Acasă › Legislație › Ordin
ORDIN 93 23/07/1998
ORDIN nr. 93 din 23 iulie 1998
pentru aprobarea instrucţiunilor tehnice elaborate în vederea aplicării unitare a dispoziţiilor Legii minelor nr. 61/1998
EMITENT
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 330 bis din 1 septembrie 1998
O
R
D
I
N
pentru
aprobarea
instrucţiunilor
tehnice
elaborate
în
vederea
aplicării
unitare
a
dispoziţiilor
Legii
minelor
nr.
61/1998
Preşedintele
Agenţiei
Naţionale
pentru
Resurse
Minerale,
având
în
vedere
prevederile
art.
40
alin.
1
lit.
k)
din
Legea
minelor
nr.
61/1998,
în
temeiul
prevederilor
Hotărârii
Guvernului
nr.
221/1995
privind
organizarea
şi
funcţionarea
Agenţiei
Naţionale
pentru
Resurse
Minerale,
cu
modificările
ulterioare,
emite
următorul
ordin:
Art.
1.
-
Se
aprobă
următoarele
instrucţiuni
tehnice
elaborate
în
vederea
aplicării
unitare
a
dispoziţiilor
Legii
minelor
nr.
61/1998:
1.
Conţinutul-cadru
al
studiului
de
fezabilitate;
2.
Conţinutul-cadru
al
documentaţiilor
de
evaluare
a
resur-
selor
minerale
şi
a
rezervelor
de
substanţe
minerale
utile;
3.
Conţinutul-cadru
al
documentaţiilor
tehnice
pentru
delimitarea
şi
fundamentarea
perimetrelor
de
prospec-
ţiune/explorare
pentru
substanţe
minerale
utile;
4.
Conţinutul-cadru
al
documentaţiilor
tehnice
pentru
delimitarea
şi
fundamentarea
perimetrelor
de
dezvoltare-
exploatare
pentru
resurse
minerale;
5.
Conţinutul-cadru
al
documentaţiilor
tehnice
pentru
fun-
damentarea
şi
instituirea
perimetrelor
de
protecţie
hidro-
geologică
pentru
zăcăminte
de
ape
subterane,
de
nămoluri
şi
turbe
terapeutice;
6.
Conţinutul-cadru
al
planului
de
dezvoltare
a
exploată-
rii
miniere;
7.
Permisul
de
exploatare;
8.
Clasificarea
şi
evaluarea
resurselor
minerale/rezerve-
lor
de
substanţe
minerale
solide.
Art.
2.
-
Prezentele
instrucţiuni
tehnice
intră
în
vigoare
la
data
publicării
lor
în
Monitorul
Oficial
al
României.
Art.
3.
-
Documentaţiile
tehnice
anterioare
îşi
menţin
valabilitatea
pe
termen
limitat,
urmând
a
fi
revizuite
con-
form
prevederilor
prezentelor
instrucţiuni
tehnice.
Durata
valabilităţii
se
va
stabili
prin
actele
de
concesionare
a
acti-
vităţilor
miniere.
Art.
4.
-
Pentru
activităţile
miniere
proiectate
a
fi
reali-
zate
în
perimetre
noi
ce
vor
fi
concesionate
aplicarea
pre-
vederilor
prezentelor
instrucţiuni
tehnice
este
obligatorie.
Art.
5.
-
Compartimentele
de
resort
din
cadrul
Agenţiei
Naţionale
pentru
Resurse
Minerale
şi
agenţii
economici
din
industria
minieră
şi
geologie
vor
aduce
la
îndeplinire
preve-
derile
prezentului
ordin.
Preşedintele
Agenţiei
Naţionale
pentru
Resurse
Minerale,
Mihail
Ianăş
Bucureşti,
23
iulie
1998.
Nr.
93.
AGENŢIA
NAŢIONALĂ
PENTRU
RESURSE
MINERALE
CONŢINUTUL-CADRU
AL
STUDIULUI
DE
FEZABILITATE
Instrucţiunea
tehnică
nr.
85-01/1998
Obiectul
studiului
I.
Prezentarea
generală
a
agentului
economic
1.
localizare,
infrastructură;
2.
istoricul
şi
actele
juridice
ale
agentului
economic;
3.
documentaţii
care
stau
la
baza
întocmirii
studiului;
4.
date
privind
capacitatea
financiară
şi
tehnică
a
agen-
tului
economic.
II.
Situaţia
resurselor
minerale/rezervelor
1.
situaţia
resurselor
minerale;
2.
condiţii
tehnico-economice
de
valorificare.
2.1.
Condiţii
de
zăcământ
a)
aşezarea,
forma
şi
dimensiunile
corpurilor,
zăcăminte-
lor
de
substanţe
minerale
utile;
b)
grosimea
minimă
a
corpurilor
de
substanţe
minerale
utile;
c)
grosimea
maximă
a
intercalaţiilor
sterile
sau
extinde-
rea
maximă
a
zonelor
sterile
sau
necorespunzătoare
calita-
tiv;
d)
adâncimea
maximă
de
exploatare
la
zi
şi
în
subte-
ran;
e)
proprietăţile
fizico-mecanice
ale
minereului
şi
rocilor
înconjurătoare;
f)
cantitatea
minimă
a
resurselor
minerale
identificate,
măsurate
şi/sau
indicate,
a
celor
valorificabile
conjuctural
sau
potenţial;
g)
coeficientul
de
decopertare
maxim
pentru
zăcămintele
exploatate
la
zi;
h)
coeficientul
de
mineralizare
minim
pe
unitate
de
cal-
cul,
în
cazul
existenţei
intercalaţiilor
sterile
care
nu
pot
fi
conturate,
dar
care
pot
fi
excluse
în
procesul
de
exploa-
tare;
i)
condiţiile
hidrogeologice
ale
formaţiunilor
acvifere,
raportul
lor
cu
grosimea
şi
cu
caracteristicile
rocilor
din
cul-
cuşul
şi
acoperişul
fiecărui
corp
de
substanţe
minerale
utile;
j)
alte
condiţii
naturale
care
pot
influenţa
negativ
valorifi-
carea
substanţei
minerale
utile.
2.2.
Condiţii
de
calitate
şi
tehnologice
a)
conţinutul
mediu
minim
sau
limita
de
exploatabilitate;
b)
conţinutul
mediu
maxim
în
cenuşă
la
combustibilul
anhidru,
pentru
cărbuni;
c)
conţinuturi
minime
limită
în
componenţi
utili
echiva-
lenţi,
pentru
conturarea
rezervelor
exploatabile
dovedite
şi/sau
probabile,
respectiv
ale
resurselor
măsurate
şi
ale
celor
valorificabile
conjunctural
şi/sau
potenţial;
d)
conţinuturile
medii
minime
limită
în
component
util
echivalent
pe
unitatea
de
calcul,
pentru
rezervele
exploata-
bile
dovedite
şi
probabile,
pentru
cele
identificate,
măsurate
şi/sau
indicate
şi
valorificabile
conjunctural
şi
potenţial;
e)
coţinutul
mediu
maxim
în
componenţi
dăunători
pe
unitatea
de
calcul;
f)
conţinutul
mediu
minim
în
elemente
auxiliare
valorifi-
cabile;
g)
conţinutul
mediu
în
componenţi
utili
al
intercalaţiilor
sterile
şi/sau
al
rocilor
din
imediata
vecinătate
a
corpului
mineralizat
din
culcuşul
şi
acoperişul
acestuia;
h)
conţinutul
mediu
minim
în
component
util
echivalent
pe
totalul
rezervelor
şi
al
resurselor
minerale
evaluate;
i)
condiţii
limitative
din
punct
de
vedere
tehnologic;
j)
criterii
de
separare
a
sorturilor
industriale
de
sub-
stanţe
minerale
utile;
k)
randamentul
sau
coeficientul
de
extracţie;
l)
pierderi
de
exploatare
şi
diluţii;
m)
la
zăcămintele
tabulare
de
minereuri
metalifere
şi
de
substanţe
nemetalifere
cu
grosimea
mai
mică
decât
lăţimea
minimă
exploatabilă,
în
locul
grosimii
minime
şi
al
conţinu-
turilor
medii
minime
pe
unitatea
de
calcul,
pentru
rezervele
exploatabile
dovedite
şi
probabile,
pentru
cele
identificate,
măsurate
şi/sau
indicate
şi
cele
valorificabile
conjunctural
şi
potenţial
se
va
stabili
puterea
minimă.
Puterea
se
defineşte
ca
fiind
produsul
dintre
grosime
şi
conţinut;
n)
condiţiile
de
calitate
pentru
majoritatea
rocilor
utile
sunt
cele
stabilite
prin
standarde
de
stat
şi
prin
norme.
De
precizat
că
prevederile
acestor
acte
normative
se
referă
la
producţia-marfă.
Ca
urmare,
ori
de
câte
ori
este
necesar,
condiţiile
calitative
prevăzute
în
standarde
sau
în
norme
se
vor
reevalua
la
condiţiile
de
zăcământ,
ţinându-se
seama
de
modificarea
calităţii
substanţei
minerale
utile
în
procesul
de
exploatare.
2.3.
Rezerve
de
substanţe
minerale
utile
a)
coeficienţii
de
transformare
a
resurselor
minerale
în
rezerve;
b)
situaţia
rezervelor
pe
sorturi
industriale,
pe
corpuri
de
substanţe
minerale
utile,
pe
zăcământ
sau
perimetru,
clasi-
ficate
în
categorii;
c)
variante
cu
calculul
rezervelor;
d)
analiza
gradului
de
precizie
a
evaluărilor
cantitative
şi
calitative
ale
rezervelor
substanţelor
minerale
utile,
fie
direct,
prin
metode
statistice
şi
geostatistice,
fie
prin
com-
pararea
rezultatelor
obţinute
prin
îndesirea
reţelei
lucrărilor
ori
prin
compararea
rezervelor
de
substanţe
minerale
utile
cu
rezultatele
probelor
tehnologice,
ale
exploatărilor
experi-
mentale
sau
ale
exploatării
curente;
interpretarea
rezultate-
lor
analizelor
de
control
intern,
extern
şi
ale
probelor
excepţionale;
e)
justificarea
clasificării
în
categorii
a
rezervelor
calcu-
late
pe
unităţi
de
calcul,
sorturi
industriale,
perimetre,
zăcă-
mânt;
f)
evoluţia
şi
mişcarea
resurselor
minerale/rezervelor,
comparativ
cu
cele
luate
în
evidenţă
anterior;
g)
justificarea
modificărilor
survenite
pentru
fiecare
uni-
tate
de
calcul
şi
gruparea
lor
în
funcţie
de
principalele
cauze
care
le-au
determinat:
extracţie,
pierderi,
identificări,
promovări
şi
retrogradări,
recalculări
datorate
modificărilor
parametrilor
de
calcul
şi
scoateri
din
evidenţă
(abandonări).
III.
Indicatori
tehnico-economici
privind
deschiderea,
pregătirea
şi
exploatarea
1.
propuneri
privind
metodele
de
deschidere,
pregătire
şi
exploatare;
2.
analiza
economică
a
metodelor
de
deschidere,
pre-
gătire
şi
exploatare;
3.
alegerea
metodei
de
exploatare;
4.
structura
capitalului,
volumul
investiţiilor;
5.
structura
costurilor
în
funcţie
de
soluţiile
tehnice
alese;
6.
costuri
de
mediu;
7.
valoarea
reactualizată
a
investiţiilor;
8.
rata
internă
de
rentabilitate;
9.
concluzii
privind
rentabilitatea
exploatării.
IV.
Capacităţi
de
producţie
şi
structura
acesteia
V.
Situaţia
personalului
şi
cheltuieli
cu
munca
vie
VI.
Analiza
produselor
şi
a
pieţei
1.
produse
şi
servicii;
2.
activitate
internă
şi
export;
3.
studii
de
piaţă;
4.
clienţi;
5.
distribuţia
produselor;
6.
promovare
şi
concurenţă.
VII.
Analiza
de
risc
(subvenţii)
VIII.
Organizare
şi
management
IX.
Concluzii
(indicatorii
tehnico-economici
şi
financiari
pe
varianta
propusă)
Anexe
la
text
Anexele
la
text
vor
cuprinde
documentaţiile
şi
materia-
lele
necesare
pentru
justificarea,
completarea
şi
detalierea
datelor
prezentate
în
studiu,
astfel:
AGENŢIA
NAŢIONALĂ
PENTRU
RESURSE
MINERALE
1.
documentaţia
cu
calculul
resurselor
minerale/rezervelor;
2.
documentaţia
tehnică
pentru
delimitarea
şi
fundamen-
tarea
perimetrului
de
exploatare;
3.
documentaţia
de
instituire
a
pilierilor
de
siguranţă,
dacă
este
cazul;
4.
tabele
centralizatoare
cu
rezervele
calculate
pe
sor-
turi
industriale,
corpuri
de
substanţă
minerală
utilă,
pe
peri-
metre
şi
zăcământ,
clasificate
în
categorii;
5.
tabele
cu
calculul
resurselor
minerale
imobilizate
în
pilieri;
6.
tabel
centralizator
cu
indicatorii
tehnico-economici
pe
unitate
de
calcul,
sort
industrial,
corp
de
substanţă
mine-
rală
utilă,
perimetru,
zăcământ;
7.
alte
tabele
(grad
de
confirmare
calitativ-cantitativ,
grad
de
oxidare
etc.).
Materiale
grafice
Planuri/elevaţii
geologico-miniere
cu
situaţia
rezervelor
de
substanţe
minerale
utile,
care
cuprind
conturul
acestora
pe
unităţi
de
calcul,
corpuri
de
substanţe
minerale
utile,
zăcă-
mânt,
la
scara
1:1.000,
1:2.000
sau
1:5.000.
NOTĂ:
Prezentele
norme
de
conţinut
sunt
aplicabile
şi
la
elabo-
rarea
studiilor
de
prefezabilitate.
CONTINUTUL-CADRU
AL
DOCUMENTAŢIILOR
DE
EVALUARE
A
RESURSELOR
MINERALE
ŞI
A
REZERVELOR
DE
SUBSTANŢE
MINERALE
UTILE
Instrucţiunea
tehnică
nr.
85-02/1998
Documentaţiile
de
evaluare
a
resurselor
minerale
şi
a
rezervelor
de
substanţe
minerale
utile
solide
sunt
constituite
din
text,
anexe
la
text
şi
din
materiale
grafice
şi
sunt
anexă
la
Studiul
de
fezabilitate.
A.
Textul
documentaţiilor
Textul
documentaţiilor
de
evaluare
a
resurselor
minerale
şi
a
rezervelor
de
substanţe
minerale
utile
va
cuprinde,
de
regulă,
o
introducere
şi
capitolele:
Geologia
regiunii,
Metodica
de
cercetare
folosită,
Geologia
zăcământului,
Hidrogeologia
zăcământului,
Caracterizarea
calitativă
a
sub-
stanţei
minerale
utile,
Informaţii
cu
privire
la
condiţiile
teh-
nico-economice
de
exploatare,
preparare
sau
prelucrare
şi
de
valorificare
a
substanţei
minerale
utile,
Evaluarea
resur-
selor
minerale
şi
a
rezervelor
de
substanţe
minerale
utile,
Concluzii.
Introducere
Partea
introductivă
a
documentaţiei
va
cuprinde,
succint,
date
cu
privire
la:
-
obiectul
şi
scopul
documentaţiei;
-
date
de
geografie
fizică
şi
economică;
-
localizarea
administrativă
a
zăcământului
sau
a
peri-
metrului;
-
obiectul
şi
scopul
lucrărilor
geologice
executate
şi
ipotezele
geologice
care
au
stat
la
baza
proiectării
şi
exe-
cutării
lor;
-
perioada
în
care
s-au
executat
lucrările,
volumul
fizic
şi
valoric
al
acestora;
-
evoluţia
cercetărilor
geologice
şi
a
exploatării;
-
situaţia
resurselor
minerale
şi
a
rezervelor
de
sub-
stanţe
minerale
utile
evaluate
şi
luate
în
evidenţă
anterior
şi
a
celor
evaluate
în
documentaţie.
CAPITOLUL
I
Geologia
regiunii
Se
va
preciza
unitatea
structurală
majoră
în
care
se
situează
zăcământul
şi
se
va
face
o
descriere
succintă
a
stratigrafiei,
petrografiei,
tectonicii
şi
a
evoluţiei
geologice
a
regiunii,
astfel:
-
stratigrafia:
succesiunea
formaţiunilor
geologice,
limite
geologice,
repere
stratigrafice,
scurtă
caracterizare
litologică;
-
tectonica:
descrierea
structurii,
accidente
tectonice
majore,
fazele
în
care
acestea
au
avut
loc;
-
alte
substanţe
minerale
utile
cunoscute
în
regiune.
CAPITOLUL
II
Metodica
de
cercetare
folosită
Se
vor
prezenta
metodica
lucrărilor
de
cercetare
şi
modul
de
obţinere
a
datelor
de
cunoaştere
din
zăcământ,
astfel:
-
metodica
de
cercetare
folosită:
prospecţiuni
geolo-
gice,
geochimice,
geofizice,
lucrări
de
explorare
generală,
detaliată,
precum
şi
de
exploatare,
motivarea
metodicii
de
cercetare
aplicate;
-
lucrările
de
cercetare
executate;
-
motivarea
distanţelor
dintre
lucrările
de
cercetare;
-
devierile
sondelor,
recuperare
în
util
şi
steril;
-
lucrările
executate
în
zăcământ,
care
nu
au
fost
luate
în
considerare
în
calculul
resurselor
minerale
şi
al
rezervelor
de
substanţe
minerale
utile,
şi
motivarea
exclu-
derii
lor;
-
metodologia
de
probare,
numărul,
locul,
caracterul
reprezentantiv
al
probelor,
prelucrarea
lor,
felul
analizelor
şi
determinărilor
(mineralogice,
petrografice,
paleontologice,
chimice,
fizico-mecanice
etc.).
CAPITOLUL
III
Geologia
zăcământului
Acest
capitol
se
va
elabora
pe
baza
datelor
obţinute
în
lucrările
de
prospecţiune,
explorare
şi
de
exploatare
şi
va
cuprinde:
-
stratigrafia:
descrierea
detaliată
a
formaţiunilor
cerce-
tate,
împărţite
în
subunităţi,
în
ordinea
formării
lor,
din
punct
de
vedere
litologic,
mineralogic
şi
paleontologic;
-
petrografia:
descrierea
detaliată
a
formaţiunilor
sedi-
mentare,
metamorfice
sau
eruptive
în
care
este
localizat
zacământul
sau
care
au
legătură
genetică
cu
acesta.
Descrierea
va
cuprinde
structura,
textura,
compoziţia
mine-
ralogică,
zonele
de
metamorfism
etc.;
-
tectonica:
descrierea
detaliată
şi
caracterizarea
com-
pletă
a
structurii
în
care
este
cuprins
zăcământul,
cu
evi-
denţierea
direcţiei
şi
înclinării
straturilor,
cutelor,
faliilor,
săriturilor
faliilor
şi
blocurilor
tectonice;
-
regimul
gazo-dinamic;
-
substanţa
minerală
utilă:
compoziţia
chimică,
minera-
logică
şi
petrografică,
parageneza,
structura
şi
textura
sub-
stanţei
minerale
utile,
forma
şi
poziţia
corpurilor
de
substanţă
minerală
utilă,
natura
limitelor
acestora,
variaţia
principalelor
caracteristici
ale
zăcământului
cu
privire
spe-
cială
asupra
conturului
şi
grosimii,
descrierea
petrografică
a
rocilor
din
culcuş
şi
acoperiş;
-
geneza:
descrierea
condiţiilor
şi
proceselor
geologice
care
au
dus
la
formarea
zăcământului.
CAPITOLUL
IV
Hidrogeologia
zăcământului
Acest
capitol
se
va
elabora
în
măsura
în
care
constituie
o
problemă
pentru
valorificarea
zăcământului.
În
cazul
în
care
apar
probleme
legate
de
condiţiile
hidrogeologice,
documentaţia
va
cuprinde:
-
metodica
cercetărilor
hidrogeologice,
lucrările
execu-
tate
şi
motivarea
distanţelor
dintre
lucrări;
-
formaţiunile
acvifere,
caracteristicile
lor:
număr,
gro-
sime,
adâncime,
poziţie
faţă
de
zăcământ,
alcătuire
litolo-
gică,
granulaţie,
conţinut
în
argilă,
prezenţa
gazelor
etc.;
-
parametrii
hidrogeologici:
porozitate,
coeficient
de
fil-
traţie,
coeficient
de
cedare,
debit,
presiune,
nivel
hidrostatic,
direcţie
de
curgere
etc.;
-
sursa
de
alimentare
a
formaţiunilor
acvifere;
-
nivelul
apelor
freatice
stabilit
cu
ajutorul
forajelor
şi
al
puţurilor;
-
posibilităţile
de
asecare
pe
baza
rezultatelor
obţinute
în
cercetările
experimentale;
-
concluzii
privind
gradul
de
cunoaştere
a
condiţiilor
hidrogeologice.
CAPITOLUL
V
Caracterizarea
calitativă
a
substanţei
minerale
utile
Acest
capitol
se
va
elabora
pe
baza
rezultatelor
analize-
lor
şi
determinărilor
de
laborator
şi
tehnologice,
obţinute
pe
materialul
recoltat
din
lucrările
executate
până
la
data
la
care
se
calculează
resursele
minerale
şi
rezervele
de
sub-
stanţe
minerale
utile,
astfel:
-
compoziţia
mineralogică
şi
petrografică
exprimată
în
procente,
variaţia
acesteia
în
cuprinsul
zăcământului
pe
direcţie
şi
înclinare;
mărimea
granulelor
mineralelor
utile
şi
gradul
de
concreştere
a
acestora
cu
minerale
nevalorifica-
bile;
etapele
de
depunere
sau
de
formare
a
mineralelor
utile,
fenomene
de
alterare;
-
compoziţia
chimică
exprimată,
după
caz,
în
procente
sau
g/t,
variaţia
acesteia
în
cuprinsul
zăcământului
pe
direcţie
şi
înclinare,
insistându-se
asupra
componenţilor
utili
principali
şi
pe
accesoriile
valorificabile,
precum
şi
asupra
componenţilor
dăunători,
pentru
fiecare
corp
de
substanţă
minerală
utilă;
-
compoziţia
chimică
se
prezintă
detaliat
numai
pentru
substanţele
minerale
utile
din
care
se
valorifică
anumiţi
componenţi
sau
pentru
substanţele
a
căror
valorificare
este
condiţionată
de
îndeplinirea
anumitor
condiţii
de
compoziţie
chimică,
stabilite
prin
standarde
de
stat
sau
prin
norme;
-
caracteristicile
fizice
şi
mecanice
ale
substanţei
mine-
rale
utile
şi
variaţia
lor
în
cuprinsul
zăcământului,
determi-
nate
pe
baza
prevederilor
standardelor
de
stat
şi
ale
normelor
în
care
se
stabilesc
condiţii
tehnice
pentru
anu-
mite
domenii
de
valorificare;
măsura
în
care
rezultatele
determinărilor
individuale
şi
ale
valorilor
medii
se
înca-
drează
în
prevederile
standardelor
de
stat
şi
ale
normelor;
-
concluzii
privind
gradul
de
cunoaştere
a
caracteristici-
lor
calitative.
CAPITOLUL
VI
Condiţii
tehnico-economice
de
exploatare,
preparare
sau
prelucrare
şi
de
valorificare
a
substanţelor
minerale
utile
Capitolul
va
cuprinde
condiţiile
tehnico-miniere
şi
tehno-
logia
de
exploatare,
condiţiile
tehnice
şi
tehnologia
de
pre-
parare-prelucrare
şi
condiţiile
economice
de
valorificare
a
substanţei
minerale
utile,
ţinându-se
seama
de
rezultatele
exploatărilor
experimentale,
ale
cercetărilor
tehnologice
de
preparare-prelucrare
efectuate
sau
de
cele
obţinute
din
valorificarea
curentă.
CAPITOLUL
VII
Evaluarea
resurselor
minerale/rezervelor
Acest
capitol
va
cuprinde
datele
de
bază
care
funda-
mentează
calculul
şi
situaţia
resurselor
minerale
şi
a
rezer-
velor
de
substanţe
minerale
utile,
astfel:
-
metoda
de
calcul
adoptată
şi
motivarea
ei,
în
funcţie
de
forma
zăcământului,
de
amplasarea
lucrărilor
de
cerce-
tare
şi
de
gradul
de
cunoaştere
obţinut;
-
metodele
de
determinare
a
parametrilor
de
calcul:
conturarea
şi
evaluarea
suprafeţelor
de
calcul;
justificarea
distanţelor
de
extrapolare,
determinarea
grosimii
în
punctele
de
cunoaştere,
justificarea
grosimilor
minime
luate
în
consi-
derare,
metoda
de
determinare
a
grosimilor
medii;
metoda
de
determinare
a
greutăţii
volumetrice;
metodele
de
determinare
a
caracteristicilor
calitative
sau
a
conţinuturilor
medii;
coeficienţii
de
corecţie
utilizaţi,
motivarea
lor.
VII.1.
Evaluarea
resurselor
-
situaţia
resurselor
minerale
pe
corpuri
de
substanţă
minerală
utilă,
sorturi
industriale
şi
pe
zăcământ
sau
peri-
metru,
clasificate
în
categorii
şi
grupe;
-
analiza
gradului
de
precizie
a
cantităţii
şi
calităţii
resurselor
minerale,
stabilit
fie
direct,
prin
metode
statistice
şi
geostatistice,
fie
prin
compararea
rezultatelor
obţinute
prin
îndesirea
reţelei
lucrărilor
ori
prin
compararea
resurse-
lor
minerale
şi
a
rezervelor
de
substanţe
minerale
utile
cu
rezultatele
abatajelor
experimentale,
ale
probelor
tehnolo-
gice
sau
ale
exploatării
curente,
interpretarea
rezultatelor
analizelor
de
control
intern,
extern
şi
ale
probelor
excepţio-
nale.
VII.2.
Evaluarea
rezervelor
În
acest
subcapitol,
avându-se
în
vedere
condiţiile
teh-
nico-economice
de
exploatare,
preparare-prelucrare
şi
de
valorificare,
se
fac
propuneri
privind
promovarea
resurselor
minerale
în
categoria
rezerve,
astfel:
-
situaţia
rezervelor
pe
corpuri
de
substanţă
minerală
utilă,
sorturi
industriale
şi
pe
zăcământ
sau
perimetru,
cla-
sificate
în
categorii
şi
grupe;
-
analiza
gradului
de
precizie
a
cantităţii
şi
calităţii
rezervelor
de
substanţe
minerale
utile,
stabilit
fie
direct,
prin
metode
statistice
şi
geostatistice,
fie
prin
compararea
rezul-
tatelor
obţinute
prin
îndesirea
reţelei
lucrărilor
ori
prin
com-
pararea
rezervelor
de
substanţe
minerale
utile
cu
rezultatele
abatajelor
experimentale,
ale
probelor
tehnologice
sau
ale
exploatării
curente,
interpretarea
rezultatelor
analizelor
de
control
intern
şi
extern;
-
condiţiile
tehnico-economice
care
au
stat
la
baza
pro-
punerii
de
clasificare
a
rezervelor;
-
justificarea
clasificării
în
categorii
a
rezervelor
pro-
puse,
calculate
pe
unităţi
de
calcul,
corpuri
de
substanţă
minerală
utilă,
sorturi
industriale,
perimetre,
zăcământ;
-
evoluţia
şi
mişcarea
resurselor
minerale
şi
a
rezerve-
lor
propuse;
compararea
acestora
cu
resursele
minerale/rezervele
evaluate
anterior,
precum
şi
cu
cele
luate
în
evidenţa
de
stat
centralizată;
-
justificarea
modificărilor
survenite
pentru
fiecare
uni-
tate
de
calcul
şi
gruparea
lor
în
funcţie
de
principalele
cauze
care
le-au
determinat:
extracţie,
pierderi,
identificări,
promovări
şi
retrogradări,
recalculări
datorate
modificării
parametrilor
de
calcul
şi
scoateri
din
evidenţă
(abandonări
de
rezervă).
CAPITOLUL
VIII
Concluzii
Principalele
concluzii
privind
gradul
de
cunoaştere
a:
-
conturului,
formei,
grosimii,
continuităţii,
poziţiei
în
spaţiu,
caracteristicilor
rocilor
din
culcuş
şi
acoperiş
şi
hidrogeologiei
zăcământului;
-
compoziţiei
mineralogice,
caracteristicilor
calitative,
conţinuturilor
în
componenţi
utili
şi
dăunători,
precum
şi
a
variaţiilor
acestora;
-
condiţiilor
tehnico-economice
de
exploatare,
preparare
şi
valorificare.
Propuneri
privind:
-
luarea
în
evidenţă
a
resurselor
minerale
şi
a
rezer-
velor
de
substanţe
minerale
utile
calculate
cantitativ
şi
cali-
tativ,
clasificate
în
categorii;
-
continuarea
activităţii
de
cercetare
geologică
pentru
mărirea
cantităţii
resurselor
minerale
şi
a
rezervelor
de
sub-
stanţe
minerale
utile
şi
adâncirea
gradului
de
cunoaştere
a
acestora.
B.
Anexe
la
text
Anexele
la
text
vor
cuprinde
materialele
necesare
pentru
justificarea,
completarea
şi
detalierea
datelor
prezentate
în
textul
documentaţiilor,
astfel:
-
descrierea
aflorimentelor,
dezvelirilor,
şanţurilor,
puţu-
rilor,
galeriilor,
planurilor
înclinate,
nişelor,
carotelor
obţinute
în
foraje
etc.
în
zonele
în
care
au
traversat
corpurile
de
substanţă
minerală
utilă;
-
rezultatele
măsurătorilor
hidrogeologice;
-
tabele
cu
calculul
devierii
forajelor;
-
tabel
cu
coordonatele
topogeodezice
ale
lucrărilor
de
cercetare
şi
de
exploatare,
care
fundamentează
evaluarea
resurselor
minerale
şi
a
rezervelor;
-
tabel
sinoptic
cu
rezultatele
(carotaj
mecanic
şi
geofi-
zic)
forajelor
executate
în
perimetru
(numai
pentru
cărbuni);
-
tabele
cu
rezultatele
analizelor
şi
ale
determinărilor
pe
probe;
-
tabele
cu
rezultatele
analizelor
şi
ale
determinărilor
de
control
intern
şi
extern
şi
prelucrarea
lor;
-
studii
elaborate
de
agenţii
economici
specializaţi
pri-
vind
situaţia
hidrogeologică,
compoziţia
mineralogică,
res-
pectiv
petrografică,
caracteristicile
fizico-mecanice,
condiţiile
tehnico-economice
de
exploatare,
preparare-valorificare;
-
tabele
cu
stabilirea
valorilor
medii
ale
parametrilor
de
calcul
şi
tabele
cu
evaluarea
resurselor
minerale
şi
a
rezer-
velor
de
substanţă
minerală
utilă
pe
unităţi
de
calcul;
-
tabele
centralizatoare
cu
resursele/rezervele
calculate
pe
sorturi
industriale,
corpuri
de
substanţă
minerală,
pe
perimetre,
clasificate
în
categorii;
-
tabele
cu
calculul
resurselor
minerale
imobilizate
în
pilieri
sau
documentaţia
pilierilor
de
siguranţă.
C.
Materiale
grafice
-
harta
administrativă
cu
localizarea
zăcământului;
-
harta
geologică
a
regiunii
la
scara:
1:10.000,1:25.000
sau
1:50.000,
care
va
cuprinde
principalele
lucrări
de
pros-
pecţiune,
explorare
şi
exploatare
executate;
-
secţiuni
geologice
transversale
şi
longitudinale
prin
regiunea
zăcământului,
la
scara
hărţii;
-
planul
cu
situaţia
geologică
a
zăcământului
la
scara
1:1.000,
1:5.000
sau
1:25.000,
cu
amplasamentele
lucrărilor
executate;
-
secţiuni
geologice
transversale
şi
longitudinale
la
scara
planurilor
de
situaţie;
-
planul
de
ansamblu
al
minei
pentru
zăcămintele
în
exploatare
sau
explorate,
cu
lucrări
miniere
executate
la
mai
multe
orizonturi,
la
scara
1:5.000,
1:2.000
sau
1:1.000;
-
planuri
geologico-miniere
de
orizont
şi/sau
de
felie
de
exploatare,
la
scara
1:2.000,
1:500,
pentru
zăcămintele
în
exploatare
sau
explorate,
cu
lucrări
miniere
la
mai
multe
orizonturi,
cuprinzând
şi
caracteristicile
calitative
pe
probe;
-
planuri
cu
situaţia
resurselor
minerale
şi/sau
rezerve-
lor
de
substanţe
minerale
utile,
care
cuprind
conturul
resur-
selor
minerale
şi
al
rezervelor
de
substanţe
minerale
utile
pe
unităţi
de
calcul,
corpuri
de
substanţă
minerală
utilă,
pe
categorii
de
resurse
minerale/rezerve,
la
scara
1:5.000,
1:2.000,
1:1.000;
-
secţiuni
transversale
şi
longitudinale
prin
corpurile
de
substanţă
minerală
utilă
necesare
pentru
calculul
resurselor
minerale
şi
al
rezervelor
de
substanţe
minerale
utile,
la
scara
planurilor
cu
situaţia
resurselor
minerale
şi
a
rezerve-
lor
de
substanţe
minerale
utile;
-
hărţi
cu
izolinii,
pe
baza
cărora
s-au
conturat
resur-
sele
minerale
şi/sau
rezervele.
În
cazul
zăcămintelor
stratiforme
cu
poziţie
orizontală
sau
cu
înclinare
mică,
cu
un
singur
corp
de
substanţă
minerală
utilă,
situat
aproape
de
suprafaţă,
conturul
resur-
selor
minerale/rezervelor
poate
fi
trasat
pe
planul
cu
situa-
ţia
geologică
a
zăcământului.
Pe
planurile
şi
secţiunile
cu
calculul
resurselor
minerale
şi
al
rezervelor
de
substanţe
minerale
utile
se
vor
indica,
prin
haşuri,
zonele
exploatate,
pe
ani:
-
profilurile
geologice
şi
hidrogeologice
ale
forajelor;
-
diagrafiile
carotajelor
geofizice;
-
cartările
desfăşurate
ale
lucrărilor
miniere.
AGENŢIA
NAŢIONALĂ
PENTRU
RESURSE
MINERALE
CONŢINUTUL-CADRU
AL
DOCUMENTAŢIILOR
TEHNICE
PENTRU
DELIMITAREA
ŞI
FUNDAMENTAREA
PERIMETRELOR
DE
PROSPECŢIUNE/EXPLORARE
PENTRU
SUBSTANŢE
MINERALE
UTILE
Instrucţiunea
tehnică
nr.
85-03/1998
1.
Perimetrul
de
prospecţiune-explorare
pentru
resurse
minerale
se
defineşte
ca
aria
corespunzătoare
proiecţiei
la
suprafaţă,
în
sistemul
de
referinţă
„Stereografic
1970",
a
conturului
părţii
din
scoarţa
terestră,
în
interiorul
căreia,
pe
un
interval
de
adâncime
determinat,
se
realizează
lucrări
de
prospecţiune-explorare.
2.
Documentaţia
de
delimitare
a
perimetrelor
de
pros-
pecţiune-explorare
constituie
anexa
la
programul
de
lucrări
propus
de
solicitantul
perimetrului
de
prospecţiune-explorare
şi
se
compune
din
următoarele:
a)
Piese
scrise:
1.
Memoriu
justificativ,
care
va
cuprinde:
-
denumirea
perimetrului,
care
se
stabileşte
în
funcţie
de
unitatea
administrativă
pe
raza
căruia
este
situat;
-
resursa
minerală;
-
date
privind
localizarea
geografică
a
perimetrului,
descrierea
reliefului,
vegetaţiei,
căile
de
comunicaţie
etc.
din
zonă;
-
denumirea
şi
coordonatele
punctelor
de
sprijin
din
reţeaua
geodezică
de
stat
în
sistemul
de
referinţă
„Stereografic
1970",
folosite
la
măsurătorile
topografice,
şi
coordonatele
punctelor
care
delimitează
perimetrul.
2.
Notă
de
constatare
a
inspectoratului
zonal
(secţiei)
al
Agenţiei
Naţionale
pentru
Resurse
Minerale
privind
confirma-
rea
datelor
din
memoriu,
în
cazul
perimetrelor
de
explorare.
b)
Piese
desenate:
-
fişa-tip
a
perimetrului
de
explorare,
la
scara
cuprinsă
între
1:25.000
-
1:200.000,
conform
modelului
(anexa).
ANEXĂ
F
I
Ş
A
P
E
R
I
M
E
T
R
U
L
U
I
D
E
P
R
O
S
P
E
C
Ţ
I
U
N
E
/
E
X
P
L
O
R
A
R
E
În
acest
spaţiu
(1/2
A4)
se
reprezintă,
la
scară,
zona
în
care
se
află
localizat
perimetrul.
Se
vor
figura:
caroiajul
rectangular
în
sistemul
de
referinţă
„Stereografic
1970",
conturul
perimetrului
solicitat,
la
scara
1:25.000
-
1:200.000,
elemente
de
toponimie
şi
de
relief
(dru-
muri,
localităţi,
construcţii,
diguri,
căi
ferate,
reţeaua
hidrografică,
perimetrele
vecine
şi
denumi-
rea
lor,
puncte
din
reţeaua
geodezică,
direcţia
nord
etc.).
Consultaţi:
Legea
cadastrului
şi
a
publicităţii
imobiliare
nr.
7/1996;
Hotărârea
Guvernului
nr.
834/1991,
cu
modificările
ulterioare,
şi
criteriile
de
aplicare;
Normele
tehnice
privind
execu-
tarea
lucrărilor
de
cadastru
general,
stabilite
prin
Ordinul
nr.
CP.
186/1997
al
preşedintelui
Oficiului
Naţional
de
Cadastru,
Geodezie
şi
Cartografie.
Pentru
relaţii:
Agenţia
Naţională
pentru
Resurse
Minerale
-
Direcţia
generală
gospodărire
resurse
minerale
Fondul
naţional
de
perimetre
concesionabile,
cărţi
miniere
şi
petroliere;
tel.
01/659.55.04,
interior
125
1.
Localizarea
perimetrului
2.
Date
privind
perimetrul
1.1
Coordonatele
de
delimitare
a
perimetrului
2.1
Denumirea
perimetrului:
Pct.
X
y
2.2
Numărul
TOPO:
2.3
Substanţa:
2.4
Faza
lucrărilor:
2.5
Numărul
licenţei:
Observaţii:
1.2
Sistem
de
referinţă:
„Stereografic
1970"
1.3
Limita
în
adâncime:
z
=
m
1.4
Suprafaţa:
s
=
ha
1.5
Localizare
administrativ-teritorială:
AGENŢIA
NAŢIONALĂ
PENTRU
RESURSE
MINERALE
CONŢINUTUL-CADRU
AL
DOCUMENTAŢIILOR
TEHNICE
PENTRU
DELIMITAREA
ŞI
FUNDAMENTAREA
PERIMETRELOR
DE
DEZVOLTARE-EXPLOATARE
PENTRU
RESURSE
MINERALE
Instrucţiunea
tehnică
nr.
85-04/1998
1.
Perimetrul
de
exploatare
pentru
resurse
minerale
se
defineşte
ca
aria
corespunzătoare
a
proiecţiei
la
suprafaţă,
în
sistemul
de
referinţă
„Stereografic
1970",
a
conturului
părţii
din
scoarţa
terestră,
în
interiorul
căreia,
pe
un
interval
de
adâncime
determinat,
este
permisă
extragerea
resurse-
lor/rezervelor
minerale.
În
cadrul
perimetrului
astfel
determi-
nat
pot
fi
incluse
şi
suprafeţele
de
teren
necesare
organizării
activităţilor
de
extracţie
şi
prelucrare,
situate
în
afara
zăcământului.
2.
Documentaţia
de
delimitare
şi
fundamentare
a
peri-
metrelor
de
exploatare
constituie
anexa
la
studiul
de
feza-
bilitate
prevăzut
la
art.
10
din
Legea
minelor
nr.
61/1998.
3.
Documentaţia
pentru
delimitarea
şi
fundamentarea
perimetrelor
de
exploatare
se
compune
din
următoarele:
a)
Piese
scrise:
1.
Memoriu
justificativ,
care
va
cuprinde:
-
denumirea
perimetrului,
care
se
stabileşte
în
funcţie
de
unitatea
administrativă
pe
raza
căruia
este
situat;
-
substanţa
extrasă;
-
date
privind
localizarea
geografică
a
perimetrului,
descrierea
reliefului,
vegetaţiei,
căile
de
comunicaţie,
construcţii
etc.
din
zonă;
-
denumirea
şi
coordonatele
punctelor
de
sprijin
din
reţeaua
geodezică
de
stat
în
sistemul
de
referinţă
„Stereografic
1970",
folosite
la
măsurătorile
topografice,
şi
coordonatele
punctelor
care
delimitează
perimetrul;
-
date
şi
documente
necesare
realizării
cadastrului
minier
(terenuri
cu
folosinţă
minieră
deţinute
în
cadrul
peri-
metrului,
destinaţia
acestora,
suprafaţa,
numărul
cadastral,
acte
legale
de
deţinere
etc.);
-
date
de
cunoaştere
a
formaţiunilor
purtătoare
de
substanţe
minerale
utile
şi
justificarea
limitelor
perimetrului
solicitat;
-
precizarea
obiectivelor
de
la
suprafaţă,
care
se
apre-
ciază
a
fi
protejate,
şi
măsurile
care
se
impun
pentru
pro-
tejarea
acestora,
stabilite
de
comun
acord
cu
factorii
interesaţi
în
protejarea
lor
(pilieri);
-
enumerarea
documentaţiei
grafice,
existentă
în
limitele
perimetrului
solicitat
(hărţi,
planuri
topografice
ale
suprafeţei
şi
subteranului
etc.),
anul
execuţiei,
sistemul
de
referinţă,
scara
şi
executantul;
-
măsuri
necesare
pentru
protecţia
zăcământului
şi
a
lucrărilor
miniere
(pilieri).
2.
Notă
de
constatare
a
inspectoratului
zonal
(secţiei)
al
Agenţiei
Naţionale
pentru
Resurse
Minerale
privind
confir-
marea
datelor
din
memoriu.
b)
Piese
desenate:
-
fişa-tip
a
perimetrului
de
exploatare,
la
scara
cuprinsă
între
1:25.000
-
1:200.000,
conform
modelului
(anexa);
-
planul
topografic
de
ansamblu
al
perimetrului
de
exploatare,
executat
în
sistemul
de
referinţă
propriu
bazinu-
lui
minier
în
care
este
inclus,
cu
elemente
de
racordare
la
sistemul
de
referinţă
„Stereografic
1970",
pe
care
se
vor
reprezenta:
•
conturul
perimetrului
solicitat;
•
conturul
resurselor/rezervelor
ce
urmează
a
se
extrage
din
zăcământ;
•
locaţiile
lucrărilor
de
cercetare
geologică
şi
a
altor
lucrări
miniere
executate;
•
curbe
de
nivel
corespunzătoare
scării
de
întocmire
a
planului;
•
suprafeţele
de
teren
deţinute,
indiferent
de
modul
dobândirii;
•
lucrările
şi
construcţiile
miniere
principale
de
la
supra-
faţă
şi
subteran,
existente
la
data
solicitării
licenţei.
ANEXĂ
F
I
Ş
A
P
E
R
I
M
E
T
R
U
L
U
I
D
E
E
X
P
L
O
A
T
A
R
E
În
acest
spaţiu
(1/2
A4)
se
reprezintă,
la
scară,
zona
în
care
se
află
localizat
perimetrul.
Se
vor
figura:
caroiajul
rectangular
în
sistemul
de
referinţă
„Stereografic
1970",
conturul
perimetrului
solicitat,
la
scara
1:25.000-1:200.000,
elemente
de
toponimie
şi
de
relief
(drumuri,
localităţi,
construcţii,
diguri,
căi
ferate,
reţeaua
hidrografică,
perimetrele
vecine
şi
denumirea
lor,
puncte
din
reţeaua
geodezică,
direcţia
nord
etc.).
Consultaţi:
Legea
cadastrului
şi
a
publicităţii
imobiliare
nr.
7/1996;
Hotărârea
Guvernului
nr.
834/1991,
cu
modificările
ulterioare,
şi
criteriile
de
aplicare;
Normele
tehnice
privind
execu-
tarea
lucrărilor
de
cadastru
general,
stabilite
prin
Ordinul
nr.
CP.
186/1997
al
preşedintelui
Oficiului
Naţional
de
Cadastru,
Geodezie
şi
Cartografie.
Pentru
relaţii:
Agenţia
Naţională
pentru
Resurse
Minerale
-
Direcţia
generală
gospodărire
resurse
minerale
Fondul
naţional
de
perimetre
concesionabile,
cărţi
miniere
şi
petroliere;
tel.
01/659.55.04,
interior
125
1.
Localizarea
perimetrului
2.
Date
privind
perimetrul
1.1
Coordonatele
de
delimitare
a
perimetrului
2.1
Denumirea
perimetrului:
Pct.
X
y
2.2
Numărul
TOPO:
2.3
Substanţa:
2.4
Faza
lucrărilor:
2.5
Numărul
licenţei:
Observaţii:
1.2
Sistem
de
referinţă:
„Stereografic
1970"
1.3
Limita
în
adâncime:
z
=
m
1.4
Suprafaţa:
s
=
ha
1.5
Localizare
administrativ-teritorială:
AGENŢIA
NAŢIONALĂ
PENTRU
RESURSE
MINERALE
CONŢINUTUL-CADRU
AL
DOCUMENTAŢIILOR
TEHNICE
PENTRU
FUNDAMENTAREA
ŞI
INSTITUIREA
PERIMETRELOR
DE
PROTECŢIE
HIDROGEOLOGICĂ
PENTRU
ZĂCĂMINTE
DE
APE
SUBTERANE,
DE
NĂMOLURI
ŞI
TURBE
TERAPEUTICE
Instrucţiunea
tehnică
nr.
85-05/1998
1.
Perimetrul
de
protecţie
hidrogeologică
se
defineşte
ca
teritoriul
necesar
protecţiei
zăcămintelor
de
ape
subterane
minerale
şi
termominerale,
zonele
de
alimentare
şi
zona
de
drenare
sursă.
2.
Documentaţia
de
instituire
este
prevăzută
la
art.
40
lit.
i)
din
Legea
minelor
nr.
61/1998
şi
se
compune
din:
a)
Piese
scrise:
1.
Studiu
hidrogeologic,
care
cuprinde:
-
date
geomorfologice;
-
date
stratigrafice
şi
tectonice;
-
date
hidrogeologice,
aspectul
hidrogeologic
general
al
zăcământului,
parametrii
hidrogeologici
ai
surselor
din
zona
respectivă,
consideraţii
hidrochimice
şi
geneza
lor.
b)
Piese
desenate:
-
harta
morfologică,
cu
delimitarea
perimetrului
propus;
-
fişa-tip
a
perimetrului
de
protecţie
hidrogeologică,
la
scara
cuprinsă
între
1:100.000
-
1:500.000
(anexa);
-
harta
geologico-hidrogeologică
a
zonei;
-
tabele
şi
grafice
privind
compoziţiile
chimice,
tempera-
turile,
nivelul
hidrostatic,
debitele
etc.
c)
Propuneri
şi
recomandări
speciale,
interdicţii
asupra
activităţilor
de
orice
fel,
care
pot
influenţa
cantitativ
şi
cali-
tativ
zăcămintele
respective.
ANEXĂ
F
I
Ş
A
P
E
R
I
M
E
T
R
U
L
U
I
D
E
P
R
O
T
E
C
Ţ
I
E
H
I
D
R
O
G
E
O
L
O
G
I
C
Ă
În
acest
spaţiu
(1/2
A4)
se
reprezintă,
la
scară,
zona
în
care
se
află
localizat
perimetrul.
Se
vor
figura:
caroiajul
rectangular
în
sistemul
de
proiecţie
„Stereografic
1970",
conturul
perimetrului
solicitat,
la
scara
1:100.000
-
1:500.000,
elemente
de
toponimie
şi
de
relief
(dru-
muri,
localităţi,
construcţii,
diguri,
căi
ferate,
reţeaua
hidrografică,
perimetrele
vecine
şi
denumi-
rea
lor,
puncte
din
reţeaua
geodezică,
direcţia
nord
etc.).
Pentru
relaţii:
Agenţia
Naţională
pentru
Resurse
Minerale
-
Direcţia
generală
gospodărire
resurse
minerale
Fondul
naţional
de
perimetre
concesionabile,
cărţi
miniere
şi
petroliere;
tel.
01/659.55.04,
interior
125
1.
Localizarea
perimetrului
2.
Avizarea
perimetrului
1.1
Coordonatele
de
delimitare
a
perimetrului
2.1
Avizul
A.N.R.M.
nr.:
Pct.
X
y
2.2
Denumirea
perimetrului:
2.3
Numărul
TOPO:
2.4
Substanţa:
2.5
Faza
lucrărilor:
2.6
Numărul
licenţei:
1.2
Sistem
de
referinţă:
„Stereografic
1970"
1.3
Limita
în
adâncime:
z
=
m
1.4
Suprafaţa:
s
=
ha
1.5
Localizare
administrativ-teritorială:
AGENŢIA
NAŢIONALĂ
PENTRU
RESURSE
MINERALE
CONŢINUTUL-CADRU
AL
PLANULUI
DE
DEZVOLTARE
A
EXPLOATĂRII
MINIERE
Instrucţiunea
tehnică
nr.
85-06/1998
Preambul
1.
Documentaţia
Planului
de
dezvoltare
a
exploatării
se
realizează
pentru
un
perimetru
de
dezvoltare-exploatare,
din
iniţiativa
titularului.
Documentaţia
va
trebui
să
evalueze
întreaga
activitate
minieră
de
cercetare
de
detaliu,
necesară
exploatării,
denumită
în
continuare
explorare
,
de
dezvoltare-
pregătire-extracţie,
denumită
în
continuare
exploatare
,
de
prelucrare-preparare,
valorificare,
respectiv
protecţia
factori-
lor
de
mediu
şi
a
zăcământului,
pe
toată
durata
de
valabi-
litate
a
licenţei.
În
acest
document
se
adoptă
strategia
de
dezvoltare
pe
termen
mediu
şi
lung
şi
se
adoptă
soluţiile
care
să
asigure
viabilitatea
economică
a
activităţilor
miniere
(conţinutul-cadru
este
prezentat
în
detaliu
la
pct.
3).
2.
Planul
de
dezvoltare
a
exploatării
va
fi
detaliat,
la
începutul
şi
pe
parcursul
activităţilor
miniere,
în
studii
teh-
nico-economice
de
exploatare,
care
vor
fi
avizate
de
Agenţia
Naţională
pentru
Resurse
Minerale.
3.
Activitatea
curentă
se
va
conduce
pe
baza
prelimina-
riilor
anuale
(trimestriale)
de
producţie,
care
adoptă
soluţii
ce
derivă
din
Planul
de
dezvoltare
a
exploatării
şi
proiec-
tele
de
execuţie
(DDE)
pentru
toate
secţiunile
activităţii
miniere,
la
care
se
adaugă
proiectul
bugetului
de
venituri
şi
cheltuieli,
deopotrivă
cu
reevaluarea
şanselor
oferite
de
mecanismul
pieţei
(conţinutul-cadru
este
detaliat
prin
instrucţiuni
separate).
Conţinutul-cadru
al
planului
de
dezvoltare
a
exploatării
(cuprinsul
este
obligatoriu
şi
minimal)
A.
Memoriu
tehnic
1.
Prezentarea
perimetrului
de
dezvoltare-exploatare:
-
denumirea
perimetrului
de
dezvoltare-exploatare;
-
localizarea
geografico-administrativă,
descrierea
relie-
fului,
căi
de
comunicaţie
etc.;
-
descrierea
terenurilor
ce
vor
fi
utilizate
pentru
activi-
tăţile
miniere;
suprafeţe;
-
delimitarea
pilierilor
şi
planşeelor
de
protecţie
pentru
protejarea
obiectivelor
de
la
suprafaţă.
2.
Date
geologice
asupra
zăcământului,
situaţia
resurse-
lor
şi
a
rezervelor:
-
aspecte
generale
privind
geologia
regiunii
şi
a
zăcă-
mântului;
-
situaţia
cantitativă
şi
calitativă
a
resurselor;
-
prezentarea
cantitativă
şi
calitativă
a
rezervelor;
-
mişcarea
resurselor
şi
a
rezervelor;
-
prezentarea
factorilor
cu
caracter
natural,
care
vor
influenţa
alegerea
schemei
de
deschidere,
a
metodelor
de
exploatare
şi
a
tehnicilor
de
preparare:
relieful,
localizarea
spaţială,
conturul,
forma,
tectonica,
dimensiunile,
unghiurile
de
înclinare,
caracteristicile
fizico-mecanice
ale
corpurilor
de
substanţă
minerală
utilă
şi
ale
rocilor
înconjurătoare,
stabili-
tatea
rocilor,
condiţiile
hidrogeologice
şi
gazodinamice,
ten-
dinţa
la
autoaprindere,
existenţa
zonelor
sau
a
intercalaţiilor
sterile.
3.
Metode
şi
lucrări
miniere
de
deschidere:
-
descrierea
schemei
de
deschidere
existente
(după
caz),
identificarea
principalelor
lucrări
miniere,
starea
lucră-
rilor
etc.;
-
variante
de
deschidere
pentru
punerea
în
funcţiune,
menţinerea
sau
creşterea
capacităţii
de
producţie;
-
alegerea
variantei
optime
de
deschidere,
eşalonarea
lucrărilor;
-
stabilirea
pilierilor
pentru
protecţia
lucrărilor
miniere
principale;
-
dinamica
rezervelor
deschise,
stabilirea
gradului
de
asigurare
cu
rezerve
deschise.
4.
Alegerea
metodei
de
exploatare:
-
grosimea
minimă
de
exploatare;
-
prezentarea
metodelor
de
exploatare,
care
se
pre-
tează
situaţiei
din
zăcământ
şi
care
pot
genera
capacităţile
de
producţie
cerute;
-
criterii
de
alegere
a
metodei
(metodelor)
optime
rapor-
tate
la
disponibilităţile
tehnice;
-
variante
tehnologice;
-
prezentarea
metodei
(metodelor)
optime
de
exploatare.
5.
Lucrări
miniere
de
pregătire:
-
amplasarea
şi
tipul
lucrărilor
miniere
de
pregătire,
adaptate
metodei
de
exploatare
şi
condiţiilor
de
zăcământ;
-
tehnologii
de
execuţie;
-
eşalonarea
execuţiei,
decalajul
faţă
de
celelalte
lucrări,
cantitatea
de
util/steril
rezultată,
ponderea
din
totalul
pro-
ducţiei,
rezultată
din
pregătiri,
gradul
de
asigurare
cu
rezerve
pregătite,
dinamica
acestor
rezerve.
6.
Lucrări
miniere
de
exploatare:
-
amplasarea
unităţilor
de
exploatare
(abatajelor);
-
succesiunea
normală
de
exploatare,
denivelări
(deca-
laje)
maxime
pentru
evitarea
subminării
şi
limitarea
tendin-
ţei
la
autoaprindere;
-
stabilirea
producţiei
pe
metode,
blocuri,
panouri
etc.;
-
eşalonarea
producţiei
pe
metode;
-
calitatea
producţiei
(conţinuturi
în
util,
cenuşă
etc.),
pierderi
de
rezervă;
-
măsurarea
producţiei;
-
produs
rezidual
(steril),
haldă
tehnologică;
-
gradul
de
folosire
a
capacităţii.
7.
Indicatori
tehnici
privind
deschiderea,
pregătirea,
exploatarea
şi
cercetarea
de
detaliu:
-
consumul
de
lucrări
de
deschidere
şi
pregătire
(m
l/1.000
tone,
m
3
/1.000
tone);
-
gradul
de
asigurare
cu
rezerve
deschise,
normat
şi
anticipat;
-
gradul
de
asigurare
cu
rezerve
pregătite
(m
l/1.000
tone,
m
3
/1.000
tone);
-
gradul
de
folosire
a
capacităţii
în
exploatare;
-
eficienţa
lucrărilor
de
cercetare
de
detaliu
(promovări
rezerve/U.M.
lucrări);
-
consumuri
specifice
şi
efective
(materiale,
energie
electrică,
aer
comprimat
etc.)
pe
tipuri
de
activităţi
miniere.
8.
Capacităţi
de
producţie:
-
stabilirea
capacităţilor
de
producţie
proiectate;
-
verificarea
capacităţilor
de
producţie
existente
şi/sau
care
se
vor
pune
în
funcţiune,
faţă
de
sistemul
existent
de
transport,
aeraj,
evacuarea
apelor
etc.;
-
eşalonarea
punerilor
în
funcţiune,
mişcarea
capacităţilor.
9.
Lucrări
de
cercetare
geologică
de
detaliu:
-
variante
ale
amplasării
şi
genuri
de
lucrări
(miniere
de
suprafaţă,
de
subteran,
foraje,
probări
etc.)
necesare
dirijă-
rii
exploatării
sau
în
zona
de
dezvoltare
a
perimetrului
de
exploatare,
pentru
promovarea
de
noi
resurse
valorificabile;
-
alegerea
variantei
optime,
care
să
asigure
un
grad
de
cunoaştere
geologică
de
90-95%;
-
graficul
de
eşalonare
a
lucrărilor;
-
eficienţa
lucrărilor
în
raport
cu
rezultatele
preconizate.
10.
Prelucrare-preparare.
Produse
finite:
-
tehnologie,
capacitate
proiectată;
-
input,
output
(conţinuturi
de
util,
cenuşă
etc.),
grad
de
folosire
a
capacităţii;
-
produsul
minier
comercializabil;
-
produsul
rezidual,
haldă
tehnologică
şi
iazuri
de
decantare;
-
randamente
de
preparare,
pierderi.
11.
Organizarea
suprafeţei:
-
utilităţi
existente.
12.
Transport,
telecomunicaţii,
teledetecţie:
-
schema
şi
tipurile
de
transport
în
subteran
şi/sau
la
suprafaţă
pentru
personal,
pentru
util
şi
steril;
-
capacitatea
de
transport;
-
măsurarea
producţiei;
-
sistemul
de
telecomunicaţii;
-
sistemul
de
teledetecţie,
staţii
de
degazare.
13.
Aeraj,
evacuarea
apei,
alimentarea
cu
energie,
aer
comprimat
şi
apă:
-
schema
reţelelor
de
aeraj,
staţii
de
ventilatoare
(capa-
citate
proiectată
şi
efectivă);
-
calculul
reţelelor
de
aeraj,
raportat
la
capacităţile
şi
nivelurile
de
producţie,
rezistenţă,
orificiu
echivalent
etc.;
-
staţii
de
pompare
a
apei,
relee
de
pompare
până
la
suprafaţă,
corelări;
-
reţele
de
alimentare
cu
energie
electrică
de
înaltă
şi
joasă
tensiune,
staţii
şi
puncte
de
transformare,
putere
instalată
etc.;
-
staţii
de
producere
a
aerului
comprimat,
reţele,
nece-
sar
etc.;
-
surse
şi
reţele
de
alimentare
cu
apă
potabilă
şi
indus-
trială,
necesar
de
apă
în
caz
de
incendiu.
14.
Protecţia
zăcământului
şi
a
mediului:
-
capacitatea
de
haldare
şi
amplasamentul
haldelor
şi
al
iazurilor
de
decantare;
-
prognoza
afectării
suprafeţei;
-
măsuri
de
prevenire
a
focurilor
endogene
şi
a
erupţi-
ilor
de
gaz;
-
măsuri
pentru
prevenirea
viiturilor
de
ape,
erupţiilor
de
borchiş
şi
a
inundaţiilor;
-
măsuri
pentru
prevenirea
surpărilor
şi
a
alunecărilor
de
teren
sau
ale
haldelor;
-
măsuri
de
urmărire
a
pilierilor
de
protecţie;
-
construcţii
şi
amenajări
speciale
(staţii
de
epurare,
diguri,
drenuri,
rambleuri
etc.);
-
concluziile
bilanţului
de
mediu
şi
ale
planului
de
con-
formare
(după
caz).
Bibliografie:
-
nominalizarea
documentaţiilor
care
au
stat
la
baza
întocmirii
prezentei
instrucţiuni,
a
surselor
de
provenienţă
şi
a
legalităţii
utilizării
lor.
AGENŢIA
NAŢIONALĂ
PENTRU
RESURSE
MINERALE
PERMISUL
DE
EXPLOATARE
Instrucţiunea
tehnică
nr.
85-07/1998
Prezentele
instrucţiuni
fac
referire
şi
detaliază
art.
18-20
din
Legea
minelor
nr.
61/1998,
respectiv
art.
31
din
nor-
mele
de
aplicare
a
legii.
1.
Permisul
de
exploatare
este
actul
juridic
emis
de
Agenţia
Naţională
pentru
Resurse
Minerale,
prin
care
se
acordă
dreptul
de
exploatare,
pe
termen
limitat,
a
unor
cantităţi
determinate
de
roci
utilizabile
în
construcţii,
turbă
şi
aur
aluvionar,
care
nu
îndeplinesc
condiţiile
de
a
fi
defi-
nite
ca
zăcăminte
concesionabile.
2.
Nu
întrunesc
condiţiile
de
a
fi
definite
ca
zăcăminte
concesionabile
acumulările
de
resurse
minerale
care
nu
au
fost
supuse
unui
proces
de
cercetare
specifică
detaliată
şi/sau
la
care
nu
au
fost
identificate,
calculate
şi
înregis-
trate
rezerve
valorificabile
în
evidenţele
de
resurse
minerale
naţionale,
la
data
solicitării
acordării
permisului
de
exploa-
tare.
De
asemenea,
se
pot
acorda
permise
de
exploatare
şi
pentru
zăcămintele
concesionabile,
care,
deşi
au
făcut
obiectul
unui
concurs
de
oferte,
nu
au
fost
solicitate
pentru
concesionare.
3.
Roci
utilizabile
În
construcţii
sunt
rocile
care,
direct
sau
prin
prelucrare
primară,
se
utilizează
în
construcţii;
în
această
categorie
se
încadrează:
nisipurile,
pietrişurile,
gre-
siile,
marnele,
argilele,
calcarele,
tufurile,
travertinele,
dolo-
mitele,
gnaisurile,
amfibolitele,
micaşisturile,
graniturile,
riolitele,
granodioritele,
andezitele,
dioritele,
porfirele,
bazal-
tele
şi
diabazele.
4.
Exploatarea
resurselor
minerale
prin
permis
de
exploatare
se
efectuează,
conform
prevederilor
legii,
de
către:
a)
persoanele
juridice
specializate
în
desfăşurarea
unor
astfel
de
activităţi
sau
care
se
organizează
în
acest
scop;
b)
persoanele
fizice
specializate
în
desfăşurarea
unor
astfel
de
activităţi
sau
care
se
organizează
în
acest
scop
şi
care
trebuie
să
îndeplinească
şi
celelalte
prevederi
legale
privind
drepturile
şi
obligaţiile
cu
privire
la
regimul
fiscal
din
România.
5.
Permisul
de
exploatare
se
eliberează,
conform
legii,
primului
solicitant,
persoană
fizică
sau
juridică.
Dreptul
la
iniţiativă
pentru
obţinerea
permisului
de
exploatare
se
poate
exercita
oricând
pe
parcursul
anului
calendaristic.
Solicitarea
constă,
după
caz,
din:
cerere,
documentaţie
teh-
nică
(anexa
nr.
1
la
prezenta
instrucţiune)
şi
fişa
de
locali-
zare
a
perimetrului
(anexa
nr.
2
la
prezenta
instrucţiune).
6.
Noţiunea
de
termen
limitat
se
referă
la
faptul
că
Agenţia
Naţională
pentru
Resurse
Minerale
eliberează
per-
misele
de
exploatare
pe
o
perioadă
de
maximum
un
an,
prin
negociere
cu
solicitantul,
şi
le
poate
reînnoi.
Dacă
pe
durata
de
valabilitate
a
permisului
de
exploatare
apar
solicitări
de
concesionare
a
perimetrului
respectiv,
se
urmează
procedura
de
concesionare
prevăzută
de
lege.
Câştigătorul
concursului
de
ofertă,
respectiv
concesiona-
rul
validat,
îşi
va
începe
activitatea
în
perimetru
după
expi-
rarea
valabilităţii
permisului
de
exploatare
în
exerciţiu.
7.
Noţiunea
de
cantitate
determinată
se
referă
la
cantita-
tea
maximală
limită
de
exploatare,
exprimată
în
metri
cubi
sau
în
tone,
negociată
cu
Agenţia
Naţională
pentru
Resurse
Minerale
în
baza
solicitării
celor
interesaţi.
8.
Eliberarea
permiselor
de
exploatare
se
face
după
ce
operatorii
solicitanţi
prezintă
avizele
prevăzute
de
legislaţia
în
vigoare
în
domeniul
gospodăririi
apelor
şi
în
domeniul
protecţiei
mediului,
după
caz.
9.
Pentru
obţinerea
permisului
de
exploatare
solicitanţii
sunt
obligaţi
la
plata
taxei
pe
activitatea
de
exploatare
şi
a
redevenţei
miniere,
în
condiţiile
legii.
Plata
taxei
se
va
face
la
data
eliberării
permisului,
iar
a
redevenţei,
trimestrial,
pe
durata
valabilităţii
permisului
de
exploatare.
10.
La
data
emiterii
permisului
de
exploatare,
beneficia-
rii
acestuia
au
obligaţia
de
a
depune
la
organul
fiscal
de
care
aparţin
declaraţia
de
înregistrare
ca
plătitori
de
taxe
şi
redevenţe
miniere.
11.
Obţinerea
permisului
de
exploatare
nu
conferă
ope-
ratorilor
dreptul
ulterior
de
concesionare
directă
şi
nici
drep-
tul
de
reînnoire
obligatorie
a
permisului
de
către
Agenţia
Naţională
pentru
Resurse
Minerale.
12.
Activitatea
desfăşurată
pe
baza
permisului
de
exploatare
se
va
face
conform
prevederilor
din
permis,
sta-
bilite
de
Agenţia
Naţională
pentru
Resurse
Minerale
şi
de
operatorul
solicitant.
13.
În
cazul
realizării
unor
investiţii
care
necesită
exca-
vaţii
şi
extracţii
de
resurse
minerale
din
subsolul
perimetru-
lui,
activitatea
minieră
desfăşurată
se
va
putea
face
prin
obţinerea
unui
permis
de
exploatare
conform
prezentei
instrucţiuni.
14.
Persoanele
fizice
care
pot
beneficia
de
prevederile
art.
19
din
Legea
minelor
nr.
61/1998
sunt
obligate
să
informeze,
în
scris,
cu
cel
puţin
30
de
zile
înainte,
inspec-
toratele
teritoriale
ale
Agenţiei
Naţionale
pentru
Resurse
Minerale,
în
raza
cărora
îşi
desfăşoară
activitatea,
cu
pri-
vire
la
intenţia
şi
la
cantităţile
de
resurse
minerale
pe
care
le
utilizează
pentru
nevoile
proprii,
respectiv
pentru
con-
strucţii,
amenajări
gospodăreşti
şi
consum
casnic.
Inspectoratele
teritoriale
ale
Agenţiei
Naţionale
pentru
Resurse
Minerale
au
obligaţia
să
verifice
înscrierea
în
con-
diţiile
art.
19
din
Legea
minelor
nr.
61/1998.
În
condiţiile
arătate,
în
situaţia
exploatării
unor
cantităţi
de
roci
utile
şi
de
turbă
în
scopul
comercializării
acestora,
activitatea
se
va
putea
desfăşura
numai
prin
obţinerea
unui
permis
de
exploatare.
15.
Recuperarea
aurului
aluvionar
de
către
persoane
fizice
se
realizează
în
baza
unui
permis
eliberat
de
Agenţia
Naţională
pentru
Resurse
Minerale.
Cererea
scrisă
pentru
acordarea
permisului
va
trebui
să
fie
însoţită
de
avizul
sucursalei
judeţene
a
Băncii
Naţionale
a
României.
Nu
sunt
necesare
întocmirea
unui
program
anual
de
producţie
şi
acordul
de
gospodărire
a
apelor.
16.
În
permisul
de
exploatare
se
stabilesc
cel
puţin:
-
perioada
de
valabilitate;
-
localizarea
perimetrului;
-
tipul
resursei
minerale
şi
cantitatea
maximă
aprobată
pentru
exploatare;
-
produsele
miniere
comercializabile;
-
modalitatea
de
extracţie,
protecţia
zăcământului;
-
taxele
şi
redevenţele
miniere
datorate
statului
şi
ter-
menele
de
plată;
-
obligaţia
respectării
condiţiilor
impuse
de
organele
de
protecţie
a
mediului;
-
drepturile
şi
obligaţiile
titularului,
cu
precizarea
că
acesta
se
va
supune
legislaţiei
române
din
domeniul
fiscal.
17.
Agenţia
Naţională
pentru
Resurse
Minerale
va
eli-
bera
permisul
de
exploatare
sau
va
respinge
solicitarea
în
termen
de
cel
mult
30
de
zile
de
la
depunerea
documen-
telor
prevăzute
la
pct.
5
din
prezenta
instrucţiune.
CONŢINUTUL-CADRU
al
documentaţiei
tehnice
pentru
acordarea
permisului
de
exploatare
ANEXA
Nr.
1
A.
Memoriul
tehnic:
1.
documentele
de
înregistrare
ale
persoanelor
juridice
sau
fizice,
conform
legii,
cu
specificaţia
prevederilor
din
sta-
tutul
de
organizare
şi
funcţionare
pentru
efectuarea
de
acti-
vităţi
miniere;
informaţii
privind
specializarea
pentru
efectuarea
activităţii
de
exploatare
a
resurselor
minerale
prevăzute
la
art.
18
din
Legea
minelor
nr.
61/1998
şi/sau
posibilităţile
de
a
se
organiza
în
acest
scop;
2.
perioada
pentru
care
se
solicită
permisul
de
exploa-
tare;
3.
prezentarea
resursei
minerale
pentru
care
se
solicită
permis
de
exploatare,
estimarea
cantitativă
şi
calitativă
a
acesteia;
4.
cantitatea
şi
calitatea
resursei
care
va
fi
exploatată
în
perioada
legală
(eşalonări);
5.
modalitatea
de
extracţie
(metoda
de
deschidere,
pre-
gătire
şi
exploatare,
haldarea
materialului
steril,
protecţia
zăcământului,
prelucrarea);
6.
produsele
miniere
ce
urmează
a
fi
comercializate,
asigurând
valorificarea
optimă
a
resursei
minerale,
şi
pentru
care
se
percep
redevenţe
miniere;
7.
deteriorări
ale
mediului
ambiant,
ca
urmare
a
execu-
tării
lucrărilor
propuse,
şi
măsuri
de
refacere
pentru
menţi-
nerea
condiţiilor
de
mediu
iniţiale
şi
pentru
utilizarea
în
circuitul
de
folosinţă.
B.
Anexele
scrise:
1.
descrierea
şi
fundamentarea
perimetrului
temporar
de
exploatare;
2.
avizele
legale
de
la
autorităţile
de
mediu
şi
de
gos-
podărire
a
apelor,
după
caz;
3.
nota
de
constatare
a
inspectoratului
zonal
al
Agenţiei
Naţionale
pentru
Resurse
Minerale.
C.
Anexele
grafice:
1.
fişa
de
localizare
a
perimetrului
de
exploatare
(anexa
nr.
2
la
prezenta
instrucţiune),
întocmită
în
sistemul
de
referinţă
„Stereografic
1970";
2.
plan
de
situaţie
a
lucrărilor
programate
(scara
1:500
-
1:1.000);
3.
profiluri
transversale
şi/sau
longitudinale,
după
caz.
ANEXA
Nr.
2
FIŞA
DE
LOCALIZARE
A
PERIMETRULUI
TEMPORAR
DE
EXPLOATARE
În
acest
spaţiu
(1/2
A4)
se
reprezintă,
la
scară,
zona
în
care
se
află
localizat
perimetrul.
Se
vor
figura:
caroiajul
rectangular
în
sistemul
de
referinţă
„Stereografic
1970",
conturul
perimetrului
solicitat,
la
scara
1:25.000
-
1:200.000,
elemente
de
toponimie
şi
de
relief
(drumuri,
localităţi,
construcţii,
diguri,
căi
ferate,
reţeaua
hidrografică,
perimetrele
vecine
şi
denumirea
lor,
puncte
din
reţeaua
geodezică,
direcţia
nord
etc.).
Consultaţi:
Legea
cadastrului
şi
a
publicităţii
imobiliare
nr.
7/1996;
Hotărârea
Guvernului
nr.
834/1991,
cu
modificările
ulterioare,
şi
criteriile
de
aplicare;
Normele
tehnice
privind
execu-
tarea
lucrărilor
de
cadastru
general,
stabilite
prin
Ordinul
nr.
CP.
186/1997
al
preşedintelui
Oficiului
Naţional
de
Cadastru,
Geodezie
şi
Cartografie.
Pentru
relaţii:
Agenţia
Naţională
pentru
Resurse
Minerale
-
Direcţia
generală
gospodărire
resurse
minerale,
tel.
01/659.55.04
-
659.30.75
70169
-
Bucureşti,
str.
Mendeleev
nr.
36-38,
sectorul
1.
1.
Localizarea
perimetrului
2.
Descriere
1.1.
Coordonatele
de
delimitare
a
perimetrului
2.1.
Faza
lucrărilor:
exploatare
în
baza
art.
18
şi
20
din
Legea
minelor
nr.
61/1998
Pct.
X
y
2.2.
Substanţa:
2.3.
Denumirea
perimetrului:
2.4.
Numărul
permisului
de
exploatare:
1.2.
Sistem
de
referinţă:
„Stereografic
1970"
1.3.
Limita
în
adâncime:
z
=
m
1.4.
Suprafaţa:
s
=
ha
1.5.
Localizare
administrativ-teritorială:
AGENŢIA
NAŢIONALĂ
PENTRU
RESURSE
MINERALE
CLASIFICAREA
ŞI
EVALUAREA
RESURSELOR
MINERALE/REZERVELOR
DE
SUBSTANŢE
MINERALE
SOLIDE
Instrucţiunea
tehnică
nr.
85-08/1998
CAPITOLUL
I
Generalităţi
Art.
1.
-
Instrucţiunile
au
ca
scop
stabilirea
principiilor
de
clasificare
şi
de
evaluare
a
resurselor
minerale
şi
rezer-
velor
de
substanţe
minerale
utile
solide,
corelabile
cu
clasi-
ficările
internaţionale
în
materie
şi
utilizabile
pentru
toţi
agenţii
economici
care
desfăşoară
activităţi
miniere
în
România.
Art.
2.
-
Elaborarea
instrucţiunilor
s-a
făcut
conform
prevederilor
art.
40
lit.
k)
din
Legea
minelor
nr.
61/1998
şi
având
în
vedere
recomandările
O.N.U.
privind
Clasificarea
internaţională
a
rezervelor/resurselor
pentru
combustibili
solizi
şi
produse
minerale.
Art.
3.
-
Obiectul
instrucţiunilor
tehnice
îl
constituie
următoarele
resurse
minerale:
cărbunii
şi
şisturile
cărbu-
noase,
minereurile
feroase,
neferoase,
de
metale
nobile,
radioactive,
de
pământuri
rare
şi
disperse,
de
aluminiu
şi
roci
aluminifere,
substanţele
utile
nemetalifere,
rocile
utile,
nămolurile
şi
turbele
terapeutice,
precum
şi
rocile
bitumi-
noase.
Art.
4.
-
Termenii
folosiţi
în
prezentele
instrucţiuni
teh-
nice
sunt
cei
utilizaţi
în
Legea
minelor
nr.
61/1998,
astfel:
-
resursă
minerală
=
substanţă
naturală
din
scoarţa
terestră,
formată
în
urma
proceselor
geologice,
utilizabilă,
ca
atare
sau
prin
prelucrare,
în
activitatea
economico-socială;
-
zăcământ
=
acumulare
naturală
de
resurse
minerale,
valorificabilă
din
punct
de
vedere
tehnic
şi
economic;
-
rezervă
=
partea
de
zăcământ,
determinată
cantitativ
şi
calitativ
prin
lucrări
de
explorare
şi
exploatare,
având
stabilite
condiţiile
tehnice
şi
economice
de
valorificare.
CAPITOLUL
II
Clasificarea
resurselor
minerale/rezervelor
II/1.
Criterii
de
clasificare
a
resurselor
minerale/rezervelor
Art.
5.
-
Criteriile
de
clasificare
a
resurselor
minerale/rezervelor
sunt
următoarele:
-
gradul
de
cunoaştere
(certitudine)
a
condiţiilor
geolo-
gice,
care
corespunde
unei
anumite
faze
de
cercetare;
-
gradul
de
cunoaştere
a
indicatorilor
tehnici
şi
econo-
mici
(de
exploatare,
preparare,
prelucrare);
-
viabilitatea
valorificării
economice.
Art.
6.
-
Gradul
de
cunoaştere
a
fiecăruia
dintre
aceste
trei
criterii
este
reprezentat
şi
numeric,
cifra
1
corespunzând
celui
mai
înalt
grad
de
cunoaştere.
În
funcţie
de
gradul
de
cunoaştere
a
fiecăruia
dintre
aceste
trei
criterii,
se
face
codificarea
numerică
a
resurse-
lor
minerale/rezervelor,
printr-un
număr
format
din
trei
cifre,
înscrise
în
ordinea
următoare:
-
prima
cifră
reprezintă
economicitatea
exploatării;
-
a
doua
cifră
reprezintă
gradul
de
cunoaştere
a
indi-
catorilor
tehnici
şi
economici
de
exploatare;
-
a
treia
cifră
reprezintă
gradul
de
cunoaştere
a
condi-
ţiilor
geologice.
Art.
7.
-
Resursele
minerale/rezervele
se
clasifică
în
grupe,
în
funcţie
de
gradul
de
cunoaştere
a
posibilităţilor
economice
de
valorificare,
şi
în
categorii,
în
funcţie
de
gra-
dul
de
cunoaştere
a
fiecăruia
dintre
cele
trei
criterii.
În
anexele
nr.
1a),
1b),
1c)
şi
1d)
este
prezentată
schema
de
clasificare
şi
codificare
numerică
a
rezervelor
şi
resurselor
minerale
solide.
II/2.
Clasificarea
resurselor
minerale
în
grupe
Art.
8.
-
În
funcţie
de
gradul
de
cunoaştere
a
posibili-
tăţilor
economice
de
valorificare,
resursele
minerale
se
cla-
sifică
în
grupele:
identificate
şi
valorificabile.
Art.
9.
-
Grupa
resurse
minerale
identificate
Cuprinde
acele
resurse
minerale
evaluate
în
documenta-
ţii
(studii)
geologice
numai
pe
baza
datelor
de
cunoaştere
geologică
obţinute
din
lucrările
de
cercetare.
Aceste
resurse
sunt
considerate
interesante
din
punct
de
vedere
economic,
fără
a
se
putea
face
o
apreciere
a
posibilităţilor
economice
de
valorificare.
În
ordinea
crescătoare
a
gradului
de
cunoaştere
a
con-
diţiilor
geologice,
aceste
resurse
minerale
se
clasifică
în
categoriile:
posibile,
indicate
şi
măsurate.
Art.
10.
-
Grupa
resurse
minerale
valorificabile
Cuprinde
partea
din
resursele
măsurate
şi/sau
indicate,
pentru
care
studiile
de
fezabilitate
sau
de
prefezabilitate
demonstrează
economicitatea
punerii
în
valoare
în
anumite
condiţii
(conjuncturale)
sau
aprofundarea
cercetării
geolo-
gice
şi/sau
tehnologice
(potenţiale).
II/3.
Clasificarea
resurselor
minerale
în
categorii
Art.
11.
-
În
funcţie
de
gradul
de
cunoaştere
a
fiecă-
ruia
dintre
cele
trei
criterii,
în
ordine
crescătoare,
resursele
minerale
se
codifică
şi
se
clasifică
în
următoarele
categorii:
-
resurse
minerale
identificate:
•
posibile
(cod
333);
•
indicate
(cod
332);
•
măsurate
(cod
331);
-
resurse
minerale
valorificabile:
•
potenţiale
(cod
221
+
222);
•
conjuncturale
(cod
211).
Art.
12.
-
Categoria
resurse
minerale
posibile
(cod
333)
Cuprinde
acea
parte
a
resurselor
minerale
al
căror
grad
de
cunoaştere
are
un
caracter
informativ.
Conturarea
şi
estimarea
cantităţii
şi
calităţii
acestor
resurse
se
bazează
pe
date
geologice
şi
geofizice
rezultate
din
lucrări
executate
în
faze
de
prospecţiune
sau
prin
extrapolarea
parametrilor
de
calcul
de
la
limita
resurselor
indicate.
Continuitatea
geologică
este
presupusă.
Informaţiile
obţi-
nute
din
lucrările
executate
la
distanţe
foarte
mari
sau
din
puncte
izolate
sunt
limitate.
Estimarea
cantităţii
şi
calităţii
acestor
resurse
prezintă
un
grad
scăzut
de
siguranţă
şi
un
nivel
aproximativ
de
încre-
dere,
care
permite
însă
luarea
unei
decizii
privind
continu-
area
cercetărilor
geologice.
Datorită
nivelului
scăzut
de
încredere
al
acestei
catego-
rii,
resursele
minerale
posibile
nu
se
cumulează,
la
rapor-
tare,
cu
resursele
minerale
măsurate
şi
cu
resursele
minerale
indicate.
Art.
13.
-
Categoria
resurse
minerale
indicate
(cod
332)
Cuprinde
acea
parte
a
resurselor
minerale
identificate
pe
baza
rezultatelor
explorării
generale,
cu
caracter
preliminar,
şi
evaluate
în
documentaţii
(studii)
geologice,
numai
pe
baza
datelor
de
cunoaştere
geologică.
Lucrările
de
cercetare
(şanţuri,
puţuri,
alte
lucrări
miniere,
foraje
geologice)
sunt
suficient
de
apropiate
încât
rezultatele
obţinute
(corelate
eventual
şi
cu
rezultatele
unei
cercetări
prin
metode
geofizice)
permit
presupunerea
conti-
nuităţii
geologice
şi
a
calităţii.
Estimarea
formei
şi
a
dimensiunilor,
a
caracteristicilor
fizice,
a
calităţii
şi
conţinutului
prezintă
un
grad
de
încre-
dere
rezonabil.
Sunt
cunoscute
existenţa
şi
proporţia
porţiunilor
şi
inter-
calaţiilor
sterile
sau
necorespunzătoare
calitativ,
a
diferitelor
sorturi
calitative
sau
a
zonelor
de
alterare;
sunt
cunoscute,
prin
interpolare,
faliile
principale
şi
conturul
zonelor
de
dis-
continuitate
ale
corpurilor
de
substanţe
minerale
utile.
Condiţiile
hidrogeologice
sunt
apreciate
pe
baza
obser-
vaţiilor
făcute
în
lucrări
de
cercetare
geologică,
completate
la
cărbuni
cu
1-2
foraje
hidrogeologice.
Sunt
cunoscute,
orientativ,
valoarea
parametrilor
hidrogeologici,
poziţia
supra-
feţei
piezometrice
şi
tipul
de
acvifer
(cu
nivel
liber
sau
sub
presiune).
Indicatorii
tehnico-economici
nu
sunt
cunoscuţi
sau
sunt
insuficient
cunoscuţi
pentru
o
apreciere
a
posibilităţilor
de
valorificare
economică;
prin
cantitatea,
calitatea
şi
gradul
lor
de
încredere
resursele
minerale
indicate
pot
prezenta
inte-
res
economic
şi
permit
luarea
unei
decizii
privind
continua-
rea
cercetărilor
în
vederea
creşterii
gradului
de
cunoaştere
geologică
şi/sau
determinarea
condiţiilor
tehnico-economice
de
exploatare.
Încrederea
în
estimarea
acestor
resurse
este
mai
mică
de
70%,
iar
eroarea
maximă
admisă
în
cunoaşterea
condi-
ţiilor
geologice
şi
a
caracteristicilor
fizice
şi
calitative
este
mai
mare
de
sau
egală
cu
30%.
Art.
14.
-
Categoria
resurse
minerale
măsurate
(cod
331)
Cuprinde
acea
parte
a
resurselor
minerale
identificate,
studiate
complet
din
punct
de
vedere
al
condiţiilor
geologice,
în
urma
explorării
de
detaliu,
şi
evaluate
în
documentaţii
(studii)
geologice,
numai
pe
baza
datelor
de
cunoaştere
geologică.
Estimarea
cantitativă
(formă
şi
dimensiuni)
a
caracteristi-
cilor
fizice,
a
calităţii
şi
a
conţinutului
mineral
ale
acestor
resurse
presupune
un
grad
înalt
de
încredere.
Lucrările
de
cercetare
geologică
(şanţuri,
puţuri,
foraje
geologice
de
suprafaţă
sau
din
subteran,
lucrări
miniere
subterane
sau
alte
tipuri
de
lucrări)
se
află
la
distanţe
care
confirmă
(justifică)
continuitatea
geologică
şi
calitativă.
Sunt
cunoscute
răspândirea
spaţială
şi
proporţia
interca-
laţiilor
şi
porţiunilor
sterile
sau
necorespunzătoare
calitativ,
a
sorturilor
calitative
şi
a
zonelor
de
alterare.
În
cazul
zăcămintelor
tectonizate,
sunt
stabilite
poziţia
faliilor
princi-
pale
şi
amplitudinea
deplasării
flancurilor
acestora,
precum
şi
caracteristica
generală,
orientarea
şi
frecvenţa
lor.
Condiţiile
hidrogeologice
sunt
cunoscute
în
măsura
nece-
sară
aprecierii
influenţei
apelor
subterane
asupra
procesului
de
exploatare,
stabilirii
concluziilor
privind
posibilităţile
de
asecare
şi
proiectarea
acesteia.
Sunt
bine
cunoscute
carac-
teristicile
principale
ale
formaţiunilor
acvifere
(număr,
confi-
guraţie,
extindere,
adâncime),
poziţia
acestora
faţă
de
zăcământ
şi
relaţiile
cu
alte
formaţiuni
acvifere,
parametrii
hidrogeologici
(porozitate,
coeficient
de
filtrare,
transmisivi-
tate,
debit
specific),
suprafaţa
piezometrică,
direcţiile
de
curgere
şi
caracteristicile
fizico-chimice
ale
apelor.
Indicatorii
tehnico-economici
sunt
insuficient
cunoscuţi
pentru
o
apreciere
a
posibilităţilor
de
valorificare;
prin
canti-
tatea,
calitatea
şi
gradul
lor
de
încredere
resursele
mine-
rale
măsurate
prezintă
interes
economic
şi
permit
luarea
unei
decizii
privind
continuarea
cercetărilor
pentru
determi-
narea
condiţiilor
tehnice
şi
economice
de
exploatare.
Încrederea
în
estimarea
resurselor
minerale
din
această
categorie
este
de
90-95%,
iar
eroarea
maximă
admisă
în
cunoaşterea
condiţiilor
geologice
şi
a
caracteristicilor
fizice
şi
calitative
este
de
10-15%.
Art.
15.
-
Categoria
resurse
minerale
valorificabile
potenţial
(cod
221
+
222)
Cuprinde
acea
parte
a
resurselor
minerale
măsurate
şi/sau
indicate
pentru
care
studiul
de
prefezabilitate
demon-
strează
posibilitatea
exploatării
în
condiţii
economice
şi
teh-
nice
specifice
ale
momentului,
ca
urmare
a
completării
cunoaşterii
tehnice
şi/sau
a
condiţiilor
de
zăcământ
anali-
zate
într-un
studiu
de
fezabilitate.
Art.
16.
-
Categoria
resurse
minerale
valorificabile
con-
junctural
(cod
211)
Această
categorie
cuprinde
acea
parte
a
resurselor
măsurate
complet,
cunoscute
în
ceea
ce
priveşte
condiţiile
geologice
şi
tehnico-economice
de
valorificare,
pentru
care
studiul
de
fezabilitate
demonstrează
că
la
momentul
dat
nu
se
justifică
exploatarea
în
condiţii
economice.
Prin
îmbu-
nătăţirea
tehnologiei
sau
prin
modificarea
condiţiilor
econo-
mice
ele
pot
deveni
rezerve
dovedite.
a)
Gradul
de
cunoaştere
geologică
este
corespunzător
resurselor
minerale
măsurate.
b)
Tehnologia
şi
indicatorii
tehnico-economici
de
exploa-
tare
(diluţia,
pierderile
de
exploatare
etc.),
elementele
de
calcul
ale
preţului
de
cost
sunt
cunoscute
din
exploatarea
curentă
sau
experimentală.
c)
Fluxul
tehnologic
de
preparare
şi
prelucrare
se
cunoaşte
la
scară
industrială,
iar
dacă
zăcământul
nu
este
în
exploatare,
toţi
indicatorii
tehnico-economici
sunt
stabiliţi
prin
teste
semiindustriale;
la
rocile
utile
se
cunoaşte
modul
de
comportare
în
diferite
domenii
de
utilizare
a
acestora
şi
a
produselor
obţinute
din
acestea;
la
minereurile
metalifere,
fluxul
de
preparare
şi
de
prelucrare
metalurgică
este
stabi-
lit
pentru
componenţii
utili
valorificabili.
II/4.
Clasificarea
rezervelor
Art.
17.
-
Grupa
rezervelor
(resursele
exploatabile)
Cuprinde
acea
parte
din
resursele
minerale
măsurate
şi/sau
indicate,
la
care
este
dovedită,
printr-un
studiu
de
fezabilitate
sau
prefezabilitate,
posibilitatea
exploatării
în
condiţii
economice
acceptate.
În
funcţie
de
gradul
de
cunoaştere,
în
ordine
crescătoare,
rezervele
se
clasifică
în
categoriile:
probabile
şi
dovedite.
Art.
18.
-
Categoria
rezerve
probabile
(cod
121
+
122)
Cuprinde
acea
parte
a
resurselor
minerale
măsurate
şi/sau
indicate,
pentru
care
studiul
de
prefezabilitate
demonstrează
că
la
momentul
dat
şi
la
parametrii
cunos-
cuţi
exploatarea
poate
fi
economică.
a)
Condiţiile
de
zăcământ
se
cunosc
în
măsura
nece-
sară
proiectării
lucrărilor
de
deschidere
şi
pregătire
pentru
rezervele
măsurate
sau
a
celor
de
explorare
de
detaliu
pentru
rezervele
indicate.
Sunt
cunoscute
răspândirea
spa-
ţială
şi
proporţia
intercalaţiilor
şi
porţiunilor
sterile
sau
neco-
respunzătoare
calitativ,
a
diferitelor
sorturi
calitative
şi
a
zonelor
de
alterare.
În
cazul
zăcămintelor
tectonizate,
sunt
stabilite
poziţia
fracturilor
principale
şi
amplitudinea
deplasă-
rii
flancurilor
acestora,
precum
şi
caracteristica
generală,
orientarea
şi
frecvenţa
lor.
b)
Condiţiile
hidrogeologice
sunt
cunoscute
în
măsura
necesară
aprecierii
influenţei
apelor
subterane
asupra
pro-
cesului
de
exploatare,
stabilirii
concluziilor
privind
posibili-
tăţile
de
asecare
şi
proiectarea
acesteia.
Sunt
bine
cunoscute
caracteristicile
principale
ale
formaţiunilor
acvifere
(număr,
configuraţie,
extindere,
adâncime),
poziţia
acestora
faţă
de
zăcământ
şi
relaţiile
cu
alte
formaţiuni
acvifere,
parametrii
hidrogeologici
(porozitate,
coeficient
de
filtrare,
transmisivitate,
debit
specific),
suprafaţa
piezometrică,
direc-
ţiile
de
curgere
şi
caracteristicile
fizico-chimice
ale
apelor.
c)
Tehnologia
şi
indicatorii
tehnico-economici
de
exploa-
tare
sunt
cunoscuţi
pe
baza
rezultatelor
obţinute
din
lucră-
rile
geologice
sau,
după
caz,
din
exploatări
experimentale
(abataje,
cariere).
d)
Tehnologia
şi
indicatorii
tehnico-economici
de
prepa-
rare-prelucrare
sunt
cunoscuţi
pe
baza
cercetărilor
în
faza-
pilot
sau
semiindustrială;
la
rocile
utile
se
cunoaşte
modul
de
comportare
în
diferite
domenii
de
utilizare
a
acestora
şi
a
produselor
obţinute
din
acestea;
la
minereurile
metalifere
se
cunoaşte
fluxul
tehnologic
de
preparare
şi
gradul
de
recuperare
în
concentrate
a
elementelor
utile
valorificabile,
precum
şi
tehnologia
metalurgică.
Art.
19.
-
Categoria
rezerve
dovedite
(cod
111)
Cuprinde
acea
parte
a
resurselor
măsurate,
demonstrate
a
fi
exploatabile
economic
printr-un
studiu
de
fezabilitate
sau
de
activitatea
minieră
desfăşurată
în
mod
curent
în
zone
explorate
în
detaliu.
a)
Condiţiile
geologice,
cunoscute
la
nivelul
corespunză-
tor
resurselor
măsurate,
permit
planificarea
lucrărilor
de
pre-
gătire
şi
exploatare.
b)
Condiţiile
hidrogeologice
sunt
complet
clarificate;
se
cunosc
implicaţiile
apelor
subterane
asupra
procesului
de
exploatare;
soluţiile
de
asecare
sunt
verificate
în
procesul
de
exploatare
curentă
sau
experimentală.
c)
Metoda
de
exploatare,
tehnologia
şi
indicatorii
teh-
nico-economici
de
exploatare
(diluţia,
pierderile
de
exploa-
tare),
elementele
de
calcul
ale
preţului
de
cost
sunt
cunoscute
din
exploatarea
curentă
sau
experimentală.
d)
Fluxul
tehnologic
de
preparare
şi
de
prelucrare
se
cunoaşte
la
scară
industrială,
iar
dacă
zăcământul
nu
este
în
exploatare,
toţi
indicatorii
tehnico-economici
sunt
stabiliţi
prin
teste
semiindustriale;
la
rocile
utile
se
cunoaşte
modul
de
comportare
în
diferite
domenii
de
utilizare
a
acestora
şi
a
produselor
obţinute
din
acestea;
la
minereurile
metalifere
fluxul
de
preparare
şi
de
prelucrare
metalurgică
este
stabi-
lit
pentru
componenţii
utili
valorificabili.
CAPITOLUL
III
Evaluarea
resurselor
minerale/rezervelor
Art.
20.
-
Evaluarea
resurselor
minerele/rezervelor
se
realizează
prin
interpretarea
şi
prelucrarea
rezultatelor
obţi-
nute
din
lucrările
de
cercetare
geologică,
inclusiv
din
deter-
minările
de
laborator,
din
studiile
şi
cercetările
tehnologice
şi
din
lucrările
de
exploatare.
III/1.
Metodica
de
cercetare
geologică
III/1.1.
Principii
de
bază
privind
cercetarea
geologică
Art.
21.
-
Cercetarea
geologică
cuprinde
ansamblul
lucrărilor
necesare
cunoaşterii
cantităţii
şi
calităţii
resurselor
minerale/rezervelor
şi
a
condiţiilor
geologice
şi
tehnico-eco-
nomice
de
valorificare
a
acestora.
Art.
22.
-
Metodica
de
cercetare
geologică
se
stabi-
leşte
prin
negociere
în
licenţă,
care
va
cuprinde
programul
de
lucrări
aprobat,
precum
şi
drepturile
şi
obligaţiile
agenţi-
lor
economici
care
execută
lucrări
de
cercetare
geologică,
conform
Legii
minelor
nr.
61/1998
şi
normelor
de
aplicare
a
acesteia.
Art.
23.
-
Felul
şi
amplasarea
lucrărilor
de
cercetare
geologică
depind
de
complexitatea
condiţiilor
geologice
şi
de
gradul
de
cunoaştere
propus
a
fi
realizat
şi
care,
în
general,
corespunde
unei
anumite
faze
de
cercetare.
Cercetarea
resurselor
din
perimetrele
noi
începe,
de
regulă,
prin
utilizarea
distanţelor
maxime
dintre
lucrări.
Reţeaua
de
lucrări
de
cercetare
geologică,
corespunză-
toare
unei
anumite
faze
de
cercetare
şi
necesară
realizării
gradului
de
cunoaştere
pentru
încadrarea
resurselor
în
categorii,
pentru
fiecare
zăcământ,
poate
fi
stabilită
şi
justi-
ficată
şi
prin
studii
specifice
(analize
geostatistice).
Aceasta
trebuie
să
asigure
un
grad
de
certitudine
de
90-95%
în
cazul
explorării
detaliate,
de
până
la
70%
în
cazul
exploră-
rii
generale
şi
până
la
25%
în
cazul
prospecţiunii.
Art.
24.
-
În
cursul
cercetării
geologice,
în
vederea
sta-
bilirii
cantităţii
şi
calităţii
resurselor
minerale/rezervelor
se
vor
urmări:
localizarea
spaţială,
conturul
şi
forma
corpurilor
de
substanţe
minerale
utile,
condiţiile
hidrogeologice
şi
toţi
factorii
naturali
care
influenţează
tehnologia
de
exploatare,
preparare,
prelucrare
şi
valorificare
a
substanţelor
minerale
utile;
de
asemenea,
se
va
stabili
existenţa
zonelor
sau
intercalaţiilor
sterile
şi
a
diferitelor
sorturi
calitative,
iar
în
limitele
posibilităţilor
determinate
de
condiţiile
geologice
şi
de
gradul
de
cunoaştere
realizat,
acestea
se
vor
delimita
în
spaţiu
şi
se
vor
exprima
cantitativ.
Art.
25.
-
La
alegerea
felului
lucrărilor
geologice,
la
amplasarea
şi
executarea
lor
se
va
urmări
permanent
pro-
tecţia
mediului
înconjurător.
Art.
26.
-
Cercetarea
geologică
se
execută
în
etape
de
lucru,
care,
de
regulă,
se
succed,
conducând
progresiv
la
creşterea
gradului
de
cunoaştere
a
resurselor
minerale/rezervelor
şi
cuprinde
următoarele
faze:
prospec-
ţiunea,
explorarea
generală
şi
explorarea
detaliată.
III/1.2.
Prospecţiunea
geologică
Art.
27.
-
Prospecţiunea
reprezintă
ansamblul
de
studii
şi
lucrări
de
suprafaţă
care
se
realizează
pentru
identifica-
rea
posibilităţilor
existenţei
unor
acumulări
de
resurse
mine-
rale,
descifrarea
condiţiilor
geologice
generale
ale
acestora,
obţinerea
unor
date
orientative
pentru
evaluarea
resurselor
şi
pentru
cunoaşterea
condiţiilor
preliminare
de
valorificare
a
acestora.
Art.
28.
-
Recunoaşterea
geologică
reprezintă
prima
fază
a
prospecţiunii
geologice
şi
constă
în
interpretarea
datelor
geologice
preexistente
(însoţită,
eventual,
şi
de
cer-
cetări
indirecte),
întocmirea
de
studii
geologice
complexe
şi
hărţi
geologice.
Recunoaşterea
geologică
are
ca
scop
iden-
tificarea
zonelor
cu
un
potenţial
de
resurse
minerale.
Pe
baza
rezultatelor
obţinute
se
evaluează
resursele
de
prog-
noză,
se
stabilesc
zonele
în
care
este
posibilă
continuarea
prospecţiunilor
geologice
în
vederea
identificării
unor
acumulări
de
resurse
minerale
şi
se
întocmesc
programele
de
lucrări
necesare.
Art.
29.
-
Prospecţiunea
constă
în
executarea
de
cer-
cetări
prin
cartare
geologică,
metode
geochimice,
geofizice
(magnetometrie,
radiometrie,
electrometrie,
seismometrie,
teledetecţie),
foraje
de
la
suprafaţă,
lucrări
miniere,
studii
şi
determinări
de
laborator
pe
probe
recoltate
din
lucrările
executate
sau
din
aflorimente.
Art.
30.
-
În
cadrul
prospecţiunii
se
execută
şi
încercări
tehnologice
de
preparare
şi
prelucrare
în
faza
de
laborator.
Art.
31.
-
Pe
baza
datelor
obţinute
din
lucrările
de
prospecţiune
se
verifică
resursele
de
prognoză
şi
se
evalu-
ează
resursele
posibile.
III/1.3.
Explorarea
geologică
Art.
32.
-
Explorarea
reprezintă
ansamblul
de
studii
şi
activităţi
executate
pentru
identificarea
zăcămintelor,
evalua-
rea
cantitativă
şi
calitativă
a
acestora,
precum
şi
pentru
stabilirea
condiţiilor
tehnice
şi
economice
de
valorificare
a
acestora.
Art.
33.
-
Explorarea
geologică
se
realizează
cu
foraje
(de
suprafaţă
şi/sau
subterane)
şi
prin
lucrări
miniere
(de
suprafaţă
sau
subterane),
executate
separat
sau
împreună,
în
funcţie
de
gradul
de
cunoaştere
urmărit
şi
de
factorii
geologici
(forma,
grosimea
şi
variaţiile
acesteia,
dimensiu-
nile,
aşezarea
în
spaţiu
şi
gradul
de
tectonizare
a
corpurilor
de
substanţe
minerale
utile),
tehnico-minieri
(relieful,
adânci-
mea
la
care
este
situat
zăcământul,
proprietăţile
fizico-
mecanice
ale
substanţei
minerale
utile
şi
ale
rocilor
înconjurătoare)
şi
economici
(importanţa
economică
a
sub-
stanţei
minerale
utile,
existenţa
căilor
de
comunicaţie,
posi-
bilitatea
de
alimentare
cu
energie
electrică
şi
apă,
costul
lucrărilor
geologice,
existenţa
forţei
de
muncă
etc.).
Art.
34.
-
Explorarea
prin
foraje
este
indicată
în
cazul
zăcămintelor
masive
sau
stratiforme
cu
înclinare
mică
sau
medie.
Forajele
sunt
predominante
la
cercetarea
zăcăminte-
lor
de
cărbuni,
sare
gemă,
roci
utile
şi
de
minereuri
cupri-
fere
de
diseminare
şi
aproape
exclusive
la
zăcămintele
exploatabile
în
carieră.
Art.
35.
-
Forajele
se
execută,
de
regulă,
în
reţea.
La
amplasarea
şi
execuţia
lor
se
va
urmări
ca
punctele
de
interceptare
a
corpurilor
de
substanţă
minerală
utilă
să
res-
pecte
distanţele
proiectate
între
lucrări
şi/sau
aliniamente.
Reţeaua
se
va
adapta
la
condiţiile
geologice
locale,
înde-
sind
forajele
în
porţiunile
mai
complicate
şi
invers.
Art.
36.
-
Pentru
toate
forajele
cu
adâncimi
mai
mari
de
100
m
se
vor
face
măsurători
de
deviere,
la
intervale
de
25-50
m.
Art.
37.
-
Recuperajul
minim
la
forajele
cu
carotaj
mecanic
continuu
trebuie
să
fie
de
90%
în
util
şi
pe
5
m
în
culcuşul
şi
acoperişul
acestuia.
Pentru
intervalele
cu
recuperare
necorespunzătoare,
se
va
completa
cercetarea
cu
alte
metode
de
investigare.
În
caz
de
necesitate,
inter-
valele
cu
recuperaj
nesatisfăcător
vor
fi
recarotate.
La
cărbuni
şi
la
minereurile
radioactive
este
obligatoriu
carotajul
geofizic
la
toate
forajele
de
prospecţiune
şi
de
explorare.
Art.
38.
-
Ori
de
câte
ori
este
raţional
din
punct
de
vedere
tehnic
şi
al
calităţii
datelor
obţinute,
carotajul
meca-
nic
continuu
poate
fi
înlocuit
cu
carotajul
mecanic
intermi-
tent
sau
cu
alte
metode
de
investigare
în
gaura
de
sondă,
care
asigură
calitatea
datelor
necesare
evaluării
resurselor
minerale.
Art.
39.
-
Explorarea
prin
lucrări
miniere
subterane
(transversale,
direcţionale,
suitori,
puţuri
şi
planuri
înclinate)
este
indicată
atât
pentru
cercetarea
zăcămintelor
tabulare
(filoniene,
sub
formă
de
lentile
sau
strat),
cu
înclinare
medie
sau
mare,
situate
la
adâncimi
convenabile
în
regiuni
accidentate,
cât
şi
pentru
verificarea
datelor
obţinute
din
foraje,
şi
este
necesară
la
promovarea
în
categorii
superioare
a
resurselor
zăcămintelor
neuniforme
sau
cu
structură
geologică
şi
tectonică
foarte
complicată.
Art.
40.
-
La
amplasarea
şi
dimensionarea
lucrărilor
miniere
de
explorare
geologică,
se
va
ţine
seama
de
posi-
bilitatea
utilizării
lor
în
procesul
de
exploatare.
Art.
41.
-
În
vederea
evitării
imobilizării
unor
resurse
în
pilieri
de
siguranţă
de
lungă
durată,
pe
tot
parcursul
exe-
cutării
lucrărilor
de
explorare
geologică
se
va
urmări
stabili-
rea
zonelor
în
care
nu
există
acumulări
de
resurse
minerale
şi
în/pe
care
se
pot
amplasa
lucrări
miniere
magistrale
(de
exemplu:
puţuri
de
extracţie,
galerii
princi-
pale
de
transport,
construcţii
de
suprafaţă,
halde
de
steril
etc.).
Art.
42.
-
Pentru
creşterea
eficienţei
economice,
ori
de
câte
ori
este
raţional
din
punct
de
vedere
tehnic
şi
al
cali-
tăţii
datelor
obţinute,
lucrările
miniere
se
vor
executa
numai
în
completarea
cercetării
cu
foraje
de
la
suprafaţă
şi
vor
fi
parţial
înlocuite
cu
foraje
orizontale
şi
verticale,
executate
în
subteran,
rolul
lucrărilor
miniere
reducându-se
la
verifica-
rea
calităţii
datelor
obţinute
din
foraje,
la
precizarea
indica-
torilor
tehnici
şi
economici
de
exploatare
şi
la
crearea
accesului
în
zăcământ.
De
asemenea,
lucrările
miniere
sau
forajele
geologice
pot
fi
completate
sau
înlocuite
(substituite)
cu
orice
alte
metode
de
investigare
care
asigură
obţinerea
datelor
nece-
sare
pentru
evaluarea
resurselor.
Art.
43.
-
În
vederea
scurtării
termenului
de
la
începe-
rea
explorării
până
la
intrarea
zăcământului
în
exploatare,
a
evitării
continuării
lucrărilor
de
cercetare
geologică
într-un
zăcământ
fără
posibilitate
de
valorificare
în
etapa
respec-
tivă,
precum
şi
pentru
reducerea
la
minimum
a
cheltuielilor
pentru
întreţinerea
unor
lucrări
miniere,
explorarea
se
exe-
cută,
de
regulă,
în
fazele
de
explorare
generală
şi
explo-
rare
detaliată.
La
zăcămintele
care
prezintă
condiţii
naturale
evident
favorabile
valorificării,
cele
două
faze
se
pot
supra-
pune
(fază
unică
de
explorare),
ca
şi
în
cazul
explorării
în
extinderea
zăcămintelor,
care
constituie
sau
au
constituit
obiectul
unei
activităţi
de
exploatare.
Art.
44.
-
Explorarea
generală
are
ca
scop
stabilirea
cu
caracter
preliminar
a
conturului,
formei
şi
structurii
cor-
purilor
de
substanţă
minerală
utilă,
precum
şi
estimarea
cantitativă
şi
calitativă
a
potenţialului
de
resurse,
furnizând
elementele
necesare
pentru
aprecierea
posibilităţilor
de
valorificare
a
acestuia.
Art.
45.
-
În
cadrul
explorării
generale
se
efectuează
şi
cercetări
tehnologice
de
preparare
sau
de
prelucrare
în
fază
de
laborator
şi/sau
în
fază-pilot.
Art.
46.
-
În
vederea
obţinerii
informaţiilor
necesare
stabilirii
posibilităţilor
de
valorificare
a
substanţelor
minerale
utile
şi
a
desimii
raţionale
a
lucrărilor
de
cercetare
din
faza
explorării
detaliate,
în
cadrul
explorării
generale,
pe
o
por-
ţiune
restrânsă
din
zăcământ,
caracteristică
pentru
acesta,
se
pot
executa
lucrări
într-o
reţea
corespunzătoare
unor
resurse
de
categorii
superioare.
Art.
47.
-
În
urma
explorării
generale,
se
întocmeşte
un
studiu
(studiu
de
prefezabilitate)
în
care
se
analizează
condiţiile
tehnico-economice
de
valorificare
a
zăcământului.
În
cazul
concluziilor
favorabile
ale
studiului
respectiv,
rezul-
tatele
lucrărilor
de
explorare
generală
servesc
la
elaborarea
programului
explorării
detaliate
sau
în
fază
unică.
Art.
48.
-
Pe
baza
rezultatelor
obţinute
din
lucrările
de
explorare
generală,
în
documentaţii
(studii)
geologice
se
evaluează
resursele
minerale
indicate
şi,
prin
studii
de
pre-
fezabilitate,
resursele
valorificabile
potenţial
şi/sau
rezervele
probabile.
Art.
49.
-
Explorarea
detaliată
are
ca
obiect
cunoaşte-
rea
structurii
geologice,
a
formei
şi
conturului
zăcământului,
precizarea
cantităţii
şi
calităţii
resurselor
minerale
şi
a
rezervelor
şi
furnizarea
informaţiilor
necesare
pentru
cunoaşterea
condiţiilor
tehnico-economice
de
valorificare,
în
vederea
proiectării
(programării)
lucrărilor
de
deschidere-pre-
gătire-exploatare
şi
a
fluxului
tehnologic
de
preparare.
Art.
50.
-
Lucrările
de
explorare
detaliată
se
realizează,
de
regulă,
pe
o
porţiune
caracteristică
zăcământului
sau
perimetrului,
care
se
preconizează
că
va
intra
în
exploa-
tare.
Art.
51.
-
În
cadrul
explorării
detaliate
se
execută
şi
lucrări
de
cercetare
privind
prepararea
şi/sau
prelucrarea
în
fază-pilot
şi,
de
la
caz
la
caz,
în
fază
semiindustrială,
pre-
cum
şi
exploatarea
experimentală.
Art.
52.
-
Pe
baza
rezultatelor
obţinute
din
lucrările
de
explorare
detaliată,
în
documentaţiile
(studiile)
geologice
se
evaluează
resursele
minerale
măsurate,
iar
prin
studii
de
fezabilitate,
resursele
valorificabile
conjunctural
sau
potenţial
şi/sau
rezervele
dovedite.
Art.
53.
-
Explorarea
generală
şi
de
detaliu
sau
în
fază
unică
se
execută
atât
în
zăcăminte
noi,
cât
şi
în
extinderea
zăcămintelor
în
exploatare
sau
cu
activitate
sistată
(explo-
rare
în
extindere).
III/1.4.
Probarea
zăcămintelor
Art.
54.
-
Probarea
zăcămintelor
se
realizează
în
toate
fazele
cercetării
geologice
şi
în
cursul
deschiderii,
pregătirii
şi
al
exploatării
rezervelor.
Probarea
zăcămintelor
cuprinde
procesul
de
recoltare,
după
un
anumit
sistem
şi
cu
un
anumit
scop,
a
unor
cantităţi
de
material
din
substanţa
minerală
utilă
sau
din
rocile
înconjurătoare,
numite
probe,
care
să
reprezinte
cât
mai
fidel
porţiunea
de
zăcământ
din
care
au
fost
extrase,
prelucrarea
şi
reducerea
lor,
efectua-
rea
analizelor,
determinărilor
şi
cercetărilor,
precum
şi
inter-
pretarea
rezultatelor
obţinute.
Art.
55.
-
Pentru
ca
probarea
să
fie
concludentă,
ea
trebuie
să
fie
reprezentativă.
Art.
56.
-
În
funcţie
de
scopul
urmărit,
principalele
tipuri
de
probare
sunt
următoarele:
paleontologică,
minera-
logică-petrografică,
chimică,
fizico-mecanică,
tehnică
şi
teh-
nologică.
Art.
57.
-
Probarea
paleontologică
urmăreşte
determi-
narea
vârstei
formaţiunilor
sedimentare
străbătute,
în
scopul
stabilirii
unor
repere
de
corelare
a
corpurilor
de
substanţă
minerală
utilă
şi
a
complexelor
productive
de
origine
sedi-
mentară,
şi
este
obligatorie
în
cazul
zăcămintelor
de
căr-
buni.
Probele
paleontologice
se
recoltează
din
toate
lucrările
ce
se
execută
în
etapele
de
prospecţiune
şi
explorare
generală.
Prelucrarea
şi
determinările
pe
aceste
probe
se
fac
în
laboratoare
specializate.
Art.
58.
-
Probarea
mineralogică
are
ca
scop
identifica-
rea
mineralelor
componente,
a
raportului
cantitativ
dintre
ele,
a
mărimii
cristalelor,
a
gradului
lor
de
cunoaştere,
a
caracterului
agregatelor
de
cristale
şi
a
structurii
şi
texturii
mineralizaţiei,
în
vederea
determinării
gradului
optim
de
sfă-
râmare
şi
a
comportării
substanţei
minerale
utile
în
proce-
sul
de
preparare.
De
asemenea,
probarea
mineralogică
urmăreşte
studierea
zonelor
de
alterare
a
rocilor,
relaţiile
agenţilor
mineralizatori
cu
căile
de
acces,
transformările
suferite
de
zăcământ
după
depunerea
mineralizaţiei
şi
eventualele
zone
de
oxidaţie
şi
de
cimentare.
Art.
59.
-
Probarea
petrografică
are
ca
scop
stabilirea
componenţilor
petrografici
ai
substanţelor
minerale
utile
şi
ai
rocilor
înconjurătoare,
precum
şi
variaţia
acestora
în
cadrul
zăcământului.
Recoltarea
probelor
mineralogice
şi
petrogra-
fice
se
face
în
etapele
de
prospecţiune
şi
explorare
preli-
minară
din
câte
1-2
lucrări
de
cercetare
pentru
fiecare
corp
şi
sort
de
substanţă
minerală
utilă
sau
din
mai
multe,
în
funcţie
de
necesităţi.
Art.
60.
-
Probele
petrografice
se
recoltează
sub
formă
de
eşantioane.
În
cazul
forajelor,
dimensiunile
eşantioane-
lor
recoltate
din
proba
care
rămâne
martor
variază
în
func-
ţie
de
diametrul
carotelor
extrase.
Din
lucrări
miniere
se
recoltează,
de
regulă,
eşantioane
de
formă
paralelipipedică
cu
dimensiunile
de
5
x
10
x
10
cm.
Eşantioanele
se
recol-
tează
din
roca
proaspătă.
Art.
61.
-
Prelucrarea
şi
analizarea
probelor
mineralo-
gice
şi
petrografice
se
fac
în
laboratoare
specializate.
Art.
62.
-
Pe
toate
eşantioanele
supuse
analizei
mine-
ralogice
se
vor
efectua
analize
şi
determinări
chimice
şi
fizico-mecanice,
în
scopul
stabilirii
unei
corelaţii
între
compoziţia
chimică
şi
proprietăţile
fizico-mecanice,
pe
de
o
parte,
şi
mineralogică-petrografică,
pe
de
altă
parte.
Art.
63.
-
Probarea
chimică
şi
fizico-mecanică
urmă-
reşte
stabilirea
conţinutului
în
elemente
utile
şi
dăunătoare
şi
a
caracteristicilor
calitative
care
condiţionează
valorifica-
rea
substanţei
minerale
utile
în
diferite
domenii
şi
se
efec-
tuează
în
toate
fazele
de
cercetare
geologică
şi
în
timpul
exploatării.
Art.
64.
-
În
procesul
recoltării
probelor
chimice
şi
fizico-mecanice
se
vor
respecta
următoarele
principii
de
bază:
a)
toate
lucrările
care
au
interceptat
substanţa
minerală
utilă
se
probează
pe
măsura
executării
lor,
cu
excepţia
cazurilor
când
se
urmăreşte
evoluţia
în
timp
a
procesului
de
alterare,
situaţie
în
care
probele
se
recoltează
la
anu-
mite
intervale
de
timp;
b)
substanţa
minerală
utilă
se
probează
împreună
cu
intercalaţiile
sterile
sau
necorespunzătoare
calitativ,
dacă
acestea
nu
pot
fi
separate
în
procesul
de
exploatare,
cu
excepţia
cărbunilor;
c)
din
rocile
înconjurătoare
şi
din
intercalaţiile
sterile
sau
necorespunzătoare
calitativ,
care
se
pot
evita
în
procesul
de
exploatare
(deci
nu
se
includ
în
calculul
rezervelor),
se
recoltează
probe
informative;
d)
la
straturile
neomogene
de
cărbuni
se
recoltează
probe
diferenţiale
(separat
din
fiecare
banc
de
cărbune
şi
din
fiecare
intercalaţie
sterilă)
şi
probe
globale
(recoltate
pe
toată
grosimea
stratului,
atât
din
cărbune,
cât
şi
din
inter-
calaţiile
sterile);
în
etapele
de
prospecţiune
şi
explorare
pre-
liminară
probele
se
recoltează,
de
regulă,
numai
din
substanţa
utilă,
iar
probele
globale
se
recoltează
din
cel
puţin
15%
din
punctele
de
traversare
a
straturilor
de
căr-
buni;
e)
la
minereuri
metalifere,
în
cazul
filoanelor
minerali-
zate,
cu
salbande,
probele
se
recoltează
separat
din
mine-
reu
şi
din
salbande;
f)
în
zăcăminte
fără
limite
nete,
lungimea
probelor
recol-
tate
spre
periferia
zăcământului
trebuie
să
permită
estima-
rea
rezervelor
în
variante
de
conţinut
limită;
g)
pentru
minereurile
metalifere
care
conţin
elemente
rare
şi
disperse
legate
de
anumite
minerale
se
vor
recolta,
pe
lângă
probele
de
minereu,
şi
probe
monominerale
sau
de
concentrate;
h)
în
prezenţa
mai
multor
sorturi
de
substanţă
minerală
utilă
sau
tipuri
de
roci,
probarea
se
face
separat,
pe
sorturi
şi
tipuri;
din
acelaşi
sort
de
substanţă
minerală
utilă
sau
tip
de
rocă
din
cadrul
unui
zăcământ,
recoltarea
probelor
se
face
prin
aceeaşi
metodă,
la
aceleaşi
distanţe
între
ele
şi
probele
au
aceeaşi
greutate
pe
unitatea
de
lungime
sau
de
suprafaţă
probată;
i)
la
zăcămintele
tabulare
(filoane,
straturi,
lentile),
liniile
de
probare
trebuie
să
aibă
o
direcţie
cât
mai
apropiată
de
normala
la
planul
pe
care
se
proiectează
corpurile
de
sub-
stanţă
minerală
utilă,
în
vederea
evaluării
resurselor;
j)
excavaţiile
făcute
pentru
recoltarea
probelor
trebuie
să
aibă
o
secţiune
constantă,
indiferent
de
duritatea
diferitelor
minerale
sau
de
varietăţile
de
rocă
pe
care
le
cuprinde;
k)
tot
materialul
excavat
în
procesul
recoltării
probelor
trebuie
să
ajungă
la
staţia
de
prelucrare
a
probelor
fără
adaos
de
material
străin;
l)
recoltarea
probelor
din
lucrări
miniere
va
fi
precedată
de
pregătirea
locului
de
probare,
prin
curăţarea
şi
netezirea
acestuia,
astfel
ca
fiecare
probă
să
fie
tăiată
pe
o
supra-
faţă
aproape
plană.
Art.
65.
-
Pentru
recoltarea
probelor
este
necesar
să
se
determine,
pentru
fiecare
zăcământ
sau
porţiune
cu
con-
diţii
geologice
similare
din
cadrul
zăcământului,
metoda
de
probare
(modul
de
recoltare
a
probelor),
distanţa
dintre
probe
şi
cantitatea
minimă
de
material
din
proba
iniţială.
Art.
66.
-
La
adoptarea
metodei
de
probare,
se
va
ţine
seama
de
factorii
geologici
specifici
fiecărui
zăcământ
(forma,
grosimea
corpurilor
de
substanţă
minerală
utilă,
variaţia
calităţii,
textura,
structura
şi
duritatea
substanţei
minerale
utile
etc.)
şi
de
factorii
tehnico-economici
(felul
lucrărilor
geologice,
operativitatea
şi
economicitatea
probării
etc.).
Principalele
metode
de
probare
în
lucrările
miniere
sunt:
prin
brazde,
în
reţea
(prin
ciupire),
prin
răzuire,
prin
găuri
de
mină
şi
metoda
globală.
Probarea
abatajelor
se
face,
de
regulă,
prin
brazde.
În
cazul
forajelor,
proba
se
recoltează
din
materialul
recuperat.
Art.
67.
-
Distanţa
dintre
probe
trebuie
stabilită
la
zăcămintele
probate
în
lucrări
miniere
(galerii
şi
suitori)
care
cuprind
în
profilul
lor
mineralizaţia
pe
toată
grosimea
ei.
La
adoptarea
distanţei
dintre
probe,
se
va
urmări
obţinerea
calităţii
resurselor
minerale
şi
a
rezervelor
cu
un
grad
de
cunoaştere
cât
mai
ridicat,
în
condiţii
economice
raţionale.
Art.
68.
-
Fiecare
probă
recoltată
trebuie
să
conţină
cantitatea
minimă
de
material
care
să
reflecte
compoziţia
chimică
şi
proprietăţile
fizico-mecanice
ale
porţiunii
de
zăcă-
mânt
pe
care
o
caracterizează
calitativ.
Cantitatea
minimă
de
material
se
raportează
la
o
lungime
de
1
m
sau
la
o
suprafaţă
de
1
m
2
probată.
Art.
69.
-
Prelucrarea
probelor
constă
în
extragerea
din
proba
recoltată
a
materialului
necesar
pentru
efectuarea
analizelor
şi
determinărilor
(proba
unicat)
şi
pentru
păstra-
rea
unei
probe-martor
(duplicat);
schema
de
prelucrare
adoptată
va
asigura
condiţii
ca
probele
unicat
şi
duplicat
să
reprezinte
fidel
proba
iniţială.
Greutatea
minimă
a
probelor
rezultate
după
prelucrare
depinde
de
numărul
componenţilor
utili
şi
dăunători,
de
caracteristicile
fizico-mecanice
care
urmează
a
fi
stabilite
şi
de
materialul
necesar
fiecărei
determinări
în
parte.
Art.
70.
-
Pe
fiecare
probă
se
efectuează
analizele
şi
determinările
de
bază
pentru
toţi
componenţii
chimici
şi
toate
caracteristicile
fizico-mecanice
care
influenţează
valoa-
rea
economică
şi
determină
domeniile
de
utilizare
a
sub-
stanţei
minerale
utile.
Pentru
componenţii
utili
accesorii,
cu
o
valoare
economică
redusă,
analizele
se
pot
efectua
pe
probe
grupate,
obţinute
prin
amestecarea
de
material
din
5-20
probe
simple.
Caracteristicile
calitative
care
depind
statistic
de
altele
(de
exemplu:
putere
calorifică,
conţinut
de
cenuşă
la
cărbuni,
Cd-Zn
la
minereuri
polimetalice
etc.)
pot
fi
determinate
pe
un
număr
redus
de
probe,
dar
suficient
pentru
stabilirea
ecuaţiilor
de
regresie
corespunzătoare.
Art.
71.
-
Pentru
verificarea
rezultatelor
analizelor
de
bază
se
execută
analize
de
control
intern
şi
extern
pentru
toate
caracteristicile
calitative
principale
(utile
şi
dăună-
toare).
În
documentaţiile
de
evaluare
a
resurselor
minerale
se
va
prezenta
prelucrarea
rezultatelor
analizelor
de
control
intern
şi
extern
efectuate.
În
cazul
când
analizele
de
con-
trol
extern
pun
în
evidenţă
erori
sistematice,
se
vor
efectua
analize
de
arbitraj.
Modul
de
prelucrare
şi
de
interpretare
a
rezultatelor
analizelor
de
control
este
redat
în
anexa
nr.
2.
Art.
72.
-
Fiecare
probă
va
fi
documentată
grafic,
numeric
şi
descriptiv.
Art.
73.
-
În
anexa
nr.
2
se
prezintă
indicaţii
metodolo-
gice
privind
probarea
chimică
şi
fizico-mecanică
a
zăcămin-
telor
de
substanţe
minerale
utile
solide.
Art.
74.
-
Probarea
tehnică
are
ca
scop
determinarea
proprietăţilor
substanţei
minerale
utile
şi
ale
rocilor
înconju-
rătoare,
care
influenţează
tehnologia
de
exploatare.
De
regulă,
pe
probele
tehnice
se
determină
compactitatea,
porozitatea,
tăria
(duritatea),
fisuraţia,
stabilitatea
rocilor
în
lucrările
de
exploatare,
rezistenţa
de
rupere
la
şoc,
rezis-
tenţa
de
sfărâmare,
coeficientul
de
afânare,
greutatea
volu-
metrică,
umiditatea
etc.
Pentru
zăcămintele
exploatabile
la
zi
se
execută,
direct
în
zăcământ
sau
pe
probe,
determi-
nări
de
stabilitate
în
taluzuri,
de
forare
a
găurilor
şi
de
comportare
la
împuşcare.
Determinările
se
execută
pe
probe
colectate
din
substanţa
minerală
utilă
şi
din
rocile
înconjurătoare.
Art.
75.
-
Probarea
tehnologică
are
ca
scop
stabilirea
fluxului
tehnologic
de
preparare/prelucrare
a
substanţelor
minerale
utile
din
care
se
extrag
elemente
utile,
a
reţetei
de
fabricaţie
şi
calităţii
produselor
care
se
pot
obţine
din
substanţele
minerale
utile
ori
cu
participarea
lor.
Probele
se
recoltează
pe
sorturi
de
substanţă
minerală
utilă,
dacă
acestea
pot
fi
conturate
şi
exploatate
separat.
III.1.5.
Cercetarea
hidrogeologică
Art.
76.
-
Cercetarea
hidrogeologică
se
execută
în
măsura
în
care
apele
subterane
ridică
probleme
în
valorifi-
carea
zăcământului
şi
are
ca
scop
formularea
concluziilor
privind
condiţiile
hidrogeologice
ale
corpurilor
de
substanţă
minerală
utilă,
a
posibilităţilor
de
asecare
ale
orizonturilor
acvifere
şi
proiectarea
acesteia.
Art.
77.
-
Cercetările
hidrogeologice
se
execută
în
etape,
prin
observaţii
directe
în
deschideri
naturale
sau
în
lucrări
existente,
prin
foraje
şi
prin
lucrări
miniere.
a)
Prospecţiunea
hidrogeologică
cuprinde
lucrările
efec-
tuate
prin
observarea
directă
în
deschideri
naturale
sau
lucrări
existente
(puţuri,
galerii
etc.)
şi
prin
foraje
singulare,
în
scopul
stabilirii
condiţiilor
hidrogeologice
generale
ale
unei
regiuni
sau
unui
perimetru
cu
resurse
posibile.
b)
Explorarea
hidrogeologică
cuprinde
ansamblul
lucrări-
lor
efectuate
prin
foraje
hidrogeologice
şi
lucrări
miniere,
în
scopul
stabilirii
condiţiilor
hidrogeologice
caracteristice
unui
perimetru.
În
faza
de
explorare
generală,
lucrările
executate
trebuie
să
asigure
cunoaşterea
caracteristicilor
hidrogeolo-
gice,
în
măsura
necesară
clasificării
resurselor
în
categoria
resurse
minerale
indicate.
În
faza
explorării
de
detaliu,
lucrările
trebuie
să
asigure
cunoaşterea
caracteristicilor,
în
măsura
necesară
clasificării
resurselor
în
categoria
resurse
minerale
măsurate
şi
proiectării
asecării
necesare
pentru
asigurarea
exploatării.
Art.
78.
-
La
amplasarea
forajelor
hidrogeologice
se
va
ţine
seama
de
dezvoltarea
complexelor
permeabile
şi
de
complexitatea
condiţiilor
hidrogeologice
ale
regiunii.
Densitatea
forajelor
hidrogeologice
depinde
de
nivelul
gra-
dului
de
cunoaştere
urmărit.
În
cadrul
aceleiaşi
faze
de
explorare,
densitatea
forajelor
hidrogeologice
poate
fi
dife-
rită
în
limitele
unui
zăcământ
sau
perimetru,
dacă
condiţiile
hidrogeologice
impun
acest
lucru.
Amplasarea
forajelor
hidrogeologice
şi
densitatea
acestora
se
justifică
în
progra-
mele
de
cercetare
geologică.
Forajele
hidrogeologice
care
se
înscriu
în
reţeaua
de
cercetare
geologică
se
vor
executa
cu
carotaj
mecanic
con-
tinuu.
Pentru
celelalte
foraje
hidrogeologice
se
va
executa
carotaj
mecanic
continuu
numai
în
intervalele
poros-per-
meabile
şi
în
cele
din
util.
Art.
79.
-
Cercetarea
hidrogeologică
se
va
face
separat
pentru
fiecare
orizont
acvifer,
urmărindu-se
ca
în
fiecare
punct
să
fie
studiate
experimental
toate
orizonturile
acvifere
întâlnite,
fie
printr-un
singur
foraj,
fie
prin
mai
multe
foraje
apropiate.
III/2.
Evaluarea
resurselor
minerale
III/2.1.
Principii
generale
Art.
80.
-
Resursele
minerale
se
evaluează
pe
baza
tuturor
rezultatelor
obţinute
din
lucrările
de
cercetare
şi
exploatare,
pe
întregul
zăcământ
sau
pe
perimetre
ale
acestuia,
care
constituie
sau
vor
constitui
unităţi
indepen-
dente
de
exploatare.
Art.
81.
-
În
zăcămintele
la
care,
pe
lângă
substanţa
de
bază,
au
fost
interceptate
şi
alte
substanţe
valorificabile,
se
vor
evalua
resursele
minerale
pentru
toate
aceste
sub-
stanţe,
iar
în
zăcămintele
cu
mai
multe
elemente
utile,
se
va
stabili
conţinutul
pentru
fiecare
element
valorificabil.
Caracterizarea
calitativă
a
resurselor
minerale
va
cuprinde
exprimarea
valorii
fiecărei
caracteristici
care
influenţează
pozitiv
sau
negativ
valoarea
economică
şi
domeniile
de
uti-
lizare
a
substanţei
minerale
utile.
Art.
82.
-
Pentru
fiecare
substanţă
minerală
utilă,
resursele
se
exprimă
fie
în
unităţi
de
masă
(tone,
kilo-
grame),
fie
în
metri
cubi,
în
funcţie
de
modul
în
care
se
raportează
realizarea
producţiei.
Art.
83.
-
Resursele
minerale
identificate
(măsurate,
indicate
sau
posibile)
se
evaluează
aşa
cum
se
află
în
zăcământ,
fără
a
lua
în
considerare
modificările
ce
intervin
în
procesul
de
exploatare
(diluţie,
pierderi),
cu
următoarele
precizări:
a)
intercalaţiile
sterile
sau
necorespunzătoare
calitativ,
care
au
grosimea
până
la
limita
maximă
admisă
prin
con-
diţiile
industriale,
se
includ
în
calculul
resurselor
minerale;
b)
pentru
elementele
utile
accesorii,
care
se
pot
recu-
pera
din
subproduse
(de
exemplu:
concentrate),
se
va
determina
atât
conţinutul
în
zăcământ,
cât
şi
în
subprodusul
respectiv.
Art.
84.
-
Resursele
minerale
care
urmează
să
stea
la
baza
stabilirii
condiţiilor
industriale
se
vor
evalua,
după
caz,
în
mai
multe
variante
de
conţinut
limită,
grosime
minimă
etc.
Art.
85.
-
La
zăcămintele
exploatabile
la
zi
se
va
determina
şi
volumul
copertei,
în
variante
ale
adâncimii
maxime
de
exploatare
în
carieră.
Art.
86.
-
Evaluarea
resurselor
implică,
de
regulă,
următoarele
operaţiuni:
delimitarea
resurselor
minerale
de
rocile
sterile,
delimitarea
resurselor
de
categorii
diferite
şi
împărţirea
corpurilor
de
substanţă
minerală
utilă
în
unităţi
de
calcul,
evaluarea
cantităţii
şi
calităţii
resurselor
fiecărei
unităţi
de
calcul
şi
cumularea
acestora.
III/2.2.
Împărţirea
corpurilor
de
substanţă
minerală
utilă
În
unităţi
de
calcul
Art.
87.
-
Delimitarea
în
cadrul
fiecărui
corp
de
sub-
stanţă
minerală
utilă
a
resurselor
pe
grupe
şi
categorii
redă
localizarea
lor
în
funcţie
de
posibilităţile
de
valorificare
şi
de
gradul
de
cunoaştere
realizat.
Pentru
obţinerea
imaginii
dis-
tribuţiei
spaţiale
a
resurselor
şi
a
variaţiei
calităţii
substanţei
minerale
utile,
resursele
din
cadrul
aceleiaşi
grupe
şi
cate-
gorii
se
împart
în
unităţi
de
calcul,
denumite
panouri
sau
blocuri.
Modul
de
împărţire
în
unităţi
de
calcul
şi
dimensiu-
nile
acestora
depind
de
forma
de
zăcământ,
de
gradul
de
cunoaştere
realizat
şi
de
metoda
de
exploatare
preconizată.
Art.
88.
-
Fiecare
unitate
de
calcul
va
cuprinde
resurse
clasificate
în
aceeaşi
categorie
şi
în
acelaşi
sort
de
sub-
stanţă
minerală
utilă;
separarea
pe
sorturi
se
face
ori
de
câte
ori
acestea
pot
fi
conturate
în
spaţiu.
Art.
89.
-
În
faza
de
explorare
preliminară,
unităţile
de
calcul
se
delimitează,
de
regulă,
pe
criterii
geologice
şi
sunt
de
dimensiuni
mari,
dar
trebuie
să
ţină
seama
de
variaţia
caracteristicilor
calitative
şi
de
structura
corpurilor
de
substanţă
minerală
utilă,
în
măsura
necesară
delimitării
zonei
unde
urmează
să
înceapă
exploatarea,
deci
a
ariei
în
care
se
va
desfăşura
explorarea
de
detaliu.
Art.
90.
-
În
faza
explorării
de
detaliu,
pentru
resursele
de
categorii
superioare,
unităţile
de
calcul
se
vor
delimita
ţinându-se
seama
de
metoda
de
exploatare
preconizată.
III/2.3.
Evaluarea
cantităţii
şi
calităţii
resurselor
minerale
pe
unităţi
de
calcul
Art.
91.
-
Evaluarea
resurselor
pe
unităţi
de
calcul
se
face
prin
determinarea
volumului
lor,
iar
în
cazul
în
care
resursele
se
exprimă
în
unităţi
de
masă
(tone,
kilograme),
se
utilizează
şi
greutatea
volumetrică.
La
zăcămintele
tabu-
lare
volumul
resurselor
se
stabileşte
cu
ajutorul
suprafeţei
şi
al
grosimii
medii.
În
cazul
zăcămintelor
în
care
substanţa
minerală
utilă
apare
sub
formă
de
cuiburi
în
roca
purtă-
toare
de
mineralizaţie,
se
evaluează
cantitatea
totală
de
rocă,
apoi
resursele
de
substanţă
minerală
utilă
se
obţin
prin
aplicarea
coeficientului
de
mineralizare.
Art.
92.
-
Suprafaţa
unităţilor
de
calcul
se
conturează
pe
un
plan,
prin
proiecţie
ortogonală.
Poziţia
planului
de
proiecţie
depinde
de
direcţia
şi
înclinarea
corpurilor
de
sub-
stanţă
minerală
utilă.
Art.
93.
-
Grosimea
se
măsoară,
de
regulă,
în
punc-
tele
de
interceptare
prin
lucrări.
Grosimea
medie
pe
unita-
tea
de
calcul
este
media
valorilor
din
punctele
de
măsurare,
proiectate
pe
normala
la
planul
de
proiecţie
a
suprafeţelor.
Determinarea
valorilor
medii
pe
unitatea
de
calcul
se
poate
face
geostatistic,
prin
metode
statistico-
matematice,
ponderat,
după
lungimea
sau
suprafaţa
de
influenţă,
precum
şi
ca
medie
aritmetică
simplă.
Art.
94.
-
Pentru
greutate
volumetrică,
de
regulă,
se
calculează
câte
o
valoare
medie
corespunzătoare
fiecărui
sort
de
substanţă
minerală
utilă
din
acelaşi
zăcământ,
care
se
utilizează
în
determinarea
resurselor
tuturor
unităţilor
de
calcul
ale
sortului
respectiv.
Art.
95.
-
În
cazul
zăcămintelor
cu
alternanţe
de
sub-
stanţă
minerală
utilă
şi
de
benzi
sterile
incluse
în
calculul
resurselor
şi
cu
o
diferenţă
semnificativă
între
greutatea
volumetrică
a
utilului
şi
a
sterilului,
se
determină
întâi
greu-
tatea
volumetrică
medie
a
substanţei
minerale
utile
şi
a
rocilor
care
constituie
intercalaţiile
sterile,
pe
unitatea
de
calcul.
În
fiecare
punct
de
cunoaştere
se
calculează
greu-
tatea
volumetrică
corespunzătoare
proporţiei
de
util
şi
steril,
apoi
cu
aceste
valori
se
determină
greutatea
volumetrică
medie
pentru
fiecare
unitate
de
calcul.
Art.
96.
-
În
vederea
stabilirii
calităţii
resurselor
mine-
rale
pe
unităţi
de
calcul,
se
determină
media
fiecărei
carac-
teristici
calitative,
folosindu-se,
de
regulă,
valorile
stabilite
în
fiecare
punct
de
cunoaştere
aparţinând
unităţii
de
calcul
respective,
precum
şi
în
unele
puncte
exterioare,
dar
situ-
ate
aproape
de
conturul
unităţii
de
calcul.
Calculul
mediei
se
poate
face
geostatistic,
prin
metode
statistico-matema-
tice,
şi
ponderat,
după
grosimea
sau
lungimea
probelor
ori
după
suprafaţa
de
influenţă.
Se
exceptează
de
la
prevederile
prezentului
articol
următoarele
situaţii:
a)
mediile
pe
unităţi
de
calcul
ale
caracteristicilor
calita-
tive
care
depind
statistic
de
altele
se
stabilesc
cu
ajutorul
ecuaţiilor
de
regresie
corespunzătoare;
b)
pentru
caracteristicile
calitative
cu
importanţă
redusă
în
valoarea
economică
a
substanţei
minerale
utile,
la
care
determinările
s-au
efectuat
pe
un
număr
redus
de
probe
ori
pe
probe
grupate,
precum
şi
în
cazul
elementelor
utile
care
în
zăcământ
apar
în
conţinut
sub
limita
de
sensibilitate
a
metodelor
de
analiză,
dar
care
pot
fi
recuperate
din
sub-
produse,
se
poate
atribui
fiecărei
unităţi
de
calcul
valoarea
medie
pe
corp
de
substanţă
minerală
utilă.
Art.
97.
-
În
evaluarea
resurselor
minerale
se
pot
uti-
liza
coeficienţi
de
corecţie
în
următoarele
situaţii:
a)
în
cazul
în
care
analizele
de
control
extern
pun
în
evidenţă
erori
sistematice
în
activitatea
laboratorului
de
bază,
confirmate
de
analizele
de
arbitraj,
rezultatele
anali-
zelor
de
bază
din
perioada
respectivă
vor
fi
corectate
cu
coeficientul
corespunzător;
b)
valorile
caracteristicilor
calitative
care
se
determină
pe
probe
uscate
în
prealabil
vor
fi
corectate
ţinându-se
seama
de
umiditatea
naturală
a
substanţei
minerale
utile;
c)
în
situaţiile
în
care
pe
unităţi
de
calcul
revine
un
număr
redus
de
lucrări
sau
probe
chimice
şi
fizico-meca-
nice,
la
estimarea
caracteristicilor
calitative
medii
este
indi-
cat
să
se
procedeze,
în
cadrul
fiecărui
corp
de
substanţă
minerală
utilă,
astfel:
se
estimează
valorile
medii
ale
carac-
teristicilor
calitative
pe
fiecare
unitate
de
calcul
(Cu);
se
determină
valorile
medii
ale
caracteristicilor
calitative
pe
corp
de
substanţă
minerală
utilă,
cu
includerea
rezervelor
exploatate
şi
a
probelor
aferente
acestora,
în
două
moduri:
prin
media
tuturor
probelor
(Cp)
şi
prin
media
ponderată
după
rezerve
(Cr)
a
valorilor
medii
pe
unităţi
de
calcul;
se
stabileşte
coeficientul
de
corecţie
K
=
Cp/Cr;
pentru
fiecare
unitate
de
calcul
se
adoptă
media
corectată
Ccu
=
K
cu;
se
recomandă
estimarea
mediei
Cp,
ţinându-se
seama
de
legea
de
distribuţie
statistică
a
fiecărei
caracteristici;
d)
în
cazul
zăcămintelor
cu
o
tendinţă
de
variaţie
a
gro-
simii
sau
a
calităţii
resurselor,
pentru
unităţile
de
calcul
extrapolate
de
la
un
aliniament
de
cercetare
ori
interpolate
între
lucrări
cu
rezultat
pozitiv
şi
negativ,
valorile
medii
ale
grosimii
sau
ale
caracteristicilor
calitative,
stabilite
cu
datele
obţinute
din
lucrările
de
cercetare
cu
rezultat
pozitiv,
se
vor
corecta
ţinându-se
seama
de
tendinţa
în
variaţia
caracteris-
ticilor
respective;
e)
în
cazul
existenţei
probelor
excepţionale
la
zăcămin-
tele
de
minereuri
auro-argentifere
şi
de
elemente
rare
şi
disperse,
precum
şi
la
unele
zăcăminte
de
minereuri
nefe-
roase,
conţinuturile
medii
ale
unităţilor
de
calcul,
determi-
nate
fără
probele
excepţionale,
se
corectează
cu
coeficien-
tul
corespunzător
aportului
suplimentar
de
metal,
pe
corp
de
minereu,
dat
de
aceste
probe.
În
legătură
cu
probele
excepţionale
se
vor
avea
în
vedere
următoarele:
-
fiecare
probă
cu
un
conţinut
anormal
se
reanali-
zează.
Dacă
se
obţine
un
conţinut
normal,
acesta
înlocu-
ieşte
conţinutul
iniţial.
Dacă
reanalizarea
indică
un
conţinut
ridicat,
proba
se
reţine
ca
posibil
excepţională;
-
probele
cu
conţinut
ridicat,
confirmat
prin
reanalizare,
se
marchează
pe
profilurile
de
calcul
al
rezervelor
fiecărui
corp
de
minereu;
-
dacă
în
urma
examinării
localizării
spaţiale
a
probelor
cu
conţinut
ridicat
se
pot
contura
anumite
zone
de
îmbo-
găţire
care
au
şi
o
explicaţie
genetică,
rezervele
se
calcu-
lează
separat
pentru
minereul
bogat
astfel
conturat
şi
separat
pentru
restul
minereului.
Dacă
probele
cu
conţinut
ridicat
se
distribuie
regulat
pe
întregul
corp
de
minereu,
resursele
se
estimează
pe
unităţi
de
calcul,
conside-
rându-se
excepţionale
probele
al
căror
conţinut
este
de
10-15
ori
mai
mare
decât
media
pe
unitatea
de
calcul
stabilită,
fără
luarea
în
considerare
a
probelor
cu
conţinut
ridicat;
-
în
cazul
existenţei
probelor
excepţionale,
pe
fiecare
unitate
de
calcul
se
determină
conţinutul
mediu
cu
probele
excepţionale
şi
fără
luarea
lor
în
considerare.
Se
calcu-
lează
apoi
conţinutul
mediu
pe
resursele
totale
ale
corpului
de
minereu
în
cele
două
variante:
cu
probele
excepţionale
(Ce)
şi
fără
ele
(C).
Se
calculează
coeficientul
de
corecţie
K
=
Ce/C
pe
corp
de
minereu,
cu
care
se
înmulţeşte
conţinutul
mediu
al
fiecărei
unităţi
de
calcul,
stabilit
fără
probele
excepţionale.
Aceasta
este
calitatea
adoptată
a
resurselor.
Art.
98.
-
Pe
baza
resurselor
evaluate
pe
unităţi
de
calcul
se
determină
resursele
cumulate,
în
cadrul
fiecărei
grupe
şi
categorii,
pe
orizonturi
sau
trepte
de
exploatare,
pe
corpuri
de
substanţă
minerală
utilă,
pe
perimetre
şi
pe
total
zăcământ.
Calitatea
medie
a
rezervelor
cumulate
se
determină
prin
ponderare.
III/3.
Evaluarea
resurselor
valorificabile
şi
a
rezervelor
Art.
99.
-
Resursele
valorificabile
şi
rezervele
se
evalu-
ează
din
resursele
minerale
identificate
(măsurate
şi/sau
indicate),
luându-se
în
considerare
condiţiile
industriale
şi
modificările
ce
intervin
în
procesul
de
exploatare
(diluţie,
pierderi
de
exploatare).
Art.
100.
-
Resursele
valorificabile
şi
rezervele
se
eva-
luează
pe
aceleaşi
unităţi
de
calcul
pe
care
au
fost
evalu-
ate
resursele
minerale
din
care
provin,
cu
precizarea
raportului
de
transformare
a
acestora
în
rezerve
sau
resurse
valorificabile.
Art.
101.
-
Încadrarea
în
categorii
a
resurselor
valorifi-
cabile
şi
a
rezervelor
se
face
pe
baza
analizării
economici-
tăţii
exploatării,
în
studii
de
prefezabilitate
sau
fezabilitate,
şi
a
gradului
de
cunoaştere
a
criteriilor
de
clasificare
a
resurselor
minerale/rezervelor
şi
în
funcţie
de
categoriile
de
resurse
minerale
din
care
provin.
ANEXA
Nr.
1a)
Explorare
detaliată
Explorare
generală
Prospecţiune
Recunoaştere
Studiu
de
fezabilitate
1
1 2 3 4
Axa
geologică
G
Studiu
de
prefezabilitate
2
Studiu
geologic
3
Axa
fezabilităţii
F
1
Rezerve
2
Resurse
valorificabile
331
332
333
3
Resurse
identificate
E
Schemă
privind
codificarea
numerică
a
clasificării
resurselor
minerale
ANEXA
Nr.
1b)
Reprezentarea
tridimensională
codificată
a
clasificării
resurselor
minerale/rezervelor
ANEXA
Nr.
1c)
24
SCHEMA
CLASIFICĂRII
RESURSELOR
MINERALE/REZERVELOR
A
X
A
F
E
Z
A
B
I
L
I
T
Ă
Ţ
I
I
Recunoaştere
Resurse
de
prognoză
(334)
Prospecţiunea
Resurse
minerale
posibile
(333)
Exploatabile
economic
Valorificabil
Resurse
minerale
indicate
(332)
Explorare
generală
Rezerve
probabile
(121
+
122)
Exploatabile
economic
Economic
viabil
Studiu
de
prefezabilitate
Valorificabile
Rezerve
dovedite
(111)
Resurse
minerale
măsurate
(331)
Explorare
detaliată
Resurse
minerale
valorificabile
potenţial
(221+222)
A
X
A
G
E
O
L
O
G
I
C
Ă
Economic
viabil
Studiu
de
fezabilitate/
Raport
minier
Resurse
minerale
valorificabile
conjunctural
(211)
ANEXA
Nr.
1d)
C
L
A
S
I
F
I
C
A
R
E
A
resurselor
minerale
şi
a
rezervelor
Specificaţie
Rezerve
Resurse
Grupă
Exploatabile
economic
Valorificabile
Identificate
Categorie
Dovedite
Probabile
Conjunctural
Potenţial
Măsurate
Indicate
Posibile
Cod
categorie
111
121+122
211
221+222
331
332
333
ANEXA
Nr.
2
M
E
T
O
D
O
L
O
G
I
A
de
probare
chimică
şi
fizico-mecanică
a
zăcămintelor
de
substanţe
minerale
utile
solide
Factorii
mai
importanţi
care
influenţează
reprezentativita-
tea
şi
obiectivitatea
probării
şi
de
care
se
va
ţine
seama
sunt:
metoda
de
probare,
cantitatea
de
material
dintr-o
probă,
poziţia
probelor
faţă
de
lucrări
şi
faţă
de
zăcământ,
constanţa
dimensiunilor
probelor.
Recoltarea
probelor
se
va
face
din
foraje
şi
din
lucrări
miniere,
pe
măsura
executării
acestora.
1.
Metoda
de
recoltare
a
probelor
La
alegerea
metodei
de
probare
se
va
ţine
seama
de
prevederile
art.
66
din
prezenta
instrucţiune
tehnică
privind
evaluarea
şi
clasificarea
resurselor
minerale/rezervelor
de
substanţe
minerale
solide,
precum
şi
de
faptul
că,
în
cazul
zăcămintelor
la
care
practica
cercetării
şi
a
exploatării
a
confirmat
justeţea
metodei
de
probare
utilizate,
aceasta
va
fi
folosită
în
continuare,
deci
nu
sunt
necesare
cercetări
pentru
alegerea
metodei
de
probare.
În
cazul
zăcămintelor
noi,
metoda
de
probare
preconi-
zată
se
justifică
în
proiectele
(programele)
geologice,
iar
justeţea
celei
utilizate
se
dovedeşte
în
documentaţiile
de
evaluare
a
resurselor
minerale/rezervelor,
pe
baza
compa-
rării
rezultatelor
obţinute
prin
experimentarea
a
1-3
metode.
Probele
se
recoltează
din
toate
lucrările
executate
şi
din
toate
corpurile
de
substanţă
minerală
utilă,
interceptate
pe
toată
grosimea
zonei
mineralizate,
a
corpului,
stratului
etc.,
când
limita
cu
roca
din
culcuş
şi
acoperiş
este
tranşantă.
În
cazul
când
substanţa
minerală
utilă
este
impregnată
(dispersată)
şi
nu
se
poate
delimita
tranşant
mineralizaţia,
probarea
se
face
pe
grosimi
ce
variază
de
la
caz
la
caz
şi
din
culcuşul
şi
acoperişul
imediat.
Probarea
prin
brazde
poate
fi
utilizată,
cu
rare
excep-
ţii,
la
toate
zăcămintele.
În
lucrările
miniere,
brazdele
de
probare
vor
fi
orientate
pe
o
direcţie
cât
mai
apropiată
de
normala
la
planul
cor-
pului
de
substanţă
minerală
utilă
de
formă
tabulară.
Secţiunea
transversală
a
brazdelor
este,
de
regulă,
dreptunghiulară,
dar
poate
fi
şi
triunghiulară.
În
suitori,
galerii
transversale
sau
nişe
şi
în
galeriile
executate
în
corpurile
de
substanţă
minerală
utilă
izome-
trice
(volburi,
stockuri,
masive),
brazdele
se
recoltează
dintr-un
perete.
În
mod
excepţional,
în
cazul
mineralizaţiilor
cu
o
disper-
sie
foarte
mare
a
componenţilor
utili
sau
cu
un
contur
extrem
de
neregulat,
se
pot
proba
ambii
pereţi.
În
cazul
zăcămintelor
tabulare
cu
înclinare
medie
şi
mare,
cercetate
cu
lucrări
miniere
care
cuprind
în
profilul
lor
corpul
de
substanţă
minerală
utilă
pe
toată
grosimea
sa,
probele
se
recoltează
din
tavanul
galeriilor
direcţionale
şi
dintr-un
perete
al
suitorilor,
brazdele
fiind,
de
regulă,
transversale.
În
cazul
grosimilor
foarte
mici
(până
la
10
cm),
brazdele
se
dispun
longitudinal
pe
tavanul
galeriilor
direcţionale
sau
pe
un
perete
al
suitorilor.
Lungimea
brazdelor
se
justifică
în
funcţie
de
grosimea
corpurilor
de
substanţă
minerală
utilă,
de
gradul
de
variabi-
litate
a
calităţii
mineralizaţiei
şi
de
alternanţa
diferitelor
sor-
turi
de
minereu
şi
tipuri
de
roci.
În
cazul
zăcămintelor
cu
grosimea
de
0,10-1,5
m,
lun-
gimea
brazdelor
este
egală
cu
grosimea
corpurilor
de
sub-
stanţă
minerală
utilă.
La
zăcămintele
tabulare
cu
grosimi
mai
mari
de
1,0-1,5
m
şi
în
cazul
zăcămintelor
izometrice,
lungimea
brazdelor
este,
de
regulă,
de
1
m,
cu
posibilitatea
măririi
ei
până
la
3-5
m,
dacă
componenţii
mineralogici
ai
substanţei
minerale
utile
sunt
distribuiţi
uniform.
Adoptarea
unor
lun-
gimi
de
peste
1
m
se
va
argumenta
prin
recoltarea,
pe
o
lungime
de
cel
puţin
100
m,
de
brazde
cu
lungimea
de
1
m
şi
compararea
conţinutului
mediu
pe
lucrarea
probată,
calculat
pe
baza
analizării
fiecărei
probe
de
1
m
lungime,
cu
cel
calculat
prin
analiza
chimică
sau
fizico-mecanică
a
probelor
comasate
pe
lungimi
de
2
m,
3
m
etc.
Probarea
prin
brazde
se
face
continuu,
adică
pe
ace-
eaşi
linie
de
explorare
nu
rămân
intervale
neprobate,
decât
eventualele
intercalaţii
sterile
sau
necorespunzătoare
calitativ,
care
se
pot
evita
în
procesul
de
exploatare.
În
pri-
mele
etape
de
cercetare,
când
nu
se
cunoaşte
grosimea
minimă
a
intercalaţiilor
sterile
ce
pot
fi
evitate
în
procesul
de
exploatare,
acestea
se
vor
proba
şi
analiza
separat,
după
aceeaşi
metodă
ca
utilul,
urmând
a
se
decide
ulterior
necesitatea
excluderii
lor
din
calculul
rezervelor.
În
cazul
zăcămintelor
de
substanţe
minerale
utile
în
care
se
pot
separa
macroscopic
tipuri
sau
sorturi,
care
în
procesul
de
exploatare
se
vor
extrage
separat,
se
recol-
tează
probe
separat
din
fiecare
tip
sau
sort.
Probarea
în
reţea
(prin
ciupire)
constă
în
extragerea
aceleiaşi
cantităţi
de
substanţă
minerală
utilă
din
fiecare
punct
al
unei
reţele
uniforme
(de
regulă
rectangulară)
de
pe
suprafaţa
ce
urmează
a
fi
probată.
Amestecul
materia-
lului
rezultat
din
toate
punctele
de
pe
suprafaţa
probată
constituie
proba,
cu
mineralizaţia
uniformă.
Probarea
prin
răzuire
constă
în
scoaterea
unei
felii
de
substanţă
minerală
utilă
de
aceeaşi
grosime
pe
toată
suprafaţa
ce
constituie
o
probă.
Probarea
prin
răzuire
este
cea
mai
exactă,
dar
ea
este
dificil
de
executat
şi
foarte
costisitoare.
Ea
este
indicată
numai
în
cazul
zăcămintelor
de
minereuri
metalifere
cu
grosime
mică
şi
cu
o
repartiţie
extrem
de
neuniformă
a
componenţilor
utili,
precum
şi
ca
metodă
de
control
pentru
verificarea
altei
metode
de
probare.
În
cazul
corpurilor
de
minereu
cu
grosimi
foarte
mici
(până
la
10
cm),
probarea
prin
răzuire
coincide
cu
probarea
prin
brazde,
amintită
mai
sus.
Metoda
globală
constă
în
extragerea
materialului
rezultat
în
urma
executării
în
util
a
câtorva
metri
de
lucrare
minieră.
La
utilizarea
probării
globale
se
va
ţine
seama
de
apor-
tul
de
steril
din
rocile
înconjurătoare.
Recoltarea
probelor
globale
se
va
practica
ori
de
câte
ori
alte
metode
de
probare
conduc
la
rezultate
neconclu-
dente.
Probarea
prin
găuri
de
mină
este
indicată
în
cazul
zăcămintelor
izometrice,
fără
goluri
în
care
s-ar
putea
pierde
o
parte
de
material.
Aplicarea
acestei
metode
este
condiţionată
de
realizarea
unui
recuperaj
de
cel
puţin
90%,
în
cazul
repartiţiei
neuniforme
a
componenţilor
utili
şi
dăunători,
şi
de
cel
puţin
80%,
în
cazul
repartiţiei
uniforme
a
acestora.
La
cercetarea
prin
foraje
cu
carotaj
continuu
materialul
obţinut
din
util
constă
din
carotă,
detritusul
depus
în
tubul
de
sedimentare
şi
din
fragmentele
din
noroiul
de
foraj.
În
cazul
unui
recuperaj
în
carotă
de
cel
puţin
80%,
proba
chimică
sau
fizico-mecanică
este
constituită
din
jumătate
de
carotă,
obţinută
prin
secţionare
axială,
sau
din
întreaga
carotă,
în
cazul
diametrelor
mici
şi
dacă
nu
este
necesar
să
se
păstreze
o
parte
din
carote
în
alte
scopuri.
Dacă
recuperajul
în
carotă
este
sub
80%
şi
în
intervalul
cercetat
nu
apar
intercalaţii
sterile
care
se
exclud
din
cal-
culul
rezervelor,
pe
lângă
proba
din
carotă
se
ia
şi
o
probă
formată
din
amestecarea
materialului
din
noroiul
de
foraj
cu
detritusul,
rezultate
din
acelaşi
interval
cu
carota.
În
cazul
unor
roci
cu
componente
argiloase
sau
friabile,
este
necesară
verificarea
influenţei
noroiului
de
foraj
asupra
carotelor,
prin
executarea
unor
lucrări
miniere
coaxiale
de
verificare.
În
cazul
straturilor
neomogene
de
cărbuni,
carotele
obţi-
nute
din
fiecare
interval
de
util
şi
steril
se
prelucrează
(fie
prin
secţionare
axială,
fie
prin
măcinare),
în
vederea
formă-
rii
atât
a
probelor
diferenţiale,
cât
şi
a
celei
globale.
În
vederea
determinării
proprietăţilor
fizico-mecanice
ale
unor
roci
de
construcţii,
se
recoltează
eşantioane
care
să
permită
confecţionarea
epruvetelor
de
forma
şi
mărimea
prevăzute
în
standardele
de
stat
referitoare
la
aceste
deter-
minări.
2.
Distanţa
minimă
dintre
probe
Prin
distanţa
dintre
probe
,
în
sensul
prezentei
instrucţiuni,
se
înţelege
distanţa
dintre
două
linii
de
probare
vecine.
O
linie
de
probare
este
constituită
din
mulţimea
probelor
care
se
recoltează
de
la
intrarea
până
la
ieşirea
din
zăcământ
şi
care
sunt
situate
pe
aceeaşi
lucrare
geologică
sau
pe
mai
multe
lucrări
executate
în
prelungire,
aproximativ,
de-a
lungul
unei
drepte.
În
cazul
zăcămintelor
tabulare,
a
căror
grosime
se
înscrie
în
profilul
galeriilor
direcţionale
şi
al
suitorilor,
dis-
tanţa
dintre
probe
coincide
cu
distanţa
dintre
două
linii
de
probare
paralele,
vecine.
Prevederile
vizând
distanţa
dintre
probe
se
referă
la
acest
caz
şi
numai
la
minereurile
meta-
lice
şi
la
unele
substanţe
nemetalifere.
În
cazul
forajelor
sau
al
breşelor
şi
transversalelor
executate
din
galerii
direc-
ţionale
sau
din
suitor,
distanţa
dintre
probe
coincide
cu
dis-
tanţa
dintre
aceste
lucrări.
Pentru
asigurarea
caracterului
obiectiv
al
probării
este
necesar
ca
din
acelaşi
tip
de
substanţă
minerală
utilă
din
cadrul
unui
zăcământ
probele
să
se
recolteze
la
distanţe
egale.
Pentru
fiecare
zăcământ
sau
pentru
tipuri
de
zăcământ
similare
se
va
stabili
distanţa
optimă
dintre
probe,
urmă-
rindu-se
obţinerea
rezervelor
cu
un
grad
de
cunoaştere
cât
mai
ridicat,
în
condiţii
economice
raţionale.
În
vederea
stabilirii
distanţei
optime
dintre
probe
se
va
proceda
astfel:
-
pe
o
lucrare
de
50-100
m
lungime,
dintr-o
porţiune
caracteristică
a
zăcământului
se
recoltează
probe
la
o
dis-
tanţă
de
1
m
între
ele;
-
se
consideră
succesiv
setul
format
din
probele
(1,
2,.........n)
apoi
cele
luate
din
2
în
2
m
(2
subseturi:
1,
3,
5,..............
şi
2,
4,
6,......),
din
3
în
3
m
(3
subseturi:
1,
4,
7,......;
2,
5,
8,.......
şi
3,
6,
9,.......)
etc.;
-
pentru
fiecare
set
şi
subset
de
probe
se
determină
parametri
statistici
(valoarea
medie,
dispersia
şi
corelaţia
spaţială);
-
se
testează,
succesiv,
concordanţa
parametrilor
(medie,
dispersie)
fiecărui
subset
de
probe
cu
parametrii
setului
format
din
toate
probele
recoltate
din
lucrarea
pe
care
se
face
experimentarea;
-
distanţa
optimă
dintre
probe
este
cea
mai
mare
distanţă
la
care
parametrii
subsetului
de
probe
(medie,
dispersie)
nu
diferă
semnificativ
de
cei
corespunzători
distanţei
de
1
m.
La
cărbuni
distanţa
dintre
probe
coincide
cu
distanţa
dintre
lucrările
ce
traversează
straturile
de
cărbuni,
pe
toată
grosimea
lor.
3.
Greutatea
optimă
a
probelor
recoltate
prin
brazde
Greutatea
optimă
a
unei
probe
recoltate,
pentru
toate
zăcămintele
sau
toate
tipurile
de
zăcăminte
similare
probate
prin
brazde,
se
va
stabili
experimental
prin
determinarea
dimensiunilor
brazdelor
în
secţiune
transversală,
astfel:
-
se
aleg
cel
puţin
30
de
locuri
de
probare
dintr-o
por-
ţiune
caracteristică
a
zăcământului,
ele
putând
fi
situate
pe
aceeaşi
lucrare;
-
din
fiecare
loc
de
probare
se
recoltează,
succesiv,
brazde
de
aceeaşi
lungime,
dar
cu
secţiunea
transversală
crescândă
(de
exemplu:
proba
1
de
3x2
cm,
proba
2
de
5x3
cm,
proba
3
de
7x3
cm,
proba
4
de
10x3
cm,
proba
5
de
10x5
cm
etc.);
fiecare
probă
nouă
se
recoltează
prin
adâncirea
şi
lărgirea
celei
precedente
şi
este
constituită
din
materialul
nou
recoltat,
la
care
se
adaugă
întregul
material
obţinut
anterior
din
acelaşi
loc
(mai
puţin
partea
consumată
prin
efectuarea
analizelor);
prelucrarea
fiecărei
probe
se
face
pe
întregul
material
din
care
este
constituită;
-
se
determină,
pentru
fiecare
loc
de
probare,
compozi-
ţia
chimică
a
probei
1,
a
probei
2,
a
probei
3
etc.,
până
la
secţiunea
maximă;
-
se
consideră
seturile
de
probe
formate
din
probele
1,
probele
2,
probele
3
etc.
şi
pentru
fiecare
set
de
probe
se
determină
parametrii
statistici
(media,
dispersia);
-
se
testează,
succesiv,
concordanţa
mediei
fiecărui
set
cu
media
setului
corespunzător
probelor
de
dimensiune
maximă;
-
greutatea
optimă
a
probelor
este
aceea
corespunză-
toare
dimensiunilor
celor
mai
mici
la
care
media
setului
respectiv
nu
diferă
semnificativ
de
media
setului
de
probe
cu
dimensiunile
maxime.
4.
Prelucrarea
probelor
Prelucrarea
unei
probe
constă
în
extragerea
din
proba
recoltată
a
probei
necesare
efectuării
analizelor.
Proba
supusă
analizelor
trebuie
să
reprezinte
fidel
cali-
tatea
probei
recoltate.
La
sosirea
unui
lot
de
probe
în
staţia
de
prelucrare
se
vor
confrunta
etichetele
din
saci
sau
lăzi
cu
borderoul
care
însoţeşte
lotul
şi
se
va
verifica
starea
sacilor
sau
a
cutiilor
în
care
au
fost
aduse
probele,
iar
probele
vor
fi
cântărite
înainte
de
uscare.
Dacă
se
constată
deteriorarea
unor
saci
sau
cutii,
pro-
bele
respective
nu
vor
fi
prelucrate
până
la
consultarea
personalului
geologic,
care
va
decide
fie
luarea
în
conside-
rare,
fie
repetarea
recoltării,
după
compararea
greutăţii
acestor
probe
cu
dimensiunile
lor.
Se
vor
lua
toate
măsurile
necesare
pentru
ca
în
proce-
sul
prelucrării
probelor
să
se
reducă
la
minimum
pierderile
de
material
din
probe
şi
să
se
excludă
contaminarea
lor
cu
material
străin.
Prelucrarea
probelor
chimice
se
realizează
prin:
a)
repetarea
succesivă
a
operaţiilor
de
mărunţire
(sfărâ-
mare-măcinare),
separarea
granulometrică
(ciuruire-cernere),
omogenizare
şi
reducere;
adesea
aceste
operaţiuni
sunt
precedate
de
uscarea
probelor
în
etuvă;
b)
la
fiecare
operaţiune
de
reducere
a
probelor
se
va
respecta
relaţia:
Q
=
Kd
2
,
unde:
Q
=
greutatea
minimă
de
material
ce
trebuie
obţi-
nută
după
reducere,
exprimată
în
kg;
d
=
diametrul
maxim
al
granulelor
din
proba
supusă
reducerii,
exprimat
în
mm
(dimensiunile
ochiurilor
ciurului
sau
sitei
pe
care
refuzul
rămas
reprezintă
maximum
5%
din
proba
cernută);
K
=
un
coeficient
care
depinde
de
caracteristicile
sub-
stanţei
minerale
utile,
având
valori
crescânde
de
la
0,05
pentru
substanţele
minerale
utile
omogene,
până
la
2-3
pentru
minereurile
cu
o
repartiţie
extrem
de
neuniformă
a
componenţilor
utili;
c)
valoarea
coeficientului
K
se
va
stabili,
experimental,
pentru
fiecare
zăcământ,
separat
pe
tipuri
de
mineralizaţie,
astfel:
-
se
fixează
în
zăcământ
un
număr
de
puncte
de
probare
suficient
(cel
puţin
3)
pentru
ca
materialul
recoltat
să
fie
reprezentativ
pentru
tipul
mineralizaţiei
în
cauză;
-
din
fiecare
loc
de
probare
stabilit
se
recoltează
probe
prin
metoda
adoptată
pentru
tipul
respectiv
de
mineraliza-
ţie,
apoi
se
comasează
materialul
din
toate
probele,
consti-
tuindu-se
o
probă
unică
pentru
experimentarea
prelucrării;
-
proba
unică
se
prelucrează
succesiv,
de
cel
puţin
cinci
ori
pentru
valori
crescânde
ale
coeficientului
K,
înce-
pând
cu
o
valoare
minimă
(se
recomandă
să
se
adopte
pentru
valorile
0,05;
0,1;
0,2;
0,3;
0,4
şi
0,5,
în
cazul
com-
poziţiei
mineralogice
simple
şi
al
repartiţiei
uniforme
a
com-
ponenţilor
chimici,
0,2;
0,4;
0,6;
0,8
şi
1,
în
cazul
compoziţiei
mineralogice
complicate
şi
al
repartiţiei
neuni-
forme
a
componenţilor
chimici
şi
0,5;
1;
1,5;
2;
2,5
şi
3,
în
cazul
mineralizaţiilor
cu
o
compoziţie
mineralogică
foarte
complicată
şi
cu
o
repartiţie
foarte
neuniformă
a
compo-
nenţilor
chimici);
-
din
proba
redusă,
pentru
fiecare
valoare
a
coeficientu-
lui
K
se
recoltează
cel
puţin
10
probe
pe
care
se
fac
analize
chimice;
-
înaintea
trecerii
la
fiecare
K
nou
se
reunifică
întregul
material
din
ciclul
anterior
de
prelucrare;
-
pentru
coeficientul
K
se
adoptă
cea
mai
mică
valoare
la
care
conţinutul
mediu
şi
dispersia
fiecărui
component
chimic
nu
diferă
semnificativ
de
dispersia
şi
conţinutul
mediu
corespunzător
valorii
maxime
a
acestui
coeficient;
d)
în
funcţie
de
valoarea
coeficientului
K,
determinată
experimental,
şi
de
greutatea
iniţială
a
probelor
chimice
se
stabileşte
schema
de
prelucrare
a
probelor,
care
constă
în
fixarea
treptelor
de
mărunţire,
în
alegerea
aparatelor
de
mărunţire,
a
ciururilor
şi
sitelor
şi
în
adoptarea
procedeului
de
omogenizare
şi
reducere
a
probelor;
e)
mărunţirea
de
la
proba
iniţială
până
la
proba
supusă
analizelor
se
realizează,
de
regulă,
în
3-4
trepte.
Se
recomandă
ca
în
cadrul
fiecărei
trepte
gradul
de
mărunţire
să
fie
acelaşi.
Pentru
sfărâmare
se
pot
utiliza
concasoare
cu
fălci
(mai
rar
valţuri),
iar
pentru
măcinare,
mori
cu
discuri,
mori
cu
bile
(sau
bare)
şi
mojare
(electrice
sau
manuale).
Mojarea
se
face,
de
regulă,
în
laboratorul
care
execută
analizele,
dar
se
poate
efectua
şi
la
staţia
de
prelucrare
a
probelor;
f)
în
scopul
evitării
introducerii
într-un
aparat
de
mărun-
ţire
a
unui
material
cu
fineţe
mai
avansată
decât
a
celui
care
va
rezulta
după
mărunţirea
respectivă,
cât
şi
pentru
a
exclude
posibilitatea
obţinerii,
după
mărunţire,
a
unor
gra-
nule
cu
dimensiuni
mai
mari
decât
cele
prevăzute,
înainte
şi
după
mărunţire
se
va
efectua
o
ciuruire
sau
cernere.
Ciururile
şi
sitele
vor
avea
dimensiunile
ochiurilor
egale
cu
diametrul
maxim
al
granulelor
rezultate
după
fiecare
mărunţire.
Refuzul
fiecărui
ciur
sau
site
se
va
reintroduce
în
apa-
ratul
de
mărunţire
corespunzător
acestuia,
operaţiile
repe-
tându-se
până
când
refuzul
scade
sub
5%
din
greutatea
probei
supuse
prelucrării;
g)
înaintea
fiecărei
reduceri,
probele
se
omogenizează
prin
amestecare
repetată,
efectuată
manual
sau
mecanic;
h)
reducerea
probelor
se
face
numai
la
granulaţii
cores-
punzătoare
satisfacerii
relaţiei
Q
=
Kd
2
şi
operaţia
se
poate
realiza
manual
sau
cu
ajutorul
unor
dispozitive
(prin
sfertu-
ire,
cu
reductorul
Braun,
reductorul
cu
pantaloni,
reductorul
cu
jgheaburi
înclinate
etc.).
La
aceeaşi
treaptă
de
mărunţire,
operaţiile
de
omogeni-
zare
şi
reducere
se
repetă
la
nevoie,
până
când
greutatea
probei
supuse
reducerii
ajunge
la
aceea
a
probei
reduse
în
cadrul
treptei
respective;
i)
după
ultima
treaptă
de
mărunţire,
din
fiecare
probă
se
reţine
material
în
două
plicuri,
unul
servind
la
efectuarea
analizelor
(unicat),
iar
celălalt
ca
probă-martor
(duplicat);
j)
agenţii
economici
care
au
staţii
de
prelucrare
a
pro-
belor
vor
lua
toate
măsurile
pentru
reducerea
la
minimum
a
contaminării
cu
praf
a
atmosferei
din
încăperile
respective.
La
cărbuni
întregul
material
care
constituie
probele
pen-
tru
determinarea
caracteristicilor
fizico-chimice
va
fi
supus
operaţiunii
de
sfărâmare-măcinare
până
la
dimensiunea
maximă
de
5
mm.
Materialul
mărunţit
va
fi
trecut
prin
sita
cu
ochiuri
de
5
mm,
iar
refuzul
va
fi
supus
din
nou
opera-
ţiunii
de
sfărâmare-măcinare.
Procedeul
se
repetă
până
când
refuzul
pe
sită
reprezintă
maximum
5%
din
greutatea
iniţială
a
probei
supuse
prelucrării.
Materialul
cu
granulaţia
sub
5
mm,
rezultat
din
fiecare
interval
al
straturilor
neomogene,
va
fi
împărţit
în
două
părţi
egale,
prin
cântărire.
O
parte
va
servi
la
constituirea
pro-
bei
diferenţiale,
iar
a
doua
parte,
la
formarea
probei
glo-
bale.
Probele
astfel
constituite,
cât
şi
cele
din
straturile
omogene
vor
fi
supuse
operaţiunii
de
reducere
prin
sfertuiri
succesive
până
la
greutatea
minimă
necesară
analizelor
de
bază
şi
de
control
şi
a
constituirii
probei
duplicat,
în
cazul
în
care
prin
recoltare
a
rezultat
o
cantitate
suficientă
de
material.
În
cazul
în
care
prin
carotare
s-a
obţinut
o
cantitate
mică
de
rocă,
atunci
întregul
material
serveşte
la
constitui-
rea
cel
puţin
a
probelor
pentru
analizele
de
bază
şi
control.
La
unele
roci
de
construcţii,
în
vederea
determinării
pro-
prietăţilor
fizico-mecanice,
prelucrarea
probelor
constă
din
confecţionarea
epruvetelor
pe
care
se
vor
face
aceste
determinări.
Materialul
rămas
după
constituirea
probelor
unicat
şi
duplicat,
la
toate
substanţele
minerale
utile
solide,
se
lichi-
dează
după
constituirea
eventualei
probe
tehnologice
de
laborator.
5.
Analizarea
probelor
Pentru
fiecare
probă
se
efectuează
analizele
şi
determi-
nările
de
bază
pentru
stabilirea
tuturor
componenţilor
utili
şi
dăunători
şi
a
caracteristicilor
fizico-mecanice,
care
influen-
ţează
valoarea
economică
a
substanţei
minerale
respective,
luându-se
în
considerare
valorificarea
diversificată
şi
cât
mai
completă
a
acesteia.
Analizele
şi
determinările
se
efectuează
de
către
labora-
toare
autorizate,
prin
metodele
prevăzute
în
standardele
şi
în
normele
interne.
Laboratoarele
care
execută
analizele
de
bază
vor
restitui
compartimentelor
geologice,
o
dată
cu
trimiterea
buletinelor
de
analiză,
şi
restul
de
material
rămas
după
analiză.
Pentru
verificarea
analizelor
de
bază
se
efectuează
ana-
lize
de
control
intern
şi
extern.
Controlul
intern
se
realizează
în
laboratorul
de
bază
şi
are
ca
scop
depistarea
erorilor
întâmplătoare.
Compar-
timentele
geologice
vor
trimite
pentru
control
intern,
imediat
după
primirea
rezultatelor
analizelor
de
bază,
material
din
restul
probelor,
pentru
5-10%
din
numărul
acestora,
dar
nu
mai
puţin
de
50
de
probe
pe
semestru.
Probele
pentru
control
intern
se
trimit
cu
un
număr
codificat.
Excepţie
fac
cărbunii
utilizaţi
în
scopuri
energetice,
din
straturi
neomogene,
la
care
controlul
intern
se
realizează
în
faza
de
explorare
de
detaliu,
prin
compararea
rezultatelor
obţinute
din
probele
diferenţiale
cu
cele
obţinute
din
pro-
bele
globale.
Rezultatele
analizelor
de
control
intern
se
examinează
de
către
compartimentele
geologice,
imediat
după
primirea
lor.
Periodic
(cel
puţin
o
dată
pe
semestru)
se
prelucrează
rezultatele
analizelor
de
control
intern.
Imediat
ce
se
con-
stată
erori
întâmplătoare
care
depăşesc
limitele
admise
prin
STAS
sau
prin
normele
interne
referitoare
la
metoda
de
analiză
sau
determinare
este
semnalat
laboratorul
pentru
cercetarea
şi
eliminarea
cauzelor
care
le-au
produs.
Dacă
analizele
de
control
intern
pun
în
evidenţă
erori
întâmplătoare
ce
depăşesc
limitele
admise,
probele
din
perioada
la
care
se
referă
controlul
se
reanalizează
după
eliminarea
cauzelor
care
le-au
produs.
Controlul
extern
se
realizează
într-un
laborator
speciali-
zat
în
analizele
respective
şi
are
ca
scop
depistarea
even-
tualelor
erori
sistematice
în
activitatea
laboratorului
de
bază.
Pentru
controlul
extern
se
trimite
material
tot
din
restul
rămas
după
efectuarea
analizelor
de
bază
(eventual
şi
de
control
intern)
pentru
minimum
3-5%
din
numărul
analizelor
de
bază,
dar
nu
mai
puţin
de
30
de
probe
pe
semestru.
Probele
pentru
control
extern
se
trimit
cel
puţin
o
dată
pe
semestru
şi
rezultatele
lor
se
prelucrează
imediat
după
primire.
În
cazul
în
care
analizele
de
control
extern
pun
în
evi-
denţă
erori
sistematice,
acestea
trebuie
verificate
prin
ana-
lize
de
arbitraj,
efectuate
într-un
al
treilea
laborator,
pe
cel
puţin
5-10%
din
numărul
analizelor
de
bază
la
care
se
referă
controlul
extern.
Depistarea
erorilor
sistematice
se
poate
realiza
şi
în
laboratorul
în
care
s-au
efectuat
analizele
de
bază,
pe
un
număr
de
probe-etalon,
echivalent
cu
3-5%
din
numărul
analizelor
de
bază.
În
acest
caz,
arbitrajul
se
face
tot
în
laboratorul
de
bază,
pe
un
număr
dublu
de
probe-etalon.
6.
Prelucrarea
şi
interpretarea
rezultatelor
analizelor
de
control
intern
şi
extern
6.1.
Notaţii:
X
bk
,
X
ik
,
X
ek,
X
ak
-
valoarea
caracteristicilor
contro-
late
(conţinut
etc.)
pe
proba
k,
dată
de
analiza
de
bază,
de
control
intern,
de
control
extern,
respectiv
de
arbitraj;
E
-
eroare
întâmplătoare
medie,
pusă
în
evidenţă
de
controlul
intern;
m
b
,
m
e
,
m
a
-
media
analizelor
de
bază,
de
control
extern,
respectiv
de
arbi-
traj;
r
e
,
r
a
-
coeficientul
de
corelaţie
dintre
analizele
de
bază
şi
cele
de
control
extern,
respectiv
de
arbi-
traj;
t
-
coeficientul
de
probabilitate
al
existenţei
erorii
sistematice;
f
e
,
f
a
-
coeficientul
de
corecţie
al
anali-
zelor
de
bază,
stabilit
pe
baza
analizelor
de
control
extern,
res-
pectiv
de
arbitraj;
I
Z
I
-
valoarea
absolută
a
mărimii
Z,
adică
luată
cu
semnul
+,
indife-
rent
de
semnul
efectiv.
n
L
y
k
=
y
1
+
y
2
+...+
y
n
(suma
valorilor
y
1
,
y
2
,
...,
y
n
)
k=1
6.2.
Analizele
de
control
intern
Având
în
vedere
faptul
că
erorile
întâmplătoare
admisi-
bile
sunt
date
pe
clase
de
valori
(clase
de
conţinut)
în
STAS
şi
în
normele
interne,
prelucrarea
se
face
separat
pe
fiecare
clasă.
6.2.1.
Prelucrarea
rezultatelor
analizelor
de
control
intern
Se
separă
probele
pe
clase
şi
în
cadrul
fiecărei
clase
c,
se
determină
eroarea
întâmplătoare
medie
E
e
,
după
for-
mula:
n
c
L
I
X
bk
-
X
ik
,
I
S
mb
,
S
me
,
S
ma
-
abaterile
medii
pătratice
ale
mediilor
de
bază,
de
control
extern
şi
de
arbitraj;
n
-
numărul
probelor
supuse
contro-
k=1
E
c
=
2n
c
100,
lului;
unde
n
c
este
numărul
probelor
din
clasa
c.
6.2.2.
Interpretarea
rezultatelor
analizelor
de
control
intern
Erorile
întâmplătoare
puse
în
evidenţă
de
controlul
intern
se
compară
cu
cele
admise,
pentru
fiecare
caracteristică
controlată
separat
pe
clase,
după
modelul
din
exemplul
următor:
Nr.
crt.
Clasa
de
Numărul
probelor
Erori
întâmplătoare
Interpretare
(c)
conţinut
(%)
pe
clasă
(n
c
)
efective
admise
1.
Plumb
0-0,5
47
11,5
15
erorile
se
înscriu
în
limitele
admise
2.
0,50-6
38
8,3
12
erorile
se
înscriu
în
limitele
admise
3.
peste
6
7
2,6
6
erorile
se
înscriu
în
limitele
admise
1.
Zinc
0-1
45
14,3
15
erorile
se
înscriu
în
limitele
admise
2.
1-10
32
12,4
10
erori
inadmisibile
3.
peste
10
10
7,3
6
erori
inadmisibile
1.
Cupru
0-0,5
60
12,4
15
erorile
se
înscriu
în
limitele
admise
2.
0,5-3
31
7,5
10
erorile
se
înscriu
în
limitele
admise
3.
peste
3
5
3,2
7
erorile
se
înscriu
în
limitele
admise
În
cazul
considerat,
toate
probele
din
perioada
controlată,
cu
conţinut
în
zinc
peste
1,0%,
vor
fi
reanalizate
în
laboratorul
de
bază
pentru
zinc,
după
eliminarea
cauzelor
care
au
generat
erorile
întâmplătoare
ce
depăşesc
limitele
admise.
6.3.
Analizele
de
control
extern
6.3.1.
Prelucrarea
rezultatelor
analizelor
de
control
extern
Se
efectuează
următoarele
calcule:
n
n
L
x
bk
L
x
ek
m
b
=
k=1
;
m
e
=
k=1
;
n
n
m
e
f
e
=
m
b
Dacă
0,95
s
f
e
s
1,05,
se
admite
că
nu
există
erori
sistematice
şi
prelucrarea
se
încheie.
Dacă
f
e
este
în
afara
intervalului
(0,95;
1,05),
prelucrarea
se
continuă
după
cum
urmează:
n
L
x
2
ek
-
nm
2
e
k=1
;
n(n-1)
n
L
x
2
ek
-
nm
2
e
k=1
;
n(n-1)
S
mb
=
S
me
=
n
L
x
bk
x
ek
-
nm
b
m
e
k=1
r
e
=
;
n(n-1)
S
mb
S
me
I
m
b
-
m
e
I
S
2
mb
+
S
2
me
-
2r
S
S
e
mb
me
t
=
6.3.2.
Interpretarea
rezultatelor
analizelor
de
control
extern
şi
de
arbitraj
Dacă
t
s
2,
nu
există
erori
sistematice,
deci
rezultatele
analizelor
de
bază
sunt
corecte
şi
pot
fi
utilizate
în
estimarea
rezervelor.
În
cazul
că
t
>
2,
se
efectuează
analize
de
arbitraj
ale
căror
rezultate
se
prelucrează
la
fel
ca
şi
analizele
de
control
extern.
Pot
apărea
trei
situaţii:
a)
arbitrajul
confirmă
analizele
de
bază,
adică
0,95
s
f
a
s
1,05.
În
acest
caz,
se
consideră
că
nu
există
erori
sistematice,
deci
analizele
de
bază
sunt
corecte;
b)
arbitrajul
confirmă
controlul
(0,95
s
f
e
/f
a
În
acest
caz,
analizele
de
bază
din
perioada
controlată
sunt
afectate
de
erori
sistematice
şi
ele
se
corectează
cu
coeficientul
f
a
;.
c)
rezultatele
analizelor
de
arbitraj
nu
coincid
nici
cu
cele
de
bază,
nici
cu
cele
de
control
extern
(f
a
şi
raportul
f
e
/f
a
se
află
în
afara
intervalului
0,95;
1,05).
În
acest
caz
se
pun
în
ordine
crescătoare
coeficienţii
de
corecţie
f
e
,
f
a
,
precum
şi
f
b
=
m
b
/m
b
=
1.
Se
consideră
corecte
rezulta-
tele
analizelor
date
de
laboratorul
corespunzător
coeficientului
de
corecţie
cu
valoarea
intermediară,
adică:
•
dacă
f
e
1
f
a
sau
f
a
<
1
<
f
e
,
se
consideră
corecte
analizele
de
bază;
•
dacă
1
<
f
e
<
f
a
sau
f
a
<
f
e
<
1,
se
consideră
corecte
analizele
de
control
extern,
iar
rezultatele
analizelor
de
bază
din
perioada
controlată
se
corectează
cu
coeficientul
f
e
,
dacă
prin
corectare
rezervele
aferente
pro-
belor
controlate
nu
trec
din
grupa
de
bilanţ
în
grupa
din
afara
bilanţului,
sau
invers;
în
caz
con-
trar,
se
reface,
în
laboratorul
de
bază,
analiza
tuturor
probelor
din
perioada
controlată,
după
eliminarea
cauzelor
care
au
generat
erorile
sistematice;
•
dacă
1
<
f
a
<
f
e
sau
f
e
<
f
a
<
1,
se
consideră
corecte
analizele
de
arbitraj
şi
se
procedează
la
fel
ca
în
cazul
precedent,
cu
deosebirea
că
coeficientul
de
corecţie
este
f
a
.
7.
Documentarea
probării
Fiecare
probă
trebuie
documentată
grafic,
cifric
şi
descriptiv
în
aşa
fel
încât
să
se
poată
verifica
rezultatele
sale
şi
reconstitui
modul
de
desfăşurare
în
spaţiu
şi
timp
a
fiecărui
proces
legat
de
probare,
chiar
şi
în
absenţa
personalului
muncitor
care
a
contribuit
la
realizarea
recoltării,
prelucrării,
analizării
şi
documentării
ei.
Fiecare
sac
sau
ladă
în
care
se
introduce
o
probă
va
fi
însoţit
de
un
bilet
în
care
se
vor
specifica
numărul
probei,
locul
şi
data
recoltării,
dimensiunile
probei
şi
numele
colectorului,
iar
în
carnetul
de
teren
se
fac
descrierea
amănunţită
a
mineralizaţiei
în
locul
probat
şi
o
schiţă
cu
car-
tarea
locului
probei.
Fiecare
lot
de
probe
trimis
la
laborator
(sau
la
staţia
de
prelucrare
a
probelor,
dacă
aceasta
nu
este
în
cadrul
laboratorului)
va
fi
însoţit
de
un
borderou
de
expediere
care
va
cuprinde
cel
puţin
elementele
din
carnetul
de
teren
(exclusiv
cartarea)
plus
greutatea
probei
şi
caracteristicile
calitative
care
urmează
a
fi
determinate.
Rezultatele
determinărilor
efectuate
în
laborator
se
trec
pe
buletine
de
analize
pe
care
se
vor
înscrie,
în
mod
obligatoriu,
numărul
probei
şi
lucrarea
din
care
a
fost
recoltată.
În
cazul
zăcămin-
telor
de
cărbuni,
pentru
probele
(eşantioanele)
pe
baza
cărora
s-a
determinat
densitatea
aparentă,
buletinele
vor
cuprinde
şi
rezultatele
determinărilor
privind
umiditatea
totală
şi
cenuşa
din
anhidru.
Pe
baza
datelor
din
carnetul
de
teren,
din
borderourile
de
expediere
a
probelor
şi
din
bule-
tinele
de
analiză
se
completează
registrul
probelor.
În
registrul
probelor
se
trec
şi
rezultatele
ana-
lizelor
de
control
intern
şi
extern,
cu
semne
distinctive
sau
cu
culori
diferite.
În
cazul
în
care
se
preconizează
prelucrarea
automată
a
datelor
în
procesul
evaluării
rezer-
velor,
datele
de
probare
vor
fi
completate
pe
formulare
corespunzătoare,
aducând
simplificările
corespunzătoare
registrului
probelor.
Pe
formulare,
localizarea
spaţială
a
probelor
se
va
face
prin
indicarea
coordonatelor
probelor.
Text preluat automat de pe legislatie.just.ro. Verifică mereu forma consolidată oficială înainte de a te baza pe acest text în scop juridic.