
costu-
rilor
irecuperabile)
pentru
agenţii
economici
existenţi
să
părăsească
piaţa.
În
situaţia
în
care
distribuitorii
sunt
legaţi
de
un
producător
printr-o
clauză
de
nonconcurenţă,
efectul
de
închidere
a
pieţei
va
fi
mai
puternic
dacă
stabilirea
distribuitorilor
proprii
impune
costuri
de
intrare
irecuperabile
pentru
potenţialii
intranţi.
(68)
În
general
intrarea
presupune
costuri
de
intrare
irecupera-
bile,
mai
mici
sau
mai
mari.
În
consecinţă,
concurenţa
existentă
va
cântări
mai
mult
în
evaluarea
unui
caz
decât
concurenţa
potenţială.
•
Maturitatea
pieţei
(69)
O
piaţă
matură
este
acea
piaţă
care
există
de
un
anumit
timp,
în
care
tehnologiile
utilizate
sunt
bine
cunoscute
şi
răspândite
şi
nu
se
schimbă
prea
mult,
în
care
nu
există
inovaţii
majore
în
ceea
ce
priveşte
marca
comercială
şi
în
care
cererea
este
relativ
stabilă
sau
în
declin.
Pe
astfel
de
pieţe
efectele
nega-
tive
sunt
mai
probabile
decât
pe
pieţele
mai
dinamice.
•
Nivelul
de
comercializare
(70)
Nivelul
de
comercializare
face
distincţia
între
produsele
şi
serviciile
intermediare
şi
produsele
şi
serviciile
finale.
Aşa
cum
s-a
indicat
anterior,
efectele
negative
sunt
mai
puţin
probabile
la
nive-
lul
produselor
şi
serviciilor
intermediare.
•
Natura
produsului
(71)
Natura
produsului
este
importantă,
mai
ales
în
cazul
pro-
duselor
finale,
în
evaluarea
atât
a
efectelor
negative,
cât
şi
a
celor
pozitive.
În
evaluarea
posibilelor
efecte
negative
este
impor-
tant
dacă
produsele
de
pe
piaţă
sunt
omogene
sau
eterogene,
dacă
produsul
este
scump,
necesitând
o
mare
parte
a
bugetului
consumatorului,
sau
ieftin
şi
dacă
produsul
este
o
achiziţie
cu
grad
mic
de
repetabilitate
ori
este
o
achiziţie
uzuală.
Este
mai
probabil
ca
restricţionările
verticale
să
aibă
efecte
negative
dacă
produsul
are
un
grad
de
eterogenitate
mai
ridicat,
este
mai
puţin
costisitor
şi
se
încadrează
în
categoria
achiziţiilor
cu
grad
mic
de
repetabilitate.
•
Alţi
factori
(72)
În
evaluarea
anumitor
restricţionări
pot
fi
luaţi
în
conside-
rare
şi
alţi
factori.
Printre
aceştia
se
numără
efectul
cumulativ
(adică
acoperirea
pieţei
cu
acorduri
similare),
durata
înţelegerilor,
măsura
în
care
înţelegerea
este
„impusă"
(în
mare
măsură,
doar
una
dintre
părţi
este
subiectul
restricţionărilor
sau
obligaţiilor)
ori
„negociată"
(ambele
părţi
acceptă
restricţionările
sau
obligaţiile),
cadrul
legislativ
şi
comportamentul
care
poate
indica
sau
facilita
înţelegeri
secrete
ilegale
(cum
ar
fi
dirijarea
preţului,
modificări
de
preţ
anunţate
în
avans
şi
discuţii
despre
preţul
„corect"),
rigidita-
tea
preţului
ca
răspuns
la
excesul
de
capacitate
din
piaţă,
discriminarea
prin
preţ
şi
comportamentul
anticoncurenţial
anterior.
1.4.2.
Factori
relevanţi
pentru
evaluarea
Înţelegerilor
verticale,
con-
form
art.
5
alin.
(2)
din
lege
(73)
Există
5
condiţii
cumulative
de
aplicare
a
art.
5
alin.
(2)
[toate
condiţiile
enumerate
la
lit.
a)-d)
şi
una
dintre
condiţiile
enumerate
la
lit.
e)],
după
cum
urmează:
a)
efectele
pozitive
prevalează
asupra
celor
negative
sau
sunt
suficiente
pentru
a
compensa
restrângerea
concurenţei
provocate
de
respectivele
înţelegeri,
decizii
de
asociere
sau
practici
concer-
tate;
b)
beneficiarilor
sau
consumatorilor
li
se
asigură
un
avantaj
corespunzător
celui
realizat
de
către
părţile
la
respectiva
înţele-
gere,
decizie
de
asociere
sau
practică
concertată;
c)
eventualele
restrângeri
ale
concurenţei
sunt
indispensabile
pentru
obţinerea
avantajelor
scontate,
iar
prin
respectiva
înţele-
gere,
decizie
de
asociere
sau
practică
concertată
părţilor
nu
li
se
impun
restricţii
care
nu
sunt
necesare
pentru
realizarea
obiective-
lor
enumerate
la
lit.
e);
d)
respectiva
înţelegere,
decizie
de
asociere
sau
practică
con-
certată
nu
dă
agenţilor
economici
sau
asociaţiilor
de
agenţi
eco-
nomici
posibilitatea
de
a
elimina
concurenţa
de
pe
o
parte
substanţială
a
pieţei
produselor
sau
serviciilor
la
care
se
referă;
e)
înţelegerea,
decizia
de
asociere
sau
practica
concertată
în
cauză
contribuie
sau
poate
contribui
în
mod
semnificativ
la:
-
ameliorarea
producţiei
sau
distribuţiei
de
produse,
executării
de
lucrări
ori
prestărilor
de
servicii;
-
promovarea
progresului
tehnic
sau
economic,
îmbunătăţirea
calităţii
produselor
şi
serviciilor;
-
întărirea
poziţiilor
concurenţiale
ale
întreprinderilor
mici
şi
mijlocii
pe
piaţa
internă;
-
creşterea
gradului
de
competitivitate
a
produselor,
lucrărilor
şi
serviciilor
româneşti
pe
piaţa
externă;
-
practicarea
în
mod
durabil
a
unor
preţuri
substanţial
mai
reduse
pentru
consumatori.
2.
Analiza
restricţionărilor
verticale
specifice
În
prezenta
secţiune
sunt
analizate
cele
mai
uzuale
restricţionări
verticale
sau
combinaţii
de
restricţionări
verticale.
Analiza
de
mai
jos
se
aplică
înţelegerilor
verticale
care
nu
bene-
ficiază
de
exceptare
prin
încadrare
în
categoria
definită
la
art.
4
alin.
(1)
din
regulament
şi
pentru
care
se
solicită
dispensa
de
exceptare
individuală
în
condiţiile
„Regulamentului
pentru
aplicarea
prevederilor
art.
5
şi
6
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996,
privind
practicile
anticoncurenţiale",
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr.
116
bis
din
9
iunie
1997.
2.1.
Exclusivitate
de
marcă
(74)
O
înţelegere
de
nonconcurenţă
se
bazează
pe
o
obligaţie
sau
o
schemă
de
stimulare
prin
care
cumpărătorul
este
determi-
nat
să
îşi
achiziţioneze
practic
tot
necesarul
de
produse
aparţinând
unei
anume
pieţe
relevante
de
la
un
singur
furnizor.
Aceasta
nu
presupune
doar
obligaţia
cumpărătorului
de
a
cumpăra
numai
de
la
furnizor
şi
direct
de
la
acesta,
ci
obligaţia
cumpărătorului
de
a
nu
achiziţiona,
de
a
nu
revinde
sau
de
a
nu
utiliza
produse
ori
servicii
concurente.
Eventualele
riscuri
pentru
concurenţă
sunt
închiderea
pieţei
pentru
furnizorii
concurenţi
şi
pentru
furnizorii
potenţiali,
facilitarea
înţelegerilor
secrete
ilegale
între
furnizori
în
cazul
reţelelor
paralele
de
restricţionări
similare
şi
diminuarea
concurenţei
inter-marcă
la
nivelul
punctelor
de
des-
facere,
în
cazul
în
care
cumpărătorul
este
un
comerciant
en
detail.
Toate
cele
3
efecte
restrictive
au
impact
direct
asupra
con-
curenţei
inter-marcă.
(75)
„Poziţia
pe
piaţa
furnizorului"
este
de
importanţă
majoră
în
evaluarea
eventualelor
efecte
anticoncurenţiale
ale
obligaţiei
de
nonconcurenţă.
În
general
acest
tip
de
obligaţie
este
impus
de
către
furnizor,
iar
furnizorul
are
înţelegeri
asemănătoare
şi
cu
alţi
cumpărători.
(76)
Nu
numai
poziţia
pe
piaţă
a
furnizorului
este
importantă,
ci
şi
întinderea
şi
durata
obligaţiei
de
nonconcurenţă.
Eventualitatea
închiderii
pieţei
creşte
pe
măsură
ce
acoperirea
în
timp
şi
în
spaţiu
a
obligaţiilor
de
nonconcurenţă
este
mai
mare.
În
principiu,
obligaţiile
de
nonconcurenţă
convenite
între
agenţi
economici
fără
poziţie
dominantă,
pe
o
perioadă
mai
mică
de
un
an,
nu
sunt
considerate
ca
având
efecte
anticoncurenţiale
apreci-
abile
sau
efecte
negative
nete.
Obligaţiile
de
nonconcurenţă
con-
venite
între
agenţi
economici
fără
poziţie
dominantă,
pentru
o
perioadă
cuprinsă
între
1
şi
5
ani,
necesită
o
evaluare
adecvată
a
efectelor
pro-
şi
anticoncurenţiale.
Obligaţiile
de
nonconcurenţă
mai
lungi
de
5
ani
nu
pot
fi
considerate
indispensabile
pentru
obţinerea
avantajelor
scontate
sau
avantajele
nu
sunt
suficiente
pentru
a
compensa
efectul
lor
de
obstrucţionare,
pentru
majorita-
tea
tipurilor
de
investiţii.
Agenţii
economici
aflaţi
în
poziţie
domi-
nantă
nu
pot
impune
cumpărătorilor
obligaţii
de
nonconcurenţă
decât
în
cazul
în
care
pot
justifica
această
practică
comercială
în
contextul
art.
6
din
lege.
(77)
În
evaluarea
puterii
de
piaţă
a
furnizorului
este
importantă
„poziţia
pe
piaţă
a
concurenţilor
săi".
Nu
se
aşteaptă
efecte
anti-
concurenţiale
apreciabile
atât
timp
cât
concurenţii
sunt
suficient
de
numeroşi
şi
puternici.
Închiderea
pieţei
pentru
concurenţii
potenţiali
poate
să
apară
în
cazul
în
care
o
serie
de
furnizori
mari
încheie
acorduri
de
nonconcurenţă
cu
un
număr
semnificativ
de
cumpărători
de
pe
piaţa
relevantă
(efectul
cumulativ).
Aceasta
este
o
altă
situaţie
în
care
acordurile
de
nonconcurenţă
pot
faci-
lita
înţelegeri
secrete
ilegale
între
furnizori.
(78)
Nu
există
probabilitatea
apariţiei
unor
efecte
anticoncu-
renţiale
(individuale
sau
cumulative)
în
cazurile
în
care
cota
de
piaţă
a
celui
mai
mare
furnizor
este
sub
30%
şi
cotele
de
piaţă
ale
primilor
5
furnizori
ca
importanţă
(rata
de
concentrare
RC
5)
este
sub
50%.
Dacă
un
concurent
potenţial
nu
poate
intra
pe
piaţă
în
condiţii
de
profitabilitate,
acest
lucru
este
probabil
să
fie
determinat
de
alţi
factori
decât
obligaţiile
de
nonconcurenţă,
cum
ar
fi
preferinţele
consumatorilor.
(79)
„Barierele
la
intrare"
sunt
importante
pentru
a
stabili
exis-
tenţa
unei
închideri
reale
a
pieţei.
Este
improbabil
ca
închiderea
pieţei
să
reprezinte
o
problemă
reală,
atât
timp
cât
este
relativ
uşor
pentru
furnizorii
concurenţi
să
îşi
asigure
cerere
nouă
sau
alternativă
pentru
produsele
lor.
În
cele
mai
multe
situaţii
există
bariere
la
intrare
atât
la
nivelul
producţiei,
cât
şi
la
nivelul
distribuţiei.
(80)
„Puterea
de
contracarare"
este
relevantă
deoarece
cumpărătorii
puternici
nu
vor
renunţa
uşor
la
posibilitatea
de
a
achiziţiona
produse
şi
servicii
concurente.
Închiderea
pieţei
care
nu
se
bazează
pe
eficienţă
şi
care
are
efecte
dăunătoare
asupra
consumatorilor
finali
reprezintă
un
risc,
în
special
în
cazul
cumpărătorilor
dispersaţi.
Totuşi,
încheierea
unor
acorduri
de
non-
concurenţă
cu
marii
cumpărători
poate
avea
un
efect
puternic
de
închidere
a
pieţei.
(81)
În
cele
din
urmă,
este
relevant
pentru
efectul
de
închi-
dere
a
pieţei
şi
„nivelul
de
comercializare".
Închiderea
pieţei
este
mai
puţin
probabilă
în
cazul
unui
produs
intermediar.
Cu
toate
acestea,
un
efect
serios
de
închidere
a
pieţei
pentru
concurenţii
actuali
sau
potenţiali
poate
apărea
chiar
sub
nivelul
de
dominanţă
în
cazul
efectului
cumulativ.
Dacă
furnizorul
are
poziţie
dominanţă,
orice
obligaţie
de
a
cumpăra
produsele
numai
sau
în
principal
de
la
respectivul
furnizor
poate
conduce
cu
uşurinţă
la
efecte
semni-
ficative
de
închidere
a
pieţei.
Riscul
obstrucţionării
altor
concurenţi
creşte
cu
atât
mai
mult
cu
cât
dominanta
este
mai
puternică.
(82)
Dacă
acordul
priveşte
furnizarea
unui
produs
final
la
nivel
angro,
măsura
în
care
poate
apărea
o
problemă
de
concurenţă
sub
nivelul
de
dominanţă
depinde
în
mare
parte
de
tipul
comerci-
alizării
angro
şi
de
barierele
la
intrare
existente
la
nivelul
comer-
cializării
angro.
Nu
există
riscul
real
de
închidere
a
pieţei
dacă
producătorii
concurenţi
îşi
pot
crea
uşor
propriile
structuri
de
comercializare
angro.
Nivelul
mic
al
barierelor
la
intrare
depinde
parţial
de
tipul
comercializării
angro,
în
sensul
în
care
comercianţii
angro
sunt
sau
nu
sunt
eficienţi
comercializând
numai
produsul
care
face
obiectul
acordului
ori
dacă
aceştia
sunt
mai
eficienţi
comercializând
o
gamă
largă
de
produse.
În
acest
ultim
caz
nu
este
eficient
pentru
un
producător
care
comercializează
numai
un
produs
să
îşi
creeze
propria
structură
de
comercializare
angro.
Astfel,
efecte
anticoncurenţiale
pot
apărea
şi
sub
nivelul
de
dominanţă.
În
plus,
pot
apărea
şi
pro-
bleme
de
efect
cumulativ
dacă
o
serie
de
furnizori
angajează
majoritatea
comercianţilor
angro
disponibili.
(83)
În
cazul
produselor
finale
închiderea
pieţei
este
mai
pro-
babilă
la
nivelul
comercializării
en
detail,
având
în
vedere
barie-
rele
la
intrare
semnificative
pentru
majoritatea
producătorilor
de
creare
a
propriilor
puncte
de
comercializare
en
detail
doar
pentru
produsele
lor.
În
plus,
înţelegerile
de
nonconcurenţă
la
nivelul
comercializării
en
detail
pot
conduce
la
reducerea
concurenţei
inter-marcă
din
magazine.
Din
aceste
motive
pot
apărea
efecte
anticoncurenţiale
semnificative
la
nivelul
comercializării
en
detail
a
produselor
finale,
cu
evaluarea
tuturor
factorilor
relevanţi,
dacă
un
furnizor
fără
dominanţă
restricţionează
30%
sau
mai
mult
din
piaţa
relevantă.
Pentru
un
agent
economic
aflat
în
poziţie
domi-
nantă,
chiar
şi
restricţionarea
unei
părţi
modeste
de
piaţă
poate
conduce
la
efecte
anticoncurenţiale
semnificative.
(84)
În
anumite
sectoare
comercializarea
a
mai
mult
de
o
marcă
în
aceeaşi
locaţie
se
poate
dovedi
dificilă,
caz
în
care
pro-
blemele
legate
de
închiderea
pieţei
pot
fi
remediate
prin
limitarea
duratei
efective
a
înţelegerilor.
(85)
Clauza
prin
care
cumpărătorul
este
obligat
să
anunţe
orice
ofertă
mai
bună
şi
care
îi
permite
acestuia
să
accepte
cea-
laltă
ofertă
numai
dacă
furnizorul
nu
îşi
ajustează
propria
ofertă
poate
avea
acelaşi
efect
ca
şi
obligaţia
de
nonconcurenţă,
mai
ales
când
cumpărătorul
trebuie
să
dezvăluie
numele
celui
care
face
oferta
mai
bună.
În
plus,
creşterea
transparenţei
pieţei
poate
facilita
înţelegerile
secrete
ilegale
dintre
furnizori.
Clauza
de
mai
sus
poate
acţiona
şi
ca
impunere
a
cantităţii.
Impunerea
can-
tităţii
pentru
cumpărător
este
o
formă
mai
slabă
de
nonconcu-
renţă,
dacă
stimulentele
sau
obligaţiile
convenite
între
furnizor
şi
cumpărător
îl
determină
pe
acesta
din
urmă
să-şi
concentreze
în
mare
măsură
achiziţiile
către
un
singur
furnizor.
Impunerea
can-
tităţii
se
poate
concretiza
în
solicitarea
de
achiziţii
minime
sau
în
plata
diferenţiată
prin
intermediul
schemelor
de
rabat
la
cantitate,
schemelor
de
rabat
pentru
fidelitate
sau
al
tarifului
compus
(tarif
fix
plus
un
comision
per
unitate).
Impunerea
cantităţii
pentru
cumpărător
va
avea
aceleaşi
efecte
de
închidere
a
pieţei
ca
şi
obligaţia
de
nonconcurenţă,
dar
într-o
măsură
mai
mică
decât
cea
din
urmă.
Evaluarea
acestor
forme
va
depinde
de
efectul
lor
asu-
pra
pieţei.
(86)
Dacă
din
evaluare
se
conturează
efecte
anticoncurenţiale
apreciabile,
exceptarea
în
baza
art.
5
alin.
(2)
din
lege
este
posi-
bilă
numai
dacă
furnizorul
nu
se
află
în
poziţie
dominantă.
În
cazul
obligaţiilor
de
nonconcurenţă
sunt
relevante
avantajele
descrise
la
pct.
(57)
lit.
a)
-
Problema
„pasagerului
clandestin",
lit.
d)
-
„Problema
investiţiilor
specifice
unui
singur
client",
lit.
e)
-
„Problema
investiţiilor
specifice
transferului
unui
know-how
sub-
stanţial"
şi
lit.
g)
-
„Imperfecţiunile
pieţei
de
capital".
(87)
În
cazul
avantajelor
descrise
la
pct.
(57)
lit.
a),
d)
şi
g)
impunerea
cantităţii
pentru
cumpărător
ar
putea
constitui
o
alter-
nativă
mai
puţin
restrictivă.
Obligaţia
de
nonconcurenţă
poate
fi
singura
viabilă
în
obţinerea
avantajului
descris
la
pct.
(57)
lit.
e).
(88)
În
cele
mai
multe
cazuri
de
investiţii
specifice
unui
singur
client,
realizate
de
către
furnizor,
o
înţelegere
de
nonconcurenţă
sau
de
impunere
a
cantităţii
pentru
perioada
de
amortizare
a
investiţiei
va
îndeplini
condiţiile
prevăzute
la
art.
5
alin.
(2)
din
lege.
În
cazul
unor
investiţii
de
valoare
foarte
mare,
specifice
unui
client,
se
justifică
chiar
şi
o
obligaţie
de
nonconcurenţă
care
să
depăşească
5
ani.
Investiţiile
în
(supra)
capacităţi,
generale
sau
specifice
pieţei,
nu
reprezintă
investiţii
specifice
clientului,
cu
excepţia
cazului
în
care
un
furnizor
creează
o
nouă
capacitate
viabilă
economic
doar
în
cazul
în
care
produce
pentru
un
anume
cumpărător.
(89)
În
mod
normal
acordarea
unui
împrumut
sau
a
unui
echi-
pament
nespecific
de
către
furnizor
cumpărătorului
nu
este
sufici-
entă
pentru
a
justifica
exceptarea
unui
efect
de
închidere
a
pieţei.
Situaţiile
de
imperfecţiune
a
pieţei
de
capital
vor
fi
limitate
[a
se
vedea
avantajul
descris
la
lit.
g)
a
pct.
(57)].
Chiar
dacă
furnizo-
rul
unui
produs
ar
fi
cel
mai
eficient
furnizor
de
capital,
creditul
respectiv
ar
putea
justifica
o
obligaţie
de
nonconcurenţă
numai
în
cazul
în
care
cumpărătorul
are
dreptul
să
rezilieze
obligaţia
de
nonconcurenţă
şi
să
ramburseze
valoarea
scadentă
a
împrumutului,
în
orice
moment
şi
fără
plata
vreunei
penalizări.
Aceasta
înseamnă
că
rambursarea
împrumutului
ar
trebui
structu-
rată
în
rate
egale
sau
descrescătoare,
iar
cumpărătorul
ar
trebui
să
aibă
posibilitatea
de
a
prelua
echipamentul
oferit
de
furnizor
la
valoarea
de
piaţă.
Această
situaţie
nu
aduce
atingere
posibi-
lităţii
de
amânare
a
rambursării
împrumutului
pentru
1-2
ani
sau
până
când
cifra
de
afaceri
atinge
un
anumit
nivel
(de
exemplu,
în
cazuri
de
genul
deschiderii
unui
nou
punct
de
distribuţie).
(90)
În
general
transferul
de
know-how
substanţial
[avantajul
descris
la
lit.
e)
a
pct.
(57)]
justifică
obligaţia
de
nonconcurenţă
pe
toată
perioada
acordului
de
furnizare.
Un
exemplu
în
acest
sens
este
franciza.
(91)
Sub
nivelul
de
dominanţă
combinaţia
obligaţie
de
noncon-
curenţă-distribuţie
exclusivă
poate
să
justifice
obligaţia
de
non-
concurenţă
pe
toată
durata
înţelegerii,
aceasta
îmbunătăţind
eforturile
de
distribuţie
ale
distribuitorului,
exclusiv
în
teritoriul
acestuia
[pct.
(92)-(104)].
2.2.
Distribuţia
exclusivă
(92)
În
cadrul
unei
înţelegeri
de
distribuţie
exclusivă
furnizorul
convine
să
vândă
produsele
sale
unui
singur
distribuitor,
în
scopul
revânzării
într-un
anumit
teritoriu.
În
acelaşi
timp
distribuitorului
i
se
interzice
vânzarea
activă
în
alte
teritorii
exclusive.
Riscurile
pentru
concurenţă
sunt,
în
principal,
reducerea
concurenţei
intra-
marcă
şi
împărţirea
pieţei
care
facilitează
în
special
discriminarea
prin
preţ.
Utilizarea
sistemelor
de
distribuţie
exclusivă
de
către
majoritatea
sau
de
către
toţi
furnizorii
poate
facilita
înţelegerile
secrete
ilegale
atât
la
nivelul
furnizorilor,
cât
şi
al
distribuitorilor.
(93)
Poziţiile
pe
piaţă,
a
furnizorului
şi
a
concurenţilor
săi,
sunt
de
importanţă
majoră
deoarece
reducerea
concurenţei
-
intra-marcă
ridică
probleme
doar
dacă
şi
concurenţa
inter-marcă
este
redusă.
Concurenţa
intra-marcă
este
cu
atât
mai
redusă
cu
cât
„poziţia
furnizorului"
este
mai
puternică.
În
vederea
exceptării
înţelegerii
verticale
reducerea
concurenţei
intra-marcă
trebuie
con-
tracarată
de
avantaje
reale.
(94)
„Poziţia
concurenţilor"
poate
avea
semnificaţii
diferite.
Existenţa
unor
concurenţi
puternici
înseamnă
că,
în
general,
redu-
cerea
concurenţei
intra-marcă
este
contracarată
de
concurenţa
inter-marcă
suficientă.
În
cazul
în
care
numărul
concurenţilor
se
micşorează,
iar
poziţia
lor
pe
piaţă
este
similară
din
punctul
de
vedere
al
cotei
de
piaţă,
al
capacităţii
şi
al
reţelei
de
distribuţie
poate
apărea
riscul
înţelegerilor
secrete
ilegale.
Reducerea
con-
curenţei
intra-marcă
măreşte
acest
risc,
mai
ales
în
cazul
în
care
mai
mulţi
furnizori
operează
cu
sisteme
de
distribuţie
similare.
Distribuţia
exclusivă
multiplă,
respectiv
situaţia
în
care
furnizori
diferiţi
desemnează
acelaşi
distribuitor
exclusiv
într-un
anumit
teri-
toriu,
măreşte
şi
mai
mult
riscul
înţelegerilor
secrete
ilegale.
Dacă
unui
distribuitor
i
se
acordă
dreptul
exclusiv
de
a
distribui
două
sau
mai
multe
produse
concurente
importante
în
acelaşi
teritoriu,
concurenţa
inter-marcă
va
fi
restricţionată
substanţial
pentru
mărcile
respective.
Riscul
înţelegerilor
secrete
ilegale
şi
reducerea
concurenţei
inter-marcă
sunt
cu
atât
mai
probabile
cu
cât
creşte
cota
de
piaţă
cumulată
pentru
mărcile
distribuite
de
un
distribuitor
multiplu.
(95)
„Barierele
la
intrare"
care
împiedică
furnizorii
să
îşi
creeze
distribuitori
noi
sau
să
îşi
găsească
distribuitori
alternativi
sunt
mai
puţin
importante
în
evaluarea
efectelor
anticoncurenţiale
ale
distribuţiei
exclusive.
Obstrucţionarea
altor
furnizori
este
puţin
pro-
babilă
atât
timp
cât
distribuţia
exclusivă
nu
este
combinată
cu
exclusivitatea
de
marcă.
(96)
Obstrucţionarea
altor
distribuitori
nu
reprezintă
o
problemă
dacă
furnizorul
care
operează
printr-un
sistem
de
distribuţie
exclu-
sivă
desemnează
un
număr
mare
de
distribuitori
exclusivi
pe
aceeaşi
piaţă,
iar
distribuitorilor
exclusivi
nu
li
se
interzice
vânza-
rea
către
alţi
distribuitori
neautorizaţi.
Obstrucţionarea
altor
distribuitori
poate
deveni
însă
o
problemă
dacă
există
„putere
de
cumpărare"
şi
putere
de
piaţă
în
aval,
mai
ales
în
cazul
teritoriilor
foarte
mari
în
care
distribuitorul
exclusiv
devine
cumpărător
exclusiv
pentru
o
întreagă
piaţă.
Obstrucţiona-
rea
altor
distribuitori
se
poate
agrava
în
cazul
distribuţiei
exclu-
sive
multiple.
(97)
„Puterea
de
cumpărare"
poate
mări
riscul
înţelegerilor
secrete
ilegale
la
nivelul
cumpărătorilor
în
cazul
în
care
înţelege-
rile
de
distribuţie
exclusivă
sunt
impuse
unuia
sau
mai
multor
fur-
nizori
de
către
cumpărători
importanţi,
situaţi
chiar
în
teritorii
diferite.
(98)
„Maturitatea
pieţei"
este
importantă
în
contextul
în
care
reducerea
concurenţei
intra-marcă
şi
discriminarea
prin
preţ
pot
constitui
probleme
serioase
pe
o
piaţă
matură,
fiind
însă
puţin
relevante
pe
o
piaţă
caracterizată
de
cerere
în
creştere,
de
teh-
nologii
şi
poziţii
de
piaţă
în
continuă
schimbare.
(99)
„Nivelul
de
comercializare"
este
important
deoarece
even-
tualele
efecte
negative
pot
diferi
între
nivelul
comercializării
angro
şi
cel
en
detail.
Distribuţia
exclusivă
se
întâlneşte
mai
ales
în
distribuţia
produselor
şi
serviciilor
finale.
Reducerea
concurenţei
intra-marcă
este
mai
probabilă
la
nivelul
comercializării
en
detail,
mai
ales
în
contextul
unor
teritorii
întinse,
deoarece
consumatorii
finali
se
pot
confrunta
cu
posibilităţi
reduse
de
alegere
între
un
distribuitor
care
oferă
preţ
mare/serviciu
de
calitate
şi
unul
care
oferă
preţ
mic/serviciu
de
calitate
scăzută
pentru
o
marcă
impor-
tantă.
(100)
Producătorul
care
alege
un
comerciant
angro
ca
distri-
buitor
exclusiv
al
său
va
face
acest
lucru
pentru
un
teritoriu
mai
mare.
În
cazul
în
care
producătorul
nu
are
poziţie
dominantă,
nu
vor
apărea
efecte
anticoncurenţiale
apreciabile
atât
timp
cât
comerciantul
angro
poate
vinde
fără
restricţii
produsele
către
comercianţii
en
detail
din
aval.
O
eventuală
reducere
a
concu-
renţei
intra-marcă
la
nivelul
comerciantului
angro
poate
fi
contra-
carată
de
avantajele
implicate
de
logistică,
activitate
promoţională
etc.,
mai
ales
în
cazul
în
care
producătorul
este
din
altă
ţară.
Riscurile
pentru
concurenţa
inter-marcă,
în
cazul
distribuţiei
exclu-
sive
multiple,
sunt
mai
mari
la
nivelul
comercializării
angro
decât
la
nivelul
comercializării
en
detail.
(101)
Combinarea
distribuţiei
exclusive
cu
exclusivitatea
de
marcă
poate
antrena
şi
riscul
închiderii
pieţei
respective
altor
fur-
nizori,
mai
ales
în
cazul
unei
reţele
dense
de
distribuitori
cu
exclusivitate
pe
teritorii
mici
sau
în
cazul
efectului
cumulativ.
În
acest
caz
devine
necesară
aplicarea
principiilor
prezentate
la
pct.
2.1.
Exclusivitate
de
marcă".
Atât
timp
cât
această
combinaţie
nu
conduce
la
o
obstrucţionare
semnificativă,
combinarea
distribuţiei
exclusive
cu
exclusivitatea
de
marcă
poate
avea
efecte
proconcurenţiale
prin
stimularea
distribuitorului
exclusiv
pentru
a-şi
concentra
eforturile
asupra
mărcii
respective.
În
concluzie,
în
absenţa
efectului
de
închidere
a
pieţei,
combinarea
distribuţiei
exclusive
cu
exclusivitatea
de
marcă
este
exceptabilă
pe
toată
durata
acordului,
mai
ales
la
nivelul
comercializării
angro.
(102)
Combinaţia
distribuţie
exclusivă-cumpărare
exclusivă
creşte
riscurile
de
reducere
a
concurenţei
intra-marcă
şi
de
împărţire
a
pieţei,
care
facilitează
în
special
discriminarea
prin
preţ.
Distribuţia
exclusivă
limitează
deja
arbitrajul
clienţilor
prin
limitarea
numărului
de
distribuitori
şi
limitează
de
obicei
şi
liberta-
tea
distribuitorilor
de
a
face
vânzări
active.
Cumpărarea
exclusivă,
prin
cerinţa
ca
distribuitorii
exclusivi
să
îşi
asigure
necesarul
pen-
tru
o
anumită
marcă
direct
de
la
producător,
elimină
şi
arbitrajul
distribuitorilor
exclusivi
care
sunt
împiedicaţi
să
cumpere
de
la
alţi
distribuitori
din
sistem.
Astfel,
creşte
posibilitatea
ca
furnizorul
să
limiteze
concurenţa
intra-marcă,
aplicând
condiţii
de
comercia-
lizare
diferenţiate.
Combinaţia
distribuţie
exclusivă-cumpărare
exclusivă
este
improbabil
să
fie
exceptată,
cu
excepţia
cazului
în
care
există
avantaje
clare
şi
substanţiale
care
să
conducă
la
preţuri
mai
reduse
pentru
consumatorii
finali.
Lipsa
acestor
avan-
taje
poate
duce
chiar
şi
la
retragerea
exceptării
pe
categorii.
(103)
„Natura
produsului"
nu
are
prea
mare
relevanţă
în
eva-
luarea
eventualelor
efecte
anticoncurenţiale
ale
distribuţiei
exclu-
sive.
Devine
relevantă
în
situaţia
în
care
se
discută
eventualele
avantaje,
după
ce
s-a
stabilit
existenţa
unui
efect
anticoncurenţial
apreciabil.
(104)
Distribuţia
exclusivă
poate
genera
avantaje,
în
special
în
cazurile
în
care
investiţiile
făcute
de
distribuitori
sunt
necesare
pentru
a
proteja
sau
pentru
a
construi
imaginea
de
marcă.
În
general,
necesitatea
obţinerii
de
avantaje
este
mai
puternică
la
produsele
noi,
la
produsele
complexe,
la
produsele
ale
căror
calităţi
sunt
dificil
de
constatat
înaintea
consumării
sau
ale
căror
calităţi
sunt
greu
de
constatat
chiar
şi
după
consumare.
În
plus,
distribuţia
exclusivă
poate
conduce
la
economii
în
costurile
cu
logistica,
datorită
economiilor
de
scară
realizate
în
transport
şi
distribuţie.
2.3.
Alocarea
exclusivă
a
consumatorilor
(105)
În
cadrul
unei
înţelegeri
de
alocare
exclusivă
a
consu-
matorilor,
furnizorul
convine
să
îşi
vândă
produsele
unui
singur
distribuitor
pentru
revânzare
către
un
anume
segment
de
consu-
matori.
În
mod
normal,
distribuitorul
este
restricţionat
în
ceea
ce
priveşte
vânzarea
activă
către
alte
segmente
de
consumatori
alo-
cate
exclusiv.
Eventualele
riscuri
pentru
concurenţă
sunt
reduce-
rea
concurenţei
intra-marcă
şi
partajarea
pieţei
facilitând,
în
special,
discriminările
prin
preţ.
Sistemul
de
alocare
exclusivă
a
consumatorilor
utilizat
de
majoritatea
sau
de
către
toţi
furnizorii
poate
facilita
înţelegerile
secrete
ilegale
atât
la
nivelul
furnizorilor,
cât
şi
la
nivelul
distribuitorilor.
(106)
În
evaluarea
înţelegerii
de
alocare
exclusivă
a
consuma-
torilor
se
aplică
mutatis
mutandis
principiile
de
evaluare
de
la
pct.
2.2
„Distribuţie
exclusivă"
[pct.
(92)
-
(104)],
cu
observarea
următoarelor
principii
specifice.
(107)
În
mod
normal,
alocarea
consumatorilor
reduce
arbitrajul
exercitat
de
către
consumatori.
În
plus,
în
cazul
în
care
fiecare
distribuitor
autorizat
are
alocat
propriul
segment
de
consumatori,
distribuitorii
neautorizaţi
care
nu
se
încadrează
în
nici
un
segment
vor
avea
dificultăţi
în
obţinerea
produsului.
Acest
fapt
reduce
şi
arbitrajul
exercitat
de
către
distribuitorii
neautorizaţi.
În
consecinţă,
exceptarea
individuală
a
înţelegerii
de
alocare
exclusivă
a
consu-
matorilor
nu
este
posibilă
decât
dacă
implică
avantaje
clare
şi
substanţiale
în
eficienţă.
(108)
Alocarea
exclusivă
a
consumatorilor
este
utilizată
în
spe-
cial
pentru
produsele
intermediare
şi
la
nivelul
angro
de
comerci-
alizare
a
produselor
finale,
cu
condiţia
să
se
poată
defini
segmente
distincte
de
consumatori
cu
cerinţe
specifice
legate
de
produs.
(109)
Alocarea
exclusivă
a
consumatorilor
poate
genera
avan-
taje,
mai
ales
în
cazurile
în
care
distribuitorii
trebuie
să
facă
investiţii,
cum
ar
fi
echipamente
specifice,
specializări
sau
know-how,
pentru
a
se
adapta
la
cerinţele
segmentului
respectiv
de
consumatori.
Perioada
de
amortizare
a
acestor
investiţii
este
durata
justificată
de
utilizare
a
unui
sistem
de
alocare
exclusivă
a
consumatorilor.
Sistemul
trebuie
utilizat
cu
precădere
în
cazul
pro-
duselor
noi
sau
complexe
şi
în
cazul
produselor
care
necesită
adaptare
la
cerinţele
clientului
individual.
Cerinţele
diferenţiate
identificabile
sunt
mai
probabile
în
cazul
produselor
intermediare,
adică
produsele
vândute
diverselor
tipuri
de
cumpărători
profesionişti.
Este
puţin
probabil
ca
alocarea
consumatorilor
finali
să
gene-
reze
vreun
avantaj.
În
consecinţă,
este
puţin
probabil
ca
o
astfel
de
înţelegere
să
fie
exceptată.
(110)
În
principiu,
combinaţia
alocare
exclusivă
a
clienţilor-
distribuţie
selectivă
nu
îndeplineşte
condiţiile
de
exceptare,
fiind
considerată
o
restricţionare
gravă
a
concurenţei,
atât
timp
cât
distribuitorilor
autorizaţi
le
este
interzisă
vânzarea
activă
către
consumatorii
finali.
2.4.
Distribuţia
selectivă
(111)
Înţelegerile
de
distribuţie
selectivă
restricţionează,
pe
de
o
parte,
numărul
distribuitorilor
autorizaţi
şi,
pe
de
altă
parte,
posibilităţile
de
revânzare.
Diferenţa
faţă
de
distribuţia
exclusivă
constă
în
faptul
că
limitarea
numărului
de
dealeri
nu
depinde
de
numărul
teritoriilor,
ci
de
criterii
de
selecţie
impuse,
în
primul
rând,
de
natura
produsului.
Altă
diferenţă
faţă
de
distribuţia
exclu-
sivă
este
faptul
că
restricţionarea
revânzării
nu
se
mai
referă
la
restricţionarea
vânzării
active
într-un
teritoriu,
ci
la
restricţionarea
vânzărilor
către
distribuitori
neautorizaţi,
posibili
cumpărători
fiind
numai
dealerii
autorizaţi
şi
consumatorii
finali.
Distribuţia
selectivă
este
utilizată
în
special
pentru
distribuirea
produselor
finale
de
marcă.
(112)
Eventualele
riscuri
pentru
concurenţă
sunt
reducerea
concurenţei
intra-marcă
şi,
cu
precădere
în
cazul
efectului
cumu-
lativ,
obstrucţionarea
anumitor
tipuri
de
distribuitori,
precum
şi
faci-
litarea
înţelegerilor
secrete
ilegale
între
furnizori
sau
între
cumpărători.
În
scopul
evaluării
eventualelor
efecte
anticoncurenţiale
ale
distribuţiei
selective
în
conformitate
cu
pre-
vederile
art.
5
alin.
(1)
din
lege,
este
necesar
să
se
facă
dis-
tincţie
între
distribuţia
selectivă
pur
calitativă
şi
distribuţia
selectivă
cantitativă.
Distribuţia
selectivă
pur
calitativă
selectează
dealerii
numai
pe
baza
criteriilor
obiective
impuse
de
natura
produsului,
cum
ar
fi
specializarea
personalului
de
vânzare,
service
furnizat
la
punctul
de
vânzare,
comercializarea
unor
game
speciale
de
produse
etc.
Aplicarea
acestor
criterii
nu
impune
o
limitare
directă
a
numărului
de
dealeri.
În
general,
se
consideră
că
distribuţia
selectivă
pur
calitativă
nu
implică
efecte
anticoncurenţiale
în
condiţiile
îndeplini-
rii
următoarelor
3
cerinţe.
În
primul
rând,
natura
produsului
în
cauză
trebuie
să
necesite
un
sistem
de
distribuţie
selectivă,
care
să
menţină
calitatea
produsului
şi
să
asigure
utilizarea
cores-
punzătoare
a
acestuia.
În
al
doilea
rând,
revânzătorii
trebuie
selectaţi
pe
baza
unor
criterii
obiective
de
natură
calitativă,
apli-
cate
tuturor
revânzătorilor
potenţiali,
uniform
şi
nediscriminatoriu.
În
al
treilea
rând,
criteriile
stabilite
nu
trebuie
să
depăşească
cerinţele
impuse
de
natura
produsului.
Distribuţia
selectivă
cantitativă
adaugă
şi
alte
criterii
de
selecţie
care
limitează
într-o
măsură
mai
mare
numărul
dealerilor
potenţiali
prin
impunerea
unor
vânzări
minime
sau
maxime,
prin
stabilirea
numărului
de
dealeri
etc.
(113)
Exceptarea
prin
încadrarea
în
categoria
prevăzută
la
art.
4
alin.
(1)
din
regulament
acoperă
distribuţia
selectivă,
indife-
rent
de
natura
produsului
în
cauză.
Cu
toate
acestea,
utilizarea
distribuţiei
selective
în
cazul
în
care
natura
produsului
nu
impune
un
astfel
de
sistem
nu
implică,
în
general,
creşteri
în
eficienţă
suficiente,
care
să
compenseze
restrângerea
semnificativă
a
concurenţei
intra-marcă.
În
conse-
cinţă,
exceptarea
pe
categorii
poate
fi
retrasă
în
cazul
în
care
apar
efecte
anticoncurenţiale
apreciabile.
(114)
Poziţia
pe
piaţă
a
furnizorului
şi
poziţia
concurenţilor
săi
sunt
importante
în
evaluarea
efectelor
anticoncurenţiale,
în
măsura
în
care
reducerea
concurenţei
intra-marcă
devine
o
problemă
dacă
şi
concurenţa
inter-marcă
este
limitată.
Concurenţa
intra-
marcă
este
cu
atât
mai
redusă
cu
cât
„poziţia
furnizorului"
este
mai
puternică.
În
vederea
exceptării
înţelegerii
verticale,
reduce-
rea
concurenţei
intra-marcă
trebuie
contracarată
de
avantaje
reale.
Alt
factor
important
este
numărul
reţelelor
de
distribuţie
selec-
tivă
prezente
pe
aceeaşi
piaţă.
În
mod
obişnuit
utilizarea
distribuţiei
selective
cantitative
de
către
un
singur
furnizor
fără
poziţie
dominantă
pe
piaţă
nu
implică
efecte
negative,
cu
condiţia
ca
produsele
contractate,
prin
natura
lor,
să
necesite
utilizarea
unui
sistem
de
distribuţie
selectivă
şi
cu
condiţia
ca
toate
criteriile
de
selecţie
să
fie
indispensabile
asigurării
unei
distribuţii
eficiente
a
produselor
în
cauză.
În
realitate
distribuţia
selectivă
este
utili-
zată
de
mai
mulţi
furnizori
de
pe
o
piaţă
anume.
(115)
„Poziţia
concurenţilor"
poate
avea
semnificaţii
diferite
şi
joacă
un
rol
important
în
cazul
efectului
cumulativ.
Existenţa
unor
concurenţi
puternici
înseamnă,
în
general,
că
reducerea
concu-
renţei
intra-marcă
este
contracarată
de
concurenţa
inter-marcă
suficientă.
Totuşi,
utilizarea
distribuţiei
selective
de
către
majorita-
tea
furnizorilor
importanţi
va
conduce
la
o
reducere
semnificativă
a
concurenţei
intra-marcă,
la
eventuala
obstrucţionare
a
anumitor
tipuri
de
distribuitori
şi
la
un
risc
crescut
al
înţelegerilor
secrete
ilegale
între
cei
mai
importanţi
furnizori.
Riscul
obstrucţionării
distribuitorilor
mai
eficienţi
a
fost
întotdeauna
mai
mare
la
distribuţia
selectivă
decât
la
distribuţia
exclusivă,
dată
fiind
restricţionarea,
în
contextul
distribuţiei
selective,
a
vânzărilor
către
dileri
neautorizaţi.
Scopul
acestei
restricţionării
este
să
confere
distribuţiei
selective
caracterul
de
sistem
închis,
interzicându-se
astfel
accesul
dilerilor
neautorizaţi
la
produsele
respective.
În
con-
secinţă,
distribuţia
selectivă
este
foarte
potrivită
pentru
evitarea
presiunii
exercitate
asupra
profitului
producătorului,
precum
şi
asu-
pra
profitului
dealerilor
autorizaţi
de
către
cei
care
oferă
reduceri
de
preţ.
(116)
În
cazul
reţelelor
paralele
de
disitribuţie
selectivă
care,
individual,
beneficiază
de
exceptare
pe
categorii,
se
poate
lua
în
considerare
retragerea
beneficiului
exceptării
pe
categorii
sau
ina-
plicabilitatea
prevederilor
regulamentului
în
cazul
efectului
cumula-
tiv.
Totuşi,
apariţia
efectului
cumulativ
este
improbabilă
în
cazul
în
care
cota
de
piaţă
acoperită
de
distribuţii
selective
nu
depăşeşte
50%.
De
asemenea,
nu
sunt
probleme
nici
în
cazul
în
care
coe-
ficientul
de
acoperire
a
pieţei
depăşeşte
50%,
dar
cota
de
piaţă
cumulată
a
primilor
5
furnizori
(CR
5)
este
sub
50%.
În
cazul
în
care
atât
CR
5,
cât
şi
cota
de
piaţă
acoperită
de
distribuţii
selec-
tive
depăşesc
50%,
evaluarea
poate
diferi
în
funcţie
de
măsura
în
care
primii
5
furnizori
aplică
sau
nu
distribuţia
selectivă.
Obstrucţionarea
celorlalţi
distribuitori
este
mai
puţin
probabilă
cu
cât
poziţia
concurenţilor
care
nu
aplică
distribuţia
selectivă
este
mai
puternică.
Dacă
primii
5
furnizori
aplică
distribuţia
selectivă,
probleme
concurenţiale
pot
apărea,
în
special,
în
contextul
acelor
înţelegeri
care
aplică
criterii
de
selecţie
cantitativă
prin
limitarea
directă
a
numărului
de
dealeri
autorizaţi.
Este
improbabil
ca
pre-
vederile
art.
5
alin.
(2)
din
lege
să
fie
îndeplinite
în
cazul
în
care
sistemele
de
distribuţie
selectivă
în
discuţie
împiedică
accesul
pe
piaţă
al
noilor
distribuitori
capabili
să
vândă
produsele
respective
în
aceleaşi
condiţii,
în
special
al
distribuitorilor
care
oferă
dis-
counturi
de
preţ,
limitând
astfel
distribuţia
în
avantajul
anumitor
canale
deja
existente
şi
în
detrimentul
consumatorilor
finali.
Formele
indirecte
de
distribuţie
selectivă
cantitativă,
cum
ar
fi
cele
rezultate
din
combinarea
criteriilor
de
selecţie
pur
calitative
cu
obligaţiile
impuse
dealerilor
de
a
achiziţiona
o
cantitate
minimă
anuală,
sunt
mai
puţin
susceptibile
să
aibă
efecte
negative
nete
în
cazul
în
care
respectiva
cantitate
nu
reprezintă
un
procent
semnificativ
în
cifra
de
afaceri
totală
a
dilerului,
realizată
din
comercializarea
tipului
respectiv
de
produse,
şi
în
cazul
în
care
respectiva
cantitate
nu
depăşeşte
cantitatea
necesară
furnizorului
pentru
a-şi
recupera
investiţia
specifică
şi/sau
pentru
a
realiza
economii
de
scară
în
distribuţie.
(117)
„Barierele
la
intrare"
prezintă
interes
în
cazul
închiderii
pieţei
pentru
dilerii
neautorizaţi.
În
principiu,
barierele
la
intrare
vor
fi
considerabile,
deoarece
distribuţia
selectivă
este
utilizată
de
obi-
cei
de
către
fabricanţii
de
produse
de
marcă.
În
general,
dilerii
neautorizaţi
au
nevoie
de
timp
şi
de
investiţii
considerabile
pentru
lansarea
propriilor
mărci
sau
pentru
obţinerea
unor
oferte
compe-
titive
din
altă
parte.
(118)
„Puterea
de
cumpărare"
măreşte
riscul
apariţiei
înţelege-
rilor
secrete
ilegale
dintre
distribuitori
şi
astfel
modifică
apreciabil
evaluarea
făcută
distribuţiei
selective
din
punctul
de
vedere
al
eventualelor
efecte
anticoncurenţiale.
Închiderea
pieţei
pentru
comercianţii
en
detail
mai
eficienţi
poate
apărea,
în
special,
în
cazul
asociaţiilor
puternice
de
dileri,
care
impun
criterii
de
selecţie
asupra
furnizorului
în
scopul
limitării
distribuţiei
în
avanta-
jul
membrilor
săi.
(119)
În
principiu,
obstrucţionarea
altor
furnizori
nu
reprezintă
o
problemă
dacă
alţi
furnizori
pot
utiliza
aceiaşi
distribuitori,
adică
dacă
sistemul
de
distribuţie
selectivă
nu
este
combinat
cu
exclusivitatea
de
marcă.
În
cazul
unei
reţele
dense
de
distribuitori
autorizaţi
sau
în
cazul
efectului
cumulativ,
combinarea
distribuţiei
selective
cu
obligaţia
de
nonconcurenţă
măreşte
riscul
obstrucţionării
altor
fur-
nizori.
În
acest
caz
se
aplică
principiile
stabilite
pentru
exclusivita-
tea
de
marcă.
Dacă
distribuţia
selectivă
nu
este
combinată
cu
o
obligaţie
de
nonconcurenţă,
închiderea
pieţei
pentru
furnizorii
con-
curenţi
poate
reprezenta
o
problemă
în
cazul
în
care
furnizorii
principali
impun
dilerilor
nu
numai
criterii
de
selecţie
pur
calita-
tive,
ci
şi
anumite
obligaţii
suplimentare,
cum
ar
fi
obligativitatea
de
a
rezerva
în
magazin
un
spaţiu
minim
pentru
produsele
lor
sau
de
a
garanta
că
vânzarea
produselor
lor
reprezintă
un
anume
procent
în
cifra
de
afaceri
totală
a
respectivului
diler.
Astfel
de
probleme
sunt
improbabile
în
cazul
în
care
cota
de
piaţă
acoperită
de
distribuţia
selectivă
este
sub
50%
sau,
atunci
când
acest
procent
este
depăşit,
în
cazul
în
care
cota
de
piaţă
cumulată
a
primilor
5
furnizori
este
sub
50%.
(120)
Maturitatea
pieţei
este
un
criteriu
important.
Reducerea
concurenţei
intra-marcă
şi
eventuala
închidere
a
pieţei
pentru
fur-
nizori
sau
dealeri
reprezintă
probleme
pentru
o
piaţă
matură,
dar
pot
fi
mai
puţin
relevante
pe
o
piaţă
cu
cerere
în
creştere,
cu
tehnologii
şi
poziţii
de
piaţă
în
schimbare.
(121)
Distribuţia
selectivă
poate
fi
avantajoasă
în
cazurile
în
care
generează
economii
în
costurile
cu
logistica
datorită
econo-
miilor
de
scară
realizate
în
transport,
iar
acest
lucru
se
poate
realiza
indiferent
de
natura
produsului
[avantajul
descris
la
pct.
(57)
lit.
f)].
Cu
toate
acestea,
acest
avantaj
este
marginal
în
contextul
sistemelor
de
distribuţie
selectivă.
Pentru
rezolvarea
problemei
„pasagerului
clandestin"
[avantajul
descris
la
pct.
(57)
lit.
a)]
sau
pentru
asistenţă
în
construirea
ima-
ginii
de
marcă
[avantajul
descris
la
pct.
(57)
lit.
h)],
natura
produ-
sului
este
deosebit
de
importantă.
În
general,
este
cazul
produselor
noi,
al
produselor
complexe,
al
produselor
ale
căror
calităţi
sunt
dificil
de
constatat
înaintea
consumării
sau
ale
căror
calităţi
sunt
greu
de
constatat
chiar
şi
după
consumare.
Combinaţia
dintre
distribuţia
selectivă
şi
cea
exclusivă
va
încălca
art.
5
din
lege,
în
cazul
utilizării
de
către
un
furnizor
a
cărui
cotă
de
piaţă
depăşeşte
30%
sau
în
cazul
efectului
cumula-
tiv,
chiar
dacă
sunt
posibile
vânzările
active
între
teritorii.
În
mod
excepţional,
această
combinaţie
poate
îndeplini
condiţiile
prevăzute
la
art.
5
alin.
(2)
din
lege,
în
cazul
în
care
este
indispensabilă
pentru
protejarea
investiţiilor
specifice
substanţiale,
realizate
de
către
dealerii
autorizaţi
[avantajul
descris
la
pct.
(57)
lit.
d)].
2.5.
Franciza
(122)
Acordurile
de
franciză
se
referă
la
licenţierea
drepturilor
de
proprietate
intelectuală
legate
de
mărci
de
comerţ,
însemne
comerciale
sau
comunicare
de
know-how,
în
scopul
utilizării
şi
distribuţiei
produselor
sau
serviciilor.
Pe
lângă
licenţierea
drepturi-
lor
de
proprietate
intelectuală,
francizorul
oferă
beneficiarului,
pe
durata
acordului,
şi
asistenţă
comercială
sau
tehnică.
Licenţierea
şi
asistenţa
comercială
sau
tehnică
sunt
componente
integrante
a
derulării
afacerii
francizate.
În
general
beneficiarul
plăteşte
franci-
zorului
o
redevenţă
de
utilizare
a
respectivei
metode
de
operare.
Franciza
permite
francizorului
să
creeze
cu
investiţii
limitate
o
reţea
omogenă
pentru
distribuirea
produselor
sale.
Pe
lângă
oferi-
rea
metodei
de
lucru,
acordurile
de
franciză
uzuale
conţin
com-
binaţii
de
diverse
restricţionări
verticale
referitoare
la
produsele
distribuite,
în
special
distribuţia
selectivă
şi/sau
obligaţia
de
non-
concurenţă
şi/sau
distribuţia
exclusivă
ori
forme
mai
slabe
ale
acestora.
(123)
Exceptarea
pe
categorii
pentru
licenţierea
drepturilor
de
proprietate
intelectuală
cuprinse
în
acordurile
de
franciză
este
tra-
tată
la
pct.
(19)-(39).
În
ceea
ce
priveşte
abordarea
individuală
a
restricţionărilor
verticale
referitoare
la
cumpărarea,
vânzarea
şi
revânzarea
produ-
selor
şi
serviciilor
conţinute
în
acordul
de
franciză,
cum
ar
fi
distribuţia
selectivă,
obligaţia
de
nonconcurenţă
sau
distribuţia
exclusivă,
orientarea
oferită
anterior
cu
privire
la
aceste
tipuri
de
restricţionări
se
aplică
şi
la
franciză,
cu
următoarele
observaţii:
a)
în
conformitate
cu
regula
generală
descrisă
la
pct.
(57)
lit.
h),
restricţionările
verticale
sunt
cu
atât
mai
uşor
exceptabile
cu
cât
transferul
de
know-how
este
mai
important;
b)
obligaţia
de
nonconcurenţă
pentru
produsele
sau
serviciile
achiziţionate
de
către
beneficiar
este
exceptabilă
dacă
aceasta
este
necesară
pentru
menţinerea
identităţii
comune
şi
reputaţiei
reţelei
francizate.
În
aceste
cazuri
şi
durata
obligaţiei
de
noncon-
curenţă
este
irelevantă,
atât
timp
cât
nu
depăşeşte
durata
acor-
dului
de
franciză.
2.6.
Vânzarea
exclusivă
(124)
Vânzarea
exclusivă
definită
conform
art.
2
pct.
c)
din
regulament
este
forma
extremă
a
distribuţiei
limitate,
exprimată
prin
limitarea
numărului
cumpărătorilor:
prin
înţelegere
se
speci-
fică
faptul
că
într-un
anume
teritoriu
există
un
singur
cumpărător
căruia
furnizorul
îi
poate
vinde
un
anumit
produs
final.
Pentru
pro-
dusele
şi
serviciile
intermediare
vânzarea
exclusivă
se
referă
la
faptul
că
există
un
singur
cumpărător
într-un
anume
teritoriu
sau
că
există
un
singur
cumpărător
în
teritoriul
respectiv
pentru
o
uti-
lizare
specifică.
La
produsele
şi
serviciile
intermediare
vânzarea
exclusivă
este
adeseori
denumită
vânzare
industrială.
(125)
Riscul
cel
mai
important
pentru
concurenţă
în
cazul
vânzării
exclusive
este
închiderea
pieţei
pentru
ceilalţi
cumpărători.
În
mod
evident
cota
de
piaţă
deţinută
de
cumpărător
pe
piaţa
achiziţiilor
din
amonte
este
importantă
pentru
evaluarea
capacităţii
acestuia
de
a
„impune"
vânzarea
exclusivă,
prin
care
se
restricţionează
accesul
altor
cumpărători
la
oferta
de
produse.
Importanţa
cumpărătorului
pe
piaţa
din
aval
este
factorul
deter-
minant
în
evaluarea
efectelor
asupra
concurenţei.
Nu
se
aşteaptă
efecte
negative
apreciabile
pentru
consumatori
în
cazul
în
care
cumpărătorul
nu
are
putere
pe
piaţa
din
aval.
Se
preconizează
însă
efecte
negative
atunci
când
cota
de
piaţă
a
cumpărătorului
pe
piaţa
ofertării
din
aval,
precum
şi
cota
pe
piaţa
achiziţiilor
din
amonte
depăşesc
30%.
În
cazul
în
care
un
agent
economic
are
poziţie
dominantă
pe
piaţa
din
aval,
orice
obligaţie
de
a
furniza
produsele
numai
sau
în
principal
cumpărătorului
cu
poziţie
domi-
nantă
poate
genera
uşor
efecte
anticoncurenţiale
semnificative.
(126)
Nu
este
importantă
numai
poziţia
cumpărătorului
pe
pieţele
din
amonte
şi
din
aval,
ci
şi
durata
şi
măsura
în
care
acesta
utilizează
obligaţia
de
vânzare
exclusivă.
Cu
cât
segmentul
de
piaţă
al
vânzării
exclusive
şi
durata
de
aplicare
a
vânzării
exclusive
sunt
mai
mari,
cu
atât
mai
semnificativă
va
fi
închiderea
pieţei.
Înţelegerile
de
vânzare
exclusivă
convenite
pe
perioade
mai
scurte
de
5
ani
între
agenţi
economici
fără
poziţie
dominantă
necesită
o
comparare
a
efectelor
pro
şi
anticoncurenţiale,
în
timp
ce
înţelegerile
cu
durată
mai
mare
de
5
ani
nu
pot
fi
considerate,
pentru
majoritatea
tipurilor
de
investiţii,
ca
fiind
indispensabile
obţinerii
avantajelor
scontate
sau
că
aceste
avantaje
ar
fi
sufici-
ente
pentru
a
compensa
efectul
de
închidere
a
pieţei
pe
care
îl
au
aceste
înţelegeri
pe
termen
lung.
(127)
Poziţia
cumpărătorilor
concurenţi
pe
piaţa
din
amonte
este
importantă
deoarece
este
probabil
ca
aceştia
să
fie
obstrucţionaţi
din
motive
anticoncurenţiale,
cum
ar
fi
creşterea
costurilor
acestora,
numai
în
cazul
în
care
cumpărătorii
concurenţi
sunt
semnificativ
mai
mici
decât
cumpărătorul
care
îi
obstrucţionează.
Obstrucţionarea
cumpărătorilor
concurenţi
este
puţin
probabilă
în
cazul
în
care
aceştia
au
putere
de
cumpărare
similară
şi
pot
oferi
furnizorilor
posibilităţi
de
vânzare
similare.
Totuşi,
obstrucţionarea
poate
afecta
concurenţii
potenţiali
care
nu
au
posibilitatea
să
îşi
găsească
furnizori
în
cazul
în
care
o
serie
de
cumpărători
importanţi
încheie
înţelegeri
de
vânzare
exclusivă
cu
majoritatea
furnizorilor
de
pe
piaţă.
Acest
efect
cumulativ
poate
conduce
la
retragerea
beneficiului
exceptării
pe
categorii.
(128)
Barierele
de
intrare
la
nivelul
furnizorilor
sunt
relevante
pentru
a
stabili
dacă
închiderea
pieţei
este
reală.
Atât
timp
cât
pentru
cumpărătorii
concurenţi
este
eficient
să
furnizeze
ei
înşişi
produse
sau
servicii
prin
intermediul
integrării
verticale
în
amonte,
închiderea
pieţei
este
improbabil
să
fie
o
problemă.
Totuşi,
barie-
rele
la
intrare
pot
fi
semnificative.
(129)
Puterea
de
contracarare
a
furnizorilor
este
relevantă
deoarece
furnizorii
importanţi
nu
se
vor
lăsa
cu
uşurinţă
îndepărtaţi.
Riscul
închiderii
pieţei
este
mai
probabil
în
cazul
furnizorilor
slabi
şi
cumpărătorilor
puternici.
În
cazul
furnizorilor
puternici
vânzarea
exclusivă
se
găseşte
în
combinaţie
cu
obligaţia
de
non-
concurenţă,
fapt
care
aduce
în
analiză
principiile
stabilite
pentru
exclusivitatea
de
marcă.
În
cazul
investiţiilor
specifice
angajate
de
ambele
părţi
(pro-
blema
„pasagerului
clandestin"),
combinaţia
între
vânzarea
exclu-
sivă
şi
obligaţia
de
nonconcurenţă,
adică
exclusivitatea
reciprocă
din
înţelegerile
de
vânzare
industrială,
este
exceptabilă
sub
nivelul
de
dominantă.
(130)
În
sfârşit,
nivelul
de
comercializare
şi
natura
produsului
sunt
relevante
în
stabilirea
efectului
de
închidere
a
pieţei.
Închiderea
pieţei
este
mai
puţin
probabilă
în
cazul
produselor
intermediare
sau
al
produselor
omogene.
În
primul
rând,
un
pro-
ducător
restricţionat
care
utilizează
un
anume
input
are
flexibilitate
mai
mare
în
a
răspunde
cererii
clienţilor
săi
decât
are
un
comer-
ciat
angro/en
detail
în
a
răspunde
cererii
consumatorilor
finali
pentru
care
mărcile
pot
juca
un
rol
important.
În
al
doilea
rând,
pierderea
unei
surse
de
livrare
contează
mai
puţin
pentru
cumpărătorii
restricţionaţi
în
cazul
produselor
omogene
decât
în
cazul
produselor
eterogene
de
diverse
categorii
şi
calităţi.
(131)
Pentru
produsele
intermediare
omogene
efectele
anticon-
curenţiale
sunt
exceptabile
sub
nivelul
de
dominanţă.
În
cazul
pro-
duselor
finale
diferenţiate
prin
mărci
de
comerţ
sau
al
produselor
intermediare
diferenţiate
unde
există
bariere
de
intrare,
vânzarea
exclusivă
poate
avea
efecte
anticoncurenţiale
apreciabile
în
cazul
în
care
cumpărătorii
concurenţi
sunt
relativ
mici
în
comparaţie
cu
cumpărătorul
care
îi
obstrucţionează,
chiar
dacă
acesta
din
urmă
nu
este
dominant
pe
piaţa
din
aval.
(132)
În
cazul
în
care
se
identifică
efecte
anticoncurenţiale
apreciabile,
exceptarea
în
conformitate
cu
art.
5
alin.
(2)
din
lege
este
posibilă
atât
timp
cât
agentul
economic
nu
are
poziţie
domi-
nantă.
Se
aşteaptă
avantaje
de
genul
celor
descrise
la
pct.
(57)
lit.
d)
şi
e),
iar
acest
lucru
este
mai
probabil
în
cazul
produselor
intermediare
decât
în
cazul
produselor
finale.
Alte
avantaje
sunt
puţin
probabile.
(133)
În
cazul
„problemei
investiţiilor
specifice
unui
singur
cli-
ent"
şi,
în
special,
în
cazul
realizării
economiilor
de
scară
în
distribuţie,
impunerea
unei
cantităţi
minime
furnizorului,
sub
forma
unor
cerinţe
de
furnizare
minime,
poate
reprezenta
o
alternativă
mai
puţin
restrictivă.
(134)
Vânzarea
exclusivă
se
bazează
pe
obligaţia,
directă
sau
indirectă,
impusă
furnizorului
de
a
vinde
unui
singur
cumpărător.
Impunerea
cantităţii
pentru
furnizor
se
bazează
pe
stimulentele
convenite
între
furnizor
şi
cumpărător,
care
îl
determină
pe
furni-
zor
să
îşi
concentreze
vânzările,
în
principal,
către
un
cumpărător.
Impunerea
cantităţii
pentru
furnizor
poate
avea
efecte
similare,
dar
mai
dăunătoare
decât
vânzarea
exclusivă.
Evaluarea
înţelegerii
de
impunere
a
cantităţii
depinde
de
gradul
de
obstrucţionare
a
celor-
lalţi
cumpărători
pe
piaţa
din
amonte.
2.7.
Vânzarea
legată
(135)
Vânzarea
legată
este
acea
înţelegere
prin
care
furnizorul
condiţionează
vânzarea
unui
produs
de
cumpărarea
altui
produs
distinct
de
la
furnizor
sau
de
la
alt
agent
economic
desemnat
de
acesta.
Primul
produs
va
fi
denumit
produs
comandat
,
iar
al
doilea,
produs
impus
.
Dacă
vânzarea
legată
nu
este
obiectiv
justi-
ficată
de
natura
produselor
sau
de
utilizarea
comercială,
această
practică
poate
constitui
un
abuz
în
sensul
art.
6
din
lege.
Art.
5
din
lege
se
aplică
înţelegerilor
orizontale
sau
practicilor
concertate
dintre
furnizorii
concurenţi
prin
care
se
condiţionează
vânzarea
unui
produs
de
cumpărarea
altui
produs
distinct.
Vânzarea
legată
poate
constitui
şi
o
restricţionare
verticală
încadrabilă
în
prevederile
art.
5
din
lege,
în
cazul
în
care
con-
duce
la
exclusivitate
de
marcă
[pct.
(74)
-
(91)]
pentru
produsul
impus.
Numai
acest
din
urmă
caz
este
tratat
în
prezentele
instrucţiuni.
(136)
Ceea
ce
se
consideră
a
fi
produs
distinct
este
determi-
nat,
în
primul
rând,
de
cererea
cumpărătorilor.
Două
produse
sunt
distincte
dacă,
în
lipsa
condiţionării,
cumpărătorii
le-ar
achiziţiona
de
pe
pieţe
diferite.
De
exemplu,
atât
timp
cât
clienţii
vor
să
cumpere
pantofi
cu
şireturi,
furnizarea
de
pantofi
cu
şireturi
devine
uzanţă
comercială
pentru
producători.
În
consecinţă,
vânzarea
de
pantofi
cu
şireturi
nu
reprezintă
o
vânzare
legată.
Din
ce
în
ce
mai
multe
combinaţii
devin
practici
acceptate
deoa-
rece
natura
produsului
face
dificilă,
din
punct
de
vedere
tehnic,
furnizarea
unui
produs
fără
furnizarea
altui
produs.
(137)
Efectul
anticoncurenţial
principal
al
vânzării
legate
este
eventuala
închidere
a
pieţei
pentru
produsele
impuse.
Vânzarea
legată
implică
cel
puţin
existenţa
unei
forme
de
impunere
a
can-
tităţii
la
cumpărător
pentru
produsul
impus.
Posibilitatea
de
apariţie
a
efectului
de
închidere
a
pieţei
pentru
produsul
impus
creşte
în
cazul
în
care
se
convine
şi
asupra
unei
obligaţii
de
nonconcurenţă
pentru
acesta.
Vânzarea
legată
poate
conduce
şi
la
preţuri
supraconcurenţiale,
mai
ales
în
următoarele
3
situaţii.
Prima
situaţie
este
cea
în
care
produsul
comandat
şi
cel
impus
sunt
parţial
substituibile
din
punctul
de
vedere
al
cumpărătorului.
A
doua
situaţie
este
cea
în
care
vânzarea
legată
permite
discrimi-
narea
prin
preţ
în
funcţie
de
utilizarea
dată
de
consumator
produ-
sului
comandat,
ca
de
exemplu
condiţionarea
vânzării
fotocopiatoarelor
de
cumpărarea
consumabilelor
aferente.
A
treia
situaţie
se
referă
la
înţelegerile
pe
termen
lung
sau
la
pieţele
pie-
selor
de
schimb
pentru
echipamentele
originale
cu
timp
îndelungat
de
înlocuire,
cazuri
în
care
este
dificil
pentru
clienţi
să
calculeze
consecinţele
vânzării
legate.
În
ultimă
instanţă,
vânzarea
legată
poate
conduce
şi
la
creşterea
barierelor
la
intrare
atât
pe
piaţa
produsului
comandat,
cât
şi
a
celui
impus.
(138)
Poziţia
de
piaţă
a
furnizorului
pe
piaţa
produsului
comandat
este
în
mod
evident
importantă
în
evaluarea
eventuale-
lor
efecte
anticoncurenţiale.
În
general,
acest
tip
de
acord
este
impus
de
către
furnizor.
Importanţa
furnizorului
pe
piaţa
produsu-
lui
comandat
este
principalul
motiv
pentru
care
un
cumpărător
ar
putea
avea
dificultăţi
în
refuzarea
obligaţiei
de
vânzare
condiţionată.
(139)
În
evaluarea
puterii
de
piaţă
a
furnizorului
este
impor-
tantă
poziţia
concurenţilor
săi
pe
piaţa
produsului
comandat.
Atât
timp
cât
concurenţii
săi
sunt
suficient
de
numeroşi
şi
puternici,
nu
se
aşteaptă
efecte
anticoncurenţiale
deoarece
cumpărătorii
au
suficiente
alternative
de
cumpărare
a
produsului
comandat
fără
produsul
impus,
cu
excepţia
cazului
în
care
ceilalţi
furnizori
aplică
sisteme
similare
de
vânzare
legată.
În
plus,
barierele
la
intrarea
pe
piaţa
produsului
comandat
sunt
relevante
pentru
determinarea
poziţiei
de
piaţă
a
furnizorului.
Combinarea
vânzării
legate
cu
o
obligaţie
de
nonconcurenţă
în
legătură
cu
produsul
comandat
întăreşte
considerabil
poziţia
furnizorului.
(140)
Puterea
de
cumpărare
este
relevantă
deoarece
cumpărătorilor
importanţi
nu
li
se
poate
impune
cu
uşurinţă
vânzarea
legată,
fără
participarea
acestora
la
eventualele
avan-
taje.
De
aceea,
vânzarea
legată
fără
avantaje
reprezintă
un
risc
în
cazurile
în
care
cumpărătorii
nu
au
putere
de
cumpărare
sem-
nificativă.
(141)
Dacă
sunt
identificate
efecte
anticoncurenţiale
impor-
tante,
exceptarea
în
baza
art.
5
alin.
(2)
din
lege
este
posibilă
cu
condiţia
ca
agentul
economic
să
nu
fie
dominant.
Vânzarea
legată
poate
genera
avantaje
care
derivă
din
producţia
sau
distribuţia
în
comun.
În
cazul
în
care
produsul
impus
nu
este
fabricat
de
către
furnizor,
avantaje
pot
deriva
şi
din
faptul
că
furnizorul
achiziţionează
cantităţi
mari
de
produs
impus.
Pentru
ca
vânzarea
legată
să
fie
exceptată,
trebuie
să
se
demonstreze
că
cel
puţin
o
parte
din
aceste
reduceri
de
cost
sunt
transmise
consumatorului.
De
aceea,
vânzarea
legată
nu
este
exceptată
atunci
când
comer-
ciantul
en
detail
poate
obţine,
în
mod
normal,
acelaşi
produs
sau
produse
similare
în
aceleaşi
condiţii
ori
în
condiţii
mai
bune
decât
cele
oferite
de
furnizorul
care
utilizează
practica
vânzării
legate.
Un
alt
avantaj
poate
apărea
atunci
când
vânzarea
legată
contri-
buie
la
asigurarea
unei
anumite
uniformităţi
şi
standardizări
a
calităţii
[avantajul
descris
la
pct.
(57)
lit.
h)].
Totuşi,
trebuie
să
se
demonstreze
că
avantajele
scontate
nu
pot
fi
realizate
în
aceeaşi
măsură
printr-o
clauză
de
obligare
a
cumpărătorului
în
a
utiliza
sau
revinde
produse
care
satisfac
stan-
dardele
minime
de
calitate,
fără
a-i
cere
acestuia
să
facă
achiziţiile
de
la
furnizor
sau
de
la
un
agent
economic
desemnat
de
acesta.
În
principiu,
obligativitatea
menţinerii
unor
standarde
minime
de
calitate
nu
încalcă
prevederile
art.
5
alin.
(1)
din
lege.
În
cazul
în
care
nu
este
posibilă
formularea
standardelor
minime
de
calitate,
impunerea
de
către
furnizorul
produsului
comandat
a
furnizorilor
de
la
care
cumpărătorul
trebuie
să
facă
achiziţiile
de
produs
impus
nu
încalcă
nici
ea
prevederile
art.
5
alin.
(1)
din
lege,
mai
ales
atunci
când
furnizorul
produsului
comandat
nu
rea-
lizează
un
beneficiu
(financiar)
direct
ca
urmare
a
desemnării
fur-
nizorilor
de
produs
impus.
(142)
Preţurile
supraconcurenţiale
sunt
considerate
efecte
anti-
concurenţiale
prin
ele
însele.
Efectul
de
închidere
a
pieţei
depinde
de
procentul
condiţionat
din
totalul
vânzărilor
de
produs
impus
pe
piaţă.
Pentru
evaluarea
măsurii
în
care
închiderea
pieţei
încalcă
prevederile
art.
5
alin.
(1)
din
lege
este
aplicabilă
analiza
pentru
exclusivitate
de
marcă.
Exceptarea
individuală
a
vânzării
legate
este
improbabilă,
cu
excepţia
cazului
în
care
există
avantaje
clare,
parţial
transmise
consumatorilor.
Exceptarea
este
şi
mai
puţin
probabilă
dacă
vânzarea
legată
se
combină
cu
obligaţia
de
nonconcurenţă,
indiferent
dacă
se
referă
la
produsul
impus
sau
la
cel
comandat.
(143)
Retragerea
exceptării
pe
categorii
este
posibilă
în
cazu-
rile
în
care
vânzarea
legată
nu
aduce
avantaje
sau
dacă
aceste
avantaje
nu
sunt
transmise
consumatorului
[pct.
(141)].
De
ase-
menea,
retragerea
exceptării
pe
categorii
este
posibilă
şi
în
cazul
efectului
cumulativ,
atunci
când
majoritatea
furnizorilor
utilizează
înţelegeri
de
vânzare
legată
similare,
fără
ca
eventualele
avantaje
să
fie
transmise
măcar
parţial
consumatorilor.
2.8.
Preţurile
de
revânzare
recomandate
şi
maxime
(144)
Practica
recomandării
preţului
de
revânzare
sau
cerinţa
ca
revânzătorul
să
respecte
un
preţ
maxim
de
revânzare
este
acoperită
de
categoria
prevăzută
în
regulament,
în
cazul
în
care
cota
de
piaţă
a
furnizorului
nu
depăşeşte
pragul
de
30%.
Principiile
de
mai
jos
vor
fi
urmate
pentru
cazurile
care
depăşesc
pragul
de
mai
sus
şi
pentru
cazurile
de
retragere
a
exceptării
pe
categorii.
(145)
Riscul
cel
mai
important
pentru
concurenţă
al
preţurilor
recomandate
şi
maxime
este
faptul
că
preţul
recomandat
sau
maxim
va
funcţiona
ca
punct
de
referinţă
pentru
revânzători,
putând
fi
practicat
ca
preţ
de
revânzare
de
majoritatea
acestora
sau
de
toţi.
Un
alt
risc
pentru
concurenţă
este
acela
că
preţurile
maxime
sau
recomandate
pot
facilita
înţelegerile
secrete
ilegale
dintre
furnizori.
(146)
Factorul
cel
mai
important
în
evaluarea
eventualelor
efecte
anticoncurenţiale
ale
preţurilor
de
revânzare
maxime
sau
recomandate
este
poziţia
de
piaţă
a
furnizorului.
Cu
cât
este
mai
puternică
această
poziţie,
cu
atât
este
mai
mare
riscul
ca
preţul
de
revânzare
maxim
sau
recomandat
să
conducă
la
o
aplicare
mai
mult
sau
mai
puţin
uniformă
a
acelui
nivel
de
preţ
de
către
revânzători.
Revânzătorii
pot
considera
riscantă
abaterea
de
la
ceea
ce
se
percepe
a
fi
preţul
de
revânzare
preferat
al
unui
furnizor
atât
de
important.
În
aceste
condiţii
practica
impunerii
preţului
de
revânzare
maxim
sau
a
recomandării
unui
preţ
de
revânzare
poate
contraveni
art.
5
alin.
(1)
din
lege,
atât
timp
cât
această
practică
conduce
la
o
uniformitate
a
preţului.
(147)
Al
doilea
factor
foarte
important
în
evaluarea
efectelor
anticoncurenţiale
ale
practicii
preţurilor
maxime
şi
recomandate
este
poziţia
pe
piaţă
a
concurenţilor.
Mai
ales
într-un
oligopol
îngust
utilizarea
sau
publicarea
preţurilor
maxime
ori
recomandate
poate
facilita
înţelegerile
secrete
ilegale
dintre
furnizori
prin
schim-
bul
de
informaţii
cu
privire
la
nivelul
de
preţ
preferat
şi
prin
redu-
cerea
posibilităţii
de
micşorare
a
preţurilor
de
revânzare.
Practica
impunerii
preţului
de
revânzare
maxim
sau
a
recomandării
preţului
care
are
astfel
de
efecte
contravine
şi
ea
art.
5
alin.
(1)
din
lege.
2.9.
Alte
restricţionări
verticale
(148)
Restricţionările
verticale
de
mai
sus
şi
combinaţiile
aces-
tora
reprezintă
doar
o
selecţie.
Restricţionările
verticale
şi
com-
binaţiile
neprezentate
în
aceste
instrucţiuni
vor
fi
tratate
în
conformitate
cu
aceleaşi
principii,
cu
ajutorul
aceloraşi
reguli
gene-
rale
şi
cu
accentuarea/identificarea
aceloraşi
efecte
asupra
pieţei.
CAPITOLUL
V
Aspecte
cu
privire
la
definirea
pieţei
şi
la
calculul
cotei
de
piaţă
1.
Definirea
pieţei
relevante
(149)
Principiile
folosite
de
Consiliul
Concurenţei
în
definirea
pieţei
relevante
sunt
prezentate
în
„Instrucţiunile
cu
privire
la
defi-
nirea
pieţei
relevante,
în
scopul
stabilirii
părţii
substanţiale
de
piaţă",
publicate
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr.
57
bis
din
4
aprilie
1997.
În
acest
capitol
vor
fi
prezentate
numai
elemente
specifice
restricţionărilor
verticale.
2.
Elemente
de
definire
a
pieţei
relevante
şi
de
calcul
al
cotei
de
piaţă
pentru
pragul
de
30%
prevăzut
în
„Regulamentul
privind
aplicarea
art.
5
alin.
(2)
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996
în
cazul
înţelegerilor
ver-
ticale"
(150)
În
aplicarea
regulamentului,
cota
de
piaţă
a
furnizorului
reprezintă
cota
acestuia
pe
piaţa
relevantă
(a
produsului
şi
geo-
grafică)
în
care
vinde
cumpărătorilor
săi.
În
exemplul
prezentat
la
pct.
(152)
aceasta
este
piaţa
A.
Piaţa
produsului
depinde,
în
primul
rând,
de
substituibilitatea
din
perspectiva
cumpărătorului.
În
situaţia
în
care
produsul
furni-
zat
este
folosit
ca
input
în
fabricarea
altor
produse
şi
nu
este
identificabil
în
produsul
final,
piaţa
produsului
este
determinată
de
preferinţele
cumpărătorilor
direcţi.
Clienţii
acestora
nu
au
preferinţe
deosebite
faţă
de
inputurile
utilizate
de
cumpărători.
În
principiu,
restricţionările
verticale
convenite
între
furnizor
şi
cumpărătorul
de
inputuri
se
referă
doar
la
vânzarea
şi
cumpărarea
produsului
intermediar,
iar
nu
la
vânzarea
produsului
rezultant.
În
cazul
distribuţiei
produselor
finale
substituibilitatea
acestora
din
punctul
de
vedere
al
cumpărătorilor
direcţi
este
în
mod
incon-
testabil
influenţată
sau
determinată
de
preferinţele
consumatorilor
finali.
În
plus,
restricţionările
verticale
privind
nivelul
distribuţiei
nu
privesc
numai
comercializarea
produselor
între
furnizor
şi
cumpărător,
ci
si
revânzarea
acestora.
Pentru
că,
în
general,
for-
mele
de
distribuire
diverse
concurează
între
ele,
piaţa
nu
se
defineşte
în
funcţie
de
forma
de
distribuţie
folosită.
De
asemenea,
este
uzual
ca
furnizorul
să
vândă
un
întreg
portofoliu
de
produse,
caz
în
care
portofoliul
de
produse
poate
constitui
piaţa
relevantă
a
produsului
atunci
când
portofoliile
şi
nu
produsele
individuale
sunt
privite
de
către
cumpărător
ca
substituibile.
În
cazul
în
care
cumpărătorii
de
pe
piaţa
A
sunt
cumpărători
profesionişti,
piaţa
geografică
este
de
obicei
mai
mare
decât
piaţa
pe
care
produsul
este
revândut
consumatorilor
finali.
Adesea,
aceasta
duce
la
defi-
nirea
unor
pieţe
naţionale
sau
a
unor
pieţe
geografice
mai
largi.
(151)
În
cazul
înţelegerilor
verticale
convenite
între
o
societate
de
comercianţi
en
detail
şi
membrii
acesteia,
asociaţia
este
în
poziţia
de
furnizor
şi
trebuie
luată
în
calcul
cota
de
piaţă
a
aces-
teia
ca
furnizor.
(152)
În
cazul
vânzării
exclusive,
cota
de
piaţă
a
cumpărătoru-
lui
este
cota
realizată
din
însumarea
tuturor
achiziţiilor
de
pe
piaţa
relevantă
de
achiziţii.
În
exemplul
de
mai
jos,
aceasta
este,
de
asemenea,
piaţa
A.
(153)
În
cazul
în
care
o
înţelegere
verticală
implică
3
părţi,
fiecare
operând
la
niveluri
diferite
de
comercializare,
cotele
de
piaţă
ale
acestora
trebuie
să
fie
sub
pragul
de
30%
în
cazul
fiecărui
nivel
implicat,
pentru
ca
înţelegerea
verticală
să
benefici-
eze
de
exceptare
pe
categorii.
(154)
În
cazul
în
care
un
furnizor
utilizează
aceeaşi
înţelegere
verticală
în
scopul
cumpărării,
vânzării
sau
revânzării
unui
porto-
foliu
de
produse,
unele
produse
pot
îndeplini,
din
punctul
de
vedere
al
pragului
de
30%
cotă
de
piaţă,
condiţiile
de
exceptare
pe
categorii,
iar
alte
produse
nu.
Produsele
care
deţin
o
cotă
de
piaţă
mai
mică
de
30%
vor
fi
tratate
în
contextul
exceptării
pe
categorii,
iar
cele
care
deţin
cote
de
piaţă
ce
depăşesc
30%
vor
fi
tratate
în
contextul
exceptării
individuale.
(155)
În
cazul
unui
agent
economic
controlat
în
comun,
mem-
bru
al
grupului
furnizorului
sau
cumpărătorului,
astfel
cum
acesta
este
definit
în
„Instrucţiunile
cu
privire
la
calculul
cifrei
de
afaceri
în
cazurile
de
comportament
anticoncurenţial,
prevăzute
la
art.
5
şi
6
din
Legea
concurenţei
nr.
21/1996,
şi
în
cazurile
de
concen-
trare
economică",
cota
de
piaţă
deţinută
de
acesta
se
va
distribui
în
mod
proporţional
între
agenţii
economici
care
deţin
controlul
în
comun.
(156)
În
cazul
în
care
furnizorul
produce
atât
echipamentul
ori-
ginal,
cât
şi
piesele
de
schimb
pentru
acesta,
furnizorul
va
fi
ade-
sea
singurul
sau
cel
mai
important
furnizor
al
pieţei
derivate
pentru
reparaţii
şi
piese
de
schimb.
Această
situaţie
se
poate
întâlni
şi
în
cazul
în
care
furnizorul
(producătorul
echipamentului
original)
subcontractează
producţia
pieselor
de
schimb.
Piaţa
rele-
vantă
se
poate
defini
ca
piaţa
echipamentului
original,
incluzând
şi
piesele
de
schimb
sau,
separat,
o
piaţă
a
echipamentului
origi-
nal
şi
o
piaţă
a
pieselor
de
schimb,
în
funcţie
de
circumstanţele
specifice
cazului,
cum
ar
fi
efectele
restricţionărilor
implicate,
durata
de
viaţă
a
echipamentului
şi
importanţa
costurilor
implicate
de
reparaţii
sau
înlocuiri.
(157)
În
cazul
înţelegerilor
verticale
care,
pe
lângă
furnizarea
produselor
care
fac
obiectul
acordului,
conţin
şi
prevederi
referi-
toare
la
drepturile
de
proprietate
intelectuală,
cum
ar
fi
prevederi
referitoare
la
utilizarea
mărcii
comerciale
a
furnizorului,
care
ajută
cumpărătorul
în
comercializarea
produselor
care
fac
obiectul
acor-
dului,
cota
de
piaţă
a
funizorului
pe
piaţa
pe
care
acesta
comer-
cializează
produsele
care
fac
obiectul
acordului
este
decisivă
pentru
aplicarea
prevederilor
regulamentului.
În
cazul
francizei,
în
care
francizorul
nu
furnizează
produse
în
vederea
revânzării,
ci
un
pachet
de
servicii
combinate
cu
preve-
deri
referitoare
la
drepturile
de
proprietate
intelectuală
formând
metoda
de
afaceri
francizată,
francizorul
trebuie
să
ţină
seama
de
cota
sa
de
piaţă
ca
furnizor
al
metodei
de
afaceri.
În
acest
scop
francizorul
trebuie
să
îşi
calculeze
cota
de
piaţă
deţinută
pe
piaţa
pe
care
este
exploatată
metoda
de
afaceri,
care
este
piaţa
pe
care
beneficiarul
exploatează
metoda
de
afaceri
pentru
furnizarea
de
produse
şi
servicii
către
consumatorii
finali.
Francizorul
îşi
va
calcula
cota
de
piaţă
în
funcţie
de
valoarea
vânzării
produselor
sau
serviciilor
realizate
de
către
beneficiarul
său
pe
piaţa
respec-
tivă.
Concurenţii
de
pe
această
piaţă
pot
fi
furnizori
ai
altor
metode
de
afaceri
francizate,
dar
şi
furnizori
de
produse
sau
ser-
vicii
substituibile,
comercializate
în
afara
unor
sisteme
de
franciză.
În
plus,
în
cazul
unei
pieţe
a
serviciilor
fast-food,
de
exemplu,
francizorul
operând
pe
această
piaţă
îşi
va
calcula
cota
de
piaţă
pe
baza
vânzărilor
realizate
de
beneficiarul
său.
Dacă
francizorul
furnizează
şi
anumite
inputuri,
cum
ar
fi
carne
sau
condimente,
francizorul
trebuie
să
îşi
calculeze
cota
sa
deţinută
pe
piaţa
pe
care
aceste
produse
sunt
vândute.
(158)
În
cazul
distribuţiei
duale
de
produse
finale,
în
care
fabricantul
produselor
finale
acţionează
şi
ca
distribuitor
pe
piaţă,
definirea
pieţei
şi
calculul
cotei
de
piaţă
vor
include
produsele
vândute
de
către
producător
şi
de
către
concurenţii
acestuia
prin
distribuitorii
şi
agenţii
integraţi
(care
fac
parte
din
grupul
fiecăruia).
(159)
Producţia
internă,
care
reprezintă
fabricarea
de
produse
intermediare
pentru
folosinţă
proprie,
poate
fi
foarte
importantă
într-o
analiză
concurenţială,
reprezentând
o
constrângere
concu-
renţială
sau
accentuând
poziţia
pe
piaţă
a
agentului
economic.
Oricum,
producţia
internă
nu
va
fi
luată
în
considerare
la
definirea
pieţei
relevante
şi
la
calcularea
cotei
de
piaţă
pentru
produsele
şi
serviciile
intermediare.
3.
Elemente
de
definire
a
pieţei
relevante
şi
de
calcul
al
cotei
de
piaţă
pentru
cazurile
individuale
(160)
În
evaluarea
individuală
a
înţelegerilor
verticale
vor
tre-
bui
investigate
pieţe
suplimentare
pieţei
relevante
definite
pentru
aplicarea
regulamentului.
O
înţelegere
verticală
poate
afecta
şi
pieţele
din
aval,
pe
lângă
piaţa
furnizorului
şi
cumpărătorului.
Astfel,
în
cazurile
individuale
vor
fi
examinate
toate
pieţele
relevante,
de
la
fiecare
nivel
de
comercializare,
afectate
de
restricţionările
verticale,
după
cum
urmează:
a)
pentru
„produsele
şi
serviciile
intermediare"
încorporate
de
către
cumpărător
în
propriul
produs
sau
serviciu,
restricţionările
verticale
afectează,
în
general,
doar
piaţa
dintre
furnizor
şi
cumpărător.
De
exemplu,
o
obligaţie
de
nonconcurenţă
impusă
cumpărătorului
poate
obstrucţiona
alţi
furnizori,
dar
nu
conduce
la
reducerea
concurenţei
din
aval,
la
nivelul
comercializării
en
detail.
Totuşi,
în
cazul
vânzării
exclusive,
poziţia
cumpărătorului
pe
piaţa
din
aval
este
relevantă,
deoarece
comportamentul
obstrucţionist
al
cumpărătorului
poate
avea
efecte
negative
apreciabile
în
cazul
în
care
acesta
are
putere
pe
piaţa
din
aval;
b)
pentru
„produsele
finale"
o
analiză
limitată
la
piaţa
dintre
furnizor
şi
cumpărător
este
puţin
probabil
să
fie
suficientă
atât
timp
cât
restricţionările
verticale
pot
reduce
concurenţa
inter-
şi/sau
intra-marcă
pe
piaţa
revânzării,
care
este
o
piaţă
aflată
în
avalul
pieţei
cumpărătorului.
De
exemplu,
distribuţia
exclusivă
poate
conduce
nu
numai
la
închiderea
pieţei
dintre
furnizor
şi
cumpărător,
ci,
mai
ales,
la
reducerea
concurenţei
intra-marcă
în
teritoriile
de
revânzare
ale
distribuitorilor.
Piaţa
revânzării
este
importantă
în
special
în
cazul
în
care
cumpărătorul
este
un
comerciant
en
detail.
O
obligaţie
de
nonconcurenţă
convenită
între
un
producător
şi
un
comerciant
angro
poate
înlătura
acest
comerciant
angro
vis-a-vis
de
alţi
producători,
dar
este
puţin
probabil
ca
această
obligaţie
să
ducă
la
o
reducere
a
concurenţei
de
la
nivelul
de
comercializare
en
detail.
Aceeaşi
înţelegere
convenită
cu
un
comerciant
en
detail
conduce
şi
la
reducerea
concurenţei
de
la
nivelul
en
detail
pe
piaţa
revânzării;
c)
în
cazul
evaluării
individuale
a
unei
„pieţe
a
pieselor
de
schimb",
piaţa
relevantă
poate
fi
definită
ca
piaţa
echipamentului
original
sau
piaţa
pieselor
de
schimb,
în
funcţie
de
circumstanţele
specifice
cazului.
În
orice
caz,
situaţia
pieţei
pieselor
de
schimb
va
fi
evaluată
ţinându-se
seama
de
piaţa
echipamentului
original.
O
poziţie
mai
puţin
importantă
pe
piaţa
echipamentului
original
reduce
în
mod
normal
eventualele
efecte
anticoncurenţiale
asupra
pieţei
pieselor
de
schimb.
Text preluat automat de pe legislatie.just.ro. Verifică mereu forma consolidată oficială înainte de a te baza pe acest text în scop juridic.