Acasă › Legislație › Altele

Altele

GHID 02/08/2011

Emitent: MINISTERUL SĂNĂTĂŢIIPublicat: M.Of. nr. 586 bis din 18 august 2011Dată: 2011-08-02ID legislatie.just.ro: 132251
GHID 02/08/2011 GHID din 2 august 2011 de practică medicală pentru specialitatea neonatologie - Alimentaţia parenterală a nou-născutului la termen bolnav (Anexa nr. 10)*) EMITENT MINISTERUL SĂNĂTĂŢII Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 586 bis din 18 august 2011 Anexa Nr. 1 Ministerul Sănătăţii Publice Colegiul Medicilor Asociaţia de Neonatologie Comisia Consultativă de din România din România Pediatrie şi Neonatologie Determinarea vârstei de gestaţie la nou-născut COLECŢIA GHIDURI CLINICE PENTRU NEONATOLOGIE Ghidul 01/Revizia 0 7.12.2009 Publicat de Asociaţia de Neonatologie din România Editor: Maria Livia Ognean © Asociaţia de Neonatologie din România, 2011 Grupul de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor încurajează schimbul liber şi punerea la dispoziţie în comun a informaţiilor şi dovezilor cuprinse în acest ghid, precum şi adaptarea lor la condiţiile locale. Orice parte din acest ghid poate fi copiată, reprodusă sau distribuită, fără permisiunea autorilor sau editorilor, cu respectarea următoarelor condiţii: (a) ghidul sau fragmentul să nu fie copiat, reprodus, distribuit sau adaptat în scopuri comerciale, (b) persoanele sau instituţiile care doresc să copieze, reproducă sau distribuie ghidul sau fragmente din acestea, să informeze Asociaţia de Neonatologie din România şi (c) Asociaţia de Neonatologie din România să fie menţionată ca sursă a acestor informaţii în toate copiile, reproducerile sau distribuţiile materialului. Acest ghid a fost aprobat de Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. ........ din şi de Colegiul Medicilor prin documentul nr. ..... din .......................... şi de Asociaţia de Neonatologie din România în data de .......... Precizări Ghidurile clinice pentru Neonatologie sunt elaborate cu scopul de a ajuta personalul medical să ia decizii privind îngrijirea nou- născuţilor. Acestea prezintă recomandări de bună practică medicală clinică bazate pe dovezi publicate (literatura de specialitate) recomandate a fi luate în considerare de către medicii neonatologi şi pediatri şi de alte specialităţi, precum şi de celelalte cadre medicale implicate în îngrijirea tuturor nou-născuţilor. Deşi ghidurile reprezintă o fundamentare a bunei practici medicale bazate pe cele mai recente dovezi disponibile, ele nu intenţionează să înlocuiască raţionamentul practicianului în fiecare caz individual. Decizia medicală este un proces integrativ care trebuie să ia în considerare circumstanţele individuale şi opţiunea pacientului sau, în cazul nou-născutului, a părinţilor, precum şi resursele, caracteristicile specifice şi limitările instituţiilor medicale. Se aşteaptă ca fiecare practician care aplică recomandările în scop diagnostic, terapeutic sau pentru urmărire, sau în scopul efectuării unei proceduri clinice particulare să utilizeze propriul raţionament medical independent în contextul circumstanţial clinic individual, pentru a decide orice îngrijire sau tratament al nou-născutului în funcţie de particularităţile acestuia, opţiunile diagnostice şi curative disponibile. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid au depus eforturi pentru ca informaţiile conţinute în ghid să fie corecte, redate cu acurateţe şi susţinute de dovezi. Date fiind posibilitatea erorii umane şi/sau progresele cunoştinţelor medicale, autorii nu pot şi nu garantează că informaţia conţinută în ghid este în totalitate corectă şi completă. Recomandările din acest ghid clinic sunt bazate pe un consens al autorilor privitor la tema propusă şi abordările terapeutice acceptate în momentul actual. În absenţa dovezilor publicate, recomandările se bazează pe consensul experţilor din cadrul specialităţii. Totuşi, acestea nu reprezintă în mod necesar punctele de vedere şi opiniile tuturor clinicienilor şi nu le reflectă în mod obligatoriu pe cele ale Grupului Coordonator. Ghidurile clinice, spre deosebire de protocoale, nu sunt gândite ca directive pentru o singură modalitate de diagnostic, management, tratament sau urmărire a unui caz sau ca o modalitate definitivă de îngrijire a nou-născutului. Variaţii ale practicii medicale pot fi necesare în funcţie de circumstanţele individuale şi opţiunea părinţilor nou-născutului, precum şi de resursele şi limitările specifice ale instituţiei sau tipului de practică medicală. Acolo unde recomandările acestor ghiduri sunt modificate, abaterile semnificative de la ghiduri trebuie documentate în întregime în protocoale şi documente medicale, iar motivele modificărilor trebuie justificate detaliat. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid îşi declină responsabilitatea legală pentru orice inacurateţe, informaţie percepută eronat, pentru eficacitatea clinică sau succesul oricărui regim terapeutic detaliat în acest ghid, pentru modalitatea de utilizare sau aplicare sau pentru deciziile finale ale personalului medical rezultate ca urmare a utilizării sau aplicării lor. De asemenea, ele nu îşi asumă responsabilitatea nici pentru informaţiile referitoare la produsele farmaceutice menţionate în ghid. În fiecare caz specific, utilizatorii ghidurilor trebuie să verifice literatura de specialitate prin intermediul surselor independente şi să confirme că informaţia conţinută în recomandări, în special dozele medicamentelor, este corectă. Orice referire la un produs comercial, proces sau serviciu specific prin utilizarea numelui comercial, al mărcii sau al producătorului, nu constituie sau implică o promovare, recomandare sau favorizare din partea Grupului de Coordonare, a Grupului Tehnic de Elaborare, a coordonatorului sau editorului ghidului faţă de altele similare care nu sunt menţionate în document. Nici o recomandare din acest ghid nu poate fi utilizată în scop publicitar sau în scopul promovării unui produs. Opiniile susţinute în această publicaţie sunt ale autorilor şi nu reprezintă în mod necesar opiniile Fondului ONU pentru Populaţie sau ale Fundaţiei Cred. Toate ghidurile clinice sunt supuse unui proces de revizuire şi actualizare continuă. Cea mai recentă versiune a acestui ghid poate fi accesată prin internet la adresa ................ Tipărit la ........... ISSN ................ Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice Prof. Dumitru Orăşeanu Comisia de Obstetrică şi Ginecologie a Colegiului Medicilor din România Prof. Dr. Vlad I. Tica Asociaţia de Neonatologie din România Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Preşedinte – Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Co-preşedinte – Prof. Univ. Dr. Maria Stamatin Secretar – Conf. Univ. Dr. Manuela Cucerea Membrii Grupului Tehnic de Elaborare a ghidului Coordonatori: Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Dr. Adrian Ioan Toma Scriitor: Dr. Eugen Mâţu Membri: Dr. Ioana Roşca Dr. Maria Livia Ognean Mulţumiri Mulţumiri experţilor care au evaluat ghidul: Prof. Dr. Ilie Constantin Conf. Dr. Valeria Filip Şef Lucr. Dr. Ligia Blaga Mulţumim Dr. Maria Livia Ognean pentru coordonarea şi integrarea activităţilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie. Multumim Fundaţiei Cred pentru suportul tehnic acordat pentru buna desfăşurare a activităţilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie şi organizarea întâlnirilor de consens. Abrevieri VG – vârsta de gestaţie DUM – ultima menstruaţie VCr – vârsta cronologică VPM – vârsta postmenstruală VC – vârsta corectată GN – greutate la naştere 1. Introducere Vârsta de gestaţie (VG) este cel mai semnificativ factor predictiv al mortalităţii şi morbidităţii neonatale [1,2,3,4,5,6] . Operarea cu date statistice şi raportarea adecvată a morbidităţii şi mortalităţii neonatale şi perinatale, ca şi compararea între ele a diferitelor populaţii de nou-născuţi depind de identificarea cât mai exactă a gradului de maturare a acestora, deci de o estimare corectă a VG [1,2,3,5,7] . Mulţi dintre nou-născuţi provin din sarcini pentru care nu se cunoaşte cu certitudine data ultimei menstruaţii (DUM), la care dispensarizarea este incompletă sau neadecvată şi la care singura posibilitate de estimare corectă a VG este examinarea postnatală. . În concluzie, pentru a asigura nou născuţilor o îngrijire conformă cu necesităţile şi riscurile acestora, este necesară o determinare cât mai exactă şi mai rapidă a VG. Vârsta de gestaţie a nou-născutului se poate determina folosind criterii antenatale (DUM, estimări ecografice [8,9] ) sau postnatal, cu ajutorul unor scoruri de maturare [10,11] . Ghidul de determinare a VG a nou-născutului este conceput la nivel naţional. Acesta precizează standardele, principiile şi aspectele fundamentale ale managementului particularizat unui caz clinic concret care trebuie respectate de practicieni indiferent de nivelul unităţii sanitare în care activează. Ghidurile clinice pentru neonatologie sunt mai rigide decât protocoalele clinice, fiind realizate de grupuri tehnice de elaborare respectând nivele de dovezi ştiinţifice, tărie a afirmaţiilor şi grade de recomandare. În schimb, protocoalele permit un grad mai mare de flexibilitate. 2. Scop Scopul ghidului de a standardiza la nivel naţional modul de determinare a VG a nou-născutului. Ghidul se adresează tuturor categoriilor de personal medical care iau parte la îngrijirea nou-născutului în primele ore şi zile de viaţă: medici neonatologi, obstetricieni şi pediatri, moaşe, asistente medicale de neonatologie, pediatrie şi obstetrică. De asemenea, ghidul se adresează personalului medical în formare: elevi la şcoli şi colegii sanitare, studenţi la facultăţile de medicină şi nursing, medici rezidenţi. Prezentul ghid este elaborat pentru îndeplinirea următoarelor deziderate: - creşterea calităţii asistenţei medicale (acte şi proceduri medicale profilactice) - aducerea în actualitate a unei probleme cu impact asupra sănătăţii nou născuţilor, sugarilor şi copiilor mici - aplicarea evidenţelor în practica medicală; diseminarea unor noutăţi ştiinţifice legate de această temă - integrarea unor servicii de prevenţie şi monitorizare - reducerea variaţiilor în practica medicală (cele care nu sunt necesare) - ghidul constituie un instrument de consens între clinicienii de diferite specialităţi - ghidul protejează clinicianul din punctul de vedere a malpraxisului - ghidul asigură continuitate între serviciile oferite de medici şi asistente - ghidul permite structurarea documentaţiei medicale - ghidul permite constituirea unei baze de informaţie pentru analize şi comparaţii - permite armonizarea practicii medicale româneşti cu principiile medicale internaţionale Se prevede ca acest ghid să fie adoptat pe plan local şi regional. 3. Metodologia de elaborare 3.1. Etapele procesului de elaborare Ca urmare a solicitării Ministerului Sănătăţii Publice de a sprijini procesul de elaborare a ghidurilor clinice pentru neonatologie, Asociaţia de Neonatologie din România a organizat în 28 martie 2009 la Bucureşti o întâlnire a instituţiilor implicate în elaborarea ghidurilor clinice pentru neonatologie. A fost prezentat contextul general în care se desfăşoară procesul de redactare a ghidurilor şi implicarea diferitelor instituţii. În cadrul întâlnirii s-a decis constituirea Grupului de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor. A fost, de asemenea, prezentată metodologia de lucru pentru redactarea ghidurilor, un plan de lucru şi au fost agreate responsabilităţile pentru fiecare instituţie implicată. A fost aprobată lista de subiecte a ghidurilor clinice pentru neonatologie şi pentru fiecare ghid au fost aprobaţi coordonatorii Grupurilor Tehnice de Elaborare (GTE). În data de 26 septembrie 2009, în cadrul Conferinţei Naţionale de Neonatologie din România a avut loc o sesiune în cadrul căreia au fost prezentate, discutate în plen şi agreate principiile, metodologia de elaborare şi formatul ghidurilor. Pentru fiecare ghid, coordonatorul a nominalizat componenţa Grupului Tehnic de Elaborare, incluzând scriitorul/scriitorii şi o echipă de redactare, precum şi un număr de experţi evaluatori externi pentru recenzia ghidului. Pentru facilitarea şi integrarea procesului de elaborare a tuturor ghidurilor a fost ales un integrator. Toate persoanele implicate în redactarea sau evaluarea ghidurilor au semnat Declaraţii de Interese. Scriitorii ghidurilor au fost contractaţi şi instruiţi privind metodologia redactării ghidurilor, după care au elaborat prima versiune a ghidului, în colaborare cu membrii GTE şi sub conducerea coordonatorului ghidului. Pe parcursul citirii ghidului, prin termenul de medic(ul) se va înţelege medicul de specialitate neonatologie, căruia îi este dedicat în principal ghidul clinic. Acolo unde s-a considerat necesar, specialitatea medicului a fost enunţată în clar pentru a fi evitate confuziile de atribuire a responsabilităţii actului medical. După verificarea din punctul de vedere al principiilor, structurii şi formatului acceptat pentru ghiduri şi formatare a rezultat versiunea a 2-a a ghidului, versiune care a fost trimisă pentru evaluarea externă la experţii selectaţi. Coordonatorul şi Grupul Tehnic de Elaborare au luat în considerare şi încorporat, după caz, comentariile şi propunerile de modificare făcute de evaluatorii externi şi au redactat versiunea a 3-a a ghidului. Această versiune a fost prezentată şi supusă discuţiei detaliate, punct cu punct, în cadrul unor Întâlniri de Consens care au avut loc la Iaşi în 22 octombrie 2009 şi la Bucureşti în perioada 7-8 decembrie 2009, cu sprijinul Fundaţiei Cred şi cu consultanţă din partea Fondului ONU pentru Populaţie (UNFPA). Participanţii la Întâlnirile de Consens sunt prezentaţi în Anexa 1. Ghidurile au fost dezbătute punct cu punct şi au fost agreate prin consens din punct de vedere al conţinutului tehnic, gradării recomandărilor şi formulării. Evaluarea finală a ghidului a fost efectuată utilizând instrumentul Agree elaborat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Ghidul a fost aprobat formal de către Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice, Comisia de Pediatrie şi Neonatologie a Colegiului Medicilor din România şi Asociaţia de Neonatologie din România. Ghidul a fost aprobat de către Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. .............................. 3.2. Principii Ghidul clinic pentru „Determinarea vârstei de gestaţie la nou-născut” a fost conceput cu respectarea principiilor de elaborare a Ghidurilor clinice pentru neonatologie aprobate de Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor clinice pentru Neonatologie şi de Asociaţia de Neonatologie din România. Grupul tehnic de elaborare a ghidurilor a căutat şi selecţionat, în scopul elaborării recomandărilor şi argumentărilor aferente, cele mai importante şi mai actuale dovezi ştiinţifice (meta-analize, revizii sistematice, studii controlate randomizate, studii controlate, studii de cohortă, studii retrospective şi analitice, cărţi, monografii). În acest scop au fost folosite, pentru căutarea informaţiilor, următoarele surse de date: Cochrane Library, Medline, OldMedline, Embase utilizând cuvintele cheie semnificative pentru subiectul ghidului. Fiecare recomandare s-a încercat a fi bazată pe dovezi ştiinţifice, iar pentru fiecare afirmaţie a fost furnizată o explicaţie bazată pe nivelul dovezilor şi a fost precizată puterea ştiinţifică (acolo unde există date). Pentru fiecare afirmaţie a fost precizată alăturat tăria afirmaţiei (Standard, Recomandare sau Opţiune) conform definiţiilor din Anexa 2. 3.3. Data reviziei Acest ghid clinic va fi revizuit în 2012 sau în momentul în care apar dovezi ştiinţifice noi care modifică recomandările făcute. 4. Structură Acest ghid clinic de neonatologie este structurat în: - definiţii şi evaluare (aprecierea riscului şi diagnostic) - conduită - aspecte administrative - bibliografie - anexe 5. Definiţii şi evaluare (aprecierea riscului şi diagnostic) 5.1. Definiţii ale vârstei nou-născutului Standard Vârsta gestaţională (VG) se defineşte ca perioada de timp scursă de la prima zi a ultimului ciclu menstrual normal până la data naşterii [13,14] . Standard Vârsta cronologică (VCr) a unui nou-născut este reprezentată de vârsta în zile scursă de la naştere [13] . Standard Vârsta postmenstruală (VPM) a unui nou-născut (copil) este definită ca perioada de timp scursă de la prima zi a ultimului ciclu menstrual şi până la naştere (vârsta de gestaţie) plus perioada de timp scursă de la naştere (vârsta cronolologică) [13] . Standard Vârsta corectată (VC) reprezintă vârsta copilului calculată de la data probabilă a naşterii [13] . Standard Vârsta postconcepţională reprezintă intervalul de timp scurs între data concepţiei şi data naşterii. Recomandare Se recomandă – pentru evitarea apariţiei unor confuzii – ca nu să nu fie folosită în practică terminologia „vârstă postconcepţională” pentru descrierea unui nou- născut. 5.2. Definirea diferitelor categorii de nou-născuţi în funcţie de vârsta de gestaţie Standard Nou-născutul prematur este nou-născutul cu VG mai mică de 37 de săptămâni (259 sau mai puţine zile de sarcină) [11,12,15,16] . Standard Nou-născutul la termen (sau matur) este nou-născutul cu VG cuprinsă între 37 şi 41 de săptămâni şi 6 zile (260 până la 294 de zile de sarcină) [11,12,15,16] . Standard Nou-născutul post-termen (postmatur) este nou-născutul cu VG mai mare de 42 de săptămâni (mai mare de 294 de zile de sarcină) [11,12,15,16] . 5.3. Corelaţii ale vârstei de gestaţie cu greutatea la naştere Standard Nou-născutul cu greutate la naştere mică pentru VG (small for gestational age - SGA) este nou-născutul a cărui greutate la naştere (GN) se află sub percentila 10 pentru VG [15,16] . Standard Nou-născutul cu greutatea la naştere adecvată (sau corespunzătoare) pentru VG (appropriate for gestational age – AGA) este definit ca nou-născutul a cărui GN este cuprinsă între percentilele 10 şi 90 pentru VG [15,16] . Standard Nou-născutul cu greutatea la naştere mare pentru VG (large for gestational age - LGA) este definit ca nou-născutul a cărui GN se află peste percentila 90 pentru VG [15,16] . 6. Conduită Standard Medicul neonatolog trebuie să încadreze nou-născuţii în funcţie de: - vârsta de gestaţie - greutatea la naştere şi vârsta de gestaţie. Standard Medicul neonatolog trebuie să utilizeze definiţiile de mai sus ale vârstei gestaţionale (VG), vârstei cronologice (VCr), vârstei postmenstruale (VPM) şi vârstei corectate (VC). Standard Medicul neonatolog trebuie să determine VG a fiecărui nou-născut imediat după naştere. Argumentare Vârsta de gestaţie este cel mai important factor de predicţie al mortalităţii şi morbidităţii neonatale [1,2] . Riscul de deces al nou-născutului creşte cu scăderea VG [1,2] . Argumentare Nou-născuţii necesită abordare diagnostică şi terapeutică diferită în funcţie de VG [3,4,5,6] . Recomandare După determinarea VG şi GN se recomandă ca medicul neonatolog să încadreze nou-născutul în una din categoriile determinate de aceşti parametrii menţionate la punctul 5.2. [13,14] . Argumentare Abordarea din punct de vedere diagnostic, terapeutic şi prognostic a unui nou- născut este diferită în funcţie de categoria în care acesta este încadrat [17] . Recomandare Se recomandă ca medicul neonatolog să determine VG pe baza DUM atunci când această dată este cunoscută cu certitudine. C C C C E E C C C C C C E E Ă Ib Ib C III C Argumentare Prima zi a ultimului ciclu menstrual este situată aproximativ cu 2 săptămâni înaintea ovulaţiei şi cu 3 săptămâni înaintea implantării blastomerului. Deoarece cele mai multe femei cunosc această dată cu precizie, iar momentul ovulaţiei nu este cunoscut, această definiţie a fost folosită în mod tradiţional pentru a estima data probabilă a naşterii. Data este reală atâta timp cât data ultimului ciclu menstrual normal este reţinută cu precizie [13,18] . Recomandare În cazul în care DUM nu este cunoscută cu precizie sau ciclurile sunt neregulate se recomandă ca medicul neonatolog să estimeze VG a nou- născutului după consultarea cu medicul obstetrician, pe baza celei mai bune estimări obstetricale existente. Argumentare De multe ori există neclarităţi în istoricul sarcinii iar metodele de estimare obstetricale ale VG au rezultate variabile [13,19,20] . Recomandare În cazul estimării VG pe baza celei mai bune estimări obstetricale se recomandă ca medicul neonatolog să colaboreze cu medicul obstetrician, de la care va obţine informaţiile necesare. Recomandare În cazul în care VG nu poate fi estimată pe criterii antenatale se recomandă ca medicul neonatolog să estimeze VG a nou-născutului pe baza unor scoruri de maturare [10,13-16,21,22] . Argumentare Pe parcursul gestaţiei se modifică atât anumite caracteristici fizice ale nou- născutului, cât şi anumite aspecte ale examenului neurologic (mai ales tonusul pasiv) [10,15,16,21,22] . Recomandare Se recomandă ca medicul să estimeze VG a nou-născutului cu ajutorul Noului Scor Ballard (care va fi denumit în continuare Scorul Ballard)(anexa 3) [10] . Argumentare Unanim folosit atât în practică cât şi în literatura de specialitate, scorul Ballard utilizează pentru estimarea VG atât criterii morfologice cât şi criterii neurologice de evaluare a maturării nou-născutului [1-6,10] . Recomandare În cazul în care este necesară estimarea rapidă postnatală (în situaţii urgente) a VG, se recomandă ca medicul neonatolog să estimeze VG cu ajutorul unui scor rapid de evaluare a maturării caracterelor morfologice (anexa 4) [15] . IV C IV E B IIb B IIa E Standard Medicul trebuie să exprime VG estimată pe baza DUM în săptămâni complete. E Standard Medicul trebuie să exprime VPM în luni şi săptămâni. E Standard Medicul trebuie să exprime VCr a nou-născutului în unităţi de timp: ore, zile, E săptămâni, luni şi ani. Standard Medicul trebuie să exprime VG determinată cu ajutorul scorurilor de maturare B folosind intervale de două săptămâni. Argumentare Scorul Ballard supraestimează VG cu 3-4 zile [10] . IIa Argumentare La VG de 32-37 săptămâni, diferenţa dintre VG determinată pe baza DUM şi VG determinată prin scorul Ballard este statistic semnificativă [10] . Standard Medicul neonatolog trebuie să determine VG cu ajutorul unui scor de maturare în primele 12 ore de viaţă ale nou-născutului. Argumentare În cazul nou-născuţilor la care determinarea VG s-a realizat cu ajutorul scorului Ballard în primele 12 ore de viaţă a fost observată o corelaţie semnificativ mai mare cu VG decât în cazul celei estimate cu ajutorul aceluiaşi scor după 12 ore de viaţă (97% versus 78%) [10] . 7. Aspecte administrative Recomandare Se recomandă ca fiecare secţie de nou-născuţi să redacteze protocoale proprii având la bază standardele cuprinse în prezentul ghid. Recomandare Se recomandă ca medicul neonatolog să se consulte cu medicul obstetrician pentru stabilirea VG pe baza DUM sau prin alte metode de estimare antenatală. Standard Medicul neonatolog trebuie să determine VG a oricărui nou-născut cu risc atât pe baza criteriilor obstetricale (DUM sau cea mai bună estimare obstetricală) cât şi printr-un scor de maturare. Argumentare Abordarea din punct de vedere diagnostic şi terapeutic este diferită în funcţie de VG şi de aceea este necesară cunoaşterea cât mai exactă a acesteia [1-4,16,17] . Recomandare Se recomandă ca medicul neonatolog să ţină cont de existenţa marjelor de eroare care afectează estimarea antenatală a VG, indiferent de modalitatea de calcul. IIa B IIa E E A Ia E Standard Medicul care a determinat VG a nou-născutului trebuie să înregistreze E informaţia respectivă în foaia de observaţie clinică a nou-născutului. Standard Medicul trebuie să precizeze în scris care a fost metoda de determinare folosită pentru estimarea VG. Argumentare Fiecare din metodele de estimare postnatală a VG are propria marjă de siguranţă dar poate da erori de estimare [13,14,19,20] . 8. Bibliografie B IIb 1. Phelps DL, Brown DR, Tung B et al: 28-day survival rates of 6676 neonates with birth weight of 150 grams or less. Pediatrics 1991; 87: 7-17 2. Thiriez G, Picaud JC, André M, Bréart G, Pierrat V, Dehan M et al: The EPIPAGE Cohort Study Cerebral Palsy Among Very Preterm Children in Relation to Gestational Age and Neonatal Ultrasound Abnormalities. Pediatrics 2006; 117: 828-835 3. Costeloe K, Hennessy E, Gibson AT, Marlow N, Wilkinson AR and The EPICure Study Group The EPICure Study: Outcomes to Discharge From Hospital for Infants Born at the Threshold of Viability. Pediatrics 2000; 106: 659-671 4. Aarnoudse-Moens CSH, Weisglas-Kuperus N, van Goudoever JB, MD, Oosterlaan J: Meta-Analysis of Neurobehavioral Outcomes in Very Preterm and/or Very Low Birth Weight Children. Pediatrics 2009; 124: 717-728 5. PulverLS, Guest-Warnick G, Stoddard GJ, Byington CL, Young PC: Weight for Gestational Age Affects the Mortality of Late Preterm Infants. Pediatrics 2009; 123: e1072-e1077 6. Allin M, Roonez M, Cuddy M, Wyatt J, Walshe M, Rifkin L, Murray R: Personality in Young Adults Who are Born Preterm. Pediatrics 2006; 117: 309-316 7. Kline J, Stein Y, Susser M: Conception to birth: epidemiology of prenatal development. Monographs in epidemiology and biostatistics. Vol 14, New York, Oxford University Press 1989; 83-92 8. Berg AT: Menstrual cycle length and calculation of gestational age. Am J Epidemiol 1991; 133: 585-589 9. Goldenberg RL, Davis RO, Cutter GR, Hoffmann HJ, Brumfield CG, Foster JM: Prematurity, postdates, and growth retardation: the influence of use of ultrasonography on reported gestational age. Am J Obstet Gynecol 1989; 160: 462-470 10. Ballard JL, Khoury JC, Wedig K et al: New Ballard Score, expanded to include extremely premature infants. J Pediatr 1991; 119: 417-423 11. Gomella TL: Neonatology On call problems, Lange 2009; 23-30 12. International Classification of diseases and health related problems. 10th Revision. Geneva, World Health Organization 1992; 115 13. American Academy of Pediatrics and The American College of Obstetricians and Gynecologists: Guidelines for Perinatal Care. 5 th Ed, Elk Grove Village and Washington DC, AAP and ACOG, 2002; 199-201, 378-379 14. American Academy of Pediatrics, Committee on Fetus and Newborn: Age Terminology During the Perinatal Period. Policy Statement. Organizational Principles to Guide and Define the Child Health Care System and/or Improve the Health of All Children. Pediatrics 2004; 114(5): 1362-1364 15. Lubchenco LO, Hansman C, Boye E: Intrauterine growth in length and head circumference as estimated from live births at gestational ages from 26 to 42 weeks. Pediatrics 1966; 37: 403–408 16. Fletcher MA: Physical assessment and classification. In: MacDonald MG, Mullett MD, Seshia MMK Avery’s Neonatology: Patophysiology and Management of the Newborn. Lippincott Williams and Wilkins, Philadelphia 2005; 327-350 17. Lee KG: Identifying the high risk newborn and evaluating gestational age, prematurity, postmaturity, large for gestational age and small for gestational age infants. In Cloherthy JP, Eichenwald EC, Stark ARŞ: Manual of Neonatal Care. Lippincott Williams and Willkins Philadelphia 2008; 41-58 18. Rossavik IK, Fishburne JL: Conceptional age, menstrual age and ultrasound age: a second trimester comparison of pregnancies dated of known conception dated with pregnancies dated from last menstrual period. Obstet Gynecol 1989; 73: 243- 249 19. Mustafa G, David RJ: Comparative accurracy of clinical estimate versus menstrual gestational age in computerized birth certificates. Public Health Rep 2001; 116: 15-21 20. DiPietro JA, Allen MC: Estimation of gestational age: implications for developmental research. Child Dev 1991; 62: 1184–1199 21. Dubowitz LM, Dubowitz V, Goldberg C: Clinical assessement of gestational age in the newborn infant. J Pediatr 1970; 77: 1-11 22. Amiel Tison Cl: Neurologie perinatale. 2 e Ed Paris Masson 2002; 64-138 23. Farr V, Mitchell RG, Neligan GA, Parkin JM: The definition of some external characteristics used in the assessment of gestational age in the newborn infant. Dev Med Child Neurol 1966; 8: 507-511 24. Mosby's Medical Dictionary, 8 th Ed Elsevier 2009; 208-209 25. Cheung YB: On the definition of Gestational Age Specific Mortality. Am J of Epidemiol 2003; 160: 207-210 9. Anexe 9.1. Anexa 1. Lista participanţilor la Întâlnirea de Consens de la Iaşi, 22 octombrie 2009 9.2. Anexa 2. Grade de recomandare şi nivele ale dovezilor 9.3. Anexa 3. Noul Scor Ballard 9.4. Anexa 4. Stabilirea rapidă a vârstei de gestaţie folosind caracteristici morfologice 9.5. Anexa 5. Formula de calcul a vârstei de gestaţie după data ultimei menstruaţii 9.6. Anexa 6. Curbele de creştere intrauterină 9.1. Anexa 1. Lista participanţilor la Întâlnirea de Consens de la Iaşi, 22 octombrie 2009 Prof. Dr. Silvia Maria Stoicescu – IOMC Polizu, Bucureşti Prof. Dr. Maria Stamatin – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Prof. Dr. Gabriela Zaharie – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie I, Cluj Napoca Prof. Dr. Constantin Ilie – Maternitatea Bega, Timişoara Conf. Dr. Manuela Cucerea – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Şef Lucr. Dr. Luminiţa Păduraru – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi As. Dr. Marta Simon – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Dr. Gabriela Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Adrian Ioan Toma – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Adrian Crăciun – Maternitatea Cantacuzino, Bucureşti Dr. Doina Broscăuncianu – IMOC Polizu, Bucureşti Dr. Anca Bivoleanu – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Maria Alboi – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Andreea Avasiloaiei – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Monika Rusneak – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Dr. Mihaela Ţunescu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Daniela Icma – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Eugen Mâţu – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Maria Livia Ognean – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Invitaţi Dr. Mihai Horga – UNFPA Nicu Fota - CRED Lista participanţilor la Întâlnirea de Consens din 7-8 decembrie 2009, Bucureşti Prof. Dr. Silvia Maria Stoicescu – IOMC Polizu, Bucureşti Prof. Dr. Maria Stamatin – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Prof. Dr. Gabriela Zaharie – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie I, Cluj Napoca Prof. Dr. Constantin Ilie – Maternitatea Bega, Timişoara Conf. Dr. Manuela Cucerea – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Conf. Dr. Valeria Filip – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Şef Lucr. Dr. Ligia Blaga – Clinica de Obstetrică Ginecologie II, Cluj Napoca Şef Lucr. Dr. Luminiţa Păduraru – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Gabriela Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Adrian Ioan Toma – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Adrian Crăciun – Maternitatea Cantacuzino, Bucureşti Dr. Mirela Ciurea - Maternitatea Cantacuzino, Bucureşti Dr. Anca Bivoleanu – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Mihaela Ţunescu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Eugen Mâţu – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Monica Popa - Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie I, Cluj Napoca Dr. Carmen Voicilă – IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Maria Livia Ognean – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Invitaţi: Dr. Roxana Iliescu – CRED Standard Standardele sunt norme care trebuie aplicate rigid şi trebuie urmate în cvasitotalitatea cazurilor, excepţiile fiind rare şi greu de justificat. Recomandare Recomandările prezintă un grad scăzut de flexibilitate, nu au forţa standardelor, iar atunci când nu sunt aplicate, acest lucru trebuie justificat raţional, logic şi documentat. Opţiune Opţiunile sunt neutre din punct de vedere a alegerii unei conduite, indicând faptul că mai multe tipuri de intervenţii sunt posibile şi că diferiţi medici pot lua decizii diferite. Ele pot contribui la procesul de instruire şi nu necesită justificare. 9.2. Anexa 2. Grade de recomandare şi nivele ale dovezilor Tabel 1. Clasificarea tăriei aplicate gradelor de recomandare Tabel 2. Clasificarea puterii ştiinţifice a gradelor de recomandare Grad A Necesită cel puţin un studiu randomizat şi controlat ca parte a unei liste de studii de calitate publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi Ia sau Ib). Grad B Necesită existenţa unor studii clinice bine controlate, dar nu randomizate, publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi IIa, IIb sau III). Grad C Necesită dovezi obţinute din rapoarte sau opinii ale unor comitete de experţi sau din experienţa clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu (nivele de dovezi IV). Indică lipsa unor studii clinice de bună calitate aplicabile direct acestei recomandări. Grad E Recomandări de bună practică bazate pe experienţa clinică a grupului tehnic de elaborare a acestui ghid. Tabel 3. Clasificarea nivelelor de dovezi Nivel Ia Dovezi obţinute din meta-analiza unor studii randomizate şi controlate. Nivel Ib Dovezi obţinute din cel puţin un studiu randomizat şi controlat, bine conceput. Nivel IIa Dovezi obţinute din cel puţin un studiu clinic controlat, fără randomizare, bine conceput. Nivel IIb Dovezi obţinute din cel puţin un studiu quasi-experimental bine conceput, preferabil de la mai multe centre sau echipe de cercetare. Nivel III Dovezi obţinute de la studii descriptive, bine concepute. Nivel IV Dovezi obţinute de la comitete de experţi sau experienţă clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu. 9.3. Anexa 3. Noul Scor Ballard (tradus şi adaptat după Ballard JL, Khoury JC, Wedig K et al: New Ballard Score, expanded to include extremely premature infants [10] ) Maturarea neuromusculară -1 0 1 2 3 4 5 Postură Flexia mâinii > 90 90° 60° 45° 30° 0° Reculul braţelor 180° 140°-180 110-180° 90°-110° <90° Unghiul popliteu 180° 160° 140° 120° 100° 90° < 90° Manevra eşarfei Cotul trece de linia axilară Proba călcâi- ureche Piciorul întins atinge urechea Maturarea fizică -1 0 1 2 3 4 5 Piele Lipicioasă, friabilă, transparentă Gelatinoasă, roşie, translucidă Rozată, netedă, vene vizibile Descuamare superficială şi/sau eritem, câteva vene vizibile Zone cu fisuri, rare vene Pergamentoasă, fisuri adânci, fără vene vizibile Fisuri, piele zbârcită Lanugo Absent Puţin Abundent Subţire Zone fără lanugo Suprafaţă întinsă fără lanugo Suprafaţă plantară Distanţa călcâi- deget mare 40-50 mm: – 1 < 40 mm: – 2 Distanţa călcâi- haluce >50 mm, fără creste plantare absente Câteva linii roşii Creste plantare anterioare, transverse Creste plantare pe 2/3 anterioare Creste la nivelul întregii plante Glandă mamară Invizibilă Puţin vizibilă Areolă plată, punctiformă Areolă în relief, mugure mamar de 1-2 mm Areolă evidentă, mugure mamar de 3-4 mm Areolă completă, plină, mugure mamar de 5-10 mm Ochi/ureche Pleoape fuzionate, Slab: -1 Strâns: - 2 Pleoape deschise, pavilion plat, rămâne îndoit Pavilionul moale, slab curbat, plan; rămâne îndoit sau are recul lent dacă este îndoit Pavilion uşor conturat, moale cu revenire după îndoire Pavilion bine conturat, ferm moale; revine prompt după îndoire Pavilion format şi ferm, cartilaj gros Organe genitale – băieţi Scrot neted, plat Scrot gol, pliuri absente sau schiţate Testiculi în canalul inghinal superior; pliuri rare Testiculi care coboară, pliuri puţine Testiculi coborâţi, pliuri prezente Testiculi care pendulează, pliuri adânci Organe genitale – fete Clitoris proeminent, labii mici plate Clitoris proeminent, labii mici de dimensiuni reduse Clitoris proeminent, labii mici hipertrofiate Labiile mari şi mici sunt egale, proeminente Labiile mari acoperă parţial pe cele mici Labiile mari acoperă complet labiile mici şi clitorisul 15 Scor Ballard = scorul criteriilor de maturitate neuro-musculară plus scorul criteriilor de maturitate fizică Scor -10 -5 0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50 Săptămâni 20 22 24 26 28 30 32 34 36 38 40 42 44 9.4. Anexa 4. Stabilirea rapidă a vârstei de gestaţie folosind caracteristici morfologice (adaptat după Gomella TL: Neonatology On call problems [11] ) Creste plantare Glanda mamară (dimensiunile areolei) VG < 36 săptămâni Una sau două creste plantare transverse, ¾ posterioare ale piciorului fără creste 2 mm VG 37-38 săptămâni Creste multiple pe 2/3 anterioare ale plantei, călcâi fără creste 3- 4 mm VG > 39 săptămâni Întreaga plantă acoperită cu creste 7 mm şi mai mult 9.5. Anexa 5. Formula de calcul a vârstei de gestaţie după data ultimei menstruaţii: Se cunoaşte data ultimei menstruaţii (DUM) şi se determină cu ajutorul unui calendar numărul de săptămâni de la această dată la momentul pentru care se face determinarea (momentul naşterii copilului). Pentru estimarea datei probabile a naşterii se foloseşte regula lui Nägele, denumită asftel după obstetricianul german Franz K. Nägele (1778-1851). Se scad 3 luni din prima zi a ultimului ciclu menstrual normal şi se adaugă la această dată un an şi 7 zile [24] . 9.6. Anexa 6. Curbele de creştere intrauterină (după Lubchenco [15] ) Greutatea la naştere în funcţie de vârsta de gestaţie Lungimea, perimetrul cranian, greutatea la naştere şi indicele ponderal în funcţie de vârsta de gestaţie Anexa Nr. 2 Ministerul Sănătăţii Publice Colegiul Medicilor Asociaţia de Neonatologie Comisia Consultativă de din România din România Pediatrie şi Neonatologie Alimentaţia nou-născutului la termen sănătos COLECŢIA GHIDURI CLINICE PENTRU NEONATOLOGIE Ghidul 02/Revizia 0 7-8.12.2009 Publicat de Asociaţia de Neonatologie din România Editor: Maria Livia Ognean © Asociaţia de Neonatologie din România, 2011 Grupul de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor încurajează schimbul liber şi punerea la dispoziţie în comun a informaţiilor şi dovezilor cuprinse în acest ghid, precum şi adaptarea lor la condiţiile locale. Orice parte din acest ghid poate fi copiată, reprodusă sau distribuită, fără permisiunea autorilor sau editorilor, cu respectarea următoarelor condiţii: (a) ghidul sau fragmentul să nu fie copiat, reprodus, distribuit sau adaptat în scopuri comerciale, (b) persoanele sau instituţiile care doresc să copieze, reproducă sau distribuie ghidul sau fragmente din acestea, să informeze Asociaţia de Neonatologie din România şi (c) Asociaţia de Neonatologie din România să fie menţionată ca sursă a acestor informaţii în toate copiile, reproducerile sau distribuţiile materialului. Acest ghid a fost aprobat de Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. ........ din şi de Colegiul Medicilor prin documentul nr. ..... din .......................... şi de Asociaţia de Neonatologie din România în data de .......... Precizări Ghidurile clinice pentru Neonatologie sunt elaborate cu scopul de a ajuta personalul medical să ia decizii privind îngrijirea nou- născuţilor. Acestea prezintă recomandări de bună practică medicală clinică bazate pe dovezi publicate (literatura de specialitate) recomandate a fi luate în considerare de către medicii neonatologi şi pediatri şi de alte specialităţi, precum şi de celelalte cadre medicale implicate în îngrijirea tuturor nou-născuţilor. Deşi ghidurile reprezintă o fundamentare a bunei practici medicale bazate pe cele mai recente dovezi disponibile, ele nu intenţionează să înlocuiască raţionamentul practicianului în fiecare caz individual. Decizia medicală este un proces integrativ care trebuie să ia în considerare circumstanţele individuale şi opţiunea pacientului sau, în cazul nou-născutului, a părinţilor, precum şi resursele, caracteristicile specifice şi limitările instituţiilor medicale. Se aşteaptă ca fiecare practician care aplică recomandările în scop diagnostic, terapeutic sau pentru urmărire, sau în scopul efectuării unei proceduri clinice particulare să utilizeze propriul raţionament medical independent în contextul circumstanţial clinic individual, pentru a decide orice îngrijire sau tratament al nou- născutului în funcţie de particularităţile acestuia, opţiunile diagnostice şi curative disponibile. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid au depus eforturi pentru ca informaţiile conţinute în ghid să fie corecte, redate cu acurateţe şi susţinute de dovezi. Date fiind posibilitatea erorii umane şi/sau progresele cunoştinţelor medicale, autorii nu pot şi nu garantează că informaţia conţinută în ghid este în totalitate corectă şi completă. Recomandările din acest ghid clinic sunt bazate pe un consens al autorilor privitor la tema propusă şi abordările terapeutice acceptate în momentul actual. În absenţa dovezilor publicate, recomandările se bazează pe consensul experţilor din cadrul specialităţii. Totuşi, acestea nu reprezintă în mod necesar punctele de vedere şi opiniile tuturor clinicienilor şi nu le reflectă în mod obligatoriu pe cele ale Grupului Coordonator. Ghidurile clinice, spre deosebire de protocoale, nu sunt gândite ca directive pentru o singură modalitate de diagnostic, management, tratament sau urmărire a unui caz sau ca o modalitate definitivă de îngrijire a nou-născutului. Variaţii ale practicii medicale pot fi necesare în funcţie de circumstanţele individuale şi opţiunea părinţilor nou-născutului, precum şi de resursele şi limitările specifice ale instituţiei sau tipului de practică medicală. Acolo unde recomandările acestor ghiduri sunt modificate, abaterile semnificative de la ghiduri trebuie documentate în întregime în protocoale şi documente medicale, iar motivele modificărilor trebuie justificate detaliat. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid îşi declină responsabilitatea legală pentru orice inacurateţe, informaţie percepută eronat, pentru eficacitatea clinică sau succesul oricărui regim terapeutic detaliat în acest ghid, pentru modalitatea de utilizare sau aplicare sau pentru deciziile finale ale personalului medical rezultate ca urmare a utilizării sau aplicării lor. De asemenea, ele nu îşi asumă responsabilitatea nici pentru informaţiile referitoare la produsele farmaceutice menţionate în ghid. În fiecare caz specific, utilizatorii ghidurilor trebuie să verifice literatura de specialitate prin intermediul surselor independente şi să confirme că informaţia conţinută în recomandări, în special dozele medicamentelor, este corectă. Orice referire la un produs comercial, proces sau serviciu specific prin utilizarea numelui comercial, al mărcii sau al producătorului, nu constituie sau implică o promovare, recomandare sau favorizare din partea Grupului de Coordonare, a Grupului Tehnic de Elaborare, a coordonatorului sau editorului ghidului faţă de altele similare care nu sunt menţionate în document. Nici o recomandare din acest ghid nu poate fi utilizată în scop publicitar sau în scopul promovării unui produs. Opiniile susţinute în această publicaţie sunt ale autorilor şi nu reprezintă în mod necesar opiniile Fondului ONU pentru Populaţie, ale reprezentanţei UNICEF România sau ale Fundaţiei Cred. Toate ghidurile clinice sunt supuse unui proces de revizuire şi actualizare continuă. Cea mai recentă versiune a acestui ghid poate fi accesată prin internet la adresa ................ Tipărit la ........... ISSN ................ Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice Prof. Dr. Dumitru Orăşeanu Comisia de Pediatrie şi Neonatologie a Colegiului Medicilor din România Prof. Dr. Vlad I. Tica Asociaţia de Neonatologie din România Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Preşedinte – Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Co-preşedinte – Prof. Univ. Dr. Maria Stamatin Secretar – Conf. Univ. Dr. Manuela Cucerea Membrii Grupului Tehnic de Elaborare a ghidului Coordonator: Prof. Univ. Dr. Gabriela Corina Zaharie Scriitori: Dr. Melinda Matyas Dr. Monica Popa Membri: Şef Lucr. Dr. Ligia Blaga Mulţumiri Mulţumiri experţilor care au evaluat ghidul: Prof. Dr. Silvia Maria Stoicescu Conf. Dr. Manuela Cucerea Dr. Maria Livia Ognean Mulţumim Dr. Maria Livia Ognean pentru coordonarea şi integrarea activităţilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie. Multumim Fundaţiei Cred pentru suportul tehnic acordat pentru buna desfăşurare a activităţilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie şi organizarea întâlnirilor de consens. Abrevieri HIV – virusul imunodeficienţei umane TBC – tuberculoză VHB – virusul hepatitei B AgHBs – antigen de suprafaţă al virusului hepatitic B SNC – sistem nervos central ADN – acid dezoxiribonucleic ARN – acid ribonucleic SIDS – sindromul de moarte subită a sugarului GOS – oligogalactozil-lactoză (galacto-oligozaharide) FOS – oligofructozil-zaharoză (fructo-oligozaharide) LCPUFA – acizi graşi polinesaturaţi cu lanţ lung RE – echivalent de retinol TE – tocoferol ATP – adenosin-trifosfat AA – acid arahidonic DHA – acid docosahexaenoic 1. Introducere Laptele uman are specificitate de specie şi nici un alt substitut nu atinge calităţile acestuia. Alimentaţia naturală exclusivă reprezintă modelul de referinţă faţă de care trebuie apreciată orice altă alternativă de alimentaţie a copilului în primele 6 luni de viaţă dacă se iau în considerare starea de sănătate, creşterea şi dezvoltarea normale pe termen scurt şi lung. Lipsa alăptării şi în mod special a alăptării exclusive în primele 6 luni postnatal, cât şi diversificarea inadecvată sunt importanţi factori de risc pentru morbiditatea şi mortalitatea infantilă iar pe termen lung pentru performanţe şcolare scăzute, dezvoltare intelectuală şi integrare socială reduse [1-4] . În sprijinul promovării alăptării şi în concordanţă cu strategia OMS şi UNICEF, Comitetul Naţional de Promovare a Alăptării de la nivelul Ministerului Sănătăţii a elaborat Strategia Naţională a României pentru perioada 2003 – 2012. Ghidul de alimentaţie a nou-născutului la termen sănătos este conceput la nivel naţional. Acesta precizează standardele, principiile şi aspectele fundamentale ale managementului particularizat unui caz clinic concret care trebuie respectate de practicieni indiferent de nivelul unităţii sanitare în care activează. Ghidurile clinice pentru neonatologie sunt mai rigide decât protocoalele clinice, acestea fiind realizate de grupuri tehnice de elaborare respectând nivele de dovezi ştiinţifice, tăria afirmaţiilor, gradul de recomandare. Protocoalele permit un grad mai mare de flexibilitate. 2. Scop Scopul acestui ghid este de a standardiza alimentaţia nou-născutului la termen sănătos în primul rând prin susţinerea şi promovarea alimentaţiei naturale încă din primele ore de viaţă. Prezentul ghid pentru alimentaţia nou-născutului la termen sănătos se adresează personalului de specialitate – neonatologie -, dar şi pediatrilor şi medicilor de familie, precum şi personalului medical din alte specialităţi (medici obstetricieni, moaşe, asistente medicale), care se confruntă cu problematica alimentaţiei nou născutului. Prezentul ghid este elaborat pentru atingerea următoarelor deziderate: - creşterea calităţii asistenţei medicale - aducerea în actualitate a unei probleme de mare impact asupra sănătăţii nou-născuţilor - aplicarea evidenţelor în practica medicală; diseminarea unor noutăţi ştiinţifice legate de această temă - integrarea unor servicii de nursing şi îngrijire - reducerea variaţiilor în practica medicală (cele care nu sunt necesare) - ghidul constituie un instrument de consens între clinicieni - ghidul protejează clinicianul din punctul de vedere a malpraxisului - ghidul asigură continuitate între serviciile oferite de medici şi asistente - ghidul permite structurarea documentaţiei medicale - ghidul permite oferirea unei baze de informaţie pentru analize şi comparaţii - permite armonizarea practicii medicale româneşti cu principiile medicale internaţionale Se prevede ca acest ghid să fie adoptat pe plan local şi regional. 1. Metodologia de elaborare 3.1. Etapele procesului de elaborare Ca urmare a solicitării Ministerului Sănătăţii Publice de a sprijini procesul de elaborare a ghidurilor clinice pentru neonatologie, Asociaţia de Neonatologie din România a organizat în 28 martie 2009 la Bucureşti o întâlnire a instituţiilor implicate în elaborarea ghidurilor clinice pentru neonatologie. A fost prezentat contextul general în care se desfăşoară procesul de redactare a ghidurilor şi implicarea diferitelor instituţii. În cadrul întâlnirii s-a decis constituirea Grupului de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor. A fost, de asemenea, prezentată metodologia de lucru pentru redactarea ghidurilor, un plan de lucru şi au fost agreate responsabilităţile pentru fiecare instituţie implicată. A fost aprobată lista de subiecte a ghidurilor clinice pentru neonatologie şi pentru fiecare ghid au fost aprobaţi coordonatorii Grupurilor Tehnice de Elaborare (GTE). În data de 26 septembrie 2009, în cadrul Conferinţei Naţionale de Neonatologie din România a avut loc o sesiune în cadrul căreia au fost prezentate, discutate în plen şi agreate principiile, metodologia de elaborare şi formatul ghidurilor. Pentru fiecare ghid, coordonatorul a nominalizat componenţa Grupului Tehnic de Elaborare, incluzând scriitorul/scriitorii şi o echipă de redactare, precum şi un număr de experţi evaluatori externi pentru recenzia ghidului. Pentru facilitarea şi integrarea procesului de elaborare a tuturor ghidurilor a fost ales un integrator. Toate persoanele implicate în redactarea sau evaluarea ghidurilor au semnat Declaraţii de Interese. Scriitorii ghidurilor au fost contractaţi şi instruiţi privind metodologia redactării ghidurilor, după care au elaborat prima versiune a ghidului, în colaborare cu membrii GTE şi sub conducerea coordonatorului ghidului. Pe parcursul citirii ghidului, prin termenul de medic(ul) se va înţelege medicul de specialitate neonatologie, căruia îi este dedicat în principal ghidul clinic. Acolo unde s-a considerat necesar, specialitatea medicului a fost enunţată în clar pentru a fi evitate confuziile de atribuire a responsabilităţii actului medical. După verificarea din punctul de vedere al principiilor, structurii şi formatului acceptat pentru ghiduri şi formatare a rezultat versiunea a 2-a a ghidului, versiune care a fost trimisă pentru evaluarea externă la experţii selectaţi. Coordonatorul şi Grupul Tehnic de Elaborare au luat în considerare şi încorporat, după caz, comentariile şi propunerile de modificare făcute de evaluatorii externi şi au redactat versiunea a 3-a a ghidului. Această versiune a fost prezentată şi supusă discuţiei detaliate, punct cu punct, în cadrul unor Întâlniri de Consens care au avut loc la Iaşi în perioada 22 octombrie 2009 şi la Bucureşti în data de 7-8 decembrie 2009, cu sprijinul Fundaţiei Cred şi cu consultanţă din partea Fondului ONU pentru Populaţie (UNFPA) şi a reprezentanţei UNICEF pentru România. Participanţii la Întâlnirile de Consens sunt prezentaţi în Anexa 1. Ghidurile au fost dezbătute punct cu punct şi au fost agreate prin consens din punct de vedere al conţinutului tehnic, gradării recomandărilor şi formulării. Evaluarea finală a ghidului a fost efectuată utilizând instrumentul Agree elaborat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Ghidul a fost aprobat formal de către Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice, Comisia de Pediatrie şi Neonatologie a Colegiului Medicilor din România şi Asociaţia de Neonatologie din România. Ghidul a fost aprobat de către Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. .............................. 3.2. Principii Ghidul clinic „Alimentaţia nou-născutului la termen sănătos” a fost conceput cu respectarea principiilor de elaborare a Ghidurilor clinice pentru neonatologie aprobate de Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor clinice pentru Neonatologie şi de Asociaţia de Neonatologie din România. Grupul tehnic de elaborare a ghidurilor a căutat şi selecţionat, în scopul elaborării recomandărilor şi argumentărilor aferente, cele mai importante şi mai actuale dovezi ştiinţifice (meta-analize, revizii sistematice, studii controlate randomizate, studii controlate, studii de cohortă, studii retrospective şi analitice, cărţi, monografii). În acest scop au fost folosite, pentru căutarea informaţiilor, următoarele surse de date: Cochrane Library, Medline, OldMedline, Embase utilizând cuvintele cheie semnificative pentru subiectul ghidului. Fiecare recomandare s-a încercat a fi bazată pe dovezi ştiinţifice, iar pentru fiecare afirmaţie a fost furnizată o explicaţie bazată pe nivelul dovezilor şi a fost precizată puterea ştiinţifică (acolo unde există date). Pentru fiecare afirmaţie a fost precizată alăturat tăria afirmaţiei (Standard, Recomandare sau Opţiune) conform definiţiilor din Anexa 2. 3.3. Data reviziei Acest ghid clinic va fi revizuit în 2012 sau în momentul în care apar dovezi ştiinţifice noi care modifică recomandările făcute. 4. Structură Acest ghid de neonatologie este structurat în 2 capitole: - alimentaţia naturală a nou-născutului la termen sănătos şi - alimentaţia cu formule a nou-născutului la termen, sănătos - fiecare din aceste capitole cuprinzând: - definiţii şi evaluare - conduită - monitorizare - aspecte administrative - bibliografie - anexe. 5. Alimentaţia naturală a nou-născutului la termen sănătos 5.1. Definiţii şi evaluare 5.1.1. Definiţii Standard Alimentaţia naturală reprezintă alimentaţia exclusivă cu lapte matern (inclusiv C laptele de mamă muls) fără substituenţi de lapte matern, alte lichide sau alimente solide [1-3] . Standard Alimentaţia naturală, la cerere, este alimentaţia care nu restrânge dorinţa de supt a C nou-născutului [2,3] . Standard Alimentaţia exclusivă la sân este alimentarea numai la sân, fără ceai sau apă [2,3] . C Standard Alăptarea preponderentă este alimentarea la sân sau cu lapte matern colectat plus C apă sau/şi ceai sau/şi suc de fructe [1,2] . Standard Alăptarea parţială (alimentaţia mixtă) este alimentarea la sân dar şi cu alt tip de C lapte [1,2] . Standard Înţărcarea reprezintă introducerea alimentaţiei complementare şi înlocuirea treptată C a laptelui matern cu alte alimente [1,2] . Standard Ablactarea reprezintă încetarea alăptării [1,2] . C Standard Alimentaţia complementară (diversificată) reprezintă introducerea unor alimente C noi, diferite de lapte, în alimentaţia sugarului (iniţial sub forma preparatelor fluide şi semisolide, apoi solide) [1,2] . Standard Alăptarea eficientă reprezintă situaţia de creştere şi dezvoltare armonioasă, E corespunzătoare curbelor de creştere şi dezvoltare (ale copilului alimentat la sân) [4- 6] . Standard Alăptarea ineficientă reprezintă situaţia în care creşterea şi dezvoltarea copilului E sunt necorespunzătoare vârstei [5,6] . Standard Îngrijirea în sistem rooming-in reprezintă îngrijirea copilului în acelaşi salon cu C mama sa, 24 de ore din 24 [7,8] . Standard Îngrijirea copilului în sistem bedding-in reprezintă îngrijirea acestuia în acelaşi pat C cu mama sa [7,8] . 5.1.2. Beneficiile alimentaţei naturale Standard Medicul trebuie să informeze părinţii despre beneficiile alimentaţiei naturale. A Argumentare Avantajele alimentaţiei naturale pentru copil [2,4-6,9-19] : - scade incidenţa infecţiilor gastrointestinale, respiratorii superioare şi otice - scade incidenţa morţii subite la sugar - reduce riscul apariţiei alergiilor - stimulează dezvoltarea cognitivă - reduce riscul diabetului zaharat de tip 1 şi 2 - previne malnutriţia - reduce riscul obezităţii şi al hipercolesterolemiei - reduce riscul de boală Crohn Ia, Ib - are afect analgezic. Argumentare Avantajele alimentaţiei naturale pentru mamă [11,16,20-22] : - ajută involuţia uterină rapidă după naştere şi previne hemoragiile din postpartum - întârzie reapariţia menstruaţiei - reduce riscul de anemie şi necesarul de fier pentru mama care alăptează - accelerează pierderea în greutate - protejează împotriva cancerului de sân şi ovar - oferă protecţie împotriva osteoporozei postmenopauzale - scade riscul de diabet zaharat de tip 2 - scade necesarul de insulină la mamele diabetice - este mai comodă şi mai puţin obositoare - realizează o legătură psiho-afectivă profundă cu copilul - este economică pentru familie. 5.1.3. Contraindicaţiile alimentaţiei naturale Standard Medicul trebuie să recunoască situaţiile în care alăptarea este contraindicată, fie din motive materne, fie neonatale. Argumentare Există situaţii în care alăptarea poate avea efecte nedorite asupra copilului şi, ca atare, trebuie suspendată temporar sau definitiv [11,23-25] . Recomandare Se recomandă ca medicul să aleagă cu prudenţă medicamentele necesare pentru tratarea mamelor care alăptează, indicând mai ales medicamentele cu profil limitat de reacţii adverse. Argumentare Majoritatea medicamentelor sunt transferate în laptele de mamă dar de cele mai multe ori în cantităţi subclinice, fiind sigure pentru alăptare [27,28] (anexa 1). Recomandare În situaţiile în care mama care alăptează necesită un anumit tratament, se recomandă ca aceasta să fie sfătuită să îşi administreze medicaţia prescrisă imediat după o alăptare sau cu puţin timp înaintea unei perioade mai îndelungate de somn a copilului. Argumentare Administrarea medicamentelor imediat după o alăptare sau imediat înaintea unei perioade mai îndelungate de somn permite metabolizarea unei mai mari cantităţi de medicament, scăderea concentraţiei serice a acestuia şi limitează cantitatea de drog care trece în laptele matern [28] . Standard Medicul trebuie să contraindice alăptarea în următoarele situaţii [24-28] : - chimioterapie - consum matern de droguri recreaţionale de uz intravenos - utilizarea de izotopi radioactivi la mamă în scop terapeutic - ingestia de alcool în cantitate mai mare de 0,5 g/kgc/zi. Argumentare Medicaţia de tip chimioterapie şi/sau radioterapie reprezintă contraindicaţii absolute ale alimentaţiei naturale, putând induce la copil imunosupresie, neutropenie şi creştere deficitară [15,24,29] . Argumentare Consumul matern de alcool în cantitate mai mare de 0,5 g/kg/zi poate determina la nou-născut somnolenţă, creştere deficitară, tulburări de dezvoltare [25] . 10 ml alcool sunt echivalentul a 8 g alcool şi a unei unităţi de alcool. Unităţile de alcool conţinute într-o băutură pot fi calculate astfel: gradul alcoolic (procente volumice de alcool) X volumul (ml) ÷ 1000 = numărul de unităţi de alcool. Standard Medicul trebuie să indice alimentaţie cu formulă în situaţia administrării de izotopi radioactivi în scop diagnostic la mamă pentru o perioadă variabilă în funcţie de timpul de înjumătăţire al radioizotopului folosit. Argumentare După dispariţia radioizotopului din sângele matern (variabil în funcţie de radioizotopul folosit) nu mai există risc de efecte nedorite asupra copilului [24,26] . Standard Medicul trebuie să contraindice alăptarea în cazul următoarelor infecţii materne [23,24,30-38] : - infecţie HIV - infecţie TBC activă - infecţie cu virus herpes simplex cu leziuni active la nivelul sânului - infecţia cu VHB cu viremie prezentă. Ib E IIa C IV C IV B IIa IIa C IV B Argumentare În cazul infecţiei HIV transmiterea verticală se poate produce şi prin alăptare Ib (creşte riscul de transmitere verticală cu 9-15%) [23,24,33-35] . Argumentare Bacilul Koch se transmite în mod excepţional prin laptele de mamă dar contactul apropiat dintre mamă şi copil poate favoriza transmiterea agentului infecţios pe cale aeriană, principala cale de transmitere a bolii [34] . Argumentare Leziunile herpetice active de la nivelul sânului sunt extrem de contagioase, prin contact direct cu acestea nou-născutul putând dezvolta infecţie herpetică [15,34,35] . Argumentare Deşi nu există dovezi că alăptarea creşte riscul de transmitere a virusului hepatitei B de la mamă la copil, în cazul mamelor cu viremie prezentă nu a fost demonstrată siguranţa terapiei antivirale pentru copil [34,36] . Recomandare La mamele care prezintă AgHBs pozitiv fără viremie activă se recomandă imunizarea pasivă şi activă şi se încurajează alăptarea. Argumentare Cantităţi mici de AgHBs au fost detectate în laptele mamelor AgHBs pozitive şi este posibil ca, o dată cu mici cantităţi de sânge provenit de la ragadele mamelonare, să fie transmis copilului în timpul alăptării (chiar când aceste leziuni sunt foarte mici) [31,34] . Standard Medicul trebuie să contraindice alăptarea la nou-născutul cu galactozemie, deficit congenital de lactază, boala urinilor cu miros de sirop de arţar şi fenilcetonurie. Argumentare Nou-născuţii cu galactozemie, datorită deficitului enzimatic caracteristic bolii, prezintă intoleranţă la galactoză necesitând alimentare cu formule delactozate [29,37,38] . Argumentare Nou-născuţii care prezintă boala urinilor cu miros de sirop de arţar nu pot metaboliza aminoacizii ramificaţi necesitând alimentare cu formule speciale care nu conţin leucină, izoleucină şi valină [29,39] . Argumentare Nou-născuţii suferind de fenilcetonurie nu pot metaboliza fenilalanina şi necesită alimentare cu formule fără fenilalanină [29,40] . 5.2. Conduită IIa IIb IIa B IIb B IIa III III Standard Medicul trebuie să promoveze alăptarea exclusivă imediat după naştere. A Argumentare Alăptarea exclusivă prezintă următoarele avantaje [14,35,41,42] : - asigură o dezvoltare psiho-emoţională echilibrată a copilului - contribuie la menţinerea secreţiei lactate - permite copilului autonomie nutriţională - asigură o interrelaţie afectivă puternică între mamă şi copil. Argumentare Laptele matern este alimentul ideal pentru nou-născut şi sugarul de până la 6 luni, asigurând în totalitate aportul nutritiv necesar unei creşteri şi dezvoltări armonioase [16,41,43] . Standard Medicul trebuie să promoveze contactul precoce dintre mamă şi copil imediat după naştere. Argumentare Contactul precoce mamă-copil are un rol important în definirea comportamentului suptului, stabilirea relaţiei mamă-copil şi stimularea hormonală cu rol în alăptare [44- 46] . Recomandare Pentru o alăptare de succes se recomandă ca medicul şi asistenta să iniţieze precoce alimentaţia la sân, în primele 2 ore după naştere. Ia IIa A Ia A Argumentare Alimentaţia precoce la sân permite alăptarea mai eficientă şi prelungită [16,45] . Ia Standard Medicul trebuie să încurajeze îngrijirea mamei şi copilului împreună în acelaşi salon A (rooming-in) imediat după momentul naşterii (dacă unitatea dispune de astfel de saloane). Argumentare Îngrijirea mamei şi copilului în sistem rooming-in prezintă următoarele Ia avantaje [4,35,41,45-47] : - favorizează alăptarea la cerere - încurajează formarea postnatală a cuplului mamă - copil - mama se familiarizează cu comportamentul şi nevoile copilului - creşte încrederea mamei în forţele proprii - stimulează apariţia secreţiei lactate şi creşterea rapidă a nou-născutului - scade riscul de infecţii nosocomiale neonatale. Recomandare Se recomandă ca medicul să încurajeze bedding–in-ul [5,7,48] . A Argumentare Avantajele bedding-in-ului sunt [15,48,49] : - creşte frecvenţa şi durata alăptării - asigură continuitatea alăptării pe durata nopţii - uşurează alăptarea nocturnă. Standard Medicul şi asistenta trebuie să încurajeze alăptarea la cerere, atât ziua cât şi noaptea. Argumentare Alăptarea la cerere este modalitatea cea mai eficientă de a asigura nevoile nutriţionale ale copilului şi o secreţie lactată suficientă [45-47] . Recomandare Se recomandă ca în primele săptămâni după naştere medicul şi asistenta să sfătuiască mamele să trezească copilul şi să îl pună la sân dacă doarme mai mult de 4 ore continuu în timpul zilei. Argumentare Icterul neonatal poate determina somnolenţă excesivă iar suptul la intervale mai mari de 4 ore nu stimulează suficient producţia de lapte [2,5,11,32] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să consilieze mamele să alăpteze din ambii sâni. Argumentare Oferirea ambilor sâni pentru alăptare determină stimularea şi golirea egală a ambilor sâni, stimulând în continuare producţia de lapte în cantitate suficientă nevoilor copilului [2,5,11,32] . Argumentare Se recomandă ca medicul şi asistenta să nu indice şi să nu ofere nou-născuţilor sănătoşi alimentaţi la sân suplimente de apă, soluţii glucozate, formule sau alte lichide în afara cazurilor în care acest lucru este necesar din punct de vedere medical. Argumentare Apa, soluţiile glucozate, formulele sau alte suplimente hidrice nu sunt necesare nou-născutului sănătos alimentat la sân, oferirea acestora crescând riscul de infecţie (prin contaminare) şi alergie [2,5,11,32] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să nu ofere copiilor alimentaţi la sân biberoane, tetine sau suzete şi să informeze părinţii despre impactul negativ al acestora asupra suptului. Argumentare Oferirea de biberoane, tetine, suzete nou-născuţilor alimentaţi la sân interferă cu actul suptului, împiedicând însuşirea unei tehnici corecte de supt, stimularea şi întreţinerea lactaţiei [5,32,47] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să informeze mama că alăptarea exclusivă este suficientă pentru promovarea creşterii şi dezvoltării normale a copilului în primele 6 luni de viaţă [2-4,11,16,30,41-43] Argumentare Datele existente arată că alimentaţia exclusivă la sân în primele 6 luni de viaţă asigură o dezvoltare armonioasă iar testele biochimice efectuate la aceşti copii demonstrează că laptele de mamă acoperă toate nevoile nutriţionale şi de creştere la această vârstă, exceptând necesarul de vitamina D [2-4,11,16,30,41-43] . Argumentare Introducerea alimentelor complementare înainte de împlinirea vârstei de 6 luni la copilul sănătos alimentat exclusiv la sân nu creşte aportul caloric şi nici rata de creştere dar înlocuieşte laptele cu alimente care nu au capacităţile protective ale laptelui matern şi, adesea, nici valoarea lor nutriţională [3,41-43] . Standard Medicul trebuie să recomande mamelor să administreze zilnic nou-născutului un supliment de vitamina D de 400 UI/zi. Ia A Ib B III B III B III A Ib A Ia IIb B Argumentare Laptele de mamă nu acoperă integral necesarul de vitamina D [11,16,30,41-43,50] . III 5.3. Monitorizare 5.3.1. Monitorizarea alăptării Standard Medicul şi asistenta trebuie să evalueze eficienţa alăptării. B Argumentare Alăptarea eficientă asigură un aport nutritiv optim pentru o creştere şi dezvoltare corespunzătoare a nou-născutului [46,51-53] . Standard Pentru evaluarea suptului medicul şi asistenta trebuie să urmărească [35,54] : - alinierea copilului la sân IIa B - prinderea areolei - compresia areolară - deglutiţia copilului. Argumentare Poziţia corectă în timpul suptului este importantă pentru asigurarea unui supt eficient [7,35] . Recomandare Pentru evaluarea suptului se recomandă ca medicul şi asistenta să utilizeze scorul LATCH (anexa 2). Argumentare Scorul LATCH cuprinde toate criteriile de evaluare ale suptului enumerate mai sus şi permite standardizarea evaluării suptului. Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să ajute mama să dobândească abilităţi de alăptare şi îngrijire a copilului. Argumentare Deprinderea rapidă a abilităţilor de alăptare reprezintă premiza continuării cu succes a alăptării după externarea din maternitate şi contribuie la creşterea duratei alăptării [41,47] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să explice mamelor care sunt semnele unei alăptări eficiente, respectiv ineficiente (anexele 3 şi 4). Argumentare Alăptarea eficientă asigură menţinerea secreţiei lactate şi nutriţia adecvată a copilului [43,47] . 5.3.2. Monitorizarea stării de bine a copilului alimentat la sân Standard Medicul şi asistenta trebuie să evalueze starea de bine a copilului alimentat la sân utilizând următoarele criterii [7,55,56] : - atinge greutatea de la naştere în maxim 2 săptămâni - creşte 115 – 220 g/săptămână până la 3 luni - prezintă până la 5-8 scaune/zi, cu aspect galben auriu, semiconsistente, adesea eliminate în timpul sau imediat după alăptare - prezintă 6-10 micţiuni/zi. Argumentare Criteriile enumerate mai sus reprezintă indicatori ai unui aport nutriţional corespunzător nevoilor de creştere şi dezvoltare ale copilului. Standard Pentru evaluarea creşterii în greutate a copilului alăptat medicul trebuie să folosească curbele de creştere în greutate ale copiilor alimentaţi la sân (anexa 5) [57,58] . Argumentare Ritmul de creştere în greutate a copiilor alimentaţi la sân diferă de a celor alimentaţi cu formule: cei alimentaţi la sân cresc mai rapid în primele 2-3 luni, apoi ritmul de creştere încetineşte [59] . Standard Medicul trebuie să indice o formulă de început adecvată pentru suplimentarea alimentaţiei nou-născutului sănătos la care nu se poate asigura un aport nutriţional adecvat prin alimentarea la sân sau cu lapte matern. Argumentare Formulele de început au compoziţie asemănătoare cu cea a laptelui matern matur, acoperind nevoile nutriţionale ale nou-născutului la termen sănătos la care nu se poate asigura o cantitate suficientă de lapte matern [11] 5.4. Aspecte administrative 5.4.1. Conservarea laptelui uman Standard Unităţile sanitare trebuie să nu permită colectarea, păstrarea sau refrigerarea laptelui matern colectat în scopul alimentării nou-născutului la termen sănătos. Argumentare Laptele de mamă poate fi un foarte bun mediu de cultură pentru germeni patogeni şi sursă de infecţii nosocomiale [60] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să informeze părinţii despre modalităţile corecte de refrigerare şi congelare pentru laptele de mamă muls la domiciliu [61-63] : - la frigider la temperatură de 2-4 0 C - maxim 24 de ore - la congelatorul din frigider - 1 săptămână - la congelator - 3 luni. Argumentare Respectarea condiţiilor corecte de refrigerare şi congelare a laptelui matern permite evitarea unor efecte nedorite precum deteriorarea sau alterarea chimică a III E E A Ia B IIb C IV A Ia A Ib B IIb A Ib IV componentelor laptelui stocat [60-63] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să indice pentru păstrarea laptelui matern utilizarea de recipiente de plastic sterile. Argumentare Păstrarea laptelui matern în recipiente de plastic sterile previne distrugerea anticorpilor [61,63] Standard Medicul şi asistenta trebuie să informeze părinţii despre modalităţile corecte de utilizare a laptelui matern refrigerat sau congelat [61,63] . > Standard Medicul şi asistenta trebuie să informeze părinţii că laptele matern refrigerat sau congelat poate fi utilizat doar după încălzirea recipientului cu lapte în apă caldă [61] . > Standard Medicul şi asistenta trebuie să informeze părinţii că este interzisă încălzirea laptelui matern refrigerat sau congelat în cuptorul cu microunde [61] . Argumentare Încălzirea incorectă a laptelui matern colectat determină pierderea proprietăţilor antiinfecţioase şi scăderea concentraţiei de vitamina C [64] . > Standard Medicul şi asistenta trebuie să informeze părinţii că laptele congelat se poate păstra, după dezgheţare, o oră la temperatura camerei şi 24 de ore la frigider [61,63] . > Standard Medicul şi asistenta trebuie să informeze părinţii despre modalităţile corecte de identificarea a recipientelor cu lapte colectat: data colectării (zi, lună, oră). Argumentare Conservarea laptelui de mamă trebuie realizată în condiţii optime, cu respectarea normelor menţionate precum şi a regulilor de asepsie şi antisepsie pentru evitarea unor incidente nedorite ca şi consecinţă a păstrării şi apoi utilizării neadecvate [60-64] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să informeze mama cu privire la metodele de colectare a laptelui matern şi măsurile de igienă şi prevenire a infecţiilor. Argumentare Respectarea măsurilor de igienă şi profilaxie a infecţiilor reprezintă metode eficiente de prevenire a contaminării laptelui [60-64] . Recomandare Pentru colectarea laptelui matern, se recomandă ca medicul şi asistenta să explice mamei că este obligatorie parcurgerea următorilor paşi: - sterilizarea recipientului de colectare şi/sau a pompei de muls - aplicarea de comprese calde sau duş cald - spălarea mâinilor - adoptarea unei poziţii confortabile [61,65] . Opţiune Medicul şi asistenta pot recomanda colectarea manuală sau mecanică a laptelui matern. 5.4.2. Aspecte administrative instituţionale Standard Unităţile sanitare care îngrijesc nou-născuţi trebuie să susţină alăptarea prin adoptarea unei politici în acest sens. Argumentare Politica unităţii medicale trebuie să încurajeze alăptarea întrucât este alimentaţia ideală pentru copil [11,37,45,53] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prezinte mamei politica de alăptare a unităţii medicale. Argumentare Fiecare părinte are dreptul de a fi informat despre posibilităţile de alimentare ale copilului său [53,65] . Recomandare Se recomandă ca fiecare unitate spitalicească care îngrijeşte nou-născuţi să facă eforturi pentru implementarea sistemului rooming-in [16,45-47,53,66] . Argumentare Îngrijirea mamei şi copilului în sistem rooming-in influenţează semnificativ dorinţa mamei de a alăpta, frecvenţa şi durata alăptării [16,45-47] . Recomandare Se recomandă ca unităţile spitaliceşti care îngrijesc nou-născuţi să adopte cei "Zece paşi pentru o alăptare cu succes", stabiliţi de OMS/UNICEF în declaraţia "Protejând, promovând şi susţinând alăptarea: rolul special al maternităţilor" (Geneva, 1989) pentru a deveni Spital Prieten al Copilului [53,66,67] (anexa 6). Argumentare Alimentaţia naturală este unul din drepturile fundamentale umane, este dreptul mamelor şi dreptul copiilor la nutriţie ideală, sănătate şi îngrijire optimă [2] . Argumentare Implementarea celor "Zece paşi pentru o alăptare cu succes" stabiliţi de OMS/UNICEF s-a dovedit a fi o intervenţie de succes pentru promovarea alăptării [11,45-47,53] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să cunoască Strategia Naţională de Promovare a Alăptării a Ministerului Sănătăţii pentru 2003-2012, elaborată cu sprijinul A Ib E B B III B B Ib III B III E E B IIa C IV A Ib A IV Ia E reprezentanţei UNICEF pentru România (anexa 7 şi 8) [66,67] . Recomandare Se recomandă ca fiecare unitate medicală să elaboreze protocoale proprii de E promovare a alimentaţiei naturale pe baza acestui ghid. Recomandare Se recomandă ca maternităţile să susţină formarea unor grupuri de sprijin pentru A alăptare şi promovarea colaborării între cabinetele de medicină primară şi aceste grupuri. Argumentare Oferirea unui sprijin continuu pentru alăptare creşte frecveţa şi durata alăptării [16,45] . Ia 5.5. Bibliografie 1. World Health Organization: Indicators for assesing breast feeding practices: Report of an informal meeting. Geneva, 1991; http://www.who.int/child-adolescent–health/New Publications/NUTRITION/WHO_CDD_SER_ 91.14.PDF 2. World Health Organization: Promoting proper feeding for infants and young children. Geneva, 2004; http://www.who.int/nutrition/topics/infantfeeding/en/ 3. World Health Organization: The optimal duration of exclusive breastfeeding. Report of an Expert Consultation. WHO Press, World Health Organization, Geneva, 2001 4. Horta BL, Bahl RB, Martines JC, Victora CG: Evidence of the Long-Term Effects of Breatsfeeding: Systematic Reviews and Metaanalysis. Geneva 2007; www.who.int/child-adolescent-health 5. International Lactation Consultant Association (ILCA): Recommendations and competencies for lactation consultant practice. Raleigh NC, ILCA 2003 6. Garza C, de Onis M: Rationale for developing a new international growth reference. Food Nutr Bull 2004; 25: S5- 14 7. World Health Organization: Promoting the health of mothers and newborns during birth and the postnatal period, Report of the Collaborative Safe Motherhood Pre Congress Workshop International Confederation of Midwives, Brisbane, Australia, July 21 - 23, 2005; WHO Press, World Health Organization, Geneva 2007; http://whqlibdoc.who.int/hq/2007/WHO_ MPS_07.09_eng.pdf 8. World Health Organization/UNICEF: The national infant feeding situation; http://www.who.int/nutrition/publications/infantfeeding/9789241595018_s2.1.pdf, accesat nov. 2009 9. Bachrach VR, Schwarz E, Bachrach LR: Breastfeeding and the risk of hospitalization for respiratory disease in infancy: a meta-analysis. Arch Pediatr Adolesc Med 2003; 157: 237–243 10. Marild S, Hansson S, Jodal U, Oden A, Svedberg K: Protective effect of breastfeeding against urinary tract infection. Acta Paediatr 2004; 93: 164–168 11. American Academy of Pediatrics. Policy Statement: Breastfeeding and the Use of Human Milk. Pediatrics 2005; 115(2): 496-506 12. Chen A, Rogan WJ: Breastfeeding and the risk of postneonatal death in the United States. Pediatrics 2004; 113(5); http: www.pediatrics.org/cgi/content/full/113/5/e435 13. Gdalevich M, Mimouni D, Mimouni M: Breast-feeding and the risk of bronchial asthma in childhood: a systematic review with meta-analysis of prospective studies. J Pediatr 2001; 139: 261–266 14. Zaharie GC: Puericultura. Ed Medicală Universitară, Cluj Napoca 2003; 117-128 15. Riordan J: Breastfeeding and human lactation. 3rd Ed Jones and Bartlett Publishers 2005; 3-26 16. Kramer MS, Chalmers B, Hodnett ED et al: Promotion of Breastfeeding Intervention Trial (PROBIT): A Randomized Trial in the Republic of Belarus. JAMA 2001; 285(4): 413-420 17. Arenz S, Ruckerl R, Koletzko B, Von Kries R: Breast-feeding and childhood obesity—a systematic review. Int J Obes Relat Metab Disord 2004; 28: 1247–1256 18. Owen CG, Whincup PH, Odoki K, Gilg JA, Cook DG: Infant feeding and blood cholesterol: a study in adolescents and a systematic review. Pediatrics 2002; 110: 597–608 19. Carbajal R, Veerapen S, Couderc S, Jugie M, Ville Y: Analgesic effect of breast feeding in term neonates: randomized controlled trial. BMJ 2003; 326: 13 20. Labbok MH: Effects of breastfeeding on the mother. Pediatr Clin North Am 2001; 48: 143–158 21. Collaborative Group on Hormonal Factors in Breast Cancer: Breast cancer and breastfeeding: collaborative reanalysis of individual data from 47 epidemiological studies in 30 countries, including 50302 women with breast cancer and 96973 women without the disease. Lancet 2002; 360: 187–195 22. Weimer J: The Economic Benefits of Breast Feeding: A Review and Analysis. Food Assistance and Nutrition Research Report No. 13. Washington, DC: Food and Rural Economics Division, Economic Research Service, US Department of Agriculture 2001 23. World Health Organiyation: HIV and Infant Feeding Technical Consultation. WHO Press, World Health Organization, Geneva, 2006; www.who.int/child-adolescent–health/New–Publications/NUTRITION/consensus _statement 24. Ministerial Council on Drug Strategy under the Cost Shared Funding Model. NSW Department of Health: Background papers to the national clinical guidelines for the management of drug use during pregnancy, birth and the early development years of the newborn. North Sydney, Australia 2006; http://www.health.nsw.gov.au/pubs/2006/bkg_pregnancy.html 25. Pepino MZ, Steinmeyer AL, Mennella JA: Lactational State Modifies Alcohol Pharmacokinetics in Women. Alcohol Clin Exp Res 2007; 31(6): 909–918 26. Bakheet SM, Hammami MM: Patterns of radioiodine uptake by the lactating breast. Eur J Nucl Med 1994; 21: 604–608 27. American Academy of Pediatrics, Committee on Drugs: Transfer of drugs and other chemicals into human milk. Pediatrics 2001; 108: 776–789 28. World Health Organization, Department of Child and Adolescent Health and Development, UNICEF: Breastfeeding and maternal medication. Recommendations for Drugs in the Eleventh WHO Model List of Essential Drugs, WHO Press, Geneva, 2003 http://whqlibdoc.who.int/hq/2002/55732.pdf 29. World Health Organization, UNICEF: Acceptable medical reasons for use of breast-milk substitutes, WHO Press, Geneva 2009, http://whqlibdoc.who.int/hq/2009/WHO_FCH_CAH_09.01_eng.pdf 30. Lawrence RA, Lawrence RM: Breastfeeding. A Guide for the Medical Profession. 6 th Ed St. Louis Mosby 2005; 238-257 31. American Academy of Pediatrics: Transmission of infectious agents via human milk. In: Pickering LK, Ed Red Book: 2003 Report of the Committee on Infectious Diseases. 26 th Ed Elk Grove Village, IL: American Academy of Pediatrics 2003; 118–121 32. Read JS, American Academy of Pediatrics, Committee on Pediatric AIDS: Human milk, breastfeeding, and transmission of human immunodeficiency virus type 1 in the United States. Pediatrics 2003; 112: 1196–1205 33. Kourtis AP, Buteera S, Ibegbu C, Belec L, Duerr A: Breast milk and HIV-1: vector of transmission or vehicle of protection? Lancet Infect Dis 2003; 3: 786–793 34. Lamounier JA, Moulin ZS, Xavier CC: Recommendations for breastfeeding during maternal infections. J Pediatr 2004; 80(5,suppl): s181-s188 35. Stoicescu S: Alăptarea nou născutului sănătos. Bucureşti 2008; 9-69 36. World Health Organiyation, Global Programme for Vaccines and Immunization (GPV) and the Divisions of Child Health and Development (CHD), and Reproductive Health (Technical Support) (RHT) World Health Organization: Hepatitis B and breastfeeding; 1996, http://www.who.int/child_adolescent_health/documents/pdfs /hepatitis_b_and_breastfeeding.pdf 37. Leslie ND: Insights into the pathogenesis of galactosemia. Annual Review of Nutrition 2003; 23: 59-80 38. Bosch AM: Classical galactosaemia revisited. J Inherit Metab Dis 2006; 29(4): 516-25 39. Morton DH, Strauss KA, Robinson DL, Puffenberger EG, Kelley RI: Diagnosis and Treatment of Maple Syrup Disease: A Study of 36 Patients. Pediatrics 2002; 109: 999-1008 40. Kanufre VC, Starling AL, Leão E, Aguiar MJ, Santos JS, Soares RD, Silveira AM: Breastfeeding in the treatment of children with phenylketonuria. J Pediatr (Rio J) 2007; 83(5): 447-52 41. Koletzko B et al: Pediatric Nutrition in Practice. Basel Karger, 2008; 85-89,162-167 42. Kramer MS, Kakuma R: The Optimal Duration of Exclusive Breastfeeding. A Systematic Review. Geneva, Switzerland: World Health Organization; 2002 43. Butte NF, Lopez-Alarcon MG, Garza C: Nutrient Adequacy of Exclusive Breastfeeding for the Term Infant During the First Six Months of Life. Geneva, Switzerland: World Health Organization 2002 44. Ekstrom A, Widstrom AM, Nissen E: Duration of breastfeeding in Swedish primiparousand multiparous women. J Hum Lact 2003; 19(2): 172-78 45. Palda VA, Guise J-M, Wathen CN, the Canadian Task Force on Preventive Health Care: Interventions to promote breast-feeding: applying the evidence in clinical practice; JAMC 2004; 170: (6) 46. U.S. Preventive Services Task Force : Behavioral Interventions to Promote Breastfeeding: Recommendations and Rationale From the U.S. Preventive Services Task Force, Annals of Family Medicine 2003; 1(2); www.annfammed.org 47. Forster DA, McLachlan HL: Breastfeeding Initiation and Birth Setting Practices: A Review of the Literature. J Midwifery Womens Health 2007; 52(3): 273-280 48. Buswell S, Spatz D: Parent-Infant Co-sleeping and Its Relationship to Breastfeeding. J Pediatr Health Care 2005, 21(1): 22-28 49. Horsley T, Clifford T, Barrowman N, Bennett S, Yazdi F, Sampson M, Moher D, Dingwall O, Schachter H, Côté A: Benefits and Harms Associated With the Practice of Bed Sharing. A Systematic Review. Arch Pediatr Adolesc Med 2007; 161(3): 237-245 50. Ministerul Sănătăţii Publice, Programul Naţional 3 de Sănătate a Femeii şi Copilului: Principii în alimentaţia copilului şi a gravidei. Îndrumar pentru furnizorii de servicii de sănătate la nivel comunitar 2006; Ed MarLink, ISBN (10) 973-8411-59-9, (13) 978-973-8411-59-3: 31-32,69 51. Chezem J, Friesen C, Boettcher J: Breastfeeding knowledge, breastfeeding confidence, and infant feeding plans: Effects on actual feeding practices. Journal of Obstetric and Neonatal Nursing 2004; 32(1): 40-47 52. World Health Organiyation, Fifty-Fourth World Health Assembly: Global Strategy for Infant and Young Child Feeding. The Optimal Duration of Exclusive Breastfeeding. Geneva, Switzerland: World Health Organization 2001 53. World Health Organization and United Nations Children’s Fund: Protecting, Promoting and Supporting Breast- Feeding: The Special Role of Maternity Services. Geneva, Switzerland: World Health Organization 1989; 13–18 54. Riordan J, Bibb D, Miller M, Rawlins T: Predicting breastfeeding duration using the LATCH breastfeeding assessment tool. J Hum Lact 2001; 17: 20–23 55. Kroeger M: Impact of birthing practices on breastfeeding: protecting the mother and baby continuum. Boston: Jones and Bartlett 2004; 189-207 56. Naylor AJ, Morrow AL: Developmental Readiness of Normal Full Term Infants to Progress From Exclusive Breastfeeding to the Introduction of Complementary Foods: Reviews of the Relevant Literature Concerning Infant Immunologic, Gastrointestinal, Oral Motor and Maternal Reproductive and Lactational Development. Washington, DC: Wellstart International and the LINKAGES Project/Academy of Educational Development 2001 57. Kierans W, Kramer M, Wilkins R, Liston R, Foster L, Uh S-H, Mohamed J: Charting birth outcome in British Columbia:Determinants of optimal health and ultimate risk – An expansion and update. Victoria, BC; British Columbia Vital Statistics Agency 2003; http://www.vs.gov.bc.ac/stats/pdf/ chartingBrithOutcomeReport.pdf 58. Kramer MS et al: Infant growth and health outcomes associated with 3 month compared with 6 month of exclusive breastfeeding. Am J Clin Nutr 2003; 78: 291-295 59. Harder T, Bergmann R, Kallischnigg G, Plagemann A: Duration of Breastfeeding and Risk of Overweight: A Meta- Analysis. Am J of Epidemiol 2005; 162(5): 397-403 60. Israel-Ballard K, Coutsoudis A, Chantry CJ, Sturm AW, Karim F, Sibeko L, Abrams B: Bacterial Safety of Flash- heated and Unheated Expressed Breastmilk during Storage. J of Trop Pediatr 2006; 52(6): 399-405 61. Jones F: History of North American donor milk banking: One hundred years of progress. J of Human Lactation 2003; 19(3): 313-318 62. American Academy of Pediatrics, Policy Statement: Organizational Principles to Guide and Define the Child Health Care System and/or Improve the Health of All Children. Section on Breastfeeding Breastfeeding and the Use of Human Milk. Pediatrics 2005; 115(2): 496-506 63. Baumer HJ: Guidelines for the establishment and operation of human milk in the UK. Arch Dis Child - Education and Practice 2004; 89: ep27-ep28 64. Ovesen L, Jakobsen J, Leth T, Reinholdt J: The effect of microwave heating on vitamins B1 and E, and linoleic and linolenic acids, and immunoglobulins in human milk. Int J Food Sci Nutr 1996; 47(5): 427-436 65. World Health Organisation: The Baby-Friendly Hospitale Initiative: Revised, updated and expanded for integrated care. WHO Press, World Health Organization, Geneva 2009; http://www.who.int/child-adolescent–health/New Publications 66. Ministerul Sănătăţii, Comitetul Naţional de Promovare a Alăptării - Strategia în Domeniul Promovării Alăptării 2003-2012. Ed MarkLink 2003; ISBN 973-8411-10-6 67. Ordinul nr. 809 din 27 august 2003 al Ministrului Sănătăţii pentru adoptarea Strategiei în domeniul promovării alăptării, 2003-2012. 2003; www.cdep.ro/.../legis_pck.lista_anuala 68. Kumar SP, Mooney R, Wieser LJ, Havstad S: The LATCH Scoring System and Prediction of Breastfeeding Duration. J of Human Lactation 2006; 22(4): 391-397 69. World Health Organization: WHO Multicentre Growth Reference Study Group: WHO Child Growth Standards: Lenght/Height-for-Age, Weight-for-Age, Weight-for-Lenght, Weight-for-Height and Body Mass Index-for-Age: Methods and Development. Geneva WHO 2006 70. World Health Organization, 55 th World Health Assembly: Infant and young child nutrition. Geneva 2002; http://www.who.int/gb/ebwha/pdf_files/WHA55/ewha5525.pdf 71. Health Canada: Nutrition for Healthy Term Infants - Exclusive Breastfeeding duration, Health Canada Recomandation. 2004; ww.hc-sc.gc.ca?fn-an/pubs/infant-nourisson/nut_infant_nourisson 72. Health Canada: Vitamin D Supplementation for Breastfed Infants: Health Canada Recommendation 2004; http://healthcanada.ca/nutrition 73. Jackson DJ et al: HIV and infant feeding: Issues in developed and developing countries. JOGN Nurs 2003; 32:117-127 74. Katz A: The evolving art of caring for pregnant women with HIV infection. JOGN Nurs 2003; 32: 102-108 75. Dubois L, Girard M: Social determinants of initiation, duration and exclusivity of breastfeeding at the population level. The results of the Longitudinal Study of Child Development in Quebec (ELDEQ 1998-2002). C J Public Health 2003; 94: 300-305 76. Moore ER, Anderson GC, Bergman N: Early skin-to-skin contact for mothers and their healthy newborn infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2007, Issue 3. Art No: CD003519. DOI:10.1002/14651858. CD003519.pub2 77. Breastfeeding Committee for Canada (2002): The Baby Friendly initiative in community health services: A Canadian implementation guide. Toronto 2002; http://www. breastfeedingcanada.ca/ pdf/webdoc50.pdf 78. Breastfeeding Committee for Canada (2004): The ten steps and practice outcome indicators for Baby-Friendly hospitals. Toronto 2004; http://www.breastfeedingcanada.ca/html//bfi.html 79. Schack-Nielsen L, Michalesen KF: Breast feeding and future health. Curr Opin Clin Nutr Metab Care 2006; 9: 289-296 80. Breastfeeding and Maternal and Infant Health Outcomes in Developed Countries. Rockville Agency for Healthcare Research and Quality 2007; www.ahrq.gov/clinic /tp.brfouttp.htm 81. Henderson J, Evan S, Stratton J, Priest S, Hagan R: Impact of postnatal depression on breastfeeding duration. Birth 2003; 30(3): 175-180 82. Butler S, Williams M, Tukuitonga C, Paterson J: Factors associated with not breastfeeding exclusively among mothers of cohort of Pacific infants in New Zealand. New Zealand Medical J 2004; 117(1195): U908 83. Powers D, Tapia, V: Women’s experiences using a nipple shield. Journal of Human Lactation 2004; 20(3): 327- 334 84. Albernaz E et al: Lactation counseling increases breastfeeding duration but not breast milk intake as measured by isotopic methods. J Nutr 2003; 133: 205-210 85. Gross LJ: Statistical report of the 2002 IBCLE examination. 2003; www.iblce.org. 86. Spatz D: Ten steps for promoting and protecting breastfeeding for vulnerable infants. J of Perinatal and Neonatal Nurs 2004; 18(4): 385-396 87. Lawrence R: Herbs and breastfeeding. 2004; http://www.brestfeeding.com/ reading_room/hrbs.html 88. Ine´s Klein M et al: Differential Gender Response to Respiratory Infections and to the Protective Effect of Breast Milk in Preterm Infants. Pediatrics 2008; 121: e1510-e1516 89. Guilbert TW, Stern DA, Morgan WJ, Martinez FD, Wright AL: Effect of Breastfeeding on Lung Function in Childhoodand Modulation by Maternal Asthma and Atopy. Am J of Resp and Crit Care Med 2007; 176: 843-848 90. Rudnicka AR, Owen CG, Strachan DP: The Effect of Breastfeeding on Cardiorespiratory Risk Factors in Adult Life Pediatrics 2007; 119: 1107-e1115 91. Fewtrell MS, Morgan JB, Duggan C, Gunnlaugsson G, Hibberd PL, Lucas A, Kleinman RE: Optimal duration of exclusive breastfeeding: what is the evidence to support current recommendations? Am J Clin Nutr 2007; 85(suppl): 635S–8S 92. Flacking R, Nyqvist K, Ewald U, Wallin L: Long-term duration of breastfeeding in Swedish low birth weight infants. J of Human Lactation 2003; 19(2): 157-165 93. Geraghty S, Pinney S, Sethuraman G, Roy-Chaudhury A, Kalkwarf H: Breast milk feeding ratesof mothers of multiples compared to mothers of singletons. Ambulatory Pediatrics 2004; 4(3): 226-231 94. Updegrove K: Necrotizing enterocolitis: The evidence for use of human milk in prevention and treatment. J of Human Lactation 2004; 20(3): 335-339 95. World Health Organisation: The Baby-Friendly Hospitale Initiative. Monitoring and reassesment:tools to sustain progress Geneva. 1999; http://www.who.int/child-adolescent–health/NewPublications/NUTRITION/WHO /NHD/99.2 96. Perez-Escamilla R, Pollitt E, Lbnnerda B, Dewey KG: Infant Feeding Policies in Maternity Wards and Their Effect on Breast-Feeding Success: An Analytical Overview. Am J of Public Health 1994; 84(I) 97. Renfrew MJ, SpibyH, D’Souza L, Wallace LM, Dyson L, McCormick F: Rethinking research in breast-feeding: a critique of the evidence base identified in a systematic review of interventions to promote and support breast- feeding. Public Health Nutrition 2007; 10(7): 726–732 98. Perez-Escamilla R: Evidence Based Breast-Feeding Promotion: The Baby-Friendly Hospital Initiative. Presented as part of the symposium ‘‘Evidence-Based Public Nutrition: An Evolving Concept’’ at the 2006 Experimental Biology Meeting, April 4, 2006, San Francisco, CA, The J of Nutr (suppl) 2007; 484-487 99. Chen Y-T: Defects in galactose metabolism. In: Behrman RE, Kliegman RM, Jenson HB: Nelson Textbook of Pediatrics. 16 th Ed Philadelphia PA: WB Saunders 2000; 413–414 100. American Academy of Pediatrics, Committee on Pediatric AIDS, Policy Statement: HIV Testing and Prophylaxis to Prevent Mother-to-Child Transmission in the United States. Pediatrics 2008; 122 (5): 1127-1134 101. Ball HL, Ward-Platt MP, Heslop E, Leech SJ, Brown KA: Randomised trial of mother-infant sleep proximity on the post-natal ward: implications for breastfeeding initiation and infant safety. Arch of Dis Child 2006; 91: 1005-1010 102. Guise JM, Palda V, Westhoff C, Chan B, Helfand M, Lieu TA: The effectiveness of primary care-based interventions to promote breastfeeding: systematic evidence review and meta-analysis for the US Preventive Services Task Force. Ann Fam Med 2003; 1: 70-78 103. ESPGHAN Committee on Nutrition, Agostoni C et al: Breast-feeding: A Commentary by the ESPGHAN Committee on Nutrition. J Pediatr Gastroenterol Nutrition 2009; 49: 112–125 104. World Health Organization: Acceptable medical reasons for use of breast-milk substitutes WHO Press Geneva 2009; 105. World Health Organization: Indicators for assessing infant and young child feeding practices : conclusions of a consensus meeting held 6–8 November 2007 in Washington D.C., USA. WHO Press Geneva 2007; 5.6. Anexe Anexa 1. Efecte ale medicamentelor administrate mamei care alăptează Anexa 2. Scorul Latch de evaluare a eficienţei suptului Anexa 3. Semnele unei alăptări eficiente Anexa 4. Semnele unei alăptări ineficiente Anexa 5. Curbele de creştere ale copilului alimentat la sân Anexa 6. Zece paşi pentru succesul alăptării Anexa 7. Măsuri necesare pentru atingerea obiectivelor Strategiei Naţionale de Promovare a Alăptării a Ministerului Sănătăţii 2003-2012 Anexa 8. Puncte cheie ale strategiei naţionale de promovare a alăptării 5.6.1. Anexa 1. Efecte ale medicamentelor administrate mamei care alăptează NA: Menţionăm că în aceste tabele sunt cuprinse doar acele medicamente utilizate mai frecvent pentru tratarea afecţiunilor care pot apare la mama care alăptează. Se recomandă ca înainte de utilizarea unor medicamente care nu sunt cuprinse în aceste tabele să fie consultate atent prospectele acestora şi să fie respectate indicaţiile producătorilor. 5.6.1.1. Medicamente contraindicate în alăptare Medicamentul Motive de îngrijorare, semne şi simptome raportate, efect asupra lactaţiei Ciclofosfamida Imunosupresie posibilă, efect necunoscut asupra creşterii şi asocierii cu carcinogeneza, neutropenie Ciclosporina Imunosupresie posibilă, efect necunoscut asupra creşterii şi asocierii cu carcinogeneza Doxorubicina Imunosupresie posibilă, efect necunoscut asupra creşterii şi asocierii cu carcinogeneza Methotrexat Imunosupresie posibilă, efect necunoscut asupra creşterii şi asocierii cu carcinogeneza, neutropenie Alte citotoxice (asparaginază, bleomicina, clorambucil, clormetamină, cisplatin, citarabina, dacarbazina, dactinomicina, daunorubicina, doxorubicina, etopoxid, fluouracil, mercaptopurina, procarbazina, vinblastin, vincristina Se evită alăptarea; imunosupresie posibilă, efect necunoscut asupra creşterii şi asocierii cu carcinogeneza Amfetamine Iritabilitate, tulburări ale somnului Cocaina Intoxicaţie cu cocaină, iritabilitate, vărsături, diaree, tremurături, convulsii Heroina Tremurături, nelinişte, vărsături, dificultăţi de alimentaţie Marijuana 1 caz descris în literatură, fără efecte adverse menţionate; timp lung de înjumătăţire a unor componente Fenciclidina Potenţial halucinogen Cupru 64 ( 64 Cu) Radioactivitate prezentă în laptele de mamă la 50 de ore Galium 67 ( 67 Ga) Radioactivitate prezentă în laptele de mamă timp de 2 săptămâni Indium 111 ( 111 In) Foarte mici cantităţi prezente la 20 de ore Iod 123 ( 123 I) Radioactivitate prezentă în laptele de mamă până la 36 de ore Iod 125 ( 125 I) Radioactivitate prezentă în laptele de mamă timp de 12 zile Iod 131 ( 131 I) Radioactivitate prezentă în laptele de mamă timp de 2-14 zile în diferite studii; dacă este folosit pentru terapia cancerului de tiroidă, radioactivitatea crescută poate prelungi durata expunerii copilului Sodiu radioactiv Radioactivitate prezentă în laptele de mamă timp de 96 de ore Tamoxifen Se evită alăptarea Tehneţiu 99m ( 99m Tc), macroagregate 99m Tc, 99m Tc O 4 Radioactivitate prezentă în laptele de mamă timp de 15 ore până la 3 zile După American Academy of Pediatrics, Committee on Drugs: The transfer of drugs and other chemicals into human milk [27] şi World Health Organization, Department of Child and Adolescent Health and Development, UNICEF - Breastfeeding and maternal medication. Recommendations for Drugs in the Eleventh WHO Model List of Essential Drugs [28] 5.6.1.2. Medicamente cu efect necunoscut dar posibil îngrijorător asupra copilului alăptat Medicamentul Efecte posibile sau raportate Anxiolitice Alprazolam Diazepam Lorazepam Midazolam Nici un efect Nici un efect; se vor evita dozele repetate, copilul va fi monitorizat pentru somnolenţă; se vor prefera benzodiazepinele cu durată scurtă de acţiune Nici un efect - Antidepresive Amitriptilina Clomipramina Doxepin Fluoxetin Imipramin Nortriptilina Paroxetin Sertralina ¤ Nici un efect, compatibilă cu alăptarea în doze de maxim 150 mg/zi Nici un efect Nici un efect Colici, iritabilitate, tulburări de somn, dificultăţi de alimentaţie, creştere ponderală lentă Nici un efect Nici un efect Nici un efect Nici un efect Antipsihotice Clorpromazina Clozapina ¤ Haloperidol Trifluoperazina Flufenazin Galactoree maternă, letargie şi obnubilare la copil, scoruri developmentale diminuate Nici un efect Diminuarea scorurilor developmentale, copilul va fi monitorizat pentru obnubilare Nici un efect Se evită dacă este posibil, copilul va fi monitorizat pentru obnubilare Altele Acid nalidixic Amiodarona Clindamicin Cloramfenicol Clofazimina Ergotamina Iodură de potasiu Lamotrigin Levodopa şi carbidopa Metoclopramid ¤ Metronidazol Rezerpină Sulfadiazina Testosteron Tinidazol Azatioprina Se va evita dacă este posibil, mai ales dacă copilul este prematur, cu vârstă sub o lună sau cu deficit de glucoză-6-fosfatdehidrogenază; se vor monitoriza posibilele efecte adverse: hemoliză, icter Posibil hipotiroidism Se va evita dacă este posibil; posibile efecte adverse: diaree, uneori sangvinolentă Efecte adverse: hemoliză şi icter; risc teoretic de supresie medulară idiosincrazică Potenţial transfer în cazul unor doze materne mari, posibil hiperpigmentare cutanată Se va evita dacă este posibil; copilul va fi monitorizat pentru ergotism Se evită dacă este posibil, copilul va fi monitorizat pentru hipotiroidism Potenţial concentraţii serice terapeutice la copil Pot inhiba lactaţia Nu s-au descris, agent blocant dopaminergic Mutagen in vitro, se poate întrerupe alăptarea 12-24 de ore pentru a permite excreţia dozei dacă mama primeşte terapie în monodoză Se recomandă folosirea de droguri alternative Se va evita mai ales dacă copilul este prematur, cu vârstă sub o lună sau cu deficit de glucoză- 6-fosfatdehidrogenază; se vor monitoriza posibilele efecte adverse: diaree sangvinolentă, hemoliză, icter Se evită alăptarea La fel ca şi la metronidazol Se evită alăptarea ¤ drogurile se concentrează în laptele matern în funcţie de concentraţiile plasmatice materne # drogurile psihotrope (anxiolitice, antidepresive, antipsihotice) reprezintă motive de îngrijorare mai ales în cazul administrării de lungă durată la mama care alăptează, mai ales datorită efectelor posibile, atât pe termen scurt cât şi pe termen îndelungat, asupra sistemului nervos central După American Academy of Pediatrics, Committee on Drugs: The transfer of drugs and other chemicals into human milk [27] şi World Health Organization, Department of Child and Adolescent Health and Development, UNICEF - Breastfeeding and maternal medication. Recommendations for Drugs in the Eleventh WHO Model List of Essential Drugs [28] 5.6.1.3. Medicamente care au fost asociate cu efecte semnificative asupra unor copii alăptaţi şi care trebuie administrate cu prudenţă la mamele care alăptează Medicament Efect raportat Acebutolol Hipotensiune, bradicardie, tahipnee Acid 5- aminosalicilic Diaree (1 caz); se evită terapia de lungă durată; se vor monitoriza posibilele efecte adverse (hemoliză, prelungirea timpului de sângerare, acidoză metabolică) Atenolol Cianoză, hipotensiune, bradicardie; de evitat mai ales la prematuri sau copii cu vârstă sub o lună Bromocriptină Suprimarea lactaţiei, poate avea riscuri pentru mamă Ciprofloxacina Se va evita, dacă se poate, până când vor fi mai multe date disponibile Clemastina Obnubilare, iritabilitate, refuzul alimentaţiei, plâns strident, rigiditatea cefei (1 caz) Clorfenamina Se evită dacă este posibil; efecte adverse posibile: obnubilare, iritabilitate; poate inhiba lactaţia Doxiciclina Se va evita dacă este posibil; doza unică e probabil sigură; risc de colorare a dentiţiei copilului şi de încetinire a creşterii osoase în caz de terapie prelungită Ergotamina Vărsături, diaree, convulsii (la doze folosite pentru terapia migrenelor) Etosuximid Se evită dacă este posibil; se vor monitoriza posibilele efecte adverse: obnubilare, supt slab, creştere ponderală lentă Litiu 1/3 – 1/2 din concentraţiile terapeutice serice la copil, se va monitoriza copilul pentru agitaţie sau hipotonie Fenindiona Anticoagulant, creşte timpul de protrombină şi cel parţial de tromboplastină (1 caz) Fenobarbital Sedare, spasme infantile după înţărcare, methemoglobinemie (1 caz); alte efecte adverse posibile: obnubilare, supt slab, creştere ponderală lentă Meflochina Se va evita până când vor exista mai multe date Primidona Sedare, dificultăţi de alimentaţie Sulfasalazina De evitat mai ales la copilul prematur, cu vârstă sub o lună sau cu deficit de glucoză-6-fosfatdehi- drogenază; se vor monitoriza posibilele efecte adverse: diaree sangvinolentă, hemoliză, icter După American Academy of Pediatrics, Committee on Drugs: The transfer of drugs and other chemicals into human milk [27] şi World Health Organization, Department of Child and Adolescent Health and Development, UNICEF - Breastfeeding and maternal medication. Recommendations for Drugs in the Eleventh WHO Model List of Essential Drugs [28] 5.6.1.4. Medicaţie maternă compatibilă cu alimentaţia la sân în condiţii obişnuite Medicament Semne şi simptome raportate la copil sau efecte asupra lactaţiei Acetaminofen (Paracetamol) Nici un efect Acetazolamida Nici un efect Acetilcisteină Nu există date Acid ascorbic Compatibil cu alăptarea la doze uzuale; în cazul dozelor mari copilul va fi monitorizat pentru hemoliză şi icter mai ales dacă este prematur Acid cromoglicic Compatibil cu alăptarea Acid folic Nici un efect Acid iopanoic Nici un efect Acid mefenamic Nici un efect Acid nalidixic Hemoliză la copiii cu deficit de glucoză-6-fosfatdehidrogenază Acid valproic Nici un efect, se va monitoriza copilul pentru icter Acitretin - Aciclovir ¤ Nici un efect Agenţi de blocare a razelor ultraviolete A şi B Compatibile cu alăptarea Agenţi de contrast pentru radiologie (amidotrizoat, sulfat de bariu, acid iopanoic, propiliodon, meglumina iotroxat) Compatibile cu alăptarea. În cazul agenţilor iodaţi cu administrare sistemică se recomandă monitorizarea copilului pentru posibile efecte adverse (hipotiroidism). Nu există date disponibile pentru iohexol Albastru metilen Nici un efect; copilul va fi monitorizat pentru hemoliză şi icter mai ales dacă este prematur sau cu vârstă mai mică de o lună; Alcool (etanol) În cantităţi mari: obnubilare, diaforeză, somn adânc, slăbiciune, creştere liniară diminuată, creştere ponderală deficitară; ingestia maternă a 1g/kgc scade reflexul de ejecţie a laptelui Alcuroniu Compatibil cu alăptarea Allopurinol - Amfotericina Nu există date Amilorid Se va evita dacă e posibil, poate inhiba lactaţia Aminofilin Compatibil cu alăptarea Amoxicilina Nici un efect Amoxiclav Nici un efect Ampicilina Nici un efect Anestezice pentru anestezie generală (halotan, ketamina, oxid nitric, oxigen, tiopental) Nici un efect, mama va putea alăpta după trecerea efectului anesteziei Anestezice locale (bupivacaina, lidocaina) Nici un efect Antifungice topice (acid benzoic cu acid salicilic, miconazol, sodiu tiosulfat, seleniu sulfat) Compatibile cu alăptarea Antihelmintice (albendazol, levamizol, mebendazol, niclosamid, praziquantel, pyrantel) Compatibile cu alăptarea Antihemoroidale topice Compatibile cu alăptarea Antiinfecţioase topice (violet de genţiane, neomicină cu bacitracină, permanganat de potasium, sulfadiazin-argint) Compatibile cu alăptarea Antiinflamatoare şi antipruriginoase topice (betametazonă, hidrocortizon) Compatibile cu alăptarea Antimoniu - Atropina Nici un efect, sunt posibile uscăciunea mucoaselor, creşterea temperaturii şi anomalii ale sistemului nervos central Aztreonam Nici un efect B 1 (tiamina) Nici un efect, compatibilă cu alăptarea B 6 (piridoxina) Nici un efect, compatibilă cu alăptarea B 12 Nici un efect Baclofen Nici un efect Beclometazon Compatibil cu alăptarea Bendroflumetiazida Suprimă lactaţia Bromid Erupţie, slăbiciune, lipsa plânsului la aport matern peste 5,4 g/zi Butorfanol Nici un efect Cafeina Iritabilitate, tulburări de somn, excreţie lentă, fără efect în cazul unui consum moderat de băuturi cafeinate (2-3 ceşti/zi) Calciu folinat Compatibil cu alăptarea Calciu gluconat Nu există date Captopril Nici un efect, compatibil cu alăptarea Carbamazepina Nici un efect; se vor monitoriza posibilele efecte adverse: icter, obnubilare, supt slab, vărsături, creştere ponderală lentă Carbetocin Nici un efect Carbimazol Nici un efect Cărbune activat Nici un efect Cefadroxil Nici un efect Cefazolin Nici un efect Cefotaxim Nici un efect Cefoxitin Nici un efect Cefprozil - Ceftazidim Nici un efect Ceftriaxon Nici un efect Clomipramin Compatibil cu alăptarea Cloralhidrat Somnolenţă Clorhexidină (ca antiseptic) Compatibilă cu alăptarea Cloroform Nici un efect Clorochina Nici un efect; copilul va fi monitorizat pentru hemoliză şi icter mai ales dacă este prematur sau cu vârstă mai mică de o lună; se evită la copiii cu deficit de glucoză-6 fosfatdehidrogenază Clorotiazida Nici un efect Chinidina Nici un efect Chinina Nici un efect; copilul va fi monitorizat pentru hemoliză şi icter mai ales dacă este prematur sau cu vârstă mai mică de o lună; se evită la copiii cu deficit de glucoză-6 fosfatdehidrogenază Cimetidina ¤ Nici un efect; se va evita dacă este posibil, nu sunt cunoscute efectele pe termen îndelungat Ciprofloxacina Nici un efect Cisaprid Nici un efect Cisplatin Nu se regăseşte în lapte Clindamicin Nici un efect Clonazepam Compatibil cu alăptarea în doze uzuale Cloxacilina Nici un efect Codeina Nici un efect; se evită dozele repetate; posibile efecte adverse: apnee, bradicardie şi cianoză Colchicina - Concentrate de factori de coagulare (II, VII, VIII, IX, X) Compatibil cu alăptarea Contraceptive cu estrogen/progesteron Rareori creşterea în dimensiuni a sânilor, poate scădea producţia de lapte şi conţinutul de proteine; etinilestradiolul în combinaţie cu levonorgestrel sau noretisteron poate inhiba lactaţia; levonorgestrelul, medroxiprogesteronul acetat şi noretisteronul enantat sunt compatibile cu alăptarea după 6 săptămâni de la naştere Cicloserina Nici un efect Dapsone Sulfonamida e detectată în urina copilului; se vor monitoriza posibilele efecte adverse: hemoliză, icter, mai ales dacă copilul este prematur sau cu vârstă sub o lună; se va evita la copiii cu deficit de glucoză-6- fosfatdehidrogenază Deferoxamină Nu există date Desmopresin Compatibil cu alăptarea Dexametazona Compatibilă cu alăptarea în doză unică; nu se cunosc efectele în cazul administrării prelungite Dexbromfeniramina maleat cu d- isoefedrină Plâns, tulburări de somn, iritabilitate Dextran 70 Compatibil cu alăptarea Dextrometorfan Nu există date Dicumarol Nici un efect Digoxin Nici un efect, compatibil cu alăptarea Diltiazem Nici un efect Dimercaprol Nici un efect; copilul va fi monitorizat pentru hemoliză şi icter mai ales dacă este prematur sau cu vârstă mai mică de o lună; se evită la copiii cu deficit de glucoză-6 fosfatdehidrogenază Domperidona Nici un efect Dopamina Compatibil cu alăptarea Efedrina Iritabilitate, tulburări ale somnului Enalapril - Ergocalciferol Compatibil cu alăptarea în doze utilizate ca suplimente nutriţionale; se va monitoriza calciul seric dacă se folosesc doze farmacologice Ergometrina Compatibilă cu alăptarea dacă doza este unică; poate inhiba lactaţia la administrare repetată Eritromicina ¤ Nici un efect Estradiol Sindrom de sevraj, hemoragii vaginale Etambutol Nici un efect; se va monitoriza icterul Etanol (ca antiseptic) Compatibil cu alăptarea Etosuximid Nici un efect, drogul apare în serul copilului Fansidar (sulfadoxină cu pirimetamină) Compatibil cu alăptarea la nou-născuţii la termen sănătoşi, mai ales după perioada neonatală; se va evita mai ales dacă copilul este prematur, cu vârstă sub o lună sau cu deficit de glucoză-6- fosfatdehidrogenază; posibilele efecte adverse: hemoliză, icter Fenilbutazona Nici un efect Fenitoin Methemoglobinemie (1 caz); posibil cianoză Fentanyl - Flecainide - Fleroxacin După o doză de 400 mg la mama care alăptează se recomandă întreruperea alăptării 48 de ore Flucitozin B Nu există date Fluconazol Nici un efect Fludrocortizon Nu există date Fluoresceina (oftalmic) Se va evita la prematurişi copiii cu vârstă sub o lună mai ales dacă efectuează fototerapie Fluorură de sodiu Compatibil cu alăptarea în doze utilizate ca supliment nutriţional, expunerea excesivă şi de durată poate determina pătarea dinţilor Furosemid Se va evita dacă e posibil, poate inhiba lactaţia Gadolinium Nici un efect Gentamicina Nici un efect; se va monitoriza copilul pentru soor bucal şi diaree Glibenclamid Compatibilă cu alăptarea, copilul va fi monitorizat pentru hipoglicemie Gliceril trinitrat Nu există date Griseofulvin Nu există date Halotan Nici un efect Heparină sodică Compatibil cu alăptarea Hidralazina Compatibil cu alăptarea; nu există date referitoare la utilizarea de lungă durată Hidroclorotiazida Compatibil cu alăptarea; se va evita dacă e posibil, poate inhiba lactaţia Hidrocortizon Compatibil cu alăptarea în doză unică; nu se cunosc efectele în cazul administrării prelungite Hidroxicobalamina Compatibilă cu alăptarea Hidroxiclorochina ¤ Nici un efect Hidroxid de aluminiu sau de magneziu Compatibilă cu alăptarea Ibuprofen Nici un efect Imipenem cu cilastin Nu există date Imunoglobuline (antiD, antitetanus, antidifterică, antirabică, umană normală) Compatibile cu alăptarea; nu există date pentru serul antivenin Indometacin Convulsii (1 caz) Insulină injectabilă Compatibilă cu alăptarea, poate fi necesară reducerea dozelor în timpul lactaţiei Interferon alfa - Iodizi Pot afecta activitatea tiroidei Iod Compatibil cu alăptarea în doze utilizate ca suplimente nutriţionale sau ca terapie standard al deficitului matern de iod; se va monitoriza copilul pentru efecte adverse: hipotiroidism, guşă Iod-povidon (de ex. în toalete vaginale) Niveluri crescute în laptele de mamă, miros de iod al pielii copilului Iohexol Nici un efect Ipratropium bromid Nu există date Ipecacuanha Nici un efect Isoniazid Nici un efect; metabolitul acetil este secretat dar nu s-a raportat hepatotoxicitate; se va monitoriza icterul Isoprenalina Nu există date Isosorbid dinitrat Nu există date Kanamicina Nici un efect Ketoconazol Nici un efect Ketorolac - Labetalol Nici un efect Levonorgestrel - Levotiroxina Nici un efect, compatibilă cu alăptarea Lidocaina Nici un efect Loperamid - Loratadina Nici un efect Manitol Compatibilă cu alăptarea Medroxiprogesteron Nici un efect Meperidina Nici un efect Metadona Nici un efect Methimazol (metabolit activ al carbimazolului) Nici un efect Metildopa Nici un efect, compatibil cu alăptarea DL-metionină Nu există date Metformin Nu există date Methyprylon Obnubilare Metoprolol ¤ Nici un efect Minoxidil Nici un efect Morfina Nici un efect, copiii pot avea concentraţii serice măsurabile, pot apare apnee şi bradicardie; se preferă doză unică Moxalactam Nici un efect Nadolol ¤ Nici un efect Naloxon Nu există date Naproxen - Neostigmina Se evită combinaţia cu atropina care creşte, teoretic, riscul de efecte adverse Nevirapin Cu excepţia unei anemii uşoare în cazul profilaxiei cu AZT, profilaxia de scurtă durată are efecte minime asupra copilului; toxicitatea de lungă durată, severă cu debut precoce secundară expunerii intrauterine la AZT, dacă apare, este rară Nicotinamida Compatibil cu alăptarea Nifedipin Compatibil cu alăptarea; nu există date referitor la utilizarea de lungă durată Nistatin Compatibil cu alăptarea Nitrofurantoin Se va evita mai ales dacă copilul este prematur, cu vârstă sub o lună sau cu deficit de glucoză-6-fosfatdehidrogenază; se vor monitoriza posibilele efecte adverse: hemoliză, icter Nitroprusiat de sodiu Nu există date Norsteroizi Nici un efect Ofloxacina Nici un efect Oxitocina Compatibilă cu alăptarea în cazul unei terapii de scurtă durată; se va evita administrarea prelungită care poate duce la dependenţa psihică a reflexului oxitocinic matern Oxprenolol Nici un efect Penicilina benzatin, benzilpenicilina şi procainpenicilina Nici un efect Penicilamină Nu există date Pentamidina Nu există date Petidina Nici un efect; se evită dozele repetate; posibile efecte adverse: apnee, bradicardie şi cianoză (mai frecvente decât după morfină) Pirazinamida Se va monitoriza icterul; compatibil cu alăptarea Piridostigmina Nici un efect, compatibilă cu alăptarea Pirimetamina Comaptibil cu alăptarea dar nu se vor mai administra şi alţi agenţi cu efect anti-folat Piroxicam Nici un efect Prazosin Nu există date Predinisolon Compatibil cu alăptarea în doză unică; nu se cunosc efectele în cazul administrării prelungite Prednison Nici un efect Procainamida Compatibil cu alăptarea; nu există date referitor la utilizarea de lungă durată Progesteron Nici un efect Prometazina Nici un efect; se preferă o doză unică; copilul va fi monitorizat pentru somnolenţă Propranolol Compatibil cu alăptarea; copilul va fi monitorizat pentru bradicardie, hipoglicemie, cianoză Propiltiouracil Nici un efect, compatibil cu alăptarea Protamin sulfat Nu există date Pseudoefedrina ¤ Nici un efect Primaquina Nici un efect; copilul va fi monitorizat pentru hemoliză şi icter mai ales dacă este prematur sau cu vârstă mai mică de o lună; se evită la copiii cu deficit de glucoză-6 fosfatdehidrogenază Retinol Compatibil cu alăptarea Riboflavina Nici un efect Rifampicina Nici un efect Salbutamol Compatibil cu alăptarea Săruri de aur Nici un efect Săruri de fier, fier dextran Compatibile cu alăptarea Săruri de rehidratare orală Compatibilă cu alăptarea Scabicide şi pediculocide (benzil benzoat, permetrin) Compatibile cu alăptarea Scopolamina - Secobarbital Nici un efect Senna Compatibilă cu alăptarea Soluţii de dializă peritoneală Compatibile cu alăptarea Soluţii oftalmice: Compatibile cu alăptarea Sotalol Nici un efect Spectinomicin Nu există date Spironolactona Nici un efect, compatibilă cu alăptarea Streptokinaza Nu există date Streptomicina Nici un efect; se va monitoriza copilul pentru soor bucal şi diaree Sulbactam Nici un efect Sulfapiridina Atentie la copiii cu icter prin deficit de glucoză-6-fosfatdehidrogenază bolnavi, stressaţi sau prematuri; apare în laptele de mamă Sulfat de magneziu Nici un efect Sulfizoxazol Atentie la copiii cu icter prin deficit de glucoză-6-fosfatdehidrogenază bolnavi, stressaţi sau prematuri; apare în laptele de mamă Suxametoniu Compatibil cu alăptarea Terbutalin Nici un efect Tetraciclina Nici un efect; absorbţie neglijabilă la copil Teofilina Compatibil cu alăptarea, iritabilitate posibilă Tiopental Nici un efect Tiouracil Nici un efect Ticarcilin Nici un efect Timolol Nici un efect Tolbutamida Posibil icter Trimetoprim Nici un efect Trimetoprim/sulfametoxazol Nici un efect la copilul la termen; se va evita dacă copilul este prematur, cu vârstă sub o lună sau cu deficit de glucoză-6-fosfatdehidrogenază; se vor monitoriza posibilele efecte adverse: hemoliză, icter Tropicamida (oftalmic) Nu există date Tuberculină (PPD) Compatibilă cu alăptarea Vaccinuri (BCG, difteric, hepatitic B, rujeolic, pertussis, poliomielitic, tetanic, gripal, meningococic, rubeolic, rabic inactivat, tific, contra febrei galbene) Compatibile cu alăptarea Vancomicina Nu există date Vecuroniu Compatibil cu alăptarea Verapamil Nici un efect; compatibil cu alăptarea Vitamina D Nici un efect; se va urmări nivelul seric al calciului la copil dacă mama primeşte doze farmacologice Vitamina K 1 Compatibil cu alăptarea Warfarina Compatibil cu alăptarea Zidovudina Cu excepţia unei anemii uşoare în cazul profilaxiei cu AZT, profilaxia de - antiinfecţioase (gentamicina, idoxuridina, nitrat de argint, tetraciclina) - antiinflamatorii (prednisolon) - anestezice (tetracaina) - miotice şi antiglaucomatoase (acetazolamida, pilocarpina, timolol) - midriatice (atropina, efedrina) scurtă durată are efecte minime asupra copilului; toxicitatea de lungă durată, severă cu debut precoce secundară expunerii intrauterine la AZT, dacă aapare, este rară După American Academy of Pediatrics, Committee on Drugs: The transfer of drugs and other chemicals into human milk [27] şi World Health Organization, Department of Child and Adolescent Health and Development, UNICEF - Breastfeeding and maternal medication. Recommendations for Drugs in the Eleventh WHO Model List of Essential Drugs [28] 5.6.2. Anexa 2. Scorul Latch de evaluare a eficienţei suptului 0 1 2 L Ataşare (latch) Prea somnolent, prost dispus Nu se obţine ataşare sau supt Încercări repetate, susţinute de ataşare sau supt Ţine mamelonul în gură Trebuie stimulat pentru a suge Prinde sânul Limba este jos Buzele sunt răsfrânte Supt ritmic A Deglutiţie audibilă (audible swallowing) Nu Un pic, cu stimulare Spontan şi intermitent <24 ore Spontan şi frecvent >24 de ore T Tipul de mamelon (Type of nipple) Ombilicat Plat Protractil după stimulare C Comfortul sânului/mamelonului (Comfort breast/nipple) Sâni angorjaţi Areolă fisurată, săngerândă, cu echimoze Disconfort sever Sâni plini Mamelon roşu/echimoze mici Disconfort uşor/ moderat Sân moale Mamelon nedureros H Poziţionare (Hold) Supt asistat în întregime (personalul ţine copilul la sân) Asistenţă minimă (ridică capul, pune pernă pentru sprijin) Unele lucruri le face mama, altele este învăţată Personalul poziţionează copilul apoi mama îl preia Nici o asistenţă din partea personalului Mama este capabilă să poziţioneze şi să ţină copilul După Kumar SP, Mooney R, Wieser LJ, Havstad S: The LATCH Scoring System and Prediction of Breastfeeding Duration [68] 5.6.3. Anexa 3. Semnele unei alăptări eficiente Semne majore: - mama este capabilă să aşeze copilul la sân aşa încât ataşarea la sân să fie corectă - copilul suge şi înghite într-un ritm regulat şi susţinut (10 până la 20 cicluri de supt în cursul unui alăptat) - după supt copilul este mulţumit - curba de creştere a copilului este corespunzătoare vârstei - comunicarea afectivă mamă – copil este eficientă Semne minore: - pot fi observate semnele funcţionării reflexului de ejecţie - eliminările de urină şi fecale sunt corespunzătoare vârstei - copilul este dornic să mănânce - satisfacţie evidentă a mamei care alăptează. 5.6.4. Anexa 4. Semnele unei alăptări ineficiente - incapacitatea copilului de a se ataşa corect la sân - nu se observă semne ale reflexului de ejecţie a laptelui - apar semnele unei alimentaţii insuficiente a copilului - lipsa suptului susţinut la sân - golirea insuficientă a fiecărui sân la fiecare masă - persistenţa ragadelor şi după prima săptămână de la naştere - ocazii insuficiente de supt la sân - copilul plânge repede după alăptare şi poate fi liniştit prin alte metode - copilul plânge la sân şi refuză sânul 5.6.. Anexa 5. Curbele de creştere ale copilului alimentat la sân 5.6.5.1. Greutatea în funcţie de vârstă de la 0 la 5 ani la băieţi (după OMS [82] 5.6.5.2. Greutatea în funcţie de vârstă de la 0 la 5 ani la fetiţe (după OMS [82] ) 5.6.5.3. Talia în funcţie de vârstă de la 0 la 5 ani la băieţi (după OMS [82] ) 5.6.5.4. Talia în funcţie de vârstă de la 0 la 5 ani la fetiţe (după OMS [82] ) 5.6.5.5. Greutatea în funcţie de talie de la 0 la 2 ani la băieţi (după OMS [82] ) 5.6.5.6. Greutatea în funcţie de talie de la 0 la 2 ani la fetiţe (după OMS [82] ) 5.6.5.7. Indexul de masă corporală în funcţie de vârstă de la 0 la 5 ani la băieţi (după OMS [82] ) 5.6.5.8. Indexul de masă corporală în funcţie de vârstă de la 0 la 5 ani la fetiţe (după OMS [82] ) 5.6.5.9. Perimetrul cranian în funcţie de vârstă de la 0 la 5 ani la băieţi (după OMS [82] ) 5.6.5.10. Perimetrul cranian în funcţie de vârstă de la 0 la 5 ani la fetiţe (după OMS [82] ) 5.6.6. Anexa 6. Zece paşi pentru succesul alăptării ZECE PAŞI PENTRU PROTEJAREA, PROMOVAREA ŞI SUSŢINEREA ALIMENTAŢIEI LA SÂN. ROLUL MATERNITĂŢILOR 1. Adoptarea de către maternitate a unei politici privind alăptarea, formulată în scris şi adusă sistematic la cunoştinţa întregului personal de îngrijire. 2. Formarea competenţelor necesare fiecărui membru al personalului pentru punerea în practică a acestei politici. 3. Informarea tuturor femeilor gravide despre avantajele alimentaţiei la sân şi ale practicării alăptării. 4. Ajutarea mamei să înceapă alăptarea în prima jumătate de oră după naştere. 5. Învăţarea mamelor cum să alăpteze şi cum să menţină lactaţia, chiar şi atunci când sunt despărţite de copiii lor. 6. Interdicţia de a se da nou-născuţilor alte alimente sau alte lichide decât laptele matern, cu excepţia celor indicate medical. 7. Practicarea sistemului rooming-in, permiţând mamei şi nou-născutului să rămână împreună 24 ore pe zi. 8. Încurajarea alăptării la cerere a sugarului. 9. Restricţionarea utilizării de biberoane, suzete sau tetine la nou-născuţii alimentaţi la sân. 10. Încurajarea constituirii de grupuri de susţinere a alimentaţiei la sân şi îndrumarea mamelor spre acestea după externarea din maternitate. (tradus după World Health Organization: Indicators for assesing breast feeding practices: Report of an informal meeting. Geneva 1991 [1] ) 5.6.7. Anexa 7. Măsuri necesare pentru atingerea obiectivelor Strategiei Naţionale de Promovare a Alăptării a Ministerului Sănătăţii 2003-2012 - iniţierea unor Campanii de Promovare a Alăptării - promovarea alăptării exclusive până la vârsta de 6 luni (fără oferirea nici unui alt lichid sau semi-solid) şi a continuării alăptării cel puţin până la 1 an - introducerea în alimentaţie a alimentelor complementare adecvate vârstei şi sigure după vârsta de 6 luni. (după Ministerul Sănătăţii, Comitetul Naţional de Promovare a Alăptării - Strategia în Domeniul Promovării Alăptării 2003-2012 - ordinul 809/2003 [67] ) 5.6.8. Anexa 8. Puncte cheie ale strategiei naţionale de promovare a alăptării 1. Dezvoltarea unui cadru legislativ şi administrativ favorabil promovării alăptării 2. Promovarea şi susţinerea alăptării în maternităţi şi spitale de pediatrie 3. Protecţia, promovarea şi menţinerea alăptării la nivelul medicinei primare 4. Instruirea tuturor categoriilor de personal implicate în îngrijirea femeii gravide şi a copilului mic referitor la problemele legate de promovarea şi menţinerea alăptării 5. Mobilizarea comunităţii pentru promovarea şi susţinerea alăptării (după Ministerul Sănătăţii, Comitetul Naţional de Promovare a Alăptării - Strategia în Domeniul Promovării Alăptării 2003-2012 [67] ) 6. Alimentaţia cu formule a nou-născutului la termen sănătos 6.1. Definiţie şi evaluare 6.1.1. Definiţii Standard Medicul trebuie să utilizeze corect terminologia aferentă modului de alimentare a E nou-născutului. Standard Alimentaţia artificială reprezintă alimentarea cu formulă [1,2] . C Standard Formula este un produs alimentar derivat din laptele de vacă sau de la alte animale şi/sau alte ingrediente de origine animală sau vegetală care s-au dovedit a fi adecvate nutriţional şi sigure pentru creşterea şi dezvoltarea normală a nou- născutului şi sugarului [3] . Standard Formulele de început sunt produsele alimentare destinate alimentării nou-născuţilor şi sugarilor în primele 5-6 luni de viaţă şi care acoperă prin ele însele nevoile nutriţionale ale acestor sugari până la introducerea unei alimentaţii complementare corespunzătoare [4,5] . Standard Formulele de continuare sunt produsele alimentare destinate alimentării sugarilor după introducerea alimentelor complementare, fiind principalul component lichid al alimentaţiei după vârsta de 5-6 luni [4,5] . Standard Orice aliment care înlocuieşte parţial sau total laptele matern, indiferent dacă este sau nu corespunzător acestui scop, este considerat substituent al laptelui matern. Sunt exceptate din această definiţie formulele utilizate în scop terapeutic [6] . Standard Formulele speciale sunt formule destinate alimentaţiei nou-născuţilor cu nevoi nutriţionale particulare [7] . Standard Formulele hipoalergenice (hipoantigenice) sunt formule obţinute prin hidroliza proteinelor care conţin sub 1% proteine imunoreactive din totalul surselor de azot din formulă [8,9,10] . Standard Formulele parţial hidrolizate sunt formulele hipoalergenice în care proteinele din laptele de vacă sunt hidrolizate în proporţie de 12-15% [8,9] . Standard Formulele extensiv hidrolizate (semielementale) sunt formule hipoalergenice în care proteinele din laptele de vacă sunt hidrolizate în proporţie de 50-55% [8,9] . Standard Formulele pe bază de aminoacizi (elementale) sunt formule în care sursa de proteine este reprezentată doar de aminoacizi [8,9] . Standard Prebioticele sunt ingrediente alimentare nedigerabile cu acţiune benefică asupra sănătăţii gazdei, stimulând selectiv creşterea unei sau a unui număr limitat de bacterii colonice [10] . Standard Probioticele sunt suplimente alimentare microbiene (preparate celulare microbiene sau componente ale celulelor microbiene) care ameliorează balanţa microbiologică intestinală cu efect benefic asupra sănătăţii şi stării de bine a gazdei [10] . 6.1.2. Evaluare Standard Medicul trebuie să indice pentru nou-născutul la termen sănătos (care nu poate fi alimentat cu lapte matern) formule de început. Argumentare În condiţiile în care alimentaţia naturală nu este posibilă, formulele de început reprezintă cea mai sigură alegere [1,5,8,11] . Standard Medicul trebuie să indice pentru nou născutul la termen sănătos formule de început bazate pe proteine din lapte de vacă [1,3-5,8,11,12] . Argumentare Formulele bazate pe proteine din lapte de vacă asigură necesarul nutriţional cel mai apropiat de cel al laptelui matern. Laptele de capră, oaie, cabaline au conţinut crescut de proteine comparativ cu laptele matern, sunt abundente în glutamat, glutamină, leucină, prolină, prezintă capacitate alergenică şi biodisponibilitate redusă a zincului şi, în plus, nu există studii de digestibilitate ale acestor tipuri de lapte [3,10-13] . > Standard Medicul trebuie să recomande formule de început parţial hidrolizate pentru nou- născutul la termen sănătos cu istoric familial de atopie [5,8,9,14-16] . C C C C C C C C C C C B III B III A Argumentare Formulele parţial hidrolizate conţin fragmente proteice foarte mici, cu un potenţial Ia alergic redus, scăzând riscul de alergie [14-16] . Standard Medicul trebuie să utilizeze şi să prescrie pentru nou-născutul matur sănătos formule de început care asigură un aport caloric de cel puţin 60 kcal/100 ml (250 kJ/ 100ml) şi nu mai mult de 70 kcal/100 ml (295 kJ/100 ml) [3-5,8-10] . Argumentare Aportul caloric asigurat prin formule trebuie să fie similar cu cel asigurat prin alimentaţia naturală (65-67 kcal/100 ml) pentru a evita apariţia unor tulburări nutriţionale precum malnutriţia şi obezitatea [3,4,17-18] (anexa 1). Standard Medicul trebuie să utilizeze şi să indice pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început cu osmolaritate maximă de 450 mOsm/l [17-19] . Argumentare Osmolaritatea crescută are efect negativ asupra ratei de golire gastrică şi se asociază cu o rată crescută de vărsături, greaţă, diaree şi reflux gastroesofagian [17- 20] . Osmolaritatea unei formule este determinată mai ales de conţinutul de sodiu şi carbohidraţi. Osmolaritatea laptelui matern este de aproximativ 285 mOsm/l [19] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început pe bază de lactozer, cu proteina modificată şi cu raport zer: cazeină – minim 60:40 (proteina din lactozer reprezintă minim 60%). Argumentare Laptele matern are conţinut variabil de zer şi cazeină, raportul dintre acestea fiind cuprins între 90:10 (colostru) şi 60:40 (lapte matur) [19-24] . Argumentare Formulele pe bază de lactozer prezintă mai multe avantaje: digestie şi evacuare gastrice mai rapide, eficienţă maximă de utilizare a proteinelor, retenţie azotată maximă, profil al aminoacizilor similar cu cel din laptele matern, concentraţie redusă de minerale, încărcătură renală diminuată, floră intestinală asemănătoare cu cea a copilului alimentat la sân [3,7,19-23] . Argumentare Proteina din lactozer este o proteină pură, de calitate înaltă, bogată în aminoacizi esenţiali iar utilizarea sa în cantitate mare permite obţinerea unor formule cu cantitate redusă de proteine, suficientă pentru a asigura creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copilului dar şi pentru a preveni apariţia obezităţii [21,24] . Argumentare Cazeina coagulează în flocoane mari, asigură senzaţia de saţietate, încetineşte evacuarea gastrică şi creşte frecvenţa regurgitaţiilor şi constipaţiei [3,25] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formulele de început pe bază de proteine de lapte de vacă cu conţinut minim de proteine de 1,8 g/100kcal (0,45 g/100 kJ) şi maxim de 3 g/100 kcal (0,7 g/100 kJ) [3-5,10] (anexa 1 şi 2). Argumentare Un aport proteic mai mare 3 g/100 kcal creşte încărcătura renală şi are drept consecinţă apariţia ulterioară a obezităţii iar unul sub 1,8 g/100 kcal nu poate susţine nevoile de creştere ale nou-născutului, proteinele fiind sursă de azot şi aminoacizi esenţiali [3,7,10,13,25-27] . Argumentare Un aport proteic apropiat de limita inferioară recomandată (1,8 g/100 kcal) poate fi recomandat pentru scăderea riscului de supraponderalitate şi obezitate. Aportul proteic crescut induce hiperinsulinism şi creşte riscul de obezitate [28-34] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul sănătos formule de început care să conţină toţi aminoacizii esenţiali sau condiţionat esenţiali în cantităţi cel puţin egale cu cele conţinute în proteina de referinţă (din laptele matern) [3-5,10,35] (anexa 3). Argumentare La vârsta de nou-născut formula este singura sursă de aminoacizi esenţiali şi condiţionat-esenţiali [10,13] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul matur sănătos formule de început în care atât concentraţiile de metionină şi cistină cât şi cele de fenilalanină şi tirozină pot fi sumate dacă raporturile dintre acestea (metionină:cistină, respectiv fenilalanină:tirozină) nu depăşesc valoarea 2 [4,5,10] . Argumentare În laptele de mamă raportul metionină:cistină este de aproximativ 1,1 iar cel dintre fenilalanină şi tirozină este de aproximativ 1 [3,10,35,36] . Nu există studii concludente privind siguranţa formulelor de început (indiferent de tipul proteinelor conţinute şi sursa acestora) în care raportul metionină/cistină este cuprins între 2 şi 3 [3-5] . Argumentare Metionina, cistina, fenilalanina şi tirozina sunt aminoacizi esenţiali ale căror concentraţii se pot suma dar prezenţa fiecăruia în formulă este obligatorie, aceştia neputându-se substitui unul altuia [10] . A IIa A Ib B III III III III A Ib Ia A Ib C IV IV Opţiune Medicul poate să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început cu conţinut de taurină de maximum 12 mg/100 kcal (2,9 mg/100 kJ) [3-5,26,35] . Argumentare Taurina este aminoacidul liber nonproteic predominant în laptele de mamă însă nu există studii care să evidenţieze efectele benefice semnificative ale suplimentării sale în preparatele tip formulă [10,35-39] . Argumentare Taurina are rol în conjugarea bilei, eliminarea acidului hipocloros eliberat de neutrofilele şi macrofagele activate, detoxifierea retinolului, fierului şi xenobioticelor, transportul calciului, contractilitatea miocardului, reglarea osmotică şi dezvoltarea SNC [10] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice pentru nou-născutul la termen sănătos cu antecedente de atopie formule de început parţial hidrolizate cu conţinut de taurină de minim 5,25 mg/100 kcal şi maxim 12 mg/100 kcal [3-5,10,39] . Argumentare Concentraţia de taurină variază în timpul lactaţiei între 3,4 – 8 mg/100 ml (5,1 – 11,9 mg/100 kcal) [10,39] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început cu conţinut de colină de minim 7 mg/100 kcal (1,7 mg/100 kJ) şi maxim de 50 mg/100 kcal (12 mg/100 kJ) [3-5,39] . Argumentare Colina este o amină cuarternară ubicuitară în ţesuturi, condiţionat esenţială în condiţii de nevoi crescute sau capacitate diminuată de producere, fiind un precursor important al fosfolipidelor şi acetilcolinei, cu rol în compoziţia membranelor, transmiterea semnalelor celulare, transportul colesterolului şi altor lipide în sânge, dezvoltarea normală cerebrală [10,39,40] . Argumentare Colina se găseşte în cantităţi considerabile în laptele matern (12,6 mg/100 kcal) şi plasma nou-născuţilor şi sugarilor [10,39,40] . Argumentare Limita maximă recomandată armonizează aportul de colină din formulă cu conţinutul maxim de fosfolipide (în mare majoritate formate de fosfatidilcolină) [3] . Excesul de colină poate duce la apariţia de tulburări gastrointestinate [10,40] . Opţiune Medicul poate să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care conţin următoarele nucleotide: citidină 5-monofosfat, uridin 5- monofosfat, adenozină 5-monofosfat, guanozină 5-monofosfat şi inozină 5- monofosfat în concentraţiile descrise în anexa 4 [3-5] . Argumentare Deşi existente în laptele de mamă, nucleotidele pot fi sintetizate de novo şi pot fi refolosite pe căi metabolice de reutilizare [3,10] . Opţiune Medicul poate să prescrie pentru alimentaţia nou-născutului la termen sănătos formule de început îmbogăţite cu nucleotide în cantitate maximă de 5 mg/100kcal (1,2 mg/100 kJ) [3,8,41] (anexa 4). Argumentare Nucleotidele se găsesc mai ales intracelular şi intră în structura ADN şi ARN, asigură transferul energiei chimice şi sunt implicate în sinteza de proteine, lipide şi carbohidraţi [10,26,35] . Argumentare Un nivel de până la 5 mg/100 kcal nucleotide este asemănător cu cel existent în laptele de mamă (4-6 mg/100 kcal), aportul peste 5 mg/100 kcal creşte riscul de infecţii respiratorii [3] . Opţiune Medicul poate să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început a căror valoare nutriţională este ameliorată prin adaus de aminoacizi [4,5] . Argumentare Laptele de mamă conţine o cantitate variabilă de aminoacizi liberi a căror relevanţă nutriţională nu a fost pe deplin elucidată [35,42] . Standard În cazul nou-născuţilor la termen sănătoşi cu istoric de atopie medicul trebuie să prescrie formule de început parţial hidrolizate cu conţinut proteic identic cu cel din formulele pe bază de proteine din laptele de vacă (nehidrolizate) [3-5,10,39] . Argumentare Alimentaţia cu formule pe bază de hidrolizate proteice duce la creşterea ratei de golire gastrică şi permite realizarea mai rapidă a concentraţiilor de aminoacizi esenţiali şi ramificaţi în plasmă dar sunt necesare încă studii privind siguranţa formulelor de început parţial hidrolizate cu conţinut proteic sub 1,8 g/100 kcal (0,45 g/100 kJ) iar excesul de proteine creşte riscul de apariţie a obezităţii [3] . Standard În situaţia în care părinţii corect consiliaţi aleg pentru nou-născut o alimentaţie de tip vegetarian, medicul trebuie să prescrie formule de început pe bază de izolate de A Ia III B III C IV III IV C IV B III III C IV B III B soia cu conţinut proteic minim de 2,25 g/100 kcal (0,56 g/100 kJ) şi maxim de 3 g/100 kcal (0,7 g/100 kJ) [3-5,10,39] . Argumentare Proteinele provenite din soia sunt proteine de calitate inferioară, cu biodisponibilitate şi digestibilitate redusă faţă de cele din laptele de vacă [2,3,10,39] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice formulă pe bază de hidrolizate de soia care să nu fie îmbogăţite cu nucleotide dacă, după alegerea informată a părinţilor, această formulă este aleasă pentru alimentaţiei nou-născutului la termen sănătos [10] . Argumentare Nucleotidele există în formulele de început pe bază de hidrolizate de soia în mod natural în cantitate mai mare decât în laptele matern sau în formulele de început pe bază de lapte de vacă [10] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început bazate pe hidrolizate proteice din proteina laptelui de vacă sau de soia cu conţinut minim de carnitină de 1,2 mg/100 kcal [3-5,10,39] . Argumentare Carnitina se găseşte în laptele de mamă în cantitate de 0.9-2 mg/100 kcal iar laptele de vacă este şi mai bogat în carnitină faţă de cel matern [3,10,39] . Argumentare Carnitina are rol în transportul acizilor carboxilici ca substrat al oxidării şi în înlăturarea compuşilor toxici. Capacitatea de sinteză a carnitinei este practic absentă la nou-născut iar biodisponibilitatea carnitinei din formulă e scăzută comparativ cu laptele matern [10,39] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care asigură un aport glucidic minim de 9 g/100 kcal (2,2 g/100 kJ) şi maxim de 14 g/100 kcal (3,4 g/100 kJ) [3-5,10,13,39] (anexa 1 şi 2). Argumentare Carbohidraţii reprezintă o sursă esenţială de energie pentru o dezvoltare armonioasă, fiind suportul proceselor de oxidare celulară [27] . Un aport de minim 9 g/100 kcal este necesar pentru susţinerea proceselor oxidative la nivelul SNC iar un aport de 14 g/100 kcal reprezintă 56% din valoare energetică a formulei [3] . În laptele matern carbohidraţii reprezintă circa 40% din valoarea energetică [10] . Recomandare Se recomandă ca medicul să utilizeze şi să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care conţin numai lactoză [3-5,10,39] . Argumentare Carbohidratul dominant din laptele uman este lactoza, reprezentând 40% din valoarea energetică a acestuia (8,2-10,4 g/100 kcal) [3,7,10,39] . Argumentare Substituirea lactozei cu alţi carbohidraţi mai denşi (de exemplu polimeri de glucoză sau maltoză) determină creşterea indexului glicemic şi, datorită hiperglicemiei postprandiale şi hiperinsulinismului secundar, poate induce reprogramarea metabolică şi creşterea riscului de obezitate [43-45] . Argumentare Lactoza este esenţială pentru desfăşurarea proceselor fiziologice intestinale, are efect prebiotic, creşte absorbţia apei, sodiului, calciului, fierului şi are rol în sinteza unor vitamine [3,7,39] . Atunci când lactoza se găseşte în concentraţie mare (peste 10 g/100 kcal) în formulă (ca în laptele matern), o parte din aceasta nu este hidrolizată şi exercită, la nivelul colonului, efect prebiotic [10] . Opţiuni Medicul poate recomanda pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care conţin, pe lângă lactoză, maltoză sau maltodextrine dar conţinutul minim de lactoză trebuie să fie de 4,5 g/100 kcal (1,1 g/100 kJ) [3-5,10] . Argumentare Nici un alt carbohidrat nu prezintă avantaje metabolice sau nutriţionale în comparaţie cu lactoza. În afară de lactoză, laptele matern mai conţine o cantitate limitată de oligozaharide [10,39] . Argumentare Dizaharidazele intestinale care hidrolizează dizaharidele la monozaharide sunt active încă de la naştere [39] . Standard Medicul trebuie să nu prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care conţin fructoză şi/sau zaharoză (sucroză) [4,5,10] . Argumentare Utilizarea de formule care conţin fructoză şi/sau zaharoză pentru alimentarea nou- născuţilor la termen sănătoşi poate duce la apariţia de efecte adverse severe, mai ales la copiii cu intoleranţă ereditară la fructoză (hipoglicemie, vărsături, malnutriţie, ciroză hepatică, sindrom de moarte subită a sugarului) [3] . Argumentare Laptele matern nu conţine fructoză şi zaharoză [10] . Fructoza şi zaharoza sunt mai dulci decât lactoza, crescând riscul de supraalimentaţie şi obezitate [10,39] . III B III B III III C IV B III IIa III B III III C IV III Opţiune În situaţia în care se aleg pentru alimentarea unui nou-născut la termen sănătos formule de început parţial hidrolizate medicul poate să recomande formule care conţin zaharoză dar într-o cantitate care să nu depăşească 20% din totalul de carbohidraţi sau glucoză dar într-o cantitate care să nu depăşească 2 g/100 kcal (0,5 g/100 kJ) [4,5,10,39] . Argumentare Zaharoza este metabolizată în organism la fructoză şi glucoză. Zaharoza şi glucoza sunt mai dulci decât glucoza şi poate fi mascat astfel gustul amărui al hidrolizatelor proteice [3,10,39] . Argumentare Glucoza se găseşte în cantităţi minime în laptele de mamă. Adaosul de glucoză în formulă duce la creşterea considerabilă a osmolarităţii acesteia (1 g glucoză/100 ml lapte creşte osmolaritatea cu 58 mOsm/kgc) [10] . În timpul încălzirii formulei, glucoza poate reacţiona enzimatic cu proteinele formând produşi Maillard (care scad biodisponibilitatea unor aminoacizi, vitamine şi minerale) [3] . Opţional Medicul poate prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început cu fructo-oligozaharide şi galacto-oligozaharide dar cu un conţinut nu mai mare de 0,8 g/100 ml din care 90% oligogalactozil-lactoză (GOS) şi de 10% oligofructozil- zaharoză (FOS) cu greutate moleculară mare [3-5,10,39] . Argumentare FOS şi GOS pot fi adăugate în formulele de început pentru rolul lor prebiotic dar studiile au demonstrat doar că adăugarea acestor oligozaharide modifică semnificativ flora intestinală. Sunt necesare încă studii pentru demonstrarea efectului benefic al acestor oligozaharide asupra sănătăţii [2,10,39] . Argumentare Laptele matern conţine peste 130 de oligozaharide (8-12 g/l lapte). GOS se găseşte în cantitate minimă (urme) iar FOS nu există în laptele matern. Valoarea calorică utilizabilă a acestor oligozaharide este redusă (1,5 kcal/g). Excesul de FOS şi GOS determină creşterea frecvenţei scaunelor, scăderea consistenţei acestora şi dezechilibre hidroelectrolitice consecutive [10,39] . Opţional Medicul poate prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început cu amidon prefiert sau gelatinizat în mod natural, obligatoriu fără gluten, dar acestea trebuie să nu depăşească 2 g/100 ml şi 30% din totalul carbohidraţilor [3- 5,10,39] . Argumentare Nou-născutul nu are amilază pancreatică [46] , amidonul fiind metabolizat la nivelul intestinului gros la acizi graşi (cu valoare energetică mult redusă comparativ cu glucoza) [2,10,39,47-49] . Argumentare Cantitatea maximă de amidon care poate fi conţinută de o formulă de început este calculată în funcţie de capacitatea de digestie a acestuia de către amilaza salivară şi pentru a evita efectele adverse ale suplimentării excesive: malabsorbţie, diaree fermentativă [10,39] . Recomandare Se recomandă ca medicul să nu prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care conţin următorii carbohidraţi nedigerabili: gumă guar (E412), carageenan (E407), gumă locust (E410), pectine (E440) şi inulină [3,10] . Argumentare Carbohidraţii nedigerabili sunt substanţe dietetice derivate mai ales din plante cu rol în retenţia de apă, minerale şi compuşi organici şi care se constituie în substrat de fermentare bacteriană în colon. Datorită acestor proprietăţi sunt folosiţi ca agenţi tehnologici de stabilizare, texturare şi îngroşare [3,10] . Argumentare Guma guar creşte vîscozitatea conţinutului intestinal (producând colici), carageenan-ul, guma locust şi inulina se absorb prin mucoasa intestinală imatură şi cresc riscul de sensibilizare. Prezenţa acestor carbohidraţi poate determina scăderea biodisponibilităţii unor micronutrienţi [10] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început îmbogăţite cu probiotice cu efect benefic demonstrat şi sigure pentru profilaxia diareilor acute infecţioase. Argumentare Formulele de început îmbogăţite cu probiotice au efect semnificativ de prevenire a diareilor comunitare acute infecţioase, în special rotavirale şi apoase şi reduc semnificativ durata episoadelor diareice [10,39,50-56] . Argumentare Unele probiotice, în special cele din familia Lactobacillus şi Bifidobacterium, au fost testate în studii clinice bine controlate şi randomizate, atât din punct de vedere al B III III B III III C IV IV C IV IV A Ia Ib eficienţei terapeutice cât şi din punct de vedere al siguranţei, stabilindu-se dozele eficiente şi durata optimă de utilizare. Denumirea probioticelor trebuie să corespundă Codului Internaţional de Nomenclatură [10,39,50-57] Argumentare Flora intestinală a nou-născutului şi sugarului alimentat la sân este formată în proporţie de până la 90% din lactobacili şi bifidobacterii, acidul lactic şi acidul acetic produse de acestea reduc pH-ul intestinal şi inhibă aderenţa bacteriilor patogene la mucoasa intestinală [10,39,54,55,57] . Opţiune Medicul poate indica pentru nou-născutul la termen sănătos cu risc crescut pentru atopii formule de început care conţin probiotice sigure şi cu efect antialergic demonstrat pentru prevenirea afecţiunilor alergice şi în scopul modulării răspunsurilor imune [54,55,57-61] . Argumentare Studiile efectuate până în prezent cu formule de început îmbogăţite cu probiotice au demonstrat reducerea incidenţei alergiilor, scăderea fiind semnificativă statistic în ceea ce priveşte incidenţa dermatitei atopice [13,39,54,55,57-61] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început cu conţinutul total de lipide cuprins între 4 g/100 kcal (0,96 g/100 kJ) şi 6 g/100 kcal (1,4 g/100 kJ) [3-5,10,39] (anexa 1 şi 2). Argumentare Un nivel minim de lipide de 4 g/100 kcal şi maxim de 6 g/100 kcal reprezintă 40- 54% din necesarul energetic, fiind similar cu cel care este asigurat prin laptele de mamă [3,10,13,39,62] . Aportul maxim de lipide este delimitat de necesarul minim de proteine, carbohidraţi şi micronutriente [10] . Argumentare Lipidele sunt indispensabile creşterii şi dezvoltării normale, sursă de acizi graşi şi vitamine liposolubile, componente structurale şi funcţionale ale membranelor, cu rol direct în reglarea genică [10,62] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început pentru obţinerea cărora nu s-au folosit ca surse uleiul de seminţe de bumbac sau uleiul de seminţe de susan [4,5] . Argumentare Formulele de lapte care conţin uleiuri obţinute din seminţe de bumbac sau uleiul de seminţe de susan nu asigură un raport optim al acizilor graşi saturaţi şi polinesaturaţi pentru dezvoltarea nou-născutului [3,8] . Uleiul din seminţe de susan şi bumbac sunt agenţi etiologici ai unei dermatite de contact iar uleiul din seminţe de bumbac conţine acizi graşi ciclopentenici care desaturează acizii graşi [10] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început conţinând lipide de origine vegetală [39] . Argumentare Formulele de lapte care conţin uleiuri vegetale (obţinute din porumb, soia, cocos, floarea soarelui) asigură un raport optim între acizii graşi saturaţi şi cei polinesaturaţi, de 1:1, asemănător cu cel din laptele de mamă [3,8] . Laptele de vacă are un conţinut de cca 30% grăsimi neabsorbabile şi un exces de acizi graşi cu lanţ lung şi saturaţi [39] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care conţin acid linoleic în cantitate de minim 300 mg/100 kcal (70 mg/100 kJ) şi maxim de 1200 mg/100 kcal (285 mg/100 kJ), astfel încât să reprezinte minim 8% din totalul acizilor graşi [3-5,39] (anexa 2). Argumentare Acidul linoleic este un precursor de acizilor graşi polinesaturaţi cu lanţ lung (LCPUFA) şi eicosanoizilor; concentraţia de acid linoleic din laptele de mamă este variabilă în funcţie de alimentaţia acesteia însă asigură minim 8% din totalul de acizi graşi [10,46,62] . În cantitate mai mare de 1200 mg/100 kcal, acidul linoleic poate avea efecte nedorite asupra metabolismului lipoproteinelor, imunităţii, balanţei eicosanoizilor şi stresului oxidativ [3] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care conţin minim 50 mg/100 kcal (12 mg/100 kJ) acid a-linolenic şi care asigură un raport acid linoleic:acid a-linolenic de minim 5:1 şi maxim 15:1 [3-5,8,39] . Argumentare Acidul a-linolenic este un precursor al acidului docosahexaenoic, reprezentând în laptele de mamă 0,5-1% din totalul acizilor graşi. Un aport scăzut poate induce întârzierea dezvoltării funcţiei vizuale şi scăderea nivelului acidului docosahexaenoic cerebral, cu consecinţe asupra dezvoltării SNC şi retinei [3,8,10,62] . Ib A Ia B III III B III C IV B III B III Un aport crescut de acid a-linolenic poate determina peroxidarea lipidelor şi afectează stabilitatea formulei [3] . Argumentare Un raport cuprins între 5:1 şi 15:1 dintre acidul linoleic şi acidul a-linolenic asigură balanţa LCPUFA şi a eicosanoizilor şi limitează indirect aportul maxim de acid a- linolenic la 240 mg/100 kcal [3] . Opţional Medicul poate să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care conţin fosfolipide însă fără a depăşi 300 mg/100 kcal (2 g/l) [3-5,39] . Argumentare Fosfolipidele au rol cheie în transmiterea semnalelor la nivel celular, structura şi funcţia membranelor celulare, solubilizarea componentelor lipofile din lapte şi lumenul intestinal [3,39] . În laptele de mamă fosfolipidele se găsesc în concentraţie de sub 1%. Fosfolipidele pot fi folosite ca agenţi de emulsifiere sau ca sursă de LCPUFA dar aportul maxim de fosfolipide trebuie limitat pentru a menţine un raport optim între fosfolipide şi trigliceride şi pentru a evita excesul de LCPUFA în formulă [10] . Opţiune Medicul poate să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care conţin LCPUFA dar concentraţia acestora trebuie să nu depăşească: - 1% din totalul de grăsimi pentru LCPUFA-3 - 2% din totalul de grăsimi pentru LCPUFA-6 - 1% din totalul de grăsimi pentru acidul arahidonic şi, în plus: - conţinutul de acid eicosapentaenoic trebuie să nu depăşească pe cel de acid docosahexaenoic - conţinutul de acid docosahexaenoic trebuie să nu depăşească pe cel de LCPUFA- 6 [4,5] . Argumentare Unii dintre LCPUFA sunt competitori metabolici cu efecte diferenţiale asupra metabolismului eicosanoidelor, fiziologiei membranelor şi funcţiei imune [62,64,65] . LCPUFA reprezintă 0,2-1% din grăsimile laptelui matern [10] . Argumentare Nu au fost evidenţiate efecte adverse ale suplimentării cu LCPUFA dar nici efecte benefice semnificative asupra dezvoltării neurologice [62-70] . Suplimentarea cu LCPUFA poate ameliora însă funcţia vizuală [66,68] . Argumentare Nu există încă date suficiente pentru stabilirea unui minim necesar de LCPUFA [39] şi nici studii de siguranţă pentru concentraţii ale LCPUFA mai mari decât cea din laptele matern [10] . Standard Medicul trebuie să nu prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început cu conţinut de trigliceride cu lanţ mediu [3,8,10] . Argumentare În laptele matern trigliceridele cu lanţ mediu se găsesc în procent de 8-12%. Sunt încă necesare studii pentru identificarea toleranţei formulelor ce conţin trigliceride cu lanţ mediu, evaluarea prognosticului neurologic şi de dezvoltare şi a incidenţei enterocolitei ulceronecrotice după administrarea acestor formule [1,62,71] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care să conţină acid miristic şi acid lauric într-o proporţie de maxim 20% din totalul de grăsimi - împreună sau separat - [3-5] . Argumentare Cantităţile mai mari de acid miristic şi/sau lauric cresc concentraţia de colesterol şi lipoproteine, cu potenţial aterogenic [3] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care să conţină acid erucic într-o concentraţie de maxim 1% din totalul de grăsimi şi izomeri trans ai acizilor graşi nu mai mult de 3% din totalul grăsimilor [3-5] . Argumentare Acidul erucic nu are efect nutriţional benefic iar un aport crescut poate determina alterări ale miocardului. Efectele nutriţionale benefice ale izomerilor trans ai acizilor graşi nu sunt cunoscute iar experimental s-a constatat că în concentraţii mai mari pot afecta creşterea [3,39] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început cu conţinut de inozitol de minim 4 mg/100 kcal (1 mg/100 kJ) şi maxim 40 mg/100 kcal (10 mg/100 kJ) [3-5,39] . Argumentare Concentraţia recomandată pentru inozitol este similară cu cea din laptele matern (22-48 mg/100 kcal) iar concentraţia serică crescută a inozitolului în sângele nou- născutului sugerează un rol important în dezvoltarea precoce [3,10,39] . III B III A III Ia Ia B III C IV C IV B III Argumentare Inozitolul (mioinozitol la nivelul ţesuturilor umane) are rol în transmiterea semnalelor celulare, este factor esenţial pentru creştere, cu posibil rol în sinteza de surfactant şi dezvoltarea pulmonară şi de prevenire a retinopatiei prematurităţii şi enterocolitei ulceronecrotice [10] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care să conţină vitamine liposolubile (A, D, E, K) în concentraţii asemănătoare cu cele din laptele de mamă [3,10,39] (anexa 1 şi 2). Argumentare Vitaminele liposolubile sunt esenţiale pentru menţinerea şi funcţionarea corespunzătoare a tuturor ţesuturilor, concentraţiile prea mari sau prea mici trebuie evitate [3,8,25,39] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care conţin 60-180  g-RE/100 kcal retinol [3-5,10,39] . Argumentare Valoarea biologică a substanţelor cu activitate de vitamina A se exprimă în echivalenţi de retinol (RE). 1 RE este egal cu 1  g transretinoli. 1  g-RE reprezintă 3,33 UI vitamina A [3,10] . Vitamina A conţinută în laptele uman are o biodisponibilitate mai mare decât vitamina A din formulă [3,65] . Argumentare Vitamina A modulează creşterea şi diferenţierea celulelor epiteliale şi osoase, formarea cromatoforilor receptorilor retinieni, este necesară sintezei de testosteron, pentru menţinerea integrităţii sistemului imun, modulează expresia genică şi reglează sinteza unor enzime şi proteine [10,39] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care conţin vitamina D3 (sub formă de colecalciferol) între 1-2,5  g/100 kcal [3-5] . Argumentare Vitamina D reprezintă un grup de substanţe cu rol esenţial în metabolismul fosfo- calcic şi activitate antirahitică [3,10,39,65] . 10  g colecalciferol reprezintă 400 UI vitamina D [3-5] . Nu există date privind corespondenţa cu Vitamina D2 [3] . Argumentare Laptele matern conţine 4-110 U/l (0,015-0,4  g/100 kcal) vitamina D, concentraţia fiind de aproximativ 10 ori mai mare vara şi nu acoperă necesarul pentru asigurarea creşterii şi mineralizării osoase astfel că, în absenţa suplimentării, există riscul apariţiei rahitismului [10,39] . Aportul maxim tolerabil de vitamina D până la vârsta de 2 ani este de 25  g/zi [10,39] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care conţin 0,5-5 mg a-tocoferol/100 kcal dar cu menţinerea raportului 0,5 mg a-tocoferol/1g LCPUFA exprimaţi în acid linoleic corectat pentru legături duble [3- 5,10,39] . Argumentare Vitamina E reprezintă un grup de substanţe naturale şi sintetice cu activitate biologică de a-tocoferol, antioxidante tisulare esenţiale pentru protejarea lipidelor nesaturate de la nivelul membranelor biologice [10,39] . Laptele matern conţine 0,5 - 1,6 mg a-tocoferol/1 g LCPUFA [10,39] . Argumentare Necesarul de vitamina E creşte odată cu creşterea conţinutului de LCPUFA astfel încât este esenţială menţinerea unui echilibru între aportul zilnic vitamina E şi cel de LCPUFA [3,10,39,65] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care conţin vitamina K între 4 şi 25  g/100 kcal [3-5,10,39] . Argumentare Un aport de peste 4  g/100 kcal previne deficitul de vitamina K având efect antihemoragic [3,10,39,65,72] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care conţin vitamine hidrosolubile în concentraţii adecvate nevoilor de creştere ale organismului [3,10,39] (anexa 1 şi 2). Argumentare Nivelul minim care trebuie inclus în formulă derivă din necesarul zilnic pentru a asigura o dezvoltare şi creştere armonioasă. Nu se cunoaşte nivelul maxim la care nou născutul este supus efectelor adverse, pentru majoritatea vitaminelor hidrosolubile fiind stabilit un maxim de 2-5 ori mai mare decât aportul minim necesar [3,10,39] . III B III B III III B III III B III III B III B III Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de B început care conţin 60-300  g/100 kcal vitamina B1 [3-5,17] . Argumentare Vitamina B1 (tiamina) are rol în metabolismul carbohidraţilor, decarboxilarea cetoacizilor, piruvatului şi aminoacizilor ramificaţi, precum şi rol posibil în conducerea nervoasă [10] . Necesarul zilnic de vitamină B1 este de 200-300  g/zi [3,10,17,39,65] . Laptele de mamă conţine 3 - 35  g/100 kcal [10,39] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care conţin 80 - 400  g/100 kcal vitamina B2 [3-5,10] . Argumentare Vitamina B2 (riboflavina) este implicată în multiple reacţii biochimice, face parte din compoziţia unor enzime, cu rol în degradarea lipidelor, sinteza de steroizi şi glicerol, menţinerea integrităţii membranelor, mucoaselor, pielii, ochilor şi SNC, metabolismului fierului [10,39] . Necesarul zilnic de vitamină B2 este de 300-400  g/zi [3,10,17,39,65] iar conţinutul de riboflavină al laptelui matern variază între 41 şi 90  g/100 kcal [39] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care conţin 300-1500  g/100 kcal vitamina B3 (necesarul se aplică la niacina preformată) [3-5,10,17] . Argumentare Vitamina B3 (niacina) este esenţială pentru transportul electronilor şi reacţiile de respiraţie celulară [10,39] . Aportul zilnic de niacină asigurat prin laptele de mamă este de 164-343  g/100 kcal [3,10,17,65] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care conţin 400-2000  g/100 kcal vitamina B5 [3-5,10,17,39] . Argumentare Vitamina B5 (acidul pantotenic) este componentă biologică a coenzimei A fiind esenţială pentru transportul componentelor intracelulare din ţesuturi, metabolismul celular şi sinteza de metaboliţi esenţiali [10,39] . Necesarul zilnic de vitamină B5 (acid pantotenic) este de 200-400  g/zi [3,17,39,65] . Laptele matern conţine 2-2,5 mg/l vitamina B5 [10] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care conţin 35-175  g/100 kcal vitamina B6 [3-5,10,17,39] . Argumentare Vitamina B6 (piridoxina) are rol de coenzimă în transformarea metabolică a aminoacizilor, lipidelor, acizilor nucleici şi glicogenului [10,39] . Aportul zilnic de vitamină B6 asigurat prin laptele de mamă este marginal, de 10-45  g/100 kcal şi creşte pe parcursul lactaţiei [3-5,10,17,39,65] . Argumentare Necesarul zilnic de piridoxină este de 50  g/100 kcal la nou-născutul alimentat la sân şi de 104  g/100 kcal la cel alimentat cu formulă. Piridoxina este implicată în metabolismul proteic, de aceea aportul proteic crescut (din formulă) determină creşterea necesarului de piridoxină [39] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care conţin 0,1-0,5  g/100 kcal vitamina B12 [3-5,10,17,39] . Argumentare Vitamina B12 (cobalamina) este implicată în sinteza ADN-ului, aminoacizilor, metioninei şi colinei [10] . Aportul zilnic mediu de vitamină B12 asigurat prin laptele de mamă este de 0,16 – 0,64 µg/L (0,02 – 0,09 µg/100 kcal) [3-5,10,17,65] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care conţin 10-50  g/100 kcal acid folic [3-5,10] . Argumentare Folatul (forma sintetică a acidului folic) este necesar pentru sinteza de purină şi pirimidină [10] . Necesarul zilnic de acid folic este de 50-65  g/zi [3-5,10,17,39,65] . Laptele matern conţine 3,8-20,9  g/100 kcal acid folic [10,39] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început cu un conţinut de vitamina C de 10-30 mg/100 kcal [3-5,10,17,39] . Argumentare Vitamina C (acidul ascorbic) este un puternic agent reducător implicat în sinteza de colagen, carnitină, cu rol în creşterea absorbţiei fierului [10] . Aportul zilnic de vitamina C asigurat prin laptele de mamă este de 4,5-15 mg/100 kcal, necesarul zilnic fiind de 20-30 mg/zi [3-5,10,17,65] . Nivele mai mari de 30 mg/100 kcal pot induce un deficit de cupru [3] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care conţin 1,5-7,5  g/100 kcal biotină [3-5,10,17,39] . III B III B III B III B III III B III B III B III B Argumentare Biotina are rol de coenzimă pentru câteva carboxilaze, transportor pentru bicarbonatul activ, este implicată în metabolismul carbohidraţilor, lipidelor şi proteinelor şi este, probabil, implicată şi în reglarea expresiei genice [10] . Aportul zilnic de biotină asigurat prin laptele matern este de 0,75-1,3  g/100 kcal [3- 5,10,17,39,65] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care conţin minerale şi oligoelemente în concentraţii adecvate pentru a asigura nevoile de creştere ale organismului (anexa 1 şi 2) [3-5,10,17] . Argumentare Asigurarea necesarului de minerale şi oligoelemente permite o dezvoltare şi creştere armonioasă [3-5,10,17,65] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început cu un conţinut de fier de 0,3-1,3 mg/100 kcal [3-5,10] . Argumentare Fierul este un element esenţial al tuturor organismelor vii, rolul său esenţial este de a transporta oxigenul la ţesuturi prin intermediul hemoglobinei [10] . Fierul din laptele de mamă (cca. 0,3 mg/l) se absoarbe în proporţie de 20-50%. Concentraţia de fier din formulă trebuie să asigure o absorbţie minimă de 15-20% [3-5,10,17,65,73] . Argumentare Excesul de fier (peste 1,3 mg/100 kcal) poate avea efecte prooxidative, interacţionează cu metabolismul zincului, scade absorbţia cuprului şi altor minerale (efect de competiţie) şi poate interfera cu creşterea [3,10,39] . Standard În situaţia în care se aleg pentru alimentarea unui nou-născut la termen sănătos formule de început bazate pe proteine din soia medicul trebuie să prescrie formule care să conţină 0,45-2 mg/100 kcal fier [3-5] . III B III B III III C Argumentare Acidul fitic din soia inhibă absorbţia fierului [2,3,74,75] . IV Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care au un conţinut de calciu de 50-140 mg/100 kcal [3-5] . Argumentare La naştere 99% din calciul din organism se află în matricea structurală a oaselor şi doar 1% este liber având rol de al doilea mesager, modulare a transmiterii semnalelor hormonale, reglarea funcţiilor enzimelor implicate în coagularea sangvină, conducerea nervoasă, contracţia musculară şi reproducere [10,39] . Argumentare Calciul din dietă are o absorbţie de 30-50%, condiţionată de concentraţia de lactoză şi fitaţi. Laptele matern conţine 29-40 mg/100 kcal calciu, concentraţia de calciu scăzând în timpul lactaţiei [10,39] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care au un conţinut de fosfor de 25-90 mg/100 kcal [3-5,10,39] . Argumentare Fosforul este parte integrantă a matricei osoase, are rol de tampon metabolic în homeostazie, rol central în structura componentelor celulare, metabolismul intermediar al fosfolipidelor, fosfoproteinelor, acizilor nucleici şi ATP-ului. De asemenea, fosforul este important în comunicarea intercelulară şi activarea complexului de vitamine B [2,10,39] . Argumentare Conţinutul de fosfor în laptele matern este de 16-24 mg/100 kcal şi scade pe parcursul lactaţiei [10,39] . Fosforul în exces determină scăderea concentraţiei calciului [2] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care asigură un raport calciu - fosfor cuprins între 1:1 şi 2:1 [2,3,10,39] . Argumentare În laptele matern raportul cantitativ dintre calciu şi fosfor este de 2:1, acest raport fiind optim pentru absorbţia de calciu. În cazul formulelor raportul calciu:fosfor de 1:1 - 2:1 optimizează absorbţia de calciu [3,10,39] . Standard În situaţia în care se aleg pentru alimentarea unui nou-născut la termen sănătos formule de început bazate pe proteine din soia medicul trebuie să recomande formule care conţin 30-100 mg fosfor [3-5,10,39] . Argumentare Biodisponibilitatea fosforului din formulele pe bază de soia este de doar 70% faţă de 80% în cazul formulelor pe bază de proteine din lapte de vacă, hidrolizate sau nu [3,10,39] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care conţin 5-15 mg/100 kcal magneziu [3-5] . B III III B III III B III B III B Argumentare Magneziul este parte integrantă a osului mineral, al doilea cation intracelular, cu rol III în metabolismul intermediar, cofactor pentru numeroase enzime, modulator al unor importante procese fiziologice (transmiterea nervoasă, contracţia musculară şi fiziologia oaselor şi dinţilor) [3,10,39] . Argumentare Aportul de magneziu asigurat prin laptele de mamă este de 4,8-5,5 mg/100 kcal [3] . Absorbţia gastrointestinală a magneziului este crescută în prezenţa lactozei [10] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care conţin 20-60 mg/100 kcal sodiu, 60-160 mg/100 kcal potasiu, 50-160 mg/100 kcal clor [3-5,10] . Argumentare Sodiul este principalul cation extracelular, determinând volumul lichidian extracelular. Potasiul este principalul cation intracelular având următoarele roluri: participă la stabilirea osmolarităţii intracelulare şi a volumuluin lichidului intracelular, transmiterea transmembranară de nutrienţi, propagarea potenţialului de acţiune la nivelul nervilor şi muşchilor. Clorul este principalul anion intracelular, determină activitatea osmotică (împreună cu sodiul) şi este esenţial pentru sistemele de transport transmembranar [10,39] . Argumentare Aportul zilnic de sodiu, potasiu şi clor asigurat de formulă ajută la menţinerea homeostaziei şi similar cu cel asigurat de laptele de mamă [65] . Necesarul zilnic de sodiu, potasiu şi clor se bazează pe pierderile inevitabile renale şi extrarenale şi pe nevoile tisulare. Este important ca la prepararea formulei să se ţină cont de conţinutul de minerale al apei folosite [10,39] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început care conţin 1-100  g/100 kcal mangan [4,5,10,39] . Argumentare Manganul este implicat în formarea osului, metabolismul aminoacizilor, colesterolului şi carbohidraţilor şi face parte din compoziţia multor enzime. Laptele matern conţine aproximativ 3,5  g/l [10,39] . Aportul excesiv de mangan are efect neurotoxic la sugari datorită capacităţii limitate de excreţie a manganului la această vârstă [3,10,39,76] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început cu un conţinut maxim de fluor de 100  g/100 kcal [4,5,10,39] . Argumentare Fluorul ameliorează rezistenţa dinţilor la carii şi are rol posibil în mineralizarea oaselor. Laptele matern conţine 0,007-0,011 mg/l fluor. Aportul crescut de fluor induce riscul de apariţie a fluorozei dentare şi scheletale [3,10,39] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început cu conţinut de iod de 10-50  g/100 kcal [3-5] . Argumentare Iodul este un component esenţial al hormonilor tiroidieni. Necesarul zilnic de iod este de 35-130  g/zi [3,39] . Conţinutul de iod al laptelui matern este cuprins între 10 şi peste 300  g/l în Europa şi variază în funcţie de aportul de iod al mamei. Excesul de iod poate inhiba sinteza de hormoni tiroidieni [39] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început cu conţinut de seleniu de 1-9  g/100 kcal [3-5,10] . Argumentare Seleniul este necesar pentru activitatea glutationperoxidazei (profilaxia leziunilor oxidative ale structurilor intracelulare) şi, în plus, face parte din structura a circa 15 selenoproteine esenţiale în metabolismul hormonilor tiroidieni [10,39] . Conţinutul în seleniu al laptelui de mamă variază între 0,8-3,3  g/100 kcal (15-17 µg/l), scade pe parcursul lactaţiei [10,39] iar necesarul zilnic este de 5-30  g/zi [3] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început cu conţinut de cupru de 35-100  g/100 kcal [4,5,10,39] . Argumentare Cuprul este esenţial pentru sistemele enzimatice şi non-enzimatice ale metabolismul celular [10,39] . Aportul mediu de cupru prin laptele de mamă este de 33  g/100 kcal. Nu există diferenţă de biodisponibilitate a cuprului din formulă faţă de cel din laptele de mamă. Aportul excesiv de cupru poate avea efecte prooxidative [3,39] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie pentru nou-născutul la termen sănătos formule de început cu conţinut de zinc de 0,5-1,5 mg/100 kcal [3-5,10,39] . III B III III B III B III B IV B III B III B Argumentare Zincul este constituent a peste 200 metaloenzime, având rol cheie în sinteza de III material genetic şi reglarea expresiei genice, diviziunea celulară, integritatea epitelială, maturizarea sexuală, imunitatea celulară, fiind esenţial pentru creştere şi dezvoltare [10,39] . Argumentare Necesarul zilnic de zinc este de 1-5 mg/zi. Aportul de zinc prin laptele matern variază între 0,5 şi 4,7 mg/l, scăzând pe parcursul lactaţiei [10,39] . Deoarece excesul de zinc poate interfera cu absorbţia şi metabolismul altor micronutrienţi este necesară limitarea aportului la un nivel maxim de 1,5 mg/100 kcal [5] . 6.2. Conduită preventivă Standard Medicul trebuie să indice alimentaţia cu formule la nou-născutul la termen sănătos în situaţiile în care este contraindicată sau nu este posibilă alimentaţia naturală (inclusiv refuz matern). Standard Medicul trebuie să prescrie formulă de lapte individualizat, în funcţie de vârsta de gestaţie, vârsta cronologică, antecedentele heredofamiliale şi particularităţile morfofuncţionale şi fiziologice ale fiecărui copil în parte. Standard Medicul şi asistenta trebuie să consilieze mama care nu doreşte să alăpteze privind avantajele alimentaţiei naturale şi avantajele şi dezavantajele alimentaţiei cu formulă. Standard Medicul trebuie să informeze părinţii că alimentaţia exclusivă la sân până la vârsta de 6 luni este cea mai eficientă metodă de profilaxie a alergiilor. Argumentare Studiile existente arată că alăptarea exclusivă până la 6 luni reprezintă cea mai eficientă strategie de prevenire a alergiilor [15,77] . Standard Medicul trebuie să informeze mama despre faptul că formulele parţial hidrolizate pot fi administrate ca formulă de început în alimentaţia nou-născutului la termen sănătos cu risc de alergie [10,15,16] . Argumentare Formulele care au la bază hidrolizate proteice conţin fragmente proteice foarte mici, cu greutate moleculară între 5000 şi 10.000 daltoni, cu un potenţial alergizant redus, fiind sigure din punct de vedere nutriţional [8,15,16,78-80] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice la nou-născuţii cu risc crescut pentru a dezvolta alergie şi la care nu se poate asigura alimentaţia naturală, formulă de început parţial hidrolizată pentru prevenirea alergiilor [12,15,16,78-80] . III E E E E Ib A Ia A Argumentare Formulele parţial hidrolizate s-au dovedit eficiente în prevenirea alergiilor [15,16,78-80] . Ia Standard Medicul trebuie să informeze părinţii că formulele extensiv hidrolizate şi cele pe bază de aminoacizi nu se administrează la nou-născuţii la termen sănătoşi, acestea fiind destinate nou-născuţilor cu alergie sau intoleranţă la proteinele laptelui de vacă [15,78] . Argumentare Formulele extensiv hidrolizate şi cele pe bază de aminoacizi şi-au dovedit eficienţa în alimentaţia nou-născutului la termen cu alergie sau intoleranţă la proteinele laptelui de vacă [15,78] . Recomandare Se recomandă ca medicul să nu utilizeze şi să nu prescrie pentru nou-născutul matur sănătos formule de început bazate pe proteine din soia [10,74,75] . Argumentare Proteinele provenite din soia sunt proteine de calitate inferioară, cu biodisponibilitate şi digestibilitate redusă faţă de cele din laptele de vacă [2,3,10,39] . Optiune Medicul poate să utilizeze şi să prescrie pentru nou-născutul matur sănătos formule de început bazate pe proteina din soia în cazul în care părinţii doresc să adopte o dietă vegetariană dar numai după ce aceştia au fost corect consiliaţi privind dezavantajele acestui tip de formulă [74,75] . Argumentare Proteinele provenite din soia sunt proteine de calitate inferioară, cu biodisponibilitate şi digestibilitate redusă faţă de cele din laptele de vacă [2,3,10,39] . Argumentare Formulele bazate pe proteine din soia au un conţinut crescut de aluminiu şi izoflavone care influenţează activitatea estrogenică şi fitaţi care inhibă absorbţia cuprului şi zincului [12,74,75]. Standard Medicul trebuie să nu indice pentru alimentaţia nou-născutului la termen sănătos laptele de vacă, integral sau diluat. B Ib B III B III III B Argumentare Laptele de vacă are o compoziţie net diferită de cea a laptelui matern (hiperproteic, hipoglucidic, hiperlipidic şi cu mari diferenţe în conţinutul de minerale, vitamine şi alte componente esenţiale pentru dezvoltarea nou născutului), digestibilitate redusă, alimentaţia cu laptele de vacă în primul an de viaţă crescând riscul de alergie, rahitism, obezitate, anemie feriprivă şi alte carenţe nutriţionale [10,39,65] . Standard Medicul trebuie să nu indice pentru alimentaţia nou-născutului la termen sănătos lapte de capră, oaie, cabaline, etc [10] . Argumentare Laptele de capră, oaie, cabaline au, la fel ca şi laptele de vacă, un conţinut proteic mai mare decât laptele matern, nu dispun de aminoacizii esenţiali pentru specia umană, abundă în glutamat, glutamină, leucină şi prolină, au capacitate alergenică crescută, biodisponibilitate redusă a multor minerale (de exemplu, zinc) şi nu au fost testate din punct de vedere al digestibilităţii [10] . 6.3. Monitorizare 6.3.1. Monitorizare Standard Medicul şi asistenta trebuie să monitorizeze dezvoltarea nou-născutului la termen sănătos alimentat cu formulă utilizând curbele de creştere ale copiilor alimentaţi cu formulă (anexa 5) . Argumentare Ritmul de creştere în greutate a copiilor alimentaţi cu formulă diferă de cel al nou- născuţilor alimentaţi natural [81,82] . 6.3.2 Modalităţi de preparare Standard Medicul şi asistenta trebuie să informeze părinţii despre modalitatea corectă de preparare a formulelor, recomandată de producător. Standard Medicul şi asistenta trebuie să informeze părinţii despre regulile de igienă şi de prevenire a infecţiilor obligatoriu de respectat la prepararea formulelor [2,8,11,83] . Argumentare Condiţiile inadecvate de stocare, preparare şi manipulare reprezintă un risc considerabil pentru sănătatea copilului [2,8,83] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să informeze părinţii că pentru prepararea formulei tip pulbere, apa necesită fierbere cel puţin 1-2 minute apoi răcire până la temperatura indicată de producător înainte de amestecare cu laptele pulbere [2,8,11,83] . Argumentare Prepararea formulei prin adăugare de apă la temperatura de fierbere duce la denaturarea proteinelor [83] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să informeze părinţii despre regulile de păstrare şi depozitare a formulelor pentru evitarea deteriorării şi contaminării. Standard Medicul şi asistenta trebuie să informeze părinţii despre faptul că tetinele şi biberoanele trebuie sterilizate înainte de fiecare alimentaţie [2,8,11,83] . Argumentare Enterobacter Sakazakii poate contamina şi instrumentele utilizate în prepararea laptelui şi sticlele în care se păstrează laptele preparat [2,8,11,83] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să informeze părinţii despre faptul că formula trebuie administrată imediat după reconstituire, proaspătă [2,11] . Argumentare Laptele este un excelent mediu pentru multiplicarea bacteriilor cu potenţial patogen dacă este menţinut la temperatura camerei [2,83] . Formulele aflate sub forma de praf nu sunt sterile existând riscul de infecţie cu coliformi sau alte bacterii, mai ales cu Enterobacter Sakazakii [2,11,83] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să informeze părinţii că sunt contraindicate păstrarea formulei la căldură, în termostat, termos şi încălzirea la cuptorul cu microunde [2,11] . Argumentare Folosirea diverselor surselor de încălzire poate duce la modificări de compoziţie şi creşte riscul de accidente tip arsură [2,11] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să informeze părinţii despre tehnica corectă de alimentare cu formulă folosind biberonul [11] . III B III B III E B III B IIb E B III B III B III E 6.4. Aspecte administrative Standard Medicul trebuie să informeze părinţii asupra opţiunilor de alimentare a nou- E născutului la termen sănătos şi să respecte opţiunea acestora. Standard Recomandările de alimentare cu formulă la nou-născutul la termen sănătos trebuie E făcute de către medicul neonatolog, individualizat pentru fiecare caz în parte. Standard Unităţile sanitare care îngrijesc nou-născuţi trebuie să nu permită producătorilor şi E distribuitorilor de formule de început să furnizeze materiale, produse gratuite sau cu preţ redus, eşantioane sau alte cadouri de promovare direct gravidelor, mamelor sau familiilor acestora [4] . Standard La nivelul unităţilor sanitare care îngrijesc nou-născuţi, donaţiile de materiale sau E echipamente cu scop educativ sau informativ trebuie efectuate de producătorii sau distribuitorii de formule doar la cererea şi cu aprobarea scrisă a autorităţilor competente sau în cadrul orientărilor date de autoritatea compententă în acest scop [4] . Standard Unităţile sanitare care îngrijesc nou-născuţi nu trebuie să primească donaţii şi/sau să E cumpere la preţ redus stocuri de formule de început (nici pentru utilizare în unitate, nici pentru distribuţie în afara acesteia) cu excepţia celor destinate nou-născuţilor care trebuie alimentaţi cu formule de început şi doar pentru perioadele prescrise pentru aceştia [4] . Recomandare Se recomandă ca unităţile sanitare care îngrijesc nou-născuţi să depună eforturi E pentru a respecta Codul Internaţional de Marketing al Substituenţilor de lapte matern [4,6] . Recomandare Se recomandă ca fiecare unitate medicală în care se prescrie alimentarea cu E formulă la nou-născutul la termen sănătos să redacteze protocoale proprii pe baza prezentului ghid. Recomandare Unităţile sanitare care îngrijesc nou-născuţi trebuie să asigure condiţii optime pentru E asigurarea alimentaţiei cu formule (aprovizionare, stocare, preparare şi administrare). 6.5. Bibliografie 1. Silvia Stoicescu: Alăptarea nou născutului sănătos. Bucureşti 2008: 11-66 2. Turk D: Formula feeding, in Koletzko B: Nutrition in Practice. Basel Karger 2008; 90-97 3. Koletzko B, Baker S, Cleghorn G, Neto UF, Gopalan S, Hernell O et al: Global Standard for the Composition of Infant Formula: Recomandations of an ESPGHAN Coordinated International Expert Group. J Pediatr Gastroenterol Nutr 2005; 41(5): 584 4. Monitorul Oficial al României, Acte ale Organelor de Specialitate ale Administraţiei Publice Centrale: Ordin pentru modificarea şi completarea Normelor privind alimentele cu destinaţie nutriţională specială, aprobate prin Ordinul ministrului familiei şi al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 387/251/2002. 175(XIX), nr. 783/19.11.2007: 11-20 5. The Commission of the European Communities: Commission Directive 2006/141/EC of 22 December 2006 on infant formulae and follow-up formulae and amending Directive 199/21/EC (text with EEA relevance). Official Journal of the European Union 2006; L401: 1-31 6. WHO, Nutrition Unit: International Code of Marketing of Breast-Milk Substitutes, WHO Geneva, Switzerland 1981; 7. World Health Organiyation: Infant and young child feeding Model Chapter for textbooks for medical students and allied health professionals. WHO Library Cataloguing-in-Publication Data. WHO Press, WHO, Geneva, 2009. http://whqlibdoc.who.int/publications /2009/9789241597494_eng.pdf 8. Panga G, Zaharie G: Puericultura. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca 2009; 90-144 9. Canadian Paediatric Society (CPS): Criteria for labelling infant formulas as "hypoallergenic". CMAJ 1994; 150(6): 883-884 10. Scientific Committee on Food, European Commission, Health and Consumer Protection: Report of the Scientific Committee on Food on the Revision of Essential Requirements of Infant Formulae and Follow-on Formulae. Brussels – Belgium 2003; http://europa.eu.int/comm/food/fs/sc/scf/index_en.html 11. American Academy of Pediatrics, Committee on Nutrition: Pediatric Nutrition Handbook. 5 th Ed Elk Grove Village, IL, AAP 2004; 134-156 12. ESPGHAN Committee on Nutrition: Complementary feeding. J Pediatr Gastroenterol Nutr 2008; 46: 99-110 13. Xiao-Ming B: Nutritional management of newborn infants: Practical guidlines. World J Gastroenterol 2008; 14(40): 6133-6139 14. von Berg A, Filipiak-Pittroff B, Kramer U, Link E, Bollrath C, Brockow I et al: GINI plus Study Group: Preventive effect of hydrolysed infant formulas persists until age 6: long-term results from the German Infant Nutritional intervention Study GINI. J Allergy Clin Immunol 2008; 121(6): 1442-1447 15. Osborn DA, Sinn J: Formulas containing hydrolysed protein for prevention of allergy and food intolerance in infants. Cochrane Database Syst Rev 2006; (4):CD003664. 16. Szajewska H, Horvath A:. Meta-analysis of the evidence for a partially hydrolyzed 100% whey formula for the prevention of allergic diseases. Curr Med Res and Opinion 2010; 26(2): 423-437 17. Thureen PJ, Hay WWJr: Neonatal Nutrition and Metabolism. Edited by Hay WW; 2 nd ed, University of Colorado, Cambridge University Press, 2007; 267-436 18. Stettler N, Zemel B, Kumanyika S, Stallings V: Infant weight gain and childhood overweight status in a multicenter, cohort study. Pediatrics 2002; 109: 194-199 19. Duggan C, Watkins JB, Walker AW: Nutrition in Pediatrics: Basic Science, Clinical Applications, 3rd Ed BC Decker Inc 2008; 341-355 20. Newport MJ, Henschel MJ: Growth, digestion, and protein metabolism in neonatal pigs given diets containing whey as the predominant or only source of milk protein. J Pediatr Gastroenterol Nutr 1985; 4(4): 639-644 21. Meyer R: Infant feed first year. 1: Feeding practices in the first six months of life. J Fam Health Care. 2009; 19(1): 13-16 22. Lien EL: Infant formulas with increased concentrations of a-lactalbumin. Am J Clin Nutr 2003; 77(suppl): 1555S– 1558S 23. Mallee L, Steijns J: Whey protein concentrates from acidic whey: benefits for use in infant formulas. AgroFOOD Industry Hi-Tech, Focus on Infant Nutrition 2007, 18(2): XXIV-XXV 24. Bernstorf Schoder J, Petersen SH: What is the optimum protein level in infant formulas? AgroFOOD Industry Hi- Tech, Infant Nutrition 2009; 20(4): 22-25 25. Zaharie GC: Puericultură. Ed Medicală Universitară „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca 2003; 34-46 26. Lonnerdal B: Nutritional and physiologic significance of human milk proteins. Am J Clin Nutr 2003; 77: 1537S- 1543S 27. Fomon SJ: Requirements and Recommended Dietary Intakes of Protein during Infancy. Pediatr Res 1991; 30: 391-395 28. Koletzko B, von Kries R, Closa Monasterolo R, Escribano Subías J, Scaglioni S, Giovannini M et al: Can infant feeding choices modulate later obesity risk? Am J Clin Nutr 2009; 89: 1502S-1508S 29. Koletzko B, von Kries R, Closa R, Escribano J, Scaglioni S, Giovannini M: Lower protein in infant formula is associated with lower weight up to age 2 year: a randomized clinical trial. Am J Clin Nutr 2009; 89: 1836-1845 30. Koletzko B, von Kries R, Monasterolo RC, Subias JE, Scaglioni S, Giovannini M: Infant Feeding and Later Obesity Risk in Advances in Berthold Koletzko, Tamás Decsi, Dées Molnár and Anne de la Hunty: Experimental Medicine and Biology. Early Nutrition Programming and Health Outcomes in Later Life Obesity and Beyond. Springer Netherlands. 2009, 15-29 31. Singhal A: Does Breastfeeding Protect from Growth Acceleration and Later Obesity? In Agostoni C, Brunser O: Issues in Complementary Feeding. Nestlé Nutr Workshop Ser Pediatr Program, Nestec Ltd, Karger AG Basel 2007; 60: 15-29 32. Axelsson I: Effects of high protein intakes in Protein and Energy Requirements in Rigo J, Ziegler EE: Infancy and Childhood, 58 th Nestle Nutrition Workshop, Pediatric Program, Karger AG 2006; 121-131 33. Ozanne S, Lewis R, Jennings BJ, Hales CN: Early programming of weight gain in mice prevents the induction of obesity by a highly palatable diet. Clinical Science 2004; 106: 141–145 34. Koletzko B: Long-Term Consequences of Early Feeding on Later Obesity Risk. In Rigo J, Ziegler EE: Protein and Energy Requirements in Infancy and Childhood. Nestlé Nutr Workshop Ser Pediatr Program, Nestec Ltd, Karger AG Basel 2006; 58: 1-18 35. Pencharz P, Ball R: Aminoacid needs for early growth and development. J Nutr 2004;134: 1566S-1568S 36. Shoveller A, Brunton J, Pencharz P, Ball R: The methionine requirement is lower in the parenterally fed neonatal piglet than in the enterally fed. J Nutr 2003; 133: 1390-1397 37. Carver JD: Advances in nutritional modifications of infant formulas. Am J Clin Nutr 2003; 77: 1550S-1554S 38. Agget PJ, Agostini C, Goulet O, Hernell O, Koletyko B, Lafeber HL et al: The nutritional and safety assessment of breast milk substitutes and other dietary products for infants: a commentary by the ESPGHAN Committee on Nutrition. J Pediatr Gastroenterol Nutr 2001; 32: 256-258 39. Thompkinson DK, Kharb S: Aspects of Infant Food Formulation. Comprehensive Reviews In Food Science And Food Safety 2007; 6: 79-102 40. Zeisel SH: The fetal origins of memory. The role of dietary choline in optimal brain development. J Pediatr 2006; 149 (5): S131-S136 41. Van den Berg A, van Elburg RM, Westerbeek EA, Twisk JW, Fetter WP: Glutamine-enriched enteral nutrition in very low birth weight infants and effects on feeding tolerance and infectious morbidity: a randomized controlled trial. Am J Clin Nutr 2005; 81: 1397-1404 42. Agostoni C, Carratu B, Boniglia C, Riva E, Sanzini E: Free Amino Acid Content in Standard Infant Formulas. Comparison with Human Milk. J of the Am College of Nutrition 2000; 19(4): 434–438 43. Owen CG, Martin RM, Whincup PH, Smith GD, Cook DG: Effect of Infant Feeding on the Risk of Obesity Across the Life Course: A Quantitative Review of Published Evidence. Pediatrics 2005; 115: 1367-1377 44. Neu J, Hauser N, Douglas-Escobar M: Postnatal nutrition and adult health programming. Semin in Fetal & Neonatal Med 2007; 12: 78-86 45. Yeung MY: Postnatal growth, neurodevelopment and altered adiposity after preterm birth - from a clinical nutrition perspective. Acta Paediatr 2006; 95(8): 909-917 46. Neu J: Gastrointestinal Maturation and Feeding. Semin Perinatol 2006; 30: 77-80 47. Food and Nutrition Board, Institute of Medicine: Dietary Reference Intaes for Enegy, Carboydrate, Fiber, Fat, Fatty Acids, Cholesterol, Protein and Amino Acids (Macronutrients). Washington DC, National Academy Press 2005; www.nap.edu 48. Delzenne NM, Cani PD, Delmée E Neyrinck AM: Non-digestible oligosaccharides in Henry CJK: Novel food ingredients for weight control, Woodhead Publishing Limited, Abington Hall, Abington, 2007; 153-168 49. Hamaker BR, Zhang G, Venkatachalam M: Modified carbohydrates with lower glycemic index in Henry CJK: Novel food ingredients for weight control, Woodhead Publishing Limited, Abington Hall, Abington, 2007; 198-213 50. Szajewska H, Setty M, Mrukowicz J, Guandalini S: Probiotics in Gastrointestinal Diseases in Children: Hard and Not-So-Hard Evidence of Efficacy. J of Pediatr Gastroenterol and Nutrition 2006; 42: 454-475 51. McFarland LV, Elmer GW, McFarland M: Meta-analysis of probiotics for the prevention and treatment of acute pediatric diarrhea. International J of Probiotics and Prebiotics 2006; 1(1): 63-76 52. Johnston BC, Supina AL, Vohra S: Probiotics for pediatric antibiotic-associated diarrhea: a meta-analysis of randomized placebo-controlled trials. CMAJ 2006; 175(4): 377-383 53. Johnston BC, Supina AL, Ospina M, Vohra S: Probiotics for the prevention of pediatric antibiotic-associated diarrhea. Cochrane Database of Systematic Reviews 2007, Issue 2. Art. No.: CD004827. DOI: 10.1002/14651858. CD004827.pub2. 54. ESPGHAN Committee on Nutrition, Agostoni C, Axelsson I, Braegger C, Goulet O, Koletyko B, Michaelsen KF et al: Probiotic bacteria in dietetic products for infants: a commentary by the ESPGHAN Committee on Nutrition, J of Pediatr Gastroenterol and Nutrition 2004; 38: 365-374 55. NASPGHAN Nutrition Report Committee, Michail S, Sylvester F, Fuchs G, Issenman R: Clinical efficacy of probiotics: review of the evidence with focus on children, J of Pediatr Gastroenterol and Nutrition 2006; 43: 550- 557 56. Chouraqui JP, Grathwohl D, Labaune JM, Hascoet JM, de Montgolfier I, Leclaire M et al: Assessment of the safety, tolerance, and protective effect against diarrhea of infant formulas containing mixtures of probiotics or probiotics and prebiotics in a randomized controlled trial. Am J Clin Nutr 2008; 87: 1365-1373 57. FAO/WHO: Joint FAO/WHO Expert Consultation on Evaluation of Health and Nutritional Properties of Probiotics in Food including Powder Milk with Live Lactic Acid Bacteria. Cordoba, Argentina 2001; http://www.who.int /foodsafety/publications/fs_management/en/probiotics.pdf 58. Viljanen M, Savilahti E, Haahtela T, Juntunen-Backman K, Korpela R, Poussa T et al: Probiotics in the treatment of atopic eczema/dermatitis syndrome in infants: a double-blind placebo-controlled trial. Allergy 2005; 60: 494- 500 59. Lee J, Seto D, Bielory L: Meta-analysis of clinical trials of probiotics for prevention and treatment of pediatric atopic dermatitis. J Allergy Clin Immunol 2008; 121: 116-21 60. Kim JY, Kwon JH, Ahn SH, Lee SI, Han YS, Choi YO et al: Effect of probiotic mix (Bifidobacterium bifidum, Bifidobacterium lactis, Lactobacillus acidophilus) in the primary prevention of eczema: a double-blind, randomized, placebo-controlled trial. Pediatr Allergy Immunol 2009. 2009 John Wiley & Sons A/S 61. Osborn DA, Sinn JK: The Cochrane Library and dietary prevention of allergic disease and food hypersensitivity in children: an umbrella review. Evid-Based Child Health 2007; 2: 541-552 62. Koletzko B, Rodriguez-Palmero M, Demmelmair H et al: Physiological aspects of human milk lipids. Early Human Dev 2001; 65: S3-S18 63. Clandinin MT, Van Aerde JE, Merkel KL, Harris CL, Springer MA, Hansen JW et al: Growth and development of preterm infant formulas containing docosahexaenoic acid and arachidonic acid. J Pediatr 2005; 146: 461-468 64. Sardesai WM: Introduction to Clinical Nutrition. 2 nd Ed Marcel Dekker Inc, New York Basel 2003; 280: 431-432 65. Jensen RG: Handbook of milk composition. New York, NY, Academic Press 1997; 66. SanGiovanni JP, Parra-Cabrera S, Colditz GA, Berkey CS, Dwyer JT: Meta-analysis of Dietary Essential Fatty Acids and Long-Chain Polyunsaturated Fatty Acids as They Relate to Visual Resolution Acuity in Healthy Preterm Infants. Pediatrics 2000; 105(6): 1292-1298 67. Beyerlein A, Hadders-Algra M, Kennedy K, Fewtrell M, Singhal A, Rosenfeld E et al: Infant Formula Supplementation With Long-chain Polyunsaturated Fatty Acids Has No Effect on Bayley Developmental Scores at 18 Months of Age-IPD Meta-Analysis of 4 Large Clinical Trials. J of Pediatric Gastroenterology and Nutrition (epub ahead): doi: 10.1097/MPG.0b013e3181acae7d 68. Uauy R, Hoffman DR, Mena P, Llanos A, Birch EE: Term infant studies of DHA and ARA supplementation on neurodevelopment: results of randomized controlled trials, J Pediatr 2003; 143 (4 suppl): 17-25 69. Simmer K, Patole S, Rao SC: Longchain polyunsaturated fatty acid supplementation in infants born at term. Cochrane Database of Systematic Reviews 2008, Issue 1. Art. No.: CD000376. DOI: 10.1002/14651858.CD000376.pub2. 70. Rosenfeld E, Beyerlein A, Hadders-Algra M, Kennedy K, Singhal A, Fewtrell M et al: IPD meta-analysis shows no effect of LC-PUFA supplementation on infant growth at 18 months. Acta Pædiatrica 2009; 98: 91-97 71. Nehra V, Genen LH, Brumberg HL: High versus low medium chain triglyceride content of formula for promoting short-term growth of preterm infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2002, Issue 3. Art. No.: CD002777. DOI: 10.1002/14651858.CD002777 72. Suzuki S, Iwata G, Sutor A: Vitamin K deficiency during the perinatal and infantile period. Semin Thromb Hemost 2001; 27: 93-98 73. Aggett PJ, Agostoni C, Axelsson I, BressonJ-L, Goulet O, Hernell O et al: Iron Metabolism and Requirements in Early Childhood: Do We Know Enough?: A Commentary by the ESPGHAN Committee on Nutrition. J of Pediatr Gastroenterol and Nutrition 2002; 34(4): 337-345 74. Bhatia J, Greer F, Americam Academy of Pediatrics, Committee on Nutrition: Use of Soy Protein-Based Formulas in Infant Feeding. Peditrics 2008; 121(5): 1062-1067 75. ESPGHAN Committeee on Nutrition, Agostoni C et al: Soy protein infant formulaeand follow - on formulae: a commentary by ESPGHAN Committee on Nutrition. J of Pediatr Gastroenterol and Nutrition 2006; 42: 352-361 76. Tran T, Chowanadisai W, Crinella F et al : Effect of high dietary manganese intake of neonatal rats on tissue mineral accumulation, striatal dopamine levels and neurodevelopmental status. Neurotoxicology 2002; 23: 635- 343 77. Koletzko B, Hernell O, Michaelsen KF: Short and Long Term Effects of Breast Feeding on Child Health. Adv in Experimental Med Biol 2000; 248: 261-270 78. Host A, Koletzko B, Dreborg S, Muraro A, Wahn U, Aggett P et al: Dietary products used in infants for treatment and prevention of food allergy. Joint Statement of the European Society for Paediatric Allergology and Clinical Immunology (ESPACI) Committee on Hypoallergenic Formulas and the European Society for Paediatric Gastroenterology, Hepatology and Nutrition (ESPGHAN) Committee on Nutrition. Arch Dis Child 1999; 81(1): 80- 84 79. Koletzko S: Allergy prevention through early nutrition. In Koletzko B: Pediatric Nutrition in Practice, Basel, Karger 2008; 108-109 80. Lifschitz C: Is There a Consensus in Food Allergy Management? J of Pediatr Gastroenterol and Nutrition 2008; 47: S58-S59 81. ESPGHAN Committee on Nutrition, Agostoni et al: Breast-feeding: a commentary by the ESPGHAN Committee on Nutrition. J of Pediatr Gastroenterol and Nutrition 2009; 49: 112-125 82. World Health Organization Multicentre Growth Reference Study Group. WHO Child Standards: Lenght/height-for- age, weight-for-age, weight-for-lenght, weight-for-height and body mass index-for age: methods and development. Geneva: World Health Organization 2006, http: www.who.int/childgrowth/standards /technical_report/en/ 83. ESPGHAN Committee on Nutrition Preparation and Handling of Powdered Infant Formula: A Commentary by the ESPGHAN Committee on Nutrition. J Pediatr Gastroenterol Nutr 2004; 39(4): 320-322 84. Ziegler E: The CDC and Euro Growth Charts. In Koletzko B et al: Pediatric Nutrition in Practice. Basel, Karger 2008; 271-284 85. Aggett PJ, Agostoni C, Axelsson I, Edwards CA, Goulet O, Hernell O et al: Nondigestible Carbohydrates in the Diets of Infants and Young Children: A Commentary by the ESPGHAN Committee on Nutrition. J Pediatr Gastroenterol Nutrition 2003; 36(3): 329-337 86. Aggett PJ, Agostoni C, Goulet O, Hernell O, Koletzko B, Lafeber HL et al: Antireflux or Antiregurgitation Milk Products for Infants and Young Children: A Commentary by the ESPGHAN Committee on Nutrition. J Pediatr Gastroenterol Nutr 2002; 34(5): 496-498 87. Aggett PJ, Agostini C, Goulet O, Hernell O, Koletzko B, Lafeber HL et al: The Nutritional and Safety Assessment of Breast Milk Substitutes and Other Dietary Products for Infants: A Commentary by the ESPGHAN Committee on Nutrition. J Pediatric Gastroenterol Nutrition 2001; 32(3): 256-258 88. Agostoni C, Domello M: Infant Formulae: From ESPGAN Recommendations Towards ESPGHAN-coordinated Global Standards. J Pediatr Gastroenterol Nutrition 2005; 41: 580-583 89. Al-Holz MA, Lin M, Abu-Gousch MM, Al-Quadiri HM; Rasco BA: Thermal resistance, survival and inactivation of Enterobacter Sakazakii (Cronobacter spp.) in powdered and reconstituted infant formula. Journal of Food Safety 2009; 29: 287–301 90. von Berg A, Koletzko S, Filipiak-Pittroff B, Laubereau B, Grubl A, Wichmann H-E et al, The German Infant Nutritional Intervention Study Group: Certain hydrolyzed formulas reduce the incidence of atopic dermatitis but not that of asthma: Three-year results of the German Infant Nutritional Intervention Study. J Allergy Clin Immunol 2007; 119: 718-725 91. Berseth CL, Hazels Mitmesser S, Ziegler EE, Marunycz JD, Vanderhoof J: Tolerance of a standard intact protein formula versus a partially hydrolyzed formula in healthy, term infants. Nutrition J 2009; 8: 27 doi:10.1186/1475- 2891-8-27 92. Bindslev-Jensen C: Changing definition of allergy. In: Allergic diseases and the environment, Nestle Nutrition Workshop Series, Pediatric Program Volume 2003; 53: 6-7 93. Bocquet A, Bresson JL, Briend A, Chouraqui JP, Darmaun D, Dupont C et al : Alimentation du nourisson et de l’enfant en bas age. Realisation pratique, Archive de Pediatrie 2003; 10: 76-81 94. Bode L: Human milk oligosaccharides: prebiotics and beyond. Nutrition Reviews 2009; 67(Suppl. 2): S183–S191 95. Boehm G, Stahl B, Jelinek J, Knol J, Miniello V, Moro GE: Prebiotic carbohydrates in human milk and formulas. Acta Pædiatrica 2005; 94(Suppl 449): 18-21 96. Borchers AT, Selmi C, Mezers FJ, Keen KL, Gershwin ME: Probiotics and immunity. J Gastroenterol 2009; 44: 26-46 97. Boyle R, Robins-Browne RM, Tang MLK: Probiotic use in clinical practice: what are the risks? Am J Clin Nutr 2006; 83: 1256–1264 98. Burdette H, Zemel B, Stallings AV: Use of technical measurements in nutritional assessment. In Koletzko B et al: ”Pediatric Nutrition in Practice”. Karger AG Basel 2008; 17-20 99. Burrin DG, Stoll B: Key nutrients and growth factors for the neonatal gastrointestinal tract. Clin Perinatol 2002; 29(1): 65-88 100. Butte N: Energy requirements of infants, children and adolescents. In Koletzko B et al: Pediatric Nutrition in Practice. Karger AG Basel 2008; 31-36 101. Carroll AE, Garrison MM, Christakis DA: systematic review of nonpharmacological and nonsurgical therapies for gastroesophageal reflux in infants. Arch Pediatr Adolesc Med 2002; 156: 109-113 102. Caron P: Carence iodee: epidemiologie, consequences, prophylaxie au cours de la grossesse et l’allaitment. J du Pediatrie et de la Puericulture 2007; 20: 9-13 103. Codex Alimentarius: Codex Standard 72 on Infant Formula, 1987; 1-7, http: www.codexalimentarius.net /download/standards/288/cxs_072e.pdf 104. Collado MC, Isolauri E, Salminen P: Specific probiotic strains and their combinations counteract adhesion of Enterobacter sakazakii to intestinal mucus. FEMS Microbiol Lett 2008; 285: 58-64 105. Crittenden RG, Bennett LE: Cow’s milk allergy: a complex disorder. J Am College of Nutrition 2005; 24(6): 582S- 591S 106. Cucerea M, Simon M: Nou născutul normal: evaluare, nutriţie, îngrijire. University Press Tg. Mureş 2009; 190-217 107.D’Auria E, Agostoni C, Giovannini M, Riva E, Zetterstrom R, Fortin R et al: Proteomic evaluation of milk from different mammalian species as a substitute for breast milk. Acta Pædiatrica, 2005; 94: 1708-1713 108. Donovan SM: Role of human milk components in gastrointestinal development: current knowledge and future needs. J Pediatr 2006; 149: 849-861 109. Drago SR, Binaghi MJ, Valencia ME: Effect of Gastric Digestion pH on Iron, Zinc, and Calcium Dialyzability from Preterm and Term Starting Infant Formulas. J of Food Science 2005; 70(2): S107-S112 110. Enke U, Seyfarth L, Schleussner E, Markert UR: Early nutrition and allergy. Hum Ontogenet 2008; 2(2): 61-69 111.ESPGHAN: A Position Paper of the European Society of Pediatric Gastroenterology, Hepatology and Nutrition: Comment on the Vitamin E Content in Infant Formulas, Follow-On Formulas, and Formulas for Low Birth Weight Infants. J Pediatr Gastroenterol Nutrition 1998; 26(3): 351-352 112. Fanaro S, Boehm G, Garssen J, Knol J, Mosca F, Stahl B, Vigi V: Galacto-oligosaccharides and long-chain fructo-oligosaccharides as prebiotics in infant formulas: A review. Acta Pædiatrica 2005; 94 (Suppl 449): 22-26 113. Fujita H, Okada T, Inami I, Makimoto M, Hosono S, Minato M et al: Low-density lipoprotein profile changes during the neonatal period. J Perinatol 2008; 28: 335-340 114. Furrie E: Probiotics and allergy. Proceedings of the Nutrition Society 2005, 64: 465-469 115. Geraghty S, Pinney S, Sethuraman G, Roy-Chaudhury A, Kalkwarf H: Breast milk feeding rates of mothers of multiples compared to mothers of singletons. Ambulatory Pediatrics 2004; 4(3): 226-231 116. Gordon CM, Feldman HA, Sinclair L, LeBoff WA, Kleinman PK, Perez-Rosello J et al: Prevalence of vitamin D deficiency among healthy infants and toddlers. Arch Pediatr Adolesc Med 2008; 162(6): 505-512 117. Greer FR, Sicherer SH, Burks WA, The Committeee on Nutrition and Section on Allergy and Immunology: Effects of early nutritional interventions on the development of atopic disease in infants and children: the role of maternal dietary restriction, breastfeeding, timing of introduction of complementary foods and hydrolyzed formulas. Pediatrics 2008; 121(1): 183-190 118. Guarino A, Guandalini A: The Composition of Infant Formula: A Worldwide Approach. J Pediatr Gastroenterol Nutrition 2005; 41: 578–579 119. Guerra-Hernandez E, Leon C, Corzo N, Garcia-Vilanova B, Romera JM: Chemical changes in powdered infant formulas during storage; International Journal of Dairy Technology 2002; 55(4): 171-174 120. Heird WC: Taurine in neonatal nutrition – revisited. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2004; 89: F473-F474 121. de la Hunty A: The EU Childhood Obesity Project. British Nutrition Foundation Nutrition Bulletin 2009; 34: 403– 406 122. Jefferson WN, Padilla-Banks E, Newbold RR: Disruption of the developing female reproductive system by phytoestrogens: Genistein as an example. Mol Nutr Food Res 2007; 51: 832-844 123. Kim J, Peterson KE: Association of infant child care with infant feeding practices and weight gain among US infants. Arch Pediatr Adolesc Med 2008; 162(7): 627-633 124. Koletzko B: Nutrient intake values: concepts and applications. In Koletzko B et al: Pediatric Nutrition in Practice. Karger AG Basel 2008; 27-30 125. Koletzko B: Early nutrition and long-term health. In Koletzko B et al: Pediatric Nutrition in Practice. Karger AG Basel 2008; 27-30 126. Lentze MJ: Gastrointestinal development, nutrient digestion and absorbtion. In Koletzko B et al: Pediatric Nutrition in Practice. Karger AG Basel 2008; 76-79 127. Manglano P, Lagarda MJ, Silvestre MD, Vidal C, Clemente G, Farré R: Stability of the lipid fraction of milk-based infant formulas during storage. Eur J Lipid Sci Technol 2005; 107: 815-823 128. Michalski M-C, Calzada C, Makino A, Michaud S, Guichardant M: Oxidation products of polyunsaturated fatty acids in infant formulas compared to human milk – A preliminary study. Mol Nutr Food Res 2008; 52: 1478-1485 129. Moro GE, Stahl B, Fanaro S, Jelinek J, Boehm G, Coppa GV: Dietary prebiotic oligosaccharides are detectable in the faeces of formula-fed infants. Acta Pædiatrica 2005; 94(Suppl 449): 27-30 130. Moro GE, Arslanoglu S: Reproducing the bifidogenic effect of human milk in formula-fed infants: Why and how? Acta Pædiatrica 2005; 94(Suppl 449): 14-17 131. Morrow AL, Ruiz-Palacios GM, Altaye M, Jiang X, Guerrero L, Meinzen-Derr JK et al: Human milk oligosaccharides are associated with protection against diarrhea in breast-fed infants. J Pediatr 2004; 145: 297- 303 132. Mortensen A, Kulling SE, Schwartz H, Rowland I, Ruefer CE, Rimbach G et al: Analytical and compositional aspects of isoflavones in food and their biological effects. Mol Nutr Food Res 2009; 53: S266-S309 133. Niers L, Stasse-Wolthuis M, Rombouts FM, Rijkers GT: Nutritional Support for the Infant’s Immune System. Nutrition Reviews 2007; 65(8): 347-360 134. Ouwehand AC: Antiallergic Effects of Probiotics. J Nutr 2007; 137: 794S-797S 135. Parimi PS, Kalhan SC: Glutamine supplementation in the newborn infant. Semin in Fetal and Neonatal Med 2007; 12: 19-25 136. Parracho H, McCartney AL, Gibson GR: Probiotics and prebiotics in infant nutrition. Proceedings of the Nutrition Society 2007; 66: 405-411 137. Pencharz P, Elango R: Protein. In Koletzko B et al: Pediatric Nutrition in practice. Karger AG Basel 2008; 37-41 138.Pereira-da-Silva L, Pitta-Gros Dias M, Virella D, Serelha M: Osmolality of elemental and semi-elemental formulas supplemented with nonprotein energy supplements. J Hum Nutr Diet 2008; 21: 584-590 139. Perez-Conesa D, Lopez G, Ros G: Fermentation Capabilities of Bifidobacteria Using Nondigestible Oligosaccharides, and Their Viability as Probiotics in Commercial Powder Infant Formula. J of Food Science 2005; 70(6): M279-M285 140. Przyrembel H: Food safety. In Koletzko B et al: Pediatric Nutrition in Practice. Karger AG Basel 2008; 71-75 141.Raes M, Scholtens PAMJ, Alliet P, Hensen K, Jongen H, Boehm G et al: Exploration of basal immune parameters in healthy infants receiving an infant milk formula supplemented with prebiotics. Pediatr Allergy Immunol 2009; DOI: 10.1111/j.1399-3038.2009.00957 142. Raiha NCR, Fazzolari-Nesci A, Cajozzo C, Puccio G, Monestier A, Moro G et al: Whey predominant, whey modified infant formula with protein/energy ratio of 1,8g/100kcal: adequate and safe for term infants form birth to four months. J Pediatr Gastroenterol and Nutrition 2002; 35: 275-281 143. Rao R, Georgieff MK: Iron in fetal and neonatal nutrition. Semin in Fetal & Neonatal Med 2007; 12: 54-63 144.Rautava S: Potential uses of probiotics in the neonate. Semin in Fetal & Neonatal Med 2007; 12: 45-53 145.Rinne MM, Gueimonde M, Kalliomaki M, Hoppu U, Salminen SJ, Isolauri E: Similar bifidogenic effects of prebiotic-supplemented partially hydrolyzed infant formula and breastfeeding on infant gut microbiota. FEMS Immunology and Medical Microbiology 2005; 43: 59-65 146. Salvia G, De Vizia B, Manguso F et al: Effect of intragastric volume and osmolality on mechanisms of gastroesophageal reflux in children with gastroesophageal reflux disease. Am J Gastroenterol 2001; 96: 1725- 1732 147. Schlemmer U, Frrlich W, Prieto RM, Grases F: Phytate in foods and significance for humans: Food sources, intake, processing, bioavailability, protective role and analysis. Mol Nutr Food Res 2009; 53: S330-S375 148. Sidnell A, Greenstreet E: Infant nutrition – protein and its influence on growth rate. British Nutrition Foundation Nutrition Bulletin 2009; 34: 395-400 149. Solomons N: Vitamins and trace elements. In Koletzko B et al: Pediatric Nutrition in Practice. Karger AG Basel 2008; 57-61 150. Solomons N: Iron deficiency and other nutrient deficiencies. In Koletzko B et al: Pediatric Nutrition in Practice. Karger AG Basel 2008; 137-141 151. The Canadian Nutrient File, Health Canada. Available at: http://www.hc-sc.gc.ca/food-aliment/ns- sc/nrrn/surveillance/cnf-fcen/e.index.html; accesat noiembrie 2009 152. Toschke A, Grote V, Koletzko B, von Kries R: Is weight gain during the first two years suitable to identify children at high risk for overweight at school entry? Arch Pediatr Adolesc Med 2004; 158: 449-452 153. Uauy R: Nutrition in early life: present gaps in knowledge in designing optimal diets for the first two years of life. Annales Nestle 2002; vol. 60/1; 154. Uauy R, Araya M: Novel oligosaccharides in human milk: understanding mechanisms may lead to better prevention of enteric and other infections. J Pediatr 2004; 145: 283-285 155. Vendt N, Grunberg H, Tuure T, Malminiemi O, Wuolijoki E, Tillmann V et al: Growth during the first 6 months of life in infants using formula enriched with Lactobacillus rhamnosus GG: double-blind, randomized trial. J Hum Nutr Dietet 2006; 19: 51-58 156. Wagner LC, Greer FR, American Academy of Pediatrics, Section on Breastfeeding and Committee on Nutrition: Prevention of rickets and vitamin D deficiency in infants, children and adolescents. Pediatrics 2008; 122: 1141- 1152 157. Weizman Z, Asli G, Alsheikh A: Effect of a Probiotic Infant Formula on Infections in Child Care Centers: Comparison of Two Probiotic Agents. Pediatrics 2005; 115: 5-9 158. Weston S, Halbert A, Richmond P, Prescott SL: Effects of probiotics on atopic dermatitis: a randomised controlled trial. Arch Dis Child 2005; 90: 892-897 159. Wharton BA, Morely R, Isaacs EB, Cole TJ, Lucas A: Low plasma taurine and later neurodevelopment. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2004; 89: F497-F498 160. WHO/UNICEF: Indicators for assessing infant and young child feeding practices Part 1. Definitions Conclusions of a consensus meeting held 6–8 November 2007 in Washington, DC, USA. WHO Library Cataloguing-in- Publication Data. WHO Press, World Health Organization, Geneva, 2008; http://whqlibdoc.who.int/publications/2008/9789241596664_eng.pdf; accesat noiembrie 2009 161. World Health Organization: Planning Guide for national implementation of the Global Strategy for Infant and Young Child Feeding. WHO Press, World Health Organization, Geneva, 2007. http://whqlibdoc.who.int/publications/2007/9789241595193_eng.pdf; accesat noiembrie 2009 162. Yau K, Huang C, Chen W et al: Effect of nucleotides on diarrhea and immune responses in haelthy term infants in Taiwan. J Pediatr Gastro Nutr 2003; 36: 37-43 163. Yu W: Scientific rationale and benefits of nucleotide supplementation of infant formula. J Paediatr Child Health 2002; 38: 543-549 164. Zipitis CS, Markides GA, Swann IL: Vitamin D deficiency: prevention or treatment? Arch Dis Child 2006; 91: 1011-1014; 6.6. Anexe Anexa 1. Compoziţia laptelui de mamă matur Anexa 2. Compoziţia recomandată a formulelor de început pentru alimentaţia nou-născutului la termen sănătos Anexa 3. Aminoacizi esenţiali şi condiţionat-esenţiali din laptele matern Anexa 4. Tipul şi concentraţia de nucleotide care pot fi adăugate în formulele de început destinate nou-născutului la termen sănătos Anexa 5. Curbele de creştere ale copilului alimentat cu formule 6.6.1. Anexa 1. Compoziţia laptelui de mamă matur Lapte de mamă matur Valoare energetică 65 - 67 kcal/100 ml Proteine 0,85 g/100 ml; 1,27 g/100 kcal 1 Lipide 3,8 - 4,2 g/100 ml 2 Carbohidrati 6,9 - 7,2 g/100 ml Lactoză 55 - 70 g/l; 8,2 - 10,4 g/100 kcal Sodiu 15 mg/100 ml; 0,87 ± 0,45 mEq/100 kcal Potasiu 55 mg/100 ml; 1,65 ± 0,27 mEq/100 kcal Clor 33 mg/100 ml; 1,68 ± 0,69 mEq/100 kcal Vitamina A 150 - 1100 µg/l; 22 - 160 µg/100 kcal Vitamina D 4 - 110 UI/l; 0,015 - 0,4 µg/100 kcal Vitamina E 2 - 5 mg/l (0,5 - 1,6 mg a-TE/g PUFA) Vitamina K 0,6 - 10  g/l Vitamina C 30 – 100 mg/L; 4,5 - 15 mg/100 kcal Vitamina B1 (tiamina) 30 - 35  g/100 kcal Vitamina B2 (riboflavina) 60 - 90 µg/100 kcal Vitamina B3 (niacina) 1100 - 2300 µg/L; 164 - 343 µg/100 kcal Vitamina B5 (acid pantotenic) 2 - 2,5 mg/l; 269 - 552 µg/100 kcal Vitamina B6 (piridoxina) 70 - 310 µg/l; 10,4 - 46,3 µg/100 kcal Vitamina B12 (cobalamina) 0,16 - 0,64 µg/l; 0,02 - 0,09 µg/100 kcal Acid folic 24 – 141 µg/l; 3,8 - 20,9 µg/100 kcal Biotina 5 - 9 µg/l; 0,75 - 1,3 µg/100 kcal Calciu 194 - 268 mg/l; 29 - 40 mg/100 kcal Fosfor 107 - 164 mg/l; 16 - 24 mg/100 kcal Raport calciu : fosfor 2:1 Fier 0,02 - 0,04 mg/100 ml Magneziu 31,4 - 35,7 mg/l; 4,8 - 5,5 mg/100 kcal Cupru 220 µg/l; 33 µg/100 kcal Zinc 0,5 - 4,7 mg/l Mangan 3,5 µg/l Fluor 0,007 - 0,011 mg/l Iod 10 - 20 µg/l - peste 300 µg/l 3 Seleniu 15 – 17 µg/l 1 valorile reprezintă conţinutul minim de proteine în laptele matern matur; 2 conţinutul de lipide din laptele matern este extrem de variabil în funcţie de dieta mamei; 3 valorile reprezintă variaţia conţinutului de iod în laptele matern în Europa (după Koletzko B et al: Global Standard for the Composition of Infant Formula: Recomandations of an ESPGHAN Coordinated International Expert Group [3] ; Scientific Committee on Food, European Commission, Health and Consumer Protection: Report of the Scientific Committee on Food on the Revision of Essential Requirements of Infant Formulae and Follow-on Formulae [10] ; Thompkinson DK, Kharb S. Aspects of Infant Food Formulation [39] ). 6.6.2. Anexa 2. Compoziţia recomandată a formulelor de început pentru alimentaţia nou-născutului la termen sănătos Recomandarea pentru compoziţia formulei de început (şi tipul recomandării) Formulă pe bază de proteină din laptele de vacă Formulă pe bază de hidrolizate de proteină din laptele de vacă Formulă pe bază de hidrolizate de proteină din soia Valoare energetică (S 1 ) 250 - 295 kJ/100 ml 60 – 70 kcal/100 ml - - Osmolaritate (S) maxim 450 mOsm/l - - Proteine (S) 0,45 - 0,7g/100 kJ 1,8 – 3 g/100 kcal idem 0,56 - 0,7g/100 kJ 2,25– 3 g/100 kcal Raport zer:cazeină (S) minim 60:40 - nu este cazul Aminoacizi esenţiali şi condiţionat esenţiali (S) în cantităţi egale cu cele din proteina de referinţă (din laptele matern) idem Idem Raport metionină:cistină (S) maxim 2 4 idem Idem Raport fenilalanină:tirozină (S) maxim 2 5 idem idem L-carnitină (S) - 0,3 mg/100 kJ 1,2 mg/100 kcal 0,3 mg/100 kJ 1,2 mg/100 kcal Taurina (R 2 /O 3 ) maxim 2,9 mg/100 kJ 5 maxim 12 mg/100 kcal 5,25 mg - 12 mg/100 kcal 6 - Colina (S) 1,7 – 12 mg/100 kJ 7- 50 mg/100 kcal - - Nucleotide (O/R) maxim 5 mg/100kcal maxim 1,2 mg/100 kJ 8 - nu se recomandă 9 Aminoacizi (O) nespecificat, dar numai în scopul ameliorării valorii nutritive a proteinelor şi doar în cantităţile necesare acestui scop idem Idem Carbohidrati (S) 2,2 - 3,4 g/100 kJ 9 – 14 g/100 kcal - - Lactoză (S) minim 1,1 g/100 kJ minim 4,5 g/100 kcal - - Maltoză, maltodextrine (O) astfel încât să se asigure conţinutul minim de lactoză (1,1 g/100 kJ sau 4,5 g/100 kcal) - - Fructoză (S) absentă absentă absentă Zaharoză (S/O) absentă maxim 20% din totalul de carbohidraţi 10 absentă Glucoză (S/O) absentă maxim 2 g/100 kcal maxim 0,5 g/100 kJ 11 absentă Amidon prefiert sau gelatinizat fără gluten (O) maxim 2 g/100 ml maxim 30% din totalul de carbohidraţi - - Fructo-oligozaharide şi galacto- oligozaharide (O) maxim 0,8 g/100 ml din care 90% GOS 12 şi 10% FOS 13 - - Lipide (S) 1,05 - 1,4 g/100 kJ 4,4 – 6 g/100 kcal - - Acid linoleic (S) 70 – 285 mg/100 kJ 300- 1200 mg/100 kcal - - Acid a-linolenic (S) minim 12 mg/100 kJ minim 50 mg/100 kcal - - Raport acid linoleic:acid a- linolenic (S) 5:1 – 15:1 - - Acid miristic şi acid lauric (S) maxim 20% din totalul de grăsimi - împreună sau separat - - Inozitol (S) 1 -10 mg/100 kJ 4- 40 mg/100 kcal - - Acid erucic (S) maxim 1% din totalul de grăsimi - - Izomeri trans ai acizilor graşi (S) maxim 3% din totalul grăsimilor - - Fosfolipide (O) maxim 300 mg/100 kcal - - Acizi graşi polinesaturaţi cu lanţ lung (LCPUFA) (O) - conţinutul de acid eicosapentaenoic nu trebuie să depăşească pe cel de DHA 15 - - Vitamina A (S) 14 – 43 µg-RE 16 /100 kJ 60 – 180 µg-RE/100 kcal - - Vitamina D (S) 0,25 - 0,65 µg 17 /100 kJ 1 - 2,5 µg/100 kcal - - Vitamina E (S) 0,5 - 1,2 mg a-TE 18 /g acizi graşi polinesaturaţi 19 , dar în nici un caz mai puţin de 0,1 mg/100 kJ disponibili 0,5 – 5 mg a-TE/g acizi graşi polinesaturaţi 19 dar în nici un caz mai puţin de 0,5 mg/100 kcal disponibile - - Vitamina K (S) 1 – 6 µg/100 kJ 4 – 25 µg/100 kcal - - Vitamina C (S) 2,5 - 7,5 mg/100 kJ 10 – 30 mg/100 kcal - - Vitamina B1 (tiamina) (S) 14 – 72  g/100 kJ - - - maxim 1% din totalul de grăsimi pentru LCPUFA-3 - maxim 2% din totalul de grăsimi pentru LCPUFA-6 - maxim 1% din totalul de grăsimi pentru AA 14 - conţinutul de DHA nu trebuie să depăşească pe cel de LCPUFA-6 60 – 300  g/100 kcal Vitamina B2 (riboflavina) (S) 19 – 95  g/100 kJ 80 – 400  g/100 kcal - - Vitamina B3 (niacina) (S) 72 – 375  g/100 k 300 – 1500  g/100 kcal - - Vitamina B5 (acid pantotenic) (S) 95 – 475  g/100 kJ 400 – 2000  g/100 kcal - - Vitamina B6 (piridoxina) (S) 9 – 42  g/100 kJ 35 – 175  g/100 kcal - - Vitamina B12 (cobalamina) (S) 0,1 - 0,5  g/100 kcal - - Acid folic (S) 2,5 – 12  g/100 kJ 10 – 50  g/100 kcal - - Biotina (S) 0,4 – 1,8  g/100 kJ 1,5-7,5  g/100 kcal - - Sodiu (S) 5 – 14 mg/100 ml 20 – 60 mg/100 kcal - - Potasiu (S) 15 – 38 mg/100 ml 60 – 160 mg/100 kcal - - Clor (S) 12 – 38 mg/100 ml 50 – 160 mg/100 kcal - - Calciu (S) 12 – 33 mg/100 ml 50 – 140 mg/100 kcal - - Fosfor (S) 6 – 22 mg/100 ml 25 – 90 mg/100 kcal - 7,5-25 mg/100 kJ 30-100 mg/100 kcal Raport calciu:fosfor (S) 1:1 – 2:1 - - Fier (S) 0,07 - 0,3 mg/100 ml 0,3 - 1,3 mg/100 kcal - 0,12-0,5 mg/100 kJ 0,45-2 mg/100 kcal Magneziu (S) 1,2 – 3,6 mg/100 kJ 5 – 15 mg/100 kcal - - Zinc (S) 0,12 – 0,36 mg/100 kJ 0,5 – 1, 5 mg/100 kcal - - Cupru (S) 8,4 – 25 µg/100 kJ 35 – 100 µg/100 kcal - - Iod (S) 2,5 – 12 µg/100 kJ 10 – 50 µg/100 kcal - - Seleniu (S) 0,25 – 2,2 µg/100 kJ 1 – 9 µg/100 kcal - - Mangan (S) 0,25 – 25 µg/100 kJ 1 – 100 µg/100 kcal - - Fluor (S) maxim 25 µg/100 kJ maxim 100 µg/100 kcal - - 1 standard; 2 recomandare; 3 opţiune; 4 concentraţiile de metionină şi cistină se pot calcula împreună dacă raportul concentraţiilor lor nu depăşeşte valoarea 2; 5 concentraţiile de fenilalanină şi tirozină se pot calcula împreună dacă raportul concentraţiilor lor nu depăşeşte valoarea 2; 6 suplimentarea cu taurină este opţională în cazul formulelor de început pe bază de proteine din laptele de vacă; 7 suplimentarea cu taurină este recomandată în cazul formulelor de început pe bază de hidrolizate de proteine din laptele de vacă; 8 suplimentarea cu nucleotide este opţională în cazul formulelor de început pe bază de proteine din laptele de vacă; 9 suplimentarea cu nucleotide nu este recomandată în cazul formulelor de început pe bază de hidrolizate de proteine din soia; 10 suplimentarea cu zaharoză este opţională în cazul formulelor de început pe bază de hidrolizate de proteine din laptele de vacă; 11 suplimentarea cu glucoză este opţională în cazul formulelor de început pe bază de hidrolizate de proteine din laptele de vacă; 12 oligogalactozil-lactoză; 13 oligofructozil-zaharoză; 14 acid arahidonic; 15 acid docosahexanoic; 16 RE – toţi echivalenţii trans retinol; 17 sub formă de colecalciferol, din care 10 µg = 400 UI vitamina D; 18 a-TE – echivalent de d- a-tocoferol; 19 conţinutul de vitamina E se raportează în mg/1g de acizi graşi polinesaturaţi exprimaţi în acid linoleic corectat pentru legături duble: 0,5 mg a-TE/1 g acid linoleic; 0,75 mg a-TE/1 g acid a- linolenic; 1 mg a-TE/1 g acid arahidonic; 1,25 mg a-TE/1 g acid eicosapentaenoic, 1,5 mg a-TE/1 g acid docosahexanoic (după Monitorul Oficial al României, Acte ale Organelor de Specialitate ale Administraţiei Publice Centrale: Ordin pentru modificarea şi completarea Normelor privind alimentele cu destinaţie nutriţională specială [4] ; The Commission of the European Communities: Commission Directive 2006/141/EC of 22 December 2006 on infant formulae and follow-up formulae and amending Directive 199/21/EC [5] ; Scientific Committee on Food, European Commission, Health and Consumer Protection: Report of the Scientific Committee on Food on the Revision of Essential Requirements of Infant Formulae and Follow-on Formulae [10] ) 6.6.3. Anexa 3. Aminoacizi esenţiali şi condiţionat-esenţiali din laptele matern Pentru 100 kJ 1) Pentru 100 kcal Cistidină 9 38 Histidină 10 40 Izoleucină 22 90 Leucină 40 166 Lizină 27 113 Metionină 5 23 Fenilalanină 20 83 Treonină 18 77 Triptofan 8 32 Tirozină 18 76 Valină 21 88 1) 1kJ = 0,239kcal (după Monitorul Oficial al României, Acte ale Organelor de Specialitate ale Administraţiei Publice Centrale: Ordin pentru modificarea şi completarea Normelor privind alimentele cu destinaţie nutriţională specială [4] ) 6.6.4. Anexa 4. Tipul şi concentraţia de nucleotide care pot fi adăugate în formulele de început destinate nou-născutului la termen sănătos Nucleotidul Maxim 1) (mg/100kJ) Maxim 1) (mg/100kcal) Citidină 5 ’ - monofosfat 0,60 2,50 Uridin 5 ’ -monofosfat 0,42 1,75 Adenozina 5 ’ -monofosfat 0,36 1,50 Guanozina 5 ’ -monofosfat 0,12 0,50 Inozina 5 ’ -monofosfat 0,24 1,00 1) concentraţia totală de nucleotide trebuie să nu depăşească 1,2 mg/100kJ (5mg/100kcal) (după Monitorul Oficial al României, Acte ale Organelor de Specialitate ale Administraţiei Publice Centrale: Ordin pentru modificarea şi completarea Normelor privind alimentele cu destinaţie nutriţională specială [4] ) 6.6.5. Anexa 5. Curbele de creştere ale copilului alimentat cu formule 6.6.5.1. Anexa 5.1. Talia în funcţie de vârstă de la 0 la 2 ani pentru băieţi (după Euro Growth Charts [84] ). 6.6.5.2. Anexa 5.2. Talia în funcţie de vârstă de la 0 la 2 ani pentru fetiţe (după Euro Growth Charts [84] ) 6.6.5.3. Anexa 5.3. Indicele de masă corporală în funcţie de vârstă de la 0 la 2 ani pentru băieţi (după Euro Growth Charts [84] ). 6.6.5.4. Anexa 5.4. Indicele de masă corporală în funcţie de vârstă de la 0 la 2 ani pentru fetiţe (după Euro Growth Charts [84] ). 6.6.5.5. Anexa 5.5. Greutatea în funcţie de vârstă de la 0 la 5 ani pentru băieţi (după Euro Growth Charts [84] ). 6.6.5.6. Anexa 5.6. Greutatea în funcţie de vârstă de la 0 la 5 ani pentru fetiţe (după Euro Growth Charts [84] ). 7. Anexe comune 7.1. Anexa 1. Lista participanţilor la Întâlnirile de Consens Anexa 1. Lista participanţilor la Întâlnirea de Consens de la Iaşi, 22 octombrie 2009 Prof. Dr. Silvia Maria Stoicescu – IOMC Polizu, Bucureşti Prof. Dr. Maria Stamatin – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Prof. Dr. Gabriela Zaharie – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie I, Cluj Napoca Prof. Dr. Constantin Ilie – Maternitatea Bega, Timişoara Conf. Dr. Manuela Cucerea – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Şef Lucr. Dr. Luminiţa Păduraru – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi As. Dr. Marta Simon – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Dr. Gabriela Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Adrian Ioan Toma – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Adrian Crăciun – Maternitatea Cantacuzino, Bucureşti Dr. Doina Broscăuncianu – IMOC Polizu, Bucureşti Dr. Anca Bivoleanu – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Maria Alboi – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Andreea Avasiloaie – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Monika Rusneak – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Dr. Mihaela Ţunescu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Daniela Icma – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Eugen Mâţu – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Maria Livia Ognean – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Invitat Dr. Mihai Horga – UNFPA Nicu Fota - CRED Lista participanţilor la Întâlnirea de Consens din 7-8 decembrie 2009, Bucureşti Prof. Dr. Silvia Maria Stoicescu – IOMC Polizu, Bucureşti Prof. Dr. Maria Stamatin – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Prof. Dr. Constantin Ilie – Maternitatea Bega, Timişoara Prof. Dr. Gabriela Zaharie – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie I, Cluj Napoca Conf. Dr. Manuela Cucerea – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Conf. Dr. Valeria Filip – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Şef Lucr. Dr. Ligia Blaga – Clinica de Obstetrică Ginecologie II, Cluj Napoca Şef Lucr. Dr. Luminiţa Păduraru – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Gabriela Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Adrian Ioan Toma – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Adrian Crăciun – Maternitatea Cantacuzino, Bucureşti Dr. Mirela Ciurea - Maternitatea Cantacuzino, Bucureşti Dr. Anca Bivoleanu – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Mihaela Ţunescu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Eugen Mâţu – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Monica Popa - Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie I, Cluj Napoca Dr. Carmen Voicilă – IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Maria Livia Ognean – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Invitaţi: Dr. Roxana Iliescu – CRED Standard Standardele sunt norme care trebuie aplicate rigid şi trebuie urmate în cvasitotalitatea cazurilor, excepţiile fiind rare şi greu de justificat. Recomandare Recomandările prezintă un grad scăzut de flexibilitate, nu au forţa standardelor, iar atunci când nu sunt aplicate, acest lucru trebuie justificat raţional, logic şi documentat. Opţiune Opţiunile sunt neutre din punct de vedere a alegerii unei conduite, indicând faptul că mai multe tipuri de intervenţii sunt posibile şi că diferiţi medici pot lua decizii diferite. Ele pot contribui la procesul de instruire şi nu necesită justificare. 7.2. Anexa 2. Grade de recomandare şi nivele ale dovezilor Tabel 1. Clasificarea tăriei aplicate gradelor de recomandare Tabel 2. Clasificarea puterii ştiinţifice a gradelor de recomandare Grad A Necesită cel puţin un studiu randomizat şi controlat ca parte a unei liste de studii de calitate publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi Ia sau Ib). Grad B Necesită existenţa unor studii clinice bine controlate, dar nu randomizate, publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi IIa, IIb sau III). Grad C Necesită dovezi obţinute din rapoarte sau opinii ale unor comitete de experţi sau din experienţa clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu (nivele de dovezi IV). Indică lipsa unor studii clinice de bună calitate aplicabile direct acestei recomandări. Grad E Recomandări de bună practică bazate pe experienţa clinică a grupului tehnic de elaborare a acestui ghid. Tabel 3. Clasificarea nivelelor de dovezi Nivel Ia Dovezi obţinute din meta-analiza unor studii randomizate şi controlate. Nivel Ib Dovezi obţinute din cel puţin un studiu randomizat şi controlat, bine conceput. Nivel IIa Dovezi obţinute din cel puţin un studiu clinic controlat, fără randomizare, bine conceput. Nivel IIb Dovezi obţinute din cel puţin un studiu quasi-experimental bine conceput, preferabil de la mai multe centre sau echipe de cercetare. Nivel III Dovezi obţinute de la studii descriptive, bine concepute. Nivel IV Dovezi obţinute de la comitete de experţi sau experienţă clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu. Anexa Nr. 3 Ministerul Sănătăţii Publice Colegiul Medicilor Asociaţia de Neonatologie Comisia Consultativă de din România din România Pediatrie şi Neonatologie Profilaxia infecţiei cu virus respirator sinciţial (VRS) COLECŢIA GHIDURI CLINICE PENTRU NEONATOLOGIE Ghidul 03/Revizia 0 8.12.2009 Publicat de Asociaţia de Neonatologie din România Editor: Maria Livia Ognean © Asociaţia de Neonatologie din România, 2011 Grupul de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor încurajează schimbul liber şi punerea la dispoziţie în comun a informaţiilor şi dovezilor cuprinse în acest ghid, precum şi adaptarea lor la condiţiile locale. Orice parte din acest ghid poate fi copiată, reprodusă sau distribuită, fără permisiunea autorilor sau editorilor, cu respectarea următoarelor condiţii: (a) ghidul sau fragmentul să nu fie copiat, reprodus, distribuit sau adaptat în scopuri comerciale, (b) persoanele sau instituţiile care doresc să copieze, reproducă sau distribuie ghidul sau fragmente din acestea, să informeze Asociaţia de Neonatologie din România şi (c) Asociaţia de Neonatologie din România să fie menţionată ca sursă a acestor informaţii în toate copiile, reproducerile sau distribuţiile materialului. Acest ghid a fost aprobat de Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. ........ din şi de Colegiul Medicilor prin documentul nr. ..... din .......................... şi de Asociaţia de Neonatologie din România în data de .......... Precizări Ghidurile clinice pentru Neonatologie sunt elaborate cu scopul de a ajuta personalul medical să ia decizii privind îngrijirea nou- născuţilor. Acestea prezintă recomandări de bună practică medicală clinică bazate pe dovezi publicate (literatura de specialitate) recomandate a fi luate în considerare de către medicii neonatologi şi pediatri şi de alte specialităţi, precum şi de celelalte cadre medicale implicate în îngrijirea tuturor nou-născuţilor. Deşi ghidurile reprezintă o fundamentare a bunei practici medicale bazate pe cele mai recente dovezi disponibile, ele nu intenţionează să înlocuiască raţionamentul practicianului în fiecare caz individual. Decizia medicală este un proces integrativ care trebuie să ia în considerare circumstanţele individuale şi opţiunea pacientului sau, în cazul nou-născutului, a părinţilor, precum şi resursele, caracteristicile specifice şi limitările instituţiilor medicale. Se aşteaptă ca fiecare practician care aplică recomandările în scop diagnostic, terapeutic sau pentru urmărire, sau în scopul efectuării unei proceduri clinice particulare să utilizeze propriul raţionament medical independent în contextul circumstanţial clinic individual, pentru a decide orice îngrijire sau tratament al nou-născutului în funcţie de particularităţile acestuia, opţiunile diagnostice şi curative disponibile. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid au depus eforturi pentru ca informaţiile conţinute în ghid să fie corecte, redate cu acurateţe şi susţinute de dovezi. Date fiind posibilitatea erorii umane şi/sau progresele cunoştinţelor medicale, autorii nu pot şi nu garantează că informaţia conţinută în ghid este în totalitate corectă şi completă. Recomandările din acest ghid clinic sunt bazate pe un consens al autorilor privitor la tema propusă şi abordările terapeutice acceptate în momentul actual. În absenţa dovezilor publicate, recomandările se bazează pe consensul experţilor din cadrul specialităţii. Totuşi, acestea nu reprezintă în mod necesar punctele de vedere şi opiniile tuturor clinicienilor şi nu le reflectă în mod obligatoriu pe cele ale Grupului Coordonator. Ghidurile clinice, spre deosebire de protocoale, nu sunt gândite ca directive pentru o singură modalitate de diagnostic, management, tratament sau urmărire a unui caz sau ca o modalitate definitivă de îngrijire a nou-născutului. Variaţii ale practicii medicale pot fi necesare în funcţie de circumstanţele individuale şi opţiunea părinţilor nou-născutului, precum şi de resursele şi limitările specifice ale instituţiei sau tipului de practică medicală. Acolo unde recomandările acestor ghiduri sunt modificate, abaterile semnificative de la ghiduri trebuie documentate în întregime în protocoale şi documente medicale, iar motivele modificărilor trebuie justificate detaliat. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid îşi declină responsabilitatea legală pentru orice inacurateţe, informaţie percepută eronat, pentru eficacitatea clinică sau succesul oricărui regim terapeutic detaliat în acest ghid, pentru modalitatea de utilizare sau aplicare sau pentru deciziile finale ale personalului medical rezultate ca urmare a utilizării sau aplicării lor. De asemenea, ele nu îşi asumă responsabilitatea nici pentru informaţiile referitoare la produsele farmaceutice menţionate în ghid. În fiecare caz specific, utilizatorii ghidurilor trebuie să verifice literatura de specialitate prin intermediul surselor independente şi să confirme că informaţia conţinută în recomandări, în special dozele medicamentelor, este corectă. Orice referire la un produs comercial, proces sau serviciu specific prin utilizarea numelui comercial, al mărcii sau al producătorului, nu constituie sau implică o promovare, recomandare sau favorizare din partea Grupului de Coordonare, a Grupului Tehnic de Elaborare, a coordonatorului sau editorului ghidului faţă de altele similare care nu sunt menţionate în document. Nici o recomandare din acest ghid nu poate fi utilizată în scop publicitar sau în scopul promovării unui produs. Opiniile susţinute în această publicaţie sunt ale autorilor şi nu reprezintă în mod necesar opiniile Fondului ONU pentru Populaţie sau ale Fundaţiei Cred. Toate ghidurile clinice sunt supuse unui proces de revizuire şi actualizare continuă. Cea mai recentă versiune a acestui ghid poate fi accesată prin internet la adresa ................ Tipărit la ........... ISSN ................ Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice Prof. Dumitru Orăşeanu Comisia de Pediatrie şi Neonatologie a Colegiului Medicilor din România Prof. Dr. Vlad I. Tica Asociaţia de Neonatologie din România Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Preşedinte – Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Co-preşedinte – Prof. Univ. Dr. Maria Stamatin Secretar – Conf. Univ. Dr. Manuela Cucerea Membrii Grupului Tehnic de Elaborare a ghidului Coordonator: Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Scriitori: Dr. Mirela Ciurea Dr. Carmen Movileanu Membri: Dr. Adrian Crăciun Dr. Sorina Dumitru Dr. Maria Păun Dr. Maria Livia Ognean Mulţumiri Mulţumiri experţilor care au evaluat ghidul: Prof. Dr. Maria Stamatin Prof. Dr. Gabriela Zaharie Conf. Dr. Manuela Cucerea Mulţumim Dr. Maria Livia Ognean pentru coordonarea şi integrarea activităţilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie. Mulţumim Fundaţiei Cred pentru suportul tehnic acordat pentru buna desfăşurare a activităţilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie şi organizarea întâlnirilor de consens. Abrevieri VRS – virus respirator sinciţial SIDS – sindromul de moarte subită a sugarului BPC – boala pulmonară cronică (a copilului) VG – vârstă de gestaţie MCC – malformaţie congenitală cardiacă VCr – vârstă cronologică 1. Introducere Virusul respirator sinciţial (VRS) este principalul agent patogen etiologic al infecţiilor de tract respirator inferior la sugar şi copilul mic. Virusul respirator sinciţial este un ARN virus extrem de contagios. Transmiterea virusului este aerogenă, prin secreţiile nazale contaminate, omul fiind singurul rezervor cunoscut. Infecţiile cu VRS apar sub forma unor epidemii anuale cu debut toamna târziu şi final primăvara devreme în ţările cu climat temperat. Imunitatea postinfecţioasă nu este completă şi nici durabilă, re-infecţiile fiind frecvente: peste 60% din copiii se infectează cu VRS până la împlinirea vârstei de 1 an şi peste 82% din aceştia se re- infectează până la 2 ani [1] . Infecţiile cu VRS sunt principala cauză de spitalizare a copiilor cu vârsta sub 5 ani, categoria de copii cu risc major de infecţii severe fiind a celor cu vârste între 2 şi 6 luni [1,2] . Formele clinice de boală sunt bronşiolita, traheobronşita, pneumonia, otita, sinuzita, rinita şi crupul [1] . Infecţiile cu VRS reprezintă o cauză importantă de morbiditate şi prin complicaţiile pe termen scurt (insuficienţă cardiacă, respiratorie, apnee, SIDS) şi lung (wheezing recurent, astm bronşic, anomalii ale funcţiei pulmonare, hiperreactivitate bronşică) [1-4] . Există câteva categorii de copii cu risc crescut de a prezenta forme severe ale infecţiilor cu VRS, cu incidenţă crescută a complicaţiilor, frecvenţă şi durată prelungită de spitalizare: foştii prematuri (datorită transferului matern redus de anticorpi şi dezvoltării bronhopulmonare insuficiente), copiii cu boală pulmonară cronică (BPC - displazie bronhopulmonară), fibroză chistică, cu anomalii congenitale ale tractului respirator, cei cu anomalii cardiace congenitale semnificative hemodinamic (cu impact asupra funcţionalităţii miocardice şi asupra circulaţiei pulmonare) - şi cei cu sindroame congenitale sau dobândite de imunodeficienţă [1-7] . Rata mortalităţii asociate infecţiilor cu VRS este relativ mică (sub 1% în absenţa factorilor de risc) dar poate creşte până la 10% în cazul grupelor de copii cu risc [1,8] . Virusul respirator sinciţial este cea mai frecventă cauză de infecţii nosocomiale în secţiile de pediatrie [9,10] . Nu există, în prezent, tratament specific pentru aceste infecţii cu VRS [1,5-7] . Deşi elaborarea unui vaccin eficace împotriva VRS este o prioritate mondială nu există încă unul eficace omologat. Imunoglobulina specifică antiVRS folosită până de curând pentru imunizarea grupelor de copii cu risc nu mai este produsă, singura alternativă de imunizare împotriva infecţiei cu VRS fiind, în prezent, administrarea de palivizumab. Palivizumab este un produs farmaceutic umanizat de origine murină, obţinut prin tehnici de recombinare, care conţine anticorpi monoclonali de tip imunoglobulină G1 ce conferă imunitate pasivă contra VRS prin acţiunea directă asupra proteinei de fuziune, de suprafaţă, a virusului, esenţială pentru intrarea acestuia în celule [1,3,11] . Sunt propuse următoarele linii orientative pentru profilaxia infecţiilor cu VRS: - cunoaşterea şi respectarea măsurilor generale de profilaxie şi control a infecţiilor reprezintă cea mai importantă metodă de prevenţie a infecţiei cu VRS - informarea şi educarea părinţilor privind mijloacele de prevenire a infecţiilor la sugar şi copilul mic reprezintă un standard foarte important pentru profilaxia infecţiilor cu VRS - identificarea corectă a grupelor de copii cu risc crescut pentru infecţia cu VRS este metoda prin care se aleg candidaţii pentru profilaxia cu anticorpi monoclonali (palivizumab) - identificarea corectă a candidaţilor pentru profilaxia cu palivizumab reprezintă principala metodă de eficientizare a profilaxiei atât din punct de vedere a consecinţelor clinice cât şi din punct de vedere a raportului cost-beneficiu - urmărirea şi monitorizarea pacienţilor imunizaţi profilactic cu palivizumab este obligatorie pentru evaluarea reacţiilor adverse şi a beneficiilor clinice. Ghidul clinic de profilaxie a infecţiilor cu VRS la nou-născut, sugar şi copilul mic este conceput la nivel naţional. Ghidul clinic de profilaxie a infecţiilor cu VRS la nou-născut, sugar şi copilul mic precizează standardele, principiile şi aspectele fundamentale ale unui caz concret clinic, care trebuie respectate de practicieni indiferent de nivelul unităţii sanitare în care îşi desfăşoară activitatea. Ghidurile clinice de neonatologie sunt mai rigide decât protocoalele clinice, fiind realizate de grupuri tehnice de elaborare respectând nivelul dovezilor ştiinţifice şi gradele de recomandare. Protocoalele clinice au un grad mai mare de flexibilitate, adaptat nivelului fiecărei unităţi sanitare. 2. Scop Scopul acestui ghid este de a standardiza metodele de profilaxie a infecţiilor cu VRS în special la categoriile de nou-născuţi şi sugari cu risc crescut de a prezenta forme severe de boală şi de a dezvolta complicaţii pe termen scurt şi lung secundar infecţiilor respiratorii cu VRS. Prezentul ghid pentru profilaxia infecţiilor cu VRS se adresează personalului de specialitate - medici neonatologi şi cardiologi pediatrii - dar şi medicilor pediatri, infecţionişti şi chirurgi cardiovasculari care se confruntă cu problematica infecţiilor respiratorii cu VRS la nou-născut, sugar şi copilul mic. Prezentul ghid este elaborat pentru îndeplinirea următoarelor deziderate: - creşterea calităţii asistenţei medicale (acte şi proceduri medicale profilactice) - aducerea în actualitate a unei probleme cu impact asupra sănătăţii nou-născuţilor, sugarilor şi copiilor mici - aplicarea evidenţelor în practica medicală; diseminarea unor noutăţi ştiinţifice legate de această temă - stabilirea metodologiei de identificare a grupelor de copii cu risc pentru infecţii respiratorii severe cu VRS - standardizarea recomandărilor de imunizare pasivă a nou-născuţilor, sugarilor şi copiilor cu risc crescut pentru infecţii cu VRS - integrarea unor servicii de prevenţie şi monitorizare - reducerea variaţiilor în practica medicală (cele care nu sunt necesare) - ghidul constituie un instrument de consens între clinicienii de diferite specialităţi - ghidul protejează clinicianul din punctul de vedere a malpraxisului - ghidul asigură continuitate între serviciile oferite de medici şi asistente - ghidul permite structurarea documentaţiei medicale - ghidul permite oferirea unei baze de informaţie pentru analize şi comparaţii - permite armonizarea practicii medicale româneşti cu principiile medicale internaţionale. Se prevede ca acest ghid să fie adoptat pe plan local, regional şi naţional. 3. Metodologia de elaborare 3.1. Etapele procesului de elaborare Ca urmare a solicitării Ministerului Sănătăţii Publice de a sprijini procesul de elaborare a ghidurilor clinice pentru neonatologie, Asociaţia de Neonatologie din România a organizat în 28 martie 2009 la Bucureşti o întâlnire a instituţiilor implicate în elaborarea ghidurilor clinice pentru neonatologie. A fost prezentat contextul general în care se desfăşoară procesul de redactare a ghidurilor şi implicarea diferitelor instituţii. În cadrul întâlnirii s-a decis constituirea Grupului de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor. A fost, de asemenea, prezentată metodologia de lucru pentru redactarea ghidurilor, un plan de lucru şi au fost agreate responsabilităţile pentru fiecare instituţie implicată. A fost aprobată lista de subiecte a ghidurilor clinice pentru neonatologie şi pentru fiecare ghid au fost aprobaţi coordonatorii Grupurilor Tehnice de Elaborare (GTE). În data de 26 septembrie 2009, în cadrul Conferinţei Naţionale de Neonatologie din România a avut loc o sesiune în cadrul căreia au fost prezentate, discutate în plen şi agreate principiile, metodologia de elaborare şi formatul ghidurilor. Pentru fiecare ghid, coordonatorul a nominalizat componenţa Grupului Tehnic de Elaborare, incluzând scriitorul/scriitorii şi o echipă de redactare, precum şi un număr de experţi evaluatori externi pentru recenzia ghidului. Pentru facilitarea şi integrarea procesului de elaborare a tuturor ghidurilor a fost ales un integrator. Toate persoanele implicate în redactarea sau evaluarea ghidurilor au semnat Declaraţii de Interese. Scriitorii ghidurilor au fost contractaţi şi instruiţi privind metodologia redactării ghidurilor, după care au elaborat prima versiune a ghidului, în colaborare cu membrii GTE şi sub conducerea coordonatorului ghidului. Pe parcursul citirii ghidului, prin termenul de medic(ul) se va înţelege medicul de specialitate neonatologie, căruia îi este dedicat în principal ghidul clinic. Acolo unde s-a considerat necesar, specialitatea medicului a fost enunţată în clar pentru a fi evitate confuziile de atribuire a responsabilităţii actului medical. După verificarea din punctul de vedere al principiilor, structurii şi formatului acceptat pentru ghiduri şi formatare a rezultat versiunea a 2-a a ghidului, versiune care a fost trimisă pentru evaluarea externă la experţii selectaţi. Coordonatorul şi Grupul Tehnic de Elaborare au luat în considerare şi încorporat, după caz, comentariile şi propunerile de modificare făcute de evaluatorii externi şi au redactat versiunea a 3-a a ghidului. Această versiune a fost prezentată şi supusă discuţiei detaliate, punct cu punct, în cadrul unor Întâlniri de Consens care au avut loc la Iaşi în 22 octombrie 2009 şi la Bucureşti în perioada 7-8 decembrie 2009, cu sprijinul Fundaţiei Cred şi cu consultanţă din partea Fondului ONU pentru Populaţie (UNFPA). Participanţii la Întâlnirile de Consens sunt prezentaţi în Anexa 1. Ghidurile au fost dezbătute punct cu punct şi au fost agreate prin consens din punct de vedere al conţinutului tehnic, gradării recomandărilor şi formulării. Evaluarea finală a ghidului a fost efectuată utilizând instrumentul Agree elaborat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Ghidul a fost aprobat formal de către Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice, Comisia de Pediatrie şi Neonatologie a Colegiului Medicilor din România şi Asociaţia de Neonatologie din România. Ghidul a fost aprobat de către Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. .............................. 3.2. Principii Ghidul clinic pentru „Profilaxia infecţiilor respiratorii cu virus respirator sinciţial (VRS)” a fost conceput cu respectarea principilor de elaborare a Ghidurilor clinice pentru neonatologie aprobate de Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor clinice pentru Neonatologie şi de Asociaţia de Neonatologie din România. Grupul tehnic de elaborare a ghidurilor a căutat şi selecţionat, în scopul elaborării recomandărilor şi argumentărilor aferente, cele mai importante şi mai actuale dovezi ştiinţifice (meta-analize, revizii sistematice, studii controlate randomizate, studii controlate, studii de cohortă, studii retrospective şi analitice, cărţi, monografii). În acest scop au fost folosite pentru căutarea informaţiilor următoarele surse de date: Cochrane Library, Medline, OldMedline, Embase utilizând cuvintele cheie semnificative pentru subiectul ghidului. Fiecare recomandare s-a încercat a fi bazată pe dovezi ştiinţifice, iar pentru fiecare afirmaţie a fost furnizată o explicaţie bazată pe nivelul dovezilor şi a fost precizată puterea ştiinţifică (acolo unde există date). Pentru fiecare afirmaţie a fost precizată alăturat tăria afirmaţiei (Standard, Recomandare sau Opţiune) conform definiţiilor din Anexa 2. 3.3. Data reviziei Acest ghid clinic va fi revizuit în 2012 sau în momentul în care apar dovezi ştiinţifice noi care modifică recomandările făcute. 4. Structură Acest ghid de neonatologie este structurat în subcapitole: - definiţii şi evaluare - conduită preventivă - monitorizare - aspecte administrative - bibliografie - anexe. 5. Definiţii şi evaluare 5.1. Definiţii Standard Prematurul este nou-născutul cu vârsta de gestaţie (VG) mai mică de 37 de C săptămâni [12-14] . Standard Sugarul este copilul cu vârstă cronologică mai mică de 1 an (365 zile) [1] . C Standard Boala pulmonară cronică - descrisă anterior ca şi displazie bronhopulmonară - reprezintă nevoia suplimentară de oxigen peste 28 de zile la un copil fost prematur cu VG sub 32 de săptămâni care este evaluat la 36 de săptămâni postmenstrual sau la 28 de zile postnatal dar înainte de 56 de zile de viaţă [3] . Standard Malformaţie cardiacă congenitală (MCC) semnificativă hemodinamic este: - MCC complicată cu insuficienţă cardiacă congestivă care necesită terapie medicamentoasă - MCC evoluând cu hipertensiune pulmonară moderată sau severă - MCC cianogenă [15] . Standard Hipertensiunea pulmonară este o stare hemodinamică şi fiziopatologică definită de valori ale presiunii arteriale medii pulmonare peste 25 mmHg în repaus, obţinute prin cateterizarea cordului drept [16] . > Standard Hipertensiunea pulmonară medie şi severă corespund claselor III şi IV din clasificarea funcţională a hipertensiunii pulmonare modificată după clasificarea funcţională a New York Heart Association (NYHA)(anexa 3) [16] : - clasa III: pacienţi cu hipertensiune pulmonară care determină limitarea marcată a activităţii fizice. Pacienţii prezintă confort în repaus. Activităţi altele decât cele uzuale produc dispnee sau fatigabilitate, durere toracică sau iminenţa sincopei; - clasa IV: pacienţi cu hipertensiune pulmonară incapabili să desfăşoare vreo activitate fizică fără simptome. Aceşti pacienţi manifestă semne de insuficienţă cardiacă dreaptă. Dispneea şi/sau fatigabilitatea pot fi prezente chiar şi în repaus. Disconfortul este crescut de orice activitate fizică. > Standard MCC cianogenă este definită de o saturaţie sistemică a oxigenului sub 80% (la analiza gazelor sangvine). Standard Infecţie severă cu VRS este definită de prezenţa semnelor şi simptomelor de infecţie virală asociate cu dificultăţi de alimentaţie, detresă respiratorie (tahipnee, bătăi de aripi nazale, hipoxemie), insuficienţă cardiacă şi etiologie confirmată prin teste de laborator [15] . Standard Bronşiolita este o afecţiune a sugarului determinată mai ales de agenţi infecţioşi virali, afectând tractul respirator inferior, caracterizată prin inflamaţie acută, edem, necroza epiteliului căilor respiratorii mici, producţie crescută de mucus şi bronhospasm [15] . Standard Efect advers este un efect anormal sau dăunător care poate fi atribuit expunerii la o substanţă chimică (de exemplu medicament), soldat cu deces, simptom fizic sau boală vizibilă. Un efect este advers dacă produce leziuni funcţionale sau anatomice, modificări ireversibile ale homeostaziei organismului sau creşterea susceptibilităţii organismului la alte stress-uri chimice sau biologice [1] . 5.2. Evaluare Standard Medicul trebuie să evalueze fiecare pacient pentru riscul de infecţie severă cu VRS. Argumentare Există studii care demonstrează că anumiţi pacienţi prezintă risc crescut pentru infecţii severe cu VRS [1,15] . Standard Medicul trebuie să cunoască faptul că riscul de infecţie severă cu VRS este în strânsă legătură cu: - comorbidităţile asociate - prezenţa unor factori de risc asociaţi - nerespectarea măsurilor de prevenire şi control ale infecţiilor [1,15] . Argumentare Există studii care demonstrează că anumiţi pacienţi prezintă risc crescut pentru infecţii severe cu VRS [1,15] . Standard Medicul trebuie să recunoască următoarele situaţii drept co-morbidităţi cu risc pentru infecţii severe cu VRS: - prematuritatea sub 35 de săptămâni VG - BPC C C C C E C C C C III B III B - MCC semnificative hemodinamic - sindroamele de imunodeficienţă congenitale sau dobândite - fibroza chistică - malformaţii congenitale ale căilor respiratorii - boală neuromusculară congenitală [1,3,7,8,15] . Argumentare Pacienţii care se încadrează în grupele de risc menţionate mai sus prezintă risc crescut pentru infecţii respiratorii severe cu VRS [1,7,17] . Recomandare Se recomandă ca medicul să recunoască prezenţa unor alţi factori de risc pentru infecţii severe cu VRS: - vârsta de sugar, mai ales între 2 şi 6 luni postnatal [7,18] - lipsa alăptării sau alăptarea sub 2 luni [3] - un frate şcolar [5,6,18,19,20] - existenţa a mai mult de 4 membri în familie [1,18] - istoric familial de wheezing [18] - expunerea la fumul de ţigară sau alţi poluanţi din aer [1,3,5,6,19] - expunerea la grupuri de copii sau intrarea în colectivitate [3,5,6,20] - sexul masculin [2] - situaţia socio-economică precară a familiei [1,2] - malnutriţie [21] - spitalizarea în sezonul de infecţie VRS [1] - masa corporală sub 5 kg [2] . Argumentare Există studii care descriu condiţiile enumerate mai sus drept factori de risc pentru infecţii respiratorii severe cu VRS [1-3,5-7,18-21] . 6. Conduită preventivă 6.1. Măsuri generale de profilaxie şi control împotriva infecţiilor Standard Medicul şi asistenta trebuie să respecte măsurile generale de profilaxie şi control împotriva infecţiilor. Argumentare Măsurile generale de profilaxie şi control împotriva infecţiilor reprezintă cea mai eficace metodă de prevenire a infecţiilor şi a transmiterii acestora [1,22-24] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să respecte precauţiile standard la contactul cu pacienţii. Argumentare Respectarea precauţiilor standard la contactul cu pacienţii scade riscul de contaminare cu germeni şi de transmitere a acestora [25] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să respecte cu stricteţe protocolul standard de spălare a mâinilor. Argumentare Spălarea mâinilor este cea mai eficientă măsură de prevenire a transmiterii agenţilor infecţioşi [15,25] . Recomandare Se recomandă ca personalul medical să se spele pe mâini cu apă şi săpun sau cu dezinfectanţi alcoolici. Argumentare Dezinfecţia mâinii este mai eficientă dacă se efectuează cu apă şi săpun sau dezinfectanţi alcoolici [25] . > Standard Personalul medical trebuie să se spele pe mâini atât înainte cât şi după contactul cu fiecare pacient, după atingerea obiectelor contaminate de pacient şi după înlăturarea mănuşilor. Argumentare Spălarea mâinilor este cea mai eficientă măsură de prevenire a transmiterii agenţilor infecţioşi [15,25] . Standard Pentru prevenirea transmiterii nosocomiale a VRS medicul şi asistenta trebuie să izoleze sau/şi să grupeze pacienţii infectaţi. Argumentare Izolarea sau gruparea pacienţilor infectaţi cu VRS scade rata transmiterii virusului şi incidenţa infecţiilor nosocomiale cu VRS [23] . Recomandare Se recomandă ca personalul medical să instruiască părinţii privind măsurile generale de profilaxie a infecţiilor şi igiena mâinii. Argumentare Instruirea părinţilor privind măsurile generale de profilaxie a infecţiilor şi igiena mâinii contribuie la diminuarea ratei de transmitere a infecţiilor [23] . Recomandare La contactul cu pacienţi infectaţi cu VRS se recomandă ca personalul medical să poarte mască, aceasta trebuind să acopere nasul şi gura. IIa IIb B IIa IIb B IIa IIb B IIb A Ib B IIb A Ib B IIb B IIb C Argumentare Purtarea corectă a măştii de protecţie diminuă riscul de infecţie cu VRS [25] . IV > Standard Medicul trebuie să instruiască părinţii şi personalul privind măsurile de C profilaxie a infecţiilor virale cu transmitere aerogenă: - acoperirea gurii în momentul tusei şi strănutului - folosirea şerveţelelor de unică folosinţă pentru colectarea secreţiilor. Argumentare Programele educaţionale privind profilaxia infecţiilor virale cu transmitere IV aerogenă sunt utile pentru diminuarea riscului pentru acest tip de infecţii [15,25] . 6.2. Identificarea copiilor cu risc crescut pentru infecţii severe cu VRS Standard Medicul trebuie să identifice pacienţii cu risc crescut pentru infecţii severe cu A VRS, candidaţi la profilaxia specifică cu palivizumab: - prematuritatea sub 35 de săptămâni VG - BPC - MCC semnificative hemodinamic - sindroame de imunodeficienţă congenitale sau dobândite - fibroză chistică - malformaţii ale căilor respiratorii - boală neuromusculară. Argumentare Administrarea profilactică de palivizumab s-a dovedit eficace doar la categoriile Ia de copii cu risc crescut pentru forme severe de infecţie cu VRS [1,8,27-29] : - scade rata de spitalizare prin infecţii cu VRS - scade severitatea formelor clinice de boală. Standard Medicul trebuie să respecte următoarele criterii pentru selecţia copiilor în A vederea administrării de palivizumab: - prematuri: - prematuri cu VG mai mică sau egală cu 28 de săptămâni care au sub 1 an vârstă cronologică (VCr) la debutul sezonului de infecţii cu VRS - prematuri cu VG cuprinsă între 28 şi 32 de săptămâni care au sub 6 luni la debutul sezonului de infecţii cu VRS, cu BPC sau la care se asociază cel puţin încă două din următoarele criterii: - administrare de surfactant - ventilaţie mecanică - persistenţa canalului arterial. - copii cu vârsta sub 1 an cu MCC semnificative hemodinamic: - boli cardiace congenitale cu flux sangvin pulmonar crescut care necesită terapie pentru controlul hipertensiunii pulmonare: intervenţie chirurgicală, terapie intensivă sau terapie farmacologică - boli cardiace congenitale cianogene - boli cardiace congenitale cu congestie venoasă pulmonară (valvulopatii aortice sau mitrale, disfuncţii ventriculare stângi, cord triatriatum, obstrucţii ale venelor pulmonare) - boli cardiace cu hipertensiune pulmonară - boli cardiace congenitale asociate cu patologie pulmonară congenitală - malformaţii cardiace complexe cu prognostic vital bun (cu soluţie terapeutică farmacologică, chirurgicală sau/şi intervenţională). Argumentare Aceste categorii de risc au fost selectate ţinând cont de datele existente în Ia literatura de specialitate [1,7,27-29] şi de resursele materiale şi financiare existente în acest moment în România. Recomandare Se recomandă ca medicul să excludă de la imunizarea cu palivizumab A prematurii eligibili care prezintă: - hemoragii intraventriculare grad III sau IV după Papile [30] (anexa 4) - hidrocefalie congenitală sau posthemoragică - leucomalacie periventriculară grad III sau IV după de Vries [31] (anexa 5). Argumentare Prognosticul neurologic al copiilor cu hemoragie intraventriculară grad III şi IV, Ia hidrocefalie congenitală sau posthemoragică şi leucomalacie periventriculară grad III şi IV este nefavorabil, atât pe termen scurt cât şi pe termen îndelungat [32] . > Standard Medicul trebuie să identifice şi alţi factorii de risc asociaţi care se iau în calcul A pentru identificarea copiilor cu risc crescut pentru infecţii cu VRS – candidaţi la profilaxia cu palivizumab: - vârsta sub 10 săptămâni la debutul sezonului de infecţii cu VRS - alăptare sub 2 luni - cel puţin un frate de vârstă şcolară - intrarea în colectivitate (creşă) - antecedente familiale de wheezing - familie numeroasă (peste 4 membrii) - malformaţii ale căilor respiratorii - boală neuromusculară congenitală - fibroza chistică - expunere la poluanţi aerieni – inclusiv fumatul - sexul masculin - nivel socio-economic familial scăzut - malnutriţie. Argumentare Aceşti factori de risc au fost selectaţi în concordanţă cu datele existente în Ia literatura de specialitate [1-3,5-7,18-21] . > Standard Medicul neonatolog trebuie să se consulte cu medicul cardiolog pediatru pentru E identificarea copiilor cu MCC care îndeplinesc criteriile de imunizare cu palivizumab pentru confirmarea validităţii selecţiei. Argumentare Medicul cardiolog pediatru este cel mai în măsură să aprecieze severitatea E MCC şi încadrarea acesteia în criteriile de selecţie pentru profilaxie specifică cu palivizumab. Opţional Medicul poate imuniza cu palivizumab prematurii sub 1 an care au avut VG C cuprinsă între 28 şi 35 săptămâni care asociază criteriile sau factorii de risc enumeraţi mai sus precum şi copiii cu MCC semnificative hemodinamic cu vârstă cronologică peste 1 an atunci când există resurse financiare suficiente. Opţional Medicul poate imuniza cu palivizumab copiii cu vârsta sub 1 an cu sindroame C de imunodeficienţă congenitală sau dobândită, boli neuromusculare congenitale, anomalii congenitale ale căilor respiratorii superioare şi/sau inferioare şi fibroză chistică atunci când există resurse financiare suficiente. Argumentare Nu există suficiente date privind beneficiile imunizării cu palivizumab la copiii cu IV sindroame de imunodeficienţă congenitală sau dobândită, boli neuromusculare congenitale, afecţiuni congenitale ale căilor respiratorii superioare şi/sau inferioare şi fibroză chistică [1-3,7,20] . 6.3. Profilaxia specifică cu palivizumab Standard Medicul trebuie să administreze profilactic palivizumab copiilor cu risc crescut A pentru infecţii cu VRS, identificaţi pe baza recomandărilor prezentului ghid. Argumentare Palivizumab nu este eficace în terapia infecţiilor cu VRS [1,27-29] . Ia Argumentare Profilaxia specifică cu palivizumab s-a dovedit eficace doar la categoriile de Ia copii cu risc descrise în acest ghid [1,7,27-29] . Standard Medicul trebuie să iniţieze imunizarea cu palivizumab la începutul sezonului de A infecţii cu VRS. Argumentare Riscul de infecţie cu VRS este scăzut în afara sezonul de infecţii [1] . Ia > Standard Institutul Cantacuzino trebuie să anunţe începutul sezonului de infecţii cu VRS C în concordanţă cu particularităţile şi variabilitatea epidemiologică ale ţării noastre. Argumentare Sezonul de infecţie cu VRS variază în funcţie de climatul fiecărei ţări în IV parte [1,2,6] . > Standard Medicul trebuie să efectueze imunizarea cu palivizumab administrând 5 doze A de 15 mg/kgc la intervale de 25-30 zile, intramuscular. Argumentare Nivelurile serice adecvate pentru imunoprofilaxie se obţin în decurs de 3 zile şi Ia se menţin timp de 30 zile iar timpul mediu de înjumătăţire al palivizumab-ului este de 20 zile la prematuri şi copiii cu MCC [27,28] . > Standard În cazul copiilor cu MCC şi intervenţii chirurgicale cu circulaţie extracorporeală, A medicul trebuie să administreze o doză de palivizumab de 15 mg/kg intramuscular imediat după stabilizarea hemodinamică, în absenţa tulburărilor de coagulare, a sindroamelor febrile sau infecţioase. Argumentare După by-pass cardiopulmonar cantitatea de anticorpi circulanţi scade cu Ia 58% [33] . Standard Medicul neonatolog trebuie să administreze, în cazul nou-născuţilor cu risc A crescut care necesită profilaxie cu palivizumab şi care urmează a fi externaţi în timpul sezonului VRS, prima doză de palivizumab cu 3-5 zile înainte de externare. Argumentare Administrarea primei doze de palivizumab cu 3-5 zile înainte de externare la prematurii cu risc crescut (pentru infecţii severe cu VRS) care se externează în timpul sezonului de infecţii VRS permite obţinerea unui titru de anticorpi eficace pentru protecţia împotriva infecţiei cu VRS. Standard Medicul trebuie să limiteze numărul de doze administrate la prematurii cu VG sub 32 de săptămâni care încep schema de imunizare după debutul sezonului epidemic. Argumentare Prematurii cu VG sub 32 de săptămâni externaţi după debutul sezonului epidemic sunt expuşi riscului de infecţie cu VRS doar pe durata epidemiei şi nu necesită profilaxie după încheierea sezonului epidemic. Opţional Medicul poate decide, în cazuri strict individualizate şi după consult cu medicul infecţionist, administrarea unei doze suplimentare de palivizumab (de exemplu în cazul unui sezon epidemic prelungit). Argumentare Nu există date suficiente care să justifice administrarea unei doze suplimentare de palivizumab în anumite situaţii [1] . Opţional Medicul poate decide, în cazul copiilor cu BPC severă, încă sub tratament, după consult cu medicul infecţionist, continuarea administrării de palivizumab şi în cursul sezonului următor de infecţie cu VRS. Argumentare Riscul de infecţie severă cu VRS persistă la aceşti copii şi după prima serie de imunizare [27] . > Standard Medicul trebuie să continue imunizarea cu palivizumab la copiii care prezintă un episod de infecţie cu VRS concomitent cu schema de imunizare. Argumentare Infecţia cu VRS nu este imunizantă, recidivele sunt frecvente iar în cursul aceleiaşi epidemii pot circula concomitent mai multe tulpini de VRS [6] . > Standard Medicul trebuie să respecte indicaţiile de folosire şi administrare ale producătorului palivizumab-ului. > Standard La administrarea palivizumab-ului medicul şi asistenta trebuie să ţină cont de toate regulile uzuale de administrare ale injecţiilor intramusculare, inclusiv de cele de asepsie şi antisepsie. >> Standard Medicul trebuie să indice administrarea volumelor injectabile de peste 1 ml în doze divizate – maxim 1 ml la o injectare. Argumentare Nu este acceptată injectarea unui volum mai mare de 1 ml intramuscular într- un singur loc [34] . > Standard Medicul trebuie să contraindice administrarea de palivizumab în următoarele situaţii: - hipersensibilitate cunoscută la substanţa activă - hipersensibilitate la oricare dintre excipienţi: histidină, glicină, manitol - hipersensibilitate la alţi anticorpi monoclonali umani. > Standard Medicul trebuie să cunoască faptul că palivizumab trebuie administrat cu precauţie pacienţilor cu trombocitopenie sau cu orice fel de tulburare de coagulare. Argumentare Injecţiile intramusculare trebuie administrate cu prudenţă în cazul pacienţilor cu trombocitopenie sau orice altă anomalie de coagulare [34] . > Standard Medicul şi asistenta trebuie să pregătească, înainte de fiecare administrare de palivizumab medicamente necesare pentru terapia reacţiilor severe de hipersensibilizare, inclusiv a celor de tip anafilactic. Argumentare După administrarea de palivizumab s-au raportat reacţii alergice, inclusiv cazuri foarte rare de reacţii anafilactice [11] . > Standard Medicul trebuie să raporteze, conform uzanţelor la nivel naţional, orice reacţie adversă la administrarea de palivizumab (anexa 6 şi 7). > Standard Medicul trebuie să întrerupă administrarea de palivizumab în cazul apariţiei unei reacţii adverse severe, de tip hipersensibilitate. > Standard Medicul trebuie să identifice infecţiile acute moderate sau severe sau afecţiunile febrile care pot justifica întârzierea utilizării palivizumab. >> Standard Medicul trebuie să amâne imunizarea de palivizumab în cazul unor infecţii acute moderate sau severe sau afecţiuni febrile în afara situaţiilor în care, după opinia medicului, întreruperea imunizării cu palivizumab presupune un risc mai mare. > Standard Medicul trebuie să ţină cont de faptul că o afecţiune febrilă uşoară, nu este, în mod normal, un motiv întemeiat pentru amânarea administrării palivizumab. Ia E E E IV B IIb C IV E E C IV E C IV C IV E E E E E Standard Medicul trebuie să informeze părinţii despre importanţa respectării măsurilor de profilaxie şi control împotriva infecţiilor. Argumentare Administrarea de palivizumab s-a dovedit eficace doar pentru reducerea ratei de spitalizare şi a severităţii formelor clinice de boală [1,27-29] . Standard Medicul trebuie să informeze părinţii despre riscurile expunerii la fumul de ţigară şi alţi poluanţi din aer. Argumentare Expunerea la fumul de ţigară şi poluanţi din aer creşte riscul de infecţie severă cu VRS [1,3,5,6,19] . Argumentare Expunerea la fumul de ţigară şi poluanţi din aer reprezintă factori de risc care pot fi cu uşurinţă influenţaţi prin informare corectă [19] . Recomandare Se recomandă ca medicul să sfătuiască părinţii să nu trimită în colectivitate în primul an de viaţă acei copii care prezintă risc crescut pentru infecţii cu VRS. A Ia B IIb IIb B Argumentare Intrarea în colectivitate creşte semnificativ riscul de infecţie cu VRS [19] . IIb Recomandare Se recomandă ca medicul să informeze părinţii despre rolul protector al alimentaţiei naturale faţă de infecţiile de tract respirator inferior. Argumentare Laptele de mamă conţine factori imunomodulatori cu rol în prevenirea infecţiilor de tract respirator inferior [18] . Standard Medicul trebuie să informeze părinţii că palivizumab nu este indicat în tratamentul infecţiilor cu VRS. B IIa A Argumentare Palivizumab nu este eficace în tratamentul infecţiilor cu VRS [1,27-29] . Ia Standard Medicul trebuie să indice ca administrarea de palivizumab să se efectueze C până la maxim 3 ore de la reconstituirea soluţiei iar soluţia reconstituită să fie păstrată 20 de minute la temperatura camerei înainte de administare. Argumentare Flaconul de palivizumab nu conţine substanţe conservante [11] . IV Recomandare Se recomandă ca medicul să programeze mai mulţi pacienţi în aceeaşi zi pentru administrarea palivizumab. Argumentare Costul palivizumab este mare iar dozele, calculate pe kgc, rareori corespund exact cantităţii de substanţă din flacon. Recomandare Se recomandă ca medicul să pledeze pentru imunizare împotriva virusului gripal pentru copiii cu risc crescut pentru infecţii cu VRS care au împlinit vârsta cronologică de 6 luni precum şi pentru membrii familiei acestora. Argumentare Copiii cu risc crescut pentru infecţii severe cu VRS prezintă, în acelaşi timp, risc crescut pentru infecţii cu virusul gripal [7,29] . Standard Medicul trebuie să cunoască şi să informeze părinţii că administrarea de palivizumab nu interferă cu schema de vaccinare recomandată de Ministerul Sănătăţii. Argumentare Nu au fost raportate interferenţe cu instalarea imunităţii după vaccinurile uzuale administrate în primii doi ani de viaţă [27] . Standard Medicul trebuie să ţină cont de faptul că nu se pot formula recomandări privind administrarea profilactică de palivizumab la pacienţii cu fibroză chistică şi sindroame de imunodeficienţă congenitală sau dobândită. Argumentare Nu există date suficiente pentru a se putea formula recomandări de profilaxie specifică cu palivizumab la copiii cu fibroză chistică şi la cei cu sindroame de imunodeficienţă congenitală sau dobândită. 6.4. Măsuri de profilaxie a infecţiilor nosocomiale cu VRS Standard Medicul şi asistenta trebuie să respecte regulile generale de profilaxie, supraveghere şi control a infecţiilor nosocomiale. Argumentare Respectarea regulilor generale de profilaxie, supraveghere şi control ale infecţiilor nosocomiale reprezintă măsura preventivă cea mai eficientă pentru prevenirea acestui tip de infecţii [23,24] . E E C IV A Ia C IV B IIa, IIb Standard Medicul şi asistenta trebuie să aplice corect protocolul de spălare a mâinilor. A Argumentare Spălarea mâinilor este cea mai eficientă măsură de control a infecţiilor Ia nosocomiale [23,24] . Standard Medicul trebuie să recunoască precoce semnele şi simptomele infecţiilor virale E cu VRS. Argumentare Recunoaşterea promptă a semnelor şi simptomelor infecţiei cu VRS permite E izolarea sau gruparea pacienţilor pentru limitarea transmiterii infecţiei. Recomandare Se recomandă ca medicul să utilizeze teste de laborator sensibile şi specifice E pentru diagnosticul rapid al VRS. Argumentarea Confirmarea rapidă a suspiciunii de VRS este necesară pentru identificarea E corectă a bolnavilor şi limitarea transmiterii infecţiei. Standard Medicul şi asistenta trebuie să izoleze şi/sau grupeze pacienţii infectaţi cu VRS. B Argumentare Izolarea sau/şi gruparea pacienţilor infectaţi este o măsură eficientă de control a infecţiilor nosocomiale [23] . Standard Medicul trebuie să informeze părinţii despre faptul că nu există terapie specifică a infecţiilor nosocomiale cu VRS. Argumentare Terapia infecţiilor nosocomiale cu VRS este identică cu cea a infecţiilor contactate în comunitate, fiind, în esenţă, simptomatică şi suportivă [15] . Standard Medicul trebuie să informeze părinţii despre faptul că administrarea de palivizumab nu este recomandată pentru profilaxia infecţiilor nosocomiale cu VRS. Argumentare Nu există date care să confirme eficienţa palivizumab pentru prevenirea infecţiilor nosocomiale cu VRS [35] . Standard Medicul trebuie să informeze părinţii despre faptul că administrarea de palivizumab nu este recomandată pentru terapia infecţiilor nosocomiale cu VRS. Argumentare Palivizumab nu este eficace pentru terapia infecţiilor cu VRS, indiferent dacă aceste infecţii sunt nosocomiale sau comunitare [1,7] . 7. Urmărire şi monitorizare Standard Medicul trebuie să monitorizeze atent fiecare copil care a primit imunoprofilaxie cu palivizumab pentru suprinderea reacţiilor adverse. Argumentare Reacţiile adverse sunt posibile, identificarea şi raportarea acestora sunt necesare pentru stabilirea siguranţei acestui tip de intervenţie profilactică. Standard Medicul trebuie să raporteze imediat, conform uzanţelor existente la nivel naţional, orice reacţie adversă identificată după administrarea de palivizumab. Standard Medicul trebuie să monitorizeze evoluţia copiilor cu risc crescut pentru infecţii cu VRS şi să noteze frecvenţa şi severitatea fiecărui episod de infecţie în parte, atât pe durata profilaxiei cât şi cel puţin încă un sezon epidemic ulterior. Argumentare Monitorizarea episoadelor de infecţie cu VRS este importantă pentru stabilirea eficienţei imunizării cu palivizumab şi estimarea cost-eficienţei acestei intervenţii. Recomandare Se recomandă instituirea unui registru naţional de evidenţă şi monitorizare a copiilor cu risc crescut care au primit profilaxie cu palivizumab. Recomandare Se recomandă folosirea evidenţelor din registrul naţional de profilaxie specifică cu palivizumab pentru monitorizarea aderenţei la protocolul de identificare a candidaţilor pentru profilaxia cu palivizumab şi a protocolului de administrare a palivizumab. Recomandare Se recomandă folosirea evidenţelor din registrul naţional de profilaxie specifică cu palivizumab pentru monitorizarea eficienţei imunizării şi a raportului cost- beneficiu. Recomandare Se recomandă ca pe baza analizării evidenţelor naţionale, a beneficiilor şi a raportului cost-eficienta şi ca urmare a datelor clinice existente să fie re-evaluate periodic categoriile de copii cu risc care necesită profilaxie cu palivizumab. 8. Aspecte administrative 8.1. Unităţi spitaliceşti abilitate pentru administrarea de palivizumab Standard Medicul trebuie să ţină cont de faptul că profilaxia infecţiei cu VRS se va desfăşura în unităţi specializate în îngrijirea şi tratarea nou-născuţilor cu risc crescut. Standard Medicul trebuie să ţină cont de faptul că păstrarea şi transportul palivizumab trebuie să se realizeze la 2-8°C, fără congelare [11] . Argumentare Validitatea imunizării depinde de respectarea recomandărilor privind transportul, stocarea şi administrarea palivizumab indicate de producător [11] . Standard Farmacia unităţii sanitare abilitate pentru administrarea de palivizumab trebuie să asigure stocarea şi eliberarea palivizumab. Recomandare Se recomandă ca unităţile sanitare care administrează palivizumab să beneficieze de facilităţi care să permită reducerea riscului de îmbolnăvire prin evitarea contactului candidaţilor la imunizare cu palivizumab cu pacienţi suferinzi IIa C IV C IV C IV E E E E E E E E E E E E E E de afecţiuni respiratorii. Argumentare Se respectă, în acest fel, măsurile generale de profilaxie şi control a infecţiilor. E Recomandare Se recomandă ca fiecare unitate sanitară să elaboreze şi să respecte un B protocol propriu de profilaxie, supraveghere şi control a infecţiilor nosocomiale pe baza standardelor impuse de ghidul naţional. Recomandare Se recomandă ca unităţile sanitare să raporteze fiecare infecţie nosocomială pe B fişa specială de raportare a infecţiilor nosocomiale, existentă la nivelul fiecărei unităţi sanitare. Recomandare Se recomandă ca unităţile sanitare care îngrijesc copii cu risc crescut pentru E infecţie cu VRS să aloce personal de îngrijire separat pentru pacienţii infectaţi cu acest virus. Argumentare Limitarea accesului personalului aflat în contact cu bolnavii infectaţi cu VRS E reduce transmiterea virusului la nivelul unităţii sanitare. Recomandare Se recomandă ca personalul care asigură îngrijirea şi terapia pacienţilor infectaţi E cu VRS izolaţi sau din cohorte să nu aibă acces la pacienţi cu risc crescut. Recomandare Se recomandă ca personalul sanitar care prezintă semne şi simptome sugestive E pentru infecţii cu VRS să nu îngrijească pacienţii cu risc crescut. Recomandare Se recomandă ca medicul neonatolog să colaboreze cu medicul infecţionist E pentru stabilirea deciziilor optime în situaţii speciale. Standard Medicul curant trebuie să informeze medicul şef de secţie în cazul abaterii de la E normele protocolului de profilaxie. Standard Se recomandă ca medicul neonatolog să colaboreze cu medicul cardiolog E pediatru pentru stabilirea deciziilor optime în cazul copiilor cu MCC. Recomandare Se recomandă ca fiecare unitate spitalicească care efectuează profilaxie E specifică cu palivizumab să redacteze propriile protocoale bazându-se pe standardele prezentate în acest ghid. 8.2. Informarea părinţilor Standard Medicul trebuie să informeze părinţii, atât pe cale orală cât şi în scris, despre: E - VRS (date generale despre virus) - modul de transmitere a virusului - consecinţele infecţiei cu VRS - măsurile eficace de prevenire a infecţiilor cu VRS - riscul crescut de infecţie cu VRS al pacientului - motivaţia necesităţii administrării de palivizumab - detaliile legate de administrarea propriu-zisă a palivizumab (mod de administrare, număr de doze, interval între doze) - siguranţa administrării palivizumab (anexa 6 si 7 - reacţii adverse posibile) - locul (unitatea sanitară) în care se va administra palivizumab - eficienţa imunoprofilaxiei - lipsa interferenţei cu schema uzuală de imunizare. Standard Medicul neonatolog trebuie să obţină consimţământul scris, informat al părinţilor E (tutorelui) în vederea iniţierii imunizării cu palivizumab. Standard Medicul neonatolog trebuie să informeze în scris medicul de familie al E pacientului despre imunizarea cu palivizumab. Standard Medicul trebuie să informeze părinţii despre faptul că administrarea de A palivizumab este o intervenţie sigură. Argumentare Numărul şi severitatea reacţiilor adverse nu au fost mai mari decât în grupurile Ia de control în studiile randomizate controlate privind profilaxia cu palivizumab (au fost înregistrare reacţii adverse minore în 3% din cazuri şi reacţii de hipersensibilitate severă sub 1/100.000 recipienţi după prima doză administrată şi re-expuneri la palivizumab) [6,11,33] . 9. Bibliografie 1. Wang D, Cummins C, Bayliss S, Sandercock J, Burls A: Immunoprophylaxis against respiratory syncytial virus (RSV) with palivizumab in children: a systematic review and economic evaluation. Health Technology Assessment 2008; 12(36): iii, ix-x, 1-86 2. Nichols WG, Peck Campbell AJ, Boeckh M: Respiratory Viruses Other than Influenza Virus: Impact and Therapeutic Advances. Clinical Microbiology Reviews 2008: 21(2): 274–290 3. American Academy of Pediatrics. Red Book Online: Respiratory Syncytial Virus. Section 3. Summaries of Infectious Diseases 2006; 1: 560 4. Olson MR, Varga SM: Pulmonary immunity and immunopathology: lessons from respiratory syncytial virus. Expert Rev Vaccines 2008; 7(8): 1239-1255 5. American Academy of Pediatrics Committee on Infectious Diseases and Committee of Fetus and Newborn: Prevention of respiratory syncytial virus infections: indications for the use of palivizumab and update on the use of RSV-IGIV. American Academy of Pediatrics Committee on Infectious Diseases and Committee of Fetus and Newborn. Pediatrics 1998; 102(5): 1211-1216 6. American Academy of Pediatrics Committee on Infectious Diseases and Committee on Fetus and Newborn: Revised Indications for the Use of Palivizumab and Respiratory Syncytial Virus Immune Globulin Intravenous for the Prevention of Respiratory Syncytial Virus Infections, Policy Statement. Pediatrics 2003; 112: 1442-1446 7. American Academy of Pediatrics, Committee on Infectious Diseases and Committee on Fetus and Newborn: Modified Recommendations for Use of Palivizumab for Prevention of Modified Recommendations for Use of Palivizumab for Prevention of Respiratory Syncytial Virus Infections, Policy Statement, Organizational Principles to Guide and Define the Child Health Care System and/or Improve the Health of All Children. Red Book 2009: http://aapredbook.aappublications.org/news/RSVPolicy- 082409.pdf; accesat noiembrie 2009 8. Morris SK, Dzolganovski B, Beyene J, Sung L: A meta-analysis of the effect of antibody therapy for the prevention of severe respiratory syncytial virus infection. BMC Infectious Diseases 2009, 9:106 doi:10.1186/1471-2334-9-106, http://www.biomedcentral.com/1471-2334/9/106 9. de Albuquerque Diniz EM, Vieira RA, Ceccon MEJ, Ishida MA, Vaz FAC: Incidence of respiratory viruses in preterm infants submitted to mechanical ventilation. Rev Inst Med Trop S Paulo 2005; 47(1): 37-44 10. Thwaites R, Piercy R: Nosocomial respiratory syncytial virus infection in neonatal units in the United Kingdom. Acta Pædiatrica 2007; 93(s444): 23-25 11. Synagis Summary of Product Characteristics. Abbott Laboratories Ltd.; Queenborough, Kent, ME11 5EL, UK; June, 2007 12. American Academy of Pediatrics, Committee on Fetus and Newborn: Age Terminology During the Perinatal Period, Policy Statement, Organizational Principles to Guide and Define the Child Health Care System and/or Improve the Health of All Children. Pediatrics 2004, 114(5): 1362-1364 13. Engle WA, Tomashek KM, Wallman C, the Committee on Fetus and Newborn, American Academy of Pediatrics: “Late-Preterm” Infants: A Population at Risk. Pediatrics, 2007; 120(6): 1390-1401 14. World Health Organization: Sexual and reproductive health. 2005; www.who.int/reproductive-health; accesat noiembrie 2009 15. American Academy of Pediatrics Subcommittee on Diagnosis and Management of Bronchiolitis: Diagnosis and Management of Bronchiolitis. Pediatrics 2006; 118: 1774-1793 16. The Task Force for the Diagnosis and Treatment of Pulmonary Hypertension of the European Society of Cardiology (ESC) and the European Respiratory Society (ERS), endorsed by the International Society of Heart and Lung Transplantation (ISHLT): Guidelines for the diagnosis and treatment of pulmonary hypertension. Eur Heart J 2009; 30: 2493-2537 17. Feltes TF, Groothuis JR: Acute and long-term effects of infection by the respiratory syncytial virus in children with congenital cardiac malformations. Cardiology in the Young 2005; 15(3): 266-273 18. Feltes TF, Sondheimer HM: Palivizumab and the prevention of respiratory syncytial virus illness in pediatric patients with congenital heart disease. Expert Opin Biol Ther 2007; 7(9): 1471-1480 19. Broughton S, Roberts A, Fox G, Pollina E, Zuckerman M, Chaudhry S et al: Prospective study of healthcare utilization and respiratory morbidity due to RSV infection in prematurely born infants. Thorax 2005; 60: 1039-1044 20. Geskey JM, Thomas NJ, Brummel GL: Palivizumab: a review of its use in the protection of high risk infants against respiratory syncytial virus (RSV). Biologics: Targets & Therapy 2007; 1(1): 33-43 21. Chantepie A; Bureau de la Filiale de Cardiologie Pédiatrique de la Société Française de Cardiologie: Use of palivizumab for the prevention of respiratory syncytial virus infections in children with congenital heart disease. Recommendations from the French Paediatric Cardiac Society. Arch Pediatr 2004; 11(11): 1402- 1405 22. Hall CB: Nosocomial respiratory syncytial virus infections: the "Cold War" has not ended. Clin Infect Dis 2000; 31(2): 590-596 23. American Academy of Pediatrics, Committee on Infectious Diseases: Infection Prevention and Control in Pediatric Ambulatory Settings. Pediatrics 2007; 120(3): 650-665 24. Posfay-Barbe KM, Zerr DM, Pittet D: Infection control in paediatrics; Lancet Infect Dis 2008; 8: 19-31 25. Bauer G, Bossi L, Santoalla M, Rodríguez S, Fariña D, Speranza AM: Impact of a respiratory disease prevention program in high-risk preterm infants: a prospective, multicentric study. Arch Argent Pediatr 2009; 107(2): 111-118 26. William R, Steiner P: Treating Acute Bronchiolitis Associated with RSV. Am Fam Physician 2004; 69: 325- 330 27. The IMpact-RSV Study Group: Palivizumab, a humanized respiratory syncytial virus monoclonal antibody, reduces hospitalization from respiratory syncytial virus infection in high-risk infants. Pediatrics 1998; 102: 531-537 28. Feltes TF, Cabalka AK, Meissner HC, Piazza FM, Carlin DA, Top FH Jr et al; Cardiac Synagis Study Group: Palivizumab prophylaxis reduces hospitalization due to respiratory syncytial virus in young children with hemodynamically significant congenital heart disease. J Pediatr 2003; 143(4): 532-40 29. Embleton ND, Harkensee C, Mckean MC: Palivizumab for preterm infants. Is it worth it? Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2005; 90: F286-F289 30. Papile L, Munsick-Bruno G, Schaefer A: Relationship of cerebral intraventricular hemorrhage and early childhood neurologic handicaps. J Pediatr 1983; 103(2): 273-277 31. de Vries LS, Eken P, Dobowitz LM: The spectrum of leukomalakiausing cranial ultrasound. Beh Brain Res 1992; 49: 1-6 32. Ment LR, Bada HS, Barnes P, Grant PE, Hirtz D, Papile LA et al: Practice parameter: Neuroimaging of the neonate: Report of the Quality Standards Subcommittee of the American Academy of Neurology and the Practice Committee of the Child Neurology Society. Neurology 2002; 58:1726-1738 33. Meissner HC, Long SS, American Academy of Pediatrics, Committee on Infectious Diseases, and Committee on Fetus and Newborn: Revised Indications for the Use of Palivizumab and Respiratory Syncytial Virus Immune Globulin Intravenous for the Prevention of Respiratory Syncytial Virus Infections. Pediatrics 2003; 112: 1447-1452 34. Hall CB, McCarthy CA: Respiratory Syncytial Virus. In: Principles and Practice of Infectious Diseases. 6 th Ed Oxford UK: Churchill Livingstone 2005; 1-49 35. Kurz H, Herbich K, Janata O, Sterniste W, Bauer K: Experience with the use of palivizumab together with infection control measures to prevent respiratory syncytial virus outbreaks in neonatal intensive care units. J Hosp Infect 2008; 70(3): 246-252 36. American Academy of Pediatrics, Committee on Infectious Diseases, Committee on Fetus and Newborn: Respiratory Syncytial Virus Immune Globulin Intravenous: Indications for Use. Pediatrics 1997; 99(4): 645-650 37. American Academy of Pediatrics: Respiratory syncytial virus. In: Pickering LK, Baker CJ, Long SS, Kimberlin D: Red Book: 2009 Report of the Committee on Infectious Diseases. 28 th Ed Elk Gove Village, IL: American Academy of Pediatrics 2009: 560-569 38. Arnold SR, Wang EE, Law BJ et al: Variable morbidity of respiratory syncytial virus infection in patients with underlying lung disease: a review of the PICNIC RSV database. Pediatric Investigators Collaborative Network on Infections in Canada. Pediatr Infect Dis J 1999; 18(10): 866-869 39. Bellavance M, Rohlicek CV, Bigras J-L, Côté J-M, Paquet M, Lebel MH et al: Palivizumab use among children with congenital heart disease in Quebec: Impact of Canadian guidelines on clinical practice. Paediatr Child Health 2006; 11(1): 19-23 40. Bonnet D, Schmaltz AA, Feltes TF: Infection by the respiratory syncytial virus in infants and young children at high risk. Cardiology in the Young 2005, 15(3): 256-265 41. Boyce TG, Mellen BG, Mitchel EF Jr et al: Rates of hospitalization for respiratory syncytial virus infection among children in Medicaid. J Pediatr 2000; 137(6): 865-870 42. Breese Hall C, Weinberg GA, Iwane MK, Blumkin AK, Edwards KM, Staat MA et al: The Burden of Respiratory Syncytial Virus Infection in Young Children. N Engl J Med 2009; 360: 588-598 43. Broughton S, Bhat R, Roberts A, Zuckerman M, Rafferty G, Greenough A: Diminished lung function, RSV infection, and respiratory morbidity in prematurely born infants. Arch Dis Child 2006; 91: 26-30 44. Cabalka AK: Physiologic risk factors for respiratory viral infections and immunoprophylaxis for respiratory syncytial virus in young children with congenital heart disease. Pediatr Infect Dis J 2004; 23(1 Suppl): S41-45 45. Carbonell X, Genevieve L, Micki H, Edward C, The Motavizumab, Study Group: Phase 3 Trial of Motavizumab (MEDI-524), an Enhanced Potency Respiratory Syncytial Virus (RSV) Specific Monoclonal Antibody (Mab) for the Prevention of Serious RSV Disease in High Risk Infants. Poster presented at: Pediatric Academic Societies Annual Meeting, May 8, 2007; Toronto 46. Carbonell-Estrany X, Lázaro y de Mercado P: Health economics and RSV. Paediatr Respir Rev 2009; 10 (Suppl 1): 12-13 47. Chirico G, Ravasio R, Sbarigia U: Cost-utility analysis of palivizumab in Italy: results from a simulation model in the prophylaxis of respiratory syncytial virus infection (RSV) among high-risk preterm infants. Italian Journal of Pediatrics 2009; 35: 4 doi:10.1186/1824-7288-35-4, http://www.ijponline.net /content/35/1/4 48. Collins PL, Murphy BR: New Generation Live Vaccines against Human Respiratory Syncytial Virus Designed by Reverse Genetics. Proc Am Thorac Soc 2005; 2: 166-173 49. Deshpande SA, Northern V: The clinical and health economic burden of respiratory syncytial virus disease among children under 2 years of age in a defined geographical area. Arch Dis Child 2003; 88: 1065-1069 50. Di Carlo P, Romano A, Salsa L, Gueli A, Poma A, Fucà F et al: Epidemiological assessment of Respiratory Syncytial Virus infection in hospitalized infants, during the season 2005–2006 in Palermo, Italy. Italian Journal of Pediatrics 2009, 35:11; doi:10.1186/1824-7288-35-11; http://www.ijponline.net/ content/35/1/11 51. Elliott MB, Pryharski KS, Yu Q, ParksCL, Laughlin TS, Gupta CK et al: Recombinant Respiratory Syncytial Viruses Lacking the C-Terminal Third of the Attachment (G) Protein Are Immunogenic and Attenuated In Vivo and In Vitro. Journal of Virology 2004; 78: 5773-5783 52. Eisenhut M: Extrapulmonary manifestations of severe respiratory syncytial virus infection – a systematic review. Critical Care 2006; 10: R107; doi:10.1186/cc4984 53. Fanos V, Scarcella A, Puddu M, Gallini F, Tuminelli F, Bragetti P et al: Respiratory disorders and hospitalization rates during the second RSV season in preterm infants who received palivizumab prophylaxis during their first RSV season. J Chemother 2009; 21(3): 302-310 54. Fariña D, Rodríguez SP, Bauer G, Novali L, Bouzas L, González H et al: Respiratory syncytial virus prophylaxis: cost-effective analysis in Argentina. Pediatr Infect Dis J 2002; 21(4): 287-291 55. Feller AE, Morrison WE, Straumanis JP: Prior receipt of palivizumab prophylaxis among patients admitted to the Pediatric Intensive Care Unit with Respiratory Syncytial Virus: A retrospective cohort study. The Internet Journal of Pediatrics and Neonatology 2008; 8(2); http://www.ispub.com/journal/the_ internet_journal_of_pediatrics_and_neonatology.html 56. Figueras-Aloy PJ, Carbonell-Estrany X, Quero J: The IRIS Study Group: Case-control study of the risk factors linked to respiratory syncytial virus infection requiring hospitalization in premature infants born at a gestational age of 33-35 weeks in Spain. Pediatr Infect Dis J 2004; 23(9): 815-820 57. Figueras Aloy PJ, Quero J, Doménech E, López Herrera MC, Izquierdo I, Losada A et al: Recomendaciones para la prevención de la infección por virus respiratorio sincitial. An Pediatr (Barc) 2005; 63: 357-362 58. Geskey JM, Ceneviva GD, Brummel GL, Graff GR, Javier M-C: Administration of the first dose of palivizumab immunoprophylaxis against respiratory syncytial virus in infants before hospital discharge: What is the evidence for its benefit? Clinical Therapeutics 2004; 26(12): 2130-2137 59. Geskey JM, Thomas NJ, Brummel GL: Palivizumab in congenital heart disease: should international guidelines be revised? Expert Opinion on Biological Therapy 2007; 7(11): 1615-1620 60. Glezen WP, Taber LH, Frank AL, et al: Risk of primary infection and reinfection with respiratory syncytial virus. Am J Dis Child 1986; 140(6): 543-546 61. Greenough A, Alexander J, Burgess S, Bytham J, Chetcuti PAJ, Hagan J et al: Health care utilisation of prematurely born, preschool children related to hospitalization for RSV infection. Arch Dis Child 2004; 89: 673-678 62. Greenough A, Cox S, Alexander J, Lenney W, Turnbull F, Burgess S et al: Health care utilisation of infants with chronic lung disease, related to hospitalisation for RSV infection. Arch Dis Child 2001; 85: 463-468 63. Groothuis JR: Role of antibody and use of respiratory syncytial virus (RSV) immune globulin to prevent severe RSV disease in high-risk children. J Pediatr 1994; 124(5 Pt 2): S28-32 64. Groothuis JR, Nishida H: Prevention of respiratory syncytial virus infections in high-risk infants by monoclonal antibody (palivizumab). Pediatr Int 2002; 44(3): 235-241 65. Groothuis JR, Simoes EA, Hemming VG: Respiratory syncytial virus (RSV) infection in preterm infants and the protective effects of RSV immune globulin (RSVIG). Respiratory Syncytial Virus Immune Globulin Study Group. Pediatrics 1995; 95(4): 463-467 66. Groothuis JR, Simoes E, Levin MJ, Hall CB, Long CE, Rodriguez WJ et al, for The Respiratory Syncytial Virus Immune Globulin Study Group: Prophylactic Administration of Respiratory Syncytial Virus Immune Globulin to High-Risk Infants and Young Children. N Engl Med J 1993; 329(21): 1524-1530 67. Hall CB: Respiratory syncytial virus and parainfluenza virus. New Engl Med J 2001; 344(25): 1917-1928 68. Harkensee C, Brodlie M, Embleton ND, Mckean M: Passive immunisation of preterm infants with palivizumab against RSV infection. J Infect 2006; 52(1): 2-8 69. Heikkinen T, Valkonen H, Lehtonen L, Vainionpaa R, Ruuskanen O: Hospital admission of high risk infants for respiratory syncytial virus infection: implications for palivizumab prophylaxis. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2005; 90: F64-F68 70. Henckel E, Luthander J, Berggren E, Kapadia H, Naver L, Norman M et al: Palivizumab prophylaxis and hospitalization for respiratory syncytial virus disease in the Stockholm infant population, 1999 through 2002. Pediatr Infect Dis J. 2004; 23(1): 27-31 71. Joffe S: Cost-effectiveness of respiratory syncytial virus prophylaxis among preterm infants. Pediatrics 1999; 104(3 Pt 1): 419-427 72. Jones B, Zhan X, Mishin V, Slobod KS, Surman S, Russell CJ et al:: Human PIV-2 recombinant Sendai virus (rSeV) elicits durable immunity and combines with two additional rSeVs to protect against hPIV-1, hPIV-2, hPIV-3, and RSV. Vaccine 2009; 27(12): 1848-1857 73. Kamal-Bahl S, Doshi J, Campbell J: Economic Analyses of Respiratory Syncytial Virus Immunoprophylaxis in High-Risk Infants. A Systematic Review. Arch Pediatr Adolesc Med 2002; 156: 1034-1041 74. Kliegman RM, Marcdante KJ et al: Nelson Essentials of Pediatrics; 5 th Ed Elsevier Saunders 2006; 625- 654 75. Klimek M, Kwinta P, Kruczek P, Pietrzyk JJ: Respiratory syncytial virus prophylaxis among preterm infants--four seasons' experience. Przegl Lek 2009; 66(1-2): 34-38 76. Lanctôt KL, Masoud ST, Paes BA, Tarride JE, Chiu A, Hui C et al: The cost-effectiveness of palivizumab for respiratory syncytial virus prophylaxis in premature infants with a gestational age of 32-35 weeks: a Canadian-based analysis. Curr Med Res & Opin 2008; 24(11): 3223-3227 77. Langston C, Kida K, Reed M, et al: Human lung growth in late gestation and in the neonate. Am Rev Respir Dis 1984; 129(4): 607-613 78. Law BJ, Langley JM, Allen U et al: The pediatric investigators collaborative network on infections in Canada study of predictors of hospitalisation for respiratory syncytial virus infection for infants born at 33 through 35 completed weeks of gestation. Pediatr Infect Dis J 2004; 23(9): 806-814 79. Lázaro y de Mercado PP, Figueras Aloy J, Doménech Martínez E, Echániz Urcelay I, Closa Monasterolo R, Wood Wood MA et al: La eficiencia (coste-efectividad) de palivizumab como profilaxis para la infección por virus respiratorio sincitial en prematuros de 32-35 semanas en España. An Pediatr 2006; 65: 316-324 80. Leader S, Kohlhase K: Recent trends in severe respiratory syncytial virus (RSV) among US infants, 1997 to 2000. J Pediatr 2003; 143(5 Suppl): S127-S132 81. LeVine AM, Elliott J, Whitsett JA, Srikiatkhachorn A, Crouch E, DeSilva E et al: Surfactant Protein-D Enhances Phagocytosis and Pulmonary Clearance of Respiratory Syncytial Virus. Am J Respir Cell Mol Biol 2004; 31: 193-199 82. Mandell GL, Bennett JE et al: Principles and Practice of Infectious Diseases 5 th Ed New York: Elsevier/Churchill Livingstone 2005; vol 1, 174(7): 4356-4364 83. Meissner HC, Anderson LJ, Pickering LK: Annual Variation in Respiratory Syncytial Virus Season and Decisions Regarding Immunoprophylaxis With Palivizumab. Pediatrics 2004; 114: 1082-1084 84. Mohapatra S, Boyapalle S: Epidemiologic, Experimental, and Clinical Links between Respiratory Syncytial Virus Infection and Asthma. Clinical Microbiology Reviews 2008; 21: 495-504 85. Navas L, Wang E, de Carvalho V, Robinson J: Improved outcome of respiratory syncytial virus infection in a high-risk hospitalized population of Canadian children. Pediatric Investigators Collaborative Network on Infections in Canada. J Pediatr 1992; 121(3): 348-354 86. Navér L, Eriksson M, Ewald U, Linde A, Lindroth M, Schollin J: Appropriate prophylaxis with restrictive palivizumab regimen in preterm children in Sweden. Acta Paediatr 2004; 93(11): 1470-1473 87. Nuijten MJ, Wittenberg W, Lebmeier M: Cost effectiveness of palivizumab for respiratory syncytial virus prophylaxis in high-risk children: a UK analysis. Pharmacoeconomics 2007; 25(1): 55-71 88. Okoko JB, Wesumperuma HL, Hart CA: The influence of prematurity and low birthweight on transplacental antibody transfer in a rural West African population. Tropical Medicine & International Health 2001; 6(7): 529-534 89. Pampinella D, Motisi D, Corsello G, van Drunen Littel-van den Hurk S, Mapletoft JW, Arsic N et al: Immunopathology of RSV infection: prospects for developing vaccines without this complication. Rev Med Virol 2007; 17(1): 5-34 90. Pedraz C, Carbonell-Estrany X, Figueras-Aloy J, Quero J; IRIS Study Group: Effect of palivizumab prophylaxis in decreasing respiratory syncytial virus hospitalizations in premature infants. Pediatr Infect Dis J 2003; 22(9): 823-827 91. Piedra PA: Clinical experience with respiratory syncytial virus vaccines. Pediatr Infect Dis J 2003; 22(2 Suppl): S94-S99 92. Piedra PA, Englund JA, Glezen WP: Respiratory syncytial virus and parainfluenza viruses. In Richman DD, Whitley RJ, Hayden F eds. Clinical Virology. Malden, MA: Blackwell Publishing; 2002: 763-790 93. Pinto-Prades JL, Ortún-Rubio V, Puig-Junoy J: El análisis coste-efectividad en sanidad. Atención Primaria 2001; 27(4): 275-278 94. Prais D, Schonfeld T, Ami J: Admission to the Intensive Care Unit for Respiratory Syncytial Virus Bronchiolitis: A National Survey before Palivizumab Use. Pediatrics 2003; 112: 548-552 95. Rackham OJ, Thorburn K, Kerr SJ: The potential impact of prophylaxis against bronchiolitis due to the respiratory syncytial virus in children with congenital cardiac malformations. Cardiology in the Young 2005, 15(3): 251-255 96. Resch B, Gusenleitner W, Nuijten MJ, Lebmeier M, Wittenberg W: Cost-effectiveness of palivizumab against respiratory syncytial viral infection in high-risk children in Austria. Clin Ther 2008; 30(4): 749-760 97. Robbins JM, Tilford JM, Jacobs RJ, Wheeler JG, Gillaspy SR, Schutze GE et al: Costs and Respiratory Syncytial Virus. Pediatrics 2001; 107: 608-609 98. Rodriguez WJ, Gruber WC, Welliver RC, Groothuis JR, Simoes EA, Meissner HC et al: Respiratory syncytial virus (RSV) immune globulin intravenous therapy for RSV lower respiratory tract infection in infants and young children at high risk for severe RSV infections: Respiratory Syncytial Virus Immune Globulin Study Group. Pediatrics 1997; 99(3): 454-461 99. Roeckl-Wiedmann I, Liese JG, Grill E, Fischer B, Carr D, Belohradsky BH: Economic evaluation of possible prevention of RSV-related hospitalizations in premature infants in Germany. Eur J of Pediatrics 2003; 162(4): 237-244 100. Romero JR: Palivizumab prophylaxis of respiratory syncytial virus disease from 1998 to 2002: results from four years of palivizumab usage. Pediatr Infect Dis J 2003; 22(2 Suppl): S46-S54 101. Schultz C, Richter N, Moller JC, Bucsky B: IFN-c response and IL-8 plasma levels in neonates with respiratory syncytial virus bronchiolitis. Correspondence. Eur Respir J 2001; 17: 321-324 102. Sigurs N, Bjarnason R, Sigurbergsson F, Kjellman B: Respiratory Syncytial Virus Bronchiolitis in Infancy Is an Important Risk Factor for Asthma and Allergy at Age 7. Am J Respir Crit Care Med 2000; 161:1501- 1507 103. Sigurs N, Gustafsson PM, Bjarnason R, Lundberg F, Schmidt S, Sigurbergsson F et al: Severe Respiratory Syncytial Virus Bronchiolitis in Infancy and Asthma and Allergy at Age 13. Am J Respir Crit Care Med 2005; 171: 137-141 104. Simoes EAF, Carbonell-Estrany X: Impact of severe disease caused by respiratory syncytial virus in children living in developed countries. Pediatr Infect Dis J 2003; 22(2 Suppl): S13-S18 105. Simoes EAF, Sondheimer HM et al: Respiratory syncytial virus immune globulin for prophylaxis against respiratory syncytial disease in infants and children with congenital heart disease; J Pediatrics 1998; (133): 492-499 106. Simoes EAF et al: Palivizumab Prophylaxis, Respiratory Syncytial Virus, and Subsequent Recurrent Wheezing. J Pediatr 2007; 151: 34-42 107. Simon A, Ammann RA, Wilkesmann A, Eis-Hübinger AM, Schildgen O, Weimann E et al DSM RSV Paed Study Group: Respiratory syncytial virus infection in 406 hospitalized premature infants: results from a prospective German multicentre database. Eur J Pediatr 2007; 166(12): 1273-1283 108. Speer ME, Boron M, McLaurin K, Cohen A, Rankin M, Groothuis J: Palivizumab Outcomes Registry 2000 To 2004: Delayed Prophylaxis In Children At High Risk Of Respiratory Syncytial Virus (Rsv) Disease; Neonatology Today 2007; 2(4): 1-5 109. Stedman TL: Stedman's Medical Dictionary. 27 th Ed Philadelphia Lippincott Williams & Wilkins 2000; 27 - 36 110. Stensballe LG, Devasundaram KJ, Simoes EAF: Respiratory syncytial virus epidemics: the ups and downs of a seasonal virus. Pediatr Infect Dis J 2003; 22(2 Suppl): S21-S32 111. Stevens TP, Sinkin RA, Hall CB, Maniscalco WM, McConnochie KM: Respiratory Syncytial Virus and Premature Infants Born at 32 Weeks’ Gestation or Earlier. Hospitalization and Economic Implications of Prophylaxis. Arch Pediatr Adolesc Med 2000; 154: 55-61 112. Stoicescu SM, Ciocoiu R, Orăşeanu D: The experience of Plivizumab administration in Romania. Therapeutics, Pharmacology and Clinical Toxicology 2009; XIII(3): 295-299 113. Takimoto T, Hurwitz JL, Zhan X, Krishnamurthy S, Prouser C, Brown B et al: Recombinant Sendai Virus as a Novel Vaccine Candidate for Respiratory Syncytial Virus. Viral Immunology 2005; 18(2): 255-266 114. Tecu C, Orăşanu D, Sima A, Oprişan G, Alexandrescu V, Samoilă N: Diagnosticul de laborator rapid al bronşiolitelor şi VRS la sugar şi copilul mic. Bacteriologia, Virusologia, Parazitologia, Epidemiologia 2006; 51(1-2): 82-85 115. Thomas M, Bedford-Russell A, Sharland M: Hospitalisation for RSV infection in ex-preterm infants— implications for use of RSV immune globulin. Arch Dis Child 2000; 83: 122-127 116. Tulloh RMR, Feltes TF: The European Forum for Clinical Management: prophylaxis against the respiratory syncytial virus in infants and young children with congenital cardiac disease. Cardiology in the Young 2005;15(3): 274-278 117. Tulloh R, Marsh M, Blackburn M, Casey F, Lenney W, Weller P et al: Working Group of the British Paediatric Cardiac Association: Recommendations for the use of palivizumab as prophylaxis against respiratory syncytial virus in infants with congenital cardiac disease. Cardiol Young 2003; 13(5): 420-423 118. Vogel AM, McKinlay MJ, Ashton T, Lennon DR, Harding JE, Pinnock R et al: Cost-effectiveness of palivizumab in New Zealand, J of Paediatrics and Child Health 2002; 38(4): 352-357 119. Walsh EE, McConnochie KM, Long CE et al: Severity of respiratory syncytial virus infection is related to virus strain. J Infect Dis 1997; 175(4): 814-820 120. Warren A, Langley JM, Thomas W, Scott J: Optimizing the delivery and use of a new monoclonal antibody in children with congenital heart disease: A successful provincial respiratory syncytial virus prophylaxis program. Can J Cardiol 2007; 23(6): 463-466 121. Wegner S, Jacobson Vann J, Liu G, Byrns P, Cypra C, Campbell W et al: Direct Cost Analyses of Palivizumab Treatment in a Cohort of At-Risk Children: Evidence From the North Carolina Medicaid Program. Pediatrics 2004; 114: 1612-1619 122. Weisman LE: Contemporary diagnosis and management of Respiratory Syncytial Virus. In: Weisman LE, Groothuis JR: Contemporary diagnosis and management of respiratory syncytial virus. Newtown PA Handbooks in Health Care Co 2000; 5, 37-59, 72-83, 122-131, 136-146, 153-155, 157-172, 210-217 123. Wu S-Y, Bonaparte J, Pyati S: Optimal Timing and Dosing Intervals of Palivizumab in Premature Neonates: Still Some Work to Do: In Reply. Pediatrics 2005; 115: 1440-1441 124. Wu S-Y, Bonaparte J Pyati S: Palivizumab Use in Very Premature Infants in the Neonatal Intensive Care Unit. Pediatrics 2004; 114: e554-e556 125. Yeung CY, Hobbs JR: Serum-gamma-G-globulin levels in normal premature, post-mature, and "small-for- dates" newborn babies. Lancet 1968; 1(7553): 1167-1170 126. Yount LE, Mahle WT: Economic Analysis of Palivizumab in Infants with Congenital Heart Disease. Pediatrics 2004; 114: 1606-1611 127. http://securews.healthnowny.com/wps/wcm.DrugTherapyGuidelines:Synagis (palivizumab); accesat octombrie 2009 128. Berman Rosenzweig E, Widlitz AC, Barst RJ: Pulmonary Arterial Hypertension in Children. Pediatric Pulmonology 2004; 38: 2-22 129. Haworth SG: The management of pulmonary hypertension in children. Arch Dis Child 2008; 93: 620-625 130. Widlitz A, Barst RJ: Pulmonary arterial hypertension in children. In Dinh-Xuan AT, Humbert M, Naeije R: Advances in Pathobiology, Diagnosis, and Treatment of Pulmonary Hypertension. Number 5. Eur Respir J 2003; 21: 155-176 131. European Medicines Agency, Committee for Medicinal Products for Human Use (CHMP): Concept paper on the need for the development of a paediatric addendum to the CHMP guideline on the clinical investigations of medicinal products for the treatment of pulmonary arterial hypertension. London, 22 January 2009, doc. Ref. Emea/chmp/ewp/644261/2008. 10. Anexe Anexa 1. Lista participanţilor la Întâlnirile de Consens Anexa 2. Grade de recomandare şi nivele ale dovezilor Anexa 3. Clasificarea funcţională a hipertensiunii pulmonare Anexa 4. Clasificarea a hemoragiilor intraventriculare Anexa 5. Clasificarea leucomalaciei periventriculare Anexa 6. Reacţii adverse semnalate la administrarea de palivizumab la prematurii şi copiii cu BPC Anexa 7. Reacţii adverse fost semnalate la administrarea de palivizumab la copiii cu MCC 10.1. Anexa 1. Lista participanţilor la Întâlnirile de Consens Lista participanţilor la Întâlnirea de Consens de la Iaşi, 22 octombrie 2009 Prof. Dr. Silvia Maria Stoicescu – IOMC Polizu, Bucureşti Prof. Dr. Maria Stamatin – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Prof. Dr. Gabriela Zaharie – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie I, Cluj Napoca Prof. Dr. Constantin Ilie – Maternitatea Bega, Timişoara Conf. Dr. Manuela Cucerea – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Şef Lucr. Dr. Luminiţa Păduraru – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi As. Dr. Marta Simon – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Dr. Gabriela Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Adrian Ioan Toma – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Adrian Crăciun – Maternitatea Cantacuzino, Bucureşti Dr. Doina Broscăuncianu – IMOC Polizu, Bucureşti Dr. Anca Bivoleanu – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Maria Alboi – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Andreea Avasiloaiei – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Monika Rusneak – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Dr. Mihaela Ţunescu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Daniela Icma – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Eugen Mâţu – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Maria Livia Ognean – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Invitaţi: Dr. Mihai Horga – UNFPA Nicu Fota - CRED Lista participanţilor la Întâlnirea de Consens din 7-8 decembrie 2009, Bucureşti Prof. Dr. Silvia Maria Stoicescu – IOMC Polizu, Bucureşti Prof. Dr. Maria Stamatin – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Prof. Dr. Gabriela Zaharie – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie I, Cluj Napoca Prof. Dr. Constantin Ilie – Maternitatea Bega, Timişoara Conf. Dr. Manuela Cucerea – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Conf. Dr. Valeria Filip – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Şef Lucr. Dr. Ligia Blaga – Clinica de Obstetrică Ginecologie II, Cluj Napoca Şef Lucr. Dr. Luminiţa Păduraru – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Gabriela Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Adrian Ioan Toma – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Adrian Crăciun – Maternitatea Cantacuzino, Bucureşti Dr. Mirela Ciurea - Maternitatea Cantacuzino, Bucureşti Dr. Anca Bivoleanu – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Mihaela Ţunescu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Eugen Mâţu – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Monica Popa - Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie I, Cluj Napoca Dr. Carmen Voicilă – IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Maria Livia Ognean – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Invitat: Dr. Roxana Iliescu – CRED Standard Standardele sunt norme care trebuie aplicate rigid şi trebuie urmate în cvasitotalitatea cazurilor, excepţiile fiind rare şi greu de justificat. Recomandare Recomandările prezintă un grad scăzut de flexibilitate, nu au forţa standardelor, iar atunci când nu sunt aplicate, acest lucru trebuie justificat raţional, logic şi documentat. Opţiune Opţiunile sunt neutre din punct de vedere a alegerii unei conduite, indicând faptul că mai multe tipuri de intervenţii sunt posibile şi că diferiţi medici pot lua decizii diferite. Ele pot contribui la procesul de instruire şi nu necesită justificare. 10.2. Anexa 2. Grade de recomandare şi nivele ale dovezilor Tabel 1. Clasificarea tăriei aplicate gradelor de recomandare Tabel 2. Clasificarea puterii ştiinţifice a gradelor de recomandare Grad A Necesită cel puţin un studiu randomizat şi controlat ca parte a unei liste de studii de calitate publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi Ia sau Ib). Grad B Necesită existenţa unor studii clinice bine controlate, dar nu randomizate, publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi IIa, IIb sau III). Grad C Necesită dovezi obţinute din rapoarte sau opinii ale unor comitete de experţi sau din experienţa clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu (nivele de dovezi IV). Indică lipsa unor studii clinice de bună calitate aplicabile direct acestei recomandări. Grad E Recomandări de bună practică bazate pe experienţa clinică a grupului tehnic de elaborare a acestui ghid. Tabel 3. Clasificarea nivelelor de dovezi Nivel Ia Dovezi obţinute din meta-analiza unor studii randomizate şi controlate. Nivel Ib Dovezi obţinute din cel puţin un studiu randomizat şi controlat, bine conceput. Nivel IIa Dovezi obţinute din cel puţin un studiu clinic controlat, fără randomizare, bine conceput. Nivel IIb Dovezi obţinute din cel puţin un studiu quasi-experimental bine conceput, preferabil de la mai multe centre sau echipe de cercetare. Nivel III Dovezi obţinute de la studii descriptive, bine concepute. Nivel IV Dovezi obţinute de la comitete de experţi sau experienţă clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu. 10.3. Anexa 3. Clasificarea funcţională a hipertensiunii pulmonare modificată după clasificarea funcţională a New York Heart Association, conform OMS 1998 [16] Clasa I Pacienţi cu hipertensiune pulmonară fără limitarea activităţilor fizice. Activităţi fizice uzuale nu determină dispnee sau fatigabilitate, dureri toracice sau iminenţa sincopei, neexplicabile. Clasa II Pacienţi cu hipertensiune pulmonară care determină limitarea uşoară a activităţii fizice. Pacienţii prezintă confort în repaus. Activităţi uzuale produc dispnee sau fatigabilitate, durere toracică sau iminenţa sincopei, neexplicabile. Clasa III Pacienţi cu hipertensiune pulmonară care determină limitarea marcată a activităţii fizice. Pacienţii prezintă confort în repaus. Activităţi mai uşoare decât cele uzuale produc dispnee sau fatigabilitate, durere toracică sau iminenţa sincopei, neexplicabile. Clasa IV Pacienţi cu hipertensiune pulmonară incapabili să desfăşoare vreo activitate fizică fără simptome. Aceşti pacienţi manifestă semne de insuficienţă cardiacă dreaptă. Dispneea şi/sau fatigabilitatea pot fi prezente chiar şi în repaus. Disconfortul este crescut de orice activitate fizică. 10.4. Anexa 4. Clasificarea a hemoragiilor intraventriculare după Papile [30] Gradul Definiţia I Limitată la matricea germinativă (hemoragie subependimară) II Hemoragie intraventriculară III Hemoragie intraventriculară însoţită de dilatare ventriculară IV Hemoragie intraventriculară însoţită de dilatare ventriculară şi extensie periventriculară 10.5. Anexa 5. Clasificarea leucomalaciei periventriculare după de Vries [31] Gradul Definiţia I Ecodensităţi tranzitorii periventriculare persistente 7 zile sau mai mult II Ecodensităţi periventriculare care evoluează spre chisturi mici localizate frontoparietal III Ecodensităţi periventriculare care evoluează spre formare extensivă de leziuni chistice periventricular IV Ecodensităţi care se extind spre substanţa albă profundă şi evoluează cu formare extensivă de leziuni chistice 10.6. Anexa 6. Reacţii adverse semnalate după administrarea de palivizumab la prematurii şi copiii cu BPC Investigaţii diagnostice Mai puţin frecvente Creşterea AST, creşterea ALT Teste funcţionale hepatice anormale Tulburări hematologice şi limfatice Mai puţin frecvente Leucopenie Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Mai puţin frecvente Wheesing Rinită Tuse Tulburări gastro-intestinale Frecvente Mai puţin frecvente Diaree Vărsături Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Mai puţin frecvente Erupţii cutanate Infecţii şi infestări Mai puţin frecvente Infecţii virale Infecţii ale tractului respirator superior Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare Frecvente Mai puţin frecvente Febră, reacţie la locul injecţiei Durere Tulburări psihice Frecvente Nervozitate 10.7. Anexa 7. Reacţii adverse semnalate după administrarea de palivizumab la copiii cu MCC Tulburări ale sistemului nervos Mai puţin frecvente Somnolenţă Hiperkinezie Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Mai puţin frecvente Rinită Tulburări gastro-intestinale Mai puţin frecvente Vărsături Diaree sau constipaţie Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Mai puţin frecvente Erupţii cutanate Eczemă Infecţii şi infestări Mai puţin frecvente Gastroenterită Infecţii ale tractului respirator superior Tulburări vasculare Mai puţin frecvente Hemoragie Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare Frecvente Mai puţin frecvente Febră, reacţie la locul injecţiei Astenie Tulburări psihice Mai puţin frecvente Nervozitate Anexa Nr. 4 Ministerul Sănătăţii Publice Colegiul Medicilor Asociaţia de Neonatologie Comisia Consultativă de din România din România Pediatrie şi Neonatologie Diagnosticul şi tratamentul convulsiilor neonatale COLECŢIA GHIDURI CLINICE PENTRU NEONATOLOGIE Ghidul 04/Revizia 1 5.03.2010 Publicat de Asociaţia de Neonatologie din România Editor: Maria Livia Ognean © Asociaţia de Neonatologie din România, 2011 Grupul de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor încurajează schimbul liber şi punerea la dispoziţie în comun a informaţiilor şi dovezilor cuprinse în acest ghid, precum şi adaptarea lor la condiţiile locale. Orice parte din acest ghid poate fi copiată, reprodusă sau distribuită, fără permisiunea autorilor sau editorilor, cu respectarea următoarelor condiţii: (a) ghidul sau fragmentul să nu fie copiat, reprodus, distribuit sau adaptat în scopuri comerciale, (b) persoanele sau instituţiile care doresc să copieze, reproducă sau distribuie ghidul sau fragmente din acestea, să informeze Asociaţia de Neonatologie din România şi (c) Asociaţia de Neonatologie din România să fie menţionată ca sursă a acestor informaţii în toate copiile, reproducerile sau distribuţiile materialului. Acest ghid a fost aprobat de Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. ........ din şi de Colegiul Medicilor prin documentul nr. ..... din .......................... şi de Asociaţia de Neonatologie din România în data de .......... Precizări Ghidurile clinice pentru Neonatologie sunt elaborate cu scopul de a ajuta personalul medical să ia decizii privind îngrijirea nou- născuţilor. Acestea prezintă recomandări de bună practică medicală clinică bazate pe dovezi publicate (literatura de specialitate) recomandate a fi luate în considerare de către medicii neonatologi şi pediatri şi de alte specialităţi, precum şi de celelalte cadre medicale implicate în îngrijirea tuturor nou-născuţilor. Deşi ghidurile reprezintă o fundamentare a bunei practici medicale bazate pe cele mai recente dovezi disponibile, ele nu intenţionează să înlocuiască raţionamentul practicianului în fiecare caz individual. Decizia medicală este un proces integrativ care trebuie să ia în considerare circumstanţele individuale şi opţiunea pacientului sau, în cazul nou-născutului, a părinţilor, precum şi resursele, caracteristicile specifice şi limitările instituţiilor medicale. Se aşteaptă ca fiecare practician care aplică recomandările în scop diagnostic, terapeutic sau pentru urmărire, sau în scopul efectuării unei proceduri clinice particulare să utilizeze propriul raţionament medical independent în contextul circumstanţial clinic individual, pentru a decide orice îngrijire sau tratament al nou-născutului în funcţie de particularităţile acestuia, opţiunile diagnostice şi curative disponibile. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid au depus eforturi pentru ca informaţiile conţinute în ghid să fie corecte, redate cu acurateţe şi susţinute de dovezi. Date fiind posibilitatea erorii umane şi/sau progresele cunoştinţelor medicale, autorii nu pot şi nu garantează că informaţia conţinută în ghid este în totalitate corectă şi completă. Recomandările din acest ghid clinic sunt bazate pe un consens al autorilor privitor la tema propusă şi abordările terapeutice acceptate în momentul actual. În absenţa dovezilor publicate, recomandările se bazează pe consensul experţilor din cadrul specialităţii. Totuşi, acestea nu reprezintă în mod necesar punctele de vedere şi opiniile tuturor clinicienilor şi nu le reflectă în mod obligatoriu pe cele ale Grupului Coordonator. Ghidurile clinice, spre deosebire de protocoale, nu sunt gândite ca directive pentru o singură modalitate de diagnostic, management, tratament sau urmărire a unui caz sau ca o modalitate definitivă de îngrijire a nou-născutului. Variaţii ale practicii medicale pot fi necesare în funcţie de circumstanţele individuale şi opţiunea părinţilor nou-născutului, precum şi de resursele şi limitările specifice ale instituţiei sau tipului de practică medicală. Acolo unde recomandările acestor ghiduri sunt modificate, abaterile semnificative de la ghiduri trebuie documentate în întregime în protocoale şi documente medicale, iar motivele modificărilor trebuie justificate detaliat. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid îşi declină responsabilitatea legală pentru orice inacurateţe, informaţie percepută eronat, pentru eficacitatea clinică sau succesul oricărui regim terapeutic detaliat în acest ghid, pentru modalitatea de utilizare sau aplicare sau pentru deciziile finale ale personalului medical rezultate ca urmare a utilizării sau aplicării lor. De asemenea, ele nu îşi asumă responsabilitatea nici pentru informaţiile referitoare la produsele farmaceutice menţionate în ghid. În fiecare caz specific, utilizatorii ghidurilor trebuie să verifice literatura de specialitate prin intermediul surselor independente şi să confirme că informaţia conţinută în recomandări, în special dozele medicamentelor, este corectă. Orice referire la un produs comercial, proces sau serviciu specific prin utilizarea numelui comercial, al mărcii sau al producătorului, nu constituie sau implică o promovare, recomandare sau favorizare din partea Grupului de Coordonare, a Grupului Tehnic de Elaborare, a coordonatorului sau editorului ghidului faţă de altele similare care nu sunt menţionate în document. Nici o recomandare din acest ghid nu poate fi utilizată în scop publicitar sau în scopul promovării unui produs. Opiniile susţinute în această publicaţie sunt ale autorilor şi nu reprezintă în mod necesar opiniile Fondului ONU pentru Populaţie sau ale Fundaţiei Cred. Toate ghidurile clinice sunt supuse unui proces de revizuire şi actualizare continuă. Cea mai recentă versiune a acestui ghid poate fi accesată prin internet la adresa ................ Tipărit la ........... ISSN ................ Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice Prof. Dumitru Orăşeanu Comisia de Obstetrică şi Ginecologie a Colegiului Medicilor din România Prof. Dr. Vlad I. Tica Asociaţia de Neonatologie din România Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Preşedinte – Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Co-preşedinte – Prof. Univ. Dr. Maria Stamatin Secretar – Conf. Univ. Dr. Manuela Cucerea Membrii Grupului Tehnic de Elaborare a ghidului Coordonatori: Conf. Univ. Dr. Manuela Cucerea Scriitor: Dr. Monika Rusneac Membri: As. Univ. Dr. Marta Simon Dr. Mădălina Cioată Mulţumiri Mulţumiri experţilor care au evaluat ghidul: Prof. Univ. Dr. Maria Stamatin Prof. Univ. Dr. Ilie Constantin Dr. Adrian Ioan Toma Dr. Maria Livia Ognean Mulţumim Dr. Maria Livia Ognean pentru coordonarea şi integrarea activităţilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie. Multumim Fundaţiei Cred pentru suportul tehnic acordat pentru buna desfăşurare a activităţilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie şi organizarea întâlnirilor de consens. Abrevieri EEG – electroencefalografie SNC – sistem nervos central aEEG – electroencefalografie integrată în amplitudine AR – autosomal recesiv VG – vârstă de gestaţie GABA – acid gamma-amino-butiric RMI – imagistică prin rezonanţă magnetică CT – computer-tomografie LCR – lichid cefalorahidian TINN – terapie intensivă neonatală FC – frecvenţă cardiacă TA – tensiune arterială CPAP (continuous positive airway pressure) – presiune pozitivă continuă în căile aeriene NMDA – N-metil-D-aspartat CMV – citomegalovirus HIV – virusul imunodeficienţei umane SGA (small for gestational age) – (nou-născut) mic pentru vârsta de gestaţie LGA (large for gestational age) – (nou-născut) mare pentru vârsta de gestaţie ADH – hormon antidiuretic 1. Introducere Convulsiile neonatale reprezintă un capitol important în patologia neonatală, cu atât mai mult cu cât acestea se manifestă diferit faţă de alte vârste iar handicapul neurologic ulterior poate fi important [1-5] . Convulsiile neonatale sunt convulsiile care apar în primele 28 de zile de viaţă la nou-născutul la termen sau până la vârsta postconcepţională de 44 de săptămâni pentru nou-născutul prematur (sau 4 săptămâni după termen), necesită recunoaştere imediată şi tratament prompt. Factorii de risc care pot determina convulsii, cu sau fără encefalopatie secundară, pot fi materni, placentari, fetali şi patologia neonatală [6] . Recunoaşterea convulsiilor în perioada neonatală este deosebit de importantă, deoarece într-un număr semnificativ de cazuri acestea reprezintă manifestarea unor afecţiuni severe, în cazuri foarte rare sunt idiopatice iar prognosticul depinde de etiologie [7-10] . Nou-născuţii prezintă un risc crescut pentru a dezvolta convulsii deoarece bolile metabolice, defectele congenitale şi bolile infecţioase se manifestă cu precădere în această primă perioadă a vieţii. Manifestările convulsive constituie astfel factori de predicţie pentru cazurile care vor evolua spre paralizie cerebrală infantilă, mai ales la grupele de nou-născuţi cu risc. De aceea este importantă atât identificarea convulsiilor, determinarea etiologiei cât şi tratarea lor corectă. Incidenţa convulsiilor variază foarte mult în diferitele studii publicate, ultimele date indicând o prevalenţă de 3/1000 nou- născuţi la termen şi 60/1000 nou-născuţi prematuri [11] . Există relativ puţine date clinice relevante cu referire la eficacitatea anticonvulsivantelor în tratamentul convulsiilor neonatale [12-15] . Se impune astfel elaborarea unui ghid naţional de diagnostic şi tratament al convulsiilor, având în vedere variaţiile în diagnosticarea şi abordarea terapeutică a acestora în practica clinică. Ghidul de diagnostic şi tratament al convulsiilor neonatale este conceput la nivel naţional. Acesta precizează standardele, principiile şi aspectele fundamentale ale managementului particularizat unui caz clinic concret care trebuie respectate de practicieni indiferent de nivelul unităţii sanitare în care activează. Ghidurile clinice pentru neonatologie sunt mai rigide decât protocoalele clinice, fiind realizate de grupuri tehnice de elaborare respectând nivele de dovezi ştiinţifice, tărie a afirmaţiilor şi grade de recomandare. În schimb, protocoalele permit un grad mai mare de flexibilitate. 2. Scop Scopul ghidului este diagnosticarea precoce şi corectă a tuturor formelor de convulsii neonatale şi instituirea unui tratament precoce şi adecvat. Ghidul se adresează medicilor şi asistentelor din fiecare maternitate indiferent de gradul ei, medicilor şi asistentelor din unităţile mobile care asistă la naşterea unui copil sau asigură transportul neonatal. De asemenea, ghidul se adresează personalului medical în formare: studenţi la facultăţile de medicină şi medici rezidenţi. Acest ghid este elaborat cu scopul de a atinge următoarele obiective: - creşterea calităţii asistenţei medicale perinatale - actualizarea unei patologii neonatale cu impact important în morbiditatea neonatală - sporirea calităţii examinării clinice şi paraclinice a nou-născuţilor cu convulsii - îmbunătăţirea calităţii tratamentului nou-născuţilor cu convulsii - aplicarea evidenţelor în practica medicală - integrarea unor servicii de monitorizare şi de follow-up - reducerea variaţiilor în practica medicală (cele care nu sunt necesare) - ghidul constituie un instrument de consens între clinicieni - ghidul protejează clinicianul din punctul de vedere al malpraxisului - ghidul asigură continuitate între serviciile oferite de medici şi asistente. Se prevede ca acest ghid să fie adoptat pe plan local şi regional. 3. Metodologia de elaborare 3.1. Etapele procesului de elaborare Ca urmare a solicitării Ministerului Sănătăţii Publice de a sprijini procesul de elaborare a ghidurilor clinice pentru neonatologie, Asociaţia de Neonatologie din România a organizat în 28 martie 2009 la Bucureşti o întâlnire a instituţiilor implicate în elaborarea ghidurilor clinice pentru neonatologie. A fost prezentat contextul general în care se desfăşoară procesul de redactare a ghidurilor şi implicarea diferitelor instituţii. În cadrul întâlnirii s-a decis constituirea Grupului de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor. A fost, de asemenea, prezentată metodologia de lucru pentru redactarea ghidurilor, un plan de lucru şi au fost agreate responsabilităţile pentru fiecare instituţie implicată. A fost aprobată lista de subiecte a ghidurilor clinice pentru neonatologie şi pentru fiecare ghid au fost aprobaţi coordonatorii Grupurilor Tehnicede Elaborare (GTE). În data de 26 septembrie 2009, în cadrul Conferinţei Naţionale de Neonatologie din România a avut loc o sesiune în cadrul căreia au fost prezentate, discutate în plen şi agreate principiile, metodologia de elaborare şi formatul ghidurilor. Pentru fiecare ghid, coordonatorul a nominalizat componenţa Grupului Tehnic de Elaborare, incluzând scriitorul/scriitorii şi o echipă de redactare, precum şi un număr de experţi evaluatori externi pentru recenzia ghidului. Pentru facilitarea şi integrarea procesului de elaborare a tuturor ghidurilor a fost ales un integrator. Toate persoanele implicate în redactarea sau evaluarea ghidurilor au semnat Declaraţii de Interese. Scriitorii ghidurilor au fost contractaţi şi instruiţi privind metodologia redactării ghidurilor, după care au elaborat prima versiune a ghidului, în colaborare cu membrii GTE şi sub conducerea coordonatorului ghidului. Pe parcursul citirii ghidului, prin termenul de medic(ul) se va înţelege medicul de specialitate neonatologie, căruia îi este dedicat în principal ghidul clinic. Acolo unde s-a considerat necesar, specialitatea medicului a fost enunţată în clar pentru a fi evitate confuziile de atribuire a responsabilităţii actului medical. După verificarea din punctul de vedere al principiilor, structurii şi formatului acceptat pentru ghiduri şi formatare a rezultat versiunea a 2-a a ghidului, versiune care a fost trimisă pentru evaluarea externă la experţii selectaţi. Coordonatorul şi Grupul Tehnic de Elaborare au luat în considerare şi încorporat, după caz, comentariile şi propunerile de modificare făcute de evaluatorii externi şi au redactat versiunea a 3-a a ghidului. Această versiune a fost prezentată şi supusă discuţiei detaliate, punct cu punct, în cadrul unor Întâlniri de Consens care au avut loc la Bucureşti în perioada 7-8 decembrie 2009, respectiv 5-6 martie 2010, cu sprijinul Fundaţiei Cred. Participanţii la Întâlnirile de Consens sunt prezentaţi în Anexa 1. Ghidurile au fost dezbătute punct cu punct şi au fost agreate prin consens din punct de vedere al conţinutului tehnic, gradării recomandărilor şi formulării. Evaluarea finală a ghidului a fost efectuată utilizând instrumentul Agree elaborat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Ghidul a fost aprobat formal de către Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice, Comisia de Pediatrie şi Neonatologie a Colegiului Medicilor din România şi Asociaţia de Neonatologie din România. Ghidul a fost aprobat de către Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. .............................. 3.2. Principii Ghidul clinic „Diagnosticul şi tratamentul convulsiilor neonatale” a fost conceput cu respectarea principiilor de elaborare ale Ghidurilor clinice pentru neonatologie aprobate de Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor clinice pentru Neonatologie şi de Asociaţia de Neonatologie din România. Grupul tehnic de elaborare a ghidului a căutat şi selecţionat, în scopul elaborării recomandărilor şi argumentelor aferente, cele mai importante şi mai actuale dovezi ştiinţifice (meta-analize, revizii sistematice, studii controlate randomizate, studii controlate, studii de cohortă, studii retrospective şi analitice, cărţi, monografii). În acest scop au fost folosite pentru căutarea informaţiilor următoarele surse de date: Cochrane Library, Medline, OldMedline, Embase utilizând cuvintele cheie semnificative pentru subiectul ghidului. Fiecare recomandare s-a încercat a fi bazată pe dovezi ştiinţifice, iar pentru fiecare afirmaţie a fost furnizată o explicaţie bazată pe nivelul dovezilor şi a fost precizată puterea ştiinţifică (acolo unde există date). Pentru fiecare afirmaţie a fost precizată tăria afirmaţiei (Standard, Recomandare sau Opţiune) conform definiţiilor din Anexa 2. 3.3. Data reviziei Acest ghid clinic va fi revizuit în 2013 sau în momentul în care apar dovezi ştiinţifice noi care modifică recomandările făcute. 4. Structură Acest ghid clinic este structurat în: - definiţii şi evaluare (aprecierea riscului şi diagnostic) - conduită profilactică - conduită terapeutică - aspecte administrative - bibliografie - anexe. 5. Definiţii şi evaluare (aprecierea riscului şi diagnostic) 5.1. Definiţii 5.1.1. Definiţia convulsiilor Standard Convulsiile sunt manifestări clinice ale unor descărcări electrice paroxistice C excesive şi sincrone, datorate depolarizării neuronilor sistemului nervos central [11,12,14,16,17] . Standard Perioada neonatală este intervalul cuprins între naştere şi 28 de zile postnatal la C nou-născutul la termen şi vârsta de 44 de săptămâni postconcepţional la prematuri [18] . 5.1.2. Definirea diferitelor tipuri de convulsii Standard Convulsiile clonice focale sunt contracţii ritmice, repetitive ale unor grupe C musculare specifice ale feţei, membrelor sau trunchiului, cu ritm lent, de tip focal, multifocal sau hemiconvulsiv, localizate la o parte a corpului, cu posibilitatea de extindere sau migrare, neînsoţite de alterarea stării de conştienţă, frecvent cu corespondent pe traseul electroencefalografic (EEG) (anexa 3) [19-22] . Standard Convulsiile tonice focale sunt posturi asimetrice, susţinute, tranzitorii ale trunchiului C şi extremităţilor sau devieri ale globilor oculari, cu corespondent pe traseul EEG (anexa 3) [22] . Standard Convulsiile tonice generalizate se caracterizează printr-o postură tonică bilaterală, C simetrică a membrelor, trunchiului şi gâtului, în flexie, extensie sau mixte, asemănătoare poziţiei de decerebrare la copilul mai mare, uneori însoţite de apnee şi mişcări oculare anormale (anexa 3) [15,19,21,22] . Standard Convulsiile mioclonice sunt mişcări variate de tip epileptic şi non-epileptic C caracterizate de contracţii musculare în regiuni bine definite - extremităţi proximale sau distale, întreaga extremitate, trunchi, diafragm, etc. -, focale, multifocale (generalizate) sau fragmentare, asociate cu leziuni difuze ale sistemului nervos central (SNC) (anexa 3) [19,22] . Standard Spasmele sunt contracţii musculare care implică mai ales muşchii trunchiului şi ai C membrelor, în flexie, extensie sau mixte, cu corespondent pe traseul EEG (rare la nou-născut) [22] . Standard Convulsiile subtile, fruste (echivalenţele convulsive sau automatismele motorii) C sunt manifestări critice discrete, specifice vârstei de nou-născut, majoritatea fără corespondent pe traseul EEG: mişcări oro-bucal-linguale (masticaţie, deglutiţie, supt, mişcări repetitive ale limbii, protruzia limbii), oculare (mişcări oscilatorii sau neregulate oculare, deschideri repetate ale ochilor, devieri episodice sau nesusţinute oculare, plafonare episodică, privire fixă, clipit), mişcări de progresiune (pedalare, înot, vâslire, rotarea braţelor, combinaţii ale acestor mişcări) (anexa 3) [19,21,22] . Standard Convulsiile autonome sunt modificări clinice legate de sistemul nervos autonom C (alterări ale frecvenţei cardiace, respiraţiei şi tensiunii arteriale, roşeaţă, hipersalivaţie, midriază) de obicei asociate cu automatismele motorii [22] . Standard Starea de rău convulsiv este definită de prezenţa unor convulsii clinice sau C electrice persistente sau repetitive cu durată de peste 30 de minute asociate cu abolirea conştienţei [19] . Standard Convulsiile electroclinice sunt caracterizate prin suprapunerea în timp a C manifestărilor critice clinice cu activitatea electrică convulsivă (înregistrată pe traseul EEG) [22] . Standard Convulsiile clinice sunt manifestări critice clinice fără corespondent pe traseul C EEG [22] . Standard Convulsiile electrice sunt manifestări critice înregistrate pe traseul EEG care nu C sunt însoţite de nici un semn clinic [22] . Standard Convulsiile epileptice sunt convulsii generate de descărcări neuronale corticale C hipersincrone, cu corespondent pe traseul EEG (electroclinice sau electrice) [22] . Standard Convulsiile non-epileptice sunt manifestări critice clinice fără corespondent pe C înregistrarea EEG [22] . Standard Convulsiile criptogenice sunt convulsiile asociate cu alte semne şi simptome care C sugerează prezenţa unei leziuni a sistemului nervos central (SNC) [23] . Standard Convulsiile idiopatice sunt convulsiile care apar la un nou-născut aparent C normal [23] . Standard Convulsiile reactive acute sunt convulsiile neonatale simptomatice care apar ca C rezultat al unei game largi de etiologii posibile la această vârstă: encefalopatie hipoxic-ischemică, tulburări metabolice, infecţii ale SNC sau sistemice, anomalii structurale cerebrale (hemoragii, infarcte cerebrale, anomalii congenitale) [23] . Standard Electroencefalografia (EEG) este o metodă de înregistrare a activităţii electrice C cerebrale care permite identificarea convulsiilor electrice şi electroclinice [14] . Standard Electroencefalograma reprezintă înregistrarea grafică a activităţii electrice C cerebrale [14] . Standard Electroencefalografia integrată în amplitudine (aEEG) este o metodă de C monitorizare continuă a funcţiei cerebrale bazată pe filtrarea şi comprimarea electroencefalogramei astfel încât să poată fi evaluate în timp modificările şi tendinţa activităţii electrocorticale de bază prin recunoaşterea unor modele simple [24] . Standard VideoEEG este o metodă de evaluare concomitentă a activităţii electrice cerebrale C şi a comportamentelor clinice, cu rol în evaluarea concordanţei dintre manifestările critice clinice şi electrice [22] . Standard Comportamentele non-convulsive neonatale sunt acele comportamente neonatale C care pot fi confundate cu convulsiile neonatale subtile: întindere (mai ales la prematur), mişcări dezordonate nespecifice, mişcări dezordonate de supt, tuse, căscat [22] . Standard Tremurăturile (jitteriness) reprezintă, de obicei, rezultatul exclusiv al unei stimulări C senzitive, mai rar apar spontan, pot fi oprite prin flexia pasivă a membrului afectat sau restricţionare, sunt ritmice, de amplitudine egală, neînsoţite de mişcări oculare anormale, creşterea tensiunii arteriale, tahicardie, bradicardie sau modificări ale EEG [16,22,23] . 5.1.3. Definiţii ale afecţiunilor clinice care evoluează frecvent cu convulsii neonatale Standard Hipoglicemia neonatală reprezintă scăderea valorilor glicemiei sub 40 mg/dl sau C sub 2,5 mmol/l [24,25] . Standard Hipocalcemia neonatală este definită de valori ale calciului seric total sub 7 mg/dl C şi ale calciului seric ionic sub 4 mg/dl [26,27] . Standard Hipomagneziemia neonatală este definită de valori ale magneziului seric sub 1,6 C mg/dl [26] . Standard Hiponatremia neonatală este definită de valori ale sodiului seric sub 135 mmol/l [28] . C Standard Hipernatremia neonatală este definită de valori ale sodiului seric peste 145 C mmol/l [29] . Standard Piridoxin-dependenţa este o afecţiune genetică datorată deficitului de sinteză a C neurotransmiţătorului inhibitor (GABA) care necesită ca şi cofactor piridoxina [21,27] . Standard Leucinoza (boala urinilor cu miros de sirop de arţar) este o boală metabolică C congenitală cu transmitere autosomal recesivă (AR) determinată de un deficit enzimatic care interesează decarboxilazele şi care antrenează perturbări ale metabolismului aminoacizilor ramificaţi [29] . Standard Fenilcetonuria este o boală metabolică congenitală cu transmitere AR determinată C de deficitul de fenilalanin-hidroxilază, deficit care se soldează cu acumulare plasmatică de fenilalanină [29] . Standard Anomaliile enzimatice ale ciclului ureei sunt afecţiuni metabolice congenitale C caracterizate prin deficienţa congenitală a enzimelor care transformă amoniacul rezultat din dezaminarea aminoacizilor în uree [29] . Standard Acidemiile organice (propionică, izovalerică, metilmalonică) sunt afecţiuni C metabolice congenitale caracterizate prin anomalii ale metabolismului acizilor organici care au ca manifestări comune episoade severe de acidoză şi cetoză, manifestate clinic prin vărsături, deshidratare şi convulsii [29] . Standard Deficitul de biotinidază este o boală metabolică congenitală care afectează reciclarea biotinei şi are ca şi consecinţă deficitul multiplu de carboxilaze [29] . Standard Mioclonusul fiziologic din somnul liniştit (fără mişcări rapide oculare) este un sindrom nonepileptic cu debut în prima săptămână de viaţă, caracterizat de episoade de mioclonii, de obicei bilaterale, sincrone şi repetitive la nivelul extremităţilor, cu durată de câteva minute, care apar doar în timpul somnului liniştit, pot fi declanşate de anumiţi stimuli (legănare), încetează brusc la trezire şi dispare în circa două luni [14,22] Standard Mioclonusul fiziologic din somnul activ (cu mişcări rapide oculare) este un sindrom nonepileptic caracterizat de mioclonii unilaterale sau bilaterale care apar în timpul somnului activ, afectând mai ales membrele superioare, fără legătură cu stimulii senzitivi şi cu prognostic favorabil [22] . Standard Hiperekplexia (sau sindromul copilului înţepenit, „startle disease”) este o afecţiune cu transmitere autosomal dominantă caracterizată printr-un răspuns exagerat la stimuli neaşteptaţi asemănător cu miocloniile generalizate de care se deosebeste prin faptul că se opresc prin restricţionare (atingerea şi prinderea extremităţii afectate) [22] . Standard Convulsiile familiale benigne sunt afecţiuni convulsivante idiopatice cu transmitere autosomal dominantă, debut neonatal, autolimitate (dispar la 1-6 luni de viaţă) şi prognostic favorabil pe termen îndelungat [2,14,27] . Standard Sindromul convulsiilor de ziua a 5-a se caracterizează prin clonii focale sau multifocale repetate la nou-născuţii la termen fără suferinţă hipoxică şi neurologică în primele zile de viaţă, copii la care examenul neurologic înainte şi după crize este normal [29] . Standard Encefalopatia mioclonică precoce este un sindrom epileptic cu debut în perioada neonatală (chiar şi intrauterin) caracterizat prin convulsii recurente severe, mai ales mioclonice, clonice şi spasme tonice şi traseu EEG specific (de tip supression-burst), cu etiologie mai ales metabolică congenitală şi prognostic nefavorabil [8] . Standard Encefalopatia mioclonică infantilă precoce este un sindrom epileptic cu debut în perioada neonatală (chiar şi intrauterin) caracterizat prin convulsii recurente severe, mai ales mioclonice, clonice şi spasme tonice şi traseu EEG specific (de tip supression-burst), asociat mai ales sindroamelor malformative cerebrale şi prognostic nefavorabil [8] . 5.2. Evaluare 5.2.1. Evaluarea clinică Standard Medicul şi asistenta trebuie să fie familiarizaţi cu tipologia convulsiilor neonatale (anexa 3) [14,22,30-32] . Argumentare Recunoaşterea convulsiilor neonatale permite intervenţia precoce pentru identificarea cauzei şi terapie de urgenţă în scopul limitării efectului nociv al convulsiilor asupra creierului imatur al nou-născutului şi prematurului [14,17,22,30-39] . Standard Medicul trebuie să încerce să identifice, pe baza examenului clinic, tipul convulsiilor (anexa 3). Argumentare Încadrarea manifestărilor critice în una din categoriile de convulsii caracteristice perioadei neonatale permite medicului o orientare rapidă etiologică precum şi estimarea concordanţei dintre manifestările critice clinice şi activitatea electrică cerebrală [22,38-40] . Standard Medicul trebuie să efectueze o anamneză completă şi corectă în cazul oricărui nou-născut care prezintă convulsii (anexa 4, 5 şi 6) [1,35,43] . Argumentare Datele anamnestice sunt foarte importante pentru că pot ajuta la identificarea etiologiei şi la stabilirea unui diagnostic şi tratament corect [22,23,35] . Standard Medicul trebuie să evalueze corect vârsta de gestaţie (VG) a nou-născutului cu convulsii. Argumentare Stabilirea VG orientează asupra etiologiei convulsiilor: la nou-născutul la termen predomină convulsiile fruste sau clonice, secundare hemoragiei subarahnoidiene, subdurale sau de la nivelul plexurile choroide şi encefalopatiei hipoxic – ischemice, în timp ce la nou-născutul prematur sunt mai frecvente convulsiile tonice, secundare mai ales hemoragiei intraventriculare (anexa 4) [1,4,17,21,28,41,42] . C C C C C C C C B III C IV C IV B III Standard Medicul trebuie să efectueze un examen clinic complet şi atent al nou-născutului pentru a evalua prezenţa traumatismelor, malformaţiilor şi a semnelor de infecţie. Argumentare Observaţia clinică atentă poate decela prezenţa semnelor asociate traumatismelor obstetricale, infecţiilor şi malformaţiilor ceea ce permite un diagnostic precoce, tratament ţintit şi o primă apreciere privind prognosticul [15,46,47] . Standard Medicul trebuie să efectueze un examen neurologic al nou-născutului, complet şi atent evaluând obligatoriu starea de conştienţă, tonusul, postura, motilitatea activă şi pasivă, mişcările anormale, reflexele arhaice şi cele osteotendinoase, mişcările anormale oculare. Argumentare Evaluarea existenţei şi a gradului de afectare neurologică a nou-născutului este o etapă importantă în conduita pacientului cu convulsii neonatale [20,39,44,45] . Standard Medicul trebuie să completeze examenul clinic cu evaluarea temperaturii cutanate, aspectului tegumentelor (paliditate, cianoză, hiperemie, echimoze, peteşii, leziuni tegumentare, icter, sindrom neurocutanat), tipului respiraţiei (tahi/bradipnee, respiraţie periodică, gasp-uri, crize de apnee), frecvenţei cardiace, pulsului periferic şi a tensiunii arteriale. Argumentare Obţinerea şi interpretarea corectă a datelor despre modificările tegumentare şi ale aparatului cardiovascular şi respirator poate orienta medicul atât spre stabilirea etiologiei cât şi asupra necesităţii instituirii măsurilor de susţinere a funcţiilor vitale [39,43] . Standard Medicul trebuie să observe şi să descrie, documentând în foaia de observaţie, tipul manifestărilor convulsive clinice: aspect, localizare, grad de afectare (a extremităţii, feţei sau trunchiului), secvenţialitatea evenimentelor clinice, durata şi timpul de recurenţă (anexa 3). Argumentare Descrierea corectă a tipului convulsiilor poate ajuta la diagnosticul diferenţial cu mişcările şi afecţiunile non-convulsive şi poate sugera caracterul epileptic sau non- epileptic al acestora [22,44,48,49] . 5.2.2. Evaluarea de laborator şi paraclinică Standard Medicul trebuie să indice investigaţii pentru diagnosticul etiologic al convulsiilor neonatale în paralel cu instituirea planului terapeutic de urgenţă (anexa 7). Argumentare Convulsiile neonatale reprezintă o urgenţă majoră [14,23,32,38,39,50,51] . Prezenţa convulsiilor la un nou-născut poate afecta statusul cardiorespirator al acestuia (hipoventilaţie, apnee, hipoxie, hipercarbie, acidoză), determină creşterea glicolizei (cu hipoglicemie secundară) şi duce la eliberarea de aminoacizi excitatori, toate acestea reprezentând căi patogenice pentru leziuni cerebrale secundare [14,50,51] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice efectuarea unei EEG cu mai multe canale la orice nou-născut cu convulsii. Argumentare Înregistrarea EEG permite diferenţierea clară a convulsiilor epileptice de cele non- epileptice, informaţia fiind utilă atât pentru decizia instituirii terapiei anticonvulsivante cât şi pentru formularea prognosticului [3,14,22,23,31,51,52-55]. Recomandare Se recomandă ca medicul să indice monitorizarea nou-născutului cu convulsii neonatale cu ajutorul aEEG. Argumentare Înregistrarea continuă aEEG permite identificarea corelaţiilor dintre manifestările critice clinice şi activitatea electrică cerebrală, monitorizarea duratei convulsiilor şi a răspunsului acestora la tratament dar şi evaluarea traseului electric cerebral bazal, informaţiile oferite astfel putând fi folosite şi pentru formularea unui prognostic pe termen lung [24,43,56-59] . Opţiune Medicul poate monitoriza nou-născutul cu convulsii cu ajutorul înregistrărilor videoEEG. Argumentare Înregistrarea videoEEG permite diagnosticul diferenţial al convulsiilor neonatale clinice, electroclinice şi electrice şi ajută la caracterizarea tipului clinic de convulsii. Înregistrările videoEEG sunt utile mai ales în cazul convulsiilor rare, recurente sau subclinice [4,22,23,60-66] . Recomandare Pentru interpretarea traseului EEG se recomandă ca medicul să ţină cont de gradul de maturare cerebrală, medicaţia administrată, patologie, starea de somn sau veghe, artefacte date de mişcare [45,63] . Argumentare Cel mai adesea punctul de pornire al descărcărilor convulsive atât la prematur cât şi la nou-născutul la termen este lobul temporal, dar aspectul traseului EEG de bază este diferit la diferite vârste de gestaţie, poate fi influenţat de starea copilului (somn, veghe, mişcare) şi de medicaţia administrată (anticonvulsivante, B III C IV C IV C IV B III B III B III C IV C IV sedative) [22,66] . Standard Medicul trebuie să facă demersuri pentru stabilirea etiologiei convulsiilor neonatale prin investigaţii de laborator şi paraclinice complete (anexa 7). Argumentare Convulsiile neonatale sunt asociate unei game vaste de afecţiuni perinatale [14,22,23] . Multe dintre convulsiile neonatale cedează rapid la tratamentul etiologic iar cuparea rapidă a convulsiilor previne apariţia leziunilor cerebrale secundare [22,23,30,31,38,39,67] . Standard Medicul trebuie să indice obligatoriu, în cazul oricărui nou-născut care prezintă convulsii neonatale, un barem minim de investigaţii: glicemie, hemoleucogramă completă cu formulă leucocitară şi trombocite, ionogramă serică, calcemie, magneziemie (anexa 7). Argumentare În majoritatea cazurilor investigaţiile recomandate permit stabilirea etiologiei convulsiilor neonatale sau cel puţin orientează medicul spre alte etiologii posibile [23,39,68] . Recomandare Se recomandă ca medicul să efectueze investigaţii de laborator şi paraclinice suplimentare (anexa 7) pentru elucidarea etiologiei convulsiilor neonatale în cazul în care baremul minim de investigaţii recomandat (mai sus) nu a permis identificarea cauzei convulsiilor. Argumentare Investigaţiile suplimentare, de laborator şi paraclinice enumerate în anexa 4 permit clarificarea etiologiei convulsiilor neonatale în marea majoritate a cazurilor (doar 1- 5% din convulsiile neonatale sunt idiopatice) [14,18,23,69,70] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice efectuarea ecografiei transfontanelare în toate cazurile de convulsii neonatale. Argumentare Ecografia transfontanelară este o metodă de diagnostic rapidă, neinvazivă, care se poate efectua la patul bolnavului, cu sensibilitate şi specificitate mare pentru hemoragiile intraventriculare, leziuni chistice postischemice, dilataţii ale sistemului ventricular şi unele malformaţii cerebrale, dar care oferă informaţii insuficiente în cazul leziunilor corticale şi a colecţiilor sangvine subarahnoidiene [49,68,70-72] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice efectuarea unei RMI (imagistică prin rezonanţă magnetică) craniene la nou-născutul cu convulsii la care ecografia transfontanelară nu a fost concludentă. Argumentare Imagistica prin rezonanţă magnetică este cea mai sensibilă metodă de diagnostic imagistic a patologiei neurologice la nou-născut [68,72-74] . Opţiune În absenţa posibilităţii efectuării RMI, medicul poate opta pentru efectuarea unei computer-tomografii (CT) craniene dacă ecografia transfontanelară nu a fost posibilă sau este neconcludentă. Argumentare Computer-tomografia craniană este o metodă iradiantă de diagnostic imagistic cu sensibilitate şi specificitate bune mai ales pentru hemoragiile şi calcificările cerebrale, leziunile osoase şi infecţiile neonatale [68,70,72] . Recomandare Se recomandă efectuarea puncţiei lombare şi analiza completă a lichidului cefalorahidian (LCR) la orice nou-născut la care baremul minim de investigaţii exclude o cauză benignă a acestora (sunt excluse convulsiile reactive acute). Argumentare Recunoaşterea şi terapia promptă a infecţiilor neonatale ale SNC permit reducerea semnificativă a morbidităţii şi mortalităţii consecutive acestor afecţiuni [8] . 5.2.3. Diagnosticul diferenţial al convulsiilor neonatale B III C IV C IV B III B III B III C IV Standard Medicul şi asistenta trebuie să diferenţieze convulsiile neonatale de tremurături. C Argumentare Tremurăturile sunt declanşate de stimuli senzitivi, dispar la flexia pasivă a IV membrelor, nu se însoţesc de mişcări oculare anormale, nu au substrat epileptic şi prognosticul lor e favorabil [14,22,23,68,70] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să diferenţieze convulsiile neonatale de C comportamentele neonatale non-convulsive. Argumentare Comportamentele non-convulsive neonatale (mişcările dezordonate de întindere, IV căscat, supt, screamătul pentru emisia de scaun, etc.) apar mai ales la prematur dar şi la nou-născutul la termen normal şi nu necesită nici un fel de intervenţie [22,70] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să diferenţieze convulsiile neonatale de mioclonusul C fiziologic din somnul activ. Argumentare Mioclonusul fiziologic din somnul activ (cu mişcări rapide oculare) este un sindrom IV non-epileptic benign caracterizat de mioclonii unilaterale sau bilaterale apărute în timpul somnului activ, cu prognostic favorabil [22,70] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să diferenţieze convulsiile neonatale de mioclonusul C fiziologic din somnul liniştit. Argumentare Mioclonusul fiziologic din somnul liniştit (fără mişcări rapide oculare) este un IV sindrom non-epileptic cu debut în prima săptămână de viaţă care dispare în circa două luni, nu necesită investigaţii şi terapie şi are prognostic neurologic bun [14,22,70] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să diferenţieze convulsiile neonatale de hiperekplexie. C Argumentare Hiperekplexia este o afecţiune non-epileptică declanşată de stimuli senzitivi, cu aspect tipic, care răspunde la restricţionare, necesită terapie specifică şi dispare spontan în jurul vârstei de 2 ani [14,22,70] . Standard Medicul trebuie să diferenţieze convulsiile neonatale de sindromul convulsiilor de ziua a 5-a. Argumentare Sindromul convulsiilor de ziua a 5-a apare la nou-născuţi la termen fără suferinţă hipoxică şi neurologică în primele zile de viaţă, pe fondul unui examen neurologic normal atât înainte cât şi după crize, nu necesită terapie anticonvulsivantă şi are prognostic favorabil [29,70] . Standard Medicul trebuie să diferenţieze convulsiile neonatale de convulsiile neonatale familiale benigne. Argumentare Convulsiile neonatale familiale benigne sunt afecţiuni convulsivante idiopatice cu debut neonatal, care dispar la 1-6 luni de viaţă şi au prognostic favorabil pe termen îndelungat [14,70] . 6. Conduită profilactică Standard Medicul şi asistenta trebuie să recunoască la timp semnele şi simptomele afecţiunilor neonatale cu risc crescut pentru apariţia convulsiilor (encefalopatie hipoxic-ischemică, hipoglicemie, hiponatremie, hipocalcemie, hipomagneziemie, hemoragii, infecţii sistemice şi ale SNC, etc.) (anexa 6). Argumentare Recunoaşterea precoce a diferitelor afecţiuni perinatale a căror evoluţie se poate complica prin apariţia convulsiilor neonatale permite intervenţia precoce pentru prevenirea manifestărilor critice şi creşte indexul de susceptibilitate al medicului şi asistentei care monitorizează nou-născutul bolnav astfel încât să poată fi identificate la timp şi cele mai discrete manifestări convulsive [18,39,44,56,70,75] . Standard Medicul trebuie să trateze prompt şi corect afecţiunile neonatale cu risc crescut pentru apariţia convulsiilor (encefalopatie hipoxic-ischemică, hipoglicemie, hiponatremie, hipocalcemie, hipomagneziemie, hemoragii, infecţii sistemice şi ale SNC, etc.) (anexa 6). Argumentare Intervenţia promptă şi corectă pentru terapia afecţiunilor perinatale potenţial generatoare de manifestări critice poate preveni apariţia convulsiilor neonatale, diminuând riscul legat de efectul nociv al acestora pe un creier aflat deja în suferinţă metabolică ori hipoxică [39,51,56,67,70,75,76] . Recomandare Se recomandă ca medicul să nu prescrie profilactic terapie anticonvulsivantă pentru prevenirea crizelor convulsive asociate encefalopatiei hipoxic-ischemice perinatale. Argumentare Nu există suficiente dovezi privind reducerea mortalităţii şi morbidităţii pe termen scurt şi lung prin administrarea profilactică de anticonvulsivante la nou-născutul la termen diagnosticat cu encefalopatie hipoxic-ischemică perinatală [77] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să ţină cont de potenţialul nociv al convulsiilor neonatale şi riscurile legate de apariţia, persistenţa şi recurenţa acestora. Argumentare Convulsiile neonatale pot complica evoluţia nou-născutului atât pe termen scurt cât şi pe termen îndelungat. În fază acută, convulsiile pot determina hipoventilaţie şi apnee, cu hipoxie şi hipercarbie secundare care, la rândul lor pot duce la colaps cardiovascular, crescând riscul de deces şi leziuni neurologice secundare. Pe termen îndelungat, convulsiile cresc riscul de mortalitate, epilepsie, anomalii cognitive, de dezvoltare şi paralizie cerebrală [23,30,40,67,76,77] . 7. Conduită terapeutică IV C IV C IV C IV C IV A Ia B III 7.1. Măsuri generale Standard Medicul şi asistenta trebuie să considere convulsiile neonatale drept urgenţe B medicale [49,60] . Argumentare Convulsiile netratate la timp interferă cu ventilaţia şi precipită colapsul cardiovascular, compromiţând procesul de autoreglare cerebrală vasculară şi crescând riscul de leziuni cerebrale secundare [23,30,67,76-78] . Standard Medicul curant trebuie să asigure îngrijirea nou-născutului cu convulsii neonatale în unităţi de nivel III. Argumentare În România doar unităţile neonatale de nivel III au competenţele necesare îngrijirii corecte şi complexe şi monitorizării nou-născutului care prezintă convulsii [79] . Standard Medicul curant din unităţile neonatale de grad 0, I şi II trebuie să asigure terapia de urgenţă a convulsiilor neonatale şi transferul rapid al nou-născutului cu convulsii spre unităţile de nivel III. Argumentare În România doar unităţile neonatale de nivel III au competenţele necesare îngrijirii corecte şi complexe şi monitorizării nou-născutului care prezintă convulsii [79] . Întârzierea iniţierii terapiei poate accentua degradarea statusului nou- născutului [14,50,51,70] . Standard Medicul trebuie să indice instituirea măsurilor terapeutice de urgenţă pentru cuparea crizelor convulsive în paralel cu investigaţiile necesare pentru diagnosticul etiologic al convulsiilor neonatale. Argumentare Convulsiile neonatale reprezintă o urgenţă majoră. Prezenţa convulsiilor poate afecta statusul cardiorespirator al nou-născutului, determină creşterea glicolizei şi duce la eliberarea de aminoacizi excitatori, căi patogenice pentru leziuni cerebrale secundare [14,50,51,70] . Stabilirea etiologiei permite instituirea rapidă a tratamentului etiologic şi cuparea convulsiilor reactive acute [1,23,39,44,70] . Standard Medicul trebuie să dispună internarea nou-născutului cu convulsii neonatale în unitatea de terapie intensivă neonatală (TINN) pentru monitorizare, investigaţii şi tratament. Argumentare Internarea nou-născutului în TINN permite monitorizarea clinică şi paraclinică atentă, intervenţia promptă pentru instituirea măsurilor de susţinere a funcţiilor vitale în cazul în care convulsiile neonatale determină alterarea statusului cardiovascular şi supravegherea atentă a terapiei specifice [22,23,30,39,77,78] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să asigure condiţii de neutralitate termică şi să monitorizeze temperatura nou-născutului cu convulsii neonatale. Argumentare Hipotermia dar şi hipertermia pot induce sau agrava dezechilibre metabolice şi hidroelectrolitice şi cresc riscul de leziuni cerebrale [68,80] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să evalueze şi să monitorizeze clinic şi paraclinic statusul respirator, cardiac, circulator şi metabolic al nou-născutului cu convulsii neonatale. Argumentare Convulsiile neonatale pot afecta statusul cardiorespirator al nou-născutului (secundar hipoxiei şi hipercarbiei asociate tulburărilor respiratorii) şi determină creşterea glicolizei cu risc secundar de hipoglicemie sau agravare a unei hipoglicemii preexistente [14,22,39,50,51] . Pulsoximetria şi analiza gazelor sangvine oferă informaţii asupra gradului de afectare a ventilaţiei, estimarea coloraţiei, frecvenţei cardiace (FC) şi tensiunii arteriale (TA) permit evaluarea statusului cardio-circulator iar măsurarea glicemiei tranşează diagnosticul de hipoglicemie [39] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să instituie de urgenţă măsurile de reanimare neonatală în cazul nou-născutului cu convulsii neonatale aflat în colaps cardiovascular. Argumentare Instituirea promptă a măsurilor de resuscitare neonatală (conform ghidului de reanimare neonatală) în cazul nou-născutului cu colaps cardio-vascular creşte şansa de supravieţuire a acestuia şi scade riscul de leziuni neurologice secundare hipoxiei, hipercarbiei, acidozei şi hipoglicemiei asociate şi de compromitere respiratorie [11,14,19,22,39,49,50,51,81] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să asigure suportul respirator al nou-născutului cu convulsii neonatale în funcţie de gradul de compromitere a funcţiei respiratorii. Argumentare Asigurarea suportului respirator adecvat (oxigenoterapie, ventilaţie cu presiune pozitivă modul CPAP sau ventilaţie asistată pe sonda endotraheală) scade riscul de hipoxie, hipercarbie şi leziuni hipoxic-ischemice secundare [14,19,21,57,68,70] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să asigure suportul cardio-vascular al nou-născutului cu convulsii neonatale în funcţie de gradul de compromitere cardio-circulatorie. Argumentare Asigurarea suportului cardio-circulator adecvat (umplerea patului vascular cu volum- expanderi, suport inotrop, etc.) scade riscul de hipoxie, hipoxemie şi ischemie cerebrală şi miocardică şi, implicit, riscul leziunilor cerebrale hipoxic-ischemice secundare [39,57] . IIb E E E B III B IIb C IV C IV B III C IV C IV Standard Medicul şi asistenta trebuie să corecteze rapid hipoglicemia şi să asigure suportul metabolic necesar bunei desfăşurări a metabolismului celular cerebral. Argumentare Glucoza este indispensabilă metabolismului celular cerebral, hipoglicemia având potenţialul de a induce leziuni cerebrale, de a agrava leziunile preexistente, poate fi cauza convulsiilor şi poate induce manifestările critice neonatale [10,23,39,43,57,68] . Standard Medicul trebuie să asigure cel puţin o linie venoasă la orice nou-născut care prezintă convulsii neonatale. Argumentare Convulsiile neonatale reprezintă o urgenţă iar majoritatea medicamentelor indicate în această situaţie (volum-expanderi, soluţie glucozată, calciu gluconic, antibiotice, anticonvulsivante, etc.) trebuie administrate intravenos [39,57,81,82,68] . 7.2. Tratamentul etiologic al convulsiilor neonatale Standard Medicul trebuie să iniţieze de urgenţă tratamentul etiologic al convulsiilor neonatale dacă etiologia acestora a fost elucidată. Argumentare Administrarea tratamentului ţintit etiologic permite cuparea rapidă a convulsiilor reactive acute [21,14,39,70,78] . Standard În cazul decelării hipoglicemiei neonatale medicul trebuie să prescrie un bolus de 2 ml/kgc glucoză 10% urmat de o perfuzie continuă cu glucoză cu ritm de 6-8 mg/kgc/min. Argumentare Hipoglicemia este o cauză frecventă de convulsii neonatale iar corectarea deficitului de glucoză duce la dispariţia crizelor convulsive [22,39,70] . Hipoglicemia poate împiedica acţiunea altor medicamente administrate pentru cuparea convulsiilor neonatale şi exacerbează efectele nocive cerebrale ale acestora [14] . Doza de glucoză recomandată corectează rapid glicemia, iar ritmul recomandat al perfuziei este rata de producere de către organism a glucozei [14,70] . Standard În cazul în care hipocalcemia este cauza convulsiilor neonatale, medicul trebuie să administreze de urgenţă 100-200 mg/kgc (1-2 ml/kgc) calciu gluconic 10% intravenos în 5-10 minute. Argumentare Doza recomandată administrată intravenos în bolus corectează rapid deficitul de calciu în marea majoritate a cazurilor. Administrarea rapidă a calciului intravenos poate induce tulburări de ritm cardiac [39,68,70] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să monitorizeze clinic şi/sau paraclinic frecvenţa cardiacă în timpul administrării intravenoase de calciu. Argumentare Administrarea rapidă a calciului intravenos poate induce tulburări de ritm cardiac [39,68,70] . Opţiune În cazul în care hipocalcemia este cauza convulsiilor neonatale, medicul poate să administreze de urgenţă 0,2 ml/kgc clorură de calciu 10% intravenos în 5-10 minute. Argumentare Clorura de calciu poate fi folosită pentru corecţia hipocalcemiei neonatale dar conţine o cantitate mai mare de calciu ionic decât calciul gluconic (13,6 mEq Ca++/g versus 4,65 mEq Ca++/g) (27 mg/ml versus 9,8 mg/ml) şi produce necroză cutanată severă în cazul infiltrării paravenoase [83,84] . Standard În cazul convulsiilor neonatale hipocalcemice, medicul trebuie să continue terapia de substituţie cu calciu în doză de 400-500 mg/kgc/zi intravenos sau per os. Argumentare Doza recomandată asigură nevoile de calciu ale nou-născutului cu hipocalcemie [7,39,83] . Standard În cazul în care hipocalcemia este cauza convulsiilor neonatale, medicul trebuie să identifice şi să trateze cauza deficitului de calciu. Argumentare Hipocalcemia neonatală poate debuta precoce (la anumite categorii de nou-născuţi cu risc, de obicei asociat unor afecţiuni precum prematuritatea, diabetul zaharat matern şi asfixia la naştere sau terapii, ca de exemplu administrarea de bicarbonat de sodiu) sau tardiv (alimentaţia cu lapte de vacă sau formule cu conţinut scăzut de calciu şi crescut de fosfor şi alimentaţie parenterală prelungită incorectă). Identificarea şi corectarea cauzei şi suplimentarea cu calciu duce la dispariţia hipocalcemiei şi a efectelor acesteia [7,14,85] . Recomandare În cazul convulsiilor hipocalcemice neonatale se recomandă ca medicul să prescrie şi administreze magneziu. Argumentare Administrarea de calciu duce la creşterea excreţiei renale de magneziu ceea ce duce la sau agravează un eventual deficit de magneziu şi împiedică cuparea crizelor convulsive. Administrarea de magneziu poate corecta atât deficitul de magneziu cât şi deficitul de calciu, probabil prin mobilizarea calciului din os spre plasmă [14,20,70] . C IV C IV B III C IV C IV C IV A Ib C IV C IV C IV Standard În cazul în care hipomagneziemia este cauza convulsiilor neonatale, medicul trebuie C să administreze 2,5-5 mg magneziu [85] elemental/kgc/doză din soluţia de sulfat de magneziu 20% intravenos (0,1-0,2 mmol/kgc/doză) [85] lent în 15-20 minute. Argumentare Doza recomandată corectează deficitul acut de magneziu, administrarea lentă IV previne apariţia bradicardiei şi hipotensiunii [39,85] . Standard În cazul în care hipomagneziemia este cauza convulsiilor neonatale, medicul trebuie C să identifice şi să trateze cauza deficitului de magneziu. Argumentare Identificarea şi corectarea cauzei hipomagneziemiei (rezerve scăzute la naştere, IV absorbţie diminuată, pierderi intestinale sau renale, aport crescut de fosfat, etc.) permite stabilizarea nivelului seric al magneziului [85] . Standard În prezenţa hiponatremiei sau a hipernatremiei medicul trebuie să prescrie terapia C specifică acestor afecţiuni. Argumentare Identificarea şi corectarea cauzei deficitului sau excesului de sodiu corectează nivelul IV seric al acestuia şi previne efectele negative ale dezechilibrelor serice de sodiu [39,70,86] . Standard În cazul în care convulsiile neonatale apar în contextul unei encefalopatii hipoxic- C ischemice perinatale medicul trebuie să prescrie tratamentul specific al acestei afecţiuni, individualizat în funcţie de forma clinică şi tipul de severitate. Argumentare Asigurarea unei ventilaţii şi perfuzii eficiente, menţinerea TA şi a normoglicemiei, IV controlul convulsiilor şi monitorizarea şi terapia disfuncţiilor hipoxic-ischemice ale celorlalte organe şi sisteme (rinichi, tub digestiv) reprezintă punctele cheie ale managementului encefalopatiei hipoxic-ischemice perinatale [39,87] . Standard În cazul în care convulsiile neonatale apar în contextul unei hemoragii cerebrale V medicul trebuie să prescrie tratamentul specific al hemoragiilor cerebrale, individualizat în funcţie de tipul şi severitatea hemoragiei. Argumentare Prevenirea şi corecţia tulburărilor hemodinamice majore (hipotensiune, hipertensiune, IV fluctuaţii ale fluxului sangvin cerebral), terapia promptă şi corectă a suferinţelor respiratorii adesea asociate şi a eventualelor anomalii de coagulare sunt principalele obiective ale terapiei nou-născutului cu hemoragie cerebrală [39,87] . Standard În cazul în care convulsiile neonatale apar în contextul unei infecţii sistemice sau a C SNC medicul trebuie să prescrie antibiotice intravenos conform antibiogramei, etiologiei suspectate sau spectrului bacterian al florei din unitate (în absenţa antibiogramei) în dozele şi cu ritmul corespunzător vârstei de gestaţie a nou- născutului şi tipului de infecţie. Argumentare Administrarea promptă de antibiotice intravenos în asociere şi în doze corecte în IV funcţie de etiologia suspectată de îndată ce medicul are suspiciunea de infecţie (anamnestică, clinică sau paraclinică) reprezintă premiza eficienţei terapeutice în infecţiile neonatale, fie materno-fetale, fie dobândite postnatal [39,88] . Opţiune Medicul poate prescrie Acyclovir dacă există suspiciunea unei infecţii herpetice. C Argumentare Unii autori recomandă administrarea de Acyclovir dacă contextul clinico-anamnestic IV sugerează prezenţa unei infecţii cerebrale sau sistemice herpetice [70,89] . Standard În cazul în care convulsiile neonatale se asociază unei anomalii structurale C congenitale a SNC medicul trebuie să indice terapia specifică pentru anomalia respectivă. Argumentare În cazul anomaliilor structurale congenitale, instituirea terapiei specifice (de exemplu IV tratament neurochirurgical în cazul anomaliilor vasculare congenitale) se poate solda cu dispariţia convulsiilor. De obicei, în anomaliile structurale congenitale, chiar şi terapia anticonvulsivantă agresivă nu reuşeşte să cupeze convulsiile [39,70,87] . Standard În cazul în care se suspicioneză apariţia convulsiilor neonatale în contextul unei boli C metabolice congenitale medicul trebuie să: - asigure suportul vital (respiraţie, perfuzie) - oprească alimentaţia enterală - asigure suportul metabolic prin administrarea de glucoză în perfuzie - continue investigaţiile de laborator pentru a elucida diagnosticul. Argumentare Aplicarea recomandărilor de mai sus asigură limitarea efectelor nocive ale acumulării IV metaboliţilor toxici (secundare deficitului metabolic) şi necesarul caloric şi energetic până la elucidarea diagnosticului [70,90] . Standard În cazul în care convulsiile neonatale apar în contextul unei boli metabolice C congenitale medicul trebuie să prescrie terapia specifică acestei afecţiuni. Argumentare După stabilirea tipului deficitului metabolic congenital, aplicarea terapiei specifice este IV condiţia esenţială pentru buna funcţionare a tuturor metabolismelor celulare şi prognosticului favorabil pe termen îndelungat [90] . Standard În cazul în care convulsiile neonatale apar în contextul unei intoxicaţii incidentale cu anestezic administrat mamei medicul trebuie să prescrie tratamentul specific individualizat în funcţie de tipul şi severitatea intoxicaţiei. Argumentare În funcţie de tipul şi severitatea intoxicaţiei, pentru eliminarea drogului din circulaţia IV sangvină a nou-născutului (şi dispariţia convulsiilor) pot fi necesare administrarea de diuretic, acidifierea urinei sau exsangvinotransfuzia [70,91] . Standard În cazul în care convulsiile neonatale apar în contextul unui sindrom de abstinenţă la C droguri recreaţionale ingerate de mamă, medicul trebuie să prescrie tratamentul specific individualizat în funcţie de tipul şi severitatea intoxicaţiei. Argumentare Aplicarea măsurilor specifice de îngrijire şi tratament duce, de cele mai multe ori, la IV dispariţia simptomelor sindromului de sevraj la drogurile recreaţionale ingerate de mamă. În unele situaţii (de exemplu în sindromul de sevraj la cocaină) poate fi necesară administrarea de anticonvulsivant [70,91] . Standard În cazul în care convulsiile neonatale apar în contextul unei encefalopatii C hiperbilirubinemice neonatale medicul trebuie să prescrie tratamentul specific individualizat în funcţie de etiologia şi severitatea hiperbilirubinemiei. Argumentare Terapia promptă şi corectă a hiperbilirubinemiei neonatale şi a factorilor favorizanţi ai IV acesteia duce la dispariţia convulsiilor asociate acestei situaţii [70] . 7.3. Tratamentul specific cu anticonvulsivante în convulsiile neonatale 7.3.1. Principii generale Standard În cazul în care convulsiile neonatale nu răspund la tratamentul etiologic aplicat C corect medicul trebuie să ia în considerare terapia specifică cu anticonvulsivante. Argumentare Convulsiile care nu cedează la terapia etiologică pot complica evoluţia clinică a nou- IV născutului prin agravarea statusului respirator şi cardio-circulator şi pot determina, pe termen îndelungat, anomalii de creştere şi dezvoltare cerebrală [14,39,51,67,91] . Standard Medicul trebuie să prescrie terapie anticonvulsivantă numai după stabilizarea C cardiorespiratorie şi circulatorie. Argumentare Convulsiile pot afecta statusul respirator, cardiac şi hemodinamica [14,38,39,70,91] . IV Standard Medicul trebuie să ţină cont de potenţialul nociv şi riscurile asociate administrării de anticonvulsivante la nou-născut. Argumentare Majoritatea anticonvulsivantelor utilizate pentru terapia convulsiilor neonatale sunt, în acelaşi timp, sedative şi, în doze mari, deprimă respiraţia [14,31,39,76] . Unele anticonvulsivante (Fenitoin, Lidocaina, Fenobarbitalul) au potenţial cardiotoxic (cu hipotensiune şi aritmie secundare) iar valproatul de sodiu este hepatotoxic [76] . Utilizarea de durată a anticonvulsivantelor poate inhiba dezvoltarea cerebrală [77] . Standard Medicul trebuie să ţină cont de particularităţile farmacokinetice ale anticonvulsivantelor la nou-născut. Argumentare La nou-născut, anticonvulsivantele au timp de înjumătăţire mai lung ca urmare a absorbţiei orale reduse (datorită golirii gastrice tardive, acidităţii diminuate, suprafeţei mici de absorbţie şi fluxului sangvin splanhnic redus), legării scăzute de proteinele plasmatice (în condiţiile unei hipoalbuminemii fiziologice şi ca urmare a competiţiei cu bilirubina şi acizii graşi pentru locus-urile de legare), metabolizării hepatice lente (datorită imaturităţii enzimatice) şi excreţiei renale întârziate (datorită imaturităţii renale) [38] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice efectuarea EEG la orice nou-născut care prezintă convulsii neonatale. Argumentare Înregistrarea EEG standard este cea mai sensibilă şi specifică metodă de diagnostic a convulsiilor neonatale şi de evaluare a eficienţei anticonvulsivantelor. Interpretarea traseului EEG standard necesită pregătire profesională de specialitate (neurologie pediatrică) [22,32,91] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice monitorizare EEG la orice nou-născut care primeşte tratament cu anticonvulsivant. Argumentare Monitorizarea EEG este o metodă eficientă de evaluare a eficienţei terapiei anticonvulsivante şi a convulsiilor electrice la nou-născutul paralizat farmacologic. Interpretarea traseului EEG înregistrat prin monitorizare necesită pregătire profesională de specialitate (neurologie pediatrică) [22,30,91] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice monitorizarea continuă aEEG pe durata tratamentului în unitatea neonatală [32] . B III C IV C IV C IV C Argumentare Monitorizarea aEEG evidenţiază activitatea electrică de tip convulsivant şi permite IV observarea dispariţiei paroxismelor cerebrale sub tratament. Interpretarea traseului aEEG este simplă, rapidă şi poate fi efectuată şi de către medicul neonatolog [22,24,30] . Opţiune Medicul poate opta pentru monitorizarea videoEEG a terapiei anticonvulsivante. C Argumentare VideoEEG este o metodă utilă pentru diagnosticul convulsiilor neonatale şi evaluarea IV terapiei anticonvulsivante dacă luminozitatea camerei este adecvată şi camera surprinde în întregime faţa şi corpul nou-născutului [22] . Interpretarea traseului EEG standard necesită pregătire profesională de specialitate (neurologie pediatrică) [22,30] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să monitorizeze clinic şi paraclinic continuu statusul C respirator, funcţia cardiacă şi circulatorie a nou-născutului în tratament cu anticonvulsivant. Argumentare Convulsiile pot afecta statusul respirator, cardiac şi hemodinamica [14,38,39,70,91] . IV Recomandare Se recomandă ca medicul să iniţieze terapia convulsiilor neonatale cu A anticonvulsivant dacă durata convulsiilor neonatale depăşeşte 3 minute sau convulsiile se repetă de mai mult de 3 ori într-o oră sau determină compromitere cardio-circulatorie şi respiratorie. Argumentare Deşi este unanim acceptat faptul că convulsiile neonatale reprezintă o manifestare a Ia compromiterii neurologice indiferent de etiologie, cu efect nefavorabil asupra dezvoltării neurologice, nu există dovezi suficient de puternice care să justifice terapia cu anticonvulsivante în toate cazurile de convulsii neonatale. Dovezile existente sunt insuficiente pentru a recomanda un anume anticonvulsivant ca fiind cel mai eficient pentru terapia convulsiilor neonatale [76] . Standard Medicul trebuie să iniţieze terapia anticonvulsivantă agresiv în afecţiunile C convulsivante de tip epileptic cu debut neonatal (encefalopatia mioclonică precoce şi encefalopatia mioclonică infantilă precoce). Argumentare Aceste afecţiuni necesită terapie specifică anticonvulsivantă agresivă, fiind frecvent IV refractare la terapia cu anticonvulsivantele utilizate în mod uzual şi la dozele uzuale [14,38] . Standard Pentru stabilirea tipului şi dozei de anticonvulsivant pentru terapia sindroamelor E epileptice cu debut neonatal medicul neonatolog trebuie să se consulte cu medicul neurolog pediatru. Argumentare Sindroamele epileptice cu debut neonatal sunt rare iar medicul neurolog pediatru are IV competenţa necesară conducerii terapiei anticonvulsivante în aceste situaţii. Recomandare Se recomandă ca medicul să monitorizeze nivelul seric al anticonvulsivantelor C administrate pentru terapia convulsiilor neonatale. Argumentare Pentru stabilirea dozei de întreţinere este ideal să se poată monitoriza nivelul seric al IV anticonvulsivantelor administrate datorită farmacocineticii variabile la acest segment de vârstă [39,91] . Monitorizarea nivelului seric este importantă şi în situaţii în care metabolizarea hepatică şi eliminarea renală sunt afectate (de exemplu în encefalopatia hipoxic-ischemică severă) pentru a evita efectele toxice [39] . Recomandare Pentru a maximiza eficienţa şi a minimaliza riscurile şi efectele adverse ale A anticonvulsivantelor se recomandă ca medicul să trateze convulsiile neonatale cu un singur anticonvulsivant la doza maximă admisă înainte de a trece la asocierea sau la alegerea unui alt drog. Argumentare Nici unul din anticonvulsivantele studiate pentru terapia convulsiilor neonatale nu Ia poate fi considerat „ideal” iar efectele adverse ale asocierii anticonvulsivantelor sunt insuficient cunoscute în afara asocierii Fenobarbital – Fenitoin [76,70] . Recomandare Se recomandă consultarea cu medicul neurolog pediatru în cazul oricăror manifestări C convulsive neonatale cu excepţia convulsiilor reactive acute care cedează prompt la tratamentul etiologic. Argumentare Orice copil cu convulsii care necesită terapie specifică anticonvulsivantă prezintă risc IV de sechele neuropsihomotorii deci şi urmărire neurologică pe termen îndelungat [14,19] . 7.3.2. Tratamentul anticonvulsivant de atac Recomandare Se recomandă ca medicul să administreze Fenobarbital ca anticonvulsivant de primă C linie în convulsiile neonatale care îndeplinesc condiţiile de mai sus. Argumentare Fenobarbitalul constituie medicamentul de primă alegere, are eficacitate bună, efecte IV secundare rezonabile şi farmacocinetică cunoscută atât la nou-născutul matur cât şi la prematur [1,7,44,81,82] . Fenobarbitalul este preferat Fenitoinei pentru că poate fi folosit cu uşurinţă şi ca terapie de întreţinere, pătrunde rapid în LCR, are efect rapid, farmacocinetică cunoscută [14,39] şi eficacitate egală [14,76] . Standard Medicul trebuie să prescrie Fenobarbital în doză de atac de 20 mg/kgc/doză C intravenos lent (peste 15 minute, cu ritm sub 1 mg/kgc/minut) sau în perfuzie în convulsiile neonatale în care se decide administrarea de anticonvulsivant. Argumentare Doza şi modul de administrare sunt recomandate de marea majoritate a experţilor pentru terapia convulsiilor neonatale (nivele serice de 20 µg/ml) cu minime efecte adverse [14,22,38,39,53,70,91] . Calea intramusculară duce la o absorbţie mai lentă şi inegală, efectul instalându-se mai tardiv [1,7,44,81,82,53,70] . Pentru obţinerea unui nivel seric echivalent, în cazul administrării intramusculare doza trebuie să fie cu 10-15% mai mare decât cea administrată intravenos [14] . Recomandare Dacă crizele convulsive nu cedează la administrarea de Fenobarbital intravenos în doză de atac, se recomandă ca medicul să crească doza de Fenobarbital în trepte de 5 mg/kgc la interval de 5 minute până la o doză maximă de 40 mg/kgc. Argumentare Fenobarbitalul are efecte anticonvulsivante limitate, în doză de 20 mg/kgc controlează aproximativ 25% din convulsii, creşterea dozei permite controlul a peste 40% din convulsiile neonatale [14,30,70,89] . În doze mai mari de 40 mg/kgc nu se obţin efecte terapeutice mai bune, efectul sedativ se prelungeşte peste câteva zile şi riscul de depresie respiratorie şi cardiotoxicitate cresc progresiv [14,30,70] . Recomandare Se recomandă ca în momentul în care se decide administrarea dozei maxime de atac de Fenobarbital medicul să asigure respiraţia nou-născutului, la nevoie, chiar şi prin intubaţie şi ventilaţie asistată. Argumentare Fenobarbitalul este un anticonvulsivant cu relaţie doză-concentraţie serică predictibilă. Administrarea unor doze de peste 20 mg/kgc se soldează cu creşterea nivelelor serice peste 40 mcg/ml, concentraţii la care creşte riscul de depresie respiratorie şi comă [21,69,84] . Recomandare Se recomandă ca medicul să administreze Fenitoin ca anticonvulsivant de primă linie în convulsiile neonatale în cazul în care nu este disponibil preparatul de Fenobarbital pentru administrare intravenoasă. Argumentare Fenitoina şi Fenobarbitalul sunt la fel de eficiente în controlul convulsiilor neonatale [13,39,76,93,94,95] . Fenitoina inhibă canalele de sodiu necesare pentru activarea potenţialului de acţiune [30] . Fenitoina are farmacocinetică nonliniară şi rată variabilă a metabolismului hepatic ceea ce obligă la individualizarea dozelor prin monitorizarea nivelului seric [39] . Standard Medicul trebuie să nu prescrie Fenitoin în cazul nou-născuţilor care prezintă bloc atrioventricular sau bradicardie sinusală. Argumentare Fenitoina este cardiotoxică, având potenţialul de a induce tulburări de ritm şi colaps cardiovascular [14,53,70] . Standard Medicul trebuie să prescrie Fenitoin în doză de atac de 15-20 mg/kgc în perfuzie endovenoasă cu ritm de maxim 50 mg/minut (0,5 mg/kgc/min). Argumentare Doza şi ritmul recomandate realizează niveluri serice terapeutice de 15-20 µg/ml [14] fără efecte adverse semnificative cardiovasculare şi respiratorii [14,39,53] . Administrarea intramusculară a Fenitoinei duce la absorbţia eratică a drogului şi se poate solda cu necroză musculară [53,91] . Recomandare În cazul convulsiilor neonatale refractare la administrarea de Fenobarbital în doză maximă de atac se recomandă ca medicul să asocieze în schema terapeutică Fenitoin în doză de 15-20 mg/kgc în perfuzie endovenoasă cu ritm de maxim 50 mg/minut (aproximativ 30 de minute). Argumentare Asocierea Fenobarbital plus Fenitoin în doze maxime controlează 70% din convulsiile neonatale [14,30] . Standard În cazul în care se administrează Fenitoin pentru terapia convulsiilor neonatale medicul şi asistenta trebuie să monitorizeze atent frecvenţa şi ritmul cardiac [14,39,53,70,91] . Argumentare Fenitoina este cardiotoxică, având potenţialul de a induce tulburări de ritm şi colaps cardiovascular [14,53,70] . Opţiune Medicul poate să administreze Fosfenitoin ca anticonvulsivant de primă linie în convulsiile neonatale în cazul în care nu este disponibil preparatul de Fenobarbital pentru administrare intravenoasă. Argumentare Administrarea de Fosfenitoin (ester foarte hidrosolubil, neutru al fenitoinei) are mai puţine efecte adverse decât Fenitoina [14,39] . Fosfenitoina este convertită în Fenitoină în aproximativ 8-15 minute iar doza se calculează prin raportare la cea de Fenitoină (1,5 mg Fosfenitoina este echivalentul a 1 mg de Fenitoină) [14] . IV B III C C IV C IV C IV B III C IV C IV Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de B Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de Midazolam în doză de 0,05-0,15 mg/kgc/doză intravenos lent (15 minute) sau în perfuzie. Argumentare Dovezile privind eficienţa Midazolamului în terapia convulsiilor neonatale sunt încă controversate [91,96-98] . Doza şi ritmul recomandate previn apariţia efectelor adverse cardio-respiratorii [53,91] . Opţiune În cazul în care s-a reuşit cuparea convulsiilor neonatale cu Midazolam medicul poate prescrie continuarea tratamentului prin administrarea unei doze de 0,05-0,15 mg/kgc/doză intravenos lent (15 minute) sau în perfuzie la fiecare 2-4 ore sau la nevoie. Argumentare Midazolamul are timp de înjumătăţire scurt, este bine tolerat dar are eficienţă variabilă [38,53,96-98] . Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de Diazepam în doză de 0,1-0,3 mg/kgc intravenos lent în 3 minute sau în perfuzie lentă. Argumentare Doza şi ritmul recomandate evită apariţia efectelor adverse cardio-respiratorii [14,53] . Dozele terapeutice sunt extrem de variabile, nu totdeauna mai mici decât cele toxice, asocierea sa cu barbituricele creşte şi mai mult riscul de efecte adverse cardio- respiratorii [14] . Diazepamul nu este mai eficient decât Fenobarbitalul sau Fenitoina şi, în plus, nu poate fi folosit ca terapie de întreţinere pentru că se elimină rapid din creier [14,91] . Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de Diazepam în doză de 0,5-1,0 mg/kgc intrarectal. Argumentare În anumite circumstanţe se poate opta pentru administrarea intrarectală a Diazepamului dar dovezile sunt insuficiente pentru a recomanda de rutină acest mod de administrare [7,95] . Recomandare Se recomandă ca medicul să monitorizeze atent clinic şi paraclinic respiraţia, FC, TA şi bilirubinemia la nou-născutul căruia i se administrează Diazepam pentru terapia convulsiilor neonatale. Argumentare Administrat după atingerea dozelor maxime de Fenobarbital şi/sau Fenitoină, Diazepamul creşte riscul de colaps cardio-vascular şi insuficienţă respiratorie. Doza terapeutică de Diazepam este foarte variabilă şi nu neapărat sub nivelul celei toxice [14,91] . Benzoatul de sodiu (aditiv al soluţiei injectabile de Diazepam) poate decupla bilirubina de pe albumină crescând riscul de icter nuclear [14,38,91] . Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de Lorazepam în doză de 0,05-0,1 mg/kgc/doză intravenos în 5 minute. Argumentare Lorazepamul s-a dovedit eficient ca anticonvulsivant de linia 2 şi 3, are timp de înjumătăţire lung (40 de ore) pentru a putea fi administrat în perfuzie dar este de preferat faţă de Diazepam pentru că are un volum de distribuţie mai mic, durată mai lungă de acţiune (6-24 de ore) şi efecte adverse cardio-respiratorii mai reduse [14,38,53,91] . Administrarea de Lorazepam se poate solda cu apariţia unor mişcări stereotipe asemănătoare convulsiilor [91] . Opţiune În cazul în care se alege Lorazepamul ca anticonvulsivant de linia a 2-a, după doza iniţială de mai sus, medicul poate creşte doza cu câte 0,05 mg/kgc intravenos lent la intervale de 10-15 minute până la o doză maximă de 4 mg. III B III C IV C IV C IV C IV C Argumentare Durata de acţiune a Lorazepamului la nou-născut variază între 6 şi 24 de ore [14,38,53,91] . IV Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de A Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de Lidocaină în doză de atac de 2 mg/kgc în 10 minute, urmată de perfuzie cu ritm de 6 mg/kgc/oră 12 ore, apoi 4 mg/kgc/oră 12 ore şi 2 mg/kgc/oră încă 12 ore [100] . Argumentare Există date care arată că Lidocaina este mai eficientă ca anticonvulsivant de linia a 2- Ib a decât Diazepamul, convulsiile dispar în 75% din cazuri la 10 minute după iniţierea perfuziei [99] , dar prezintă riscul de scădere a pragului convulsivant [14,53,100] . Recomandare Dacă s-a reuşit cuparea convulsiilor neonatale cu Lidocaină se recomandă ca A medicul să reducă treptat ritmul perfuziei, cu 1 mg/kgc/oră în fiecare zi, până la întreruperea terapiei (5-6 zile). Argumentare Utilizând acest protocol, în 5-6 zile se poate opri terapia sau se poate trece la terapia Ib de întreţinere. Uneori, după întreruperea terapiei convulsiile reapar [99] . Recomandare Se recomandă ca medicul să nu prescrie Lidocaină pentru terapia convulsiilor C neonatale dacă anterior s-a administrat Fenitoin. Argumentare Atât Lidocaina cât şi Fenitoina au efecte cardiotoxice [14,53,70,100] . IV Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de C Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de Carbamazepin 10 mg/kgc per os prin gavaj nasogastric. Argumentare Carbamazepina inhibă canalele de sodiu necesare pentru activarea potenţialului de IV acţiune [30] . Apariţia efectelor anticonvulsivante la 2-4 ore de la administrare şi variabilitatea mare a nivelelor serice pun în discuţie locul acestei terapii în convulsiile neonatale [14] deşi există date privind eficienţa terapiei la nou-născuţii cu convulsii asociate encefalopatiei hipoxic-ischemice şi prematuri cu convulsii neonatale refractare la Fenobarbital [91] . Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de C Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de Primidon în doză de 15-25 mg/kgc per os. Argumentare Nivelul minim terapeutic al Primidonului este de 6 mcg/ml. S-a observat că IV prelungeşte eliminarea Fenobarbitalului. Sunt necesare date suplimentare pentru recomandarea unei scheme terapeutice cu Primidon [14] . Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de A Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de Tiopental în doză de 10 mg/kgc, administrată lent, în 2 minute, intravenos. Argumentare Tiopentalul creşte nevoia administrării de inotrope pentru susţinerea TA [101] dar s-a Ib dovedit foarte eficient pentru terapia convulsiilor asociate asfixiei perinatale [14] . Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de C Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de valproat de sodiu 30-50 mg/kgc, rectal sau per os. Argumentare Datele existente sunt insuficiente pentru a se putea face recomandări privind modul IV de utilizarea al acestui medicament în terapia convulsiilor neonatale iar riscul crescut de hepatotoxicitate (hiperamoniemie) pune serios în discuţie valoarea acestei terapii la nou-născut [14,38] . Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de C Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de Clonazepam. Argumentare Nu există dovezi suficiente pentru a se putea face recomandări sigure privind IV administrarea Clonazepamului ca anticonvulsivant la nou-născut. Unii autori au obţinut cuparea convulsiilor cu doze 0,1 mg/kgc/doză intravenos lent [32,102] . Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de C Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de Lamotrigin. Argumentare Lamotriginul este o feniltriazină care inhibă canalele de sodiu necesare pentru IV activarea potenţialului de acţiune [30] . Deşi s-a dovedit eficientă şi bine tolerată în unele cazuri de convulsii refractare, parţiale şi spasme infantile, datele existente sunt insuficiente pentru a se putea face recomandări privind modul de utilizarea al acestui medicament în terapia convulsiilor neonatale [38,91] . Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de C Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de Topiramat. Argumentare Topiramatul blochează receptorii NMDA. Medicamentul a fost insuficient testat la nou- IV născut pentru a se stabili dozele anticonvulsivante minime eficiente. Topiramatul poate interfera cu învăţarea, memoria şi plasticitatea cerebrală [30,91] . Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de C Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de Felbamat. Argumentare Felbamatul blochează receptorii NMDA. Medicamentul a fost insuficient testat la nou- IV născut pentru a se stabili dozele anticonvulsivante minime eficiente şi poate interfera cu învăţarea, memoria şi plasticitatea cerebrală [30] . Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de C Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de Zonisamid. Argumentare Datele existente sunt insuficiente pentru a se putea face recomandări privind modul IV de utilizarea al acestui anticonvulsivant în terapia convulsiilor neonatale [38] . Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de C Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de Vigabatrin. Argumentare Datele existente sunt insuficiente pentru a se putea face recomandări privind modul IV de utilizarea al acestui anticonvulsivant în terapia convulsiilor neonatale [38] . 7.3.3. Terapia statusului epileptic Opţiune Pentru terapia statusului epileptic medicul poate administra Lorazepam în dozele şi C cu ritmul menţionate mai sus [11,14,91] . Argumentare Lorazepamul s-a dovedit mai eficient decât Diazepamul sau Fenitoina pentru controlul IV imediat al statusului epileptic [11,14,38,53,91] . Opţiune Pentru terapia statusului epileptic medicul poate administra Diazepam în doză de C maxim 2 mg/kgc/zi intravenos (în doze repetate) sau în perfuzie continuă. Argumentare Administrarea unor doze chiar mult mai mici de 2 mg/kgc/zi comportă riscuri mari de IV depresie cardiorespiratorie şi toxicitate, de aceea Diazepamul nu este recomandat ca primă linie pentru terapia statusului epileptic şi, în cazul administrării de Diazepam, este indicată monitorizarea continuă clinică şi paraclinică cardio-respiratorie [14,53,91] . Opţiune Pentru terapia statusului epileptic medicul poate administra Midazolam în doză de C 0,1-0,15 mg/kgc intravenos lent (15 minute) sau în perfuzie, repetat la intervale de 15- 30 de minute. Argumentare Există date care sugerează că Midazolamul este eficient pentru terapia statusului IV epileptic neonatal [22,53,91] . Dacă administrarea se face în bolus rapid există risc crescut pentru hipotensiune şi de apariţie a unor mişcări tonico-clonice asemănătoare convulsiilor neonatale [91] . 7.3.4. Tratamentul anticonvulsivant de întreţinere Recomandare Se recomandă ca medicul să utilizeze pentru tratamentul de întreţinere al convulsiilor C neonatale anticonvulsivante care pot fi administrate per os. Argumentare Administrarea per os este mai comodă şi mai puţin agresivă pentru pacient [14,39,91] . IV Recomandare Se recomandă ca medicul să utilizeze pentru terapia de întreţinere a convulsiilor C neonatale Fenobarbital în doze de 3-5 mg/kgc/zi intravenos sau per os la interval de 12 sau 24 de ore, după 24 de ore de la administrarea dozei de atac. Argumentare Nivelul seric terapeutic al Fenobarbitalului este de 40-130 µmol/l şi este menţinut la IV nou-născut prin administrarea în dozele şi cu ritmul recomandate mai sus [14,53,91] . Recomandare Se recomandă ca medicul să administreze un alt anticonvulsivant ca terapie de C întreţinere a convulsiilor neonatale dacă terapia de atac a fost iniţiată cu Fenitoin. Argumentare Nivelul seric terapeutic al Fenitoinei este dificil de menţinut prin administrarea per os IV sau intramusculară datorită absorbţiei proaste iar menţinerea unei linii intravenoase este justificată doar în condiţiile în care sunt necesare şi alte terapii perfuzabile [14,39,91] . Recomandare Dacă se decide utilizarea Fenitoinei ca tratament de întreţinere a convulsiilor C neonatale aceasta se va administra în doză de 4-8 mg/kgc la interval de 24 ore, în perfuzie de 30 minute, după 12 ore de la administrarea dozei de atac. Argumentare Doza şi ritmul recomandate pot menţine nivelul seric terapeutic al Fenitoinei de 8-15 IV µmol/l [39,53,91] . Opţiune Pentru terapia de întreţinere a convulsiilor neonatale medicul poate utiliza C Carbamazepin în doză de 10-15 mg/kgc/zi per os. Argumentare Există date insuficiente privind modul de utilizare, eficienţa şi riscurile utilizării acestui IV anticonvulsivant în terapia convulsiilor neonatale [14,91] . Opţiune Pentru terapia de întreţinere a convulsiilor neonatale medicul poate utiliza Lorazepam C în doză de 0,05 mg/kgc per os, intrarectal, intramuscular sau intravenos la interval de 6-24 ore, în funcţie de răspunsul terapeutic. Argumentare Nu există date suficiente privind eficienţa şi siguranţa Lorazepamului ca terapie de IV întreţinere în convulsiile neonatale [14,53,91] . Opţiune Pentru terapia de întreţinere a convulsiilor neonatale medicul poate utiliza Lidocaina C în doză de 6 mg/kgc/oră în perfuzie, cu scăderea progresivă a dozelor în 5-6 zile. Argumentare Nu există date suficiente privind eficienţa şi siguranţa Lidocainei ca terapie de IV întreţinere de durată în convulsiile neonatale [14,53,99,100] . Opţiune Pentru terapia de întreţinere a convulsiilor neonatale medicul poate utiliza valproatul C de sodiu în doză de 5-10 mg/kgc la 12 ore per os. Argumentare Datele existente sunt insuficiente privind eficacitatea şi riscurile utilizării acestui IV anticonvulsivant în terapia convulsiilor neonatale iar riscul crescut de hepatotoxicitate pune serios în discuţie valoarea acestei terapii la nou-născut [14,38] . Opţiune Pentru terapia de întreţinere a convulsiilor neonatale medicul poate utiliza C Clonazepam în doză de 0,025 mg/kgc/doză intravenos sau per os la 8 ore, maxim 0,5-1 mg/zi. Argumentare Nu există date suficiente privind eficienţa şi siguranţa Clonazepamului ca terapie de IV întreţinere în convulsiile neonatale [32,102] . Opţiune Pentru terapia de întreţinere a convulsiilor neonatale medicul poate utiliza Primidon în C doză de 10-20 mg/kgc/zi per os la interval de 8 ore. Argumentare Sunt necesare date suplimentare de farmacocinetică şi siguranţă pentru IV recomandarea unei scheme terapeutice cu Primidon [14] . Recomandare Pentru terapia de întreţinere a convulsiilor piridoxin-dependente se recomandă ca C medicul să administreze piridoxină (vitamina B6) în doză de 50-100 mg/zi per os. Argumentare Administrarea zilnică de piridoxină previne reapariţia convulsiilor în cazul nou- IV născuţilor cu deficit congenital de piridoxină [14,38,39,91] . 7.3.5. Durata tratamentului anticonvulsivant Recomandare Se recomandă ca pentru stabilirea duratei tratamentului anticonvulsivant medicul să C analizeze individualizat fiecare caz în parte. Argumentare Vârsta de gestaţie a nou-născutului, etiologia, tipul convulsiilor, aspectul traseului IV EEG de bază, răspunsul la terapie, persistenţa sau dispariţia altor semne neurologice anormale, datele anamnestice particularizează fiecare caz în parte [22,38,39] . Recomandare Se recomandă ca pentru stabilirea duratei tratamentului anticonvulsivant medicul să C ţină cont de examenul neurologic al nou-născutului, etiologia convulsiilor, aspectul interictal al traseului EEG şi riscurile potenţiale ale terapiei anticonvulsivante de durată. Argumentare Fenobarbitalul, cel mai folosit anticonvulsivant în perioada neonatală poate produce IV leziuni excitotoxice (prin inhibarea GABA la nivel postsinaptic) [30] iar studiile experimentale au demonstrat că inhibă creşterea neuronală şi are capacitate neurotoxică cu risc ulterior de anomalii cognitive şi comportamentale [31] . Recomandare Se recomandă ca medicul neonatolog să întrerupă terapia anticonvulsivantă înainte C de externarea nou-născutului dacă convulsiile sunt controlate şi examenul neurologic este normal. Argumentare Riscul de recurenţă al convulsiilor neonatale în primul an de viaţă este sub 8% dacă IV convulsiile neonatale pot fi controlate terapeutic şi examenul neurologic la externare este normal [14,31,39,91] . Opţiune Medicul poate opri administrarea de anticonvulsivant la nou-născutul cu examen C neurologic normal la 2 săptămâni după ultima criză convulsivă clinică, chiar dacă traseul EEG nu este încă normal. Argumentare Riscul de recurenţă al convulsiilor neonatale în primul an de viaţă este sub 8% dacă IV convulsiile neonatale pot fi controlate terapeutic şi examenul neurologic la externare este normal [14,31,39,91] . Recomandare În cazul nou-născuţilor care prezintă examen neurologic persistent anormal se C recomandă ca medicul să oprească terapia anticonvulsivantă dacă traseul EEG este normal. Argumentare În absenţa activităţii electrice de tip ictal terapia anticonvulsivantă (cu riscurile IV asociate) nu mai este justificată [14,39,91] . Recomandare În cazul nou-născuţilor care prezintă traseul EEG de tip convulsiv în absenţa C manifestărilor critice clinice se recomandă continuarea terapiei anticonvulsivante la nivele terapeutice maxime. Argumentare Aceste convulsii sunt foarte frecvent rezistente la doze crescute de anticonvulsivant, IV au risc de recurenţă şi epilepsie crescute iar schimbarea anticonvulsivantului are beneficii reduse [14,39] . Standard Înainte de externare medicul trebuie să efectueze un examen neurologic complet al E nou-născutului care a prezentat convulsii neonatale. 7.3.6. Eşecul terapiei anticonvulsivante Standard Medicul trebuie să administreze piridoxină (vitamina B6) în doză de 50-100 mg C intravenos sau intramuscular la orice nou-născut care prezintă convulsii neonatale refractare la terapia anticonvulsivantă. Argumentare Administrarea de piridoxină duce la dispariţia manifestărilor critice neonatale dacă IV etiologia acestora este deficitul congenital de piridoxină [14,38,39,70,91] . Standard Medicul trebuie să administreze piridoxina obligatoriu sub monitorizarea EEG sau C aEEG. Argumentare Înregistrarea EEG standard sau de amplitudine permite evidenţierea dispariţiei IV activităţii electrice cerebrale anormale în cazul în care convulsiile au fost cupate prin administrarea de piridoxină şi stabileşte diagnosticul de deficit congenital de piridoxină [39] . Recomandare În cazul convulsiilor idiopatice care nu cedează la nici una din măsurile nespecifice, B nici la terapia cu anticonvulsivant şi nici la administrarea de piridoxină se recomandă ca medicul să indice administrarea de acid folic. Argumentare Există date care arată că în cazul manifestărilor critice neexplicate şi refractare la tratament, mai ales dacă iniţial au răspuns la administrarea de Fenobarbital şi apoi au reapărut crizele convulsive, se poate obţine cuparea promptă a convulsiilor prin administrare de acid folic [92] . 7.3.7. Urmărirea nou-născutului care a prezentat convulsii neonatale Standard Medicul neonatolog trebuie să urmărească periodic nou-născutul cu convulsii neonatale care a necesitat administrare de anticonvulsivant prin serviciile de follow-up existente la nivelul unităţilor de nivel III. Argumentare Atât convulsiile cât şi terapia anticonvulsivantă predispun, în această situaţie, la anomalii cognitive, neurologice, de dezvoltare şi epilepsie [14,39,91]. Standard La externarea din maternitate medicul trebuie să îndrume spre neurologul pediatru orice nou-născut cu convulsii neonatale. Standard Dacă la externarea din maternitate nou-născutul care a prezentat convulsii neonatale rămâne sub tratament anticonvulsivant, medicul trebuie să îndrume părinţii spre medicul neurolog pediatru pentru monitorizare. Argumentare Monitorizarea terapiei, ajustarea dozelor de anticonvulsivant după finalizarea perioadei neonatale, reconsiderarea, la nevoie, a schemei terapeutice şi monitorizarea EEG sunt de competenţa medicului neurolog pediatru. Recomandare Se recomandă ca medicul neurolog pediatru să decidă momentul întreruperii terapiei anticonvulsivante la nou-născutul care se externează sub tratament anticonvulsivant. 8. Aspecte administrative Standard Medicul curant trebuie să stabilizeze şi să transfere cât mai urgent nou-născutul care prezintă convulsii neonatale din unităţi neonatale de tip 0, I sau II la nivelul unităţilor de nivel III. Argumentare În România doar unităţile neonatale de nivel III au competenţele necesare îngrijirii corecte,şi complexe şi monitorizării nou-născutului care prezintă convulsii în perioada de nou-născut [79] . Standard Medicul trebuie să informeze părinţii cu privire la prognosticul pe termen scurt şi lung al convulsiilor neonatale (anexa 8). Argumentare Convulsiile neonatale reprezintă urgenţe, presupun nu rareori intervenţii majore terapeutice pentru stabilizare, tratament şi monitorizare pe termen îndelungat de aceea părinţii trebuie să cunoască riscurile acestei afecţiuni (vezi anexa) [14,39] . Standard Fiecare unitate care îngrijeşte nou-născuţi trebuie să asigure instruirea personalului pentru recunoaşterea promptă a convulsiilor neonatale. Standard Fiecare unitate care îngrijeşte nou-născuţi trebuie să aibă un protocol clar de terapie a convulsiilor neonatale elaborat pe baza prezentului ghid. Recomandare Se recomandă ca fiecare unitate care îngrijeşte nou-născuţi să indice clar în protocolul de terapie a convulsiilor neonatale indicaţiile terapiei anticonvulsivante, minim 3 linii de anticonvulsivante, dozele de atac şi întreţinere, ritmul şi calea de administrare şi durata acestei terapii. III E IV E C IV E C IV C IV E E E 9. Bibliografie 1. Volpe JJ: Hypoxic – Ischemic Encephalopathy: Biochemical and Physiological Aspects. In Volpe JJ: Neurology of the Newborn. 4th Ed. Philadelphia, WB Saunders 2001: 217-276 2. Andre M, Matisse N, Vert P: Prognosis of neonatal seizures. In: Wasterlain C, Vert P: Neonatal Seizures. New York, NY Raven Press 1990; 61-67 3. Scher MS, Aso K, Beggarly ME, Hamid MY, Steppe DA, Painter MJ: Electrographic seizures in preterm and full-term neonates: clinical correlates, associated brain lesions, and risk for neurologic sequelae. Pediatrics 1993; 91: 128-134 4. Bye AME, Cunningham CA, Chee KY, Flanagan D: Outcome of neonates with electrically identified seizures or at risk of seizures. Pediatric Neurology 1997; 16: 225-231 5. Legido A, Clancy RR, Berman PH: Neurologic outcome after electroencephalographically proven neonatal seizures. Pediatrics 1991; 88: 583-596 6. Scher MS: Neonatal seizure classification: A fetal perspective concerning childhood epilepsy. Epilepsy Research 2006; 70S: S41-S57 7. Acarregui MJ: Neonatal Seizures. Iowa Neonatology Handbook: Neurology 2008; http://www.uihealthcare.com/depts/med/pediatrics/iowaneonatologyhandbook/neurology/seizures.htm; accesat februarie 2010 8. Volpe JJ: Neonatal Seizures. In Volpe JJ: Neurology of the Newborn, 4th Ed Philadelphia WB Saunders 2001; 129-159 9. Scher MS, Aso K, Beggarly ME, Hamid MY, Steppe DA, Painter MJ: Electrographic seizures in preterm and full term neonates: clinical correlates, associated brain lesions and risk for neurologic sequelae. Pediatrics 1993; 91(1): 128-134 10. Legido A, Clancy RR, Berman PH: Neurologic outcome after electroencephalographically proven neonatal seizures. Pediatrics 1991; 88(3): 583-596 11. Cloherty JP, Eichenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care. 5th Ed Lippincott Williams & Wilkins 2008; 483-528 12. Evans DJ, Levene M, Tsakmakis M: Anticonvulsivants for preventing mortality and morbidity in full term newborns with perinatal asphyxia. Cochrane Database of Systematic Reviews 2007, Issue 3. Art.No.: CD001240.DOI: 10.1002/14651858.CD001240.pub2. 13. Painter MJ, Scher MS, Stein AD, Armatti S, Wang Z, Gardiner JC et al: Phenobarbital compared with phenytoin for the treatment of neonatal seizures. N Engl J Med 1999; 341(7): 485-489 14. Boylan GB, Rennie J M, Pressler R et al: Evaluation of phenobarbitone treatment for neonatal seizures. Arch Dis Child 2001; 84(suppl 1): A3 15. Paradisis M, Neonatal Seizures, Departament of Neonatal Medicine Protocol Book, Royal Prince Alfred Hospital, 2005; ttp:// www.portalneonatal.com.br/livros/arquivos/Neonatologia/RPAManualof Newborncare- 2005.pdf 16. Stamatin M: Neonatologie – Probleme actuale, Ed Junimea Iaşi 2003; 155-160 17. Hellstome Westas L, Blennow G, Lindroth M, Rosen I, Svenningsen NW: Low risk of seizure recurrence after early withdrawal of antiepileptic treatment in the neonatal period. Arch Dis Child 1995; 72: F97-101 18. American Academy of Pediatrics, Committee on Fetus and Newborn: Age Terminology During the Perinatal Period. Policy Statement. Organizational Principles to Guide and Define the Child Health Care System and/or Improve the Health of All Children. Pediatrics 2004; 114(5): 1362-1364 19. Popescu V: Neurologie pediatrică. Vol 1, Ed Teora Bucureşti 2001; 601-900 20. CSMC NICU Teaching Files: Neonatal Seizures, Division of Neonatology, Cedars – Sinai Medical Centre, Los Angeles, USA. Neonatology on the Web 2008; http://www.neonatal.org.uk/documents/1458.pdf; accesat februarie 2010 21. Scher MS. Neonatal seizures. In: Avery s diseases of newborn. Taeuch HW, Ballard RA, Gleason Ca, 8th Ed Elsevier Saunders, 2005; 956-975 22. Mizrahi EM: Clinical features and electrodiagnosis of neonatal seizures, UpToDate, 2006, http://www.uptodate.com/patients/content/topic.do?topicKey=~11cmmzgo/LSB/3J; accesat februarie 2010 23. Mizrahi EM: Etiology and prognosis of neonatal seizures, UpToDate, 2006, http://www.uptodate.com/patients /content/topic.do?topicKey=~he1e1zgo/LSB/3J; accesat februarie 2010 24. Shah DK, de Vries LS, Hellström-Westas L, Toet MC, Inder TE: Amplitude-Integrated Electroencephalography in the Newborn: A Valuable Tool. Pediatrics 2008; 122: 863-865 25. Wilker RE, Hypoglycemia and hyperglycemia. In Cloherty JP, Eichenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care, 6 th Ed Lippincott WW 2008; 540-546 26. Abrams SA: Abnormalities of serum calcium and magnesium. In Cloherty JP, Eichenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care, 6 th Ed Lippincott WW 2008; 550-555 27. Scher MS: Neonatal Seizures: prenatal contributions to a neonatal brain disorders. In Spitzer AR: Intensive care of the fetus and neonate, 2 nd Ed Elsevier Philadelphia 2005; 837-843 28. Gomella TL: Neonatology On call problems, Lange-McGraw-Hill 2009, 293-304 29. Cucerea M: Ghid de diagnostic şi tratament al convulsiilor neonatale. Ghid naţional; 1-13 30. McBride MC, Laroia N, Guillet R: Electrographic seizures in neonates correlate with poor neurodevelopmental outcome. Neurology 2000; 55(4): 506-513 31. Levene M: The clinical conundrun of neonatal seizures. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2002; 86: F75-F77 32. Saloojee H. Anticonvulsants for preventing mortality and morbidity in full term newborns with perinatal asphyxia: RHL practical aspects (last revised: 10 October 2007). The WHO Reproductive Health Library; Geneva: World Health Organization; http://apps.who.int/rhl/newborn/hsguide/en/; accesat februarie 2010 33. Toet MC, de Vreies LS: eNeonatal Review. Volume 3 No 8; The Jonhs Hopkins University School of Medicine and the Institute for Jonhs Hopkins Nursing 2006; http://www.hopkinscme.edu/ofp/eneonatalreview/Newsletters/0406.html#article3; accesat februarie 2010 34. Scher MS, Trucco GS, Beggarly ME, Steppe DA, Macpherson TA: Neonates with electrically confirmed seizures and possible placental associations. Pediatr Neurol 1998; 19: 37-41 35. Glass HC, Pham TN, Danielsen B, Towner D, Gudden D, Wu YW: Antenatal and intrapartum risk factors for seizures in term newborns: a population-based study, California 1998-2002, J Pediatr 2009; 154: 24-28 36. Jensen FE: The role of glutamate receptor maturation in perinatal seizures and brain injury. Int J Devl Neuroscience 2002; 20: 339-347 37. Tekgul H, Gauvreau K, Soul J, Murphy L, Robertson R, Stewart J et al: The current etiologic profile and neurodevelopmental outcome of seizures in term newborn infants. Pediatrics 2006; 117: 1270-1280 38. Wirrell EC: Neonatal seizures: to treat ot not to treat? Semin in Pediatr Neurol 2005; 12: 97-105 39. Mizrahi EM: Treatment of neonatal seizures, UpToDate 2006; http://www.utdol.com/patients/content /topic.do?topicKey=~PN5PAyhqFDRlFVI; accesat februarie 2010 40. Brunquell PJ, Glennon CM, DiMario FJ, Lerer T, Eisenfeld L: Prediction and outcome based on clinical seizure type in newborn infants. J Pediatr 2002; 140(6): 707-712 41. Greisen G, Hellstrom-Vestas L, Lou H, Rosen I, Svenningsen NW: EEG depression and germinal layer haemorrhage in the newborn. Acta Paediatr Scand 1987; 76: 519-525 42. Patrizi S, Holmes GL, Orzalesi M, Allemand F: Neonatal seizures: characteristics of EEG ictal activity in preterm and full-term infants. Brain & Development 2003; 25: 427-437 43. Cucerea M, Simon M: Nou născutul normal: evaluare, nutriţie, îngrijire. University Press Tg. Mureş 2009; 107-142 44. Berhrman RE, Kliegman RM, Jenson HB: Nelson Textbook of Pediatrics. 17 th Ed Saunders 2004; 566-569, 610-613, 2005-2012 45. Scher MS: Controversies regarding neonatal seizure recognition. Epileptic Disorders 2002; 4(2): 139-158 46. Sherlock RL, Synnes AR, Grunau RE, Holsti L, Hubber-Richard P, Johannesen D: Long term outcome after neonatal intraparenchymal echodensities with porencephaly. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed. 2008; 93: 127-131 47. Narvey M, Fletcher MA: Physical assessment and classification. In MacDonald MG, Mullett MD, Seshia MMK: Avery s Neonatology – Pathophysiology and Management of the Newborn, Lippincott Williams Wilkins 6 th Ed Philadelphia PA, 2005; 327-350 48. Mizrahi EM, Kellaway P: Characterization and classification of neonatal seizures. Neurology 1987; 37: 1837- 1844 49. Sheth RD: Neonatal Seizures. Mayo College of Medicine. Nemours Children’s Clinic 2009; http://emedicine.medscape.com/article/1177069-overview; accesat februarie 2010 50. Miller SP, Shevell MI: Neonatal seizures: unusual cases. Semin in Pediatr Neurol 1999; 6(3): 1301-1307 51. Bhutta AT, Anand KJS: Vulnerability of the developing brain. Neuronal mechanisms. Clin Perinatol 2002; 29: 357-372 52. Biagioni E, Ferrari F, Boldrini A, Roversi MF, Cioni G: Electroclinical correlation in neonatal seizures. Europ J Paediatr Neurol 1998; 2: 117-125 53. Laroia N, Guillet R, Burchfiel J, McBride MC: EEG background as predictor of electrographic seizures in high- risk neonates. Epilepsia 1998; 39: 545-551 54. Weiner SP, Painter MJ, Geva D, Scher MS: Neonatal seizures: electroclinical dissociation. Pediatr Neurol 1991; 7: 363-368 55. Sheth RD: Electroencephalogram confirmatory rate in neonatal seizures, Pediatr Neurol 1999; 20: 27-30 56. UCSF Children s Hospital California USA: Neonatal Seizures in Intensive Care Nursery House Staff Manual, 2004. The Regents of the University of California, 140 – 143; http://www.ucsfchildrenshospital.org/pdf/manuals/48_Seizures.pdf; accesat februarie 2010 57. Hellstrom-Westas L, Rosen I, de Vries LS, Greisen G: Amplitude-integrated EEG classification and interpretation in preterm and term infants. NeoReviews 2006; 7(2): e76-e87 58. Viniker DA, Maynard DE, Scott DF: Cerebral function monitor studies in neonates. Clin Electroenceph. 1984; 15: 185-192 59. Bjerre I, Hellstrom-Vestas L, Rosen I, Svenningsen NW: Monitoring of cerebral function after severe birth asphyxia in infancy. Arch Dis Child 1983; 58: 997-1002 60. Sheth RD, Buckley DJ, Gutierrez AR: Midazolam in the treatment of refractory neonatal seizures. Clin Neuropharmacol 1996; 19(2): 165 -170 61. Sheth RD: Electroencephalogram in developmental delay: specific electroclinical syndromes. Semin Pediatr Neurol 1998; 5(1): 45-51 62. McBride MC, Laroia N, Guillet R: Electrographic seizures in neonates correlate with poor neurodevelopmental outcome. Neurology 2000; 506-513 63. Rufo-Campos M, Gonzales Meneses Lopez A, Rangel-Pineda C: Cerebral seizuress in neonatal period: semiology, evolution and factors of influence. Rev Neurol 2000; 31(4): 301-306 64. Mizrahi EM, Plouin P, Kellaway P: Neonatal seizures. In: Engel J Jr, Pedley TA: Epilepsy: a comprehensive textbook. Philadelphia, PA Lippincott-Raven Publishers 1997; 647-663 65. Mizrahi EM, Kellaway P: Characterization and classification of neonatal seizures. Neurology 1987; 37: 1837- 1844 66. Kellaway P, Mihrahi EM, Hrachovy RA: Seizures of newborns and infants. In: Wada JA, Ellingson RJ: Handbook of electroencephalography and clinical neurophysiology. Revised series. Clinical neurophysiology of epilepsy Vol 4. Amsterdam Elsevier 1990; 311-330 67. Scher MS: Neonatal seizures and brain damage. Pediatr Neurol 2003; 29: 381-390 68. Ognean L: Urgenţe neonatale. In Czekelius P, Ognean L, Schneider A: Urgenţe ginecologice, obstetricale şi neonatologice, Ed Medicală Bucureşti 2009; 165-299 69. Rennie JM, Boylan GB: Neonatal seizures and their treatment. Curr Opin Neurol 2003, 16(2): 177-181 70. Popescu A, Ognean ML: Convulsiile neonatale. In Popescu A, Ognean ML: Neonatologia – noţiuni fundamentale, Ed Medicală Cluj 2003; 432-464 71. Haller JO: Textbook of Neonatal Ultrasound. The Parthenon Publishing Group New York 1998; 53-59 72. Ognean ML, Cucerea M: Ecografia transfontanelară în perioada neonatală – noţiuni introductive, Ed Alma Mater Sibiu 2009; 55 – 75. 73. Scher MS, Trucco GS, Beggarly ME: Neonates with electrically confirmed seizures and possible placental associations. Pediatr Neurol 1998; 19(1): 37 – 41 74. Glass HC, Bonifacio SL, Sullivan J, Rogers E, Ferriero DM, Goldstein R, Barkovich AJ: Magnetic resonance imaging and ultrasound injury in preterm infants with seizures. J Child Neurol 2009; 24(9): 1105-1111 75. Mizrahi EM: Neonatal epileptic syndromes. Neonatology on the Web 2006; http://www.neonatology.org/index.html; accesat ianuarie 2010 76. Holmes GL, Khazipov R, Ben-Ari Y: New concepts in neonatal seizures. Neuroreport 2002; 13(1): A3-8 77. Evans DJ, Levene M, Tsakmakis M. Anticonvulsants for preventing mortality and morbidity in full term newborns with perinatal asphyxia. Cochrane Database of Systematic Reviews 2007, Issue 3. Art. No.: CD001240. DOI: 10.1002/14651858.CD001240.pub2 78. Painter MJ, Alvin J: Neonatal seizures. Curr Treat Options Neurol 2001; 3(3): 237-248 79. Ministerul Sănătăţii şi Familiei: Ordinul Ministrului Sănătaţii şi Familiei nr. 910/18 XI 2002 privind criteriile de ierarhizare a secţiilor de spital de specialitate obstetrică, ginecologie şi neonatologie............................................... 80. Friedman M, Baumgart S: Termal regulation. In MacDonald MG, Mullett MD, Seshia MMK: Avery s Neonatology – Pathophysiology and Management of the Newborn, Lippincott Williams Wilkins 6th Ed Philadelphia PA, 2005; 445-459 81. Neonatal Transfer Service London Kent Surrey & Sussex: Guidelines for management of neonatal seizures, 2008; http://www.neonatal.org.uk/documents/1458.pdf; accesat ianuarie 2010 82. Gilman JT, Gal P, Duchowny MS, Weaver RL, Ransom JL: Rapid sequential phenobarbital treatment of neonatal seizures. Pediatrics 1989; 83: 674-678 83. Broner CW, Stidhamabc GL, Westenkirchnerabc DF, Watson DC: A prospective, randomized, double-blind comparison of calcium chloride and calcium gluconate therapies for hypocalcemia in critically ill children. J Pediatr 1990; 117(6): 986-989 84. Lacy C, Armstrong LL, Naomi Ingrim, Lance LL: 4 th Ed Drug Information Handbook. 4 th Ed Hudson Lexi- Comp. 1996 85. Koo WWK, Tsang RG: Calcium and magnesium homeostasis. In MacDonald MG, Mullett MD, Seshia MMK: Avery s Neonatology – Pathophysiology and Management of the Newborn, Lippincott Williams Wilkins 6 th Ed Philadelphia PA 2005; 847-876 86. Nafday SM, Brion LP, Benchimol C, Satlin LM, Flynn JT, Edelman CM Jr: Renal disease. In MacDonald MG, Mullett MD, Seshia MMK: Avery s Neonatology – Pathophysiology and Management of the Newborn, Lippincott Williams Wilkins 6 th Ed Philadelphia PA 2005; 981-1065 87. Hill A: Neurological and neuromuscular disorders. In MacDonald MG, Mullett MD, Seshia MMK: Avery s Neonatology – Pathophysiology and Management of the Newborn, Lippincott Williams Wilkins 6 th Ed Philadelphia PA 2005;1384-1409 88. Schelonka RL, Freij BJ, McCracken GH: Bacterial and fungal infections. In MacDonald MG, Mullett MD, Seshia MMK: Avery s Neonatology – Pathophysiology and Management of the Newborn, Lippincott Williams Wilkins 6 th Ed Philadelphia PA 2005; 1235-1273 89. Mustonen K, Mustakangas P, Uotila L, Muir P, Koskiniemi M: Viral infections in neonates with seizures, J Perinatol Med. 2003; 31(1): 75-80 90. Burton BK: Inherited metabolic disorders. In MacDonald MG, Mullett MD, Seshia MMK: Avery s Neonatology – Pathophysiology and Management of the Newborn, Lippincott Williams Wilkins 6 th Ed Philadelphia PA 2005; 965-980 91. Hill A, Volpe JJ: Neurology of the newborn, In Avery GB, Fletcher MA, Macdonald MG: Pathophysiology and Management of the Newborn, 4 th Ed JB Lippincott 1994; 1118-1120 92. Orlando A. Torres, Van S. Miller, Neil M. R. Buist, and Keith Hyland: Folinic Acid-Responsive Neonatal Seizures. J Child Neurol 1999; 14: 529 – 532 93. Boylan GB, Rennie JM, Chorley G et al: Second line anticonvulsivant treatment of neonatal seizures: an open comparative study using video EEG monitoring. Neurology. 2004; 62(3): 486-488 94. Booth D, Evans DJ: Anticonvulsivants for neonates with seizures. Cochrane Database of Systematic Reviews 2004, Issue 3. Art.No.: CD004218.DOI: 10.1002/14651858.CD004218.pub2. 95. Taylor S, Tudur Smith C, Williamson PR, Marson AG: Phenobarbitone versus phenytoin monotherapy for partial onset seizures and generalized onset tonic-clonic seizures. Cochrane Database of Systematic Reviews 2003, Issue 2. Art.No.: CD002217.DOI: 10.1002/14651858.CD002217. 96. Shany E, Benzaqen O, Watemberg N: Comparison of continuous drip of midazolam or lidocaine in the treatment of intractable neonatal seizures. J Child Neurol 2007; 22(3): 255-259 97. Hellström-Westas L: Midazolam and amplitude-integrated EEG. Acta Paediatr 2004; 93(9): 1153-1154 98. Booth D, Evans DJ. Anticonvulsants for neonates with seizures. Cochrane Database of Systematic Reviews 2004, Issue 3. Art. No.: CD004218. DOI: 10.1002/14651858.CD004218.pub2. 99. Rey E, Radvanyi-Bouvet MF, Bodiou C, Richard MO, Torricelli A, Walti H, Olive G: Intravenous lidocaine in the treatment of convulsions in the neonatal period: monitoring plasma levels. Ther Drug Monit 1990; 12(4): 316-320 100. Malingré MM, Van Rooij LG, Rademaker CM, Toet MC, Ververs TF, van Kesteren C, de Vries LS: Development of an optimal lidocaine infusion strategy for neonatal seizures. Eur J Pediatr 2006; 165(9): 598- 604 101. Goldberg RN, Moscoso P, Bauer CR, Bloom FL, Curless RG, Burke B, Bancalari E: Use of barbiturate therapy in severe perinatal asphyxia: a randomized controlled trial. J Pediatr 1986; 109(5): 851-856 102. Andre M, Boutroy MJ, Dubruc C, Thenot JP, Bianchetti G, Sola L et al: Clonazepam pharmacokinetics and therapeutic efficacy in neonatal seizures. Eur J Clin Pharmacol 1986; 30(5): 585-589 103. Volpe JJ: Neonatal seizures. In Volpe JJ: Neurology of the Newborn. 5 th Ed Saunders Elsevier 2008; 203-244 104. Bauer LA: Applied Clinical Pharmacokinetics. 2 nd Ed McGraw Hill Medical Co Inc 2008; 356-397, 485-625 105. McAuley JW, Lott RS: Seizure disorders. In Koda-Kimble MA, Young LY, Alldredge BK, Corelli RL, Guglielmo JB, Kradjan WA, Williams BR: Applide Therapeutics – The Clinical Use of Drugs. 9 th Ed Wolters Kluwer Lippincott Williams & Wilkins 2009; 54p2-54p37 106. Krauss DM, Pham JT: Neonatal therapy. In Koda-Kimble MA, Young LY, Alldredge BK, Corelli RL, Guglielmo JB, Kradjan WA, Williams BR: Applide Therapeutics – The Clinical Use of Drugs. 9 th Ed Wolters Kluwer Lippincott Williams & Wilkins 2009; 94p2-94p44 107. Kradjan WA: Anticonvulsivants. In Koda-Kimble MA, Young LY, Guglielmo JB: Applide Therapeutics – The Clinical Use of Drugs. 8 th Ed Wolters Kluwer Lippincott Williams & Wilkins 2004; 253-263 108. Pinel J, Weiss F, Henkens N, Grouzard V: Essential Drugs – Practical Guidelines. 3 rd Ed Medicins Sans Frontieres 2006; 146-210 109. Tutag Lehr V, Chigani HT, Aranda JV: Anticonvulsivants. In Yaffee SJ, Aranda JV: Neonatal and Pediatric Pharmacology – Therapeutic Principles in Practice. 3rd Ed Lippincott Williams & Wilkins 2005; 504-520 110. Dizon MLV, Khan JY, Goldstein J: Neurologic conditions in the newborn. In Green TP, Franklin WH, Tanz RR: Pediatrics – Just the Facts. McGraw Hill Med Publishing Div 2005; 119-126 111. Nock ML, Blumer JL: Therapeutic agents. In Martin RJ, Fanaroff AA, Walsh MC: Fanaroff & Martin’s Neonatal – Perinatal Medicine – Diseases of the Fetus and Infant, 8 th Ed Mosby Elsevier 2006; 1787-1795 112. Scher M – Seizures in neonates. In Martin RJ, Fanaroff AA, Walsh MC: Fanaroff & Martin’s Neonatal – Perinatal Medicine – Diseases of the Fetus and Infant, 8 th Ed Mosby Elsevier 2006; 956-975 113. Ward RM, Lugo RA: Drug therapy in the newborn. In MacDonald MG, Mullett MD, Seshia MMK: Avery s Neonatology – Pathophysiology and Management of the Newborn, Lippincott Williams Wilkins 6 th Ed Philadelphia PA 2005; 1507-1556 114. Vitali SH, Camerota AJ, Arnold JH: Anesthesia and analgesia in the neonate. In MacDonald MG, Mullett MD, Seshia MMK: Avery s Neonatology – Pathophysiology and Management of the Newborn, Lippincott Williams Wilkins 6 th Ed Philadelphia PA, 2005; 1557-1571 115. Allan WC, Sobel DB: Neonatal intensive care neurology. Semin Pediatr Neurol 2004; 11(2): 119-128 116. Altenburg J, Vermeulen RJ, Strijers RL, Fetter WP, Stam CJ: Seizure detection in the neonatal EEG with synchronization likehood. Clin Neurophysiol 2003; 114 (1): 50-55 117. Bracci R, Perrone S, Buonocore G: The timing of neonatal brain damage. Biol Neonate 2006; 90: 145-155 118. Bruck I, Antoniuk SA, Spessatto A, Bem RS, Hausberger R, Pacheco CG: Reduced neurogenesis after neonatal seizures. J Neurosci 2001; 21(6): 2094-2103 119. Caraballo RH, Cersosimo RO, Amartino H, Szepetowski P, Fejerman N: Benign familial infantile seizures: further delineation of the syndrome. J Child Neurol 2002; 17(9): 696-699 120. Cicco R: Neonatal seizures. Neonatologia 2004; I(26-27): 53-57 121. Doose H, Koudriavtseva K, Neubauer BA: Multifactorial pathogenesis of neonatal seizures – relationships to the benign partial epilepsies. Epileptic Disord 2000; 2(4): 195-201 122. Edwards HE, Dortok D, Tam J, Won D, Burnham WM: Prenatal stress alters seizure thresholds and the development of kindled seizures in infant and adult rats. Horm Behav 2002; 42(4): 437-447 123. Filan PM, Inder TE, Cameron FJ, Kean MJ, Hunt RW: Neonatal hypoglicemia and occipital brain injury. J Pediatr 2006; 148: 552-555 124. Greenfield SA: Brain function. Arch Dis Child 2003; 88: 954-955 125. Haberny KA, Paule MG, Scallet AC, Sistare FD, Lester DS, Hanig JP, Slikker W Jr: Ontogeny of the N-metil- D-aspartate (NMDA) receptor system and susceptibility to neurotoxicity. Toxicol Sci 2002; 68(1): 9-17 126. Hawdon JM: Hypoglicaemia in newborn infants: defining the features associated with adverse outcomes – a challenging remit. Biol Neonate 2006; 90: 87-88 127. Heath PT, Yusoff NNN, Baker CJ: Neonatal meningitis, Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2003; 88: F173- F181 128. Hoppen T, Elger CE, Bartmann P: Carbamazepine in phenobarbital-nonresponders: experience with ten prematures. Eur J Pediatr 2001; 160(7): 444-447 129. Johnston MV: Excitotoxicity in neonatal hypoxia. Ment Ret Dev Disabil Res Rev 2001; 7(4): 229-234 130. Klebermass K, Kuhle S, Kohlhauser-Vollmuth C, Pollack A, Weninger M: Evaluation of Cerebral Function Monitor as a tool for neurophysiological surveillance in neonatal intensive care patients. Childs Nerv Syst 2001; 17(9): 544-550 131. Kneen R, Solomon T, Appleton R: The role of lumbar puncture in children with suspected central nervous system infection. BMC Pediatrics 2002; 2: 8-12 132. Knight DB: Neonatal shaken baby syndrome, lessons to be learned. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2003; 88: F161 133. Kossoff EH, Silvia MT, Maret A, Crakushansky M, Vining EP: Neonatal hypocalcemic seizures: case report and literature review. J Child Neurol 2002; 17(3): 236-239 134. Kostovic I, Jovanov-Milosevic N: The development of cerebral connections during the first 20-45 weeks gestation. Semin in Fetal & Neonatal Med 2006; 11: 415-422 135. Kramer U – Neonatal seizures. Harefuah 2002; 141(9): 815-819, 857 136. Kultima K, Nystrom A-M, Scholz B, Gustafson A-L, Dencker L, Stigson M: Valproic acid teratogenicity: a toxicogenomics approach. Environ Health Perspect 2004; 112(12): 1225-1235 137. Lante F, Meunier J, Guiramand J, Maurice T, Cavalier M, de Jesus Fereira M-C et al: Neurodevelopmental damage after prenatal infection: role of the oxidative stress in the fetal brain. Free Radical Biol & Med 2007; 42: 1231-1245 138. Lavery S, Shah D, Filan P, Hunt RW, Inder TE: Detection of cerebral injury and seixures in the term encephalopathic infant – a comparison between two bedside EEG tools. PAS 2005; 57: 1462 139. Leijser LM, de Vries LS, Cowan FM: Using cerebral ultrasound effectively in the newborn infant. Early Human Develop 2006; 82: 827-835 140. Malik BA, Butt MA, Shammoon M, Tehseen Z, Fatima A, Hashmat N: Seizures etiology in the newborn period. JCPSP 2005; 15(12): 786-790 141. Malinger G, Lev Dorit, Lerman-Sagie T: Fetal central nervous system: MR Imaging versus dedicated US – need for prospective, blind, comparative studies. Radiology 2004; 232(1): 306-307 142. McCabe BK, Silveira DC, Cilio MR, Cha BH, Liu X, Sogawa Y, Holmes GL: Reduced neurogenesis after neonatal seizures. J Neurosci 2001; 21(6): 2094-2103 143. McLean C, Ferriero D: Mechanisms of hypoxic-ischemic injury in the term infant. Semin in Perinatol 2004; 28: 425-432 144. Mirmiran M, Barnes PD, Keller K et al: Neonatal brain magnetic resonance imaging before discharge is better than serial cranial ultrasound in predicting cerebral palsy in very low birth weight preterm infants. Pediatrics 2004; 114(4): 992-998 145. Mondal RK, Chakravorty D, Das S: Hemiconvulsion, hemiplegia, epilepsia syndrome and inherited protein S deficiency. Indian J Pediatr 2006; 73: 157-159 146. Montenegro MA, Guerreiro MM, Caldas JP, Moura-Ribeiro MV, Guerreiro CA: Epileptic manifestations induced by mydazolam in the neonatal period. Arq Neuropsiqiuatr 2001; 59(2A): 242-243 147. Mulley JC, Scheffer IE, Petrou S, Berkovic SF: Channelopathies as a genetic cause of epilepsy. Curr Opin Neurol 2003; 16(2): 171-176 148. Navakatikyan MA, Colditz PB, Burke CJ, Inder TE, Richmond J, Williams CE: Seizure detection algorithm for neonates based on wave-sequence analysys. Clinical Neurophysiology 2006; XX: 1-14 149. Nelson KB, Lynch JK: Stroke in newborn infants. The Lancet Neurology 2004; 3: 150-158 150. Ng E, Klinger G, Shah V, Taddio A: Safety of benzodiazepines in newborns. Ann Pharmacother 2002; 36(7- 8): 1150-1155 151. Noerr B: Lorazepam. Neonatal Netw 2000; 19(8): 65-67 152. Nordli DR, De Vivo DC: Classification of infantile seizures: implications for identification and treatment of inborn errors of metabolism. J Child Neurol 2002; 17(suppl 3): S3-S7 153. Pinto LC, Giliberti P: Neonatal seizures: background EEG activity and the electroclinical correlation in full term neonates with hypoxic-ischemic encephalopahy. Analysis by computer-synchronized long-term polygraphic video-EEG monitoring. Epileptic Disord 2001; 3(3): 125-132 154. Popescu V: Etiologia convulsiilor neonatale. VM 2005; 35: 2 155. Pote M, Kulkarni R, Agarwal M: Phenobarbital toxic levels in a nursing neonate. Indian Pediatr 2004; 41(9): 963-964 156. Praveen V, Patole SK, Whitehall JS: Hyperekplexia in neonates. Postgrad Med 2001; 77(911): 570-572 157. Sato Y, Okumura A, Kato T, Hayakawa F, Kuno K, Watanabe K: Hypoxic ischemic encepahlopathy associated with neonatal seizures without other neurological abnormalities. Brain & Development 2003; 25: 215-219 158. Shalak LF, Laptook AR, Velaphi SC, Perlman JM: Amplitude-integrated electroencephalography coupled with an early neurologic examination enhances prediction of term infants at risk for persistent encephalopathy. Pediatrics 2003; 111(2): 351-357 159. Tharp BR: Neonatal seizures and syndromes. Epilepsia 2002; 43(suppl 3): 2-10 160. Ulvi H, Mungen B, Yakinci C, Yoldas T: Pyridoxine-dependent seizures: long-term follow-up of two cases with clinical and MRI findings and pyridoxine treatment. J Trop Pediatr 2002; 48(5): 303-306 161. Upadhyay A, Aggarwal R, Deorari AK, Paul VK: Seizures in the newborn. Indian J Pediatr 2001; 68(10): 967- 972 162. Vigevano F: Benign familial infantile seizures. Brain & Development 2005; 27: 172-177 163. Vişa GA, Ene V, Ognean ML, Iridon M: Aspecte etiopatogenetice in convulsiile neonatale. Revista SNPCAR 2003; 6(1): 68-77 164. Volpe JJ: Neonatal seizures. In Neurology of the newborn. 4 th Ed WB Saunders Co 2001; 178-206 165. Volpe JJ: Teratogenic effects of drugs and passive addiction. In Neurology of the newborn. 4 th Ed WB Saunders Co 2001; 859-887 166. de Vries LS, Verboon-Maciolek MA, Cowan FM, Groenendaal F: The role of cranial ultrasound and magnetic resonance imaging in the diagnosis of infections of the central nervous system. Early Human Develop 2006; 82: 819-825 167. Yager JY: Hypoglycemic injury to the immature brain. Clin Perinatol 2002; 29(4): 651-674 168. Whitelaw A, White RD: Training neonatal staff in recording and reporting continuous electroencephalography. Clin Perinatol 2006; 33: 667-677 169. Wirrell EC, Armstrong EA, Osman LD, Yager JY: Prolonged seizures exacerbate perinatal hypoxic-ischemic brain damage. Pediatr Res 2001; 445-454 10. Anexe Anexa 1. Lista participanţilor la Întâlnirile de Consens Anexa 2. Grade de recomandare şi nivele ale dovezilor Anexa 3. Tipuri clinice de convulsii Anexa 4. Epidemiologia convulsiilor neonatale Anexa 5. Factorii de risc ai convulsiilor neonatale Anexa 6. Etiologia convulsiilor neonatale Anexa 7. Protocol de investigaţii paraclinice în convulsiile neonatale Anexa 8. Prognosticul convulsiilor neonatale în raport cu etiologia Anexa 9. Minifarmacopeea convulsiilor neonatale Anexa 10. Algoritm de conduită în convulsiile neonatale 10.1. Anexa 1. Lista participanţilor la Întâlnirile de Consens Lista participanţilor la Întâlnirea de Consens de la Iaşi, 22 octombrie 2009 Prof. Dr. Silvia Maria Stoicescu – IOMC Polizu, Bucureşti Prof. Dr. Maria Stamatin – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Prof. Dr. Gabriela Zaharie – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie I, Cluj Napoca Prof. Dr. Constantin Ilie – Maternitatea Bega, Timişoara Conf. Dr. Manuela Cucerea – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Şef Lucr. Dr. Luminiţa Păduraru – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi As. Dr. Marta Simon – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Dr. Gabriela Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Adrian Ioan Toma – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Adrian Crăciun – Maternitatea Cantacuzino, Bucureşti Dr. Doina Broscăuncianu – IMOC Polizu, Bucureşti Dr. Anca Bivoleanu – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Maria Alboi – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Andreea Avasiloaiei – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Monika Rusneac – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Dr. Mihaela Ţunescu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Daniela Icma – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Eugen Mâţu – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Maria Livia Ognean – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Invitat Dr. Mihai Horga – UNFPA Nicu Fota - CRED Lista participanţilor la Întâlnirea de Consens de la Bucureşti, 5-6 martie 2010 Prof. Dr. Silvia Stoicescu - IOMC Polizu, Bucureşti Prof. Dr. Ilie Constantin - Maternitatea Bega, Timişoara Conf. Dr. Manuela Cucerea - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Conf. Dr. Valeria Filip – Maternitatea Oradea Şef Lucr. Dr. Ligia Blaga – Spitalul Clinic Obstetrică-Ginecologie 2 Cluj Napoca Dr. Gabriela Olariu - Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Anca Bivoleanu - Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Adrian Ioan Toma - Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Monika Rusneac - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Dr. Marta Simon - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Dr. Carmen Voicilă - IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Leonard Năstase - IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Maria Livia Ognean – Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Dr. Roxana Iliescu – Fundaţia Cred Invitaţi Nicu Fota - Fundaţia Cred Dr. Gabriela Cristişor, MS UMP APL2 Standard Standardele sunt norme care trebuie aplicate rigid şi trebuie urmate în cvasitotalitatea cazurilor, excepţiile fiind rare şi greu de justificat. Recomandare Recomandările prezintă un grad scăzut de flexibilitate, nu au forţa standardelor, iar atunci când nu sunt aplicate, acest lucru trebuie justificat raţional, logic şi documentat. Opţiune Opţiunile sunt neutre din punct de vedere a alegerii unei conduite, indicând faptul că mai multe tipuri de intervenţii sunt posibile şi că diferiţi medici pot lua decizii diferite. Ele pot contribui la procesul de instruire şi nu necesită justificare. 10.2. Anexa 2. Grade de recomandare şi nivele ale dovezilor Tabel 1. Clasificarea tăriei aplicate gradelor de recomandare Tabel 2. Clasificarea puterii ştiinţifice a gradelor de recomandare Grad A Necesită cel puţin un studiu randomizat şi controlat ca parte a unei liste de studii de calitate publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi Ia sau Ib). Grad B Necesită existenţa unor studii clinice bine controlate, dar nu randomizate, publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi IIa, IIb sau III). Grad C Necesită dovezi obţinute din rapoarte sau opinii ale unor comitete de experţi sau din experienţa clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu (nivele de dovezi IV). Indică lipsa unor studii clinice de bună calitate aplicabile direct acestei recomandări. Grad E Recomandări de bună practică bazate pe experienţa clinică a grupului tehnic de elaborare a acestui ghid. Tabel 3. Clasificarea nivelelor de dovezi Nivel Ia Dovezi obţinute din meta-analiza unor studii randomizate şi controlate. Nivel Ib Dovezi obţinute din cel puţin un studiu randomizat şi controlat, bine conceput. Nivel IIa Dovezi obţinute din cel puţin un studiu clinic controlat, fără randomizare, bine conceput. Nivel IIb Dovezi obţinute din cel puţin un studiu quasi-experimental bine conceput, preferabil de la mai multe centre sau echipe de cercetare. Nivel III Dovezi obţinute de la studii descriptive, bine concepute. Nivel IV Dovezi obţinute de la comitete de experţi sau experienţă clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu. 10.3. Anexa 3. Tipuri clinice de convulsii [23,25,29,56,57] Tipul convulsiei Incidenţă Apare la: Caracteristici clinice Aspect EEG subtile cele mai frecvente (50 – 75 %) - nou- născut prematur şi matur apnee centrală clonice 23 - 40% - mai frecvent la matur - corelate cu modificări pe EEG tonice 2 – 23 % - mai frecvent la prematur mioclonice 8 – 18 % - rare - focale, multifocale sau generalizate - mişcări (automatisme) orofaciale: deschiderea gurii, masticaţie, plescăitul buzelor, clipire, devierea ochilor, privire fixă - mişcări ale membrelor: pedalare, boxare - modificări vegetative (autonome): instabilitatea tensiunii arteriale, tahicardie, - frecvent fără corelare cu EEG, - modificările EEG sunt mai frecvente atunci când apar semnele oculare. - contracturi repetitive care nu pot fi stopate dacă se fixează membrul - pot fi focale sau generalizate - contractură a trunchiului, membrelor, devieri ale globilor oculari, - generalizate sau focale (mai rare) 10.4. Anexa 4. Epidemiologia convulsiilor neonatale [30,56] ) Etiologie Debut Prematur Matur Encefalopatie hipoxic ischemică < 3 zile +++ +++ Tulburări metabolice Hipoglicemia < 2 zile zile + + Hipocalcemia precoce 2-3 zile + + Hipocalcemia tardivă + Hipomagneziemia Hiper-hiponatremia Sevraj < 3 zile Toxicitatea anestezicelor locale Piridoxindependenţa primele zile Anomalii ale moleculelor mici (aminoacizi, acizi organici, ciclul ureei) Anomalii ale organitelor subcelulare (anomalii mitocondriale şi peroxizomale) > 7 zile Infecţii intracraniene Infecţii intrauterine < 3 zile ++ ++ Meningite bacteriene ( Escherichia Coli, Streptococ grup B, Listeria Encefalită virală (herpes simplex, enterovirus) CMV, toxoplasmoză, HIV, rubeolă, sifilis ++ ++ Afecţiuni vasculare cerebrale Hemoragie intraventriculară < 3 zile ++ Hemoragie subarahnoidiană primară < 1 zi ++ Hematom subdural/epidural Necroză ischemică focală (stroke) variabil ++ Tromboză sinusală variabil + Defecte de dezvoltare Boli neurocutanate (scleroză tuberoasă, incontinenta pigmenti) variabil ++ ++ Sindroame epileptice Encefalopatia epileptică (encefalopatia mioclonică precoce, encefalopatia epileptică infantilă precoce) Convulsii neonatale familiale benigne > 3 zile Frecvenţa: +++ (foarte frecvent), ++ (mai puţin frecvent), + (rar), fără + (extrem de rar). 10.5. Anexa 5. Factorii de risc ai convulsiilor neonatale [6,13,64] Factori de risc materni - antenatali Factori de risc intrapartum Vârsta mamei peste 40 de ani Suprapurtare (peste 42 săptămâni) Nuliparitate Travaliu prelungit Diabet zaharat gestaţional Expulzie precipitată sau prelungită Diabet zaharat preexistent sarcinii Istoric de suferinţă fetală Istoric familial de boli endocrine sau metabolice Disproporţie feto-pelvină Istoricul familial de manifestări convulsive şi Feţi mici decese neonatale Toxemie gravidică Prolabarea cordonului ombilical Tulburări placentare Prezentaţii anormale Hemoragii în sarcină Aplicare de forceps Stări febrile materne) Traumatism obstetrical Tip de anestezie utilizat în expulzie Naşterea prin operaţie cezariană Ruperea prematură a membranelor Infecţii materne: corioamniotită, alte infecţii materne, febră fără context infecţios Scorul Apgar la 1, 5, 10, 15, 20 minute [13] 134 10.6. Anexa 6. Etiologia convulsiilor neonatale Cauze Observaţii Incidenţă Prognostic A. Perinatale 1. Hipoxia–ischemia cerebrală - 40 % - 15 % nefavorabil 2. Hemoragiile intracraniene - manifestările convulsive apar ca o consecinţă a traumatismului cranian şi asfixiei: fluxului sanguin cerebral, respectiv distrucţiile determinate de radicalii liberi de oxigen eliberaţi în perioada de reperfuzie [5] . - 15% [1] Favorabil în 90% din cazuri. nefavorabil B. Malformaţiile sistemului nervos central - 5% [1] - poate fi cu afectare globală (asfixia perinatală) - poate fi cu afectare focală (infarct arterial sau tromboză venoasă cerebrală) [1,6] a. hemoragia subarahnoidiană – apare la nou-născutul la termen sau care se apropie de termen în cazurile unor naşteri laborioase, aplicare de forceps sau vaccum extractor, dar poate apare şi cazul naşterilor netraumatice – aşa numita hemoragie parturiţională; în aceste cazuri convulsiile (focale sau multifocale) debutează în prima sau a doua zi de viaţă, iar în perioada intercritică nou-născutul are stare generală bună. b. hemoragia subdurală: convulsii focale cu debut în primele 24 ore, asociate cu naşterile traumatice, macrosomi şi aplicarea dificilă de forceps; c. hemoragia în plexurile coroide la nou-născutul la termen; d. hemoragia intraventriculară: formele grave se asociază cu deteriorare rapidă şi deces [7] ; mecanismele implicate sunt instabilitatea presiunii şi 1. malformaţii vasculare cerebrale 2. tulburări de dezvoltare ale SNC: 3. sindroame neurocutanate: - anevrisme, malformaţii arterio-venoase; - hidrocefalie, holoprozencefalie, hidranencefalie, agenezie de corp calos, microgiria, pahigiria, agiria; - neurofibromatoza, scleroza tuberoasă, sindromul Sturge – Weber. C. Tulburări metabolice cerebrale, iar la corecţia osmolarităţii cu lichide hipotone se produce edem cerebral (hemoragii intracraniene şi convulsii) [1,9] 2. Persistenţe/erori înnăscute a. Piridoxindependenţa b. Tulburări în metabolismul aminoacizilor: 1. Tranzitorii, rapid corectabile: a. hipoglicemie: b. hipocalcemie b.1. precoce b.2. tardivă c. hipomagneziemie d. hiponatremie e. hipernatremie - grupe de risc: nou-născut SGA, prematur, nou-născut LGA, asfixia, sindrom Beckwith – Wiedemann - encefalopatia hipoglicemică implică hiperexcitabilitate, apnee, instabilitate termică, letargie, convulsii [1,8] - cauza: hipoparatiroidismul tranzitoriu - este mai frecventă la nou-născuţii prematuri, SGA, LGA - convulsiile nu răspund la tratamentul cu calciu - convulsiile sunt focale sau multifocale iar intercritic nou-născutul este hiperalert [1,9] - asociată de obicei cu hipomagneziemia - survine mai frecvent la nou-născuţii din mame subnutrite cu deficit de transfer placentar şi absorbţie intestinală redusă [9] - datorită pierderilor crescute de natriu (insuficienţă cortico-suprarenală, diaree acută, boli renale) - secundar retenţiei crescute de apă (perfuzarea excesivă de lichide) - consecutiv secreţiei inadecvate de ADH (asfixie, meningită, boli pulmonare) - convulsiile sunt însoţite de hipertonie [2] - datorită restricţiei de lichide (vărsături, febră) - ca urmare a pierderii renale şi extrarenale de apă (glicozurie, diabet, febră, detresă respiratorie), - după supraîncărcare cu sodiu (corectarea excesivă a acidozei metabolice cu bicarbonat de sodiu) - hipernatremia determină creşterea osmolarităţii plasmatice şi a celulelor - convulsiile debutează în primele ore de viaţă, fiind însoţite de hipotonie. - administrarea de piridoxină 100 mg i.v. determină cedarea (cuparea) convulsiilor - suplimentarea piridoxinei este necesară toată viaţă [4] 135 b.1. leucinoza b.2. fenilcetonuria b.3. anomalii enzimatice ale ciclului ureei - tabloul clinic este dominat de vărsături, deshidratare, convulsii, comă asociate cu hiperamoniemie b.4. acidemii organice - manifestări clinice prin vărsături, deshidratare şi convulsii [4] D. Infecţii Bacteriene, Virale E. Cauze toxice: - medicamente administrate mamei sau nou-născutului e.1. Intoxicaţia cu anestezice locale - (derivaţi de procaină): hipotonie, bradicardie, pupile fixe, convulsii în primele 6 ore după naştere [1,8] e.2.Întreruperea bruscă a administrării de droguri mamei ilicite): apariţia convulsiilor este variabilă, imediat după naştere sau după un interval liber de 10 – 30 zile F. Convulsii neonatale idiopatice f.1. Convulsiile familiale benigne f.2.Sindromul convulsiilor de ziua a 5-a: Manifestările convulsive sunt reprezentate de clonii focale sau multifocale şi crize de apnee. În evoluţie se poate descrie retard psihic şi convulsii tardive. Etiologia este incertă (infecţii virale, carenţă de Zn, toxice) [2] . - debut după un interval liber de 4 – 5 zile cu semne de suferinţă cerebrală gravă: convulsii, comă, tulburări respiratorii, cianoză însoţite de hipoglicemie şi acidoză metabolică - diagnosticul se confirmă prin cromatografia aminoacizilor plasmatici - debutul se produce de obicei după un interval liber de câteva luni de la naştere, nou-născuţii pot prezenta întârziere în creşterea intrauterină, microcefalie, hiperexcitabilitate, vărsături, convulsii, urini cu miros de şoarece - depistarea se face prin testul Guthrie: valori sanguine de fenilalanină peste 4 mg% după 5 zile de viaţă - tratament: regim sărac în fenilalanină - cu debut precoce: Streptococ grup B, Escherichia Coli - TORCH, lues, HIV, Coxsackie B [10,11] - (hipnotice, anestezice, barbiturice cu durată scurtă de acţiune, droguri - nou-născuţii care provin din mame care consumă heroină prezintă în perioada neonatală tremurături, strănut şi tulburări gastrointestinale; momentul cel mai susceptibil pentru apariţia convulsiilor neonatale declanşate de întreruperea drogurilor la mamă este ziua a 10 – a de viaţă; cu cât intervalul dintre ultima doză şi naştere este mai mare cu atât este mai scurt intervalul de debut al convulsiilor - nou-născuţii care provin din mame toxicomane (heroină, metadonă) trebuie monitorizaţi obligatoriu [4] - debutează la 2 – 15 zile după naştere, au transmitere autozomal dominantă; starea intercritică este normală, evoluţia este favorabilă - diagnosticul se bazează pe istoricul familial [63] 136 10.7. Anexa 7. Protocol de investigaţii paraclinice în convulsiile neonatale Investigaţii paraclinice obligatorii Investigaţii paraclinice suplimentare Hemograma completă, trombocite Gaze sangvine Formulă leucocitară Uree sangvină Grup sanguin, Rh Bilirubinemie Glicemie Examen de urină Calcemie Examenul LCR obţinut prin puncţie lombară (citologie, chimie, culturi bacteriene) Magneziemie Hemocultură Ionogramă serică (sodiu, potasiu) Culturi periferice Electroencefalograma Ecografie transfontanelară Tomografie computerizată Rezonanţă magnetică nucleară (RMI)- cea mai sensibilă modalitate imagistică de a stabili etiologia convulsiilor [16,21] Imunoglobuline specifice TORCH, lues Electroforeza proteinelor Testul Guthrie Screening-ul toxicelor din sânge şi urină 10.8. Anexa 8. Prognosticul convulsiilor neonatale în raport cu etiologia (după Volpe JJ, Neonatal Seizures. In Volpe JJ: Neurology of the Newborn 2001 [8] ) Etiologie Dezvoltare normală Encefalopatie hipoxic – ischemică 16-50% Hemoragia intraventriculară 0 – 10% Hemoragia subarahnoidiană 85 – 90% Meningita bacteriană 25 – 65% Anomalii de dezvoltare cerebrală 0 – 5 % Hipocalcemia cu debut precoce 42 – 50 % Hipocalcemia cu debut tardiv 94 – 100 % Hipoglicemia 25 – 50 % Necunoscută 55 – 62 % 10.9. Anexa 9. Minifarmacopeea convulsiilor neonatale [1,8,11,84,85,103-114] Numele medicamentului Fenobarbital Clasificare Barbituric anticonvulsivant, sedativ, hipnotic Indicaţii Anticonvulsivant de prima linie în convulsiile neonatale. Terapia sindromului de sevraj neonatal la droguri administrate mamei. Terapia hiperbilirubinemiei directe şi colestazei neonatale. Doza la nou- născut Doză de atac: 20 mg/kgc i.v. lent (peste 15 minute, sub 1 mg/kgc/minut) sau în perfuzie. Dacă convulsiile continuă, se pot administra doze adiţionale de 5 mg/kgc la fiecare 5 minute până la cuparea convulsiilor şi până la o doză totală de 40 mg/kgc. Doză de întreţinere: 3-5 mg/kgc/zi i.v., i.m. sau p.o., la 24 ore după doza de atac. Administrare Este preferabilă administrarea pe cale i.v., datorită absorbţiei inegale în cazul administrării i.m. Pentru terapia de întreţinere se recomandă administrarea dozei de întreţinere în 1-2 prize zilnice i.v., i.m. sau p.o. Contraindicaţii Depresie respiratorie, hipersensibilitate la Fenobarbital Interacţiuni Fenobarbitalul creşte clearence-ul plasmatic al Carbamazepinei, Lamotriginei, acidului valproic şi teofilinei. Acidul valproic, Fenitoina şi Felbamatul scad clearence-ul plasmatic al Fenobarbitalului. Asocierea cu Fenitoin sau Valproat creşte concentraţia serică a Fenobarbitalului. Alte interacţiuni: benzodiazepine, corticosteroizi. Observaţii Se leagă în proporţie de 20-25 % de proteinele plasmatice, metabolizarea este predominant hepatică, se elimină în cantitate mare prin urină, are timp de înjumătăţire (T ½) lung (43-120 ore), care scade pe parcursul primei luni de viaţă (45 de ore la 28 de zile de viaţă). Nou-născutul prezintă variabilitate mare de distribuţie şi eliminare, de aceea este recomandată monitorizarea nivelelor serice (mai ales când se pierde controlul convulsiilor, când se apreciază risc crescut de toxicitate, la modificări ale dozei şi la asocierea altor anticonvulsivante cu care Fenobarbitalul interacţionează). Nivele serice terapeutice: 15-40 mcg/ml. Prudenţă: în insuficienţă hepatică şi renală, la asocierea cu alte anticonvulsivante; la doze mari poate fi necesară protezarea respiratorie. În timpul administrării dozei de atac: monitorizare cardiorespiratorie. Administrarea de durată prezintă riscul diminuării performanţelor cognitive. Reacţii adverse Administrarea prea rapidă: depresie respiratorie, apnee, hipotensiune. Depresie respiratorie (la concentraţie serică peste 60 mcg/ml), sedare (la concentraţie serică peste 40 mcg/ml), hipotensiune, bradicardie (la concentraţie serică peste 50 mcg/ml), colaps circulator, agitaţie psihomotorie paradoxală, anemie megaloblastică, hepatită, dermatită exfoliativă, depresie respiratorie cu risc vital (la concentraţie serică peste 80 mcg/ml). Numele medicamentului Fenitoina Clasificare Hidantoină Indicaţii Anticonvulsivant de linia întâi sau a doua în convulsiile neonatale Doza la nou- născut Doză de atac: 15-20 mg/kgc lent, timp de 30 de minute, în perfuzie endovenoasă cu ritm sub 0,5 mg/kgc/minut. Doza de întreţinere: 4-8 mg/kgc la 24 ore, în perfuzie (de 30 minute), se începe după 12 ore de la administrarea dozei de atac. Administrare Se diluează doar cu ser fiziologic (NaCl 0,9%) 5-10 mg/ml. Se administrează imediat după prepararea soluţiei (soluţia este instabilă). Necesită observare atentă pentru surprinderea apariţiei precipitării soluţiei. Se evită administrarea pe linii centrale a Fenitoinei (dacă nu există altă linie disponibilă în afara celei centrale, se va „spăla” cateterul 1-3 ml ser fiziologic înainte şi după administrarea Fenitoinei, cunoscându-se incompatibilitatea cu heparina). Trebuie evitată calea i.m. (absorbţie inegală, durere locală şi precipitare la locul de injectare). Contraindicaţii Bradicardie sinusală, bloc sinoatrial, blocuri atrioventriculare congenitale grad II şi III. Interacţiuni Acidul valproic, amiodarona, cloramfenicolul inhibă metabolizarea Fenitoinei (cresc concentraţiile plasmatice ale acesteia). Fenitoina creşte metabolizarea Carbamazepinei şi a Fenobarbitalului. Acidul valproic dislocă Fenitoina de pe locusurile de legare de pe proteinele plasmatice. Fenitoina scade concentraţiile serice de teofilină şi dopamină. Alimentaţia prin gavaj continuu nasogastric duce la creşterea concentraţiei serice a Fenitoinei. Există risc de precipitare în amestec cu alte medicamente. Observaţii Se leagă puternic de proteinele plasmatice (90-95%), nivelele libere de fenitoină fiind extrem de variabile, este metabolizată hepatic (peste 95%), dar are o cinetică non-liniară (la creşteri mici ale dozei pot apare creşteri marcate ale concentraţiei plasmatice), are T ½ variabil (15-105 ore la nou-născutul la termen, 15,6-160 ore la prematur în prima lună de viaţă). Capacitatea de metabolizare creşte după vârsta de 2 săptămâni, putând fi necesare reajustări ale dozei. Precauţii: administrarea prea rapidă poate determina hipotensiune, aritmii, colaps cardiovascular, depresie SNC. Poate cauza iritaţie locală, inflamaţie şi necroză cu sau fără semne de infiltraţie. Toate aceste reacţii se datorează concentraţiei crescute de propilenglicol (40%) şi etanol din formularea parenterală a Fenitoinei. Monitorizare în cursul administrării: ritm cardiac, alura ventriculară, tensiune arterială. Prudenţă la asocierea cu alte medicamente deprimante ale SNC, în caz de hipotensiune, insuficienţă severă miocardică, insuficienţă hepatică, afecţiuni renale. Ideal este să se monitorizeze nivelul seric după 48 de ore de la doza de atac, concentraţia serică terapeutică fiind de 8-15 mcg/ml. Reacţii adverse Reacţie de hipersensibilitate, aritmii, hipotensiune, hiperglicemie, colaps cardio- vascular, distrucţie hepatică, discrazie sangvină; extravazarea determină necroză cutanată. Numele medicamentului Fosfenitoina Clasificare Hidantoină, ester (fosfat) al Fenitoinei Indicaţii Anticonvulsivant Doza la nou- născut Nu a fost stabilită prin studii de siguranţă. Doza se stabileşte prin echivalare cu Fenitoina, folosind echivalentul de Fenitoin sodic (FE): 1,5 mg Fosfenitoina = 1 mg Fenitoina Administrare Intravenos, intramuscular Absorbţie mai rapidă decât Fenitoina Contraindicaţii Aceleaşi ca şi la Fenitoină Interacţiuni Aceleaşi ca şi la Fenitoină Observaţii Fosfenitoina este hidrosolubilă iar preparatul de uz intravenos nu conţine propilenglicol, de aceea efectele adverse cardiovasculare sunt mai reduse comparativ cu Fenitoina. Fosfenitoina are un pH mai neutru, având reacţii adverse diminuate în cazul administrării intramusculare. Fosfenitoina este convertită plasmatic la fenitoină, fosfat şi formaldehidă. Efectele formaldehidei la nou-născut nu sunt încă pe deplin elucidate. Reacţii adverse Aceleaşi ca şi pentru Fenitoină dar cu intensitate diminuată Numele medicamentului Midazolam Clasificare Benzodiazepină cu durată scurtă de acţiune, sedativ, hipnotic, anticonvulsivant Indicaţii Sedare, anticonvulsivant de linia a 2-a sau a 3-a în convulsiile neonatale, convulsii refractare Doza la nou- născut 0,05-0,15 mg/kgc/doză intravenos lent sau în perfuzie (în 15 minute); doza se poate repeta la fiecare 2-4 ore, de câte ori este nevoie. Ca terapie de întreţinere se poate administra în perfuzie cu ritm de 0,01-0,06 mg/kgc/oră; doza se poate creşte cu 0,025 mg/kgc/oră până la un maxim de 0,4 mg/kgc/oră în funcţie de răspunsul terapeutic. Administrare Se diluează în ser fiziologic sau glucoză 5% până la o concentraţie finală de administrare de 0,5 mg/ml. Contraindicaţii Depresie SNC preexistentă sau şoc, hipersensibilitate cunoscută Interacţiuni Agenţi anestezici, depresante SNC, teofilină. În cazul administrării concomitente de narcotice doza de Midazolam trebuie redusă cu 25%. Observaţii La nou-născut are distribuţie rapidă şi T ½ de cca 6,5 ore. La prematuri pot fi necesare doze mai mari decât la nou-născuţii la termen. Prudenţă la nou-născuţii care au primit anterior alte benzodiazepine. Precauţii: funcţie renală afectată. Se recomandă monitorizare: alură ventriculară, ritm cardiac, tensiune arterială Reacţii adverse Sedare, depresie respiratorie, apnee, stop cardiac, bradicardie. Dacă administrarea se face rapid în bolus sau la nou-născuţii cu afecţiuni SNC preexistente pot apare hipotensiune şi/sau convulsii. Administrarea prelungită poate determina sindrom de abstinenţă la tentativa de întrerupere. Numele medicamentului Diazepam Clasificare Benzodiazepină cu efect sedativ, anticonvulsivant, miorelaxant Indicaţii Sedare, convulsii refractare Doza la nou- născut 0,1-0,3 mg/kgc/doză, i.v. lent (în 3 minute) sau în perfuzie; se poate repeta la 15- 20 minute, maxim 2 - 3 asemenea doze 0,5-1 mg/kgc intrarectal În status epilepticus: doza maximă este de 2 mg/kgc/zi, i.v. Administrare Intravenos, intrarectal (mai rar). Nu se amestecă cu alte medicamente şi nu se adaugă soluţiilor perfuzabile de uz intravenos. Se depune în muşchi, de aceea utilizarea ca terapie de întreţinere nu este posibilă (risc de hipotonie marcată şi depresie respiratorie, mai ales dacă se administrează după un barbituric). Contraindicaţii Contraindicaţii: depresie SNC preexistentă sau şoc, insuficienţă respiratorie, afectare hepatică severă, hipersensibilitate cunoscută Interacţiuni Asocierea cu barbituricele, narcoticele, antidepresivele asociate creşte riscul efectelor adverse ale Diazepamului. Propranololul, ciprofloxacina, acidul valproic prelungesc durata de acţiune a Diazepamului. Fenitoina, Carbamazepina, Fenobarbitalul cresc metabolizarea Diazepamului. Diazepamul creşte nivelele serice de Fenobarbital şi poate afecta concentraţiile serice ale Digoxinei, Ranitidinei. Doze mici de teofilină pot inhiba acţiunea Diazepamului iar cafeina poate antagoniza efectele Diazepamului. Observaţii T ½ : 31- 48 ore (la prematur chiar 54 de ore), durată scurtă de acţiune. Se leagă puternic de proteinele plasmatice (84-86%), poate disloca bilirubina de pe albumină. Precauţii: funcţie renală afectată. Monitorizare: alură ventriculară, ritm cardiac, tensiune arterială. Reacţii adverse Sedare, depresie respiratorie şi a SNC, stop cardiac, hipotensiune, bradicardie. Numele medicamentului Lorazepam Clasificare Benzodiazepină cu efect anticonvulsivant, sedativ, hipnotic, de 5-10 ori mai potentă decât Diazepamul Indicaţii Anticonvulsivant de linia a 2-a sau a 3-a în convulsiile neonatale; status convulsiv refractar la terapia convenţională Doza la nou- născut Doză de atac: 0,05-0,1 mg/kgc/doză, i.v. peste 5 minute; se poate repeta la 10- 15 minute dacă este necesar până la o doză maximă de 4 mg. Doză de întreţinere: 0,05 mg/kgc/doză i.v., i.m., p.o., i.r. la interval de 6-24 ore, în funcţie de răspunsul terapeutic Administrare Intravenos pentru terapia de atac: doza se diluează în volum egal de glucoză 5%, SF sau apă sterilă pentru injecţii Pentru terapia de întreţinere: i.v., i.m. p.o., i.r. Preparatul pentru admistrare i.v. se poate administra şi per os. Contraindicaţii Depresie SNC preexistentă, hipotensiune severă, insuficienţă respiratorie severă, hipersensibilitate cunoscută Interacţiuni La fel ca şi alte benzodiazepine, mai ales cu barbituricele şi narcoticele. Teofilina scade efectul Lorazepamului. Observaţii Metabolizare prin glucuronidare, T ½ lung (40 ore), corelat cu vârsta de gestaţie. Durata de acţiune este mai lungă decât a Diazepamului. Preparatul de uz i.v. conţine propilenglicol, hiperosmolar, cu risc de a produce acidoză metabolică şi nefrotoxicitate. Atenţie: pot apărea mişcări stereotipe de tip convulsiv, de etiologie necunoscută, în special la prematur. Se recomandă monitorizarea status-ului respirator în timpul şi după administrare. Precauţii: în insuficienţă hepatică şi renală, miastenia gravis neonatală. Reacţii adverse Similare cu ale Diazepamului: depresie SNC, bradicardie, colaps circulator, depresie respiratorie, tensiune arterială oscilantă şi simptome gastrointestinale. Dacă apare sincopă sau stimulare paradoxală a SNC se impune tratamentul discontinuu. Numele medicamentului Lidocaina Clasificare Antiaritmic clasa IB de tip amino-amidă, anestezic local, anticonvulsivant Indicaţii Status convulsiv refractar la terapia convenţională Doza la nou- născut Doză de atac: 2 mg/kg/oră în perfuzie în 10 minute, apoi 6 mg/kgc/oră 12 ore, 4 mg/kgc/oră 12 ore, 2 mg/kgc/oră 12 ore i.v., cu reducerea ulterioară a dozei cu 1 mg/kgc/oră în fiecare zi Doză de întreţinere: 6 mg/kgc/oră. Administrare Intravenos, în perfuzie. Se diluează cu glucoză 5%. Contraindicaţii Depresie SNC preexistentă, hipotensiune severă, bloc atrioventricular sau sinoatrial, reacţii severe la lidocaină, terapie concomitentă cu antiaritmice din clasa I, bradicardie. Interacţiuni Propranololul scade clearence-ul Lidocainei. Fenobarbitalul şi Fenitoina cresc clearence-ul Lidocainei. Observaţii Se leagă de proteinele plasmatice (70%) şi are metabolizare predominant hepatică. Precauţii: insuficienţă hepatică şi renală. Atenţionare: nu se administrează cu Fenitoina (risc de sumare a efectelor cardiotoxice). Se recomandă monitorizarea statusului respirator în timpul şi după administrare. Reacţii adverse Aritmii, hipotensiune şi convulsii. La nivele serice de peste 6 mcg/ml există risc de convulsii şi stop respirator Numele medicamentului Carbamazepina Clasificare Derivat iminostilben cu structură asemănătoare antidepresivelor triciclice cu efect anticonvulsivant Indicaţii Anticonvulsivant de linia a 2-a sau a 3-a în convulsiile neonatale Doza la nou- născut Doza de atac: 10 mg/kgc per os, prin gavaj Doza de întreţinere: 10-15 mg/kgc/zi p.o., în 2-4 prize Administrare Gavaj oro/nasogastric (absorbţia orală 90-100%) Contraindicaţii Bloc atrioventricular, depresie medulară, afecţiuni severe hepatice şi renale. Interacţiuni Creşte clearence-ul altor anticonvulsivante (Felbamat, Lamotrigină, Fenitoină, Primidon, Topiramat, acid valproic), al teofilinei şi blocanţilor canalelor de calciu. Fenitoina şi Fenobarbitalul cresc clearence-ul Carbamazepinei. Carbamazepina are risc crescut de neurotoxicitate în asociere cu acidul valproic. Observaţii Se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 50-90%, T ½ 8-48 de ore. Are capacitatea de a îşi autoinduce propriul său metabolism hepatic în funcţie de doză (după ce T ½ scade, trebuie crescută doza). Prudenţă în caz de retenţie urinară, afecţiuni hepatice, renale, insuficienţă cardiacă şi anomalii hematologice. Nivele serice terapeutice: 4-12 mcg/ml. Monitorizarea nivelelor serice este utilă pentru dozaj optim. Se recomandă monitorizare hematologică. Reacţii adverse Pot apare: leucopenie, trombocitopenie. Rar: anemie aplastică, agranulocitoză, aritmii, hiponatremie, SIADH. Efectele adverse la nou-născut au fost absente la doze de întreţinere de 15-20 mg/kgc/zi. Numele medicamentului Primidon Clasificare Deoxibarbituric cu efect anticonvulsivant, sedativ Indicaţii Anticonvulsivant cu rol încă neclar în terapia convulsiilor neonatale Doza la nou- născut Doza de atac: 15-25 mg/kgc p.o. Doza de întreţinere: 10-20 mg/kgc/zi p.o. în 3 prize Administrare Per os Contraindicaţii Hipersensibilitate la Fenobarbital, porfirie Interacţiuni Carbamazepina şi Fenitoina cresc clearence-ul plasmatic al Primidonului. Acidul valproic scade clerence-ul plasmatic al Primidonului. Observaţii Metabolizare hepatică (40-60%) cu eliberarea de fenobarbital (metabolitul activ) şi feniletilmalonamidă, restul se elimină nemodificat pe cale urinară (40-60%). Legarea de proteinele plasmatice nu este semnificativă. De dorit: monitorizarea funcţiei hepatice şi renale. Reacţii adverse Sunt posibile: somnolenţă, agitaţie, deprimarea SNC, nistagmus, iritabilitate, greaţă, vărsături, constipaţie, diaree, erupţie cutanată. Terapia de durată: tulburări comportamentale, scăderea performanţelor cognitive, afecţiuni ale ţesutului conjunctiv. Numele medicamentului Tiopental Clasificare Barbituric cu efect anestezic general cu debut rapid şi durată scurtă de acţiune Indicaţii Anestezie, terapia convulsiilor refractare Doza la nou- născut 10 mg/kgc i.v. lent în 10 minute sau 2-4 mg/kgc doză de atac urmată de perfuzie cu ritm de 1-6 mg/kgc/oră Administrare Intravenos, în perfuzie continuă (poate apare durere la locul injectării) Contraindicaţii Hipersensibilitate la barbiturice. Interacţiuni În asociere cu narcoticele, efectele de tip barbituric se sumează. Asocierea cu fenotiazine creşte riscul de excitabilitate neuromusculară şi hipotensiune. Asocierea cu Pentoxifilina poate determina edem acut pulmonar. Este incompatibil cu soluţii cu pH acid (de ex. succinilcolina). Observaţii Se leagă în proporţie de 80% de proteine plasmatice, metabolizarea este predominant hepatică şi se elimină pe cale urinară. Se recomandă prudenţă în cazul afecţiunilor hepatice şi renale. Se acumulează şi se redistribuie în organism astel încât efectul persistă încă un timp variabil după oprirea tratamentului. Poate determina rezultate fals crescute ale potasemiei. Fiind un agent anestezic, este obligatorie protezarea respiratorie a pacientului. Se recomandă prudenţă în caz de deprimare cardiorespiratorie, hipotesiune, şoc. Reacţii adverse Depresie cardiovasculară şi respiratorie (hipotensiune, apnee, obstrucţii ale căilor respiratorii). Sunt posibile: aritmii, bronhospasm, laringospasm, strănut, sughiţ, căscat, cefalee, convulsii, tulburări gastrointestinale (dureri abdominale, diaree), somnolenţă, tromboflebită. Numele medicamentului Acid valproic/Valproatul de sodiu Clasificare Acidul valproic este forma acidă liberă a valproatului de sodiu, agent chimic cu efect anticonvulsivant înrudit cu acizii graşi liberi; forma activă este ionul valproat Indicaţii Anticonvulsivant cu spectru larg de acţiune, de linia a 2-a sau a 3-a în convulsiile neonatale Doza la nou- născut Doza de atac: 30-50 mg/kgc rectal sau p.o. Doza de întreţinere: 5-10 mg/kgc p.o. la 12 ore Administrare Per os – biodisponibilitate de 80-100%; alimentaţia scade rata dar nu şi cantitatea de medicament absorbită Contraindicaţii Afecţiuni hepatice şi/sau renale pre-existente, infecţie HIV, depresie medulară, afecţiuni congenitale ale ciclului ureei, anomalii de coagulare Interacţiuni Carbamazepina, Fenitoina, Fenobarbitalul, Primidonul cresc clearence-ul plasmatic al acidului valproic. Acidul valproic scade clearence-ul Fenitoinei, Clonazepamului, Carbamazepinei, Primidonului, Lamotriginului, Zidovudinei. Observaţii Se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 90-95%, intrând în competiţie pentru acestea cu bilirubina şi Fenitoina, are metabolizare hepatică, T ½ de 15- 65 ore la nou-născutul la termen, clearence plasmatic minim la prematuri (la care este necesară reducerea dozelor). Nivelele serice terapeutice sunt de 40-50 mcg/ml la nou-născut dar trebuie interpretate cu prudenţă datorită farmacocineticii variabile a acidului vaproic. Toxicitatea apare mai frecvent la nivele serice peste 80 mcg/ml. Se recomandă monitorizare hematologică şi a funcţiei hepatice. Reacţii adverse Sunt posibile: sedare, letargie, tremor, trombocitopenie, tulburări gastro- intestinale (greţuri, vărsături, inapetenţă). Mai rar: hepatotoxicitate, erupţii cutanate, leucopenie, edeme. Mai ales în cazul asocierii cu alte anticonvulsivante. Numele medicamentului Clonazepam Clasificare Nitrobenzodiazepinic cu efecte anticonvulsivante, miorelaxante şi anxiolitice Indicaţii Anticonvulsivant cu rol încă neclar stabilit în convulsiile neonatale Doza la nou- născut Doza de atac: 0,1 mg/kgc/doză i.v. lent Doza de întreţinere: 0,025 mg/kgc i.v. sau per os la 8 ore, maxim 0,5-1 mg/zi. Administrare Per os sau intravenos Contraindicaţii Hipersensibilitate la benzodiazepine, afectare hepatică semnificativă Interacţiuni Clonazepamul scade concentraţia Carbamazepinei invers, afectează nivelele de Fenitoină, creşte nivelele de Primidon şi Fenobarbital. Fenitoina scade nivelul seric al Clonazepamului. Observaţii Durată lungă de acţiune Reacţii adverse Comune: iritabilitate, agitaţie psihomotorie, letargie, apatie, erupţie cutanată, diaree, constipaţie, uscăciunea gurii, inapetenţă, bradicardie, tahicardie Ocazional: trombocitopenie, convulsii sau creşterea frecvenţei convulsiilor Rar: incontinenţă, afectare hepatică, hiperexcitabilitate Pe termen lung: sindrom de sevraj (iritabilitate, insomnie, tremor, convulsii), scăderea performanţelor cognitive, tulburări de comportament Numele medicamentului Lamotrigin Clasificare Feniltriazină structural neînrudită cu anticonvulsivantele convenţionale cu efect anticonvulsivant Indicaţii Anticonvulsivant cu spectru larg, cu rol încă neclar în terapia convulsiilor neonatale, de obicei pentru convulsii refractare Doza la nou- născut Nu au fost stabilite prin studii de siguranţă. S-a obţinut cuparea convulsiilor la nou-născut cu doze de 2-10 mg/zi (nivele serice eficiente de 1-5 mcg/ml). Administrare Per os, absorbţie (la adult): 90-100% Contraindicaţii Hipersensibilitate la Lamotrigin sau ingredienţii preparatului comercial Interacţiuni Acidul valproic scade clearence-ul Lamotriginei (risc crescut de reacţii advserse), Carbamazepina şi Fenitoina cresc clearence-ul Lamotriginei Observaţii Se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 55%, eliminarea se face prin glucuronidare hepatică dar şi pe cale urinară, nemodificat. Avantaj faţă de Carbamazepină şi Fenitoină: prezervare mai bună a funcţiilor cognitive şi afectare mai redusă a comportamentului. Reacţii adverse Sunt posibile: sedare, leucopenie, agranulocitoză, insuficienţă hepatică, insomnie, somnolenţă, vărsături, diplopie. Cea mai severă: erupţie cutanată cu potenţial letal (de tip Steven Johnson sau necroză epidermică toxică) sau de tip reacţie de hipersensibilitate Numele medicamentului Topiramat Clasificare Fructopiranozosulfat cu efect de blocare a gluconeogenezei, inhibare a anhidrazei carbonice şi anticonvulsivant Indicaţii Anticonvulsivant cu rol neclar încă în terapia convulsiilor neonatale Doza la nou- născut Nu au fost stabilite prin studii de siguranţă. Administrare Per os, biodiponibilitate peste 80%. Dozele se cresc treptat, în funcţie de toleranţă. Contraindicaţii Hipersensibilitate la oricare din componentele preparatului comercial Interacţiuni Clearence-ul Topiramatului este crescut de anticonvulsivante cu potenţial de inducţie enzimatică. Topiramatul poate creşte nivelele serice de Fenitoin. Observaţii Se leagă puţin de proteinele plasmatice (10-15%), eliminerea se face mai ales renal dar şi prin metabolizare hepatică, T ½ la copii este de 15 ore, datele sunt limitate pentru nou-născut. Nu se cunosc nivelele serice eficiente. Se recomandă monitorizarea status-ului hidric, electolitic şi acido-bazic. Reacţii adverse Sunt posibile: sedare, iritabilitate, inapetenţă, nefrolitiază (inhibarea slabă a anhidrazei carbonice pe termen lung), hipertermie Numele medicamentului Felbamat Clasificare Anticonvulsivant cu structură asemănătoare meprobamatului Indicaţii Rol neclar în terapia convulsiilor neonatale Doza la nou- născut Nu au fost efectuate studii de siguranţă la nou-născut. Administrare Per os Contraindicaţii Hipersensibilitate la Felbamat sau alte componente ale preparatului comercial, sensibilitate cunoscută la carbamaţi, discrazii sangvine, disfuncţii hepatice Interacţiuni Fenitoina şi Carbamazepina cresc clearence-ul Felbamatului. Felbamatul scade clearence-ul Fenitoinei, acidului valproic, Fenobarbitalului şi Carbamazepinei. Observaţii Prezintă metabolizare hepatică şi eliminare renală (50%), clearence-ul este crescut la copii. Se recomandă monitorizare hematologică şi hepatică. Reacţii adverse Sunt posibile: anemie aplastică, insuficienţă hepatică acută, insomnie, erupţie cutanată, vărsături, constipaţie, diaree Numele medicamentului Zonisamid Clasificare Metansolfunamidă cu efect anticonvulsivant Indicaţii Rol neclar în terapia convulsiilor neonatale Doza la nou- născut Nu a fost stabilită prin studii de siguranţă la nou-născut. Administrare Per os, biodisponibilitate per os cca. 80%. Rectal Contraindicaţii Hipersensibilitate la sulfonamide Interacţiuni Fenitoina, Fenobarbitalul şi Carbamazepina scad concentraţiile plasmatice ale Zonisamidei. Observaţii Se leagă de proteine în proporţie de 50-60%, 35% se elimină nemodificată în urină, are T ½ lung (20-63 ore). Nu au fost determinate nivelele serice eficiente. Reacţii adverse Sunt posibile: somnolenţă, erupţie cutanată, inapentenţă, nefrolitiază, hipertermie, tulburări vizuale, dureri abdominale, agitaţie, iritabilitate. Numele medicamentului Vigabatrin Clasificare Analog structural al GABA cu efect anticonvulsivant Indicaţii Rol neclar în terapia convulsiilor neonatale Doza la nou- născut Nu a fost stabilită prin studii de siguranţă la nou-născut. Administrare Per os, absorbţie rapidă şi completă Contraindicaţii Hipersensibiltate la componentele produsului comercial Interacţiuni Anticonvulsivantele cu potenţial de inducţie enzimatică scad T ½ al Vigabatrinului. Vigabatrinul creşte clearence-ul Carbamazepinei, Fenitoinei, Fenobarbitalului, Primidonei Observaţii Legarea de proteine este minimă, se elimină mai ales nemodificat prin urină. Se recomandă monitorizare oftalmologică şi renală. Reacţii adverse Sunt posibile: sedare, nistagmus, dureri abdominale, tulburări digestive, hipotonie, hipertonie, hiperexcitabilitate, insomnie, deficite vizuale Numele medicamentului Calciu gluconic 10 % (100 mg/ml) Clasificare Sare de calciu, mineral Indicaţii Hipocalcemie, hipermagneziemie, hiperpotasemie Doza la nou- născut Doză de atac: 100-200 mg/kg (1-2 ml/kg) (10-20 mg Ca elemental/kgc) Doză de întreţinere: 200-800 mg/kgc/zi (în perfuzie) (20-80 Ca elemental/kgc) Administrare Intravenos, în bolus de 10-30 minute. Compatibil cu glucoză 5 % si 10 % sau ser fiziologic (NaCl 0,9 %). Injectarea intramusculară determină necroză şi/sau abces local. Contraindicaţii Fibrilaţie ventriculară, hipercalcemie Interacţiuni Multe soluţii de uz intravenos sunt incompatibile cu soluţia de gluconat de calciu (se recomandă verificarea atentă a compatibilităţii). Efect inotrop sinergistic în asociere cu Digoxin (risc crescut de aritmie). Poate diminua absorbţia Ciprofloxacinei. Risc de hipercalcemie în asociere cu diuretice tiazide. Observaţii Conţine 9,8 mg Ca ++ /ml. Administrarea de calciu gluconic se poate solda cu creşterea fluxului plasmatic renal, natriureză, creşterea diurezei. Extravazarea soluţiei determină celulită sau necroză tisulară. Reacţii adverse Sunt posibile: constipaţie, tulburări digestive. Injectarea rapidă determină vasoldilataţie, aritmii, hipotensiune, bradicardie şi chiar stop cardiac. Numele medicamentului Clorură de calciu 10% (100 mg/ml) Clasificare Sare de calciu, mineral Indicaţii Hipocalcemie, hipermagneziemie, hiperpotasemie Doza la nou- născut Doză de atac: 35-70 mg/kg (0,1-0,2 ml/kg) (10-20 mg Ca elemental/kgc) Doză de întreţinere: 75-300 mg/kgc/zi (în perfuzie) (20-80 Ca elemental/kgc) Administrare Intravenos, în bolus de 10-30 minute Injactarea intramusculară sau subcutanată determină necroză tisulară severă. Contraindicaţii Fibrilaţie ventriculară, hipercalcemie Interacţiuni Multe soluţii de uz intravenos sunt incompatibile cu soluţia de gluconat de calciu (se recomandă verificarea atentă a compatibilităţii). Efect inotrop sinergistic în asociere cu Digoxin (risc crescut de aritmie). Poate diminua absorbţia Ciprofloxacinei. Risc de hipercalcemie în asociere cu diuretice tiazide. Observaţii Conţine 27 mg Ca ++ /ml. Administrarea de calciu gluconic se poate solda cu creşterea fluxului plasmatic renal, natriureză, creşterea diurezei. Extravazarea soluţiei determină celulită sau necroză tisulară. Se recomandă monitorizarea atentă a venei utilizate. Reacţii adverse Sunt posibile: constipaţie, tulburări digestive. Injectarea rapidă determină vasodilataţie, aritmii, hipotensiune, bradicardie şi chiar stop cardiac. Numele medicamentului Piridoxina (vitamina B6, piridoxal, piridoxamină) Clasificare Vitamină Indicaţii Deficit de piridoxină, convulsii piridoxin-dependente, anomalii congenitale ale metabolismului aminoacizilor Doza la nou- născut Doza de atac: 50-100 mg i.v., i.m. Doza de întreţinere: 20-200 mg/zi i.v., p.o. (necesarul creşte cu vârsta) Administrare Intravenos iniţial, ulterior se poate continua terapia per os Contraindicaţii Hipersensibilitate la piridoxină sau la oricare alt component al preparatului comercial Interacţiuni - Observaţii La întreruperea bruscă a terapiei poate apare sindrom de sevraj. Reacţii adverse La doze mari poate surveni somnolenţă, deficit de acid folic, greaţă. Numele medicamentului Acid folic (vitamina B9) Clasificare Vitamină din complexul B Indicaţii Terapia anemiilor megaloblastice prin deficit de acid folic, terapia convulsiilor acid folic-responsive, substituţie în cazul terapiilor cu antagonişti ai acidului folic (de ex. anticonvulsivante) Doza la nou- născut 2-20 mg în 2 prize (pentru terapia convulsiilor acid folic-responsive) 2,5 mg în 2 prize zilnice şi maxim 4 mg/kgc/zi ca terapie de substituţie uzuală Administrare Per os Contraindicaţii Nu se combină cu terapia specifică a toxoplasmozei (sulfadiazină, pirimetamină). Scade eficienţa acestor medicamente. Interacţiuni Absorbţia acidului folic este îngreunată de anticonvulsivante, antiacide şi unele antibiotice. Dozele foarte mari scad eficienţa Fenitoinei. Observaţii Acidul folic este instabil (la lumină, aer, apă). Se recomandă să fie păstrat în locuri uscate, reci şi întunecate (frigider). Reacţii adverse Sunt rare. La doze foarte mari pot apare tulburări digestive (greaţă, inapentenţă) şi insomnie. 10.10. Anexa 10. Algoritm de conduită în convulsiile neonatale suport respirator, cardio- vascular şi metabolic (glucoză) reanimare neonatală (la nevoie) linie venoasă monitorizare clinică şi paraclinică (FR, FC, TA, SpO 2 , gaze sangvine) confort termic tratament etiologic investigaţii minimale terapie de urgenţă internare în TINN 1-2 ml/kgc calciu gluconic 10% i.v. şi 0,1-0,25 ml/kgc MgSO 4 i.v. terapie specifică consult neurologie pediatrică transfer în unitate de nivel III convulsiile nu se opresc 0,1-0,25 ml/kgc MgSO 4 i.v. 2 ml/kgc glucoză 10% bolus i.v., apoi PEV 6-8 mg/kgc/min hipomagneziemie hipocalcemie hipoglicemie Alte etiologii: hipo/hipernatremie, EHIN, hemoragii cerebrale, infecţii sistemice sau ale SNC, anomalii structurale ale SNC, boli metabolice congenitale, intoxicaţie accidentală cu anestezice, sd. de sevraj, hiperbilirubinemie CONVULSII NEONATALE linia 1 linia 2 şi 3 sau convulsiile nu cedează convulsiile nu cedează PEV, max. 0,5 mg/kgc/min Fenitoin 15-20 mg/kgc în ANTICONVULSIVANT dacă convulsiile durează peste 3 minute, se repetă de peste 3 ori/oră sau asociază compromitere cardiocirculatorie şi respiratorie investigaţii etiologice suplimentare stabilizare respiratorie şi cardiocirculatorie Fenobarbital (de uz i.v.) 20 mg/kgc i.v. în > 15 min. monitorizare aEEG creşte cu 5 mg/kgc la 5 min. până la max. 40 mg/kgc suport respirator la nevoie terapie de întreţinere convulsiile se opresc convulsiile se opresc terapie de întreţinere Midazolam, Diazepam, Lorazepam, Lidocaină, Carbamazepina, Primidon, Tiopental, Valproat de sodiu, Clonazepam, Lamotrigin, Topiramat, Felbamat, Zonisamid, Vigabatrin convulsiile se opresc Piridoxina convulsiile nu cedează convulsiile nu cedează Acid folic Anexa Nr. 5 Ministerul S ă n ă t ăţ ii Publice Colegiul Medicilor Asocia ţ ia de Neonatologie Comisia Consultativă de din România din România Pediatrie şi Neonatologie Reanimarea neonatal ă COLEC Ţ IA GHIDURI CLINICE PENTRU NEONATOLOGIE Ghidul 05/Revizia 1 5.03.2010 Publicat de Asocia ţ ia de Neonatologie din România Editor: Maria Livia Ognean © Asocia ţ ia de Neonatologie din România, 2011 Grupul de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor încurajează schimbul liber şi punerea la dispoziţie în comun a informaţiilor şi dovezilor cuprinse în acest ghid, precum şi adaptarea lor la condiţiile locale. Orice parte din acest ghid poate fi copiată, reprodusă sau distribuită, fără permisiunea autorilor sau editorilor, cu respectarea următoarelor condiţii: (a) ghidul sau fragmentul să nu fie copiat, reprodus, distribuit sau adaptat în scopuri comerciale, (b) persoanele sau instituţiile care doresc să copieze, reproducă sau distribuie ghidul sau fragmente din acestea, să informeze Asociaţia de Neonatologie din România şi (c) Asociaţia de Neonatologie din România să fie menţionată ca sursă a acestor informaţii în toate copiile, reproducerile sau distribuţiile materialului. Acest ghid a fost aprobat de Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. ........ din şi de Colegiul Medicilor prin documentul nr. ..... din .......................... şi de Asociaţia de Neonatologie din România în data de .......... Preciz ă ri Ghidurile clinice pentru Neonatologie sunt elaborate cu scopul de a ajuta personalul medical să ia decizii privind îngrijirea nou- născuţilor. Acestea prezintă recomandări de bună practică medicală clinică bazate pe dovezi publicate (literatura de specialitate) recomandate a fi luate în considerare de către medicii neonatologi şi pediatri şi de alte specialităţi, precum şi de celelalte cadre medicale implicate în îngrijirea tuturor nou-născuţilor. Deşi ghidurile reprezintă o fundamentare a bunei practici medicale bazate pe cele mai recente dovezi disponibile, ele nu intenţionează să înlocuiască raţionamentul practicianului în fiecare caz individual. Decizia medicală este un proces integrativ care trebuie să ia în considerare circumstanţele individuale şi opţiunea pacientului sau, în cazul nou-născutului, a părinţilor, precum şi resursele, caracteristicile specifice şi limitările instituţiilor medicale. Se aşteaptă ca fiecare practician care aplică recomandările în scop diagnostic, terapeutic sau pentru urmărire, sau în scopul efectuării unei proceduri clinice particulare să utilizeze propriul raţionament medical independent în contextul circumstanţial clinic individual, pentru a decide orice îngrijire sau tratament al nou-născutului în funcţie de particularităţile acestuia, opţiunile diagnostice şi curative disponibile. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid au depus eforturi pentru ca informaţiile conţinute în ghid să fie corecte, redate cu acurateţe şi susţinute de dovezi. Date fiind posibilitatea erorii umane şi/sau progresele cunoştinţelor medicale, autorii nu pot şi nu garantează că informaţia conţinută în ghid este în totalitate corectă şi completă. Recomandările din acest ghid clinic sunt bazate pe un consens al autorilor privitor la tema propusă şi abordările terapeutice acceptate în momentul actual. În absenţa dovezilor publicate, recomandările se bazează pe consensul experţilor din cadrul specialităţii. Totuşi, acestea nu reprezintă în mod necesar punctele de vedere şi opiniile tuturor clinicienilor şi nu le reflectă în mod obligatoriu pe cele ale Grupului Coordonator. Ghidurile clinice, spre deosebire de protocoale, nu sunt gândite ca directive pentru o singură modalitate de diagnostic, management, tratament sau urmărire a unui caz sau ca o modalitate definitivă de îngrijire a nou-născutului. Variaţii ale practicii medicale pot fi necesare în funcţie de circumstanţele individuale şi opţiunea părinţilor nou-născutului, precum şi de resursele şi limitările specifice ale instituţiei sau tipului de practică medicală. Acolo unde recomandările acestor ghiduri sunt modificate, abaterile semnificative de la ghiduri trebuie documentate în întregime în protocoale şi documente medicale, iar motivele modificărilor trebuie justificate detaliat. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid îşi declină responsabilitatea legală pentru orice inacurateţe, informaţie percepută eronat, pentru eficacitatea clinică sau succesul oricărui regim terapeutic detaliat în acest ghid, pentru modalitatea de utilizare sau aplicare sau pentru deciziile finale ale personalului medical rezultate ca urmare a utilizării sau aplicării lor. De asemenea, ele nu îşi asumă responsabilitatea nici pentru informaţiile referitoare la produsele farmaceutice menţionate în ghid. În fiecare caz specific, utilizatorii ghidurilor trebuie să verifice literatura de specialitate prin intermediul surselor independente şi să confirme că informaţia conţinută în recomandări, în special dozele medicamentelor, este corectă. Orice referire la un produs comercial, proces sau serviciu specific prin utilizarea numelui comercial, al mărcii sau al producătorului, nu constituie sau implică o promovare, recomandare sau favorizare din partea Grupului de Coordonare, a Grupului Tehnic de Elaborare, a coordonatorului sau editorului ghidului faţă de altele similare care nu sunt menţionate în document. Nici o recomandare din acest ghid nu poate fi utilizată în scop publicitar sau în scopul promovării unui produs. Opiniile susţinute în această publicaţie sunt ale autorilor şi nu reprezintă în mod necesar opiniile Fundaţiei Cred. Toate ghidurile clinice sunt supuse unui proces de revizuire şi actualizare continuă. Cea mai recentă versiune a acestui ghid poate fi accesată prin internet la adresa ................ Tipărit la ........... ISSN ................ Grupul de Coordonare a elabor ă rii ghidurilor Comisia Consultativ ă de Pediatrie ş i Neonatologie a Ministerului S ă n ă t ăţ ii Publice Prof. Dumitru Or ăş eanu Comisia de Obstetric ă ş i Ginecologie a Colegiului Medicilor din România Prof. Dr. Vlad I. Tica Asocia ţ ia de Neonatologie din România Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Pre ş edinte – Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Co-pre ş edinte – Prof. Univ. Dr. Maria Stamatin Secretar – Conf. Univ. Dr. Manuela Cucerea Membrii Grupului Tehnic de Elaborare a ghidului Coordonatori: Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Scriitor: Dr. Leonard N ă stase Membri: Dr. Doina Brosc ă uncianu Dr. Miheala Demetrian Dr. Emanuel Ciochin ă Dr. Andreea Dicu Mul ţ umiri Mul ţ umiri exper ţ ilor care au evaluat ghidul: Conf. Univ. Dr. Manuela Cucerea Dr. Gabriela Olariu Dr. Adrian Ioan Toma Mul ţ umim Dr. Maria Livia Ognean pentru coordonarea ş i integrarea activit ăţ ilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie. Multumim Funda ţ iei Cred pentru suportul tehnic acordat pentru buna desf ăş urare a activit ăţ ilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie ş i organizarea întâlnirilor de consens. Abrevieri RN – reanimarea neonatal ă VG – vârst ă de gesta ţ ie SAM – sindrom de aspira ţ ie meconial ă GN – greutate la na ş tere FC – frecven ţă cardiac ă VPP – ventila ţ ie cu presiune pozitiv ă MCE – masaj cardiac extern TINN – terapie intensiv ă neonatal ă CPAP (continuous positive airway pressure) – presiune pozitiv ă continu ă în c ă ile areiene PEEP (positive end-expiratory pressure) – presiune pozitiv ă la sfâr ş itul expirului CO 2 – dioxid de carbon ML – masca laringian ă FiO 2 – frac ţ ie inspirat ă a oxigenului PIP (peak inspiratory pressure) – presiune maxim ă de inspir TA – tensiune arterial ă SIADH – sindrom de secre ţ ie inadecvat ă de hormon antidiuretic (ADH) CVO – cateterizarea venei ombilicale BO – bont ombilical VO – vena ombilical ă 1. Introducere Este bine cunoscut astăzi că în sala de naşteri dintr-o maternitate trebuie să existe (cel puţin) o persoană instruită în reanimarea nou-născutului sau măcar o persoană capabilă să instituie resuscitarea în mai puţin de două minute după expulzia produsului de concepţie. Reanimarea neonatală este una din cele mai mari responsabilităţi ale personalului medical perinatal. În timp ce majoritatea nou-născuţilor evoluează cu o tranziţie fiziologică la viaţa extrauterina şi respiră eficient după naştere, 10% dintre nou-născuţi necesită intervenţie activă pentru stabilirea funcţiei cardiorespiratorii normale, iar 1% au nevoie de măsuri extinse de reanimare pentru a supravieţui [1,2] . Asfixia la naştere reprezintă 15% din decesele neonatale anuale la nivel global [1,2] . Prognosticul nou- născuţilor cu asfixie la naştere ar putea fi îmbunătăţit prin cunoaşterea şi aplicarea pe scară largă a ghidului de reanimare neonatală. Reanimare neonatală (RN) este totalitatea procedurilor, manevrelor şi terapiei medicale utilizate pentru a ajuta nou-născutul în tranziţia de la viaţa intrauterină la cea extrauterină sau în cazul în care în timpul perioadei neonatale apare insuficienţa cardio-respiratorie. Obiectivele RN sunt aceleaşi la nou-născut ca şi la adult: - asigurarea permeabilităţii căilor respiratorii superioare - asigurarea respiraţiei spontane - asigurarea circulaţiei. În plus, la nou-născut, RN are ca obiectiv şi: - instalarea primei respiraţii şi susţinerea ei - menţinerea temperaturii corporale. Ghidul de reanimare neonatală este conceput la nivel naţional şi precizează (într-o formulare relativă) standardele, principiile şi aspectele fundamentale ale managementului particularizat ale unui caz clinic concret care trebuie respectate de practicieni indiferent de nivelul unităţii sanitare în care activează. Ghidurile clinice pentru neonatologie sunt mai rigide decât protocoalele clinice, fiind realizate de grupuri tehnice de elaborare respectând nivele de dovezi ştiinţifice, tărie a afirmaţiilor şi grade de recomandare. În schimb, protocoalele permit un grad mai mare de flexibilitate. 2. Scop Scopul ghidului de resuscitare neonatală este de a standardiza la nivel naţional criteriile de iniţiere ale reanimării neonatale şi modul de realizare a acesteia. Obiectivele ghidului sunt : - prezentarea concentrată a celor mai noi metode de RN, aplicabile în toate unităţile sanitare în care se acordă asistenţă medicală nou-născutului - prezentarea celor mai indicate gesturi medicale în situaţii clinice specifice - elaborarea unui protocol final care prezintă sistematizat situaţia clinică şi gestul corespunzător de reanimare ce poate fi utilizat de orice cadru medical implicat în practicarea RN. Prezentul ghid este elaborat pentru îndeplinirea următoarelor deziderate: - creşterea calităţii asistenţei medicale (acte şi proceduri medicale profilactice) - aducerea în actualitate a unei probleme cu impact asupra sănătăţii nou-născuţilor, sugarilor şi copiilor mici - aplicarea evidenţelor în practica medicală; diseminarea unor noutăţi ştiinţifice legate de această temă - integrarea unor servicii de prevenţie şi monitorizare - reducerea variaţiilor în practica medicală (cele care nu sunt necesare) - ghidul constituie un instrument de consens între clinicienii de diferite specialităţi - ghidul protejează clinicianul din punctul de vedere a malpraxisului - ghidul asigură continuitate între serviciile oferite de medici şi asistente - ghidul permite structurarea documentaţiei medicale - ghidul permite oferirea unei baze de informaţie pentru analize şi comparaţii - permite armonizarea practicii medicale româneşti cu principiile medicale internaţionale Ghidul de reanimare neonatală este astfel conceput încât să poată fi aplicat la nivelul tuturor maternităţilor, indiferent de gradul acestora, responsabilităţile medicale ale fiecarui membru al echipei de reanimare fiind necesar a fi stabilite în fiecare instituţie de coordonatori – medici neonatologi, pediatri, obstetricieni, moaşe, asistente medicale de neonatologie şi pediatrie. Se prevede ca acest ghid să fie adoptat pe plan local, regional şi naţional. 3. Metodologia de elaborare 3.1. Etapele procesului de elaborare Ca urmare a solicitării Ministerului Sănătăţii Publice de a sprijini procesul de elaborare a ghidurilor clinice pentru neonatologie, Asociaţia de Neonatologie din România a organizat în 28 martie 2009 la Bucureşti o întâlnire a instituţiilor implicate în elaborarea ghidurilor clinice pentru neonatologie. A fost prezentat contextul general în care se desfăşoară procesul de redactare a ghidurilor şi implicarea diferitelor instituţii. În cadrul întâlnirii s-a decis constituirea Grupului de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor. A fost, de asemenea, prezentată metodologia de lucru pentru redactarea ghidurilor, un plan de lucru şi au fost agreate responsabilităţile pentru fiecare instituţie implicată. A fost aprobată lista de subiecte a ghidurilor clinice pentru neonatologie şi pentru fiecare ghid au fost aprobaţi coordonatorii Grupurilor Tehnice de Elaborare (GTE). În data de 26 septembrie 2009, în cadrul Conferinţei Naţionale de Neonatologie din România a avut loc o sesiune în cadrul căreia au fost prezentate, discutate în plen şi agreate principiile, metodologia de elaborare şi formatul ghidurilor. Pentru fiecare ghid, coordonatorul a nominalizat componenţa Grupului Tehnic de Elaborare, incluzând scriitorul/scriitorii şi o echipă de redactare, precum şi un număr de experţi evaluatori externi pentru recenzia ghidului. Pentru facilitarea şi integrarea procesului de elaborare a tuturor ghidurilor a fost ales un integrator. Toate persoanele implicate în redactarea sau evaluarea ghidurilor au semnat Declaraţii de Interese. Scriitorii ghidurilor au fost contractaţi şi instruiţi privind metodologia redactării ghidurilor, după care au elaborat prima versiune a ghidului, în colaborare cu membrii GTE şi sub conducerea coordonatorului ghidului. Pe parcursul citirii ghidului, prin termenul de medic(ul) se va înţelege medicul de specialitate neonatologie, căruia îi este dedicat în principal ghidul clinic. Acolo unde s-a considerat necesar, specialitatea medicului a fost enunţată în clar pentru a fi evitate confuziile de atribuire a responsabilităţii actului medical. După verificarea din punctul de vedere al principiilor, structurii şi formatului acceptat pentru ghiduri şi formatare a rezultat versiunea a 2-a a ghidului, versiune care a fost trimisă pentru evaluarea externă la experţii selectaţi. Coordonatorul şi Grupul Tehnic de Elaborare au luat în considerare şi încorporat, după caz, comentariile şi propunerile de modificare făcute de evaluatorii externi şi au redactat versiunea a 3-a a ghidului. Această versiune a fost prezentată şi supusă discuţiei detaliate, punct cu punct, în cadrul unor Întâlniri de Consens care au avut loc la Bucureşti în perioada 7-8 decembrie 2009, respectiv 5-6 martie 2010, cu sprijinul Fundaţiei Cred. Participanţii la Întâlnirile de Consens sunt prezentaţi în Anexa 1. Ghidurile au fost dezbătute punct cu punct şi au fost agreate prin consens din punct de vedere al conţinutului tehnic, gradării recomandărilor şi formulării. Evaluarea finală a ghidului a fost efectuată utilizând instrumentul Agree elaborat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Ghidul a fost aprobat formal de către Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice, Comisia de Pediatrie şi Neonatologie a Colegiului Medicilor din România şi Asociaţia de Neonatologie din România. Ghidul a fost aprobat de către Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. .............................. 3.2. Principi i Ghidul clinic «Reanimare neonatală» a fost conceput cu respectarea principilor de elaborare a Ghidurilor clinice pentru neonatologie aprobate de Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor clinice pentru Neonatologie şi de Asociaţia de Neonatologie din România. Grupul tehnic de elaborare a ghidurilor a căutat şi selecţionat, în scopul elaborării recomandărilor şi argumentărilor aferente, cele mai importante şi mai actuale dovezi ştiinţifice (meta-analize, revizii sistematice, studii controlate randomizate, studii controlate, studii de cohortă, studii retrospective şi analitice, cărţi, monografii). În acest scop au fost folosite pentru căutarea informaţiilor următoarele surse de date: Cochrane Library, Medline, OldMedline, Embase utilizând cuvintele cheie semnificative pentru subiectul ghidului. Fiecare recomandare este bazată pe dovezi ştiinţifice, iar pentru fiecare afirmaţie a fost furnizată o explicaţie bazată pe nivelul dovezilor şi a fost precizată puterea ştiinţifică (acolo unde există date). Pentru fiecare afirmaţie a fost precizată alăturat tăria afirmaţiei (Standard, Recomandare sau Opţiune) conform definiţiilor din Anexa 1. 3.3. Data reviziei Acest ghid clinic va fi revizuit în 2013 sau în momentul în care apar dovezi ştiinţifice noi care modifică recomandările făcute. 4. Structur ă Acest ghid de neonatologie este structurat în subcapitole: - definiţii şi evaluare (aprecierea riscului şi diagnostic) - conduită preventivă - conduită terapeutică - monitorizare - aspecte administrative - bibliografie - anexe. 5. Defini ţ ii ş i evaluare 5.1. Defini ţ ii Standard Termenul de nou-născut se aplică oricărui copil cu vârsta cronologică cuprinsă C între 0 şi 28 de zile de viaţă [1-6] . Standard Nou-născutul prematur este nou-născutul cu vârstă de gestaţie (VG) mai mică de C 37 de săptămâni (mai puţin de 259 zile de sarcină) [7-10] . Standard Nou-născut la termen (sau matur) este nou-născutul cu VG cuprinsă între 37 şi 41 C de săptămâni şi 6 zile (260 - 294 zile de sarcină) [7-10] . Standard Nou-născut postmatur (post-termen) este nou-născutul cu VG mai mare de 42 de C săptămâni (peste 294 zile de sarcină) [7-10] . Standard Nou-născutul viguros este copilul care prezintă: C - eforturi respiratorii eficiente - tonus muscular bun - frecvenţă cardiacă peste 100 bătăi/min [1-5,11] . Standard La nou-născut respiraţia eficientă trebuie sa fie amplă, fără efort al musculaturii C toracice, cu frecvenţă constantă de 40-60 respiraţii/minut [1-7] . Standard Apneea primară este apneea în care stimularea nou-născutului duce rapid la C reluarea respiraţiilor spontane [1-6] . Standard Apneea secundară este apneea în care stimularea nou-născutului nu este C suficientă pentru reluarea respiraţiilor spontane [1-6] . Standard Hipoxia este scăderea concentraţiei tisulare de oxigen [12,13] . C Standard Hipoxemia este scăderea concentraţiei sangvine arteriale de oxigen [12,13] . C Standard Asfixia perinatală reprezintă afectarea fătului sau nou-născutului datorită scăderii C oxigenului sangvin (hipoxie) şi/sau fluxului sangvin (ischemie) în diferite organe cu o intensitate şi durată suficiente pentru a produce mai mult decât modificări funcţionale sau biochimice trecătoare [1-6] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să utilizeze diagnosticul de asfixie perinatală doar în C cazul coexistenţei afectării multiorganice şi a modificărilor de status acidobazic bine documentate secundare hipoxiei şi/sau ischemiei cu debut ante-, intra şi postnatal [1-6] . Standard Reanimarea neonatală (RN) reprezintă totalitatea procedurilor, manevrelor şi C terapiilor medicale utilizate pentru a ajuta nou-născutul în tranziţia de la viaţa intrauterină la cea extrauterină sau în cazul în care în timpul perioadei neonatale apare insuficienţa cardio-respiratorie, previzibilă sau imprevizibilă [1-6] . 5.2. Evaluare Standard Înainte de naştere medicul şi asistenta trebuie să identifice factorii de risc ce pot C ajuta la anticiparea necesităţii reanimării [1-4] . Argumentare În prezenţa factorilor de risc este necesară pregătirea echipamentului de IV reanimare suplimentar şi solicitarea de personal medical suplimentar pentru ca măsurile de reanimare să fie prompte şi eficiente [1-6,14,15] . Standard Medicul neonatolog trebuie să cunoască factorii de risc care cresc probabilitatea C nevoii de resuscitare la naştere [1-4] . Argumentare Mai mult de jumătate din nou-născuţii care necesită reanimare la naştere pot fi IV identificaţi înainte de naştere luând cu atenţie în considerare factorii de risc anteriori sau concomitenţi sarcinii şi naşterii [1-4] . Standard Medicul obstetrician şi moaşa trebuie să solicite din timp echipa de RN pentru a fi C prezentă în sala de naşteri când se anticipează necesitatea resuscitării [1-4] . Argumentare Reanimarea neonatală completă necesită cel puţin două persoane instruite [3,4,11] . IV Standard Pentru orice naştere cu risc echipa de RN trebuie să pregătească şi să verifice din C timp echipamentul necesar reanimării. Argumentare Echipamentul de reanimare neonatală gata pregătit şi în bună stare de IV funcţionare permite iniţierea promptă a RN [1-4] . Standard Medicul şi asistenta de neonatologie şi obstetrică trebuie să recunoască factorii B de risc antepartum pentru asfixie neonatală (anexa 3). Argumentare Factorii enumeraţi mai sus se asociază frecvent cu necesitatea RN [3-7,11] . III Standard Medicul şi asistenta de neonatologie şi obstetrică trebuie să recunoască factorii B de risc intrapartum pentru asfixie neonatală (anexa 3). Argumentare Factorii enumeraţi mai sus se asociază frecvent cu necesitatea RN [3-7,11] . III 6. Conduit ă profilactic ă (preventiv ă ) Standard Medicul, asistenta şi/sau echipa de reanimare trebuie să conştientizeze faptul că C succesul RN depinde de următorii factori: - anticiparea necesităţii reanimării - pregătirea din timp a echipamentului şi medicaţiei necesare reanimării - prezenţa personalului instruit în sala de naşteri - organizarea responsabilităţilor fiecărui membru al echipei de reanimare - aplicarea promptă şi corectă a tuturor paşilor protocolului de RN [3-5,11,16] . Argumentare Anticiparea, abordarea sistematică şi rapidă creşte eficienţa măsurilor de RN IV asigurând atât succesul resuscitării cât şi şansa unui prognostic mai bun pe termen îndelungat [1-3,5,11,16] 7. Conduit ă terapeutic ă 7.1. M ă suri generale Standard Imediat după naştere medicul sau asistenta trebuie să evalueze nevoia iniţierii C manevrelor de reanimare [1,3,4,11] . Argumentare Aproximativ 50% din nou-născuţii care necesită reanimare la naştere nu sunt IV identificaţi pe baza datelor anamnestice materne [3-7,11] . Standard Medicul sau asistenta trebuie să stabilească necesitatea iniţierii reanimării C răspunzând la următoarele întrebări: - este sarcina la termen? - este lichidul amniotic clar? - nou născutul respiră sau plânge viguros? - are nou-născutul tonus muscular bun? [1,3,5,11] . Argumentare Nou-născutul la termen, fără suferinţă perinatală nu necesită reanimare la IV naştere [1,3,5,11] . Standard Dacă nou-născutul este la termen, are respiraţii spontane eficiente sau plânge C viguros, are tonus muscular bun iar lichidul amniotic este clar, medicul sau asistenta trebuie să asigure îngrijirile de rutină ale nou-născutului. Argumentare Nou-născuţii cu adaptare bună la viaţa extrauterină necesită îngrijiri de IV rutină [1,5,11,14-17] . Standard Medicul trebuie să coordoneze acordarea de îngrijiri de rutină ale nou- C născutului care nu necesită reanimare neonatală prin: - asigurarea homeostaziei termice - dezobstrucţia căilor respiratorii superioare, dacă este nevoie [1,5,11,16] . Argumentare Nou-născuţii care nu necesită reanimare la naştere se adaptează bine la viaţa IV extrauterină doar prin aplicarea îngrijirilor de rutină [1,5,11,16] . Standard Medicul sau asistenta şi/sau echipa de reanimare neonatală trebuie să iniţieze RN dacă răspunsul este “nu” la cel puţin una din întrebările anterioare [1,11,16] . Argumentare Nou-născutul prematur, cel cu suferinţă intrauterină, în travaliu şi/sau expulzie necesită de cele mai multe ori măsuri de reanimare la naştere [1,11,16] . 7.2. Men ţ inerea homeostaziei termice Standard Medicul, asistenta sau echipa de reanimare neonatală trebuie să asigure imediat după naştere echilibrul termic al nou-născutului [1-5,11,16,18,19] . Argumentare Nou-născutul are o suprafaţă corporală mare raportată la greutate ceea ce determină o pierdere accentuată a căldurii corporale; hipotermia scade presiunea arterială a oxigenului, agravează acidoza metabolică şi creşte rata mortalităţii neonatale [2-4,6,7,11,16,18-21] . 7.3. Dezobstruc ţ ia c ă ilor respiratorii 7.3.1. Pozi ţ ionarea pentru dezobstruc ţ ie Standard Pentru dezobstrucţia căilor respiratorii superioare medicul sau asistenta trebuie să aşeze nou-născutul în decubit dorsal sau lateral, cu gâtul în poziţie neutră (nu în flexie sau hiperextensie). Argumentare Această poziţie face ca faringele posterior, laringele şi traheea să se situeze pe aceeaşi linie, facilitând intrarea aerului [5,11,14,15,22,23] . 7.3.2. Dezobstruarea propriu-zis ă a c ă ilor respiratorii Standard Medicul sau asistenta trebuie să efectueze dezobstrucţia căilor respiratorii în următoarele situaţii: - apnee - respiraţie superficială sau ineficientă - prezenţa lichidului amniotic . Argumentare Prezenţa oricărui tip de obstacol la nivelul căilor aeriene împiedică intrarea aerului spre plămâni şi interferă atât cu respiraţia spontană cât şi cu ventilaţia asistată [3,4,6,7,11,22] . Standard Dacă lichidul amniotic este meconial dar copilul este viguros, medicul sau asistenta vor dezobstrua căile respiratorii astfel: - ştergerea gurii şi nasului cu o compresă sterilă - aspirarea căilor respiratorii superioare cu sonda conectată la o sursă de aspiraţie. C IV B IIa C IV C IV C Argumentare Aerul nu poate pătrunde în plămâni prin căile respiratorii obstruate [3-7,11,22] . IV Standard Medicul sau asistenta trebuie să aspire gura nou-născutului înaintea aspirării C nasului [3-5,11] . Argumentare Mucoasa nazală este o zonă puternic reflexogenă şi poate declanşa aspirarea IV în trahee a secreţiilor din cavitatea bucală [2-7,11,22] . Optiune Medicul sau asistenta pot să nu aspire intrapartum (înainte de degajarea A umerilor) oro-nasofaringele nou-născutului cu lichid amniotic meconial. Argumentare Aspirarea meconiului intrapartum din oro-nasofaringele nou-născutului cu lichid Ib meconial nu reduce incidenţa apariţiei sindromului de aspiraţie meconială (SAM), nevoia de ventilaţie mecanică sau mortalitatea [1,16,22,24-26] . Standard Medicul trebuie să aspire endotraheal imediat după naştere nou-născutul care C nu este viguros şi are lichid amniotic meconial. Argumentare Riscul de a dezvolta SAM este de 9-12% din naşterile complicate cu lichid IV amniotic meconial [1,3,4,11,16,24,27,28-32] . Recomandare Se recomandă ca medicul să nu efectueze aspiraţia endotraheală la nou- A născutul viguros [16,22,28,33,34] . Argumentare Studii randomizate controlate au demonstrat că practica decrisă mai sus nu Ib oferă nici un beneficiu [16,33,34] sau poate chiar înrăutăţi situaţia [16,34] dacă nou- născutul este viguros. 7.4. Ş tergerea/uscarea tegumentelor Standard Medicul sau asistenta trebuie să şteargă imediat după naştere tegumentele C nou-născutului. Argumentare Uscarea tegumentelor nou-născutului la naştere reduce pierderile de căldură IV menţinând homeostazia termică [1,3-7,11,19] . Recomandare Se recomandă ca medicul sau asistenta să şteargă cu blândeţe (tamponare cu C un scutec cald şi uscat) nou-născutul prematur. Argumentare Orice manipulare în plus poate favoriza hemoragiile cerebrale la această IV categorie de nou-născuţi, mai ales la cei cu VG sub 28 de săptămâni sau greutate la naştere (GN) sub 1000g [1,3-7,11,19] . 7.5. Stimularea tactil ă Standard Medicul şi asistenta trebuie să ţină cont de faptul că manevrele de poziţionare C şi ştergere a tegumentelor nou-născutului reprezintă stimularea tactilă pentru iniţierea respiraţiei [1,3-7,11,19] . Argumentare În cazul apneei primare respiraţia poate fi iniţiată de stimularea tactilă [1,3-5,11] . IV Standard Medicul şi asistenta trebuie să aplice metodele corecte de stimulare tactilă C pentru instalarea primei respiraţii: - aplicarea de „bobârnace” şi/sau masarea uşoară a plantelor - masarea uşoară a musculaturii paravertebrale. Argumentare Aceste manevre de stimulare tactilă pot fi eficiente dar trebuie să nu fie IV traumatizante [1,3-7,11,19] . Recomandare Stimularea tactilă poate fi folosită şi după iniţierea respiraţiei (prin ventilaţie cu C balon şi mască) pentru a asigura continuitatea respiraţiei eficiente. Argumentare La nou-născut amplitudinea şi ritmul respirator sunt variabile [1,3-7,11,19] . IV 7.6. Evaluare la fiecare 30 secunde Standard Medicul şi asistenta trebuie să execute manevrele de mai sus în 30 de C secunde [1,3,4,11] . Argumentare Prelungirea peste 30 de secunde agravează asfixia în cazul apneei IV secundare [1,3-5,11] . Standard Pe durata reanimării medicul sau asistenta trebuie să evalueze rezultatele şi C necesitatea continuării reanimării monitorizând la fiecare 30 de secunde: - respiraţia - frecvenţa cardiacă - coloraţia [1,3,4,6,7,11,35,36] . Argumentare După eforturile respiratorii iniţiale sau după asigurarea îngrijirilor de rutină nou- IV născutul trebuie să aibă respiraţii eficiente pentru a-şi îmbunătăţi coloraţia şi pentru a menţine o frecvenţă cardiacă (FC) peste 100 bătăi/minut. Pe baza evaluării respiraţiei, FC şi a coloraţiei se va lua decizia de reanimare (iniţierea sau continuare acesteia) [1,3,4,6,7,11] . 7.7. Asigurarea respira ţ iei Standard Medicul sau asistenta trebuie să administreze oxigen suplimentar dacă nou- C născutul respiră, FC este >100 bătăi/minut dar este cianotic după 30 secunde de reanimare [1,3-7,11,16] . Argumentare Cianoza poate fi determinată în această situaţie de o presiune parţială scazută IV a oxigenului [2-4,6,7,11] . Standard Medicul sau asistenta trebuie să monitorizeze clinic nou-născutul dacă C pacientul se rozează după administrarea suplimentară de oxigen [1,3-7,11] . Argumentare Orice nou-născut care a necesitat RN poate prezenta o patologie perinatală IV care necesită tratament [1,3-7,11,16] . Standard Medicul sau asistenta trebuie să iniţieze ventilaţia cu presiune pozitivă (VPP) pe C mască cu balon dacă nou-născutul prezintă cianoză persistentă după administrarea oxigenului în flux liber [1-7,11,16] . Argumentare Cianoza generalizată persistentă indică lipsa oxigenării adecvate datorată IV respiraţiei ineficiente [6,7,14,15,23] . Standard Medicul sau asistenta trebuie să iniţieze VPP pe mască cu balon dacă nou- C născutul prezintă apnee şi FC sub 100 bătăi/minut după 30 secunde de reanimare. Argumentare Lipsa respiraţiilor spontane după 30 secunde de reanimare accentuează IV deficitul de oxigenare (şi acidoza) [1-7,11,16] . Standard Medicul sau asistenta trebuie să evalueze nou-născutul după 30 secunde de C VPP. Argumentare După aplicarea timp de 30 secunde a unei manevre suplimentare de RN este IV necesară re-evaluarea nou-născutului pentru aprecierea efectelor acesteia [1,3- 7,11,16] . Standard Medicul sau asistenta trebuie să asigure nou-născutului îngrijiri postresuscitare, C dacă nou-născutul respiră, are FC peste 100 bătăi/minut şi este rozat după 30 de secunde de VPP (respectiv 60 secunde de la naştere) [1,3-7,11,16] . Argumentare Orice nou-născut care a necesitat RN poate prezenta o patologie perinatală IV care necesită tratament [2-7,11,16] . 7.8. Men ţ inerea circula ţ iei Standard Medicul şi asistenta trebuie să continue VPP încă 30 de secunde şi să administreze concomitent masaj cardiac extern (MCE) [14,15,17,18,22] dacă nou- născutul are o FC sub 60 bătăi/minut la 60 de secunde de viaţă [1,3-7,11,14-16,18,22] . Argumentare Prin MCE, forţa de contracţie a unui cord hipoxic poate fi crescută atât mecanic - direct - cât şi prin împingerea sângelui oxigenat în principal în circulaţia coronariană comparativ cu circulaţia sistemică [4,6,7,14,15,18,22] . Standard Medicul şi asistenta trebuie sa re-evalueze nou-născutul după 30 secunde de MCE şi VPP [1,3-7,11,16] . Argumentare Eficienţa unor manevre de RN aplicate timp de 30 de secunde stă la baza deciziei de a continua, înceta sau de a aplica manevre suplimentare de RN [1- 7,11,16] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să înceteze MCE şi să continue VPP manuală dacă după 30 de secunde de MCE şi VPP concomitente FC creşte peste 60 bătăi/minut. Argumentare Frecvenţa cardiacă peste 60 bătăi/minut obţinută după MCE poate fi menţinuţă ulterior doar cu VPP aplicată corect [1,3-7,11,14-16,18] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să continue MCE, VPP manuală şi să pregătească intubaţia endotraheală dacă după 30 de secunde de MCE şi ventilaţie manuală FC rămâne sub 60 bătăi/minut. Argumentare Ventilaţia cu presiune pozitivă pe sonda endotraheală asigură o ventilare pulmonară mai eficientă decât ventilaţia cu masca [1,3-7,11,16] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să întrerupă MCE şi să continue ventilaţia pe sonda endotraheală dacă după 30 de secunde de MCE şi ventilaţie manuală FC creşte peste 60 bătăi/minut. Argumentare Îmbunătăţirea FC după MCE poate fi menţinută în acestă situaţie doar cu VPP adecvată [1,3-7,11,16] . 7.9. Medica ţ ia necesar ă în timpul RN Standard Medicul şi asistenta trebuie să continue MCE, ventilaţia pe sonda endotraheală şi să administreze adrenalină dacă FC rămâne sub 60 bătăi/minut după 30 de secunde de ventilaţie manuală şi alte 30 de secunde de MCE concordant cu ventilaţia. C IV C IV B IIa C IV C IV C Argumentare Forţa de contracţie a cordului creşte după administrarea adrenalinei [1,3-7,11,16,37] . IV Optiune Medicul poate indica administrarea unei noi doze de adrenalină la un interval de 2-3 minute de la doza precedentă dacă FC nu creşte peste 60 bătăi/minut. Argumentare Îmbunătăţirea FC poate apare după administrarea unor doze suplimentare de adrenalină [1,3-7,11,14-16] . Standard Înainte de administrarea unei noi doze de adrenalină medicul trebuie să se asigure că ventilaţia asistată şi MCE sunt efectuate corect. Argumentare De cele mai multe ori, o singură doză de adrenalină este suficientă dacă ventilaţia asistată şi MCE sunt efectuate corect [1,3-7,11,16] . Standard Medicul trebuie să indice administrarea următoarelor doze de adrenalină pe cale intravenoasă (vena ombilicală), dacă este posibil [1,3-7,11,16] . Argumentare Efectul adrenalinei administrate intravenos este mai rapid iar administrarea pe cale endotraheală necesită doze mult prea mari pentru a fi eficiente. Difuziunea din căile aeriene spre vasele pulmonare şi de aici spre inimă depinde de eficienţa ventilaţiei [38-42] . C IV C IV B III Optiune Medicul poate indica administrarea adrenalinei şi intraosos sau endotraheal. C Argumentare În situaţiile în care este imposibilă abordarea unei linii venoase, adrenalina se IV poate administra intraosos sau endotraheal dar eficienţa acestor căi alternative este mai redusă faţă de cea a căii intravenoase [1,3-7,11,16,25] . Standard Medicul trebuie să indice administrarea unui volum-expander dacă există C suspiciunea pierderii de sânge sau există semne de şoc (paloare, perfuzie proastă, puls slab) sau copilul nu răspunde adecvat la măsurile de reanimare anterioare. Argumentare În cazul hipotensiunii dovedite sau a pierderilor de volum medicul trebuie să ia IV măsuri de refacere a volumului circulant [1,3-7,11,16,25,43] . 7.10. Intuba ţ ia endotraheal ă Standard Medicul trebuie să efectueze intubaţia endotraheală la naştere sau oricând în C timpul RN dacă nou-născutul are hernie diafragmatică (diagnostic antenatal sau aspect clinic sugestiv). Argumentare Inflaţiile administrate pe mască cu balonul duc la umplerea cu aer a stomacului IV şi intestinelor herniate în torace, împiedicând expansiunea pulmonară [3- 7,11,14,15,44] . Recomandare Se recomandă ca medicul să efectueze intubaţia endotraheală la nou născutul C cu prematuritate extremă (GN sub 1000g). Argumentare Nou-născuţii cu prematuritate extremă adesea nu au respiraţii spontane IV suficiente sau eficiente şi necesită administrare de surfactant exogen pe cale endotraheală [3-7,11,14,15,44,45] . Op t iune Medicul poate să efectueze intubaţia endotraheală dacă ventilaţia corectă cu C presiune pozitivă pe mască şi balon: - e necesară mai mult de câteva minute - nu are drept rezultat îmbunătăţirea stării clinice - nu determină o expansiune toracică adecvată. Argumentare În aceste situaţii intubaţia endotraheală îmbunătăţeşte eficienţa şi uşurează IV ventilaţia asistată [3-7,11,14,15,44] . Op t iune Medicul poate lua în considerare efectuarea intubaţiei endotraheale a nou- C născutului care necesită MCE (FC sub 60 bătăi/minut). Argumentare Intubaţia poate facilita coordonarea MCE cu ventilaţia pentru a maximiza IV eficienţa fiecărei ventilaţii cu presiune pozitivă [3-7,11,14,15,44] . Op t iune Medicul poate efectua intubaţia endotraheală dacă este nevoie de C administrarea medicaţiei endotraheale. Argumentare Calea de administrare endotraheală a medicaţiei este salvatoare în cazul IV abordului venos dificil [3-7,11,14,15,44] . 7.11. Metode de aplicare ale manevrelor de reanimare neonatal ă 7.11.1. Reguli generale Standard Medicul şi asistenta trebuie să respecte succesiunea celor 4 categorii de acţiuni C ale RN [1,2,5,11,16,22,25] : 1. paşii iniţiali de stabilizare: - asigurarea stabilităţii termice - eliberarea căilor aeriene - stimularea tactilă a respiraţiei 2. ventilaţia cu presiune pozitivă 3. masajul cardiac extern 4. administrarea medicaţiei Argumentare Abordarea corectă, sistematică şi rapidă creşte eficienţa măsurilor de RN IV asigurând atât succesul resuscitării cât şi şansa unui prognostic mai bun pe termen îndelungat [1-3,5,11,16] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să respecte regulile de asepsie şi antisepsie pe E toată durata RN. Argumentare Nerespectarea acestor reguli poate conduce la infecţii locale sau sistemice. IV 7.11.2. Men t inerea homeostaziei termice Standard Pentru menţinerea temperaturii corporale normale a nou-născutului la termen C medicul şi/sau asistenta trebuie să utilizeze una din următoarele metode dovedite a fi eficiente: - plasarea nou-născutului sub o sursă de caldură radiantă - uscarea tegumentelor prin ştergere - îndepărtarea scutecelor ude şi înfăşarea în scutece încălzite [16,18,22,25,46] . Argumentare Aceste metode sunt eficiente pentru menţinerea temperaturii corporale normale IV la nou-născutul la termen [1,16,18,22,25,47] . Standard Medicul şi/sau asistenta trebuie să plaseze nou-născutul prematur sub o sursă A de caldură radiantă imediat după naştere [1-42,47-50] . Argumentare Prematurii cu VG sub 32 de săptămâni sau GN sub 1500g pierd mult mai Ib repede caldură [1,3,4,11,16,51,52] datorită raportului suprafaţă corporală/greutate mare, a imaturităţii neurologice, musculare (lipsa flexiei membrelor pe lângă trunchi care reduce suprafaţa tegumentară expusă) şi tegumentare [3,4,6,7] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să asigure pentru prematurii cu greutate A sub 1500 g şi VG sub 32 de săptămâni tehnici suplimentare de menţinere a temperaturii corporale ca de exemplu împachetarea în folie de plastic transparentă până la nivelul gâtului fără ştergerea prealabilă a tegumentelor şi aplicarea unei căciuliţe pe cap şi botoşei în picioare [3,46-53] . Argumentare Prematurul este poikiloterm. Capul are suprafaţă mare şi vascularizaţie bogată ceea ce determină pierderi mari şi rapide de căldură la acest nivel. Prematurii au, comparativ cu nou-născutul matur, raport suprafaţă corporală/greutate corporală mai mare şi imaturitate centrală şi periferică a funcţiei de termoreglare neurologică şi tegumentară [3,5,46,48-53] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să monitorizeze temperatura corporală a nou- născutului [1,49-51] . Argumentare Deşi mic, riscul de hipo/hipertermie poate exista mai ales în cazul RN prelungite [49-50] . Ambele tulburări pot conduce la dezechilibre metabolice şi hidroelectrolitice care pot agrava statusul cardio-respirator şi hemodinamica neonatală [47,50,54] . 7.11.3. Dezobstruc t ia c ă ilor respiratorii Standard Medicul sau asistenta trebuie să efectueze aspirarea secreţiilor din căile aeriene superioare cu sonda de 10 Fr conectată la o sursă de presiune negativă cu o valoare maximă a presiunii de 100 mmHg, adaptată în funcţie de consistenţa lichidului amniotic [1,5,11,16] . Argumentare O presiune peste 100 mmHg obstruează sonda şi poate provoca leziuni ale mucoasei orofaringiene [1,3-5,7,11,16,55] . Standard Dacă este necesar, medicul sau asistenta trebuie să efectueze aspirarea la intervale de 5 secunde pe o durată de maxim 5 secunde [5,55] . Standard Medicul sau asistenta trebuie să oprească aspirarea căilor respiratorii superioare dacă apar bradicardie sau apnee în timpul acesteia [5-7,11,16] . Argumentare Stimularea faringelui posterior în timpul aspirării prelungite şi/sau profunde poate determina reflex vagal cu bradicardie şi apnee [2-7,11,16] . Recomandare Se recomandă ca medicul să folosească pentru aspirarea endotraheală (de exemplu în cazul lichidului amniotic meconial) următoarea procedură: - sub laringoscopie directă se aspiră orofaringele cu o sondă de 12/14 Fr pentru vizualizarea glotei - după vizualizarea glotei se aspiră traheea direct prin intubarea ei cu sonda de aspiraţie - se repetă manevra până la scăderea cantităţii de lichid amniotic meconial aspirat [56-58] . Ib A IIb C IV E C IV C Argumentare Aspirarea endotraheală necesită o bună vizualizare a glotei [5,11,16] . IV Op t iune Medicul poate să folosească pentru aspirarea endotraheală (de exemplu în C cazul lichidului amniotic meconial) următoarea procedură: - sub laringoscopie directă se aspiră orofaringele cu o sondă de 12/14 F pentru vizualizarea glotei - se introduce sonda endotraheală, adecvată greutăţii nou-născutului, în trahee - se ataşează sonda enotraheală la o sursă de aspiraţie (este necesară o piesă specială în „T”) - aspirarea se efectuează pe măsură ce sonda endotraheală este retrasă lent [1,25,45,59,60] . Argumentare Aspiraţia endotraheală necesită o bună vizualizare a glotei [5,11,16] . IV 7.11.4. Evaluarea periodic ă în timpul reanim ă rii Recomandare Se recomandă ca medicul sau asistenta să evalueze FC prin auscultaţia ariei C precordiale cu stetoscopul. Argumentare Ausculaţia cu stetoscopul reprezintă o modalitate sigură de evaluare a IV FC [16,35,36] . Op t iune Medicul sau asistenta pot să evalueze rapid FC prin palparea bontului ombilical. C Argumentare Aceasta metodă este mai puţin exactă dar utilă pentru asistente care nu au la IV îndemână un stetoscop [16,35,36] . Recomandare Dacă pulsul e nedetectabil în 30 sec sau sub 100 bătăi/minut medicul sau C asistenta trebuie să evalueze FC prin auscultarea ariei precordiale. Argumentare Evaluarea FC prin palparea bontului ombilical nu este cea mai rapidă metodă şi IV subestimează valoarea frecvenţei cardiace [16,35,36] . Recomandare Se recomandă ca medicul sau asistenta să evalueze coloraţia tegumentară prin C observaţie directă. Argumentare Dacă ventilaţia şi MCE sunt eficiente nou-născutul se rozează IV rapid [1,16,35,36,61,62] . Recomandare Se recomandă ca medicul sau asistenta să evalueze coloraţia prin C monitorizarea saturaţiei în oxigen, transcutanat, dacă un pulsoximetru este disponibil în sala de naşteri. Argumentare Evaluarea clinică a coloraţiei nou-născutului poate fi subiectivă [16,35,36,61,62] . IV 7.11.5. Ventila t ia manual ă Standard Înainte de a începe VPP medicul sau asistenta trebuie: C - să aleagă o mască de mărime potrivită - să se asigure de permeabilitatea căilor respiratorii - să poziţioneze corect capul nou-născutului - să se poziţioneze corect la capul pacientului. Argumentare Toate aceste măsuri asigură premizele unei ventilaţii eficiente [1,3-7,11,16,22,25] . IV Standard Medicul sau asistenta trebuie să aleagă o mască de mărime adecvată greutăţii nou-născutului astfel încât aceasta să acopere nasul, gura şi vârful barbiei. Argumentare O etanşeizare bună între mască şi faţa nou-născutului este esenţială pentru a obţine presiunea pozitivă necesară destinderii plămânilor [1,3-7,11,16,22,25] . Standard În timpul VPP medicul sau asistenta trebuie să se aşeze la capul pacientului sau lateral de acesta. Argumentare Ambele poziţii descrise permit vizualizarea toracelui şi abdomenului pentru monitorizarea clinică a nou-născutului [1,3,4,11] . Standard Medicul sau asistenta trebuie să administreze VPP cu o frecvenţă de 40-60 respiraţii/minut. Argumentare Nou-născutul sănătos la termen respiră cu o frecvenţă de 40-60 respiraţii/minut [1-4,6,7] . Standard Medicul sau asistenta trebuie să evalueze eficienţa VPP prin îmbunătăţirea promptă a FC. Argumentare Ventilarea eficientă a plămânului asigură o oxigenare adecvată a cordului concretizată prin îmbunătăţirea FC [1-7,11,16] . Standard Medicul sau asistenta trebuie să evalueze eficienţa VPP urmărind amplitudinea mişcăriilor peretelui toracic. Argumentare Administrarea unei presiuni adecvate de inflaţie determină mişcarea peretelui toracic cu amplitudine egală cu cea a unei respiraţii spontane [1-7,11,16] . 7.11.6. Presiunile ventila t iei cu presiune pozitiv ă Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să monitorizeze cu ajutorul unui manometru presiunile de inflaţie manuală administrate [11,25,63,64] . Argumentare Monitorizarea ventilaţiei manuale cu manometrul permite evitarea barotraumei şi producerea sindroamelor de pierdere de aer [1,3,4,11,25,63,64] . Recomandare Se recomandă ca medicul să efectueze VPP cu o presiune de inflaţie de 20 cm H 2 O (dacă există posibilitatea monitorizării presiunilor de inflaţie). Argumentare Presiunea inspiratorie de 20 cm H 2 O este suficientă pentru o respiraţie neonatală normală în majoritatea cazurilor [1,3,4,11,25] . Recomandare Se recomandă ca medicul sau asistenta să administreze VPP cu presiunea minimă ce determină o mişcare eficientă a toracelui şi îmbunătăţirea FC (dacă nu există posibilitatea monitorizării presiunilor de inflaţie). Argumentare Îmbunătăţirea FC apare dacă plămânul este bine ventilat iar evitarea presiunilor mari de inflaţie scade riscul de barotraumă şi sindroame de pierdere de aer [1- 4,11,25] . Optiune Medicul sau asistenta pot efectua primele 5 inflaţii (de VPP) cu o presiune de 30-40 cm H 2 O la nou-născuţii la termen fără respiraţie spontană şi fără răspuns iniţial al FC la VPP. Argumentare Inflarea unui plămân plin cu lichid pulmonar fetal şi maximizarea deschiderii spaţiilor alveolare necesită presiuni de 30-40 cm H 2 O [1,11,16,22,25,65-72] . Optiune Medicul sau asistenta pot efectua primele 5 inflaţii (de VPP) cu o presiune de 20-30 cm H 2 O la prematuri fără respiraţie spontană şi fără răspuns iniţial al FC la VPP. Argumentare Inflarea unui plămân prematur, cu deficit de surfactant, plin cu lichid pulmonar fetal şi maximizarea deschiderii spaţiilor alveolare necesită presiuni de 20-25 cm H 2 O [1,11,16,22,25,65-72] . Optiune Medicul sau asistenta pot administra primele 5 inflaţii de VPP cu timp inspirator mai lung, de circa 2-3 secunde. C IV C IV C IV C IV C IV B IIb B IIb B IIb B III B III B Argumentare Inflarea unui plămân plin cu lichid pulmonar fetal şi maximizarea deschiderii IIb spaţiilor alveolare necesită un timp inspirator mai lung (2-3 secunde) [14-16,22,65] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice administrarea de presiune pozitivă continuă în căile aeriene (CPAP) şi/sau presiune pozitivă la sfârşitul expirului (PEEP) la prematurii care respiră spontan dar au efort respirator sau saturaţia scăzută a oxigenului. Argumentare CPAP si PEEP sunt foarte eficiente pentru îmbunătăţirea volumului pulmonar prin menţinerea spaţiului alveolar la prematuri, care au imaturitate morfologică şi biochimică pulmonară [1,11,16,25,28,73-75] . 7.11.7. Dispozitive de ventila ţ ie manual ă (anexa 4 tabel 1) Recomandare Se recomandă ca medicul sau asistenta să efectueze ventilaţia manuală cu unul din următoarele dispozitive: - balon de resuscitare autogonflabil - balon de anestezie - resuscitator cu piesa în T. Argumentare Ventilarea eficientă a plămânului la nou-născut poate fi obţinută cu oricare din cele 3 dispozitive [1,28,76-78] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să cunoască modul de funcţionare al fiecăruia din cele trei dispozitive de ventilaţie manuală. Argumentare Fiecare dispozitiv are avantaje şi dezavantaje (anexa 4 tabel 1). Cunoaşterea tuturor dispozitivelor de ventilaţie manuală existente în unitate crează premiza folosirii corecte a acestora [1,3-5,11] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să cunoască modul de funcţionare al tuturor dispozitivelor de ventilaţie pulmonară utilizate în RN existente în unitate. Argumentare Balonul autogonflabil este singurul dispozitiv de ventilaţie manuală care nu necesită flux (sursă de gaz comprimat) pentru a fi destins putând fi utilizat pentru RN şi în lipsa acestuia. Cunoaşterea tuturor dispozitivelor de ventilaţie manuală existente în unitate crează premiza folosirii corecte a acestora [1,3-5,11] . Recomandare Se recomandă ca medicul să utilizeze în RN a prematurilor, mai ales a celor cu VG sub 32 de săptămâni ventilaţia cu resuscitator cu piesa T [1,3,4,11,76-78] . Argumentare Principalele avantaje ale folosirii resuscitatorului cu piesa T în RN sunt: - presiunile de inflaţie ţintite şi timpii inspiratori lungi sunt mai constant obţinute - menţinerea destinderii alveolare prin realizarea PEEP-ului, factor extrem de important în special la prematurii sub 32 săptămâni, la care colabarea alveolelor este frecventă secundar deficitului de surfactant [1,3,4,11,76-79] . Standard Medicul sau asistenta trebuie să introducă o sonda orogastrică, să aspire conţinutul gastric şi să lase sonda deschisă, pe loc, în cazul nou-născutului care necesită VPP manuală pe mască mai mult de 2 minute. Argumentare Administrarea îndelungată a inflaţiilor cu mască şi balon sau cu resuscitator cu piesa T determină acumularea aerului în stomac, ceea ce poate împiedica expansionarea adecvată a plămânului sau poate provoca regurgitarea conţinutului gastric [1,5,11] . Standard Medicul sau asistenta trebuie să introducă sonda orogastrică pe o distanţă egală cu cea dintre comisura bucala/aripioara nazala - lobul urechii, plus cea dintre lobul urechii şi punctul situat la jumătatea distanţei apendicele xifoid şi ombilic. Argumentare Aceste măsurători ale lungimii pe care trebuie introdusă sonda orogastrică previn plasarea acesteia prea sus (în esofag) sau prea jos (în duoden) [3-5,8- 11,14,15,23,45] . 7.11.8. Intubatia endotraheal ă (anexa 4 tabel 2) Recomandare Se recomandă ca medicul sau asistenta să verifice înainte de intubaţie dacă lama laringoscopului se cuplează la mâner, becul este funcţional şi bateriile laringoscopului sunt încărcate. Argumentarea Surpriza nefuncţionării laringoscopului din cauzele enumerate mai sus duce la pierderea de timp preţios în cazul necesităţii intubării de urgenţă în cadrul RN [3- 5,11] . Standard Medicul trebuie să aleagă lama de laringoscop adecvată greutăţii nou- născutului. Argumentare Lama de laringoscop adecvată permite vizualizarea mai rapidă a glotei şi scade riscul leziunilor locale şi a eşecului intubaţiei [3-5,11] . A Ib B IIb C IV C IV B III C IV C IV E IV C IV Standard Medicul trebuie să aleagă sonda de intubaţie adecvată pentru VG şi GN. C Argumentare Sonda endotraheală prea mare creşte riscul de lezare a corzilor vocale şi de IV apariţie a stenozei subglotice postintubaţie iar sonda prea mică favorizează scurgerile de aer pe lângă sondă, scăzând eficienţa ventilaţiei [14,15,23,45,80] . Recomandare Se recomandă ca medicul să folosească lama de laringoscop dreaptă pentru C intubarea nou-născutului. Argumentare Lama de laringoscop dreaptă este cea mai adecvată anatomiei oro-faringo- IV laringiene a nou-născutului [6,7,14,15,23,45,80] . Standard Medicul trebuie să nu utilizeze sonde de intubaţie cu balonaş la nou-născut. C Argumentare Utilizarea sondelor de intubaţie cu balonaş la nou-născut este asociată cu IV leziuni severe ale traheei [14,15,23,45,80] . Recomandare Se recomandă ca medicul să reia VPP cu balon pe mască cu oxigen 100% C dacă nu reuşeşte intubaţia endotraheală în 20 de secunde. Argumentare Majoritatea nou-născuţilor care necesită intubaţie endotraheală desaturează IV sever şi fac bradicardie după 20 de secunde fără ventilare şi oxigenare adecvate [3,4,11,14,15,23,45,80] . Optional Medicul poate folosi mandrenul pentru intubaţia endotraheală a nou-născutului. C Argumentare Folosirea mandrenului la intubaţie conferă sondei o rigiditate mai mare şi permite o manevrare mai bună a acesteia [14,15,23,45,80] . Standard În cazul folosirii mandrenului medicul trebuie să verifice ca acesta să poată fi scos cu uşurinţă. Argumentare Un mandren cu multe curburi se poate bloca conducând la scoaterea sondei [3,4,6,7,11,14,15,23,45,80] . Standard În cazul folosirii mandrenului medicul trebuie să verifice ca vârful acestuia să nu depăşească vârful sondei sau fanta laterală şi mandrenul să fie asigurat (prin îndoire la capătul superior) astfel încât să nu avanseze în timpul intubaţiei. Argumentare Dacă mandrenul depăşeşte aceste repere poate produce leziuni ale traheei [3,4,6,7,11,14,15,23,45,80] . Standard Medicul trebuie să verifice clinic dacă intubaţia a fost efectuată corect în trahee (anexa 4 tabel 2). Argumentare Semnele clinice orientează rapid medicul asupra poziţiei corecte a sondei de intubaţiei în trahee [3,4,6,7,11,14,15,23,45,80] . Standard Medicul trebuie să verifice poziţia exactă a vârfului sondei de intubaţie în trahee prin efectuarea radiografiei toracice dacă nou-născutul rămâne intubat după RN. Argumentare Pe radiografia toracică se evidenţiază cel mai bine poziţia vârfului sondei de intubaţie [3,4,6,7,11,14,15,23,45,80] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice ca prima radiografie a nou-născutului (dacă este necesară) să fie toraco-abdominală şi cu sonda orogastrică plasată. Argumentare O astfel de radiografie toraco-abdominală aduce mai multe informaţii cu un minim de expunere radiologică [3,4,6,7,11,14,15,23,45,80] . Standard Medicul trebuie să (re)poziţioneze vârful sondei endotraheale la nivelul vertebrei T2 – T4 sau la 1 cm deasupra carinei. Argumentare Această poziţionare a sondei endotraheale scade riscul detubării accidentale şi asigură ventilarea simetrică a celor doi plămâni [3,4,6,7,11,14,15,23,45,80] . Op t iune Medicul poate verifica poziţia sondei de intubaţie în trahee (exceptănd intubaţia pentru aspirarea lichidului amniotic meconial) şi prin folosirea unui detector de CO 2 colorimetric ataşat sondei de intubaţie [81-86] . Argumentare Cu ajutorul acestui dispozitiv se poate determina rapid şi cu mare sensibilitate şi specificitate dacă sonda de intubaţie este în trahee sau esofag [82-85] . Standard Medicul trebuie să cunoască cele două situaţii de rezultate fals negative ale folosirii detectorului CO 2 colorimetric: - debit cardiac scăzut - flux sangvin pulmonar scăzut sau absent. Argumentare În aceste situaţii este necesară cercetarea vizuală a poziţiei sondei de intubaţie înaintea retragerii acesteia [1,16,25] . 7.11.9. Masca laringian ă (ML) Op t iune Medicul poate utiliza masca laringiană în RN în urmatoarele situaţii [1,16,28,87-96] : - malformaţii congenitale care afectează gura, buzele sau palatul care fac dificilă realizarea etanşeităţii cu balon şi mască - malformaţii ale gurii, limbii, faringelui sau gâtului care fac dificilă examinarea IV C IV C IV C IV C IV C IV C IV B IIa C IV B laringelui cu laringoscopul - mandibula foarte mică sau limba de dimensiuni mari, ca în cazul sindroamelor Pierre Robin sau Down [93,94] . - VPP cu mască şi balon sau resuscitator cu piesă în T nu este eficientă, iar încercările de intubare nu sunt fezabile sau eşuează [92] . Argumentare Când nou-născutul nu poate fi ventilat şi intubat utilizarea ML este o alternativă eficientă [87-96] . 7.11.10. Administrarea oxigenului Recomandare Se recomandă ca medicul sau asistenta să administreze oxigen suplimentar dacă: - nou-născutul este cianotic - este necesară VPP [1,3-5,11,16,25,80] . Argumentare Oxigenarea tisulară scăzută fiziologic din perioada de tranziţie feto-neonatală este exacerbată uneori în timpul naşterii determinând afectare sistemică şi tisulară (hipoxie şi hipoxemie) [1,3-5,11,22,15] . Recomandare Se recomandă ca medicul sau asistenta să administreze oxigen cu concentraţie (FiO 2 ) 100 % în timpul RN. Argumentare Oxigenarea tisulară scăzută fiziologic în perioada de tranziţie feto-neonatală este exacerbată de problemele de la naştere sau în timpul naşterii determinând afectare sistemică şi tisulară (hipoxie şi hipoxemie) [1,3-5,11,22,15] . Op t iune Medicul poate folosi orice concentraţie de oxigen (de la 21% la 100%) pentru reanimarea nou-născutului la termen sau aproape de termen, luănd decizii individualizate şi pe baza propriei experienţe. Argumentare Reanimarea cu aer este sigură, reduce mult mortalitatea şi morbiditatea neonatală iar existenţa blenderelor de aer şi oxigen face posibilă administrarea oricărei concentraţii de oxigen de la 21 la 100% [1,16,22,25,28,44,97-105] . III A Ib A Ib A Ia Op t iune Medicul poate iniţia RN a prematurului cu concentraţii de oxigen sub 100 %. C Argumentare Resuscitarea nou-născutului prematur cu FiO 2 sub 100 % (ex. 30%) scade IV stresul oxidativ, inflamaţia si consecutiv nevoia de oxigen şi riscul de displazie bronhopulmonară [106,107] . Standard Dacă medicul efectuează RN cu aer trebuie să dispună de surse de aer C comprimat, sursă de oxigen şi blender. Argumentare Sursele de oxigen şi aer şi blender-ul permit administrarea, la nevoie, a unui IV amestec variabil de oxigen şi aer [1,16,22,25,28,44,97-105] . Standard Medicul trebuie să administreze oxigen suplimentar dacă nu există o ameliorare C după 90 de secunde de la iniţierea reanimării dacă aceasta a fost iniţiată cu aer sau concentraţii de oxigen mai mici de 100%. Argumentare Administrarea de oxigen suplimentar poate ameliora statusul clinic IV neonatal [1,11,16,22,25,28,97-105] . 7.11.11. Masajul cardiac extern (MCE) Standard Două persoane instruite în RN trebuie să efectueze RN în momentul în care C devine necesar şi MCE. Argumentare MCE nu este eficient dacă plămânii nu sunt ventilaţi eficient de către a doua IV persoană, concordant cu MCE [1,3-5,11,14,15,18] . Standard Medicul sau asistenta care efectuează compresiile toracice trebuie să se C plaseze lateral de nou-născut. Argumentare Această poziţie permite plasarea corectă a mâinilor pentru efectuarea MCE [1,3- IV 5,11,14,15,19] . Standard Medicul sau asistenta care aplică ventilaţie manuală trebuie să stea la capul C nou-născutului. Argumentare Poziţionarea la capul nou-născutului este aleasă pentru a putea realiza o IV presiune de inflaţie corectă şi pentru a observa amplitudinea mişcărilor toracelui [1,3-5,11,14,15,19] . Standard Medicul sau asistenta trebuie să efectueze MCE folosind tehnica policelui sau A tehnica celor două degete. Argumentare Ambele metode permit efectuarea unor compresii toracice eficiente [1,11,16,108-111] . Ib Standard Medicul sau asistenta trebuie să realizeze compresiile toracice comprimând C toracele în 1/3 inferioară a sternului, imediat sub linia mamelonară. Argumentare Poziţia cordului nou-născutului este retrosternală, imediat sub linia IV mamelonară [1,11,16,108-111] . Standard Medicul sau asistenta trebuie să comprime cutia toracică cu 1/3 din diametrul antero-posterior al acesteia (aproximativ 1-1,5 cm). Argumentare O astfel de comprimare a toracelui asigură o compresie eficientă a cordului între stern şi coloana vertebrală, asigurând umplerea cordului cu sânge şi pomparea acestuia în arterele mari [1,16,22,25,28] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să efecteze MCE concordant cu ventilaţia manuală, cu un raport de 3:1, efectuând 120 „evenimente”/minut (90 compresii şi 30 inflaţii). Argumentare Acest raport asigură o oxigenare eficientă prin maximizarea ventilaţiei la o FC optimă [1,16,22,112,113] . 7.11.12. Medica t ie (anexa 7) 7.11.12.1. Adrenalina Standard Medicul trebuie să indice administrarea intravenoasă de adrenalină în doza de 0,01-0,03 mg/kg/doză (0,1-0,3 ml/kg/doză din soluţia 1:10000). Argumentare Doze mai mari determină hipertensiune exagerată, scăderea funcţiei miocardice, afectare neurologică şi creşte riscul de hemoragie intraventriculară la prematuri [1,25,114-118] . Standard Medicul trebuie să administreze la nou-născut adrenalină cu concentraţie de 1:10000. Argumentare Sensibilitatea crescută a vaselor nou-născutului impune folosirea unor diluţii mai mari [1,3,4,6,7] . Recomandare Se recomandă ca medicul să administreze adrenalina pe sonda endotraheală în doză de 0,03-0,1 mg/kg/doză (0,3-1 ml/kg/doză din soluţia 1:10000). Argumentare Adrenalina administrată endotraheal este eficientă la doze mult mai mari (de 3- 5 ori) decât dozele intravenoase [1,25,38,41,42,114] . 7.11.12.2. Volum-expanderi Standard Medicul trebuie să indice administrarea unei prime doze de volum-expander în cantitate de 10-20 ml/kg atunci când e necesară umplerea patului vascular (vezi mai sus). Argumentare Această doză este, în cele mai multe cazuri, suficientă pentru refacerea volemiei nou-născutului [1,3,4,6,7,11] . Optiune Medicul poate administra o a doua sau mai multe doze de volum-expanderi de 10 ml/kg dacă nu se obţine o ameliorare importantă după prima doză. Argumentare O pierdere volumetrică masivă se poate corecta prin administrarea suplimentară de volum-expanderi [1,3,4,6,7,11] . Recomandare Se recomandă ca medicul să folosescă pentru terapia hipovolemiei nou- născutului următorii volum-expanderi: - ser fiziologic (NaCl 0,9%) - soluţie Ringer lactat [1,3,4,6,7,11,25,119,120] . Argumentare Soluţiile izotonice cristaloide sunt cele mai eficiente şi mai lipsite de riscuri în obţinerea expansiunii volemice la nou-născut (inclusiv prematur) [25,119-121] . Recomandare Se recomandă ca medicul să folosească masă eritrocitară OI Rh negativ pentru tratamentul hipovolemiei prin pierdere de sânge. Argumentare Oxigenarea periferică este eficientă la valori normale ale hemoglobinei, valori obţinute dintr-un volum de sânge fără efecte antigenice [1,3,4,6,7,11,25,119,120] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice administrarea lentă a volum-expanderului, în 5-10 minute. Argumentare Administrarea rapidă de volum-expanderi la nou-născut, mai ales la prematuri, poate provoca hemoragii cerebrale [1,3,4,6,7,11] . Op t iune Medicul trebuie să administreze volum-expanderul în sistemul vascular (vena ombilicală sau vena periferică). Argumentare Calea venoasă reprezintă calea cea mai fiziologică de refacere a volemiei [1,3,4,6,7,11] . Op t ional Medicul poate administra volum-expanderul pe cale intraosoasă dacă nu s-a reuşit abordul unei linii venoase. C IV C IV B IIa C IV B III C IV C IV A Ib C IV C IV C IV C Argumentare Calea intraosoasă este mai uşor şi mai rapid de abordat [3,4,6,7,11] . IV 7.11.12.3. Bicarbonatul de sodiu (NaHCO 3 ) Recomandare Se recomandă ca bicarbonatul de sodiu să nu fie folosit în RN în sala de B naşteri. Argumentare Administrarea de bicarbonat de sodiu în timpul RN nu îmbunătăţeşte Iia supravieţuirea şi se asociază cu risc crescut de hemoragie intraventriculară la prematur [22,25,118,122,123] . Op t iune Medicul poate indica administrarea de bicarbonat de sodiu în cadrul RN dacă C nou-născutul prezintă acidoză metabolică evidenţiată prin analiza gazelor sangvine. Argumentare Acidoza metabolică nu se poate corecta singură decât prin mecanisme care IV intră lent în acţiune [22,25,118,122,123] . Op t iune Medicul poate indica administrarea de bicabonat de sodiu în situaţia în care FC C rămâne sub 60 bătăi/minut după administrarea a 2 doze de adrenalină. Argumentare Alcalinizarea mediului sangvin face cordul mai receptiv la acţiunea IV adrenalinei [6,106,107] . 7.11.12.4. Glucoza Recomandare Se recomandă ca medicul să indice administrarea intravenoasă a unui bolus de C glucoză (cu concentraţie maximă a soluţiei glucozate administrate de 10%) de 250 mg/kg in timpul RN. Argumentare Administrarea glucozei în perioada imediat postnatală normalizează glicemia IV necesară miocardului postasfixie. Glucoza se consumă rapid în caz de suferinţă hipoxică şi rezervele neonatale de glicogen sunt scăzute, mai ales la prematur şi nou-născutul mic pentru VG [15,17] . 7.12. Considerente etice Standard Medicul trebuie să aplice în RN aceleaşi principii etice ca şi la copilul mare şi E adult [6,11,124] . Argumentare Nou-născutul are aceleaşi drepturi ca oricare alt individ, indiferent de IV vârstă [11,124] . Recomandare Se recomandă ca medicul să informeze părinţii despre secvenţa şi riscurile C manevrelor de reanimare înainte de începerea RN dacă posibilitatea RN este anticipată şi să obţină consimţământul acestora [6,11,124] . Argumentare Informarea prenatală a părinţilor în situaţiile în care nevoia de RN poate fi IV anticipată permite obţinerea consimţământului informat al părinţilor pentru efectuarea paşilor RN [11,124] . Standard Medicul trebuie să ţină cont că fac excepţie urgenţele medicale care pun în C pericol viaţa nou-născutului [11,124] . Argumentare Există situaţii neanticipate pentru informarea părinţilor şi obţinerea IV consimţământului informat pentru aplicarea procedurilor de RN [11,124] . Standard Medicul trebuie să considere părinţii ca fiind cele mai potrivite persoane – etic C şi legal - pentru asumarea responsabilităţii şi luarea de decizii în ceea ce priveşte nou-născutul [11,124] . Argumentare Părinţii sunt rudele care au responsabilitate legală privind viaţa nou-născutului IV lor [6,7,11,124] . Standard Medicul trebuie să ofere informaţii relevante, corecte şi oneste în limbaj C corespunzător privind riscurile şi beneficiile fiecărei opţiuni de tratament. Argumentare Luarea unei decizii se face numai pe baza unei informări complete [6,7,11,124] . IV Standard Medicul trebuie să acorde părinţilor timpul necesar pentru a analiza cu grijă C fiecare opţiune, pentru a pune întrebări suplimentare şi a afla alte păreri. Argumentare Orice persoană care îşi asumă responsabilităţi are dreptul la IV informaţie [1,6,7,11,124] . Standard Medicul trebuie să ţina cont de faptul că necesitatea reanimării reprezintă C deseori o urgenţă neaşteptată, cu posibilităţi reduse de a primi consimţământul informat înaintea efectuării RN. Argumentare Numai 50% din cazurile care necesită RN pot fi anticipate înainte de IV naştere [1,6,7,11,124] . Standard Medicul trebuie să aibă în vedere că şi atunci când există posibilitatea întâlnirii C cu părinţii, dubiile legate de severitatea malformaţiilor congenitale, VG exactă, şansele de supravieţuire, riscul unor handicapuri severe fac dificilă luarea de către părinţi a unei decizii în interesul copilului. Argumentare O patologie neonatală care pune în pericol viaţa sau care are prognostic IV neurologic şi de dezvoltare nefavorabil este greu acceptată de părinţi [1,6,7,11,124] . Recomandare Se recomandă ca medicul să ia în considerare situaţiile în care hotărârea C părinţilor nu este rezonabilă şi nu este în interesul copilului (de exemplu în anencefalie). Argumentare O patologie severă cu debut intrauterin nu poate fi corectată prin RN [1,6,7,11,124] . IV Standard Medicul trebuie să evalueze înaintea iniţierii RN următoarele aspecte: - şansele de reuşită ale tratamentului - riscurile implicate în aplicarea sau neaplicarea tratamentului - măsura în care terapia, în cazul succesului, va prelungi viaţa - durerea şi disconfortul asociate cu terapia - calitatea anticipată a vieţii nou-născutului cu şi fără tratament [125] . Argumentare Orice tratament poate avea rezultate limitate, efecte adverse şi complicaţii [1,11,124] . Recomandare Se recomandă ca medicul să consulte comitetul de etică medicală al unităţii unde îşi desfăşoară activitatea pentru luarea unor decizii în concordanţă cu legislaţia existentă [1,11,124] . Recomandare Se recomandă ca medicul să nu iniţieze reanimarea neonatală în următoarele cazuri: - VG confirmată sub 24 săptămâni sau GN sub 500g, fără semne de viabilitate - anencefalie - trisomie 13 sau 18 confirmate [126-128] . Argumentare Afecţiunile de mai sus sunt asociate cu o moarte prematură aproape sigură, iar la rarii supravieţuitori gradul de morbiditate este ridicat [1,127-128] . Op t iune Medicul poate efectua RN în aceste situaţii doar la dorinţa părinţilor, după informare corectă prealabilă şi cu consimţământul informat al acestora [1,11,127- 128] . Argumentare Deciziile privind starea de sănătate a nou-născutului trebuie luate de către părinţii corect informaţi [124] . Recomandare Medicul trebuie să evite să ia decizii definitive privind reanimarea înainte de naşterea unui nou-născut cu afecţiuni asociate cu prognostic nesigur, cu şanse de supravieţuire minime şi/sau o rată a morbidităţii relativ ridicată (de exemplu VG de 23-25 săptămâni şi greutatea estimată s; 400g) [3,4,6,7,11,44] . Argumentare Vârsta de gestaţie şi greutatea estimate anterior naşterii pot fi eronate, metodele de estimare având diferite marje de eroare [132,133] . Standard Medicul trebuie să avertizeze părinţii că deciziile de management neonatal anterioare naşterii se pot modifica în funcţie de starea copilului şi de evaluarea postnatală a VG. Argumentare Trebuie avute în vedere incertitudinile legate de VG (erori de 1-2 săptămâni) şi greutatea estimată (erori de 100-200 g) şi posibila implicare a restricţiei de creştere intrauterină [3,4,6,7,11,44,132,133] . Recomandare Se recomandă ca medicul să înceteze eforturile de RN dacă nu apar bătăi cardiace după 10 minute de la iniţierea acesteia. Argumentare Date curente arată că după 10 minute de asistolie, nou-născuţii au şanse minime de supravieţuire sau supravieţuiesc cu handicapuri severe [1,3,4,6,7,11,15,44] . C IV E B IIa C C IV IV C B IIb 8. Monitorizare Standard Medicul şi asistenta trebuie să monitorizeze în secţia de terapie intensivă C neonatală (TINN) orice nou-născut care a necesitat măsuri avansate de RN (anexa 6). Argumentare Orice nou născut ce a necesitat RN poate prezenta complicaţii datorate asfixiei IV perinatale [3,4,6,7,11,14,15,44,45] . 9. Aspecte administrative 9.1. Preg ă tirea pentru reanimarea neonatal ă Standard La solicitarea obstetricianului sau moaşei, un cadru medical instruit în RN C trebuie să fie prezent în sala de naştere la fiecare naştere. Argumentare Prezenţa în sala de naşteri a unei persoane instruite în RN creşte şansele de IV supravieţuire fără sechele ale nou-născutului cu asfixie sau dificultăţi de adaptare la viaţa extrauterină la naştere [1-7,11] . Standard O persoană instruită în RN (medic sau asistentă de neonatologie/pediatrie ori C medic sau asistentă de obstetrică-ginecologie sau moaşă) trebuie să fie prezentă în sala de naştere la toate naşterile cunoscute cu risc. Argumentare Prezenţa în sala de naşteri a cel puţin unei persoane instruite în RN, indiferent IV de specialitatea acesteia, creşte şansele de supravieţuire fără sechele ale nou- născutului cu asfixie sau dificultăţi de adaptare la viaţa extrauterină la naştere. Din sarcinile cu risc pot rezulta nou născuţi cu risc care necesită RN [1-7,11] . Standard Medicul trebuie să efectueze înainte de reanimare următoarele: C - creşterea temperaturii în spaţiul de reanimare - verificarea şi pregătirea echipamentului necesar reanimării. Argumentare Echipamentul gata pregatit in stare de functionare scade riscul accentuării IV şi/sau prelungirii asfixiei [3-7,11,14,15,17] . 9.2. Aspecte institu ţ ionale Standard La nivelul fiecărei unităţi spitaliceşti unde au loc naşteri trebuie să existe o C echipa de RN [1-7,11] . Argumentare Numai în 50% din naşteri se poate prevedea necesitatea RN iar prezenţa IV personalului medical instruit în RN creşte rata de succes a RN şi scade riscul de deces neonatal şi de morbidităţi asociate asfixiei neonatale [3-7,11,14,15,44] . Standard Fiecare membru al echipei de RN trebuie să-şi cunoască bine E responsabilităţile [3-7,11,14,15,44] . Standard Echipa de RN trebuie să îşi asume următoarele responsabilităţi: E - instruire periodică şi permanentă a medicilor şi asistentelor care efectuează RN - asigurarea prezenţei unei echipe de RN pentru sala de naşteri (saloane de expulzie şi sala de operaţii cezariene) - anunţarea din timp a echipei de RN pentru a fi prezentă la naştere. - verificarea funcţionalităţii echipamentului de reanimare anterior momentului naşterii [1] . Op t iune În maternităţile de nivel I care nu au în schema de functionare medic neonatolog E (sau anestezist instruit în RN) reanimarea nu se poate realiza decât până la intubaţia orotraheală. Argumentare Intubaţia traheală nu poate fi practicată decât de medicii cu specialitatea sau E competenţă în neonatologie şi/sau terapie intensivă. Standard Fiecare unitate sanitară în care se desfăşoară naşteri trebuie să asigure un C spaţiu în care să se efectueze reanimarea care trebuie să îndeplinească următoarele criterii [3,4,11,18,134,135] : - amplasare în sala de naşteri sau în apropierea ei - amenajare într-o camera înaltă (pentru instalarea mesei de reanimare cu căldură radiantă) dotată cu sursă de oxigen, aer medical, aspiraţie şi asigurată cu temperatură constantă (25-26 o C) [16,18,22,134] - să aibă un spaţiu special pentru depozitarea medicamentelor folosite în RN, cu accesibilitate maximă - sa aibă un protocol scris pentru cunoaşterea şi practicarea corectă a RN care să cuprindă şi responsabilităţile fiecărui membru al echipei [1,50] . Argumentare Această organizare asigură efectuarea promptă a RN într-un climat cu IV temperatură optimă pentru nou-născut [1,50] . Standard Fiecare unitate sanitară în care se desfăşoară naşteri trebuie să aibă protocoale C prin care să statuteze următoarea secvenţialitate a acţiunilor în cazul anunţării naşterii unui nou-născut care necesită RN: - anunţarea echipei de RN în timp util - efectuarea anamnezei sarcinii şi travaliului cu identificarea din foaia de observaţie maternă a aspectelor perinatale care pot conduce la asfixie - discuţie antenatală cu părinţii pentru prezentarea riscurilor la care poate fi expus nou-născutul. Argumentare Jumătate din nou-născutii care necesită RN pot fi identificaţi pe baza anamnezei IV sarcinii şi travaliului [3-7,11,14,15,44] . Recomandare Se recomandă ca fiecare secţie de nou-născuţi sau unitate sanitară care E asigură asistenţă medicală la naştere (inclusiv staţiile de ambulanţă) să redacteze protocoale proprii având la bază standardele cuprinse în prezentul ghid. Recomandare Se recomandă ca fiecare medic de familie şi asistentele medicilor de familie să E se instruiască privind măsurile de RN pentru a putea oferi asistenţă promptă şi corectă nou-născutului născut la domiciliu. 10. Bibliografie 1. American Heart Association: 2005 American Heart Association (AHA) Guidelines for Cardiopulmonary Resuscitation (CPR) and Emergency Cardiovascular Care (ECC) of Pediatric and Neonatal Patients: Neonatal Resuscitation Guidelines. Pediatrics 2006; 117(5): e1029-e1038 2. Kliegman RM, Behrman ER, Jenson BH, Stanton BF: Delivery room emergencies in Nelson Textbook of Pediatrics. 18 th Ed Philadelphia 2008; 723-728 3. Cloherty JP, Einchenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care, 6 th Ed Wolters Kluwer Philadelphia 2008; 59-86, 142-146 4. Martin RG, Fanaroff AA, Walsh MC: Fanaroff and Martin’s Neonatal – Perinatal medicine. Disease of the fetus and infant. 8 th Ed St Louis MO Mosby 2006; 483-596 5. Ghid de reanimare neonatală al Asociaţiei de Neonatologie din România. 2004. 6. Rennie J: Roberton’s textbook of neonatology. 4 th Ed Elsevier Churchill Livingstone 2005; 97-112, 219-241, 267-280, 355-368 7. Gomella TL: Neonatology: Management, Procedures, On-call Problems, Disease, and Drugs. In Gomella TL: Lange, 6 th Lange Clinical Science Ed 2009; 15-30, 43-68, 192-199, 217-219, 224 8. World Health Organization: International Classification of diseases and health related problems. 10 th Revision. Geneva, World Health Organization 1992; 115 9. American Academy of Pediatrics and The American College of Obstetricians and Gynecologists: Guidelines for Perinatal Care. 5 th Ed Elk Grove Village and Washington DC, AAP and ACOG, 2002; 199-201, 378-379 10. American Academy of Pediatrics, Committee on Fetus and Newborn: Age Terminology During the Perinatal Period, Policy Statement, Organizational Principles to Guide and Define the Child Health Care System and/or Improve the Health of All Children. Pediatrics 2004; 114(5): 1362-1364 11. Kattwinkel J, Short J, Boyle D, Engle W: Textbook of neonatal resuscitation. 5 th Ed Elk Grove Village, IL American Academy of Pediatrics and American Heart Association 2006; 12. Shah P, Riphagen S, Beyene J, Perlman M: Multiorgan dysfunction in infants with post-asphyxial hypoxic- ischaemic encephalopathy. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2004; 89: F152-F155 13. Santina AZ, Stanley DP, Kaufman DA: Hypoxic-Ischemic Encephalopathy, Updated: Nov 19, 2009 http://emedicine.medscape.com/article/973501-followup; accesat februarie 2010 14. Resuscitation Council (UK): Resuscitation guidelines. Resuscitation Council (UK), London 2000; http://www.resus.org.uk, accesat februarie 2010 15. Resuscitation Council (UK). Newborn life support provider course manual. Resuscitation Council (UK), London 2001; http://www.resus.org.uk, accesat februarie 2010 16. Van den Dungen FAM, van Veenendaal MB, Mulder ALM: A Dutch consensus. Eur J Pediatr 2009; DOi 10.1007/s00431-009-1091-0 17. Resuscitation Council (UK) Resuscitation Guidelines 2005; http://www.resus.org.uk, accesat februarie 2010 18. Niermeyer S, Kattwinkel J, van Reempts P, Nadkarni V, Phillips B, Zideman D et al: International Guidelines for Neonatal Resuscitation: an excerpt from the Guidelines 2000 for Cardiopulmonary Resuscitation and Emergency Cardiovascular Care: International Consensus on Science. Contributors and Reviewers for the Neonatal Resuscitation Guidelines. Pediatrics 2000; 106: E29 19. Biarent D, Bingham R, Richmond S, Maconochie I, Wyllie J, Simpson S, Nunez A, Zideman D: European Resuscitation Council Guidelines for Resuscitation 2005: Section 6. Paediatric life support. Resuscitation, 67: S97-S133 20. Stephenson J, Du J, Tk O: The effect if cooling on blood gas tensions in newborn infants. J Pediatr 1970; 76: 848-852 21. Gandy GM, Adamsons Jr K, Cunningham N, Silverman WA, James LS: Thermal environment and acid— base homeostasis in human infants during the first few hours of life. J Clin Invest 1964; 43: 751-758 22. Newton O, English M: Newborn resuscitation: defining best practice for low-income settings. Trans R Soc Trop Med Hyg 2006; 100(10): 899-908 23. World Health Organization: Guidelines for the management of common illnesses with limited resources. World Health Organization, Geneva 2006; ISBN 9241546700; http//www .who.int/child-adolescent- health/publications/ CHILD_HEALTH/PB.htm; accesat februarie 2010 24. Vain NE, Szyld EG, Prudent LM et al: Oropharyngeal and nasopharyngeal suctioning of meconium-stained neonates before delivery of their shoulders: multicenter,randomised controlled trial. Lancet 2004; 364: 597- 602 25. M Escobedo: Moving from experience to evidence: changes in US Neonatal Resuscitation Program based on International Liaison Committee on Resuscitation Review. J of Perinatology 2008; 28: S35-S40 26. Velaphi S, Vidyasagar D: Intrapartum and postdelivery management of infants born to mothers with meconium-stained amniotic fluid: evidence-based recommendations. Clin Perinatol 2006; 33: 29-42 27. Velaphi S, Vidyasagar D: Intrapartum and postdelivery management of infants born to mothers with meconium-stained amniotic fluid: evidence-based recommendations. Clin Perinatol 2006; 33: 29-42, v-vi 28. Morley C: New Australian neonatal resuscitation guidelines. J of Pediatrics and child Health 2007; 43: 6-8 29. Gregory GA, Gooding CA, Phibbs RH, Tooley WH: Meconium aspiration in infants: a prospective study. J Pediatr 1974; 85: 848-852 30. Rossi EM, Philipson EH, Williams TG, Kalhan SC: Meconium aspiration syndrome: intrapartum and neonatal attributes. Am J Obstet Gynecol 1989; 161: 1106-1110 31. Davis RO, Philips JB III, Harris BA Jr, Wilson ER, Huddleston JF: Fatal meconium aspiration syndrome occurring despite airway management considered appropriate. Am J Obstet Gynecol 1985; 151: 731-736 32. Yoder BA: Meconium-stained amniotic fluid and respiratory complications: impact of selective tracheal suction. Obstet Gynecol 1994; 83: 77-84 33. Wiswell TE, Gannon CM, Jacob J et al: Delivery room management of the apparently vigorous meconium- stained neonate: results of the multicenter, international collaborative trial. Pediatrics 2000; 105: 1-7 34. Halliday HL, Sweet DG. Endotracheal intubation at birth for preventing morbidity and mortality in vigorous, meconium-stained infants born at term. Cochrane Database of Systematic Reviews 2001, Issue 1. Art. No.: CD000500. DOI:10.1002/14651858.CD000500 35. Kamlin CO, O’Donnell CP, Everest NJ et al: Accuracy of clinical assessment of infant heart rate in the delivery room. Resuscitation 2006; 71: 319-321 36. Owen CJ, Wyllie JP: Determination of heart rate in the baby at birth. Resuscitation 2004; 60: 213-217 37. Ziino AJA, Davies MW, Davis PG. Epinephrine for the resuscitation of apparently stillborn or extremely bradycardic newborn infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2002, Issue 3. Art. No.: CD003849. DOI: 10.1002/14651858.CD003849 38. Ralston SH, Voorhees WD, Babbs CF: Intrapulmonary epinephrine during prolonged cardiopulmonary resuscitation: improved regional blood flow and resuscitation in dogs. Ann Emerg Med 1984; 13: 79-86 39. Ralston SH, Tacker WA, Showen L, Carter A, Babbs CF: Endotracheal versus intravenous epinephrine during electromechanical dissociation with CPR in dogs. Ann Emerg Med 1985; 14: 1044-1048 40. Redding JS, Pearson JW: Metabolic acidosis: a factor in cardiac resuscitation. South Med J 1967; 60: 926- 932 41. Kleinman ME, Oh W, Stonestreet BS: Comparison of intravenous and endotracheal epinephrine during cardiopulmonary resuscitation in newborn piglets. Crit Care Med 1999; 27: 2748-2754 42. Barber CA, Wyckoff MH: Use and efficacy of endotracheal versus intravenous epinephrine during neonatal cardiopulmonary resuscitation in the delivery room. Pediatrics 2006; 118: 1028-1034 43. Wyckoff M, Garcia D, Margraf L, Perlman J, Laptook A: Randomized trial of volume infusion during resuscitation of asphyxiated neonatal piglets. Pediatr Res 2007; 61(4): 415-420 44. Saugstad OD, Rootwelt T, Aalen O: Resuscitation of asphyxiated newborn infants with room air or oxygen: an inter-national controlled trial: the Resair 2 study. Pediatrics 1998; 102: E1 45. Rossi EM, Philipson EH, Williams TG, Kalhan SC: Meconium aspiration syndrome: intrapartum and neonatal attributes. Am J Obstet Gynecol 1989; 161: 1106-1110 46. Dahm LS, James LS: Newborn temperature and calculated heat loss in the delivery room. Pediatrics 1972; 49: 504-513 47. Mota Silveira S, Goncalves de Mello M, De Arruda Vidal S et al: Hypothermia on admission: a risk factor for death in newborns referred to the Pernambuco Institute of Mother and Child Health. J Trop Pediatr 2003; 49: 115-120 48. Besch NJ, Perlstein PH, Edwards NK et al: The transparent baby bag. A shield gainst heat loss. N Engl J Med 1971; 284: 121-124 49. Knobel RB, Vohra S, Lehmann CU: Heat loss prevention in the delivery room for preterm infants: a national survey of newborn intensive care units. J Perinatol 2005; 25: 514-518 50. Vohra S, Roberts RS, Zhang B et al: Heat Loss Prevention (HeLP) in the delivery room: a randomized controlled trial of polyethylene occlusive skin wrapping in very preterm infants. J Pediatr 2004; 145: 750-753 51. McCall EM, Alderdice F, Halliday HL, Jenkins JG, Vohra S. Interventions to prevent hypothermia at birth in preterm and/or low birthweight infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2008, Issue 1. Art. No.: CD004210. DOI:10.1002/14651858.CD004210.pub3 52. Cramer K, Wiebe N, Hartling L, Crumley E, Sunita A: Heat Loss Prevention: A Systematic Review of Occlusive Skin Wrap for Premature Neonates. Journal of Perinatology 2005; 25: 763-769 53. Vohra MD, Vohra S, Frent G, Campbell V et al: Effect of polyethylene occlusive skin wrapping on heat loss in very low birth weight infants at delivery: a randomized trial. J Pediatr 1999; 134: 547-551 54. Dietrich WD, Alonso O, Halley M, Busto R: Delayed posttraumatic brain hyperthermia worsens outcome after fluid percussion brain injury: a light and electron microscopic study inrats. Neurosurgery. 1996; 38: 533-541 55. Kattwinkel J, Niermeyer S, Nadkarni V, Tibballs J: ILCOR Advisory Statement: Resuscitation Of The Newly Born Infant - An Advisory Statement From the Pediatric Working Group of the International Liaison Committee on Resuscitation, Resuscitation 1999; 40(2): 71-88 56. Gregory GA, Gooding CA, Phibbs RH, Tooley WH: Meconium aspiration in infants: a prospective study. J Pediatr 1974; 85: 848-852 57. Rossi EM, Philipson EH, Williams TG, Kalhan SC: Meconium aspiration syndrome: intrapartum and neonatal attributes. Am J Obstet Gynecol 1989; 161: 1106-1110 58. Davis RO, Philips JB III, Harris BA Jr, Wilson ER, Huddleston JF: Fatal meconium aspiration syndrome occurring despite airway management considered appropriate. Am J Obstet Gynecol 1985; 151: 731-736 59. Gregory GA, Gooding CA, Phibbs RH, Tooley WH: Meconium aspiration in infants: a prospective study. J Pediatr 1974; 85: 848-852 60. Davis RO, Philips JB III, Harris BA Jr, Wilson ER, Huddleston JF: Fatal meconium aspiration syndrome occurring despite airway management considered appropriate. Am J Obstet Gynecol 1985; 151: 731-736 61. O’Donnell CP, Kamlin CO, Davis PG et al: Clinical assessment of infant colour at delivery. Arch Dis Child 2007; 92: F465-467 62. Rabi Y, Yee W, Chen SY, Singhal N: Oxygen saturation trends immediately after birth. J Pediatr 2006; 148: 590-594 63. Karsdon J, Stijnen T, Berger HM: The effect of a manometer on the mean airway pressure during hand ventilation, an in vitro study. Eur J Pediatr 1989; 148: 574-576 64. Hussey SG, Ryan CA, Murphy BP: Comparison of three manual ventilation devices using an intubated mannequin. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2004; 89: F490-F493 65. Vyas H, Milner AD, Hopkin IE, Boon AW: Physiologic responses to prolonged and slow-rise inflation in the resuscitation of the asphyxiated newborn infant. J Pediatr 1981; 99: 635-639 66. Vyas H, Field D, Milner AD, Hopkin IE: Determinants of the first inspiratory volume and functional residual capacity at birth. Pediatr Pulmonol 1986; 2: 189-193 67. Boon AW, Milner AD, Hopkin IE: Lung expansion, tidal exchange, and formation of the functional residual capacity during resuscitation of asphyxiated neonates. J Pediatr 1979; 95: 1031-1036 68. Mortola JP, Fisher JT, Smith JB, Fox GS, Weeks S, Willis D: Onset of respiration in infants delivered by cesarean section. J Appl Physiol 1982; 52: 716-724 69. Hull D: Lung expansion and ventilation during resuscitation of asphyxiated newborn infants. J Pediatr 1969; 75: 47-58 70. Upton CJ, Milner AD: Endotracheal resuscitation of neonates using a rebreathing bag. Arch Dis Child 1991; 66: 39-42 71. Boon AW, Milner AD, Hopkin IE: Physiological responses of the newborn infant to resuscitation. Arch Dis Child 1979; 54: 492-498 72. Milner AD, Vyas H, Hopkin IE: Efficacy of facemask resuscitation at birth. BMJ 1984; 289: 1563–1565 73. Stoicescu S: Boli pulmonare neonatale. Ed. Universitara Carol Davila Bucuresti 2009; 56-61 74. Halamek LP, Morley C: Continuous positive airway pressure during neonatal resuscitation. Clin Perinatol 2006; 33: 83-98 75. Pas AB, Walther FJ: A randomized, controlled trial of delivery-room respiratory management in very preterm infants. Pediatrics 2007; 120: 322-329 76. Allwood AC, Madar RJ, Baumer JH, Readdy L, Wright D: Changes in resuscitation practice at birth. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2003; 88: F375-F379 77. Hoskyns EW, Milner AD, Hopkin IE: A simple method of face mask resuscitation at birth. Arch Dis Child 1987; 62: 376-378 78. Cole AF, Rolbin SH, Hew EM, Pynn S: An improved ventilator system for delivery-room management of the newborn. Anesthesiology 1979; 51: 356-358 79. Kanter RK: Evaluation of mask-bag ventilation in resuscitation of infants. Am J Dis Child 1987; 141: 761-763 80. Short J: Textbook of Neonatal Resuscitation. 5 th Ed. American Academy of Pediatrics: Elk Grove Village, IL, 2006; 81. Aziz HF, Martin JB, Moore JJ: The pediatric disposable endtidal carbon dioxide detector role in endotracheal intubation in newborns. J Perinatol 1999; 19: 110-113 82. Bhende MS, Thompson AE: Evaluation of an end-tidal CO2 detector during pediatric cardiopulmonary resuscitation. Pedatrics 1995; 95: 395-399 83. Repetto JE, Donohue PCP, Baker SF, Kelly L, Nogee LM: Use of capnography in the delivery room for assessment of endotracheal tube placement. J Perinatol 2001; 21: 284-287 84. Roberts WA, Maniscalco WM, Cohen AR, Litman RS, Chhibber A: The use of capnography for recognition of esophageal intubation in the neonatal intensive care unit. Pediatr Pulmonol 1995; 19: 262-268 85. Bhende MS, Karasic DG, Karasic RB: End-tidal carbon dioxide changes during cardiopulmonary resuscitation after experimental asphyxial cardiac arrest. Am J Emerg Med 1996; 14: 349-350 86. Wyllie J, Carlo WA: The role of carbon dioxide detectors for confirmation of endotracheal tube position. Clin Perinatol 2006; 33: 111-119 87. Esmail N, Saleh M, Ali A: Laryngeal mask airway versus endotracheal intubation for Apgar score improvement in neonatal resuscitation. Egyptian J Anesthesiol 2002; 18: 115-121 88. Gandini D, Brimacombe JR: Neonatal resuscitation with the laryngeal mask airway in normal and low birth weight infants. Anesth Analg 1999; 89: 642-643 89. Brimacombe J, Gandini D: Airway rescue and drug delivery in an 800 g neonate with the laryngeal mask airway. Paediatr Anaesth 1999; 9: 178 90. Lonnqvist PA: Successful use of laryngeal mask airway in lowweight expremature infants with bronchopulmonary dysplasia undergoing cryotherapy for retinopathy of the premature. Anesthesiology 1995; 83: 422-424 91. Paterson SJ, Byrne PJ, Molesky MG, Seal RF, Finucane BT: Neonatal resuscitation using the laryngeal mask airway. Anesthesiology 1994; 80: 1248-1253 92. Trevisanuto D, Ferrarese P, Zanardo V, Chiandetti L: Laryngeal mask airway in neonatal resuscitation: a survey of current practice and perceived role by anaesthesiologists and paediatricians. Resuscitation 2004; 60: 291-296 93. Hansen TG, Joensen H, Henneberg SW, Hole P: Laryngeal mask airway guided tracheal intubation in a neonate with the Pierre Robin syndrome. Acta Anaesthesiol Scand 1995; 39: 129-131 94. Osses H, Poblete M, Asenjo F: Laryngeal mask for difficult intubation in children. Paediatr Anaesth 1999; 9: 399-401 95. Stocks RM, Egerman R, Thompson JW, Peery M: Airway management of the severely retrognathic child: use of the laryngeal mask airway. Ear Nose Throat J 2002; 81: 223-226 96. Singh R, Mohan CVR, Taxak S: Controlled trial to evaluate the use of LMA for neonatal resuscitation. J Anaesthesiol Clin Pharmacol 2005; 21: 303-306 97. Morley C, Davis P: Advances in neonatal resuscitation: suporting transtion. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2008; 93: F334-F336 98. Vento M, Asensi M, Sastre J, Lloret A, Garcia-Sala F, Vina J: Oxidative stress in asphyxiated term infants resuscitated with 100% oxygen. J Pediatr 2003; 142: 240-246 99. Ramji S, Rasaily R, Mishra PK, Narang A, Jayam S, Kapoor AN et al: Resuscitation of asphyxiated newborns with room air or 100% oxygen at birth: a multicentric clinical trial. Indian Pediatr 2003; 40: 510-517 100. Saugstad OD, Ramji S, Irani SF, El-Meneza S, Hernandez EA, Vento M et al: Resuscitation of newborn infants with 21% or 100% oxygen: follow-up at 18 to 24 months. Pediatrics 2003; 112: 296-300 101. Tan A, Schulz A, O’Donnell CPF, Davis PG: Air versus oxygen for resuscitation of infants at birth (Cochrane review). John Wiley & Sons Ltd: Chichester UK 2004; 102. Davis PG, Tan A, O’Donnel CPF, Schultz A: Resuscitation of newborn infants with 100% oxygen or air: a systematic review and meta-analysis. Lancet 2004; 364: 1329-1333 103. Tan A, Schulze AA, O’Donnell CPF, Davis PG. Air versus oxygen for resuscitation of infants at birth. Cochrane Database of Systematic Reviews 2005, Issue 2. Art. No.: CD002273. DOI: 10.1002/14651858.CD002273.pub3 104. Saugstad OD, Ramji S, Soll RF, Vento M: Resuscitation of newborn infants with 21% or 100% oxygen: an updated systematic review and meta-analysis. Neonatology 2008; 94:176-182 105. Tan A, Schulze A, O'Donnell CPF, Davis PG: Air versus oxygen for resuscitation of infants at birth (Review). Evidence-Based Child Health: A Cochrane Review Journal 2006; 1: 331 106. Escrig R, Arruza L, Izquierdo I, Villar G, Sáenz P, Gimeno A, Moro M, Vento M: Achievement of targeted saturation values in extremely low gestational age neonates resuscitated with low or high oxygen concentrations: a prospective, randomized trial. Pediatrics 2008; 121(5): 875-881 107. Vento M, Moro M, Escrig R, Arruza L, Villar G, Izquierdo I et al: Preterm Resuscitation With Low Oxygen Causes Less Oxidative Stress, Inflammation, and Chronic Lung Disease. Pediatrics 2009; 124(3): e439-e449 108. Thaler MM, Stobie GH: An improved technique of external cardiac compression in infants and young children. N Engl J Med 1963; 269: 606-610 109. David R: Closed chest cardiac massage in the newborn infant. Pediatrics 1988; 81: 552-554 110. Menegazzi JJ, Auble TE, Nicklas KA, Hosack GM, Rack L, Goode JS: Two-thumb versus two-finger chest compression during CRP in a swine infant model of cardiac arrest. Ann Emerg Med 1993; 22: 240-243 111. Houri PK, Frank LR, Menegazzi JJ, Taylor R: A randomized, controlled trial of two-thumb vs two-finger chest compression in a swine infant model of cardiac arrest. Prehosp Emerg Care 1997; 1: 65-67 112. Berkowitz ID, Chantarojanasiri T, Koehler RC et al: Blood flow during cardiopulmonary resuscitation with simultaneous compression and ventilation in infant pigs. Pediatr Res 1989; 26: 558-564 113. Wyckoff MH, Berg RA: Optimizing chest compressions during delivery-room resuscitation. Semin in Fetal & Neonatal Medicine 2008; 13: 410-415 114. Berg RA, Otto CW, Kern KB et al: A randomized, blinded trial of high-dose epinephrine versus standard-dose epinephrine in a swine model of pediatric asphyxial cardiac arrest. Crit Care Med 1996; 24: 1695-1700 115. Burchfield DJ, Preziosi MP, Lucas VW, Fan J: Effects of graded doses of epinephrine during asphxia-induced bradycardia in newborn lambs. Resuscitation 1993; 25: 235-244 116. Perondi MB, Reis AG, Paiva EF, Nadkarni VM, Berg RA: A comparison of high-dose and standard-dose epinephrine in children with cardiac arrest. N Engl J Med 2004; 350: 1722-1730 117. Patterson MD, Boenning DA, Klein BL et al: The use of high-dose epinephrine for patients with out-of-hospital cardiopulmonary arrest refractory to prehospital interventions. Pediatr Emerg Care 2005; 21: 227-237 118. Wyckoff MH, Perlman JM: Use of high-dose epinephrine and sodium bicarbonate during neonatal resuscitation: is there proven benefit? Clin Perinatol 2006; 33: 141-152 119. So KW, Fok TF, Ng PC, Wong WW, Cheung KL: Randomised controlled trial of colloid or crystalloid in hypotensive preterm infants. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 1997; 76: F43.F46 120. Oca MJ, Nelson M, Donn SM: Randomized trial of normal saline versus 5% albumin for the treatment of neonatal hypotension. J Perinatol 2003; 23: 473-476 121. Emery EF, Greenough A, Gamsu HR: Randomised controlled trial of colloid infusions in hypotensive preterm infants. Arch Dis Child 1992; 67: 1185-1188 122. Lokesh L, Kumar P, Murki S, Narang A: A randomized controlled trial of sodium bicarbonate in neonatal resuscitation-effect on immediate outcome. Resuscitation 2004; 60: 219-223 123. Murki S, Kumar P, Lingappa L, Narang A: Effect of a single dose of sodium bicarbonate given during neonatal resuscitation at birth on the acid – base status on first day of life. J Perinatol 2004; 24: 696-699 124. Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Secţiunea 3: Sănătatea şi bunăstarea copilului, Monitorul Oficial, partea I nr 577/23.06.2004 125. American Medical Association, Council on Etical and Judicial Affairs: Code of Medical Ethics Current Oppinions with Annotations, 2004-2005 Ed Chicago, IL; 92: (sect 2.215) 126. Draper ES, Manktelow B, Field DJ, James D: Tables for predicting survival for preterm births are updated. BMJ 2003; 327: 872 127. Jain L, Ferre C, Vidyasagar D, Nath S, Sheftel D: Cardiopulmonary resuscitation of apparently stillborn infants: survival and longterm outcome. J Pediatr 1991; 118: 778–782 128. Haddad B, Mercer BM, Livingston JC, Talati A, Sibai BM: Outcome after successful resuscitation of babies born with Apgar scores of 0 at both 1 and 5 minutes. Am J Obstet Gynecol 2000; 182: 1210-1214 129. Lawn CJ, Weir FJ, McGuire W. Base administration or fluid bolus for preventing morbidity and mortality in preterm infants with metabolic acidosis. Cochrane Database of Systematic Reviews 2005, Issue 2. Art. No.: CD003215. DOI:10.1002/14651858.CD003215.pub2 130. Stola A, Schulman J, Perlman J: Initiating delivery room stabilization/resuscitation in very low birth weight (VLBW) infants with an FiO2 less than 100% is feasible. J Perinatol. 2009; 29(8): 548-552 131. Finer N, Leone T: Oxygen saturation monitoring for the preterm infant: the evidence basis for current practice. Pediatr Res 2009; 65(4): 375-380 132. American Academy of Pediatrics and The American College of Obstetricians and Gynecologists: Guidelines for Perinatal Care. 5 th Ed Elk Grove Village and Washington DC, AAP and ACOG, 2002; 199-201, 378-379 133. American Academy of Pediatrics, Committee on Fetus and Newborn: Age Terminology During the Perinatal Period. Policy Statement. Organizational Principles to Guide and Define the Child Health Care System and/or Improve the Health of All Children. Pediatrics 2004; 114(5): 1362-1364 134. WHO: Thermal protection of the newborn; a practical guide. 2007; www.who.int/reproductive- health/publications; accesat februarie 2010 135. Ministry of Health: National guidelines for quality obstetrics and perinatal care. Ministry of Health, Division of Reproductive Health, Kenya 2002; 136. Coimbra C, Boris-Moller F, Drake M, Wieloch T: Diminished neuronal damage in the rat brain by late treatment with the antipyretic drug dipyrone or cooling following cerebral ischemia. Acta Neuropathol (Berl) 1996; 92: 447-453 137. Costeloe K, Hennessy E, Gibson AT, Marlow N, Wilkinson AR: The EPICure study: outcomes to discharge from hospital for infants born at the threshold of viability. Pediatrics 2000; 106: 659-671 138. Dahm LS, James LS: Newborn temperature and calculated heat loss in the delivery room. Pediatrics 1972; 49: 504-513 139. Dean JM, Koehler RC, Schleien CL et al: Age-related effects of compression rate and duration in cardiopulmonary resuscitation. J Appl Physiol 1990; 68: 554-560 140. De Leeuw R, Cuttini M, Nadai M et al: Treatment choices for extremely preterm infants: an international perspective. J Pediatr 2000; 137: 608-616 141. Finer NN, Rich W, Craft A, Henderson C: Comparison of methods of bag and mask ventilation for neonatal resuscitation. Resuscitation 2001; 49: 299-305 142. Gibbs J, Newson T, Williams J, Davidson DC: Naloxone hazard in infant of opioid abuser. Lancet 1989; 2(8655): 159-160 143. Guinsburg R, Wyckoff MH: Naloxone during neonatal resuscitation: acknowledging the unknown. Clin Perinatol 2006; 33: 121-132 144. Kopelman LM, Irons TG, Kopelman AE: Neonatologists judge the “Baby Doe” regulations. N Engl J Med 1988; 318: 677-683 145. Lee SK, Penner PL, Cox M: Comparison of the attitudes of health care professionals and parents toward active treatment of very low birth weight infants. Pediatrics 1991; 88: 110-114 146. MacDonald, Mhairi G: Ramasethu J: Atlas of Procedures in Neonatology, 4 th Ed Lippincott Williams & Wilkins 2007; 292-298, 157-185 147. O’Donnell CPF, Davis PG, Lau R, Dargaville PA, Doyle LW, Morley CJ: Neonatal resuscitation 2: an evaluation of manual ventilation devices and face masks. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2005; 90: F392- F396 148. Orlowski JP: Optimum position for external cardiac compression in infants and young children. Ann Emerg Med 1986; 15: 667-673 149. Phillips GW, Zideman DA: Relation of infant heart to sternum: its significance in cardiopulmonary resuscitation. Lancet 1986; 1(8488): 1024-1025 150. Todres ID, Rogers MC: Methods of external cardiac massage in the newborn infant. J Pediatr 1975; 86: 781- 782 151. Vento M, Asensi M, Sastre J, Garcya-Sala F, Pallardo FV, Vina J: Resuscitation with room air instead of 100% oxygen prevents oxidative stress in moderately asphyxiated term neonates. Pediatrics 2001; 107: 642- 647 152. Vohra S, Frent G, Campbell V et al: Effect of polyethylene occlusive skin rapping on heat loss in very low birth weight infants at delivery: a randomized trial. J Pediatr 1999; 134: 547-551 153. Wyckoff MH, Wyllie J: Endotracheal delivery of medications during neonatal resuscitation. Clin Perinatol 2006; 33: 153-160 154. Wiswell TE: Neonatal Resuscitation. Respir Care 2003; 48(3): 288-294 155. Young T: Neofax. 22 th Ed Physicians' Desk Reference Inc 2009; 156. Premji SS: Enteral feeding for high-risk neonates: a digest for nurses into putative risk and benefits to ensure safe and comfortable care. J Perinat Neonat Nurs 2005; 19: 59-71 157. Ellett MLC, Croffie JMB, Cohen MD, Perkins SM: Gastric tube placement in young children. Clin Nurs Res 2005; 14: 238-252 158. Molloy EJ, Deakins K: Are carbon dioxide detectors useful in neonates? Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2006; 91: F295-F298 159. Osborn DA, Evans NJ. Early volume expansion for prevention of morbidity and mortality in very preterm infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2004, Issue 2. Art. No.: CD002055. DOI: 10.1002/14651858.CD002055.pub2 160. Hosono S, Inami I, Fujita H, Minato M et al: A role of end-tidal CO2 monitoring for assessment of tracheal intubations in very low birth weight infants during neonatal resuscitation at birth. J Perinat Med 2009;37: 79– 84 161. O’Donnell CPF, Davis PG, Morley CJ. Endotracheal intubation versus face mask for newborns resuscitated with positive pressure ventilation at birth. Cochrane Database of Systematic Reviews 2004, Issue 4. Art. No.: CD004948. DOI:10.1002/14651858.CD004948 162. Lemyre B, Cheng R, Gaboury I: Atropine, fentanyl and succinylcholine for non-urgent intubations in newborns. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed. 2009; doi:10.1136/adc.2008.146068 163. O'Donnell CPF, Kamlin COF, Davis PG, Morley CJ: Endotracheal Intubation Attempts During Neonatal Resuscitation: Success Rates, Duration, and Adverse Effects. Pediatrics 2006; 117: 16-21 164. Leone TA, Rich W, Finer NN: Neonatal intubation: success of pediatric trainees. The J of Pediatr 2005; 146(5): 638-641 165. O’Donnell CPF,Davis PG,Morley CJ.Manual ventilation devices for neonatal resuscitation. Cochrane Database of Systematic Reviews 2004, Issue 3. Art. No.: CD004949. DOI: 10.1002/14651858.CD004949 166. Latini G: Potential hazards of exposure to di-(2-ethylhexyl)-phthalate in babies. Biol Neonate. 2000; 78: 269 167. Trevisanuto D, Micaglio M, Ferrarese P, Zanardo V: The laryngeal mask airway: potential applications in neonates. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2004; 89: F485–F489 168. Berglund S, Norman M, Grunewald C, Pettersson H, Cnattingius S: Neonatal resuscitation after severe asphyxia – a critical evaluation of 177 Swedish cases. Acta Pædiatrica 2008; 97: 714-719 169. O’Donnell CPF, Davis PG, Morley CJ. Positive end-expiratory pressure for resuscitation of newborn infants at birth. Cochrane Database of Systematic Reviews 2003, Issue 3. Art. No.: CD004341. DOI: 10.1002/14651858.CD004341.pub2 170. Leone TA, Rich W, Finer NN: A Survey of Delivery Room Resuscitation Practices in the United States. Pediatrics 2006; 117: e164-e175 171. Morley CJ, Davis PG: Advances in neonatal resuscitation: supporting transition. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2008; 93: F334-F336 172. Martin RJ, Bookatz GB, Gelfand SL et al: Consequences of Neonatal Resuscitation with Supplemental Oxygen. Semin Perinatol 2008; 32: 355-366 173. Farrer K: Resuscitation of the newborn. Curr Obstet & Gynaecol 2006; 16: 134-140 174. de Almeida MFB, Guinsburg R, da Costa J, Anchieta LM, Freire LMS, Campos Jr L: Resuscitative procedures at birth in late preterm infants. J of Perinatol 2007; 27: 761-765; 175. O’Donnell CPF, Davis PG, Morley CJ. Sustained inflations for neonatal resuscitation. Cochrane Database of Systematic Reviews 2004, Issue 4. Art. No.: CD004953. DOI: 10.1002/14651858.CD004953 176. Osborn DA, Evans NJ. Early volume expansion versus inotrope for prevention of morbidity and mortality in very preterm infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2001, Issue 2. Art. No.: CD002056. DOI: 10.1002/14651858.CD002056 177. Halliday HL, Sweet DG. Endotracheal intubation at birth for preventing morbidity and mortality in vigorous, meconium-stained infants born at term. Cochrane Database of Systematic Reviews 2001, Issue 1. Art. No.: CD000500. DOI: 10.1002/14651858.CD000500 178. Joynt C, Bigam DL, Charrois G et al: Milrinone, dobutamine or epinephrine use in asphyxiated newborn pigs resuscitated with 100% oxygen. Intensive Care Med 2009; DOI 10.1007/s00134-010-1820-x 179. McCall EM, Alderdice F, Halliday HL, Jenkins JG, Vohra S. Interventions to prevent hypothermia at birth in preterm and/or low birthweight infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2008, Issue 1. Art. No.: CD004210. DOI: 10.1002/14651858.CD004210.pub3 180. Lane B, Finer N, Rich F: Duration of intubation attempts during neonatal resuscitation. J Pediatr 2004; 145: 67-70 181. Aly H, Massaro AN, Patel K, El-Mohandes AAE: Is It Safer to Intubate Premature Infants in the Delivery Room? Pediatrics 2005; 115: 1660-1665 182. Grein AJ, Weiner GM. Laryngeal mask airway versus bag-mask ventilation or endotracheal intubation for neonatal resuscitation. Cochrane Database of Systematic Reviews 2005, Issue 2. Art. No.: CD003314. DOI: 10.1002/14651858.CD003314.pub2 183. Ross MG: Meconium Aspiration Syndrome - More Than Intrapartum Meconium. NEMJ 2005; 353: 9 184. van Ierland Z, de Boer M, de Beaufort AJ: Meconium-stained amniotic fluid: discharge vigorous newborns. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2010; 95: F69-F71 185. Lai M, Inglis GDT, Hose K, Jardine LA,DaviesMW.Methods for securing endotracheal tubes in newborn infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2009, Issue 2. Art. No.: CD007805. DOI: 10.1002/14651858.CD007805 186. Sandri F, Ancora G, Lanzoni A, Tagliabue P, Colnaghi M, Ventura ML et al: Prophylactic nasal continuous positive airways pressure in newborns of 28–31 weeks gestation: multicentre randomised controlled clinical trial. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2004; 89: 394-398 187. Flenady V, Woodgate PG. Radiant warmers versus incubators for regulating body temperature in newborn infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2003, Issue 4. Art. No.: CD000435. DOI: 10.1002/14651858.CD000435 188. Neal D, Stewart D, Grant CC: Nurse-led newborn resuscitation in an urban neonatal unit. Acta Pædiatrica 2008; 97:1620-1624 189. Hussey SG, Ryan CA, Murphy BP: Comparison of three manual ventilation devices using an intubated mannequin. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2004; 89: F490-F493 190. American Heart Association. Pediatric Basic and Advanced Life Support. Circulation 2005; 112: 73-90 191. O’Donnell CPF, Gibson AT, Davis PG: Pinching, electrocution, ravens’ beaks, and positive pressure ventilation: a brief history of neonatal resuscitation. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2006; 91: F369-F373 192. Kapoor SH, Kapoor D: Neonatal resuscitation. Indian J Crit Care 2007; 11(2): 81-89 193. Saugstad OD, Rootwelt T, Aalen O: Resuscitation of Asphyxiated Newborn Infants With Room Air or Oxygen: An International Controlled Trial: The Resair 2 Study. Pediatrics 1998; 102(1): e1 194. Beveridge CJE, Wilkinson AR. Sodium bicarbonate infusion during resuscitation of infants at birth. Cochrane Database of Systematic Reviews 2006, Issue 1. Art. No.: CD004864. DOI: 10.1002/14651858.CD004864.pub2 195. Karlsen KA: The STABLE program. Ed. a 5-a tradusă în limba română. Editura Irecson 2007; 22-27 196. Keenan WJ: Neonatal Resuscitation: What Role for Volume Expansion? Pediatrics 2005; 115(4): 1072-1073 197. Saugstad OD, Ramji R, Vento M: Oxygen for Newborn Resuscitation: How Much Is Enough? Pediatrics 2006; 118(2): 789-792 198. Vento M, Sastre J, Asensi MA, Vina J: Room-Air Resuscitation Causes Less Damage to Heart and Kidney than 100% Oxygen. Amer J Respir Crit Care Med 2005; 172:1393–1398 199. Ringer, Wendy M. Simon, Gary M. Weiner, Myra Wyckoff and Jeanette Zaichkin George Little, Jane E. McGowan, Barbara Nightengale, Mildred M. Ramirez, Steven Fairchild, John Gallagher, Mary Fran Hazinski, Louis P. Halamek, Praveen Kumar, John Kattwinkel, Jeffrey M. Perlman, Khalid Aziz, Christopher Colby, Karen. Special Report_Neonatal Resuscitation: 2010 American Heart Association Guidelines for Cardiopulmonary Resuscitation and Emergency Cardiovascular Care. Pediatrics doi: 10.1542/peds.2010- 2972E; published online Oct 18, 2010; 11. Anexe 11.1. Anexa 1. Lista participan ţ ilor la Întâlnirile de Consens 11.2. Anexa 2. Grade de recomandare ş i nivele ale dovezilor 11.3. Anexa 3. Factori de risc asocia ţ i na ş terii 11.4. Anexa 4. Tabel 1. Dispozitive de ventila ţ ie manual ă Tabel 2. Intuba ţ ia endotraheal ă 11.5. Anexa 5. Tabel 1. Situa ţ ii speciale în resuscitarea neonatal ă Tabel 2. Reanimarea ş i îngrijirea prematurului 11.6. Anexa 6. Îngrijirea postreanimare 11.7. Anexa 7. Medica ţ ia utilizat ă în reanimarea neonatal ă 11.8. Anexa 8. Echipamentul ş i medica ţ ia necesare pentru reanimare 11.9. Anexa 9. Cateterizarea venei ombilicale pentru reanimarea neonatal ă 11.10. Anexa 10. Minifarmacopee 11.11. Anexa 11. Algoritm de reanimare neonatal ă 11.1. Anexa 1. Lista participan ţ ilor la Întâlnirile de Consens Lista participan ţ ilor la Întâlnirea de Consens de la Ia ş i, 22 octombrie 2009 Prof. Dr. Silvia Maria Stoicescu – IOMC Polizu, Bucureşti Prof. Dr. Maria Stamatin – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Prof. Dr. Gabriela Zaharie – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie I, Cluj Napoca Prof. Dr. Constantin Ilie – Maternitatea Bega, Timişoara Conf. Dr. Manuela Cucerea – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Şef Lucr. Dr. Luminiţa Păduraru – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi As. Dr. Marta Simon – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Dr. Gabriela Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Adrian Ioan Toma – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Adrian Crăciun – Maternitatea Cantacuzino, Bucureşti Dr. Doina Broscăuncianu – IMOC Polizu, Bucureşti Dr. Anca Bivoleanu – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Maria Alboi – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Andreea Avasiloaiei – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Monika Rusneak – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Dr. Mihaela Ţunescu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Daniela Icma – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Eugen Mâţu – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Maria Livia Ognean – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Invitat Dr. Mihai Horga – UNFPA Nicu Fota - CRED Lista participan ţ ilor la Întâlnirea de Consens de la Bucure ş ti, 5-6 martie 2010 Prof. Dr. Silvia Stoicescu - IOMC Polizu, Bucureşti Prof. Dr. Ilie Constantin - Maternitatea Bega, Timişoara Conf. Dr. Manuela Cucerea - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Conf. Dr. Valeria Filip – Maternitatea Oradea Şef Lucr. Dr. Ligia Blaga – Spitalul Clinic Obstetrică-Ginecologie 2 Cluj Napoca Dr. Gabriela Olariu - Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Anca Bivoleanu - Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Adrian Ioan Toma - Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Monika Rusneac - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Dr. Marta Simon - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Dr. Carmen Voicilă - IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Leonard Năstase - IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Maria Livia Ognean – Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Dr. Roxana Iliescu – Fundaţia Cred Invitaţi Nicu Fota - Fundaţia Cred Dr. Gabriela Cristişor, MS UMP APL2 Standard Standardele sunt norme care trebuie aplicate rigid şi trebuie urmate în cvasitotalitatea cazurilor, excepţiile fiind rare şi greu de justificat. Recomandare Recomandările prezintă un grad scăzut de flexibilitate, nu au forţa standardelor, iar atunci când nu sunt aplicate, acest lucru trebuie justificat raţional, logic şi documentat. Opţiune Opţiunile sunt neutre din punct de vedere a alegerii unei conduite, indicând faptul că mai multe tipuri de intervenţii sunt posibile şi că diferiţi medici pot lua decizii diferite. Ele pot contribui la procesul de instruire şi nu necesită justificare. 11.2. Anexa 2. Grade de recomandare ş i nivele ale dovezilor Tabel 1. Clasificarea t ă riei aplicate gradelor de recomandare Tabel 2. Clasificarea puterii ş tiin ţ ifice a gradelor de recomandare Grad A Necesită cel puţin un studiu randomizat şi controlat ca parte a unei liste de studii de calitate publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi Ia sau Ib). Grad B Necesită existenţa unor studii clinice bine controlate, dar nu randomizate, publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi IIa, IIb sau III). Grad C Necesită dovezi obţinute din rapoarte sau opinii ale unor comitete de experţi sau din experienţa clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu (nivele de dovezi IV). Indică lipsa unor studii clinice de bună calitate aplicabile direct acestei recomandări. Grad E Recomandări de bună practică bazate pe experienţa clinică a grupului tehnic de elaborare a acestui ghid. Tabel 3. Clasificarea nivelelor de dovezi Nivel Ia Dovezi obţinute din meta-analiza unor studii randomizate şi controlate. Nivel Ib Dovezi obţinute din cel puţin un studiu randomizat şi controlat, bine conceput. Nivel IIa Dovezi obţinute din cel puţin un studiu clinic controlat, fără randomizare, bine conceput. Nivel IIb Dovezi obţinute din cel puţin un studiu quasi-experimental bine conceput, preferabil de la mai multe centre sau echipe de cercetare. Nivel III Dovezi obţinute de la studii descriptive, bine concepute. Nivel IV Dovezi obţinute de la comitete de experţi sau experienţă clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu. 11.3. Anexa 3. Factori de risc asocia ţ i na ş terii [3,4,11] Factorii de risc antepartum Factorii de risc intrapartum Materni Fetali  Diabetul matern  Hipertensiunea indusă de sarcină  Hipertensiunea arterială cronică  Sângerare în trimestrul 2 sau 3  Infecţie maternă  Boli materne cardiace, renale, pulmonare, tiroidiene sau neurologice  Ruptura prematură de membrane  Medicaţie a mamei de exemplu: magneziu, betablocante, rezerpina, carbonat de litiu  Toxicomania maternă, etilism cronic  Sarcina neurmărită  Vârsta mamei sub 16 sau peste 35 ani  Hidrops fetal  Sarcină depăşită (2 42 săptămâni)  Sarcină multiplă  Discrepanţa dintre VG şi greutatea estimată la făt (greutate estimată < 2000 g)  Malformaţii sau anomalii fetale  Anemie fetală sau izoimunizare  Moarte fetală sau neonatală în antecedente  Polihidramnios  Oligohidramnios  Activitate fetală diminuată  Prezentaţie pelviană sau altă prezentaţie anormală a nou-născutului  Naşterea prematură (< 36 săptămâni)  Travaliu prelungit (> 24 ore)  Prelungirea stadiului 2 al travaliului (> 2 ore)  Bradicardie fetală persistentă  Ritm anormal al bătăilor cordului fetal  pH scalp fetal :s 7,2  Lichid amniotic meconial  Prolabare de cordon  Decolare de placentă  Sângerare intrapartum semnificativă  Operaţie cezariană de urgenţă  Aplicaţie de forceps sau vid-extractor  Naşterea precipitată  Corioamniotita  Ruptura prematură de membrane (> 18 ore înainte de naştere)  Făt macrosom  Anestezie generală  Tetanie uterină  Narcotice administrate mamei cu mai puţin de 4 ore înainte de naştere  Placenta praevia 11.4. Anexa 4 Tabel 1. Dispozitive de ventila ţ ie manual ă (adaptat dup ă Kattwinkel J, Short J, Boyle D, Engle W: Textbook of neonatal resuscitation 2006 [11] ) Caracteristica Balonul autogonflabil Balonul destins de flux (de anestezie) Resuscitatorul cu pies ă în T Modalitate de conectare la c ă ile aeriene neonatale Dependen ţ a de o surs ă de gaz pentru a func ţ iona NU DA DA Concentra ţ ia de oxigen şi rezervor Posibilitatea administr ă rii oxigenului în flux liber NU DA DA Presiunea inspiratorie maxim ă Presiunea de compresie a balonului, opţional măsurată cu manometrul Presiunea de compresie a balonului măsurată cu manometrul Presiunea inspiratorie maximă determinată prin parametrii ajustabili mecanic Presiunea de la sfâr ş itul Nu există control direct (decât dacă există valvă Ajustarea valvei de control a fluxului Controlul presiunii de la sfârşitul expirului - mască facială - direct la sondă endotraheală - mască facială - direct la sondă endotraheală - mască facială - direct la sondă endotraheală  FiO2 de 90- 100%  variabilă • numai cu rezervor • numai cu blender • aproximativ 40% oxigen furnizat fără rezervor ataşat • da • numai cu blender • da • numai cu blender expirului (PEEP) de PEEP ataşată) Aprecierea complian t ei pulmonare DA DA NU Posibilitatea modific ă rii presiunilor în timpul RN Imediat, după necesităţi (aprecierea de către reanimator a complianţei pulmonare) Imediat, după necesităţi (aprecierea complianţei pulmonare) Timpul inspirator Durata compresiei Durata compresiei Durata: cât este acoperită valva de PEEP Posibilitatea administr ă rii CPAP NU DA DA Caracteristici de siguran tă - necesită fixarea PIP şi PEEP înainte de RN - mai dificilă în timpul RN • valvă de supra-presiune • opţional manometru • manometru • valvă de eliberare a presiunii maxime • manometru Tabel 2. Intuba t ia endotraheal ă [3,6,7,11] 1. Indica t ii 1.1. Absolute 1.2 Relative/recomandate 2. Alegerea sondei cu diametru adecvat M ă rimea sondei (mm) (diametrul intern) Greutatea la na ş tere (grame) Vârsta gesta t ional ă (s ă pt ă mâni) 2,5 sub 1000 sub 28 3,0 1000-2000 28-34 3,5 2000-3000 34-38 3,5-4,0 peste 3000 peste 38 3. Alegerea lamei adecvate de laringoscop Greutate la na ş tere M ă rimea lamei Miller (dreapt ă ) 00 0 1 Prematuri (< 1500 g) Prematuri cu GN > 1500g Nou n ă scut la termen (GN 4. Profunzimea introducerii sondei Reguli orientative: - reperul la buza superioară = GN (kg) + 6 - introducerea sondei de intubaţie cu maxim 1-2 cm sub corzile vocale Vârsta gesta t ional ă (s ă pt ă mâni) Greutatea (grame) Adâncimea sondei de la buza superioar ă a nou-n ă scutului (cm) sub 28 sub 1000 6 (GN < 750 g) – 7 28-34 1000-2000 7-8 34-38 2000-3000 8-9 - prezenţa lichidului amniotic meconial la nou-născutul cu depresie respiratorie, hipoton sau cu FC scazută - hernie diafragmatică diagnosticată antenatal sau suspicionată clinic - prematuritate extremă - ventilaţia corectă cu presiune pozitivă pe mască şi balon:  este necesară mai mult de câteva minute  nu are drept rezultat îmbunătăţirea stării clinice  nu determină o expansiune toracică adecvată - este nevoie de MCE > 2500 g) peste 38 peste 3000 9-10 5. Semne ale intuba ţ iei în trahee 6. Semnele prezen ţ ei sondei de intuba ţ ie în esofag 7. Complica ţ ii ale intuba ţ iei endotraheale Complica ţ ie Cauze posibile Ac ţ iuni preventive /corectoare Hipoxia Intubaţia durează prea mult Plasare incorectă a sondei Repoziţionaţi sonda Bradicardie/apnee Hipoxie Răspuns vagal determinat de laringoscop sau de sonda de aspiraţie Oxigenaţi cu mască şi balon în prealabil şi sondă de intubaţie Pneumotorax Hiperventilaţia unui plămân datorită plasării sondei în bronhia principală dreaptă Presiune excesivă de ventilaţie Plasaţi sonda correct Folosiţi presiune adecvată de ventilaţie Contuzii sau leziuni ale limbii, gingiilor, căilor aeriene Manevrare brutală a laringoscopului sau a sondei Basculare a laringoscopului în loc de ridicare Lama laringoscopului prea scurtă sau prea lungă Sunt necesare îndemânare/abilităţi practice suplimentare Alegeţi echipamentul adecvat Perforaţia traheei sau a esofagului Introducere prea viguroasă a sondei de intubaţie Mandrenul depăşeşte vârful sondei Manevraţi cu blândeţe Plasaţi corect mandrenul Sondă endotraheală obstruată Pensarea sondei sau obstrucţie cu secreţii Infecţia Introducerea de microorganisme prin intermediul mâinilor sau al echipamentelor Fiţi atenţi la păstrarea unei tehnici sterile/curate  îmbunătaţirea FC şi a coloraţiei  zgomote respiratorii în ambele câmpuri pulmonare, dar slabe sau absente în epigastru  lipsa distensiei gastrice odată cu ventilaţia  condensare de vapori în interiorul sondei în timpul expirului  o ridicare a toracelui la fiecare respiraţie  detectorul colorimetric de CO2 indică prezenţa de CO2 (coloraţie galbenă)  răspuns prost la intubaţie (cianoză, bradicardie, etc)  detectorul de CO 2 nu indică prezenţa CO 2  nu se aud zgomote respiratorii  se aude intrarea aerului în stomac  poate fi văzută distensia gastrică  nu se vede condens în sondă  mişcări respiratorii slabe - oxigenaţi cu mască şi balon în prealabil - administraţi oxigen în flux liber în timpul procedurii - opriţi tentativa de intubaţie după 20 secunde - administraţi oxigen în flux liber în timpul intubaţiei - oxigenaţi după intubaţie cu balon - încercaţi să aspiraţi sonda cu un cateter de aspiraţie - dacă nu reuşiţi, luaţi în considerare înlocuirea sondei 11.5. Anexa 5. Tabel 1. Situa ţ ii speciale în resuscitarea neonatal ă (adaptat dup ă Kattwinkel J, Short J, Boyle D, Engle W: Textbook of neonatal resuscitation [11] ) Complica ţ ie Semne clinice/paraclinice Tratament suportiv 1. Ventila ţ ia cu presiune pozitiv ă nu determin ă o ventilare adecvat ă pulmonar ă 1.1. Blocarea mecanic ă a c ă ilor aeriene Blocarea prin meconiu sau mucus lipsa permeabilităţii adecvate a căilor respiratorii după aspirarea iniţială a meconiului, poziţionarea capului şi aspirarea secreţiilor din gură aspiraţie sub laringoscopie directă Atrezie coanală detresă respiratorie severă imediat după naştere, oxigenare adecvată când plânge viguros Sindromul Pierre- Robin microretrognaţie, detresă respiratorie severă, imediat după naştere Malformatii rare 1.2. Func ţ ie pulmonar ă afectat ă Pneumotorax Revărsate pleurale - plasarea unui ac sau tub de aspiraţie în spaţiul pleural Hernia diafragmatică Hipoplazia pulmonar ă - intubaţie şi ventilaţie asistată - aspirarea căii aeriene în profunzime la nivelul gurii şi nasului cu sonda de aspiraţie mare (10 Fr sau 12 Fr) - aspirarea traheei cu sonda de - plasarea unei pipe Guedel în cavitatea bucală - introducerea prin cavitatea bucală a unei sonde de intubaţie în farigele posterior (nu în trahee) - poziţionarea nou-născutului în decubit ventral - plasarea prin nas a unei sonde de intubaţie cu diametru de 2,5 mm sau sonda de 12 F în faringele posterior - intubaţie endotraheală (dificil de realizat în această situaţie) - aplicarea măştii laringiene - diafragme laringiene - higromul chistic - guşa congenitală - intubaţia endotraheală - traheostomie de urgenţă - detresă respiratorie, cianoză, bradicardie, minut volum diminuat la nivelul hemitoracelui cu pneumotorax, asimetria hemitoracelor - transiluminare crescută în hemitoracele cu pneumotorax - radiografia clarifică diagnosticul (definitiv) - plasarea unui ac sau tub de aspiraţie în spaţiul pleural - pneumotoraxul mic (fără afectare respiratorie sau hemodinamică semnificativă) se resoarbe de obicei spontan - semne clinice la fel ca în cazul pneumotoraxului - în unele cazuri se asociază şi edemul generalizat (hidrops fetalis) - radiografia clarifică diagnosticul (definitiv) - detresă respiratorie persistentă - abdomen escavat zgomote respiratorii diminuate de partea cu hernia (mai frecvent pe stânga) - zgomotele cardiace deplasate de partea opusă herniei (mai frecvent spre dreapta) - reanimarea cu balon se opreşte în momentul suspiciunii de hernie diafragmatică (nu este permisă (trebuie) ventilarea (reanimare) mult timp cu mască şi balon) - intubaţie endotraheală imediată - sonda orogastrică pentru evacuarea conţinutului gastric - oligohidramnios - necesitatea ventilării cu presiuni mari - cazurile severe sunt incompatibile cu viaţa Pneumonia congenital ă - infecţii extrem de grave (ex. Septicemii cu Streptococ de grup B) sau aspiraţia de lichid amniotic, mai ales dacă este contaminat cu meconiu, pot determina insuficienţa respiratorie de la naştere 2. Cianoz ă sau bradicardie persistent ă în pofida ventil ă rii adecvate Boal ă congenital ă de cord 3. Lipsa apari ţ iei respira ţ iei spontane dup ă îmbun ă t ăţ irea FC ş i colora ţ iei Leziuni cerebrale (HIE) primele 30 de minute de viaţă Acidoz ă sever ă lent: 2 mEq/kg Boal ă congenital ă neuromuscular ă Sedare datorat ă medica ţ iei materne (narcotice) în cazul reapariţiei depresiei respiratorii Sedare datorat ă medica ţ iei materne (nenarcotice) - intubaţie endotraheală - ventilaţie asistată - persistenţa bardicardiei sau cianozei generalizate în pofida unei bune ventilări - radiografie cardiopulmonară - electrocardiograma - ecografie cardiacă - consult cardiologie pediatrică - prostaglandina E în urgenţă, după efectuarea diagnosticului diferenţial cu afecţiuni pulmonare, cerebrale, infecţioase, metabolice - hipotonie marcată - lipsa respiraţiilor spontane / gaspuri - hipotermie - istoric de suferinţă antepartum (circulară de cordon stransă, bradicardie fetală, lichid amniotic meconial, metroragii importante) - pH < 7 şi deficitul de baze < -10 mEq în sângele recoltat din cordonul ombilical sau de la nou născut în - VPP cu FiO 2 100% - intubaţie endotraheală dacă nu s-a efectuat până în acest moment - monitorizare în secţia de terapie intensivă neonatală - istoric de suferinţă antepartum - reanimare postanatală prelungită - VPP - intubaţie endotraheală dacă nu s-a efectuat pâna în acest moment - monitorizare în secţia de TINN bicarbonat de sodiu 4,2 % i.v. - hipotonie marcată - antecedente heredocolaterale de boli neuromusculare - VPP - intubaţie endotraheală dacă nu s-a efectuat până în acest moment - monitorizare în secţia de TINN - depresie respiratorie severă după ce VPP a determinat apariţia FC şi coloraţiei normale - istoric de administrare a narcoticelor la mamă în ultimele 4 ore - continuarea VPP - administrare i.v. sau i.m. de naloxonă 0,1 mg/kg/doză (soluţie recomandată de 1mg/ml) - monitorizarea respiraţiei - repetarea dozei de naloxona - depresie respiratorie severă după ce VPP a determinat apariţia FC şi coloraţiei normale - istoric de administrare la mamă de sulfat de magneziu sau analgezice ne- narcotice sau anestezice pentru anestezia generală - nu răspund la naloxonă - continuarea VPP - monitorizare Tabel 2. Reanimarea ş i îngrijirea prematurului (adaptat dup ă Kattwinkel J, Short J, Boyle D, Engle W: Textbook of neonatal resuscitation [11] ) Caracteristici ale nou- n ă scutului prematur Efect nedorit Prevenire/tratament Tegumente subţiri, suprafaţă corporală mare raportat la greutatea corpului, depozite de grăsimi scăzute favorizează pierderile de căldură Ţesuturile imature şi deficitul de antioxidanţi pot fi mai uşor lezate de administrare excesivă de oxigen - administrarea oxigenului cu blender de FiO 2 şi monitorizare cu pulsoximetru Masă musculară redusă respiraţie mai dificilă asistarea ventilaţiei utilizând (reanimare cu) resuscitatorul cu piesa în T, CPAP, intubaţia şi ventilaţia mecanică Activitatea centrului respirator poate fi scăzută datorită imaturităţii sistemului nervos apnee, gaspuri, respiraţie neregulată, ineficientă asistarea ventilaţiei: reanimare cu resuscitator cu piesa în T, CPAP, intubaţie şi ventilaţie mecanică ca mai sus Plămânii pot fi imaturi şi deficitari în surfactant ventilaţia dificilă şi plămânii mai uşor de lezat prin ventilaţia cu presiune pozitivă 32 săptămâni Sistem imunitar imatur risc crescut să se nască cu infecţie şi să dezvolte o infecţie după naştere Capilarele fragile de la nivelul creierului în curs de dezvoltare se pot rupe Volumul mic de sânge (volum circulator mic) susceptibilitate la efectele pierderii de sânge - refacerea promptă a volumului sangvin - încălzire cu radiant termic - ştergerea/uscarea (blândă) a tegumentelor - împachetarea corpului (exceptând capul) în folie de plastic - acoperirea capului cu o căciuliţă - primele inflaţii administrate cu PIP maxim de 20-25 cmH 2 O - intubaţie la sala de naşteri şi administrare de surfactant pe sonda endotraheală la prematurii cu VG < - administrare empirică/ţintită de antibiotice - administrare de imunoglobuline - manevrare blândă în timpul RN - terapia durerii - atenţie la cantitatea (10-20 ml/kg) şi viteza (5-10 minute) administrării bolusurilor intravenoase de volum- expanderi - utilizarea modalităţilor sincronizate de ventilaţie mecanică 11.6. Anexa 6. Îngrijirea postreanimare [5,6,11] Complica ţ ie Cauze Semne clinice / examin ă ri de laborator Recomad ă ri Hipertensiunea pulmonar ă cianoza generalizată persistentă după RN Pneumonia ş i alte complica ţ ii pulmonare Antibioterapie - hipoxia severă şi prelungită perinatală determină persistenţa vasoconstricţiei pulmonare după naştere hipertensiunea pulmonară secundară - pneumonia congenitală - hernia diafragmatică - monitorizare cu pulsoximetru şi/sau analiza gazelor sangvine - oxigenoterapie - transfer în unitate de nivel III - administrare de oxid nitric inhalator - SAM - infecţie congenitală - manevre nesterile de reanimare - persistă detresa respiratorie după reanimare - nevoie crescută de oxigen Hipotensiunea nu duc la normalizarea TA Echilibrul hidric Hipoxia perinatală determină: hormon antidiuretic (SIADH) Convulsii ş i apnee Hipoglicemia Hipoxemia perinatală determină un consum crescut de glucoză % 2-4 ml/kg(/doză) obţinerea unor valori normale Probleme de alimenta t ie enteral ă Echilibrul termic şi după reanimare Temperatura corporală a nou-născutului trebuie menţinută între 36,5 şi 37,5 o C - hipoxemia perinatală severă şi/sau prelungită afectează miocardul şi tonusul vascular - sepsisul - anemia acută - prematuritatea - Tensiune arterială (TA) medie < 30 mmHg la prematuri cu VG < 30 săptămâni - TA medie mai mică decât valoarea corespunzătoare vârstei de gestaţie la nou născuţii cu VG > 30 de săptămâni - monitorizare TA, FC până când TA şi perfuzia periferică se normalizează - asigurarea unei ventilări şi oxigenări adecvate - administrare de volum expanderi - corectarea acidozei metabolice - administrarea unui agent inotrop pozitiv (ex. dopamina) dacă manevrele anterioare - disfuncţie renală tranzitorie (necroză tubulară acută) - afectare cerebrală cu secreţie inadecvată de - tulburări electrolitice cu aritmii cardiace secundare - retenţie de fluide - monitorizarea (în primele zile de viaţă) a aportului, diurezei, greutăţii, electroliţilor serici - examenul urinii (pentru proteinurie, hematurie) - restricţie lichidiană - administrare de calciu în primele zile - encefalopatie hipoxic- ischemică - cauze metabolice - dezechilibru electrolitic - convulsii la câteva ore după naştere - hipoglicemie - hiponatremie - monitorizare în secţia de TINN - administrare de glucoză sau electroliţi intravenos - tratament anticonvulsivant - glicemie < 45 mg/dl - apnee, hipotonie tremurături, iritabiliate, tahipnee, convulsii - bolus de glucoză 10 - infuzie continuă cu glucoză - monitorizarea glicemiei până la - tractul gastrointestinal este extrem de susceptibil la agresiunea hipoxic ischemică - afectarea neurologică produce diverse dificultaţi de alimentaţie - ileus, hemoragia digestivă şi enterocolită ulcero- necrotică - tulburări de supt şi deglutiţie - incoordonare oro- faringiană - postreanimare neonatală se preferă întreruperea aportului alimentar enteral (pentru un timp) - fluide şi alimentaţia parenterală - hipotermie : - mai ales la prematuri - asfixie perinatală - hipertermie: - nou-născuti proveniţi din mame cu corioamniotită - supraîncălzire în timpul 11.7. Anexa 7. Medica ţ ia utilizat ă în reanimarea neonatal ă [3,7,11,155] Medicament Indica ţ ii Doze Efect Specific ă ri Adrenalina FC < 60 bătăi/minut, după 30 secunde de MCE şi VPP - soluţie 1/10.000 - doza de 0,1-0,3 ml/kg (0,01-0,03 mg/kg/doză) se administrează intravenos pe vena ombilicala sau pe o venă periferică - 0,3-1 ml/kg endotraheal, rapid Se evită utilizarea adrenalinei în doze mari la prematur, datorită potenţialului de hipertensiune şi de creştere a fluxului sangvin cerebral, care pot conduce la sângerări în matricea germinativă NaHCO3 - acidoză metabolică severă dovedită la nou-născutul care este ventilat adecvat - sol. 4,2% (0,5 mEq/ml) în doza de 1-2 mEq/kgc, lent, în peste 2 minute (1 mEq/kg/min) intravenos (pe vena ombilicală) Bicarbonatul de sodiu - Volum expanderi - evidenţa clinică de sângerare Masa eritrocitară OI Rh negativ 10 ml/kg administrat în 5-10 minute Reface volemia şi hematocritul Administrarea rapidă la prematuri poate produce hemoragie în matricea germinală datorită fragilităţii capilarelor din această zonă Ser fiziologic sau soluţia Ringer 10 ml/kg administrată pe cale i.v. în 5-10 minute Refacerea volumului circulant Naloxona - depresie respiratorie severă după administrarea de sedative mamei, cu 4 ore anterior expulziei Antagonist narcotic Trebuie evitată la nou- născuţii din mame dependente de opioide Calciu gluconic 10% - hipocalcemie - sol. 10%, doză de 100-200 mg/kg (1-2 ml/kg) i.v., în bolus de 10-30 minute - normalizarea calcemiei Administarea rapidă poate provoca aritmii cardiace Glucoza 10% - hipoglicemie - sol 10%, doză de 200-400 mg/kg (2-4 ml/kg) i.v. cu ritm de 1 ml/minut - menţinerea glicemiei între 50- 110 mg/dl - creşte perfuzia în timpul MCE, prin vasoconstricţie, (efect alfa adrenergic) - îmbunătăţeşte contractilitatea cardiacă - creşte FC (efect beta adrenergic) - tampon al acidităţii - se descompune la CO2 şi apă - este foarte caustic şi nu trebuie administrat niciodată pe sondă endotraheală - în cazul unei ventilaţii ineficiente duce la agravarea hipercarbiei - lipsa răspunsului la reanimare - hipotensiune - soluţie 1 mg/ml - doza de 0,1 mg/kgc, rapid i.v. sau i.m. 11.8. Anexa 8. Echipamentul ş i medica ţ ia necesare pentru reanimare [5,7,11] Echipament pentru aspira ţ ie Aspirator şi tubulatura aferentă acestuia Sonde pentru aspiraţie de 5F sau 6F, 8F, 10F sau l2F Sondă de gavaj de 8F şi siringă de 20ml Aspirator pentru meconiu Echipament pentru ventila ţ ia pe masc ă ş i balon Aparat pentru administrare de ventilaţie cu presiune pozitivă capabil să furnizeze oxigen 90-100% Măşti pentru nou-născut la termen şi prematur (de preferinţă cu margine capitonată) Sursă de oxigen cu flowmetru (flux până la 10 L/min) şi tubulatura aferentă Echipament pentru intuba ţ ie Laringoscop cu lame drepte, Nr. 00 si 0 (pentru prematuri) şi Nr. 1 (pentru nou-născutul la termen) Baterii şi becuri de rezervă pentru laringoscop Sonde endotraheale de 2,5; 3,0; 3,5 şi 4,0 mm diametru intern Mandren (opţional) Foarfeci Bandă adezivă sau dispozitiv pentru fixarea sondei Tampoane cu alcool Detector de CO2 (opţional) Mască laringiană (opţional) Medicamente Adrenalină 1: 10000 (0,1 mg/ml) Soluţii cristaloide izotone (ser fiziologic sau Ringer lactat) pentru expansionare volumică - 100 sau 250 ml Bicarbonat de sodiu 4,2% (5 mEq/10ml) - fiole de 10 ml Naloxonă hidroclorid 0,4 mg/ml - fiole de 1 ml sau 1 mg/ml sau fiole de 2ml Glucoză 10%, 250 ml (flacoane) Ser fiziologic pentru bolusuri şi flush-uri Materiale pentru cateterizarea vaselor ombilicale Mănuşi sterile Bisturiu sau foarfeci Soluţie antiseptică Bandă pentru ombilic Cateter ombilical de 3, 5 Fr, 5 Fr Stopcock cu 3 căi Seringi de 1, 3, 5, 10, 20, 50 mI Ace de 25, 21,18 G sau dispozitiv de puncţionare pentru sistemele fără ac Diverse Mănuşi şi alt echipament de protecţie Masă radiantă sau o altă sursă de căldură Suprafaţă de resuscitare stabilă, cu saltea specială Ceas (opţional cronometru) Scutece încălzite Stetoscop (neonatal de preferat) Bandă adezivă (de 1/2 şi 3/4 ţoli) Monitor cardiac cu electrozi sau pulsoximetru şi senzori (opţional pentru sala de naşteri) Căi aeriene (pipă - mărimi 0,00, şi 000 sau lungime 30, 40, şi 50 mm) Pentru prematuri extrem de mici (op ţ ional) Sursă de aer comprimat Blender pentru a amesteca oxigenul şi aerul comprimat Pulsoximetru şi senzori pentru prematuri şi nou-născuţi la termen Folie de plastic Saltea încălzitoare activată chimic Incubator de transport pentru menţinerea temperaturii corpului în timpul transportului de la sala de naşteri la salon 11.9. Anexa 9. Cateterizarea venei ombilicale (CVO) pentru reanimarea neonatal ă [146,195] Indica ţ ii în timpul RN imposibilitatea prinderii unei linii venoase periferice Contraindica ţ ii omfalocel, omfalită Echipament necesar sterile  halate  câmp steril (se recomandă transparent) cu/fără orificiu central  manuşi sterile  flacon de soluţie antiseptică (Clorhexidin, spirt medicinal)  cateter ombilical o 5 Fr pentru GN < 3500 g o 6 Fr pentru GN > 3500 g  lamă de bisturiu/foarfecă  “robinet” (stopcock) cu trei căi (optional) Precau ţ ii Tehnic ă - CVO în timpul RN va fi plasat în poziţie joasă = 2-3 cm + lungimea bontului ombilical (BO) restant (cm) după îndepărtarea zonei clampate  seringă de 10 ml  ser fiziologic (NaCl 0,9%)  două pense hemostatice curbe  o pensă anatomica  două pense Pean  panglică sterilă lungă de aproximativ 20 cm (opţional) nesterile  mască  calotă  ochelari (opţional) - evitarea folosirii sondei de gavaj în locul cateterului (asociere cu incidenţă crescută de tromboză) - câmpul steril nu trebuie să acopere faţa şi toracele superior - cateterul nu trebuie forţat să treacă de un eventual obstacol - nu se administrează soluţii hipertone (CVO plasat în poziţie joasă nu este în vena cava inferioară) - evitarea acoperirii zonei omblicale şi periombilicale pentru a permite vizualizarea unei eventuale sângerării sau ieşirea accidentală a cateterului - CVO plasat în poziţie joasă nu necesită obligatoriu confirmare radiologică - nu se lasă cateterul deschis în atmosferă - se verifică dacă există bule de aer în cateter înainte de administrarea bolusurilor sau a perfuziei (risc de embolie gazoasa) - întotdeauna cateterul trebuie să fie plin cu lichid şi ataşat la stopcock-ul / seringa închise !!! - măsurarea lungimii de inserţie a cateterul venos ombilical (CVO): - ataşarea seringii de 10 ml cu ser fiziologic cu sau fără stopcock la cateter - închiderea stopcock-ului către cateter - pregătirea BO şi zonei periombilicale pe o rază de 5 cm cu soluţie antiseptică (betadină). Clorhexidina nu se recomandă sub vârstă de 2 luni - plasarea câmpului steril în jurul BO - plasarea unei panglici sterile în jurul BO, strânsă lax cu un singur nod: - dacă este posibil în jurul gelatinei Wharton nu la nivelul pielii ! (prevenirea sângerării) - poate fi necesară relaxarea panglicii în momentul inserării cateterului ! - tăierea bontului ombilical cu lama de bisturiu/foarfeca: - se taie BO orizontal la o distanţă de 1-1,5 cm de la piele, se evită tăierea tangenţială la piele - se controlează sângerarea (prin strângerea panglicii în tensiune uşoară) - se şterge suprafaţa BO cu o compresă sterilă, prin tamponare; se evită frecarea care poate distruge ţesuturile făcând greu de identificat structurile anatomice - identificarea venei ombilicale (VO): - situată frecvent la “ora 6” - are pereţi subţiri, largă - situată aproape de periferia bontului ombilical - apucarea BO cu pensa anatomică - inserarea blândă a pensei hemostatice în lumenul VO şi scoaterea cheagurilor de sânge - se prinde cateterul la 1 cm de vârf cu mâna sau o pensa cu vârf curb - introducerea cateterului plin cu lichid, ataşat la seringă +/- triplă cale (stopcock) pe distanţa măsurată (frecvent 4-5 cm de la capătul distal al BO) sau până la apariţia unei bune întoarceri venoase - aplicarea unei aspirări blânde cu seringa în timpul introducerii CVO - dacă sângele nu se întoarce uşor poate exista un cheag în vârful cateterului; se retrage complet cateterul, se spală cheagul până la eliminare şi se reinseră cateterul - dacă fluxul de sânge e slab se avansează cateterul până la atingerea întregii lungimi estimate - o eventuală sângerare poate fi oprită şi prin aplicarea unei presiuni uşoare cu o compresă sterilă Complica ţ ii  infecţii (sepsis, enterocolită ulceronecrotică)  sângerare / anemie  trombembolii  perforarea VO  cateterizarea accidentală a arterei ombilicale/hematom  cateter poziţionat greşit în sistemul port: - necroză hepatică (tromboza venei hepatice sau infuzia de soluţii hipertone sau vasospastice în ţesutul hepatic) / cavernom de venă portă - chist hepatic / hematom / abces hepatic - perforaţie de colon - hipertensiune portală  perforaţia peritoneului / hemoperitoneu 11.10. Anexa 10. Minifarmacopee [3,6,155] Numele medicamentului Adrenalina Indicaţii Resuscitare, bradicardie severa, hipotensiune Doza la nou-născut 0,01-0,03 mg/kg/doza i.v. diluţia 1:10000 (0,1-0,3 ml/kg/doza) sau 0,03-0,1 mg/kg/doza endotraheal diluţia 1:10000 (0,3-1 ml/kc/doza) se pot repeta 2-3 doze la interval de 3-5 minute dacă FC rămâne < de 60 bătăi/minut Administrare Intravenos sau endotraheal. NU se administrează intracardiac. Mecanism de acţiune Doze mici produc vasodilataţie pulmonară şi sistemică. Doze mari cresc tensiunea arteriala prin stimularea miocardului (efect ţ3 adrenergic) creşterea FC şi vasoconstricţie (efect a adrenergic) Contraindicaţii Hipertiroidism, hipertensiune, diabet Interacţiuni Incompatibil cu soluţii alcaline (bicabonat de sodiu), aminofilin, hialuronidază Soluţii compatibile Glucoza 5 % sau 10 %, ser fiziologic (NaCl 0,9%) Reacţii adeverse Aritmie ventriculară, tahicardie, paloare si tremor, hipertensiune severă cu risc de hemoragie intraventriculara, ischemie miocardica, hipopotasemie, scăderea fluxului sangvin splahnic şi renal Numele medicamentului Glucoza 10% Indicaţii Hipoglicemie (< 50 mg/dl) Doza la nou-născut Bolus i.v.: 200-400 mg/kg/doză (2-4 ml/kg/doză) cu ritm de 1-2 ml/min X 2-3 bolusuri Infuzie continuă (PEV): start cu 4-6 mg/kg/min, creştere treptată cu 1-2 mg/kg/min Atenţie Pentru bolus i.v. se utlilizează glucoză cu concentraţie maximă de 10% Numele medicamentului Bicarbonat de sodiu Indicaţii Acidoză metabolică în timpul RN prelungite Doza la nou-născut 1-2 mEq/kg/doză Administrare Intravenos lent, în cel puţin 2 minute (concentraţia uzuală - 4,2 % (0,5 mEq/ml)) NU se administrează endotraheal (efect caustic) Mecanism de acţiune Agent alcalinizant, scade rezistenţa vasculară pulmonară, îmbunătăţeşte funcţia miocardică, creşte răspunsul miocardului la adrenalină Soluţii compatibile Glucoză 5 % sau 10 %, ser fiziologic (NaCl 0,9%) Efecte adverse Edem pulmonar, acidoză respiratorie, hipocalcemie, hipernatremie Precauţii Infuzia rapidă se asociază cu hemoragia intraventriculară Administrarea în timpul ventilaţiei inadecvate creste pCO 2 şi scade pH-ul Numele medicamentului Calciu gluconic 10 % Indicaţii Hipocalcemie (calciu ionizat seric < 4 mg/dl sau calciu total seric < 8 mg/dl) Doza la nou-născut Doză de 100-200 mg/kg (1-2 ml/kg) sol. 10%, Administrare Intravenos, în bolus de 10-30 minute Soluţii compatibile Glucoză 5 % si 10 % sau ser fiziologic (NaCl 0,9%) Precauţii Administrarea rapidă determină bradicardie Numele medicamentului Naloxona Indicaţii Depresia respiratorie centrală neonatală indusă narcotic Doza la nou-născut 0,1 mg/kgc, soluţie 1mg/ml Administrare Rapid intravenos sau intramuscular; ae poate repeta doza după 3-5 minute dacă nu există răspuns după doza anterioară. Acţiune Antagonist narcotic Contraindicaţii Trebuie evitată la nou-născuţii din mame dependente de opioide (poate determina convulsii neonatale). 30 s Respir ă , FC > 100, rozat Respir ă , FC > 100, dar cianotic Rozat 30 s Apneic FC < 100 Cianoz ă persistent ă VPP Ventila ţ ie eficient ă , FC > 100, rozat FC > 60 Monitorizare în TINN 30 s FC < 60 FC < 60 FC > 60 colora ţ ie Monitorizare în TINN FC respira ţ ie • Evaluare la fiecare 30 de secunde Administrare de adrenalin ă  VPP*  MCE oxigen suplimentar  asigurarea eclilibrului termic  pozi ţ ionare, dezobstruc ţ ie (dup ă cum este necesar)  ş tergere, stimulare, repozi ţ iona ţ i • VG < 37 s ă pt ă mâni • semne de suferin ţă fetal ă • apnee, SDR • hipotonie Îngrijiri de rutin ă : • asigurarea eclilibrului termic • dezobstruc ţ ia c ă ilor respiratorii superioare (la nevoie) • uscarea tegumentelor • VG > 37 s ă pt ă mâni • f ă r ă semne de suferin ţă fetal ă • plâns viguros • tonus normal M ă suri de RN Anamneza ş i date clinice NA Ş TERE  pregătire/verificarea echipamentului suplimentar  solicitarea personalului neonatal suplimentar Factori de risc prezen ţ i 11.10. Anexa 11. Algoritm de reanimare neonatal ă Oprirea RN Lipsa r ă spunsului la RN dup ă 10 minute Lipsa r ă spunsului la RN Examen clinic pentru : - malforma ţ ii congenitale cardiace ş i respiratorii - hipovolemie Lipsa r ă spunsului la RN Verificarea corectitudinii efectu ă rii fiec ă rei manevre de RN NB. Intubaţia endotraheală se poate efectua oricând este necesar în timpul RN chiar şi imediat după expulzie, în sala de naşteri. Se pot repeta 1-2 doze de adrenalină la interval de 2-3 minute. Anexa Nr. 6 Ministerul S ă n ă t ăţ ii Publice Colegiul Medicilor Asocia ţ ia de Neonatologie Comisia Consultativă de din România din România Pediatrie şi Neonatologie Echilibrarea nou-n ă scutului pentru transport ş i transportul neonatal COLEC Ţ IA GHIDURI CLINICE PENTRU NEONATOLOGIE Ghidul 06/Revizia 1 6-7.03.2010 Publicat de Asocia ţ ia de Neonatologie din România Editor: Maria Livia Ognean © Asocia ţ ia de Neonatologie din România, 2011 Grupul de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor încurajează schimbul liber şi punerea la dispoziţie în comun a informaţiilor şi dovezilor cuprinse în acest ghid, precum şi adaptarea lor la condiţiile locale. Orice parte din acest ghid poate fi copiată, reprodusă sau distribuită, fără permisiunea autorilor sau editorilor, cu respectarea următoarelor condiţii: (a) ghidul sau fragmentul să nu fie copiat, reprodus, distribuit sau adaptat în scopuri comerciale, (b) persoanele sau instituţiile care doresc să copieze, reproducă sau distribuie ghidul sau fragmente din acestea, să informeze Asociaţia de Neonatologie din România şi (c) Asociaţia de Neonatologie din România să fie menţionată ca sursă a acestor informaţii în toate copiile, reproducerile sau distribuţiile materialului. Acest ghid a fost aprobat de Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. ........ din şi de Colegiul Medicilor prin documentul nr. ..... din .......................... şi de Asociaţia de Neonatologie din România în data de .......... Preciz ă ri Ghidurile clinice pentru Neonatologie sunt elaborate cu scopul de a ajuta personalul medical să ia decizii privind îngrijirea nou- născuţilor. Acestea prezintă recomandări de bună practică medicală clinică bazate pe dovezi publicate (literatura de specialitate) recomandate a fi luate în considerare de către medicii neonatologi şi pediatri şi de alte specialităţi, precum şi de celelalte cadre medicale implicate în îngrijirea tuturor nou-născuţilor. Deşi ghidurile reprezintă o fundamentare a bunei practici medicale bazate pe cele mai recente dovezi disponibile, ele nu intenţionează să înlocuiască raţionamentul practicianului în fiecare caz individual. Decizia medicală este un proces integrativ care trebuie să ia în considerare circumstanţele individuale şi opţiunea pacientului sau, în cazul nou-născutului, a părinţilor, precum şi resursele, caracteristicile specifice şi limitările instituţiilor medicale. Se aşteaptă ca fiecare practician care aplică recomandările în scop diagnostic, terapeutic sau pentru urmărire, sau în scopul efectuării unei proceduri clinice particulare să utilizeze propriul raţionament medical independent în contextul circumstanţial clinic individual, pentru a decide orice îngrijire sau tratament al nou-născutului în funcţie de particularităţile acestuia, opţiunile diagnostice şi curative disponibile. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid au depus eforturi pentru ca informaţiile conţinute în ghid să fie corecte, redate cu acurateţe şi susţinute de dovezi. Date fiind posibilitatea erorii umane şi/sau progresele cunoştinţelor medicale, autorii nu pot şi nu garantează că informaţia conţinută în ghid este în totalitate corectă şi completă. Recomandările din acest ghid clinic sunt bazate pe un consens al autorilor privitor la tema propusă şi abordările terapeutice acceptate în momentul actual. În absenţa dovezilor publicate, recomandările se bazează pe consensul experţilor din cadrul specialităţii. Totuşi, acestea nu reprezintă în mod necesar punctele de vedere şi opiniile tuturor clinicienilor şi nu le reflectă în mod obligatoriu pe cele ale Grupului Coordonator. Ghidurile clinice, spre deosebire de protocoale, nu sunt gândite ca directive pentru o singură modalitate de diagnostic, management, tratament sau urmărire a unui caz sau ca o modalitate definitivă de îngrijire a nou-născutului. Variaţii ale practicii medicale pot fi necesare în funcţie de circumstanţele individuale şi opţiunea părinţilor nou-născutului, precum şi de resursele şi limitările specifice ale instituţiei sau tipului de practică medicală. Acolo unde recomandările acestor ghiduri sunt modificate, abaterile semnificative de la ghiduri trebuie documentate în întregime în protocoale şi documente medicale, iar motivele modificărilor trebuie justificate detaliat. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid îşi declină responsabilitatea legală pentru orice inacurateţe, informaţie percepută eronat, pentru eficacitatea clinică sau succesul oricărui regim terapeutic detaliat în acest ghid, pentru modalitatea de utilizare sau aplicare sau pentru deciziile finale ale personalului medical rezultate ca urmare a utilizării sau aplicării lor. De asemenea, ele nu îşi asumă responsabilitatea nici pentru informaţiile referitoare la produsele farmaceutice menţionate în ghid. În fiecare caz specific, utilizatorii ghidurilor trebuie să verifice literatura de specialitate prin intermediul surselor independente şi să confirme că informaţia conţinută în recomandări, în special dozele medicamentelor, este corectă. Orice referire la un produs comercial, proces sau serviciu specific prin utilizarea numelui comercial, al mărcii sau al producătorului, nu constituie sau implică o promovare, recomandare sau favorizare din partea Grupului de Coordonare, a Grupului Tehnic de Elaborare, a coordonatorului sau editorului ghidului faţă de altele similare care nu sunt menţionate în document. Nici o recomandare din acest ghid nu poate fi utilizată în scop publicitar sau în scopul promovării unui produs. Opiniile susţinute în această publicaţie sunt ale autorilor şi nu reprezintă în mod necesar opiniile Fondului ONU pentru Populaţie sau ale Fundaţiei Cred. Toate ghidurile clinice sunt supuse unui proces de revizuire şi actualizare continuă. Cea mai recentă versiune a acestui ghid poate fi accesată prin internet la adresa ................ Tipărit la ........... ISSN ................ Grupul de Coordonare a elabor ă rii ghidurilor Comisia Consultativ ă de Pediatrie ş i Neonatologie a Ministerului S ă n ă t ăţ ii Publice Prof. Dumitru Or ăş eanu Comisia de Obstetric ă ş i Ginecologie a Colegiului Medicilor din România Prof. Dr. Vlad I. Tica Asocia ţ ia de Neonatologie din România Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Pre ş edinte – Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Co-pre ş edinte – Prof. Univ. Dr. Maria Stamatin Secretar – Conf. Univ. Dr. Manuela Cucerea Coordonatori: Prof. Univ. Dr. Maria Stamatin Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Scriitori: Dr. Anca Bivoleanu Prep. Univ. Dr. Andreea Avasiloaiei Dr. Carmen Voicila Membrii Grupului Tehnic de Elaborare a ghidului: Dr. Simona Ghironte Dr. Carmen Grecu Dr. Catrinel Iftime Dr. Doina Brosc ă uncianu Dr. Mihaela Demetrian Dr. Roxana Iliescu Mul ţ umiri Mul ţ umiri exper ţ ilor care au evaluat ghidul: Prof. Univ. Dr. Gabriela Zaharie Conf. Univ. Dr. Manuela Cucerea Conf. Univ. Dr. Valeria Filip Sef. lucr. Dr. Ligia Blaga Mul ţ umim Dr. Maria Livia Ognean pentru coordonarea ş i integrarea activit ăţ ilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie. Multumim Funda ţ iei Cred pentru suportul tehnic acordat pentru buna desf ăş urare a activit ăţ ilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie ş i organizarea întâlnirilor de consens. Abrevieri MS - Ministerul S ă n ă t ăţ ii UTN – Unitate de Transport Neonatal VG - vârst ă de gesta ţ ie FC – frecven ţ a cardiac ă TA – tensiune arterial ă GN – greutate la na ş tere FR – frecven ţ a respiratorie VPP – ventila ţ ie cu presiune pozitiv ă CPAP – continuous positive airway pressure (presiune continu ă pozitiv ă la nivelul c ă ilor aeriene) AGS – analiza gazelor sangvine pCO 2 – presiune par ţ ial ă a dioxidului de carbon pO 2 – presiune par ţ ial ă a oxigenului TRC – timp de recolorare capilar ă EKG – electrocardiogram ă MCC – malforma ţ ie cardiac ă congenital ă PGE – prostaglandina E cc – centimetrii cubi SDR – sindrom de detres ă respiratorie TORCH – infec ţ ii congenitale cronice, acronim dat de toxoplasmoz ă , rubeol ă , infec ţ ie cu citomegalvirus, infec ţ ie cu herpes virus ş i alte infec ţ ii congenitale cronice HIV– virusul imunodeficien ţ ei umane ORL – otorinolaringologie CT – computer tomografie SNC – sistem nervos central RMI – imagistic ă prin rezonan ţă nuclear ă PIP – (peak inspiratory pressure) presiune maxim ă de inspir PEEP – (positive end expiratory pressure) presiune pozitiv ă la sfâr ş itul expirului TI – timp de inspir TE – timp de expir FiO 2 – frac ţ ia (concentra ţ ia) inspirat ă de oxigen 1. Introducere Regionalizarea în domeniul neonatologiei are ca scop asigurarea aceluiaşi tip de îngrijire pentru toţi nou-născuţii indiferent de locul naşterii lor, prevedere conformă cu declaraţia universală a drepturilor copilului, la care România este parte semnatară. În acest context, prevederile cuprinse în ghidul de faţă au drept obiectiv asigurarea în bune condiţii a transportului nou-născuţilor cu diferite patologii de la centre de nivel 0, I şi II la cele de nivel III şi către secţiile de chirurgie [1,2] . În prima săptămână de viaţă unul din zece copii necesită internare într-o secţie de terapie intensivă neonatală [3] , motiv pentru care, o dată cu modernizarea neonatologiei, transportul neonatal a devenit o necesitate [4,5] . Există un număr mic de trialuri randomizate referitoare la transportul neonatal, majoritatea recomandărilor fiind stabilite pe baza unor studii nerandomizate şi ghiduri practice elaborate în conformitate cu experienţa şi necesităţile regionale ale fiecărui centru care efectuează transport neonatal [4-6] . Este de aşteptat ca, prin aplicarea prevederilor ghidului de faţă, să se realizeze o mai bună echilibrare din punct de vedere cardio-respirator, termic şi metabolic şi apoi să se efectueze, în bune condiţii, transportul copilului. Idealul este, în cazul anticipării naşterii unui copil cu risc, transportul gravidei la centrul de nivel III (transport in utero ) [7] . Doar în cazul în care acest lucru nu este posibil, naşterea va decurge la centrul de nivel inferior, fiind urmată de transferul ulterior al nou-născutului. În România, transportul neonatal specializat se practică din 2004 [8] . Ghidul de echilibrare a nou-născutului pentru transport şi transport neonatale este conceput la nivel naţional. Acesta precizează standardele, principiile şi aspectele fundamentale ale managementului particularizat unui caz clinic concret care trebuie respectate de practicieni indiferent de nivelul unităţii sanitare în care activează. Ghidurile clinice de neonatologie sunt mai rigide decât protocoalele clinice, fiind realizate de grupuri tehnice de elaborare respectând nivelul dovezilor ştiinţifice şi gradele de recomandare. Protocoalele clinice au un grad mai mare de flexibilitate, adaptat nivelului fiecărei unităţi sanitare. 2. Scop Scopul acestui ghid este de a standardiza metodele şi procedurile utilizate pentru un transport optim neonatal [9-19] . Acest ghid de transport şi stabilizare neonatală se adresează personalului de specialitate - medici neonatologi şi medici de medicină de urgenţă - dar şi medicilor pediatri, obstetricieni, cardiologi şi chirurgi pediatri care se confruntă cu problema transferului şi transportul nou-născuţilor cu diverse patologii perinatale. Prezentul ghid este elaborat pentru îndeplinirea următoarelor deziderate: - creşterea calităţii asistenţei medicale (acte şi proceduri medicale profilactice şi terapeutice) - aducerea în actualitate a unor probleme cu impact asupra sănătăţii nou-născuţilor - stabilirea metodologiei de identificare a grupelor de nou-născuţi care necesită transfer - reducerea diferenţelor în practica medicală, astfel încât transportul să devină mai eficient, sigur şi standardizat - ghidul constituie un instrument de consens între clinicienii de diferite specialităţi şi maternităţi de diferite niveluri - ghidul protejează clinicianul din punctul de vedere a malpraxisului - ghidul permite sistematizarea documentaţiei medicale necesare transportului - ghidul permite oferirea unei baze de informaţie pentru analize şi comparaţii - permite acordul practicii medicale româneşti cu principiile medicale internaţionale. Se prevede ca acest ghid să fie adoptat pe plan local, regional şi naţional. 3. Metodologie de lucru 3.1. Etapele procesului de elaborare Ca urmare a solicitării Ministerului Sănătăţii Publice de a sprijini procesul de elaborare a ghidurilor clinice pentru neonatologie, Asociaţia de Neonatologie din România a organizat în 28 martie 2009 la Bucureşti o întâlnire a instituţiilor implicate în elaborarea ghidurilor clinice pentru neonatologie. A fost prezentat contextul general în care se desfăşoară procesul de redactare a ghidurilor şi implicarea diferitelor instituţii. În cadrul întâlnirii s-a decis constituirea Grupului de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor. A fost, de asemenea, prezentată metodologia de lucru pentru redactarea ghidurilor, un plan de lucru şi au fost agreate responsabilităţile pentru fiecare instituţie implicată. A fost aprobată lista de subiecte a ghidurilor clinice pentru neonatologie şi pentru fiecare ghid au fost aprobaţi coordonatorii Grupurilor Tehnice de Elaborare (GTE). În data de 26 septembrie 2009, în cadrul Conferinţei Naţionale de Neonatologie din România a avut loc o sesiune în cadrul căreia au fost prezentate, discutate în plen şi agreate principiile, metodologia de elaborare şi formatul ghidurilor. Pentru fiecare ghid, coordonatorul a nominalizat componenţa Grupului Tehnic de Elaborare, incluzând scriitorul/scriitorii şi o echipă de redactare, precum şi un număr de experţi evaluatori externi pentru recenzia ghidului. Pentru facilitarea şi integrarea procesului de elaborare a tuturor ghidurilor a fost ales un integrator. Toate persoanele implicate în redactarea sau evaluarea ghidurilor au semnat Declaraţii de Interese. Scriitorii ghidurilor au fost contractaţi şi instruiţi privind metodologia redactării ghidurilor, după care au elaborat prima versiune a ghidului, în colaborare cu membrii GTE şi sub conducerea coordonatorului ghidului. Pe parcursul citirii ghidului, prin termenul de medic(ul) se va înţelege medicul de specialitate neonatologie, căruia îi este dedicat în principal ghidul clinic. Acolo unde s-a considerat necesar, specialitatea medicului a fost enunţată în clar pentru a fi evitate confuziile de atribuire a responsabilităţii actului medical. După verificarea din punctul de vedere al principiilor, structurii şi formatului acceptat pentru ghiduri şi formatare a rezultat versiunea a 2-a a ghidului, versiune care a fost trimisă pentru evaluarea externă la experţii selectaţi. Coordonatorul şi Grupul Tehnic de Elaborare au luat în considerare şi încorporat, după caz, comentariile şi propunerile de modificare făcute de evaluatorii externi şi au redactat versiunea a 3-a a ghidului. Această versiune a fost prezentată şi supusă discuţiei detaliate, punct cu punct, în cadrul unor Întâlniri de Consens care au avut loc la Iaşi în 22 octombrie 2009 şi la Bucureşti în perioada 7-8 decembrie 2009, cu sprijinul Fundaţiei Cred şi cu consultanţă din partea Fondului ONU pentru Populaţie (UNFPA). Participanţii la Întâlnirile de Consens sunt prezentaţi în Anexa 1. Ghidurile au fost dezbătute punct cu punct şi au fost agreate prin consens din punct de vedere al conţinutului tehnic, gradării recomandărilor şi formulării. Evaluarea finală a ghidului a fost efectuată utilizând instrumentul Agree elaborat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Ghidul a fost aprobat formal de către Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice, Comisia de Pediatrie şi Neonatologie a Colegiului Medicilor din România şi Asociaţia de Neonatologie din România. Ghidul a fost aprobat de către Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. .............................. 3.2. Principii Ghidul clinic “Echilibrarea nou-născutului pentru transport şi transportul neonatal“ a fost conceput cu respectarea principilor de elaborare a Ghidurilor clinice pentru neonatologie aprobate de Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor clinice pentru Neonatologie şi de Asociaţia de Neonatologie din România. Grupul tehnic de elaborare a ghidurilor a căutat şi selecţionat, în scopul elaborării recomandărilor şi argumentărilor aferente, cele mai importante şi mai actuale dovezi ştiinţifice (meta-analize, revizii sistematice, studii controlate randomizate, studii controlate, studii de cohortă, studii retrospective şi analitice, cărţi, monografii). În acest scop au fost folosite pentru căutarea informaţiilor următoarele surse de date: Cochrane Library, Medline, OldMedline, Embase utilizând cuvintele cheie semnificative pentru subiectul ghidului. Fiecare recomandare s-a încercat a fi bazată pe dovezi ştiinţifice, iar pentru fiecare afirmaţie a fost furnizată o explicaţie bazată pe nivelul dovezilor şi a fost precizată puterea ştiinţifică (acolo unde există date). Pentru fiecare afirmaţie a fost precizată alăturat tăria afirmaţiei (Standard, Recomandare sau Opţiune) conform definiţiilor din Anexa 2. 3.3. Data reviziei Acest ghid clinic va fi revizuit în 2013 sau în momentul în care apar dovezi ştiinţifice noi care modifică recomandările făcute. 4. Structur ă Acest ghid de neonatologie este structurat în subcapitole: - definiţii şi evaluare pretransport - conduită profilactică (pre-transport) - conduită terapeutică - aspecte administrative - bibliografie - anexe. 5. Defini ţ ii ş i evaluare pretransport 5.1. Defini ţ ii Standard Transportul optim neonatal reprezintă transportul în timp util al nou-născutului E bolnav de la un spital de rang inferior la unul de rang superior, cu facilităţi medicale necesare îngrijirii acestuia. Standard Nou-născutul bolnav critic este acel nou-născut care prezintă patologie C ameninţătoare de viaţă, patologie ce necesită instituirea constantă, intensivă şi multidisciplinară a măsurilor de evaluare şi tratament în vederea stabilizării, tratării şi prevenirii complicaţiilor [20-23] . Standard Reţeaua regională reprezintă structura teritorială organizată pe trei niveluri de C competenţă a unităţilor de specialitate care acordă cea mai potrivită îngrijire nou-născutului [24] . Standard Reţeaua cuprinde un Centru Regional de nivel III care acordă îngrijiri cazurilor C celor mai dificile, precum şi mai multe unităţi de nivel II, I şi 0 (anexa 3) [2,24-27] . Standard Reţeaua regională reprezintă acea reţea de transport, organizată într-o zonă C geografică definită, în care se înregistrează anual un număr de aproximativ 15.000 - 20.000 de naşteri (câteva judeţe în jurul unui Centru regional de nivel III) şi în care se poate organiza un sistem de transport al nou-născutului cu durata transportului de aproximativ 2 ore (de la unitatea din care se preia până la Centrul regional) [1,24-26] . Standard Hipoglicemia neonatală este scăderea nivelului glicemiei sub 40 mg/dl (sub 2,5 C mmol/l) [28-38] . Standard Hiperglicemia neonatală este creşterea nivelului glicemiei peste 150 mg/dl (8,3 C mmol/l) [38-40] . Standard Echilibrul acido-bazic înseamnă starea de neutralitate a unui ţesut sau organ şi C este caracterizat de pH [41-54] . Standard Analiza gazelor sangvine este o metodă de evaluare a echilibrului acido-bazic E care permite aprecierea funcţionalităţii sistemelor tampon respiratorii şi renale (anexa 4) [51-54] . Standard Acidoza metabolică se defineşte prin scăderea pH-ului sub 7,3 şi a deficitului C de baze sub – 5 mEq/l şi se însoţeşte de acumularea de acizi secundară metabolizării anaerobe a glucozei [51-55] . Standard Alcaloza metabolică se defineşte prin creşterea pH-ului peste 7,40 şi a C excesului de baze peste + 5 mEq/l [51-55] . Standard Acidoza respiratorie se defineşte prin creşterea anormală a pCO 2 peste 55 C mmHg (în funcţie de vârsta de gestaţie - VG) şi scăderea pH-ului sub 7,30 [51-55] Standard Alcaloza respiratorie se defineşte prin scăderea anormală a pCO 2 sub 25 C mmHg şi creşterea pH-ului peste 7,40 [51-55] . Standard Termoreglarea este procesul prin care se menţine o temperatură constantă a C organismului [56,57] . Standard Echilibrul termic reprezintă starea de egalitate dintre producţia şi pierderea de C căldură [58,59] . Standard Mediul termic neutru este mediul în care se menţine temperatura normală a C corpului cu un consum minim de oxigen [60-62] . Standard Hipotermia uşoară este definită de o temperatură centrală cuprinsă între 36- C 36,4°C [59,61] . Standard Hipotermia moderată este definită de o temperatură centrală cuprinsă între 34 - C 36,3°C [59,61] . Standard Hipotermia severă este definită de o temperatură centrală scăzută sub C 33,9°C [59,61] . Standard Detresa respiratorie neonatală reprezintă orice dificultate respiratorie întâlnită C sub vârsta de 28 zile postnatal şi care se exprimă clinic prin asocierea tahipnee, cianoză şi semne de efort respirator (anexa 5) [63] . Standard Bradipneea este frecvenţa respiratorie sub 30 respiraţii/minut [63] . C Standard Tahipneea este frecvenţa respiratorie mai mare de 60 respiraţii/minut [63] . C Standard Geamătul este respiraţie cu glota parţial închisă [63] . C Standard Bătăile aripioarelor nazale sunt un mecanism de compensare respiratorie a C rezistenţei crescute a căilor aeriene superioare [63] . Standard Stridorul este un sunet caracteristic, audibil în inspir, determinat de diminuarea C lumenului căilor aeriene superioare [64] . Standard Hipoxia este scăderea concentraţiei tisulare de oxigen [65-68] . C Standard Hipoxemia este scăderea concentraţiei sangvine arteriale de oxigen [65-68] . C Standard Insuficienţa respiratorie rapid progresivă este creşterea rapidă a necesarului de C oxigen asociată cu accentuarea detresei respiratorii şi deteriorarea gazelor sangvine [69] . Standard Bradicardia este scăderea frecvenţei cardiace (FC) < 100 bătăi/minut [63] . C Standard Tahicardia este creşterea FC > 180 bătăi/minut în repaus [63] . C Standard Şocul neonatal este o stare de disfuncţie circulatorie complexă secundară perfuziei şi oxigenării inadecvate, cu aport tisular insuficient de oxigen şi substanţe nutritive [70] . Standard Şocul hipovolemic este disfuncţia circulatorie acută secundară scăderii volumului circulator [70] . Standard Şocul cardiogen este insuficienţa cardiocirculatorie acută secundară disfuncţiei severe a miocardului [70] . Standard Şocul septic sau distributiv este disfuncţia circulatorie acută secundară unei infecţii severe [70] . Standard Nou-născutul stabil respirator şi hemodinamic este acel nou-născut care are ventilaţie eficientă (spontană sau protezată), FC şi tensiune arterială (TA) în limite normale (fiziologic sau sub tratament) [64] . Standard Nou-născutul cu prognostic vital depăşit este nou-născutul care prezintă stare generală extrem de gravă (comă grad III sau IV), insuficienţă cardiocirculatorie şi respiratorie severe (anexa 5). Standard Coma este o stare de inconştienţă profundă caracterizată de reacţii motorii diminuate sau absente la stimulare, stare aparentă de somn şi imposibilitatea trezirii [71] (anexa 6). Standard Securizarea transportului reprezintă totalitatea măsurilor luate pentru ca transportul neonatal să decurgă în bune condiţii (anexa 7) [26] . Standard Spital (unitate sanitară) solicitant (trimiţător) este oricare unitate sanitară cu paturi al cărei personal medical decide transferul unui pacient spre o altă unitate sanitară în vederea asigurării unor îngrijiri medicale cu grad mai înalt de complexitate decât cele care sunt asigurate în acea unitate din cauza lipsei de competenţe şi/sau dotare necesare [72] . Standard Spital (unitate sanitară) solicitat (primitor) este orice spital regional, judeţean sau clinică universitară care poate asigura îngrijirile complexe şi competente unui pacient transferat pentru o anumită patologie [72] . 5.2. Evaluare pre-transport Recomandare Se recomandă ca medicul care solicită transportul să încadreze solicitarea pe grade de urgenţă (în funcţie de priorităţi) [73-83] . Argumentare Încadrarea corectă a urgenţei medicale duce la reducerea morbidităţii şi mortalităţii neonatale [84] . Standard Medicul solicitant trebuie să includă în evaluarea pre-transport a nou- născutului: - istoricul perinatal şi al naşterii - examenul clinic la naştere - metodele de resuscitare folosite - rezultatul explorărilor paraclinice efectuate de spitalul solicitant [1,26] . C C C C C E C C C C B IIa C Argumentare Evaluarea completă pre-transport economiseşte timpul echipei de transport [85- Iv 88] . Standard Medicul solicitant trebuie să evalueze starea nou-născutului permanent până la C sosirea echipei de transport [89-90] . Argumentare Practic, niciodată în timpul transportului starea pacienţilor nu se ameliorează [91- IV 94] . Standard La sosirea la spitalul solicitant, echipa de transport trebuie să evalueze starea C clinică, investigaţiile anamnestice, paraclinice, tratamentele şi informaţiile oferite de monitorizarea nou-născutului bolnav [26] . Argumentare Evaluarea stării nou-născutului la sosirea echipei de transport poate oferi IV informaţii în plus, necesare îngrijirilor acordate pe durata transportului [93-94] . Standard Echipa de transport trebuie să evalueze la sosirea la spitalul solicitant semnele C vitale ale nou-născutului care trebuie transferat şi să le consemneze în fişa de transport [93-94] . Argumentare Fişa de transport este un document medico-legal [1,72,93,94] . IV 5.3. Decizia de transport 5.3.1. Categorii de nou-n ă scu ţ i care necesit ă transport Standard Medicul curant trebuie să decidă transferul neonatal conform principiilor C regionalizării şi ierarhizării unităţilor sanitare (anexa 3) [1,72] . Argumentare Eficienţa deciziei de transfer creşte calitatea actului medical [72,91-94] . IV Standard În conformitate cu ierarhizarea unităţilor sanitare, pe baza competenţelor de îngrijire a nou-născutului, după evaluarea clinică, medicul solicitant trebuie să indice transferul spre unităţi de rang superior pentru categoriile de nou-născuţi enumerate în anexa 3 [72,92] . Argumentare Unităţile de nivel III au competenţe, personal calificat şi pot asigura diagnosticul şi tratamentul acestor nou-născuţi [95-102] . Standard Medicul trebuie să nu solicite transportul neonatal pentru următoarele categoriile de nou-născuţi [103-111] : - malformaţii congenitale evident incompatibile cu viaţa - trisomie 13 confirmată antenatal - trisomie 18 confirmată antenatal - malformaţii congenitale multiple şi complexe fără soluţie terapeutică - vârstă de gestaţie extrem de mică ( vezi ghidul Reanimarea neonatală ) - nou-născutul care după 10 de minute de resuscitare completă şi corectă prezintă asistolie şi absenţa mişcărilor respiratorii ( vezi ghidul Reanimarea neonatală ). Argumentare Categoriile de nou-născuţi menţionate anterior au şanse foarte reduse de supravieţuire, chiar în condiţiile unei asistenţe medicale intensive [112-130] . 5.3.2. Luarea deciziei privind transportul Standard Comisia de Specialitate a Ministerului Sănătăţii stabileşte categoriile de nou- născuţi care pot necesita transfer de la unităţi de rang inferior spre centre specializate (anexa 3). Argumentare Solicitarea transferului neonatal este justificată doar în situaţia în care necesităţile nou-născuţilor depăşesc competenţele spitalului solicitant. Standard Transferul nou-născutului cu risc trebuie efectuat întotdeauna în funcţie de gravitatea cazului către unitatea de nivel superior cea mai apropiată sau cea mai accesibilă în condiţiile meteorologice date, indiferent de apartenenţa acestor unităţi la o regiune sau alta [1,131-135] . Argumentare Morbiditatea şi mortalitatea neonatală diminuă semnificativ în condiţiile unei asistenţe tehnico-medicale de performanţă [136-139] . 6. Conduita profilactic ă (pre-transport) 6.1. Stabilizarea pre-transport – considera ţ ii generale Standard Până la sosirea echipei de transport, medicul solicitant trebuie să completeze foaia de observaţie şi biletul de trimitere cu datele anamnestice (anamneza maternă, a sarcinii şi a naşterii), manevrele de resuscitare efectuate, terapia iniţiată şi datele obţinute din monitorizarea parametrilor vitali ai nou- născutului [1,2] . Argumentare Evaluarea corectă şi completă a cazului necesită cunoaşterea istoricului medical al pacientului [1,2,26] . B III B III, IV E E B III C IV Standard Medicul solicitant trebuie să iniţieze stabilizarea nou-născutului până la venirea echipei de transport [1,2,5,26,89,140] . Argumentare Iniţierea precoce a măsurilor de echilibrare pre-transport diminuă semnificativ mortalitatea şi morbiditatea nou-născuţilor transferaţi [51,68,87-88,97,140-143] . Recomandare Se recomandă ca medicul de la spitalul solicitant să ia măsurile adecvate pentru păstrarea integrităţii bontului ombilical în cazul în care nu a efectuat cateterizarea venei ombilicale [26,89] . Argumentare Abordul vascular ombilical poate fi util în primele ore şi zile de viaţă pentru administrarea de urgenţă a medicaţiei şi prelevarea de sânge pentru investigaţii [15,44,140] . B III, IV C IV Argumentare Cateterizarea ombilicală prezervă tegumentele [144] . IV Standard Medicul de la spitalul solicitant trebuie să asigure nou-născutului pregătit pentru transport o linie venoasă (venă periferică sau vena ombilicală) [26,89,140,106,145,146] . Argumentare Pe durata transportului nou-născutul poate necesita administrarea de medicaţie şi echilibrare hidroelectrolitică şi metabolică [147] . Recomandare Se recomandă ca medicul solicitant să asigure plasarea a cel puţin două căi venoase nou-născuţilor care vor fi transportaţi [146] . Argumentare Unele medicamente infuzate intravenos necesită cale separată de administrare. Condiţiile speciale de transport pot compromite abordul venos, ceea ce impune existenta unei linii venoase de rezervă [93,147,148] . Standard Medicul solicitant trebuie să efectueze stabilizarea pre-transport a nou- născutului astfel încât să fie asigurate şi menţinute următoarele: - echilibrul termic - echilibrul respirator - echilibrul cardio-vascular - echilibrul metabolic şi - echilibrul hidroelectrolitic [21,23,72,140] . Argumentare Transportul unui nou-născut instabil poate înrăutăţi prognosticul vital al acestuia [5,9,74,82,88,94,149-151] . 6.2. Stabilizarea volemic ă Recomandare În primele 24 de ore de viaţă se recomandă ca medicul solicitant să prescrie perfuzie cu soluţie de glucoză 10% cu un volum de 60-80 ml/kgc/24 ore [29,152- 155] . Argumentare Necesarul de lichide al unui nou-născut în primele 24 de ore este de 60-80 ml/kg [156-158] . Recomandare Se recomandă ca în cazul prematurilor, medicul solicitant să stabilească volumul şi concentraţia soluţiei glucozate de perfuzat în funcţie de VG, vârsta postnatală, greutatea la naştere (GN) şi patologie [157,159,160] . Argumentare Nou-născutul prematur este predispus la dezechilibre metabolice; de asemenea, necesarul de lichide creşte odată cu scăderea VG [157,161-163] . 6.3. Stabilizarea glicemic ă Recomandare Se recomandă ca medicul solicitant să monitorizeze pre-transport glicemia nou-născutului [20,26,41,72,74,89,140] . Argumentare Hipoglicemia neonatală poate afecta funcţia cerebrală şi miocardică (anexa 8) [166-169] . Standard În cazul depistării hipoglicemiei, medicul solicitant trebuie să adopte următoarea conduită: - administrează un bolus de 2 ml/kgc glucoză 10% intravenos - continuă perfuzia cu 80 ml/kgc/zi [20,26,89,140,153,154] . Argumentare Bolusul de 2 ml/kgc glucoză 10% este echivalent cu 200 mg/kgc sau 3,3 mg/kgc/minut iar perfuzia de 80 ml/kgc/zi furnizează glucoză cu un ritm de 5,5 mg/kgc/minut, similar cu ritmul de producţie hepatică a glucozei la nou-născuţii la termen [168-170] . Recomandare După iniţierea manevrelor de corectare a hipoglicemiei se recomandă ca medicul solicitant să monitorizeze glicemia la 30 de minute până la obţinerea valorilor normale [39,40,93] . Argumentare La nou-născutul transportat poate apărea frecvent hiperglicemie sau hipoglicemie [9,37,171] . C IV C IV B III, IV A Ia, III A Ib, IV A Ib, III B III, IV B III, IV Recomandare Se recomandă ca medicul solicitant să indice continuarea perfuziei chiar şi în C cazul în care glicemia este normală [21,26,30] . Argumentare În lipsa alimentaţiei enterale, nou-născutul necesită un aport glucidic permanent pentru menţinerea glicemiei normale [37,172] . Recomandare În cazul în care glicemia este scăzută se recomandă ca medicul solicitant să repete bolusul de glucoză [153,173] . Argumentare La nou-născutul cu risc aflat în suferinţă de lungă durată valorile glicemiei se corectează într-o perioadă mai lungă de timp [174-176] . Op t iune În cazul în care este necesară repetarea bolusului de glucoză medicul solicitant poate creşte concentraţia glucozei la 12,5% la un volum maxim perfuzat de 100 ml/kgc/24h [30,153] . Argumentare Volumul de lichide care poate fi administrat unui nou-născut este limitat de VG şi patologie [157,161-163] . Recomandare Dacă hipoglicemia persistă în ciuda urmării măsurilor indicate mai sus se recomandă ca medicul solicitant să instaleze un cateter venos ombilical (în cazul în care acesta nu a fost instalat deja) [15,21,26,140] . Argumentare Linia venoasă periferică nu permite infuzarea de glucoză cu concentraţii mai mari de 12,5% [30,32,42,177] . Recomandare În cazul în care, după aplicarea măsurilor descrise mai sus, glicemia este normală se recomandă ca medicul solicitant să efectueze determinări repetate ale glicemiei, la 2 ore, până la transfer [20,21,26] . Argumentare Administrarea bolus-urilor de glucoză neurmate de infuzia de glucoză şi/sau oprirea infuziei de glucoză pot genera hipoglicemie de rebound [30,173,176] . Recomandare Se recomandă ca în cazul în care, după aplicarea măsurilor descrise mai sus, glicemia este scăzută medicul solicitant să aplice protocolul de tratament al hipoglicemiei refractare [2,15,21,26,178] . Argumentare Terapia hipoglicemiei refractare impune o strategie terapeutică standardizată (anexa 9) [178-180] . Standard Medicul solicitant trebuie să indice suspendarea alimentaţiei enterale anterior transportului, plasarea şi fixarea unei sonde orogastrice pentru evacuarea conţinutului gastric [21,23,26,140] . Argumentare Condiţiile ambientale asociate transportului (zgomot, vibraţii, diferenţe de altitudine şi presiune atmosferică, viteza deplasării) pot stimula refluxul gastroesofagian cu risc de vărsătură şi aspiraţie pulmonară consecutive [6,181] . 6.4. Stabilizarea acido-bazic ă Recomandare Se recomandă ca medicul solicitant să evalueze gazele sangvine la toţi nou- născuţii care vor fi transportaţi [21,26,44,182] . IV B IIa, IV A Ia, IV C IV C IV C IV C IV C Argumentare Evaluarea funcţiilor vitale implică şi evaluarea gazelor sangvine [44,49,51] . III Standard În cazul depistării acidozei medicul solicitant trebuie să identifice tipul A acesteia [2,20,21,26] . Argumentare Conduita terapeutică diferă în funcţie de tipul de acidoză [184-187] . Ib Recomandare În cazul acidozei metabolice se recomandă ca medicul solicitant să indice C administrarea lentă de soluţie de bicarbonat de sodiu semimolar (4,2%) în doză calculată după formula [29,46,60,183] : (greutatea în kg) X (deficitul de baze) X (0,3) = mEq bicarbonat de sodiu. Argumentare Bicarbonatul de sodiu corectează acidoza metabolică [51,53,182] . IV Argumentare Administrarea rapidă de bicarbonat de sodiu (sub 5 minute) poate avea drept consecinţă apariţia hemoragiei intraventriculare [51,189] . Standard Medicul solicitant trebuie să administreze bicarbonat de sodiu doar în situaţiile în care s-a asigurat o ventilaţie pulmonară eficientă [63,65,66,70,72] . Argumentare Bioxidul de carbon rezultat din metabolizarea bicarbonatului de sodiu se elimină pe cale respiratorie [188] . Recomandare Se recomandă ca medicul solicitant să re-evalueze gazele sangvine după administrarea de bicarbonat de sodiu [29,42,63,65,66,66] . Argumentare Evaluarea gazelor sangvine este necesară pentru stabilirea gradului de corecţie al acidozei metabolice [188,189] . 6.5. Stabilizarea termic ă Standard Medicul solicitant trebuie să monitorizeze temperatura corporală a nou- născutului pentru care solicită transfer [58,60-62,72] . Argumentare Nou-născutul cu patologie poate fi instabil termic, cu risc de hipotermie/ hipertermie [190] . III C III C III A Ia Standard Medicul solicitant trebuie să asigure nou-născutului condiţii de confort termic C (anexa 10) [58,60-62,72] . Argumentare Punctul de echilibru termic este diferit în funcţie de VG şi GN (anexa IV 10) [61,154,191] . Argumentare Hipotermia creşte consumul de oxigen şi glicogen prin metabolizarea grăsimii IV brune ceea ce determină acidoză lactică şi hipoxie [26,58-61,192] . Argumentare Hipertermia amplifică rata metabolică şi consumul de oxigen şi glucoză [26,58- IV 61,192] . Recomandare Se recomandă ca medicul solicitant să asigure echilibrul termic al nou- C născutului prin plasarea acestuia pe o masă radiantă (incubator deschis) cu servocontrol astfel încât să fie menţinută o temperatură cutanată de 36,5- 37  C [154,192-194] . Argumentare Temperatura cutanată normală a nou-născutului este de 36,5-37  C [154,195] . IV Recomandare Pentru unităţile în care îngrijirea nou-născutului pe radiant termic cu servocontrol nu este posibilă se recomandă ca medicul solicitant să plaseze nou-născutul sub o sursă radiantă [26,59,61,72] . Argumentare Radiantul termic neadecvat sau fără servocontrol pot determina hipotermie sau hipertermie [193,194,196] . Op t iune Medicul solicitant poate plasa nou-născutul care urmează a fi transferat într-un incubator cu servocontrol [58-60] . Argumentare Dacă nou-născutul care urmează a fi transferat nu necesită manevre complexe de stabilizare care impun plasarea pe o masa radiantă, echilibrul termic este mai facil de menţinut dacă se utilizează un echipament cu servocontrol [197] . Op t iune Medicul solicitant poate indica plasarea nou-născutului care va fi transferat într-un incubator fără servocontrol, setând temperatura aerului în funcţie de GN, VG şi vârsta postnatală [197] . Argumentare Punctul de echilibru termic este diferit în funcţie de VG, GN şi vârsta postnatală [61,154,191] . Standard Medicul solicitant trebuie să indice monitorizarea temperaturii corporale a nou- născutului indiferent de modul de menţinere a acesteia la nou-născutul care urmează a fi transferat [21,22,26,59,72,85] . Argumentare Nou-născutul cu patologie poate fi instabil termic, cu risc de hipotermie/ hipertermie [190,192] . Argumentare În situaţii de dezechilibru termic temperatura cutanată nu se corelează cu temperatura centrală a nou-născutului [198] . Recomandare În cazul detectării hipotermiei se recomandă ca medicul solicitant să procedeze astfel: - să plaseze nou-născutul în incubator - să seteze temperatura incubatorului cu 1,5  C peste temperatura copilului - să crească în trepte temperatura incubatorului pe măsură ce temperatura centrală a copilului creşte, astfel încât să se menţină o diferenţă de 1-1,5  C între temperatura nou-născutului şi cea setată [20,21,26,59,72] . Argumentare Încălzirea rapidă a nou-născutului hipotermic cu mai mult de 1,5 ° C/oră poate produce vasodilataţie bruscă cu hipotensiune consecutivă [198-200] . Op t iune Medicul solicitant poate plasa nou-născutul cu hipotermie şi pe o masă radiantă (incubator deschis) cu servocontrol, urmând aceeaşi secvenţă de încălzire în trepte [198,199] . Argumentare Încălzirea rapidă a nou-născutului hipotermic cu mai mult de 1,5 ° C/oră poate produce vasodilataţie bruscă cu hipotensiune consecutivă [200] . Recomandare În timpul încălzirii nou-născutului hipotermic se recomandă ca medicul şi asistenta de la spitalul solicitant să monitorizeze permanent: temperatura centrală, FC, frecvenţa respiraţiei (FR) şi saturaţia în oxigen a hemoglobinei [21,26,72] . A Ib, IV C IV C IV C IV Ia B III B III C Argumentare Hipotermia se însoţeşte de modificări ale parametrilor vitali (anexa 11) [58,59] . IV Standard 3 Medicul şi asistenta de la spitalul solicitant trebuie să ia măsuri suplimentare C pentru limitarea pierderilor de căldură ca parte din pregătirea nou-născutului pentru transport [21,26,140] . Argumentare Extremităţile nou născutului şi în special cea cefalică reprezintă căile principale IV de pierdere a căldurii, mai ales la prematur [140] . Recomandare Pentru limitarea pierderilor de căldură la nou-născut se recomandă ca medicul C şi asistenta să utilizeze: căciuliţă, botoşei, scutece calde, folie de plastic, pături [140] . Argumentare Extremităţile nou-născutului şi în special cea cefalică reprezintă căile principale de pierdere a căldurii, mai ales la prematur [140] . Op t iune Medicul sau asistenta din echipa de transport pot utiliza, pentru menţinerea echilibrului termic, o folie specială termoizolantă [190] . Argumentare Nou-născuţii cu greutate foarte mică prezintă pierderi masive de căldură care necesită măsuri suplimentare de menţinere a unei temperaturi normale [205,206] . 6.6. Stabilizarea respiratorie Standard Medicul solicitant trebuie să evalueze şi să monitorizeze statusul respirator al nou-născutului care urmează a fi transferat [21,26,64,72,86,89] . IV B IIa, III C Argumentare Funcţia respiratorie este o funcţie vitală [63,65] . IV Standard În cazul prezenţei detresei respiratorii medicul solicitant trebuie să B administreze oxigen suplimentar. Argumentare Creşterea concentraţiei de oxigen poate îmbunătăţi oxigenarea tisulară [203,204] . IIa Recomandare În situaţia în care este necesară administrarea de oxigen se recomandă ca medicul şi asistenta de la spitalul solicitant să monitorizeze: FR, FC, coloraţia, saturaţia în oxigen a hemoglobinei, presiunea parţială arterială a oxigenului (analiza gazelor sangvine) şi concentraţia de oxigen administrată [20,21,26,87] . Argumentare Evaluarea acestor parametri este necesară pentru stabilirea conduitei terapeutice ulterioare [203-205] . Recomandare În cazul nou-născutului cu detresă respiratorie se recomandă ca medicul solicitant de la unităţile de nivel 0 şi Ia să asigure următoarele: - administrarea de oxigen (flux liber, sub cort cefalic, ventilaţie cu presiune pozitivă - VPP - pe mască) - să solicite transferul de urgenţă spre nivelul superior conform competenţelor stabilite de MS [72] . Argumentare Unităţile de nivel 0 şi Ia nu au competenţe privind asistenţa nou-născutului cu detresă respiratorie (anexa 3) [206] . Recomandare Se recomandă ca medicul solicitant de la unităţile de nivel Ib şi II să ventileze nou-născutul cu detresă respiratorie în sistem CPAP sau ventilaţie asistată imediat după naştere până la sosirea echipei de transport [72] . Argumentare Suportul ventilator CPAP aplicat imediat după naştere îmbunătăţeşte complianţa pulmonară şi reduce efortul respirator [207-210] . Argumentare Unităţile de nivel II au competenţa de a asigura ventilaţie de scurtă durată (anexa 3) [72,206] . Standard Medicul din echipa de transport neonatal specializat (UTN) sau medicul solicitant de la unităţile de nivel Ib şi II trebuie să intubeze nou-născutul în una din următoarele situaţii: - cianoză generalizată care nu se corectează la creşterea concentraţiei de oxigen - sindrom funcţional respirator sever - apnee - bradicardie - status convulsiv [63-65] . Argumentare În aceste situaţii alte măsuri de stabilizare respiratorii sunt ineficiente şi pot agrava starea nou-născutului [205] . Recomandare Se recomandă ca medicul din echipa de transport neonatal specializat sau cel din spitalul solicitant de nivel Ib şi II să intubeze nou-născuţii cu VG sub 30 de săptămâni cu patologie respiratorie [206,211] . Argumentare Condiţiile specifice transportului asociate imaturităţii funcţiei respiratorii unui nou-născut cu VG sub 30 de săptămâni pot agrava prognosticul acestuia [212] . Recomandare Se recomandă ca medicul care a efectuat intubaţia să indice sedarea nou- născuţilor intubaţi şi ventilaţi (anexa 22) [213] . B IIa, IIb C IV A Ib, III III, IV B IIb C IV B Argumentare Nou-născuţii sedaţi prezintă un risc mai mic de barotraumă [66-68] . IV Argumentare Riscul de detubare accidentală în timpul transportului este mult mai mic dacă nou-născutul este sedat [21,26,89,93] . Standard Medicul care a efectuat intubaţia trebuie să stabilească parametrii iniţiali de ventilaţie în funcţie de starea clinică, patologie şi investigaţiile paraclinice (anexa 12) [29,63,65-67,140] . III, IV B Argumentare Stabilirea parametrilor de ventilaţie are rolul de a asigura ventilaţie şi oxigenare adecvate, cu traumă pulmonară minimă [214] . Recomandare Se recomandă ca medicul solicitant să monitorizeze oxigenarea pe toată perioada administrării de oxigen [19-21,26,29,63,65-67,74,89,140,206] . Argumentare Oxigenul este un medicament ce poate avea şi efecte adverse asupra nou- născutului [215-217] . Standard Medicul care asigură ventilaţia asistată trebuie să evalueze şi să monitorizeze pe durata ventilaţiei mecanice următorii parametrii clinici: - coloraţia tegumentelor - expansiunea toracică - zgomotele respiratorii [29,63,65-67,140,218] . IIb B IIb C Argumentare Coloraţia tegumentelor este un indicator al oxigenării tisulare [214] . III Argumentare Expansiunea toracică şi auscultaţia pulmonară sunt indicatori ai eficienţei ventilaţiei [63,65,153,219] . Recomandare Se recomandă ca medicul care asigură ventilaţia să monitorizeze permanent saturaţia hemoglobinei în oxigen (prin pulsoximetrie), FC şi TA [19-21,26,29,63,65- 67,74,89,140,206] . Argumentare Saturaţia hemoglobinei în oxigen, FC şi TA reprezintă parametrii esenţiali de evaluare cardio-respiratorie [220-222] . Recomandare Se recomandă ca medicul care asigură ventilaţia mecanică să ajusteze parametrii ventilatorului astfel încât să asigure o saturaţie a hemoglobinei în oxigen peste 90% la nou-născutul la termen [19,20,21,26,29,63,65-67,74,89,140,206] . Argumentare O saturaţie a hemoglobinei peste 90% se corelează cu o oxigenare tisulară satisfăcătoare [223] . Recomandare Se recomandă ca medicul care asigură ventilaţia mecanică să ajusteze parametrii ventilatorului astfel încât să asigure o saturaţie a hemoglobinei în oxigen între 85 şi 92% la prematur [214-215] . Argumentare Menţinerea saturaţiei hemoglobinei în oxigen între limitele recomandate permite minimalizarea toxicităţii oxigenoterapiei [215-217] . Recomandare Se recomandă ca medicul care asigură ventilaţia mecanică să evalueze gazele sangvine arteriale pentru stabilirea şi ajustarea parametrilor de ventilaţie [19- 21,26,29,63,65-67,74,89,140,206] . Argumentare Analiza gazelor sangvine (AGS) arteriale este cea mai fidelă metodă de evaluare a oxigenării [51,63,65,153] . Op t iune Dacă nu este posibilă obţinerea unei probe de sânge arterial pentru AGS, medicul care asigură ventilaţia mecanică poate utiliza sânge capilar arterializat (prin puncţionarea călcâiului încălzit 5 minute la 40 ° C) [26,140] . III, IV B III B III B IIb C IV B Argumentare PH-ul şi pCO 2 din sângele capilar se corelează bine cu valorile arteriale [223] . III Recomandare Se recomandă ca medicul care asigură ventilaţia mecanică să utilizeze pe B perioade scurte analiza gazelor sangvine capilare [63,65] . Argumentare PO 2 din sângele capilar se corelează slab cu pO 2 din sângele arterial [223] . III Op t iune Opţional, pe perioadă scurtă de timp, medicul care asigură ventilaţia mecanică poate să evalueze oxigenarea prin măsurarea transcutanată a pO 2 . Argumentare Există o corelare slabă a valorilor pO 2 măsurate transcutanat cu cele obţinute din sângele arterial. În plus, analiza transcutanată a gazelor sangvine implică un risc de arsură tegumentară [205,223,224] . Recomandare În cazul deteriorării bruşte a pacientului ventilat, se recomandă ca medicul care asigură ventilaţia mecanică să parcurgă următorii paşi: - verifică integritatea sistemului de tuburi şi conexiunile la sursa de gaze şi la sonda de intubaţie şi remediază eventualele defecte - verifică funcţionalitatea ventilatorului - auscultă toracele pentru identificarea unor posibile deplasări sau obstrucţii ale sondei de intubaţie [19-21,26,29,63,65-67,78,89,140,206] . Argumentare În cazul deteriorării bruşte a stării generale a unui nou-născut ventilat mecanic trebuie excluse întâi cauzele legate de eventualele defecţiuni tehnice ale sistemului de ventilaţie [21,24,206] . Argumentare Obstrucţia sondei endotraheale este o cauză frecventă de deteriorare bruscă a stării generale a nou-născutului intubat [140] . Argument Sonda endotraheală poate fi uneori dificil de fixat şi se poate deplasa, cu intubarea selectivă a unei bronhii sau extubare [26,63,65,153,225] . B III C IV IV IV Standard În cazul în care toate cele de mai sus sunt normale, medicul care asigură ventilaţia mecanică trebuie să evalueze nou-născutul pentru suspiciunea de pneumotorax [19-21,26,29,63,65-67,74,89,140,206] . Argumentare Ventilaţia mecanică este un factor de risc important pentru apariţia pneumotoracelui [226] . Recomandare Se recomandă ca medicul care asigură ventilaţia mecanică să evalueze suspiciunea de pneumotorax prin una din următoarele metode: - auscultaţie: murmurul vezicular scăzut sau absent pe partea afectată - transiluminare toracică pozitivă pentru pneumotorax - radiografie toracică [19-21,26,29,63,65-67,74,89,140,306] . B III C Argumentare Diagnosticul de pneumotorax se stabileşte clinic şi se confirmă radiologic [227] . IV Op t iune În cazul deteriorării severe a stării generale a nou-născutului şi suspiciune de pneumotorax, medicul care asigură ventilaţia mecanică poate opta pentru evacuarea în regim de urgenţă a epanşamentului pleural fără confirmare radiologică [227] . Argumentare Evacuarea de urgenţă a unui pneumotorax poate fi o manevră salvatoare de viaţă [227] . Standard Medicul care asigură ventilaţia mecanică trebuie să evacueze pneumotoraxul înainte de a pleca în transport [19-21,26,29,63,65-67,74,89,140,206] . Argumentare Din cauza mişcărilor ambulanţei şi din cauza creşterii presiunii atmosferice la altitudine mare, pneumotoraxul se poate extinde [225] . Standard Medicul şi asistenta care asigură ventilaţia trebuie să procedeze la evacuarea pneumotoracelui folosind procedura descrisă în anexa 13 [19-21,26,29,63,65- 67,74,89,140,206] . Argumentare Respectarea unei proceduri standard reduce riscul eşecului terapeutic şi de apariţie a complicaţiilor [228-229] . 6.7. Stabilizarea cardio-circulatorie Standard Medicul solicitant trebuie să evalueze nou-născutul pentru a determina prezenţa semnelor de şoc [19-21,26,29,74,89,140,206] . Argumentare Starea de şoc circulator scade aportul de oxigen şi substanţe nutritive către ţesuturi [29,46,140,154] . Standard Medicul solicitant trebuie să urmărească datele anamnestice care pot orienta diagnosticul spre şoc [19-21,26,29,74,89,140,206] . Argumentare Starea de şoc circulator scade aportul de oxigen şi substanţe nutritive către ţesuturi [29,46,140,154] . Standard Medicul solicitant trebuie să evalueze pulsurile periferice la toate cele patru extremităţi [19-21,26,29,74,89,140,206] . Argumentare Modificările pulsului pot oferi informaţii importante pentru diagnosticul clinic de şoc [46,140] . Standard Medicul solicitant trebuie să evalueze perfuzia periferică urmărind: - coloraţia tegumentelor - timpul de recolorare capilară (TRC) - temperatura cutanată [19-21,26,29,74,89,140,206] . Argumentare În cazul şocului tegumentele pot fi palide, cianotice, reci, marmorate şi TRC este prelungit [46,154,230] . Standard Medicul solicitant trebuie să evalueze stetacustic cordul nou-născutului [19- 21,26,29,74,89,140,206] . Argumentare Hipoxia, hipoxemia şi acidoza prezente în şoc sunt factori care pot deprima funcţia cardiacă [46,154,230] . Argumentare Bradicardia asociată cu şocul sever reprezintă un semn prevestitor pentru instalarea stopului cardiorespirator [46,154,230] . Argumentare Tahicardia poate fi un semn de debit cardiac scăzut şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă [230] . C IV C IV B III C IV C IV C IV C IV C IV IV IV Argumentare Tulburările de ritm pot determina scăderea debitului cardiac [46,154,230] . IV Argumentare Prezenţa unor sufluri cardiace poate fi sugestivă pentru unele malformaţii IV cardiace [231] . Recomandare Se recomandă ca medicul solicitant să evalueze TA a nou-născutului pentru C care solicită transfer neonatal [19-21,26,29,74,89,140,206] . Argumentare Hipotensiunea arterială este un semn tardiv al alterării statusului cardio- IV circulator [153] . Recomandare În cazul suspiciunii de şoc se recomandă ca medicul solicitant să indice C monitorizarea electrocardiografică (EKG) [19-21,26,29,74,89,140,206] . Argumentare Traseul EKG poate identifica tulburări de ritm şi conducere asociate şocului [230] . IV Recomandare Se recomandă ca medicul solicitant să efectueze AGS la nou-născutul cu C suspiciune de şoc. Argumentare Dezechilibrele gazelor sangvine pot orienta medicul pentru terapia şocului [19- IV 21,26,29,74,89,140,206] . Op t ional Medicul solicitant poate efectua teste de laborator pentru identificarea C eventualelor dezechilibre metabolice, electrolitice, de coagulare, teste funcţionale hepatice şi renale, hemoleucograma şi culturi centrale la nou- născutul cu suspiciune de şoc [19-21,26,29,74,89,140,206] . Argumentare Etiologia şocului este complexă şi tratamentul include corecţia tuturor IV dezechilibrelor existente (anexa 14) [230] . Standard În cazul diagnosticării şocului circulator medicul solicitant trebuie să instituie C tratament de urgenţă pentru corectarea acestuia (anexa 14) [19-21,26,29,74,89,140,206] . Argumentare Şocul circulator neonatal este o situaţie ameninţătoare de viaţă. Întârzierea IV manevrelor terapeutice poate duce la deteriorarea stării generale a nou- născutului, chiar deces [46,153,154] . Recomandare În cazul în care şocul cardiogen este determinat de o malformaţie cardiacă C congenitală (MCC) cu flux pulmonar sau sistemic dependent de canalul arterial patent, se recomandă ca medicul din echipa UTN sau medicul solicitant de la unităţile de nivel III să prescrie administrarea de prostaglandină E (PGE) [19- 21,26,29,74,89,140,206] . Argumentare Administrarea de PGE menţine canalul arterial deschis. Doar medicii din IV unităţile de nivel III şi din echipele UTN au competenţa de a prescrie şi administra PGE (anexa 15) [232] . Standard Medicul solicitant şi/sau din echipa de transport trebuie să monitorizeze C efectele tratamentului şocului pe baza următorilor parametri: - coloraţia tegumentelor - TRC - pulsul - FC - FR - temperatura [232] . Argumentare Corectarea parametrilor menţionaţi indică eficienţa terapiei [19-21,26,29,74,89,140,206] . IV Standard Medicul şi asistenta din echipa UTN trebuie să monitorizeze TA a nou- născutului şocat pe durata terapiei şi transportului [231] . Argumentare Măsurarea TA este cea mai rapidă metodă de evaluare obiectivă a status-ului hemodinamic [19-21,26,29,74,89,140,206] . Recomandare Se recomandă ca medicul solicitant să iniţieze administrarea a două antibiotice (Ampicilină sau Penicilină şi Gentamicină) intravenos înaintea transportului unui nou-născut [19-21,26,29,74,89,140,206] . Argumentare Incidenţa septicemiei neonatale este ridicată în rândul nou-născuţilor transportaţi [233] . Argumentare Asupra pacienţilor care necesită transfer se efectuează multiple manevre cu potenţial septic [234,235] . Argumentare Asocierea Penicilină şi Gentamicină este la fel de eficientă ca şi asocierea Ampicilină şi Gentamicină pentru profilaxia şi terapia empirică a majorităţii infecţiilor materno-fetale [236] . Recomandare Se recomandă ca medicul solicitant să indice recoltarea unei hemoleucograme cu formulă leucocitară şi a unei hemoculturi la toţi nou-născuţii transportaţi [19- 21,26,29,74,89,140,206] . Argumentare Nou-născutul cu sepsis prezintă semne şi simptome nespecifice, fiind necesară confirmarea paraclinică (anexa 16) [231] . 7. Conduit ă terapeutic ă 7.1. Monitorizare în timpul transportului Standard Pe parcursul transportului echipa de transport trebuie să monitorizeze continuu temperatura nou-născutului [21,26,89,140,154] . C IV A III III Ia C IV B Argumentare Hipotermia şi hipertermia cresc morbiditatea şi mortalitatea neonatală [26,58-61,192] . III, IV Standard Pe parcursul transportului echipa de transport trebuie să monitorizeze continuu saturaţia hemoglobinei în oxigen şi coloraţia tegumentelor [21,26,89,140,154] . Argumentare Saturaţia hemoglobinei în oxigen şi coloraţia tegumentelor sunt parametrii esenţiali în aprecierea stării clinice şi a eficienţei respiraţiei [220,222] . Standard Echipa de transport trebuie să documenteze toate episoadele de degradare clinică apărute în cursul transportului precum şi metodele de intervenţie folosite [237] . B III C Argumentare Fişa de transport este un document medico-legal [93,94] . IV Recomandare La nou-născutul intubat se recomandă ca echipa de transport să ia în C considerare cele 3 cauze majore de degradare clinică ce pot apărea în cursul transportului: - detubarea accidentală - obstrucţia sondei endotraheale - apariţia unui pneumotorax [63,65,153] . Argumentare În cursul transportului, din cauza condiţiilor speciale, starea nou-născutului IV intubat se poate deteriora brusc, cele trei cauze menţionate mai sus fiind cele mai frecvente [21,26,89] . Recomandare Se recomandă ca pentru evaluarea nou-născutului în cursul transportului C echipa de transport să nu se bazeze exclusiv pe dispozitivele de monitorizare [97,237] . Argumentare În cursul transportului, din cauza condiţiilor speciale, dispozitivele medicale se IV pot deregla [93,94] . Recomandare Se recomandă ca în cazul apariţiei unor dificultăţi tehnice echipa de transport A să monitorizeze clinic pacientul [21,26,89,91,92] . Argumentare Monitorizarea clinică este o metodă eficientă de evaluare a stării nou- Ib născutului [238,239] . Standard Pe parcursul transportului echipa de transport trebuie să monitorizeze nou- B născutul cu risc de hipoglicemie (anexa 8) [20,26,41,72,74,89,140] . Argumentare Hipoglicemia neonatală poate afecta funcţia cerebrală şi miocardică [167-169] . III 7.2. Conduit ă în timpul transportului Standard Spitalul solicitant trebuie să decidă, în urma consultării cu spitalul solicitat, tipul de transport neonatal în funcţie de patologia nou-născutului care urmează să fie transferat [1,72] . Argumentare Nou-născuţii care trebuie transportaţi pot necesita dispozitive medicale speciale pentru susţinerea funcţiilor vitale [237] . Recomandare Se recomandă ca spitalul solicitant să transfere nou-născutul în incubator funcţional, dotat cu sisteme corespunzătoare de fixare sigură a nou-născutului în incubator [89] . Argumentare Nou-născuţii care trebuie transportaţi necesită dispozitive medicale speciale şi sigure pentru susţinerea funcţiilor vitale şi menţinerea neutralităţii termice [240,241] . Recomandare După ce nou-născutul a fost stabilizat, se recomandă ca echipa de transport să efectueze transferul în incubatorul de transport în următoarele condiţii: - parametrii fiziologici sunt satisfăcători - toate liniile de acces şi tuburile sunt securizate - aparatele de monitorizare sunt securizate [74,76,240] . Argumentare Echipamentele nesecurizate pot constitui un pericol pentru siguranţa nou- născutului [241] . Recomandare Se recomandă echipa de transport să deconecteze toate dispozitivele de monitorizare, cu excepţia pulsoximetrului înainte de a muta nou-născutul în incubatorul de transport [21,26,89] . Argumentare În cursul manevrei de mutare starea nou-născutului se poate deteriora. Pulsoximetria permite monitorizarea continuă a nou-născutului în timpul mutării [85,93] . Recomandare Se recomandă ca echipa de transport să se asigure că seringa/seringile cu perfuzia/perfuziile nou-născutului sunt montate şi asigurate înainte de a transfera copilul în incubatorul de transport [242] . Argumentare Echipa de transport trebuie să lucreze cât mai eficient şi să asigure continuitatea terapiei [242,243] . C IV C IV B III B III C IV Standard Echipa de transport trebuie să efectueze mutarea nou-născutului în incubatorul C de transport [89,243] . Argumentare Mutarea nou-născutului trebuie să fie o manevră sigură şi rapidă [26,89] . IV Standard După mutarea nou-născutului intubat în incubatorul de transport echipa de C transport va efectua în următoarea succesiune de manevre: - conectarea la aparatul de ventilaţie - conectarea la pulsoximetrul unităţii de transport - verificarea concordanţei ventilaţie-saturaţie - poziţionarea nou-născutului astfel încât să existe o bună vizualizare şi acces la toracele, ventilaţia, liniile de abord şi nou-născut - securizarea copilul cu ajutorul centurilor din dotare - iniţierea foii de monitorizare [89] . Argumentare Se asigură astfel funcţiile vitale şi monitorizarea acestora şi ulterior securizarea IV nou-născutului [89] . Standard Pentru menţinerea echilibrului termic, echipa de transport va asigura limitarea C pierderilor de căldură folosind măsuri suplimentare la nevoie [58,59,61,62,72] . Argumentare Hipotermia şi hipertermia cresc morbiditatea şi mortalitatea neonatală [58,59] . IV Recomandare Se recomandă ca pentru menţinerea echilibrului termic, pentru prematurii foarte C mici, echipa de transport să utilizeze şi folie protectoare [190] . Argumentare Hipotermia creşte morbiditatea şi mortalitatea neonatală [58,59] . IV Op t iune În funcţie de condiţiile meteorologice echipa de transport poate folosi pături suplimentare [140,244] . Argumentare Menţinerea temperaturii normale trebuie sa fie o prioritate indiferent dacă nou- născutul este sănătos sau bolnav [72,140] . Recomandare Se recomandă ca în caz de hipotermie echipa de transport să crească temperatura incubatorului pe măsură ce temperatura corporală a copilului creşte, cu menţinerea unei diferenţe de 1-1,5 0 C între temperatura corporală şi cea a incubatorului [20,21,26,59,72] . Argumentare Încălzirea rapidă a nou-născutului hipotermic cu mai mult de 1,5 0 C/oră poate produce vasodilataţie bruscă cu hipotensiune consecutivă [199-200] . Standard Pe durata transferului, echipa de transport trebuie să nu alimenteze per os nou- născutul [21,26,89,140] . Argumentare Nou-născutul transportat prezintă risc de aspiraţie a conţinutului gastric [21,26,89,140] . Standard Echipa de transport trebuie să se asigure că linia/liniile de abord venos sunt funcţionale pe tot parcursul transportului [21,26,89,140] . Argumentare Accidental, pe durata transportului liniile venoase se pot compromite, cu complicaţii secundare [94] . Standard Echipa de transport trebuie să oprească ambulanţa ori de câte ori trebuie efectuată o manevră terapeutică urgentă [21,26,72,89,140] . Argumentare Vibraţiile din timpul mersului ambulanţei afectează precizia manevrelor terapeutice [148,151] . Standard În momentul apariţiei unei situaţii de urgenţă, o persoană din echipa de transport trebuie să informeze telefonic spitalul solicitat despre aceasta [72] . Argumentare Echipa de transport se poate consulta cu medicul de la spitalul solicitat asupra atitudinii terapeutice de urmat când apar incidente pe parcursul transportului [243] . Argumentare Prin anunţarea spitalului solicitat se reduce timpul de intervenţie prin pregătirea echipamentelor necesare la nivelul spitalului solicitat [243] . 7.3. Categorii speciale de nou-n ă scu ţ i care necesit ă transport - nou- n ă scu ţ i cu patologie chirurgical ă Standard În cazul nou-născuţilor cu atrezie esofagiană şi/sau fistulă esotraheală, suspicionată sau diagnosticată echipa de transport trebuie să urmeze următorii paşi: - inserţia orală a unei sonde de 10 Fr cu capătul liber ataşat unei seringi de 20 cc - aspiraţie intermitentă pe sondă la cel puţin 10 minute, chiar dacă aparent copilul nu prezintă secreţii [245] . Argumentare Acumularea în exces a fluidelor poate conduce la aspirarea pulmonară a secreţiilor [65] . C IV B IIa C IV C IV C IV B IV IV C IV Recomandare În cazul nou-născuţilor cu atrezie esofagiană şi/sau fistulă esotraheală C suspicionată sau diagnosticată se recomandă medicul solicitant să urgenteze transferul [245] . Argumentare Transferul acestor nou-născuţi trebuie efectuat de urgenţă în vederea stabilirii IV diagnosticului şi efectuării intervenţiei chirurgicale [89] . Standard În cazul nou-născuţilor cu atrezie esofagiană şi/sau fistulă esotraheală A suspicionată sau diagnosticată echipa de transport trebuie să poziţioneze copilului în decubit lateral, cu capul ridicat la aproximativ 15 grade [245] . Argumentare Poziţionarea în decubit lateral şi cu capul ridicat la 15 grade scade riscul de IV pneumonie de aspiraţie [89] . Standard În cazul nou-născuţilor cu defecte de perete abdominal (omfalocel, C gastroschizis, extrofie vezicală, etc.) echipa de transport trebuie să: - plaseze o sondă oro-gastrică 10 Fr conectată la o seringă de 20 cc - aspire intermitent la fiecare 10 minute conţinutul gastric - acopere defectul abdominal cu comprese moi, sterile, calde, îmbibate în ser fiziologic (NaCl 0,9%) - poziţioneze nou-născutul în decubit lateral [245] . Argumentare Aspirarea intermitentă a conţinutului gastric evită apariţia distensiei anselor IV intestinale. Compresele umede, sterile şi calde evită deshidratarea şi contaminarea organelor eviscerate. Poziţionarea în decubit lateral previne întinderea sau torsionarea mezenterului [152,153,154] . Op t iune Echipa de transport poate folosi pentru protejarea organelor eviscerate o C învelitoare de plastic specială. Argumentare Folosirea învelitorii speciale de plastic previne contaminarea organelor IV eviscerate [89] . Standard În cazul nou-născuţilor cu hernie diafragmatică, suspicionată sau diagnosticată, C medicul din echipa de transport trebuie să plaseze o sondă orogastrică, să intubeze şi să ventileze nou-născutul (dacă nu a fost intubat în prealabil) [245] . Argumentare Aspirarea intermitentă a conţinutului gastric evită apariţia distensiei anselor IV intestinale [152,153,154] . Hernia diafragmatică suspicionată sau confirmată este o indicaţie de intubaţie [63,65] . Recomandare Se recomandă ca echipa de transport să poziţioneze nou-născutul cu hernie C diafragmatică, suspicionată sau diagnosticată, în decubit lateral de partea afectată [21,26,89] . Argumentare Această manevră favorizează expansiunea toracică de partea neafectată [63,153] . IV Recomandare În cazul nou-născuţilor cu mielomeningocel, se recomandă ca medicul să: C - acopere defectul cu comprese moi, sterile, îmbibate în ser fiziologic (NaCl 0,9%) - poziţioneze nou-născutul în decubit lateral [245] . Argumentare Aceste manevre permit protejarea defectului împotriva contaminării şi lezării [245] . IV 7.4. Modalit ăţ i de transport 7.4.1. Considera t ii generale Standard În funcţie de distanţa dintre spitalul solicitat şi cel solicitant şi în funcţie de C patologia nou-născutului medicul solicitant împreună cu echipa de transport trebuie să decidă modalitatea de transport - terestru sau aerian [72] . Argumentare Severitatea patologiei neonatale şi distanţa la care trebuie transportat nou- IV născutul sunt decisive pentru alegerea celei mai eficiente modalităţi de transport [94] . 7.4.2. Transportul terestru Recomandare Se recomandă ca în cazul în care drumul până la spitalul solicitant este mai mic C sau egal cu două ore sau 150 km medicul solicitant şi echipa de transport să opteze pentru transportul cu ambulanţa pe şosea [72] . Argumentare Transportul terestru implică cost şi riscuri mai reduse [4-6] . IV Recomandare Se recomandă echipa de transport să se asigure că ambulanţa adaptează viteza de deplasare în funcţie de calitatea şoselei, menţinând viteza la limita evitării oricărui pericol [72] . Argumentare Viteza mare poate pune în pericol atât starea nou-născutului cât şi viaţa acestuia şi a echipei de transport [246-248] . 7.4.3. Transportul aerian B IIb Recomandare Se recomandă ca medicul solicitant şi echipa de transport să opteze pentru C transportul aerian: - în cazul în care este necesar transportul nou-născutului pe o distanţă mai mare de 150 km - dacă se estimează o durată de transport mai mare de 2 ore - dacă starea nou-născutului este critică şi nu permite transportul terestru - în situaţii extrem în care nu este posibil transportul terestru (calamităţi naturale, incendii, etc.) [72,249] . Argumentare Prelungirea timpului de transfer duce la agravarea stării nou-născutului sau la IV apariţia de complicaţii [94,249] . Standard Echipa de transport trebuie să nu efectueze transportul aerian dacă nou- C născutul: - este în stop cardiac - se află în stare terminală - este stabil şi poate fi transportat cu alt mijloc medicalizat, factorul timp nefiind de importanţă majoră [72] . Argumentare Situaţiile menţionate nu justifică transportul aerian [94] . IV 8. Aspecte administrative 8.1. Aspecte administrative generale Recomandare Se recomandă ca fiecare unitate spitalicească în care au loc naşteri să aibă un E protocol de transport neonatal elaborat pe baza prezentului ghid. Argumentare Protocoalele medicale cresc calitatea actului medical. E Standard Echipa de transport şi medicul-şef al secţiei primitoare din spitalului solicitat E (sau medicul de gardă din secţia primitoare) trebuie să decidă oportunitatea transferului cazurilor de nou-născuţi cu prognostic vital depăşit. Argumentare Nou-născutul cu prognostic vital depăşit are risc crescut de deces pe parcursul E transportului. Standard Medicul care efectuează transportul neonatal trebuie să înregistreze decesul E survenit pe durata transferului, decesul urmând a fi declarat de către unitatea de transport (ambulanţă, SMURD, UTN) sau spitalul solicitat. Standard Echipa de transport trebuie să direcţioneze la Serviciul de Medicină Legală E nou-născutul care a decedat subit în timpul transferului. 8.1.1. Consim ţă mântul informat Standard Medicul solicitant trebuie să efectueze demersuri pentru transfer numai după C obţinerea acordului prealabil al familiei nou-născutului [72,89] . Argumentare Familia are dreptul să refuze transferul copilului lor şi răspunde juridic şi legal IV de starea de sănătate a nou-născutului [72] . Standard Medicul solicitant trebuie să informeze familia despre starea copilului, riscurile C şi beneficiile transferului şi riscurile ce decurg din transport [72,89] . Argumentare Familia are dreptul să fie informată în privinţa stării de sănătate a nou- IV născutului şi să accepte/refuze transferul în cunoştinţă de cauză [72] . Standard Medicul solicitant trebuie să permită familiei să viziteze copilul în perioada C prealabilă transferului [21,26,94,140] . Argumentare Familia are dreptul să vadă nou-născutul înainte de transport [140] . IV Standard La sosirea echipei de transport, un reprezentant al acesteia trebuie să C informeze familia privind modalitatea de transport şi de contact cu spitalul solicitat şi trebuie să răspundă la întrebările părinţilor [21,26,94] . Argumentare Familia are dreptul la informaţii complete privind modul de îngrijire, transport şi IV tratament al nou-născutului [21,26,94] . Standard Pentru transport la spitalul solicitat şi procedurile efectuate pe timpul C transportului medicul din echipa de transport trebuie să solicite consimţământul informat [72] . Argumentare Este necesară obţinerea consimţământului informat pentru transport şi IV procedurile efectuate în timpul transportului [21,26,94] . 8.1.2. Echipa de transport Standard Echipa de transport UTN trebuie să fie formată dintr-un medic specialist în C neonatologie/medicină de urgenţă şi o asistentă instruită în reanimarea şi stabilizarea neonatală [250,251] . Argument Transportul nou-născutului necesită competenţă şi experienţă [252] . IV Standard Echipa de transport UTN trebuie să comunice permanent cu spitalul C solicitat [252] . Argumentare Este necesar ca echipa să informeze centrul cu privire la momentul probabil al IV sosirii şi la îngrijirile necesare după sosire [252,253] . Recomandare Se recomandă ca echipa de transport să pornească în cursă la maxim 30 de B minute de la solicitare [253,254] . Argumentare Transportul neonatal este o urgenţă [255,256] . III Standard La intrarea în tură, echipa de transport trebuie să: C - pregătească întregul echipament, medicaţia şi materialele necesare pentru stabilizarea şi transferul nou-născuţilor - verifice starea de funcţionare a unităţii de transport neonatal - se asigure că există suficient oxigen pentru o durată dublă a transportului faţă de cea estimată - verifice sistemele de siguranţă ale unităţii de transport neonatal [21,26,94] . Argumentare Echipa de transport trebuie să limiteze întârzierile previzibile la solicitare [94] . IV Standard Echipa de transport trebuie să înlocuiască, după fiecare transport, materialele C consumate, inclusiv gazele medicale când se golesc buteliile [21,26,89] . Argumentare Echipamentul complet este necesar pentru siguranţa actului medical [21,26,89] . IV Recomandare Se recomandă ca în timpul transportului echipa de transport să folosească, ori de câte ori este posibil, surse externe de curent pentru a păstra bateriile echipamentului [94] . Argumentare Pe drum pot interveni evenimente neprevăzute care pot prelungi durata transportului [21,26,89] . Standard Echipa de transport trebuie să se asigure că trusa de medicamente pentru transport conţine medicamentele şi soluţiile necesare reanimării şi stabilizării neonatale (anexa 17) [258] . Argumentare Medicamentele şi soluţiile enumerate mai sus sunt necesare echilibrării nou- născutului pentru transport [258] . Standard Echipa de transport trebuie să efectueze decontaminarea primară şi secundară a unităţii de transport şi a echipamentului după fiecare transport neonatal. Argumentare Nou-născutul transportat este supus oricum, prin natura invazivă a îngrijilor acordate, unui risc crescut de infecţie [234,235] . 8.1.3. Avizul de transport Standard În lipsa familiei transportul şi procedurile se vor efectua şi fără acordul părinţilor dar cu avizul medicului din spitalul în care se află pacientul [72] . C IV C IV B III C Argumentare Nu sunt justificate întârzieri care pot pune în pericol viaţa nou-născutului [5] . IV 8.1.4. Documentele necesare transportului Standard Spitalul solicitant trebuie să pună la dispoziţia echipei de transport următoarele C documente medicale: - foaia de observaţie a bolnavului în original (în funcţie de condiţiile locale, se poate face o copie care să fie anexată la biletul de transfer) - bilet de transfer cât mai detaliat care să conţină: date despre părinţi, antecedente materne, evoluţia sarcinii actuale, evoluţia travaliului şi naşterii, starea copilului la naştere, măsurile de reanimare şi reechilibrare, totalitatea investigaţiilor şi terapiilor efectuate [72] . Argumentare Foaia de observaţie şi biletul de transfer completat corect şi complet sunt IV necesare echipei de transport şi unităţii solicitate pentru instituirea tratamentului corect [140] . Recomandare În cazul în care anumite investigaţii se află în lucru la momentul efectuării E transferului se recomandă ca medicul solicitant să le comunice spitalului solicitat pe măsură ce acestea devin disponibile. Standard Medicul din echipa de transport trebuie să completeze fişa transportului a C pacientului critic şi fişa de transport neonatal (anexa 18 şi 19) [72] . Argumentare Fişele de transport sunt documente medico-legale [72] . Nou-născutul prezintă IV particularităţi fiziologice şi patologice care impun monitorizarea specifică a acestuia utilizând fişa specială de transport neonatal. Standard Medicul din echipa de transport care preia nou-născutul trebuie să verifice C corespondenţa dintre numele nou-născutului din foaia de observaţie şi cel de pe brăţara de identificare plasată la naştere [21] . Argumentare Identificarea nou-născutului prin codul numeric personal se poate efectua doar IV după întocmirea certificatului de naştere [21] . 8.2. Aspecte administrative institu ţ ionale 8.2.1. Spitalul solicitant Standard În cazul unui diagnostic care necesită un potenţial transfer, spitalul solicitant trebuie să anunţe echipa de transport şi spitalul solicitat în cel mai scurt timp posibil [72] . Argumentare Intervenţia promptă şi corectă poate reduce morbiditatea şi mortalitatea neonatală [254,259] . Standard Medicul solicitant trebuie să ia legătura cu spitalul solicitat şi echipa de transport în vederea transferului după obţinerea consimţământului părinţilor nou-născutului pentru transfer [89] . B III C Argumentare Părinţii sunt reprezentanţi legali ai copilului [72] . IV Recomandare Se recomandă ca fiecare centru de nivel 0, I şi II să-şi stabilească propriul C protocol de comunicare şi colaborare cu centrul de nivel III la care este arondat [72] . Argumentare Protocoalele medicale şi administrative cresc calitatea actului medical [260] . IV Recomandare Se recomandă ca în momentul naşterii unui copil care va necesita transport, C medicul solicitant să obţină acordul de transfer la spitalul solicitat telefonic de la medicul şef al secţiei respective. Argumentare Medicul şef al secţiei solicitate este cel mai în măsură să ia decizii privind IV transferul neonatal [72] . Standard Spitalul solicitant trebuie să trimită pe fax sau pe e-mail spitalului solicitat fişa C medicală a pacientului critic concomitent cu solicitarea telefonică de transfer [72] . Argumentare Foaia de observaţie şi biletul de transfer completat corect şi complet sunt IV necesare unităţii solicitate pentru instituirea tratamentului corect [140] . Recomandare Se recomandă ca medicul din spitalul solicitant să facă demersuri pentru a afla C grupa sangvină a mamei şi să o consemneze în foaia de observaţie a nou- născutului [21,26,89] . Argumentare Anumite patologii neonatale necesită cunoaşterea grupului şi Rh-ului sangvin al IV mamei [154] . Standard Medicul solicitant trebuie să informeze telefonic spitalul solicitat ori de câte ori C se constată modificări în evoluţia nou-născutului [89] . Argumentare Spitalul solicitat trebuie să fie pregătit pentru asigurarea intervenţiei terapeutice IV prompte [21,26,89] . Recomandare Se recomandă ca spitalul solicitant să solicite transferul nou-născuţilor cu C maladii congenitale cardiace sau cu altă patologie chirurgicală în unităţile specializate în diagnosticul şi tratamentul acestor afecţiuni [72] . Argumentare Îngrijirile speciale necesită personal si echipament special [10] . IV Recomandare Se recomandă ca spitalul solicitant să efectueze demersurile pentru transferul C nou-născuţilor cu probleme prin intermediul serviciului de ambulanţă judeţean sau al altor servicii de ambulanţă autorizate în acest sens dacă nu există UTN la nivelul III solicitat [72] . Argumentare Serviciile judeţene de ambulanţă au competenţele necesare transportului IV neonatal [72] . Standard Medicul solicitant trebuie să solicite transportul prin intermediul serviciului de C ambulanţă judeţean sau cu ajutorul altor servicii de ambulanţă autorizate în acest sens în cazul transferurilor intrajudeţene dacă nu există UTN local [72] . Argumentare Solicitarea altor tipuri de transport neonatal în aceste situaţii duce la întârzieri IV nejustificate [10,18] . Standard Spitalele solicitante trebuie să se adreseze pentru transfer cu prioritate C spitalelor de nivel superior la care sunt arondate [72] . Argumentare Regionalizarea serviciilor medicale neonatale permite şi evitarea IV supraaglomerării centrelor de nivel III [72] . 8.2.2. Spitalul solicitat Standard Spitalul solicitat care poate asigura nivelul de îngrijire medicală necesar trebuie C să nu refuze nejustificat transferul neonatal [72] . Argumentare Îngrijirile speciale necesită personal şi echipament special [261] . IV Standard În cazul în care spitalul solicitat refuză transferul din lipsă de locuri, acesta C trebuie să găsească un alt spital de acelaşi nivel în care să fie transferat nou- născutul [72] . Argumentare Nou-născutul are dreptul la asistenţă medicală corespunzătoare [262] . IV Recomandare Se recomandă ca spitalul solicitat să refuze transferul în următoarele situaţii: - nou-născut cu prognostic vital rezervat - solicitare de transfer tardivă (după 12-24 de ore de la diagnosticul pentru care este necesar transferul) - serviciu supraaglomerat cu imposibilitatea asigurării unei terapii adecvate - cazuri de nou-născuţi proveniţi din secţii de pediatrie şi chirurgie pediatrică. Argumentare Nou-născutul cu afecţiuni severe, care necesită reanimare peste 10 minute, fără respiraţii spontane, cu bradicardie extremă, cu risc de deces iminent are prognostic vital rezervat şi transferul acestor cazuri nu este justificat din punct de vedere terapeutic, etic şi al resurselor materiale şi umane consumate [112-130] . Argumentare În condiţiile unei terapii intensive neonatale supraaglomerate nu poate fi asigurată calitatea şi siguranţa actului medical, atât viaţa pacientului transferat cât şi a pacienţilor internaţi putând fi periclitată [261] . Argumentare Internarea în terapia intensivă neonatală a nou-născuţilor proveniţi din secţiile de pediatrie şi chirurgie pediatrică reprezintă un pericol epidemiologic major pentru pacienţii din terapia intensivă neonatală şi este neconformă legislaţiei în vigoare [1] . Standard Unitatea spitalicească de care aparţine UTN trebuie să se asigure că ambulanţa de transport neonatal este de tip C (anexa 20) [1,72] . Argumentare O ambulanţă cu alte caracteristici decât cele menţionate în anexa 19 nu este conformă cu transportul nou-născutului [281] . Standard Unitatea spitalicească de care aparţine UTN trebuie să se asigure că unitatea de transport neonatală îndeplineşte criteriile necesare transportului neonatal (anexa 21) [1] . C III, IV IV IV C IV C Argumentare Dotarea corespunzătoare asigură eficienţa manevrelor terapeutice [258,281] . IV 9. Bibliografie 1. Ordinul Ministrului Sănătăţii şi Familiei nr. 910 privind criteriile de ierarhizare a secţiilor de spital de specialitate obstetrică, ginecologie şi neonatologie, Monitorul Oficial, 18.11.2002 2. American Academy of Pediatrics, The American College of Obstetricians and Gynecologists: Guidelines for Perinatal Care, 6 th Ed Library of Congress 2004; 2-19 3. MacFaul R, Werneke U: Recent trends in hospital use by children in England. Arch Dis Child 2001; 85: 203- 207 4. Fenton A, Leslie A, Skeoch CH: Optimising neonatal transfer. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2004; 89: F215-F219 5. Leslie AJ, Stephenson TJ: Audit of neonatal intensive care transport – Closing the loop. Acta Paediatrica 1997; 86: 1253-1256 6. Moss SJ, Embleton N, Fenton AC: Towards safer neonatal transfer: The importance of critical incident review. Arch Dis Child 2005; 90(7): 729-732 7. Yankowitz J: Maternal Transport in Protocols for High-Risk Pregnancies, 4 th Ed 2009; http://online library.wiley.com/doi/10.1002/9781444312904.ch79/summary; accesat februarie 2010 8. Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 417 privind “Înfiinţarea Unităţii de transport neonatal specializat”, Monitorul Oficial nr. 349; 21.04.2004 9. Cornette L: Contemporary neonatal transport problems and solutions. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2004; 89: F212-F214 10. Cornette L, Miall L, on behalf of the Transport Guideline Group Development of regional guidelines: The way forward for neonatal networks? Regional guidelines. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2006; 91: F318-F319 11. Department of Health. Getting The Right Start: National Service Framework for Children, Young People and Maternity Services. Part 1: The NSF emerging findings consultation document. London: Department of Health, 2003, 13-20 12. Department of Health. Report of Expert working group on neonatal intensive care services. London: Department of Health, 2003. In: Eccles M, Clapp Z, GrimshawJ et al: Developing valid guidelines: methodological and procedural issues from the North of England evidence based guideline development project. Qual Health Care 1996; 5: 44-50 13. Mowatt G, Foy R, Grimshaw JM et al: Local consensus processes: effects on professional practice and health care outcomes. Cochrane Database Syst Rev 2004; 1:CD003165 14. Raine R, Sanderson C, Black N: Developing clinical guidelines: a challenge to current. BMJ 2005; 331: 631- 633 15. Biarent D, Bingham R, Richmond S et al: European Resuscitation Guidelines for Resuscitation 2005. Section 6. Paediatric life support. Resuscitation 2005; 67S1: S97-S133 16. McNicol M, Layton A, Morgan G: Team working: the key to implementing guidelines? Qual Health Care 1993; 2: 215-216 17. Penney GC: Adopting and adapting clinical guidelines for local use. The Obstetrician and Gynaecologist 2007;9: 48-52 18. Gabbay J, Layton AJ: Evaluation of audit of medical in patient records in a district general hospital Qual Health Care 1992; 1: 43-47 19. Hammond J: Protocols and guidelines in critical care: development and implementation. Curr Opin Crit Care 2001; 7: 464-468 20. Fortune PM, Lawn C, Wieteska S: The structured approach to transfer. In: S Byrne, S Fisher: Paediatric and Neonatal Safe Transfer and Retrieval: The Practical Approach Blackwell Publishing Ltd 2008; 7-15 21. Hawkins HS. Transport management considerations. In Jaimovich DJ, Vidyasagar D: Handbook of pediatric and neonatal transport medicine, Hanley & Belfus Philadelphia 2002; 15-26 22. Gebremichael M, Borg U, Habashi NM et al: Interhospital transport of the extremely ill patient: the mobile intensive care unit. Crit Care Med 2000; 28: 79-85 23. American Academy of Pediatrics, Committee on Fetus and Newborn - Policy Statement: Levels of Neonatal Care. Pediatrics 2004; 114(5): 1341-1347 24. Antsaklis AR, Breart G et al (EUROPET expert group): New decision rules: regionalization in perinatal care and indications for perinatal transfer. Prenat Neonatal Med 1999; 4: 104-107 25. British Association of Perinatal Medicine: Standards for hospitals providing neonatal intensive and high dependency care, 2 nd Ed, www.bapm.org/media/documents/publications/hosp_standards.pdf 2001; 2-7 26. Barry P, Leslie A: Paediatric and Neonatal Critical Care Transport. BMJ Books 2003; 3-12 27. Lee SK, McMillan DD, Ohlsson A et al: The benefit of preterm birth at Tertiary care centers is related to gestational age. Am J Obstet Gynecol 2003; 188: 617-622 28. Parmanum J, Field D, Rennie J et al: National census of availability of neonatal intensive care. BMJ 2000; 321: 727-729 29. Widness JA. Metabolic. In Bell EF: Iowa Neonatology Handbook, University of Iowa, 1995; www.uihealthcare.com/ depts/med/pediatrics/iowaneonatologyhandbook/metabolic/index.html; accesat februarie 2010 30. Ogata ES: Carbohydrate Homeostasis. In: Avery GB, Fletcher MA, MacDonald MG: Neonatology: Patophysiology and Management of the Newborn. 5 th Ed Lippincott Williams & Wilkins Philadelphia 1999; 699-714 31. Cornblath M, Hawdon JM, Williams AF et al: Controversies regarding definition of neonatal hypo-glycemia: Suggested operational thresholds. Pediatrics 2000; 105: 1141-1145 32. Cowett RM, Farraq HM: Selected principles of perinatal-neonatal glucose metabolism. Semin Fetal Neonatol Med 2004; 9: 37-47 33. Cornblath M, Hawdon JM: Controversies regarding definition of neonatal hypoglycemia. Paediatr 2000, 105(5): 1141-1145 34. Nicholl R: What is the normal range of blood glucose concentrations in healthy term newborns? Arch Dis Child 2003; 88: 238-239 35. Kalhan S, Peter-Wohl S: Hypoglycemia: What is it for the neonate? Am J Perinatol 2000; 17: 11-18 36. Sinclair JC: Approaches to the definition of neonatal hypoglycemia. Acta Paediatr Jpn 1997; 39: S17-S20 37. Alkalay AL, Sarnat HB, Flores-Sarnat L et al: Population meta-analysis of low plasma glucose thresholds in full-term normal newborns. Am J Perinatol 2006; 23: 115-119 38. Collins JW, Hoppe M, Brown K, Edidin DV, Padbury J, Ogata ES: A controlled trial of insulin infusion and parenteral nutrition in extremely low birth weight infants with glucose intolerance. J Pediatr 1991; 118: 921 39. Hemachandra AH, Cowett RM: Neonatal Hyperglycemia. Pediatrics in Review 1999; 20: 16-24 40. Faustino EV, Apkon M: Persistent hyperglycemia in critically ill neonate. J Pediatr 2005; 14: 30-34 41. Parvin J, Shanta N, Dharmapuri V: Biochemical Monitoring blood gases. Neonatology on the web, http://www.neonatology. org; accesat ianuarie 2010 42. Bell EF, Oh W: Fluid and electrolyte management. In: Avery GB, Fletcher MA, MacDonald MG: Neonatology: Pathophysiology and Management of the Newborn, 6 th Ed Lippincott Williams & Wilkins Philadelphia 2005; 372-373 43. Levene MI, Tudehope D, Thearle MJ: Neonatal Transport and Organisation of Perinatal Services. In Essentials of Neonatal Medicine 3rd Ed, Blakewell Scientific Publications Oxford 2000; 283-289 44. Armstrong L, Stenson BJ: Use of umbilical cord blood gas analysis in the assement of the newborn. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2007; 92: 430-434 45. Low JA, Lindsay BG, Derrick EJ: Threshold of metabolic acidosis associated with newborn complications. Am J Obstet Gynecol 1997; 177: 1391-1394 46. Bell EF, Oh W. Fluid and electrolyte management. In: MacDonald MG, Mullett MD, Seshia MM.: Avery's Neonatology, Patophysiology and Management of the Newborn 6 th Ed LWW Philadelphia 2005; 363-379 47. Ganong WF: Review of Medical Physiology. 19 th Ed Appleton & Lange Stanford Connecticut 1999; 697-704 48. DuBose TD, Jr.: Acidosis and Alkalosis. In: Kasper DL, Braunwald E, Fauci AS, Hauser SL, Longo DL, Jameson JL: Harrison's Principles of Internal Medicine. 16 th Ed New York McGraw-Hill; 2005: 270-271 49. Fall PJ: A stepwise approach to acid-base disorders. Practical patient evaluation for metabolic acidosis and other conditions. Postgrad Med 2000; 107(3): 249-250, 253-254, 257-258 50. Kellum JA: Determinants of plasma acid-base balance. Crit Care Clin Apr 2005; 21(2): 329-346 51. Kecskes Z, Davies MW: Rapid correction of early metabolic acidaemia in comparison with placebo, no intervention or slow correction in LBW infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2002, Issue 1. Art. No.: CD002976. DOI: 10.1002/14651858.CD002976 52. Fox G, Hoque N, Watts T: Fluid and electrolyte. In Oxford Handbook of Neonatology, Oxford University Press 2009; 67-88. 53. Walter JH: Metabolic acidosis in newborn infants. Arch Dis Child 1992; 67(7 Spec No): 767-769 54. Epstein SK, Singh N: Respiratory acidosis. Respir Care 2001; 46(4): 366-383 55. Kassirer JP, Madias NE: Respiratory acid-base disorders. Hosp Pract 1980; 15(12): 57-59, 65-71 56. Merriam – Webster Medical Dictionary on MedlinePlus; http://medlineplus.gov; 2004; accesat ianuarie 2010 57. Mosby’s Medical Dictionary Elsevier 2009; www.elsevier.com/wps/find/products_in_subject_and.../16563;medical; dictionary.thefreedictionary.com/neonatal+thermoregulation; accesat ianuarie 2010 58. Baumgart S, Harrsch SC, Touch SM: Thermal Regulation. In: Avery GB, Fletcher MA, MacDonald MG: Neonatology: Patophysiology and Management of the Newborn, 5 th Ed Lippincott Williams & Wilkins Philadelphia 1999, 699-714 59. Karlsen KA, Tani LY: Programul S.T.A.B.L.E. Modul temperatura. Îngrijirea pretransport/ posresuscitare a nou-născuţilor bolnavi. Ed Virecson Bucureşti 2007; 43-61 60. Eyal FG: Temperature regulation. In: Gomella TL: Neonatology: Management, Procedures, On-call problems, 6 th Ed McGraw Hill 2009; 43-48 61. World Health Organization: Thermal protection of the newborn: A practical guide. Geneva, Switzerland: WHO; 2006; 5-37 62. World Health Organization: Managing newborns problems: A guide for doctors, nurses and midwifes; WHO, Geneva, Switzerland 2006; C1-C66 63. Stamatin M, Păduraru L, Avasiloaiei AL: Afecţiuni respiratorii neonatale. In Stamatin M: Neonatologie, Ed Gr T Popa, 2009, 123-163 64. Karlsen KA, Tani LY: Programul S.T.A.B.L.E. Modul cale aeriană. Îngrijirea pretransport/ postresuscitare a nou-născuţilor bolnavi. Ed Virecson Bucureşti 2007; 63-128 65. Stoicescu S: Boli pulmonare neonatale. Ed Univ Carol Davila Bucureşti 2009; 66. Moss T: Definitions and clinical risk factors. In Choi AMK: Acute Respiratory Distress Syndrome. 2 nd Ed Informa Healthcare NewYork 2009; 9-201 67. Flidel-Rimon, Shinwell ES: Respiratory Distress in the Term and Near-term Infant. Neo Reviews 2005; 6(6): e289-e297 68. Tan A, Schulze AA, O'Donnell CPF, Davis PG: Air versus oxygen for resuscitation of infants at birth. Cochrane Database of Systematic Reviews 2005, Issue 2. Art. No.: CD002273. DOI: 10.1002/14651858.CD002273.pub3 69. Greenough A: Respiratory physiology. In: Rennie JM, Roberton NRC: Textbook of Neonatology, 3 rd Ed Churchill Livingstone Edinburgh 1999; 455-481 70. Greenough A, Roberton NRC, Milner AD: Neonatal Respiratory Disorders. Edward Arnold London 1996; 245- 528 71. Volpe JJ: Neurological examination: Normal and Abnormal Features. In Volpe JJ: Neurology of the Newborn. 4th ed, Philadelphia WB Saunders 2001; 103-117 72. Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr. 1091, privind aprobarea protocoalelor de transfer interclinic al pacientului critic, Monitorul Oficial nr. 775; 13.09.2006 73. Grol R: Implementing guidelines in general practice care. Qual Health Care 1992; 1: 184-191 74. Aoki BY, McCloskey K: Evaluation, Stabilization, and Transport of the Critically Ill Child. Elsevier-Mosby 1992; 495-518 75. D’Harlingue AE, Durand DJ: Recognition, stabilization and transport of the high risk newborn. In: Care of the High Risk Neonate, 5 th Ed Elsevier-Saunders 2001; 65-99 76. NETS NSW: Newborn and Pediatric Emergency Transport Service. Sidney; www.nets.org.au 2005; 125 77. Ozminkowski RJ, Wortman PM, Dietrich W: Role of inborn/outborn status and neonatal survival: A meta- analysis of non-randomized studies. Statistics in Medicine 2006; 7(12): 1207-1221 78. Moroni M, Agostini E, Lega L, Paparo M, Donzelli G: Evaluation of an 'on-call' neonatal emergency transport service: data regarding newborns weighing less than 1500 g at birth. Prenatal and neonatal medicine 2000; 5(4): 248-254 79. McIntire DD, Leveno KJ: MD Neonatal Mortality and Morbidity Rates in Late Preterm Births Compared With Births at Term. Obstetrics & Gynecology 2008; 111(1): 35-41 80. Broughton SJ: An illness severity score and neonatal mortality in retrieved neonates. Eur J of Pediatr 2004; 163(7) 81. Kei L, Abdel-Latif ME, Allgood CL et al: Improved Outcomes of Extremely Premature Outborn Infants: Effects of Strategic Changes in Perinatal and Retrieval Services. Pediatrics 2006; 118: 276-283 82. Butterfield LJ: Historical perspectives of neonatal transport. Pediatr Clin N Am 1993; 40(2): 221-223 83. Goodman DG, Fisher ES, Little GA, Stukel TA, Chang CH, Schoendorf KS: The relation between the availability of neonatal intensive care and Neonatal mortality. N Engl J Med 2002; 346: 1538-1544 84. Rintaro M, Masanori F, Jun S, Evans B, Corket M, Hirokuni N, Doyle O: Duration of inter-facility neonatal transport and neonatal mortality: Systematic review and cohort study. Pediatrics International 2007; 49(4): 452-458 85. Pollack MM, Koch M: The NIH-DC Neonatal Network. Good management improves outcomes: the association of organizational characteristics and neonatal outcomes. Pediatr Res 2001; 49: 316A 86. Puri P, Rolle U. Transport of the surgical neonate. In Pediatric Surgery. Springer Berlin 2009; 19-25 87. Chance GW, Matthew JD, Gash J et al: Neonatal transport: a controlled study of skilled assistance. Mortality and morbidity of neonates less than 1.5 kg birth weight. J Pediatr 1978; 93: 662-666 88. Simpson JM, Evans N, Gibbard RW, Heuchan AM, Henderson Smart DJ: Analysing differences in clinical outcomes between hospitals. Qual Saf Health Care 2003; 12: 257-262 89. Byrne S, Fisher S, Fortune PM, Lawn C, Wieteska S: Managing the transfer. In: Paediatric and Neonatal Safe Transfer and Retrieval. The Practical Approach. First Ed Blackwell Publishing Ltd 2008; 29-34 90. Lawler PG: Transfer of critically ill patients: Part 2 – preparation for transfer. Care Crit Ill 2000; 16: 94-97 91. Gill AB, Bottomley L, Chatfield S, Wood C: Perinatal transport: problems in neonatal intensive care. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2004; 89: F220-F223 92. Woodward GA, Insoft RM, Pearson-Shaver AL et al: The state of pediatric interfacility transport: consensus of the second national pediatric and neonatal interfacility transport medicine leadership conference. Pediatr Emerg Care 2002; 18: 38-43 93. Barry PW, Ralston C: Adverse events occurring during interhospital transfer of the critically ill. Arch Dis Child 1994; 71: 8-11 94. Moss SJ, Embleton ND, Fenton AC: Towards safer neonatal transfer: the importance of critical incident review. Arch Dis Child 2005; 90: 729-732 95. Truffert P, Goujard J, Dehan M, Vodovar M, Breart G: Outborn status with a medical neonatal transport service and survival without disability at two years: a population-based cohort survey of newborns of less than 33 weeks of gestation. Eur J Obstet Gynecol Reprod Biol 1998; 79: 13-18 96. Rashid A, Bhuta T, Berry A: A regionalised transport service, the way ahead? Arch Dis Child 1999; 80: 488- 492 97. Yeager SB, Jeffrey D: Pretransport and Posttransport Characteristics and Outcomes of Neonates Who Were Admitted to a Cardiac Intensive Care Unit. Pediatrics 2006; 118(3): 1070-1077 98. Abdel-Latif M: Mortality and Morbidities Among Very Premature Infants Admitted After Hours in an Australian Neonatal Intensive Care Unit Network. Pediatrics 2006; 117: 1632-1639 99. Abdel-Latif M et al: Does Rural or Urban Residence Make a Difference to Neonatal Outcome in Premature Birth? A Regional Study in Australia. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2006; 91: F251-F256 100. Bremberg S: Evidence-based health promotion for children and adolescents in Stockholm county. 1999. http://www.cbu.dataphone.se/EngBarnrapp/neonatal.html; accesat ianuarie 2010 101. Canadian Pediatric Society: Levels of Neonatal Care: Position Statement. Paediatric Child Health 2006, 11(5): 303-306 102. Dobrez D, Gerber S, Budetti P: Trends in Perinatal Regionalisation and the Role of Managed Care 2006; Obstet & Gynecol 2006; 108: 839-845 103. World Health Organization: Basic Newborn Resuscitation: a practical guide. Geneva WHO; 1997; http://www. who.int/reproductivehealth/publications/maternal_perinatal_health/MSM_98_1/en/index.html;accesat decembrie 2009 104. Airede KI: Should we resuscitate? Ethical dilemmas. Ann Trop Paediatr 1991; 11 105. Hofmeyr J, Haws RA, Bergstrom S, Lee AC, Okong P, Oarmstadt GL: Obstetric care in low-resource settings: what, who, how, and overcoming challenges to scale up. Int J Gynecol Obstet 2009; 107: S21-S45 106. Lee AC, Wall S, Cousens S, Carlo W, Niermeyer S, Keenan W et al: Neonatal resuscitation and simple immediate newborn care for the prevention of neonatal deaths. Int J Epidemiol (in press) 107. Lawn JE, Kinney M, Lee AC, Chopra M, Donnay F, Paul K et al: Reducing intrapartum-related deaths and disability: Can the health system deliver? Int J Gynecol Obstet. 2009; 107: S123-S142 108. Tholpadi SR, Sudhindra BK, Bhutani VK: Neonatal Resuscitation Program in Rural Kerela (India) To Reduce Infant Mortality Attributed to Perinatal Asphyxia. J Perinatol 2000; 20: 460-488 109. Kumar R: Effectiveness of training traditional birth attendants for management of asphyxia neonatorum using resuscitation equipment. Prenat Neonatal Med 1998; 3(2): 225-260 110. American Academy of Pediatrics: Neonatal Resuscitation Program 2009; www.aap.org/nrp/ nrpmain.html; accesat decembrie 2009 111. Phillips B, Zideman D, Garcia-Castrillo L, Felix M, Schwartz U: European Resuscitation Council Guidelines 2000 for basic Paediatric Life Support. Resuscitation 2001; 48: 223-229 112. Towers CV, Bonebrake R, Padilla G, Rumney P: The effect of transport on the rate of severe intraventricular haemorrhage in very low birth weight infants. Obstet Gynecol 2000; 95: 291-295 113. Broughton SJ, Berry A, Jacobe S et al: An illness severity score and neonatal mortality in retrieved neonates. Eur J Pediatr 2004; 163: 385-389 114. Furman B, Yfat L, Maymore E: Congenital anomalies are an independent risk factor for neonatal morbidity and perinatal mortality in preterm birth. Eur J Obstet Gynecol 2000; 90(1): 43-49 115. National Neonatology Forum: Norms for Accreditation. http://www.nnfi.org/accreditation.htm; accesat decembrie 2009 116. Jain L, Ferre C, Vidyasagar D, Nath S, Sheftel D: Cardiopulmonary resuscitation of apparently still born infants survival and long-termoutcome. J Pediatr 1991; 118: 778-782 117. Haddad B, Mercer BM, Livingston JC, Talati A, Sibai BM: Outcome after successful resuscitation of babies born with Apgar scores of 0 at both 1 and 5 minutes. Am J Obstet 2000; 182: 1210-1214 118. Sanders MR, Donohue PK, Oberdorf MA, Rosenkrantz TS, Allen MC: Perceptions of the limit of viability: neonatologists’ attitudes toward extremely preterminfants. J Perinatol 1995; 15: 494-502 119. Herlitz J, Engdahl J, Svensson L, Young M, Angquist KA Holmberg S: Characteristics and out come among children suffering from out of hospital cardiac arrest in Sweden. Resuscitation 2005; 64: 37-40 120. Rios A, Furdon SA, Adams D, Clark DA: Recognizing the clinical features of Trisomy 13 syndrome. Adv Neonatal Care 2004; 4(6): 332-343 121. Benacerraf BR, Miller WA, Frigoletto FD Jr: Sonographic detection of fetuses with trisomies 13 and 18: accuracy and limitations. Am J Obstet Gynecol 1988; 158(2): 404-409 122. Jones KL: Trisomy 13 syndrome. In: Smith’s Recognizable Patterns of Human Malformation. 5 th Ed Philadelphia WB Saunders 1997; 18-23 123. Cassidy, Suzanne B; Allanson, Judith E: Management of genetic syndromes. Wiley & Sons New York 2001; 417-436 124. Goldstein H, Nielsen KG: Rates and survival of individuals with trisomy 13 and 18. Data from a 10-year period in Denmark. Clin Genet 1988; 34(6): 366-372 125. Parker MJ, Budd JL, Draper ES, Young ID: Trisomy 13 and trisomy 18 in a defined population: epidemiological, genetic and prenatal observations. Prenat Diagn 2003; 23(10): 856-860 126. Rasmussen SA, Wong LY, Yang Q, May KM, Friedman JM: Population-based analyses of mortality in trisomy 13 and trisomy 18. Pediatrics 2003; 111(4 Pt 1): 777-784 127. Barnes AM, Carey JC: Care of the infant and child with trisomy 18 or 13: Medical problems, reported treatments, and milestones. Munroes-Meyer Institute for Genetics and Rehabilitation Omaha NE 2000; 60 128. Baty BJ, Blackburn BL, Carey JC: Natural history of trisomy 18 and trisomy 13: I. Growth, physical assessment, medical histories, survival, and recurrence risk. Am J Med Genet 1994; 49(2): 175-188 129. Baty BJ, Jorde LB, Blackburn BL: Natural history of trisomy 18 and trisomy 13: II. Psychomotor development. Am J Med Genet 1994; 49(2): 189-194 130. Cheng N et al: A base-line survey on birth defects in Gansu province, West China. Annals of Tropical Paediatrics 2003; 23(1): 25-29 131. Lui K, Abdel-Latif M, Allgood, CL, Bajuk B, Oei J, Berry A et al: Improved outcome of extremely premature outborn infants: effects of strategic changes in perinatal and retrieval services. Pediatrics 2006; 118(5): 2076- 2083 132. Hein HA: Regionalized perinatal care in North America. Semin Fetal Neonatal Med 2004; 9(2): 111-116 133. Howell EM, Richardson D, Ginsburg P, Foot B: Deregionalization of neonatal intensive care in urban areas. Am J Public Health 2002; 92: 119-124 134. Phibbs CS, Baker LC, Caughey AB, Danielsen B, Schmitt SK, Phibbs RH: Level and Volume of Neonatal Intensive Care and Mortality in Very-Low-Birth-Weight Infants. N Engl J Med 2007; 356(21): 2156-2175 135. Gortmaker S, Sobol A, Clark C et al: The survival of very low-birth-weight infants by level of hospital of birth: a population study of perinatal systems in four states. Am J Obstet Gynecol 1985; 152: 517-524 136. Phibbs CS, Bronstein JM, Buxton E, Phibbs RH: The Effects of Patient Volume and Level of Care at the Hospital of Birth on Neonatal Mortality JAMA. 1996; 276(13): 1054-1059 137. Mori R, Fujimura M, Shiraishi J, Evans B, Corkett M, Negishi H, Doyle P: Duration of inter-facility neonatal transport and neonatal mortality: systematic review and cohort study. Ped Int 2007; 49(4): 452-458 138. Cusack JM, Field DJ, Manktelow BN: Impact of service changes on neonatal transfer patterns over 10 years. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2007; 92: F181-F184 139. Bode MM, D'Eugenio DB, Forsyth N, Coleman J, Gross CR, Gross SJ: Outcome of Extreme Prematurity: A Prospective Comparison of 2 Regional Cohorts Born 20 years apart. Pediatrics 2009; 124(3): 866-874 140. Karlsen KA: Transporting newborns in the S.T.A.B.L.E. way. A manual for community hospital caregivers: pre-transport stabilization of the sick newborns, S.T.A.B.L.E. Program. Park City Utah 2001; 63-128 141. Shah P, Riphagen S, Beyene J, Perlman M: Multiorgan dysfunction in infants with post-asphyxial hypoxic- ischaemic encephalopathy. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2004; 89: F152-F155 142. Graham EM, Ruis KA, Hartman AL, Northington FJ, Fox HE: A systematic review of the role of intrapartum hypoxia-ischemia in the causation of neonatal encephalopathy. Am J Obstet Gynecol 2008; 199(6): 587-595 143. Kanter RK, Boeing NM, Hannah WP, Kanter DL: Excess morbidity associated with interhospital transport. Pediatrics 1992; 90: 893-898 144. Loisel DB, Smith MM, MacDonald MG, Martin GR: Intravenous access in newborn infants: impact of extended umbilical venous catheter use on requirement for peripheral venous lines. J Perinatol 1996; 16(6): 461-466 145. Butler-O’Hara M, Buzzar CJ, Reubens L, McDermott MP, DiGrazio W, D’Angio CT: A Randomized Trial Comparing Long-term and Short-term Use of Umbilical Venous Catheters in Premature Infants With Birth Weights of Less Than 1251 Grams. Pediatrics 2006; 118(1): e25-e35 146. Wright JD: Before the transport team arrives: neonatal stabilization. J Perinatal Neonatal Nurs 2000; 13: 87- 107 147. Cornette L: Transporting the sick neonate. Curr Paediatr 2004; 14: 20-25 148. Ohning BL, Driggers KP: Transport of the Critically Ill Newborn. eMedicine 2008, updated Oct 2008, www.emedicine.com; accesat ianuarie 2010 149. Whitfield JM, Buser MK: Transport stabilization times for neonatal and pediatric patient prior to interfacility transfer. Pediatr Emerg Care 1993; 9(2): 69-71 150. Hall RT, Santos S, Teasley S, Brown MJ: Neonatal Outcomes and Quality of Care in Level II Perinatal Centers Supported by a Children's Hospital-Medical School Level III Program J Perinatol 2003; 23: 323-327 151. Fowlie PW, Booth P, Skeoch CH: Moving the preterm infant. BMJ 2004; 329: 904-906 152. Ogata ES. Carbohydrate homeostasis. In MacDonald MG, Mullett MD, Seshia MM: Avery’s Neonatology; Patophysiology and Management of the Newborn. 6 th Ed Lippincott Williams & Wilkins Philadelphia 2005; 877-892 153. Stratulat P, Stamatin M: Manual Urgenţe neonatale, Ed Sirius Chişinău 2009; 231-271 154. Stefano JL: Fluid and electrolyte physiology. In Spitzer Ar Intensive care of the fetus and neonate 2 nd Ed Elsevier Mosby Philadelphia 2005; 1221-1230 155. Bell EF: Fluid therapy. In: Sinclair JC, Bracken MB; Effective Care of the Newborn Infant. Oxford: Oxford University Press 1992; 59-72 156. Aggarwal R: Fluid and electrolyte management in term and preterm neonates. Indian J Pediatr 2008; 75(3): 255-259 157. Bell EF, Acarregui MJ: Restricted versus liberal water intake for preventing morbidity and mortality in preterm infants. Cochrane Database Syst Rev 2008; (2):CD000503 158. Chawla D, Agarwal R, Deorari AK, Vinod K: Fluid and electrolyte management in term and preterm neonates. Indian J Pediatr 2008; 75(3): 255-259 159. Kavvadia V, Greenough A, Dimitriou G, Forsling ML: Randomized trial of two levels of fluid input in the perinatal period -- effect on fluid balance, electrolyte and metabolic disturbances in ventilated VLBW infants. Acta Paediatrica 2000; 89: 237-241 160. Kavvadia V, Greenough A, Dimitriou G, Hooper R: Comparison of the effect of two fluid input regimens on perinatal lung function in ventilated very low birthweight infants. Eur J Pediatr 1999; 158: 917-922 161. Stewart CD, Morris BH, Huseby V, Kennedy KA, Moya FR: Randomized trial of sterile water by gavage drip in the fluid management of extremely low birth weight infants. Sterile water gavage drip in ELBW infants. J Perinatol 2009; 29: 26-32 162. Baumgart S: What's new from this millennium in fluids and electrolyte management for VLBW and ELBW prematures, J of Neonatal Perinatal Medicine 2009; 2(1): 1-9 163. Chow JM, Douglas D: Fluid and Electrolyte Management in the Premature Infant. J Neonatal Nurs 2008; 27(6): 379-386 164. Mc Gowen JE, Perlman JM: Glucose management during and after intensive delivery room resuscitation. Clin Perinatol 2006; 33: 183-196 165. Boluyt N, van Kempen A, Offringa M: Neurodevelopment After Neonatal Hypoglycemia: A Systematic Review and Design of an Optimal Future Study. Pediatrics 2006; 117(6): 2231-2243 166. Per H, Kumandas S, Coskun A, Gumus H, Oztop D: Neurologic Sequelae of Neonatal Hypoglycemia in Kayseri, Turkey J Child Neurol 2008; 23(12): 1406-1412 167. Alkalay AL, Sarnat HB, Flores-Sarnat L, Elashoff JD, Farber SJ, Simmons CF: Population Meta-Analysis of Low Plasma Glucose Thresholds in Full-Term Normal Newborns. Amer J Perinatol 2006; 23(2): 115-120 168. McGowan JE: Neonatal Hypoglycemia. Pediatrics in Review 1999; 20: 6-15 169. Katz LL, Stanley CA: Disorders of glucose and other sugars. In Spitzer AR Intensive care of the fetus and neonate 2 nd Ed Elsevier Mosby Philadelphia 2005; 1167-1178 170. Hawdon JM, Ward Platt MP, Aynsley-Green A: Prevention and management of neonatal hypoglycaemia. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 1994; 70: F60-F65 171. Kumar PP, Kumar CD, Venkatlakshmi A: Long Distance Neonatal Transport - The Need of the Hour. Indian Pediatr 2008; 45: 920-922 172. Mitanchez D: Glucose Regulation in Preterm Newborn Infants. Horm Res 2007; 68: 265-271 173. Jain A, Aggarwal R, Jeevashanker M, Deorari AR: Hypoglycemia in the Newborn AIMS- NICU protocols updated 2007; www.newbornwhocc.org, accesat ianuarie 2010 174. Newborn Nursery QI Committee. Portland (ME): The Barbara Bush Children's Hospital at Maine Medical Center; Neonatal hypoglycemia: initial and follow up management. National Guideline Clearinghouse 2004; www.guide line.gov/summary/summary.aspx?doc_id=7180&nbr=004293&string=neonatal+AND+hypoglycemia, accesat ianuarie 2010 175. Rozance PJ, Hay WW: Hypoglycemia in Newborn Infants: Features Associated with Adverse Outcomes. Biol Neonate 2006; 90: 74-86 176. Wall S, Lee AC, Niermeyer S, Keenan JM, Bhutta AZ, Bang A et al: Neonatal resuscitation in low-resource settings: What, who, and how to overcome challenges to scale up? International J Gynecol Obstet 2009; 107(Suppl): S47-S64 177. Powell-Tlppit V: Stabilisation and transportation. In: Hertz DE: Care of the Newborn: a primary care handbook. Lippincott Williams and Wilkins Philadelphia 2005; 207-212 178. Cornblath M, Ichord R: Hypoglycemia in the neonate. Semin Perinatol 2000; 24:136-139 179. New Zealand Ministry of Health. Auckland District Health Board. Newborn Services Clinical Guideline: Guidelines for the Management of Hypoglycaemia. 2004; http://www.adhb.govt.nz/newborn/Guidelines/Nutrition/HypoglycaemiaManagement. htm; accesat ianuarie 2010 180. Eggert L: Guidelines for management of Neonatal Hypoglycemia. Intermountain health care. Evaluation of the newborn's blood gas status. 2010, https://kr.ihc.com/ext/Dcmnt?ncid=51072065; accesat ianuarie 2010 181. Lawn CJ, Weir FJ, McGuire W: Base administration for preventing morbidity and mortality in preterm infants with metabolic acidosis. Cochrane Database of Systematic Reviews 2005, Issue 2. Art. No.: CD003215. DOI: 10.1002/ 14651858.CD003215.pub2. 182. Brouillette RT, Waxman DH: Evaluation of the newborn's blood gas status. Clin Chem 1997; 43: 215-221 183. Wyckoff M, Garcia D, Margraf L, Perlman J, Laptook A: Randomized trial of bicarbonat volume infusion during resuscitation of asphyxiated neonatal piglets. Pediatr Res 2007; 61(4): 415-420 184. Lawn CJ, Weir FJ, McGuire W:. Base Administration or Fluid Bolus for preventing Morbidity and Mortality in Preterm infants with Metabolic Acidosis (Review). The Cochrane Database of Systematic Reviews 2005; Issue 2. Art. No.: CD003215. DOI: 10.1002/14651858 185. Lokesh L, Kumar P, Murki S et al: A Randomized Controlled Trial of Sodium Bicarbonate in Neonatal Resuscitation-Effect on Immediate Outcome. Resuscitation 2004; 60: 219-223 186. Murki S, Kumar P, Lingappa L et al: Effect of a Single Dose of Sodium Bicarbonate Given during Neonatal Resuscitation at Birth on the Acid - Base Status on First Day of Life. J of Perinatol 2004; 24: 696-699 187. van Alfen AA, van der Velden EM, Hopman JCW, Klaessens JHGM, Feuth T, Sengers RCA et al: Effects of Rapid versus Slow Infusion of Sodium Bicarbonate on Cerebral Hemodynamics and Oxygenation in Preterm Infants. Biol Neonate 2006; 90: 122-127 188. Funato M, Tamai H, Noma K, Kurita T, Kajimoto Y, Yoshioka Y, Shimada S: Clinical events in association with timing of intraventricular hemorrhage in preterm infants. J Pediatr 1992; 121(4): 614-619 189. Lokesh L, Kumar P, Murki S, Narang A: A randomized controlled trial of sodium bicarbonate in neonatal resuscitation-effect on immediate outcome. Resuscitation 2004; 60: 219-223 190. Agourram B, Bach V, Tourneux P, Krim G, Delanaud S, Libert JP: Why wrapping premature neonates to prevent hypothermia can predispose to overheating. J Appl Physiol 2010; 108(6):1674-1681 191. Bhatt DR, White R, Martin G, van Marter LJ, Finer N, Goldsmith JP et al: Transitional hypothermia in preterm newborns. J of Perinatology 2007; 27: S45-S47 192. Ogunlesi TA, Ogunfowora OB: Prevalence and risk factors for hypothermia on admission. J Perinatal Med 2009; 37(2): 180–184 193. Harding JE, Morton SM: Adverse effects of neonatal transport between level III centres. J Paediatrics Child Health 2008; 29(2): 146-149 194. Sinclair JC: Servo-control for maintaining abdominal skin temperatureat 36C in ow birth weight infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2002, Issue1. Art.No.: CD001074. DOI: 10.1002/14651858.CD001074 195. Flenady V, Woodgate PG: Radiant warmers versus incubators for regulating body temperature in newborn infants. Cochrane Data base of Systematic Reviews 2003, Issue 4. Art. No.: CD000435. DOI: 10.1002/14651858.CD000435. 196. Takayama JI, Teng W, Newman TB: Body Temperature of Newborns: What is Normal? Clinical Pediatrics 2000: 39(9): 503-510 197. Sinclair JC: Management of the thermal environment. In: Sinclair JC, Bracken MB: Effective Care of the Newborn Infant. Oxford University Press 1992; 40-58â 198. Schey B, Williams D, Bucknall T: Skin temperature and core-peripheral temperature gradient as markers of hemodynamic status in critically ill patients: A review Heart & Lung: The Journal of Acute and Critical Care 2009; 39(1): 27-40 199. Genzel-Boroviczény O, Seidl T, Rieger-Fackeldey E, Abicht J, Christ F. Impaired microvascular perfusion improves with increased incubator temperature in preterm infants. Pediatr Res 2007; 61: 239-242 200. De La Fuente L, Campbell DE, Rios A, Grieg A, Graff M, Brion LP: Frequency analysis of air and skin temperature in neonates in servo-controlled incubators. J of Perinatol 2006; 26: 301-305 201. LeBlanc MH: Thermoregulation: incubators, radiant warmers, artificial skins and body hoods. Clinics in Perinatol 2001; 18: 403-422 202. Cramer K, Wiebe N, Hartling L, Crumley E, Vohra S: Heat loss prevention: a systematic review of occlusive skin wrap for premature neonates. J Perinatol 2005; 25(12): 763-769 203. Finer N, Leone T: Oxygen Saturation Monitoring for the Preterm Infant: The Evidence Basis for Current Practice. Pediatr Res 2009; 65(4): 375-380 204. Rootwelt T, Loberg EM, Moen A, Oyasaeter S, Saugstad OD: Hypoxemia and reoxygenation with 21% or 100% oxygen in newborn pigs: changes in blood pressure, base deficit, and hypoxanthine and brain morphology. Pediatr Res 1992; 32: 107-113 205. Sola A, Chow L, Rogido M: Pulse oximetry in neonatal care in 2005. A comprehensive state of the art review. An Pediatr (Barc) 2005; 62 : 266 206. Lilley CD, Stewart M, Morley CJ: Respiratory function monitoring during neonatal emergency transport. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2005; 90 : F82-F83 207. Tennessee Department of Health Women's Health & Genetics Tennessee Perinatal Care System Guidelines for Transportation, 5 th Ed 2006; http://www.state.tn.us/health; accesat ianuarie 2010 208. Tooley J, Dyke M: Randomized study of nasal continuous positive airway pressure in the preterm infant with respiratory distress syndrome. Acta Paediatrica 2003; 92: 1170-1174 209. Ho JJ, Subramaniam P, Henderson-Smart DJ, Davis PG: Continuous distending pressure for respiratory distress syndrome in preterm infants. In: The Cochrane Database of Systematic Reviews, Issue 2, 2004; Art. No.: CD002271. DOI: 10.1002/ 14651858. 210. Patel DS, Greenough A: Does nasal CPAP reduce bronchopulmonary dysplasia (BPD)? Acta Pædiatrica 2008; 97(10): 1314-1317 211. Henderson-Smart DJ, Wilkinson AR, Raynes-Greenow: Mechanical ventilation for newborn infants with respiratory failure due to pulmonary disease. The Cochrane Database of Systematic Reviews 2010 Issue 2; Art. No.: CD002770. DOI: 10.1002/14651858. 212. Troug WE, Golombek SG: Principles of management of respiratory problems. In: Avery GB, Fletcher MA, MacDonald MG: Avery’s Neonatology: Pathophysiology and Management. 6 th Ed Philadelphia Lippincott, Williams & Wilkins 2005; 618-619 213. Sarkar S, Schumacher RE, Baumgart S, Donn SM: Are newborns receiving premedication before elective intubation? J Perinatol 2006; 26: 286-289 214. Aranda JV, Waldemar C, Hummel P, Lehr Vicki Tutag TR, Anand KJS: Analgesia and sedation during mechanical ventilation in neonates. Clinical therapeutics 2005; 27(6): 877-899 215. Mariani G, Dik PB, Ezquer A, Aguirre A, Esteban ML, Perez C et al: Pre-ductal and post-ductal O 2 saturation in healthy term neonates after birth. J Pediatr 2007; 150(4): 418-421 216. Hagadorn J, Furey A, Nghiem T et al: Achieved versus in-tended pulseoximeter saturation in infants born less than28 weeks’ gestation: the AVI Oxstudy. Pediatrics 2006; 118(4): 1574-1582 217. Laptook A, Salhab W, Allen J, Saha S, Walsh M: Pulse oximetry in very low birth weight infants can oxygen saturation be maintained in the desired range? J Perinatol 2006; 26: 337-341 218. Urschitz M, Horn W, Seyfang A et al: Automatic control of the Inspired oxygen fraction in preterm infants: a randomized crossover trial. Am J Respir Crit Care Med 2004; 170(10): 1095-1100 219. Ogata ES, Gregory GA, Kitterman JA, Phibbs RH, Tooley WH: Pneumothorax in the respiratory distress syndrome: incidence and effect on vital signs, blood gases, and pH. Pediatrics 2006; 58(2): 177-183 220. Bissaker S, Hindley H, Gauilllar E, Shaw N: Respiratory status of infants being transported with respiratory distress syndrome. The effect of pre-transport advice, stabilisation and the transport itself. JNN 2004; 10(3): 96-98 221. Harris AP, Sendak MJ, Donham RT: Changes in arterial oxygen saturation immediately after birth in the human neonate. J Pediatr 1986; 109: 117-119 222. House JT, Schultetus RR, Gravenstein N: Continuous neonatal evaluation in the delivery room by pulseoximetry. J Clin Monit 1987; 3: 96-100 223. Castillo A, Sola A, Baquero H et al: Pulse oximetry saturation levels and arterial oxygen tension values in newborns receiving oxygen therapy in the neonatal intensive care unit: Is 85% to 93% an acceptable range? Pediatrics 2006; 118(4): 1574-1582 224. McCall EM, Alderdice FA, Halliday HL, Jenkins JG, Vohra S: Interventions to prevent hypothermia at birth in preterm and/or low birthweight infants Cochrane Database Syst Rev. 2008 Jan 23;(1):CD004210 225. McBride ME, Berkenbosch JW, Tobias JD: Correlation of Venous and Arterial Blood Gas Values in Infants and Children. Journal of Intensive Care Medicine 2008; 16(5): 231-235 226. Fenton A, Leslie A: Improving neonatal transport by comparing services. Acta Paediatrica 2006; 2(3): 80 227. Trevisanuto D, Doglioni N, Ferrarese P, Vedovato S, Cosmi E, Zanardo V: Neonatal pneumothorax: Comparison between Neonatal transfers and inborn infants. J Perinat Med 2005; 33(5): 449-454 228. Litmanovitz I, Waldemar AC: Expectant Management of Pneumothorax in Ventilated Neonates Pediatrics 2008; 122: e975-e979 229. American Academy of Pediatrics. Section on Transport Medicine: Quality Improvement in Guidelines for Air and Ground Transport of Neonatal and Pediatric Patients, 3 rd Ed Elk Grove Village IL 2007, 133-150 230. Warren J, Fromm Re Jr, Orr Ra: Guidelines for the inter- and intra hospital transport of critically ill patient. Crit Care Med 2004; 32: 256-262 231. Karlsen KA, Tani LY: Programul S.T.A.B.L.E. Modul tensiunea arteriala. Îngrijirea pretransport/ posresuscitare a nou-născuţilor bolnavi. Ed Virecson Bucureşti 2007; 129-150. 232. Evans N: Current controversies in the diagnosis and treatment of patent ductus arteriosus in preterm infants. Adv Neonatal Care 2003; 3: 163-177 233. Greenough A, Miller AD: Management of neonatal respiratory failure. In: Rennie JM: Roberton’s Textbook of neonatology. Edinburgh Churchill Livingstone 2005; 519-535 234. Haque KN: Understanding and Optimizing Outcome in Neonates with Sepsis and Septic Shock. Intensive Care Medicine 2007; 207: 55-68 235. Playfor S: Management of the critically ill child with sepsis. Contin Educ Anaesth Crit Care Pain 2004; 4: 12- 15 236. Mtitimila EI, Cooke RWI: Antibiotic regimens for suspected early neonatal sepsis Cochrane Database of Systematic Reviews 2004, Issue 4. Art. No.: CD004495. DOI: 10.1002/ 14651858.CD004495.pub2 237. Acolet D: Quality of neonatal care and outcome. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2008; 93: F69-F73 238. Green K, Odie S: The value of the postnatal examination in improving child health. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2008; 93 : F389-F393 239. Townsend J, Wolke D, Hayes J et al: Routine examination of the newborn: the EMREN study. Evaluation of an extension of the midwife role including a randomised controlled trial of appropriately trained midwives and paediatric senior house officers. Health Technol Assess 2004; 8 : iii–iv, ix–xi, 1-100 240. Neonatal emergency Transport Service NSW newborn & pædiatric Emergency Transport Service. Sydney, http://www.nets.org.au, 2005; accesat la ianuarie 2010 241. Best GH, Zivkovic G, Rzan GA: Development of an effective ambulance patient restraint. Soc Automot Eng Australas 1993; 53: 17-20 242. Kanter M: Adverse events during interhospital transport: Physiologic deterioration associated with pretransport severity of illness. Pediatrics 1989; 84: 43-48 243. Teasdale D, Hamilton C: Baby on the move: issues in neonatal transport. Systematic review on UK Pediatric Service. Pediatric Nursing 2003; 20(1): 18-24 244. Leslie A, Stephenson T: Neonatal transfers by advanced neonatal nurse Practitioners and paediatric registrars. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2003; 88: F509-F512 245. Ohning BL Transport of the critically ill newborn. www.emedecine.com, updated oct 2008; accesat ianuarie 2010 246. Yorkshire Neonatal Transport Service: Transfer guidelines for surgical newborns. Yorkshire Neonatal Transport Service Implementation date: April 2008; http://www.yorkshireneonet.org.uk/transport_folder/documents/YorkshireTransfer GuidelinesforSurgicalNewborns-revisedApril2008_000.pdf; accesat ianuarie 2010 247. Hunt RC, Brown LH, Cabinum ES et al: Is ambulance transport time with lights and sirens faster than that without? Ann Emerg Med 1995; 25: 507-511 248. Gajendragadkar G, Boyd JA, Potter DW, Mellen BG, Hahn GD, Shenai JP: Mechanical vibration in neonatal transport: a randomized study of different mattresses. J Perinatol 2000; 20: 307-310 249. Ackerman N: Aero medical transport. In: McCloskey KA, Orr RA: Pediatric transport medicine. St. Louis Mosby; 1995; 143-157 250. Ordinul Ministrului Sănătăţii şi Familiei şi al Ministrului Administraţiei şi Internelor pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.126/2003 privind operarea, funcţionarea şi finanţarea asistenţei de urgenţă acordată de elicopterele achiziţionate de Ministerul Sănătăţii şi repartizate operatorilor medicali Institutul Clinic Fundeni şi Spitalul Clinic Judetean de Urgenţă Târgu Mureş, aprobată prin Legea nr.20/2004; M.Of. nr. 919/22 dec. 2003 251. King BR, King TM, Foster RL et al: Pediatric and neonatal transport teams with and without a physician. Acomparison of outcomes and interventions. Pediatr Emerg Care 2007; 23: 77-82 252. American Academy of Pediatrics, Section on Transport Medicine: Transport team clinicians, health care professionals, and team composition. In: Woodward GA, Insoft RM, Kleinman ME: Guidelines for air and ground transport of neonatal and pediatric patients. 3 rd Ed Elk Grove Village (Ill) American Academy of Pediatrics 2007; 23-29 253. Woodward GA, Insoft RM, Kleinman ME: Section on Transport Medicine American Academy of Pediatrics. Communications and the dispatch center. In Woodward GA, Insoft RM, Kleinman ME: Guidelines for air and ground transport of Neonatal and pediatric patients. 3 rd Ed Elk Grove Village(IL) American Academy of Pediatrics 2007; 55-80 254. Whitfield JM, Buser MK: Transport stabilization times for neonatal and pediatric patients prior to interfacility ransfer. Pediatr Emerg Care 1993; 9(2): 69-71 255. Broughton SJ, Berry A, Jacobe S et al: An illness severity score and neonatal Mortality in retrieved neonates. Eur J Pediatr 2004; 163: 385-389 256. Mori R, Fujimura M, Shiraishi J, Evans B, Corkett M, Negishi H, Doyle P: Duration of inter-facility neonatal transport and neonatal mortality: Systematic review and cohort study. Pediatrics International 2007; 49(4): 452-458 257. Ho J, Lindquist M: Time saved with the use of emergency warning lights and siren while responding to requests for emergency medical aid in a rural environment. Prehosp Emerg Care 2001; 5: 159-162 258. Barry P, Leslie A: Equipment and monitoring. In Barry P, Leslie A: Paediatric and neonatal Critical care transport. London BMJ Books 2003; F215-F219 259. Kollee LA, Verloove-Vanhorick PP, Verwey RA, Brand R, Ruys JH: Maternal and neonatal transport. results of a national collaborative survey of preterm and very low birth weight infants in The Netherlands. Obstetr Gynecol 1988; 72: 729-732 260. Youngberg BJ: Legal issues related to transport. In: McCloskey KA, Orr RA: Pediatric transport medicine. St Louis Mosby 1995; 504-516 261. British Association of Perinatal Medicine: Standards for hospitals providing neonatal intensive care and high dependency care and categories of babies requiring neonatal care. 2 nd Ed London: British Association of Perinatal Medicine 2001; (www.bapm-London.org); accesat decembrie 2010 262. Woodward GA: Legal issues in pediatric interfacility transport. Clin Pediatr Emerg Med 2003; 4: 256-264 263. Wilson EM: Interfacility transfers: new considerations for an old Section on Transport Medicine. American Academy of Pediatrics. Legal issues. In: Woodward GA, Insoft RM, Kleinman ME: Guidelines for air and ground transport of neonatal and pediatric patients. 3 rd Ed Elk Grove Village(Ill): American Academy of Pediatrics 2007; 91-132 264. Davis RJ, Dean M, Goldberg AL et al: Head and spinal cord injury. In Rogers MC: Textbook of Pediatric Intensive Care. Baltimore, Williams & Wilkins 1987; 649-699 265. James H, Anas N, Perkin RM: Brain Insults in Infants and Children. New York, Grune & Stratton 1985; 179- 182 266. Morray JP, Tyler DC, Jones TK, Stuntz JT, Lemire RJ: Coma scale for use in brain-injured children. Crit Care Med 1984; 12: 1018-1020 267. Meader CR, Pribor HC, Kerendian S: Differential Diagnosis For Coma/infant or newborn; 2010; http://en.diagnosispro.com/ differential_diagnosis-for/coma-infant-or-newborn/34725-154.html; accesat ianuarie 2010 268. Nyhan WL. Metabolic emergencies: In Hoffmann GF, Yschoche J, Nyhan WL: Inherited metabolic disorders – A clinical approach. Springer Verlag Berlin Heidelberg 2010; 25-61 269. Ballard RA, Berry GT. Introduction to the metabolic and biochemical genetic disease. In Taeusch W, Ballard RA, Gleason CA: Avery s disease of the newborn. 8 th Ed Elsevier Sauders Philadelphia 2005; 218-219 270. Adams K, Scott R, Perkin RM et al: Comparison of intubation skills between interfacility transport team members. Pediatr Emerg Care 2000; 16: 5-8 271. Ainsworth SB, Jones L, Fenton AC: Effect of case selection on mortality after post-natal transfer at <32 weeks gestation. Prenatal and Neonatal Medicine 2000; 5 (Suppl 2): 2 272. American Academy of Pediatrics, American College of Obstetricians and Gynecologists: Guidelines for Perinatal Care, 6 th Ed Library of Congress 2004; 67-81 273. Becker A, Seelbach-Gobel B: Oxygen saturation in healthy newborn infants immediately after birth measured by pulseoximetry. Arch Gynecol Obstet 2002; 266: 105-107 274. Blackmon LR: The Role of the Hospital of Birth on Survival of Extremely Low-birthweight, Extremely Preterm Infants. NeoReviews 2003; 4(6): e147 275. Browning Carmo KA, Barr P, West M et al: Transporting newborn infants with suspected duct dependent congenital heart disease on low-dose prostaglandin E1 without routine mechanical ventilation. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2007; 92: F117-F119 276. Donn SM, Gates MR: Transport Equipment. In: Shina SK, Donn SM: Manual of Neonatal Respiratory Care. Futura Publishing Company Inc New York 2000; 422-426 277. Fanaroff JM, Fanaroff AR: Blood pressure disorders in the neonate: Hypotension and hypertension. Semin Fetal Neonatal Medicine 2006; 11(3): 174-181 278. Hellstrom-WestasL, Hanseus K, Jogi P et al: Long-distance transports of newborn infants with congenital heart disease. Pediatr Cardiol 2001; 22: 380-384 279. Jansen TC, van Bommel J, Mulder PG, Rommes JH, Schieveld SJM, Bakker J: The prognostic value of blood lactate levels relative to that of vital signs in the pre-hospital setting: a pilot study Published online 2008; www.amedeoneonatology.org; accesat ianuarie 2010 280. Kourembanas S: Shock. In Cloherty JP, Eichenwald EE, Stark AR: Manual of Neonatal Care. 5 th Ed Lippincott Wilkins and Williams Philadelphia 2004; 181-184 281. L’Herault J, Petroff L, Jeffrey J: The effectiveness of a thermal mattressin stabilising and maintaining boby temperature during the transport of very low birth weight newborns. App Nurs Res 2001; 14: 210-219 282. Lokesh L, Kumar P, Murki S, Narang A: A randomized controlled trial of sodium bicarbonate in neonatal resuscitation - effect on immediate outcome. Resuscitation 2004; 60: 219-223 283. Neonatal emergency Transport Service. Newborn emergency transport service guidelines for NETS transport fellows and registrars Revised April 2003. www.nets.org.au, accesat decembrie 2009 284. Obladen M, Luttkus A, Rey M, Metze B, Hopfenmuller W, Dudenhausen JW: Differences in morbidity and mortality according to type of referral of very low birthweight infants. J Perinatal Med 1994; 22: 53-64 285. Rais-Bahrami K, Eichelberger MR: Thoracostomy tubes. In MacDonald MG, Ramasethu J. Atlas of Procedures in Neonatology. 3 rd Ed Lippincott Williams and Wilkins 2003; 281-304 286. Singh GK, Fong LV, Salmon AP et al: Study of low dosage prostaglandin-usages and complications. Eur Heart J 1994; 15: 377-381 287. Vidal Melo MF: Clinical respiratory physiology of the neonate and infant with congenital heart disease. Int Anesthesiol Clin 2004; 42: 29-43 288. Woodward GA, Insoft RM, Pearson-Shaver AL et al: The state of pediatric interfacility transport: consensus of the second national pediatric and neonatal interfacility transport medicine leadership conference. Pediatr Emerg Care 2002; 18: 38-43 289. Zanelli SA, Stanley DP, Kaufman DA: Hypoxic-Ischemic Encephalopathy: Follow-Up, eMedicine, updated Nov 19, 2009; http://www.emedicine.com/ped/topic149.htm; accesat ianuarie 2010 10. Anexe Anexa 1. Lista participan ţ ilor la Întâlnirile de Consens Anexa 2. Grade de recomandare ş i niveluri ale dovezilor Anexa 3. Regionalizarea asisten ţ ei neonatale ş i competen ţ ele unit ăţ ilor neonatale Anexa 4. Valori normale ale gazelor sanguine Anexa 5. Detresa respiratorie neonatal ă – etiologie ş i forme de severitate Anexa 6. Etiologia ş i severitatea comei la nou-n ă scut ş i sugar Anexa 7. Securizarea transportului neonatal Anexa 8. Hipoglicemia neonatal ă – categorii de nou-n ă scu ţ i cu risc ş i tabloul clinic Anexa 9. Tratamentul hipoglicemiei refractare Anexa 10. Asigurarea confortului termic în func ţ ie de vârsta de gesta ţ ie ş i greutatea la na ş tere Anexa 11. Efectele hipotermiei la nou-n ă scut Anexa 12. Parametri de start în ventila ţ ia neonatal ă Anexa 13. Protocol de evacuare a pneumotoraxului la nou-n ă scut Anexa 14. Ş ocul neonatal – etiologie ş i tratament Anexa 15. Protocol de administrare a prostaglandinei E1 la nou-n ă scut Anexa 16. Semne ş i simptome de sepsis neonatal Anexa 17. Trusa de medica ţ ie a Unit ăţ ii de Transport Neonatal Anexa 18. Fi ş a medical ă de transfer a pacientului critic Anexa 19. Fi ş a de transport neonatal Anexa 20. Caracteristici Tehnice ale Unit ăţ ii de Transport Neonatal Anexa 21. Echipamentul Unit ăţ ii de Transport Neonatal Anexa 22. Minifarmacopee Anexa 23. Algoritm de stabilizare ş i transport neonatal 10.1. Anexa 1. Lista participan ţ ilor la Întâlnirile de Consens Lista participan ţ ilor la Întâlnirea de Consens de la Ia ş i, 22 octombrie 2009 Prof. Dr. Silvia Maria Stoicescu – IOMC Polizu, Bucureşti Prof. Dr. Maria Stamatin – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Prof. Dr. Gabriela Zaharie – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie I, Cluj Napoca Prof. Dr. Constantin Ilie – Maternitatea Bega, Timişoara Conf. Dr. Manuela Cucerea – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Şef Lucr. Dr. Luminiţa Păduraru – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi As. Dr. Marta Simon – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Dr. Gabriela Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Adrian Ioan Toma – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Adrian Crăciun – Maternitatea Cantacuzino, Bucureşti Dr. Doina Broscăuncianu – IMOC Polizu, Bucureşti Dr. Anca Bivoleanu – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Maria Alboi – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Andreea Avasiloaiei – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Monika Rusneak – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Dr. Mihaela Ţunescu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Daniela Icma – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Eugen Mâţu – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Maria Livia Ognean – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Invitat Dr. Mihai Horga – UNFPA Nicu Fota - CRED Lista participan ţ ilor la Întâlnirea de Consens de la Bucure ş ti, 5-6 martie 2010 Prof. Dr. Silvia Stoicescu - IOMC Polizu, Bucureşti Prof. Dr. Ilie Constantin - Maternitatea Bega, Timişoara Conf. Dr. Manuela Cucerea - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Conf. Dr. Valeria Filip – Maternitatea Oradea Şef Lucr. Dr. Ligia Blaga – Spitalul Clinic Obstetrică-Ginecologie 2 Cluj Napoca Dr. Gabriela Olariu - Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Anca Bivoleanu - Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Adrian Ioan Toma - Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Monika Rusneac - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Dr. Marta Simon - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Dr. Carmen Voicilă - IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Leonard Năstase - IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Maria Livia Ognean – Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Dr. Roxana Iliescu – Fundaţia Cred Invitaţi Nicu Fota - Fundaţia Cred Dr. Gabriela Cristişor, MS UMP APL2 Standard Standardele sunt norme care trebuie aplicate rigid şi trebuie urmate în cvasitotalitatea cazurilor, excepţiile fiind rare şi greu de justificat. Recomandare Recomandările prezintă un grad scăzut de flexibilitate, nu au forţa standardelor, iar atunci când nu sunt aplicate, acest lucru trebuie justificat raţional, logic şi documentat. Opţiune Opţiunile sunt neutre din punct de vedere a alegerii unei conduite, indicând faptul că mai multe tipuri de intervenţii sunt posibile şi că diferiţi medici pot lua decizii diferite. Ele pot contribui la procesul de instruire şi nu necesită justificare. 10.2. Anexa 2. Grade de recomandare ş i nivele ale dovezilor Tabel 1. Clasificarea t ă riei aplicate gradelor de recomandare Tabel 2. Clasificarea puterii ş tiin ţ ifice a gradelor de recomandare Grad A Necesită cel puţin un studiu randomizat şi controlat ca parte a unei liste de studii de calitate publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi Ia sau Ib). Grad B Necesită existenţa unor studii clinice bine controlate, dar nu randomizate, publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi IIa, IIb sau III). Grad C Necesită dovezi obţinute din rapoarte sau opinii ale unor comitete de experţi sau din experienţa clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu (nivele de dovezi IV). Indică lipsa unor studii clinice de bună calitate aplicabile direct acestei recomandări. Grad E Recomandări de bună practică bazate pe experienţa clinică a grupului tehnic de elaborare a acestui ghid. Tabel 3. Clasificarea nivelelor de dovezi Nivel Ia Dovezi obţinute din meta-analiza unor studii randomizate şi controlate. Nivel Ib Dovezi obţinute din cel puţin un studiu randomizat şi controlat, bine conceput. Nivel IIa Dovezi obţinute din cel puţin un studiu clinic controlat, fără randomizare, bine conceput. Nivel IIb Dovezi obţinute din cel puţin un studiu quasi-experimental bine conceput, preferabil de la mai multe centre sau echipe de cercetare. Nivel III Dovezi obţinute de la studii descriptive, bine concepute. Nivel IV Dovezi obţinute de la comitete de experţi sau experienţă clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu. Tipul unit ăţ ii Competen ţă pentru asisten ţ a medical ă neonatal ă Unit ăţ ile de nivel 0 Asistă doar naşterea fiziologică sau urgenţele obstetricale numai atunci când gravida e nedeplasabilă din motive medicale sau legate de condiţiile meteorologice Unit ăţ ile de nivel I Unit ăţ ile de nivel II Unit ăţ ile de nivel IIa - asigură aceleaşi îngrijiri ca şi cele de nivel I şi în plus: Unit ăţ ile de nivel IIb Competenţe în plus pentru nivelul IIb: - îngrijirea nou-născuţilor care necesită: - ventilaţie mecanică pe perioadă limitată (1-3 zile) - asistenţa medicală a nou-născutului la termen (37-41 săptămâni gestaţionale împlinite), născut din sarcină şi naştere fiziologică. Îngrijirea nou-născuţilor se recomandă să se facă în sistem rooming-in - asistenţa medicală a nou-născutului mic pentru VG şi cu VG mai mare sau egală de 37 săptămâni, dar fără factori de risc - acordarea ajutorului în caz de urgenţă şi stabilizarea parametrilor vitali - solicitarea Serviciului de ambulanţă judeţean (sau utilizarea ambulanţei proprii, în caz că unitatea dispune de ea) care asigură transportul la nivel II al nou-născuţilor cu patologie perinatală ce pot fi asistaţi la acest nivel - solicitarea UTN de la Centrul regional de nivelul III care asigură, de regulă, transportul nou-născuţilor cu probleme severe ale stării de sănătate la unitatea de nivelul III  îngrijirea nou-născuţilor normali şi subponderali cu factori de risc  îngrijirea prematurilor pentru recuperare nutriţională  terapie intensivă neonatală pentru: - prematuri peste 1500 g sau peste 32 de săptămâni împlinite maturaţi respirator sau cu detresă tranzitorie care necesită cel mult O 2 sub cort, sau ventilaţie în sistem CPAP - alimentaţie parenterală totală - stabilizare termică - tratamentul icterului prematurului - corecţia hipoglicemiei • nou-născuţi (la termen sau aproape la termen) cu patologie: - hipoxie la naştere - icter neonatal care necesită exsanguinotransfuzie - convulsii  nou-născuţi (cu VG peste 32 săptămâni sau la termen) cu infecţii sau cu risc de infecţie - infecţii congenitale - infecţii materno-fetale  îngrijiri post-terapie intensivă neonatală pentru: - prematuri alimentaţi enteral sau parţial parenteral - prematuri cu instabilitate termică - prematuri cu crize de apnee 10.3. Anexa 3. Regionalizarea asisten ţ ei neonatale ş i competen ţ ele unit ăţ ilor neonatale [1] Tabel 1. Ierarhizarea unit ăţ ilor sanitare neonatal ă pe baza competen ţ elor - alimentaţie parenterală parţială - corecţia hipoglicemiei, hipocalcemiei - alimentaţie parenterală totală - stabilizare termică - terapia icterului prematurului - tratamentul hipoglicemiei - îngrijirea nou-născuţilor cu patologie: - nou-născut cu hipoxie la naştere - nou-născut cu icter neonatal (hiperbilirubinemie) care necesită exsanguinotransfuzie - nou-născut cu convulsii - nou-născuţi cu infecţii sau cu risc de infecţii - infecţii congenitale - infecţii materno-fetale - îngrijiri post-terapie intensivă neonatală: - prematuri alimentaţi enteral sau parţial parenteral - prematuri cu instabilitate termică - prematuri cu crize de apnee Competen t e pentru nivelul III Îngrijirea nou-născuţilor în maternitatea proprie, precum şi nou-născuţii cu risc major născuţi în unităţile de nivel II şi I din regiune şi transferaţi în unitatea de nivel III de către Unitatea de transport neonatal din structura sa. Competen t ele unit ăt ilor de nivel III sunt acelea ş i ca la nivelul II, plus  diagnosticul şi tratamentul nou-născuţilor cu probleme severe de sănătate  terapie intensivă pentru: - prematuri sub 1500 g şi sub 32 săptămâni: prematuri cu detresă respiratorie care necesită ventilaţie mecanică sau în sistem CPAP de lungă durată, hipoxie gravă + hemoragie ventriculară, cu convulsii, hidrocefalie, alimentaţie parenterală totală - nou-născut patologic: detrese respiratorii la nou-născut care necesită ventilaţie, sindrom de aspiraţie, persistenţa circulaţiei fetale, pneumotorax, hipoxie gravă care necesită ventilaţie, convulsii, boala hemolitică gravă care necesită exangvinotransfuzie/ventilaţie; malformaţii cardiace, digestive, pulmonare pentru investigaţii suplimentare şi stabilizarea preoperatorie; boli metabolice, sindroame genetice care pun în pericol funcţiile vitale - nou-născut cu infecţii sau cu risc de infecţii: infecţii congenitale şi materno- fetale sau septicemii care necesită susţinerea funcţiilor vitale o perioadă lungă de timp, bronhodisplazie, pneumonii grave, sindrom TORCH, infecţie HIV, spina bifida aperta  post-terapie intensivă - prematuri peste 1500g: prematuri alimentaţi enteral sau parţial parenteral, prematuri cu instabilitate termică, prematuri cu crize de apnee - transportul nou-născuţilor din unităţile de nivel I şi II către Centrul regional de nivel III, dotate cu UTN.  coordonarea generală a activităţii sistemului regionalizat. - status neurologic alterat sau în curs de alterare - copiii necesitând intubaţia endotraheală şi/sau protezare ventilatorie (în cazul în care aceasta depăşeşte competenţa centrului respectiv) - disritmii grave - insuficienţă cardiacă - şoc care nu răspunde corespunzător la tratamentul instituit - copiii care necesită medicamente vasoactive - insuficienţă hepatică - insuficienţă renală acută sau cronică, necesitând dializă a) Criterii fiziologice/fiziopatologice: Tabel 2. Criterii de transfer ş i categorii de nou-n ă scu t i care necesit ă transfer: imediată - insuficienţă respiratorie: a. sindrom de detresă respiratorie şi complicaţii b. aspiraţie de meconiu şi complicaţii c. pneumonie congenitală d. alte cauze de detresă respiratorie necesitând ventilaţie mecanică e. detresă respiratorie care nu răspunde la tratamentul efectuat, asociată cu una din următoarele condiţii: cianoză, retracţii musculare, apnee, stridor, respiraţii patologice – gaspuri, respiraţie acidotică. b) Alte criterii - tulburări electrolitice severe - tulburări metabolice severe - deshidratare severă - infecţii cu pericol vital potenţial, inclusiv sepsis - nou-născuţi a căror stare generală necesită măsuri de terapie intensivă - orice copil pentru care medicul curant consideră că există un beneficiu posibil în cazul transferului de urgenţă la un centru specializat în terapie intensivă c) Alte categorii de nou-n ă scu ţ i care vor fi transfera ţ i - greutate sub 1500g, VG sub 32 de săptămâni (cel mai recomandat este transferul mamei înainte de naştere) - probleme respiratorii: - sindromul de detresă respiratorie accentuată - crize de apnee - probleme cardio-vasculare: - cianoză generalizată, suflu cardiac, suspiciune de cardiopatie congenitală, insuficienţă cardiacă, şoc cardiogen - probleme neurologice: - encefalopatie hipoxic-ischemică perinatală gravă şi severă - convulsii - probleme digestive: - vărsături persistente, abdomen meteorizat, scaun sanguinolent, lipsa emisiunii scaunului după 48 de ore - probleme urogenitale: - copilul care nu urinează după 24 ore de la naştere - probleme hematologice: - anemie severă - icter apărut în primele 24 de ore - probleme metabolice: - hipoglicemie şi hipocalcemie persistente, pentru investigaţii suplimentare - anomalii congenitale care necesită investigaţii suplimentare sau intervenţie chirurgicală de urgenţă - orice nou-născut cu stare gravă fără etiologie precizată. 10.4 Anexa 4. Valori normale ale gazelor sanguine Parametru Arterial/Venos Limita inferioar ă Limita superioar ă Unitate de m ă sur ă pH Arterial 7,30-7,35 7,44-7,45 Venos 7,31 7,41 [H + ] Arterial 36 44 mmol/l 3,6 4,4 ng/dl Exces baze Arterial şi venos -3 +3 mEq/l pO 2 Arterial 10-11 13-14 kPa 75-83 100-105 mmHg sau torr Venos 4,0 5,3 kPa 30 40 mmHg sau torr pCO 2 Arterial 4,4-4,7 5,9-6,0 kPa 33-35 44-45 mmHg sau torr 23 30 mmol/l 100 132 mg/dl Venos 5,5 6,8 kPa 41 51 mmHg sau torr Bicarbonat (HCO - ) 3 Arterial şi venos 18 23 mmol/l 110 140 mg/dl Bicarbonat standard Arterial şi venos 21-22 27-28 mmol/l sau mEq/l 134 170 mg/dl Scor Tiraj intercostal Bombare toracicã Balans toraco- abdominal Geam ă t expirator B ă t ă i ale aripioarelor nasului 0 absent absentă mişcări respiratorii sincrone absent absente 1 vizibil discretă mişcări inspiratorii sincrone audibil cu stetoscopul discrete 2 marcat Important mişcări abdominale retracţii toracice net audibil marcate 10.5. Anexa 5. Detresa respiratorie neonatal ă – etiologie ş i forme de severitate [63-67] Tabel 1. Scorul Silverman Tabel 2. Gradele de severitate ale detresei respiratorii neonatale Grad de severitate Semne clinice/gaze sangvine Detres ă respiratorie u ş oar ă Detres ă respiratorie moderat ă Detres ă respiratorie sever ă 1. polipnee fără nevoie de oxigen suplimentar 2. fără semen clinice sau cu minime de detresă 1. cianoză în aer atmosferic 2. semne de detresă respiratorie 3. gaze sangvine modificate 1. cianoză centrală 2. efort respirator considerabil 3. gaze sangvine modificate Tabel 3. Etiologia detresei respiratorii neonatale Cauze Clinic Radiografia pulmonarã Altele 1. Imperforaţia (atrezia) choanală nerelevantă 2. Obstacole laringiene şi traheale nerelevantã 3. Detresa respiratorie idiopatică (prin deficit de surfactant) - monitorizarea gazelor sanguine - cianoză care se ameliorează în plâns - imposibilitatea trecerii sondei naso-faringiene - radiografie de choane - tomodensitometrie - stridor - cianoză - examen ORL - fibroscopie - prematuritate - diabet matern - gemelaritate - sex masculin - hipoaeraţie pulmonară - bronhogramă aeriană 4. Aspiraţie de meconiu şi emfizem 5. Tahipneea tranzitorie neonatală şi/sau atelectazie (rar) 6. Pneumonie congenitală - context de infecţie maternă - aspect de membrană hialină, dar cu hiperaeraţie pulmonară - bilanţ bacteriologic la mamă şi copil 7. Malformaţia adenomatoasă pulmonară congenitală 8. Limfangiectazie pulmonară 9. Agenezie/hipoplazie pulmonară - ecografie renală sistematic 10. Pneumotorax 11. Hemoragie pulmonară - hipoaeraţie pulmonară 12. HTPP - testul la hiperoxie 13. Malformaţii congenitale de cord cianogene – transpoziţia de - cianoză rebelă la oxigenoterapie - hipervascularizaţie pulmonară - diagnostic ecografic antenatal - asfixie perinatală - geamăt expirator - suferinţă fetală - lichid amniotic meconial - hiperaeraţie pulmonară - zone de atelectazie - microopacităţi diseminate - epanşamente gazoase - nou-născut la termen - nou-născut mic pentru VG - nou-născut extras prin operaţie cezariană - suferinţă fetală - normală - desen hilar accentuat - focare de emfizem - hiperclaritate chistică în mijlocul unei arii de hiperaeraţie - cupole diafragmatice normale - aeraţie digestivă normală - diagnostic ecografic antenatal - CT toracic - limfangiectazie cutanată posibilă - cardiopatie asociată - sindrom Noonan - aspect reticulonodular difuz - epanşament lichidian asociat - CT toracic - citologia lichidului pulmonar - ecocardiografie - oligohidramnios - sindrom Potter - hipoplazie toracică - epanşamente gazoase asociate - asimetrie şi bombare toracică - transiluminare pozitivă - hiperclaritate pulmonară - retracţii pulmonare - nou-născut mic pentru VG - administrare de surfactant - boala hemoragică a nou- născutului - hemoragie masivă sau minoră - prematur - nou-născut mic pentru VG - hernie diafragmatică masivă vase mari - hipovascularizaţie pulmonară - ecocardiografie postnatal în cazul lezării frenicului - diagnostic ecografic antenatal - neconcludent - neconcludent - determinări hematologice 18. Droguri administrate mamei - anestezice morfinice - eficacitatea naloxonei - sufluri cardiace - detresă respiratorie fără cianoză - detresă respiratorie cu insuficienţă cardiacă 14. Afecţiuni neuromusculare - edem cerebral - hemoragie intracraniană - sindrom hipoxic-ischemic - afecţiuni musculare - afecţiuni medulare - leziuni ale nervului frenic - malformaţii ale SNC - suferinţă fetală cronică/acută - traumatism obstetrical chimic sau mecanic - tulburări de tonus - convulsii - comă - neconcludent - ascensionarea cupolei diafragmatice - puncţie lombară - ecografie transfontanelarã - CT cranian/toracic - RMI cranian sau toracic, medular 15. Afecţiuni chirurgicale a. hernia diafragmatică b. atrezia de esofag - abdomen escavat cu deplasarea zgomotelor cordului - polihidramnios - secreţii abundente în cavitatea bucală - imposibilitatea introducerii sondei în stomac - deplasarea mediastinului cu niveluri hidroaerice toracice - aerare digestivă prezentă în fistulă traheo-bronşică inferioară - posibile semne de inhalaţie bronşică - aerare digestivă absentă (fără fistulă) 16. Afecţiuni metabolice:  hipoglicemie  hipocalcemie  acidozã  hiponatremie  hipomagneziemie - prematur - nou-născut mic pentru VG - postmatur - determinări biochimice - modificări EKG - determinări ale echilibrului acido- bazic 17. Afecţiuni hematologice:  anemia  poliglobulia  şoc - prematur - suferinţă fetală - nou-născut din mamă diabetică Tipul patologiei Afec ţ iuni Traumatisme Traumatisme la naştere Leziuni, laceraţii, contuzii, traumatisme cerebrale, necroză hemoragică cerebrală traumatică, Traumatisme cerebrale închise/repetate Hipoxie Hipoxie/anoxie (fetală/neonatală), encefalopatie hipoxică Asfixia la naştere, evenimente hipoxice Sindromul de aspiraţie meconială Infec ţ ii Encefalite, meningoencefalite, encefalopatii secundare infecţiei Sepsis neonatal 10.6. Anexa 6. Etiologia ş i severitatea comei la nou-n ă scut ş i sugar Tabel 1. Etiologia comei la nou-n ă scut ş i sugar [71,267-269] Neoplazii Meduloblastom, tumori sau leziuni ale fosei posterioare, gliom pontin Boli imune Hidrops fetal, incompatibilitate materno-fetală Boli metabolice congenitale Citrulinemie, aciduria argininsuccinică, acidemia izovalerică, propionică şi metilmalonică, glicinemia ketotică, acumularea de alfametilacetoacetat, boli ereditare ale enzimelor implicate în metabolismul aminoacizilor, beta-alaninemia, deficit de carbamoil fosfat sintetază, deficit de N-acetil glutamat sintetază, intoleranţa ereditară la fructoză, aciduria şi acidemia glutarică, intoleranţa la lizină, boala urnilor cu miros de sirop de arţar, deficitul de ornitin transcarbamilază, boli metabolice ale ciclului ureei Afec ţ iuni biochimice Nou-născut din mamă diabetică, hipoglicemia neonatală Hipoglicemia Defecte structurale congenitale Hidrocefalie obstructivă Malformaţii vasculare ale fosei posterioare Sindromul de cord stâng hipoplazic Anomalii vasculare Hematom cerebral Hemoragie cerebrală, hemoragie subarahnoidiană Afectare pluriorganic ă Şoc, colaps circulator, coagulare intravasculară diseminată Edem cerebral Droguri Efecte adverse ale medicaţiei administrate mamei Sedative, tranchilizante Toxicitatea salicilaţilor Intoxica ţ ii Alcool, monoxid de carbon, insecticide, pesticide, plumb, arsenic, botulism Tabel 2. Scorul Glasgow modificat pentru evaluarea comei la nou-n ă scu ţ i ş i sugari [264-266] Aria evaluat ă R ă spuns la nou-n ă scut ş i sugar Scor Deschiderea ochilor Deschidere spontană 4 Deschidere ca răspuns la stimulare verbală 3 Deschidere doar ca răspuns la durere 2 Nici un răspuns 1 R ă spuns verbal Gângureşte, emite sunete 5 Plâns iritabil 4 Plânge ca răspuns la durere 3 Geme ca răspuns la durere 2 Nici un răspuns 1 R ă spuns motor # Se mişcă spontan şi cu scop 6 Retragere la atingere 5 Retragere ca răspuns la durere 4 Răspunde la durere cu postură de decorticare (flexie anormală) 3 Răspunde la durere cu postură de decerebrare (extensie anormală) 2 Nici un răspuns 1 ¤ Scorul s 12 sugereaz ă traumatism cranian sever; scorul < 8 sugereaz ă nevoia de intuba ţ ie ş i ventila ţ ie; scorul s 6 sugereaz ă nevoia monitoriz ă rii presiunii intracraniene # Dac ă pacientul este intubat, incon ş tient sau pre-verbal (nu vorbe ş te înc ă ) cea mai important ă parte a scorului este cea motorie ş i r ă spunsurile motorii vor fi atent evaluate & Pentru c ă hipoxia ş i hipotensiunea pot sc ă dea scorul, valorile scorului dup ă resuscitare sunt mai specifice pentru disfunc ţ ii cerebrale decât valorile scorului înainte de resuscitare; similar, sedativele pot diminua valorile scorului ş i trebuie evitate înainte de evaluarea neurologic ă complet ă 10.7. Anexa 7. Securizarea transportului neonatal [26] Organizatoric Respectarea protocolului de transport Echipament adecvat Echipă de transport pregătită, asigurată Siguran t a pasagerilor Nou-născutul va fi securizat cu ajutorul centurilor speciale cu care este prevăzut incubatorul de transport Întregul personal din ambulanţă va purta centuri de siguranţă în cursul tranportului Incubatorul de transport va fi securizat cu cablurile din dotare Echipamentul de monitorizare va fi securizat cu dispozitivele din dotare Ambulanţa va respecta viteza, la limita evitării oricărui pericol Siguran t a nou- n ă scutului Reevaluarea stării clinice şi a documentaţiei înainte de pornire Monitorizare continuă în cursul transportului 10.8. Anexa 8. Hipoglicemia neonatal ă – categorii de nou-n ă scu t i cu risc ş i tabloul clinic Tabel 1. Categorii de nou-n ă scu t i cu risc de hipoglicemie (dup ă Stamatin M, Ghid de diagnostic ş i tratament al hipoglicemiei neonatale. 2005) Nou-n ă scu t i cu risc Nou-născutul prematur Nou-născutul mic pentru VG Nou-născutul din sarcina gemelară (mai ales cel mai mic dintre gemeni) Nou-născutul postmatur Nou-născutul mare pentru VG Nou-născutul din mamă diabetică Sindromul Beckwith Wiedeman Nou-născutul cu hipotermie Nou-născutul cu boala hemolitică prin incompatibilitate Rh Nou-născutul cu detresă respiratorie Nou-născutul cu sepsis Nou-născutul cu policitemie Nou-născutul supus unui stress major Întârzierea alimentaţiei enterale Asfixia perinatală Toxemia gravidică Terapia tocolitică Perfuzii cu glucoză administrate mamei în timpul travaliului şi naşterii Beta-simpaticomometice Beta-blocante Clorpropamid Salicilaţi Diuretice benzotiazide Antidepresive triciclice în al treilea trimestru de sarcină Cauze intrapartum Medica t ie matern ă în sarcin ă ş i travaliu a. tremurături, jitteriness, iritabilitate b. convulsii, comă c. letargie, apatie, hipotonie d. supt slab, vărsături e. apnee f. plâns slab sau ascuţit g. cianoză h. asimptomatic Semnele ş i simptomele hipoglicemiei neonatale sunt nespecifice: Tabel 2. Semne ş i simptome de hipoglicemie 10.9. Anexa 9. Tratamentul hipoglicemiei refractare (dup ă Stamatin M – Ghidul de diagnostic ş i tratament al hipoglicemiei, edi ţ ia 1, 2005) În hipoglicemia refractară pot utiliza, alături de perfuzia de glucoză: Medicament Doz ă Administrare Precau ţ ii Hemisuccinat de hidrocortizon 10 mg/kgc/24 ore, divizat în două prize la 12 ore i.v. anterior se recoltează probe de sânge pentru determinarea insulinemiei şi a cortizolemiei Glucagon 0,1-0,2 mg/kgc i.m., i.v. în perfuzie Diazoxid doza de atac: 10 mg/kgc în trei prize la 8 ore doza maximă: 25 mg/kgc/zi i.v. Somatostatina, octreotide doza de atac: 2-10 mcg/kgc/zi divizată în 3,4 prize doza maximă: 40 mcg/kgc/zi s.c. sau i.v. continuu - efect direct de inhibiţie a secreţiei de insulină - poate produce hipertensiune În situaţia în care cauza hipoglicemiei se dovedeşte a fi hiperinsulinismul şi terapia medicamentoasă eşuează, se recomandă pancreatectomia. 10.10. Anexa 10. Asigurarea confortului termic în func ţ ie de vârsta de gesta ţ ie ş i greutatea la na ş tere [58] Vârsta ş i greutatea Temperatura 0-6 ore De pornire 0 C Limite 0 C < 1200 grame 35,0 34,0 – 35,4 1201-1500 grame 34,1 33,9 – 34,4 1501-2500 grame 33,4 32,8 – 33,8 32,9 32,0 – 33,8 6-12 ore < 1200 grame 35,0 34,0 – 35,4 1201-1500 grame 34,0 33,5 – 34,4 1501-2500 grame 33,1 32,2 – 33,8 32,8 31,4 – 33,8 12-24 ore < 1200 grame 34,0 34,0 – 35,4 1201-1500 grame 33,8 33,3 – 34,3 1501-2500 grame 32,8 31,8 – 33,8 32,4 31,0 – 33,7 24-36 ore < 1200 grame 1201-1500 grame 1501-2500 grame 34,0 33,6 32,6 34,0 – 35,0 33,1 – 34,2 31,6 – 33,6 > 2500 grame, > 36 săptămâni VG > 2500 grame, > 36 săptămâni VG > 2500 grame, > 36 săptămâni VG 10.11. Anexa 11. Efectele hipotermiei la nou-n ă scut (dup ă Olariu G – Ghidul de termoreglare neonatal ă , edi ţ ia 1, 2005) Tegumente şi mucoase: - tegumente reci - eritrodermie prin insuficienta disociaţie a oxihemoglobinei - cianoză centrală - paloare - edeme, scleredem Respirator: - apnee - bradipnee asociată cu respiraţii superficiale şi geamăt expirator - hemoragie pulmonară - hipertensiune pulmonară Cord, sistem circulator: - bradicardie, corelată cu gradul de hipotermie - vasoconstricţie periferică - şoc SNC: - depresia SNC - răspuns slab la durere, plâns slab, scâncit - letargie - refuzul alimentaţiei Aparat digestiv: - distensie abdominală - vărsături Renal: - oligurie de cauză prerenală Metabolic: - hipoglicemie - acidoză metabolică - hiperpotasemie - hiperazotemie şi hiperuremie Coagulopatii, CID 10.12. Anexa 12. Parametri de start în ventila ţ ia neonatal ă (dup ă Stoicescu S. Boli Pulmonare Neonatale, 2009 [65] ) Boal ă alveolar ă (sindrom de detres ă respiratorie, pneumonie) Boal ă de c ă i respiratorii (sindrom de aspira ţ ie meconial ă ) Boal ă cu pl ă mân normal (apnee) PIP mare 25 cm H2O PIP mare 23 cm H2O PIP mic 12 cm H2O PEEP mare 4-5 cm H2O PEEP mic 2-3 cm H2O PEEP mic 2-3 cm H2O TI lung 0,5 sec. TI scurt 0,4 sec. TI scurt 0,3 sec. TE scurt TE lung TE lung FR redusă, 40-60 respiraţii/minut FR mare FR mică, 30-35 respiraţii/minut FiO2 egal cu cel anterior ventilaţiei mecanice FiO2 egal cu cel anterior ventilaţiei mecanice FiO2 21 % 10.13. Anexa 13. Protocol de evacuare a pneumotoraxului la nou-n ă scut (dup ă MacDonald MG, Ramasethu J – Atlas of Procedures in Neonatology, 2003 [263] ) A. Toracotomie pentru evacuarea pneumotoraxului Echipament steril: - tavă chirurgicală de uz general cu bisturiu nr.15 şi pense hemostatice curbe - mănuşi - câmpuri - transiluminator - tub de toracotomie - dispozitiv de evacuare (sistem de aspiraţie cu o presiune de aspiraţie de 10-20 cm H2O). - fir de sutură neresorbabil pe ac mic, nr. 4.0 - beţişoare de vată, bandă adezivă transparentă semipermeabilă - unguent antibiotic Echipament nesteril: - tinctură de benzoin - bandă adezivă cu lăţime de 1 cm - rulou din prosop Tehnic ă : - determinarea locului colecţiei (examen fizic, transiluminare, radiografie toracică) - monitorizarea semnelor vitale - administrarea medicaţiei analgezice - poziţionarea nou-născutului cu partea afectată ridicată la 60-75 grade faţă de orizontală şi fixarea cu un rulou din prosop. Fixarea braţului de-a lungul capului, cu umărul în extensie şi rotaţie internă - dezinfecţia pielii pe tot hemitoracele respectiv - montarea câmpurilor sterile pentru delimitarea unei suprafeţe de la a treia la a opta coastă şi de la muşchiul mare dorsal la linia medio-claviculară - localizarea punctelor esenţiale: mamelonul, spaţiul V intercostal, linia medio-axilară, locul inciziei la nivelul spaţiului VI intercostal pe linia medio-axilară - scoaterea trocarului din tub - estimarea lungimii pentru porţiunea intratoracică a tubului (de la locul inciziei până la mijlocul claviculei) - efectuarea inciziei pe o lungime egală cu diametrul tubului (nu mai mare de 7,5 mm) - folosirea pensei hemostatice curbe pentru disecţia în orb până la nivelul spaţiului IV intercostal - puncţionarea pleurei deasupra coastei V, prin aplicarea de presiune pe vârful pensei cu ajutorul indexului; lărgirea spaţiului prin deschiderea pensei - inserarea vârfului tubului printre braţele pensei hemostatice şi înaintarea până la lungimea pre- determinată - conectarea tubului la sistemul de drenaj - suturarea tubului la nivelul tegumentelor - aplicare de unguent antibiotic la nivelul tegumentelor şi acoperirea cu bandă adezivă transparentă semipermeabilă - verificarea poziţiei tubului prin radiografie antero-posterioare şi laterale B. Evacuare pneumotoraxului în urgen tă - procedura de aspira t ie pe ac Echipament: - dispozitiv preasamblat cu ac de teflon şi triplă cale (stopcock) - seringă de 20 ml - soluţie antiseptică - bandă adezivă - mănuşi sterile Tehnic ă : - pregătirea tegumentelor hemitoracelui afectat prin antiseptizare - puncţionarea tegumentelor exact deasupra coastei cu acul la 45 grade într-una din poziţiile următoare: abordul lateral – spaţiul IV intercostal pe linia medio-claviculară anterioară, linia axilară anterioară, la aproximativ 1 cm sub linia intermamelonară sau abordul anterior – spaţiul II intercostal pe linia medioclaviculară - aspirarea aerului în seringa conectată la stopcock şi evacuarea prin poziţia deschisă - continuarea procedeului până la evacuarea aerului sau în timpul pregătirii pentru instalarea unui tub de toracotomie. 10.14. Anexa 14. Ş ocul neonatal – etiologie ş i tratament (dup ă Cloherty JP. Manual of Neonatal Care, 6 th Ed; Gomella TL. Neonatology – Management, Procedures, On-Call Problems, Diseases and Drugs) 1. Etiologia ş ocului Ş ocul hipovolemic - hemoragie antepartum - dezlipire prematură de placentă normal inserată - placenta praevia - transfuzie feto-fetală - transfuzie feto-maternă - hemoragie postpartum - tulburări de coagulare (CID, alte coagulopatii) - deficit de vitamina K - cauze iatrogene (recoltare repetată de sânge pentru analize, cateter arterial, etc.) - hemoragie pulmonară - traumatisme la naştere (leziuni hepatice, hemoragie intracraniană, hemoragie intraperitoneală) - pierderi hidroelectrolitice – în special la prematuri Ş ocul septic - toxinele bacteriene eliberează substanţe vasodilatatoare care induc hipotensiune - germeni Gram pozitivi: mai ales Streptococul de grup B, Stafilococul - germeni Gram negativi: mai ales Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae - pierderile de plasmă din sepsis pot conduce la şoc hipovolemic Ş ocul cardiogenic: - asfixie perinatală - tulburări metabolice care induc scăderea debitului cardiac şi, consecutiv, hipotensiune arterială - hipoglicemie - hiponatremie - hipocalcemie - acidemie - disfuncţie miocardică de cauza infecţioasă (virală sau bacteriană) - obstrucţii ale întoarcerii venoase - pneumotorace în tensiune - pneumomediastin - pneumopericard - embolie trombotică - malformaţii cardiace congenitale - scăderea presarcinii - întoarcere venoasă pulmonară anormală - cord triatrial - atrezia de tricuspidă - atrezia de mitrală - scăderea postsarcinii - stenoză sau atrezie de arteră pulmonară - stenoză sau atrezie de aortă - stenoză hipertrofică subaortică - coarctaţie de aortă sau arc aortic întrerupt - aritmii prelungite 2. Tratamentul etiologic al ş ocului M ă suri generale: - evaluaţi rapid nou-născutul pentru a decide dacă e necesară administrarea de volum-expander sau agent inotrop - istoric – pentru a exclude asfixia perinatală, medicaţia care ar fi putut induce hipotensiune/şoc, trauma la naştere cu leziuni ale organelor interne (ficat, suprarenală) - examen clinic – pentru a identifica organele, sistemele implicate - radiografie toracică - o imagine de cord mic poate indica o presarcină scăzută – hipovolemie - o imagine de cord mare poate indica o malformaţie cardiacă - transiluminarea poate detecta un pneumotorax - dacă etiologia este nesigură administraţi empiric intravenos volum expander cristaloid/ser fiziologic 10-20 ml/kgc/doză în 30 minute - dacă starea copilului se îmbunătăţeşte continuaţi volum expander-ul - dacă nu obtineţi nici un răspuns începeţi administrarea de Dopamină 5-15 mcg/kgc/min - asiguraţi suportul respirator dacă e necesar după evaluarea clinică şi a gazelor sangvine - corectaţi acidoza metabolic dacă e necesar - corectaţi hipoglicemia şi hipocalcemia dacă sunt obiectivate - măsuri specifice - şocul hipovolemic - administraţi volum expander cristaloid 10-20 ml/kgc/doză în 30 minute - dacă este dovedită o hemoragie acută se recomandă iniţierea corecţiei cu ser fiziologic în timp ce se determină valoarea hematocritului şi grupa de sânge. Ulterior se poate face corectarea pierderilor de sânge cu produse de sânge compatibile - şocul septic - folosiţi volum-expander şi, dacă e nevoie, şi agent inotrop pentru corectarea perfuziei tisulare şi renale - în măsura posibilităţilor prelevaţi culturi centrale şi periferice - iniţiaţi antibioterapie empirică – Penicilina şi Gentamicină - dacă volum-expander-ul şi agenţii inotropi sau dovedit ineficienţi se pot administra corticosteroizi, plasma proaspătă congelată, imunoglobulină, naloxonă dar administrarea lor este controversată nefiind susţinută de studii suficiente - exsangvinotransfuzia cu dublu volum cu sânge proaspăt poate fi benefică în sepsis dar este controversată din cauza riscurilor - şocul cardiogen - evacuaţi pneumotoraxul în tensiune dacă există - identificaţi si trataţi aritmia dacă există - corectaţi deficitele metabolice dacă sunt diagnosticate - administraţi agenţi inotrop Dopamina 5-15 mcg/kgc/min Dobutamina – dacă Dopamina nu reuşeşte să corecteze tensiunea arterială; se asociază cu Dopamina - alţi inotropi care pot fi utilizaţi sunt epinefrina, norepinefrina 10.15. Anexa 15. Protocol de administrare a prostaglandinei E1 la nou-n ă scut (dup ă Iowa Neonatology Handbook, Protocol for Use of Prostaglandin E1, Young TE, Magnum B - Neofax 2009, 21 nd Edition) Indica ţ ii: Malformaţii congenitale de cord ducto-dependente în aşteptarea transferului către o unitate terţiară pentru evaluare şi tratament. Administrare: Prostaglandina E1 se prezintă în fiole de 1 ml cu 500 mcg de substanţă activă. Folosiţi una din modalităţile de mai jos pentru a prepara soluţia de perfuzat: - diluaţi o fiolă (1 ml) în 500 ml glucoză 10% sau 5%; soluţia rezultată are o concentraţia de PGE1 de 1 mcg/ml; pentru a asigura un ritm de administrare de 0,05 mcg/kgc/min setaţi pompa de perfuzie la un ritm de 3 ml/kg/oră - diluaţi o fiolă (1 ml) în 49 ml glucoză 10% sau 5%; soluţia rezultată are o concentraţia de PGE1 de 10 mcg/ml; pentru a asigura un ritm de administrare de 0,1 mcg/kgc/min setaţi pompa de perfuzie la un ritm de 0,6 ml/kgc/oră - diluaţi o fiolă (1 ml) în 100 ml glucoză 10% sau 5%; soluţia rezultată are o concentraţia de PGE1 de 5 mcg/ml; pentru a asigura un ritm de administrare de 0,05 mcg/kgc/minut setaţi pompa de perfuzie la un ritm de 0,6 ml/kgc/oră - asiguraţi-vă că medicamentul este uniform diluat în întreaga soluţie de perfuzat şi umpleţi sistemul de perfuzie cu diluţie - prostaglandina E1 trebuie administrată utilizând pompa de perfuzie, pe o venă periferică cu calibru mare (se recomandă a nu se utiliza venele scalpului) sau pe venă ombilicală Aten ţ ie: Studiile arată că doze mai mari de 0,1 mcg/kgc/oră nu sunt mai eficiente şi pot cauza o creştere a incidenţei efectelor adverse. R ă spuns la terapie ş i durata de ac ţ iune: În mod obişnuit nou-născutul răspunde prin creşterea PaO 2 în 15 minute de la iniţierea terapiei dar, în unele situaţii, pot trece câteva ore de la iniţierea tratamentului până la apariţia efectelor dorite. Timpul de înjumătăţire este egal cu timpul de circulaţie al medicamentului deci este necesară infuzia permanent. O dată ce pacientul a răspuns favorabil la administrarea de PGE1 se poate reduce rata de infuzie la jumătate sau mai puţin din doza iniţială. Precau ţ ii: Trebuie să evaluaţi la iniţierea terapiei şi monitorizaţi pe parcurs următorii parametrii: - frecvenţa respiratorie - tensiunea arterială - gazele sangvine Reac ţ ii adverse: Aproximativ 20% din pacienţii care primesc PGE1 prezintă unul sau mai multe reacţii adverse; principalele reacţii adverse sunt: apnee (12%), febră (14%), vasodilataţie cutanată (10%). Apneea recurentă necesită terapie cu aminofilină şi/sau suport ventilator. Febra şi vasodilataţia cutanată se remit după scăderea dozei la 50%. Scăderea tensiunii arteriale cu peste 20% este indicaţie pentru administrarea de bolus de volum expander de 10 ml/kgc/oră. Poate apărea hipoglicemie la câteva ore de la iniţierea terapiei. În 1- 5% cazuri pot apare convulsii, hipoventilaţie, stop cardiac, edeme, sepsis, CID. Administrarea pe perioade lungi, peste 120 de zile, poate determina apariţia de hiperostoză corticală şi periostită care se remit în săptămâni de la încetarea terapiei. Not ă : Nou-născuţii cu întoarcere pulmonară venoasă anormală totală, cu şunt stânga-dreapta prin canalul arterial, care primesc PGE1 pot dezvolta congestie vasculară pulmonară şi alterarea stării generale. 10.16. Anexa 16. Semne ş i simptome de sepsis neonatal (dup ă Gomella TL. Neonatology Management, Procedures, On-call problems, Diseases and Drugs) Tulbur ă ri termoreglare Hipotermie în sepsis bacterian Hipertermie în infecţii virale Tulbur ă ri neurologice Letargie Iritabilitate Modificări de tonus Tegumente Perfuzie periferică deficitară Cianoză, paloare, marmorare Peteşii Rash Scleredem Icter Tulbur ă ri de alimenta ţ ie enteral ă Intoleranţă digestivă Vărsături, diaree Distensie abdominală, uneori anselor intestinale vizibile prin peretele abdominal Cardiopulmonar Tahipnee, apnee Sindrom funcţional respirator Tahicardie Hipotensiune tardivă Metabolic Hipo-, hiperglicemie Acidoză metabolică Infec ţ ii focale Celulită Impetigo Abcese Omfalită Conjunctivită Otită medie Meningită Osteomielită 10.17. Anexa 17. Trusa de medica ţ ie a Unit ăţ ii de Transport Neonatal (dup ă Ordinul MSP nr. 1091 din 7 septembrie 2006 [72] ) 1. Soluţii de glucoză 5% şi 10% 2. Soluţie de ser fiziologic 3. Apă distilată 4. Soluţie de bicarbonat de sodiu semimolară 5. Soluţie de calciu gluconic 10% 6. Fenobarbital injectabil 7. Adrenalină 1:1000 8. Atropină 9. Prostaglandină 10. Dopamină 11. Ampicilină 12. Gentamicină 10.18. Anexa 18. Fi ş a medical ă de transfer a pacientului critic (dup ă Ordin MSP nr. 1091 din 7 septembrie 2006 [72] ) (această fişă se completează de către medicul care solicită transferul şi se trimite serviciului de urgenţă care urmează să efectueze transferul, precum şi spitalului care urmează să primească pacientul, la numere de fax prestabilite şi/sau la adresa de e-mail prestabilită. În caz de urgenţă, medicul solicitant poate înmâna fişa echipajului care efectuează transferul la predarea pacientului, acesta fiind obligat să trimită o copie spitalului primitor înaintea sosirii pacientului la destinaţie) O copie a acestei fişe rămâne în serviciul care solicită transferul. Spitalul care solicită transferul: Secţia Medicul Date de contact ale medicului: tel fix int. tel mobil Pacientul: Nume prenume sex vârsta Domiciliu în judeţul localitatea str. nr. apt. etaj tel. Persoana de contact din partea pacientului: Nume prenume în calitate de tel Data la care se realizează transferul (zi/luna/an) Ora la care s-a solicitat autorizarea transferului de către unitatea primitoare (ora-minut) Modalitatea de solicitare : ■ telefonic ■ fax Spitalul /Clinica la care este trimis pacientul: ■ Transferul a fost autorizat la spitalul primitor Secţia Medicul Date de contact ale medicului: tel fix int. tel mobil Ora la care s-a primit autorizarea transferului de către unitatea primitoare (ora-minut) ■ Transferul încă nu a fost autorizat de spitalul primitor, însă cazul constituie o urgenţă majoră ce nu poate aştepta autorizarea transferului. (În aceasta situaţie medicul din spitalul care trimite pacientul are obligaţia de a informa spitalul primitor în cel mai scurt timp posibil, înaintea sosirii pacientului la destinaţie, fie prin informarea unităţii de primire a urgenţelor sau direct a medicului de gardă la secţia la care este trimis pacientului) Istoric / anamneza: Diagnostic / diagnostic prezumptiv: Motivele solicitării de transfer interclinic: Pacient instabil, transferat la o unitate sanitară cu nivel de competenţă şi/sau dotare mai mare decât unitate sanitară care trimite pacientul. Transfer după stabilizare, în vederea asigurării unor îngrijiri medicale de un grad mai complex decât cel care poate fi asigurat în aceea unitate sanitară din cauza lipsei de competenţă şi/sau dotare necesare. Alte Starea actuală a pacientului (înaintea efectuării transferului): ■ Conştient: ■ GCS (M V O ) ■ Inconştient: ■ GCS (M V O ) ■ Intubat endo-traheal: ■ Sonda mărime ■ Cu balonaş; ■ Fără balonaş; ■ Fixată la cm la nivelul comisurii bucale; ■ Balonaşul umplut cu ml. aer; ■ Balonaşul umplut cu ml ser fiziologic/apă (pentru transport aerian la mare înălţime); ■ Are crico-tirotomie; ■ Are traheostomie; ■ Ventilat mecanic: ■ Ventilator (controlat asistat VM FR VT Fi02 ); ■ Balon; ■ Este stabil hemodinamic: (Puls TA / Temperatura centrală ) ■ Este instabil hemodinamic: (Puls TA / Temp centrală ) ■ Arc drenaj toracic: ■ Drept cu valva Heimlich fără valva Heimlich ; ■ Stâng cu valva Heimlich fără valva Heimlich ; ■ Imobilizat; ■ Guler cervical; ■ Back-board; ■ Saltea vacuum; ■ Altele; ■ Altele ; ■ Are acces IV periferic: ■ Memb. sup. stg.canule utilizate G. G. ■ Memb. sup. dr. canule utilizate G. G. ■ Memb. inf. stg. canule utilizate G. G. ■ Memb. inf. dr. canula utilizate G. G. ■ Are acces IV central: ■ Subclavicular; ■ Jugular intern; ■ Jugular extern; ■ Are acces intra-osos: ■ Memb. inf. stg; ■ Memb. inf. dr. ■ Are sonda nazo/oro - gastrică; ■ Are sonda urinară; ■ Medicaţie anestezică: 1. cale admin. doza 2. cale admin. doza 3. cale admin. doza 4. cale admin. doza ■ Medicaţie inotropă: 1. cale admin. doza 2. cale admin. doza 3. cale admin. doza 4. cale admin. doza ■ Medicaţie sedativă: 1. cale admin. doza 2. cale admin. doza 3. cale admin. doza 4. cale admin. doza ■ Medicaţie analgetică: 1. cale admin. doza 2. cale admin. doza 3. cale admin. doza 4. cale admin. doza ■ Soluţii perfuzabile: 1. ml/ora 2. ml/ora 3. ml/ora 4. ml/ora ■ Sânge şi derivate izogrup: Grupa sanguină Rh 1. ml/ora 2. ml/ora 3. ml/ora 4. Sânge zero negativ ml/ora ■ Alte medicamente: 1. cale admin. doza 2. cale admin. doza 3. cale admin. doza 4. cale admin. doza ■ Ora la care s-a efectuat ultima evaluare înaintea transferului de către 1. medic (ora-minut) 2. asistent (ora-minut) Calea de transfer: Aer: Terestru: Alt Ora la care s-a solicitat efectuarea transferului de către serviciul de ambulanţă/unitatea SMURD (ora/minut) Tipul de echipaj: Terapie Intensiva Mobilă: Urgenţă cu medic: Urgenţă cu asistent: Echipajul medical care efectuează transferul: Medic: Asistent: Alt personal: Date contact echipaj: Tel mobil 1: Tel mobil 2: Ind. radio: Dispecerat: Mijlocul de transport: ■ Ambulanţa tip C; ■ Ambulanţa tip B; ■ Elicopter; ■ Avion; ■ Altul Ora la care echipajul şi pacientul părăsesc unitatea trimiţătoare (ora-minut) Documente anexate: ■ Copie/original (se taie ceea ce nu corespunde) foaia de observaţie, inclusiv fişa prespitalicească; ■ Radiografiile pacientului; ■ CT (inclusiv filme sau CD cu imaginile); ■ RMN (inclusiv filme sau CD cu imaginile); ■ Angiografie (inclusiv filme sau CD cu imaginile); ■ Test sarcină; ■ Rezultate examene biochimice/hematologice/raport toxicologic; ■ Acordul pacientului/aparţinătorilor (Nu este obligatoriu în cazurile de urgenţă!) ■ Alte documente, se menţionează FISA TRANSPORT Spitalul Clinic - Centrul Regional de Terapie Intensiva Neonatala - 10.19. Anexa 19. Fi ş a de transport neonatal A. ANTECEDENTE PERINATALE SPITAL T ORAS NUME NOU-NASCUT DATA SEX M F * Se completeaza de catre Spitalul T Legenda: Sp T – Spitalul care transfera nou-nascutul RCR = Resuscitare cardiorespiratorie Sp P – Spitalul care primeste nou-nascutul M&B = Ventilatie pe masca cu balon VG = Varsta de gestatie IOT&B = Ventilatie pe sonda ET GN = Greutate la nastere MCE = Masaj cardiac extern GA = Greutate actuala RM = Ruptura de membrane RG = Reziduu gastric LA = Lichid amniotic NUME MAMA VARSTA NUME TATA STATUS MARITAL ADRESA MAMEI SPITAL T ORAS DOCTOR SP T NR TELEF NR TELEF CASATORIT NECASATORIT VADUV DESPARTIT SPITAL P DOCTOR SP P NR TELEF DATELE NOU - NASCUTULUI DATA NASTERII RCR ORA. AM PM OXIGEN APGAR 1 MIN 5 MIN MOD DE ADM. G.N. VITAMINA K V.G. VACCINARE G.A. DECLARAT VARSTA BOTEZAT O 2 LIBER M & B IOT&B MCE DA NU Fi O 2 DA NU % AHB BCG DA NU DA NU SCAUN VARSAT STAZA GASTRICA R.G. VENTILATIE ASISTATA DA NU DA NU DA NU ml DA NU ALIMENTATIE DA NU TIP / FRECVENTA MOD PIP PEEP/CDP PROBLEME FIO 2 RATE PARAMETRII I:E Ti MEDICATIE / ORA ULTIMEI ADMINISTRARI ANTECEDENTE MATERNE CONTROALE PRENATALE DA NU VG SAPT GESTA PARA AVORTURI RBW GR RH COMPLICATII IN SARCINA DURATA TRAVALIU SPONTAN INDUS RM INTACTE SPONTAN INDUS DATA ORA ORE LA NORMAL MECONIAL ALTELE / SPECIF MEDICATIE IN TIMPUL TRAVALIULUI / NASTERII ANESTEZIE SPECIFICATII GENERALA TIP ………… DA NU PERIDURALA SPINALA PERINEALA COMPLICATII IN TRAVALIU / NASTERE TIPUL NASTERII PREZENTATIE DR. OG B. DATE PRIVIND TRANSPORTUL SPITAL P PERS SPITAL T PERS Dg. TRANSFER TIMPI DE REACTIE ORA INTARZIERI IN MOBILIZARE Ora anuntului Fara Meteo Comunicatii Ora plecarii spre Sp T Personal Echipament altele Ora sosirii la Sp T Ambulanta Trafic Ora plecarii spre Sp P SPECIFICATI MOTIVELE: Ora sosirii la Sp P EXAMEN CLINIC Dg. PREZUMTIV MASURI DE STABILIZARE STAREA NN LA PLECARE SEMNE VITALE MEDICATIE ORA Temp I/AX AV FR SA T O 2 TA CULOARE TRC TONUS REACTIVITATE GLICE- MIE O R A MEDICATIE DOZA CALE ADM IV/IM/IT/IR GAZE SANGVINE PARAMETRII VENTILATORI ORA Sg.A/V/C pH PO 2 PCO 2 BE HCO 3 FIO 2 PIP PEEP/CPAP Rata Ti I:E DATE PSIHO-SOCIALE PROCEDURI IN TRANSPORT Da Nu Da N u Da Nu DISCUTIE CU MAMA PEV CULTURI MAMA A VAZUT NN UAC / UVC HLG / BIOCHIMIE MAMA A ATINS NN IOT PL ACORD : Sunt de acord cu transferul si cu toate procedurile la care va fi supus copilul, cunoscand riscurile pe care le implica acestea. Nume/Prenume................................................... Semnatura............... IPPV MCE ASPIR. TRAHEALA VENTILATIE MASCA CU BALON CPAP (MASCA / ETT) RX C-P / ABD ASPIRARE PTX AB Evolutia in timpul transferului Starea NN la sosire in spital P ECHIPA DE TRANSPORT / PERS. DR. TRANSPORT / Parafa ORA 10.20. Anexa 20. Caracteristici Tehnice ale Unit ăţ ii de Transport Neonatal (dup ă Ordinul MSF nr. 910/2002, Ordinul MSP nr. 1091/2006 [72] )  Înălţime 180 cm (să se poată sta în picioare)  Spaţiu disponibil pentru incubatorul de transport  Accesul pe ambele părţi ale pacientului  Sistem facil de încărcare şi descărcare a incubatorului  Spaţiu suficient pentru cel puţin două locuri pe scaun  Asigurarea temperaturii interioare 22-26 o C  Lampă de infraroşu pentru încălzirea suplimentară a nou-născutului  Iluminare bună şi lampa mobilă  Sursă de curent continuu (12V/ pentru toate aparatele)  Sistem de aspiraţie  Sistem de oxigen de 10 l/minut, cu o capacitate de funcţionare de 2 ori mai mare decât timpul estimat al transportului  Echipament radio  Casetele cu materialele  Containere pentru consumabile şi pentru materialele folosite 10.21. Anexa 21. Echipamentul Unit ăţ ii de Transport Neonatal (dup ă Ordinul MSF nr.10/2002)  Incubatorul: - să permită fixarea în ambulanţă - să permită imobilizarea adecvată a copilului - să aibă un sistem de iluminare - să poată fi alimentat electric la curent continuu şi alternativ - să aibă acumulatori care să poată fi încărcaţi (atât la curent continuu, cât şi la curent alternativ) - să aibă un sistem autonom de aer medical şi oxigen cu mixer de gaze, umidificator, manometru şi fluxmetru  Ventilator cu sistem de CPAP  Sonde de intubaţie, balon de ventilaţie, măşti de ventilaţie  Laringoscop cu lame pentru nou-născut  Pulsoximetru  Monitor cardio respirator  Monitor pentru tensiunea arterială  Pompe de perfuzie (minim 3)  Glucometru, hemoglobinometru  Catetere pentru perfuzie pe vasele periferice şi pentru cateterizarea venei şi arterei ombilicale  Alte consumabile 10.22. Anexa 22. Minifarmacopee Clasa de medicamente Analgezice Numele medicamentului Morfina Indica ţ ii analgezie şi sedare Doz ă ş i mod de administrare 0,05-0,2 mg/kgc/doză i.v. în cel puţin 15 minute, i.m. sau s.c. Se repetă la nevoie (de obicei la 4 ore). Infuzie continuă: doză de încărcare 100-150 mcg/kgc/h în prima oră, apoi 10-20 mcg/kgc/h Precau ţ ii Se monitorizează atent statusul respirator şi hemodinamic şi eliminarea de urină. Se observă apariţia distensiei abdominale şi prezenţa/absenţa zgomotelor intestinale. Naloxona trebuie să fie întotdeauna disponibilă când se administrează morfină. Efecte adverse Poate determina depresie respiratorie marcată, hipotensiune, bradicardie, hipertonie tranzitorie, ileus, întârzierea golirii stomacului, retenţie de urină. Numele medicamentului Fentanyl Indica ţ ii analgezie, sedare şi anestezie Doz ă ş i mod de administrare 0,5-4 mcg/kgc/doză, i.v. lent. Se repetă la nevoie (de obicei la 2-4 ore). Infuzie continuă: 1-5 mcg/kgc/h. Precau ţ ii Se observă apariţia distensiei abdominale, prezenţa/absenţa zgomotelor intestinale şi rigiditatea musculară (a peretelui toracic, asociată uneori cu laringospasm, reversibilă la administrarea de naloxonă). Efecte adverse Poate determina retenţie urinară în cazul perfuziei continue. Poate determina sindrom de sevraj în cazul pacienţilor cu infuzie continuă mai mult de 5 zile. Numele medicamentului Midazolam Indica ţ ii sedativ, hipnotic, tratamentul convulsiilor refractare, inducţie anestezică Doz ă ş i mod de administrare Sedare: i.v./i.m. 0,05-0,15 mg/kgc în 5 minute; se poate repeta la 2-4 ore i.v. continuu 0,01-0,06mg/kgc/oră intranazal 0,2-0,3 mg/kgc/doză sublingual 0,2 mg/kgc/doză Anticonvulsivant: i.v. doză de atac 0,15 mg/kgc, doză de întreţinere de 0,06-0,4 mg/kgc/oră Precau ţ ii Se monitorizează atent statusul respirator şi tensiunea arterială, precum şi funcţia hepatică Efecte adverse Depresia centrului respirator cu stop respirator, hipotensiune severă, mioclonii în special la prematuri. Arsuri la administrarea intranazală. Clasa de medicamente Medicamente vasoactive Numele medicamentului Dopamina Indica ţ ii Tratamentul hipotensiunii Doz ă ş i mod de administrare 2-20 mcg/kgc/minut, infuzie continuă i.v. Precau ţ ii Se monitorizează continuu alura ventriculară şi tensiunea sangvină, frecvent eliminarea de urină şi perfuzia periferică. Se menţine sub observaţie locul de abord venos pentru observarea infiltrării. Efecte adverse Poate determina tahicardie şi aritmii. Poate creşte presiunea arterială pulmonară şi supresie reversibilă a secreţiei de prolactină şi tirotropină. Numele medicamentului Dobutamina Indica ţ ii Tratamentul hipotensiunii şi hipoperfuziei, mai ales cele asociate cu disfuncţia miocardică. Doz ă ş i mod de administrare 2-25 mcg/kgc/minut, infuzie continuă i.v. Precau ţ ii Se monitorizează continuu alura ventriculară şi tensiunea arterială invaziv. Se ţin sub observaţie locurile de abord venos pentru semne de extravazare. Efecte adverse Poate cauza hipotensiune, dacă pacientul este hipovolemic. Se recomandă încărcare volemică înainte de începerea terapiei. Poate determina tahicardie la doze mari. Poate determina aritmii, hipotensiune, vasodilataţie periferică. Creşte necesarul de oxigen al miocardului. Numele medicamentului Epinefrina (adrenalina) Indica ţ ii Folosită în colapsul cardio-vascular acut şi pe termen scurt în tratamentul hipotensiunii sistemice. Doz ă ş i mod de administrare 0,01-0,03 mg/kgc (0,1-0,3 ml/kgc soluţie cu concentraţia 1:10000), bolus i.v. Infuzie continuă: se începe cu 0,1 mcg/kgc/min şi se ajustează în funcţie de răspunsul dorit până la maximum 1 mcg/kgc/min. Efecte adverse În comparaţie cu dopamina, dozele folosite pentru efecte hemodinamice similare pot cauza hiperglicemie, tahicardie, hiperlactacidemie.Dozele mari se pot asocia cu ischemie a patului vascular renal. Bolusurile sunt asociate cu hipertensiune severă şi hemoragie intracraniană. Clasa de medicamente Anticonvulsivante Numele medicamentului Fenobarbital Administrare i.v., i.m., p.o., intrarectal Doz ă Doză de încărcare: 20 mg/kgc i.v., lent în 10-15 minute; convulsii refractare – până la 40 mg/kgc. Doză de întreţinere: 3-4 mg/kgc/zi, începând după 12-24 ore de la doza de încărcare. Men ţ iuni În monoterapie, fenobarbitalul suprimă convulsiile în 43-85% din cazuri. Deseori este nevoie de adăugarea unui al doilea anticonvulsivant. Clasa de medicamente Antiaritmice Numele medicamentului Atropin ă Indica ţ ii Tratamentul bradicardiei sinusale severe, mai ales de cauză parasimpatică. Doz ă ş i mod de administrare 0,01-0,03 mg/kgc/doză, i.v., i.m. Doza poate fi repetată la fiecare 10-15 minute până la obţinerea efectului dorit, până la o doză maximă de 0.04 mg/kgc Reac ţ ii adverse Aritmii cardiace, în principal în primele 2 minute de la administrare (de obicei disociere A-V, mai frecventă la doze mici decât la doze mari), febră, distensie abdominală, reflux gastro-esofagian, midriază, cicloplegie. Numele medicamentului Adenozina Indica ţ ii Tratamentul în urgenţă al tahicardiei supraventriculare paroxistice susţinute Doz ă ş i mod de administrare Doză de iniţiere: 50 mcg/kgc bolus i.v. rapid (1-2 secunde). Doza se poate creşte cu câte 50 mcg/kgc la fiecare 2 minute, până la o doză maximă de 250 mcg/kgc. Se spală vena imediat cu un bolus de ser fiziologic. Observa ţ ie Recurenţa tahicardiei supraventriculare s-a observat la aproximativ 30% din pacienţii trataţi. Clasa de medicamente Antibiotice Numele medicamentului Ampicilina Indica ţ ii Antibiotic cu spectru larg, util mai ales împotriva infecţiei cu streptococ grup B, Listeria monocytogenes şi anumite tulpini susceptibile de Escherichia coli . Doz ă ş i mod de administrare Doză: 25-50 mg/kgc/doză i.v. lent sau i.m. Interval de administrare: Vârsta postmenstruală (săptămâni) Vârstă postnatală (zile) Interval (ore) :s 29 0-28 12 8 30-36 0-14 12 8 37-44 0-7 12 8 � 45 Toate 6 Reac ţ ii adverse Excitant SNC la doze mari/convulsii la doze mari Reacţii de hipersensibilitate (rash maculo-papular, febră) Numele medicamentului Gentamicina Indica ţ ii Tratamentul infecţiilor cu bacili Gram-negativi ( Pseudomonas, Klebsiella, E. coli ). Doz ă ş i mod de administrare Vârsta postmenstruală (săptămâni) Vârstă postnatală (zile) Doză (mg/kgc) Interval (ore) :s 29* 0-7 8-28 5 4 4 48 36 24 30-34 0-7 4,5 4 36 24 > 28 > 14 > 7 > 28 > 7 � 35 toate 4 24 *sau asfixie, persistenţa canalului arterial, tratament cu indometacin Se administrează în perfuzie endovenoasă în 30 de minute Reac ţ ii adverse Neurotoxicitate, ototoxicitate, nefrotoxicitate; disfuncţie renală tubular tranzitorie şi reversibilă; blocadă neuromusculară. Numele medicamentului Penicilina G Indica ţ ii Tratamentul infecţiilor determinate de gonococi, streptococi, sifilis congenital Doz ă ş i mod de administrare Meningita: 75.000-100.000 U/kgc/doză i.m./i.v. în 30 minute Bacteriemie: 25.000-50.000 U/kgc/doză i.m. sau i.v. în 15 minute Infecţie cu Streptococ de grup B: 200.000-400.000U/kgc/zi i.v., i.m. în 30 minute Sifilis congenital: 50.000U/kgc/doză i.v. în 15 minute, la 12 ore în primele 7 zile de viaţă şi apoi la 8 ore Vârsta postmenstruală (săptămâni) Vârstă postnatală (zile) Interval (ore) :s 29 0-28 12 8 30-36 0-14 12 8 37-44 0-7 >7 12 8 - 6 Reac ţ ii adverse Stop cardiac la doze mari administrate rapid; toxicitate SNC; depresie medulară cu granulopenie – rar. Clasa de medicamente Prostaglandină Numele medicamentului Prostin ® / Prostaglandina E1 Indica ţ ii Menţinerea canalului arterial în cazul nou-născuţilor cu MCC ducto-dependente Doz ă ş i mod de administrare 0,01-0,1 mcg/kgc/min, infuzie continuă i.v.; poate fi administrată, de asemenea, printr-un cateter arterial ombilical poziţionat în vecinătatea canalului arterial Reac ţ ii adverse Se vor monitoriza atent statusul respirator şi cardio-vascular. Apneea este un efect advers obişnuit, la fel şi hipotensiunea, hipertermia, leucocitoza, bradicardia. > 28 > 14 > 45 Fluide cu rol de volum expander – doz ă 10 mg/kgc - Solu ţ ii cristaloide – ser fiziologic izoton, soluţie Ringer lactat. Au timp scurt de remanenţă în vas, prin conţinutul crescut de sodiu. Din cauza extravazării în spaţiul interstiţial, pot contribui la edemul interstiţial. Un posibil avantaj al soluţiei Ringer este cel al conţinutului crescut de lactat care e convertit în bază de către ficat şi care poate ajuta echilibrarea biochimică a pH-ului. - Solu ţ ii coloide – plasmă proaspătă congelată, albumină umană 5, 10, 20%, coloizi sintetici (gelatină, dextran). Au avantajul remanenţei prelungiteîn vas datorită presiunii oncotice crescute. 10.23. Anexa 23. Algoritm de stabilizare ş i transport neonatal SPITALUL SOLICITANT evaluare pre-transport: istoric perinatal şi al naşterii, examen clinic, metode de resuscitare folosite, rezultatele investigaţiilor efectuate asigurarea unei linii venoase (minim) şi prezervarea bontului ombilical (dacă vena nu a fost cateterizată) iniţierea antibioterapiei pentru terapia/profilaxia sepsis-ului neonatal: Ampicilină/Penicilină plus aminoglicozid ECHIPA DE TRANSPORT la sosire la spitalul solicitant evaluare: starea clinică, anamneza, investigaţii şi rezultatele monitorizării, terapii administrate şi semne vitale (şi consemnare) verifică şi ia măsuri de echilibrare a statusului: volemic glicemic acido-bazic termic respirator cardio-circulator stabilizare acido- bazică (AGS) glicemică volemică cardio- circulatorie respiratorie termică evacuarea pneumotoraxului (dacă există) IOT în caz de cianoză generalizată care nu răspunde la creşterea FiO 2 , sindrom funcţional respirator sever, apnee, bradicardie, status convulsiv PgE în malformaţii cardiace congenitale ducto-dependente şi monitorizarea: coloraţiei, TRC, pulsului, FC, FR şi a temperaturii monitorizarea TA evaluarea şi terapia şocului evaluarea semnelor de şoc evaluare: puls, coloraţie, TRC, temperatură cutanată, AV, TA, EKG şi a investigaţiilor efectuate (pentru a stabili etiologia) iniţierea terapiei şocului monitorizarea temperaturii, confort termic funcţie de VG şi GN tratamentul hipotermiei precauţii în plus la prematur identificarea dezechilibrelor acido-bazice şi a tipului acestora (metabolice/respiratorii) terapia acidozei metabolice dovedite prin AGS cu NaHCO 3 monitorizarea glicemiei tratamentul hipoglicemiei (dacă există): 2 ml glucoză 10% bolus urmat de perfuzie cu glucoză 10% - 80 ml/kgc/zi perfuzie glucozată (glucoză 10%) şi în absenţa hipoglicemiei perfuzie cu glucoză 10% în funcţie de VG, GN, vârsta postnatală şi patologie evaluare şi monitorizare: FR, FC, coloraţie, saturaţia periferică a oxigenului, paO 2 , FiO 2 administrarea oxigenului (flux liber, cort, VPP manuală, CPAP, VPP pe sonda de intubaţie) funcţie de patologie, nevoia de oxigen şi competenţe (anexa 3) ECHIPA DE TRANSPORT pe durata transportului monitorizează: temperatura, saturaţia periferică a oxigenului, coloraţia, glicemia asigură siguranţa pacientului: echipament corespunzător şi funcţional foloseşte măsuri suplimentare de evitare a pierderilor de căldură în funcţie de VG şi context (folie, pături) nu alimentează nou-născutul per os (risc de aspiraţie) documentează episoadele de degradare clinică şi terapiile necesare opreşte ambulanţa dacă sunt necesare manevre terapeutice de urgenţă se consultă telefonic cu spitalul solicitat în situaţii deosebite SITUA Ţ II PARTICULARE atrezie esofagiană cu sau fără fistulă esotraheală - sondă per os şi aspirarea secreţiilor la minim 10 minute cu seringa - poziţionare în decubit lateral, cu capul la 15 grade defecte congenitale de perete abdominal - sondă orogastrică şi aspirarea secreţiilor la 10 minute cu seringa - poziţionare în decubit lateral - acoperirea defectului cu comprese sterile, calde, moi, îmbibate în ser fiziologic sau folie specială de plastic - intubaţie şi ventilaţie pe sonda endotraheală - sondă orogastrică pentru decompresiune - poziţionare în decubit lateral pe partea afectată hernie diafragmatică suspicionată sau diagnosticată mielomeningocel - acoperirea defectului cu comprese sterile, calde, moi, îmbibate în ser fiziologic - poziţionare în decubit lateral Anexa Nr. 7 Ministerul Sănătăţii Publice Colegiul Medicilor Asociaţia de Neonatologie Comisia Consultativă de din România din România Pediatrie şi Neonatologie Managementul sindromului de detresă respiratorie prin deficit de surfactant COLECŢIA GHIDURI CLINICE PENTRU NEONATOLOGIE Ghidul 07/Revizia 0 07-08.05.2010 Publicat de Asociaţia de Neonatologie din România Editor: Maria Livia Ognean © Asociaţia de Neonatologie din România, 2011 Grupul de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor încurajează schimbul liber şi punerea la dispoziţie în comun a informaţiilor şi dovezilor cuprinse în acest ghid, precum şi adaptarea lor la condiţiile locale. Orice parte din acest ghid poate fi copiată, reprodusă sau distribuită, fără permisiunea autorilor sau editorilor, cu respectarea următoarelor condiţii: (a) ghidul sau fragmentul să nu fie copiat, reprodus, distribuit sau adaptat în scopuri comerciale, (b) persoanele sau instituţiile care doresc să copieze, reproducă sau distribuie ghidul sau fragmente din acestea, să informeze Asociaţia de Neonatologie din România şi (c) Asociaţia de Neonatologie din România să fie menţionată ca sursă a acestor informaţii în toate copiile, reproducerile sau distribuţiile materialului. Acest ghid a fost aprobat de Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. ........ din şi de Colegiul Medicilor prin documentul nr. ..... din .......................... şi de Asociaţia de Neonatologie din România în data de .......... Precizări Ghidurile clinice pentru Neonatologie sunt elaborate cu scopul de a ajuta personalul medical să ia decizii privind îngrijirea nou- născuţilor. Acestea prezintă recomandări de bună practică medicală clinică bazate pe dovezi publicate (literatura de specialitate) recomandate a fi luate în considerare de către medicii neonatologi şi pediatri şi de alte specialităţi, precum şi de celelalte cadre medicale implicate în îngrijirea tuturor nou-născuţilor. Deşi ghidurile reprezintă o fundamentare a bunei practici medicale bazate pe cele mai recente dovezi disponibile, ele nu intenţionează să înlocuiască raţionamentul practicianului în fiecare caz individual. Decizia medicală este un proces integrativ care trebuie să ia în considerare circumstanţele individuale şi opţiunea pacientului sau, în cazul nou-născutului, a părinţilor, precum şi resursele, caracteristicile specifice şi limitările instituţiilor medicale. Se aşteaptă ca fiecare practician care aplică recomandările în scop diagnostic, terapeutic sau pentru urmărire, sau în scopul efectuării unei proceduri clinice particulare să utilizeze propriul raţionament medical independent în contextul circumstanţial clinic individual, pentru a decide orice îngrijire sau tratament al nou-născutului în funcţie de particularităţile acestuia, opţiunile diagnostice şi curative disponibile. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid au depus eforturi pentru ca informaţiile conţinute în ghid să fie corecte, redate cu acurateţe şi susţinute de dovezi. Date fiind posibilitatea erorii umane şi/sau progresele cunoştinţelor medicale, autorii nu pot şi nu garantează că informaţia conţinută în ghid este în totalitate corectă şi completă. Recomandările din acest ghid clinic sunt bazate pe un consens al autorilor privitor la tema propusă şi abordările terapeutice acceptate în momentul actual. În absenţa dovezilor publicate, recomandările se bazează pe consensul experţilor din cadrul specialităţii. Totuşi, acestea nu reprezintă în mod necesar punctele de vedere şi opiniile tuturor clinicienilor şi nu le reflectă în mod obligatoriu pe cele ale Grupului Coordonator. Ghidurile clinice, spre deosebire de protocoale, nu sunt gândite ca directive pentru o singură modalitate de diagnostic, management, tratament sau urmărire a unui caz sau ca o modalitate definitivă de îngrijire a nou-născutului. Variaţii ale practicii medicale pot fi necesare în funcţie de circumstanţele individuale şi opţiunea părinţilor nou-născutului, precum şi de resursele şi limitările specifice ale instituţiei sau tipului de practică medicală. Acolo unde recomandările acestor ghiduri sunt modificate, abaterile semnificative de la ghiduri trebuie documentate în întregime în protocoale şi documente medicale, iar motivele modificărilor trebuie justificate detaliat. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid îşi declină responsabilitatea legală pentru orice inacurateţe, informaţie percepută eronat, pentru eficacitatea clinică sau succesul oricărui regim terapeutic detaliat în acest ghid, pentru modalitatea de utilizare sau aplicare sau pentru deciziile finale ale personalului medical rezultate ca urmare a utilizării sau aplicării lor. De asemenea, ele nu îşi asumă responsabilitatea nici pentru informaţiile referitoare la produsele farmaceutice menţionate în ghid. În fiecare caz specific, utilizatorii ghidurilor trebuie să verifice literatura de specialitate prin intermediul surselor independente şi să confirme că informaţia conţinută în recomandări, în special dozele medicamentelor, este corectă. Orice referire la un produs comercial, proces sau serviciu specific prin utilizarea numelui comercial, al mărcii sau al producătorului, nu constituie sau implică o promovare, recomandare sau favorizare din partea Grupului de Coordonare, a Grupului Tehnic de Elaborare, a coordonatorului sau editorului ghidului faţă de altele similare care nu sunt menţionate în document. Nici o recomandare din acest ghid nu poate fi utilizată în scop publicitar sau în scopul promovării unui produs. Opiniile susţinute în această publicaţie sunt ale autorilor şi nu reprezintă în mod necesar opiniile Fundaţiei Cred. Toate ghidurile clinice sunt supuse unui proces de revizuire şi actualizare continuă. Cea mai recentă versiune a acestui ghid poate fi accesată prin internet la adresa ................ Tipărit la ........... ISSN ................ Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice Prof. Dumitru Orăşeanu Comisia de Obstetrică şi Ginecologie a Colegiului Medicilor din România Prof. Dr. Vlad I. Tica Asociaţia de Neonatologie din România Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Preşedinte – Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Co-preşedinte – Prof. Univ. Dr. Maria Stamatin Secretar – Conf. Univ. Dr. Manuela Cucerea Membrii Grupului Tehnic de Elaborare a ghidului Coordonator: Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Scriitori: Dr. Leonard Năstase Dr. Emanuel Ciochină Membri: Dr. Mihaela Demetrian Dr. Doina Broscăuncianu Dr. Adrian Sorin Crăciun Dr. Andreea Dicu Dr. Sorina Dumitru Mulţumiri Mulţumiri experţilor care au evaluat ghidul: Prof. Dr. Gabriela Zaharie Conf. Dr. Manuela Cucerea Dr. Ecaterina Olariu Dr. Gabriela Olariu Dr. Adrian Ioan Toma Mulţumim Dr. Maria Livia Ognean pentru coordonarea şi integrarea activităţilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie. Mulţumim Fundaţiei Cred pentru suportul tehnic acordat pentru buna desfăşurare a activităţilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie şi organizarea întâlnirilor de consens. Abrevieri SDRDS – sindromul de detresă respiratorie prin deficit de surfactant VG – vârsta de gestaţie GN – greutatea la naştere CPAP – presiune pozitivă continuă în căile aeriene VM – ventilaţia mecanică BPC – boala pulmonară cronică PaO 2 – presiunea parţială arterială a oxigenului FiO 2 – fracţia inspirată a oxigenului (concentraţia oxigenului inspirat) PaCO 2 – presiunea parţială arterială a dioxidului de carbon AGS – analiza gazelor sangvine SpO 2 (SpO 2 ) – saturaţia arterială a oxigenului măsurată periferic prin pulsoximetrie PIP – presiune inspiratorie maximă PEEP – presiunea pozitivă la sfârşitul expirului MAP – presiunea medie din căile aeriene VPP – ventilaţie cu presiune pozitivă SPA – sindromul de pierdere de aer SET – sonda de intubaţie endotraheal ă ROP – retinopatia prematurului EUN – enterocolita ulceronecrotică NIPPV – ventilaţia nazală cu presiune pozitivă intermitentă NSIMV – ventilaţia mecanică nazală periodică cu presiune pozitivă sincronă cu respiraţia pacientului LPV – leucomalacie periventriculară PCA – persistenţa canalului arterial CA – canalul (ductul) arterial INT – raportul dintre neutrofilele imature şi totalul neutrofilelor ETF – ecografia transfontanelară RPM – ruperea prematură a membranelor (amniotice) TINN – terapia intensivă neonatală SDR – sindromul de detresă respiratorie IPPV – ventilaţie mecanică cu presiune pozitivă intermitentă SIMV – ventilaţie mecanică periodică cu presiune pozitivă sincronă cu respiraţia pacientului ASSIST – ventilaţie mecanică asistată 1. Introducere Sindromul de detresă respiratorie prin deficit de surfactant (SDRDS) este principala cauză de morbiditate şi mortalitate neonatală la prematur. SDRDS (numită anterior şi boala membranelor hialine) se datorează deficitului de surfactant (calitativ şi/sau cantitativ) ce apare în principal la prematurii cu vârstă de gestaţie (VG) sub 32 de săptămâni [1-6] . Înainte de introducerea administrării corticoizilor antenatal şi a surfactantului postnatal, prevalenţa SDRDS era de 2-3% [2] din nou-născuţii vii din Europa. Ulterior a scăzut la 1-1,5% [1-3] . Incidenţa şi gravitatea SDRDS scade invers proporţional cu VG astfel că la VG 24-34 săptămâni şi greutate la naştere (GN) cuprinsă între 501-1500g este de 44%. Supravieţuirea s-a îmbunătăţit semnificativ (cu peste 90%) [3] după administrarea surfactantului exogen postnatal, mortalitatea prin SDRDS fiind în prezent sub 6% [3] din mortalitatea neonatală totală. Nou-născuţii cu SDRDS necesită adesea reanimare la naştere şi susţinere respiratorie în primele săptămâni postnatale datorită imaturităţii lor pulmonare. Există încă controverse cu privire la măsurile de stabilizare a nou-născutului prematur la naştere (administrarea oxigenului, presiunile de inflaţie), administrarea surfactantului (tipul de preparat, doza, momentul de administrare), modul de susţinere respiratorie ulterioară a acestor pacienţi (administrare de presiunea pozitivă continuă în căile aeriene – CPAP -, modalităţile optime de ventilaţie mecanică - VM). Se consideră în prezent că utilizarea unui protocol de administrare a surfactantului exogen, evitarea pe cât posibil a VM şi folosirea CPAP, VM cu parametri optimi (minimizarea volutraumei şi barotraumei) pot să scadă mortalitatea sau/şi riscul efectelor adverse acute (ex. leziuni cu pierdere de aer, hemoragie cerebrală) sau/şi cronice (de exemplu boală pulmonară cronică - BPC) [1,5] . Ghidul de management al SDRDS este conceput la nivel naţional şi precizează (într-o formulare relativă) standardele, principiile şi aspectele fundamentale ale managementului particularizat ale unui caz clinic concret care trebuie respectat de practicieni indiferent de nivelul unităţii sanitare în care activează. Ghidurile clinice pentru neonatologie sunt mai rigide decât protocoalele clinice, fiind realizate de grupuri tehnice de elaborare respectând nivele de dovezi ştiinţifice, tărie a afirmaţiilor şi grade de recomandare. În schimb, protocoalele permit un grad mai mare de flexibilitate. 2. Scop Scopul ghidului este de a standardiza la nivel naţional criteriile de diagnostic si modalităţile optime de tratament (medicaţie şi tehnici de susţinere respiratorie), precum şi maximizarea procentului de supravieţuire a nou-născuţilor cu SDRDS şi reducerea morbidităţii determinată de complicaţiile bolii şi efectele adverse ale tratamentului. Obiectivele ghidului sunt : - prezentarea sintetică a celor mai noi strategii de administrare a medicaţiei profilactice şi terapeutice şi de susţinere respiratorie în SDRDS la nou-născut, aplicabile în unităţile de nivel II şi III - elaborarea unui protocol final care prezintă sistematizat gradul afecţiunii (stadiul clinic, radiologic şi de laborator) şi gestul terapeutic corespunzător. Prezentul ghid este elaborat pentru îndeplinirea următoarelor deziderate: - creşterea calităţii asistenţei medicale (acte şi proceduri medicale profilactice) - aducerea în actualitate a unei probleme cu impact asupra sănătăţii nou-născuţilor, sugarilor şi copiilor mici - aplicarea evidenţelor în practica medicală; diseminarea unor noutăţi ştiinţifice legate de această temă - integrarea unor servicii de prevenţie şi monitorizare - reducerea variaţiilor în practica medicală (cele care nu sunt necesare) - ghidul constituie un instrument de consens între clinicienii de diferite specialităţi - ghidul protejează clinicianul din punctul de vedere a malpraxisului - ghidul asigură continuitate între serviciile oferite de medici şi asistente - ghidul permite structurarea documentaţiei medicale - ghidul permite oferirea unei baze de informaţie pentru analize şi comparaţii - permite armonizarea practicii medicale româneşti cu principiile medicale actuale internaţionale. Ghidul de management al SDRDS este astfel conceput încât să poată fi aplicat la nivelul maternităţilor II şi III conform competenţelor stabilite prin Ordinul 910/18.10.2002 [7] . Se prevede ca acest ghid să fie adoptat pe plan local, regional şi naţional. 3. Metodologia de elaborare 3.1. Etapele procesului de elaborare Ca urmare a solicitării Ministerului Sănătăţii Publice de a sprijini procesul de elaborare a ghidurilor clinice pentru neonatologie, Asociaţia de Neonatologie din România a organizat în 28 martie 2009 la Bucureşti o întâlnire a instituţiilor implicate în elaborarea ghidurilor clinice pentru neonatologie. A fost prezentat contextul general în care se desfăşoară procesul de redactare a ghidurilor şi implicarea diferitelor instituţii. În cadrul întâlnirii s-a decis constituirea Grupului de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor. A fost, de asemenea, prezentată metodologia de lucru pentru redactarea ghidurilor, un plan de lucru şi au fost agreate responsabilităţile pentru fiecare instituţie implicată. A fost aprobată lista de subiecte a ghidurilor clinice pentru neonatologie şi pentru fiecare ghid au fost aprobaţi coordonatorii Grupurilor Tehnice de Elaborare (GTE). În data de 26 septembrie 2009, în cadrul Conferinţei Naţionale de Neonatologie din România a avut loc o sesiune în cadrul căreia au fost prezentate, discutate în plen şi agreate principiile, metodologia de elaborare şi formatul ghidurilor. Pentru fiecare ghid, coordonatorul a nominalizat componenţa Grupului Tehnic de Elaborare, incluzând scriitorul/scriitorii şi o echipă de redactare, precum şi un număr de experţi evaluatori externi pentru recenzia ghidului. Pentru facilitarea şi integrarea procesului de elaborare a tuturor ghidurilor a fost ales un integrator. Toate persoanele implicate în redactarea sau evaluarea ghidurilor au semnat Declaraţii de Interese. Scriitorii ghidurilor au fost contractaţi şi instruiţi privind metodologia redactării ghidurilor, după care au elaborat prima versiune a ghidului, în colaborare cu membrii GTE şi sub conducerea coordonatorului ghidului. Pe parcursul citirii ghidului, prin termenul de medic(ul) se va înţelege medicul de specialitate neonatologie, căruia îi este dedicat în principal ghidul clinic. Acolo unde s-a considerat necesar, specialitatea medicului a fost enunţată în clar pentru a fi evitate confuziile de atribuire a responsabilităţii actului medical. După verificarea din punctul de vedere al principiilor, structurii şi formatului acceptat pentru ghiduri şi formatare a rezultat versiunea a 2-a a ghidului, versiune care a fost trimisă pentru evaluarea externă la experţii selectaţi. Coordonatorul şi Grupul Tehnic de Elaborare au luat în considerare şi încorporat, după caz, comentariile şi propunerile de modificare făcute de evaluatorii externi şi au redactat versiunea a 3-a a ghidului. Această versiune a fost prezentată şi supusă discuţiei detaliate, punct cu punct, în cadrul unei Întâlniri de Consens care a avut loc la Sibiu în 7-9 mai 2010 cu sprijinul Fundaţiei Cred. Participanţii la Întâlnirea de Consens sunt prezentaţi în Anexa 1. Ghidurile au fost dezbătute punct cu punct şi au fost agreate prin consens din punct de vedere al conţinutului tehnic, gradării recomandărilor şi formulării. Evaluarea finală a ghidului a fost efectuată utilizând instrumentul Agree elaborat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Ghidul a fost aprobat formal de către Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice, Comisia de Pediatrie şi Neonatologie a Colegiului Medicilor din România şi Asociaţia de Neonatologie din România. Ghidul a fost aprobat de către Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. .............................. 3.2. Principii Ghidul clinic Managementul sindromului de detresă respiratorie idiopatică neonatală a fost conceput cu respectarea principilor de elaborare a Ghidurilor clinice pentru neonatologie aprobate de Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor clinice pentru Neonatologie şi de Asociaţia de Neonatologie din România. Grupul tehnic de elaborare a ghidurilor a căutat şi selecţionat, în scopul elaborării recomandărilor şi argumentărilor aferente, cele mai importante şi mai actuale dovezi ştiinţifice (meta-analize, revizii sistematice, studii controlate randomizate, studii controlate, studii de cohortă, studii retrospective şi analitice, cărţi, monografii). În acest scop au fost folosite pentru căutarea informaţiilor următoarele surse de date: Cochrane Library, Medline, OldMedline, Embase utilizând cuvintele cheie semnificative pentru subiectul ghidului. Fiecare recomandare este bazată pe dovezi ştiinţifice, iar pentru fiecare afirmaţie a fost furnizată o explicaţie bazată pe nivelul dovezilor şi a fost precizată puterea ştiinţifică (acolo unde există date). Pentru fiecare afirmaţie a fost precizată alăturat tăria afirmaţiei (Standard, Recomandare sau Opţiune) conform definiţiilor din Anexa 1. 3.3. Data reviziei Acest ghid clinic va fi revizuit în 2013 sau în momentul în care apar dovezi ştiinţifice noi care modifică recomandările făcute. 4. Structură Acest ghid de neonatologie este structurat în subcapitole: - definiţii şi evaluare (aprecierea riscului şi diagnostic) - conduită preventivă - conduită terapeutică - monitorizare - aspecte administrative - bibliografie - anexe. 5. Definiţii şi evaluare (aprecierea riscului şi diagnostic) 5.1. Definiţii Standard Sindromul de detresă respiratorie prin deficit de surfactant (SDRDS) este o C insuficienţă pulmonară care debutează la sau imediat după naştere, fiind caracterizată clinic prin tahipnee (frecvenţă respiratorie peste 60 respiraţii/minut), dipnee (tiraj intercostal, subcostal şi retracţii sternale), geamăt expirator şi cianoză centrală cu debut în primele 4-6 ore de viaţă, cu atingerea maximă a severităţii până la 48 de ore de la naştere şi rezoluţie la supravieţuitori la 48-96 ore de viaţă [1-5] . Standard SDRDS este definit radiologic ca scăderea transparenţei pulmonare prin C opacităţi cu aspect reticulogranitat sau de geam mat, diminuarea progresivă a distingerii conturului siluetei cardiace (în funcţie de severitatea bolii) şi bronhogramă aerică (anexa 3) [1-6] . Standard SDRDS este definit prin presiune parţială a oxigenului în sânge (PaO 2 ) sub 50 C mmHg în aerul atmosferic sau nevoia administrării de oxigen pentru a menţine PaO 2 peste 50 mmHg [5] . Standard SDRDS este definit fiziopatologic prin complianţă pulmonară scăzută şi C atelectazie importantă la sfârşitul expirului datorită sintezei anormale (calitativ şi/sau cantitativ) de surfactant [2] . Standard Nou-născutul prematur este nou-născutul cu VG mai mică de 37 de săptămâni C (mai puţin de 259 zile de sarcină) [8,9] . Standard Concentraţia normală a oxigenului (normoxemia) în sânge este definită valori C ale PaO 2 cuprinse între 50-80 mmHg [1-6,10-16] . Standard Hipoxemia este scăderea concentraţiei sangvine arteriale de oxigen [17] . C Standard Insuficienţa respiratorie este incapacitatea sistemului respirator de a menţine C gazele respiratorii în limite normale: PaO 2 de 50-80 mmHg la concentraţie a oxigenului inspirat (FiO 2 ) de 21% şi presiune parţială sangvină a dioxidului de carbon (PaCO 2 ) de 35-45 mmHg) [1,4,10,13,18] . Standard Hipocapnia/hipocarbia este PaCO 2 cu valori sub 40 mmHg [1,2,4,13,18] . C Standard Hipercapnia/hipercarbia este PaCO 2 cu valori peste 45 mmHg [1,2,4,11,13,18] . C Standard Hipercapnia/hipercarbia permisivă este PaCO 2 de 45-55 (60) mmHg la un pH 2: C 7,25, valori ce sunt acceptabile pe suport respirator la nou-născut dar mai ales în cazul prematurităţii extreme [1,2,4,11,13,18] . Standard Tahipneea neonatală este frecvenţa respiratorie mai mare de 60 C respiraţii/minut [19] . Standard Tirajul este materializarea efortului respirator, datorat contracţiei musculaturii C respiratorii accesorii [1,6,20] . Standard Bătăile aripioarelor nazale sunt un mecanism de compensare respiratorie a C rezistenţei crescute a căilor aeriene superioare [18,19] . Standard Geamătul este respiraţia cu glota parţial închisă [18,19] . C Standard Apneea este pauza respiratorie cu durată peste 20 secunde sau mai mică dar C însoţită de cianoză şi/sau bradicardie [21,22] . Standard Cianoza centrală este coloraţia albăstruie a tegumentelor şi mucoaselor ca C urmare a oxigenării deficitare (mai mult de 3-5 g/dl hemoglobină este desaturată) [6,23] . Standard Alcaloza respiratorie se defineşte prin scăderea anormală a PaCO 2 sub 25 C mmHg şi creşterea pH-ului peste 7,40 [24-29] . Standard Acidoza respiratorie se defineşte prin creşterea anormală a PaCO 2 peste 55 C mmHg (în funcţie de VG) şi scăderea pH-ului sub 7,30 [24-29] . Standard Boala pulmonară cronică (BPC) (descrisă anterior ca şi displazie C bronhopulmonară) reprezintă nevoia suplimentară de oxigen peste 28 de zile la un copil fost prematur cu VG sub 32 de săptămâni care este evaluat la 36 de săptămâni postmenstrual sau la 28 de zile postnatal dar înainte de 56 de zile de viaţă [19,30] . Standard Retinopatia prematurului (ROP) este o afecţiune severă vasculară proliferativă C retiniană [31,32] . Standard Hemoragia intraventriculară este hemoragia cu punct de plecare la nivelul C matricei germinative cu sau fără extindere la nivelul sistemului ventricular, cea mai frecventă varietate de hemoragie cerebrală neonatală, caracteristică prematurului [33,34] . Standard Leucomalacia periventriculară (LPV) este o leziune de tip ischemic a substanţei C albe periventriculare caracterizată de prezenţa unor leziuni necrotice evidente adesea sub formă de chisturi mici la examinarea histopatologică sau imagistică [34] . Standard Enterocolita ulceronecrotică (EUN) este o afecţiune severă gastrointestinală C perinatală caracterizată de ischemie intestinală parţială sau totală localizată mai ales la nivelul ileonului terminal, afectând mai ales prematurii [35] . 5.2. Evaluare Standard Medicul trebuie să identifice toţi factorii de risc pentru SDRDS la prematuri C (anexa 4). Argumentare Identificarea factorilor de risc pentru SDRDS permite o îngrijire perinatală IV optimă [1,5] . Standard Medicul trebuie să stabilească diagnosticul de SDRDS corelând datele C anamnestice, clinice, radiologice şi de laborator. Argumentare Lipsa corelării informaţiilor clinice, radiologice şi de laborator nu poate oferi un IV diagnostic pozitiv corect [1-6,15,16] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice efectuarea unei radiografii toracice la C prematurul cu semne clinice de SDRDS cât mai curând posibil [1] . Argumentare Radiografia toracică antero-posterioară este necesară pentru stabilirea IV diagnosticului SDRDS şi a gradului de severitate al acestuia (anexa 3) [1,6,15,20,36] . Standard Medicul trebuie să evalueze severitatea SDR iniţial pe baza criteriilor clinice C (scorul Silverman sau scorul Silverman-Anderson - anexa 5). Argumentare Stabilirea gradului severităţii clinice a SDRDS ajută la alegerea tratamentului IV adecvat [1-4,20] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice efectuarea analizei gazelor sangvine (AGS) C pentru aprecierea severităţii SDRDS. Argumentare Analiza gazelor sangvine indică gradul de severitate al insuficienţei IV respiratorii 1,3,4,11,18,20] . 6. Conduita preventivă 6.1. Conduita prenatală Recomandare Se recomandă ca medicul neonatolog/pediatru, ca parte a echipei perinatale, C să colaboreze cu medicul obstetrician în vederea transferului gravidei cu ameninţare de naştere prematură într-o maternitate de nivel III conform legislaţiei în vigoare privind regionalizarea asistenţei materno-infantile. Argumentare Maternitatea de grad III dispune de echipamentul, medicaţia specifice şi echipa IV de specialişti necesare stabilizării şi tratamentului postnatal optim al prematurului [1,2,7,11] . Argumentare Transportul unui prematur presupune creşterea morbidităţii şi mortalităţii [37-45] . III 6.2. Stabilizarea în sala de naşteri Recomandare După expulzie/extracţie, dacă este posibil, se recomandă ca medicul neonatolog/pediatru, în colaborare cu medicul obstetrician, să întârzie clamparea bontului ombilical timp de 30-45 secunde ţinând nou-născutul sub nivelul mamei pentru a permite transfuzia placento-fetală [5] . Argumentare Meta-analize recente arată că această practică conduce la un hematocrit mai mare, scade incidenţa SDRDS, necesitatea ulterioară de transfuzie şi incidenţa hemoragiei intraventriculare [46-49] . Standard Medicul sau asistenta trebuie să administreze oxigen suplimentar tuturor prematurilor cu cianoză centrală şi/sau saturaţii periferice ale oxigenului (SpO 2 ) mici în funcţie de VG şi vârsta postnatală (anexa 6) [50-58] . Argumentare Oxigenarea tisulară scăzută fiziologic din perioada de tranziţie feto-neonatală este exacerbată uneori în timpul naşterii determinând afectare sistemică şi tisulară (hipoxie şi hipoxemie) [59,60] . Recomandare La naşterea unui prematur cu VG sub 32 de săptămâni se recomandă ca medicul şi asistenta să administreze oxigen cu cele mai mici concentraţii care pot menţine frecvenţa cardiacă peste 100 bătăi/minut [5] (de exemplu FiO 2 de 30% [53] ). Argumentare Administrarea de oxigen 100% la naştere prematurului determină scăderea fluxului sangvin cerebral la 2 ore de viaţă şi alterarea gradientului de oxigen alveolo-arterial [61,62] . Reanimarea cu FiO 2 mai mic de 100% scade stressul oxidativ, nevoia de oxigen şi incidenţa BPC [55,63] . . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să înceapă stabilizarea prematurilor cu SDRDS şi cu respiraţii spontane prin administarea de presiune pozitivă continuă în căile aeriene (CPAP) cu valori de 5-6 cm H 2 O utilizând resuscitatorul cu piesă în T - mobil sau ataşat mesei radiante - şi mască adecvată [1-5,18,64,65] . Argumentare Administrarea CPAP în timpul stabilizării prematurilor cu SDRDS în perioada imediat postnatală scade necesitatea ulterioară a VM şi a administrării de surfactant [66] . Argumentare Presiunea pozitivă la sfârşitul expirului (PEEP) previne colapsul alveolelor şi al căilor respiratorii terminale în expir permiţând realizarea volumului rezidual funcţional şi conservă surfactantul [5,6] . Recomandare In cazul prematurilor cu SDRDS cu respiraţie spontană ineficientă se recomandă ca medicul să administreze, înainte de iniţierea CPAP, o singură inflare respiratorie susţinută [5] ( vezi ghidul de reanimare neonatală ). Argumentare Administrarea unei singure inflaţii respiratorii susţinute urmată de CPAP este mai benefică decât inflaţiile manuale repetate pentru recrutarea mai multor alveole pulmonare, reducerea necesităţii de VM precoce şi a injuriei ţesutului pulmonar [67] . Recomandare Dacă nou-născutul prematur necesită la naştere ventilaţie cu presiune pozitivă (VPP) se recomandă ca medicul să utilizeze dispozitive de ventilaţie manuală cu manometru sau cu posibilitatea de a controla/limita presiunea de inflaţie [5] ( conform ghidului de reanimare neonatală ). Argumentare Monitorizarea ventilaţiei manuale cu manometrul permite evitarea barotraumei şi/sau volumtraumei şi producerea sindroamelor de pierdere de aer (SPA) [52,68- 70] . Recomandare Dacă nou-născutul prematur necesită ventilaţie la naştere se recomandă ca medicul să utilizeze resuscitatorul cu piesă în T. Argumentare Comparativ cu balonul autogonflabil şi cel de anestezie, acest dispozitiv permite generarea de PEEP [5,71] . Standard Medicul trebuie să intubeze, conform algoritmului de reanimare neonatală, prematurul care nu răspunde la VPP cu mască sau la care este necesară administrarea de surfactant [5] . Argumentare În ambele situaţii prematurul necesită susţinerea respiraţiei pe sonda endotraheală [1-6,11,18,64,69] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să monitorizeze permanent prin pulsoximetrie SpO 2 a nou-născutului prematur, imediat după naştere [5,6,14,20] . Argumentarea Monitorizarea SpO 2 prin pulsoximetrie permite evitarea perioadelor de hipoxie şi hiperoxie şi aduce informaţii despre frecvenţa cardiacă [5,6,14,50,56,72] . A Ia A Ib A Ib B IIa IV A Ib B IIb C IV C IV C IV Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să prevină hipotermia la prematurii cu A VG sub 28 de săptămâni în timpul stabilizării de după naştere prin plasarea nou-născutului sub masa radiantă şi îmbrăcarea acestuia cu căciuliţă şi botoşei sau împachetarea completă (cu excepţia capului dacă nu este intubat) în folie de polietilenă. Argumentarea Prevenirea hipotermiei îmbunătăţeşte supravieţuirea la această categorie de Ia prematuri [73,74] . 7. Conduită terapeutică 7.1. Tratament specific 7.1.1. Surfactantul Standard Medicul trebuie să administreze surfactant prematurilor cu risc crescut de a A dezvolta SDRDS sau cu SDRDS [2,5,6] . Argumentare Administrarea surfactantului profilactic şi/sau curativ la aceşti prematuri scade Ia riscul morbidităţii şi mortalităţii prin SDRDS şi complicaţiile acestuia [75,76] . 7.1.1.1. Administrarea profilactică de surfactant Recomandare Se recomandă ca medicul să administreze surfactant profilactic (în primele 15 A minute de viaţă, după echilibrare) tuturor prematurilor cu VG mai mică de 26 săptămâni [4,5] . Argumentare Prematurii cu VG mai mică de 26 săptămâni au risc maxim pentru SDRDS [2- Ia 5,77,78] . Diferenţierea celulelor pulmonare fetale de tip II secretoare de surfactant începe la 24-28 săptămâni de gestaţie [4,79] . Recomandare Se recomandă ca medicul să ia în considerare administrarea profilactică de A surfactant la prematurii cu VG peste 26 de săptămâni dacă aceştia necesită intubaţie endotraheală la naştere sau mama nu a primit corticoizi prenatal [3,5,77] . Argumentare Administrarea profilactică de surfactant la această categorie de prematuri Ia reduce mortalitatea şi incidenţa SPA, hemoragiei intraventriculare şi BPC [75- 77,80] . Recomandare Se recomandă ca medicul să practice, când este posibil (în funcţie de starea A clinică), extubarea imediată sau precoce şi să administreze CPAP prematurilor cu risc crescut de SDRDS cu VG sub 30 săptămâni după administrarea profilactică a surfactantului [4,5,20] . Argumentare Studii randomizate (INSURE) arată că această conduită - intubaţie-surfactant- Ib extubaţie la CPAP - scade necesitatea VM [81-83] . 7.1.1.2. Administrarea curativă de surfactant Recomandare Se recomandă ca medicul să ia în considerare administrarea de surfactant A curativ precoce, în primele două ore de viaţă, în prezenţa semnelor de SDRDS, dacă radiografia toracică exclude altă patologie şi creşte FiO 2 –ul necesar prematurului [1-5,20] . Argumentare Administrarea surfactantului curativ precoce la prematurii cu SDRDS reduce Ia semnificativ mortalitatea şi morbiditatea faţă de tratamentul tardiv cu surfactant [1-5,75-77] şi creşte şansa de a evita VM [81] . Recomandare Se recomandă ca medicul să repete administrarea de surfactant la prematurul A cu SDRDS dacă [1-3,5] : - persistă nevoia crescută de oxigen (FiO 2 ) > 30% şi de VM (presiunea medie – MAP - peste 7 cm H 2 O) [1,4,5,65] - necesită FiO 2 peste 50% cu suport CPAP de 6 cm H 2 O [5] - prematurul ventilat cu suport CPAP necesită VM. Argumentare Studiile clinice demonstrează că dozele multiple (2-3 doze) de surfactant dau Ia rezultate mai bune în tratamentul SDRDS decât o doză unică, cu scăderea mortalităţii şi morbidităţii [2,4,84-85] . 7.1.1.3. Tehnica administrării surfactantului Standard Înainte de administrarea surfactantului medicul trebuie să verifice clinic dacă C poziţia sondei de intubaţie (SET) este corectă. Argumentare Această precauţie previne instilarea surfactantului într-un singur plămân [1-4] . IV Recomandare Se recomandă ca înainte de administrarea surfactantului medicul să verifice C radiologic dacă poziţia sondei de intubaţie (SET) este corectă (vârful deasupra carinei). Argumentare Această precauţie previne instilarea surfactantului într-un singur plămân [1-4] . IV Standard Înainte de administrarea surfactantului medicul trebuie să verifice C permeabilitatea căilor respiratorii şi să aspire SET. Argumentare Aceste verificări asigură condiţii optime pentru administrarea surfactantului [1-4] . IV Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să nu aspire SET după administrare de C surfactant minim 1 oră. Argumentare Prin aspirarea precoce a SET există riscul aspirării surfactantului [1-4] . IV Standard Medicul trebuie să administreze surfactantul pe SET prin instilaţie în bolus în C aproximativ un minut [1,5] . Argumentare Surfactantul administrat în acest mod are distribuţie mai omogenă decât după IV instilaţia lentă [1,86] . Standard Medicul trebuie să administreze surfactantul în mai multe bolusuri dacă doza C calculată are un volum mare (funcţie de greutatea nou-născutului) [1,4] . Argumentare Volumele prea mari de lichid (surfactant) în căile aeriene cresc riscul apariţiei IV efectelor adverse imediate (bradicardie, apnee, desaturare şi hipoxemie tranzitorie) [1,4,5] . Recomandare Se recomandă ca medicul să administreze surfactantul cu ajutorul unei sonde C de 3-5 Fr introdusă prin SET până la nivelul vârfului acesteia. Argumentare Se evită astfel administrarea surfactantului într-un singur plămân [1,2,4,5] . IV Recomandare Se recomandă ca medicul să nu manevreze prematurul în diferite poziţii cu scopul de a îmbunătăţi distribuirea pulmonară a surfactantului administrat. Argumentare Aceste manevre nu îmbunătăţesc efectul sau distribuţia surfactantului la nivel pulmonar. Manevrarea excesivă creşte, în plus, riscul de hemoragie cerebrală [1,2,4] . Opţiune Medicul poate administra surfactantul pe SET după deconectarea SET de la ventilator şi introducerea dispozitivelor de administrare [1,2,4,5] . Argumentare Administrarea pe SET după deconectare este cea mai uzitată metodă în prezent. Opţiune Medicul poate administra surfactantul fără deconectare de la ventilator prin introducerea cateterului endotraheal printr-o mufă laterală a SET (sistem de aspiraţie cu circuit închis). Argumentare Această metodă are aceeaşi eficienţă şi evită atelect-trauma, pierderile de volum pulmonar şi variaţiile de oxigenare apărute în cazul deconectării prematurului de pe ventilator [1,2,4,5] . Recomandare În cazul mai multor bolusuri de surfactant se recomandă ca între administrarea acestora medicul să ventileze prematurul cel puţin 30 de secunde sau până la stabilizare [1,4] . Argumentare Ventilarea prematurului până la stabilizare evită acumularea de lichid în căile aeriene şi accentuarea reacţiilor adverse imediate după fiecare bolus [1,4] . 7.1.1.4. Tipul de surfactant Recomandare Se recomandă ca medicul să administreze surfactant natural (derivat din plămân de origine porcină sau bovină) [1,2,5] . Argumentare Studiile clinice arată o reducere mai mare a mortalităţii şi SPA din SDRDS în cazul administrării surfactantului natural (porcin/bovin) faţă de cel sintetic [87] . Opţiune Medicul poate opta pentru tratamentul curativ al SDRDS pentru administrarea de surfactant de origine porcină [5] . Argumentare Surfactantul de origine porcină îmbunătăţeşte mai rapid oxigenarea şi creşte mai mult supravieţuirea în SDRDS faţă de cel de origine bovină [88,89] . 7.1.2. Oxigenoterapia după stabilizare Standard Medicul şi asistenta trebuie să menţină SpO 2 între 85% şi 93% la prematurii care necesită oxigenoterapie [1-5,10,18,90,91] . Argumentare Menţinerea SpO 2 la aceste valori reduce efectele negative ale hiperoxiei la prematuri: retinopatia prematurului (ROP), BPC, injurie cerebrală, enterocolită ulceronecrotică (EUN) [4,72,78,92-95] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să monitorizeze continuu SpO 2 prin pulsoximetrie la prematurul care necesită oxigenoterapie [4,5,14,64] . Argumentare Administrarea nerestricţionată şi nemonitorizată a oxigenului poate fi periculoasă prin efectele secundare ale hiperoxiei (ROP, BPC, injurie cerebrală, EUN) [95] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să monitorizeze SpO 2 prin plasarea senzorului pulsoximetrului la mâna dreaptă [1] . B III E E C IV C IV A Ia A Ib C IV A Ib C Argumentare Senzorul pulsoximetrului plasat pe mâna dreaptă măsoară SpO 2 a sângelui preductal [1] . 2 Recomandare Medicul trebuie să evite perioadele de hiperoxie după administrarea surfactantului prin reducerea imediată a FiO [5] . Argumentare Perioadele de hiperoxie apărute după administrarea surfactantului sunt asociate cu hemoragie intraventriculară de gradul I şi II [96] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să evite fluctuaţiile SpO 2 la prematurul care necesită oxigenoterapie [4,5,64,91] . Argumentare Episoade de hipoxie-hiperoxie repetate pot fi periculoase fiind asociate cu creşterea incidenţei ROP [97,98] . 2 Recomandare Când este necesară ventilaţia cu balon, în timpul aspiraţiei căilor respiratorii, reintubării sau pentru o criză de apnee se recomandă ca medicul şi asistenta să administreze aceeaşi concentraţie de oxigen cu cea anterioară şi să o ajusteze în funcţie de răspunsul SpO [4] . IV C IV B IIb C Argumentare Aceasta conduită evită episoadele de hiperoxie [4] . IV Standard Medicul şi asistenta trebuie să administreze la prematurul cu SDRDS oxigen C umidificat şi încălzit. Argumentare Gazul uscat şi rece determină pierderi de căldură şi lezarea căilor IV respiratorii [2,4,64,65,90,91,99] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi/sau asistenta să administreze amestecul de C oxigen şi aer utilizând un blender [14,64,91] ( conform ghidului de oxigenoterapie la nou-născut ). Argumentare Blenderul permite modificarea debitului şi concentraţiei în oxigen a gazului IV administrat [14,64,91] . 7.1.3. CPAP nazal Standard Medicul trebuie să evite cât mai mult posibil VM la prematur. C Argumentare Ventilarea mecanică invazivă a unui plămân imatur are efecte secundare pe IV termen lung [1-5,11,18,65,91] . 7.1.3.1. CPAP profilactic Recomandare Se recomandă ca medicul să iniţieze suport de tip ventilaţie cu resuscitator – C piesă în T/CPAP profilactic după naştere tuturor nou-născuţilor prematuri cu VG mai mică de 30 săptămâni care respiră spontan şi nu au criterii clinice de intubaţie şi VM până când starea lor clinică poate fi evaluată [1,2,5,11,90] . Argumentare Utilizarea CPAP imediat după naştere reduce nevoia de VM [100-103] . CPAP–ul IV ajută la stabilirea şi menţinerea volumelor pulmonare prin destinderea şi prevenirea colabării alveolare şi a căilor respiratorii mici [1-5,18,65,91] . 7.1.3.2. CPAP curativ Recomandare Se recomandă ca medicul să ia în considerare extubarea şi administrarea A CPAP cât mai devreme posibil la prematurii cu SDRDS care primesc surfactant terapeutic precoce. Argumentare Această conduită terapeutică scade nevoia de VM [81,82,104] . Ib Standard Medicul trebuie să iniţieze suport de tip CPAP la prematurii cu: C - necesar de oxigen cu FiO 2 sub 40% pentru menţinerea SpO 2 peste 85% şi/sau PaO 2 peste 50 mmHg - PaCO 2 peste 55-60 mmHg - tiraj (retracţii) - tahipnee - geamăt expirator - radiografia toracică sugestivă pentru SDRDS . Argumentare Suportul respirator tip CPAP îmbunătăţeşte oxigenarea, stabileşte şi menţine IV volumul rezidual funcţional, îmbunătăţeşte complianţa pulmonară, regularizeză şi scade frecvenţa respiratorie, reduce efortul respirator şi previne epuizarea [1- 4,11,18,65,91] . 7.1.3.3. Metoda Recomandare Se recomandă ca medicul să utilizeze suport CPAP–ul cu canule (prongs-uri) C binazale scurte. Argumentare Canulele (prongs-urile) binazale scurte sunt mai eficiente în administrarea IV CPAP decât canula (prong-ul) nazală unică sau canulă nazofaringiană pentru că evită turbulenţa aerului şi au rezistenţa scăzută la flux [1,5,105,106] . Opţiune Medicul poate indica suport CPAP pe mască nazală [107,108] . C Argumentare Utilizarea măscuţei nazale alternativ cu canulele nazale poate preveni leziunile IV nazale ce apar după utilizarea îndelungată doar a canulelor nazale şi invers [107,108] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să utilizeze canule şi măscuţe nazale cu dimensiuni C corespunzătoare greutăţii prematurului. Argumentare Măscuţele/canulele nazale prea mari cresc riscul de leziuni nazale iar cele prea IV mici nu permit administrarea constantă a presiunii pozitive continue dorite în căile aeriene [107] . Recomandare Se recomandă ca medicul să administreze CPAP începând cu PEEP de 5-7 cm A H 2 O [1,4,5,65] . Argumentare Studiile arată ca folosirea acestor valori ale CPAP/PEEP scade necesitatea Ib (re)intubării prematurilor recent detubaţi [109] . Recomandare Se recomandă ca medicul să crească presiunea CPAP cu 1-2 cm H 2 O până la C maxim 8-10 cm H 2 O dacă: - este necesar un FiO 2 peste 40% dar mai mic de 60% - radiografia toracică arată volum pulmonar mic şi/sau atelectazie. Argumentare Prin creşterea PEEP creşte volumul rezidual, respectiv suprafaţa alveolară şi se IV îmbunătăţeşte oxigenarea [1-5,11,13,18] . 7.1.4. Alte modalităţi de ventilaţie mecanică neinvazive Opţiune Medicul poate administra prematurilor cu VG cuprinsă între 28-34 săptămâni la A debutul SDRDS, în loc de CPAP nazal, presiune pozitivă intermitentă sau sincronizată nazal (NIPPV/NSIMV). Argumentare Studii actuale arată că NIPPV/NSIMV reduc nevoia de intubaţie şi VM Ib comparativ cu CPAP nazal [110,111] . 7.1.5. Ventilaţia mecanică Standard Medicul trebuie să intubeze şi să ventileze mecanic toţi nou-născuţii cu A insuficienţă respiratorie [5] . Argumentare VM reduce mortalitatea la această categorie de nou-născuţi [112,113] . Ib Recomandare Se recomandă ca medicul să ventileze mecanic prematurii cu SDRDS şi [1- C 6,10,11,13,18,91,114] (anexa 7): - apnee severă (neresponsivă la stimulare sau la ventilaţie manuală) - PaO 2 sub 50 mmHg sau SpO 2 sub 90%, FiO 2 peste 50% - PaCO 2 peste 55-60 mmHg, pH sub 7,25 - care nu răspund la CPAP cu presiune de 8-10 cmH 2 0 - creşterea efortului respirator (tiraj marcat, geamăt expirator continuu, bătăi ale aripilor nazale) - VG sub 27 săptămâni, fără corticoizi administraţi antenatal. Argumentare În toate aceste situaţii numai VM poate asigura o ventilaţie şi oxigenare IV adecvate [1-6,10,11,13,18,64,91] . Standard Medicul trebuie să limiteze cât mai mult posibil durata VM. C Argumentare Toate modalităţile de VM pot induce leziuni ale ţesutului pulmonar [1-5,11,18,65,91] . IV Recomandare Se recomandă ca medicul să ajusteze periodic parametrii ventilatori pentru a C menţine un volum tidal şi minut-volum optime la presiuni minime. Argumentare Volumele de ventilaţie optime scad riscurile lezării ţesutului pulmonar pe termen IV scurt (pneumotorax sau emfizem interstiţial) şi lung (BPC) [1-5,11,18,65,91] . Recomandare Se recomandă ca medicul să ventileze mecanic nou-născutul cu SDRDS cu un C volumul tidal (V T ) scăzut (4-7 ml/kgc). Argumentare Ventilaţia mecanică cu aceste valori ale V T evită hiperdistensia, atelectazia şi IV este asociată cu incidenţa scăzută a BPC [1,115] . 7.1.6. Evitarea/reducerea perioadei de ventilaţie mecanică invazivă Recomandare Se recomandă ca medicul să utilizeze modalităţile trigger (cu A autodeclanşare)/sincronizate (anexa 7) de VM în perioada de vindecare, când prematurul ventilat prezintă respiraţii spontane. Argumentare Folosirea acestor modalităţi de VM deşi nu scade semnificativ riscul de Ia hemoragie intraventriculară, scade durata de VM [115-120] . Opţiune Medicul poate considera ca acceptabile valori ale PaCO 2 de 55-60 mmHg A (hipercapnia permisivă) la prematurii cu GN sub 1200g în timpul VM [1-4,6,20] . Argumentare Aceste valori nu sunt nocive, permit evitarea creşterii parametrilor ventilatori şi Ib facilitează înţărcarea precoce de pe ventilator [121-126] . Opţiune Medicul poate considera rezonabilă tolerarea unei hipercapnii moderate (55-60 C mmHg) la un pH 2: 7,22 în timpul procesului de înţărcare de pe ventilator [5] . Argumentare Inţărcarea la aceste valori ale pCO2 şi pH este viabilă şi scade perioada de VM IV invazivă şi implicit complicaţiile acesteia [5,121,127,128] . Standard Medicul trebuie să evite hipocapnia pe durata VM [1-5,11,18,65,91] . B Argumentare Hipocapnia se asociază cu risc crescut de boala pulmonară cronică (BPC) şi leucomalacie periventriculară (LPV) [129-131] . Opţiune După extubare, medicul poate să administreze CPAP cu PEEP egal cu presiunea medie din căile aeriene (MAP) anterior extubării [5] . Argumentare Extubarea urmată de CPAP nazal cu PEEP egal cu MAP anterior extubării scade necesitatea reintubării [109,132] . Recomandare Se recomandă ca medicul sa ia în considere detubarea şi trecerea din modul convenţional la CPAP la un MAP de 6-7 cm H 2 O. IIb A Ib C Argumentare Rata de succes a detubării este mai mare la aceste valori ale MAP [5] . IV Opţiune Medicul poate utiliza NSIMV/NIPPV în procesul de înţărcare de pe ventilator [1- 4,11,18,20,65,91] . Argumentare Utilizarea NSIMV/NIPPV la prematurii detubaţi reduce nevoia reintubării şi este mai eficientă decât CPAP nazal [133,134] . Opţiune Medicul poate indica iniţierea administrării de Miofilin/Cafeină [1,5,20] : - la prematurii în perioada/ziua înţărcării de pe ventilator - la toţi prematurii cu suport respirator CPAP sau NIPPV cu risc crescut de a fi (re)intubaţi. Argumentare Metilxantinele scad frecvenţa crizelor de apnee prin stimularea centrului respirator, antagonizarea adenozinei (neurotransmiţător ce cauzează depresia respiratorie) şi îmbunătăţirea contractilităţii diafragmatice [2-4,18,20,65,91] . Argumentare Studiile arată ca utilizarea Cafeinei scurtează perioada de înţărcare de pe ventilator reducând astfel şi incidenţa BPC iar pe termen lung se constată reducerea mortalităţii şi ratelor paraliziei cerebrale şi întârziere cognitivă [135-138] . 7.1.7. Aspirarea secreţiilor A Ib A III Ib Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să evite aspirarea frecventă pe SET. C Argumentare Variaţiile de presiune din timpul aspirării endotraheale afectează ventilaţia nou- IV născutului şi pot determina colabarea şi lezarea alveolară în timpul deconectării de la ventilator [1,11,139] . Opţiune Medicul şi/sau asistenta pot utiliza sistemul de aspiraţie pe SET cu circuit C închis. Argumentare Aspirarea SET cu circuit sau sistem închis evită infecţia, variaţiile de presiune şi IV colabarea alveolară apărute în timpul deconectării ventilatorului [1-3,11,18,139] . Standard După aspirarea secreţiilor medicul şi/sau asistenta trebuie să observe nou- C născutul până la stabilizarea SpO 2 . Argumentare După aspirarea secreţiilor sunt necesare frecvent ajustări ale FiO 2 şi uneori şi IV ale suportului presional [1,2,11,139] . 7.2. Tratament suportiv 7.2.1. Echilibrul termic Standard Medicul şi asistenta trebuie să menţină temperatura prematurului la 36,5- C 37,5 o C în toate situaţiile. Argumentare Prevenirea hipotermiei scade morbiditatea şi mortalitatea neonatală [73,140,141] . IV Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să plaseze prematurul, după echilibrare, într-un incubator închis cu servo-control. Argumentare În incubatorul închis cu servocontrol se pot preveni mai eficient pierderile insensibile de apă şi căldură ale prematurilor [73,140,142] . 7.2.2. Hidratare şi nutriţie Standard Medicul trebuie să prescrie administrarea intravenoasă de lichide cu un volum în funcţie de VG şi GN încă din primele ore de viaţă (anexa 8) [5,143] . Argumentare La prematurii cu SDRDS administrarea alimentaţiei pe cale enterală este aproape întotdeauna imposibilă în primele ore de viaţă [1-4,20,144] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să asigure iniţial, în incubator, o umiditate peste 80% la prematurii cu VG sub 28 săptămâni [5] . Argumentare Prematurii foarte mici au pierderi insensibile de apă foarte mari în primele zile de viaţă datorită imaturităţii tegumentare şi raportului crescut suprafaţă/greutate corporală [2,3,91] . B IIb C IV C IV Standard La prematuri, medicul trebuie să restricţioneze administrarea sodiului în primele A zile de viaţă şi să o iniţieze după debutul diurezei în funcţie de statusul hidroelectrolitic [5,145] . Argumentare În primele zile de viaţă are loc concentrarea fiziologică a apei extracelulare şi a sodiului [5,145] . Standard Medicul trebuie să administreze lichidele şi electroliţii individualizat la fiecare prematur, în funcţie de greutatea corporală şi diureza zilnică (şi nu crescând cu o rată fixă zilnică). Argumentare Administrarea lichidelor şi electroliţilor individualizat evită dezechilibrele hidroelectrolitice iatrogene [5,146-151] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie precoce (din prima zi) nutriţie parenterală cu glucide, proteine şi lipide la prematurii cu SDRDS. Argumentare Studiile arată că nutriţia parenterală completă poate fi administrată în siguranţă din primele ore de viaţă, creşte supravieţuirea la prematurii cu VG 28-30 săptămâni şi scade durata de spitalizare [152-157] . Recomandare Se recomandă ca medicul să administreze nutriţie enterală minimă (trofică) cu lapte matern la toţi nou-născuţii cu SDRDS stabilizaţi chiar şi cu cateter ombilical in situ [5,158] . Argumentare Nutriţia enterală minimă (trofică) precoce cu lapte matern scurtează durata de spitalizare [159-161] şi nu creşte semnificativ statistic riscul de EUN [162] . 7.2.3. Tensiunea arterială Recomandare Se recomandă ca medicul să menţină tensiunea arterială medie peste 30 mmHg la prematurii cu VG mai mică de 30 săptămâni [5,163,164] . Argumentare Tensiunea arterială medie cu aceste valori asigură perfuzia cerebrală corespunzătoare şi permite funcţionarea mecanismului de autoreglare a fluxului sangvin cerebral [164,165] . Recomandare Se recomandă ca medicul să menţină tensiunea arterială medie peste o valoare egală cu VG în săptămâni la prematurii cu VG peste 30 săptămâni [5,163,164] . Argumentare Aceste valori ale tensiunii arteriale medii asigură o perfuzie cerebrală corespunzătoare şi permit funcţionarea mecanismului de autoreglare a fluxului sangvin cerebral [164,165] . Recomandare Se recomandă ca medicul să trateze hipotensiunea când aceasta este însoţită de perfuzie tisulară redusă (timp de recolorare prelungit, diureză sub 1 ml/kgc/zi şi acidoză metabolică) [1,5,164-166] . Argumentare Hipotensiunea asociată cu hipoperfuzie tisulară este un factor determinant al prognosticului SDRDS [5] . 7.2.4. Tratamentul persistenţei de canal arterial (PCA) Recomandare Se recomandă ca medicul să iniţieze tratamentul PCA la prematurii cu GN sub 1000 g de la primul semn clinic (suflu sistolic sau sistolo-diastolic parasternal stâng subclavicular). Argumentare PCA netratată conduce, la prematurul cu SDRDS, la insuficienţă cardiacă manifestată prin decompensare respiratorie, cardiacă, metabolică, renală şi hepatică (hipoperfuzie tisulară) [5,167,168] . Recomandare Se recomandă ca medicul să iniţieze tratamentul PCA la prematurii cu GN sub 1500 g cu simptome ale şuntului stânga-dreapta prin canalul arterial (CA) (cord hiperdinamic, puls cu amplitudine mare, hipotensiune, tensiune diastolică mică, tensiune diferenţială mare). Argumentare PCA netratată conduce, la prematurul cu SDRDS, la insuficienţă cardiacă manifestată prin decompensare respiratorie, cardiacă, metabolică, renală şi hepatică (hipoperfuzie tisulară) [5,167,168] . Standard Medicul trebuie să iniţieze tratamentul pentru închiderea CA cu restricţia de lichide şi administrarea diureticelor. Ib C IV A Ib A Ib B III B III C IV C IV C IV C Argumentare Această atitudine terapeutică poate fi eficientă pentru închiderea CA [167,169-172] . IV Recomandare Se recomandă ca medicul să administreze Ibuprofen dacă închiderea CA nu este obţinută prin restricţia de lichide şi/sau administrarea diureticelor [5] . Argumentare Administrarea de Ibuprofen per os (anexa 12) poate fi eficientă pentru închiderea CA sau diminuarea şuntului prin CA [173] . 7.3. Alte intervenţii in SDRDS 7.3.1. Tratament antibiotic Recomandare Se recomandă ca medicul să excludă etiologia infecţioasă a SDRDS prin efectuarea următoarelor analize [2-5] : B IIa C - hemocultură - hemogramă cu formulă leucocitară şi raport neutrofile imature/totale (INT) - proteina C reactivă. Argumentare Pneumonia sau sepsis-ul cu Streptococ de grup B cu debut precoce mimează IV frecvent SDRDS [2-4,20] . Standard Medicul trebuie să indice efectuarea hemoculturii la toţi nou-născuţii cu SDRDS C înainte de administrarea antibioticelor [2,4,20] . Argumentare Recoltarea hemoculturii înainte de antibioterapie creşte posibilitatea depistării IV agenţilor infecţioşi [2,4,20] . Standard Medicul trebuie să indice administrarea antibioticelor (Penicilina sau Ampicilină C şi Gentamicină) intravenos tuturor nou-născuţilor cu SDRDS până la excluderea sepsis-ului [2-5,20] . Argumentare Infecţia precoce cu Streptococ grup B este cea mai frecventă infecţie gravă la IV nou-născut [174] putând determina o mortalitate de 30% sau sechele neurologice importante la supravieţuitori [5] . Recomandare Se recomandă ca medicul să ia în considerare administrarea profilactică de C antifungice (Fluconazol sau Nistatin) la prematurii cu GN :s 1500 g în funcţie de incidenţa infecţiilor fungice şi factorii de risc locali [5] . Argumentare Sepsis-ul fungic la această categorie de prematuri se asociază cu mortalitate IV crescută şi prognostic mai prost al neuro-dezvoltării decât sepsis-ul bacterian singur [175-182] . 7.3.2. Prevenirea bolii pulmonare cronice (BPC) Recomandare Se recomandă ca medicul neonatolog să indice administrarea de vitamina A A intramuscular la prematurii cu risc de BPC [5,9] . Argumentare Prematurii cu SDR au risc crescut de BPC datorită bolii şi efectelor adverse ale Ib tratamentului. Studiile arată o scăderea semnificativă a incidenţei BPC la prematurii trataţi cu vitamina A intramuscular [183,184] . 8. Monitorizare 8.1. Monitorizare pe termen scurt Standard Medicul şi asistenta trebuie să monitorizeze SpO 2 (prin pulsoximetrie la mâna C dreaptă) în timpul reanimării, echilibrării cardio-respiratorii a prematurului şi pe toată durata SDRDS. Argumentare Pulsoximetria oferă informaţii rapide (50-90 secunde) asupra nivelului oxigenării IV şi permite ajustarea FiO 2 pentru SpO 2 optimă evitând hiperoxia (risc de leziuni pulmonare şi ROP) şi hipoxia (risc de leziuni cerebrale, trecere la metabolism anaerob) [5,72,78,93-95,185,186] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să monitorizeze la toţi nou-născuţii cu SDRDS: C - temperatura corporală, continuu (senzor de temperatură) - tensiunea arterială, periodic - greutatea corporală, zilnic - diureza, zilnic. Argumentare Monitorizarea acestor parametri oferă informaţii privind răspunsul la tratamentul IV suportiv [20,187] . 8.2. Monitorizarea în timpul ventilaţiei mecanice Standard Medicul şi asistenta trebuie să monitorizeze gazele sangvine, echilibrul C acidobazic şi SpO 2 la prematurul cu SDRDS. Argumentare Anomaliile gazelor sangvine şi dezechilibrele acidobazice sunt caracteristice IV SDRDS şi menţinerea acestora la valori normale reprezintă cea mai importantă componentă a tratamentului SDRDS [2,11,13,18] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să monitorizeze periodic PaCO 2 , PaO 2 şi C pH-ul la prematurul cu SDRDS în faza acută a bolii. Argumentare Această monitorizare permite optimizarea la timp a parametrilor ventilatori, mai IV ales după administrarea surfactantului [2,11,13,18,20] . Opţiune Medicul şi asistenta pot monitoriza gazele sangvine utilizând eşantion de sânge: B - arterial (artera radială, ombilicală şi tibială posterioară) - capilar: metodă directă - călcâi încălzit (PaCO 2 , pH) [188,189] sau indirect cu ajutorul analizorului transcutanat de gaze [190,191] . Argumentare Ambele metode oferă informaţii acceptabile despre valorile gazelor sangvine şi III pH [188-191] . Opţiune Medicul poate să monitorizeze în timpul VM volumele şi complianţa pulmonară E prin: - radiografie pulmonară - dinamica V T - curbele de ventilaţie (necesită senzor de flux). Argumentare Aceste metode neinvazive permit evaluarea funcţiei pulmonare şi ajustarea IV parametrilor de ventilaţie cu manevrare minimă a nou-născutului [1,11,13,188] . Opţiune Medicul poate să monitorizeze evoluţia SDRDS în timpul susţinerii respiratorii C utilizând indicele de oxigenare [18] . Argumentare Indicele de oxigenare permite aprecierea evoluţiei severităţii bolii [6,18] . IV 8.3. Monitorizare pe termen lung Recomandare Se recomandă ca medicul să indice monitorizarea ecografică transfontanelară C (ETF) în zilele 1, 7, 14 şi 21 zile de viaţă, la vârsta corectată de 40 săptămâni şi ori de câte ori este nevoie la nou-născuţii cu SDRDS (mai ales cei cu GN sub 1500 g). Argumentare ETF poate evidenţia hemoragia intraventriculară şi LPV (risc crescut la IV prematurii cu SDRDS sever) [2-4,147] . Standard Medicul trebuie să monitorizeze, începând de la 1 lună de viaţă, în colaborare C cu medicul oftalmolog (specializat în diagnosticul şi tratamentul ROP), dezvoltarea retinei tuturor prematurilor cu GN sub 1500g (VG sub 30 de săptămâni) şi la cei cu VG sub 30 săptămâni care au prezentat SDRDS sever, hipotensiune sau au necesitat oxigenoterapie agresivă. Argumentare Incidenţa ROP este crescută la aceste categorii de prematuri iar diagnosticarea IV şi tratarea precoce a acesteia previne cecitatea [1,4,32] . Standard Medicul curant în colaborare cu medicul pediatru, neurolog şi neurochirurg C trebuie să monitorizeze prin serviciile de follow–up până la vârsta de 2 ani pacienţii cu SDRDS sever (ventilaţi mecanic) şi toţi prematurii conform ghidului naţional de Urmărire a nou-născutului cu risc. Argumentare Neuro-dezvoltarea este frecvent afectată la prematurii cu GN sub 1500g cu IV SDRDS ventilaţi mecanic [2-4] . Standard Medicul trebuie să indice profilaxia infecţiei cu virusul respirator sinciţial (VRS) C conform ghidului naţional de profilaxie a infecţiilor cu VRS. Argumentare Incidenţa şi severitatea infecţiei cu VRS sunt crescute la foştii prematuri cu IV SDRDS (mai ales cei cu VM îndelungată sau care dezvoltă BPC) şi pot fi scăzute eficient prin imunizare împotriva infecţiilor cu VRS [192-194] . 9. Aspecte administrative 9.1. Conduită prenatală Recomandare Se recomandă ca medicul neonatolog/pediatru să colaboreze cu medicul A obstetrician în vederea temporizării naşterii premature în cazul ruperii premature a membranelor (RPM) înainte de travaliu. Argumentare Peste 50% din cazurile de RPM şi naştere prematură sunt datorate infecţiilor Ib materne [195] . Argumentare Administrarea de antibiotice la gravida cu RPM scade riscul de naştere Ia prematură, mortalitatea şi morbiditatea neonatală [196-199] . Recomandare Se recomandă ca medicul neonatolog/pediatru să colaboreze cu medicul A obstetrician în vederea temporizării naşterii premature în cazul debutului travaliului prematur. Argumentare Temporizarea naşterii premature prin administrarea medicaţiei tocolitice pe Ib termen scurt permite instalarea efectului corticoizilor administraţi antenatal (peste 24 ore de la administrare) şi/sau transferul in utero în siguranţă într-o maternitate de nivel III [1,200-203] . Recomandare Se recomandă ca medicul neonatolog/pediatru să colaboreze cu medicul A obstetrician în vederea administrării de corticoizi antenatal la toate gravidele cu risc de naştere prematură înainte de 35 de săptămâni de gestaţie. Argumentare În mod natural surfactantul atinge maturitatea cantitativă şi calitativă necesare unei respiraţii eficiente şi obţinerii unor volume pulmonare optime după VG de 35 de săptămâni [2,62] . Argumentare Administrarea corticoizilor antenatal la gravidele cu risc de naştere prematură Ia înainte de VG de 35 săptămâni scade semnificativ statistic incidenţa morbidităţii şi mortalităţii prin SDRDS [1,2,62,204] . Recomandare Se recomandă ca medicul neonatolog/pediatru să colaboreze cu medicul A obstetrician în vederea evitării administrării de rutină a unei a doua cure de corticoizi antenatal în cazul întârzierii naşterii peste 7 zile de la prima doză [205- 208] . Argumentare Nu sunt cunoscute efectele pe termen lung ale administrării curelor repetate de Ib corticoizi antenatal, unele studii arată o scădere a perimetrului cranian la nou- născuţii cu expunere prelungită la corticoizi antenatal [207-210] . Recomandare Se recomandă ca medicul neonatolog/pediatru, ca parte a echipei perinatale, să C ţină cont de faptul că administrarea excesivă de lichide la gravida în travaliu este un factor de risc pentru barotraumă la nou-născutul prematur [2,5] . Argumentare Administrarea excesivă de fluide la gravida în travaliu poate determina IV hiponatremie neonatală [211] cu creşterea riscului de pneumotorax la cei care dezvoltă SDRDS [212] . 9.2. Administrarea surfactantului Standard Doar unităţile de nivel III dispun de echipe specializate de terapie intensivă C neonatală şi trebuie să administreze surfactant prematurilor cu SDRDS conform recomandărilor acestui ghid şi a protocoalelor elaborate pe baza acestui ghid [4,5,7,64,91] . Argumentare Tehnica administrării surfactantului şi managementul VM după administrarea IV acestuia necesită experienţă din partea echipei neonatale [4,5,64,91] . Standard Surfactantul se administrează doar în maternităţile desemnate de Programul E naţional de administrare a surfactantului (anexa 9). 9.3. Alte aspecte administrative Recomandare Se recomandă ca medicul şi/sau asistenta să limiteze lumina şi zgomotul C ambiental din salonul în care este plasat prematurul mai ales dacă acesta este susţinut respirator. Argumentare Această conduită previne şi/sau reduce agitaţia prematurului scăzând nevoia IV administrării sedativelor [1,65,213,214] . Opţiune Medicul poate prescrie administrarea medicaţiei sedative/analgetice înainte de B manevra de intubaţie endotraheală. Argumentare Sedarea/analgezia nou-născutului poate facilita intubarea endotraheală [215,216] . III Opţiune Medicul poate prescrie la nevoie (agitaţie/stress cu creşterea necesarului de C oxigen şi hipoxemie) administrarea medicaţiei sedative/analgetice pe parcursul VM (anexa 12). Argumentare Sedarea/analgezia nou-născutului prematur agitat în timpul VM permite IV ventilarea adecvată şi poate scădea riscul de SPA şi/sau hemoragie intraventriculară [1,65,215,216] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să pregătească şi să verifice din timp echipamentul E necesar reanimării, echilibrării şi transportului prematurului din sala de naşteri în terapia intensivă neonatală (TINN). Argumentare Echipamentul gata pregătit permite eficientizarea reanimării şi stabilizării E prematurului. Standard Medicul neonatolog din maternitatea de grad II trebuie să monitorizeze E radiologic şi prin pulsoximetrie pacienţii ventilaţi mecanic până la transfer. Standard Maternităţile (gradul II sau III) care tratează nou-născuţi cu SDRDS trebuie să E dispună toată aparatura medicală de tratament, monitorizare şi de medicaţia necesară prematurului cu SDRDS. Standard Medicul trebuie să informeze părinţii fiecărui prematur cu SDRDS despre: E - riscurile şi complicaţiile SDRDS - metodele de tratament aplicate - riscurile şi complicaţiile terapiilor aplicate (anexa 11) - nevoia urmăririi prematurului cel puţin până la vârsta de 2 ani, conform protocoalelor de urmărire a nou-născutului cu risc. Standard Fiecare unitate cu competenţe pentru îngrijirea şi terapia prematurului cu E SDRDS trebuie să îşi elaboreze propriile protocoale pe baza recomandărilor prezentului ghid. 10. Bibliografie 1. Morley CJ: Respiratory distress syndrome. In Polin RA, Yoder MC: Workbook in Practical Neonatology. 4 th Ed WB Saunders Co Philadelphia 2007; 129-150 2. Greenough A, Milner AD: Respiratory distress syndrome. In Rennie J: Roberton’s Textbook of Neonatology. 4 th Ed Elsevier Churchill Livingstone 2005; 468-486 3. Gomella TL: Hyaline Membrane Disease (Respiratory Distress Syndrome). In Gomella TL: Neonatology: Management, Procedures, On-call Problems, Disease, and Drugs. 6 th Ed Lange Clinical Science 2009; 477- 481 4. Bhakta KY: Respiratory distress syndrome. In Cloherty JP, Einchenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care. 6 th Ed Philadelphia Lippincott Williams and Wilkins 2007; 323-330 5. Sweet DG, Carnielli V, Greisen G, Hallman M, Ozek E, Plavka R et al: European consensus guidelines on the management of neonatal respiratory distress syndrome in preterm infants - 2010 update. Neonatology 2010; 97(4):402-417 6. Stoicescu S: Sindromul de detresă respiratorie. In Stoicescu S. Boli pulmonare neonatale. Ed Universitară Carol Davila Bucureşti 2009; 85-100 7. Ordinul Ministrului Sănătăţii şi Familiei nr. 910 privind criteriile de ierarhizare a secţiilor de spital de specialitate obstetrică, ginecologie şi neonatologie, Monitorul Oficial, 18.11.2002 8. Gomella TL: Assessment of Gestational Age. In Gomella TL Neonatology: Management, Procedures, On-call Problems, Disease, and Drugs. 6 th Ed Lange Clinical Science 2009; 23-30 9. Lee KG: Identifying the high-risk newborn and evaluating gestational age, prematurity, postmaturity, large-for- gestational-age, and small-for-gestational-age infants. In Cloherty JP, Einchenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care. 6 th Ed Philadelphia Lippincott Williams and Wilkins 2007; 41-57 10. Lyon A: Intensive care monitoring and data handling. In Rennie J: Roberton’s Textbook of Neonatology. 4 th Ed Elsevier Churchill Livingstone 2005; 355-366 11. Greenough A, Milner AD: Management of neonatal respiratory failure. In Rennie J: Roberton’s Textbook of Neonatology. 4 th Ed Elsevier Churchill Livingstone 2005; 519-535 12. Quine D, Stenson BJ: Arterial oxygen tension (Pao 2 ) values in infants <29 weeks of gestation at currently targeted saturations. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2009; 94: F51-F53 13. Adams MJ: Blood gas and pulmonary function monitoring. In Cloherty JP, Einchenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care. 6 th Ed Philadelphia Lippincott Williams and Wilkins 2007; 343-346 14. Stoicescu S: Monitorizarea oxigenoterapiei. In Stoicescu S: Boli pulmonare neonatale. Ed Universitară Carol Davila Bucureşti 2009; 45-55 15. Korones SB, Bada-Ellzey HS: Neonatal decision making. Ed BC Decker. 2004; 122-127 16. Carlo WA, Martin RJ, Fanaroff AA: Assissted ventilation and complication of respiratory distress. In Martin RG, Fanaroff AA, Walsh MC: Fanaroff and Martin’s Neonatal - Perinatal Medicine. Disease of the fetus and infant. 8th Ed Mosby Philadelphia 2006; 1108-1122 17. Moss M, Thompson RT: Definitions and clinical risk factors. In Choi AMK: Acute Respiratory Distress Syndrome. 2 nd Ed Informa Healthcare NewYork 2009; 9-201 18. Gomella TL: Respiratory Management in Gomella TL Neonatology: Management, Procedures, On-call Problems, Disease, and Drugs. 6 th Ed Lange Clinical Science 2009; 48-67 19. Stamatin M, Păduraru L, Avasiloaiei AL: Afecţiuni respiratorii neonatale. In Stamatin M: Neonatologie, Ed Gr T Popa 2009; 123-163 20. Rodriguez RJ, Martin RJ, Fanaroff AA: Respiratory distress syndrome and its management. In Martin RG, Fanaroff AA, Walsh MC: Fanaroff and Martin’s Neonatal - Perinatal Medicine. Disease of the fetus and infant. 8 th Ed Mosby Philadelphia 2006; 1097-1107 21. Gomella TL: Apnea and periodic breathing. In Gomella TL: Neonatology: Management, Procedures, On-call Problems, Disease, and Drugs. 6 th Ed Lange Clinical Science 2009; 411-415 22. Stark AR: Apnea in guidelines. In Cloherty JP, Einchenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care. 6 th Ed Philadelphia Lippincott Williams and Wilkins 2007; 369-373 23. Gomella TL: Cyanosis. In Gomella TL Neonatology: Management, Procedures, On-call Problems, Disease, and Drugs. 6 th Ed Lange Clinical Science 2009; 270-274 24. Kecskes Z, Davies MW: Rapid correction of early metabolic acidaemia in comparison with placebo, no intervention or slow correction in LBW infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2002, Issue 1. Art. No.: CD002976. DOI: 10.1002/14651858.CD002976 25. Fox G, Hoque N, Watts T: Fluid and electrolyte. In Oxford Handbook of Neonatology, Oxford University Press 2009; 67-88 26. Walter JH: Metabolic acidosis in newborn infants. Arch Dis Child 1992; 67(7 Spec No): 767-769 27. Epstein SK, Singh N: Respiratory acidosis. Respir Care 2001; 46(4): 366-383 28. Kassirer JP, Madias NE: Respiratory acid-base disorders. Hosp Pract 1980; 15(12): 57-59, 65-71 29. Baumgart S, Harrsch SC, Touch SM: Thermal Regulation. In: Avery GB, Fletcher MA, MacDonald MG: Neonatology: Patophysiology and Management of the Newborn, 5 th Ed Lippincott Williams & Wilkins Philadelphia 1999; 699-714 30. Parad RB: Bronchopulmonary Dysplasia/Chronic Lung Disease. In Cloherty JP, Einchenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care. 6 th Ed Philadelphia Lippincott Williams and Wilkins 2008; 373-382 31. Coats DK: Retinopathy of prematurity: involution, factors predisposing to retinal detachment, and expected utility of preemptive surgical reintervention. Trans Am Ophthalmol Soc 2005; 103: 281-312 32. Gomella TL: Eye disorders of the newborn and retinopathy of the prematurity. In Neonatology: Management, Procedures, On-call Problems, Disease, and Drugs. Lange. 6 th Ed Lange Clinical Science 2009; 454-461 33. Volpe JJ: Intracranial hemorrhage: germinal matrix-intraventricular hemorrhage of the premature infant. In Volpe JJ: Neurology of the Newborn. 4 th Ed WB Saunders Co 2001; 428 34. de Vries LS, Counsell SJ, Levene MI: Cerebral ischemic lesions. In Levene MI, Chervenak FA: Fetal and Neonatal Neurology and Neurosurgery. 4 th Ed Churchill Livingstone Elsevier 2009; 431-437 35. Hartamn GE, Boyajian MJ, Choi SS, Eichelberger MR, Newman KD, Powell DM: Surgical care of conditions presenting in the newborn. In MacDonald MG, Mullett MD, Seshia MMK: Avery’s Neonatology Pathophysiology and Management of the Newborn. 6 th Ed Lippincott Williams & Wilkins 2005; 1121 36. Eduards D: The newborn infants with respiratory distress. In Hilton S, Eduards D: Practical pediatric radiology. Ed Saunders 1994; 9-43 37. Leslie AJ, Stephenson TJ: Audit of neonatal intensive care transport – Closing the loop. Acta Paediatrica 1997; 86: 1253-1256 38. Cornette L: Contemporary neonatal transport problems and solutions. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2004; 89: F212-F214 39. Simpson JM, Evans N, Gibbard RW, Heuchan AM, Henderson Smart DJ: Analysing differences in clinical outcomes between hospitals. Qual Saf Health Care 2003; 12: 257-262 40. Gill AB, Bottomley L, Chatfield S, Wood C: Perinatal transport: problems in neonatal intensive care Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2004; 89: F220-F223 41. Woodward GA, Insoft RM, Pearson-Shaver AL et al: The state of pediatric interfacility transport: consensus of the second national pediatric and neonatal interfacility transport medicine leadership conference. Pediatr Emerg Care 2002; 18: 38-43 42. Barry PW, Ralston C: Adverse events occurring during interhospital transfer of the critically ill. Arch Dis Child 1994; 71: 8-11 43. Moss SJ, Embleton ND, Fenton AC: Towards safer neonatal transfer: the importance of critical incident review. Arch Dis Child 2005; 90: 729-732 44. Hall RT, Santos S, Teasley S, Brown MJ: Neonatal Outcomes and Quality of Care in Level II Perinatal Centers Supported by a Children's Hospital-Medical School Level III Program. J Perinatol 2003; 23: 323-327 45. Fowlie PW, Booth P, Skeoch CH: Moving the preterm infant. BMJ 2004; 329: 904-906 46. Rabe H, Reynolds G, Diaz-Rossello J: A Systematic Review and Meta-Analysis of a Brief Delay in Clamping the Umbilical Cord of Preterm Infants. Neonatology 2008; 93: 138-144 (DOI: 10.1159/000108764 47. Rabe H, Reynolds G, Diaz-Rossello J: Early versus delayed umbilical cord clamping in preterm infants. Cochrane Database Syst Rev. 2004; (4):CD003248. 48. Rabe H: Cord clamping and neurodevelopmental outcome in very low birth weight infants. J of Perinatol 2010; 30(1); doi:10.1038/jp.2009.177 49. Mercer JS, Vohr BR, Erickson-Owens DA, Padbury JF, Oh W: Seven-month Developmental Outcomes of Very Low Birth Weight Infants Enrolled in a Randomized Controlled Trial of Delayed versus Immediate Cord Clamping. J Perinatol © 2010 Nature Publishing Group 50. Van den Dungen FAM, van Veenendaal MB, Mulder ALM: A Dutch consensus. Eur J Pediatr 2010; 169(5): 521-527 51. Escobedo M: Moving from experience to evidence: changes in US Neonatal Resuscitation Program based on International Liaison Committee on Resuscitation Review. J of Perinatol 2008; 28: S35-S40 52. Karsdon J, Stijnen T, Berger HM: The effect of a manometer on the mean airway pressure during hand ventilation, an in vitro study. Eur J Pediatr 1989; 148: 574-576 53. Finer N, Leone T: Oxygen Saturation Monitoring for the Preterm Infant: The Evidence Basis for Current Practice. Pediatr Res 2009; 65(4) 54. Dawson JA, Kamlin COF, Wong C, te Pas AB, O’Donnell CBP, Donath SM et al: Oxygen saturation and heart rate during delivery room resuscitation of infants <30 weeks’ gestation with air or 100% oxygen. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2009; 94: F87-F91 55. Escrig R, Arruza L, Izquierdo I, Villar G, Sáenz P, Gimeno A et al: Achievement of Targeted Saturation Values in Extremely Low Gestational Age Neonates Resuscitated With Low or High Oxygen Concentrations: A Prospective, Randomized Trial. Pediatrics 2008; 121(5): 875-881 56. Kamlin CO, O'Donnell CP, Davis PG, Morley CJ: Oxygen saturation in healthy infants immediately after birth. J Pediatr 2006; 148(5): 585-589 57. Saugstad OD: Oxygen saturations immediately after birth. J Pediatr 2006; 148(5): 569-570 58. Dawson JA, Omar C, Kamlin F, Vento M, Wong C, Cole TJ et al: Defining the Reference Range for Oxygen Saturation for Infants After Birth. Pediatrics 2010; doi:10.1542/peds.2009-1510 59. Resuscitation Council (UK): Newborn life support provider course manual. Resuscitation Council (UK), London 2001; http://www.resus.org.uk/pages/nlsinfo.htm; accesat aprilie 2010 60. Newton O, English M: Newborn resuscitation: defining best practice for low-income settings. Trans R Soc Trop Med Hyg 2006; 100(10): 899-908 61. Lundstrom KE, Pryds O, Greisen G: Oxygen at birth and prolonged cerebral vasoconstriction in preterm infants. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 1995; 73(2): F81-86 62. Tan A, Schulze A, O’Donnell CP et al: Air versus oxygen for resuscitation of infants at birth. Cochrane Database Syst Rev 2005; (2):CD002273 63. Vento M, Moro M, Escrig R et al: Preterm Resuscitation With Low Oxygen Causes Less Oxidative Stress, Inflammation, and Chronic Lung Disease. Pediatrics 2009; 124(3): e439-e449 64. Ringer SA: Resuscitation in the delivery room. In Cloherty JP, Einchenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care. 6 th Ed Philadelphia Lippincott Williams and Wilkins 2007; 59-71 65. Eichenwald EC: Mechanical ventilation. In Cloherty JP, Einchenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care. 6 th Ed Philadelphia Lippincott Williams and Wilkins 2007; 331-342 66. Morley CJ, Davis PG, Doyle LW, Brion LP, Hascoet J-M, Carlin JB: Nasal CPAP or Intubation at Birth for Very Preterm Infants. N Engl J Med 2008; 358: 700-708. 67. te Pas AB, Walther FJ: A Randomized, Controlled Trial of Delivery-Room Respiratory Management in Very Preterm Infants. Pediatrics 2007; 120: 322-329 68. Bjorklund LJ, Ingimarsson J, Curstedt T et al: Manual ventilation with a few large breaths at birth compromises the therapeutic effect of subsequent surfactant replacement in immature lambs. Pediatr Res 1997; 42(3): 348-355 69. Jobe AH, Ikegami M: Mechanisms initiating lung injury in the preterm. Early Hum Dev 1998; 53(1): 81-94 70. Hussey SG, Ryan CA, Murphy BP: Comparison of three manual ventilation devices using an intubated mannequin. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2004; 89: F490-F493 71. Colm PF: O’Donnell Resuscitation’ of Extremely Preterm and/or Low-Birth-Weight Infants–Time to ‘Call It’? Neonatology 2008; 93: 295-301 72. Laptook AR, Salhab W, Allen J, Saha S, Walsh M: Pulse oximetry in very low birth weight infants: can oxygen saturation be maintained in the desired range? J of Perinatol 2006; 26: 337-341 73. Silverman WA, Ferting JW, Berger AP: The influence of the thermal environment upon the survival of newly born premature infants. Pediatrics 1958; 22: 876-886 74. McCall EM, Alderdice F, Halliday HL, Jenkins JG, Vohra S: Interventions to prevent hypothermia at birth in preterm and/or low birthweight infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2010; Issue 3. Art. No: CD004210. DOI: 10.1002/14651858.CD004210.pub 75. Soll R, Özek E: Prophylactic animal derived surfactant extract for preventing morbidity and mortality in preterm infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 1997; Issue 4. Art. No: CD000511. DOI: 10.1002/14651858.CD000511. 76. Soll R: Synthetic surfactant for respiratory distress syndrome in preterm infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 1998; Issue 3. Art. No: CD001149. DOI: 10.1002/14651858.CD001149 77. Soll R, Morley CJ: Prophylactic versus selective use of surfactant in preventing morbidity and mortality in preterm infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2001; Issue 2. Art. No: CD000510. DOI: 10.1002/14651858.CD000510. 78. Askie LM, Henderson-Smart DJ, Irwig L: Oxygen-Saturation Targets and Outcomes in Extremely Preterm Infants. N Engl J Med 2003; 349(10): 959-967 79. Jobe AH: Lung development and maturation. In Martin RG, Fanaroff AA, Walsh MC: Fanaroff and Martin’s Neonatal – Perinatal Medicine. Disease of the fetus and infant. 8 th Ed Mosby Philadelphia 2006; 1069-1086 80. Engle WA, The Committee on Fetus and Newborn of The American Academy of Pediatrics: Surfactant- Replacement Therapy for Respiratory Distress in the Preterm and Term Neonate. Pediatrics 2008; 121: 419- 432 81. Verder H, Albertsen P, Ebbesen F et al: Nasal continuous positive airway pressure and early surfactant therapy for respiratory distress syndrome in newborns of -30 weeks’ gestation. Pediatrics 1999; 103(2): e24 82. Stevens TP, Blennow M, Myers EH, Soll R: Early surfactant administration with brief ventilation vs. selective surfactant and continued mechanical ventilation for preterm infants with or at risk for respiratory distress syndrome. Cochrane Database of Systematic Reviews 2007; Issue 4. Art. No: CD003063. DOI: 10.1002/14651858.CD003063.pub3. 83. Bohlin K, Gudmundsdottir T, Katz-Salamon M, Jonsson B, Blennow M: Implementation of surfactant treatment during continuous positive airway pressure. J of Perinatol 2007; 27: 422-427 84. Soll R, Özek E: Multiple versus single doses of exogenous surfactant for the prevention or treatment of neonatal respiratory distress syndrome. Cochrane Database of Systematic Reviews 2009; Issue 1. Art. No: CD000141. DOI: 10.1002/14651858.CD000141.pub2. 85. Speer CP, Robertson B, Curstedt T et al: Randomized European multicenter trial of surfactant replacement therapy for severe neonatal respiratory distress syndrome: single versus multiple doses of Curosurf. Pediatrics 1992; 89: 13-20 86. Kattwinkel J, Bloom BT, Delmore P et al: High-versus low-threshold surfactant retreatment for neonatal respiratory distress syndrome. Pediatrics 2000; 106: 282-288 87. Soll R, Blanco F: Natural surfactant extract versus synthetic surfactant for neonatal respiratory distress syndrome. Cochrane Database of Systematic Reviews 2001; Issue 2. Art. No: CD000144. DOI: 10.1002/14651858.CD000144 88. Ramanathan R, Rasmussen MR, Gerstmann DR et al: North American Study Group. A randomized, multicenter masked comparison trial of poractant alfa (Curosurf) versus beractant (Survanta) in the treatment of respiratory distress syndrome in preterm infants. Am J Perinatol 2004; 21(3): 109-119 89. Speer CP, Gefeller O, Groneck P et al: Randomized clinical trial of two treatment regimens of natural surfactant preparations in neonatal respiratory distress syndrome. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 1995; 72(1): F8-13 90. Milner AD: Resuscitation of the newborn in Rennie J: Roberton’s Textbook of Neonatology. 4 th Ed Elsevier Churchill Livingstone 2005; 219-241 91. Ringer SA: Care of the extremely low-birth-wieght infant. In Cloherty JP, Einchenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care. 6 th Ed Philadelphia Lippincott Williams and Wilkins 2007; 78-85 92. Saugstad OD, Ramji S, Vento M: Resuscitation of depressed newborn infants with air or pure oxygen: a meta-analysis. Biol Neonate 2005; 87: 27-34 93. Lloyd J, Askie LM, Smith J, Tarnow-Mordi WO: Supplemental oxygen for the treatment of prethreshold retinopathy of prematurity. Cochrane Database of Systematic Reviews 2003; Issue 2. Art. No: CD003482. DOI: 10.1002/14651858.CD003482 94. STOP-ROP Multicenter Study Group: Supplemental Therapeutic Oxygen for Prethreshold Retinopathy Of Prematurity (STOP-ROP), a randomized, controlled trial. I: primary outcomes. Pediatrics 2000; 105(2): 295- 310 95. Askie LM, Henderson-Smart DJ, Ko H: Restricted versus liberal oxygen exposure for preventing morbidity and mortality in preterm or low birth weight infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2009; Issue 1. Art. No: CD001077. DOI: 10.1002/14651858.CD001077.pub2 96. Collaborative European Multicentre Study Group: Factors influencing the clinical response to surfactant replacement therapy in babies with severe respiratory distress syndrome. Eur J Pediatr 1991; 150: 433-439 97. Chow LC, Wright KW, Sola A: Oxygen Administration Study Group. Can changes in clinical practice decrease the incidence of severe retinopathy of prematurity in very low birth weight infants? Pediatrics 2003; 111(2): 339-345 98. Cunningham S, Fleck BW, Elton RA, McIntosh N: Transcutaneous oxygen levels in retinopathy of prematurity. Lancet 1995; 346(8988): 1464-1465 99. Rutter N: Temperature control and disorders. In Rennie J: Roberton’s Textbook of Neonatology. 4 th Ed Elsevier Churchill Livingstone 2005; 267-279 100. Ho JJ, Henderson-Smart DJ, Davis PG: Early versus delayed initiation of continuous distending pressure for respiratory distress syndrome in preterm infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2002; Issue 2. Art. No: CD002975. DOI: 10.1002/14651858.CD002975. 101. Sandri F, Ancora G, Lanzoni A et al: Prophylactic nasal continuous positive airways pressure in newborns of 28–31 weeks gestation: multicentre randomised controlled clinical trial. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2004; 89(5): F394-F398 102. Morley CJ, Davis PG, Doyle LW et al: Nasal CPAP or Intubation at Birth for Very Preterm Infants. N Engl J Med 2008; 358: 700-708 103. Subramaniam P, Henderson-Smart DJ, Davis PG: Prophylactic nasal continuous positive airways pressure for preventing morbidity and mortality in very preterm infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2005; Issue 3. Art. No: CD001243. DOI: 10.1002/14651858.CD001243.pub2 104. Dani C, Bertini G, Pezzati M et al: Early Extubation and Nasal Continuous Positive Airway Pressure After Surfactant Treatment for Respiratory Distress Syndrome Among Preterm Infants <30 Weeks’ Gestation. Pediatrics 2004; 113: e560-e563 105. De Paoli AG, Davis PG, Faber B, Morley CJ: Devices and pressure sources for administration of nasal continuous positive airway pressure (NCPAP) in preterm neonates. Cochrane Database of Systematic Reviews 2008; Issue 1. Art. No: CD002977. DOI: 10.1002/14651858.CD002977.pub2 106. Davis P, Davies M, Faber B: A randomized controlled trial of two methods of delivering nasal continuous positive airway pressure after extubation to infants weighing less than 1000 g: Binasal (Hudson) versus single nasal prongs. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2001; 85: F82-F85 107. Squires AJ, Hyndman M: Prevention of Nasal Injuries Secondary to NCPAP Application in ELBW Infants. Neonatal Network 2009; http://www.medscape.com/viewarticle/588589; accesat martie 2010 108. Yong S-C, Chen S-J, Boo N-Y: Incidence of nasal trauma associated with nasal infants: a randomised control study airway pressure treatment in very low birthweight prong versus nasal mask during continuous positive. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2005; 90: 480-483 109. Lemyre B, Davis PG, De Paoli AG: Nasal intermittent positive pressure ventilation (NIPPV) versus nasal continuous positive airway pressure (NCPAP) for apnea of prematurity. Cochrane Database of Systematic Reviews 2002; Issue 1. Art. No: CD002272. DOI: 10.1002/14651858.CD002272 110. Sai M, Kishore S, Dutta S, Kumar P: Early nasal intermittent positive pressure ventilation versus continuous positive airway pressure for respiratory distress syndrome. Acta Pædiatrica 2009; 98(9): 1412-1415 111. Aghai ZH, Saslow JG, Nakhla T et al: Synchronized nasal intermittent positive pressure ventilation (SNIPPV) decreases work of breathing (WOB) in premature infants with respiratory distress syndrome (RDS) compared to nasal continuous positive airway pressure (NCPAP). Pediatr Pulmonol 2006; 41(9): 875-881 112. Henderson-Smart DJ, Wilkinson AR, Raynes-Greenow CH: Mechanical ventilation for newborn infants with respiratory failure due to pulmonary disease. Cochrane Database of Systematic Reviews 2002; Issue 4. Art. No: CD002770. DOI: 10.1002/14651858.CD002770 113. Cools F, Henderson-Smart DJ, Offringa M, Askie LM: Elective high frequency oscillatory ventilation versus conventional ventilation for acute pulmonary dysfunction in preterm infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2009; Issue 3. Art. No: CD000104. DOI: 10.1002/14651858.CD000104.pub3 114. The Regents of the University of California: Intensive Care Nursery House Staff Manual. Respiratory Distress Syndrome (RDS). 2004 The Regents of the University of California; http://www.ucsfhealth.org/childrens/health_professionals/manuals /25_RDS.pdf; accesat aprilie 2010 115. McCallion N, Davis PG, Morley CJ: Volume-targeted versus pressure-limited ventilation in the neonate. Cochrane Database of Systematic Reviews 2005; Issue 3. Art. No: CD003666. DOI: 10.1002/14651858.CD003666.pub2 116. Greenough A, Dimitriou G, Prendergast M, Milner AD: Synchronized mechanical ventilation for respiratory support in newborn infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2008; Issue 1. Art. No: CD000456. DOI: 10.1002/14651858.CD000456.pub3 117. Greenough A, Sharma A: What is new in ventilation strategies for the neonate? Eur J Pediatr 2007; 166: 991- 996 118. D’Angio CT, Chess PR, Kovacs SJ, Sinkin RA, Phelps DL, Kendig JW et al: Pressureregulated volume control ventilation versus synchronized intermittent mandatory ventilation for very low birthweight infants. Arch Pediatr Adolesc Med 2005; 159: 868-875 119. Bancalari E, Claure N: Weaning Preterm Infants from Mechanical Ventilation. Neonatology 2008; 94: 197-202 120. Danan C, Durrmeyer X, Brochard L, Decobert F, Benani M, Dassieu G: A randomized trial of delayed extubation for the reduction of reintubation in extremely preterm infants. Pediatr Pulmonol 2008; 43(2): 117- 124 121. Woodgate PG, Davies MW: Permissive hypercapnia for the prevention of morbidity and mortality in mechanically ventilated newborn infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2001; Issue 2. Art. No: CD002061. DOI: 10.1002/14651858.CD002061 122. Mariani G, Cifuentes J, Carlo WA: Randomized trial of permissive hypercapnia in preterm infants. Pediatrics 1999; 104: 1082-1088 123. Toms R, Ambalavanan N: Permissive Hypercapnia During Mechanical Ventilation of Neonates. Indian Pediatrics 2004; 41(17): 775-778 124. Zhou W, Liu W: Hypercapnia and hypocapnia in neonates. World J Pediatr 2008; 4(3): 192-196 125. Sinclair SE, Kregenow DA, Lamm WJ, Starr IR, Chi EY, Hlastala MP: Hypercapnic acidosis is protective in an in vivo model of ventilator-induced lung injury. Am J Respir Crit Care Med 2002; 166: 403-408 126. Thome UH, Carlo WA: Permissive hypercapnia. Semin Neonatol 2002; 7: 409-419 127. Thome UH, Ambalavanan N. Permissive hypercapnia to decrease lung injury in ventilated preterm neonates. Semin Fetal Neonatal Med 2009; 14(1): 21-27 128. Hermeto F, Bottino MN, Vaillancourt K, Mendes Sant'Anna G: Implementation of a Respiratory Therapist- Driven Protocol for Neonatal Ventilation: Impact on the Premature Population. Pediatr 2009; 123(5): e907- e916 129. Ehlert CA, Truog WE, Thibeault DW et al: II. Hyperoxia and tidal volume: independent and combined effects on neonatal pulmonary inflammation. Biol Neonate 2006; 90(2): 89-97 130. Greisen G, Vannucci RC: Is periventricular leucomalacia a result of hypoxic-ischaemic injury? Hypocapnia and the preterm brain. Biol Neonate 2001; 79(3-4): 194-200 131. Erickson SJ, Grauaug A, Gurrin L, Swaminathan M: Hypocarbia in the ventilated preterm infant and its effect on intraventricular haemorrhage and bronchopulmonary dysplasia. J Paediatr Child Health 2002; 38(6): 560- 562 132. Davis PG, Henderson-Smart DJ: Nasal continuous positive airway pressure immediately after extubation for preventing morbidity in preterm infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2003; Issue 2. Art. No: CD000143. DOI: 10.1002/14651858.CD000143 133. Khalaf NM, Brodsky N, Hurley J, Bhandari V: A Prospective Randomized, Controlled Trial Comparing Synchronized Nasal Intermittent Positive Pressure Ventilation Versus Nasal Continuous Positive Airway Pressure as Modes of Extubation. Pediatrics 2001; 108: 13-17 134. Barrington KJ, Bull D, Finer NN: Randomized Trial of Nasal Synchronized Intermittent Mandatory Ventilation Compared With Continuous Positive Airway Pressure After Extubation of Very Low Birth Weight Infants. Pediatrics 2001; 107: 638-641 135. Schmidt B, Roberts RS, Davis P et al: Caffeine therapy for apnea of prematurity. N Engl J Med 2006; 354(20): 2112-2121 136. Schmidt B, Roberts RS, Davis P, Doyle LW, Barrington KJ, Ohlsson A et al: Long-term effects of caffeine therapy for apnea of prematurity. Caffeine for Apnea of Prematurity Trial Group. N Engl J Med 2007; 357(19): 1893-1902 137. Davis PG, Schmidt B, Roberts RS, Doyle LW, Asztalos E, Haslam R et al: Caffeine for Apnea of Prematurity trial: benefits may vary in subgroups. Caffeine for Apnea of Prematurity Trial Group. J Pediatr 2010; 156(3): 382-387 138. Schmidt B, Roberts R, Millar D, Kirpalani H: Evidence-Based Neonatal Drug Therapy for Prevention of Bronchopulmonary Dysplasia in Very-Low-Birth-Weight Infants. Neonatology 2008; 93: 284-287 139. MacDonald, Mhairi G, Ramasethu J: Atlas of Procedures in Neonatology. 4 th Ed Lippincott Williams & Wilkins 2007; 249-250 140. Sinclair JC: Servo-control for maintaining abdominal skin temperature at 36C in low birth weight infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2002; Issue 1. Art. No: CD001074. DOI: 10.1002/14651858.CD001074 141. American Academy of Pediatrics, American College of Obstetrics and Gynecology: Guidelines for Perinatal Care. 5 th Ed American Academy of Pediatrics 2002 142. Flenady V, Woodgate PG: Radiant warmers versus incubators for regulating body temperature in newborn infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2003; Issue 4. Art. No: CD000435. DOI: 10.1002/14651858.CD000435 143. Shaffer SG, Weismann DN: Fluid requirements in the preterm infant. Clin Perinatol 1992; 19(1): 233-250 144. Bell EF, Acarregui MJ: Restricted versus liberal water intake for preventing morbidity and mortality in preterm infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2008; Issue 1. Art. No: CD000503. DOI: 10.1002/14651858.CD000503.pub2 145. Hartnoll G, Betremieux P, Modi N: Randomized controlled trial of postnatal sodium supplementation on body composition in 25–30 week gestational age infants. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2000; 82(1): F24-F28 146. Gomella TL: Body, Water, Fluid, and Electrolites. In Gomella TL Neonatology: Management, Procedures, On- call Problems, Disease, and Drugs. 6 th Ed Lange Clinical Science 2009; 68-76 147. Doherty EG, Simmons CF Jr: Fluid and electrolyte management. Manual of Neonatal Care. 6 th Ed Philadelphia Lippincott Williams and Wilkins 2008; 100-113 148. Chawla D, Agarwal R, Deorari A, Paul VK: Fluid and electrolyte management in term and preterm neonates. AIIMS- NICU protocols 2008; http://www.newbornwhocc.org/pdf/fluid_electrolytes_bablance_150308.pdf; accesat februarie 2010 149. el-Dahr SS, Chevalier RL. Special needs of the newborn infant in fluid therapy. Pediatr Clin North Am 1990; 37(2): 323-336 150. Chow JM, Douglas D: Fluid and electrolyte management in the premature infant. Neonatal Netw 2008; 27(6): 379-386 151. Hartnoll G: Basic principles and practical steps in the management of fluid balance in the newborn. Semin Neonatol 2003; 8(4): 307-313 152. Adamkin DH, McClead RE Jr, Desai NS, McCulloch KM, Marchildon MB: Comparison of two neonatal intravenous amino acid formulations in preterm infants: a multicenter study. J Perinatol 1991; 11: 375-382 153. Simmer K, Rao SC: Early introduction of lipids to parenterally-fed preterm infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2005; Issue 2. Art. No: CD005256. DOI: 10.1002/14651858.CD005256 154. Rivera A Jr, Bell EF, Bier MA: Effect of intravenous amino acids and protein metabolism of preterm infants during the first three days of life. Pediatric Res 1993; 33: 106-111 155. Gunn T, Reaman G, Outerbridge F, Colle E: Peripheral total parenteral nutrition for premature infants with respiratory distress syndrome: a controlled study. J Pediatr 1978; 92: 608-613 156. Ibrahim HM, Jeroudi MA, Baier RJ, Dhanieddy R, Krouskop RW: Aggressive early total parenteral nutrition in lowbirth- weight infants. J Perinatol 2004; 24: 482-486 157. Mayer-Mileur L, Chan G: Nutritional support of very-lowbirth- weight infants requiring prolonged assisted ventilation. Am J Dis Child 1986; 140: 929-932 158. Bombell S, McGuire W: Delayed introduction of progressive enteral feeds to prevent necrotising enterocolitis in very low birth weight infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2008; Issue 2. Art. No: CD001970. DOI: 10.1002/14651858.CD001970.pub2 159. Berseth CL, Nordyke CK, Valdes MG, Furlow BL, Go VL: Responses of gastrointestinal peptides and motor activity to milk and water feedings in preterm and term infants. Pediatr Res 1992; 31: 587-390 160. Lucas A, Bloom SR, Aynsley-Gren A: Gut hormones and ‘‘minimal enteral feeding’’. Acta Paediatr Scand 1986; 75: 719-723 161. McClure RJ, Newell SJ: Randomised controlled study of clinical outcome following trophic feeding. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2000; 82: F20-F33 162. Bombell S, McGuire W: Early trophic feeding for very low birth weight infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2009; Issue 3. Art. No: CD000504. DOI: 10.1002/14651858.CD000504.pub3 163. Fanaroff JM, Fanaroff AA: Blood pressure disorders in the neonate: hypotension and hypertension. Semin Fetal Neonatal Med 2006; 11(3): 174-181 164. Short BL, Van Meurs K, Evans JR, Cardiology Group: Summary proceedings from the cardiology group on cardiovascular instability in preterm infants. Pediatrics 2006; 117(3): S34-S39 165. Lee J, Rajadurai VS, Tan KW: Blood pressure standards for very low birthweight infants during the first day of life. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 1999; 81: F168-F170 166. Engle WD: Definition of normal blood presure range: the elusive target. In Kleinman CS, Seri I: Hemodinamics and cardiology. Neontology Questions and Controversies. Ed Saunders Elsevier 2008; 39-66 167. Gomella TL: Patent ductus arteriosus. In Gomella TL: Neonatology: Management, Procedures, On-call Problems, Disease, and Drugs. 6 th Ed Lange Clinical Science 2009; 619-623 168. Agarwal R, Deorari AK, Paul VK: Patent Ductus Arteriosus in Preterm Neonates. Indian J Pediatr 2008; 75 (3): 277-280 169. Madhava H, Settle P: Fluid restriction for symptomatic patent ductus arteriosus in preterm infants (Protocol). The Cochrane Library 2009; Issue 2 170. Anabrees J, AlFaleh KM: Fluid restriction and prophylactic indomethacin versus prophylactic indomethacin alone for prevention of morbidity and mortality in extremely low birth weight infants (Protocol). The Cochrane Library 2009; Issue 1. 171. Mosalli R, Paes B: Patent Ductus Arteriosus: Optimal Fluid Requirements in Preterm Infants. NeoReviews 2010; 11: 495-502 172. Vanhaesebrouck S, Zonnenberg I, Vandervoort P, Bruneel E, Van Hoestenberghe M-R, Theyskens C: Conservative treatment for patent ductus arteriosus in the preterm. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2007; 92(4): F244-F247 173. Ohlsson A, Walia R, Shah SS: Ibuprofen for the treatment of patent ductus arteriosus in preterm and/or low birth weight infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2010; Issue 4. Art. No: CD003481. DOI: 10.1002/14651858.CD003481.pub4 174. Boyer KM, Gotoff SP: Antimicrobial prophylaxis of neonatal group B streptococcal sepsis. Clin Perinatol 1988; 15: 831-850 175. Benjamin DK Jr, Stoll BJ, Fanaroff AA, McDonald SA, Oh W, Higgins RD et al: Neonatal candidiasis among extremely low birth weight infants: risk factors, mortality rates, and neurodevelopmental outcomes at 18 to 22 months. Pediatrics 2006; 117(1): 84-92 176. Manzoni P, Stolfi I, Pugni L, Decembrino L, Magnani C, Vetrano G et al, for the Italian Task Force for the Study and Prevention of Neonatal Fungal Infections and the Italian Society of Neonatology A Multicenter, Randomized Trial of Prophylactic Fluconazole in Preterm Neonates. N Engl J Med 2007; 356: 2483-2495 177. Clerihew L, Austin N, McGuire W: Systemic antifungal prophylaxis for very low birthweight infants: a systematic review Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2008; 93: F198-F200 178. Aydemir C, Oguz SS, Dizdar ED, Akar M, Sarikabadayi YU, Saygan S et al: Randomised controlled trial of prophylactic fluconazole versus nystatin for the prevention of fungal colonisation and invasive fungal infection in very low birth weight infants. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2009; doi:10.1136/adc.2009.178996 179. Howell A, Isaacs D, Halliday R: The Australasian Study Group for Neonatal Infections. Oral nystatin prophylaxis and neonatal fungal infections. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2009; 94: F429-F433 180. McCrossan BA, McHenry E, O’Neill F, Ong G, Sweet DG: Selective fluconazole prophylaxis in high-risk babies to reduce invasive fungal infection Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2007; 92: F454-F458 181. Kaufman D, Boyle R, Hazen KC, Patrie JT, Robinson M, Grossman LB: Twice weekly fluconazole prophylaxis for prevention of invasive Candida infection in high-risk infants of <1000 grams birth weight. J Pediatr 2005; 147(2): 172-179 182. Clerihew L, Lamagni TL, Brocklehurst P, McGuire W: Invasive fungal infection in very low birthweight infants: national prospective surveillance study. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2006; 91: F188-F192 183. Darlow BA, Graham PJ: Vitamin A supplementation for preventing morbidity and mortality in very low birthweight infants. Cochrane Database Syst Rev. 2002; (4): CD000501 184. Darlow BA, Graham PJ: Vitamin A supplementation to prevent mortality and short and long-term morbidity in very low birthweight infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2007; Issue 4. Art. No: CD000501. DOI: 10.1002/14651858.CD000501.pub2 185. Ramirez R, Frens S, Schultz E: Special Report: Infants & Pediatrics Oxygen Management of the Very Low Birth Weight Infant. RT for Decision Makers in Respiratory Care – February 2010; http://www.rtmagazine.com/issues/articles/2010-02_03.asp; accesat februarie 2010 186. Saugstad OD, Ramji S, Vento M: Resuscitation of depressed newborn infants with air or pure oxygen: a meta-analysis. Biol Neonate 2005; 87: 27-34 187. Bradshaw WT, Turner BS, Pierce JR: Physiologic Monitoring in Merenstein G.B., Gardner S. L. Handbook of Neonatal Intensive Care. 6 th Ed Mosby Elsevier 2006; 139-156 188. Escalante-Kanashiro R, Tantalean-Da-Fieno J: Capillary blood gases in a pediatric intensive care unit. Crit Care Med 2000; 28: 224-226 189. Yang K, SU B-H, Tsai F-J, Peng C-T: The comparison between capillary blood sampling and arterial blood sampling in an NICU. Acta Paediatr Taiwan 2002; 43: 124-126 190. Rüdiger M, Töpfer K, Hammer H, Schmalisch G, Wauer RR: A survey of transcutaneous blood gas monitoring among European neonatal intensive care units. BMC Pediatrics 2005, 5: 30 191. Johnson K, Cress G, Connolly N et al: Neonatal Laboratory blood sampling: comparison of results from arterial catheters with those from an automated capillary device. Neonatal Network 2000; 19: 27-34 192. Gomella TL: Respiratory syncityal virus. In Gomella TL: Neonatology: Management, Procedures, On-call Problems, Disease, and Drugs. 6 th Ed Lange Clinical Science 2009; 652-653 193. Pikering LK et al: Respiratoty Syncityal virus. In Red Book: 2006 Report of the Committee on infectiosus disease, 27 th Ed Elk Grove Village, IL: AAP 2006; 560-566 194. Simoes EA: RSV disease in the pediatric population: epidemiology, seasonal variability and long-term outcomes. Discussion 18-9. Review. Manag Care 2008; 17(11 Suppl 12): 3-6 195. Morency AM, Bujold E: The effect of second-trimester antibiotic therapy on the rate of preterm birth. J Obstet Gynaecol Can 2007; 29(1): 35-44 196. Hutzal CE, Boyle EM, Kenyon SL, Nash JV, Taylor DJ, Kirpalani HBM: Use of antibiotics for the treatment of preterm parturition and prevention of neonatal morbidity: a metaanalysis. Am J of Obstet and Gynecol 2008; 199(6): 620: e1-8 197. Smith V, Devane D, Begley CM, Clarke M, Higgins S: A systematic review and quality assessment of systematic reviews of randomised trials of interventions for preventing and treating preterm birth. Eur J Obstet Gynecol Reprod Biol 2009; 142(1): 3-11 198. Yudin MH, van Schalkwyk J, Van Eyk N, Boucher M, Castillo E, Cormier B et al, the Society of Obstetricians and Gynaecologists of Canada: Antibiotic therapy in preterm premature rupture of the membranes. J Obstet Gynaecol Can 2009; 31(9): 863-867, 868-874 199. Kenyon S, Boulvain M, Neilson J: Antibiotics for preterm rupture of the membranes: a systematic review. Obstet Gynecol 2004; 104(5 Pt1): 1051-1057 200. Anotayanonth S, Subhedar NV, Garner P et al: Betamimetics for inhibiting preterm labor. Cochrane Database Syst Rev 2004; (4):CD004352 201. King J, Flenady V, Cole S et al: Cyclo-oxygenase (COX) inhibitors for treating preterm labor. Cochrane Database Syst Rev 2005; (2):CD001992 202. King JF, Flenady VJ, Papatsonis DN et al: Calcium channel blockers for inhibiting preterm labor. Cochrane Database Syst Rev 2003; (1):CD002255 203. Papatsonis D, Flenady V, Cole S et al: Oxytocin receptor antagonists for inhibiting preterm labor. Cochrane Database Syst Rev 2005; (3):CD004452 204. Roberts D, Dalziel S: Antenatal corticosteroids for accelerating fetal lung maturation for women at risk of preterm birth. Cochrane Database Syst Rev 2006; (3):CD004454 205. Crowther CA, Harding J: Repeat doses of prenatal corticosteroids for women at risk of preterm birth for preventing neonatal respiratory disease. Cochrane Database Syst Rev 2003; (3):CD003935 206. Crowther CA, Haslam RR, Hiller JE, Doyle LW, Robinson JS, Australasian Collaborative Trial of Repeat Doses of Steroids (ACTORDS) Study Group: Neonatal respiratory distress syndrome after repeat exposure to antenatal corticosteroids: a randomized controlled trial. Lancet 2006; 367(9526): 1913-1919 207. Miracle X, Carlo G, Renzo D, Stark A, Fanaroff AA et al: Guideline for the use of antenatal corticosteroids for fetal maturation. J Perinat Med 2008; 36: 191-196 208. Wapner RJ, Sorokin Y, Thom EA et al: Single versus weekly courses of antenatal corticosteroids: evaluation of safety and efficacy. Am J Obstet Gynecol 2006; 195: 633 209. French NP, Hagan R, Evans SF et al: Repeated antenatal corticosteroids: size at birth and subsequent development. Am J Obstet Gynecol 1999; 180(1 Pt1): 114-121 210. Wapner RJ, Sorokin Y, Mele L et al: Long-term outcomes after repeat doses of antenatal corticosteroids. N Engl J Med 2007; 357: 1190-1198 211. Tarnow-Mordi WO, Shaw JC, Liu D et al: Iatrogenic hyponatraemia of newborn due to maternal fluid overload: a prospective study. BMJ 1981; 283 (6292): 639-642 212. Mohan P, Rojas J, Davidson K et al: Pulmonary air leak associated with neonatal hyponatremia in premature infants, J of Pediatr 1984; 105(1): 153-157 213. Gomella TL: Sedation and analgezia in a neonate. In Gomella TL: Neonatology: Management, Procedures, On-call Problems, Disease, and Drugs. 6 th Ed Lange Clinical Science 2009; 370-373 214. van Marter LJ; PryorCC: Preventing and treating pain and stress among infants in the Newborn Intensive Care Unit. In Cloherty JP, Einchenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care. 6 th Ed Philadelphia Lippincott Williams and Wilkins 2008; 665-674 215. Dempsey EM, Al Hazzani F, Faucher D, Barrington KJ: Facilitation of neonatal endotracheal intubation with mivacurium and fentanyl in the neonatal Intensive care unit. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2006; 91: F279-F282 216. Lemyre B, Cheng R, Gaboury I: Atropine, fentanyl and succinylcholine for non-urgent intubations in newborns. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2009; 94: F439-F442 217. Popescu V: Detrese vitale neonatale. In Popescu V: Algoritm diagnostic şi terapeutic în pediatrie. Vol II. Editura medicală Amalteea 2003; 87, 97-99 218. Institute for Continuing Education: Neonatal and Pediatric Pulmonary Care; http://ceu.org/cecourses/981117/ch11b.htm; accesat mai 2010 219. Jackson MR: Respiratory Assessment of the Newborn. http://puffnicu.tripod.com/rd.html; accesat mai 2010 220. Donn SM, Abrams ME: Principles of mechanical ventilation. In Polin RA, Yoder MC: Workbook in Practical Neonatology. 4 th Ed WB Saunders Co Philadelphia 2007; 153-166 221. Lorenz JM: Fluid and electrolite management in the NICU. In Polin RA, Yoder MC: Workbook in Practical Neonatology. 4 th Ed WB Saunders Co Philadelphia 2007; 3-10 222. Osborn DA, Evans N: Early volume expansion for prevention of morbidity and mortality in very preterm infants. Cochrane Database Syst Rev 2004; 2:CD002055 223. Wong W, Fok TF, Lee CH, Ng PC, So KW, Ou Y, Cheung KL: Randomised controlled trial of colloid or crystalloid in hypotensive preterm infants. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 1997; 76: F43-F46. 224. Subhedar NV, Shaw NJ: Dopamine versus dobutamine for hypotensive preterm infants. Cochrane Database Syst Rev 2003; 3: CD001242. 225. Noori S, Seri I: Etiolgy, Pathophysiology, and Phases of Neonatal Shock. In Kleinman CS, Seri I: Hemodinamics and cardiology. Neontology Questions and Controversies. Ed Saunders Elsevier 2008; 3-18 226. Kourembamas S: Shock: Manual of Neonatal Care. 6 th Ed Philadelphia Lippincott Williams and Wilkins 2008; 176-180 227. Ng PC, Lee CH, Bnur FL, Chan IH, Lee AW, Wong E et al: A double-blind, randomized, controlled study of a ‘stress dose’ of hydrocortisone for rescue treatment of refractory hypotension in preterm infants. Pediatrics 2006; 117: 367-375 228. Subhedar NV, Duffy K, Ibrahim H: Corticosteroids for treating hypotension in preterm infants. Cochrane Database Syst Rev 2007; 1:CD003662 229. Young TE, Mangum B: Neofax 2009, 22 th Ed Thomson Reuters 230. Gomella TL: Commonly Used Medications. In Gomella TL: Neonatology: Management, Procedures, On-call Problems, Disease, and Drugs. 6 th Ed Lange Clinical Science 2009; 729-787 231. Dawodu T, Douma CE, Patnode R: Common Neonatal Intensive Care Unit (NICU) medication guidelines. In Cloherty JP, Einchenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care. 6 th Ed Philadelphia Lippincott Williams and Wilkins 2007; 675-714 232. Jobe AH, Soll RF: Choice and dose of corticosteroid for antenatal treatments. Am J Obstet Gynecol 2004; 190(4): 878-881 233. Ambalavanan N, Carlo WA: Hypocapnia and hypercapnia in respiratory management of newborn infants. Clin Perinatol 2001; 28: 517-531 234. Bloom BT, Clark RH: Infasurf Survanta Clinical Trial group. Comparison of Infasurf (calfactant) and Survanta (beractant) in the prevention and treatment of respiratory distress syndrome. Pediatrics 2005; 116: 392-399 235. Bloom BT, Kattwinkel J, Hall RT et al: Comparison of Infasurf (calf lung surfactant extract) to Survanta (Beractant) in the treatment and prevention of respiratory distress syndrome. Pediatrics 1997; 100(1): 31-38 236. Finer NN: To intubate or not - that is the question: continuous positive airway pressure versus surfactant and extremely low birthweight infants. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2006; 91: 392-394 237. Finer NN, Carlo WA, Duara S et al: Delivery room continuous positive airway pressure/positive end- expiratory pressure in extremely low birth weight infants: a feasibility trial. Pediatrics 2004; 114(3): 651-657 238. Halamek LP, Morley C: Continuous positive airway pressure during neonatal resuscitation. Clin Perinatol 2006; 33(1): 83-98 239. Keszler M, Abubakar K: Volume guarantee of tidal volume and incidence of hypocarbia. Pediatr Pulmonol 2004; 38(3): 240-245 240. Lee BH, Stoll BJ, McDonald SA, Higgins RD: Adverse neonatal outcomes associated with antenatal dexamethasone versus antenatal betamethasone. Pediatrics 2006; 117: 1503 241. Okumura A, Hayakawa F, Kato T et al: Hypocarbia in Preterm Infants With Periventricular Leukomalacia: The Relation Between Hypocarbia and Mechanical Ventilation. Pediatrics 2001; 107: 469-475 242. Pandit PB, Dunn MS, Kelly EN et al: Surfactant replacement in neonates with early chronic lung disease. Pediatrics 1995; 95(6): 851-854 243. Schneider H: Gentle obstetrical management for very early preterm deliveries. Gynakol Geburtshilfliche Rundsch 2004; 44(1): 10-18 244. Shoemaker MT, Pierce MR, Yoder BA, DiGeronimo RJ: High flow nasal cannula versus nasal CPAP for neonatal respiratory disease: a retrospective study. J of Perinatol 2007; 27: 85-91 245. Spinillo A, Viazzo F, Colleoni R et al: Two-year infant neurodevelopmental outcome after single or multiple antenatal courses of corticosteroids to prevent complications of prematurity. Am J Obstet Gynecol 2004; 191: 217 246. Steer P, Flenady V, Shearman A et al: High dose caffeine citrate for extubation of preterm infants: a randomised controlled trial. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2004; 89: F499-F503 247. Tingay DG, Stewart MJ, Morley CJ: Monitoring of end tidal carbon dioxide and transcutaneous carbon dioxide during neonatal transport. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2005; 90: F523-F526 248. Verlato G, Cogo PE, Benetti E, Gomirato S, Gucciardi A, Carnielli VP: Kinetics of surfactant in respiratory diseases of the newborn infant. J Matern Fetal Neonatal Med 2004; 16(Suppl 2): 21-24 249. Wilkinson DJ, Andersen CC, Smith K, Holberton J: Pharyngeal pressure with high-flow nasal cannulae in premature infants. J of Perinatol 2008; 28: 42-47 11. Anexe Anexa 1. Lista participanţilor la Întâlnirea de Consens de la Sibiu, 6-8 mai 2010 Anexa 2. Grade de recomandare şi nivele ale dovezilor Anexa 3. Diagnosticul SDRDS: stadializare radiologică Anexa 4. Factori care influenţează incidenţa SDRDS Anexa 5. Diagnosticul clinic al sindromului de detresă respiratorie Anexa 6. Monitorizarea oxigenoterapiei Anexa 7. Ventilaţia mecanică în SDRDS Anexa 8. Tratamentul suportiv în SDRDS Anexa 9. Maternităţi incluse în Programul de administrare a surfactantului Anexa 10. Tipuri de surfactant recomandate şi disponibile în prezent în România Anexa 11. Complicaţii ale SDRDS şi ale tratamentului acestuia Anexa 12. Minifarmacopee Anexa 13. Algoritm de management al SDRDS 11.1. Anexa 1. Lista participanţilor la Întâlnirea de Consens de la Sibiu, 6-8 mai 2010 Prof. Dr. Silvia Maria Stoicescu – IOMC Polizu, Bucureşti Prof. Dr. Maria Stamatin – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Prof. Dr. Gabriela Zaharie – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie I, Cluj Napoca Prof. Dr. Constantin Ilie – Maternitatea Bega, Timişoara Conf. Dr. Manuela Cucerea – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Conf. Dr. Valeria Filip – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Dr. Gabriela Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Adrian Ioan Toma – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Adrian Crăciun – Maternitatea Cantacuzino, Bucureşti Dr. Anca Bivoleanu – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Mihaela Ţunescu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Eugen Mâţu – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Maria Livia Ognean – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Dr. Marta Simon - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Dr. Ecaterina Olariu – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Dr. Andreea Avasiloaiei – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Bianca Chirea – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Dr. Leonard Năstase – IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Emanuel Ciochină – IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Andreea Dicu – IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Sebastian Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Radu Galiş – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Standard Standardele sunt norme care trebuie aplicate rigid şi trebuie urmate în cvasitotalitatea cazurilor, excepţiile fiind rare şi greu de justificat. Recomandare Recomandările prezintă un grad scăzut de flexibilitate, nu au forţa standardelor, iar atunci când nu sunt aplicate, acest lucru trebuie justificat raţional, logic şi documentat. Opţiune Opţiunile sunt neutre din punct de vedere a alegerii unei conduite, indicând faptul că mai multe tipuri de intervenţii sunt posibile şi că diferiţi medici pot lua decizii diferite. Ele pot contribui la procesul de instruire şi nu necesită justificare. 11.2. Anexa 2. Grade de recomandare şi nivele ale dovezilor Tabel 1. Clasificarea tăriei aplicate gradelor de recomandare Tabel 2. Clasificarea puterii ştiinţifice a gradelor de recomandare Grad A Necesită cel puţin un studiu randomizat şi controlat ca parte a unei liste de studii de calitate publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi Ia sau Ib). Grad B Necesită existenţa unor studii clinice bine controlate, dar nu randomizate, publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi IIa, IIb sau III). Grad C Necesită dovezi obţinute din rapoarte sau opinii ale unor comitete de experţi sau din experienţa clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu (nivele de dovezi IV). Indică lipsa unor studii clinice de bună calitate aplicabile direct acestei recomandări. Grad E Recomandări de bună practică bazate pe experienţa clinică a grupului tehnic de elaborare a acestui ghid. Tabel 3. Clasificarea nivelelor de dovezi Nivel Ia Dovezi obţinute din meta-analiza unor studii randomizate şi controlate. Nivel Ib Dovezi obţinute din cel puţin un studiu randomizat şi controlat, bine conceput. Nivel IIa Dovezi obţinute din cel puţin un studiu clinic controlat, fără randomizare, bine conceput. Nivel IIb Dovezi obţinute din cel puţin un studiu quasi-experimental bine conceput, preferabil de la mai multe centre sau echipe de cercetare. Nivel III Dovezi obţinute de la studii descriptive, bine concepute. Nivel IV Dovezi obţinute de la comitete de experţi sau experienţă clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu. 11.3. Anexa 3. Diagnosticul SDRDS: stadializare radiologică [6,15] Bronhogramă aerică Transparenţă pulmonară Volum pulmonar grad I - prezentă grad II - prezentă grad III - prezentă grad IV - prezentă - diafragmele nu pot fi evidenţiate NB: Imaginea radiologică este influenţată semnificativ de administrarea presiunii pozitive în căile respiratorii sau administrarea surfactantului. - diminuată - aspect reticulo-granitat bilateral - diminuat - diafragm în poziţie înaltă în expir - mult diminuată - silueta cardiacă se poate distinge - mult diminuată - silueta cardiacă aproape invizibilă - aspect de “geam mat” - aspect de “geam mat” - silueta cardiacă şi hepatică nu pot fi distinse 11.4. Anexa 4. Factori care influenţează incidenţa SDRDS [2,4,6] Risc crescut de SDRDS Risc scăzut de SDRDS Prematuritatea Suferinţă cronică intrauterină Sex masculin Ruptura prelungită de membrane Predispozitie familială Hipertensiune maternă Naştere prin cezariană Addicţii materne: narcotice (cocaină), alcool, fumat Asfixie perinatală (scor Apgar < 4) Retard al creşterii intrauterine (RCIU) sau greutate Corioamniotită mică pentru VG Sarcină multiplă Corticosteriozi antenatal Diabet matern Agenţi tocolitici Clampare precoce a cordonului ombilical Rasa neagră Hipotiroidism Hipotermie Malnutriţie maternă Boala hemolitică severă a nou-născutului (cu sau fără hidrops) Scorul Silverman Mişcări respiratorii Retracţie xifoidiană Tiraj intercostal Geamăt expirator Bătăi de aripi nazale Scor 0 prezente absentă Absent absent absente Scor 1 perioade de apnee minimă Minim audibil cu stetoscopul minime Scor 2 balans toraco- abdominal marcată Marcat net audibil marcate Interpretare Total = 0 SDR absent SDR moderat SDR sever Total = 4-6 Total = 7-10 11.5. Anexa 5. Diagnosticul clinic al sindromului de detresă respiratorie Tabel 1. Scorul Silverman [217] Tabel 2. Scorul Silverman- Anderson [36,218,219] Scorul Silverman Retracţii ale toracelui superior Retracţii ale toracelui inferior Retracţie xifoidiană Bătăi de aripi nazale Geamăt expirator Scor 0 Sincronizată cu regiunea abdominală absent Absentă absente absent Scor 1 coborâre în inspir minim Minimă minime audibil cu stetoscopul Scor 2 Balans toraco- abdominal marcat Marcată marcate net audibil cu urechea Interpretare Total = 0 Total = 4-6 Total = 7-10 SDR absent SDR moderat SDR sever 11.6. Anexa 6. Monitorizarea oxigenoterapiei [5,54-58] Tabel 1. Saturaţia normală în oxigen în perioada de tranziţie după naştere (primele 10 minute) (după Dawson et al. Definig the reference range for oxygen saturation for infants after birth. Pediatrics 2010 [58] ) Timpul de la naştere SpO 2 (%) VG < 37 săptămâni VG � 37 săptămâni Toate VG P 1 min 62 (47–72) 68 (60–77) 66 (55–75) <.001 2 min 68 (58–78) 76 (65–84) 73 (63–82) <.001 3 min 76 (67–83) 81 (71–90) 78 (69–88) <.001 4 min 81 (72–88) 88 (78–94) 85 (76–93) <.001 5 min 86 (80–92) 92 (83–96) 89 (82–95) <.001 6 min 90 (81–95) 94 (86–97) 92 (85–96) <.001 7 min 92 (85–95) 95 (90–97) 94 (88–97) <.001 8 min 92 (87–96) 96 (92–98) 95 (90–98) <.001 9 min 93 (87–96) 97 (94–98) 95 (92–98) <.001 10 min 94 (91–97) 97 (94–98) 96 (92–98) <.001 Figura 1. Saturaţia în oxigen în primele 10 minute de viaţă la nou-născut Formulă de calcul a concentraţiei de oxigen în gazul administrat FiO 2 = 0,21 X flux aer(l/min) + flux oxigen (l/min) aer (l/min)+ flux oxigen (l/min) 11.7. Anexa 7. Ventilaţia mecanică în SDRDS Tabel 1. Modalităţi de ventilaţie [5,11,18,65,220] Modalităţi de ventilaţie convenţională/ invazivă Caracteristici Indicaţii/ recomandări IPPV Ventilatorul administrează intermitent un număr setat de inflaţii nesincronizat cu respiraţiile spontane Util în faza iniţială a SDR şi/sau dacă nou-născutul nu prezintă respiraţii spontane suficiente/eficiente SIMV Ventilatorul administrează un număr setat de inflaţii sincronizat cu respiraţiile spontane (trigger/ul este inspirul nou-născutului) Util în perioada de recuperare din SDR şi de înţărcare de pe ventilator ASSIST Ventilatorul susţine sincron un număr setat din respiraţiile spontane (trigger/ul este inspirul nou-născutului) Util când nou-născutul necesită susţinere respiratorie completă dar prezintă respiraţii spontane suficiente/eficiente neinvazivă CPAP nazal Asigură o presiune pozitivă continuă în căile respiratorii SDR uşor-moderat necesar FiO 2 < 60% PaCO 2 < 55-60 (pH peste 7,25) După detubare SIMV/IPPV nazal La fel ca VM –SIMV/IPPV endotraheală dar administrare prin prongs-uri nazale Indicaţii ale VM invazive [1-6] - insuficienţă respiratorie (PaO 2 < 50 mmHg sau SpO 2 < 90, FiO 2 > 50%, PaCO 2 > 55-60 mmHg) la nou-născuţi cu stare clinică gravă - apnee severă (neresponsivă la stimulare sau la ventilaţie manuală) - persistenţa semnelor de SDR cu CPAP de 8-10 cmH 2 0 şi FiO 2 > 60% - prematuri < 27 săptămâni fără coticoizi antenatal Tabel 2. Criterii şi recomandări de extubare [1-4,11,15,16,18,65,220] Parametri ventilatori care pot permite extubarea la nou- născuţii cu GN < 2000 g (parametrii pot fi mai mari la nou-născuţii mai mari) [1-4,15,16] - FiO 2 < 30% Recomandări la extubare - prezenţa respiraţiilor spontane şi ventilare SIMV - PIP < 10-15 cm H 2 O - MAP :s 6-7 cm H 2 O - frecvenţa respiratorie a ventilatorului < 10-30 respiraţii/minut - testul de 3 minute de CPAP endotraheal fără desaturări, bradicardie sau modificări ale pattern-ului respirator - înţărcare din modul SIMV de ventilaţie - detubare la CPAP nazal sau SIMV/IPPV nazal [3,16] Tabel 3. Monitorizarea ventilaţiei mecanice în SDRDS [5,11,13,14,18,220] SpO 2 = 88-92% (prematur < 35 săptămâni) Gaze sangvine Arterial Capilar pH 7,30-7,45 7,30-7,45 PaCO 2 (mmHg) 35 -45 35-50 Hipercapnie permisivă 45-55(60) la pH 2: 7,25 PaO 2 (mmHg) 50-80 34-45 HCO 3 (mEq/l) 19-22 (< 24 ore) 20-26 (> 24 ore) 19-29 Deficit de baze (mEq/l) +/- 4 +/- 4 Masa radiantă Incubator (umiditate > 80%) VG < 28 săptămâni (GN < 1000g) prima zi: (80)100-120 ml/kgc/zi 70-80 ml/kgc/zi VG 28-34 săptămâni (GN = 1000-1500g) 80-100 ml/kgc/zi VG > 34 săptămâni (GN > 1500 g)) 60-80 ml/kgc/zi 11.8. Anexa 8. Tratamentul suportiv în SDRDS [1,2,4,5,221] Tabel 1. Hidratarea în SDRDS Tabel 2. Tratamentul hipotensiunii arteriale [2,4,5] Medicaţie Indicaţii Cauze Expansiune volemică: 10-20 ml/kg ser fiziologic (NaCl 0,9%) hipovolemie (pierdere de sânge) Dopamina (2-20 mcg/kgc/min) hipotensiune neresponsivă la expansiune volemică [224] Dobutamină (5-20 mcg/kgc/min) disfuncţia miocardică (evidenţiată ecografic) cu hipoperfuzie sistemic ă [5,166,225] Inhibitori de ciclooxigenază (Iburofen) şunt stânga-dreapta larg prin PCA (evidenţiat clinic şi/sau ecografic) Hidrocortizon (1 mg/kg/doză la 12 ore) hipotensiune neresponsivă la tratamentele anterioare [96,174,225-228] - insuficienţă adrenaliană Principii: 1. Cauze ale hipotensiunii la prematuri pot fi hipovolemia, disfuncţia miocardică, şuntul stânga-dreapta larg prin PCA sau interatrial (după 12-24 ore de viaţă), imaturitatea vasoreglării şi/sau insuficienţa - hipovolemia (confirmată clinic/anamnestic) sau - cauza nu este clar stabilită [5,222,223] - afectarea tonusului vascular - disfuncţia miocardică adrenaliană [166,225] bolusuri cu ser fiziologic trebuie limitate la 10-20 ml/kgc/doză datorită tulburărilor hemodinamice prin hipervolemie (riscurilor de hemoragie intraventriculară) [91,166,225,226] . 2. Hipotensiunea se tratează când este însoţită de semne ale hipoperfuzie (timp de recolorare capilară crescut, diureză < 1 ml/kgc/h, acidoză metabolică, hipercalemia, tahicardie) [5,166] 3. Hipotensiunea precoce (primele ore de viaţă) la prematuri (mai ales cei cu GN < 1000 g) se datorează mai mult afectării vasoreactivităţii decât hipovolemiei de aceea trebuie administrarea de 11.9. Anexa 9. Maternităţi incluse în Programul de administrare a surfactantului Denumirea maternităţii Gradul maternităţii Oraş Institutul de Ocrotire a Mamei şi Copilului IOMC-Polizu III Bucureşti Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” III Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. Ioan Cantacuzino” III Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) III Spital Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Cuza Vodă III Iaşi Spital Clinic Universitar Judeţean de Urgenţă Cluj III Cluj Napoca Spital Clinic de Adulţi O. Fodor Cluj II Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş, UGON III Târgu Mureş Spital Clinic de Obstetrică-Ginceologie Dr. D. Popescu III Timişoara Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara III Spital Clinic Judeţean de Urgenţă III Sibiu Spital Clinic de Obstetrică-Ginecologie III Oradea 11.10. Anexa 10. Tipuri de surfactant recomandate [2-4,229] şi disponibile în prezent în România Substanţa activă Sursă Doze Poractant alfa porcină 100-200 mg/kgc/doză Beractant bovină 100 mg/kgc/doză 11.11. Anexa 11. Complicaţii ale SDRDS şi ale tratamentului acestuia [1-6] ACUTE Complicaţie Cauza Profilaxie/tratament Sindroame de pierder de aer (SPA) VM Infecţia Instrumentar medical invaziv (echipament respirator, catetere) Hemoragia intraventriculară Prematuritatea (fragilitatea capilară din matrigea germinală) PDA, hipotensiunea VM (IPPV) Hemoragia periventriculară Fragilitatea capilară a matricei germinale, instabilitatea fluxului sangvin (hipotensiunea), - pneumotorax - pneumomediastin - pneumopericard - emfizem interstiţial - ajustarea parametrilor ventilatori după administrarea surfactantului - optimizarea parametrilor ventilatori (V T 5- 7 ml/kgc) - folosirea modalităţilor sincronizate şi trigger de ventilaţie - nutriţie enterală precoce - limitarea perioadei de ventilaţie mecanică - sedare pentru procedurile invazive şi în timpul VM - VM sincronizat sau trigger - tensiune arterială normală - corectarea tulburărilor de coagulare - tensiune arterială normală - evitarea hipocapniei - corectarea tulburărilor de coagulare Hipocapnia Hemoragia pulmonară Prematuritatea PCA Surfactant exogen Persistenţa canalului arterial (PCA) Prematuritate CRONICE Retinopatia prematurului (ROP) Prematuritatea Oxigenoterapie nemonitorizată evitarea hiperoxiei Boala pulmonară cronică (BPC) Prematuritatea VM invazivă, îndelungată - SpO 2 < 92-95% Afectarea dezvoltării neuropsihice Prematuritatea Hemoragia intraventriculară grad III-IV Leucomalacia periventriculară monitorizare prin serviciile de follow–up până la vârsta de 2 ani, conform ghidului naţional de urmărire a nou-născutului cu risc - se creşte PEEP la 5-8 cm H 2 O - închiderea CA - corectarea tulburărilor de coagulare şi a volumului circulator - hidratare şi nutriţie parenterală corelate cu evoluţia greutăţii corporale zilnice şi diureza - restricţie de lichide - optimizarea parametrilor ventilatori (V T = 5- 7 ml/kgc, scăderea PIP şi acceptatarea hipercarbiei uşoare) - reducerea FiO 2 prin folosirea CPAP şi PEEP care menţin volumul pulmonar şi reduc atelect-trauma - limitarea perioadei de VM (înţărcare agresivă) - prevenirea infecţiilor 11.12. Anexa 12. Minifarmacopee [3-5,204,222,224,229-232] Numele medicamentului Dexametazona Clasificare Corticosteroid Indicaţii Gravidele cu risc de naştere prematură la VG între 24 şi 35 săptămâni Doza Două doze de 12 mg i.m. la interval de 24 ore. Repetarea unei a doua curse de corticoid antenatal ramâne controversată. Administrare Intramuscular Mecanism de actiune Stimulează procesul de alveolizare şi sinteza de surfactant fetal. Efectul maxim apare între 24 ore şi 7 zile de la administrare. Contraindicaţii Corioamniotită Numele medicamentului Surfactant Clasificare Surfactant natural de origine animală (porcină/bovină) Indicaţii Profilaxia şi tratamentul SDRDS Mecanism de acţiune [1,2] Doza Curosurf: 100-200 mg/kgc/doză (1,25-2,5 ml/kgc/doză) Survanta: 100 mg/kgc/doză (4 ml/kgc/doză) Administrare Endotraheal cu siringa ataşată la cateter/sondă de gavaj de 5 Fr introdus(ă) în SET până la vârful acesteia Timpi de administrare Consideraţii Se aspiră sonda enotraheală înainte de admininstrare. - formează un strat la suprafaţa alveolelor şi căilor respiratorii inferioare, scade tensiunea superficială la acest nivel, stabilizează suprafaţa alveolară şi a căilor respiratorii mici în expir (prevenirea atelectazei/colabării), permite formarea şi menţinerea volumului rezidual funcţional, expansiune pulmonară la presiuni scăzute (îmbunătăţirea complianţei) - reprezintă substratul sintezei de surfactant nou - stimulează sinteza de surfactant - acţionează ca un agent antimicrobian (efect protector) - profilactic: imediat după naştere - terapeutic: imediat după punerea diagnosticului de SDR clinice Se întârzie apirarea SET post administrare cât mai mult posibil (minim 1 oră). Precauţii Verificarea SET: Monitorizare Efecte adverse În timpul administrării (tranzitorii): bradicardie, hipoxemie, paloare, vasoconstricţie, hipotensiune, obstrucţia SET Numele medicamentului Ampicilină Clasificare Antibiotic, betalactamină Indicaţii Profilaxia şi tratamentul infecţiei cu Streptococ de grup B şi Listeria monocytogenes Doze 50-100 mg/kgc/doză Administrare VG (săptămâni) Zile postnatal Interval (ore) :s 29 0-28 12 8 30-36 0-14 12 8 37-44 0-7 12 8 2: 45 oricând 6 Administrare Soluţii compatibile Glucoză 5%, ser fiziologic (NaCl 0,9%) Precauţii Ajustarea dozelor funcţie de afectarea renală Reacţii adverse Stimularea sistemului nervos central (SNC) sau convulsii la doze mari sau administrare rapidă; diaree, reacţie de hipersensibilitate (erupţie maculo- papulară/urticarie sau febră), nefrită (precedată de eozinofilie) Numele medicamentului Penicilină G Clasificare Antibiotic, betalactamină Indicaţii Infecţii cu Streptococ de grup B, gonococ Doze Meningită: 75.000-100.000 UI/kgc/doză Bacteriemie: 25.000-50.000 UI/kgc/doză Administrare VG (săptămâni) Zile postnatal Interval (ore) :s 29 0-28 12 8 30-36 0-14 12 8 37-44 0-7 12 8 2: 45 oricând 6 Administrare Soluţii compatibile Glucoză 5% sau 10%, ser fiziologic (NaCl 0,9%) Precauţii Ajustarea dozelor funcţie de afectarea renală Reacţii adverse Stop cardiac la doze mari admnistrate rapid; supresia maduvei osoase, granulocitopenie, anemie hemolitică, nefrită interstiţială, reacţia Jarisch- Herxheimer, schimbarea florei intestinale, hepatită, toxicitate a SNC Monitorizare Sodiu şi potasiu seric la pacienţii cu doze mari şi la cei cu insuficienţă renală Interacţiuni Poate determina pozitivarea testului Coombs direct Numele medicamentului Gentamicină Clasificare Antibiotic, aminoglicozidă de generaţia a II-a Indicaţii Profilaxia şi tratamentul infecţiilor cu bacili gram negativi aerobi. Utilizat în mod uzual în combinaţie cu un antibiotic �-lactamic (ampicilină/penicilină) - poziţie corecta a vârfului - lumenul fără obstrucţie - în timpul administrării: saturaţia în oxigen, frecvenţa cardiacă - după fiecare doză: gazele sangvine arteriale > 28 > 14 > 7 - i.v. lent (în 15 minute), concentraţia finală de 100 mg/ml - i.m. > 28 > 14 > 7 - i.v. lent (în 30 minute), concentraţia finală 50.000 UI/ml - i.m. Doze VG (săptămâni) Zile postnatal Doza (mg/kgc) Interval (ore) :s 29 (asfixie perinatală sau PCA) 0-7 8-28 2:29 5 4 4 38 36 24 30-34 0-7 2:8 4,5 4 36 24 2: 35 oricând 4 24 Administrare i.v. lent (în 30 minute), concentraţia finală 10 mg/ml Soluţii compatibile Glucoză 5% sau 10%, ser fiziologic (NaCl 0,9%) Precauţii Ajustarea dozelor funcţie de afectarea renală Reacţii adverse Oto-nefrotoxicitate (accentuată de administrarea concomitentă de furosemid sau vancomicină) Numele medicamentului Fluconazole Clasificare Antifungic triazolic hidrosolubil Indicaţii Profilaxia infecţiei fungice invazive a prematurilor (mai ales cei cu GN < 1000 g) trataţi în secţia de terapie intensivă neonatală, tratamentul infecţiei sistemice, meningitei şi micoze superficiale severe cu Candida sp. Doze Infecţie sistemică (inclusiv meningită): încărcare - 12 mg/kgc/doză întreţinere - 6 mg/kg/doză Profilaxie: 3 mg/kgc/doză i.v. de două ori pe săptămână Intervale de administrare VG (săptămâni) Postnatal (zile) Interval (ore) :s 29 0-14 72 48 30-36 0-14 48 24 37-44 0-7 >7 48 24 2: 45 oricând 24 Administrare Intravenos în PEV de 30 minute sau per os Soluţii compatibile Glucoză 5% sau 10% Precauţii Interferă cu metabolismul barbituricelor, fenitoinei, cafeinei şi midazolamului Reacţii adverse Creşterea reversibilă a transaminazelor, creşterea bilirubinei directe. Numele medicamentului Ibuprofen Clasificare Antiinflamator nesteroidian, inhibitor al sintezei de prostaglandină, inhibitor neselectiv al ciclo-oxigenazei (Cox 1 şi 2) Indicaţii Închiderea CA persistent Doze 3 doze la inteval de 24 ore - doza 1: 10mg/kgc, dozele 2 şi 3: 5 mg/kgc Reacţii adverse Edeme, ulcer gastric, sângerări /perforaţie gastrointestinală, neutropenia, anemia, agranulocitoză, inhibiţia agregării palchetare, insuficienţă renală acută Contraindicaţii Infecţie, sângerare activă, trombocitopenia sau defecte de coagulare, EUN, disfuncţie renală semnificativă, malformaţie cardiaca congenitală dependentă de fluxul prin CA, tratament cu corticoizi Precauţii Atenţie în timpul administrării la pacienţii cu funcţie renală sau hepatică redusă, deshidratare, insuficienţă cardiacă, hipertensiune, istoric de sângerare gastrointestinală, administrare de anticoagulante Monitorizare Ureea şi creatinina serică, hemogramă, sângerări oculte, enzime hepatice, suflu cardiac (auscultaţia cordului), ecografie cardiacă Numele medicamentului Vitamina A (retinil palmitat) Clasificare Vitamină liposolubilă Indicaţii Scăderea incidenţei BPC la prematurii cu risc crescut (GN < 1000 g) Mecanism de acţiune Metaboliţii retinolului au efecte asupra creşterii şi dezvoltării ţesutului pulmonar Doze 5000 UI de 3 ori pe săptămână timp de 4 săptămâni; prima doză în primele 72 > 14 > 14 ore de viaţă Administrare Intramuscular cu ac de 25-29 gauge şi seringă de insulină. Nu se administrează intravenos Precauţii Nu se administrează concomitent cu corticoizi (dexametazonă) Reacţii adverse/ toxicitate Bombarea fontanelei, letargie, iritabilitate, hepatomegalie, edeme, leziuni mucocutanate, fragilitate osoasă Numele medicamentului Midazolam Clasificare Benzodiazepină, sedativ hipnotic Indicaţii Sedare Doze/administrare la nevoie se repetă doza la inteval de 2 - 4 ore Soluţii compatibile Glucoză 5%, ser fiziologic (NaCl 0,9%), apă sterilă pentru injecţii Reacţii adverse Depresie respiratorie, apnee, stop cardiac, hipotensiune, bradicardie, convulsii- mioclonii (la cei la care se administrează în bolus rapid şi la cei cu afecţiuni ale SNC nediagnosticate), encefalopatie (după administrare îndelungată) Monitorizare Frecvenţa cardiacă, respiratorie, tensiunea arterială, funcţia hepatică, semne de sevraj la oprirea administrării după o perioadă îndelungată Numele medicamentului Fentanyl Clasificare Analgezic narcotic Indicaţii Sedare, analgezie, anestezie Doze/administrare Soluţii compatibile Glucoză 5-10%, ser fiziologic (NaCl 0,9%) Reacţii adverse Depresie respiratorie si a SNC, rigiditatea musculaturii scheletice/toracice, laringospasm (ocazional), vărsături, constipaţie, vasodilataţie periferică, mioză, spasm al tractului urinar şi biliar, secreţie de hormon antidiuretic Monitorizare Frecvenţa cardiacă, respiratorie, tensiunea arterială, rigiditatea musculară, statusul abdominal (distensie abdominală, diminuarea zgomotelor intestinale) Numele medicamentului Dopamina Clasificare Simpatomimetic, agonist adrenergic Indicaţii Hipotensiune Doze/administrare 2-20 mcg/kgc/min în perfuzie continuă, intravenos (de preferat venă centrală), se începe cu doză mică (de obicei 5 mcg/kgc/min) şi se titrează până se obţine tensiunea arterială dorită Soluţii compatibile Ser fiziologic 0,9%, glucoză 5-10%, diluţia se face până la o concenţia maximă de 900 mcg/ml Precauţii Inainte de utilizare trebuie corectată hipovolemia. Extravazarea poate duce la necroză tisulară (care se tratează cu fentolamină) Contraindicaţii Feocromocitom, tahiaritmii sau hipovolemia - poate determina creşterea tensiunii arteriale pulmonare (administrarea cu precauţie în hipertensiunea pulmonară). Nu se administrează pe cateterul arterial ombilical. Reacţii adverse Aritmie, tahicardie, vasoconstricţie, hipotensiune, lărgirea undei QRS, bradicardie, hipertensiune, diureză excesivă, azotemie, supresia reversibilă a secreţiei de prolactină şi tireotropină Monitorizare Frecvenţa cardiacă (continuu) şi tensiunea arterială, diureza, perfuzia tisulară, locul de infuzie venoas ă periferic ă (semne de albire sau infiltrare) Numele medicamentului Dobutamina Clasificare Simpatomimetic, agonist adrenergic Indicaţii Hipoperfuzie, hipotensiune, tratamentul pe termen scurt al decompensării cardiace - i.v. lent (peste 5 minute) 0,05-0,15 mg/kgc/doză, concentraţia finală 0,5 mg/ml - i.m. - intranazal 0,2-0,3 mg/kgc/doză soluţia injectabilă - sublingual 0,2 mg/kgc/doză soluţia injectabilă - i.v. lent (peste 10 minute) 0,5-4 mcg/kgc/doză, concentraţia finală 10 mcg/ml; la nevoie se repetă doza la inteval de 2-4 ore - infuzie continuă: 1-5 mcg/kgc/oră Doze/administrare 5-20 mcg/kgc/min în perfuzie continuă, intravenos (de preferat venă centrală), se începe cu doză mică (de obicei 5 mcg/kgc/min) şi se titrează până se obţine tensiunea arterială dorită Soluţii compatibile Ser fiziologic 0,9%, glucoză 5-10%, diluţia se face până la o concenţia maximă de 900 mcg/ml Precauţii Înainte de utilizare trebuie corectată hipovolemia. Extravazarea poate duce la necroză tisulară (care se tratează cu fentolamină). Contraindicaţii Stenoză subaortică hipertrofică idiopatică. Nu se administrează pe cateterul arterial ombilical. Reacţii adverse Hipotensiune dacă există hipovolemie, aritmie, tahicardie (la doze mari), creşte consumul de oxigen al miocardului, vasodilaţie cutanată, hipertensiune, dipnee Monitorizare Frecvenţa cardiacă (continuu) şi tensiunea arterială, locul de infuzie venoasă periferică (semne de albire sau infiltrare) Numele medicamentului Hidrocortizon Hemisusccinat Clasificare Corticosteroid Indicaţii Hipotensiunea rezistentă la vasopresoare şi refacerea volemiei, insuficienţa corticosuprarenaliană Doze/administrare 1 mg/kgc/doză la 12 ore sau 20-30 mg/m 2 de suprafaţă corporală/zi intravenos, divizat în 2-3 doze; prima doză se poate administra în bolus iar urmatoarele doze în PEV de 30 de minute. Concentraţia de infuzie este de 1 mg/ml (maximum 10 mg/ml). Dacă tensiunea arterială s-a îmbunătăţit iar medicaţia vasopresoare este oprită, administrarea hidrocortizonului se poate opri după 24 de ore. Precauţii Risc de perforaţie gastrică când este administrat concomitent cu indometacin sau ibuprofen. Soluţii compatibile Ser fiziologic 0,9%, glucoză 5-10%. Reacţii adverse Hipertensiunea arterială, edeme (retenţie de apă şi electroliţi), risc crescut de infecţie sistemică fungică (Candida sp.), cataractă, ulcer gastric, imunosupresie, hipopotasemie, hiperglicemie, dermatită, sindrom Cushing, atrofie tegumentară Monitorizare Frecvenţa cardiacă, glicemia 11.13. Anexa 13. Algoritm de management al SDRDS Ameninţare de naştere prematură la VG < 35 s Administrare Dexametazonă (ideal cu 24-48 ore înainte de naştere) Transfer in utero în maternităţile de grad III Temporizarea naşterii – tocolitice (pe termen scurt) Factori de risc pentru SDR prezenţi Factori care scad riscul apariţiei SDR Anamneză Ingrijire prenatală Administrarea surfactantului  VG > 26 s + corticoizi antenatal DA Semne de SDR (cel puţin 1): - cianoză - tahipnee - tiraj - geamăt expirator INSURE Surfactant terapeutic precoce (< 2 ore de viaţă): 100-200 mg/kgc NU Monitorizare pO 2 < 50 mmHg pCO 2 > 55-60 mmHg FiO 2 > 50% la PEEP de 6 cm H 2 O FiO 2 > 30 % şi MAP > 7 cmH 2 O Surfactant terapeutic doza a II-a : 100-200 mg/kgc VM: IPPV/SIMV CPAP: 5-8 cm H 2 O FiO 2 < 40 % Surfactant profilactic (< 15 minute de viaţă): 200 mg/kgc  VG < 26 s  VG � 26 s + absenţa corticoizilor antenatal sau necesită intubaţie de la naştere Naştere NB. Se poate administra şi a 3-a doză de surfactant în funcţie de evoluţia clinică/radiologică + semne de SDR O inflare susţinută (2-3 sec la 25-40 cm H 2 O) Neopuff/resusciatator T (CPAP = 5-6 cm H 2 O) Pulsoximetrie Oxigenoterapie: FiO 2 iniţial 30% FC > 100 bătăi/min VG � 26 s Respiraţii spontane ? Plasarea sub căldură radiantă (împachetare în folie de plastic la VG < 28s) întârzierea clampării cordonului ombilical (30-45 secunde de la expulzie/extracţie) Naştere IOT + Surfactant + Neopuff + VM absente VG < 26 s Monitorizare Echilibrarea în sala de naşteri superficiale cianoză fără SDR /ineficiente generalizată coloraţie/ SpO 2 normale Vârsta naştere 5 min 2: 10 min SpO 2 % 40-60 50-80 85-93 Radiologic Clinic AGS TINN scop : pO 2 = 50-80 mmHg pCO 2 = 45-55 mmHg pH 2: 7,25 Tratament de susfinere respiratorie în SDR tiraj moderat grad I FiO 2 < 30% pO 2 > 50 mmHg pCO 2 < 55 mmHg tiraj sever grad II FiO 2 < 40% pO 2 > 50 mmHg pCO 2 < 55 mmHg tiraj sever / epuizare / apnee prelungită grad III/IV FiO 2 > 50-60% pO 2 < 50 mmHg pCO 2 > 60 mmHg CPAP : 5-7 cm H 2 O FiO 2 � 40% pO 2 > 50 mmHg ? pCO 2 < 55-60 mmHg ? pH > 7,25 ? SIMV/IPPV nazal Inţărcare CPAP: 3-4 cm H 2 O FiO 2 = 21-30 % SpO 2 < 85 % Rx - volum pulmonar l - atelectazie NU l PIP l Ti lPEEP lFR lFiO 2 l PEEP alternativ cu l FiO 2 SIMV/IPPV nazal CPAP nazal VM: PIP = 10-15 cm H 2 O, FR = 10-30 resp/min sau MAP = 6-7 cm H 2 O, respiraţie spontană prezentă, trece testul de 20 minute de CPAP endotraheal, FiO 2 :s 30% pO 2 > 50 mmHg pCO 2 < 55-60 mmHg pH > 7,25 Parametri iniţiali în funcţie de: - situaţia clinică - aspectul radiologic - AGS VM - SIMV/IPPV pO 2 < 50 mmHg SpO2 < 85 % Rx - volum pulmonar l - atelectazie DA Rx: volum pulmonar normal, fără atelectazie NB. Fiecare parametru se creşte sau scade treptat (la interval minim de 15 minute) astfel: FiO 2 cu 5-10%, presiunile cu 1-2 cmH 2 O şi FR cu 5-10 respiraţii/minut Anexa Nr. 8 Ministerul Sănătăţii Publice Colegiul Medicilor Asociaţia de Neonatologie Comisia Consultativă de din România din România Pediatrie şi Neonatologie Oxigenoterapia la nou-născut COLECŢIA GHIDURI CLINICE PENTRU NEONATOLOGIE Ghidul 08/Revizia 0 8.05.2010 Publicat de Asociaţia de Neonatologie din România Editor: Maria Livia Ognean © Asociaţia de Neonatologie din România, 2011 Grupul de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor încurajează schimbul liber şi punerea la dispoziţie în comun a informaţiilor şi dovezilor cuprinse în acest ghid, precum şi adaptarea lor la condiţiile locale. Orice parte din acest ghid poate fi copiată, reprodusă sau distribuită, fără permisiunea autorilor sau editorilor, cu respectarea următoarelor condiţii: (a) ghidul sau fragmentul să nu fie copiat, reprodus, distribuit sau adaptat în scopuri comerciale, (b) persoanele sau instituţiile care doresc să copieze, reproducă sau distribuie ghidul sau fragmente din acestea, să informeze Asociaţia de Neonatologie din România şi (c) Asociaţia de Neonatologie din România să fie menţionată ca sursă a acestor informaţii în toate copiile, reproducerile sau distribuţiile materialului. Acest ghid a fost aprobat de Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. ........ din şi de Colegiul Medicilor prin documentul nr. ..... din .......................... şi de Asociaţia de Neonatologie din România în data de .......... Precizări Ghidurile clinice pentru Neonatologie sunt elaborate cu scopul de a ajuta personalul medical să ia decizii privind îngrijirea nou- născuţilor. Acestea prezintă recomandări de bună practică medicală clinică bazate pe dovezi publicate (literatura de specialitate) recomandate a fi luate în considerare de către medicii neonatologi şi pediatri şi de alte specialităţi, precum şi de celelalte cadre medicale implicate în îngrijirea tuturor nou-născuţilor. Deşi ghidurile reprezintă o fundamentare a bunei practici medicale bazate pe cele mai recente dovezi disponibile, ele nu intenţionează să înlocuiască raţionamentul practicianului în fiecare caz individual. Decizia medicală este un proces integrativ care trebuie să ia în considerare circumstanţele individuale şi opţiunea pacientului sau, în cazul nou-născutului, a părinţilor, precum şi resursele, caracteristicile specifice şi limitările instituţiilor medicale. Se aşteaptă ca fiecare practician care aplică recomandările în scop diagnostic, terapeutic sau pentru urmărire, sau în scopul efectuării unei proceduri clinice particulare să utilizeze propriul raţionament medical independent în contextul circumstanţial clinic individual, pentru a decide orice îngrijire sau tratament al nou-născutului în funcţie de particularităţile acestuia, opţiunile diagnostice şi curative disponibile. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid au depus eforturi pentru ca informaţiile conţinute în ghid să fie corecte, redate cu acurateţe şi susţinute de dovezi. Date fiind posibilitatea erorii umane şi/sau progresele cunoştinţelor medicale, autorii nu pot şi nu garantează că informaţia conţinută în ghid este în totalitate corectă şi completă. Recomandările din acest ghid clinic sunt bazate pe un consens al autorilor privitor la tema propusă şi abordările terapeutice acceptate în momentul actual. În absenţa dovezilor publicate, recomandările se bazează pe consensul experţilor din cadrul specialităţii. Totuşi, acestea nu reprezintă în mod necesar punctele de vedere şi opiniile tuturor clinicienilor şi nu le reflectă în mod obligatoriu pe cele ale Grupului Coordonator. Ghidurile clinice, spre deosebire de protocoale, nu sunt gândite ca directive pentru o singură modalitate de diagnostic, management, tratament sau urmărire a unui caz sau ca o modalitate definitivă de îngrijire a nou-născutului. Variaţii ale practicii medicale pot fi necesare în funcţie de circumstanţele individuale şi opţiunea părinţilor nou-născutului, precum şi de resursele şi limitările specifice ale instituţiei sau tipului de practică medicală. Acolo unde recomandările acestor ghiduri sunt modificate, abaterile semnificative de la ghiduri trebuie documentate în întregime în protocoale şi documente medicale, iar motivele modificărilor trebuie justificate detaliat. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid îşi declină responsabilitatea legală pentru orice inacurateţe, informaţie percepută eronat, pentru eficacitatea clinică sau succesul oricărui regim terapeutic detaliat în acest ghid, pentru modalitatea de utilizare sau aplicare sau pentru deciziile finale ale personalului medical rezultate ca urmare a utilizării sau aplicării lor. De asemenea, ele nu îşi asumă responsabilitatea nici pentru informaţiile referitoare la produsele farmaceutice menţionate în ghid. În fiecare caz specific, utilizatorii ghidurilor trebuie să verifice literatura de specialitate prin intermediul surselor independente şi să confirme că informaţia conţinută în recomandări, în special dozele medicamentelor, este corectă. Orice referire la un produs comercial, proces sau serviciu specific prin utilizarea numelui comercial, al mărcii sau al producătorului, nu constituie sau implică o promovare, recomandare sau favorizare din partea Grupului de Coordonare, a Grupului Tehnic de Elaborare, a coordonatorului sau editorului ghidului faţă de altele similare care nu sunt menţionate în document. Nici o recomandare din acest ghid nu poate fi utilizată în scop publicitar sau în scopul promovării unui produs. Opiniile susţinute în această publicaţie sunt ale autorilor şi nu reprezintă în mod necesar opiniile Fundaţiei Cred. Toate ghidurile clinice sunt supuse unui proces de revizuire şi actualizare continuă. Cea mai recentă versiune a acestui ghid poate fi accesată prin internet la adresa ................ Tipărit la ........... ISSN ................ Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice Prof. Dumitru Orăşeanu Comisia de Obstetrică şi Ginecologie a Colegiului Medicilor din România Prof. Dr. Vlad I. Tica Asociaţia de Neonatologie din România Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Preşedinte – Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Co-preşedinte – Prof. Univ. Dr. Maria Stamatin Secretar – Conf. Univ. Dr. Manuela Cucerea Membrii Grupului Tehnic de Elaborare a ghidului Coordonator: Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Scriitori: Dr. Adelina Androne Dr. Andreea Dicu Membrii grupului tehnic de lucru: Dr. Adrian Sorin Crăciun Dr. Mihaela Demetrian Dr. Sorina Dumitru Dr. Cleopatra Paloşanu Mulţumiri Mulţumiri experţilor care au evaluat ghidul: Prof. Univ. Dr. Gabriela Zaharie Conf. Univ. Dr. Manuela Cucerea Dr. Gabriela Olariu Dr. Ecaterina Olariu Dr. Adrian Ioan Toma Mulţumim Dr. Maria Livia Ognean pentru coordonarea şi integrarea activităţilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie. Multumim Fundaţiei Cred pentru suportul tehnic acordat pentru buna desfăşurare a activităţilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie şi organizarea întâlnirilor de consens. Abrevieri: TINN – (secţia de) terapie intensivă neonatală BPC – boala pulmonară cronică ROP – retinopatia prematurului LPV – leucomalacia periventriculară EUN – enterocolita ulceronecrotică VG – vârsta de gestaţie FiO 2 – fracţia inspirată de oxigen (concentraţia oxigenului) PaO 2 – presiunea parţială arterială a oxigenului PAO 2 – presiunea parţială alveolară a oxigenului PaCO 2 – presiunea parţială arterială a dioxidului de carbon PACO 2 – presiunea parţială alveolară a dioxidului de carbon CO 2 – dioxid de carbon PO 2 – presiunea oxigenului IO – indicele de oxigenare MAP – presiunea medie din căile aeriene AGS – analiza gazelor sangvine SpO 2 (SaO 2 ) – saturaţia arterială a oxigenului măsurată periferic prin pulsoximetrie FC – frecvenţă cardiacă MCC – malformaţie congenitală de cord PIP – presiune maximă inspiratorie PEEP – presiune pozitivă la sfârşitul expirului CPAP – presiune pozitivă continuă în căile respiratorii N – normal HCO 3 - - ion carbonic 1. Introducere Oxigenoterapia este cea mai utilizată formă de tratament în secţiile de terapie intensivă neonatală (TINN) [1]. În momentul de faţă administrarea oxigenului este considerată cea mai importantă modalitate de prevenire a hipoxiei [2] . Oxigenul este considerat un medicament benefic dar care, din nefericire, poate avea şi efecte adverse. De aceea, oxigenul trebuie prescris numai de către medic şi numai după o foarte bună cunoaştere a posibilelor complicaţii pe termen lung. În plus, administrarea oxigenului trebuie particularizată pentru fiecare pacient în parte [1] . Ştiut fiind că efectele toxice sunt determinate în principal de concentraţia oxigenului administrat, aceasta trebuie monitorizată foarte atent la fiecare utilizare. Radicalii liberi rezultaţi ca urmare a administrării oxigenului pot avea efecte toxice la nivel pulmonar (boală pulmonară cronică - BPC), ocular (retinopatia de prematuritate - ROP), cerebral (leucomalacia periventriculară - LPV, hemoragia intraventriculară), intestinal (enterocolita ulceronecrotică - EUN) [2] . Ghidul de oxigenoterapie la nou-născut este conceput la nivel naţional. Acesta precizează standardele, principiile şi aspectele fundamentale ale managementului particularizat unui caz clinic concret care trebuie respectate de practicieni indiferent de nivelul unităţii sanitare în care activează. Ghidurile clinice pentru neonatologie sunt mai rigide decât protocoalele clinice, fiind realizate de grupuri tehnice de elaborare respectând nivele de dovezi ştiinţifice, tărie a afirmaţiilor şi grade de recomandare. În schimb, protocoalele permit un grad mai mare de flexibilitate. 2. Scop Scopul ghidului de oxigenoterapie neonatală este de a standardiza la nivel naţional criteriile de administrare a oxigenului şi modul de realizare a acesteia. Obiectivele ghidului sunt: - prezentarea concentrată a indicaţiilor oxigenoterapiei în neonatologie, aplicabile în toate unităţile sanitare în care se acordă asistenţă medicală nou-născutului - prezentarea modalităţilor de administrare a oxigenului - detalierea modalităţilor de monitorizare a oxigenoterapiei - elaborarea unui algoritm final de oxigenoterapie care prezintă sistematizat situaţia clinică şi gestul ce poate fi utilizat de orice cadru medical implicat în îngrijirea nou-născuţilor. Prezentul ghid este elaborat pentru îndeplinirea următoarelor deziderate: - creşterea calităţii asistenţei medicale (acte şi proceduri medicale profilactice) - aducerea în actualitate a unei probleme cu impact asupra sănătăţii nou-născuţilor, sugarilor şi copiilor mici - aplicarea evidenţelor în practica medicală; diseminarea unor noutăţi ştiinţifice legate de această temă - integrarea unor servicii de prevenţie şi monitorizare - reducerea variaţiilor în practica medicală (cele care nu sunt necesare) - ghidul constituie un instrument de consens între clinicienii de diferite specialităţi - ghidul protejează clinicianul din punctul de vedere al malpraxisului - ghidul asigură continuitate între serviciile oferite de medici şi asistente - ghidul permite structurarea documentaţiei medicale - ghidul permite oferirea unei baze de informaţie pentru analize şi comparaţii - permite armonizarea practicii medicale româneşti cu principiile medicale internaţionale Ghidul de oxigenoterapie neonatală este astfel conceput încât să poată fi aplicat la nivelul tuturor maternităţilor, indiferent de gradul acestora, responsabilităţile medicale ale fiecărui membru al echipei de îngrijire a nou-născutului fiind necesar a fi stabilite în fiecare instituţie de către coordonatori – medici neonatologi, pediatri, obstetricieni, moaşe, asistente medicale de neonatologie şi pediatrie. Se prevede ca acest ghid să fie adoptat pe plan local, regional şi naţional. 3. Metodologia de elaborare 3.1. Etapele procesului de elaborare Ca urmare a solicitării Ministerului Sănătăţii Publice de a sprijini procesul de elaborare a ghidurilor clinice pentru neonatologie, Asociaţia de Neonatologie din România a organizat în 28 martie 2009 la Bucureşti o întâlnire a instituţiilor implicate în elaborarea ghidurilor clinice pentru neonatologie. A fost prezentat contextul general în care se desfăşoară procesul de redactare a ghidurilor şi implicarea diferitelor instituţii. În cadrul întâlnirii s-a decis constituirea Grupului de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor. A fost, de asemenea, prezentată metodologia de lucru pentru redactarea ghidurilor, un plan de lucru şi au fost agreate responsabilităţile pentru fiecare instituţie implicată. A fost aprobată lista de subiecte a ghidurilor clinice pentru neonatologie şi pentru fiecare ghid au fost aprobaţi coordonatorii Grupului Tehnic de Elaborare (GTE). În data de 26 septembrie 2009, în cadrul Conferinţei Naţionale de Neonatologie din România a avut loc o sesiune în cadrul căreia au fost prezentate, discutate în plen şi agreate principiile, metodologia de elaborare şi formatul ghidurilor. Pentru fiecare ghid, coordonatorul a nominalizat componenţa Grupului Tehnic de Elaborare, incluzând scriitorul/scriitorii şi o echipă de redactare, precum şi un număr de experţi evaluatori externi pentru recenzia ghidului. Pentru facilitarea şi integrarea procesului de elaborare a tuturor ghidurilor a fost ales un integrator. Toate persoanele implicate în redactarea sau evaluarea ghidurilor au semnat Declaraţii de Interese. Scriitorii ghidurilor au fost contractaţi şi instruiţi privind metodologia redactării ghidurilor, după care au elaborat prima versiune a ghidului, în colaborare cu membrii GTE şi sub conducerea coordonatorului ghidului. Pe parcursul citirii ghidului, prin termenul de medic(ul) se va înţelege medicul de specialitate neonatologie, căruia îi este dedicat în principal ghidul clinic. Acolo unde s-a considerat necesar, specialitatea medicului a fost enunţată în clar pentru a fi evitate confuziile de atribuire a responsabilităţii actului medical. După verificarea din punctul de vedere al principiilor, structurii şi formatului acceptat pentru ghiduri şi formatare a rezultat versiunea a 2-a a ghidului, versiune care a fost trimisă pentru evaluarea externă la experţii selectaţi. Coordonatorul şi Grupul Tehnic de Elaborare au luat în considerare şi încorporat, după caz, comentariile şi propunerile de modificare făcute de evaluatorii externi şi au redactat versiunea a 3-a a ghidului. Această versiune a fost prezentată şi supusă discuţiei detaliate, punct cu punct, în cadrul unei Întâlniri de Consens care a avut loc la Sibiu în 8-9 mai 2010 cu sprijinul Fundaţiei Cred. Participanţii la Întâlnirea de Consens sunt prezentaţi în Anexa 1. Ghidurile au fost dezbătute punct cu punct şi au fost agreate prin consens din punct de vedere al conţinutului tehnic, gradării recomandărilor şi formulării. Evaluarea finală a ghidului a fost efectuată utilizând instrumentul Agree elaborat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Ghidul a fost aprobat formal de către Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice, Comisia de Pediatrie şi Neonatologie a Colegiului Medicilor din România şi Asociaţia de Neonatologie din România. Ghidul a fost aprobat de către Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. .............................. 3.2. Principii Ghidul clinic de Oxigenoterapie Neonatală a fost conceput cu respectarea principiilor de elaborare a Ghidurilor clinice pentru neonatologie aprobate de Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor clinice pentru Neonatologie şi de Asociaţia de Neonatologie din România. Grupul tehnic de elaborare a ghidurilor a căutat şi selecţionat, în scopul elaborării recomandărilor şi argumentărilor aferente, cele mai importante şi mai actuale dovezi ştiinţifice (meta-analize, revizii sistematice, studii controlate randomizate, studii controlate, studii de cohortă, studii retrospective şi analitice, cărţi, monografii). În acest scop au fost folosite pentru căutarea informaţiilor următoarele surse de date: Cochrane Library, Medline, OldMedline, Embase utilizând cuvintele cheie semnificative pentru subiectul ghidului. Fiecare recomandare este bazată pe dovezi ştiinţifice, iar pentru fiecare afirmaţie a fost furnizată o explicaţie bazată pe nivelul dovezilor şi a fost precizată puterea ştiinţifică (acolo unde există date). Pentru fiecare afirmaţie a fost precizată alăturat tăria afirmaţiei (Standard, Recomandare sau Opţiune) conform definiţiilor din Anexa 1. 3.3. Data reviziei Acest ghid clinic va fi revizuit în 2013 sau în momentul în care apar dovezi ştiinţifice noi care modifică recomandările făcute. 4. Structură Acest ghid de neonatologie este structurat în subcapitole: - definiţii - conduită preventivă - conduită terapeutică - monitorizare - aspecte administrative - bibliografie - anexe. 5. Definiţii Standard Nou-născut este orice copil cu vârsta cronologică cuprinsă între 0 şi 28 zile [3] . C Standard Nou-născutul prematur este nou-născutul cu vârstă de gestaţie (VG) mai mică de 37 C de săptămâni (mai puţin de 259 zile de sarcină) [3] . Standard Nou-născutul la termen (matur) este nou-născutul cu VG cuprinsă între 37 şi 41 de C săptămâni şi 6 zile (260-294 zile de sarcină) [3] . Standard Nou-născutul postmatur (post-termen) este nou-născutul cu VG mai mare de 42 de C săptămâni (mai mult de 294 de zile de sarcină) [3] . Standard Hipoxia este scăderea concentraţiei tisulare de oxigen [4] . C Standard Hipoxemia este scăderea concentraţiei sangvine arteriale de oxigen [4] . C Standard Asfixia perinatală reprezintă afectarea fătului sau nou-născutului datorită scăderii C oxigenului sangvin (hipoxie) şi/sau fluxului sangvin (ischemie) în diferite organe cu o intensitate şi durată suficiente pentru a produce mai mult decât modificări funcţionale sau biochimice trecătoare [3] . Standard Fracţia inspirată de oxigen (FiO 2 ) este proporţia de oxigen din gazul inspirat [1] . C Standard Presiunea parţială a oxigenului în sângele arterial (PaO 2 ) reprezintă cantitatea de C oxigen dizolvată în plasmă [1] . Standard Presiunea parţială a oxigenului în alveole (PAO 2 ) este cantitatea de oxigen prezentă C în gazul mixt alveolar [1] . Standard Presiunea parţială arterială a dioxidului de carbon (PaCO 2 ) este cantitatea de dioxid C de carbon (CO 2 ) dizolvată în plasmă [1] . Standard Presiunea parţială a dioxidului de carbon în alveole (PACO 2 ) este cantitatea de CO 2 C prezentă în gazul mixt alveolar [1] . Standard Raportul arterio-alveolar este raportul dintre presiunea parţială a oxigenului din sânge C si presiunea oxigenului din alveole [1] . Standard Gradientul alveolo-arterial al PO 2 (presiunea oxigenului) este gradientul presiunii C oxigenului dintre alveolă şi sânge şi reflectă nivelul schimbului gazos din plămân [1] . Standard Indexul de oxigenare (IO) este presiunea medie din căile respiratorii (MAP) x fracţia C de oxigen inspirat (FiO 2 )/presiunea arterială de oxigen (PaO 2 ) postductală [1] . Standard Umiditatea absolută este cantitatea de vapori de apă (în miligrame) pe volumul de C gaz (în litri) la o temperatură dată [1] . Standard Umiditatea relativă este conţinutul de vapori de apă actual în volumul de gaz (în ml) C raportat la conţinutul de vapori de apă (în mg) al aceluiaşi volum de gaz saturat la aceeaşi temperatură [1] . Standard Cortul cefalic este o cutie din plastic transparent care se plasează în jurul capului nou- C născutului pentru concentrarea oxigenului administrat [6-9] . Standard Canulele nazale sunt tubuşoare de plastic plasate în narine pentru a creşte C concentraţia de oxigen inspirat [5-9] . Standard Masca facială/Venturi este un dispozitiv (pentru administrarea oxigenului) din material C plastic cu tub de oxigen conectat la debitmetru, utilizată pentru a concentra oxigenul administrat [5-9] . Standard Resuscitatorul cu piesă în T este un dispozitiv de administrare a oxigenului cu C presiune pozitivă destinat în special reanimării prematurilor cu greutate sub 1500g [1] . Standard Pulsoximetria este o metodă non-invazivă de monitorizare a oxigenării sângelui C bazată pe utilizarea variaţiilor pulsatile ale densităţilor optice tisulare în lungimi de undă roşie şi infraroşie, fără calibrare, ce măsoară saturaţia în oxigen a hemoglobinei exprimată în procente [1] . Standard Saturaţia funcţională este saturaţia în oxigen numai a oxihemoglobinei [1] . C Standard Saturaţia fracţionată este raportul dintre hemoglobina saturată cu oxigen şi alte forme de hemoglobină, inclusiv carboxihemoglobină şi methemoglobină [1] . Standard Analiza gazelor sangvine (AGS) este o metodă invazivă de monitorizare a oxigenării, ventilaţiei şi statusului acido-bazic [1] . Standard PH-ul sangvin este o valoare ce reflectă echilibrul dintre PaCO 2 , acidul lactic şi cantitatea de bicarbonat sangvin [1] . Standard Acidoza respiratorie se defineşte prin creşterea anormală a pCO 2 peste 55 mmHg (în funcţie de vârsta de gestaţie - VG) şi scăderea pH-ului sub 7,30 [1] . Standard Alcaloza respiratorie se defineşte prin scăderea anormală a pCO 2 sub 25 mmHg şi creşterea pH-ului peste 7,40 [1] . Standard Acidoza metabolică se defineşte prin scăderea pH-ului sub 7,3 şi a deficitului de baze sub – 5 mEq/l şi se însoţeşte de acumularea de acizi secundară metabolizării anaerobe a glucozei [1] . Standard Alcaloza metabolică se defineşte prin creşterea pH-ului peste 7,40 şi a excesului de baze peste + 5 mEq/l [1] . 6. Conduită preventivă Standard Medicul şi asistenta trebuie să administreze oxigen numai în cazul în care există indicaţii clare ale unei nevoi crescute de oxigenare [1] . Argumentare Oxigenul este considerat un medicament care poate avea şi efecte adverse asupra pacientului [2] . Standard Medicul trebuie să menţioneze în foaia de observaţie concentraţia recomandată a oxigenului (FiO 2 ) şi modul său de administrare [1] . Argumentare Oxigenul este un medicament care poate avea efecte adverse asupra pacientului [2] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să utilizeze cel mai mic FiO 2 care să menţină PaO 2 între 50-80 mmHg, în funcţie de VG şi postnatală a pacientului sau până la dispariţia cianozei (dacă nu există posibilitatea monitorizării saturaţiei arteriale a oxigenului - SpO 2 ) [1] . Argumentare Administrarea de oxigen poate avea efecte negative la nivel pulmonar, ocular şi cerebral [10] . Recomandare Se recomandă ca medicul curant şi asistenta să monitorizeze continuu FiO 2 -ul, SpO 2 -ul şi gazele sanguine, arteriale sau capilare [1] . Argumentare Monitorizarea continuă a FiO 2 , SpO 2 şi a gazelor sangvine permite evitarea complicaţiilor oxigenoterapiei [11] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să administreze nou-născutului oxigen încălzit şi umidificat [1] . Argumentare Utilizarea oxigenului uscat şi neîncălzit are mai multe efecte adverse ce se pot instala rapid, în ore sau chiar minute: - scăderea activităţii ciliare - creşterea retenţiei de secreţii şi a vâscozităţii lor - inflamarea epiteliului bronşic - inducerea atelectaziei şi chiar a pneumoniei - pierdere de căldură, hipotermie secundară [12] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să evite supraîncălzirea oxigenului administrat [1] . Argumentare Supraîncălzirea gazului inspirat conduce la apariţia condensului cu pneumonie consecutivă, arsuri ale epiteliului şi hiperhidratare cu obstruarea căilor respiratorii [1] . Recomandare Se recomandă ca medicul curant să evite umidificarea excesivă a oxigenului administrat [1] . C C C C C C C B III B III B IIa C IV C IV C IV C Argumentare Umidificarea excesivă creşte spaţiul mort pulmonar şi rezistenţa căilor IV respiratorii superioare [1] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să utilizeze următoarele metode de C umidificare a oxigenului administrat: - nebulizare (aerosoli), prin dispersarea picăturilor de apă în aer - vaporizare, moleculele de apă sunt răspândite în gaz şi sunt invizibile [1] . Argumentare Administrarea de oxigen încălzit şi umidificat reduce mortalitatea şi morbiditatea IV respiratorie şi generală [1] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să folosească pentru umidificare apă sterilă şi să se C asigure că aceasta este schimbată din 24 în 24 de ore [1] . Argumentare Picăturile de apă pot fi purtătoare de agenţi infecţioşi care pot pătrunde în IV plămân şi cresc riscul de infecţii nosocomiale [1] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să seteze temperatura pentru încălzirea C amestecului de gaze în jurul valorii de 37 0 C şi să monitorizeze continuu această temperatură [1] . Argumentare Dacă temperatura aerului inspirat este scăzută cresc nevoile de oxigen şi IV calorice ale nou-născutului [1] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să se asigure că temperatura oxigenului C administrat în cortul cefalic este cât mai apropiată de punctul de neutralitate termică al pacientului [13] . Argumentare Utilizarea unui amestec de gaze neîncălzit determină pierdere de căldură cu IV hipotermie secundară [11] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să crească sau să scadă FiO 2 , în funcţie C de nevoile de oxigen ale nou-născutului, cu maxim 5%. Argumentare Se evită, în acest fel, apariţia episoadelor de hiperoxie/hipoxie şi efectele IV negative ale acestora asupra organelor şi ţesuturilor [5,14] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să nu întrerupă brusc administrarea de C oxigen de la FiO 2 mari. Argumentare Întreruperea bruscă a oxigenoterapiei la FiO 2 mari poate determina apariţia IV hipoxiei cu creşterea consecutivă a FiO 2 şi prelungirea dependenţei de oxigen a nou-născutului [14] . Recomandare În cazul nou-născuţilor care primesc oxigen pe canule nazale se recomandă ca C înţărcarea să se facă de la debite de 0,25 litri/minut. Argumentare La un debit de 0,25 litri/minut FiO 2 -ul administrat este redus şi permite IV înţărcarea la aer atmosferic a nou-născutului stabil, cu risc redus de apariţie a hipoxiei [14] . 7. Conduită terapeutică 7.1. Indicaţiile oxigenoterapiei Standard Medicul şi asistenta trebuie să administreze oxigen în timpul reanimării C neonatale dacă nou-născutul respiră, are frecvenţă cardiacă (FC) peste 100 bătăi/minut dar este cianotic după 30 secunde de reanimare [15] . Argumentare Cianoza poate fi determinată de o presiune parţială scăzută a oxigenului [15] . IV Recomandare Se recomandă ca medicul sau asistenta să administreze oxigen cu FiO 2 100% C în timpul reanimării neonatale [15] . Argumentare Oxigenarea tisulară scăzută fiziologic în perioada de tranziţie feto-neonatală IV este accentuată de patologia din timpul naşterii determinând afectare sistemică şi tisulară (hipoxie şi hipoxemie) [15] . Opţiune Medicul şi asistenta pot folosi orice concentraţie de oxigen (de la 21% la 100%) A pentru reanimarea nou-născuţilor la termen sau aproape de termen, luând decizii individualizate şi pe baza propriei experienţe [16-28] . Argumentare S-a demonstrat că mortalitatea neonatală este redusă semnificativ la nou- Ia născuţii resuscitaţi cu aer atmosferic faţă de cei reanimaţi cu FiO 2 100% [16-28] . Opţiune Medicul şi asistenta pot iniţia reanimarea prematurului cu concentraţii de oxigen C mai mici de 100% [29,30] . Argumentare Resuscitarea nou-născutului prematur cu FiO 2 mai mic de 100% (de exemplu IV 30%) scade stresul oxidativ, inflamaţia şi consecutiv nevoia de oxigen şi riscul de BPC [29,30] . Standard Medicul trebuie să evalueze nou-născutul din punct de vedere al cianozei C diagnosticată clinic sau identificată prin măsurarea SpO 2 şi/sau prin AGS (pe durata administrării oxigenului) [1,31] . Argumentare Cianoza este determinată de o presiune parţială scăzută a oxigenului care poate fi dovedită prin AGS [15] . Standard Medicul trebuie să indice administrarea suplimentară de oxigen în caz de hipoxie (PaO 2 sub 50 mmHg) [1,31] . Argumentare Hipoxia determină oxigenare inadecvată a ţesuturilor cu leziuni secundare (hipoxemie şi acidoză metabolică) [1,15] . Standard După confirmarea suspiciunii de malformaţie congenitală de cord (MCC) medicul curant trebuie să administreze concentraţia minimă de oxigen care menţine o saturaţie în oxigen SpO 2 peste 75% [32] . Argumentare În cazul MCC SpO 2 peste sub 70% se asociază cu o incidenţă crescută a acidozei metabolice [32] . Standard În cazul nou-născutului cu BPC medicul trebuie să administreze oxigen pentru a menţine PaO 2 peste 55 mmHg şi SpO 2 de 90-95% [3] . IV C IV B IIa C Argumentare Concentraţii mai mari de O 2 accentuează leziunile pulmonare [3] . IV 7.2. Modalităţi de administrare a oxigenului Standard Medicul şi asistenta trebuie să administreze prompt oxigen ca o componentă C esenţială a terapiei nou-născuţilor în stare critică [5-9] . Argumentare Hipoxia determină oxigenare inadecvată a ţesuturilor cu leziuni secundare [1,15] . IV Standard Pentru a putea administra concentraţii de oxigen mai mari de 21% medicul C trebuie să amestece aerul cu oxigen în concentraţie de 100% [1] . Argumentare Concentraţia oxigenului din aerul atmosferic este de 21% iar concentraţia IV oxigenului provenit de la sursa de oxigen este de 100% [1] . Opţiune Oxigenul poate fi administrat nou-născuţilor folosind următoarele modalităţi şi C dispozitive: - flux liber în incubator - cort cefalic - mască facială/Venturi - canulă nazală - balon autogonflabil - balon de anestezie - resuscitator cu piesă în T - ventilaţie cu presiune pozitivă [1,2] . Argumentare Pentru realizarea concentraţiilor şi presiunilor dorite se pot folosi diferite IV sisteme de administrare a oxigenului şi gazelor medicale [5-9] . Standard Medicul trebuie să aleagă dispozitivul (modalitatea) de administrare a O 2 în C funcţie de statusul clinic şi concentraţia de oxigen necesară nou-născutului [5-9] . Argumentare Nou-născuţii necesită concentraţii diferite de oxigen în funcţie de patologie [5-9] . IV Standard Medicul şi asistenta trebuie să administreze oxigen sub cort cefalic nou- C născuţilor care respiră spontan şi care necesită administrare prelungită de oxigen cu concentraţii mai mici de 50% [5-9] . Argumentare Cortul cefalic are avantajul administrării unor concentraţii variate de oxigen, IV permiţând accesarea şi manevrarea uşoară a pacientului [11] . Standard Pentru a obţine FiO 2 -ul dorit în cortul cefalic, medicul şi asistenta trebuie să C administreze un flux de gaz care să depăşească valoarea maximă a fluxului inspirat de pacient [1] . Argumentare Dacă fluxul de gaz nu este suficient CO 2 -ul se acumulează şi se re-inspiră [1] . IV Recomandare Pentru corturile cefalice de dimensiuni mici se recomandă ca medicul şi asistenta să administreze oxigen cu flux de 7 litri/minut, iar pentru cele mari de 10-12 litri/min [1] . Argumentare Debitul de gaz trebuie să aibă o valoare de trei ori mai mare decât volumul cortului pentru a permite evitarea acumulării şi re-inspirării CO 2 -ului [1] . Opţiune Medicul şi asistenta pot determina concentraţia de oxigen administrată în interiorul cortului cefalic cu un analizor de oxigen [1,2] . Argumentare Administrarea oxigenului fără monitorizarea FiO 2 se asociază mai frecvent cu complicaţii precum BPC şi ROP [2] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să utilizeze canule nazale pentru a administra oxigen suplimentar la nou-născutul cu narine permeabile care respiră spontan, necesită nivele scăzute de oxigen suplimentar şi care nu suportă masca C IV B IIb C facială [5-9] . Argumentare În cazul canulelor nazale se pot folosi volume mici de oxigen iar accesul şi IV manipularea nou-născutului se pot face cu uşurinţă [1,5-9] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să folosească, în cazul utilizării canulelor nazale C pentru administrarea de oxigen la nou-născut, fluxuri mici, de 0,25 litri/minut până la 1 litru/minut [1] . Argumentare Fluxuri mai mari de 1 litru/minut pot produce leziuni ale mucoasei nazale [1] . De IV asemenea, fluxuri peste 1 litru/minut produc şi presiune în căile respiratorii [33-36] . Standard Medicul sau/şi asistenta trebuie să schimbe canulele nazale după o săptămână C de utilizare şi ori de câte ori sunt blocate cu secreţii. Argumentare Schimbarea săptămânală a canulelor nazale previne apariţia infecţiilor IV respiratorii nosocomiale. Blocarea cu secreţii a canulelor nazale diminuează semnificativ fluxul de oxigen inspirat şi creşte riscul de infecţie [14] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să administreze oxigen pe mască facială/Venturi C nou-născuţilor care respiră spontan şi necesită cantităţi moderate de oxigen [5-9] . Argumentare Concentraţia oxigenului administrat pe mască poate ajunge la 50-60% [5-9] . IV Standard Medicul şi asistenta trebuie să administreze oxigen în flux liber şi/sau în C incubator nou-născuţilor care respiră spontan şi au nevoie scăzută de oxigen sau care devin extrem de agitaţi în condiţiile administrării de oxigen folosind alte metode (canule, cort, mască) [5-9] . Argumentare La deschiderea hublourilor incubatorului pot apare fluctuaţii mari ale IV concentraţiei de oxigen [1] . Opţiune În cazul nou-născutului care nu respiră spontan (reanimare neonatală, apnee) C medicul şi asistenta pot administra oxigen suplimentar cu ajutorul balonului autogonflabil doar prin comprimarea balonului (ventilaţie cu presiune pozitivă) [1,5-9] . Argumentare Balonul autogonflabil nu permite flux pasiv de oxigen spre nou-născut. În IV funcţie de prezenţa sau absenţa rezervorului de oxigen se pot administra nou- născutului care nu respiră spontan concentraţii variate de oxigen doar prin comprimarea activă a balonului autogonflabil [1,5-9,15] . Opţiune Medicul şi asistenta pot administra oxigen cu o concentraţie de 100% în flux C pasiv cu ajutorul unui balon de anestezie [1,5-9] . Argumentare Balonul de anestezie conectat la o sursă de oxigen asigură un flux constant de IV oxigen [1,5-9,15] . Opţiune Medicul şi asistenta pot administra oxigen nou-născuţilor şi în special C prematurilor cu greutate sub 1500g cu ajutorul resuscitatorului cu piesă în T [1] . Argumentare Resuscitatorul cu piesă în T este un dispozitiv de ventilaţie mecanică ce are IV avantajul controlului presiunii inspiratorii maxime (PIP) şi al presiunii pozitive de la sfârşitul expirului (PEEP) [1] . Opţiune Medicul poate indica administrarea oxigenului cu ajutorul aparatelor de tip C CPAP nou-născuţilor care necesită administrare de oxigen sub presiune [1] . Argumentare În unele patologii neonatale severe oxigenul nu este o terapie eficientă decât IV dacă este introdus cu presiune în căile respiratorii [3] . Opţiune Medicul poate indica administrarea oxigenului cu ajutorul ventilatoarelor C mecanice neonatale nou-născuţilor care necesită administrare de oxigen sub presiune [1] . Argumentare Oxigenoterapia este eficientă în unele patologii neonatale severe numai dacă IV oxigenul este introdus cu presiune în căile respiratorii [3] . 8. Monitorizare Standard Medicul şi asistenta trebuie să monitorizeze (clinic şi paraclinic) orice nou- C născut căruia i se administrează oxigen [11] . Argumentare Oxigenul este considerat un medicament ce poate avea efecte adverse [2] . IV Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să monitorizeze administrarea de oxigen C cu ajutorul următoarelor metode: - pulsoximetria - monitorizarea transcutanată a PaO 2 - analiza gazelor sangvine (AGS) [1,11] . Argumentare În prezent se pot folosi mai multe metode de monitorizare invazivă sau non- IV invazivă de apreciere a nivelului de oxigenare tisulară a nou-născutului [1] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să monitorizeze administrarea de oxigen la nou-născut cu ajutorul pulsoximetriei [1,37] . Argumentare Folosind numai măsurarea SpO 2 s-a observat că valorile sale reduse se asociază cu valori scăzute ale PaO 2 şi incidenţă mai mică a complicaţiilor oxigenoterapiei [10] . Recomandare Se recomandă ca medicul sau asistenta să plaseze senzorul pulsoximetrului la nivelul mâinii drepte a nou-născutului [38] . Argumentare Aplicarea senzorului pulsoximetrului la mâna dreaptă (preductal) se asociază cu o prelevare mai rapidă şi mai fidelă a datelor [38] . Standard În cazul prematurilor medicul trebuie să indice administrarea de oxigen astfel încât să menţină valorile SpO 2 între 85% şi 92% [10] . Argumentare S-a demonstrat că valori mari ale SpO 2 în cazul prematurilor nu sunt benefice în ceea ce priveşte creşterea şi dezvoltarea şi se asociază cu efecte adverse nedorite [39] . Argumentare Administrarea restrictivă de oxigen reduce incidenţa şi severitatea ROP, fără a creşte rata de mortalitate [39] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să seteze limitele de alarmă minimă şi maximă ale pulsoximetrului în funcţie de SpO 2 dorit corespunzător VG şi patologiei nou-născutului. Argumentare Valori mari ale SpO 2 în cazul prematurilor cu greutate mică şi foarte mică la naştere nu sunt benefice în ceea ce priveşte creşterea şi dezvoltarea şi se asociază cu efecte adverse nedorite [40] . Administrarea restrictivă de oxigen reduce incidenţa şi severitatea ROP, fără a creşte rata de mortalitate [39] . Valori reduse ale SpO 2 cresc riscul de hipoxie şi leziuni tisulare hipoxic-ischemice [14] . Recomandare În cazul nou-născuţilor care prezintă crize frecvente de desaturare se recomandă ca medicul şi asistenta să seteze limita minimă de alarmă a pulsoximetrului la minim 80%. Argumentare Setarea limitei minime a pulsoximetrului la valori sub 80% creşte riscul de apariţie a episoadelor hipoxice [14] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să folosească cu prudenţă pulsoximetria în cazul nou-născutului cu icter hemolitic neonatal [1] . B IIa A Ib A Ib Ia A Ia, Ib, IV C IV C Argumentare Valoarea SpO 2 este supraestimată la nou-născuţii cu icter hemolitic neonatal [1] . IV Opţiune Medicul şi asistenta pot utiliza pulsoximetria pentru monitorizarea administrării C de oxigen la nou-născutul cu hipotermie [1] . Argumentare Hipotermia nu influenţează rezultatele determinate cu ajutorul pulsoximetriei IV dacă temperatura cutanată este peste 30 0 C [1] . Recomandare Se recomanda ca medicul să nu folosească pulsoximetria ca unică metodă de C monitorizare la pacienţii cu hipovolemie [1] . Argumentare Hipovolemia poate determina pierderea semnalului [1] . IV Opţiune Medicul sau asistenta pot folosi pulsoximetria ca metodă de monitorizare a nou- C născuţilor care primesc oxigen chiar dacă au anemie [1] . Argumentare Anemia nu influenţează funcţionarea normală a pulsoximetrului [1] . IV Standard Medicul trebuie să interpreteze cu prudenţă rezultatele pulsoximetriei în cazul C nou-născuţilor cu sindrom de aspiraţie de meconiu [1,12] . Argumentare Impregnarea meconială tegumentară poate determina rezultate fals scăzute ale IV SpO 2 -ului [1,12] . Standard Medicul trebuie să interpreteze cu prudenţă rezultatele pulsoximetriei în cazul C nou-născuţilor cu edeme cutanate [1] . Argumentare Valorile înregistrate de pulsoximetru nu sunt reale în prezenţa edemului IV cutanat [1] . Opţiune Medicul sau asistenta pot folosi monitorizarea transcutanată a PaO 2 la nou- C născuţii cărora li se administrează oxigen [1,3,11] . Argumentare Electrozii transcutanaţi de oxigen şi dioxid de carbon estimează continuu IV valorile cutanate ale acestora [1] . Recomandare Se recomandă ca medicul sau asistenta să nu utilizeze de rutină monitorul C transcutanat în secţiile de TINN [11] . Argumentare Acurateţea datelor măsurate cu ajutorul monitorului transcutanat depinde de IV grosimea tegumentului şi de perfuzia cutanată şi necesită încălzirea tegumentului de la nivelul senzorului la 43,5 0 C-44 0 C, complicaţia principală pentru prematurii mici fiind arsura locală [1,11] . Standard Medicul trebuie să indice efectuarea AGS la nou-născutul cu valori ale SpO 2 < C 80% [1] . Argumentare La valori ale SpO 2 de 75-80% sensibilitatea şi specificitatea pulsoximetriei IV 2 scade şi nu mai există corelaţii între SpO 2 şi PaO [1] . Standard Medicul trebuie să indice efectuarea AGS doar dacă în acest fel consideră că C se aduc informaţii suplimentare privind statusul oxigenării şi acido-bazic al nou- născutului [1] . Argumentare AGS reprezintă o metodă invazivă de monitorizare a oxigenării, recoltarea IV eşantionului de sânge producând durere, agitaţie, desaturare [1,3,11] . Recomandare Se recomandă ca medicul sau asistenta să utilizeze un eşantion de sânge C arterial pentru AGS [1,3] . Argumentare Eşantionul de sânge arterial este util pentru evaluarea fidelă a oxigenării, IV ventilaţiei şi pH-ului [1,11] . Opţiune Medicul şi asistenta pot folosi un eşantion de sânge capilar pentru AGS [1,41] . C 2 Argumentare Sângele capilar nu dă informaţii reale despre PaO [1,41] . IV Argumentare Valorile obţinute din sângele capilar pot fi incorecte dacă nou-năsutul este hipotensiv sau hipotermic [41] . Standard Medicul trebuie să menţină valoarea pH-ului sangvin al nou-născutului între 7,25-7,40 [1] . Argumentare Valori mai mari sau mai mici ale pH-ului reflectă perturbarea echilibrului acido- bazic al nou-născutului cu repercursiuni asupra statusului clinic [1] . Standard Medicul trebuie să menţină PaO 2 la valori cuprinse între 50-80 mmHg în sângele arterial [1] . Argumentare Valori ale PaO 2 de 50-80 mmHg în sângele arterial se corelează cu o bună oxigenare tisulară şi cu risc scăzut de hipoxie sau hiperoxie [11] . Standard La nou-născut medicul trebuie să evite valori ale PaCO 2 mai mici de 40 mmHg [1] . Argumentare Hipocarbia determină scăderea fluxului sangvin cerebral cu leziuni consecutive (LPV) [42] . Opţiune La nou-născut medicul poate menţine valoarea PaCO 2 la 45-55 mmHg dacă pH-ul este peste 7,25 [43] . Argumentare Hipercarbia permisivă a fost asociată cu o incidenţă scăzută a leziunilor pulmonare şi cerebrale [43] . 9. Aspecte administrative Standard Medicul este singurul cadru medical care poate să prescrie administrarea de oxigen la nou-născut. IV C IV C IV B IIa C IV C Argumentare Oxigenul este considerat un medicament ce poate avea efecte adverse [2] . IV Standard În cazul nou-născutului care necesită oxigenoterapie medicul şi asistenta C trebuie să consemneze în foaia de observaţie şi fişa de monitorizare orice modificare de debit, concentraţie şi SpO 2 . Argumentare Oxigenul este considerat un medicament ce poate avea efecte adverse [2] . IV Standard În cazul nou-născutului care necesită oxigenoterapie medicul şi asistenta E trebuie să consemneze în foaia de observaţie orice desaturare care necesită modificarea FiO 2 administrat. Standard Medicul trebuie să informeze părinţii despre beneficiile şi riscurile E oxigenoterapiei în perioada neonatală. Recomandare Fiecare unitate medicală care acordă îngrijire nou-născuţilor trebuie să se C asigure că poate administra, la nevoie, oxigen, nou-născuţilor [44] . Argumentare Reanimarea neonatală dar şi variate afecţiuni neonatale pot necesita IV administrarea de oxigen ca parte a terapiei [15] . Standard Orice unitate medicală care asigură îngrijirea nou-născuţilor trebuie să fie dotată C cu surse de oxigen şi aer medical [44] . Argumentare În orice maternitate unde au loc naşteri poate fi necesară reanimarea IV neonatală [15] . Standard Orice secţie de TINN trebuie să fie dotată cu prize de aer şi oxigen medical [44] . C Argumentare Oxigenoterapia este o componentă principală a terapiei intensive neonatale [11] . IV Recomandare Se recomandă ca TINN să fie dotate cu blendere pentru amestecul oxigenului C cu aer [1] . Argumentare Pentru a administra diferite concentraţii de oxigen trebuie amestecat oxigenul cu IV aerul cu ajutorul blenderelor [1] . Recomandare Se recomandă ca unităţile care acordă îngrijire nou-născuţilor să asigure C umidifierea şi încălzirea oxigenului administrat nou-născuţilor [1] . Argumentare Administrarea de oxigen umidificat şi încălzit reduce mortalitatea şi morbiditatea IV neonatală [1] . Standard Unităţile medicale care îngrijesc nou-născuţi trebuie să dispună de mijloace de A monitorizare a oxigenului administrat (monitor FiO 2 ). Argumentare Monitorizarea cu exactitate a concentraţiei oxigenului administrat reduce Ia incidenţa şi severitatea complicaţiilor oxigenoterapiei [39] . Standard Unităţile medicale care îngrijesc nou-născuţi trebuie să dispună de mijloace de E monitorizare a presiunii parţiale sangvine şi saturaţiei la pacienţii la care se administrează oxigen. Argumentare Orice nou-născut căruia i se administrează oxigen trebuie monitorizat continuu IV pentru a evita hiperoxia şi hipoxia [1,3] . Standard Unităţile medicale care îngrijesc nou-născuţi trebuie să asigure aprovizionarea C continuă cu consumabile necesare administrării şi monitorizării corecte a oxigenului. Argumentare Reutilizarea materialelor de administrare şi monitorizare a oxigenului creşte IV riscul de infecţie nosocomială [14] . Standard Toate maternităţile care administrează oxigen trebuie să instruiască personalul E privind monitorizarea concentraţiei de oxigen şi PaO 2 . Argumentare Administrarea de oxigen poate fi însoţită de efecte adverse [1,11,30] . IV Standard Fiecare unitate medicală care îngrijeşte nou-născuţi cărora li se administrează C oxigen pe canule nazale trebuie să dispună de debitmetre mici, cu subgradaţii de 0,1 litru. Argumentare Fluxuri mai mari de 1 litru/min determină leziuni ale mucoasei nazale [1] . IV Standard Fiecare unitate medicală care îngrijeşte nou-născuţi trebuie să asigure C securitatea depozitării, transportului şi administrării sistemelor de furnizare a gazelor medicale. Argumentare Oxigenul concentrat are proprietăţi oxidative şi poate promova rapid combustia. IV Ţevile de oxigen se comportă ca şi un combustibil dacă nu sunt special construite şi asamblate pentru transportul oxigenului. Pierderile de oxigen lichid, în contact cu lemnul şi produse petrochimice pot detona impredictibil sub impact mecanic. În plus, la contactul cu oxigenul lichid se produc leziuni cutanate şi oculare [45-47] . Standard Fiecare unitate medicală care îngrijeşte nou-născuţi trebuie să elaboreze E protocoale de administrare a oxigenului pe baza recomandărilor prezentului ghid. 10. Bibliografie 1. Stoicescu SM: Boli Pulmonare Neonatale. Ed Universitară Carol Davila Bucureşti 2009; 28-61, 65-76 2. Col Jatana SK, Maj Dhingra S, Brig MNG, Gupta GSC: Controlled FiO 2 Thepapy to Neonates by Oxygenhood in the Absence of Oxigen Analyzer. MJAFI 2007; 149-153 3. Dynio H, Stark AR: Respiratory Distress Syndrome. In Cloherty JP, Eichenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care. 6 th Ed Lippincott Williams & Wilkins 2008; 343-344 4. Jackson MR, Chuo J: Blood Gas and Pulmonary Graphic Monitoring. In Cloherty JP, Eichenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care. 6 th Ed Lippincott Williams & Wilkins 2008; 361-364 5. Wood BR: Physiologic principles. In Goldsmith JP, Karotkin E: Assisted ventilation of the neonate. 4 th Ed Philadelphia Elsevier Saunders 2004; 28 6. Wiswell TE, Srinivasan P: Continuous positive airway pressure. In Goldsmith JP, Karotkin E: Assisted ventilation of the neonate. 4 th Ed Philadelphia Elsevier Saunders 2004; 127-145 7. Spitzer AR, Greenspan JS, Fox WW: Positive pressure ventilation: Pressure-limited and time-cycled ventilation. In Goldsmith JP, Karotkin E: Assisted ventilation of the neonate. 4 th Ed Philadelphia Elsevier Saunders 2004; 153-169 8. Ambalavanan N, Schelonka RL, Carlo W:Ventilatory strategies. In Goldsmith JP, Karotkin E: Assisted ventilation of the neonate. 4 th Ed Philadelphia Elsevier Saunders 2004; 251-257 9. Durand DJ, Phillips B, Boloker J: Blood gases – Technical aspects and interpretation. In Physiologic principles. In Goldsmith JP, Karotkin E: Assisted ventilation of the neonate. 4 th Ed Philadelphia Elsevier Saunders 2004; 279-290 10. Parad RB: Bronchopulmonary Dysplasia/Chronic Lung Disease. In Cloherty JP, Eichenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care. 6 th Ed Lippincott Williams & Wilkins 2008; 395 11. Saugstad OD, Ramji S, Vento M: Resuscitation of depressed newborn infants with ambient air or pure oxygen: a meta-analysis. Biol Neonate 2005; 87(1): 27-34 12. Kattwinkel J, Short J, Boyle D, Engle W: Textbook of Neonatal Resuscitation. 5 th Ed American Academy of Pediatrics and American Heart Association 2006; 1-1, 2-15-2-17, 3-2-3-12, 3-14 13. Goldsmith JP, Roca TP: Ventilatory management casebooks. in Goldsmith JP, Karotkin EH: Assisted ventilation of the neonate. 3 rd Ed Philadelphia WB Saunders 1996; 509 14. Yale University School of Medicine, Department of Pediatrics: Guidelines for Pulse Oximetry (SpO2) Parameters in the Newborn Population. 2008; http://www.yalepediatrics.org/residents/Policies/NICU%20Guidelines%202006/YNHH%20 NBSCU%20PDF%20Guidelines%20wo%20stats%20June%2008/Pulse%20Oximetry%20%28SpO2%29Targ et%20Ranges%20Jun08.pdf; accesat mai 2010 15. Vanderveen D, Mansfield T, Eichenwald EC: Lower Oxygen Saturation Alarm limits Decrease the Severity of Retinopathy of Prematurity. J of American Association for Pediatric Ophthalmology and Strabismus 2003; 10(5): 445-448 16. Shivavanda S, Kirsh J, Whyte HE: Impact of Oxigen Saturation Targets and Oxygen Therapy During the Transport of Neonates with Clinically Suspected Congenital Heart Disease. Neonatology 2010; 97(2): 163- 164 17. Tin W: Oxygen therapy and toxicity. In Donn SM, Sinha SK: Manual of respiratory care. 2 nd Ed Philadelphia Mosby Elsevier 2006; 37-48 18. Fanaroff AA, Fanaroff JM: Clinical examination. In Donn SM, Sinha SK: Manual of respiratory care. 2 nd Ed Philadelphia Mosby Elsevier 2006; 89-97 19. Poets CF: Continuous monitoring techniques. In Donn SM, Sinha SK: Manual of respiratory care. 2 nd Ed Philadelphia Mosby Elsevier 2006; 119-133, 183-199, 305-309, 325-337, 341-363, 445-451, 456-465 20. Morley CJ: Continuous positive airway pressure. In Donn SM, Sinha SK: Manual of respiratory care. 2 nd Ed Philadelphia Mosby Elsevier 2006; 183-199 21. Don SM, Sinha SK: Respiratory distress syndrome. In Donn SM, Sinha SK: Manual of respiratory care. 2 nd Ed Philadelphia Mosby Elsevier 2006; 305-309 22. Wiswell TE: Meconium aspiration syndrome. In Donn SM, Sinha SK: Manual of respiratory care. 2 nd Ed Philadelphia Mosby Elsevier 2006; 325-337 23. Field DJ: Pulmonary hypoplasia/agenesis. In Donn SM, Sinha SK: Manual of respiratory care. 2 nd Ed Philadelphia Mosby Elsevier 2006; 341-363 24. Donn SM, Baker CF: Thoracic air leaks. In Donn SM, Sinha SK: Manual of respiratory care. 2 nd Ed Philadelphia Mosby Elsevier 2006; 445-451 25. Raju TNK: Neonatal pulmonary hemorrhage. In Donn SM, Sinha SK: Manual of respiratory care. 2 nd Ed Philadelphia Mosby Elsevier 2006; 456-465 26. Kattwinkel J, Cook LJ, Nowacek GA, Short JG: Complex newborn care. Book II 1991; 19, 27-39, 32-34, 42- 59 27. Bailey P, Torrey SB, Wilei JF II: Oxygen delivery systems for infants and children. UpToDate 2009; http://www.uptodate.com/patients/content/topic.do?topicKey=~_Nu.n1gTObgzu&selectedTitle=13~45&source =search_result; accesat aprilie 2010 28. Robertson NJ: Air or 100% oxygen for asphyxiated babies? Time to decide. Crit Care 2005; 9(2): 128-130 29. Saugstad OD, Ramji S, Soll RF, Vento M: Resuscitation of newborn infants with 21% or 100% oxygen: an updated systematic rewiew and meta-analysis. Neonatology 2008; 94(3): 176-182 30. Vento M, Asensi M, Sastre J, Garcia-Sala F, Pallardo FV, Vina J: Resuscitation With Room Air Instead of 100% Oxygen Prevents Oxidative Stress in Moderately Asphyxiated Term Neonates. Pediatrics 2001; 107(4): 642-647 31. Strandjord TP: Resuscitation of the Newborn. In Gomella T, Cunningham M, Eyal F: Neonatology: Management, Procedures, On-Call Problems, Disease and Drugs. 6 th Ed Lange-McGraw-Hill 2009; 15-19 32. Hamm CR Jr: Respiratory Management. In Gomella T, Cunningham M, Eyal F: Neonatology: Management, Procedures, On-Call Problems, Disease and Drugs. 6 th Ed Lange-McGraw-Hill 2009; 48-53 33. Wilkinson DJC, Andersen CC, Holberton J: Should High Flow Nasal Cannula Be Used For Respiratory Support In Preterm Infants? Neonatology Today 2008; 3(8): 1-5 34. Saslow JG, Aghai ZH, Nakhla TA, Hart JJ, Lawrysh R, Stahl GE, Pyon KH: Work of breathing using high-flow nasal cannula in preterm infants. J of Perinatol 2006; 26: 476–480 35. Wilkinson DJ, Andersen CC, Smith K, Holberton J: Pharyngeal pressure with high-flow nasal cannulae in premature infants. J of Perinatol 2008; 28: 42–47 36. Shoemaker MT, Pierce MR, Yoder BA, DiGeronimo RJ: High flow nasal cannula versus nasal CPAP for neonatal respiratory disease: a retrospective study. J of Perinatol 2007; 27: 85–91 37. Escrig R, Arruza L, Izquierdo I, Villar G, Saenz P, Gimeno A et al: Achievement of targeted saturation value in extremely low gestational age neonates resuscitated with low or high oxygen concentrations: a prospective, randomized trial. Pediatrics 2008; 121(5): 875-881 38. Vento M, Moro M, Escrig R, Arruza L, Villar G, Izquierdo I et al: Preterm Resuscitation With Low Oxygen Causes Less Oxidative Stress, Inflamation and chronic Lung Disease. Pediatrics 2009; 124(3): 439-449 39. Adams JM, Weisman LE, Kim MS: Oxygen monitoring and therapy in the newborn. UpToDate 2009; http://www.uptodate.com/patients/content/topic.do?topicKey=~m0cmdPvFZbvUb_&selectedTitle=1~150&sou rce=search_result; accesat aprilie 2010 40. Fernandes CJ, Weisman LE, Kim MS: Oxygen therapy in neonatal resuscitation – a meta-analysis. UpToDate 2009; http://www.uptodate.com/patients/content /topic.do?topicKey=~8NdhqkyYDr4Yb4v&selectedTitle=2~150&source=search_result; accesat aprilie 2010 41. Shiao SY, Ou CN: Validation of oxygen saturation monitoring in neonates. Am J Crit Care 2007; 16(5): 428- 429 42. O’Donnell CPF, Kamlin COF, Davis PG, Marley CJ: Obtaining pulse oximetry data in neonates: a randomised crossover study of sensor application techniques. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2005; 90: 84-85 43. Askie LM, Henderson-Smart DJ, Irwig L, Simpson JM: Oxygen-Saturation Targets and Outcomes in Extremely Preterm Infants. N Engl J Med 2003; 349: 959-967 44. Askie LM, Henderson-Smart DJ, Ko H. Restricted versus liberal oxygen exposure for preventing morbidity and mortality in preterm or low birth weight infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2009, Issue 1. Art. No.: CD001077. DOI: 10.1002/14651858.CD001077.pub2. 45. Health and Safety Executive: Take care with oxygen. Fire and explosion hazards in the use of oxygen. 2008; http://www.hse.gov.uk/pubns/hse8.pdf; accesat mai 2010 46. National Pacient Safety Agency: Oxygen safety in hospitals: Rapid Response Report - briefing for doctors and non medical prescribers. 2009; http://www.nrls.npsa.nhs.uk/alerts/?entryid45=62811; accesat mai 2010 47. National Pacient Safety Agency: Oxygen safety in hospitals: Rapid Response Report - briefing for nurses, midwives. 2009; http://www.nrls.npsa.nhs.uk/alerts/?entryid45=62811; accesat mai 2010 48. Adams MJ Jr, Stark AR, Garcia-Prats JA, Kim MS: Persistent pulmonary hipertension of the newborn. UpToDate 2006; http://www.uptodate.com/patients/content/topic.do?topicKey=~dPYvrqAcRt3cE3W&selectedTitle=8~150&sou rce=search_result; accesat aprilie 2010 49. Akihisa O, Fumio H, Toru K, Kazuya I, Koichi M, Naoko I et al: Hypocarbia in Preterm Infants With Periventricular Leukomalacia: The Relation Between Hypocarbia and Mechanical Ventilation. Pediatrics 2001; 107: 469-475 50. Aliwalas LL, Noble L, Nesbitt K, Fallah S, Vibhuti S, Shah PS: Agreement of Carbon Dioxide Levels Measured by Arterial, Transcutaneous and End Tidal Methods in Preterm Infants :s 28 Weeks Gestation. J of Perinatol 2005; 25: 26-29 51. American Heart Association: 2005 American Heart Association (AHA) Guidelines for Cardiopulmonary Resuscitation (CRP) and Emergency Cardiovascular Care (ECC) of Pediatric and Neonatal Pacients: Neonatal Resuscitation Guidelines. Pediatrics 2006; 117(5): 1029-1038 52. American Academy of Pediatrics: Summary of major changes to the 2005 AAP/AHA emergency cardiovascular care guidelines for neonatal resuscitation: Translating evidence-based guidelines to the NRP. AAP/AHA Guidelines for Neonatal Resuscitation 2005; 15: 763-769 53. Armstrong L, Stenson BJ: Use of umbilical cord blood gas analysis in the assessment of the newborn. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2007; 92: 430-434 54. Askie L: The Use of Oxygen in Neonatal Medicine. NeoRewies 2003; 4(12): 340 55. Askie LM, Henderson-Smart DJ: Early versus late discontinuation of oxygen in preterm or low birth weight infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2001, Issue 4. Art. No.: CD001076. DOI: 10.1002/14651858.CD001076 56. Askie LM, Henderson-Smart DJ: Gradual versus abrupt discontinuation of oxygen in preterm or low birth weight infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2001, Issue 4. Art. No.: CD001075. DOI: 10.1002/14651858.CD001075 57. Bell EF, Klein JM: Comments on Oxygen Toxicity and Retinopathy in the Premature Infant. Iowa Neonatology Handbook; http://www.uihealthcare.com/depts/med/pediatrics/iowaneonatologyhandbook/general/commentsoxygen.html ; accesat aprilie 2010 58. Beresford MW, Parry H, Shaw NJ: Twelve-month Prospective Study of Oxygen Saturation Measurements among Term and Preterm Infants. J of Perinatol 2005; 25: 30-32 59. Bernet-Buettiker V, Ugarte MJ, Frey B, Hug MI, Baenziger O, Weiss M: Evaluation of a New Combined Transcutaneous Measurement of PCO 2 /Pulse Oximetry Oxygen Saturation Ear Sensor in Newborn Pacients. Pediatrics 2005; 115: 64-68 60. Brown B, Eiberman B: Understanding Blood Gas Interpretation. Newborn and Infant Reviews 2006; 6(2): 57- 62 61. Buonocore G, Perrone S, Longini M, Vezzo P, Marzocchi B, Paffetti P, Bracci R: Oxidative Stress in Preterm Neonates at Birth and on the Seventh Day of Life. Pediatr Res 2002; 52(1): 46-49 62. Clifton-Koeppel R: Respiratory Review. Newborn and Infant Reviews 2006; 6(2): 52-56 63. Dani C, Pratesi S, Migliori C, Bertin G: High Flow Nasal Cannula Therapy as Respiratory Support in the Preterm Infant. Pediatr Pulmonol 2009; 44: 629–634 64. Davis PG, Tan A, O’Donnell CPF, Schulze A: Resuscitation of newborn infants with 100% oxygen or air: systematic review and meta-analysis. Lancet 2004; 364: 1329-1333 65. Denner PAY: Role of Redox in Fetal Development and Neonatal Diseases. Antioxidants & Redox Signaling 2004; 6(1): 147-153 66. Deulofeut R, Critz A, Adams-Chapman I, Sola A: Avoiding hyperoxia in infants :s 1250g is associated with improved short and long-term outcomes. J of Perinatol 2006; 700-705 67. Di Fiore JM: Neonatal cardiorespiratory monitoring techniques. Semin in Neonatol 2004; 9: 195-203 68. Egreteau L, Pauchard J-Y, Semama DS, Matis J, Liska A, Bernard R et al: Chronic Oxygen Dependency in Infants Born at Less Than 32 Weeks’ Gestation: Incidence and Risk Factors. Pediatrics 2001; 108(2): 26 69. Finer NN: Nasal Cannula Use in the Preterm Infant: Oxygen or Pressure? Pediatrics 2005; 116: 1216-1217 70. Finer N, Leone T: Oxygen Saturation Monitoring for the Preterm Infant: The Evidence Basis for Current Practice. Pediatr Res 2009; 65(4): 375-380 71. Finer N, Rich W, Craft A, Henderson C: Comparison of methods of bag and mask ventilation for neonatal resuscitation. Resuscitation 2001; 49(3): 299-305 72. Frey B, Shann F: Oxygen administration in infants. Arch of Dis in Child Fetal and Neonatal Ed 2003; 88: 84 73. Greenspan JS, Dysart K: Permissive Hypercapnia: Protecting the infant lung. 2004; http://acutecaretesting.org; accesat martie 2010 74. Hay WW Jr, Bell EF: Oxygen Therapy, Oxygen Toxicity and STOP-ROP Trial. Pediatrics 2000; 105: 424-425 75. Higgins C: Capillary blood gases - to arterialize or not. 2008; http://acutecaretesting.org/ ?frames=yes; accesat aprilie 2010 76. Higgins C: Parameters that reflect the carbon dioxide content of blood. 2008; http://acutecaretesting.org/?frames=yes; accesat aprilie 2010 77. Kamlin COF, O'Donnell CPF, Davis PG, Morley CJ: Oxygen Saturation in Healthy Infants Immediately After Birth. J Pediatr 2006; 148: 585-589 78. Karlsen K: S.T.A.B.L.E. Program Learner Manual. 5 th Ed Mosby 2006; 81-85 79. Kline DK, Greenspan JS: Permissive Hypercapnia - Continuous Monitoring. 2005; http://acutecaretesting.org/; accesat aprilie 2010 80. Kopelman AE, Holbert D: Use of oxygen cannulas in extremely low birthweight infants is associated with mucosal trauma and bleeding and possibly with coagulase-negative staphylococcal sepsis. J of Perinatol 2003; 23(2): 94-97 81. Laptook AR, Salhab W, Allen J, Saha S, Walsh M: Pulse oximetry in very low birth weight infants: can oxygen saturation be maintained in the desired range? J of Perinatol 2006; 26: 337–341 82. Mack E: Oxygen Administration in the Neonate. Newborn and Infant Nursing Reviews 2006; 6(2): 63-67 83. Magder S: Reactive oxygen species: toxic molecules or spark of life? Critical Care 2006; 10: 208; doi:10.1186/cc3992 84. Morley CJ, Davis PG: Advances in neonatal resuscitation: supporting transition. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2008; 93: 332-334 85. O’Donnell CPF, Davis PG, Morley CJ: Manual ventilation devices for neonatal resuscitation. Cochrane Database of Systematic Reviews 2004, Issue 3. Art. No.: CD004949. DOI: 10.1002/14651858.CD004949 86. Ordinul Ministrului Sănătăţii şi Familiei nr. 910 privind criteriile de ierarhizare a secţiilor de spital de specialitate obstetrică, ginecologie şi neonatologie, Monitorul Oficial, 18.11.2002 87. Rajguru M: Soins au nouveau-né normal: les deux premieres heures. Gynécologie Obstètrique & Fertilité 2007; 35: 174-175 88. Rogers S, Witz G, Anwar M, Hiatt M, Hegyi T: Antioxidant Capacity and Oxygen Radicals Diseases in the Preterm Newborn. Arch Pediatr Adoles Med 2000; 154: 544-547 89. ROdiger M, Topfer K, Hannes HH, Schmalisch G, Warner RG: A survey of transcutaneous blood gas monitoring among European Neonatal Intensive Care Units. BMC Pediatrics 2005, 5: 30 90. Saugstaad OD: Oxygen radical disease in neonatology. Semin Neonatol 1998; 3: 229-238 91. Saugstad OD: Therapy in free radical disease in the newborn. Curr Obstet & Gynaecol 2000; 10: 103-108 92. Spector LG, Klebanoff MA, Feusner JH, Georgieff MK, Ross JA: Childhood cancer following neonatal oxygen supplementation. J Pediatr 2005; 147: 27-31 93. Spence KL, Murphy D, Kilian C, McGonigle R, Kilani RA: High-flow nasal cannula as a device to provide continuous positive airway pressure in infants. J of Perinatol 2007; 27: 772–775 94. Taeusch WH, Ballard RA, Gleason CA: Avery’s Diseases of the Newborn. 8 th Ed Elsevier 2004; 648-650 95. Takahashi S, Kakiuchi S, Nanba Z, Tsukamoto Y, Nakamura T, Ito Y: The perfusion index derived from a pulse oximeter for predicting low superior vena cava flow in very low birth weight infants. J of Perinatol 2009; 1–5 96. Tin W: Optimal Oxygen Saturation for Preterm babies. Biology of the Neonate 2004; 85: 319-325 97. Tin W: Oxygen Therapy: 50 Years of Uncertainty. Pediatrics 2002; 110(3): 615-616 98. Tingay DG, Steward MJ, Morley CJ: Monitoring of end tidal carbon dioxide and transcutaneous carbon dioxide during neonatal transport, Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2005; 90: 523-526 99. Weinberger B, Laskin DL, Heck DE, Laskin JD: Oxygen Toxicity in Premature Infants. Toxicology and Applied Pharmacology 2002; 181: 60-67 100. Woodgate PG, Davies MW: Permissive hypercapnia for the prevention ofmorbidity and mortality inmechanically ventilated newborn infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2001, Issue 2. Art. No.: CD002061. DOI: 10.1002/14651858.CD002061 11. Anexe Anexa 1. Lista participanţilor la Întâlnirile de Consens Anexa 2. Grade de recomandare şi nivele ale dovezilor Anexa 3. Dispozitive de administrare a oxigenului în reanimarea neonatală Anexa 4. Surse de eroare în pulsoximetrie Anexa 5. Avantajele şi dezavantajele pulsoximetriei Anexa 6. Analiza gazelor sangvine la nou-născut Anexa 7. Algoritm de evaluare a rezultatelor analizei gazelor sangvine la nou-născut Anexa 8. Algoritm de administrare a oxigenului 11.1. Anexa 1. Lista participanţilor la Întâlnirea de Consens de la Sibiu, 6-8 mai 2010 Prof. Dr. Silvia Maria Stoicescu – IOMC Polizu, Bucureşti Prof. Dr. Maria Stamatin – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Prof. Dr. Gabriela Zaharie – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie I, Cluj Napoca Prof. Dr. Constantin Ilie – Maternitatea Bega, Timişoara Conf. Dr. Manuela Cucerea – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Conf. Dr. Valeria Filip – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Dr. Gabriela Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Adrian Ioan Toma – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Adrian Crăciun – Maternitatea Cantacuzino, Bucureşti Dr. Anca Bivoleanu – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Mihaela Ţunescu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Eugen Mâţu – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Maria Livia Ognean – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Dr. Ecaterina Olariu – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Dr. Andreea Avasiloaiei – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Bianca Chirea – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Dr. Leonard Năstase – IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Emanuel Ciochină – IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Andreea Dicu – IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Sebastian Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Radu Galiş – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Standard Standardele sunt norme care trebuie aplicate rigid şi trebuie urmate în cvasitotalitatea cazurilor, excepţiile fiind rare şi greu de justificat. Recomandare Recomandările prezintă un grad scăzut de flexibilitate, nu au forţa standardelor, iar atunci când nu sunt aplicate, acest lucru trebuie justificat raţional, logic şi documentat. Opţiune Opţiunile sunt neutre din punct de vedere a alegerii unei conduite, indicând faptul că mai multe tipuri de intervenţii sunt posibile şi că diferiţi medici pot lua decizii diferite. Ele pot contribui la procesul de instruire şi nu necesită justificare. 11.2. Anexa 2. Anexa 2 Grade de recomandare şi nivele ale dovezilor Tabel 1. Clasificarea tăriei aplicate gradelor de recomandare Tabel 2. Clasificarea puterii ştiinţifice a gradelor de recomandare Grad A Necesită cel puţin un studiu randomizat şi controlat ca parte a unei liste de studii de calitate publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi Ia sau Ib). Grad B Necesită existenţa unor studii clinice bine controlate, dar nu randomizate, publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi IIa, IIb sau III). Grad C Necesită dovezi obţinute din rapoarte sau opinii ale unor comitete de experţi sau din experienţa clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu (nivele de dovezi IV). Indică lipsa unor studii clinice de bună calitate aplicabile direct acestei recomandări. Grad E Recomandări de bună practică bazate pe experienţa clinică a grupului tehnic de elaborare a acestui ghid. Tabel 3. Clasificarea nivelelor de dovezi Nivel Ia Dovezi obţinute din meta-analiza unor studii randomizate şi controlate. Nivel Ib Dovezi obţinute din cel puţin un studiu randomizat şi controlat, bine conceput. Nivel IIa Dovezi obţinute din cel puţin un studiu clinic controlat, fără randomizare, bine conceput. Nivel IIb Dovezi obţinute din cel puţin un studiu quasi-experimental bine conceput, preferabil de la mai multe centre sau echipe de cercetare. Nivel III Dovezi obţinute de la studii descriptive, bine concepute. Nivel IV Dovezi obţinute de la comitete de experţi sau experienţă clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu. 11.3. Anexa 3. Dispozitive de administrare a oxigenului în reanimarea neonatală [15] Caracteristica Balon autogonflabil Balonul de anestezie Resuscitatorul cu piesă în T Concentraţia de oxigen administrată FiO 2 90-100% Numai cu rezervor Da Da FiO 2 variabil Numai cu blender şi rezervor Circa 40% O 2 furnizat fără rezervor ataşat Numai cu blender Numai cu blender Presiunea inspiratorie maximă Presiunea manuală de compresie a balonului, măsurată opţional cu manometrul Presiunea manuală de compresie a balonului măsurată cu manometrul Presiunea inspiratorie maxima stabilită prin selectarea parametrilor (ajustabili mecanic) PEEP Nu există control direct (decât dacă există valvă de PEEP ataşată) Ajustarea valvei de control al fluxului Setarea/controlul presiunii de la sfârşitul expirului Timpul inspirator Durata compresiei balonului Durata compresiei balonului Durata de acoperire a valvei PEEP Balon de mărime corespunzătoare 250-500-700 ml Disponibil Nu se aplică Caracteristici de siguranţă Valvă de suprapresiune Opţional manometru Manometru Valvă de eliberare a presiunii maxime Manometru 11.4. Anexa 4. Surse de eroare în pulsoximetrie [1] Valori fals crescute Valori fals scăzute în prezenţa carboxihemoglobinei Procentaj crescut de methemoglobină Hipovolemie Hemoliză acută Impregnare meconială Regurgitaţii tricuspidiene 11.5. Anexa 5. Avantajele şi dezavantajele pulsoximetriei [1] Avantajele pulsoximetriei Dezavantajele pulsoximetriei Saturaţia este un determinant fiziologic, de bază al oxigenării tisulare Imposibilitatea detectării hiperoxiei la SpO 2 peste 94% Nu necesită încălzire şi calibrare Valorile înregistrate nu sunt reale în hipotensiunea arterială şi edem cutanat Citirea este continuă şi imediată Ischemie tegumentară când senzorul este strâns fixat pe o regiune prost perfuzată Detectarea pulsului bătaie cu bătaie este rapidă şi ilustrează modificările saturaţiei Nu oferă date precise despre PaO 2 Arsurile tisulare sunt rare comparativ cu monitorul transcutanat de gaze Artefactele minore sunt determinate de mişcarea pacientului, lumina puternică înconjurătoare (lampa de fototerapie), perfuzia tisulară, temperatura cutanată Arterial Capilar pH 7,30-7,45 7,30-7,45 PaCO 2 (mmHg) 35-45 35-50 PaO 2 (mmHg) 50-80 35-45 HCO 3 (mEq/l) 19-22 (< 48 ore) 20-26 (> 48 ore) 19-29 Deficit de baze (mEq/l) ± 4 ± 4 11.6. Anexa 6. Analiza gazelor sangvine la nou-născut Tabel 1. Valori ale gazelor sangvine la nou-născut [1] Tabel 2. Valori neonatale acceptabile ale gazelor sangvine în funcţie de vârsta de gestaţie [1] sub 28s 28-40s PaO 2 (mmHg) 45-65 50-80 PaCO 2 (mmHg) 45-55 (60) 45-55 (60) pH 2: 7,25 (2: 7,2) > 7,25 (7,2) 11.7. Anexa 7. Algoritm de evaluare a rezultatelor analizei gazelor sangvine la nou-născut [1] Clasificare pH PaCO 2 HCO 3 Deficit de baze Afecţiuni pulmonare Acidoză necompensată î N N Acidoză compensată N î î î Alcaloză necompensată î N N Alcaloză compensată N Afecţiuni metabolice Acidoză necompensată N Acidoză compensată î Alcaloză necompensata î N î î Alcaloza compensată N î î î 11.8. Anexa 8. Algoritm de administrare a oxigenului Cianoză SpO 2 + PaO 2 O 2 în flux liber FiO 2 administrat 21-100% Tub/incubator FiO 2 realizat 22-75/80% Pulsoximetrie + AGS Cianoză O 2 cort cefalic Cianoză FiO 2 administrat 22-100% FiO 2 realizat 22-50% Mască Venturi Tubuşoare (canule) nazale FiO 2 administrat FiO 2 realizat FiO 2 administrat FiO 2 realizat 22-100% 22-50% 22-100% 22-100% Cianoză Ventilaţie mecanică Anexa Nr. 9 Ministerul Sănătăţii Publice Colegiul Medicilor Asociaţia de Neonatologie Comisia Consultativă de din România din România Pediatrie şi Neonatologie Alimentaţia enterală a nou-născutului la termen bolnav COLECŢIA GHIDURI CLINICE PENTRU NEONATOLOGIE Ghidul 09/Revizia 0 25.07.2010 Publicat de Asociaţia de Neonatologie din România Editor: Maria Livia Ognean © Asociaţia de Neonatologie din România, 2011 Grupul de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor încurajează schimbul liber şi punerea la dispoziţie în comun a informaţiilor şi dovezilor cuprinse în acest ghid, precum şi adaptarea lor la condiţiile locale. Orice parte din acest ghid poate fi copiată, reprodusă sau distribuită, fără permisiunea autorilor sau editorilor, cu respectarea următoarelor condiţii: (a) ghidul sau fragmentul să nu fie copiat, reprodus, distribuit sau adaptat în scopuri comerciale, (b) persoanele sau instituţiile care doresc să copieze, reproducă sau distribuie ghidul sau fragmente din acestea, să informeze Asociaţia de Neonatologie din România şi (c) Asociaţia de Neonatologie din România să fie menţionată ca sursă a acestor informaţii în toate copiile, reproducerile sau distribuţiile materialului. Acest ghid a fost aprobat de Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. ........ din şi de Colegiul Medicilor prin documentul nr. ..... din .......................... şi de Asociaţia de Neonatologie din România în data de .......... Precizări Ghidurile clinice pentru Neonatologie sunt elaborate cu scopul de a ajuta personalul medical să ia decizii privind îngrijirea nou- născuţilor. Acestea prezintă recomandări de bună practică medicală clinică bazate pe dovezi publicate (literatura de specialitate) recomandate a fi luate în considerare de către medicii neonatologi şi pediatri şi de alte specialităţi, precum şi de celelalte cadre medicale implicate în îngrijirea tuturor nou-născuţilor. Deşi ghidurile reprezintă o fundamentare a bunei practici medicale bazate pe cele mai recente dovezi disponibile, ele nu intenţionează să înlocuiască raţionamentul practicianului în fiecare caz individual. Decizia medicală este un proces integrativ care trebuie să ia în considerare circumstanţele individuale şi opţiunea pacientului sau, în cazul nou-născutului, a părinţilor, precum şi resursele, caracteristicile specifice şi limitările instituţiilor medicale. Se aşteaptă ca fiecare practician care aplică recomandările în scop diagnostic, terapeutic sau pentru urmărire, sau în scopul efectuării unei proceduri clinice particulare să utilizeze propriul raţionament medical independent în contextul circumstanţial clinic individual, pentru a decide orice îngrijire sau tratament al nou- născutului în funcţie de particularităţile acestuia, opţiunile diagnostice şi curative disponibile. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid au depus eforturi pentru ca informaţiile conţinute în ghid să fie corecte, redate cu acurateţe şi susţinute de dovezi. Date fiind posibilitatea erorii umane şi/sau progresele cunoştinţelor medicale, autorii nu pot şi nu garantează că informaţia conţinută în ghid este în totalitate corectă şi completă. Recomandările din acest ghid clinic sunt bazate pe un consens al autorilor privitor la tema propusă şi abordările terapeutice acceptate în momentul actual. În absenţa dovezilor publicate, recomandările se bazează pe consensul experţilor din cadrul specialităţii. Totuşi, acestea nu reprezintă în mod necesar punctele de vedere şi opiniile tuturor clinicienilor şi nu le reflectă în mod obligatoriu pe cele ale Grupului Coordonator. Ghidurile clinice, spre deosebire de protocoale, nu sunt gândite ca directive pentru o singură modalitate de diagnostic, management, tratament sau urmărire a unui caz sau ca o modalitate definitivă de îngrijire a nou-născutului. Variaţii ale practicii medicale pot fi necesare în funcţie de circumstanţele individuale şi opţiunea părinţilor nou-născutului, precum şi de resursele şi limitările specifice ale instituţiei sau tipului de practică medicală. Acolo unde recomandările acestor ghiduri sunt modificate, abaterile semnificative de la ghiduri trebuie documentate în întregime în protocoale şi documente medicale, iar motivele modificărilor trebuie justificate detaliat. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid îşi declină responsabilitatea legală pentru orice inacurateţe, informaţie percepută eronat, pentru eficacitatea clinică sau succesul oricărui regim terapeutic detaliat în acest ghid, pentru modalitatea de utilizare sau aplicare sau pentru deciziile finale ale personalului medical rezultate ca urmare a utilizării sau aplicării lor. De asemenea, ele nu îşi asumă responsabilitatea nici pentru informaţiile referitoare la produsele farmaceutice menţionate în ghid. În fiecare caz specific, utilizatorii ghidurilor trebuie să verifice literatura de specialitate prin intermediul surselor independente şi să confirme că informaţia conţinută în recomandări, în special dozele medicamentelor, este corectă. Orice referire la un produs comercial, proces sau serviciu specific prin utilizarea numelui comercial, al mărcii sau al producătorului, nu constituie sau implică o promovare, recomandare sau favorizare din partea Grupului de Coordonare, a Grupului Tehnic de Elaborare, a coordonatorului sau editorului ghidului faţă de altele similare care nu sunt menţionate în document. Nici o recomandare din acest ghid nu poate fi utilizată în scop publicitar sau în scopul promovării unui produs. Opiniile susţinute în această publicaţie sunt ale autorilor şi nu reprezintă în mod necesar opiniile Fundaţiei Cred. Toate ghidurile clinice sunt supuse unui proces de revizuire şi actualizare continuă. Cea mai recentă versiune a acestui ghid poate fi accesată prin internet la adresa ................ Tipărit la ........... ISSN ................ Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice Prof. Dumitru Orăşeanu Comisia de Obstetrică şi Ginecologie a Colegiului Medicilor din România Prof. Dr. Vlad I. Tica Asociaţia de Neonatologie din România Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Preşedinte – Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Co-preşedinte – Prof. Univ. Dr. Maria Stamatin Secretar – Conf. Univ. Dr. Manuela Cucerea Membrii Grupului Tehnic de Elaborare a ghidului Coordonatori: Conf. Univ. Dr. Valeria Filip Dr. Gabriela Olariu Scriitor: Dr. Mihaela Ţunescu Membri: Dr. Daniela Ştiube Dr. Daniela Icma Dr. Sebastian Olariu Dr. Bianca Chirea Dr. Joszef Szabo Mulţumiri Mulţumiri experţilor care au evaluat ghidul: Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Prof. Univ. Dr. Gabriela Zaharie Mulţumim Dr. Maria Livia Ognean pentru coordonarea şi integrarea activităţilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie. Mulţumim Fundaţiei Cred pentru suportul tehnic acordat pentru buna desfăşurare a activităţilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie şi organizarea întâlnirilor de consens. Abrevieri TINN – terapie intensivă neonatală VG – vârstă de gestaţie RCIU – restricţie de creştere intrauterină SGA – small for gestational age – (nou-născut) mic pentru vârsta de gestaţie MCC – malformaţie cardiacă congenitală OMS – Organizaţia Mondială a Sănătăţii EUN – enterocolita ulecronecrotică RGE – reflux gastroesofagian PGE1 – prostaglandina E1 1. Introducere Nou-născutul la termen bolnav prezintă frecvent, la debutul diverselor patologii perinatale, dificultăţi de alimentaţie. Suportul nutritiv adecvat al nou-născuţilor cu stare critică poate reduce morbiditatea şi mortalitatea, înlocuind pierderile energetice şi tisulare datorate hipercatabolismului. Avantajele dovedite ale nutriţiei enterale la nou-născutul cu stare critică, atunci când există un aparat digestiv funcţional, rezidă în scăderea complicaţiilor infecţioase şi a costurilor globale de spitalizare. Nou-născuţii la termen cu diferite afecţiuni aflaţi în secţia de terapie intensivă neonatală (TINN) care nu pot fi alimentaţi enteral vor necesita iniţial alimentaţie parenterală sau tehnici speciale de administrare a laptelui până când vor putea să-şi asigure necesarul nutriţional în totalitate pe cale enterală. Acest ghid a fost conceput la nivel naţional şi urmăreşte implementarea unor strategii standardizate şi eficiente pentru iniţierea şi susţinerea alimentaţiei enterale, pentru asigurarea echilibrului metabolic şi hidro-electrolitic al nou-născuţilor la care alimentaţia la sân sau cu biberonul este imposibilă sau dificilă. Prin menţinerea unei bune stări de nutriţie a nou-născuţilor internaţi în TINN se va asigura recuperarea cât mai rapidă şi reducerea duratei de spitalizare a copiilor. Externarea mai rapidă a acestei categorii de nou-născuţi aduce beneficii atât copilului cât şi familiei sale, prin integrarea mai rapidă a acestuia în familie, precum şi avantajul scăderii aglomerării secţiilor şi a costurilor. Acest ghid precizează standardele, principiile şi aspectele fundamentale ale managementului particularizat ale unui caz clinic concret care trebuie respectat de practicieni indiferent de nivelul unităţii sanitare în care activează. Ghidurile clinice pentru neonatologie sunt mai rigide decât protocoalele clinice, fiind realizate de grupuri tehnice de elaborare respectând nivele de dovezi ştiinţifice, tărie a afirmaţiilor şi grade de recomandare. În schimb, protocoalele permit un grad mai mare de flexibilitate. 2. Scop Scopul ghidului este de a standardiza practica clinică privind alimentaţia enterală a nou-născutului la termen bolnav. Ghidul se adresează tuturor celor implicaţi în îngrijirea nou-născuţilor – medici neonatologi, pediatri, chirurgi pediatri, medici de familie, asistente medicale. Acest ghid urmăreşte creşterea calităţii actului medical prin: - reducerea variaţiilor în practica medicală (cele care nu sunt necesare) - aplicarea evidenţelor în practica medicală; diseminarea unor noutăţi ştiinţifice - integrarea unor servicii sau proceduri (chiar interdisciplinare) - creşterea încrederii personalului medical în rezultatul unui act medical - ghidul constituie un instrument de consens între clinicieni - ghidul protejează practicianul din punctul de vedere al malpraxisului - ghidul asigură continuitatea între serviciile oferite de medici şi de asistente - ghidul permite structurarea documentaţiei medicale - ghidul permite oferirea unei baze de informaţie pentru analize şi comparaţii - armonizarea practicii medicale româneşti cu principiile medicale internaţional acceptate. Se prevede ca acest ghid să fie adoptat pe plan local şi regional. 3. Metodologia de elaborare 3.1. Etapele procesului de elaborare Ca urmare a solicitării Ministerului Sănătăţii Publice de a sprijini procesul de elaborare a ghidurilor clinice pentru neonatologie, Asociaţia de Neonatologie din România a organizat în 28 martie 2009 la Bucureşti o întâlnire a instituţiilor implicate în elaborarea ghidurilor clinice pentru neonatologie. A fost prezentat contextul general în care se desfăşoară procesul de redactare a ghidurilor şi implicarea diferitelor instituţii. În cadrul întâlnirii s-a decis constituirea Grupului de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor. A fost, de asemenea, prezentată metodologia de lucru pentru redactarea ghidurilor, un plan de lucru şi au fost agreate responsabilităţile pentru fiecare instituţie implicată. A fost aprobată lista de subiecte a ghidurilor clinice pentru neonatologie şi pentru fiecare ghid au fost aprobaţi coordonatorii Grupurilor Tehnice de Elaborare (GTE). În data de 26 septembrie 2009, în cadrul Conferinţei Naţionale de Neonatologie din România a avut loc o sesiune în cadrul căreia au fost prezentate, discutate în plen şi agreate principiile, metodologia de elaborare şi formatul ghidurilor. Pentru fiecare ghid, coordonatorul a nominalizat componenţa Grupului Tehnic de Elaborare, incluzând scriitorul/scriitorii şi o echipă de redactare, precum şi un număr de experţi evaluatori externi pentru recenzia ghidului. Pentru facilitarea şi integrarea procesului de elaborare a tuturor ghidurilor a fost ales un integrator. Toate persoanele implicate în redactarea sau evaluarea ghidurilor au semnat Declaraţii de Interese. Scriitorii ghidurilor au fost contractaţi şi instruiţi privind metodologia redactării ghidurilor, după care au elaborat prima versiune a ghidului, în colaborare cu membrii GTE şi sub conducerea coordonatorului ghidului. Pe parcursul citirii ghidului, prin termenul de medic(ul) se va înţelege medicul de specialitate neonatologie, căruia îi este dedicat în principal ghidul clinic. Acolo unde s-a considerat necesar, specialitatea medicului a fost enunţată în clar pentru a fi evitate confuziile de atribuire a responsabilităţii actului medical. După verificarea din punctul de vedere al principiilor, structurii şi formatului acceptat pentru ghiduri şi formatare a rezultat versiunea a 2-a a ghidului, versiune care a fost trimisă pentru evaluarea externă la experţii selectaţi. Coordonatorul şi Grupul Tehnic de Elaborare au luat în considerare şi încorporat, după caz, comentariile şi propunerile de modificare făcute de evaluatorii externi şi au redactat versiunea a 3-a a ghidului. Această versiune a fost prezentată şi supusă discuţiei detaliate, punct cu punct, în cadrul unor Întâlniri de Consens care au avut loc la Sibiu în 8-9 mai 2010 şi la Bran în 23-25 iulie 2010 cu sprijinul Fundaţei Cred. Participanţii la Întâlnirea de Consens sunt prezentaţi în Anexa 1. Ghidurile au fost dezbătute punct cu punct şi au fost agreate prin consens din punct de vedere al conţinutului tehnic, gradării recomandărilor şi formulării. Evaluarea finală a ghidului a fost efectuată utilizând instrumentul Agree elaborat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Ghidul a fost aprobat formal de către Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice, Comisia de Pediatrie şi Neonatologie a Colegiului Medicilor din România şi Asociaţia de Neonatologie din România. Ghidul a fost aprobat de către Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. .............................. 3.2. Principii Ghidul clinic Alimentaţia enterală a nou-născutului la termen bolnav a fost conceput cu respectarea principilor de elaborare a Ghidurilor clinice pentru neonatologie aprobate de Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor clinice pentru Neonatologie şi de Asociaţia de Neonatologie din România. Grupul tehnic de elaborare a ghidurilor a căutat şi selecţionat, în scopul elaborării recomandărilor şi argumentărilor aferente, cele mai importante şi mai actuale dovezi ştiinţifice (meta-analize, revizii sistematice, studii controlate randomizate, studii controlate, studii de cohortă, studii retrospective şi analitice, cărţi, monografii). În acest scop au fost folosite pentru căutarea informaţiilor următoarele surse de date: Cochrane Library, Medline, OldMedline, Embase utilizând cuvintele cheie semnificative pentru subiectul ghidului. Fiecare recomandare s-a încercat a fi (este) bazată pe dovezi ştiinţifice, iar pentru fiecare afirmaţie a fost furnizată o explicaţie bazată pe nivelul dovezilor şi a fost precizată puterea ştiinţifică (acolo unde există date). Pentru fiecare afirmaţie a fost precizată alăturat tăria afirmaţiei (Standard, Recomandare sau Opţiune) conform definiţiilor din Anexa 2. 3.3. Data reviziei Acest ghid clinic va fi revizuit în 2013 sau în momentul în care apar dovezi ştiinţifice noi care modifică recomandările făcute. 4. Structura Acest ghid clinic este structurat în : - definiţii şi evaluare (aprecierea riscului şi diagnostic) - conduita - monitorizare - aspecte administrative - bibliografie - anexe. 5. Definiţii şi evaluare (aprecierea riscului şi diagnostic) 5.1. Definiţii Standard Nou-născutul bolnav este acel nou-născut care prezintă alterarea stării generale cu E afectarea unuia sau mai multor organe sau sisteme. Standard Nou-născutul la termen (sau matur) este nou-născutul cu vârsta de gestaţie (VG) C cuprinsă între 37 şi 41 de săptămâni şi 6 zile (260 până la 294 de zile de sarcină) [1,2] . Standard Restricţia de creştere intrauterină (RCIU) este situaţia în care fătul nu-şi poate C atinge potenţialul ideal de creştere [1,2] . Standard Nou-născutul cu greutate mică pentru VG (small for gestational age - SGA) este C nou-născutul a cărui GN este sub percentila 10 pentru VG [1,2] . Standard Macronutrient este aceea substanţă nutritivă (proteină, glucid, lipid) furnizată prin C alimentaţie care are rol principal în dezvoltarea structurală şi procesele energetice ale organismului [3-5] . Standard Micronutrient este aceea substanţă nutritivă (mineral, vitamină, electrolit) furnizată C prin alimentaţie care are rol adjuvant în procesele energetice şi de dezvoltare ale organismului [3-5] . Standard Caloria este o unitate de măsură reprezentând energia potenţială furnizată de C alimente şi eliberată după oxidarea de către organism [3,4] . Standard Necesarul nutriţional reprezintă totalitatea diferitelor principii alimentare necesare C pentru întreţinerea şi creşterea organismului [6] . 5.1.1. Definiţii legate de boli metabolice şi endocrine înnăscute Standard Bolile metabolice ereditare reprezintă un grup de morbidităţi constând din C deficitul/perturbarea metabolizării principiilor nutritive la nivel celular şi acumularea substratelor sau a unor metaboliţi ai acestora în cantitate dăunătoare organismului [7] . Standard Bolile endocrine congenitale reprezintă un grup de morbidităţi caracterizate prin E defecte înnăscute ale funcţiei glandelor endocrine. Standard Hiperfenilalaninemia este o afecţiune metabolică congenitală secundară unei C perturbări în hidroxilarea fenilalaninei caracterizată de fenilalalninemie plasmatică peste 120 micromol% (peste 2 mg%) [8] . Standard Fenilcetonuria este o boală metabolică congenitală cu transmitere autosomal C recesivă, determinată de deficitul de fenilalanin-hidroxilază, deficit care se soldează cu acumulare plasmatică de fenilalanină [9] . Standard Galactozemia este o afecţiune metabolică congenitală determinată de anomalii ale C enzimelor implicate în metabolizarea galactozei cu acumularea secundară sangvină şi tisulară de galactoză şi galactoză-1-fosfat [10,11] . 5.1.2. Definiţii legate de metodele de alimentaţie Standard Alimentaţia enterală presupune introducerea principiilor nutritive în organism pe cale C digestivă în condiţiile în care există un tub digestiv funcţional [12] . Standard Alimentaţia naturală reprezintă alimentaţia exclusivă cu lapte matern (inclusiv C laptele de mamă muls) fără substituenţi de lapte matern, alte lichide sau alimente solide [13-15] . Standard Alimentaţia artificială reprezintă alimentarea cu formulă [16,17] . C Standard Alimentaţia parţială (alimentaţia mixtă) este alimentarea la sân dar şi cu alt tip de C lapte [13,14] . Standard Alimentaţia enterală minimă (alimentaţia enterală precoce sau alimentaţia trofică C minimă) reprezintă administrarea pe cale enterală a unor cantităţi mici de lapte, în paralel cu alimentaţia parenterală [18] . Standard Toleranţa digestivă este starea de echilibru a tractului gastro-intestinal, stare în care E acesta îşi îndeplineşte optim funcţiile de ingestie, absorbţie şi eliminare. Standard Alimentaţia prin gavaj reprezintă administrarea principiilor nutritive cu ajutorul unei C sonde introduse în stomacul sau intestinul nou-născutului [3,4,6] . Standard Alimentaţia prin gavaj intermitent reprezintă administrarea discontinuă, pe sondă C gastrică, a principiilor nutritive [3,4,6] . Standard Alimentaţia prin gavaj continuu reprezintă administrarea continuă, pe sondă C gastrică, a principiilor nutritive [3,4,6] . Standard Alimentaţia prin gastrostomă reprezintă introducerea principiilor nutritive printr-un C orificiu artificial realizat pe cale chirurgicală între stomac şi suprafaţa tegumentară [3,4,6] . Standard Alimentaţia prin jejunostomă reprezintă introducerea principiilor nutritive printr-un C orificiu artificial realizat pe cale chirurgicală între jejun şi suprafaţa tegumentară [3,4,6] . Standard Alimentaţia parenterală reprezintă introducerea principiilor nutritive în organismul C pacientului direct în circulaţia sanguină [3,4,6] . Standard Alimentaţia parenterală totală (sau nutriţia parenterală totală) reprezintă C administrarea exclusiv intravenoasă a nutrienţilor necesari metabolismului şi creşterii [3,4,6] . Standard Alimentaţia parenterală parţială reprezintă completarea nutriţională pe cale venoasă C a unei nutriţii enterale suboptimale pentru o creştere şi dezvoltare normale [3,4,6] . Standard Prebioticele sunt ingrediente alimentare nedigerabile cu acţiune benefică asupra C sănătăţii gazdei, stimulând selectiv creşterea unei sau a unui număr limitat de bacterii colonice [19] . Standard Probioticele sunt suplimente alimentare microbiene (preparate celulare microbiene C sau componente ale celulelor microbiene) care ameliorează balanţa microbiologică intestinală cu efect benefic asupra sănătăţii şi stării de bine a gazdei [19] . Standard Cateterizarea unei vene centrale este poziţionarea unui tub/cateter direct în vena E respectivă. Standard Cateterizarea percutană a unei vene centrale este poziţionarea unui tub/cateter într- E o venă centrală prin abordul unei vene periferice. Standard Cateterizarea unei vene periferice este poziţionarea unui tub/cateter în vena E respectivă. Standard Asfixia perinatală reprezintă afectarea fătului sau nou-născutului datorită scăderii C oxigenului sangvin (hipoxie) şi/sau fluxului sangvin (ischemie) în diferite organe cu o intensitate şi durată suficiente pentru a produce mai mult decât modificări funcţionale sau biochimice trecătoare [20,21] . 5.1.3. Definiţii legate de malformaţiile cardiace congenitale Standard Malformaţia cardiacă congenitală (MCC) reprezintă un defect congenital structural E cardiac şi al vaselor mari, rezultat al unei alterări a dezvoltării embriologice. Standard Malformaţie cardiacă congenitală (MCC) semnificativă hemodinamic: E - MCC complicată cu insuficienţă cardiacă congestivă care necesită terapie medicamentoasă - MCC evoluând cu hipertensiune pulmonară moderată sau severă - MCC cianogene [20] . Standard Insuficienţa cardiacă congestivă este un sindrom clinic caracterizat de inabilitatea E inimii de a pompa sânge suficient pentru satisfacerea nevoilor metabolice tisulare. Standard Cianoza centrală este coloraţia albăstruie a tegumentelor şi mucoaselor ca urmare C a oxigenării deficitare (mai mult de 3-5 g/dl hemoglobină este desaturată) [22,23] . Standard Cianoza periferică reprezintă coloraţia albastră a extremităţilor [22,23] . C 5.1.4. Definiţii legate de patologia digestivă – sindromul intestinului scurt Standard Sindromul intestinului scurt este o afecţiune caracterizată prin imposibilitatea C menţinerii echilibrului nutritiv în ciuda unui aport normal datorită pierderii postchirurgicale a suprafeţei de absorbţie [24] . Standard Insuficienţa intestinului subţire reprezintă imposibilitatea menţinerii echilibrului C nutritiv în ciuda existenţei unei suprafeţe de absorbţie cvasi-normale [24] . Standard Icterul reprezintă coloraţia galbenă a tegumentelor, mucoaselor şi a sclerei C determinată de creşterea cantităţii de bilirubină în sânge [6] . 5.1.5. Definiţii legate de boli cromozomiale Standard Sindromul Down (trisomie 21) este o afecţiune cromozomială determinată de C prezenţa unui cromozom 21 suplimentar [6] . 5.1.6. Definiţii legate de alte boli malformative Standard Palatoschizisul este o anomalie congenitală caracterizată printr-o despicătură la C nivelul palatului dur şi a vălului palatin [6] . Standard Sindromul Pierre-Robin este o secvenţă malformativă caracterizată de triada: C microretrognaţie, glosoptoză, despicătură velo-palatină [6] . 5.2. Evaluare 5.2.1. Evaluare generală Standard Medicul trebuie să evalueze posibilitatea alimentaţiei enterale la orice nou-născut C bolnav [22,23,25] . Argumentare Indicaţiile şi tipul de alimentaţie trebuie să ţină cont de VG, vârsta postnatală, tipul IV afecţiunii şi statusul clinic al nou-născutului bolnav [21-23,25] . Standard Medicul trebuie să ţină cont de factorii de risc ce pot determina apariţia de dificultăţi C în alimentaţia enterală a nou-născutului la termen bolnav [21-23,25] . Argumentare Variate afecţiuni perinatale pot determina dificultăţi de alimentaţie enterală [21-23,25] . IV Standard Medicul trebuie să iniţieze alimentaţia enterală la nou-născutul bolnav de îndată ce C starea generală a copilului o permite [21-23,25] . Argumentare Iniţierea precoce a alimentaţiei enterale are efecte benefice asupra maturării IV intestinale şi determină scăderea duratei de spitalizare [21-23,25] . Standard Medicul trebuie să indice laptele de mamă pentru alimentaţia nou-născutului bolnav A cu excepţia situaţiilor când administrarea acestuia este contraindicată sau nu este posibilă [26-28] . Argumentare Laptele matern este alimentul ideal pentru nou-născut şi sugarul de până la 6 luni, Ib asigurând în totalitate aportul nutritiv necesar unei creşteri şi dezvoltări armonioase [26,27] . Standard Medicul trebuie să indice alimentaţia exclusivă la sân drept standard nutriţional ideal A de referinţă pentru nou-născutul la termen [26-28] . Argumentare Alăptarea exclusivă permite copilului autonomie nutriţională, oferind nou-născutului Ib suportul nutriţional optim pentru creştere şi dezvoltare în primele luni de viaţă [26,27] . Standard Medicul trebuie să prescrie iniţial nou-născutului la termen bolnav o alimentaţie care C să asigure nevoile calorice bazale de 40-60 kcal/kg/zi (60 kcal nonproteice/zi) [21- 23,25,29] . Argumentare Necesarul caloric bazal de 40-60 kcal/kg/zi este suficient nou-născutului bolnav pentru menţinerea greutăţii într-un mediu termic neutru [21-23,25,29] . IV Recomandare Se recomandă ca medicul să indice pentru alimentaţia nou-născutului la termen C bolnav formule de început cu valoare calorică mai mare decât standardul de 60-70 kcal/100 ml sau lapte de mamă îmbogăţit cu fortifianţi [27,28] . Argumentare Nou-născutul care prezintă o suferinţă la naştere de orice natură (cerebrală, IV cardiacă, respiratorie) poate avea nevoie de un aport energetic mai mare pentru creştere [21-23,25,29] . Recomandare Se recomandă ca medicul să crescă treptat aportul caloric al nou-născutului la C termen bolnav până la 90-120 kcal/kgc/zi [21-23,25,29] . Argumentare Nou-născutul creşte într-un ritm optim la un aport caloric de 100 kcal/kg/zi dacă IV sursa este laptele matern şi necesită 10% mai multe calorii dacă este alimentat cu formule. Pentru nou-născut, limita superioară a aportului caloric este de 165-180 kcal/kg/zi, peste această valoare caloriile nu mai sunt utilizate adecvat pentru creştere [23] . Standard Medicul trebuie să prescrie nou-născutului la termen bolnav o alimentaţie care să asigure necesarul zilnic glucidic de 9-14 g/kg/zi (40-50% din totalul de calorii) [21-23,25- 27,29,30] . Argumentare Carbohidraţii reprezintă o sursă esenţială de energie pentru o dezvoltare armonioasă, fiind suportul proceselor de oxidare celulară [26] . Un aport de minim 9 g/100 kcal este necesar pentru susţinerea proceselor oxidative la nivelul SNC iar un aport de 14 g/100 kcal reprezintă 56% din valoare energetică a formulei Carbohidraţii reprezintă circa 40% din valoarea energetică a laptelui de mamă [31] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie nou-născutului la termen bolnav o alimentaţie care să asigure necesarul zilnic de proteine de 1,8-2,2 g/kg/zi (7-16% din totalul de calorii) [21-23,25-27,29,30] . Argumentare Un aport proteic sub 1,8 g/100 kcal nu poate susţine nevoile de creştere ale nou- născutului, proteinele fiind sursă de azot şi aminoacizi esenţiali [27,32] . Opţiune Medicul poate prescrie nou-născutului la termen bolnav alimentaţie hipercalorică cu un aport proteic de 2,5-3 g/kgc/zi. ) [26-28,30-36] . Argumentare Un aport proteic mai mare de 3 g/100 kcal creşte încărcătura renală şi are drept consecinţă apariţia ulterioară a obezităţii [26-28,30,32, 34-36] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul la termen bolnav o alimentaţie care să asigure necesarul zilnic de lipide de 4-6 g/kg/zi (34-53% totalul de calorii) [27,28,30- 33] . Argumentare Lipidele sunt indispensabile creşterii şi dezvoltării normale, sursă de acizi graşi şi vitamine liposolubile, componente structurale şi funcţionale ale membranelor, cu rol direct în reglarea genică [28,37] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie nou-născutului la termen bolnav o alimentaţie cu raport ideal calorii/proteine de 32-35 kcal pentru fiecare gram de proteine [28,37] . Argumentare Pentru a se obţine o creştere optimă, cu depunere moderată de grăsimi (20%) şi utilizare maximă a proteinelor este necesar un raport ideal calorii/proteine. Acest raport asigură o creştere în greutate de 18-20 g/zi [27,32,31] . 5.2.2. Evaluarea necesarului energetic şi nutriţional la nou-născut Standard Medicul trebuie să calculeze necesarul energetic (caloric) al nou-născutului la termen bolnav în funcţie de cheltuielile energetice ale acestuia (anexa 3) [37-39] . Argumentare La nou-născutul la termen bolnav trebuie acoperite, prin alimentaţie, mai ales pierderile energetice pentru a evita starea de hipercatabolism [37-39] . Standard Medicul neonatolog trebuie să evalueze corect gradul de maturare a nou-născutului bolnav (pe baza ghidului clinic de determinare a vârstei de gestafie ). Argumentare Vârsta de gestaţie este cel mai important factor de predicţie al mortalităţii şi morbidităţii neonatale [40,41] . Standard Medicul trebuie să evalueze existenţa şi gradul deficitului de creştere intrauterină pe baza datelor antropometrice ale nou-născutului şi a curbelor de creştere intrauterină Lubchenco (anexa 4) [42-46] . Argumentare Curbele Lubchenco, folosite pentru aprecierea dezvoltării antenatale a fătului, sunt valabile doar pentru aprecierea stării de nutriţie la naştere, pentru aprecierea creşterii postnatale fiind folosite curbele construite în acest scop (OMS, EuroGrowth) [42-46] . 5.2.3. Bolile metabolice şi tulburările hormonale congenitale Standard Medicul trebuie să ţină cont de principalele mecanisme patogenice ale bolilor metabolice atunci când prescrie alimentaţia pentru nou-născutul afectat sau suspectat de acest tip de afecţiuni. Argumentare Bolile genetice de metabolism interferă cu o serie de căi metabolice, determinând o funcţionare inadecvată a acestor procese [47,48] . Recomandare Se recomandă ca medicul să evalueze nou-născutul în primul rând pentru acele boli metabolice care pot prezenta o simptomatologie în perioada neonatală [9,10] . C IV A Ib B III B III B III B III A Ib B III C IV C Argumentare Anomaliile metabolice cu debut precoce care apar în perioada neonatală sunt: IV - anomalii cu tablou de encefalopatie metabolică: tulburările ale ciclului ureei, acidemiile organice şi aminoaciduriile - anomalii ce se prezintă cu acidoză metabolică: acidemiile organice - anomalii ce se prezintă cu tablou de hiperamoniemie [9,10,47,48] . Recomandare Se recomandă ca medicul să evalueze fiecare nou-născut pentru C fenilcetonurie [9,10,47-49] . Argumentare Fenilcetonuria este cea mai frecventă boală metabolică congenitală [8-10] . IV Recomandare Se recomandă ca medicul să evalueze fiecare nou-născut pentru hipotiroidism C congenital. Argumentare Hipotiroidismul congenital apare secundar unor anomalii de morfogeneză ce implică IV axul hipotalamo-hipofizar şi glanda tiroidă ducând la un deficit congenital de tiroxină [10,47,48] . Opţiune Medicul poate să evalueze fiecare nou-născut pentru galactozemie [10,11,47,48] . C Argumentare Galactozemia este cea mai comună tulburare a metabolismului carbohidraţilor. IV Forma cu deficitul clasic de transferază debutează cu simptome severe de afectare hepatică, septicemie cu Escherichia Coli , cataractă sau afectare renală ducând rapid la instalarea cirozei hepatice sau la deces [10,11,47,48] . Opţiune Medicul poate evalua nou-născutul, în caz de suspiciune, şi pentru restul bolilor C metabolice cu debut în perioada neonatală [10,45,46] . Argumentare Depistarea precoce al bolilor metabolice cu debut în perioada neonatală şi iniţierea IV unui regim nutriţional specific de excludere poate avea ca efect o ameliorare a simptomatologiei şi/sau chiar dezvoltarea armonioasă sau normală [10] . 6. Conduita 6.1. Iniţierea alimentaţiei enterale 6.1.1. Alimentaţia enterală minimă Standard Medicul trebuie să ţină cont de efectele negative intestinale şi sistemice ale neiniţierii C alimentaţiei enterale precoce în cazul oricărui nou-născut bolnav. Argumentare Efectele negative ale neiniţierii alimentaţiei enterale în dezvoltare sunt: IV - atrofia mucoasei intestinale - lipsa creşterii secreţiei postnatale a hormonilor trofici gastrointestinali - scăderea eficienţei sistemului imun intestinal - creşterea intensităţii răspunsului inflamator intestinal şi pulmonar - risc crescut pentru leziuni pulmonare, neurologice, septicemie şi alte patologii asociate cu inflamaţia [50-54] . Recomandare Se recomandă ca medicul să iniţieze alimentaţia enterală minimă la nou-născutul C bolnav care nu poate fi alimentat enteral dacă starea nou-născutului permite [18,50-55] Argumentare Alimentaţia enterală minimă menţine integritatea şi funcţionalitatea intestinală, IV asigurând doar aportul de substanţe nutritive pentru intestin [18,50-55] . Recomandare Se recomandă ca medicul să nu iniţieze sau să întrerupă alimentaţia enterală C minimă în anumite situaţii date, menţionate în anexa 5 [18,50-55] . Argumentare Administrarea alimentaţiei enterale minime în situaţiile menţionate în anexa 5 poate IV determina agravarea stării generale a nou-născutului [18,50-55] . În aceste condiţii există perturbări ale perfuziei, motilităţii sau permeabilităţii intestinale care fac riscantă, în funcţie de mecanism, alimentaţia enterală [54] . Recomandare Se recomandă ca medicul să iniţieze cu prudenţă alimentaţia enterală minimă în C următoarele situaţii: - nou-născuţi SGA - nou-născuţi proveniţi din mame tratate cu MgSO4 - pH ombilical < 7,20 - pH arterial < 7,25 pentru o perioadă mai mare de 6 ore - nou-născuţi cateterizaţi ombilical [18,50-55] Argumentare În situaţiile enumerate se impune prudenţă în introducerea alimentaţiei enterale IV minime pentru a evita apariţia semnelor de intoleranţă digestivă şi riscul de enterocolită ulcero-necrotică (EUN). Deşi iniţial contraindicată, alimentaţia enterală la nou născutul cateterizat ombilical este o practică răspândită, fără risc crescut de EUN [56] . 6.1.2. Criterii pentru iniţierea alimentaţiei Standard Medicul trebuie să indice iniţierea alimentaţiei enterale la nou-născutul la termen C bolnav în următoarele condiţii: abdomen suplu, moale, fără distensie, cu zgomote intestinale, fără istoric de secreţii orale excesive, vărsături, în absenţa aspiratului gastric bilios [23] . Argumentare Meteorismul abdominal, absenţa zgomotelelor intestinale, vărsăturile, reziduul IV gastric bilios pot fi semnele unor afecţiuni în care este contraindicată alimentaţia enterală [23] . Standard Medicul trebuie să nu iniţieze alimentaţie enterală per os la nou-născutul bolnav cu C frecvenţă respiratorie peste 60 respiraţii/minut [23] . Argumentare Tahipneea creşte riscul aspiraţiei de lapte în căile respiratorii ceea ce poate IV determina bronhopneumonie de aspiraţie [23] . Standard Medicul trebuie să nu iniţieze alimentaţie enterală orală prin gavaj la nou-născutul C bolnav cu frecvenţă respiratorie peste 80 respiraţii/minut [23] . Argumentare Tahipneea creşte riscul aspiraţiei de lapte în căile respiratorii ceea ce poate IV determina bronhopneumonie de aspiraţie [23] . 6.2. Alimentaţia iniţială Recomandare Se recomandă ca medicul să iniţieze alimentaţia enterală a nou-născutului la termen C bolnav cât mai repede posibil. Argumentare Înfometarea prelungită determină atrofia mucoasei tractului gastrointestinal [53,54,57] . IV Recomandare Se recomandă ca medicul să indice iniţierea alimentaţiei enterale cu colostru sau A lapte de început cu excepţia situaţiilor în care administrarea de lapte de mamă este contraindicată [26-28,31] . Argumentare Colostrul este hiperproteic, bogat în anticorpi, conferă imunitate împotriva bacteriilor Ib şi viruşilor, facilitează dezvoltarea florei bifidus în intestin, apără mucoasa digestivă de inflamaţii, infecţii şi împiedică absorbţia substanţelor responsabile de alergie, are efect laxativ, favorizează eliminarea bilirubinei scăzând riscul apariţiei icterului în primele zile [26-28,31] . Recomandare Dacă nu există posibilitatea alimentaţiei enterale cu lapte matern se recomandă ca C medicul să iniţieze alimentaţia enterală a nou-născutului la termen bolnav cu formule de început cu compoziţie cât mai asemănătoare cu laptele matern [27,58,59] . Argumentare Formulele de început au compoziţie asemănătoare cu cea a laptelui matern matur, IV acoperind nevoile nutriţionale ale nou-născutului la termen la care nu se poate asigura o cantitate suficientă de lapte matern [57] . Recomandare Medicul trebuie să evite să indice pentru iniţierea alimentaţiei enterale apa sterilă şi C soluţiile glucozate [30,33,57] . Argumentare Apa şi soluţiile glucozate determină creşterea riscului de infecţie (prin contaminare) IV şi atopii [30,33,57] . Standard Medicul trebuie să prescrie formulele extensiv hidrolizate sau pe bază de aminoacizi C la nou-născuţii la termen cu alergie sau intoleranţă la proteinele laptelui de vacă [28,33,34] . Argumentare Utilizarea formulelor extensiv hidrolizate sau pe bază de aminoacizi permite evitarea IV contactului alergizant cu proteina laptelui de vacă [28,33,34] . Standard Medicul trebuie să nu indice utilizarea laptelui de vacă pentru alimentaţia nou- C născutului, indiferent dacă este bolnav sau sănătos. [27,33,58] . Argumentare Laptele de vacă are o compoziţie net diferită de cea a laptelui matern (hiperproteic, IV hipoglucidic, hiperlipidic şi cu mari diferenţe în conţinutul de minerale, vitamine şi alte componente esenţiale pentru dezvoltarea nou născutului), digestibilitate redusă, alimentaţia cu lapte de vacă în primul an de viaţă crescând riscul de alergie, rahitism, obezitate, anemie feriprivă şi alte carenţe nutriţionale [27,33,58] . Recomandare Se recomandă ca medicul neonatolog să indice începerea alimentaţiei enterale a C nou-născutului la termen bolnav cu o cantitate minimă de lapte de 5-10 ml/masă atunci când starea nou-născutului o permite. Argumentare Introducerea unor cantităţi mici de lapte prezervă funcţionalitatea intestinului până IV când se poate efectua alimentaţia enterală totală sau parţială [49,51,59-62] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice alimentarea nou-născutului la termen bolnav la A intervale de 3-4 ore, crescând cantitatea de lapte în funcţie de toleranţă [22] . Argumentare Intervalul de 3-4 ore între mese mimează ciclicitatea fiziologică a alimentaţiei orale Ib naturale [34] . 6.3. Continuarea alimentaţiei Standard Medicul trebuie să indice creşterea treptată a cantităţii de lapte administrată nou- C născutului la termen bolnav cu 10-20 ml/kg/zi în funcţie de toleranţa digestivă [23] . Argumentare Creşterea bruscă a aportului enteral creşte riscul de intoleranţă digestivă şi EUN [23] . IV Standard La nou-născutul bolnav alimentat prin gavaj medicul şi asistenta trebuie să C monitorizeze reziduul gastric înainte de fiecare alimentare [23] . Argumentare Prezenţa reziduului gastric poate semnala agravarea bolii de bază sau apariţia unor IV complicaţii [23] . Standard În cazul nou-născutului care prezintă reziduu gastric peste 25% din volumul mesei C administrate anterior, medicul şi asistenta trebuie să scadă din cantitatea de lapte care urmează să fie administrată un volum egal cu cel al reziduului gastric [23] . Argumentare Reziduul gastric crescut semnifică evacuare gastrică deficitară [23] . IV Recomandare În cazul nou-născutului care prezintă reziduu gastric patologic medicul şi asistenta C trebuie să procedeze conform recomandărilor din protocolul de alimentaţie prin gavaj (anexa 6) [23] . Argumentare Se consideră reziduu gastric patologic reziduul gastric cu lapte digerat sau nedigerat IV peste 25% din volumul mesei anterioare, cu sânge, cu bilă, fecale, secreţii clare, iar atitudinea terapeutică este cea recomandată în protocolul de alimentaţie prin gavaj (anexa 6) [23] . 6.4. Conduita în afecţiuni specifice 6.4.1. Conduita nutriţională în cazul bolilor metabolice Standard Medicul trebuie să respecte principiile generale ale tratamentului nutriţional al bolilor C metabolice înnăscute cu debut în perioada neonatală atunci când prescrie alimentaţia acestor nou-născuţi. Argumentare Respectarea principiiIor generale în iniţierea unui regim nutriţional specific poate IV avea ca efect o ameliorare a simptomatologiei şi/sau o dezvoltare armonioasă sau normală [10] . Argumentare Principiile tratamentului nutriţional ale bolilor înnăscute de metabolism sunt: IV - restricţia dietară ai tuturor metaboliţilor sau precursorilor de metaboliţi care se acumulează din cauza blocajului enzimatic - suplimentarea oricărui metabolit produs finit situat distal de blocajul enzimatic - suplimentarea acelor substanţe care se pot combina cu un metabolit toxic favorizând excreţia sau metabolizarea sigură a acestuia - furnizarea de cofactor în doze terapeutice, dacă un cofactor este deficient sau enzima poate fi activată de excesul de cofactor [10,11,63] . Argumentare Substratul restricţiei în tratamentul erorilor înnăscute de metabolism poate fi foarte IV specific (un singur aminoacid, glucoza, lactoza, un acid gras) sau general (proteinele totale, carbohidraţii, acizii graşi). Când unul din aceşti nutrienţi este restricţionat este dificilă asigurarea necesarul adecvat al celorlalţi nutrienţi [10] . Standard Medicul trebuie să limiteze aportul de fenilalanină la nou-născutul cu fenilcetonurie C imediat după precizarea diagnosticului, în funcţie de nevoile individului şi valorile serice ale fenilalaninemiei iniţiale astfel încât să asigure scăderea fenilalaninemiei la valori între 120-360  moli/l [8,10] . Argumentare Menţinerea permanentă a fenilalaninemiei între 120-360  moli/l asigură, de obicei, o IV dezvoltare mentală şi fizică normală pentru majoritatea pacienţilor cu fenilcetonurie [10] . Standard Medicul trebuie să prescrie preparate lipsite de fenilalanină în fenilcetonurie la o C fenilalaninemie iniţială peste 600  moli/l [8] . Argumentare Laptele de mamă conţine cantităţi de fenilalanină mai mici (cu variaţie fiziologică) IV decât necesarul în cazul copiilor cu fenilalaninemie iniţială de sub 600  moli/l. Sub această valoare folosirea preparatelor speciale este facultativă, peste această valoare însă este obligatorie [8] . Recomandare Medicul trebuie să recomande pentru nou-născutul cu fenilcetonurie o dietă C calculată astfel încât aportul total de proteine să fie mai mare decât la nou-născutul sănătos [8,10] . Argumentare Formulele speciale pentru fenilcetonurie sunt obligatorii atunci când fenilalaninemia IV iniţială este peste 600 micromoli/l. Aceste formule suplimentează 80% din necesarul total de proteine [8,10] . Standard Medicul trebuie să întrerupă administrarea preparatelor cu lactoză/galactoză şi să C utilizeze un regim restricţionat în lactoză/galactoză la cea mai mică suspiciune de galactozemie până la infirmarea/confirmarea diagnosticului [10,64,65] . Argumentare Utilizarea formulelor ce conţin lactoză sau galactoză determină apariţia IV simptomatologiei caracteristice: tulburări digestive rebele la tratament, icter prelungit fără hemoliză dar cu anemie, manifestări hemoragice, hepatosplenomegalie, hipotonie, hiporeactivitate, cataractă [8,10,64,65] . Standard Medicul trebuie să prescrie formulă pe bază de proteine din soia (fără lactoză) la C nou-născuţii cu galactozemie [10,64,65] . Argumentare Preparatele din soia nu conţin lactoză motiv pentru care sunt adecvate nou- IV născuţilor cu galactozemie [10,64,65] . Recomandare Se recomandă ca medicul să evite prescrierea de formule pe bază de hidrolizate C proteice la nou-născuţii cu galactozemie [66] . Argumentare Formulele bazate pe hidrolizate proteice pot conţine cantităţi mici de lactoză [66] . IV Standard Medicul trebuie să asigure nou-născutului cu galactozemie acelaşi necesar energetic şi nutriţional ca şi pentru nou-născutul sănătos, exceptând calciul şi Vitamina D care trebuie suplimentate [25] . Argumentare Laptele matern conţine 4-110 U/l (0,015-0,4  g/100 kcal) vitamina D, neacoperind necesarul pentru asigurarea creşterii şi mineralizării osoase astfel că, în absenţa utilizării formulelor pe bază de proteine din laptele de vacă sau a laptelui matern, în galactozemie este imperioasă suplimentarea de calciu şi vitamina D [25] . Argumentare Complexele fitaţi-proteine-minerale prezente în cantitate mare în formulele pe bază de proteine din soia alterează absorbţia mineralelor determinând hipofosfatemie, hipocalcemie şi tulburări de mineralizare osoase [10,25] . 6.4.2. Conduita nutriţională în cazul nou-născuţilor cu malformaţie cardiacă congenitală (MCC) Standard Atunci când prescrie dieta nou-născutului cu MCC medicul trebuie să ţină cont de predispoziţia acestuia la malnutriţie şi deficit de creştere postnatală [67,68] . Argumentare Malformaţiile cardiace congenitale, în general, nu afectează creşterea intrauterină, ci mai mult pe cea postnatală [68] . Recomandare Se recomandă ca medicul să asigure prin alimentaţia prescrisă o creştere ponderală de circa 10-20 g/zi la nou-născutul cu MCC semnificativă hemodinamic. Argumentare Creşterea ponderală ţintită la nou-născuţii la termen sănătoşi este de 20-30 g/zi. Oboseala în timpul alimentaţiei, restricţia lichidiană şi diureticele pot determina la nou-născutul cu MCC anorexie, diminuarea capacităţii de umplere gastrică şi prelungirea timpului de evacuare, saţietate precoce, având ca rezultat o creştere ponderală încetinită [67] . Standard La nou-născutul la termen cu MCC semnificative hemodinamic (anexa 7) medicul trebuie să asigure un aport caloric cu până la 50% mai mare faţă de nou-născutul la termen sănătos [69] . Argumentare Necesarul energetic al nou-născuţilor cu MCC este mai mare în comparaţie cu al celor sănătoşi [68] datorită: ratei crescute a metabolismului, aportului insuficient din cauza dificultăţilor de alimentaţie, malabsorbţiei macro- şi microelementelor, creşterii deficitare secundare alterărilor la nivel celular şi molecular [67,69,70] . Recomandare La nou-născutul cu MCC semnificative hemodinamic se recomandă ca medicul să prescrie alimentaţie care să asigure un aport caloric de 130-150 kcal/kg/zi [67,70] . C IV IV B III C IV C IV C Argumentare Acest aport caloric asigură o creştere ponderală asemănătoare cu cea a nou- IV născutului la termen sănătos, de 20-30 g/zi [67,70] . Recomandare Se recomandă ca medicul să fortifice laptele matern administrat nou-născutului la termen cu MCC [70] . Argumentare Fortifierea laptelui de mamă creşte aportul caloric în limitele unui aport hidric limitat. Conţinutul caloric şi proteic din laptele matern/formule de lapte obişnuite deseori este insuficient pentru a susţine creşterea nou-născutului cu MCC, mai ales în cazul celor complicate cu ICC [70] . Standard Medicul trebuie să utilizeze şi să indice pentru nou-născutul la termen, sănătos sau bolnav, formule de început cu osmolaritate maximă de 450 mOsm/l. Argumentare Osmolaritatea crescută are efect negativ asupra ratei de golire gastrică şi se asociază cu o rată crescută de vărsături, greaţă, reflux gastroesofagian şi diaree [71,72] . Osmolaritatea unei formule este determinată mai ales de conţinutul de sodiu şi carbohidraţi. Osmolaritatea laptelui matern este de aprox. 285 mOsm/l [72] . Recomandare Se recomandă ca medicul să nu depăşească la nou-născutul cu MCC semnificativă hemodinamic cantitatea maximă recomandată de lichide administrată (150 ml/kg/zi). Argumentare Aportul excesiv de lichide agravează statusul hemodinamic al nou-născutului cu MCC semnificativă hemodinamic [70] . Opţiune Medicul poate iniţia alimentaţia enterală precoce la nou-născutul la termen (prechirurgical) cu MCC PGE1-dependentă înainte de intervenţia chirurgicală [73] . Argumentare Nn sunt date suficiente pentru a susţine necesitatea alimentaţiei parenterale a nou- născutului aflat în tratament cu PGE pentru MCC şi nici date care să demonstreze eventuale efecte adverse ale alimentaţiei enterale în aceeaşi situaţie [73,74] . 6.4.3. Conduita nutriţională în cazul nou-născuţilor cu patologie digestivă – sindromul intestinului scurt Standard Medicul trebuie să urgenteze revenirea la alimentaţia enterală în cazul nou- născuţilor cu sindromul intestinului scurt alimentaţi parenteral, de obicei la 7-10 zile după rezoluţia ileusului postoperator [74,75] . Argumentare Alimentaţia enterală stimulează cel mai bine adaptarea intestinului după rezecţii intestinale masive (anexa 8) [76] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie alimentaţia enterală prin gavaj oro/nasogastric continuu sau gastrostomă la nou-născutul cu sindromul intestinului scurt în funcţie de starea clinică şi toleranţa nou-născutului [77] . Argumentare La nou-născutul cu sindrom de intestin scurt, în funcţie de starea clinică şi toleranţă, se iniţiază alimentaţia enterală prin gavaj oro/nasogastric continuu dacă se preconizează o durată scurtă a tranziţiei către alimentaţia per os sau, mai rar, pe gastrostomă dacă se preconizează o perioadă mai lungă de tranziţie la alimentaţia per os [78] . Argumentare Utilizarea prelungită a sondelor oro/nasogastrice poate accentua un sindrom respirator preexistent sau poate produce, pe termen lung, aversiune la alimentaţia orală (o problemă frecventă la aceşti pacienţi) [79] . Recomandare La nou-născutul cu sindrom de intestin scurt, în funcţie de starea clinică şi toleranţă, se recomandă ca medicul să prescrie alimentaţie enterală discontinuă (fracţionată în bolusuri) per os sau prin gavaj dacă intestinul restant postoperator este mai mare de 25% din lungimea iniţială [77] . Argumentare O lungime mai mare de 25% a intestinului restant permite tolerarea alimentaţiei enterale administrate fracţionat per os sau prin gavaj discontinuu [77] . Recomandare La nou-născutul cu sindrom de intestin scurt, în funcţie de starea clinică şi toleranţă, se recomandă ca medicul să prescrie alimentaţie enterală continuă dacă intestinul restant postoperator e mai scurt de 25% din lungimea iniţială [77] . Argumentare Alimentaţia enterală continuă permite saturarea completă ale moleculelor transportatoare intestinale şi o absorbţie crescută ale lipidelor, proteinelor, calciului, zincului şi cuprului [78] . Recomandare La nou-născutul cu sindrom de intestin scurt, în funcţie de starea clinică şi toleranţa nou-născutului, se recomandă ca medicul să iniţieze alimentaţia enterală cu formule diluate (1/4-1/2) şi să crească treptat concentraţia formulei [77,79] . C IV C IV C IV C IV C IV C IV IV B III C IV C Argumentare Formulele diluate evită supraîncărcarea osmotică a intestinului [77,79] . IV Recomandare La nou-născutul cu sindrom de intestin scurt se recomandă ca medicul să oprească C alimentaţia enterală în cazul apariţiei intoleranţei [79] . Argumentare Semnele de intoleranţă a alimentaţiei enterale la nou-născutul cu sindrom de intestin IV scurt sunt: creşterea de volum al scaunelor cu mai mult decât 50% sau un volum total al scaunelor de peste 40-50 ml/kgc/zi, prezenţa substanţelor reducătoare în scaun, pH-ul scaunului sub 5,5 [79] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie formule extensiv sau parţial hidrolizate pentru A alimentaţia enterală a nou-născuţilor cu sindromul intestinului scurt indiferent de VG [23,77] . Argumentare Formulele extensiv sau parţial hidrolizate prezintă o digestibilitate şi o utilizare mai Ia rapidă cu consum energetic mai redus a hidrolizatelor proteice comparativ cu proteina integrală [80,81] , Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie la nou-născutul cu sindrom de intestin scurt A formule de început îmbogăţite cu probiotice [81,82] , Argumentare Formulele de început îmbogăţite cu probiotice au efect semnificativ de prevenire a Ia diareilor comunitare acute infecţioase (în special rotavirale) şi apoase şi reduc semnificativ durata episoadelor diareice [31,82-84] . 6.4.4. Conduita în cazul nou-născuţilor cu asfixie perinatală severă Standard Medicul şi asistenta trebuie să monitorizeze semnele de intoleranţă alimentară şi C EUN la aceşti nou-născuţi [25,85] . Argumentare Nou-născuţii cu asfixie perinatală severă au risc crescut pentru intoleranţă digestivă IV şi EUN. Evenimentul asfixic determină fenomenul de centralizare a circulaţiei şi anume creşterea fluxului sanguin cerebral, coronar, adrenal precum şi scăderea fluxului sanguin renal şi intestinal [25,85-87] . Recomandare Se recomandă ca medicul să evite alimentaţia enterală în primele zile la nou-născuţii C la termen cu asfixie perinatală moderată sau severă [25,85-87] . Argumentare Nou-născuţii cu asfixie moderată şi severă au motilitatea intestinală alterată şi risc IV crescut pentru EUN şi ileus [22,85,88] . Standard Medicul trebuie să indice alimentaţia prin gavaj gastric la nou-născuţii la termen care C prezintă tulburări de supt şi/sau deglutiţie şi/sau respiraţie secundare asfixiei perinatale [22,25] . Argumentare Alimentaţia prin gavaj la această categorie de nou-născuţi permite scăderea IV complicaţiilor datorate alimentaţiei parenterale [22,89,90] . Recomandare La nou-născutul la termen cu asfixie perinatală se recomandă ca medicul să indice C ca alimentaţia enterală să se efectueze cu lapte de mamă sau formule de început. Argumentare Laptele de mamă şi formulele de început au o compoziţie care asigură nevoile IV nutriţionale ale nou-născutului şi în plus laptele de mamă are proprietăţi antiinfecţioase scăzând incidenţa infecţiilor gastrointestinale şi implicit riscul de EUN [91] . Opţiune Medicul poate indica, la nou-născutul la termen cu asfixie perinatală, formule C delactozate [91,92-98] . Argumentare Secreţia de lactază creşte la nivel intestinal spre sfârşitul sarcinii şi continuă să IV crească în primele zile după naştere, eficienţa fiind de 98% în ziua a 5-a de la naştere. Deficitul tranzitoriu de lactază poate fi prelungit sau accentuat în caz de hipoxie perinatală, RCIU, infecţii, EUN, antibioterapie parenterală prelungită, icter necesitând fototerapie şi afectează toleranţa digestivă a laptelui [91,92-98] . 6.4.5. Conduita nutriţională în cazul nou-născuţilor reanimaţi la naştere Recomandare Se recomandă ca medicul să indice alimentaţia la sân în cazul nou-născuţilor la C termen care au necesitat reanimare la naştere, cu evoluţie ulterioară favorabilă şi care prezintă o bună coordonare supt-deglutiţie-respiraţie [99] . Argumentare Nou-născuţii ce au răspuns favorabil manevrelor de reanimare şi care prezintă o IV bună coordonare supt-deglutiţie-respiraţie pot fi alimentaţi la sân sau cu linguriţa şi/sau tetina fără risc de apiraţie [99] . 6.4.6. Conduita nutriţională în cazul nou-născuţilor care necesită suport ventilator Standard Medicul trebuie să ţină cont de faptul că nou-născutului ventilat poate avea nevoi C nutriţionale speciale [100,101] . Argumentare Alimentaţia enterală permite menţinerea troficităţii intestinului şi stimulează IV maturarea intestinală, secreţia hormonilor intestinali şi secreţia biliară [22,46] . Argumentare Stabilitatea cardiorespiratorie, pasajul meconiului, lipsa meteorismului gastric, IV prezenţa zgomotelor intestinale reprezintă condiţii esenţiale pentru administrarea a alimentaţiei enterale [100,101] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice alimentaţie enterală minimă prin gavaj naso- C gastric/orogastric cu aspirarea periodică a stomacului la interval de 3 ore la nou- născutul ce necesită suport ventilator [100,101] . Argumentare Gavajul şi aspirarea periodică a stomacului scad riscul de aspirare a conţinutului IV gastric în căile aeriene [100,101] . Standard Medicul trebuie să indice alimentaţia enterală prin gavaj la nou-născuţii la termen C ventilaţi în modul CPAP precum şi la cei intubaţi [100,101] . Argumentare Alimentaţia prin gavaj scade consumul energetic al nou-născutului [100,101] . IV Opţiune Medicul poate să recomande gavajul oro/nasogastric continuu la nou-născutul la termen ventilat mecanic [100,101] . Argumentare Gavajul intermitent determină scăderea saturaţiei arteriale a oxigenului, efect mediat şi de scăderea volumului tidal şi a capacităţii reziduale funcţionale, cu accentuarea hipoxiei [100,101] . 6.4.7. Conduita nutriţională în cazul nou-născuţilor cu restricţie de creştere intrauterină Recomandare Se recomandă ca medicul să indice alimentaţia precoce la sân la nou-născuţii la termen cu RCIU şi SGA [102-104] . Argumentare Alimentaţia precoce la sân a nou-născuţilor RCIU şi SGA împiedică apariţia hipoglicemiei. Această categorie de nou-născuţi au depozite scăzute de glicogen şi, în plus, laptele de mamă este o sursă optimă de nutrienţi [102-104] . Recomandare În cazul nou-născutului la termen cu RCIU sever (sub 3 percentile faţă de VG), care a prezentat modificări ale velocităţii fluxului Doppler fetal la nivelul arterei ombilicale se recomandă ca medicul să prescrie alimentaţie enterală cu prudenţă în primele zile de viaţă [56,105] . Argumentare Nou-născuţii care au prezentat modificări Doppler ale fluxului de la nivelul arterei ombilicale prezintă risc crescut de a dezvolta EUN [56,105] . 6.4.8. Conduita nutriţională în cazul nou-născuţilor cu reflux gastro-esofagian (RGE) Standard Medicul şi asistenta trebuie să monitorizeze starea clinică şi dezvoltarea nou- născuţilor la termen cu RGE. Argumentare Refluxul gastro-esofagian creşte riscul de aspirare a conţinutului lichidian în plămâni, apnee, deficit de creştere [25,106] . Standard Medicul trebuie să nu intervină terapeutic în cazul nou-născuţilor la termen cu RGE care prezintă episoade de vărsături dar a căror creştere nu este influenţată de aceste episoade [25,106] . Argumentare Creşterea în greutate a nou-născutului cu RGE este un indicator de RGE funcţional, nepatologic [25,107] . Recomandare Se recomandă ca medicul să intervină terapeutic la nou-născutul la termen cu RGE patologic [25,107] . Argumentare Vărsăturile asociate cu afectare respiratorie şi/sau apneile repetate secundare RGE se pot solda cu falimentul creşterii şi necesită intervenţie terapeutică [25,106] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să poziţioneze nou-născutului la termen cu RGE cu capul şi partea superioară a corpului ridicate la 30º în decubit dorsal sau lateral drept [25,108] . Argumentare Poziţionând astfel nou-născutul cu RGE scade riscul de aspirare a conţinutului gastric în căile respiratorii ale nou-născutului [25,108] . Recomandare La nou-născutul cu RGE se recomandă ca medicul să prescrie administrarea alimentaţiei în cantităţi mai mici şi la intervale mai scurte de timp [25,108,109] . Argumentare Administrarea unor volume mari de lapte determină distensie gastrică, încetineşte evacuarea gastrică având drept consecinţă exagerarea RGE [25,106,108] . C IV C IV B III C IV C IV C IV C IV C IV 6.4.9. Conduita nutriţională în cazul nou-născuţilor cu enterocolita ulcero- necrotică (EUN) Standard Medicul trebuie să indice administrarea progresivă a alimentaţiei enterale la nou- C născutul la termen cu EUN doar după ce acesta este stabilizat şi leziunile intestinale sunt vindecate. Argumentare Introducerea progresivă a alimentaţiei enterale evită riscul apariţiei recăderilor [25] . IV Recomandare Pentru re-alimentarea nou-născutului la termen cu EUN se recomandă ca medicul să prescrie lapte de mamă [25] . Argumentare Laptele de mamă conţine o serie de factori antimicrobieni iar flora intestinală a nou- născutului alimentat natural este formată în proporţie de până la 90% din lactobacili şi bifidobacterii (cu rol în inhibarea dezvoltării florei patogene) [27,110-114] . Recomandare În situaţiile în care administrarea de lapte matern nu este posibilă, pentru re- alimentarea nou-născutului la termen cu EUN se recomandă ca medicul să prescrie formule de început [113] . Argumentare Formulele de început reprezintă cea mai sigură alegere, ele asigurând necesarul nutriţional cel mai apropiat de cel al laptelui matern [113] . Recomandare În situaţiile în care administrarea de lapte matern nu este posibilă, pentru re- alimentarea nou-născutului la termen cu EUN se recomandă ca medicul să prescrie formule pe bază de hidrolizate proteice îmbogăţite cu probiotice [113] . Argumentare Alimentaţia cu formule pe bază de hidrolizate proteice duce la creşterea ratei de golire gastrică iar probioticele au efect benefic demonstrat şi sigur pentru profilaxia diareilor acute infecţioase [27,110-113] . Recomandare Dacă în timpul re-alimentării enterale a nou-născutului la termen cu EUN apar semne de intoleranţă alimentară se recomandă ca medicul să indice scăderea volumului meselor sau chiar să oprească alimentaţia enterală şi să re-evalueze nou- născutul [25] . Argumentare Semnele de intoleranţă digestivă sunt: vărsăturile, meteorism abdominal, absenţa zgomotelor intestinale, prezenţa sângerărilor oculte în scaun. Scăderea volumului meselor sau oprirea alimentaţiei evită apariţia recăderilor [25] . 6.4.10. Conduita nutriţională în cazul nou-născuţilor care sunt pacienţi chirurgicali Standard Medicul trebuie să nu iniţieze şi să întrerupă alimentaţia enterală la nou-născutul diagnosticat sau suspectat de: omfalocel, gastroschizis, atrezii intestinale, hernie diafragmatică, malrotaţie intestinală, atrezie de esofag cu sau fără fistulă esotraheală [48,114] . Argumentare Introducerea sau continuarea alimentaţiei enterale în aceste situaţii poate agrava leziunile preexistente sau induce apariţia unor complicaţii [48,113] . 6.4.11. Conduita nutriţională în cazul nou-născuţilor cu icter neonatal Recomandare La nou-născutul la termen cu icter accentuat alimentat la sân al cărui aport alimentar este inadecvat, cu o pierdere ponderală excesivă (peste 12% din greutatea corporală) şi la cel care are semne evidente de hipovolemie se recomandă ca medicul să prescrie suplimentarea alimentaţiei cu lapte de mamă muls steril sau formule de început şi/sau creşterea numărului de mese [10,115] . Argumentare Nou-născuţii alimentaţi mai frecvent (peste 8 mese/zi) au nivele serice ale bilirubinei mai mici decât cei alimentaţi de 5-6 ori/zi [10,115] . Argumentare Ingestia de colostru are efect purgativ împiedicând reabsorbţia intestinală bilirubinei [10,115] . Recomandare În cazul nou-născutului la termen cu icter accentuat se recomandă ca medicul să suplimenteze temporar alimentaţia la sân cu formule de început pe bază de proteine din laptele de vacă [27,115] . Argumentare Formulele pe bază de proteine din lapte de vacă cresc eficienţa fototerapiei prin reducerea circulaţiei enterohepatice a bilirubinei [10,115] . Standard În cazul nou-născutului la termen care necesită fototerapie medicul şi asistenta trebuie să monitorizeze atent aportul şi pierderile de lichide, menţinând o hidratare adecvată şi un debit urinar normal [10,115] . B III C IV B III C IV C IV C IV IV C IV C Argumentare Fototerapia poate determina pierderi insensibile de lichide de 15-25 de ml/kgc/zi cu IV scădere importantă în greutate (7-10%) şi chiar febră [10,22,25,115] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să nu indice suplimentarea alimentaţiei cu apă sau ceai C la nou-născutul cu icter [10,115] . Argumentare Suplimentarea cu apă sau ceai scade producţia de lapte prin nepunerea nou- IV născutului la sân şi creşte riscul de apariţie a hiponatremiei iatrogene [10,115,116] . 6.4.12. Conduita nutriţională în cazul nou-născuţilor cu cheilognato- palatoschizis / secvenţă Pierre Robin Standard La prescrierea modului şi tipului de alimentaţie a nou-născutului la termen cu C palatoschizis sau secvenţă Pierre Robin medicul trebuie să ţină cont de faptul că aceşti nou-născuţi pot prezenta dificultăţi de supt chiar dacă deglutiţia este normală [117-120] . Argumentare Studiile au arătat că, în funcţie de localizarea şi mărimea defectului, această IV categorie de nou-născuţi sunt capabili să sugă sau nu, deşi deglutiţia este normală [117-120] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să consilieze mamele privind poziţionarea C pentru supt a nou-născutului cu despicătură palatină unilaterală şi/sau palatolabială [117-120] . Argumentare Adaptarea poziţiei la sân în funcţie de defect face posibilă alăptarea majorităţii nou- IV născuţilor cu despicătură labio-palatină (anexa 9) [117-120] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie alimentare cu tetine speciale în cazul în care C nou-născutul cu despicătură palatină nu poate suge la sân [117-120] . Argumentare Utilizarea tetinelor speciale facilitează alimentaţia orală, prevenind sindromul de IV aspiraţie şi complicaţiile sale [117-120] . Recomandare Se recomandă ca medicul să nu indice de rutină gavajul la nou-născutul cu C despicătură palatină [117-120] . Argumentare Gavajul împiedică dezvoltarea reflexului de supt şi coordonarea suptului cu IV deglutiţia [117-120] . 6.4.13. Conduita nutriţională în cazul nou-născuţilor din mamă diabetică Standard Pentru prescrierea alimentaţiei la nou-născutul la termen din mamă diabetică C medicul trebuie să ţină cont de faptul că această categorie de nou-născuţi prezintă risc crescut de a dezvolta hipoglicemie imediat după naştere [121-124] . Argumentare Hiperinsulinemia secundară hiperglicemiei materne determină hiperplazia celulelor IV pancreatice fetale având ca rezultat hipoglicemia fetală şi neonatală [121-124] . Recomandare Se recomandă ca în cazul nou-născuţilor la termen din mamă cu diabet zaharat, C medicul şi asistenta să prevină hipoglicemia prin alimentare cu lapte de mamă sau formulă de început cât mai precoce după naştere [121,124] . Argumentare S-a demonstrat că alimentarea cu 10 ml/kgc lapte de mamă poate determina o IV creştere a glucozei serice cu 18 mg% [22] . Recomandare La nou-născutul din mamă cu diabet zaharat se recomandă ca medicul să indice C alăptarea la cerere [121] . Argumentare Alimentaţia la cerere scade riscul de hipoglicemie [121] . IV Standard Medicul şi asistenta trebuie să contraindice administrarea de rutină la aceşti nou- C născuţi a apei distilate, soluţiilor glucozate sau a formulelor speciale [121] . Argumentare Administrarea acestor soluţii interferă cu suptul şi în acelaşi timp cu mecanismele IV metabolice compesatorii ale hipoglicemiei [121] . Standard La categoria de nou-născuţi SGA din mame cu diabet zaharat decompensat medicul E trebuie să recomande modul de alimentaţie al nou-născuţilor SGA/RCIU de alte cauze. 6.4.14. Conduita nutriţională în cazul nou-născuţilor mari pentru vârsta gestaţională Standard În cazul nou-născuţilor mari pentru VG medicul trebuie să recomande acelaşi mod C de alimentaţie ca şi în cazul nou-născutului din mamă cu diabet zaharat. Argumentare Nou-născutul mare pentru VG prezintă riscul de a dezvolta hipoglicemie imediat IV după naştere datorită hiperinsulinismului fetal [121,125,126] . Argumentare Alimentaţia precoce previne hipoglicemia la această categorie de nou- IV născuţi [121,125,126] . 6.4.15. Conduita nutriţională în cazul nou-născuţilor cu alergie la proteinele laptelui de vacă sau/şi soia Standard Medicul trebuie să elimine din alimentaţia nou-născutului la termen cu alergie la proteinele laptelui de vacă formulele pe bază de proteine din laptele de vacă. Standard În cazul nou-născutul la termen care prezintă alergie la proteinele laptelui de vacă medicul trebuie să recomande alimentarea cu formule extensiv hidrolizate (semielementale) sau formule pe bază de aminoacizi (elementale) [80,127,128] . Argumentare Formulele extensiv hidrolizate şi cele pe bază de aminoacizi şi-au dovedit eficienţa în alimentaţia nou-născutului la termen cu alergie sau intoleranţă la proteinele laptelui de vacă [127,128] . Recomandare În cazul nou-născutul la termen care prezintă alergie la proteinele din soia medicul trebuie să recomande alimentarea cu formule pe bază de aminoacizi (elementale) sau formule extensiv hidrolizate (semielementale) [127,128] . Argumentare Formulele extensiv hidrolizate şi cele pe bază de aminoacizi şi-au dovedit eficienţa în alimentaţia nou-născutului la termen cu alergie sau intoleranţă la proteinele din soia [127,128] . Recomandare În cazul în care nou-născutul prezintă alergie la proteinele laptelui de vacă se recomandă ca medicul să nu prescrie formule pe bază de proteină din soia. Argumentare În cazul alergiei la proteinele laptelui de vacă nu se recomandă folosirea formulelor pe bază de soia deoarece 30% din nou-născuţii cu alergie la proteinele laptelui de vacă sunt alergici şi la proteinele din soia [30,127] Recomandare În cazul în care există antecedente de atopie în familie se recomandă ca medicul să prescrie alimentaţie cu lapte de mamă exclusiv până la 6 luni sau, în lipsa acestuia, formule parţial hidrolizate [80,129] . Argumentare Alimentarea exclusivă la sân până la vârsta de 6 luni şi administrarea de formule parţial hidrolizate s-au dovedit eficiente în prevenirea alergiilor [15,16,69,70,80,130] . 6.4.16. Conduita nutriţională în cazul nou-născuţilor cu patologie hepatică Recomandare În cazul nou-născuţilor la termen cu afecţiuni hepatice se recomandă ca medicul să prescrie formule bazate pe hidrolizate proteice parţiale şi trigliceride cu lanţ mediu [25] . Argumentare La nou-născutul la termen cu afectare hepatică este alterată digestia intraluminală şi absorbţia lipidelor cu lanţ lung [25] . 6.4.17. Conduita nutriţională în cazul nou-născuţilor cu afecţiuni renale severe Recomandare Se recomandă ca în cazul nou-născutului la termen cu afecţiune renală severă care poate fi alimentat enteral medicul să indice folosirea laptelui de mamă. Argumentare Laptele de mamă are un conţinut scăzut de fosfaţi şi se evită astfel încărcarea rinichiului cu fosfaţi [131,132] . Recomandare Se recomandă ca în cazul nou-născutului la termen cu afecţiune renală severă care poate nu poate fi alimentat cu lapte de mamă medicul să indice formule de început cu conţinut redus de fosfaţi, potasiu şi magneziu comparativ cu formulele standard [3,9,30] . Argumentare La nou-născutul la termen cu afecţiune renală severă sunt scăzute filtrarea glomerulară şi secreţia tubulară a potasiului, fiind favorizată conservarea renală a fosfatului [29,30,133] . 6.5. Metode de alimentare 6.5.1. Alimentarea prin gavaj nazogastric/orogastric Standard Medicul trebuie să ia în consideraţie alimentaţia prin gavaj la nou-născuţii la termen bolnavi care nu pot fi alimentaţi la sân sau cu biberonul dar au un intestin funcţional (anexa 10) [23,89] . Argumentare Gavajul permite administrarea principiilor nutritivi evitând efectele negative ale neiniţierii alimentaţiei enterale asupra intestinului (anexa 11) [21,23,89] . Standard Medicul trebuie să contraindice gavajul la nou-născuţii la termen bolnavi în afecţiunile sau situaţiile menţionate în anexa 12 [89] . Argumentare Gavajul nasogastric poate determina iritaţia septului nazal, iritaţia şi/sau disconfortul esofagian, hiperproducţie de mucus, blocarea parţială sau totală a căii aeriene cu secreţii, perforaţia esofagului sau stomacului [23,89,90] . Gavajul orogastric evită compromiterea căii aeriene [89,134,135] . E C IV C IV C IV A IV C IV C IV C IV C IV B III Opţiune În cazul nou-născutului la termen bolnav care are indicaţie de alimentaţie prin gavaj medicul poate să aleagă modalitatea de administrarea a laptelui – continuu sau discontinuu [12,23] . Argumentare Gavajul discontinuu se asociază cu răspuns hormonal digestiv mai bun comparativ cu gavajul continuu [12,21,23] . Gavajului discontinuu poate interfera cu minut ventilaţia şi poate determina scăderea complianţei pulmonare cu apariţia sau accentuarea hipoxemiei [136] . 6.5.2. Gavaj transpiloric Recomandare Se recomandă ca medicul să indice gavajului transpiloric la nou-născutul la termen bolnav (anexa 13) [23,136-138] . Argumentare Gavajul transpiloric este o metodă de alimentare utilă atunci când gavajul gastric nu este tolerat [23] . Argumentare Gavajul transpiloric creşte riscul pentru malabsorbţii deoarece digestia gastrică este scurtcircuitată [23,136-143] . Complicaţiile acestui tip de gavaj sunt: distensie abdominală, reziduu gastric crescut, perforaţie duodenală, stenoză pilorică, EUN, pneumonie de aspiraţie, deces [136-143] . 6.5.3. Alimentarea prin gastrostomă Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie administrarea alimentaţiei prin gastrostomă la nou-născutul la termen cu următoarele afecţiuni: afecţiuni neurologice severe, atrezie de esofag, sindrom Pierre-Robin sever şi la cei la care nu se poate furniza enteral, prin alte metode de alimentaţie, un aport nutritiv care să asigure creşterea şi dezvoltarea [144,145] . C IV B IV III C Argumentare Gastrostoma este o metodă invazivă şi nu lipsită de riscuri şi complicaţii [144,145] . IV 6.5.4. Alimentarea cu linguriţa Standard Medicul şi asistenta trebuie să indice alimentaţia cu linguriţa în următoarele situaţii prezente în anexa 14 [146-148] . Argumentare Alimentaţia cu linguriţa contribuie la stimularea reflexului de supt, afvorizând un spor ponderal mai timpuriu şi externare mai rapidă [146-148] . Standard La nou-născutul bolnav medicul trebuie să ţină cont de avantajele şi dezavantajele administrării laptelui cu linguriţa [146-148] . Argumentare Avantajele alimentaţiei cu linguriţa sunt: - accept cultural şi social - uşor de învăţat de către mamă - mult mai igienic decât tetina (sterilizarea este mult mai uşoară, evitându-se cercul vicios infecţie-morbiditate-mortalitate) - contribuie la un spor ponderal mai timpuriu şi externare mai rapidă - se poate efectua şi la domiciliu dacă este necesar (până la dobândirea reflexului de supt) [146-148] . Argumentare Dezavantajele alimentaţiei cu linguriţa sunt: - timp mai îndelungat necesar alimentaţiei - risc de aspirare al conţinutului în plămâni [147,148] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să administreze laptele cu linguriţa folosind tehnica descrisă în anexa 15 [146-148] . Argumentare Respectarea protocolului de alimentare a nou-născutului cu linguriţa scade riscul complicaţiilor aferente metodei [146-148] . 6.5.5. Alimentarea cu biberonul Recomandare Se recomandă ca medicul să indice alimentaţia cu tetina doar la nou-născutul la termen la care nu poate fi alimentat la sân. Argumentare Alimentaţia cu tetina interferă cu suptul şi creşte riscul de apariţie a vărsăturilor şi de aspiraţie a conţinutului gastric în plămâni. Standard Medicul trebuie să nu recomande alimentaţia cu tetina la nou-născuţii cu afectare a reflexului de supt şi/sau deglutiţie. Argumentare Slaba coordonare a reflexului de supt-deglutiţie creşte riscul de apariţie a vărsăturilor şi de aspirare a conţinutului gastric în plămâni [146-148] . Recomandare Pentru administrarea alimentaţiei cu tetina se recomandă ca medicul şi asistenta să utilizeze tehnica descrisă în anexa 16. B III B III III B III E E B III E Argumentare Respectarea protocolului de alimentare a nou-născutului cu tetina scade riscul E complicaţiilor aferente metodei. 7. Monitorizare 7.1. Monitorizarea nutriţională generală a nou-născuţilor bolnavi Standard Medicul şi asistenta trebuie să monitorizeze şi să consemneze greutatea nou- născutului bolnav prin cântărire zilnică [23] . Argumentare Nou-născutul la termen bolnav are necesar hidric şi caloric specific, în funcţie de tipul patologiei. Curba ponderală obţinută prin cântărire zilnică ajută la aprecierea balanţei fluidelor şi nutrienţilor [149-151] . Recomandare Se recomandă ca asistenta să măsoare şi să consemneze săptămânal talia nou- născutului bolnav [23] . Argumentare Măsurarea repetată a taliei este un excelent mod de a urmări creşterea longitudinală liniară [149-151] . Standard Asistenta trebuie să măsoare şi să consemneze săptămânal perimetrul cranian al nou-născutului bolnav [23] . Argumentare Circumferinţa cranienă creşte cu 0,33 cm/săptămână şi se corelează foarte bine cu dezvoltarea neuronală [23] . Standard Asistenta trebuie să observe şi să înregistreze zilnic în foaia de observaţie a nou- născutului bolnav aspectul şi frecvenţa scaunelor [23] . Argumentare Aspectul şi frecvenţa scaunelor pot oferi informaţii privind funcţionalitatea tubului digestiv, patologia asociată sau complicaţii ale bolii de bază şi orientează medicul asupra nevoilor şi pierderilor nou-născutului [23] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să monitorizeze şi să înregistreze zilnic în foaia de observaţie volumul urinar al nou-născutului bolnav. Argumentare Monitorizarea zilnică a stării de hidratare a nou-născutului bolnav permite observarea precoce a semnelor de deshidratare (pliu cutanat leneş, fontanela deprimată, facies încercănat, scădere marcată în greutate, diureză scăzută, urină concentrată) şi permite corectarea aportului pentru evitarea dezechilibrelor hidroelectrolitice şi metabolice [23] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să monitorizeze zilnic şi să înregistreze in foaia de observaţie aportul nutriţional, energetic şi lichidian enteral şi parenteral al nou- născutului bolnav [151-155] . Argumentare Planul de management nutriţional zilnic se bazează pe asigurarea balanţei aport – consum [151,155] . 7.2. Monitorizarea postnatală a creşterii nou-născuţilor la termen bolnavi folosind curbe de creştere Standard Medicul trebuie să urmărească postnatal creşterea nou-născuţilor prin curbe de dezvoltare antropometrică. Argumentare Există patologii care pot influenţa pe termen îndelungat creşterea şi dezvoltarea în ciuda unui bun management nutriţional. Standard Medicul trebuie să folosească pentru monitorizarea creşterii în greutate a nou- născuţilor la termen bolnavi alimentaţi cu lapte de mamă, curbele de creştere (greutate, lungime şi alte dimensiuni, etc.) ale copiilor sănătoşi alimentaţi la sân [142,143] . ( vezi anexele ghidului de alimentafie a nou-născutului sănătos ) Argumentare Ritmul de creştere în greutate a copiilor alimentaţi la sân diferă de al celor alimentaţi cu formule: cei alimentaţi la sân cresc mai rapid în primele 2-3 luni apoi cresc mai încet [154] . Standard Medicul trebuie să monitorizeze dezvoltarea nou-născutului la termen bolnav alimentat cu formule utilizând curbele de creştere ale copiilor sănătoşi alimentaţi cu formulă [153] . ( vezi anexele ghidului de alimentafie a nou-născutului sănătos ) Argumentare Ritmul de creştere în greutate a copiilor alimentaţi cu formulă diferă de cel al nou- născuţilor alimentaţi natural [155] . B III B III C IV C IV C IV B III E E C IV B III 8. Aspecte administrative Recomandare Unităţile sanitare trebuie să nu permită colectarea, păstrarea sau refrigerarea laptelui matern în scopul alimentării nou-născutului la termen bolnav. Argumentare Laptele de mamă poate fi un foarte bun mediu de cultură pentru germeni patogeni şi sursă de infecţii nosocomiale [156] . Recomandare Medicul trebuie să informeze părinţii asupra opţiunilor de alimentare a nou- născutului la termen bolnav şi să respecte opţiunea acestora. B III E Standard Medicul trebuie să explice părinţilor modul de utilizare a curbelor de creştere [157] . C Argumentare Curbele de creştere sunt instrumente utile în mâna medicului, părinţii putând să le IV interpreteze greşit sau să nu le înţeleagă [157] . Standard Medicul trebuie să recomande alimentaţia cu formulă pentru nou-născutul la termen E bolnav individualizat pentru fiecare caz în parte. Standard Fiecare unitate sanitară care îngrijeşte nou-născuţi trebuie să respecte precauţiile E de aprovizionare, stocare, preparare şi administrare a formulelor indicate în Ghidul de alimentafie a nou-născutului la termen sănătos. Recomandare Se recomandă ca fiecare unitate medicală în care se prescrie alimentarea cu E formulă la nou-născutul la termen bolnav să redacteze protocoale proprii pe baza prezentului ghid. 9. Bibliografie 1. Mandruzzo G: Intrauterine growth restriction (IUGR): Guidelines for definition, recognition and management. Arch of Perinatal Med 2008; 14(4): 7-8 2. Mandruzzato GP et al: Intrauterine growth restriction. Recommendations and guidelines for perinatal practice. J Perinat Med 2008; 36: 277-281 3. The American Heritage: Medical Dictionary 2007. Houghton Mifflin Company; www.amazon.com/American- Heritage-Medical-Dictionary; accesat decembrie 2009 4. McGraw-Hill Concise Dictionary of Modern Medicine. The McGraw-Hill Companies Inc 2002; www.amazon.com/Concise-Dictionary-Modern-Medicine; accesat decembrie 2009 5. World Health Organization: Energy requirements of infants from birth to 12 months. In Human energy requirements. Report of a joint FAO/WHO/UNU expert consultation. Rome, 17-24 October, 2001: 11-19; http:ftp.fao.org/docrep/fao/007/y5686e/ y5686e00.pdf; accesat decembrie 2009 6. Mosby’s Medical Dictionary Elsevier 2009; http: www.elsevier.com/wps/find/products_in_subject _and.../716563 ; accesat decembrie 2009 7. Berry TG: Introduction to the metabolic and biochemical genetic diseases. In Taeusch HW, Ballard RA, Gleason CA: Avery’s diseases of the newborn. 8 th Ed Elsevier Saunders 2005; 217-226 8. Giovannini M, Agostoni C, Riva E: Nutrition in disorders of amino acid metabolism. In: Lifschitz CH: Pediatric gastroenterology and nutrition in clinical practice. Informa Healthcare New York 2001: 451-480 9. Arnold LG: Phenylketonuria. eMedicine Specialties Pediatrics: Genetics and Metabolic Disease Metabolic Disease 2009; http://emedicine.medscape.com/article/947781; accesat decembrie 2009 10. Thomas JA, Tsai A, Bernstein L: Nutrition therapies for inborn errors of metabolism. In Thureen P, Hay W: Neonatal nutrition and metabolism. Cambridge University Press 2006; 544-566 11. Gitzelmann RJ, Saudubray J-M, van den Berghe G: Disorders of galactose metabolism. In Fernandes P: Inborn Metabolic Diseases: Treatment and Diagnosis. 3 rd Ed Berlin Springer 2000; 105 12. Kolacek S: Enteral Nutrition Support. In Koletzko B: Pediatric Nutrition in Practice, Karger Basel 2008; 141-146 13. World Health Organization: Indicators for assessing breast feeding practices: Report of an informal meeting. Geneva, 1991; http://www.who.int/child-adolescent–health/NewPublications/ NUTRITION/WHO_CDD_SER_91.14.PDF; accesat martie 2010 14. World Health Organization: Promoting proper feeding for infants and young children. Geneva, 2004; http://www.who.int/ nutrition/topics/infantfeeding/en/; accesat martie 2010 15. World Health Organization: The optimal duration of exclusive breastfeeding. Report of an Expert Consultation. WHO Press, World Health Organization, Geneva, 2001 16. Stoicescu S: Alăptarea nou născutului sănătos. Editura Bucureşti 2008; 11-66 17. Turk D: Formula feeding. In Koletzko B: Nutrition in Practice. Basel Karger; 2008: 90-97 18. Mishra S, Agarwal R, Jeevasankar M, Deorari KA, Vinod KP: Minimal enteral nutrition. Indian J Pediatrics 2008; 75(3): 267-269 19. Scientific Committee on Food, European Commission, Health and Consumer Protection: Report of the Scientific Committee on Food on the Revision of Essential Requirements of Infant Formulae and Follow-on Formulae. Brussels – Belgium 2003; http://europa.eu.int/comm/food/fs/sc/scf/ index_en.html; accesat martie 2010 20. American Heart Association: 2005 American Heart Association (AHA) Guidelines for Cardiopulmonary Resuscitation (CPR) and Emergency Cardiovascular Care (ECC) of Pediatric and Neonatal Patients: Neonatal Resuscitation Guidelines. Pediatrics 2006; 117(5): e1029-e1038 21. Rennie J: Roberton’s textbook of neonatology. 4 th Ed Elsevier Churchill Livingstone 2005; 97-112, 219-241 22. Schanler RJ: Enteral Nutrition for the High Risk Neonate. In Taeusch WH, Ballard RA, Gleason CA: Avery’s Diseases of the Newborn, Ed Elsevier Saunders 2005; 1043-1060 23. Gomella TL, Cunningham DM, Eyal FG, Zenk KE: Neonatology: Management, Procedures, On-Call Problems, Diseases and Drugs. 5 th Ed McGraw Hill 2004; 77-101 24. Wessel JJ, Kocoshis SA: Nutritional management of infants with short bowel syndrome. Semin in Perinatol 2007; 31: 104-111 25. Ambavalanan N: Fluid, Electrolyte and Nutrition Management of the Newborn. 2008; http://emedicine.medscape.com/ article/976386-overview; accesat ianuarie 2010 26. Kramer MS, Chalmers B, Hodnett ED et al: Promotion of Breastfeeding Intervention Trial (PROBIT): A Randomized Trial in the Republic of Belarus. JAMA 2001; 285(4): 413-420 27. Kramer MS, Kakuma R: The Optimal Duration of Exclusive Breastfeeding. A Systematic Review. Geneva, Switzerland: WHO; 2002; http:// www.who.int/nutrition/topics/optimal_duration_of_exc_bfeeding_review_eng.pdf; accesat decembrie 2009 28. Koletzko B, Baker S, Cleghorn G, Neto UF, Gopalan S, Hernell O et al: Global Standard for the Composition of Infant Formula: Recommendations of an ESPGHAN Coordinated International Expert Group. J Pediatr Gastroenterol Nutr 2005; 41(5): 584 29. Ellard D, Olsen IE, Sun Z: Nutrition. In Cloherty JP, Eichenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care. 5 th Ed Lippincott Williams & Wilkins 2008; 115-137 30. Braegger C, Decsi T, Dias JA, Hartman C, Kolacek S, Koletzko B, Koletzko S, ESPGHAN Committee on Nutrition: Practical Approach to Paediatric Enteral Nutrition: A Comment by the ESPGHAN Committee on Nutrition, J of Pediatr Gastroenterol & Nutrition 2010; 51(1): 110–122 31. Xiao-Ming B: Nutritional management of newborn infants: Practical guidelines. World J Gastroenterol 2008; 14(40): 6133-6139 32. Butte NF, Lopez-Alarcon MG, Garza C: Nutrient Adequacy of Exclusive Breastfeeding for the Term Infant During the First Six Months of Life. Geneva, Switzerland: World Health Organization; 2002; http://whqlibdoc.who.int/publications/9241562110.pdf; accesat ianuarie 2010 33. The Commission of the European Communities: Commission Directive 2006/141/EC of 22 December 2006 on infant formulae and follow-up formulae and amending Directive 199/21/EC (text with EEA relevance). Official Journal of the European Union, 2006; L401: 1-31 34. Thompkinson DK, Kharb S: Aspects of Infant Food Formulation. Comprehensive Reviews In Food Science And Food Safety 2007; 6: 79-102 35. Fomon SJ: Requirements and Recommended Dietary Intakes of Protein during Infancy. Pediatr Res 1991; 30 : 391-395 36. Fomon SJ: Infant Feeding in the 20th Century: Formula and Beikost. Journal of Nutrition 2001;131:409S-420S 37. Cai W, Yu L, Lu C, Tang Q, Wan Y, Chen F: Normal value of resting energy expenditure in healthy neonates. Nutrition 2003; 19(2): 133-136 38. Brooke OG: Energy expenditure in the fetus and neonate: sources of variability. Acta Paediatrica. 2008; 74(s319): 128-134 39. Hulzebos CV, Sauer PJJ: Energy requirements. Semin in Fetal & Neonatal Med 2007; 12: 2-10 40. Leitch CA: Growth, nutrition and energy expenditure in pediatric heart failure. Progress in Pediatric Cardiology 2000; 11: 195-202 41. Phelps DL, Brown DR, Tung B et al: 28-day survival rates of 6676 neonates with birth weight of 150 grams or less. Pediatrics 1991; 87: 7-17 42. Thiriez G, Picaud JC, André M, Bréart G, Pierrat V, Dehan M et al: The EPIPAGE Cohort Study Cerebral Palsy Among Very Preterm Children in Relation to Gestational Age and Neonatal Ultrasound Abnormalities Pediatrics, 2006; 117: 828-835 43. Bertino E, Milani S, Fabris C, De Curtis M: Neonatal anthropometric charts: what they are, what they are not. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2007; 92: F7-F10 44. Lubchenco LO, Hansman C, Boyd E: Intrauterine growth in length and head circumference as estimated from live births at gestational ages from 26 to 42 weeks. Pediatrics 1966; 37(3): 403-408 45. Battaglia FC, Lubchenco LO: A practical classification of newborn infants by weight and gestational age. J Pediatr 1967; 71(2): 159-163 46. World Health Organization Multicentre Growth Reference Study Group. WHO Child Standards: Lenght/height-for- age, weight-for-age, weight-for-lenght, weight-for-height and body mass index-for age: methods and development. Geneva: World Health Organization 2006, http: www.who.int/childgrowth/standards/technical_report/en/; accesat martie 2010 47. Popescu V, Antrasian A, Zamfirescu A: Screening-ul neonatal în bolile genetice de metabolism, Rev Rom Ped 2009; LVIII(4): 369 - 374 48. Bell EF, Segar JL: Iowa Neonatology Handbook. 2006; www.uihealthcare.com/.../ iowaneonatologyhandbook; accesat decembrie 2009 49. Arnold GL: Hyperphenylalaninemia. eMedicine Specialties Pediatrics: Genetics and Metabolic Disease Metabolic Disease. 2009, http://emedicine.medscape.com/article/945180; accesat decembrie 2009 50. Strodtbeck F: The pathophysiology of prolonged periods of no enteral nutrition or nothing by mouth. Newborn and Infant Nursing Reviews 2003; 3(2): 47-54 51. Neu J, Bernstein H: Minimal enteral nutrition. In Thureen PJ, Hay W: Neonatal nutrition and metabolism. 2 nd Ed Cambridge University Press, 2006; 369-376 52. Neu J: Gastrointestinal maturation and implications for infant feeding. Early Human Development 2007; 83: 767- 775 53. Guha KD, Guha R, Srivastava RD: Practical newborn critical care nursing. Jaypee Brothers Medical Publishers Ltd New Delhi 2006; 89-90, 169-171 54. Thureen PJ: Early Aggressive Nutrition in the Neonate , Pediatrics in Review 1999; 20: 45-55 55. Cohen RS: NICU Guide 2008 - Enteral Feeding. http://www.lane.stanford.edu/portals/cvicu/HCP.../ Enteral _Feeding.pdf; accesat decembrie 2009 56. Tiffany KT, Burke BL, Collins-Odoms C, Oelberg DG: Current Practice Regarding Enteral Feeding of High-Risk Newborns with Umbilical Catheters in Situ. Pediatrics 2003; 112(1): 20-23 57. RPA Newborn Care Guidelines - Royal Prince Alfred Hospital: Feeding Guideline. http://www.sswahs.nsw.gov.au/rpa/neonatal/ html/docs/feeding.pdf ; accesat decembrie 2009 58. Weimer J: The Economic Benefits of Breast Feeding: A Review and Analysis. Food Assistance and Nutrition Research Report No. 13. Washington DC: Food and Rural Economics Division, Economic Research Service, US Department of Agriculture; 2001 59. American Academy of Pediatrics, Committee on Nutrition: Pediatric Nutrition Handbook. 5 th ed Elk Grove Village IL AAP 2004; 134-156 60. Tyson JE, Kennedy KA: Minimal enteral nutrition for feeding intolerance and preventing morbidity in parenterally fed infants. Cochrane Database Syst Rev. 2000; (2):CD000504. 61. Tyson JE, Kennedy KA: Trophic feedings for parenterally fed infants. Cochrane Database Syst Rev. 2005; (3):CD000504. 62. Bombell S, McGuire W: Early trophic feeding for very low birth weight infants. Cochrane Database Syst Rev. 2009; (3):CD000504. 63. AAP Committee on Nutrition: Lactose Intolerance in Infants, Children and Adolescents. Pediatrics 2006; 118(3): 1279-1286 64. Bhatia J, Greer F, The AAP Committee on Nutrition: Use of Soy Protein-Based Formulas in Infant Feeding. Pediatrics 2008; 121(5): 1062-1068 65. The Physician's Guide to Laboratory Test Selection and Interpretation, Reviewed by Longo N, Lyon E, Mao R, Openshaw A: Molecular Genetics at ARUP Laboratories. University of Utah Comprehensive Review 2010; http://www.medgadget.com/... /arup_consult_the_physicians_guide_ to_lab_test_selection_and_interpretation.html; accesat ianuarie 2010 66. Barry SJ, Thureen PJ: Nutrition in infants with congenital heart disease. In Thureen PJ, Hay W: Neonatal nutrition and metabolism. 2 nd Ed Cambridge University Press 2006; 533-543 67. Levy RJ, Rosenthal A, Fyler DC, Nadas AS: Birthweight of infants with congenital heart disease. Am J Dis Child 1978; 132: 249-254 68. Rosenthal GL, Wilson PD, Permutt T, Boughman JA, Ferencz C: Birth-weight and cardiovascular malformations: a population-based study. The Baltimore-Washington Infant Study. Am J Epidemiol 1991; 133: 1273-1281 69. Steltzer M, Rudd N, Pick B: Nutrition care for newborn with congenital heart disease. Clin Perinatol 2005; 32: 1017-1030 70. Fomon SJ, Yiegler EE: Renal solute load and potential renal solute load in infancy. J Pediatr 1999; 134: 11-14 71. Duggan C, Watkins JB, Walker AW: Nutrition in Pediatrics: Basic Science, Clinical Applications, 3 rd Ed BC Decker Inc 2008, 341-355 72. Willis L, Thureen P, Kaufman J, Wymore E, Skillman H, da Cruz E: Enteral feeding in prostaglandin-dependent neonates: is it a safe practice? J Pediatr 2008; 153(6): 867-869 73. Brooke OG. Energy expenditure in the fetus and neonate: sources of variability. Acta Paediatrica. 2008; 74(s319): 128-134 74. Hwang ST, Shulman RJ: Update on management and treatment of short gut. Clin Perinatol 2002; 29: 181-194 75. Strodtbeck F: The pathophysiology of prolonged periods of no enteral nutrition or nothing by mouth. Newborn and Infant Nursing Reviews, 2003; 3(2): 47-54 76. Sondheimer J: Neonatal short bowel syndrome. In: Thureen PJ, Hay W: Neonatal nutrition and metabolism. 2 nd Ed Cambridge University Press 2006: 492-507 77. Parker P, Stroop S, Greene H: A controlled comparison of continuous versus intermittent feeding in the treatment of infants with intestinal disease. J Paediatr 1987; 99: 360-387 78. Harris JB: Neonatal short bowel syndrome. Newborn and Infant Nursing Reviews 2007; 7(3): 131-142 79. Jeppessen PB, Hay CE, Mortensen PB: Differences in essential fatty acid requirements by enteral and parenteral routes of administration in patients with fat malabsorbtion. Am J Clin Nutr 1999; 70: 78-84 80. Szajewska H, Horvath A:. Meta-analysis of the evidence for a partially hydrolyzed 100% whey formula for the prevention of allergic diseases. Curr Med Res and Opinion 2010; 26(2): 423-437 81. Thompkinson DK, Kharb S: Aspects of Infant Food Formulation. Comprehensive Reviews In Food Science And Food Safety 2007; 6: 79-102 82. Szajewska H, Setty M, Mrukowicz J, Guandalini S: Probiotics in Gastrointestinal Diseases in Children: Hard and Not-So-Hard Evidence of Efficacy. J of Pediatr Gastroenterol and Nutrition 2006; 42: 454-475 83. Lee J, Seto D, Bielory L: Meta-analysis of clinical trials of probiotics for prevention and treatment of pediatric atopic dermatitis. J Allergy Clin Immunol 2008; 121: 116-21 84. Newborn Services Clinical Guideline: Feeding Newborn Babies on Postnatal Wards Reviewed by Aftimos S, Thomas C. 2001; www.adhb.govt.nz/newborn/guidelines.htm; accesat ianuarie 2010 85. Zanelli SA, Stanley DP, Kaufman DA: Hypoxic-Ischemic Encephalopathy. 2009; http://emedicine.medscape.com/article/ 973501-overview; accesat martie 2010 86. McLean C, Ferriero D: Mechanisms of hypoxic-ischemic injury in the term infant. Semin Perinatol 2004; 28(6): 425-432 87. Prelack K, Dylewski M, Sheridan RL: Practical guidelines for nutritional management of burn injury and recovery. Burns 2007; 33: 14 88. A.S.P.E.N. Board of Directors and The Clinical Guidelines Task Force: Guidelines for the Use of Parenteral and Enteral Nutrition in Adult and Pediatric Patients. 2001; J of Parenteral and Enteral Nutrition 2002; 26(1 suppl): http://faculty.ksu.edu.sa/sultan.alenazi/Sultans%20Library/ 2002guidelines.pdf; accesat ianuarie 2010 89. Great Ormond Street Hospital for Children NHS Trust: Clinical guide – Naso-gastric and oro-gastric tube management. 2009; http://www.gosh.nhs.uk/clinical_information/clinical_guidelines/ copy%20of%20copy2%20of%20cpg_guideline_00109; accesat ianuarie 2010 90. Horta BL, Bahl RB, Martines JC, Victora CG: Evidence of the Long-Term Effects of Breastfeeding: Systematic Reviews and Metaanalysis. Geneva, 2007; www.who.int/child-adolescent-health; accesat martie 2010 91. Jadcherla SR: Gastrointestinal reflux. Section of Neonatology, Columbus Children’s Hospital, and Department of Pediatrics, The Ohio State University School of Medicine and Public Health, Columbus, OH; Neonatal nutrition and metabolism. Cambridge University Press 2006; 445- 452 92. Weaver LT, laker MF, Nelson R: Neonatal intestinal lactase activity. Arch Dis Child 1986; 61: 896-899 93. Vanderhoof JA, Zach TE, Adrian TE: Gastrointestinal disease in Avery GB, MacDonald MG, Seshia MMK, Mullett MD: Avery’s Neonatology Pathophysiology & Management of the Newborn. 6 th Ed Lippincott Williams Wilkins 2005; 940-941 94. Lawlor-Smith C: Unsettled breastfed babies. 2005; http://www.sdgp.com.au/client_images/ 18177.pdf; accesat iunie 2010 95. Guarino A, De Marco G: Persisnt diarrhea in Kleinman RE: Walker’s Pediatric Gastrointestinal disease. PMPH – USA 2008; 284 96. Littleton LY, Engebretson J: Maternal, neonatal and women’s health, Ed Delmar-Thompson 2002; 1135 97. McGowan JE: Hypo- and hyperglycemia and other carbohydrate metabolism disorders. In Thureen PJ, Hay WW: Neonatal nutrition and metabolism. Cambridge Unviersity Press 2006; 461 98. De Curtis M, Guandalini S, Fasano A, Saitta F, Ciccimara N: Diarrhoea in jaundiced neonates treated with phototherapy: role of the intestinal secretion. Arch Dis Child 1989; 64: 1161-1164 99. Van Aerde JEE, Narvey M: Acute respiratory failure. In Thureen PJ, Hay W: Neonatal nutrition and metabolism. 2 nd Ed Cambridge University Press 2006; 508-519 100. Bell EF: Nutritional support. In Goldsmith JP, Karotkin EH: Assisted Ventilation of the Neonate. 4 th Ed Saunders 2003; 422- 424 101. Fewtrell MS, Morley R, Abbott RA, Singhal A, Stephenson T, MacFadyen UM, Clements H, Lucas A: Catch-up growth in small-for-gestational-age term infants: a randomized trial. Am J of Clinical Nutrition 2001; 74(4): 516- 523 102. Rosenberg A: The IUGR Newborn. Semin in Perinatol 2008, 32: 219-224 103. Blackburn RN: The IUGR Infant: Assessment, management and outcomes, AWHONN presentation 2009; www.mainehealth .org/.../mmc.../small_for_gestational_age.pdf ; accesat ianuarie 2010 104. Sanjay A, Snider EA: Perinatal asphyxia. In: Cloherty JP, Eichelwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care, 5 th Ed Lippincott Williams Wilkins 2004, 536-555 105. Haus DM, Pylipow M, Long JD, Thureen PJ, Georgieff MK: Nutritional Practices in the Neonatal Intensive care Unit: Analysis of a 2006 Neonatal Nutrition Survey. Pediatrics 2009; 123(1): 51-57 106. Huang R-C, Forbes D, Davies MW: Feed thickener for newborn infants with gastro-oesophageal reflux. Department of Gastroenterology and Nutrition, Children's Hospital Medical Center, Cincinnati, USA. Department of Paediatrics, University of Western Australia, Perth, Australia. Grantley Stable Neonatal Unit, Royal Brisbane and Women's Hospital, Brisbane, Australia 107. Mehta T, Gold B: Regurgitation and Gastroesophageal Reflux, in Koletzko B: Pediatric Nutrition in Practice. Ed Karger Basel 2008; 191-195 108. Berseth CL: Physiologic and Inflammatory Abnormalities of the Gastrointestinal Tract, in Taeusch WH, Ballard RA, Gleason CA: Avery’s Diseases of the Newborn, Ed Elsevier Saunders 2005; 1103-1109 109. NASPGHAN Nutrition Report Committee, Michail S, Sylvester F, Fuchs G, Issenman R: Clinical efficacy of probiotics: review of the evidence with focus on children, J of Pediatr Gastroenterol and Nutrition 2006, 43: 550- 557 110. Chouraqui JP, Grathwohl D, Labaune JM, Hascoet JM, de Montgolfier I, Leclaire M et al: Assessment of the safety, tolerance, and protective effect against diarrhea of infant formulas containing mixtures of probiotics or probiotics and prebiotics in a randomized controlled trial. Am J Clin Nutr 2008; 87: 1365–1373 111. FAO/WHO: Joint FAO/WHO Expert Consultation on Evaluation of Health and Nutritional Properties of Probiotics in Food including Powder Milk with Live Lactic Acid Bacteria. Cordoba, Argentina; 2001; http://www.who.int/foodsafety/publications/ fs_management/en/probiotics.pdf; accesat martie 2010 112. Hoyos AB: Reduced incidence of necrotising enterocolitis associated with enteral administration of Lactobacillus acidophilus and Bifidobacterium infantis to neonates in an intensive care unit. Int J Infect Dis 1999; 3: 19 113. Knight D, Kuschel C: Surgical Neonates Provision and Location of Intensive Care - Newborn Services Clinical Guideline. 2006; http://www.adhb.govt.nz/newborn/Research/Publications/ NW_NewbornAnnualClinicalReport2006.pdf; accesat ianuarie 2010 114. Porter ML, Dennis BL: Hyperbilirubinemia in the Term Newborn - Dewitt Army Community Hospital. Fort Belvoir Virginia 2002; 65(4) 115. International Lactation Consultant Association (ILCA): Recommendations and competencies for lactation consultant practice. Raleigh NC, ILCA, 2003; http://www.ilca.org/i4a/pages/ index.cfm?pageid=3370 ; accesat decembrie 2009 116. Reilly S, Reid J, Skeat J: Academy of Breastfeeding Medicine Clinical Protocol Committee. ABM Clinical Protocol #17: Guidelines for breastfeeding infants with cleft lip, cleft palate, or cleft lip and palate. Breastfeed Med 2007; 2(4): 243-250 117. Aniansson G, Svensson H, Becker M, Ingvarsson L: Otitis media and feeding with breast milk of children with cleft palate. Scand J Plast Reconstr Surg Hand Surg 2002; 36(1): 9-15 118. Arvedson JC: Feeding with craniofacial anomalies, in: Arvedson JC, Brodsky LB: Pediatric swallowing and feeding: assessment and management. 2 nd Ed Albany NY Singular Publishing Group 2002; 527-561 119. Garcez LW, Giugliani ER: Population-based study on the practice of breastfeeding in children born with cleft lip and palate. Cleft Palate Craniofac J 2005; 42(6): 687-693 120. Wight N, Marinelli KA, Academy of Breastfeeding Medicine Protocol Committee: ABM clinical protocol #1: guidelines for glucose monitoring and treatment of hypoglycemia in breastfed neonates. Breastfeed Med 2006; 1(3): 178-184 121. Cornblath M, Ichord R: Hypoglycemia in the neonate. Semin Perinatol 2000; 24(2): 136 122. Cowett RM, Loughead JL: Neonatal glucose metabolism: differential diagnoses, evaluation, and treatment of hypoglycemia. Neonatal Netw 2002; 21(4): 9-19 123. Karlsen KA: S. T. A. B. L. E. Program Learner Manual: Post-Resuscitation/Pre-Transport Stabilization Care of Sick Infants, Ed. Salt Lake City Utah 2006; 5-28 124. Schaefer-Graf UM, Rossi R, Bührer C et al: Rate and risk factors of hypoglycemia in large-for-gestational-age newborn infants of non-diabetic mothers. Am J Obstet Gynecol 2002; 187: 913-917 125. Cahill JB, Martin KL, Wagner CL, Hulsey TC: Incidence of hypoglycemia in term large for gestational age infants (LGA) as a function of feeding type. ABM News Views 2002; 8: 20 126. Jain A, Agarwal R, Sankar JM, Deorari AK, Paul VK: Hypocalcemia in the Newborn. Indian J Pediatr 2008; 75:165-169 127. Osborn DA, Sinn J: Formulas containing hydrolysed protein for prevention of allergy and food intolerance in infants. Cochrane Database Syst Rev 2006; (4):CD003664 128. Host A, Koletzko B, Dreborg S, Muraro A, Wahn U, Aggett P et al: Dietary products used in infants for treatment and prevention of food allergy. Joint Statement of the European Society for Paediatric Allergology and Clinical Immunology (ESPACI) Committee on Hypoallergenic Formulas and the European Society for Paediatric Gastroenterology, Hepatology and Nutrition (ESPGHAN) Committee on Nutrition. Arch Dis Child 1999; 81(1): 80- 4 129. Schandler RJ: Enteral nutrition for high risk neonate. In Taeusch WH, Ballard RA, Gleason CA: Avery’s Diseases of the Newborn, Ed Elsevier Saunders 2005; 1043-1060 130. Thureen PJ, Hay WW Jr: Neonatal Nutrition and Metabolism. 2 nd Ed University of Colorado Cambridge University Press 2007; 267-436 131. Lawrence RA, Lawrence RM: Breastfeeding. A Guide for the Medical Profession. 6 th Ed St Louis Mosby 2005; 238-257 132. Koletzko B, von Kries R, Closa R, Escribano J, Scaglioni S, Giovannini M: Lower protein in infant formula is associated with lower weight up to age 2 year: a randomized clinical trial. Am J Clin Nutr 2009; 89: 1836-1845 133.Committee on Nutritional Status during Pregnancy and Lactation, Food and Nutrition Board: Nutrition Services in Perinatal Care. 2 nd Ed Institute of Medicine National Academy of Sciences 1999; http://www.nap.edu/catalog.php?record_id=2022; accesat martie 2010 134. Hawes J, McEwan P, McGuire W: Nasal versus oral route for placing feeding tubes in preterm or low birth weight infants. 2004; Issue 3, Art. No: CD003952. DOI:101002/14651858CD003952pub2 135. Oommen MP: Respiratory control and disorders in the newborn. In Lenfant C: Lung Biology in Health and Disease, Ed. New York: Marcel Dekker 2003; 173: 299 136. de Lucas C, Moreno M, López-Herce J, Ruiz F, Pérez-Palencia M, Carrillo A: Transpyloric Enteral Nutrition Reduces the Complication Rate and Cost in the Critically Ill Child. J of Pediatr Gastroenterol and Nutrition 2000; 30(2): 175-180 137. Malcolm WF, Smith PB, Mears S, Goldberg RN, Cotten CM: Transpyloric tube feeding in very low birthweight infants with suspected gastroesophageal reflux: impact on apnea and bradycardia. J of Perinatol 2009; 29: 372- 375 138. López-Herce J, Sánchez C, Carrillo A, Mencía S, Santiago MJ, Bustinza A et al: Transpyloric enteral nutrition in the critically ill child with renal failure. J of Intensive Care Med 2006; 32(10): 1599-1605 139. López-Herce FJ, Sola I, Carrillo A Jr: Duodenal perforation caused by a transpyloric tube in a critically ill infant. Nutrition 2006; 22(2): 209-212 140. McGuire W, McEwan P: Systematic review of transpyloric versus gastric tube feeding for preterm infants. Cochrane Database of Systematic Reviews, Issue 4, 2009; J of Pediatr Gastroenterol & Nutrition 2010; 51(1): 110–122 141. Macdonald PD, Skeoch CH, Carse H, Dryburgh F, Alroomi LG, Galea P et al: Randomised trial of continuous nasogastric, bolus nasogastric, and transpyloric feeding in infants of birth weight under 1400 g. Arch of Dis in Child 1992; 67: 429-431 142. Pereira GR, Lemons JA: Controlled Study of Transpyloric and Intermittent Gavage Feeding in the Small Preterm Infant. Pediatrics 1981; 67(1): 68-72 143. Sánchez C, López-Herce J, Carrillo A, Bustinza A, Sancho L, Vigil D: Transpyloric enteral feeding in the postoperative of cardiac surgery in children. J of Pediatr Surg 2006; 41(6): 1096-1102 144. Svirskis N: Newborn Services Clinical Guideline - Enteral Feeding. 2009; www.adhb.govt.nz/newborn/Guidelines/.../ EnteralFeeding.htm; accesat ianuarie 2010 145. World Health Organization. Department of Reproductive Health and Research: Managing newborn problems: guide for doctors, nurses, and midwives. 2003; http://whqlibdoc.who.int/ publications/2003/9241546220.pdf; accesat ianuarie 2010 146. Nair PMC, Narang A, Mahajan R, Arora U, Neonatal Unit, Department of Pediatrics: Spoon Feeds-An Alternative to Bottle Feeding. Graduate Institute of Medical Education and Research, Chandigarh 1999; Vol. 31 , www.ncbi.nlm.nih.gov/ pubmed/7875826; accesat ianuarie 2010 147. Collins C, Ryan P, Crowther C et al: Effect of bottles, cups, and dummies on breast feeding in preterm infants: a randomised controlled trial. BMJ 2004; 329(7459): 193-198 148. Ridout RE, Georgieff MK: Nutritional assessment of the neonate. In Thureen PJ, Hay W: Neonatal nutrition and metabolism. 2 nd Ed Cambridge University Press 2006; 586-589 149. Corkins MR, Lewis P, Cruse W, Gupta S, Fitzgerald J: Accuracy of infant admission lengths. Pediatrics 2002; 109: 1108–1111 150. Sherry B, Mei Z, Grummer-Strawn L, Dietz WH: Evaluation of and recommendations for growth references for very low birth weight ( < or =1500 grams) infants in the United States. Pediatrics 2003; 111: 750-758 151. Ziegler E: The CDC and Euro Growth Charts, in Koletzko B et al: Pediatric Nutrition in Practice. Basel Karger 2008; 271-284 152. Raiha NCR, Fazzolari-Nesci A, Cajozzo C, Puccio G, Monestier A, Moro G et al: Whey predominant, whey modified infant formula with protein/energy ratio of 1,8g/100kcal: adequate and safe for term infants form birth to four months, J Pediatr Gastroenterol and Nutrition 2002, 35: 275-281 153. ESPGHAN Committee on Nutrition Preparation and Handling of Powdered Infant Formula: A Commentary by the ESPGHAN Committee on Nutrition. J Pediatr Gastroenterol Nutr 2004; 39(4): 320-322 154. Hulse JA: Special growth charts. Arch Dis Child 1988; 63: 1179-1180 155. Styles ME, Cole TJ, Dennis J, Preece MA: New cross sectional stature, weight and head circumference references for Down’s syndrome in the UK and Republic of Ireland. Arch Dis Child 2002; 87(2): 104-108 156. Israel-Ballard K, Coutsoudis A, Chantry CJ, Sturm AW, Karim F, Sibeko L, Abrams B: Bacterial Safety of Flash- heated and Unheated Expressed Breastmilk during Storage. J of Trop Pediatr 2006; 52(6): 399-405 157. Ben-Joseph EP, Dowshen SA, Izenberg N: Do Parents Understand Growth Charts? A National, Internet-Based Survey. Pediatrics 2009; 124: 1100-1109 158. Sehnert NL. Ramasethu J: Gastric and transpyloric tubes. In MacDonald MG, Ramasethu J: Atlas of procedures in neonatology, 3 rd Ed Lippincott Williams and Wilkins 2002; 309-316 159. Gallaher KJ, Cashwell S, Hall V et al: Orogastric tube insertion length in VLBW infants. J Perinatol 1993; 13: 128 160. Berseth CL, McCoi HH: Birth Asphyxia Alters Neonatal Intestinal Motility in Term Neonates, Pediatrics 1992; 90(5): 669-673 161. Bhatt AB, Tank PD, Barmade KB, Damania KR: Abnormal Doppler flow velocimetry in the growth restricted foetus as a predictor for necrotising enterocolitis. J Postgrad Med 2002; 48: 182-185 162. Brooke OG: Energy expenditure in the fetus and neonate: sources of variability. Acta Paediatrica. 2008; 74(s319): 128-134 163. Dorling J, Kempley S, Leaf A: Feeding growth restricted preterm infants with abnormal antenatal Doppler results. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2005; 90(5): F359-363 164. Hoover-Fong JE, McGready J, Schulze KJ, Barnes H, Scott CI: Weight for age charts for children with achondroplasia. Am J Med Genet part A 2007; 143A: 2227–2235 165. Horton WA, Rotter JI, Rimoin DL, Scott CI, Hall JG: Standard growth curves for achondroplasia. J Pediatr 1978; 93: 435-438 166. Hunter AGW, Hecht JT, Scott CI: Standard weight for height curves in achondroplasia. Am J Med 1996; 62(3):255-261 167. Jackson CS, Buchman AL: The nutritional management of short bowel syndrome. Nutr Clin Care 2004; 7: 114- 121 168. Koletzko B, Rodriguez-Palmero M, Demmelmair H et al: Physiological aspects of human milk lipids. Early Human Dev 2001; 65: S3-S18 169. Környei V: A gyermekkardiológiai gondozás egyes kérdései [Unele probleme ale nursingului în cardiologie pediatrică], in Lozsádi K, Környei V: Gyermekkardiológia [Cardiologie pediatrică]. Vol 2 Akadémiai Kiadó Budapest 2000; 893-904 170. Leaf A, Dorling J, Kempley S, McVormick K, Mannix P, Brocklehurst P: Abnormal Doppler Enteral Presription Trial. BMC Pediatr 2009; 9: 63 171. Oden J, Bourgeois M: Neonatal endocrinology. Indian J Pediatr 2000; 67: 217-223 172. Marx SJ: Hyperparathyroid and hypoparathyroid disorders. N Engl Med 2000; 343: 1863-1875 173.Mehrizi A, Drash A: Growth disturbance in congenital heart disease. J Pediatr 1962; 61: 418-429 174. Rosenthal GL: Patterns of prenatal growth among infants with cardiovascular malformations: possible fetal hemodynamic effects. Am J Epidemiol 1996; 143: 505-513 175. Soregaroli M, Bonera R, Danti L, Dinolfu D, Taddei F, Valcamonico A, Frusca T: Prognostic role of umbilical artery Doppler velocimetry in growth-restricted fetuses. J Matern Fetal Neonatal Med 2002; 11: 199-203 176. Vanderhoof JA: Short-bowel syndrome and intestinal adaptation. In: Wasker WA, Durie PR, Hamilton JR: Pediatric gastrointestinal disease. BC Decker Inc Lewiston 2000; 583-603 177. Varan B, Tokel K, Yilmaz G: Malnutrition and growth failure in cyanotic and acyanotic congenital heart disease with and without pulmonary hypertension. Arch Dis Child 1991; 81(1): 49-52 178. World Health Organization, UNICEF: Acceptable medical reasons for use of breast-milk substitutes. WHO Press, Geneva, 2009, http://whqlibdoc.who.int/hq/2009/ WHOFCHCAH09.01eng.pdf; accesat martie 2010 179. Yamanouchi T, Suita S, Masumoto K: Non-protein energy overloading induces bacterial translocation during total parenteral nutrition in newborn rabbits. Nutrition 1998; 14: 4433-4437 10. Anexe Anexa 1. Lista participanţilor la Întâlnirile de consens Anexa 2. Grade de recomandare şi nivele ale dovezilor Anexa 3. Tabel 1. Necesarul energetic pentru sugari Tabel 2. Necesarul energetic la sugari alimentaţi la sân şi cu formule Anexa 4. Curbele antropometrice neonatale Lubchenco Anexa 5. Contraindicaţiile alimentaţiei enterale minime Anexa 6. Cauzele sindromului intestinului scurt Anexa 7. Complicaţiile tardive ale sindromului intestinului scurt neonatal Anexa 8. Manifestări clinice la nou-născutul cu insuficienţă cardiacă Anexa 9. Conduita în cazul alăptării nou-născuţilor cu cheilognatopalatoschizis/secvenţă Pierre Robin Anexa 10. Categoriile de nou-născuţi la termen bolnavi care pot necesita alimentaţie prin gavaj Anexa 11 Avantajele /dezavantajele, indicaţiile/contraindicaţiile, complicaţiile gavajului continuu/ discontinuu la nou-născutul la termen bolnav Anexa 12. Contraindicaţiile gavajului oro/nazogastric la nou-născutul la termen bolnav Anexa 13. Indicaţiile şi contraindicaţiile gavajului transpiloric la nou-născutul la termen bolnav Anexa 14. Categoriile de nou-născuţi la termen care pot necesita alimentaţie cu linguriţa Anexa 15. Conduita în cazul nou-născuţilor alimentaţi cu linguriţa Anexa 16. Conduita în cazul nou-născuţilor alimentaţi cu biberonul Anexa 17. Algoritm - Alimentaţia enterală a nou-născutului la termen bolnav 10.1. Anexa 1. Lista participanţilor la Întâlnirile de consens Lista participanţilor la Întâlnirea de Consens de la Sibiu, 8-10 mai 2010 Prof. Dr. Silvia Maria Stoicescu – IOMC Polizu, Bucureşti Prof. Dr. Maria Stamatin – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Prof. Dr. Gabriela Zaharie – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie I, Cluj Napoca Prof. Dr. Constantin Ilie – Maternitatea Bega, Timişoara Conf. Dr. Manuela Cucerea – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Conf. Dr. Valeria Filip – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Dr. Gabriela Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Adrian Ioan Toma – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Adrian Crăciun – Maternitatea Cantacuzino, Bucureşti Dr. Anca Bivoleanu – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Mihaela Ţunescu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Eugen Mâţu – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Maria Livia Ognean – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Dr. Marta Simon - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Dr. Ecaterina Olariu – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Dr. Andreea Avasiloaiei – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Bianca Chirea – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Dr. Leonard Năstase – IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Emanuel Ciochină – IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Andreea Dicu – IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Sebastian Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Radu Galiş – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Lista participanţilor la Întâlnirea de consens din 23-25 iulie 2010, Bran Prof. Dr. Silvia Maria Stoicescu – IOMC Polizu, Bucureşti Prof. Dr. Maria Stamatin – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Prof. Dr. Gabriela Zaharie – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie I, Cluj Napoca Prof. Dr. Constantin Ilie – Maternitatea Bega, Timişoara Conf. Dr. Manuela Cucerea – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Conf. Dr. Valeria Filip – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Şef Lucr. Dr. Ligia Blaga – Clinica de Obstetrică Ginecologie II, Cluj Napoca Dr. Gabriela Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Doina Broscăuncianu - IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Adrian Toma – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Adrian Crăciun – Maternitatea Cantacuzino, Bucureşti Dr. Mihaela Ţunescu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Eugen Mâţu – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Maria Livia Ognean – Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Dr. Marta Simon - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Dr. Laura Suciu - Spitalul Clinic Municipal, Tg. Mureş Dr. Andreea Avasiloaiei - Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Bianca Chirea - Spitalul Clinic Judeţean Oradea Standard Standardele sunt norme care trebuie aplicate rigid şi trebuie urmate în cvasitotalitatea cazurilor, excepţiile fiind rare şi greu de justificat. Recomandare Recomandările prezintă un grad scăzut de flexibilitate, nu au forţa standardelor, iar atunci când nu sunt aplicate, acest lucru trebuie justificat raţional, logic şi documentat. Opţiune Opţiunile sunt neutre din punct de vedere a alegerii unei conduite, indicând faptul că mai multe tipuri de intervenţii sunt posibile şi că diferiţi medici pot lua decizii diferite. Ele pot contribui la procesul de instruire şi nu necesită justificare. 10.2. Anexa 2. Grade de recomandare şi nivele ale dovezilor Tabel 1. Clasificarea tăriei aplicate gradelor de recomandare Tabel 2. Clasificarea puterii ştiinţifice a gradelor de recomandare Grad A Necesită cel puţin un studiu randomizat şi controlat ca parte a unei liste de studii de calitate publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi Ia sau Ib). Grad B Necesită existenţa unor studii clinice bine controlate, dar nu randomizate, publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi IIa, IIb sau III). Grad C Necesită dovezi obţinute din rapoarte sau opinii ale unor comitete de experţi sau din experienţa clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu (nivele de dovezi IV). Indică lipsa unor studii clinice de bună calitate aplicabile direct acestei recomandări. Grad E Recomandări de bună practică bazate pe experienţa clinică a grupului tehnic de elaborare a acestui ghid. Tabel 3. Clasificarea nivelelor de dovezi Nivel Ia Dovezi obţinute din meta-analiza unor studii randomizate şi controlate. Nivel Ib Dovezi obţinute din cel puţin un studiu randomizat şi controlat, bine conceput. Nivel Iia Dovezi obţinute din cel puţin un studiu clinic controlat, fără randomizare, bine conceput. Nivel Iib Dovezi obţinute din cel puţin un studiu quasi-experimental bine conceput, preferabil de la mai multe centre sau echipe de cercetare. Nivel III Dovezi obţinute de la studii descriptive, bine concepute. Nivel IV Dovezi obţinute de la comitete de experţi sau experienţă clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu. 10.3. Anexa 3. Tabel 1. Necesarul energetic pentru nou-născut (0-1 lună) (după Energy requirements of infants from birth to 12 months. In Human energy requirements. Report of a joint FAO/WHO/UNU expert consultation. Rome, 17-24 October, 2001) Vârsta (luni) Greutatea medie (kg) Creştere ponderală medie (g/zi) Cheltuieli energetice 1 totale (kcal/zi) Energie depozitată 2 (kcal/zi) Necesar energetic total 3 kcal/zi kcal/kg/zi Băieţi 0-1 lună 4,58 35,2 306 211 518 113 Fete 0-1 lună 4,35 28,3 286 178 464 107 Greutatea medie şi creşterea ponderală medie sunt date WHO, 1994. 1 cheltuieli energetice totale = –99,4+88,6 x kg; 2 creştere ponderală x energia depozitată cu creşterea normală; 3 necesar energetic= cheltuieli energetice totale + energia depozitată. Tabel 2. Necesarul energetic la nou-născuţii alimentaţi la sân, cu formule (după Energy requirements of infants from birth to 12 months. In Human energy requirements. Report of a joint FAO/WHO/UNU expert consultation. Rome, 17-24 October, 2001) Vârstă (luni) Alimentaţi cu lapte de mamă 1 Alimentaţi cu formule de lapte 2 Toţi sugarii 3 băieţi fete media băieţi fete media băieţi fete media 1 106 99 102 122 117 120 113 107 110 Numerele au fost rotunjite la cel mai apropiat 1 kcal/kg/zi, folosind greutatea corporală medie şi depozitarea energetică şi cu următoarele ecuaţii predictive pentru cheltuielile energetice totale: 1 chelt. energ. totale (kcal/kg/zi) = (–152,0+92,8xgreutatea în kg)/greutatea în kg; 2 chelt. energ. totale (kcal/kg/zi) = (–29,0+82,6xgreutatea în kg)/greutatea în kg; 3 chelt. energ. totale (kcal/kg/zi) = (–99,4+88,6xgreutatea în kg)/greutatea în kg. 10.4. Anexa 4. Curbele antropometrice neonatale Lubchenco (după Lubchenco LO, Hansman C, Boyd E. Intrauterine growth in length and head circumference as estimated from live births at gestational ages from 26 to 42 weeks. Pediatr. 1966; Battaglia FC, Lubchenco LO. A practical classification of newborn infants by weight and gestational age. J Pediatr. 1967) Lungimea, perimetrul cranian, greutatea la naştere şi indicele ponderal în funcţie de vârsta de gestaţie Greutatea la naştere în funcţie de vârsta de gestaţie 10.5. Anexa 5. Contraindicaţiile alimentaţiei enterale minime Contraindicaţiile alimentaţiei enterale minime sunt: - nou-născuţii sever asfixiaţi [18] - instabilitate hemodinamică severă (resuscitare volemică, administrare de Dopamină 2: 5 mcg/kgc/min) - status respirator instabil - coagulopatie necesitând tratament - EUN suspectată sau confirmată [18,53] - obstrucţie sau perforaţie intestinală, respectiv ileus paralitic, reziduu gastric semnificativ, bilios, sangvin [18,53] - status convulsiv - nou-născuţi cu SGA severă (sub percentila 3 pe curbele de creştere intrauterină) [18,54,55] 10.6. Anexa 6. Tehnica alimentaţiei nou-născutului prin gavaj [158,159] Gavajul discontinuu: Materiale necesare: - sondă gastrică de 4 Fr (GN < 1000 grame) sau 6 Fr (GN > 1000 grame) - seringi sterile 5, 10, 20 ml - leucoplast hipoalergenic - recipient/biberon cu lapte de mamă etichetat sau preparat de lapte pentru prematuri - stetoscop Tehnica : - nou-născutul este poziţionat pe dreapta, ridicat la un unghi de 45 de grade sau pe burtă şi în poziţie ridicată - se spală mâinile - se pregăteşte un câmp steril - se deschide ambalajul sondei şi seringii pe câmpul steril - se deschide recipientul/biberonul - se deschide incubatorul - se spală mâinile - se introduce blând sonda prin narină sau gură în stomac pe distanţa nas – pavilionul urechii – apendice xifoid - se adaptează seringa la sondă şi se aspiră blând pentru a verifica dacă sonda are capătul în stomac sau se introduce aer în stomac şi se ascultă cu stetoscopul zgomotele abdominale - se fixează sonda cu ajutorul leucoplastului, fie la comisura bucală, fie la nivelul nasului - se scoate pistonul de la seringă, se umple seringa cu cantitatea de lapte pentru gavaj - laptele se lasă să curgă singur în stomac, lent, fără a împinge cu pistonul, gravitaţional - gavajul durează aproximativ 20 de minute, cât durează un supt - după terminarea gavajului, se scoate seringa, se închide sonda - seringa se schimbă la fiecare masă, - sonda gastrică se schimbă la 24 de ore - se vor nota observaţii în foaia de alimentaţie a nou-născutului (cantitatea şi tipul reziduului, cantitatea administrată, tipul de lapte administrat, evenimente observate în timul gavajului) - în timpul gavajului se va observa starea copilului, aspectul tegumentelor, frecvenţa respiratorie, frecvenţa cardiacă, regurgitaţii, vărsături, crize de apnee. Gavajul continuu: Materiale necesare: - pompa de alimentaţie (de infuzie, injectomat) - sonda gastrică 4, 6 Fr - leucoplast hipoalergenic - seringi de 20, 50 ml - prelungitor adaptat la seringă Tehnica: - se spală mâinile - se plasează sonda oro- sau nazogastrică (vezi alimentaţia discontinuă) - se fixează sonda cu leucoplastul hipoalergenic - se preferă fixarea la nivelul buzei pentru a evita escoriaţiile nazale în cazul în care sonda s-ar fixa pe nas - se ataşează seringa la pompa de alimentaţie - se stabileşte cantitatea de lapte pe oră şi se pune pompa în funcţiune - se notează în foaia de observaţie ora şi volumul în mililitri pe oră - sonda nazogastrică se schimbă zilnic şi, dacă se va plasa nazal, într-o zi se va plasa în narina dreaptă şi într-o zi în narina stângă pentru a evita leziunile nazale Notă: Dacă volumul de lapte este sub 200 ml, se vor utiliza 4 seringi, una la 5 ore, dacă depăşeşte 200 ml/zi de lapte se vor utiliza 6 seringi, una la 3 ore şi jumătate. În ambele cazuri se va face o pauză de o oră/zi pentru a efectua unele îngrijiri medicale şi pentru a pune stomacul în repaus. Notă: O altă modalitate este metoda bolusului lent, continuu 2 ore cu o oră pauză, sau o oră cu două ore pauză, în funcţie de toleranţa gastrică a nou-născutului. Lungimea estimativă a sondei orogastrice în cazul nou-născuţilor cu greutate sub 1500 grame Greutate (grame) Lungimea sondei orogastrice (cm) < 750 13 750 – 999 15 1000 – 1249 16 1250 – 1500 17 10.7. Anexa 7. Manifestări clinice la nou-născutul cu insuficienţă cardiacă Manifestări clinice la nou-născutul cu insuficienţă cardiacă Semne de disfuncţie miocardică şi de perfuzie tisulară compromisă: a) tahicardie (>150 băt/min), ritm de galop, puls slab şi filiform; b) cardiomegalie (clinică şi radiografică); c) diureză redusă (<1 ml/kg/oră); d) acidoză metabolică; e) colaps vascular/şoc: paloare, tegumente marmorate, extremităţi reci, timp de reumplere capilară prelungită (>3 sec), diferenţă crescută temperatură centrală-periferică (>2°C), puls nepalpabil Semne de congestie pulmonară: a) tahipnee (> 60 resp/min); b) retracţii subcostale sau intercostale; c) zone pulmonare inundate pe radiografia toracică; d) edem pulmonar manifest; e) wheezing sau raluri bazale; f) cianoză Semne de congestie venoasă sistemică: a) hepatomegalie (> 3 cm sau progresivă); b) creştere ponderală excesivă (>30 g/24 ore) în ciuda dificultăţilor de alimentaţie [46] . 10.8. Anexa 8. Tabel 1. Cauzele sindromului intestinului scurt (modificat după: Sondheimer J. Neonatal short bowel syndrome. In: Thureen PJ, Hay W: Neonatal nutrition and metabolism. 2 nd Ed Cambridge University Press, 2006) Rezecţie chirurgicală Enterocolită ulcero-necrotică Atrezii congenitale de intestin subţire (tip I, II, IIIa) Jejunale şi/sau ileale multiple (tip IV) Deformitate în „pom de crăciun” (engl.: Christmas tree/apple peel deformity), tip IIIb Volvulus intestinal Congenital sau secundar malrotaţiei intestinale Secundar aderenţelor congenitale sau dobândite Gastroschizis Obstrucţie şi necroză de intestin subţire asociată Atrezie de intestin subţire asociată Ileus meconial Tromboza venelor sau arterelor mezenterice Septicemie cu coagulopatie Sindroame de hipercoagulabilitate Traumatism Enterită postiradiere cu ischemie Congenital Sindrom intestin scurt congenital Absenţa funcţiei intestinale critice cauzând rezecţie Aganglionoză intestinală totală Sindroame de dismotilitate intestinală – pseudo-obstrucţie intestinală Atrofie microvilozitară congenitală (engl.: microvillous inclusion disease) Tabel 2. Complicaţiile tardive ale sindromului intestinului scurt neonatal (modificat după: Sondheimer J. Neonatal short bowel syndrome. In: Thureen PJ, Hay W: Neonatal nutrition and metabolism. 2 nd Ed Cambridge University Press, 2006) Complicaţii legate de cateterizarea venoasă centrală Septicemie, tromboză, obstrucţie mecanică Complicaţii nutriţionale Deficit vitaminic, mineral, perturbări calorice Complicaţii hepato-biliare Colestază, colelitiază, insuficienţă hepatică Complicaţii metabolice D-lactacidoză, osteopenie/osteoporoză, toxicitate legată de aluminiu Complicaţii renale Calculi de oxalaţi, nefrotoxicitatea medicamentelor Complicaţii gastrointestinale Stricturi, ulcer anastomotic cu hemoragie intestinală, colita intestinului scurt, alergie gastrointestinală, hipergastrinemie şi ulcer peptic Complicaţii comportamentale Comportament de refuz alimentar, dependenţă prelungită, stress emoţional familial 10.9. Anexa 9. Conduita în cazul alăptării nou-născuţilor cu cheilognatopalatoschizis/secvenţă Pierre Robin [117-120] Sânul se orientează cu porţiunea cea mai voluminoasă spre partea de palat mai intact ajutând la comprimare şi împiedicând pătrunderea sfârcului în zona cu despicătura. Dacă despicătura e mare se sugerează mamei să tragă de areolă în jos pentru a nu ajunge sfârcul în despicătură 10.10. Anexa 10. Categoriile de nou-născuţi la termen bolnavi care pot necesita alimentaţie prin gavaj [22,89,90] RCIU/SGA cu tulburări ale reflexului de supt Nou-născuţi reanimati la naştere cu tulburări ale reflexului de supt Nou-născuţi cu asfixie perinatală cu tulburări ale reflexului de supt Nou-născuţii cu suport ventilator Nou-născuţii cu malformaţii congenitale de cord cu tulburări ale reflexelor de supt, deglutiţie, respiraţie Nou-născuţii cu cheilognatopalatoschizis/secvenţă Pierre Robin ce nu pot suge la sân sau din biberon Nou-născuţii cu sindrom de intestin scurt Nou-născuţii cu boli cromozomiale ce nu pot fi alimentaţi la sân sau cu biberonul 10.11. Anexa 11. Avantajele, dezavantajele, indicaţiile, contraindicaţiile şi complicaţiile gavajului continuu şi discontinuu la nou-născutul la termen bolnav [22,89,90] Gavajul discontinuu Gavajul continuu Indicaţii Contraindicaţii Avantaje - permite alimentaţia enterală pentru nou-născuţii care nu tolerează gavajul gastric discontinuu Dezavantaje Complicaţii - coordonare inadecvată supt/deglutiţie, - sindrom de detresă respiratorie, manifestată prin tahipnee (60-80 respiraţii/minut - detresă respiratorie severă - reflux gastro-esofagian - persistenţa reziduului gastric - motilitate distală scăzută - intoleranţă la gavajul gastric discontinuu - dilacerări esofagiene - EUN - dilacerări esofagiene - EUN - creştere ponderală optimă - toleranţă digestivă bună - respectă descărcările enzimatice şi hormonale fiziologice - scurtează durata până la alimentaţia enterală exclusivă - interferenţă cu minut-ventilaţia - scăderea complianţei pulmonare cu apariţia sau accentuarea hipoxemiei - interferenţă cu minut-ventilaţia - scăderea complianţei pulmonare cu apariţia sau accentuarea hipoxemiei - motilitate duodenală modificată - vărsături, aspiraţie, distensie abdominală - apnee/bradicardie/ desaturare - iritarea/necroza mucoasei nazale - perforarea faringelui posterior/esofagului/ stomacului - inserţie în căile aeriene - apnee/bradicardie/desaturare - iritarea/necroza mucoasei nazale - perforarea faringelui posterior/esofagului/ stomacului - inserţie în căile aeriene - - - - iritaţia septului nazal iritaţia/disconfortul esofagian hiperproducţie de mucus perforaţia esofagului sau stomacului 10.12. Anexa 12. Contraindicaţiile gavajului oro/nazogastric la nou-născutul la termen bolnav [22,89,90] 10.13. Anexa 13. Indicaţiile şi contraindicaţiile gavajului transpiloric la nou-născutul la termen bolnav [23,136-138] Indicaţiile gavajului transpiloric la nou-născutul la termen bolnav: evacuare gastrică deficitară retenţie gastrică importantă reflux gastroesofagian malformaţii ale tubului digestiv (de exemplu microgastria) intoleranţă la gavajul nasogastric/orogastric [6,26,27] Contraindicaţiile absolute ale gavajului transpiloric sunt: obstrucţie intestinală hemoragie digestivă intervenţie chirurgicală recentă pe intestine enterocolită ulcero-necrotică diaree severă. 10.14. Anexa 14. Categoriile de nou-născuţi la termen care pot necesita alimentaţie cu linguriţa [146- 148] Nou-născutul SGA/RCIU Nou-născutul cu spor ponderal adecvat şi reflex bun de supt Nou-născutul cu asfixie moderată şi alterare uşoară a reflexului de supt Nou-născutul cu despicătura palatină Nou-născutul separat temporar de mamă pentru a nu afecta eficienţa reflexului de supt 10.15. Anexa 15. Conduita în cazul nou-născuţilor alimentaţi cu linguriţa [147,148] - poziţionarea nou-născutului cu capul mai ridicat, susţinut de braţul stâng - umplerea linguriţei pe trei sferturi cu lapte - comprimarea buzei de jos cu linguriţa şi prelingerea laptelui pe lateralele limbii ţinând limba comprimată - nu se scoate linguriţa din gură decât după înghiţirea totală a laptelui 10.16. Anexa 16. Conduita în cazul nou-născuţilor alimentaţi cu biberonul - atingerea uşoară a comisurii buzelor cu biberonul pentru a stimula deschiderea gurii - introducerea tetinei deasupra limbii - înclinarea biberonului suficient pentru a nu exista aer în tetină - retragerea tetinei pentru ca succţiunea să nu creeze un vid de aer ce poate determina aspirarea laptelui - verificarea permeabilităţii tetinei, al cărei orificiu se poate înfunda cu uşurinţă sau poate fi prea mare. 10.17. Anexa 17. Algoritm - Alimentaţia nou-născutului la termen bolnav Iniţial alimentaţie cu formule diluate, creşterea treptată a concentraţiei formulei. Formule extensiv sau parţial hidrolizate cu adaus de probiotice Prudenţă Poziţionare Consiliere pentru poziţionare pentru supt. NU gavaj de rutină Colostru/lapte matern. În caz de deshidratare suplimentare cu formulă de început din lapte de vacă. NU apă sau ceai. Evaluare: - VG, vârstă postnatală, status clinic - tipul afecţiunii/afecţiunilor - factori de risc pentru dificultăţi alimentare De preferat lapte de mamă sau formule de început NU apă sterilă, soluţii glucozate, lapte de vacă Evaluarea posibilităţii iniţierii alimentaţiei enterale: - contraindicaţii în anexa... - prudenţă în anexa .... Situaţii speciale Aport caloric crescut (fortifianţi de lapte de mamă sau formule hipercalorice) De preferat colostru sau formulă de început restricţionarea substratului nutritiv care nu poate fi metabolizat Fenilcetonurie Formulă fără lactoză şi galactoză (formulă pe bază de proteine din soia) Formulă fără fenilalanină la valori ale fenilalaninemiei peste 600 μmol/l Afecţiuni metabolice congenitale Nou-născut cu icter Cheilognatopalatoschizis Reflux gastroesofagian Alţi nou-născuţi după intervenţii chirurgicale Lapte de mamă sau formulă de început pe bază de proteine din laptele de vacă cu conţinut redus de fosfaţi, potasiu şi magneziu Nou-născut cu afecţiuni renale severe Formule pe bază de hidrolizate proteice şi trigliceride cu lanţ mediu Nou-născut cu patologie hepatică Risc de hipoglicemie. Iniţiere precoce a alimentaţiei cu lapte de mamă sau formulă de început. Nou-născut mare pentru VG, nou-născut din mamă cu diabet zaharat Sd. de intestin scurt EUN Repaus digestiv în funcţie de forma de severitate. Re-alimentare de dorit cu lapte matern sau formule de început cu probiotice. Opţional formule pe bază de hidrolizate proteice Nou-născut cu asfixie perinatală Precauţii. De dorit lapte matern sau formule de început. Opţional formule fără lactoză Precauţii în cazul RCIU severe Nou-născut RCIU Alimentaţie prin gavaj la nou-născutul stabil Nou-născut pe suport ventilator Nou-născut reanimat la naştere Alimentaţie enterală în cazul unei bune coordonări supt/deglutiţie/respiraţie - aport caloric cu 50% mai mare decât la nou-născutul sănătos - lapte de mamă fortifiat sau formule hipercalorice Malformaţii congenitale cardiace Galactozemie Anexa Nr. 10 Ministerul S ă n ă t ăţ ii Publice Colegiul Medicilor Asocia ţ ia de Neonatologie Comisia Consultativă de din România din România Pediatrie şi Neonatologie Alimenta ţ ia parenteral ă a nou-n ă scutului la termen bolnav COLEC Ţ IA GHIDURI CLINICE PENTRU NEONATOLOGIE Ghidul 10/Revizia 0 23.07.2010 Publicat de Asocia t ia de Neonatologie din România Editor: Maria Livia Ognean © Asocia t ia de Neonatologie din România, 2011 Grupul de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor încurajează schimbul liber şi punerea la dispoziţie în comun a informaţiilor şi dovezilor cuprinse în acest ghid, precum şi adaptarea lor la condiţiile locale. Orice parte din acest ghid poate fi copiată, reprodusă sau distribuită, fără permisiunea autorilor sau editorilor, cu respectarea următoarelor condiţii: (a) ghidul sau fragmentul să nu fie copiat, reprodus, distribuit sau adaptat în scopuri comerciale, (b) persoanele sau instituţiile care doresc să copieze, reproducă sau distribuie ghidul sau fragmente din acestea, să informeze Asociaţia de Neonatologie din România şi (c) Asociaţia de Neonatologie din România să fie menţionată ca sursă a acestor informaţii în toate copiile, reproducerile sau distribuţiile materialului. Acest ghid a fost aprobat de Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. ........ din şi de Colegiul Medicilor prin documentul nr. ..... din .......................... şi de Asociaţia de Neonatologie din România în data de .......... Preciz ă ri Ghidurile clinice pentru Neonatologie sunt elaborate cu scopul de a ajuta personalul medical să ia decizii privind îngrijirea nou- născuţilor. Acestea prezintă recomandări de bună practică medicală clinică bazate pe dovezi publicate (literatura de specialitate) recomandate a fi luate în considerare de către medicii neonatologi şi pediatri şi de alte specialităţi, precum şi de celelalte cadre medicale implicate în îngrijirea tuturor nou-născuţilor. Deşi ghidurile reprezintă o fundamentare a bunei practici medicale bazate pe cele mai recente dovezi disponibile, ele nu intenţionează să înlocuiască raţionamentul practicianului în fiecare caz individual. Decizia medicală este un proces integrativ care trebuie să ia în considerare circumstanţele individuale şi opţiunea pacientului sau, în cazul nou-născutului, a părinţilor, precum şi resursele, caracteristicile specifice şi limitările instituţiilor medicale. Se aşteaptă ca fiecare practician care aplică recomandările în scop diagnostic, terapeutic sau pentru urmărire, sau în scopul efectuării unei proceduri clinice particulare să utilizeze propriul raţionament medical independent în contextul circumstanţial clinic individual, pentru a decide orice îngrijire sau tratament al nou- născutului în funcţie de particularităţile acestuia, opţiunile diagnostice şi curative disponibile. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid au depus eforturi pentru ca informaţiile conţinute în ghid să fie corecte, redate cu acurateţe şi susţinute de dovezi. Date fiind posibilitatea erorii umane şi/sau progresele cunoştinţelor medicale, autorii nu pot şi nu garantează că informaţia conţinută în ghid este în totalitate corectă şi completă. Recomandările din acest ghid clinic sunt bazate pe un consens al autorilor privitor la tema propusă şi abordările terapeutice acceptate în momentul actual. În absenţa dovezilor publicate, recomandările se bazează pe consensul experţilor din cadrul specialităţii. Totuşi, acestea nu reprezintă în mod necesar punctele de vedere şi opiniile tuturor clinicienilor şi nu le reflectă în mod obligatoriu pe cele ale Grupului Coordonator. Ghidurile clinice, spre deosebire de protocoale, nu sunt gândite ca directive pentru o singură modalitate de diagnostic, management, tratament sau urmărire a unui caz sau ca o modalitate definitivă de îngrijire a nou-născutului. Variaţii ale practicii medicale pot fi necesare în funcţie de circumstanţele individuale şi opţiunea părinţilor nou-născutului, precum şi de resursele şi limitările specifice ale instituţiei sau tipului de practică medicală. Acolo unde recomandările acestor ghiduri sunt modificate, abaterile semnificative de la ghiduri trebuie documentate în întregime în protocoale şi documente medicale, iar motivele modificărilor trebuie justificate detaliat. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid îşi declină responsabilitatea legală pentru orice inacurateţe, informaţie percepută eronat, pentru eficacitatea clinică sau succesul oricărui regim terapeutic detaliat în acest ghid, pentru modalitatea de utilizare sau aplicare sau pentru deciziile finale ale personalului medical rezultate ca urmare a utilizării sau aplicării lor. De asemenea, ele nu îşi asumă responsabilitatea nici pentru informaţiile referitoare la produsele farmaceutice menţionate în ghid. În fiecare caz specific, utilizatorii ghidurilor trebuie să verifice literatura de specialitate prin intermediul surselor independente şi să confirme că informaţia conţinută în recomandări, în special dozele medicamentelor, este corectă. Orice referire la un produs comercial, proces sau serviciu specific prin utilizarea numelui comercial, al mărcii sau al producătorului, nu constituie sau implică o promovare, recomandare sau favorizare din partea Grupului de Coordonare, a Grupului Tehnic de Elaborare, a coordonatorului sau editorului ghidului faţă de altele similare care nu sunt menţionate în document. Nici o recomandare din acest ghid nu poate fi utilizată în scop publicitar sau în scopul promovării unui produs. Opiniile susţinute în această publicaţie sunt ale autorilor şi nu reprezintă în mod necesar opiniile Fundaţiei Cred. Toate ghidurile clinice sunt supuse unui proces de revizuire şi actualizare continuă. Cea mai recentă versiune a acestui ghid poate fi accesată prin internet la adresa ................ Tipărit la ........... ISSN ................ Grupul de Coordonare a elabor ă rii ghidurilor Comisia Consultativ ă de Pediatrie ş i Neonatologie a Ministerului S ă n ă t ăţ ii Publice Prof. Dumitru Or ăş eanu Comisia de Obstetric ă ş i Ginecologie a Colegiului Medicilor din România Prof. Dr. Vlad I. Tica Asocia ţ ia de Neonatologie din România Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Pre ş edinte – Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Co-pre ş edinte – Prof. Univ. Dr. Maria Stamatin Secretar – Conf. Univ. Dr. Manuela Cucerea Membrii Grupului Tehnic de Elaborare a ghidului Coordonatori: Conf. Univ. Dr. Valeria Filip Dr. Gabriela Olariu Scriitori: Dr. Bianca Chirea Membri: Dr. Jozsef Szabo Dr. Ramona Dorobantu Dr. Mihaela Ţ unescu Dr. Daniela Icma Dr. Sebastian Olariu Mul ţ umiri Mul ţ umiri exper ţ ilor care au evaluat ghidul: Prof. Dr. Silvia Maria Stoicescu Prof. Dr. Gabriela Corina Zaharie Mul ţ umim Dr. Maria Livia Ognean pentru coordonarea ş i integrarea activit ăţ ilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie. Multumim Funda ţ iei Cred pentru suportul tehnic acordat pentru buna desf ăş urare a activit ăţ ilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie ş i organizarea întâlnirilor de consens. Abrevieri AP – alimenta ţ ia parenteral ă VG – vârsta de gesta ţ ie APT – alimenta ţ ia parenteral ă total ă AEM – alimenta ţ ia enteral ă minim ă AR – autozomal recesiv MCC – malforma ţ ie congenital ă cardiac ă EUN – enterocolit ă ulcero-necrotic ă 1. Introducere Nou-născuţii la termen bolnavi aflaţi în secţia de terapie intensivă care din diferite motive nu pot fi alimentaţi enteral vor necesita iniţial alimentaţie parenterală (AP) până când vor putea să-şi asigure necesarul nutriţional pe cale enterală. Posibilitatea de a asigura AP nou-născuţilor în perioada neonatală a crescut semnificativ rata de supravieţuire. Scopul nutriţiei parenterale este de a asigura suficienţi nutrienţi pentru a susţine o rată de creştere şi dezvoltare normale. Acest ghid a fost conceput la nivel naţional şi urmăreşte implementarea unor strategii standardizate şi eficiente pentru iniţierea AP la nou-născuţii la termen bolnavi la care alimentaţia enterală nu este posibilă sau nu asigură în totalitate nevoile de creştere ale organismului. Prin menţinerea eutroficităţii nou- născuţilor internaţi în secţia de terapie intensivă se va asigura recuperarea mai rapidă, reducerea duratei de spitalizare şi scăderea costurilor. Acest ghid precizează standardele, principiile şi aspectele fundamentale ale managementului particularizat unui caz clinic concret care trebuie respectat de practicieni indiferent de nivelul unităţii sanitare în care activează. Ghidurile clinice pentru neonatologie sunt mai rigide decât protocoalele clinice, fiind realizate de grupuri tehnice de elaborare respectând nivele de dovezi ştiinţifice, tărie a afirmaţiilor şi grade de recomandare. În schimb, protocoalele permit un grad mai mare de flexibilitate. 2. Obiective Obiectivul ghidului este de a standardiza practica clinică privind alimentaţia parenterală a nou-născutului la termen bolnav internat în secţia de terapie intensivă sau în secţiile de îngrijiri speciale. Ghidul se adresează tuturor celor implicaţi în îngrijirea nou-născuţilor – medici şi asistente medicale din specialităţile neonatologie, pediatrie, chirurgie pediatrică. Acest ghid urmăreşte creşterea calităţii actului medical prin: - reducerea variaţiilor în practica medicală (cele care nu sunt necesare) - aducerea în actualitate a unei probleme cu impact asupra sănătăţii nou-născuţilor, sugarilor şi copiilor mici - aplicarea evidenţelor în practica medicală; diseminarea unor noutăţi ştiinţifice - integrarea unor servicii sau proceduri (chiar interdisciplinare) - creşterea încrederii personalului medical în rezultatul unui act medical - ghidul constituie un instrument de consens între clinicieni - ghidul protejează practicianul din punctul de vedere al malpraxisului - asigurarea continuităţii între serviciile oferite de medici şi de asistente - structurarea documentaţiei medicale - oferirea unei baze de informaţie pentru analize şi comparaţii - armonizarea practicii medicale româneşti cu principiile medicale internaţional acceptate. Se prevede ca acest ghid să fie adoptat pe plan local, regional şi naţional. 3. Metodologia de elaborare 3.1. Etapele procesului de elaborare Ca urmare a solicitării Ministerului Sănătăţii Publice de a sprijini procesul de elaborare a ghidurilor clinice pentru neonatologie, Asociaţia de Neonatologie din România a organizat în 28 martie 2009 la Bucureşti o întâlnire a instituţiilor implicate în elaborarea ghidurilor clinice pentru neonatologie. A fost prezentat contextul general în care se desfăşoară procesul de redactare a ghidurilor şi implicarea diferitelor instituţii. În cadrul întâlnirii s-a decis constituirea Grupului de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor. A fost, de asemenea, prezentată metodologia de lucru pentru redactarea ghidurilor, un plan de lucru şi au fost agreate responsabilităţile pentru fiecare instituţie implicată. A fost aprobată lista de subiecte a ghidurilor clinice pentru neonatologie şi pentru fiecare ghid au fost aprobaţi coordonatorii Grupurilor Tehnice de Elaborare (GTE). În data de 26 septembrie 2009, în cadrul Conferinţei Naţionale de Neonatologie din România a avut loc o sesiune în cadrul căreia au fost prezentate, discutate în plen şi agreate principiile, metodologia de elaborare şi formatul ghidurilor. Pentru fiecare ghid, coordonatorul a nominalizat componenţa Grupului Tehnic de Elaborare, incluzând scriitorul/scriitorii şi o echipă de redactare, precum şi un număr de experţi evaluatori externi pentru recenzia ghidului. Pentru facilitarea şi integrarea procesului de elaborare a tuturor ghidurilor a fost ales un integrator. Toate persoanele implicate în redactarea sau evaluarea ghidurilor au semnat Declaraţii de Interese. Scriitorii ghidurilor au fost contractaţi şi instruiţi privind metodologia redactării ghidurilor, după care au elaborat prima versiune a ghidului, în colaborare cu membrii GTE şi sub conducerea coordonatorului ghidului. Pe parcursul citirii ghidului, prin termenul de medic(ul) se va înţelege medicul de specialitate neonatologie, căruia îi este dedicat în principal ghidul clinic. Acolo unde s-a considerat necesar, specialitatea medicului a fost enunţată în clar pentru a fi evitate confuziile de atribuire a responsabilităţii actului medical. După verificarea din punctul de vedere al principiilor, structurii şi formatului acceptat pentru ghiduri şi formatare a rezultat versiunea a 2-a a ghidului, versiune care a fost trimisă pentru evaluarea externă la experţii selectaţi. Coordonatorul şi Grupul Tehnic de Elaborare au luat în considerare şi încorporat, după caz, comentariile şi propunerile de modificare făcute de evaluatorii externi şi au redactat versiunea a 3-a a ghidului. Această versiune a fost prezentată şi supusă discuţiei detaliate, punct cu punct, în cadrul unor Întâlniri de Consens care au avut loc la Sibiu în perioada 7-9 mai 2010 şi la Bran în perioada 23-25 iulie 2010, cu sprijinul Fundaţiei Cred. Participanţii la Întâlnirile de Consens sunt prezentaţi în Anexa 1. Ghidurile au fost dezbătute punct cu punct şi au fost agreate prin consens din punct de vedere al conţinutului tehnic, gradării recomandărilor şi formulării. Evaluarea finala a ghidului a fost efectuată utilizând instrumentul Agree elaborat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Ghidul a fost aprobat formal de către Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice, Comisia de Pediatrie şi Neonatologie (?) a Colegiul Medicilor din România şi Asociaţia de Neonatologie din România. Ghidul a fost aprobat de către Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. .............................. 3.2. Principii Ghidul clinic „Alimentaţia parenterală a nou-născutului la termen bolnav” a fost conceput cu respectarea principilor de elaborare a Ghidurilor clinice pentru neonatologie aprobate de Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor clinice pentru Neonatologie şi de Asociaţia de Neonatologie din România. Grupul tehnic de elaborare a ghidurilor a căutat şi selecţionat, în scopul elaborării recomandărilor şi argumentărilor aferente, cele mai importante şi mai actuale dovezi ştiinţifice (meta-analize, revizii sistematice, studii controlate randomizate, studii controlate, studii de cohortă, studii retrospective şi analitice, cărţi, monografii). În acest scop au fost folosite pentru căutarea informaţiilor următoarele surse de date: Cochrane Library, Medline, OldMedline, Embase utilizând cuvintele cheie semnificative pentru subiectul ghidului. Fiecare recomandare este bazată pe dovezi ştiinţifice, iar pentru fiecare afirmaţie a fost furnizată o explicaţie bazată pe nivelul dovezilor şi a fost precizată puterea ştiinţifică (acolo unde există date). Pentru fiecare afirmaţie a fost precizată alăturat tăria afirmaţiei (Standard, Recomandare sau Opţiune) conform definiţiilor din Anexa 2. 3.3. Data reviziei Acest ghid clinic va fi revizuit în 2013 sau în momentul în care apar dovezi ştiinţifice noi care modifică recomandările făcute. 4. Structura Acest ghid clinic este structurat în următoarele capitole: - definiţii şi evaluare (aprecierea riscului şi diagnostic) - conduită profilactică - conduită terapeutică - monitorizare - aspecte administrative - bibliografie - anexe. 5. Defini ţ ii ş i evaluare (aprecierea riscului ş i diagnostic) 5.1. Defini ţ ii Standard Nou-născutul la termen este nou-născutul cu vârsta de gestaţie (VG) cuprinsă între C 37 şi 41 de săptămâni de sarcină [1,2] . Standard Nou-născutul bolnav este nou-născutul care prezintă stare generală alterată, cu E afectarea unuia sau mai multor organe sau sisteme: neurologic, digestiv, respirator, reno-urinar, cardio-circulator sau hematologic. Standard Alimentaţia parenterală reprezintă asigurarea nevoilor nutriţionale prin administrarea C endovenoasă a nutritienţilor [3] . Standard Alimentaţia parenterală totală (sau nutriţia parenterală totală) (APT) reprezintă C administrarea exclusiv intravenoasă a nutrienţilor (glucide, aminoacizi, lipide, minerale, vitamine) necesari metabolismului şi creşterii [3] . Standard Alimentaţia parenterală parţială reprezintă completarea nutriţională pe cale venoasă a unei nutriţii enterale suboptimale pentru o creştere şi dezvoltare normale [3,4 ] . C Standard Alimentaţia enterală minimă (AEM) (sau priming sau alimentaţia enterală precoce C sau alimentaţie trofică minimă) , reprezintă administrarea unor mici cantităţi de lapte pe cale enterală în paralel cu alimentaţia parenterală [3] . Standard Cateterizarea unei vene centrale este poziţionarea unui tub/cateter direct în vena E respectivă. Standard Cateterizarea percutană a unei vene centrale este poziţionarea unui tub/cateter într- E o venă centrală prin abordul unei vene periferice. Standard Cateterizarea unei vene periferice este poziţionarea unui tub/cateter în vena E respectivă. Standard Cateterul venos este un dispozitiv medical care se introduce într-o venă pentru a C administra nutrienţi sau/şi medicamente [5] . Standard Metabolismul reprezintă totalitatea proceselor pe care le suferă substanţele nutritive C în organism [6] . Standard Metabolismul bazal reprezintă cantitatea de căldură produsă în organism timp de o C oră pe metru pătrat de suprafaţă corporală în condiţii bazale [5] . Standard Osmolaritatea unei soluţii reprezintă concentraţia de osmoli într-un litru din acea C substanţă şi se exprimă în mili Osmoli/l (mOsm/l) [6-8] . Standard Osmolul este unitatea standard pentru măsurarea presiunii osmotice şi reprezintă C un mol-gram dintr-o substanţă nedifuzibilă şi neionizabilă [6-8 ] . Standard Soluţia hipertonă (hiperosmolară) este acea soluţie care determină scăderea C volumului celular prin migrarea apei dinspre celulă spre spaţiul extracelular prin membrana celulară pentru ca cele două soluţii să ajungă la echilibru [6,9] . Standard Soluţia hipotonă (hipoosmolară) este soluţia care determină creşterea volumului C celular prin migrarea apei dinspre spaţiul extracelular spre cel intracelular prin membrana celulară pentru ca cele două soluţii să ajungă la echilibru [6,9] . Standard Clearance-ul unei substanţe este cantitatea eliminată pe minut din acea substanţă C raportată la concentraţia sa plasmatică [5] . Standard Insuficienţa renală acută neonatală este afectarea bruscă a funcţionalităţii renale [ 10 ] . C Standard Insuficienţa renală cronică neonatală reprezintă afectarea permanentă a C funcţionalităţii renale [11] . Standard Asfixia perinatală reprezintă afectarea fătului sau nou-născutului datorită scăderii C oxigenului sangvin şi/sau fluxului sangvin (ischemie) în diferite organe cu o intensitate şi durată suficiente pentru a produce mai mult decât modificări funcţionale sau biochimice trecătoare [11-14] . Standard Bolile metabolice ereditare reprezintă un grup de morbidităţi constând din C deficitul/perturbarea metabolizării principiilor nutritive la nivel celular şi acumularea substratelor sau a unor metaboliţi ai acestora în cantitate dăunătoare organismului [15-16] . Standard Boala urinilor cu miros de sirop de arţar este o boală genetică autozomal recesivă C (AR) în care este afectat metabolismul aminoacizilor cu lanţ ramificat (leucină, izoleucină, valină) datorită deficitului complexului enzimatic de dehidrogenare a alfa- cetoacizilor cu lanţ ramificat [15,17] . Standard Acidemia izovalerică este o boală genetică AR caracterizată prin deficitul enzimei C izovaleril-CoA-dehidrogenază [15,17,18] . Standard Detresa respiratorie neonatală reprezintă orice dificultate respiratorie întâlnită sub C vârsta de 28 zile postnatal şi care se exprimă clinic prin asocierea tahipnee, cianoză şi semne de efort respirator [19] . Standard Malformaţia cardiacă congenitală (MCC) reprezintă un defect congenital structural E cardiac şi al vaselor mari, rezultat al unei alterări a dezvoltării embriologice. Standard Hipoglicemia neonatală reprezintă scăderea valorilor glicemiei sub 40 mg/dl sau sub C 2,5 mmol/l [20,21] . Standard Hiperglicemia neonatală reprezintă creşterea nivelului seric al glucozei la peste 125 C mg% (peste 6,9 mmol/l) la nou-născutul la termen [22-24] . Standard Hipocalcemia neonatală este definită de valori ale calciului seric total sub 7 mg/dl şi C ale calciului seric ionic sub 4 mg/dl [25,26] . Standard Hipercalcemia reprezintă creşterea nivelului seric al calciului total peste 11 mg/dl C (2,77 mmol/l) şi a calciului ionic peste 5,4 mg/dl (1,36 mmol/l) [27] . Standard Hipomagneziemia neonatală este definită de valori ale magneziului seric sub 1,6 C mg/dl [25] . 5.2. Evaluare (indica t iile alimenta t iei parenterale) C Standard Medicul trebuie să indice alimentaţia parenterală parţială sau totală în cazul oricărui nou-născut la care nu se poate realiza un aport nutriţional enteral optim [28] . Argumentare Nutriţia insuficientă duce la falimentul creşterii şi dezvoltării [3,28,29] . IV Standard Medicul trebuie să calculeze zilnic, individualizat, necesităţile fiziologice ale nou- C născutului bolnav. Argumentare Alimentaţia inadecvată are consecinţe pe termen lung asupra dezvoltării şi a IV achiziţiilor neuro-psiho-motorii ale nou-născuţilor. Evaluarea zilnică a nevoilor nutritive permite prevenirea complicaţiilor legate de administrarea insuficientă sau în exces a nutrienţilor [29] . Standard Medicul trebuie să calculeze compoziţia AP pentru fiecare nou-născut în funcţie de C patologie, greutatea nou-născutului, VG, vârsta postnatală, parametrii vitali, investigaţii paraclinice [30] . Argumentare Nevoile nutritive ale nou-născutului bolnav sunt determinate de patologie, greutatea IV nou-născutului, VG, vârsta postnatală, parametrii vitali şi investigaţiile paraclinice [30] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice APT nou-născuţilor care nu pot fi alimentaţi C enteral conform anexei 3. Argumentare Vărsăturile bilioase, în special dacă sunt asociate cu distensie abdominală şi IV absenţa tranzitului intestinal, pot semnifica prezenţa unor malformaţii de tub digestiv (atrezii sau stenoze intestinale) sau a enterocolitei ulcero-necrotice (EUN). Dacă simptomatologiei digestive menţionate i se asociază edemul, aspectul lucios cu circulaţie venoasă evidentă a peretelui abdominal, poate fi prezentă patologie de tip abdomen acut chirurgical: peritonită, volvulus sau alt tip de ocluzie intestinală [3,31] . Argumentare În caz de detresă respiratorie severă, asfixie, şoc, comă, toleranţa digestivă a nou- IV născuţilor este alterată şi de asemenea, creşte riscul de EUN, aceste situaţii impunând întârzierea iniţierii alimentaţiei enterale. Argumentare În cazul bolilor metabolice congenitale este necesară eliminarea din alimentaţie a IV unor principii nutritive care generează produşi de metabolism cu potenţial toxic [4,31] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice alimentaţia parenterală parţială nou-născuţilor C menţionaţi în anexa 4. Argumentare La aceste categorii de nou-născuţi alimentaţia enterală nu se poate realiza în IV exclusivitate. La nou-născutul la termen ventilat mecanic se poate iniţia alimentaţia enterală în cazul în care starea clinică o permite, continuând în paralel AP [3] . 6. Conduita profilactic ă Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie AP nou-născutului la termen bolnav astfel C încât să asigure: - scăderea fiziologică în greutate de 10-15 % din greutatea de la naştere în primele 3-5 zile de viaţă - recuperarea greutăţii de la naştere la 7-14 zile de viaţă - menţinerea electroliţilor serici la valori normale - evitarea oliguriei şi poliuriei - tranziţia graduală la alimentaţia enterală - asigurarea unei creşteri minime de 20 g/zi [3,28] . Argumentare Scopul principal al AP este de a asigura energie şi nutrienţi în cantităţi suficiente IV pentru o creştere şi o dezvoltare normale. Creşterea minimă de 20 g/zi este similară ratei creşterii nou-născutului sănătos [3,28] . Recomandare Se recomandă ca în cazul nou-născutului la termen bolnav care necesită AP C medicul să prescrie iniţial un aport energetic de 40-60 kcal/kgc/zi. Argumentare Acest aport energetic este suficient pentru a acoperi cheltuielile bazale, dar nu este IV suficient pentru creştere. Depozitele de energie se concretizează în depozite de grăsime şi de masă musculară şi necesită un aport nutriţional cu valoare energetică mai mare de 40-60 kcal/kgc/zi [28,32,33] . Recomandare Se recomandă ca medicul să crească zilnic aportul energetic până la atingerea C necesarului energetic optim pentru creştere, de 90-120 kcal/kg/zi [32] . Argumentare Nou-născuţii bolnavi au nevoie de obicei de un aport energetic mai mare în IV comparaţie cu nou-născuţii sănătoşi. Pentru a evita catabolismul sunt necesare minimum 40 kcal/kgc/zi. Pentru creştere sunt necesare minimum 80 kcal/kgc/zi [34] . Recomandare Se recomandă ca medicul să ţină cont de faptul că în anumite patologii cronice C neonatale necesarul energetic este mai mare, ţinta fiind, în aceste situaţii, de 130- 150 kcal/kgc/zi. Argumentare Consumul energetic creşte mult în condiţii patologice precum: boli cardiace cronice IV (malformaţii, insuficienţă cardiacă, alte afecţiuni cardiace), boli pulmonare cronice, boli renale [28,32] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie nou-născutului la termen bolnav o alimentaţie C enterală şi/sau parenterală care să asigure un aport glucidic de 8-14 g/kgc/zi astfel încât aportul de carbohidraţi să asigure 56% din totalul de calorii [3,35] . Argumentare Carbohidraţii reprezintă o sursă esenţială de energie pentru o dezvoltare IV armonioasă, fiind suportul proceselor de oxidare celulară [36] . Un aport de minim 9 g/100 kcal este necesar pentru susţinerea proceselor oxidative la nivelul SNC [32] . Standard Medicul trebuie să prescrie nou-născutului la termen bolnav o alimentaţie enterală C şi/sau parenterală care să asigure necesarul zilnic de proteine care este de 1,8-2,2 g/kgc/zi, corespunzând la 7-16% din totalul de calorii [3,28,33] . Argumentare Un aport proteic mai mare 3 g/100 kcal creşte încărcătura renală, induce IV hiperinsulinism iar unul sub 1,8 g/100 kcal nu poate susţine nevoile de creştere ale nou-născutului, proteinele fiind sursă de azot şi aminoacizi esenţiali [36-42] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie pentru nou-născutul la termen bolnav C alimentaţie enterală şi/sau parenterală care să asigure necesarul zilnic de lipide de 4-6 g/kgc/zi) [36-41,43] . Argumentare Lipidele sunt indispensabile creşterii şi dezvoltării normale, sursă de acizi graşi şi IV vitamine liposolubile, componente structurale şi funcţionale ale membranelor, cu rol direct în reglarea genică. Pentru a se obţine o creştere optimă, cu depunere moderată de grăsimi (20%) şi utilizare maximă a proteinelor este necesar un raport ideal calorii/proteine. Acesta este de 32-35 kcal pentru fiecare gram de proteine. Acest raport asigură o creştere în greutate de 18-20 g/zi [38-40] . Standard Medicul trebuie să calculeze zilnic totalul de lichide şi de nutrienţi de care are nevoie C nou-născutul la termen bolnav care necesită nutriţie parenterală totală sau parţială [44] . Argumentare Calculul atent al nevoilor lichidiene şi nutriţionale ale nou-născutului bolnav permite IV prescrierea unei APT sau parţiale care să evite dezechilibrele hidrice şi nutriţionale [44] . Recomandare Se recomandă ca medicul să calculeze raţia zilnică de lichide şi nutrienţi folosind C greutatea de la naştere în primele 7 zile de viaţă, apoi raportat la greutatea zilnică. Argumentare În primele 7 zile de viaţă se exclude din calcul cantitatea de apă pe care nou- IV născutul o pierde în cadrul procesului de adaptare la viaţa extrauterină din excesul lichidian interstiţial din timpul vieţii fetale [28,33,44] . Recomandare În cazul nou-născuţilor la termen bolnavi la care este necesară suplimentarea C nutriţională prin alimentaţie parenterală parţială se recomandă ca medicul să scadă din totalul lichidian calculat pentru 24 de ore cantitatea de lichide primită prin alimentaţia enterală sau alte lichide administrate (de exemplu lichidele utilizate pentru diluarea medicaţiei, produse derivate din sânge) [44] . Argumentare Aportul hidric exagerat poate conduce la edeme, insuficienţă cardiacă şi la IV persistenţa canalului arterial [3,28,33] . Standard Medicul trebuie să calculeze necesarul nutriţional zilnic la nou-născut ţinând cont de C valoarea calorică a principiilor alimentare şi de formulele de calcul din anexa 5 [3,28,32] . Argumentare Calcularea aportului nutriţional în funcţie de valoarea calorică a nutrienţilor este IV necesară pentru asigurarea unei AP cu aport energetic şi nutriţional adecvat [45] . 7. Conduita terapeutic ă 7.1. C ă i de administrare ale alimenta ţ iei parenterale Recomandare Se recomandă ca medicul sau asistenta să asigure o cale venoasă pentru C administrarea AP a nou-născutului bolnav utilizând tehnica descrisă în anexa 6 [46] . Argumentare Plasarea cateterului este o manevră invazivă, cu riscuri şi complicaţii, care trebuie IV efectuată în siguranţă, de către personal medical instruit şi utilizând tehnică sterilă [46] . Recomandare Se recomandă ca pentru administrarea AP a nou-născutului bolnav medicul să C indice de preferinţă calea venoasă periferică [3,28,47,48] . Argumentare Calea venoasă periferică prezintă un risc infecţios mai mic şi complicaţii mai puţine, IV de severitate mai redusă, este mai uşor de montat şi supravegheat comparativ cu calea venoasă centrală dar necesită schimbare mai frecventă. Complicaţiile legate de utilizarea căii venoase centrale şi a celei periferice sunt descrise în anexele 6 şi 7 [28,30,48] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice administrarea pe cale venoasă periferică a C unor soluţii cu osmolaritate maximă de 750 mOsm/l [28,30] . Argumentare Fluxul sanguin al venelor periferice este mai scăzut decât al venelor centrale, riscul IV de lezare sau trombozare a vaselor fiind mai mare. Formula de calcul pentru osmolaritate este următoarea [49] : osmolaritate (mOsm/L) = (grame glucoză/litru) x 5 + (grame aminoacizi/litru) x 10 + (m Eq cationi/litru) x 2 Recomandare Atunci când este necesar se recomandă ca medicul să asigure abordul venos C central pentru administrarea AP urmând indicaţiile din anexele 8 şi 9 pentru plasarea cateterului venos central percutan . Argumentare Montarea cateterului venos central percutan trebuie efectuată de personal medical IV instruit în acest sens, de un clinician care să fie familiarizat cu tehnica, complicaţiile şi cu aspectele anatomice ale abordului [47] . Op ţ iune Medicul poate utiliza vena ombilicală cateterizată pentru AP a nou-născutului bolnav, conform indicaţiilor din anexa 10. Argumentare Vena ombilicală poate fi utilizată pentru APT dacă vârful cateterul este poziţionat în vena cavă (poziţie înaltă) [3,50] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice calea venoasă centrală pentru alimentaţia nou- născutului bolnav când: - nevoile nutritive şi calorice depăşesc capacitatea de administrare pe vena periferică şi este necesară administrarea unor soluţii cu concentraţie a glucozei peste 12,5% şi a aminoacizilor peste 3,5% - se anticipează necesitatea unei alimentaţii exclusiv parenterale prelungite peste 7 zile - abordul venos periferic nu se poate realiza - nou-născutul necesită mai multe aborduri venoase [3,28,47] . Argumentare Calea venoasă centrală permite administrarea de soluţii hiperosmolare (maxim 1250 mOsm/l), fiind posibilă pe această cale nutriţia hipercalorică [51,52] . Utilizarea cateterului venos central percutan prezintă următoarele avantaje: ameliorarea aportului nutriţional, durată mai lungă de folosire fără o creştere semnificativă a incidenţei complicaţiilor, în special a celor infecţioase [53,54] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice pentru AP a nou-născutului bolnav soluţii glucozate cu concentraţie care să nu depăşească 10% dacă nu este neapărat necesar din punct de vedere nutriţional. Argumentare Riscul trombozei creşte odată cu creşterea osmolarităţii soluţiilor iar o mare parte din osmolaritatea unei soluţii este dată de concentraţia glucozei [55,56] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie soluţii de glucoză cu concentraţii de maxim 25% atunci când este utilizată o venă centrală [3,28,46,47,57] . Argumentare Soluţiile glucozate cu concentraţie de peste 25% sunt hipertone şi pot determina hiperglicemie, hiperosmolaritate, diureză osmotică, deshidratare [3,28] . 7.2. Ini ţ ierea alimenta ţ iei parenterale ş i terapia cu fluide 7.2.1. Aportul de lichide ş i aportul glucidic Recomandare Se recomandă ca în prima zi de viaţă medicul să asigure nou-născutului la termen bolnav un aport enteral şi/sau parenteral de 60 ml/kgc/zi de glucoză 10%, corespunzând unei rate de infuzie de 4-6 mg/kgc/min de glucoză [3,58] . Argumentare Acest aport acoperă nevoile hidrice şi permite scăderea fiziologică în greutate [3,33,59] . Recomandare Se recomandă ca medicul să iniţieze administrarea parenterală de glucoză din primele 2 ore de viaţă la nou-născutul la termen bolnav care necesită AP. Argumentare La naştere, nou-născutul la termen are depozite de glicogen de 2 ori mai mari decât adultul. Datorită utilizării bazale crescute a glucozei aceste depozite scad la 2-3 ore după naştere iar epuizarea rezervelor de glicogen este accelerată în condiţii de boală [60] . Recomandare În cazul nou-născutului la termen bolnav, după prima zi de viaţă se recomandă ca medicul să crească treptat aportul de lichide cu 10-20 ml/kgc/zi în funcţie de starea clinică, rezultatele investigaţiilor de laborator şi estimările pierderilor de lichide, avansând până la 120-150 ml/kgc/zi la vârsta de o săptămână [3,32,45,57] . Argumentare Necesarul total de lichide însumează necesarul de lichide pentru întreţinere (pierderile insensibile, urinare şi fecale) şi necesarul pentru creştere. În primele zile de viaţă, pierderile insensibile predomină. Ulterior, pe măsură ce creşte încărcarea renală, creşte şi cantitatea de apă excretată de rinichi (aproximativ 60-80 ml/kgc/zi) şi creşte necesarul de apă pentru menţinerea stării de hidratare [45] . Standard Pentru prescrierea AP a nou-născutului la termen bolnav, medicul trebuie să ţină cont de situaţiile în care pierderile sunt crescute (anexele 11 şi 12) şi să suplimenteze corespunzător aportul de lichide [61] . Argumentare Pierderile insensibile de lichide sunt crescute în caz de fototerapie, plasarea copilului sub radiant termic, hipertermie, tahipnee şi acoperirea lor prin prescrierea corectă a AP previne deshidratarea şi dezechilibrele hidroelectrolitice [3] . C IV B Ia IIa IV C IV C IV C IV C IV C IV C IV Standard Medicul trebuie să identifice situaţiile în care este necesară restricţia de fluide la C nou-născutul la termen bolnav care necesită AP şi să limiteze aportul lichidian şi nutriţional la 40-60 ml/kgc/zi [3] . Argumentare Restricţia de fluide este necesară în următoarele situaţii: asfixie perinatală severă, IV insuficienţă cardiacă, sindrom de aspiraţie meconială, hidrops, insuficienţă renală acută şi sindromul secreţiei inadecvate de ADH deoarece în aceste afecţiuni există retenţie hidrică [14,58,62-64] . Recomandare Se recomandă ca la nou-născutul la termen bolnav la care se impune C restricţionarea aportului hidric, ca medicul să prescrie un aport de fluide care să acopere nevoile de bază şi pierderile de lichide rezultate pe baza monitorizării diurezei, a tranzitului intestinal şi a altor pierderi (anexele 11 şi 12) [62] . Argumentare Acest aport de lichide este suficient pentru întreţinere, calcularea zilnică a nevoilor IV hidrice pe baza monitorizării pierderilor lichidiene permiţând evitarea deshidratării, hiperhidratării şi dezechilibrelor ionice consecutive [45] . Recomandare Prin prescrierea terapiei cu lichide şi a AP, se recomandă ca medicul să asigure o C creştere zilnică de 10-15% a cantităţii de glucoză administrate, până la un maximum de 11-14 mg/kgc/min în funcţie de toleranţa la glucoză, evidenţiată prin determinarea zilnică a glicemiei [3,32,33] . Argumentare Astfel se creşte treptat aportul de glucoză până la necesarul zilnic estimat. IV Glucoza administrată parenteral în exces duce la lipogeneză şi depunerea tisulară de grăsimi, producerea de CO 2 cu hiperventilaţie secundară, hiperglicemie şi diureză osmotică. Administrată cu ritm de până la 7 mg/kgc/min, glucoza este utilizată ca substrat energetic, peste 7 mg/kgc/min este folosită la sinteza lipidică, iar peste 20 mg/kgc/min se depozitează sub formă de grăsimi în ficat [29,33] . Standard Medicul trebuie să asigure prin AP a nou-născutului la termen bolnav menţinerea C glicemiei în limite normale (50-120 mg%). Argumentare Atât hipoglicemia cât şi hiperglicemia au consecinţe clinice severe. În caz de IV hipoglicemie pot apare convulsii, apnee, comă. Hiperglicemia se asociază cu hiperosmolaritate, diureză osmotică, deshidratare şi un risc crescut de hemoragie cerebrală. Aportul glucidic recomandat mai sus evită steatoza hepatică [3,65-67] . Recomandare Se recomandă ca medicul să nu prescrie în AP a nou-născutului la termen soluţii E de glucoză cu concentraţie de 5%. Argumentare Administrarea de glucoză 5% la un nou-născut la termen presupune administrarea E unui volum mare de lichide pentru asigurarea necesarului glucidic şi duce la supraîncărcare volemică. 7.2.2. Aportul proteic Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie administrarea proteinelor sub formă de C aminoacizi în AP a nou-născutului la termen bolnav din primele 2-3 zile de viaţă în funcţie de starea clinică a acestuia şi de timpul estimat până la realizarea alimentaţiei enterale [3,28,31,52] . Argumentare Scopul administrării parenterale a aminoacizilor este de a atinge rata de sinteză IV proteică ideală caracteristică nou-născutului sănătos alimentat natural, asigurând o creştere corespunzătoare în greutate şi lungime, conform normelor pentru nou- născutul la termen sănătos alimentat enteral cu lapte de mamă ( ghidul alimentatia nou-născutului matur sănătos ) [3,28,31,52] . Recomandare Se recomandă ca medicul să nu prescrie proteine ca parte a AP a nou-născutului la C termen bolnav decât dacă se asigură 40 kcal/kgc/zi sub formă de glucoză [3,28,31,52] . Argumentare Aminoacizii pot fi utilizaţi prost dacă nu se asigură suficiente calorii prin aport IV glucidic, crescând riscul de hiperamoniemie şi acidoză [3,52] . Chiar dacă administrarea parenterală a aminoacizilor este benefică şi în condiţiile unui aport scăzut de calorii, creşterea numărului de calorii furnizate determină îmbunătăţirea sintezei proteice [33] . Recomandare Se recomandă ca pentru APT a nou-născutului la termen bolnav medicul să B prescrie iniţial 1-1,5 g/kgc aminoacizi, crescând zilnic rata de administrare cu 1 g/kgc până la un total de 1,8-3 g/kgc/zi [3,28,31,33,52] . Argumentare Pierderea proteică este semnificativă la toţi nou-născuţii în absenţa aportului IIb proteic. Nou-născuţii la termen au o pierdere zilnică de proteine de 0,7 g/kgc/zi [13] . IV Aportul inadecvat de proteine poate duce la falimentul creşterii, hipoalbuminemie şi edeme. Excesul proteic determină hiperamoniemie, dezechilibre serice ale aminoacizilor, acidoză metabolică şi icter colestatic. Administrarea precoce a aminoacizilor în AP stimulează secreţia insulinică şi sinteza proteică [3,68] . De asemenea, unele studii au arătat că insulina şi administrarea aminoacizilor cresc sinteza proteică în muşchii scheletici ai nou-născutului [69] . Recomandare Se recomandă ca pentru AP a nou-născutului la termen bolnav medicul să prescrie C un aport de maximum 3-3,5 g proteine/100 kcal, adică 28-33 kcal non-proteice la 1 g de proteine [52] . Argumentare Necesarul zilnic de proteine la nou-născutul la termen este de 325 mg/kgc/zi, IV aproximativ 3 g/kgc/zi de proteine. Dacă acest necesar este asigurat de soluţii de aminoacizi se va putea reproduce rata de creştere intrauterină de 15 g/kgc/zi [61] . Recomandare Se recomandă ca pentru prescrierea AP a nou-născutului la termen bolnav medicul C să ţină cont de factorii ce afectează utilizarea proteinelor: statusul hipercatabolic, sechestrele hematice, contuziile, hemoconcentraţia, insuficienţa renală, sepsis-ul neonatal bacterian [55,70] . Argumentare La nou-născuţii sănătoşi excreţia urinară de azot este de 150-200 mg/kgc/zi. În IV condiţiile menţionate mai sus se dublează excreţia urinară de azot şi în plus retenţia de baze azotate creşte ca rezultat al producţiei crescute de azot. În insuficienţa renală rezerva azotată este mai mare de 20 mg/dl sau retenţia de baze azotate creşte cu mai mult de 5 mg/dl/zi [55,70] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie soluţii de aminoacizi de uz pediatric pentru C AP a nou-născutului la termen bolnav [3] . Argumentare Soluţiile de aminoacizi destinate adulţilor nu sunt recomandate pentru AP a nou- IV născuţilor deoarece conţin concentraţii mari din anumiţi aminoacizi (glicină, metionină, fenilalanină). Faţă de cele destinate adulţilor, soluţiile pediatrice au în plus tirozină, cisteină şi taurină, aminoacizi importanţi pentru nou-născut. De asemenea, soluţiile pediatrice au un pH mai scăzut pentru a permite adaugarea unor cantităţi suficiente de calciu şi fosfor [3] . Recomandare Se recomandă ca medicul să nu prescrie pentru AP a nou-născutului bolnav soluţii C de aminoacizi de uz pediatric care conţin sorbitol [71] . Argumentare Prezenţa sorbitolului în soluţiile de aminoacizi de uz pediatric are un efect IV hiperosmotic, determinând diaree şi acidoză lactică [71] . 7.2.3. Aportul lipidic Recomandare Se recomandă ca pentru APT a nou-născutului la termen bolnav medicul să C iniţieze administrarea de lipide din primele 3-7 zile de viaţă [3,28,32,34,52] . Argumentare Lipidele sunt esenţiale pentru creşterea şi dezvoltarea nou-născutului, structura şi IV funcţionalitatea celulară, dezvoltarea cerebrală şi a retinei. Soluţiile lipidice pentru administrarea intravenoasă sunt suspensii apoase conţinând trigliceride neutre provenite din soia sau combinaţii de soia şi ulei de Carthamus tinctorius (asemănător uleiului de floarea soarelui), fosfolipide din ou şi glicerol. Trigliceridele sunt hidrolizate de către lipoproteinlipază, rezultând acizi graşi liberi care pot fi metabolizaţi ca sursă de energie sau pot fi re-esterificaţi intrând în compoziţia ţesutului adipos [19,28,32,33] . Op t iune Medicul poate să adauge în APT a nou-născutului la termen bolnav lipidele odată A cu iniţierea administrării aminoacizilor, în primele 2-3 zile de viaţă [3,52] . Argumentare Introducerea precoce a lipidelor în AP nu a fost asociată cu efecte adverse [72,73] . Ia Recomandare Se recomandă ca pentru APT a nou-născutului la termen bolnav medicul să C înceapă administrarea de lipide cu 0,5-1 g/kgc/zi, crescând cantitatea administrată cu 1 g/kgc/zi până la maximum 3 g/kgc/zi [3,28,32,52] . Argumentare Creşterea lentă a cantităţii de lipide administrate parenteral este bine tolerată de IV nou-născuţi [74] . Op t iune Medicul poate prescrie în cadrul APT a nou-născutului la termen bolnav lipide în C cantităţi de 0,5-1 g/kgc/zi de 3 ori pe săptămână sau zilnic [28,33,45] . Argumentare După vârsta de 3 zile, în lipsa aportului lipidic, poate apare deficitul de acizi graşi IV esenţiali [33,75,76] . Standard Medicul trebuie să evite supradozarea lipidelor prin limitarea cantităţii administrate la maximum 3 g/kgc/zi şi prin monitorizarea nivelului de trigliceride, care trebuie menţinut între 150-200 mg/l [75,76] . Argumentare Supradozarea parenterală a lipidelor are efecte adverse: acidoză metabolică, apnee, detresă respiratorie, letargie [75] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie pentru AP a nou-născutului bolnav soluţii lipidice cu concentraţia de 20% [3,28,32,76] . Argumentare Folosirea soluţiilor lipidice cu concentraţia de 20% se asociază cu nivele scăzute de colesterol, trigliceride şi fosfolipide deoarece au un raport fosfolipide/trigliceride mai mic [3,28,32] . Recomandare Se recomandă ca pentru APT a nou-născutului bolnav medicul să prescrie de preferinţă soluţii lipidice care să conţină o combinaţie de trigliceride cu lanţ mediu şi lung [3,28,32,76] . Argumentare Trigliceridele cu lanţ mediu se metabolizează mai uşor decât cele cu lanţ lung [3,28,32,76] . Recomandare Se recomandă ca pentru AP a nou-născutului la termen bolnav medicul să prescrie administrarea glucidelor, lipidelor şi aminoacizilor în perfuzie continuă de 24 de ore. Argumentare Perfuzarea continuă a AP previne creşterea nivelului trigliceridelor şi asigură permanent aportul nutriţional tisular. Nivelul crescut al trigliceridelor se asociază cu afectarea difuziei gazelor la nivel pulmonar şi alterarea funcţiilor leucocitelor [61,77-79] . Standard Asistenta trebuie să schimbe tubulatura folosită pentru AP a nou-născutului bolnav la interval de 24 de ore [3,28,75,76] . Argumentare Schimbarea tubulaturii la 24 de ore este necesară pentru a preveni contaminarea şi infecţiile [3,28,75,76] . Standard Medicul trebuie să indice administrarea soluţiilor lipidice separat de celelalte soluţii pentru AP a nou-născutului la termen bolnav, în perfuzie continuă [28,32,59,76,80] . Argumentare Prin amestecul lipidelor cu celelalte soluţii de perfuzat se obţine o soluţie opacă, la care nu se poate adăuga calciu şi fosfor deoarece ar precipita (solu’ia lipidic[ are pH alcalin) iar particulele pot fi observate datorită opacităţii soluţiei [28,80,81] . Op t iune Medicul şi asistenta pot administra soluţiile lipidice pentru AP a nou-născutului la termen bolnav pe aceeaşi venă prin intermediul unui robinet cu 3 căi situat cât mai aproape de locul infuziei. B III C IV C IV B IIb IV B III B IIa IV E Argumentare Astfel se evită amestecarea soluţiilor lipidice cu alte soluţii de AP. E Standard Asistenta trebuie să protejeze de lumină seringile şi tubulatura folosite la administrarea parenterală a lipidelor [28,32,59,76,80] . Argumentare Sub acţiunea luminii şi în special a fototerapiei, lipidele se pot peroxida, generând compuşi toxici care pot leza ţesuturile [33,82] . Recomandare Se recomandă ca medicul să nu indice administrarea parenterală a lipidelor la nou-născuţii cu rezistenţă vasculară pulmonară crescută, afectare pulmonară severă sau sepsis [34,45,83,84] . 2 Argumentare Administrarea de lipide la nou-născuţii cu afectare respiratorie duce la creşterea rezistenţelor pulmonare şi scăderea PaO [33,45,83-85] . Nivelul crescut al trigliceridelor se asociază cu afectarea difuziei gazelor la nivel pulmonar şi alterarea funcţiilor leucocitelor [61,77-79] . Recomandare Se recomandă ca medicul să nu prescrie soluţii lipidice în cazul nou-născuţilor bolnavi care prezintă valori ridicate ale bilirubinei indirecte, apropiate de valorile la care este necesară exsangvinotransfuzia [3,45,59,61,86,87] . Argumentare Acizii graşi liberi se leagă competitiv de albumină fiind posibilă dislocarea bilirubinei indirecte şi creşterea riscului de neurotoxicitate [3,72,87] . Recomandare Se recomandă ca medicul să limiteze cantitatea de emulsie lipidică la 0,5-1 g/kgc/zi la nou-născuţii bolnavi care prezintă o concentraţie serică de bilirubină peste 8-10 mg/dl faţă de valoarea normală pentru vârstă [3,45,59,61,86,87] . Argumentare În cazul în care rata de hidroliză a lipidelor depăşeşte rata la care acizii graşi liberi eliberaţi sunt oxidaţi, concentraţia plasmatică a acizilor graşi liberi va creşte, aceştia din urmă dislocând bilirubina legată de albumină [86] . B III IV B IIa IV A Ia IV C IV 7.2.4. Aportul de electroli ţ i Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie electroliţi nou-născutului la termen bolnav alimentat parenteral în funcţie de valorile serice, determinate conform normelor de monitorizare [3,28,32,52,58] . Argumentare Asigurarea necesarului de electroliţi conform nevoilor permite evitarea dezechilibrelor electrolitice. În primele 3 zile de viaţă are loc contracţia izotonică a compartimentului lichidian extracelular şi eliminarea excesului de apă [3,28,32,52,58] . Standard Medicul trebuie să prescrie administrarea sodiului (Na) la nou-născutul la termen bolnav alimentat parenteral ţinând cont de necesarul zilnic de sodiu, de 2-4 mEq/kgc/zi şi de nivelul seric al Na care trebuie menţinut între 135-145 mEq/l [3,28,32,57,58] . Argumentare Hipernatremia şi hiponatremia au consecinţe clinice importante care trebuie evitate prin asigurarea nevoilor şi corecţia promptă a deficitului şi excesului seric al Na: convulsii, edem cerebral, hemoragie cerebrală, tulburări hemodinamice. Suplimentarea cu Na nu este, de obicei, necesară decât din a 3-a zi de viaţă [3,28,32,57,58] . Argumentare Suprafaţa glomerulară renală disponibilă pentru filtrare este mică, filtrarea glomerulară renală crescând semnificativ în prima săptămână de viaţă la nou- născutul la termen. În anumite condiţii patologice (asfixie, hemoragie cerebrală, meningită, etc.) poate apare sindromul secreţiei inadecvate de ADH manifestat prin retenţie de apă şi sodiu, oligurie [29,57,58] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie nou-născutului la termen bolnav administrarea parenterală de sodiu sub formă de clorură de sodiu (NaCl) 5,85%. Argumentare Această concentraţie a soluţiei asigură un aport de 1 mEq/ml Na şi 1 mEq/ml Cl minimalizând cantitatea de lichide utilizată pentru administrarea necesarului de Na. Standard Medicul trebuie să prescrie nou-născutului la termen bolnav potasiu (K) ţinând cont de necesarul zilnic de potasiu, de 1-2 mEq/kgc/zi şi de valorile normale ale acestuia la nou-născut, care sunt de 3,5-5,5 mEq/l [3,28,32,57,58,88] . Argumentare În lipsa unei monitorizări stricte a nevoii şi aportului de K, pot apare dezechilibre cu consecinţe clinice grave: aritmii cardiace, ileus, instabilitate hemodinamică, stop cardiac [3,58,89] . Standard Medicul trebuie să prescrie potasiu nou-născutului la termen bolnav alimentat parenteral numai dacă diureza este peste 1 ml/kgc/h şi valoarea serică a K este sub 5 mEq/l [3,28,32,57,58,88] . Argumentare În caz de oligurie eliminarea renală a potasiului este scăzută şi apare riscul de hiperpotasemie. Suplimentarea cu K nu este, de obicei, necesară decât din a 3-a zi de viaţă [3,28,32,57,58,88] . Recomandare Se recomandă ca medicul să ajusteze cantitatea de potasiu administrată dacă nou- născutul primeşte diuretice sau dacă are diureză scăzută [3,28,32,57,58,88] . Argumentare Homeostazia potasiului este asigurată pe cale renală. În lipsa unei funcţii renale adecvate eliminarea renală scade şi poate apare hiperpotasemia, cu consecinţe clinice severe. Diureticele de tipul furosemidului cresc eliminarea renală de K [3,57,58] . Recomandare Se recomandă ca medicul să administreze potasiu sub formă de clorură de potasiu (KCl) 7,45%. Argumentare Această soluţie asigură un aport de 1 mEq/l K şi 1 mEq/l Cl, minimalizând cantitatea de lichide necesară pentru administrarea necesarului de potasiu. Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie nou-născutului la termen bolnav alimentat parenteral un aport de clor (Cl) între 2-4 mEq/kgc/zi [3,28,57,58] . Argumentare Acest aport corespunde necesarului zilnic de clor şi este furnizat de soluţiile de NaCl şi KCl recomandate, calculate conform necesarului zilnic de Na şi K [3,28,57,58,88] . 7.2.5. Aportul de vitamine ş i oligoelemente Op ţ iune În cazul nou-născutului la termen bolnav alimentat parenteral total, medicul poate prescrie administrarea unor preparate vitaminice destinate AP a nou-născuţilor în cantităţi corespunzătoare necesarului zilnic estimat (anexa 13), prin adăugarea acestora la perfuziile de AP [3,28,33,45,90] . C IV C IV IV E E B III IV C IV C IV E E C IV B Argumentare În cazul AP prelungite, în lipsa aportului vitaminic corespunzător nevoilor IIb organismului pot apare deficite ale vitaminelor [91] . Op t iune Medicul poate prescrie nou-născutului la termen alimentat parenteral soluţii de vitamine de uz parenteral odată cu începerea administrării aminoacizilor. Argumentare Nou-născuţii au rezerve scăzute de vitamine datorită transferului limitat de substraturi liposolubile prin placentă. Vitaminele hidrosolubile se comportă ca şi coenzime în metabolismul proteic şi al carbohidraţilor şi nu pot fi stocate în organism cu excepţia vitaminei B12, de aceea trebuie administrate zilnic. Excesul de vitamine hidrosolubile este excretat de rinichi, deci nu există risc de toxicitate. Vitaminele liposolubile sunt necesare în nutriţia parenterală din primele zile pentru a asigura o creştere şi o dezvoltare normale [32,92] . Recomandare La nou-născutul bolnav se recomandă ca medicul să indice administrarea parenterală a vitaminelor lipo- şi hidrosolubile adăugate în emulsie lipidică sau într- o mixtură conţinând lipide [32] . Argumentare Administrarea vitaminelor în soluţii lipidice duce la creşterea solubilităţii acestora. De asemenea, adăugarea vitaminelor la soluţiile lipidice de AP determină scăderea lipoperoxidării induse de lumină [32,92] . Recomandare Se recomandă ca medicul să nu administreze parenteral preparate de multivitamine pentru adulţi nou-născutului bolnav. Argumentare Soluţiile de multivitamine pentru adulţi pot conţine aditivi toxici şi nu au o compoziţie adecvată pentru nevoile nou-născuţilor, existând riscul supradozării vitaminice [77] . Standard Medicul trebuie să evite administrarea de vitamina C în cantităţi suprafiziologice în soluţia de AP destinată nou-născutului la termen bolnav [93] . Argumentare Vitamina C se transformă în acid oxalic în prezenţa oxigenului şi reacţionează cu calciul formând oxalat de calciu, care precipită. De aceea vitamina C în cantităţi suprafiziologice (până la 2000 mg/zi), dacă este necesară, trebuie infuzată separat [93] . Op t iune În cazul nou-născutului la termen bolnav care necesită APT prelungită (peste 2 săptămâni) medicul poate să prescrie preparate de oligoelemente destinate AP a nou-născuţilor în doze corespunzătoare necesarului zilnic estimat (anexa 14) [3,28,33,87,94] . C IV B IIb C IV C IV C Argumentare Datorită lipsei cronice de oligoelemente pot apare deficite ale acestora [87,94,95] . IV 7.2.6. Aportul de minerale Recomandare În cazul alimentaţiei nou-născutului la termen bolnav se recomandă ca medicul să C înceapă administrarea calciului şi fosforului din prima zi de viaţă, crescând treptat cantitatea administrată în funcţie de vârsta postnatală, de cantitatea totală de lichide administrată şi de ionogramă serică (anexa 15) [61] . Argumentare Calciul şi fosforul sunt elemente interdependente în exercitarea rolurilor fiziologice IV în organism, esenţiale pentru buna funcţionalitate celulară [96] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice iniţial administrarea de calciu şi fosfor în doze C de întreţinere şi să crească dozele odată cu creşterea aportului energetic şi proteic. Argumentare Creşterea treptată a cantităţilor de calciu şi fosfor, în paralel cu creşterea aportului IV proteic şi caloric, susţine formarea de noi ţesuturi [96] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie calciu parenteral nou-născutului la termen C bolnav care necesită suport nutriţional parenteral dacă nivelul calcemiei este sub 6,5 mg/dl sau calciul ionic seric este sub 0,8-0,9 mmol/l [45,97] . Argumentare Valoarea normală a calciului seric la nou-născutul la termen este de 7-12 mg/dl în IV prima săptămână de viaţă iar pentru calciul ionic valoarea normală este de 4-5 mg/dl (1-1,3 mmol/l). Hipocalcemia are consecinţe clinice nedorite: convulsii, apnee, tremor, stridor [27,33,97] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie nou-născutului la termen bolnav alimentat C parenteral calciu astfel încât să asigure un aport total de calciu de 50-90 mg/kgc/zi [33,94,98,99] . Argumentare Acest aport corespunde necesarului zilnic de calciu estimat pentru nou-născutul la IV termen sănătos. Administrarea în exces al calciului poate avea efecte nefavorabile: inapetenţă, creştere deficitară, hipotonie, letargie, poliurie, convulsii, nefrolitiază, depozite subcutanate de calciu [27,28,33,94,98,99] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie administrarea parenterală de calciu sub formă de calciu gluconic 10% [28,100] . Argumentare Soluţia de calciu gluconic 10% conţine 9 mg/ml calciu elemental sau 0,46 mEq/ml calciu. Clorura de calciu este mult mai reactivă comparativ cu gluconatul de calciu, fiind mai predispusă la precipitare. De asemenea, administrarea de clorură de calciu la nou-născuţi poate duce la un aport excesiv de clor si acidoză hipercloremică [93,101] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să nu administreze bicarbonatul de sodiu în soluţia de AP destinată nou-născutului la termen bolnav [93] . Argumentare Bicarbonatul de sodiu reacţionează cu calciul din soluţie şi precipită, formând bicarbonat de calciu [93] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice administrarea parenterală a calciului numai în soluţiile de aminoacizi şi glucoză şi nu în soluţii lipidice. Argumentare Lipidele accelerează precipitarea calciului şi fosforului datorită faptului că au un pH crescut. Prezenţa cisteinei în soluţiile de aminoacizi determină scăderea pH-ului şi ameliorarea solubilităţii calciului [33,81,96] . Recomandare Se recomandă ca medicul să iniţieze administrarea parenterală de magneziu la nou-născutul la termen bolnav alimentat parenteral numai dacă Mg seric scade sub 2,5 mg/dl [34] . Argumentare Clearance-ul renal al magneziului este redus în timpul primelor zile de viaţă. Hipermagnezemia poate duce la apnee, hipotensiune, bradicardie [99,102] . Op ţ iune Medicul poate prescrie la nou-născutul cu APT magneziu în doze de 3-7,2 mg/kgc/zi [33,103] . Argumentare Această cantitate acoperă necesarul fiziologic de magneziu al nou-născutului la termen [33,103] . 7.3. Alimenta ţ ia parenteral ă în diferite condi ţ ii patologice perinatale 7.3.1. Alimenta ţ ia parenteral ă la nou-n ă scu ţ ii cu asfixie perinatal ă Standard La nou-născuţii la termen cu asfixie perinatală medicul trebuie să prescrie un aport redus de lichide, de maxim 60 ml/kgc/zi, în primele 48-72 de ore de viaţă sau până când copilul nu mai prezintă convulsii [13,14,104] . Argumentare Limitarea aportului de lichide la această categorie de nou-născuţi evită supraîncărcarea volemică şi exacerbarea edemului cerebral [14] . Recomandare În cazul nou-născutului la termen cu asfixie perinatală complicată cu edem cerebral se recomandă ca medicul să limiteze aportul de lichide prin AP şi medicaţie la 50 ml/kgc/zi [13,14] . Argumentare Aceşti nou-născuţi pot avea secreţie crescută de ADH şi prezintă risc crescut pentru edem cerebral. Tratamentul secreţiei inadecvate de ADH constă în restricţie de apă, pacienţii necesitând monitorizarea greutăţii, diurezei şi Na seric [13,14 , 33,104] . Standard La nou-născuţii cu asfixie perinatală care necesită AP medicul trebuie să prescrie soluţii glucozate în cantităţi şi concentraţii care să permită menţinerea glicemiei între 75-100 mg% [13,14] . Argumentare Nivelul scăzut al glicemiei poate determina extinderea leziunilor neuronale iar valori ale glicemiei peste 100 mg% pot determina creşterea nivelului cerebral de lactat, leziuni celulare, edem şi dezechilibre ale autoreglării vasculare [14,30,105] . 7.3.2. Alimenta ţ ia parenteral ă la nou-n ă scu ţ ii cu afectare respiratorie Standard Medicul trebuie să prescrie administrarea de glucoză cu ritm de maxim 12,5 mg/kgc/min la nou-născuţii cu afectare respiratorie care necesită suport nutriţional parenteral [99] . Argumentare Administrarea unor cantităţi de glucoză ce depăşesc 12,5 mg/kgc/min duce la creşterea producţiei de CO 2 , creşterea minut-ventilaţiei şi a efortului respirator [99] . Standard Medicul trebuie să ajusteze orice dezechilibru metabolic apărut pe parcursul AP care, prin favorizarea dezechilibrului acido-bazic şi predispoziţiei la sepsis, ar putea determina alterarea funcţiei pulmonare. Argumentare Corectarea promptă a dezechilibrelor metabolice prin ajustarea individuală a preparatelor administrate în AP duce la ameliorarea simptomatologiei, menajarea funcţiei pulmonare, scăderea mortalităţii şi a incidenţei sepsis-ului [106] . C IV C IV C IV B III C IV C IV C IV C IV C IV C IV Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie cu prudenţă administrarea lipidelor, cu monitorizarea strictă a trigliceridelor, la nou-născuţii cu boală respiratorie care necesită suport nutriţional parenteral [99 , 107] . 2 Argumentare Administrarea de lipide la nou-născuţii cu afectare respiratorie duce la creşterea rezistenţelor pulmonare şi la scăderea PaO [34,45,83-85,107] . Op t iune Medicul poate lua în considerare amânarea administrării de lipide la nou-născuţii cu afectare pulmonară severă, începând cu cantităţi de 0,5 g lipide/kgc/zi şi crescând ritmul administrării cu 0,5 g/kgc/zi atunci când se observă o ameliorare a stării clinice [34] . 2 Argumentare Unele studii au arătat că administrarea parenterală a lipidelor a dus la creşterea rezistenţei vasculare pulmonare şi la formarea de depozite lipidice la nou-născuţii cu hipertensiune pulmonară [83-85] . Perfuzarea în exces a lipidelor, cu ritm de peste 0,25 g/kgc/oră, se asociază cu scăderi ale presiunii parţiale a O [33,107] . Op t iune Medicul poate administra cantitatea de lipide calculată pentru 24 de ore pe o perioadă de 16 ore la nou-născuţii la termen cu afectare respiratorie care necesită AP [99] . Argumentare Administrarea de lipide determină alterarea schimburilor gazoase pulmonare datorită producerii unor mediatori vasoactivi (tromboxani), în timp ce administrarea lipidelor pe o perioadă limitată la 16 ore din 24 poate reduce acest efect [99] . 7.3.3. Alimenta t ia parenteral ă la nou-n ă scu t ii cu afectare cardiac ă Standard Medicul trebuie să prescrie în primele zile de viaţă un minim de 60 kcal/kgc/zi nou- născutului la termen cu afecţiune cardiacă care necesită AP. Argumentare Aportul caloric recomandat evită catabolismul la această categorie de nou- născuţi [99] . Recomandare Se recomandă ca pentru AP a nou-născutului la termen cu afectare cardiacă medicul să crească treptat aportul caloric până la 130-150 kcal/kgc/zi [61,108] . Argumentare Nou-născuţii cu boală cardiacă congenitală, mai ales cei cu insuficienţă cardiacă, au consum caloric mai mare, atât bazal cât şi total [108] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie un aport energetic mai mare la nou-născutul cu MCC în primele 24 ore după o intervenţie chirurgicală cardiovasculară necomplicată. Argumentare Consumul energetic de repaus din zilele postoperatorii 1, 2, 7 nu diferă semnificativ de cel preoperator, totuşi s-a constatat o creştere semnificativă a consumului energetic în primele 2-4 ore postoperatorii (mai importantă după intervenţii complexe la nou-născuţii mai mari de 48 ore), cu revenire rapidă la 12-24 ore la valorile bazale (nu se cunoaşte însă modificarea consumului energetic total) [108-113] . Op t iune Medicul poate să nu modifice aportul celorlalţi macro- şi micronutrienţi (lipide, electroliţi, minerale, vitamine) administraţi parenteral la nou-născutul cu MCC în primele 24 ore după o intervenţie chirurgicală cardiovasculară necomplicată. Argumentare Necesarul energetic al nou-născuţilor cu MCC operaţi este modificat foarte puţin datorită intervenţiei chirurgicale [114] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie la nou-născuţii care au suferit intervenţie chirurgicală cardiacă minim 2,5 g/kgc/zi proteine, crescând cantitatea de proteine până la 3,5 g/kgc/zi în funcţie de toleranţă [99] . Argumentare Aceşti nou-născuţi pot avea necesităţi crescute de proteine în perioada postoperatorie [99] . Standard În situaţia terapiei diuretice la nou-născutul cu MCC medicul trebuie să prescrie cu atenţie administrarea de lichide şi electroliţi din cadrul AP. Argumentare Terapia cu diuretice poate produce dezechilibre hidro-electrolitice şi minerale, în special hipocalcemie şi hipopotasemie [99] . 7.3.4. Alimenta t ia parenteral ă în sepsis Standard Medicul trebuie să asigure nou-născuţilor la termen cu sepsis care necesită AP un minim de 60 kcal/kgc/zi [99] . Argumentare Nou-născuţii cu sepsis au necesităţi calorice crescute datorită status-ului hipercatabolic [99] . B IIb IV B IIb IV C IV C IV C IV B IIb III C IV C IV C IV C IV Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie proteine în cantitate de minim 2,5 g/kgc/zi la C nou-născuţii la termen cu sepsis care necesită AP [99] . Argumentare Studiile au arătat că balanţa negativă a azotului se asociază cu instabilitate fiziologică marcată [99] . Standard La nou-născutul la termen cu sepsis care necesită AP medicul trebuie să asigure aportul hidric în funcţie de parametrii monitorizaţi (tensiune arterială, diureză, ionogramă serică). Argumentare Monitorizarea statusului hidro-electrolitic este necesară la această categorie de nou-născuţi datorită instabilităţii echilibrului hidro-electrolitic [99] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie cu prudenţă, să limiteze la maxim 2 g/zi sau chiar să excludă aportul parenteral de lipide la nou-născuţii la termen cu sepsis în fază acută. Argumentare Sepsisul se asociază cu activitate scăzută a lipoproteinlipazei şi cu clearance scăzut al trigliceridelor [28,115] . Standard Medicul trebuie să prescrie suplimentarea cu vitamina K tuturor nou-născuţilor cu sepsis aflaţi sub tratament antibiotic, în doză de 1 mg intramuscular o dată pe săptămână. Argumentare Suplimentarea cu vitamina K previne boala hemoragică prin deficit de vitamina K, afecţiune ce poate să apară la nou-născuţii aflaţi sub tratament antibiotic [99] . 7.3.5. Alimenta t ia parenteral ă dup ă interven t ii chirurgicale Standard Medicul trebuie să prescrie un aport hidric de 125-150 ml/kg/zi la nou-născuţii la termen care au suferit o intervenţie chirurgicală, crescând cantitatea de lichide în funcţie de valorile tensiunii arteriale şi diurezei [33,104] . Argumentare Pierderile de lichide la nou-născuţii cu intervenţie chirurgicală sunt mai mari datorită pierderilor prin drenaje şi extravazării de lichide în spaţiul al treilea sau intestin [33,104] . Standard La nou-născutul la termen aflat în perioada postoperatorie medicul trebuie să înlocuiască cu ser fiziologic pierderile datorate drenajului gastric la intervale de 8- 12 ore [33,104] . Argumentare Înlocuirea pierderilor este necesară pentru a menţine volumul circulant. Prin drenajul gastric se pierde clor, care trebuie înlocuit prin administrare de ser fiziologic [104] . Standard Medicul trebuie să asigure nou-născutului aflat în perioada imediat postoperatorie un aport proteic de 2,5-3 g/kg/zi [99] . Argumentare Acest aport este necesar pentru a evita catabolismul. Nou-născuţii care au suferit intervenţii chirurgicale au nevoi proteice şi energetice mai mari. La nou-născuţii care au suferit intervenţii chirurgicale este descrisă frecvent hipoalbuminemia [99,116] . 7.3.6. Alimenta t ia parenteral ă în boli renale Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie AP la nou-născuţii la termen cu insuficienţă renală acută. Argumentare Nou-născuţii cu insuficienţă renală acută necesită o administrare judicioasă a lichidelor [11,117] . Standard În cazul nou-născuţilor la termen cu insuficienţă renală acută care necesită AP medicul trebuie să ţină cont, la calcularea nevoilor lichidiene, de necesitatea de restricţie lichidiană ca parte a terapiei insuficienţei renale neonatale. Argumentare Restricţia de lichide evită supraîncărcarea cu lichide şi apariţia edemului pulmonar acut şi ţine cont de funcţionalitatea diminuată renală [11] . Standard Medicul trebuie să calculeze nevoile lichidiene ale nou-născutului cu insuficienţă renală acută prin însumarea pierderilor insensibile (30 ml/kgc la nou-născutul la termen), urinare şi gastro-intestinale, obţinute prin monitorizarea pacientului [62,118] . Argumentare Restricţia de lichide se realizează prin limitarea aportului de lichide astfel încât aportul să acopere doar pierderile, pentru evitarea supraîncărcării volemice [ 10 ] . Standard În cazul nou-născutului la termen cu insuficienţă renală care necesită AP medicul trebuie limiteze aportul proteic sub 2 g/kgc/zi şi asigurând necesarul energetic mai ales din calorii nonproteice (glucide şi lipide) [118] . Argumentare Metabolizarea proteinelor determină formarea ureei. La nou-născuţii cu insuficienţă renală eliminarea ureei este deficitară [117] . IV C IV C IV C IV C IV C IV B IIb III C IV C IV C IV C IV Standard Medicul trebuie să nu prescrie administrarea de potasiu la nou-născuţii cu C insuficienţă renală [62,118] . Argumentare Nou-născuţii cu insuficienţă renală au risc crescut de hiperpotasemie, care poate fi IV fatală [118] . 7.3.7. Alimenta t ia parenteral ă în boli metabolice congenitale Recomandare În cazul nou-născuţilor la termen cu suspiciune de boală metabolică congenitală se C recomandă ca în primele 24 de ore de viaţă medicul să prescrie administrarea parenterală exclusivă de glucoză 10% iar după 24 de ore să adauge lipide la AP. Argumentare Prin oprirea alimentaţiei enterale se elimină aportul de proteine sau glucide IV potenţial dăunătoare. Suportul nutriţional parenteral este necesar pentru a preveni catabolismul [15 , 113,114] . Recomandare Dacă după 48 de ore de AP constituită din glucide şi lipide testele pentru C depistarea bolilor metabolice sunt negative, se recomandă ca medicul să introducă în alimentaţie proteinele prin alimentaţie enterală cu lapte de mamă [119] . Argumentare Diagnosticul diferenţial de excludere a bolilor metabolice congenitale este necesar IV în cazul nou-născuţilor care prezintă simptome caracteristice sau care au avut fraţi cu boli metabolice congenitale. Dacă examinările de laborator exclud prezenţa erorilor înnăscute de metabolism, nou-născutul poate fi alimentat cu lapte de mamă sau formulă [15,119] . Recomandare După 48 de ore de dietă proteică se recomandă ca medicul să repete testele de C laborator şi în cazul în care acestea sunt negative să prescrie alimentaţie enterală normală sub supraveghere [119] . Argumentare Diagnosticul diferenţial de excludere a bolilor metabolice congenitale este necesar IV în cazul nou-născuţilor care prezintă simptome caracteristice sau care au avut fraţi cu boli metabolice congenitale. Dacă examinările de laborator exclud prezenţa erorilor înnăscute de metabolism, nou-născutul poate fi alimentat cu lapte de mamă sau formulă [119] . Recomandare În cazul în care testele de laborator sunt pozitive pentru o anumită boală C metabolică se recomandă ca medicul să prescrie tratamentul dietetic corespunzător [15,119,120] . Argumentare Este necesară eliminarea din alimentaţie a substanţelor care, datorită deficienţei de IV metabolizare, sunt toxice pentru nou-născut [15 , 119-121] . Recomandare În cazul nou-născuţilor diagnosticaţi cu boala urinii cu miros de sirop de arţar C (cetoaciduria acizilor cu lanţ ramificat) aflaţi în fază acută se recomandă ca medicul să prescrie APT din care să excludă aminoacizii cu lanţ ramificat (leucină, izoleucină şi valină) [15 , 120] . Argumentare În boala urinilor cu miros de sirop de arţar, datorită deficitului enzimatic, se IV acumulează în plasmă alfa-cetoacizii cu lanţ ramificat, responsabili de instalarea acidozei şi a cetozei severe (acidemie organică). Diagnosticul şi tratamenul precoce pot preveni deficitele neurologice, retardul psihic sever şi decesul. Excluderea aminoacizilor cu lanţ ramificat se poate realiza fie prin AP doar cu glucide şi lipide, fie prin administrarea unor preparate speciale de aminoacizi pentru AP care să excludă aminoacizii cu lanţ ramificat [15,17,18,120] . Recomandare În cazul nou-născuţilor diagnosticaţi cu acidemie izovalerică aflaţi în fază acută se C recomandă ca medicul să prescrie APT compusă din glucide şi lipide, excluzând aportul de leucină. Argumentare Deficitul enzimatic caracteristic acestei afecţiuni determină acumularea în plasmă a IV acizilor organici, în principal acidul izovaleric. Manifestările bolii sunt vărsături, letargie, comă apărute după primele zile de viaţă, neutropenie, trombocitopenie, pancitopenie, miros caracteristic de „picior transpirat” al urinii. În timpul episoadelor acute de acidoză metabolică este necesară excluderea aportului de leucină [15,17,18,120] . Recomandare În cazul nou-născuţilor diagnosticaţi cu deficite ale enzimelor implicate în C metabolismul aminoacizilor din ciclul ureei aflaţi în fază acută se recomandă ca medicul să indice APT excluzând aportul proteic. Argumentare Formele severe de deficit enzimatic conduc la hiperamoniemie, instalată în IV perioada neonatală, având ca şi manifestări clinice vărsăturile, inapetenţa, letargia, convulsiile, coma. Restricţia proteică duce la scăderea producţiei de amoniac [15,17,18,120] . 7.4. Întreruperea alimenta t iei parenterale Standard În cazul nou-născutului la termen alimentat parenteral medicul trebuie să calculeze C necesarul energetic şi de nutrienţi asiguraţi atât enteral cât şi parenteral şi să scadă progresiv aportul parenteral al acestora pe măsură ce cresc cantităţile administrate enteral [34] . Argumentare Scopul acestei conduite este de a asigura tranziţia progresivă la alimentaţia IV enterală asigurând, în acelaşi timp, nevoile optime de creştere şi dezvoltare [3] . Recomandare Se recomandă ca medicul să întrerupă AP atunci când nou-născutul tolerează C alimentaţie enterală în cantităţi de 100-120 ml/kgc [32,34] . Argumentare Acest aport este suficient pentru nevoile nutriţionale ale nou-născutului [32,34] . IV Standard Medicul trebuie să întrerupă treptat AP a soluţiei de glucoză [34] . C Argumentare Întreruperea treptată a administrării glucozei are rolul de a evita apariţia IV hipoglicemiei de rebound [34] . 8. Monitorizare 8.1. Monitorizarea alimenta t iei parenterale Standard Asistenta trebuie să determine zilnic greutatea nou-născutului şi să o înregistreze în C foaia de observaţie [33] . Argumentare Pe baza creşterii ponderale se evaluează eficienţa AP iar greutatea înregistrată este IV utilizată la calcularea nevoilor nutriţionale zilnice. Creşterea nou-născutului este adecvată la un spor ponderal de 10-20 g/zi [3,28] . Standard Asistenta trebuie să măsoare săptămânal talia copilului şi să o înregistreze în foaia C de observaţie [3,28] . Argumentare Creşterea în lungime adecvată este de aproximativ 1 cm pe săptămână [28] . IV Standard Asistenta trebuie să măsoare săptămânal perimetrul cranian al copilului şi să C înregistreze valoarea în foaia de observaţie [28] . Argumentare Creşterea săptămânală normală a perimetrului cranian la nou-născut este de 0,5-1 IV cm [28] . Standard Medicul trebuie să indice monitorizarea zilnică a glicemiei la nou-născutul alimentat C parenteral. Argumentare Monitorizarea glicemiei permite evaluarea toleranţei la glucoză a copilului alimentat IV parenteral şi permite depistarea şi corectarea hipo- sau hiperglicemiei [28,33] . Recomandare La nou-născutul alimentat parenteral se recomandă ca medicul să indice C determinarea zilnică a electroliţilor (Na, K, Cl) şi a pH-ului în primele 2-3 zile de viaţă iar după aceea de 1-2 ori pe săptămână. Argumentare Monitorizarea electroliţilor şi a pH-ului este necesară pentru a preveni instalarea IV dezechilibrelor hidro-electrolitice şi acido-bazice [28]. Standard Asistenta trebuie să măsoare şi să înregistreze zilnic volumul diurezei nou- C născutului alimentat parenteral. Argumentare Volumul urinar arată dacă aportul de lichide este adecvat, oferă o estimare a IV funcţionalităţii renale şi ajută la calcularea necesarului zilnic de lichide pentru AP [28] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice zilnic determinarea densităţii urinare şi a C glicozuriei la nou-născutul alimentat parenteral [28] . Argumentare Volumul urinar şi densitatea urinară arată dacă aportul de lichide este adecvat şi IV ajută la calcularea necesarului zilnic de lichide pentru AP [28] . Recomandare La nou-născutul alimentat parenteral se recomandă ca medicul să indice C monitorizarea săptămânală a următorilor parametri: calciu total şi ionic, fosfat, magneziu, bilirubina totală şi directă, transaminaze, fosfataza alcalină, proteine totale, hematocrit, uree şi creatinină. Argumentare Aceşti parametri evaluează eficacitatea AP, precum şi toleranţa nou-născutului la IV AP. Valorile normale ale acestor parametri sunt prezentate în anexa 16 [3,28] . Standard În cazul nou-născuţilor alimentaţi parenteral medicul trebuie să indice determinarea C săptămânală a trigliceridelor atunci când se administrează lipide [3,28] . Argumentare Astfel este evaluată toleranţa la lipide şi se poate asigura menţinerea trigliceridelor IV între 150-200 mg/dl [3,28,33,45] . Op ţ iune Medicul poate să recomande monitorizarea AP la nou-născutul la termen bolnav E conform anexei 17. Argumentare Monitorizarea paraclinică este obligatorie pentru a asigura o AP echilibrată şi E adecvată. Există variaţii în funcţie de autori în ceea ce priveşte recomandările cu privire la frecvenţa determinărilor. Standardele prezentate reprezintă un minim al investigaţiilor necesare la nou-născuţii alimentaţi parenteral. Determinările paraclinice trebuie efectuate în mod repetat în cazul apariţiei unor valori anormale. 8.2. Complica ţ iile alimenta ţ iei parenterale Standard În cazul administrării AP la nou-născutul la termen bolnav medicul trebuie să ţină E cont de posibilitatea apariţiei complicaţiilor legate fie de tehnică (anexa 7), fie de compoziţia soluţiilor (complicaţii metabolice şi hidro-electrolitice). Argumentare Aceste complicaţii pot afecta starea clinică a nou-născutului şi pot avea implicaţii E evolutiv-prognostice atât pe termen scurt cât şi pe termen lung. Standard Medicul şi asistenta trebuie să monitorizeze nou-născutul alimentat parenteral E pentru apariţia complicaţiilor. Argumentare Depistarea precoce a complicaţiilor şi tratamentul prompt al acestora sunt necesare E pentru evitarea consecinţelor de durată asupra stării clinice şi sănătăţii nou- născutului. 8.2.1. Complica ţ iile legate de tehnica de administrare Recomandare Medicul şi asistenta trebuie să monitorizeze nou-născutul alimentat parenteral E pentru surprinderea complicaţiilor legate de tehnica administrării AP (anexele 6, 7). Argumentare Depistarea precoce a complicaţiilor şi tratamentul prompt al acestora sunt necesare E pentru evitarea consecinţelor negative asupra nou-născutului. 8.2.2. Complica ţ iile infec ţ ioase Standard Medicul şi asistenta trebuie să respecte măsurile de asepsie când manipulează C cateterele venoase la nou-născutul alimentat parenteral: spălarea mâinilor, folosirea mănuşilor sterile, tehnica sterilă la schimbarea pansamentului la locul de puncţie, la injectarea de medicamente prin cateter, la detaşarea şi re-ataşarea tubulaturii de perfuzie [110,122] . Argumentare Contaminarea cateterului este direct legată de manipulările liniei de perfuzie şi ale IV conexiunilor. Riscul infecţios creşte cu creşterea numărului conexiunilor şi frecvenţei manipulărilor liniei de perfuzie [122] . Recomandare Se recomandă ca medicul să utilizeze la nou-născut catetere venoase centrale C percutane tunelizate, cu un traiect subcutanat înainte de a pătrunde în venă [87] Argumentare Cateterele netunelizate au un risc mai mare de infecţie decât cele tunelizate. IV Manşonul de ţesut celular subcutanat are un rol de barieră mecanică împotriva colonizării şi, uneori, un rol antibacterian [122] . Recomandare Pentru AP a nou-născutului bolnav se recomandă ca medicul şi asistenta să C folosească, de preferinţă, catetere confecţionate din teflon sau poliuretan [110,122] . Argumentare Testele in vitro şi in vivo au arătat grade diferite de colonizare bacteriană în funcţie IV de materialul din care este confecţionat cateterul. Astfel, cateterele din Teflon şi poliuretan au avut cea mai redusă colonizare bacteriană, în timp ce cateterul din clorură de polivinil a avut cea mai accentuată colonizare bacteriană [122] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să urmărească permanent semnele clinice ale unei C posibile infecţii de cateter. Argumentare Monitorizarea continuă a liniilor venoase folosite pentru AP permite depistarea IV precoce a semnelor infecţiei de cateter: febră, tulburări hemodinamice, vărsături, hipotonie, glicozurie. Paraclinic se decelează creşterea PCR şi leucocitoză, dar valorile normale ale acestor parametri nu elimină suspiciunea de infecţie înaintea aflării rezultatelor bacteriologice [122] . Recomandare În cazul apariţiei infecţiei cateterului utilizat pentru AP se recomandă ca medicul să C înlăture cateterul şi să indice efectuarea de culturi de pe cateter, dacă se poate realiza un alt abord venos. Argumentare În caz de flebită locală, riscul septicemiei de cateter este mare. Prin înlăturarea IV precoce a cateterului la începutul sepsis-ului determinat de cateter, infecţia se vindecă mai repede [110] . Recomandare În cazul apariţiei infecţiei cateterului central la nou-născutul care necesită AP şi la C care nu este posibilă abordarea unei alte vene pentru nutriţie se recomandă ca medicul să prescrie tratament antibiotic şi să menţină cateterul pe loc [122] . Argumentare Îndepărtarea cateterului venos central se poate efectua numai la acel nou-născut IV care este stabil şi care nu necesită administrarea de soluţii perfuzabile cu osmolalitate ridicată [110] . 8.2.3. Complica t iile metabolice ş i nutri t ionale Standard Medicul trebuie să ţină cont de faptul că hiperglicemia secundară AP cu exces de C carbohidraţi poate apare la nou-născutul la termen bolnav, în mod special la cel cu RCIU, asfixie, sepsis sever. Argumentare Hiperglicemia determină hiperosmolaritate şi diureză osmotică. La nou-născutul cu IV RCIU hiperglicemia apare ca urmare a scăderii clearance-ului glucozei serice (răspuns insulinic) precum şi datorită creşterii nivelului de cortizol, mediat de stress. La nou-născutul cu sepsis, injuria tisulară produsă de sepsis determină sinteza şi secreţia de citokine, urmată de eliberarea de glucagon, epinefrină şi cortizol, ceea ce duce la creşterea glicemiei (secundar glicogenolizei hepatice, creşterii producţiei de glucoză prin ciclul Cori, supresiei producerii pancreatice de insulină şi gluconeogenezei) [25,123-126] . Standard Medicul trebuie să crească treptat aportul de glucoză la nou-născutul care necesită C AP. Argumentare Creşterea treptată a aportului de glucoză previne hiperglicemia [122] . IV Standard Medicul trebuie să ţină cont de complicaţiile legate de un aport proteic inadecvat C administrat nou-născutului alimentat parenteral: hipoproteinemie, hiperazotemie, hiperazoturie [122,126] . Argumentare Excesul proteic se manifestă prin hiperazoturie, asociată sau nu cu hiperazotemie la IV nou-născutul la termen la care se administrează parenteral peste 4 g proteine/kgc/zi [122] . Standard Medicul trebuie să ţină cont de faptul că hipoalbuminemia apare frecvent la nou- C născutul alimentat parenteral. Argumentare Hipoalbuminemia poate fi, în această situaţie, consecinţa unui aport proteic IV insuficient sau a unei afectări hepatice şi se însoţeşte de retenţie hidrică [122] . Standard Medicul trebuie să aibă în vedere complicaţiile legate de administrarea de lipide în C AP a nou-născutului bolnav: hiperlipemie, hipertrigliceridemie, hiperbilirubinemie indirectă, sepsis, efectul lipidelor asupra funcţiei pulmonare (menţionat la capitolul conduită) [28,107] . Argumentare Valorile crescute ale trigliceridelor se asociază cu scăderea aderării trombocitare, IV trombocitopenie, hemoliză [87] . Standard Medicul trebuie să reducă administrarea parenterală de lipide la apariţia C complicaţiilor legate de aportul parenteral de lipide la nou-născutul bolnav [28] . Argumentare În AP a nou-născutului bolnav este de dorit menţinerea trigliceridelor în limite IV fiziologice, de 150-200 mg/dl [28] . Standard Medicul trebuie să ţină cont de faptul că în cursul AP a nou-născutului la termen C bolnav pot apare dezechilibre ale electroliţilor serici, mineralelor şi status-ului acido- bazic. Argumentare Dezechilibrele electrolitice, minerale şi acido-bazice necesită tratament prompt IV pentru evitarea consecinţelor clinice negative [122] . Standard Medicul trebuie să aibă în vedere faptul că APT prelungită poate avea şi efecte C negative. Argumentare In cazul APT prelungite intestinul este pus în repaus, apare o atrofie a pancreasului IV şi scăderea răspunsului postprandial, recircularea sărurilor biliare poate determina formarea de calculi biliari şi este alterată funcţia de evacuare gastrică. Unele studii au evidenţiat scăderea numărului şi activităţii celulelor cu rol în imunitate de la nivelul intestinului subţire [65] . Standard În cazul APT prelungite medicul trebuie să aibă în vedere posibilitatea apariţiei C afectării osoase la nou-născut [3,28,66] . Argumentare Această afectare osoasă apare în cazul administrării unor cantităţi insuficiente de IV calciu şi fosfor sau datorită conţinutului în aluminiu al unor soluţii pentru AP. Se caracterizează prin hipercalciurie, hipercalcemie şi valori normale ale parathormonului [59,65] . Standard La nou-născutul la termen bolnav medicul trebuie să aibă în vedere riscul de C afectare hepatică ce poate apare la 50% din copiii alimentaţi parenteral total, manifestată prin creşteri ale nivelului transaminazelor, fosfatazei alcaline şi a bilirubinei (icter colestatic) [65] . Argumentare Afectarea hepatică apare mai ales în cazul administrării crescute de glucoză (50-60 IV kcal/kgc/zi) [65] . 9. Aspecte administrative Standard Medicul şi asistenta trebuie să utilizeze pentru AP a nou-născutului la termen C bolnav un amestec de nutrienţi sub forma unei soluţii sau emulsii injectabile, sterile, apirogene, conţinând nutrienţi în proporţii echilibrate. Argumentare Scopul este de a asigura nevoile nutriţionale ale pacientului cu soluţii care sunt în IV acelaşi timp sigure din punct de vedere bacteriologic şi toxicologic [65] . Recomandare Se recomandă ca în secţia de terapie intensivă neonatală asistenta să prepare E perfuziile pentru AP şi medicaţia după decontaminarea flacoanelor cu soluţii. Argumentare Această procedură previne contaminarea bacteriană a soluţiilor de AP în timpul E preparării. Recomandare Se recomandă ca, pentru a preveni contaminarea flacoanelor cu soluţii de nutriţie C parenterală, asistenta să prepare soluţiile de AP sub hota cu flux laminar [65] . Argumentare Hotele cu flux laminar sunt dispozitive ce pot fi utilizate de sine stătător sau în IV camere de sterilizare, acţionând ca şi “cutii de curăţare”, dotate cu alimentare proprie de aer filtrat. Hotele cu flux laminar funcţionează prin proiectarea aerului filtrat asupra suprafeţei de lucru şi sunt dotate cu lămpi bactericide care emit radiaţii cu o lungime de undă de 253,7 nm [127] . Standard Asistenta trebuie să administreze soluţiile de AP imediat după preparare. C Argumentare În acest mod se evită contaminarea soluţiilor [93] . IV Standard Medicul şi asistenta trebuie să nu permită depozitarea soluţiilor de AP gata C preparate în secţia de terapie intensivă [93] . Argumentare Depozitarea soluţiilor preparate poate duce la contaminarea bacteriană a IV acestora [93] . Standard La nou-născut asistenta trebuie să supravegheze administrarea AP, claritatea C soluţiei, să urmărească eventualele precipitate (mai ales în cazul folosirii preparatelor de calciu) şi să oprească administrarea soluţiilor care conţin impurităţi [93] . Argumentare Soluţiile de calciu şi fosfor pot forma microprecipitate de fosfat de calciu care pot IV determina leziuni [93] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să supravegheze permanent zona de inserţie a C cateterului venos folosit pentru administrarea AP [93] . Argumentare Este necesară supravegherea în vederea depistării complicaţiilor posibile legate de IV modul de administrare (anexele 6 şi 7) [93] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să asigure menţinerea igienei locului de inserţie a C cateterelor venoase şi schimbarea pansamentelor folosind tehnică sterilă. Argumentare Tehnicile sterile sunt necesare pentru prevenirea contaminării cateterelor [46,47] . IV Standard Medicul şi asistenta trebuie să nu administreze medicamentele în soluţiile de AP [93] . C Argumentare Datorită complexităţii compoziţiei, soluţiile de AP pot interacţiona fizico-chimic cu IV medicamentele [93] . Standard Medicul trebuie să indice administrarea AP pe cale venoasă periferică sau centrală E numai utilizând pompele volumetrice. Argumentare Pompa volumetrică are avantajul de a reduce riscurile în timpul infuziei. Pompa volumetrică permite administrarea tratamentului în ml/h, ml/min şi ml/24 ore, fiind prevăzută cu ecran grafic, recunoaşte tipul de seringă utilizat (5 ml-60 ml), are funcţie de bolus-automat şi manual, precum şi sistem de alarmă. Op t iune Pentru administrarea AP la nou-născut medicul şi asistenta pot utiliza membrane (filtre) de 0,22 microni între cateter şi tubulatură [93] . Argumentare Utilizarea acestei membrane evită infuzarea particulelor sau organismelor cu potenţial contaminant. Particulele de cristale cu dimensiuni sub 50 microni nu pot fi văzute cu ochiul liber. Filtrele au fost criticate deoarece necesită manipulare frecventă, crescând astfel riscul de contaminare microbiană [93] . Recomandare Se recomandă folosirea de micrometode de laborator pentru efectuarea determinărilor paraclinice la nou-născuţii alimentaţi parenteral. Argumentare Folosirea micrometodelor presupune recoltarea unor cantităţi mici de sânge, care nu afectează volumul sangvin al nou-născutului şi scad riscul de anemie iatrogenă. Standard Unitatea medicală trebuie să asigure aprovizionarea continuă cu materialele şi soluţiile necesare pentru administrarea AP. Recomandare Se recomandă ca medicul să informeze părinţii despre necesitatea administrării AP la nou-născut, precum şi despre complicaţiile care pot apare. Argumentare Părinţii au dreptul să fie informaţi despre tratamentul administrat nou-născutului şi despre riscurile acestuia. Recomandare Se recomandă ca fiecare secţie de nou-născuţi care are competenţa de a administra alimentaţie parenterală la nou-născut [123] să redacteze protocoale proprii de calculare şi administrare a AP la nou-născutul la termen bolnav având la bază standardele cuprinse în prezentul ghid. E B IIa E E E E E E 10. Bibliografie 1. Lee KG, Cloherty JP: Identifying the high-risk newborn and evaluating gestational age, prematurity, postmaturity, large-for-gestational-age, and small-for-gestational-age infants. In Cloherty JP, Eichenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care 5 th Ed Lippincott Williams Wilkins 2004; 42-56 2. Gomella TL, Cunningham MD, Eyal FG, Zenk KE: Assesment of Gestational Age. In Gomella TL et al: Neonatology: Management, Procedures, On-Call Problems, Diseases and Drugs 5 th Ed Mc Graw-Hill 2004; 21-28 3. Gomella TL, Cunningham MD, Eyal FG, Zenk KE: Nutritional Management. In Gomella TL et al: Neonatology: Management, Procedures, On-Call Problems, Diseases and Drugs 5 th Ed Mc Graw-Hill 2004;77-101 4. Bender DA: A Dictionary of Food and Nutrition. 2005; http://www.encyclopedia.com/doc/1O39- parenteralnutrition.html; accesat ianuarie 2010 5. Domart A, Bourneuf J : Nouveau Larousse Medical. Larousse 1994; 191, 231, 634-635 6. Mattson Porth C: Pathophysiology. Concepts of Altered Health States. 3 rd Ed Lippincott 1990; 484 7. Metheny NM: Fundamental Concepts and Definitions. In Metheny NM: Fluid And Electrolyte Balance. 2 nd Ed Lippincott Williams Wilkins 1992; 3-11 8. Brandis K: Fluid Physiology. www.anaesthesiaMCQ.com; accesat iunie 2010 9. Matthews GG: Maintenance of Cell Volume. In Matthews GG: Cellular physiology of nerve and muscle. 4 th Ed Blackwell Science Ltd 2003; 24 10. American Heart Association: 2005 American Heart Association (AHA) Guidelines for Cardiopulmonary Resuscitation (CPR) and Emergency Cardiovascular Care (ECC) of Pediatric and Neonatal Patients: Neonatal Resuscitation Guidelines. Pediatrics 2006; 117(5): e1029-e1038 11. Friedlich PS, Evans JR, Tulassay T, Seri I: Acute and Chronic Renal Failure. In Taeusch HW, Ballard RA, Gleason CA: Avery’s Diseases of the Newborn. 8 th Ed Elsevier 2005; 1298-1313 12. Kliegman RM, Behrman ER, Jenson BH, Stanton BF: Delivery room emergencies. In Nelson Textbook of Pediatrics 18 th Ed Philadelphia 2008; 723-728 13. Gomella TL, Cunningham MD, Eyal FG, Zenk KE: Perinatal Asphyxia. In Gomella TL et al: Neonatology: Management, Procedures, On-Call Problems, Diseases and Drugs. 5 th Ed Mc Graw-Hill 2004; 512-521 14. Sanjay A, Snyder EY: Perinatal Asphyxia. In Cloherty JP, Eichenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care, 5 th Ed Lippincott Williams Wilkins 2004; 536- 554 15. Gomella TL, Cunningham MD, Eyal FG, Zenk KE: Inborn Errors of Metabolism With Acute Neonatal Onset. In Gomella TL et al: Neonatology: Management, Procedures, On-Call Problems, Diseases and Drugs. 5 th Ed Mc Graw-Hill 2004; 396-417 16. Berry TG: Introduction to the metabolic and biochemical genetic diseases. In Taeusch HW, Ballard RA, Gleason CA: Avery’s diseases of the newborn. 8 th Ed Elsevier Saunders 2005; 217-226 17. Thomas JA, Tsai A, Bernstein L: Nutrition Therapies for Inborn Errors of Metabolism. In Thureen PJ, Hay WW: Neonatal Nutrition and Metabolism. Ed Cambrige University Press 2006; 544-566 18. Grigorescu-Sido P: Tratat elementar de pediatrie. Vol. 4, Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca 2000; 42-109 19. Stamatin M, Păduraru L, Avasiloaiei AL: Afecţiuni respiratorii neonatale. In Stamatin M: Neonatologie. Ed Gr T Popa 2009; 123-163 20. Shah DK, de Vries LS, Hellström-Westas L, Toet MC, Inder TE: Amplitude-Integrated Electroencephalography in the Newborn: A Valuable Tool. Pediatrics 2008; 122: 863-865 21. Wilker RE, Hypoglycemia and hyperglycemia. In Cloherty JP, Eichenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care, 6 th Ed Lippincott WW 2008; 540-546 22. Collins JW, Hoppe M, Brown K, Edidin DV, Padbury J, Ogata ES: A controlled trial of insulin infusion and parenteral nutrition in extremely low birth weight infants with glucose intolerance. J Pediatr 1991; 118: 921 23. Hemachandra AH, Cowett RM: Neonatal Hyperglycemia. Pediatrics in Review 1999; 20: 16-24 24. Faustino EV, Apkon M: Persistent hyperglycemia in critically ill neonate. J Pediatr 2005; 14: 30-34 25. Abrams SA: Abnormalities of serum calcium and magnesium. In Cloherty JP, Eichenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care, 6 th Ed Lippincott WW 2008; 550-555 26. Scher MS: Neonatal Seizures: prenatal contributions to a neonatal brain disorders. In Spitzer AR: Intensive care of the fetus and neonate, 2 nd Ed Elsevier Philadelphia 2005; 837-843 27. Gomella TL, Cunningham MD, Eyal FG, Zenk KE: Disorders of Calcium and Magnesium Metabolism. In Gomella TL et al: Neonatology: Management, Procedures, On-Call Problems, Diseases and Drugs. 5 th EdMc Graw-Hill, 2004; 563-571 28. Ellard D, Anderson DM: Nutrition. In Cloherty JP, Eichenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care. 5 th Ed Lippincott Williams Wilkins 2004; 115-137 29. Koletzko B, Goulet O, Hunt J, Krohn K, Shamir R: The Parenteral Nutrition Guidelines Working Group: Guidelines on Paediatric Parenteral Nutrition of the European Society of Paediatric Gastroenterology, Hepatology and Nutrition and Metabolism (ESPEN), Supported by the European Society of Paediatric Research (ESPR). J of Pediatr Gastroenterol and Nutr 2005; 41: S1-S4 30. Stratulat P, Crivceanscaia L, Rotaru D: Alimentaţia parenterală. In Stratulat P, Stamatin M: Manual de urgenţe neonatale Chişinău 2009; 373-389 31. Zamfir T, Bâscă I, Jianu M, Ştefan P, Bălănescu R, Pătrăncuş T, Ulici A: Malformaţiile de intestin subţire şi intestin gros. In Zamfir T, Bâscă I, Jianu M, Ştefan P, Bălănescu R, Pătrăncuş T, Ulici A: Chirurgie viscerală, urologie şi ortopedie pediatrică. Ed Ştiinţifică Bucureşti 1996; 85-117 32. Xiao-Ming B: Nutritional management of newborn infants: Practical guidelines. World J of Gastroenterol 2008; 14(40): 6133-6139 33. Pointdexter BB, Denne SC: Parenteral Nutrition. In Taeusch HW, Ballard RA, Gleason CA: Avery’s Diseases of the Newborn, 8 th Ed Elsevier 2005; 1061-1070 34. Sniderman S, Hetherton M: Parenteral Nutrition. In Kitterman JA: USCF Children’s Hospital Intensive Care Nursery House Staff Manual 2003, 8 th Ed The Regents of the University of California 2004; 136-139; http://www.portalneonatal.com.br/ livros/arquivos/Enfermagem/intensive_care_nursery_2003- CaliforniaUniversity.pdf; accesat februarie 2010 35. Putet G, Picaud J-C: Donnees de la base ou pre-requis pur une nutrition adaptee. In Soins aux nouveau-nes. Masson Paris 2002; 555-574 36. Butte NF, Lopez-Alarcon MG, Garza C: Nutrient Adequacy of Exclusive Breastfeeding for the Term Infant During the First Six Months of Life. Geneva, Switzerland: World Health Organization; 2002 37. Nieman L: Parenteral Nutrition in the NICU. Nutrition Dimension 2008: http://www.rd411.com/ce_modules/PNN05.pdf; accesat ianuarie 2010 38. Fleischer Michaelsen K: Breastfeeding. In Koletzko B et al: Pediatric Nutrition in Practice. Basel Karger 2008; 85- 89 39. Kramer MS, Kakuma R: The Optimal Duration of Exclusive Breastfeeding. A Systematic Review. Geneva, Switzerland: World Health Organization; 2002 40. Koletzko B, Baker S, Cleghorn G, Neto UF, Gopalan S, Hernell O et al: Global Standard for the Composition of Infant Formula: Recommendations of an ESPGHAN Coordinated International Expert Group. J Pediatr Gastroenterol Nutr 2005; 41(5): 584 41. The Commission of the European Communities: Commission Directive 2006/141/EC of 22 December 2006 on infant formulae and follow-up formulae and amending Directive 199/21/EC (text with EEA relevance). Official Journal of the European Union, 2006; L401: 1-31 42. Thompkinson DK, Kharb S: Aspects of Infant Food Formulation. Comprehensive Reviews In Food Science And Food Safety 2007; 6: 79-102 43. Scientific Committee on Food, European Commission, Health and Consumer Protection: Report of the Scientific Committee on Food on the Revision of Essential Requirements of Infant Formulae and Follow-on Formulae. Brussels – Belgium 2003; http://europa.eu.int/comm/food/fs/sc/scf/index_en.html; accesat martie 2010 44. Groh-Wargo S: Neonatal Parenteral Nutrition: Basics for the NICU. www.metrohealth.org; accesat ianuarie 2010 45. Namasivayam A: Fluid, Electrolyte and Nutrition Management of the Newborn. Updated 2008; http://emedicine.medscape.com/ article/976386-overview; accesat ianuarie 2010 46. Greenspan-Hodor L, Rais-Bahrami K, Eichelberger MR: Peripheral Intravenous Line Placement. In MacDonald MG, Ramasethu J: Atlas of Procedures in Neonatology, 4 th Ed Lippincott Williams Wilkins 2007; 143-152 47. Rorke JM, Ramasethu J, Chahine AA: Central Venous Catheterization. In MacDonald MC, Ramasethu J: Atlas of Procedures in Neonatology, 4 th Ed Lippincott Williams Wilkins 2007; 199-220 48. Gura KM: Is there still a role for peripheral parenteral nutrition? Nutr Clin Pract 2009; 24(6): 709-717 49. Rollins CJ: Peripheral Parenteral Nutrition. Arizona Health Sciences Center Tucson; www.helpher.org; accesat februarie 2010 50. Wortham BM, Rais-Bahrami K: Umbilical Vein Catheterization. In MacDonald MC, Ramasethu J: Atlas of Procedures in Neonatology. 4 th Ed Lippincott Williams Wilkins 2007; 177-185 51. Gomella TL, Cunningham MD, Eyal FG, Zenk KE: Hypoglycemia. In Gomella TL: Neonatology: Management, Procedures, On-Call Problems, Diseases and Drugs. 5 th Ed Mc Graw-Hill 2004; 262-266 52. Picaud J-C, Putet G: Nutrition Parenterale. In Soins aux nouveau-nes, Masson Paris 2002; 575-578 53. Ainsworth S, Clerihew L, McGuire W: Percutaneous central venous catheters versus peripheral cannulae for delivery of parenteral nutrition in neonate. Cochrane Database of Systematic Reviews 2007; Issue 3. Art. No.: CD004219 54. Gilhooly J, Lindenberg J, Reynolds J: Central Venous Slicone Elastomer Catheter Placement by Basilic Vein Cutdown in Neonates. Pediatrics 1986; 78 (4): 636-639 55. Ciofu C : Nutriţie şi alimentaţie. In Ciofu E, Ciofu C: Pediatria. Ed I Ed Medicală 2001; 87-114 56. Almuete VI: Osmolarity for Peripheral Parenteral Nutrition Formulas. Medscape Pharmacists 2005; 5(2); http://www.medscape. com/viewarticle/511168; accesat februarie 2010 57. Seri I, Ramanathan R, Evans JR: Acid-Base, Fluid and Electrolyte Management. In Taeusch HW, Ballard RA, Gleason CA: Avery’s Diseases of the Newborn, 8 th Ed Elsevier 2005; 372-397 58. Lin PW, Simmons CF: Fluid and Electrolyte Management. In Cloherty JP, Eichenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care, 5 th Ed Lippincott Williams Wilkins 2004;101-114 59. Koo WWK, McLaughlin K, Saba M: Neonatal Intensive Care Center for Weight Management and Clinical Nutrition; http://www.philspenonline.com.ph/NeonateIntensCare.pdf accesat februarie 2010 60. Simmons RA: Carbohydrate metabolism and glycogen accretion. In Thureen PJ, Hay WW: Neonatal Nutrition and Metabolism. Ed Cambrige University Press 2006; 122-129 61. Heird WC: Intravenous feeding. In Thureen PJ, Hay WW Jr: Neonatal nutrition and metabolism. 2 nd Ed Cambridge 2006; 312-339 62. Kim MS, Herrin JT: Renal Conditions. In Cloherty JP, Eichenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care, 5 th Ed Lippincott Williams Wilkins 2004; 621-642 63. Martin CR, Cloherty JP: Neonatal Hyperbilirubinemia. In Cloherty JP, Eichenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care, 5 th Ed Lippincott Williams Wilkins 2004; 185-222 64. Lee JS, Stark AR: Meconium Aspiration. In Cloherty JP, Eichenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care, 5 th Ed Lippincott Williams Wilkins 2004; 402-406 65. Montalvo-Jave EE, Zarraga JL, Sarr MG : Specific topics and complications of parenteral nutrition. Langenbecks Arch Surg 2007; 392: 119-126 66. Reif S, Tano M, Oliverio R, Young C, Rossi T: Total parenteral nutrition-induced steatosis: reversal by parenteral lipidinfusion. J Parenter Enteral Nutr 1991; 15:102-104 67. Meguid MM, Akahoshi MP, Jeffers S, Hayashi RJ, Hammond WG: Amelioration of metabolic complications of conventional total parenteral nutrition. A prospective randomized study. Arch Surg 1984; 119:1294-1298 68. Wray-Cahen D, Beckett PR, Nguyen HV, Davis TA: Insulin-stimulated amino acid utilization during glucose and amino acid clamps decreases with development. Am J of Physiology- Endocrinol Metab 1997; 273-(2): E305- E314 69. O'Connor PMJ, Bush JA, Suryawan A, Nguyen HV, Davis TA: Insulin and amino acids independently stimulate skeletal muscle protein synthesis in neonatal pigs. Am J of Physiology – Endocrinol Metab 2003; 284-(1): E110- E119 70. ESPHAGAN: Guidelines on Paediatric Parenteral Nutrition. Amino Acids. J Paed Gastroenterol Nutr 2005; 41: S1-S7 71. Charney EB, Bodurtha JN: Intractable Diarrhea Associated With the Use of Sorbitol. J Pediatr 1981; 98: 157-158 72. Simmer K, Rao SC: Early introduction of lipids to parenterally-fed preterm infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2005, Issue 2 73. Gilbertson N, Kovar PZ, Cox DJ, Crowe L, Norman T: Introduction of intravenous lipid administration on the first day of life in the very low birth weight neonate. J of Pediatr 1991; 119(4): 615-623 74. Adamkin DH: Use of Intravenous Lipids in Very Low-birthweight Infants. NeoReviews 2007; 8(12): e543 75. Fairchild KD: Overdose of Intravenous Fat Emulsion in a Preterm Infant: Case Report. Nutrition in Clinical Practice 1999; 14: 116-119 76. Kerner JA, Poole RL: The Use of IV Fat in Neonates. Nutrition in Clinical Practice 2006; 21(4): 374-380 77. Shulman RJ, Phillips S: Parenteral Nutrition in Infants and Children. J of Pediatr Gastroenterol and Nutr 2003; 36(5): 587-607 78. Kao LC, Cheng MH, Warburton D: Triglycerides, free fatty acids, free fatty acids/albumin molar ratio, and cholesterol levels in serum of neonates receiving long-term lipid infusions: controlled trial of continuous and intermittent regimens. J Pediatr 1984; 104: 429-435 79. Spear ML, Stahl GE, Hamosh M, McNelis WG, Richardson LL, Spence V et al: Effect of heparin dose and infusion rate on lipid clearance and bilirubin binding in premature infants receiving intravenous fat emulsions. J Pediatr 1988; 112: 94-98 80. Khashu M, Harrison A, Lalari V , Lavoie JC, Chessex P: Impact of shielding parenteral nutrition from light on routine monitoring of blood glucose and triglyceride levels in preterm neonates. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2009; 94:F111-F115 81. Eggert LD, Rusho WJ, MacKay MW, Chan GM: Calcium and phosphorus compatibility in parental nutrition solutions for neonates. Am J Hosp Pharm 1982; 39(1): 49-53 82. Pitkanen O, Hallman M Andersson S: Generation of Free Radicals in Lipid Emulsion Used in Parenteral Nutrition. Pediatr Res 1991; 29(1): 56-59 83. Prasertsom W, Phillipos EZ, Van Aerde JE, Robertson M: Pulmonary vascular resistance during lipid infusion in neonates, Arch Dis Child Fetal Neonatal 1996; 74: F95-F98 84. Kessler U, Zachariou Z, Raz D, Poeschl J, Linderkamp O: Effects of Intralipid infusion on hemorheology and peripheral resistance in neonates and children. Pediatric Surgery International. Ed Springer Berlin/Heidelberg 2005; 21(3): 0179-0358 85. Barrett Dahms B, Halpin TC Jr: Pulmonary arterial lipid deposit in newborn infants receiving intravenous lipid infusion. J of Pediatr 1980; 97(5): 800-805 86. ESPHGAN: Guidelines on Paediatric Parenteral Nutrition. Lipids. J Paed Gastroenterol Nutr 2005; 41: S1-S8 87. Chaudhari S, Kadam S: Total Parenteral Nutrition in Neonates. Indian J Pediatr 2006; 43: 953-964 88. The Credit Valley Hospital: Neonatal Total Parenteral Nutrition - Clinical Practice Guideline CPG 14-7 Neonatal TPN 2007: http://www.cvh.on.ca/pro/cpg.php; accesat ianuarie 2010 89. Maclaine Pont J, Hack WW, Sobotka-Plojhar M, Ekkelkamp S: 2 newborn infants with severe arrhythmia caused by hyperkalemia. Tijdschr Kindergeneeskd 1987; 55(1): 28-32 90. Biesalski HK, Bischoff SC, Boehles HJ, Muehlhoefer A: Working group for developing the guidelines for parenteral nutrition of The German Association for Nutritional Medicine Water, Electrolytes, Vitamins and Trace Elements - Guidelines on Parenteral Nutrition, Chapter 7. Ger Med Sci 2009; 18: 7: Doc21 91. Gehrig KA, Dinulos JG: Acrodermatitis due to nutritional deficiency. Curr Opin Pediatr 2010; 22(1): 107-112 92. Silvers KM, Sluis KB, Darlow BA, McGill F, Stocker R, Winterbourn CC: Limiting light-induced lipid peroxidation and vitamin loss in infant parenteral nutrition by adding multivitamin preparations to Intralipid. Acta Paediatrica 2001; 90(3): 242-249 93. Mirtallo J, Canada T, Johnson D, Kumpf V, Petersen C, Sacks G et al: Safe Practices for Parenteral Nutrition. J of Parenteral and Enteral Nutrition 2004; 28(6): s39-s70 94. Litov RE, Combs GF: Selenium In Pediatric Nutrition. Pediatrics 1991; 87(3): 339-351 95. Arlette JP, Johnston MM: Zinc deficiency dermatosis in premature infants receiving prolonged parenteral alimentation. J of the Am Acad of Dermatol 1981; 5(1): 37-42 96. Brine E, Ernst JA: Total Parenteral Nutrition for Premature Infants. Newborn and Infant Nursing Reviews 2004; 4(3): 133-155 97. Huttner KM: Hypocalcemia, Hypercalcemia and Hypermagnezemia. In Cloherty JP, Eichenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care. 5 th Ed Lippincott Williams Wilkins 2004; 579-589 98. Peverini RL, Beach DS, Wan KW, Vyhmeister NR: Graphical user interface for a neonatal parenteral nutrition decision support system. Proc AMIA Symp 2000; 650-654 99. Premer DM, Georgieff MK: Nutrition for Ill Neonates. Pediatrics in Review 1999; 20: 56-62 100. Canada T, Albrecht J: Parenteral Calcium Gluconate Supplementation: Efficacious or Potentially Disastrous?. J of the Am Col of Nutrition 1998; 17(4): 401-403 101. Chawla D, Thukral A, Agarwal R, Deorari A, Paul VK: Parenteral Nutrition.In Chawla D, Thukral A, Agarwal R, Deorari A, Paul VK: AIIMS- NICU protocols 2008: http://www.newbornwhocc.org/pdf/Parenteral_nutrition_280308.pdf: accesat ianuarie 2010 102. Ali A, Walentik C, Mantych GJ, Sadiq HF, Keenan WJ, Noguchi A: Iatrogenic acute hypermagnesemia after total parenteral nutrition infusion mimicking septic shock syndrome: two case reports. Pediatrics 2003;112(1 Pt 1): e70-72 103. Pereira-Da-Silva L, Nurmamodo A, Videira Amaral JM, Rosa ML, Almeida MC, Ribeiro ML: Compatibility of Calcium and Phosphate in Four Parenteral Nutrition Solutions For Preterm Neonates. Am J of Health-System Pharmacy 2003; 60(10): 1041-1044 104. Bell EF, Acarregui MJ: Fluid and Electrolyte Management in the Newborn. In Iowa Neonatology Handbook: Fluid Management, University of Iowa. 2008: http://www.uihealthcare.com/depts/med/pediatrics/iowaneonatologyhandbook/fluidmanagement/ management.html; accesat ianuarie 2010 105. Vanucci RC et al: Cerebral Carbohydrate and Energy Metabolism in Perinatal Hypoxic-Ischemic Brain Damage. Brain Pathology 1992; 2(3): 229-234 106. Estrin VV, Dobrenkaia II, KraTnova NN: Adapted parenteral nutrition of the newborn infants during prolonged artificial respiration, Anesteziologiia i reanimatologiia 1993; (3) :55-57 107. Bell EF: Nutritional Support. In Goldsmith JP, Karotkin EH: Assisted Ventilation of the Neonate. 4 th Ed Saunders 2003; 413-428 108. Mitchell I, Davies P, Day J, Pollock J, Jamieson M, Wheatley D: Energy expenditure in children with congenital heart disease, before and after cardiac surgery. J Thorac Cardiovasc Surg 1994; 107: 374-380 109. Cranmer H, Shannon M: Hypoglycemia 2009; http://emedicine.medscape.com/article/802334-overview; accesat august 2010 110. Garcia del Rio M, Lastra-Sanchez G, Martinez-Leon M, Martinez-Valverde A: Percutaneous catheter use in newborn infants with parenteral nutrition. Early Human Develop 1998; S33-S41 111. Jones MO, Pierro A, Hammond P, Lloyd DA: The metabolic response to operative stress in infants. J Pediatr Surg 1993; 128: 1258-1263 112. Villares JM, Leal LO, Díaz IS, González PG: Plasma aminogram in infants operated on complex congenital heart disease. Nutr Hosp 2008; 23(3): 283-287 113. Gebara B, Gelmini M, Sarnaik A: Oxygen consumption, energy expenditure, and substrate utilization after surgery in children. Crit Care Med 1992; 20: 1550-1554 114. Barry JS, Thureen PJ: Nutrition in infants with congenital heart disease. In Thureen PJ, Hay WW Jr: Neonatal nutrition and metabolism. 2 nd Ed Cambridge 2006; 533-541 115. Yale Medical Group: Use of Total Parenteral Nutrition (TPN) in the Newborn. 2006; http://info.med.yale.edu/pediat/pedres/ Policies/NICU%20Guidelines%202006/YNHH%20NBSCU; accesat martie 2010 116. Kenny SE, Pierro A, Isherwood D, Donnell SC, Van Saene HKF, Lloyd DA: Hypoalbuminaemia in surgical neonates receiving parenteral nutrition. J of Pediatr Surg 1995; 30(3): 454-457 117. Rees L, Guignard JP: Nutritional Challenges in Special Conditions and Diseases - Renal Disease. In B. Koletzko: Pediatric Nutrition in Practice. Karger 2008; 234-238 118. Gomella TL, Cunningham MD, Eyal FG, Zenk KE: Renal Diseases. In Gomella TL et al: Neonatology: Management, Procedures, On-Call Problems, Diseases and Drugs. 5 th Ed Mc Graw-Hill 2004; 553-558 119. Cataltepe SU, Levy HL: Inborn Errors of Metabolism. In Cloherty JP, Eichenwald EC, AR Stark: Manual of Neonatal Care. 5 th Ed Lippincott Williams Wilkins 2004; 591-606 120. Grigorescu-Sido P: Boli genetice de metabolism. In Ciofu EP, Ciofu C: Tratat de pediatrie. Ed Medicală 2001; 1351-1388 121. Weiner DL: Inborn Errors of Metabolism. In Medscape’s Continually Updated Clinical Reference 2009: http://emedicine. medscape.com/article/804757-overview; accesat martie 2010 122. Ricour C, Ghisolfi J, Putet G, Goulet O: Traite de nutrition pediatrique. 2-e tirage Paris 1996; 877-921 123. Alaedeen DI, Walsh MC, Chwals WJ: Total parenteral nutrition associated hyperglycemia correlates with prolonged mechanical ventilation and hospital stay in septic infants. J of Pediatric Surgery 2006; 41(1): 239-244 124. Rosmarin DK, Wardlaw GM, Mirtallo J: Hyperglycemia associated with high, continuous infusion rates of total parenteral nutrition dextrose. Nutr Clin Prac 1996; 11(4): 151-156 125. Cely CM, Arora P, Quartin AA et al: Relationship of baseline glucose homeostasis to hyperglycemia during medical critical illness. Chest 2004; 126: 879-887 126. Castelli E, Cetrullo C, Zanello M: Metabolic changes during prolonged total parenteral nutrition in intensive care. Resuscitation 1978; 6(4): 235-242 127. Sistemele de filtrare Cruma. In Manual de utilizare - Hota cu flux laminar vertical CRUMA 128. Ordinul Ministrului Sănătăţii şi Familiei nr. 910 privind criteriile de ierarhizare a secţiilor de spital de specialitate obstetrică, ginecologie şi neonatologie, Monitorul Oficial, 18.11.2002 129. Gomella TL, Cunningham MD, Eyal FG, Zenk KE: Fluids and Electrolytes. In Gomella TL et al: Neonatology: Management, Procedures, On-Call Problems, Diseases and Drugs. 5 th Ed Mc Graw-Hill 2004; 69-762007: 4-25 130. Arya SO, Hiremath GM, Okonkwo KC, Pettersen MD: Central venous catheter associated pericardial tamponade in a 6 day old- a case report 2009; www.hindawi.com/journals/ijped/aip.910208.pdf; accesat ianuarie 2010 131. Sehgal A, Cook V, Dunn M: Pericardial effusion associated with an appropriately placed umbilical venous catheter. J of Perinatol 2007; 27: 317-319 132. Morini F, Rechichi J, Ronchetti MP, Savignoni F, Corchia C: Cannula tip intravascular migration in an infant. J of Perinatol 2006; 26: 650-652 133. Kirse Coit A, Kamitsuka MD: Peripherally Inserted Central Catheter Using the Saphenous Vein: Importance of Two-View Radiographs to Determine the Tip Location. J of Perinatol 2005; 25: 674-676 134. Cloherty JP, Eichenwald EC, Stark AR: Selected Chemistry Normal Values (appendix D). In Cloherty JP, Eichenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care. 5 th Ed Lippincott Williams Wilkins 2004; 781 135. Acra SA, Rollins C: Principles and guidelines for parenteral nutrition in children. Pediatr Ann 1999; 28: 113-120 136. Adamkin DH: Total Parenteral Nutrition-associated Cholestasis: Prematurity or Amino Acids? J of Perinatol 2003; 23: 437-438 137. Bhatia J: Parenteral nutrition in the neonate. Indian J of Pediatr 2008; 50(2): 195-208 138. Bryan H, Shennan A, Griffin E, Angel A: Intralipid–Its rational use in parenteral nutrition of the newborn. Pediatrics 1976; 58(6): 787-790 139. Courtney-Martin G, Chapman KP, Moore AM, Kim JH, Ball RO, Pencharz PB: Total sulfur amino acid requirement and metabolism in parenterally fed postsurgical human neonates. Am J of Clinical Nutrition 2008; 88(1): 115-124 140. Crill CM, Helms RA: The Use of Carnitine in Pediatric Nutrition. Nutrition in Clinical Practice 2007; 22: 204-213 141. Dankner WM, Spector SA, Fierer J, Davis CE: Malassezia Fungemia in Neonates and Adults: Complication of Hyperalimentation. Rev Infect Dis 1987; 9(4): 743-753 142. Davis TA , Burrin DG , Fiorotto ML , Reeds PJ, Jahoor F: Roles of Insulin and Amino Acids in the Regulation of Protein Synthesis in the Neonate. The J of Nutrition 1998; 128(2): 347S-350S 143. Fanos V, Kacet N, Mosconi G: A review of teicoplanin in the treatment of serious neonatal infections. Eur J of Pediatr 1997; 156(6): 423-427 144. Garland JS, Alex CP, Uhing MR, Peterside IE, Rentz A, Harris MC: Pilot trial to compare tolerance of chlorhexidine gluconate to povidone-iodine antisepsis for central venous catheter placement in neonates. Tolerance of chlorhexidine gluconate. J of Perinatol 2009; 29: 808-813 145. Gomella TL, Cunningham MD, Eyal FG, Zenk KE: Hyperglycemia. In Gomella TL et al: Neonatology: Management, Procedures, On-Call Problems, Diseases and Drugs. 5 th Ed Mc Graw-Hill 2004; 251-253 146. Gomella TL, Cunningham MD, Eyal FG, Zenk KE: Disorders of Calcium and Magnesium Metabolism. In Gomella TL et al: Neonatology: Management, Procedures, On-Call Problems, Diseases and Drugs. 5 th EdMc Graw-Hill, 2004; 563-571 147. Hoang V, Sills J, Chandler M, Busalani E, Koeppel RC, Modanlou HD: Percutaneously Inserted Central Catheter for Total Parenteral Nutrition in Neonates: Complications Rates Related to Upper versus Lower Extremity Insertion. Pediatrics 2008; 121 (5): 1152-1159 148. House JD, Pencharz PB and Ball RO: Glutamine Supplementation to Total Parenteral Nutrition Promotes Extracellular Fluid Expansion in Piglets. The J of Nutrition 1993; 124: 396-405 149. Jarvis C: Bolus Intravenous Infusion of Amino Acids or Lipids Does Not Stimulate Gallbladder Contraction in Neonates on Total Parenteral Nutrition. Nutrition in Clinical Practice 1999; 14 (3): 147-148 150. Kecskes Z, Healy G, Jensen A: Fluid restriction for term infants with hypoxic-ischaemic encephalopathy following perinatal asphyxia. Cochrane Database of Systematic Reviews 2007; Issue 4. Art. No.: CD004337 151. Kennaugh JM, Hay WW Jr: Nutrition of the Fetus and Newborn. In West J Med 1987; 147(4): 43-448 152. Kumpf VJ: Parenteral Nutrition-Associated Liver Disease in Adult and Pediatric Patients. Nutrition in Clinical Practice 2006; 21 (3): 279-290 153. Lacey JM: The Effects of Glutamine-Supplemented Parenteral Nutrition in Premature Infants. J of Parenteral and Enteral Nutrition 1996; 20(1): 74-80 154. Marron-Corwin M, Hailu E: Triglyceride Metabolism in the Neonate. NeoReviews 2009; 10(12): e608-e612 155. Meadows N: Monitoring and complications of parenteral nutrition. Nutrition 1998; 14(10): 806-808 156. Meurling S: The perioperative nutritional care of neonates and infants Scand J of Nutr/Naringsforskning 2000; 44: 8-11 157. Neu J: Glutamine in the Fetus and Critically Ill Low Birth Weight Neonate: Metabolism and Mechanism of Action. The J of Nutrition 2001; 131: 2585S-2589S 158. Oh W: Fluid and electrolyte management. In Fanaroff AA, Martin RJ: Neonatal-Perinatal Medicine: Diseases of the Fetus and Infant, 6 th Ed Mosby 1997; 622-638 159. Porcelli P: A Survey of Neonatal Parenteral Nutrition Design Practices in North Carolina. J of Perinatol 2004; 24: 137-142 160. Sardesai VM: The Essential Fatty Acids Nutrition. Clinical Practice 1992; 7(4): 179-186 161. Saxonhouse MA, Burchfield DJ: The evaluation and management of postnatal thromboses. J of Perinatol 2009; 29: 467-478 162. See Wai Chan, Stark AR: Neonatal Hyperglycemia. 2010: http://www.uptodate.com/patients/content/topic.do?topicKey=~ xAxEHNCBmOaBJat; accesat august 2010 163. Shanbhogue RLK, Lloyd D: Absence of hypermetabolism after operation in the newborn. J Parenter Enter Nutr 1992; 16: 333-336 164. Suita S, Ikeda K, Hayashida Y, Naito K, Handa N, Doki T: Zinc and copper requirements during parenteral nutrition in the newborn. J Pediatr Surg 1984; 19(2):126-130 165. Vileisis RA, Inwood RJ, Hunt CE: Laboratory Monitoring of Parenteral Nutrition-Associated Hepatic Dysfunction in Infants. J of Parenteral and Enteral Nutrition 1981; 5(1): 67-69 166. Visscher M, deCastro MV, Combs L, Perkins L, Winer J , Schwegman N et al: Effect of chlorhexidine gluconate on the skin integrity at PICC line sites. J of Perinatol 2009; 29: 802–807 167. Volpe JJ: Hypoxic-Ischemic Encephalopathy. In Volpe JJ: Neurology of the Newborn, 3 rd Ed Saunders 2001; 217, 277, 296, 331 168. Wedig KE, Kogan J, Schorry EK, Whitsett JA: Skeletal demineralization and fractures caused by fetal magnesium toxicity. J of Perinatol 2006; 26: 371-374 169. Wilson D, Verklan MT, Kennedy KA: Randomized trial of percutaneous central venous lines versus peripheral intravenous lines. J of Perinatol 2007; 27: 92-96 11. Anexe Anexa 1. Lista participan ţ ilor la Întâlnirile de Consens Anexa 2. Grade de recomandare ş i nivele ale dovezilor Anexa 3. Indica ţ ii ale alimenta ţ iei parenterale totale la nou-n ă scutul la termen Anexa 4. Indica ţ iile alimenta ţ iei parenterale par ţ iale la nou-n ă scutul la termen Anexa 5. Formule de calcul rapid pentru alimenta ţ ia parenteral ă Anexa 6. Plasarea unui cateter venos periferic Anexa 7. Complica ţ iile liniilor venoase centrale Anexa 8. Cateterizarea venoas ă central ă Anexa 9. Pozi ţ ia pacientului ş i m ă sur ă tori pentru introducerea cateterelor venoase centrale percutane Anexa 10. Cateterizarea venei ombilicale Anexa 11. Pierderile zilnice de lichide la nou-n ă scutul la termen Anexa 12. Factorii care influen ţ eaz ă pierderile insensibile de lichide la nou-n ă scutul la termen Anexa 13. Necesarul de vitamine în alimenta ţ ia parenteral ă la nou-n ă scutul la termen Anexa 14. Necesarul de oligoelemente în alimenta ţ ia parenteral ă la nou-n ă scutul la termen Anexa 15. Administrarea parenteral ă a calciului Anexa 16. Tabel cu valorile normale pentru parametrii biochimici la nou-n ă scutul la termen Anexa 17. Monitorizarea bioclinic ă a nutri ţ iei parenterale 11.1. Anexa 1. Lista participan ţ ilor la Întâlnirile de Consens Lista participan ţ ilor la Întâlnirea de Consens de la Sibiu, 8-9 mai 2010 Prof. Dr. Silvia Maria Stoicescu – IOMC Polizu, Bucureşti Prof. Dr. Maria Stamatin – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Prof. Dr. Gabriela Zaharie – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie I, Cluj Napoca Prof. Dr. Constantin Ilie – Maternitatea Bega, Timişoara Conf. Dr. Manuela Cucerea – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Conf. Dr. Valeria Filip – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Şef Lucr. Dr. Ligia Blaga – Clinica de Obstetrică Ginecologie II, Cluj Napoca Dr. Gabriela Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Bianca Chirea – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Dr. Adrian Ioan Toma – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Mihaela Ţunescu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Maria Livia Ognean – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Dr. Marta Simon – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Dr. Ecaterina Olariu – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Dr. Andreea Avasiloaiei – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Andreea Dicu – IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Leonard Năstase – IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Emanuel Ciochină – IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Radu Galiş – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Lista participan ţ ilor la Întâlnirea de Consens de la Bran, 23-25 iulie 2010 Prof. Dr. Silvia Maria Stoicescu – IOMC Polizu, Bucureşti Prof. Dr. Maria Stamatin – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Prof. Dr. Gabriela Zaharie – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie I, Cluj Napoca Prof. Dr. Constantin Ilie – Maternitatea Bega, Timişoara Conf. Dr. Manuela Cucerea – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Conf. Dr. Valeria Filip – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Şef Lucr. Dr. Ligia Blaga – Clinica de Obstetrică Ginecologie II, Cluj Napoca Dr. Gabriela Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Doina Broscăuncianu – IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Bianca Chirea – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Dr. Adrian Toma – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Adrian Crăciun – Maternitatea Cantacuzino, Bucureşti Dr. Mihaela Ţunescu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Eugen Mâţu – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Maria Livia Ognean – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Dr. Marta Simon – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Dr. Laura Suciu – Spitalul Clinic Municipal, Tg. Mureş Dr. Andreea Avasiloaiei – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Standard Standardele sunt norme care trebuie aplicate rigid şi trebuie urmate în cvasitotalitatea cazurilor, excepţiile fiind rare şi greu de justificat. Recomandare Recomandările prezintă un grad scăzut de flexibilitate, nu au forţa standardelor, iar atunci când nu sunt aplicate, acest lucru trebuie justificat raţional, logic şi documentat. Opţiune Opţiunile sunt neutre din punct de vedere a alegerii unei conduite, indicând faptul că mai multe tipuri de intervenţii sunt posibile şi că diferiţi medici pot lua decizii diferite. Ele pot contribui la procesul de instruire şi nu necesită justificare. 11.2. Anexa 2. Grade de recomandare ş i nivele ale dovezilor Tabel 1. Clasificarea t ă riei aplicate gradelor de recomandare Tabel 2. Clasificarea puterii ş tiin ţ ifice a gradelor de recomandare Grad A Necesită cel puţin un studiu randomizat şi controlat ca parte a unei liste de studii de calitate publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi Ia sau Ib). Grad B Necesită existenţa unor studii clinice bine controlate, dar nu randomizate, publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi IIa, IIb sau III). Grad C Necesită dovezi obţinute din rapoarte sau opinii ale unor comitete de experţi sau din experienţa clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu (nivele de dovezi IV). Indică lipsa unor studii clinice de bună calitate aplicabile direct acestei recomandări. Grad E Recomandări de bună practică bazate pe experienţa clinică a grupului tehnic de elaborare a acestui ghid. Tabel 3. Clasificarea nivelelor de dovezi Nivel Ia Dovezi obţinute din meta-analiza unor studii randomizate şi controlate. Nivel Ib Dovezi obţinute din cel puţin un studiu randomizat şi controlat, bine conceput. Nivel IIa Dovezi obţinute din cel puţin un studiu clinic controlat, fără randomizare, bine conceput. Nivel IIb Dovezi obţinute din cel puţin un studiu quasi-experimental bine conceput, preferabil de la mai multe centre sau echipe de cercetare. Nivel III Dovezi obţinute de la studii descriptive, bine concepute. Nivel IV Dovezi obţinute de la comitete de experţi sau experienţă clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu. 11.3. Anexa 3. Indica ţ ii ale alimenta ţ iei parenterale totale la nou-n ă scutul la termen Indicaţiile alimentaţiei parenterale totale sunt: metabolismului aminoacizilor din ciclul ureei pot necesita alimentaţie parenterală), defecte ale metabolismului glucidelor, defecte ale metabolismului acizilor organici [18,120] . - vărsături bilioase, în special dacă sunt asociate cu distensie abdominală, absenţa tranzitului intestinal, perete abdominal lucios şi circulaţie venoasă evidentă - vărsături incoercibile [3] - nou-născuţii cu hemoragie digestivă superioară (pot fi prezente ulceraţii gastrice sau ulcer gastric perforat) - nou-născuţii cu malformaţii congenitale digestive vizibile sau evidenţiate prin investigaţii: atrezie de esofag, atrezie ano-rectală, hernie diafragmatică, omfalocel, laparoschizis, alte malformaţii digestive care împiedică alimentaţia enterală - detresă respiratorie severă (tahipnee peste 80 respiraţii/minut, ventilaţie mecanică) - asfixia perinatală severă şi complicaţiile sale - comă - şoc - nou-născuţii cu suspiciune clinică de boală metabolică congenitală - nou născuţii diagnosticaţi cu boli metabolice congenitale, în fazele acute: defecte ale metabolismului aminoacizilor (în special boala urinilor cu miros de sirop de arţar şi defectele Indicaţiile alimentaţiei parenterale parţiale sunt: - detresă respiratorie moderată – tahipnee sub 80 respiraţii pe minut - ventilaţie mecanică - convulsii - crize de apnee - sepsis - diaree severă cu deshidratare - asfixia moderată fără complicaţii - sindroame de malabsorbţie [3] . 11.4. Anexa 4. Indica ţ iile alimenta ţ iei parenterale par ţ iale la nou-n ă scutul la termen 11.5. Anexa 5. Formule de calcul rapid pentru alimenta ţ ia parenteral ă Medicul poate calcula ritmul de perfuzie a glucozei după următoarele formule [129] : % glucoză x10 x ml/h 60 x G(kg) Medicul poate calcula rata administrării de aminoacizi şi lipide după următoarele formule: G(kg) x (g/kg/zi) x 100 vol. în 24h g/kg/zi x 5 x G (kg) 24 (ml lipide/24 h x 2 cal/ml)+(vol. total de administrat/24hx% glucozăx0,034) kg Valoarea calorică a principiilor nutritive folosită în calculul alimentaţiei parenterale este:  (mg/kg/min) = % sol. de glucoză infuzată x viteza infuziei ml/oră x 0,167/ masa (kg)  mg/kgc/min =  mg/kgc/min = prima cifră a cantităţii de fluide (ml/kgc/zi)×7 ÷ 10  ml/kgc X % glucoză = g/kgc glucoză/zi  g/kgc X 1000 mg/g = mg/kgc glucoză/zi  mg/kgc X 1440 minute/zi = mg/kg/minut [73,77]  % aminoacizi =  ml/h lipide =  calorii nonproteice/zi (când se administrează lipide 20%): - pentru glucoză – 1 gram furnizează 3,4 kcal - pentru proteine – 1 gram furnizează 4 kcal - pentru lipide – 1 gram furnizează 9 kcal - valoarea calorică a soluţiei lipidice 20% este de 2 kcal/ml 11.6. Anexa 6. Plasarea unui cateter venos periferic [47] A. Indica t ii Administrarea intravenoasă a medicamentelor, fluidelor şi alimentaţiei parenterale B. Materiale necesare Materiale sterile: - comprese impregnate cu alcool iodat 1%, soluţie de betadină sau alcool 70% Materiale nesterile: - scutece de pânză pentru imobilizare C. Precau t ii D. Tehnica - cateter venos periferic de 21-24 G - piesa conectoare - seringă cu ser fiziologic - transiluminator (opţional) - bandă adezivă - se evită zonele adiacente infecţiilor sau leziunilor tegumentare - se evită vasele din zona articulaţiilor deoarece imobilizarea este mai dificilă - se urmăreşte diferenţierea corectă a arterelor de vene: se palpează pulsul arterial şi se observă efectul ocluziei vasului: - vasele membrelor - arterele colabează, venele devin turgescente - vasele scalpului - arterele se umplu dinspre inferior spre superior, venele se umplu dinspre partea superioară - se observă culoarea sângelui obţinut: sângele arterial este roşu aprins, cel venos roşu închis - se urmăreşte dacă apare albirea pielii adiacente vasului în timpul injectării soluţiilor (dacă este arteră are loc un spasm arterial) - când se folosesc venele scalpului, se evită zonele din afara inserţiei părului - se urmăresc semnele de flebită sau infiltraţie: - se inspectează zona o dată pe oră - se opreşte perfuzia imediat la orice semn de inflamaţie locală sau disfuncţie a cateterului - cateterele lungi de plastic nu sunt recomandate la nou-născuţi deoarece rigiditatea lor relativă creşte riscul lezării endoteliului vascular şi de tromboză venoasă - se fixează leucoplastul la locul abordului venos astfel încât să permită inspecţia adecvată a zonei sau se aplică o banda adezivă transparentă pe locul pătrunderii cateterului în tegument - la nou-născuţi se ia în considerare folosirea unor bandaje protectoare pentru a preveni leziunile tegumentare la scoaterea leucoplastului - se vor limita încercările de cateterizare la serii de 2 sau 3/medic sau asistentă - unii copii în stare gravă pot necesita sedare sau medicaţie antialgică înaintea procedurii - pregătirea: - se spală mâinile conform protocolului de spălare a mâinilor - se folosesc obligatoriu mănuşi sterile, halatul steril este opţional - se asigură confortul termic al nou-născutului înainte şi în timpul procedurii - nu se efectuează procedura în perioada postprandială datorită riscului de aspiraţie; se amână procedura sau se aspiră conţinutul gastric - dacă este nevoie se poate vizualiza vasul prin transiluminare - se selectează vasul de cateterizat, ordinea preferinţei fiind următoarea: - faţa dorsală a mâinii - venele arcuate dorsale - antebraţ - venele mediană antebrahială sau cefalică accesorie - la nivelul scalpului - venele supratrohleare, temporale superficiale sau auriculare posterioare - picior - venele arcuate dorsale - fosa antecubitală - vena bazilică sau cefalică - gleznă - vena safenă mare, vena safenă mică - se selectează porţiunea dreaptă a venei sau confluenţa a 2 vene - se dezinfectează locul de puncţie cu soluţie antiseptică, apoi se lasă să se usuce minim 30 de secunde - excesul de soluţia iodată trebuie îndepărtat de pe tegument cu apă distilată deoarece poate produce arsuri iar la prematuri, prin absorbţie, poate determina hipotiroidism - se ţine cateterul între degetul mare şi index; în cazul fluturaşului acesta se prinde - se fixează vena cu indexul mâinii libere şi se întinde pielea supraiacentă; această manevră poate fi folosită pentru a produce distensia vaselor scalpului E. Complica ţ ii - se ţine acul paralel cu vasul, în direcţia fluxului sanguin - se introduce acul prin piele, câţiva milimetri distal de punctul de intrare în vas - se introduce încet acul în vas până când apare sânge pe ac sau pe canulă după îndepărtarea stiletului; când se foloseşte un vas foarte mic sau copilul are circulaţie periferică proastă sângele poate să nu apară imediat pe ac; se aşteaptă sau, dacă sunt dubii, se injectează puţin ser fiziologic - se scoate stiletul; acul nu se mai avansează deoarece poate perfora vasul - se avansează canula cât mai departe; injectarea unei cantităţi mici de ser fiziologic înaintea avansării canulei poate favoriza canularea - se ataşează seringa şi se testează permeabilitatea prin injectarea unei cantităţi mici de ser fiziologic, apoi se detaşează seringa - se ataşează conectorul în T şi se infuzează încet cantităţi mici de ser pentru a confirma poziţia intravasculară - se fixează branula/fluturaşul cu bandă adezivă/leucoplast - se ataşează tubulatura de perfuzie (umplută în prealabil cu soluţia de perfuzat) şi se fixează la piele - dacă este necesară atela, se aşează extremitatea într-o poziţie anatomică înainte de fixare - hematomul - cea mai frecventă complicaţie - venospasmul - apare rar - flebita - cea mai obişnuită complicaţie semnificativă, se poate asocia cu risc crescut de infecţie a cateterului - soluţiile heparinizate (0,5 U/ml) cresc durata de folosire a cateterelor şi scad rata complicaţiilor de tipul flebitei şi eritemului - când liniile venoase periferice sunt folosite pentru alimentaţie parenterală infuzia concomitentă a soluţiei lipidice cu soluţia de alimentaţie parenterală prelungeşte durata de folosire a venei - infiltrarea ţesutului subcutanat cu soluţia de perfuzat; monitorizarea atentă şi evitarea soluţiilor hiperosmolare scad incidenţa acestei complicaţii - infecţia - risc crescut de infecţie au cateterele care menţinute peste 72 de ore şi manipulate frecvent - embolizarea unui tromb odată cu injectarea forţată - injectarea accidentală în arteră cu producerea de spasm arterial şi posibil necroză tisulară - embolie gazoasă - ischemie/gangrenă a extremităţilor 11.7. Anexa 7. Complica ţ iile liniilor venoase centrale [47] Leziunea altor vase şi organe în timpul introducerii: - sângerare, pneumotorax, hemotorax, pneumomediastin, puncţia unei artere, leziunea plexului brahial Flebită: Migrarea cateterului/malpoziţia: s-a repoziţionat, se înlătură cateterul - flebita mecanică poate apare în primele 24 de ore după plasarea liniei venoase ca răspuns normal al organismului la iritaţie datorită prezenţei cateterului în vas - tratamentul flebitei uşoare: se aplică comprese umede, calde, se ridică extremitatea - se scoate cateterul dacă simptomele nu se ameliorează - poate apare în timpul introducerii sau datorită migrării spontane; cateterul se poate cuda în interiorul venei sau poate ajunge într-o venă colaterală - localizări vicioase: cord, vena jugulară internă, vena subclavie contralaterală, vena lombară ascendentă, etc. cu diferite consecinţe posibile: colecţii pleurale sau pericardice, aritmii cardiace, extravazare în ţesuturi, tromboză - decizia de a repoziţiona cateterul sau de a-l înlătura se bazează pe localizarea vârfului cateterului; unele vene non-centrale pot fi folosite temporar pentru administrarea de soluţii izotone - cateterul trebuie retras câţiva cm dacă este intracardiac deoarece pot să apară complicaţii (perforarea cordului, colecţii pericardice, aritmii) - malpoziţia cateterului se poate corecta şi spontan, ca în cazul cateterelor cudate într-o venă mare; se pot administra soluţii izotone şi după 24 de ore se verifică radiologic poziţia cateterului; dacă acesta nu Infecţia (cea mai frecventă complicaţie): - este recomandată utilizarea protocoalele de folosire a cateterelor centrale pentru a scădea rata de infecţie durată prelungită de folosire şi o incidenţă scăzută a colestazei [129] Obstrucţia cateterului: Trombembolism, tromboză: Extravazări de fluide: Ruperea cateterului: Cateter inclavat: - sepsis-ul în relaţie cu cateterul (infecţia de cateter) apare la 0-29% din cazuri, copiii cu greutate mică având cel mai mare risc - în cazul apariţiei infecţiei de cateter: dacă este posibil, se înlătură cateterul; scoaterea imediată a cateterului este recomandată pentru infecţiile cu Stafilococcus aureus, germeni gram negativi sau Candida spp. - poziţionarea joasă a cateterului venos central inserat percutan are complicaţii infecţioase mai puţine, o - obstrucţia cateterului este semnalată de presiune crescută la pompa de perfuzie, de imposibilitatea de a injecta soluţii sau de a scoate sânge - se poate datora unei malpoziţii, tromboze, precipitate determinate de minerale, medicamente sau depuneri de lipide - management: se verifica radiologic poziţia cateterului; dacă este exclusă poziţionarea vicioasă se trec în revistă soluţiile şi medicamentele administrate pentru a identifica o cauză probabilă a ocluziei şi se scoate cateterul - 90% din episoadele de trombembolism neonatal sunt datorate cateterelor centrale - se poate manifesta ca şi tromboză venoasă profundă, sindrom de venă cavă superioară, tromb intracardiac, embolie pulmonară, tromboză de venă renală - complicaţiile trombozei venoase: pierderea accesului venos, lezarea organelor sau membrului afectat, propagarea trombului, embolizarea în alte zone şi infecţie - tratamentul trombozei la nou-născut depinde de severitate şi de riscul de afectare a organelor - colecţii pericardice cu sau fără tamponadă cardiacă: se prezintă ca instabilitate cardio-respiratorie inexplicabilă sau colaps cardio-circulator; indicele cardio-toracic este crescut şi se poate evidenţia puls paradoxal; pericardocenteza imediată poate fi salvatoare [130,131 ] - colecţii pleurale - colecţii mediastinale - hemotorace - chilotorace - ascită - cateterul poate fi rupt de către acul de introducere, de presiuni, tensiuni aplicate pe cateter, clampări, loviri ale cateterului, suturi sau fixarea proastă. - porţiunea intravasculară a cateterului prezintă risc de embolie - dacă se rupe cateterul, se imobilizează imediat porţiunea extravasculară pentru a preveni migrarea - dacă cateterul nu mai este vizibil se aplică presiune pe traiectul venos deasupra locului de inserare pentru a preveni avansarea cateterului; se imobilizează copilul şi se efectuează o radiografie imediat pentru a localiza cateterul - poate fi necesară intervenţie chirurgicală dacă cateterul nu este vizibil la exterior - cateterele rupte sau deteriorate trebuie înlăturate [132] - dificultatea scoaterii cateterului se poate datora unui cheag fibrinos sau sepsis-ului - tratament: se aplică comprese calde de-a lungul venei şi se trage uşor de cateter; se poate recurge la tromboliză sau extragere chirurgicală prin incizie 11.8. Anexa 8. Cateterizarea venoas ă central ă [47] A. Indica ţ ii B. Contraindica ţ ii relative Nu există contraindicaţii absolute. Contraindicaţiile relative sunt: adecvat) C. Precau ţ ii generale D. Vase de sânge abordate E. Pozi ţ ia cateterului - alimentaţie parenterală totală - aministrarea de durată a medicamentelor - administrarea de fluide hiperosmolare sau medicamente iritante care nu pot fi administrate pe vena periferică - administrarea de fluide în resuscitare - recoltări repetate de sânge (numai cateterele cu lumen mare pot fi folosite în acest scop fără riscul coagulării sângelui pe cateter) - infecţia pielii la locul de introducere al cateterului - diateză hemoragică necorectată - infecţie bacteriană sau fungică (pot determina colonizarea cateterului şi infecţie) - dacă pacientul poate fi tratat adecvat pe cale venoasă periferică (cateterele venoase centrale au un risc semnificativ de complicaţii şi nu trebuie folosite atunci când accesul venos periferic este posibil şi este - cateterizarea venoasă centrală trebuie efectuată de persoane instruite in acest sens (medici) - cateterizarea va avea succes mai mare dacă venele nu au mai fost cateterizate în prealabil - copilul trebuie monitorizat cardio-respirator în timpul procedurii - trebuie urmate instrucţiunile producătorului cu privire la folosirea cateterului - trebuie folosita o tehnică strict sterilă, sepsisul este cea mai frecventă complicaţie - niciodată nu se lasă un cateter într-o poziţie în care nu se extrage sânge cu uşurinţă (pentru a fi siguri că vârful cateterului nu se afla în peretele vascular sau cardiac) - întotdeauna se verifică radiologic poziţia cateterului înainte de folosire - în cazul în care cateterul este folosit pentru alimentaţia parenterală, dacă este posibil, se va evita folosirea în alt scop (medicaţie, transfuzii), manipularea frecventă creşte riscul de infecţie - se va evita folosirea unui robinet cu 3 căi pe linia venoasă cateterizată (risc crescut de infecţie) - la nivelul membrului superior drept: venele cefalică, bazilică, cubitală mediană sau axilară - la nivelul membrului inferior drept: v. safenă sau femurală - venele scalpului - vena jugulară externă, vena jugulară internă - vena subclavie - cateterul trebuie introdus într-o venă cât mai mare, ideal in afara inimii şi paralel cu axul lung al venei astfel încât vârful să nu fie situat în peretele venei sau al inimii. - pentru poziţionarea corectă a cateterului: - vârful cateterului trebuie să fie în vena cavă superioară sau inferioară, în afara reflexiei pericardului, la o distanţă de aproximativ 1 cm în afara siluetei cardice la prematuri şi la 2 cm în afara reflexiei cardiace la nou-născuţii la termen. - la inserarea cateterului prin membrul superior, vârful cateterului trebuie să fie în vena cavă superioară, în afara reflexiei cardiace şi deasupra vertebrei T2 - la inserarea prin membrul inferior, vârful cateterului trebuie să fie deasupra vertebrelor L4-L5 sau a crestei iliace, dar nu în inimă - vârful cateterului trebuie să fie la joncţiunea dintre vena cavă şi atriul drept - confirmarea poziţionării cateterului: - vârful radioopac al cateterului se vizualizează pe radiografia standard - două radiografii (antero-posterioară şi laterală) ajută la confirmarea poziţiei cateterului, mai ales pentru cateterele inserate prin membrul inferior drept, care pot fi poziţionate greşit în vena lombară ascendentă şi pot apare ca având o poziţie bună pe radiografia antero-posterioară [133] - folosirea substanţei de contrast radioopace poate ajuta la identificarea poziţiei cateterului, mai ales dacă acesta se vizualizează dificil pe radiografia standard: se injectează 0,5 ml ser fiziologic pentru a verifica permeabilitatea, apoi se injectează 0,5 ml substantă de contrast iodată, se efectuează radiografia, apoi se injectează iar 0,5 ml ser fiziologic F. Metode de acces vascular Percutan Denudarea chirurgicală de infecţie, procedură se efectuează, în mod ideal, într-o sală de operaţie G. Tipuri de catetere Percutane: H. Cateterizarea venoas ă percutan ă Materiale necesare: toate materialele în afară de mască, bonetă, centimetru trebuie să fie sterile Preg ă tirea Introducerea cateterului - ecografia poate ajuta la localizarea cateterului - toate radiografiile toracice efectuate trebuie examinate pentru stabilirea localizării cateterului - avantaje: simplu de efectuat, rapidă, poate să nu necesite sedare, risc mai scăzut de infecţii, vena nu este ligaturată ca în denudarea chirurgicală - dezavantaje: după inserarea iniţială, avansarea cateterului prin venă până la poziţia finală este un procedeu orb, cateterele de calibru mic sunt improprii pentru transfuzii de sânge, pot fi lezate organele adiacente - avantaje: permite inserarea unor catetere de calibru mai mare, cateterele pot fi inserate printr-un tunel sub piele, reducând riscul de infecţie - dezavantaje: necesită anestezie generală/intravenoasă şi incizie chirurgicală, vena este deseori ligaturată (astfel încât nu se va putea refolosi), se pot leza structurile anatomice adiacente, risc crescut - în general sunt confecţionate din silicon sau poliuretan - dimensiunile sunt de 1, 1,2, 1,9, 2 şi 3 Fr - de obicei au un singur lumen, dar există şi catetere cu lumen dublu - acele au dimensiuni de 19, 20, 22, 24G; alegerea se face în funcţie de dimensiunea venei de cateterizat - cateter venos central radio-opac - ac pentru introducerea cateterului - garou (opţional), scutece - pensă - comprese de tifon - alcool iodat 1%, betadină 10% sau clorhexidină 0,5% pentru dezinfecţia tegumentului - bandaj transparent, benzi de leucoplast steril - soluţie salină heparinizată sterilă (0,5-1 U heparină/ml) - seringi de 5-10 ml cu ac - centimetru - halat chirurgical steril, mănuşi sterile, mască, bonetă - se poate seda copilul înainte de procedură - se spală mâinile chirurgical - se identifică vena de cateterizat - se poziţionează şi se imobilizează copilul - se măsoară distanţa aproximativă de la locul inserţiei până la locul poziţionării cateterului - se îmbracă halatul steril, masca, boneta, mănuşile - folosind o tehnică sterilă se umple cateterul cu soluţia heparinizată, lasând seringa ataşată; cateterul este fragil şi trebuie manevrat cu atenţie, nu trebuie clampat, suturat, nu se tensionează - se pregăteşte câmpul steril, se pune scutecul sub extremitate - se dezinfectează zona de inserţie împrejur, centrifug şi se aşteaptă uscarea soluţiei; se repetă dezinfecţia cu o nouă compresă cu soluţie dezinfectantă - se infăşoară în scutec steril zona pregătită, lăsând descoperit locul de inserţie - se aplica garoul (opţional) - se introduce acul la aproximativ 1 cm distal de venă, la un unghi de aproximativ 15-30 de grade - când se obţine sânge se avansează un sfert din ac cu un unghi de introducere mai scăzut - folosind o pensă anatomică (fără dinţi) se prinde cateterul şi se introduce prin ac - atenţie : niciodată nu se avansează acul şi nu se retrage cateterul după introducerea lui în ac, deoarece se poate rupe Scoaterea cateterului - se desface garoul înainte de avansarea cateterului - se avansează cateterul prin ac în venă câte puţin (câţiva mm), cu grijă, până la o distanţă de 5-6 cm - după ce cateterul a fost introdus se scoate cu grijă acul; pentru a stabiliza cateterul în timpul scoaterii acului se aplică o presiune uşoară asupra venei, proximal de ac şi se scoate încet acul până la îndepărtare completă - se rupe acul (prin ruperea aripioarelor) - se continuă avansarea cateterului în venă până la distanţa stabilită - dacă apar dificultăţi în avansarea cateterului, se masează vena uşor în direcţia fluxului sangvin, proximal de locul introducerii sau se injectează pe cateter 0,5-1 ml de soluţie salină heparinizată; se repoziţionează membrul sau capul - se aspiră sânge pentru a verifica poziţionarea în venă şi se injectează 0,5-1 ml de soluţie salină heparinată - se verifică distanţa pe care este introdus cateterul şi se ajustează, dacă este necesar - se aplică o presiune uşoară asupra venei pentru hemostază, folosind o compresă - se fixează cateterul la tegument folosind o bandă adezivă sterilă şi se acoperă cu comprese sterile până la confirmarea radiologică a poziţiei; se aplică un bandaj transparent semipermeabil pe zona în care este introdus cateterul - pansamentul zonei inserţiei cateterului trebuie schimbat când se largeşte, se murdăreşte sau este îmbibat; la schimbarea pansamentului tehnica trebuie să fie sterilă - bandajul transparent trebuie schimbat la 7 zile - se inspectează zona de inserţie a cateterului la fiecare schimb de pansament - la fluidele perfuzate se adaugă heparină 0,5-1 U/ml pentru prevenirea ocluziei cateterului - indicaţii: - când nu mai este necesar - ocluzia cateterului - infecţii locale/flebită - sepsis sau hemoculturi pozitive obţinute prin cateter (colonizarea cateterului) - tehnica - se scoate pansamentul - se scoate cateterul din vas încet în 2-3 minute evitând tracţiunea exagerată pe cateter (se poate rupe) - se aplică presiune la locul inserţiei cateterului pentru 5-10 minute până se opreşte sângerarea - se inspectează cateterul pentru a se asigura că a fost scos în întregime - se poate aplica unguent cu antibiotic la locul de inserţie 11.9. Anexa 9. Pozi t ia pacientului ş i m ă sur ă tori pentru introducerea cateterelor venoase centrale percutane [47] Locul introducerii Pozi t ia copilului M ă sur ă tori Vene antecubitale În decubit dorsal, se abduce braţul la 90 de grade faţă de trunchi; se întoarce capul către locul de introducere pentru a împiedica migrarea proximală a cateterului prin vena jugulară ipsilaterală De la locul de introducere, de-a lungul traiectului venos spre incizura suprasternală, în spaţiul 3 intercostal drept Vene safene sau poplitee În decubit dorsal pentru vena safenă mare, decubit ventral pentru vena safenă mică sau poplitee, cu membrul inferior în extensie De la locul de introducere, de-a lungul treiectului venos, până la apendicele xifoid Venele epicraniene În decubit dorsal, se roteşte capul pe o parte; poate fi necesară rotirea medială a capului în timpul procedurii de introducere a cateterului Se urmăreşte traiectul venos de la locul de inserare, lângă ureche, spre vena jugulară, articulaţia sterno-costală dreaptă, în spaţiul 3 intercostal drept Vena jugular ă extern ă În decubit dorsal, cu capul întors pe o parte, se pune un rulou sub gât pentru a realiza o extensie uşoară De la locul de inserare la articulaţia sterno-costală dreaptă, spaţiul 3 intercostal drept Vena axilar ă În decubit dorsal, braţul în rotaţie externă şi abducţie la 120 de grade, se flectează antebraţul şi se pune mâna copilului sub cap; vena se găseşte deasupra arterei între marginea medială a capului femural şi tuberozitatea mică a femurului De la locul de inserare spre articulaţia sterno-costală dreaptă în spaţiul 3 intercostal 11.10. Anexa 10. Cateterizarea venei ombilicale [50] A. Indica ţ ii (pentru alimenta ţ ie parenteral ă ) B. Contraindica ţ ii C. Materiale necesare D. Aten ţ ion ă ri E. Tehnica Precizări anatomice: de la ombilic, vena ombilicală trece cranial şi uşor spre dreapta, unde întâlneşte ramura stângă a venei porte, după ce s-a ramificat spre ficat; ductul venos este o continuare a venei ombilicale, pornind din ramura stângă a venei porte, din direcţia opusă celei în care se întâlneşte cu vena ombilicală; la naştere ductul venos are 2-3 cm lungime şi 4-5 mm diametru şi este situat în şanţul dintre cei doi lobi hepatici, corespunzător nivelului T9-T10 - nevoile nutritive şi calorice depăşesc capacitatea de administrare pe vena periferică şi este necesară administrarea unor soluţii cu concentraţie a glucozei peste 12,5% şi a aminoacizilor peste 3,5% - se anticipează necesitatea unei alimentaţii exclusiv parenterale prelungite peste 7 zile - abordul venos periferic nu se poate realiza - nou-născutul necesită mai multe aborduri venoase [3,28,47] - omfalită - omfalocel - enterocolită ulcero-necrotică - peritonită - cateter de 5 Fr pentru nou-născuţi sub 3500g şi de 8 Fr pentru cei peste 3500g - notă: cateterul folosit la exsanguinotransfuzie trebuie să aibă orificii laterale pentru a evita sucţiunea asupra pereţilor venei cave - halat, mănuşi sterile; bonetă, mască - soluţie antiseptică - câmp steril cu tăietură centrală - foarfeci sterile - robinet cu 3 căi, seringă de 10 ml - ser fiziologic, poate fi heparinat - centimetru, aţă chirurgicală sterilă - bisturiu steril, pense sterile (una anatomică, 2 pense Pean), stilet steril - comprese sterile - se păstrează vârful cateterului departe de originea vaselor hepatice, vena portă, foramen ovale; vârful cateterului ar trebui să fie poziţionat în vena cavă inferioară - cateterul nu trebuie forţat să treacă de un eventual obstacol - după ce cateterul a fost fixat, nu se mai avansează cateterul în venă - se evită injectarea soluţiilor hipertone când vârful cateterului nu se află în vena cavă - nu se lasă cateterul cu capătul liber în aer (pericol de embolie gazoasă) - se evită folosirea concomitentă a cateterului pentru monitorizarea presiunii venoase centrale şi pentru alimentaţie parenterală (risc de sepsis) - se efectuează măsurătorile pentru a determina lungimea pe care va fi introdus cateterul, adăugând lungimea bontului ombilical (distanţa xifo-ombilicală + 0,5-1 cm). - pregătirea va fi efectuată ca pentru o procedură sterilă (spălarea mâinilor, mască, halat steril, bonetă, mănuşi sterile, imobilizarea copilului) F. Complica ţ ii venos pulmonar total anormal), hipertensiune portală, mase tumorale în atriul stâng, ischemie, pneumopericard - se ataşează robinetul cu 3 căi la cateter şi se umple cateterul cu ser fiziologic, apoi se închide robinetul - se aşează comprese sterile în jurul bontului ombilical, ţinând bontul ombilical în poziţie verticală cu ajutorul unei pense - se dezinfectează bontul ombilical şi zona tegumentară din jur pe o rază de 5 cm - se pune un câmp steril în jurul bontului ombilical - se leagă bontul ombilical (de preferinţă în zona gelatinoasă, nu la piele) cu aţă sterilă cu un singur nod - se strânge aţa atât cât să oprească sângerarea; poate fi necesară slăbirea nodului când se introduce cateterul - se taie bontul pe secţiune transversală cu bisturiul - se identifică vena ombilicală: vasul cu pereţi subţiri, situat la periferia bontului ombilical - se fixează bontul cu pensa chirurgicală şi se introduce uşor stiletul în lumenul venei, se scot eventualele cheaguri - se introduce în venă, 2-3 cm, cateterul umplut cu ser fiziologic ataşat la robinetul cu 3 căi şi la siringă, apoi se aspiră uşor; dacă se aspiră sânge cu uşurinţă, se introduce mai departe cateterul până la distanţa estimată; dacă nu se extrage sânge cu uşurinţă atunci cateterul poate avea un cheag de sânge în vârf şi se scoate cateterul aplicând aspiraţie continuă, se scoate cheagul de sânge şi se reintroduce cateterul - dacă se blochează cateterul înainte de a fi introdus complet, atunci a intrat în sistemul port sau într-o ramură intrahepatică a venei ombilicale; se pot încerca următoarele manevre: - se retrage cateterul 2-3 cm, se roteşte uşor şi apoi se reintroduce, - se injectează puţin ser fiziologic în timp ce se avansează cateterul - se apasă uşor cu mâna hipocondrul drept - se introduce un alt cateter, mai mic (3,5 Fr), pe aceeaşi venă, apoi se scoate cateterul malpoziţionat - se efectuează o radiografie de control pentru verificarea poziţiei cateterului: este de dorit poziţionarea în dreptul T9-T10, la 0,5-1 cm deasupra diafragmului - dacă se extrage sânge roşu aprins înseamnă ca poziţia cateterului este în atriul stâng, ca urmare trebuie retras ca să ajungă în poziţia corectă - se fixeză cateterul cu bandă adezivă „în pod” sau prin coasere la bontul ombilical - infecţii - trombembolism: în funcţie de localizarea cateterului, poate fi afectat ficatul (cateter în vena portă), plamânii (cateterul a traversat ductul venos) sau embolii pot ajunge în circulaţia sistemică prin foramen ovale - cateterul poziţionat în inimă sau vase mari poate produce: colecţii pericardice/ tamponadă cardiacă, perforarea cordului, aritmii, endocardită, infarct pulmonar hemoragic, hidrotorace (cateter în vena pulmonară ) [130,131] - cateterul poziţionat în sistemul port: EUN, perforarea colonului, necroză hepatică, chist hepatic - cateterizarea accidentală a arterei ombilicale - alte complicaţii: perforarea peritoneului, obstrucţia întoarcerii venoase pulmonare (la copilul cu retur 11.11. Anexa 11. Pierderile zilnice de lichide la nou-n ă scutul la termen [57] Pierderi insensibile Pierderi urinare Pierderi prin scaun Pierderi chirurgicale 20 ml/kgc/zi 24-96 ml/kgc/zi 10 ml/kgc/zi pot fi substanţiale în caz de aspiraţie gastrică continuă 11.12. Anexa 12. Factorii care influen t eaz ă pierderile insensibile de lichide la nou-n ă scutul la termen [129] Factori care cresc pierderile Factori care scad pierderile Incubator deschis (radiant termic) – cu 50-100% Convecţia – cu 30-50% Fototerapia – cu 30-50% Hipertermia – cu 30-50% Tahipneea – cu 20-30% Umidificarea incubatorului – cu 50-100% Ventilaţie asistată cu umidificare – cu 20-30% 11.13. Anexa 13. Necesarul de vitamine în alimenta t ia parenteral ă la nou-n ă scutul la termen [28] Vitamina Doza/zi A 700 μg D 400 UI E 7 UI K 200 μg Tiamina 1,2 mg Riboflavina 1,4 mg Niacina 17 mg Pantotenat 5 mg Piridoxina 1 mg Biotina 20 μg Vitamina B12 1 μg Vitamina C 80 mg Acid folic 140 μg 11.14. Anexa 14. Necesarul de oligoelemente în alimenta t ia parenteral ă la nou-n ă scutul la termen [33] Oligoelemente Doza (μg/kg/zi) Crom 0,20 Cupru 1 20 Fier 100 (din lipsa unui preparat sigur pentru administrare i.v. se recomandă precauţie) Iod 1 Fluor numai la prematuri dacă sunt alimentaţi exclusiv parenteral peste 3 luni Mangan 1 1 Molibden 0,25 Seleniu 2 2 Zinc 250 1 excreţia biliară inadecvată poate determina toxicitate; 2 disfuncţia renală poate determina toxicitate Administrare Calciu (mEq/kgc) iniţial 2 mEq/kgc se creşte o dată la 1-2 zile a 0,5 mEq/kgc ţinta 2 mEq/kgc pentru nou-născutul la termen 11.15. Anexa 15. Administrarea parenteral ă a calciului [34,61] Tabel 1. Dozarea administr ă rii parenterale a calciului [34 ] a se creşte numai dacă calciul ionic este sub 1,4 mmol/l Tabel 2. Administrarea parenteral ă a calciului în func ţ ie de vârsta în zile ş i de cantitatea de lichide administrat ă în alimenta ţ ia parenteral ă [61] < 40 ml/kgc/zi 40-75 ml/kgc/zi >75 ml/kgc/zi zilele 1-3: calciu (mEq/kgc/zi) 0,7 1,5 3 zilele 4-7: calciu (mEq/kgc/zi) 0,7 1,5 3 după ziua 7: calciu (mEq/kgc/zi) 0,7 1,5 3 11.16. Anexa 16. Tabel cu valorile normale pentru parametrii biochimici la nou-n ă scutul la termen [134] Parametrul Valori normale Alanin aminotransferaza (ALAT) 3-54 U/L Aspartat aminostransferaza (ASAT) 10-65 U/L Fosfataza alcalină 110-400 U/L Albumina 2,5-4,0 g/dl Amoniac 20-80 μg/dl Bicarbonat 19-25 mEq/l BUN (azotul seric) 3-25 mg/dl Glicemia 40-100 mg/dl Proteine totale 4,2-6,6 g/dl Calciu total în prima săptămână de viaţă 7,0-12 mg/dl Clor 88-111 mEq/L Magneziu 1,6-2,2 mg/dl Fosfor 4,5-9,0 mg/dl Potasiu 3,5-5,5 mEq/L Sodiu 135-148 mEq/L Creatinină 0,3-1,0 mg/dl Acid uric 2,0-5,5 mg/dl 11.17. Anexa 17. Monitorizarea bioclinic ă a nutri ţ iei parenterale [30,109] Parametru Ini ţ ial (se refer ă la perioada de instabilitate metabolic ă ) Nou-n ă scut stabil Greutatea zilnic zilnic Lungimea săptămânal săptămânal Perimetrul cranian săptămânal săptămânal Electroliţi zilnic 2-3 ori/săptămână Glucoză (pe stick) zilnic zilnic, apoi scade frecvenţa Calciu ionic zilnic de 2-3 ori/săptămână Calciu total, fosfor, magneziu Bilirubina totală şi directă, ALT, AST, fosfataza alcalină, GGT, albumina Uree, creatinină Hematocrit/tablou sanguin săptămânal sau la nevoie săptămânal Trigliceride când infuzia de lipide este între 1,5-3 g/kgc/zi săptămânal Diureza zilnic zilnic Densitatea urinară, glicozurie zilnic zilnic Anexa Nr. 11 Ministerul Sănătăţii Publice Colegiul Medicilor Asociaţia de Neonatologie Comisia Consultativă de din România din România Pediatrie şi Neonatologie Termoreglarea la nou-născut COLECŢIA GHIDURI CLINICE PENTRU NEONATOLOGIE Ghidul 11/Revizia 1 24.07.2010 Publicat de Asociaţia de Neonatologie din România Editor: Maria Livia Ognean © Asociaţia de Neonatologie din România, 2011 Grupul de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor încurajează schimbul liber şi punerea la dispoziţie în comun a informaţiilor şi dovezilor cuprinse în acest ghid, precum şi adaptarea lor la condiţiile locale. Orice parte din acest ghid poate fi copiată, reprodusă sau distribuită, fără permisiunea autorilor sau editorilor, cu respectarea următoarelor condiţii: (a) ghidul sau fragmentul să nu fie copiat, reprodus, distribuit sau adaptat în scopuri comerciale, (b) persoanele sau instituţiile care doresc să copieze, reproducă sau distribuie ghidul sau fragmente din acestea, să informeze Asociaţia de Neonatologie din România şi (c) Asociaţia de Neonatologie din România să fie menţionată ca sursă a acestor informaţii în toate copiile, reproducerile sau distribuţiile materialului. Acest ghid a fost aprobat de Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. ........ din şi de Colegiul Medicilor prin documentul nr. ..... din .......................... şi de Asociaţia de Neonatologie din România în data de .......... Precizări Ghidurile clinice pentru Neonatologie sunt elaborate cu scopul de a ajuta personalul medical să ia decizii privind îngrijirea nou- născuţilor. Acestea prezintă recomandări de bună practică medicală clinică bazate pe dovezi publicate (literatura de specialitate) recomandate a fi luate în considerare de către medicii neonatologi şi pediatri şi de alte specialităţi, precum şi de celelalte cadre medicale implicate în îngrijirea tuturor nou-născuţilor. Deşi ghidurile reprezintă o fundamentare a bunei practici medicale bazate pe cele mai recente dovezi disponibile, ele nu intenţionează să înlocuiască raţionamentul practicianului în fiecare caz individual. Decizia medicală este un proces integrativ care trebuie să ia în considerare circumstanţele individuale şi opţiunea pacientului sau, în cazul nou-născutului, a părinţilor, precum şi resursele, caracteristicile specifice şi limitările instituţiilor medicale. Se aşteaptă ca fiecare practician care aplică recomandările în scop diagnostic, terapeutic sau pentru urmărire, sau în scopul efectuării unei proceduri clinice particulare să utilizeze propriul raţionament medical independent în contextul circumstanţial clinic individual, pentru a decide orice îngrijire sau tratament al nou- născutului în funcţie de particularităţile acestuia, opţiunile diagnostice şi curative disponibile. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid au depus eforturi pentru ca informaţiile conţinute în ghid să fie corecte, redate cu acurateţe şi susţinute de dovezi. Date fiind posibilitatea erorii umane şi/sau progresele cunoştinţelor medicale, autorii nu pot şi nu garantează că informaţia conţinută în ghid este în totalitate corectă şi completă. Recomandările din acest ghid clinic sunt bazate pe un consens al autorilor privitor la tema propusă şi abordările terapeutice acceptate în momentul actual. În absenţa dovezilor publicate, recomandările se bazează pe consensul experţilor din cadrul specialităţii. Totuşi, acestea nu reprezintă în mod necesar punctele de vedere şi opiniile tuturor clinicienilor şi nu le reflectă în mod obligatoriu pe cele ale Grupului Coordonator. Ghidurile clinice, spre deosebire de protocoale, nu sunt gândite ca directive pentru o singură modalitate de diagnostic, management, tratament sau urmărire a unui caz sau ca o modalitate definitivă de îngrijire a nou-născutului. Variaţii ale practicii medicale pot fi necesare în funcţie de circumstanţele individuale şi opţiunea părinţilor nou-născutului, precum şi de resursele şi limitările specifice ale instituţiei sau tipului de practică medicală. Acolo unde recomandările acestor ghiduri sunt modificate, abaterile semnificative de la ghiduri trebuie documentate în întregime în protocoale şi documente medicale, iar motivele modificărilor trebuie justificate detaliat. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid îşi declină responsabilitatea legală pentru orice inacurateţe, informaţie percepută eronat, pentru eficacitatea clinică sau succesul oricărui regim terapeutic detaliat în acest ghid, pentru modalitatea de utilizare sau aplicare sau pentru deciziile finale ale personalului medical rezultate ca urmare a utilizării sau aplicării lor. De asemenea, ele nu îşi asumă responsabilitatea nici pentru informaţiile referitoare la produsele farmaceutice menţionate în ghid. În fiecare caz specific, utilizatorii ghidurilor trebuie să verifice literatura de specialitate prin intermediul surselor independente şi să confirme că informaţia conţinută în recomandări, în special dozele medicamentelor, este corectă. Orice referire la un produs comercial, proces sau serviciu specific prin utilizarea numelui comercial, al mărcii sau al producătorului, nu constituie sau implică o promovare, recomandare sau favorizare din partea Grupului de Coordonare, a Grupului Tehnic de Elaborare, a coordonatorului sau editorului ghidului faţă de altele similare care nu sunt menţionate în document. Nici o recomandare din acest ghid nu poate fi utilizată în scop publicitar sau în scopul promovării unui produs. Opiniile susţinute în această publicaţie sunt ale autorilor şi nu reprezintă în mod necesar opiniile Fundaţiei Cred. Toate ghidurile clinice sunt supuse unui proces de revizuire şi actualizare continuă. Cea mai recentă versiune a acestui ghid poate fi accesată prin internet la adresa ................ Tipărit la ........... ISSN ................ Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice Prof. Dumitru Orăşeanu Comisia de Obstetrică şi Ginecologie a Colegiului Medicilor din România Prof. Dr. Vlad I. Tica Asociaţia de Neonatologie din România Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Preşedinte – Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Co-preşedinte – Prof. Univ. Dr. Maria Stamatin Secretar – Conf. Univ. Dr. Manuela Cucerea Membrii Grupului Tehnic de Elaborare a ghidului Coordonatori: Prof. Univ. Dr. Maria Stamatin Dr. Gabriela Olariu Scriitor: Dr. Mihaela Ţunescu Membri: Dr. Daniela Icma Dr. Sebastian Olariu Mulţumiri Mulţumiri experţilor care au evaluat ghidul: Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Conf. Univ. Dr. Valeria Filip Şef Lucr. Dr. Ligia Blaga Dr. Ecaterina Olariu Mulţumim Dr. Maria Livia Ognean pentru coordonarea şi integrarea activităţilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie. Mulţumim Fundaţiei Cred pentru suportul tehnic acordat pentru buna desfăşurare a activităţilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie şi organizarea întâlnirilor de consens. Abrevieri VG – vârsta de gestaţie SGA – smal for gestational age – (nou-născut) mic pentru vârsta de gestaţie GN – greutate la naştere GTI – gradient termic intern GTE – gradient termic extern RCIU – restricţie de creştere intrauterină 1. Introducere Termoreglarea este un mecanism fiziologic prin care temperatura corporală este menţinută constantă, indiferent de variaţiile temperaturii mediului ambiant. Reglarea temperaturii este o funcţie importantă pentru organismele homeoterme deoarece temperatura corpului asigură echilibrul reacţiilor chimice metabolice şi starea generală optimă a acestuia. Copilul şi adultul îşi pot controla uşor temperatura corpului în funcţie de condiţiile pe care le oferă mediul ambiental. Spre deosebire de aceştia, nou-născutul, în special cel prematur sau bolnav, are dificultăţi de adaptare la modificările termice, putând să prezinte mai frecvent hipo- sau hipertermie. Acest ghid precizează standardele, principiile şi aspectele fundamentale ale managementului particularizat unui caz clinic concret care trebuie respectat de practicieni indiferent de nivelul unităţii sanitare în care activează. Ghidurile clinice pentru neonatologie sunt mai rigide decât protocoalele clinice, fiind realizate de grupuri tehnice de elaborare respectând nivele de dovezi ştiinţifice, tărie a afirmaţiilor şi grade de recomandare. În schimb, protocoalele permit un grad mai mare de flexibilitate. 2. Scop Scopul ghidului este de a stabili o standardizare a practicii clinice privind termoreglarea nou-născutului la termen şi prematur. Ghidul se adresează tuturor celor implicaţi în îngrijirea nou-născuţilor – medici şi asistente medicale din specialităţile neonatologie, pediatrie, obstetrică-ginecologie, chirurgie pediatrică. Acest ghid urmăreşte creşterea calităţii actului medical prin: - reducerea variaţiilor în practica medicală (cele care nu sunt necesare) - aplicarea evidenţelor în practica medicală; diseminarea unor noutăţi ştiinţifice - integrarea unor servicii sau proceduri (chiar interdisciplinare) - creşterea încrederii personalului medical în rezultatul unui act medical - ghidul constituie un instrument de consens între clinicieni - ghidul protejează practicianul din punctul de vedere al malpraxisului - ghidul asigură continuitatea între serviciile oferite de medici şi de asistente - ghidul permite structurarea documentaţiei medicale - ghidul permite oferirea unei baze de informaţie pentru analize şi comparaţii - armonizarea practicii medicale româneşti cu principiile medicale internaţional acceptate. Se prevede ca acest ghid să fie adoptat pe plan local, regional şi naţional. 3. Metodologia de elaborare 3.1. Etapele procesului de elaborare Ca urmare a solicitării Ministerului Sănătăţii Publice de a sprijini procesul de elaborare a ghidurilor clinice pentru neonatologie, Asociaţia de Neonatologie din România a organizat în 28 martie 2009 la Bucureşti o întâlnire a instituţiilor implicate în elaborarea ghidurilor clinice pentru neonatologie. A fost prezentat contextul general în care se desfăşoară procesul de redactare a ghidurilor şi implicarea diferitelor instituţii. În cadrul întâlnirii s-a decis constituirea Grupului de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor. A fost, de asemenea, prezentată metodologia de lucru pentru redactarea ghidurilor, un plan de lucru şi au fost agreate responsabilităţile pentru fiecare instituţie implicată. A fost aprobată lista de subiecte a ghidurilor clinice pentru neonatologie şi pentru fiecare ghid au fost aprobaţi coordonatorii Grupurilor Tehnice de Elaborare (GTE). În data de 26 septembrie 2009, în cadrul Conferinţei Naţionale de Neonatologie din România a avut loc o sesiune în cadrul căreia au fost prezentate, discutate în plen şi agreate principiile, metodologia de elaborare şi formatul ghidurilor. Pentru fiecare ghid, coordonatorul a nominalizat componenţa Grupului Tehnic de Elaborare, incluzând scriitorul/scriitorii şi o echipă de redactare, precum şi un număr de experţi evaluatori externi pentru recenzia ghidului. Pentru facilitarea şi integrarea procesului de elaborare a tuturor ghidurilor a fost ales un integrator. Toate persoanele implicate în redactarea sau evaluarea ghidurilor au semnat Declaraţii de Interese. Scriitorii ghidurilor au fost contractaţi şi instruiţi privind metodologia redactării ghidurilor, după care au elaborat prima versiune a ghidului, în colaborare cu membrii GTE şi sub conducerea coordonatorului ghidului. Pe parcursul citirii ghidului, prin termenul de medic(ul) se va înţelege medicul de specialitate neonatologie, căruia îi este dedicat în principal ghidul clinic. Acolo unde s-a considerat necesar, specialitatea medicului a fost enunţată în clar pentru a fi evitate confuziile de atribuire a responsabilităţii actului medical. După verificarea din punctul de vedere al principiilor, structurii şi formatului acceptat pentru ghiduri şi formatare a rezultat versiunea a 2-a a ghidului, versiune care a fost trimisă pentru evaluarea externă la experţii selectaţi. Coordonatorul şi Grupul Tehnic de Elaborare au luat în considerare şi încorporat, după caz, comentariile şi propunerile de modificare făcute de evaluatorii externi şi au redactat versiunea a 3-a a ghidului. Această versiune a fost prezentată şi supusă discuţiei detaliate, punct cu punct, în cadrul unor Întâlniri de Consens care au avut loc la Sibiu în perioada 7-9 mai 2010 şi la Bran în perioada 23-25 iulie 2010, cu sprijinul Fundaţiei Cred. Participanţii la Întâlnirile de Consens sunt prezentaţi în Anexa 1. Ghidurile au fost dezbătute punct cu punct şi au fost agreate prin consens din punct de vedere al conţinutului tehnic, gradării recomandărilor şi formulării. Evaluarea finala a ghidului a fost efectuată utilizând instrumentul Agree elaborat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Ghidul a fost aprobat formal de către Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice, Comisia de Pediatrie şi Neonatologie (?) a Colegiul Medicilor din România şi Asociaţia de Neonatologie din România. Ghidul a fost aprobat de către Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. .............................. 3.2. Principii Ghidul clinic „Termoreglarea la nou-născut” a fost conceput cu respectarea principiilor de elaborare a Ghidurilor clinice pentru neonatologie aprobate de Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor clinice pentru Neonatologie şi de Asociaţia de Neonatologie din România. Grupul tehnic de elaborare a ghidurilor a căutat şi selecţionat, în scopul elaborării recomandărilor şi argumentărilor aferente, cele mai importante şi mai actuale dovezi ştiinţifice (meta-analize, revizii sistematice, studii controlate randomizate, studii controlate, studii de cohortă, studii retrospective şi analitice, cărţi, monografii). În acest scop au fost folosite pentru căutarea informaţiilor următoarele surse de date: Cochrane Library, Medline, OldMedline, Embase utilizând cuvintele cheie semnificative pentru subiectul ghidului. Fiecare recomandare s-a încercat a fi (este) bazată pe dovezi ştiinţifice, iar pentru fiecare afirmaţie a fost furnizată o explicaţie bazată pe nivelul dovezilor şi a fost precizată puterea ştiinţifică (acolo unde există date). Pentru fiecare afirmaţie a fost precizată alăturat tăria afirmaţiei (Standard, Recomandare sau Opţiune) conform definiţiilor din Anexa 2. 3.3. Data reviziei Acest ghid clinic va fi revizuit în 2013 sau în momentul în care apar dovezi ştiinţifice noi care modifică recomandările făcute. 4. Structura Acest ghid clinic de neonatologie este structurat în : - definiţii şi evaluare (aprecierea riscului şi diagnostic) - conduită - monitorizare - aspecte administrative - bibliografie - anexe. 5. Definiţii şi evaluare (aprecierea riscului şi diagnostic) 5.1. Definiţii Standard Nou-născut este orice copil cu vârsta cronologică cuprinsă între 0 şi 28 zile [1] . C Standard Nou-născutul la termen (sau matur) este nou-născutul cu vârstă de gestaţie (VG) C cuprinsă între 37 şi 41 de săptămâni şi 6 zile (260 până la 294 de zile de sarcină ) [1- 4] . Standard Nou-născutul prematur este nou-născutul cu VG mai mică de 37 de săptămâni (259 C sau mai puţine zile de sarcină) [1-4] . Standard Nou-născutul post-termen (postmatur) este nou-născutul cu VG mai mare de 42 de C săptămâni (mai mare de 294 de zile de sarcină ) [1-4] . Standard Nou-născutul cu greutate la naştere mică pentru VG (small for gestational age - C SGA) este definit ca nou-născutul a cărui greutate la naştere (GN) este sub percentila 10 pentru VG [1-4] . Standard Nou-născutul bolnav este acel nou-născut care prezintă alterarea stării generale, E cu afectarea unuia sau mai multor organe sau sisteme. Standard Termoreglarea este mecanismul fiziologic prin care se menţine constantă C temperatura organismului [5,6] . Standard Temperatura reprezintă gradul de căldură al unui organism viu, respectiv a C organismului uman [5,6] . Standard Termogeneza este procesul fiziologic prin care organismul produce căldură [5,6] . C Standard Termoliza este procesul fiziologic prin care organismul pierde căldură [5,6] . C Standard Echilibrul termic este starea de egalitate dintre producţia şi pierderea de căldură [7-9] . C Standard Mediul termic neutru este cel care permite nou-născutului să consume cea mai C scăzută cantitate de energie pentru a-şi menţine temperatura corporală normală [7-9] . Standard Temperatura termic neutră este temperatura corporală la care nou-născutul C cheltuieşte cantitatea minimă de energie pentru a menţine temperatura corporală normală [7-9] . Standard Temperatura centrală normală la nou-născut este temperatura cuprinsă între 36,5- C 37,5°C [7,9] . Standard Hipotermia este scăderea temperaturii centrale corporale sub 36,4°C [7,9] . C Standard Hipotermia uşoară este definită de o temperatură centrală cuprinsă între 36,4- C 36°C [7-9] . Standard Hipotermia moderată este definită de o temperatură centrală cuprinsă între 35,9- C 32°C [7-9] . Standard Hipotermia severă este scăderea temperaturii centrale corporale sub 32°C [7-9] . C Standard Hipertermia este creşterea temperaturii centrale corporale peste 37,5°C [7-9] . C Standard Termometrul este un instrument utilizat pentru măsurarea temperaturii. E Standard Homeoterm este organismul care îşi menţine temperatura în limite restrânse prin C ajustări fiziologice [5,6] . Standard Poichiloterm este organismul care răspunde la pierderea de căldură prin scădere C proporţională a metabolismului [5,6] . Standard Gradul Celsius este o unitate de măsură folosită pentru pentru măsurarea C temperaturii [5,6] . Standard Conducţia este procesul prin care se realizează un transfer de căldură între două C obiecte solide care se află în contact unul cu altul [7-9] . Standard Convecţia este procesul prin care se realizează înlocuirea stratului de aer cald din C jurul corpului cu aer rece cu pierdere consecutivă de căldură [7-9] . Standard Radiaţia este procesul prin care se realizează transferul căldurii dinspre obiectele C calde către suprafeţe reci aflate la distanţă [7-9] . Standard Evaporarea este procesul prin care se pierde de căldură ca urmare a evaporării C apei de pe suprafaţa corpului şi prin mucoasa respiratorie [7-9] . Standard Gradientul termic intern (GTI) reprezintă transferul de căldură din interiorul corpului C către suprafaţa corpului [7-9] . Standard Gradientul termic extern (GTE) reprezintă transferul de căldură de la suprafaţa pielii C spre mediul ambiant [7-9] . Standard Incubatorul este un aparat complex menit să asigure un mediu ambiental propice C nou-născutului prematur sau nou-născutului la termen bolnav [5] . Standard Servocontrolul este un sistem de feed-back electronic ce funcţionează ca un C termostat pentru a menţine constantă temperatura la nivelul tegumentului, reglând căldura furnizată de un incubator sau o masă radiantă [10,11] . 5.2. Evaluare 5.2.1. Menţinerea homeostaziei termice Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să ţină cont de mecanismele prin care C organismul nou-născutului produce căldură [7-9] . Argumentare Termogeneza metabolică a nou-născutului se realizează prin lipoliză la nivelul IV grăsimii brune şi prin utilizarea substanţelor energetice exogene, mecanisme ce împiedică apariţia stress-ului termic [7-9] . Argumentare Grăsimea brună reprezintă la nou-născut aproximativ 2-6% din greutatea corpului şi IV este localizată la cervical, mediastinal, interscapular, perirenal. La răcirea tegumentului are loc o stimulare a norepinefrinei locale care determină lipoliza trigliceridelor cu producere de acizi graşi nesaturaţi şi glicerol cu un consum mare de oxigen şi glucoză [7-9] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să ţină cont de mecanismele prin care C organismul nou-născutului pierde căldură [7-9] . Argumentare Transferul de căldură din interiorul corpului sau pierderea către mediul înconjurător IV se poate realiza în 3 moduri: - din interiorul corpului către suprafaţa corpului (gradient termic intern - GTI) - transferul de căldură de la suprafaţa pielii spre mediul ambiant (gradient termic extern - GTE) - pierderi de căldură realizate prin mucoasa respiratorie în caz de ventilaţie mecanică cu aer rece [7-9] . Argumentare La nou născut pierderile de căldură prin GTI sunt favorizate de: IV - suprafa ţ a cutanat ă mare raportat ă la greutatea copilului - gr ă sime cutanat ă sub ţ ire, practic inexistent ă la cei cu VG sub 28 de s ă pt ă m â ni ş i GN sub 1000g - epidermul sub ţ ire cu celule turtite, debit sangvin crescut ş i multe shunt-uri vasculare [7-9] . Argumentare Conducţia, convecţia, evaporarea şi radiaţia sunt mecanisme prin care nou- IV născutul pierde căldură prin GTE iar cunoaşterea acestora permite prevenirea hipotermiei, mult mai uşoară decât contracararea efectelor nocive ale hipotermiei [9,12] . Recomandare Se recomandă ca imediat după naştere medicul şi asistenta să asigure confortul B termic al nou-născutului [7-9] . Argumentare Punctul de echilibru termic este diferit în funcţie de VG şi GN (anexa 3) [12,13] . III Standard Medicul şi asistenta trebuie să menţină în limite normale temperatura corporală a C nou-născutului indiferent dacă acesta este sănătos sau bolnav [12,13] . Argumentare Asistarea nou-născutului pentru a-şi menţine o temperatură corporală normală şi IV prevenirea hipotermiei au un impact bine documentat asupra morbidităţii şi mortalităţii neonatale. Temperatura centrală normală a nou-născutului este cuprinsă între 36,5-37,5°C [7,9] . Standard Pentru menţinerea temperaturii corporale normale a nou-născutului medicul şi C asistenta trebuie să cunoască mecanismele prin care acesta poate pierde căldură [14,15] . Argumentare Cunoaşterea mecanismelor prin care nou-născutul pierde căldură permite o IV atitudine adecvată ce evită apariţia efectelor nedorite ale hipotermiei [14,15] . 5.2.2. Prevenirea pierderilor de căldură Standard Medicul şi asistenta trebuie să evite pierderile de căldură prin evaporare atât la B nou-născutul la termen cât şi la cel prematur [9,12,14,15] . Argumentare Pierderea de căldură prin evaporare nu este importantă la nou-născutul la termen III cu excepţia momentului naşterii, când pielea este udă, acoperită de lichid amniotic. IV La prematur pierderea de căldură prin evaporare este mai mare, fiind direct proporţională cu gradul de maturizare [9,12,14,15] . Standard Pentru menţinerea temperaturii corporale normale a nou-născutului, medicul şi B asistenta trebuie să utilizeze una din următoarele metode, dovedite a fi eficiente, pentru evitarea pierderilor de căldură prin evaporare: - ştergere rapidă după naştere/baie, cu scutece uscate şi îndepărtarea acestora - umidifierea/încălzirea oxigenului [9,12,14,15] . Argumentare Aplicarea acestor metode previne apariţia stress-ului termic la nou-născut [9,12,14,15] . III IV Standard Medicul şi asistenta trebuie să evite pierderile de căldură prin conducţie atât la nou- născutul la termen cât şi la cel prematur [9,12,14,15] . Argumentare Pierderea de căldură prin contact direct cu o suprafaţă rece (masa de înfăşat, de reanimare, scutece reci, cântar, etc.) poate determina apariţia hipotermiei [9,12,14,15] . Standard Pentru menţinerea temperaturii corporale normale a nou-născutului medicul şi asistenta trebuie să utilizeze una din următoarele metode dovedite a fi eficiente pentru evitarea pierderilor de căldură prin conducţie: - preîncălzirea obiectelor înainte de contactul acestora cu nou-născutul (mâna, stetoscopul, salteaua, cântarul, caseta radiologică, etc.) - acoperirea capului cu căciuliţă - preîncălzirea incubatoarelor/radiantelor [9,12,14,15] . B III IV B Argumentare Aplicarea acestor metode evită apariţia stress-ului termic la nou-născut [9,12,14,15] . III IV Standard Medicul şi asistenta trebuie să evite pierderile de căldură prin radiaţie atât la nou- născutul la termen cât şi la cel prematur [9,12,14,15] . Argumentare Radiaţia este proporţională cu diferenţa dintre temperatura de suprafaţă şi cea a corpului nou-născutului, dar independentă de temperatura aerului înconjurător, fiind o sursă importantă de pierdere de căldură când nou-născutul este expus dezbrăcat în sala de naştere [9,12,14,15] . Standard Pentru menţinerea temperaturii corporale normale a nou-născutului medicul şi asistenta trebuie să utilizeze una din următoarele metode dovedite a fi eficiente pentru evitarea pierderilor de căldură prin radiaţie: - mutarea/aşezarea nou-născutului la distanţă de ferestre/pereţi - folosirea storurilor termice la ferestre - acoperirea incubatoarelor pentru a le izola de pereţii/ferestrele reci - utilizarea incubatoarelor cu pereţi dublii [9,12,14,15] . B III IV B Argumentare Aplicarea acestor metode evită apariţia stress-ului termic la nou-născut [9,12,14,15] . III IV Standard Medicul şi asistenta trebuie să evite pierderile de căldură prin convecţie atât la nou- născutul la termen cât şi la cel prematur [9,12,14,15] . Argumentare Convecţia este sursa majoră de pierdere de căldură când nou-născutul se află într- o cameră rece în care există curenţi de aer [9,12,14,15] . Standard Pentru menţinerea temperaturii corporale normale a nou-născutului medicul şi asistenta trebuie să utilizeze una din următoarele metode dovedite a fi eficiente pentru evitarea pierderilor de căldură prin convecţie: - menţinerea unei temperaturi de 25-28°C în sălile de naştere - utilizarea foliilor de plastic pentru acoperirea prematurului - utilizarea incubatoarelor preîncălzite la transportul nou-născuţilor între săli, secţii, spitale [9,12,14,15] . B III IV B Argumentare Aplicarea acestor metode evită apariţia stress-ului termic la nou-născut [9,12,14,15] . III IV Standard La naştere, pentru menţinerea temperaturii corporale normale a nou-născutului la B termen sănătos, medicul şi asistenta trebuie să utilizeze una din următoarele metode dovedite a fi eficiente: - menţinerea unei temperaturi de 25°C în sălile de naştere - plasarea nou-născutului sub o sursă de caldură radiantă - uscarea tegumentelor prin ştergere/tamponare cu scutece calde - îndepărtarea scutecelor ude şi înfăşarea în scutece încălzite - realizarea contactului piele la piele, precoce cu mama [16-18] . Argumentare Aceste metode sunt eficiente pentru menţinerea temperaturii corporale normale la nou-născutul la termen [12,16-18] . Standard În primele ore după naştere, pentru menţinerea confortului termic al nou-născutului la termen sănătos, medicul şi asistenta trebuie să utilizeze una din următoarele metode dovedite a fi eficiente: - baia cu apă caldă, fară a insista pentru îndepărtarea vernixului - ştergere rapidă, îmbrăcare - punere la sân [12,16-18] . Argumentare Prezenţa vernixului pe tegumentele nou-născutului reduce pierderile de căldură, ştergerea rapidă şi îmbrăcarea evită pierderile de căldură prin evaporare, iar punerea la sân asigură nou-născutului un mediu termic neutru [12,16-18] . Standard Pentru menţinerea confortului termic la nou-născutul bolnav medicul va interzice îmbăierea până la stabilizarea termică a acestuia [9,12] . Argumentare Nou-născuţii cu boli acute, infecţii sau cei ce necesită reanimare prelungită sunt hipoxici, prezentând un risc crescut de hipotermie severă [9,12] . Standard Pentru menţinerea confortului termic la nou-născutul prematur cu GN sub 2000g medicul şi asistenta trebuie să utilizeze una din următoarele metode dovedite a fi eficiente: - menţinerea temperaturii sălilor de naştere la peste 25°C - incubator cu pereţi simpli, plasat într-o încăpere încălzită departe de suprafeţe reci (uşi, ferestre) - dacă în încăpere nu este suficient de cald, nou-născutul se va plasa îmbrăcat în incubator sau învelit cu o folie termoizolantă [12,16-18] . Argumentare Menţinerea temperaturii unui nou-născut în zona de neutralitate termică minimalizează producerea de căldură, consumul de oxigen şi necesarul nutriţional pentru creştere [12,16-18] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să plaseze nou-născutul prematur cu VG sub 32 săptămâni sau GN sub 1500g sub o sursă de caldură radiantă imediat după naştere [19-23] . Argumentare Prematurii cu VG sub 32 săptămâni sau GN sub 1500 g pierd mult mai repede căldură [19-27] datorită raportului suprafaţă corporală/greutate mare şi a imaturităţii neurologice, musculare (flexia membrelor pe lângă trunchi reduce suprafaţa tegumentară expusă) şi tegumentare [24,25,28,29] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să asigure pentru prematurii cu greutate sub 1500g şi VG sub 32 săptămâni tehnici suplimentare de menţinere a temperaturii corporale ca, de exemplu, împachetare în folie de plastic transparentă până la nivelul gâtului fără ştergerea prealabilă a tegumentelor şi aplicarea unei căciuliţe pe cap şi de botoşei în picioare [18,22-24,28,29] . Argumentare Prematurul este poikiloterm. Capul are suprafaţă mare şi vascularizaţie bogată ceea ce determină pierderi mari şi rapide de căldură la acest nivel. Prematurii au, comparativ cu nou-născutul matur, raport suprafaţă corporală/greutate corporală mai mare şi imaturitate centrală şi periferică a funcţiei de termoreglare neurologică şi tegumentară [18,22-24,26,28,29] . Împachetarea în folie de plastic transparentă până la nivelul gâtului fără ştergerea prealabilă a tegumentelor şi aplicarea unei căciuliţe pe cap şi de botoşei în picioare previne pierderile excesive de căldură ale prematurului cu greutate foarte mică la naştere [27] . Standard Medicul trebuie să monitorizeze temperatura corporală a nou-născutului pentru evitarea hipo/hipertermiei [19,23,27] . Argumentare Ambele tulburări pot conduce la dezechilibre metabolice şi hidro-electrolitice care pot agrava statusul cardio-respirator şi hemodinamica neonatală [19,23,28] . III IV B III IV B III IV B III IV A Ib III IV A Ib IIa IIb III IV B III IV 6. Conduită 6.1. Depistarea şi managementul hipotermiei la nou-născut Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să anticipeze categoriile de nou-născuţi A supuşi riscului hipotermiei: - prematurul - nou-născutul mic pentru VG (SGA) - nou-născutul cu restricţie de creştere intrauterină (RCIU) - nou-născuţii care necesită reanimare prelungită - nou-născuţii cu sepsis - nou-născuţii cu defecte abdominale/defecte spinale deschise - nou-născuţii hipotoni datorită medicaţiei materne/anesteziei materne [9,12] . Argumentare Apariţia hipotermiei la aceste categorii de nou-născuţi determină agravarea bolii de Ib bază, crescând rata mortalităţii [24,25] . IV Recomandare Se recomandă ca medicul să ţină cont de consecinţele stress-ului la frig [24,25] . C Argumentare Stress-ul la frig determină creşterea ratei metabolice, creşterea consumului de oxigen, creşterea consumului caloric în detrimentul greutăţii, hipoxemie, acidoză, vasoconstricţie pulmonară, cu consecinţe potenţial devastatoare asupra evoluţiei nou-născutului [9,12,14,15,24,25] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să recunoască semnele de hipotermie: - tegumente reci, roşii - letargie, hipotonie, plâns slab - intoleranţă alimentară - respiraţii superficiale, detresă respiratorie - bradicardie direct proporţională cu gradul hipotermiei - edeme periferice/scleredem [28-30] . Argumentare Recunoaşterea semnelor de hipotermie implică o atitudine terapeutică rapidă pentru a evita apariţia complicaţiilor multisistemice ale hipotermiei [31] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să ţină cont de tulburările metabolice ce pot apare secundar hipotermiei neonatale: - hipoglicemie - acidoză metabolică - hiperpotasemie - creşterea ureei şi azotului - modificări ale coagulogramei ce determină boală hemoragică generalizată sau, frecvent, hemoragie pulmonară [28-30] . Argumentare Hipotermia scade presiunea arterială a oxigenului, agravează acidoza metabolică şi creşte rata mortalităţii la nou-născut [ 28-30 ] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să ţină cont de diferitele forme de severitate ale hipotermiei la nou-născut: - hipotermie uşoară - 36-36,4°C - hipotermie moderată – 35,9-32°C - hipotermie severă - sub 32°C [9,12] . Argumentare Cunoaşterea diferitelor forme de severitate ale hipotermiei permite intervenţii terapeutice adecvate [9,12] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să asigure reîncălzirea lentă a nou-născutului hipotermic în timp ce monitorizează cu atenţie semnele vitale, nivelul de conştienţă şi statusul acido-bazic [9,12,32] . Argumentare Reîncălzirea bruscă, fără o monitorizare adecvată a semnelor vitale poate duce la deteriorarea stării clinice, apariţia de arsuri şi hipertemie [9,12,32] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să monitorizeze cu atenţie temperatura rectală şi temperatura cutanată în timpul reîncălzirii nou-născutului hipotermic [9,10,12] . Argumentare În timpul reîncălzirii temperatura cutanată este mai ridicată decât cea rectală, de aceea este important să se monitorizeze temperatura rectală până la normalizare, apoi poate fi monitorizată temperatura axilară [9,10,12] . IV C IV A Ib IV B III IV C IV C IV Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să monitorizeze cu atenţie frecvenţa cardiacă C şi tensiunea arterială în timpul reîncălzirii nou-născutului hipotermic [9,10,12] . Argumentare Frecvenţa cardiacă trebuie să crească lent în timpul reîncălzirii, bradicardia fiind un IV semn de hipotermie severă în timp ce tahicardia este un semn de debit cardiac scăzut. Reîncălzirea rapidă produce vasodilataţie cu hipotensiune [9,10,12] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să monitorizeze cu atenţie frecvenţa C respiratorie şi efortul respirator în timpul reîncălzirii nou-născutului hipotermic [9,10,12] . Argumentare Reîncălzirea bruscă poate determina apariţia polipneei şi a crizelor de apnee [9,12] . IV Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să asigure echilibrul termic al nou-născutului prin plasarea acestuia pe o masă radiantă (incubator deschis) cu servocontrol astfel încât să fie menţinută o temperatură cutanată de 36,5-37°C [33-35] . Argumentare Utilizarea acestor aparate permite evitarea apariţiei efectelor secundare ale hipotermiei [35] . Argumentare Temperatura cutanată abdominală normală a nou-născutului este de 36,5-37°C, temperatura axilară normală este de 36,5-37,5°C, iar temperatura rectală normală este de 36,5-37,5°C [11] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să ţină cont de indicaţiile utilizării radiantului termic la nou-născutul hipotermic: - orice nou-născut cu GN peste 1500g - orice nou-născut bolnav ce necesită acces direct şi facil - nou-născutul cu GN sub 1500g instabil hemodinamic [11,36-40] . Argumentare Radiantul termic permite manipularea nou-născutului pentru recoltări şi executarea unor proceduri (plasare de catetere venoase centrale sau periferice, puncţii lombare, manevre cardiace sau alte manevre chirurgicale) [11,40] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să ţină cont de avantajele şi dezavantajele utilizării radiantului termic (anexa 4) [11,36-44] . Argumentare Principalul risc al îngrijirii nou-născutului sub radiantul termic îl reprezintă pierderile lichidiene mai mari [11,36-42] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să cunoască instrucţiunile de utilizare ale dispozitivelor de încălzire ale nou-născutului (anexa 5) . Argumentare Cunoaşterea şi respectarea modalităţii corecte de utilizare ale dispozitivelor de încălzire şi menţinerea temperaturii corporale normale a nou-născutului previne apariţia complicaţiilor ce decurg din folosirea incorectă a acestora. Standard Medicul şi asistenta trebuie să asigure reîncălzirea nou-născutului cu ajutorul radiantului termic cu servocontrol, urmărind paşii enumeraţi în anexa 6 [11,36-42] . Argumentare Urmarea protocolului descris în anexa 6 permite reîncălzirea nou-născutului hipotermic cu minimalizarea riscurilor, reacţiilor adverse şi a complicaţiilor [11,36] . Recomandare Se recomandă ca pentru reîncălzirea nou-născutului hipotermic medicul şi asistenta să utilizeze dispozitive de încălzire cu servocontrol [11,36] . Argumentare Servocontrolul este modul cel mai simplu de a asigura un mediu termic neutru, menţinând constantă temperatura la nivelul tegumentului [35] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să nu utilizeze dispozitive de menţinere a temperaturii cu servocontrol la nou-născutul şocat [11,40] . Argumentare Nou-născutul şocat prezintă vasoconstricţie periferică ceea ce determină obţinerea unor valori eronate ale temperaturii şi creştere consecutivă a riscului de supraîncălzire [11,40] . Recomandare Se recomandă ca medicul să ţină cont de pierderile insensibile de apă la nou- născutul hipotermic reîncălzit pe radiantul termic [36] . Argumentare Pierderile insensibile de apă se produc şi prin evaporare, acestea fiind mai accentuate la prematur faţă de nou-născutul la termen datorită faptului că prematurul are tegumente subţiri [9,12,36] . Recomandare În unităţile în care îngrijirea nou-născutului pe radiant termic cu servocontrol nu este posibilă se recomandă ca medicul şi asistenta să plaseze nou-născutul sub o sursă radiantă [9,12,32] . Argumentare Radiantul termic neadecvat sau fără servocontrol poate determina hipotermie sau hipertermie [11,35] . A Ia Ia C IV C IV E E C IV A Ib C IV B III IV A Ib Recomandare Se recomandă ca medicul să ţină cont de indicaţiile utilizării incubatorului la nou- C născutul hipotermic: - orice nou-născut cu GN sub 1500g, stabil hemodinamic - orice nou-născut cu GN peste1500g - orice nou-născut bolnav - orice nou-născut cu VG între 28-30 săptămâni, în primele 14 zile de viaţă [39-44] . Argumentare Cunoscând indicaţiile utilizării incubatorului se încearcă minimalizarea efectelor IV nedorite ale folosirii neadecvate ale acestor dispozitive de încălzire [11,40] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să asigure reîncălzirea nou-născutului cu C ajutorul incubatorului urmărind paşii din anexa 7 [10,11] . Argumentare Utilizarea incubatorului este o metodă eficientă pentru asigurarea unui mediu termic IV neutru sigur nou-născutului [9,12] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să ţină cont de avantajele şi dezavantajele C utilizării incubatorului (anexa 8) [11,36-44] . Argumentare Cunoscând avantajele şi dezavantajele utilizării incubatorului se încearcă obţinerea IV unui mediu termic neutru propice nou-născutului hipotermic, scopul fiind păstrarea temperaturii şi umidităţii optime, a oxigenării adecvate precum şi protecţia împotriva infecţiilor [11,36-44] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să asigure nou-născutului îngrijit în incubator un nivel C optim al umidităţii [40,42-44] . Argumentare Nivelul optim al umidităţii în incubator este determinat de VG, vârsta cronologică şi IV patologia nou-născutului [40,42-44] . Recomandare Pentru setarea umidităţii în incubator se recomandă ca medicul şi asistenta să C utilizeze indicaţiile din anexa 9, ţinând cont de GN, VG şi vârsta cronologică a nou- născutului [40,42-44] . Argumentare Setarea unei umidităţi incorecte poate determina pierderi excesive de apă sau, IV dimpotrivă, poate să agraveze hipotermia [40,42-44] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să evite apariţia semnelor de deteriorare la C reîncălzirea nou-născutului cu hipotermie severă: - tahicardie - aritmii cardiace - hipotensiune - hipoxemie - agravarea detresei respiratorii - acidoză [9,12] . Argumentare Apariţia acestor semne agravează statusul deja alterat al nou-născutului cu IV hipotermie severă [9,12] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să administreze oxigen cald şi umidificat C oricărui nou-născut, cu atât mai mult nou-născutului hipotermic [9,12] . Argumentare Nou-născutul supus răcirii şi ne-hipoxic încearcă să-şi menţină temperatura corpului IV prin creşterea consumului de oxigen şi de calorii pentru a produce căldură adiţională (se comportă ca un homeoterm). Nou-născutul hipotermic supus reîncălzirii are, deci, nevoie de oxigen suplimentar [9,12] . Opţiune În tratamentul hipotermiei severe medicul poate recomanda umplerea patului C vascular cu ser fiziologic 0,9% la temperatura camerei, în cantitate de 10-20 ml/kgc [3,12] . Argumentare Folosirea bolusului salin (10-20 ml/kgc) devreme în perioada de încălzire a nou- IV născutului hipotermic reduce semnificativ mortalitatea comparativ cu încălzirea rapidă sau lentă [3,12] . Recomandare Pentru unităţile în care îngrijirea nou-născutului pe radiant termic sau în incubator C cu servocontrol nu este posibilă, se recomandă folosirea unei surse de încălzire cu infraroşii [9,12] . Argumentare Becurile lămpii de încălzire au putere diferită, unele putând provoca arsuri într-o IV perioadă scurtă de timp şi chiar la distanţă de nou-născut [9,12] . 6.2. Depistarea şi managementul hipertermiei Recomandare Se recomandă ca medicul să anticipeze condiţiile în care nou-născuţii sunt supuşi C riscului hipertermiei: - îmbrăcare excesivă - aer cald - dereglarea incubatorului, radiantului termic, patului încălzit, lămpii de fototerapie - infecţie locală sau sistemică - deshidratare - alterarea mecanismelor centrale ale termoreglării asociate unor afecţiuni - asfixie neonatală severă sau malformaţii (hidranencefalie, holoprosencefalie, encefalocel şi trisomia 13 - - hipermetabolism [1,9,12] . Argumentare Apariţia hipertermiei în aceste condiţii determină agravarea bolii de bază, crescând IV rata mortalităţii la nou-născut [24,25] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să recunoască semnele de hipertermie: C - tegumente roşii şi fierbinţi - iritabilitate - creşterea efortului respirator şi a frecvenţei cardiace - alterarea suptului - letargie, hipotonie - convulsii, comă - deces prin şoc termic, cu modificări metabolice severe, hemoragie pulmonară sau boală hemoragică generalizată - moartea subită [1,9,12] . Argumentare Recunoaşterea semnelor de hipertermie implică o atitudine terapeutică rapidă IV pentru a evita apariţia complicaţiilor multisistemice ale hipertermiei [1,9,12] . Standard Medicul trebuie să diferenţieze hipertermia apărută la nou-născut de febra septică C (anexa 10) [1,9,12] . Argumentare Hipertemie şi febra septică implică atitudini terapeutice diferite [1,9,12] . IV Standard În cazurile de hipertermie apărute la nou-născut medicul trebuie să adopte C următoarea atitudine terapeutică: - scăderea lentă a temperaturii, cu un grad Celsius la 15-30 minute - în situaţia în care cauza este iatrogenă (mediul ambiant) se va îndepărta sursa de căldură (lampa de fototerapie, incubator supraîncălzit, servocontrol defect, etc.) - se vor îndepărta hainele în exces - se va hidrata suplimentar nou născutul, per os sau parenteral după caz - se va exclude febra septică [1,9,12,40] . Argumentare Netratată, hipertermia determină creşterea morbidităţii şi mortalităţii neonatale [1,9,12] . IV 7. Monitorizare Standard Pentru măsurarea temperaturii la nou-născut medicul şi asistenta trebuie să utilizeze anumite tipuri de termometre: termometrul de sticlă cu mercur, termometrul electronic şi termometrul tip „thermistor” sau tip „thermocouple” pentru măsurarea temperaturii cutanate abdominale [45-50] . Argumentare Aceste tipuri de termometre permit obţinerea unor valori corecte ale temperaturii [45- 49] . Standard Pentru obţinerea unor valori corecte ale temperaturii medicul şi asistenta trebuie să cunoască instrucţiunile de folosire ale celor trei tipuri de termometre (anexa 11). Argumentare Cunoscând instrucţiunile de folosire ale celor trei tipuri de termometre se evită utilizarea greşită a acestora [45-50] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să monitorizeze intrarectal temperatura nou- născutului cu ajutorul termometrului de sticlă cu mercur parcurgând paşii descrişi în anexa 12 [51-53] . Argumentare Măsurarea temperaturii intrarectal, cu ajutorul termometrului cu mercur, a reprezentat standardul de aur în monitorizarea temperaturii la nou-născut dar, ca urmare a numeroaselor dezavantaje ale acestui tip de termometru (anexa 13) s-a B IIa IV C IV C IV recurs la utilizarea unor instrumente mai sigure [51-53] . Standard Medicul trebuie să monitorizeze intrarectal temperatura nou-născutului bolnav sau hipotermic [50,51] . Argumentare Măsurarea rectală a temperaturii este cea mai sigură şi cea mai corectă determinare a temperaturii la nou-născutul bolnav sau hipo/hipertermic, valorile obţinute prin alte metode se compară întotdeauna cu valoarea obţinută rectal [45-55] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să monitorizeze intrarectal temperatura nou- născutului cu ajutorul termometrului electronic parcurgând paşii descrişi în anexa 14 [45-55] . Argumentare Urmarea protocolului descris în anexa 14 permite obţinerea unor valori corecte ale temperaturii nou-născutului. Termometrele electronice sunt sigure, motiv pentru care sunt recomandate pentru determinarea temperaturii intrarectale sau axilare la nou-născut [45-55] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să monitorizeze temperatura axilară a nou- născutului cu ajutorul termometrului cu mercur sau electronic [51-53] . Argumentare Măsurarea temperaturii axilare cu ajutorul termometrului cu mercur sau electronic este utilă, chiar mai sigură în ceea ce priveşte riscul injuriilor sau al infecţiilor, dar necesită comparare cu temperatura obţinută rectal [50] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să măsoare temperatura axilară a nou- născutului cu ajutorul termometrului cu mercur sau electronic parcurgând paşii descrişi în anexa 15 [45-55] . Argumentare Urmarea protocolului descris în anexa 15 permite obţinerea unor valori corecte ale temperaturii nou-născutului [45-55] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să monitorizeze temperatura cutanată abdominală folosind un senzor cutanat plasat la nivelul abdomenului nou- născutului parcurgând paşii descrişi în anexa 16 [45-55] . Argumentare Urmarea protocolului descris în anexa 16 permite obţinerea unor valori corecte ale temperaturii nou-născutului [45-55] . Recomandare La nou-născut se recomandă ca medicul şi asistenta să nu măsoare de rutină temperatura membranei timpanice [51-53-60] . Argumentare Temperatura la nivelul membranei timpanice se corelează slab cu măsurătorile obţinute cu termometru de sticlă sau electronic rectal sau axilar, fiind influenţată de mediu (sursă de căldură radiantă, incubator deschis sau închis). În plus, citirea poate fi eronată prin nealinierea cu membrana timpanică a senzorului sau prezenţa vernixului [51-53] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să monitorizeze continuu temperatura la anumite categorii de nou-născuţi: VG :s 32 săptămâni şi GN :s 1500g, asfixie severă, nou-născutul la termen cu temperatură centrală sub 34°C până la normalizarea ei, şoc septic, hemoragie meningo-cerebrală [12,28,45-55] . Argumentare Monitorizarea continuă a temperaturii la aceste categorii de nou-născuţi evită riscul apariţiei hipo- sau hipertermiei [12,28,45-55] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să monitorizeze intermitent temperatura la nou-născuţii cu VG 2: 32 săptămâni şi GN 2: 1500g îngrijiţi în incubator, nou- născutul la termen cu temperatură centrală peste 34°C până la normalizarea acesteia şi SGA [12,28,45-55] . Argumentare Monitorizarea intermitentă/discontinuă se recomandă la categoriile de nou-născuţi cu risc scăzut de hipo-/hipertermie severă. Aceasta se realizează la fiecare oră până la stabilizarea temperaturii centrale în primele 24 de ore, din 4 în 4 ore până în ziua 7, la 12 ore după ziua a- 8-a [12,28,45-55] . 8. Aspecte administrative Standard Fiecare unitate medicală care acordă îngrijire nou-născuţilor trebuie să se asigure că poate realiza o temperatură a sălilor de naştere peste 25°C [9,12,14,15] . Argumentare Menţinerea acestei temperaturi în sălile de naştere evită apariţia stress-ului termic la nou-născut [9,12,14,15] . B IIb III IV B IIb III IV B IIb B III IV B III IV C IV B III IV B III IV C IV Standard Fiecare unitate medicală care acordă îngrijire nou-născuţilor trebuie să se asigure că poate monitoriza temperatura nou-născuţilor. Standard În cazul nou-născutului care necesită monitorizarea atentă a temperaturii, medicul şi asistenta trebuie să consemneze în foaia de observaţie şi fişa de monitorizare orice modificare a acesteia precum şi manevrele efectuate pentru menţinerea termoneutralităţii. Standard Orice secţie de terapie intensivă neonatală trebuie să fie dotată cu termometre pentru măsurarea temperaturii nou-născutului bolnav şi sănătos. Argumentare Asigurarea confortului termic la nou-născut reprezintă o componentă principală a terapiei neonatale [1,9,12,28] . Recomandare Se recomandă ca fiecare unitate spitalicească care dispune de terapie intensivă neonatală să existe dispozitive speciale destinate încălzirii/reîncălzirii în siguranţă a nou-născutului [1,9,12] . Argumentare Dispozitivile de tipul radiantelor termice şi incubatoarelor sunt destinate să creeze un mediu termic neutru nou-născutului cu tulburări ale termoreglării [1,9,12,28] . Standard Fiecare unitate medicală care acordă îngrijire nou-născuţilor trebuie să aibă asigurat service-ul dispozitivelor utilizate pentru menţinerea confortului termic la nou-născut. Recomandare Se recomandă ca pentru curăţirea şi dezinfecţia incubatoarelor personalul secţiilor de neonatologie să respecte paşii descrişi în anexa 17 [41-43,53] . Argumentare Curăţirea şi dezinfecţia riguroasă a incubatoarelor împiedică apariţia infecţiilor nozocomiale [41-43,53] . Standard Fiecare secţie de neonatologie trebuie să asigure instruirea personalului pentru recunoaşterea promptă a hipo- şi hipertemiei, monitorizarea temperaturii la nou- născut şi utilizarea corectă a dispozitivelor de menţinere a temperaturii nou- născutului. Standard Fiecare unitate trebuie să aibă un protocol de menţinere a temperaturii corporale a nou-născutului, elaborat pe baza prezentului ghid. 9. Bibliografie E E B III IV C IV E C IV E E 1. Gomella TL: Temperature regulation. In: Gomella TL, Cunningham MD, Eyal FG: Neonatology: Management, Procedures, On-call problems, 6 th Ed McGraw Hill 2009; 39-43 2. World Health Organization: International Classification of diseases and health related problems. 10 th Revision Geneva 1992; 115 3. American Academy of Pediatrics, Committee on Fetus and Newborn: Age Terminology During the Perinatal Period, Policy Statement, Organizational Principles to Guide and Define the Child Health Care System and/or Improve the Health of All Children. Pediatrics 2004, 114(5): 1362-1364 4. Lubchenco LO, Hansman C, Boye E: Intrauterine growth in length and head circumference as estimated from live births at gestational ages from 26 to 42 weeks. Pediatrics, 1966: 37: 403-408 5. Merriam – Webster Medical Dictionary on MedlinePlus; http://medlineplus.gov; 2004; accesat iunie 2010 6. Mosby’s Medical Dictionary Elsevier 2009; www.elsevier.com/wps/find/products_in_subject_and.../ 716563;medical;dictionary. thefreedictionary.com/neonatal+thermoregulation; accesat mai 2010 7. Baumgart S, Harrsch SC, Touch SM: Thermal Regulation. In: Avery GB, Fletcher MA, MacDonald MG: Neonatology: Pathophysiology and Management of the Newborn, 5 th Ed Lippincott Williams & Wilkins Philadelphia 1999, 699-714 8. Kliegman RM, Behrman ER, Jenson BH, Stanton BF: Delivery room emergencies in Nelson Textbook of Pediatrics. 18 th Ed Philadelphia 2008; 723-728 9. Karlsen KA, Tani LY: Programul S.T.A.B.L.E. Modul temperatura. Îngrijirea pretransport/ posresuscitare a nou- născuţilor bolnavi. Ed Virecson Bucureşti 2007; 43-61 10. Bell EF: Servocontrol: Incubator and Radiant Warmer - Iowa Neonatology Handbook: Temperature; 2008; http://www.uihealthcare.com/depts/med/pediatrics/iowaneonatologyhandbook/temperature/abnormaltemp; accesat mai 2010 11. Flenady V, Woodgate PG: Radiant warmers versus incubators for regulating body temperature in newborn infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2003, Issue 4. Art. No.: CD000435. DOI: 10.1002/14651858.CD000435 12. World Health Organization: Thermal protection of the newborn: A practical guide. Geneva, Switzerland: WHO; 2006; 5-37 13. Bhatt DR, White R, Martin G, van Marter LJ, Finer N, Goldsmith JP et al: Transitional hypothermia in preterm newborns. J of Perinatology 2007; 27: S45-S47 14. British Columbia Perinatal Health Program, 2003, Neonatal Thermoregulation – Newborn Guideline 2 – Original 1991/Revision July 2003; 1-6 15. Nursan DC, Tuncay MF: Neonatal thermoregulation. J of Neonatal Nursing 2006; 12: 69-74 16. Niermeyer S, Kattwinkel J, van Reempts P, Nadkarni V, Phillips B, Zideman D et al: International Guidelines for Neonatal Resuscitation: an excerpt from the Guidelines 2000 for Cardiopulmonary Resuscitation and Emergency Cardiovascular Care: International Consensus on Science. Pediatrics 2000; 106: E29 17. Newton O, English M: Newborn resuscitation: defining best practice for low-income settings. Trans R Soc Trop Med Hyg 2006; 100(10): 899-908 18. Dahm LS, James LS: Newborn temperature and calculated heat loss in the delivery room. Pediatrics 1972; 49: 504-513 19. American Heart Association: 2005 American Heart Association (AHA) Guidelines for Cardiopulmonary Resuscitation (CPR) and Emergency Cardiovascular Care (ECC) of Pediatric and Neonatal Patients: Neonatal Resuscitation Guidelines. Pediatrics 2006; 117(5): e1029-e1038 20. Mota Silveira S, Goncalves de Mello M, De Arruda Vidal S et al: Hypothermia on admission: a risk factor for death in newborns referred to the Pernambuco Institute of Mother and Child Health. J Trop Pediatr 2003; 49: 115-120 21. Besch NJ, Perlstein PH, Edwards NK et al: The transparent baby bag. A shield gainst heat loss. N Engl J Med 1971; 284: 121-124 22. Knobel RB, Vohra S, Lehmann CU: Heat loss prevention in the delivery room for preterm infants: a national survey of newborn intensive care units. J Perinatol 2005; 25: 514-518 23. Vohra S, Roberts RS, Zhang B et al: Heat Loss Prevention (HeLP) in the delivery room: a randomized controlled trial of polyethylene occlusive skin wrapping in very preterm infants. J Pediatr 2004; 145: 750-753 24. Cloherty JP, Einchenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care, 6 th Ed Wolters Kluwer Philadelphia 2008; 59- 86, 142-146 25. Martin RG, Fanaroff AA, Walsh MC: Fanaroff and Martin’s Neonatal – Perinatal medicine. Disease of the fetus and infant. 8 th Ed St Louis MO Mosby 2006; 483-596 26. McCall EM, Alderdice F, Halliday HL, Jenkins JG, Vohra S. Interventions to prevent hypothermia at birth in preterm and/or low birthweight infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2008, Issue 1. Art. No.: CD004210. DOI: 10.1002/14651858. CD004210.pub3 27. Cramer K, Wiebe N, Hartling L, Crumley E, Sunita A: Heat Loss Prevention: A Systematic Review of Occlusive Skin Wrap for Premature Neonates. J of Perinatol 2005; 25: 763-769 28. Nicholas Rutter: Temperature control and disordes; Roberton’s textbook of neonatology. 4 th Ed Elsevier Churchill Livingstone 2005; 97-112 29. Gomella TL: Management of Extremely Low Birthweight Infant during the First Week of Life. In: Gomella TL, Cunningham MD, Eyal FG: Neonatology: Management, Procedures, On-call Problems, Disease, and Drugs. 6 th Lange Clinical Science Ed 2009; 163-175 30. Woods DL, Greenfield DH, Louw HH, Theron GB, van Coeverden de Groot HA: Newborn Care Manual: Newborn Care: Unit 22: 1/2005: Temperature control and hypothermia Ed Aldo Campana 2008; 1-17 31. Thomas K. Thermoregulation in neonates. Neonatal Network 1994; 13(2):15-31 32. Barry P, Leslie A: Paediatric and Neonatal Critical Care Transport. BMJ Books 2003; 3-12 33. Ogunlesi TA, Ogunfowora OB: Prevalence and risk factors for hypothermia on admission. J Perinatal Med 2009; 37(2): 180-184 34. Harding JE, Morton SM: Adverse effects of neonatal transport between level III centres. J Paediatrics Child Health 2008; 29(2): 146-149 35. Sinclair JC: Servo-control for maintaining abdominal skin temperatureat 36C in ow birth weight infants. Cochrane Database of Systematic Reviews 2002, Issue1. Art.No.: CD001074. DOI: 10.1002/14651858.CD001074 36. Perinatal Outreach Program of Southwestern Ontario: Perinatal Manual Chapter 19 - Newborn Thermoregulation; 2006; www.sjhc.london.on.ca/.../19_thermoregulation_revised_feb_06.pdf; accesat iunie 2010 37. County Durham and Darlington Acute Hospitals NHS Trust: Temperature Control in the Newborn, 1-3, 2003; www.ndhc.nhs.uk/.../29b%20Temperature%20Control%20of%20the%20Newborn; accesat iunie 2010 38. Birmingham Childrens Hospital. PICU Neonatal Group: Temperature Control in the Pre term Neonate. Mechanisms of Heat Gain. www.perinatal.nhs.uk/.../ Neonatal%20Temperature%20Control.pdf; accesat iunie 2010 39. Great Ormond Street Hospital for Children NHS Trust: Clinical guideline Thermoregulation for neonates; 2008 12:34; www.ich.ucl.ac.uk › ... › Clinical guidelines; accesat mai 2010 40. Drager Product Information: Closed and open incubators. Hemel Hempstead, Drager; 1997 41. McIlhone MJ: Thermoregulation of the Near-Term Infant; 2006; www.coinnurses.org/.../ThermoregulationofNearTermInfant.pdf; accesat iunie 2010 42. Heuchan AM, Williams C, Gonella J, Queen Mothers Hospital: Humidity and Care of Humidification Systems in the Neonatal Department - Reducing the Risk of Nosocomial Infection; 2009; www.clinicalguidelines.scot.nhs.uk/.../Humidity%20YOR-PD-018.pdf; accesat mai 2010 43. World Health Organisation: Maternal and Newborn Health/Safe Motherhood Unit: Thermal Protection of the Newborn: a practical guide. 1997; www.who.int/entity/...97_2/.../index.html; accesat mai 2010 44. Brown PJ, Christmas BF, Ford RP: Taking an infant’s temperature: Axillary or rectal thermometer? N Z Med J 1992; 105: 309-311 45. Hicks MA: A comparison of the tympanic and axillary temperatures of the preterm and term infant. J Perinatol 1996; 16: 261-267 46. Sganga A, Eallace R, Kiehl E: A comparison of four methods of normal newborn temperature measurement. Am J Matern Child Nurs 2000; 25: 76-79 47. Community Paediatrics Committee, Canadian Paediatric Society: Temperature measurement in paediatrics 2009; www.cps.ca/english/statements/.../cp00-01.htm; accesat mai 2010 48. Rosenthal H., Leslie A.: Measuring temperature of NICU patients: A comparison of three devices - J of Neonatal Nursing 2006; 12(4): 125-129 49. AIMS – NICU protocols 2008 – Module 2/ Thermal protection; 1-16; www.newbornwhocc.org /enn/Thermal_Protection2.pdf; accesat iunie 2010 50. Hissink Muller PCE, van Berkel LH, de Beaufort AJ: Axillary and Rectal Temperature Measurements Poorly Agree in Newborn Infants. Neonatology 2008; 94: 31-34 51. MedlinePlus Medical Encyclopedia: Temperature measurement 2010; www.nlm.nih.gov/ medlineplus/.../003400.htm; accesat iunie 2010 52. King Edward Memorial, Princess Margaret Hospitals: Perth Western Australia - Neonatology Clinical Guidelines - Section: 4 Thermoregulation - Infants in incubators; 1-2, 2006; www.kemh.health.wa.gov.au/services/nccu/guidelines/documents/7227.pdf; accesat mai 2010 53. neonatology.org --> Equipment in the NICU Created 1/25/2002 / Last modified 6/9/2002; www.neonatology.org/tour/equipment. html; accesat mai 2010 54. Rosenberg AA: Neonatal thermal regulation. In Klaus MH, Fanaroff AA: Care of the High-Risk Neonate - The Physical Environment, 5 th Ed WB Saunders 2001; 130-146 55. Haddock B, Vincent P, Merrow D: Axillary and rectal temperatures of fullterm neonates: are they different? Neonatal Network 1989; 5: 36 56. Dodman N: Newborn temperature control. Neonatal Network 1987; 5: 19 57. Li MX, Sun G, Neubauer H: Change in the body temperature of healthy term infant over the first 72 hours of life. J Zhejiang Univ Sci 2004; 5(4): 486-493 58. McCall EM, Alderdice FA, Halliday HL, Jenkins JG, Vohra S: Interventions to prevent hypothermia at birth in preterm and/or low birthweight babies. Update in: Cochrane Database Syst Rev. 2008; (1): CD004210 59. Raju TNK: From infant hatcheries to intensive care: some highlights of the century of neonatal medicine. In Martin RG, Fanaroff AA, Walsh MC: Fanaroff and Martin’s Neonatal – Perinatal medicine. Disease of the fetus and infant. 8 th Ed St Louis MO Mosby 2002; 2-16 60. Varda KE, Behnke RS: The effect of timing of initial bath on newborn's temperature. J Obstet Gynecol Neonatal Nurs 2000; 29(1): 27-32 10. Anexe Anexa 1. Lista participanţilor la Întâlnirile de Consens Anexa 2. Grade de recomandare şi nivele ale dovezilor Anexa 3. Menţinerea mediului termic neutru la nou-născut Anexa 4. Avantajele şi dezavantajele utilizării radiantului termic Anexa 5. Instrucţiuni comune de utilizare a radiantului termic şi incubatorului Anexa 6. Reîncălzirea nou-născutului hipotermic cu ajutorul radiantului termic Anexa 7. Reîncălzirea nou-născutului hipotermic în incubator Anexa 8. Avantajele şi dezavantajele utilizării incubatorului închis Anexa 9. Setarea umidităţii în incubator Anexa 10. Diagnosticul diferenţial dintre hipertermie şi febra septică la nou-născut Anexa 11. Indicaţii de utilizare a termometrelor la nou-născut Anexa 12. Modul de utilizare al termometrului de sticlă cu mercur Anexa 13. Dezavantajele utilizării termometrului cu mercur la nou-născut Anexa 14. Modul de utilizare al termometrului electronic la nou-născut Anexa 15. Monitorizarea axilară a temperaturii nou-născutului cu ajutorul termometrului cu mercur sau electronic Anexa 16. Monitorizarea cutanată abdominală a temperaturii la nou-născut Anexa 17. Demontarea, curăţirea şi dezinfecţia incubatoarelor 10.1. Anexa 1. Lista participanţilor la Întâlnirile de Consens Lista participanţilor la Întâlnirea de Consens din 7-9 mai 2010, Sibiu Prof. Dr. Silvia Maria Stoicescu – IOMC Polizu, Bucureşti Prof. Dr. Maria Stamatin – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Prof. Dr. Gabriela Zaharie – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie I, Cluj Napoca Prof. Dr. Constantin Ilie – Maternitatea Bega, Timişoara Conf. Dr. Manuela Cucerea – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Conf. Dr. Valeria Filip – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Şef Lucr. Dr. Ligia Blaga – Clinica de Obstetrică- Ginecologie II, Cluj Napoca Dr. Gabriela Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Bianca Chirea – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Dr. Adrian Toma – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Mihaela Ţunescu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Maria Livia Ognean – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Dr. Marta Simon – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Dr. Ecaterina Olariu – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Dr. Andreea Avasiloaiei – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Andreea Dicu – IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Leonard Năstase – IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Emanuel Ciochină – IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Radu Galiş – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Lista participanţilor la Întâlnirea de Consens 23-25 iulie 2010, Bran Prof. Dr. Silvia Maria Stoicescu – IOMC Polizu, Bucureşti Prof. Dr. Maria Stamatin – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Prof. Dr. Gabriela Zaharie – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie I, Cluj Napoca Prof. Dr. Constantin Ilie – Maternitatea Bega, Timişoara Conf. Dr. Manuela Cucerea – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Conf. Dr. Valeria Filip – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Şef Lucr. Dr. Ligia Blaga – Clinica de Obstetrică- Ginecologie II, Cluj Napoca Dr. Gabriela Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Doina Broscăuncianu – IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Adrian Toma – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Adrian Crăciun – Maternitatea Cantacuzino, Bucureşti Dr. Mihaela Ţunescu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Eugen Mâţu – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Maria Livia Ognean – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Dr. Marta Simon – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Dr. Laura Suciu – Spitalul Municipal Tg. Mureş Dr. Andreea Avasiloaiei – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Bianca Chirea – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Standard Standardele sunt norme care trebuie aplicate rigid şi trebuie urmate în cvasitotalitatea cazurilor, excepţiile fiind rare şi greu de justificat. Recomandare Recomandările prezintă un grad scăzut de flexibilitate, nu au forţa standardelor, iar atunci când nu sunt aplicate, acest lucru trebuie justificat raţional, logic şi documentat. Opţiune Opţiunile sunt neutre din punct de vedere a alegerii unei conduite, indicând faptul că mai multe tipuri de intervenţii sunt posibile şi că diferiţi medici pot lua decizii diferite. Ele pot contribui la procesul de instruire şi nu necesită justificare. 10.2. Anexa 2. Grade de recomandare şi nivele ale dovezilor Tabel 1. Clasificarea tăriei aplicate gradelor de recomandare Tabel 2. Clasificarea puterii ştiinţifice a gradelor de recomandare Grad A Necesită cel puţin un studiu randomizat şi controlat ca parte a unei liste de studii de calitate publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi Ia sau Ib). Grad B Necesită existenţa unor studii clinice bine controlate, dar nu randomizate, publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi IIa, IIb sau III). Grad C Necesită dovezi obţinute din rapoarte sau opinii ale unor comitete de experţi sau din experienţa clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu (nivele de dovezi IV). Indică lipsa unor studii clinice de bună calitate aplicabile direct acestei recomandări. Grad E Recomandări de bună practică bazate pe experienţa clinică a grupului tehnic de elaborare a acestui ghid. Tabel 3. Clasificarea nivelelor de dovezi Nivel Ia Dovezi obţinute din meta-analiza unor studii randomizate şi controlate. Nivel Ib Dovezi obţinute din cel puţin un studiu randomizat şi controlat, bine conceput. Nivel IIa Dovezi obţinute din cel puţin un studiu clinic controlat, fără randomizare, bine conceput. Nivel IIb Dovezi obţinute din cel puţin un studiu quasi-experimental bine conceput, preferabil de la mai multe centre sau echipe de cercetare. Nivel III Dovezi obţinute de la studii descriptive, bine concepute. Nivel IV Dovezi obţinute de la comitete de experţi sau experienţa clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu. 10.3. Anexa 3. Menţinerea mediului termic neutru la nou-născut Tabel 1. Menţinerea mediului termic neutru la nou-născut cu GN > 2500g şi VG � 36 săptămâni [1] Vârsta Temperatura (°C) 0-24 h 31,0-33,8 24-48 h 30,5-33,5 48-72 h 30,1-33,2 72-96 h 29,8-32,8 4-14 zile 29,0-32,6 Tabel 2. Menţinerea mediului termic neutru la nou-născut în primele 5 zile de viaţă [43,44] Greutatea la naştere şi setarea temperaturii Vârsta 1000 - 1200g 1201 - 1500g 1501 - 2500g >2500g şi >36 săptămâni gestaţie 0 – 12 ore 35,0 +/- 0,5°C 34,0 +/- 0,5°C 33,3 +/- 0,5°C 32,8 +/- 0,5°C 12 – 24 ore 34,5 +/- 0,5°C 33,8 +/- 0,5°C 32,8 +/- 0,5°C 32,4 +/- 0,5°C 24 – 96 ore 34,5 +/- 0,5°C 33,5 +/- 0,5°C 32,3 +/- 0,5°C 32,0 +/- 0,5°C Tabel 3. Menţinerea mediului termic neutru la nou-născut după primele 5 zile de viaţă şi până la 6 săptămâni de viaţă [43,44] Vârsta <1500g 1501 - 2500g >2500g şi > 36-40 săpt. 5 – 14 zile 33,5°C 32,1°C 32,0°C 2 - 3 săpt. 33,1°C 31,7°C 30,0°C 3 - 4 săpt. 32,6°C 31,4°C 4 - 5 săpt. 32,0°C 30,9°C 5 - 6 săpt. 31,4°C 30,4°C 10.4. Anexa 4. Avantajele şi dezavantajele utilizării radiantului termic [39,40,42-44] Avantaje Dezavantaje Produce căldură prin combinaţia dintre conducţie şi radiaţie Sursa de căldură poate produce arsuri nou-născutului Permite accesul direct la nou-născut La nou-născuţii cu GN sub1500g utilizarea acestora este limitată până la stabilizarea clinică Permite observarea atentă a nou-născutului, cu condiţia ca acesta să fie plasat dezbrăcat sub radiant Utilizarea îndelungată a acestora determină pierderi lichidiene importante, deshidratare, tulburări hidroelectrolitice Permite administrarea de oxigen Pierderi de calorii în detrimentul greutăţii 10.5. Anexa 5. Instrucţiuni comune de utilizare a radiantului termic şi incubatorului [10,11] fiecare 10 minute - se introduce senzorul în priza adecvată a unităţii de încălzire - un nou-născut hipotermic sau orice nou-născut aflat sub un radiant termic trebuie dezbrăcat - trebuie să existe un ghid de reglare a temperaturii în salon pentru a permite asistentei să ajusteze manual temperatura incubatorului - se alege temperatura tegumentară abdominală dorită, de regulă 36,5°C; nou-născuţii mai mari necesită un punct de setare mai scăzut - 36°C, pentru a preveni supraîncălzirea - se verifică setările panoului de control şi se ajustează la nevoie - se ataşează senzorul la tegumentul abdominal expus, în mijlocul epigastrului, la jumătatea distanţei dintre apendicele xifoid şi ombilic; dacă nou-născutul este în decubit ventral senzorul se ataşează la tegument la nivelul flancurilor (nu se recomandă interscapular); nu se recomandă plasarea senzorului în axilă - sub radiantul termic senzorul trebuie protejat cu un disc reflectorizant - se citeşte temperatura tegumentară de pe indicatorul de temperatură al unităţii de încălzire; dacă înregistrează sub punctul de setare (36,5°C), radiantul trebuie pornit - dacă temperatura nu creşte suficient de repede, trebuie verificat dacă radiantul termic este pornit şi se aşteaptă; ridicarea punctului de setare nu va determina încălzire mai rapidă - când temperatura tegumentară abdominală atinge punctul de setare ales, se verifică temperatura axilară sau rectală pentru a vedea dacă este între limitele normale (36,5-37,4°C) - se ajustează uşor punctul de setare dacă temperatura axilară sau rectală este anormală; nu se modifică punctul de setare dacă temperatura axilară sau rectală este normală - se verifică frecvent dacă senzorul este în contact cu tegumentul: un contact slab poate determina supraîncălzire, pierderea senzorului la subraţ sau între nou-născut şi saltea va determina subîncălzire - se înregistrează temperatura aerului din incubator alături de temperatura tegumentară şi axilară (rectală) a nou-născutului; o scădere sau creştere semnificativă a temperaturii aerului din incubator poate indica apaiţia unui sepsis sau a unei probleme neurologice - riscurile şi beneficiile încălzirii cu aceste dispozitive trebuie cântărite cu atenţie vis a vis de tipul şi/sau vechimea incubatorului - se recomandă controlul permanent al infecţiilor - când se foloseşte un incubator temperatura acestuia şi cea a nou-născutului se va măsura orar în primele 4 ore şi cel puţin la 4 ore ulterior - în cazul utilizării radiantului termic fără servocontrol temperatura nou-născutului trebuie înregistrată la 10.6. Anexa 6. Reîncălzirea nou-născutului hipotermic cu ajutorul radiantului termic [10,11] reîncălzirii - se plasează nou-născutul hipotermic în decubit dorsal sub un radiant termic, cu senzor de temperatură servo-localizat în regiunea hepatică şi cu temperatura servocontrolului la 36,5°C - se monitorizează semnele vitale ale nou-născutului - vasele sanguine cutanate sunt foarte sensibile la căldură, astfel încât un risc al acestei metode de reîncălzire este faptul că radiantul termic, drept răspuns la o temperatură cutanată joasă, va opera la nivel maxim de emisie a căldurii, determinând vasodilataţie bruscă şi scăderea rapidă a TA - dacă starea nou-născutului se deteriorează în timpul reîncălzirii poate fi necesară scăderea ritmului 10.7. Anexa 7. Reîncălzirea nou-născutului hipotermic în incubator [10,11] - se fixează incubatorul pe modul de lucru cu temperatura aerului şi se setează temperatura astfel încât să fie cu 1-1,5°C peste temperatura centrală rectală (în grade Celsius) - unii nou-născuţi pot avea nevoie de un gradient mai mare decât cel de mai sus pentru a observa o creştere apreciabilă a temperaturii centrale - pe măsură ce temperatura centrală (rectală) atinge valoarea fixată pentru temperatura aerului din incubator (set point) şi dacă nou-născutul nu arată nici un semn de deteriorare de la reîncălzirea prea rapidă, se creşte temperatura aerului din nou cu 1-1,5°C peste temperatura centrală a nou-născutului - pentru menţinerea unui mediu termic neutru temperatura iniţială a incubatorului se setează astfel, cu condiţia ca nou-născutul să fie dezbrăcat: - 32°C (între 31-34°C) – nou-născut de 3000g - 34°C (între 33-35°C) – nou-născut de 2000g - 35°C (între 34-36°C) – nou-născut de 1000g - reglarea umidităţii se face în funcţie de GN, ziua de viaţă, VG, patologie (anexa 9) 10.8. Anexa 8. Avantajele şi dezavantajele utilizării incubatorului închis [39,40,42-44] Avantaje Dezavantaje Produce căldură prin combinaţia dintre conducţie, convecţie şi radiaţie Barieră psihologică pentru mamă Creează un mediu curat, cald, unde temperatura, umiditatea şi oxigenul pot fi foarte bine controlate Acces mai dificil la nou-născut Permite observarea atentă a nou-născutului, prin transparenţa pereţilor, cu condiţia ca acesta să fie plasat dezbrăcat Cost ridicat, la fel şi costul pentru întreţinere Riscul de infecţii scăzut prin izolarea nou- născutului Consecinţe severe pentru nou-născut dacă nu sunt respectate condiţiile de funcţionare 10.9. Anexa 9. Setarea umidităţii în incubator [42-44] - setarea umidităţii în incubator se recomandă la toţi nou-născuţii cu VG :s 31 săptămâni - setarea umidităţii începe de la 85% la nou-născuţii cu VG :s 31 săptămâni - umiditatea se reduce treptat în funcţie de VG şi stabilitatea termică - umiditatea de 40% este considerată a fi compatibilă cu o stabilitate termică - la nou-născuţii cu VG de 28-30 săptămâni se reduce umiditatea cu 5% pe zi dacă nou-născutul este stabil termic - la nou-născuţii cu VG :s 28 săptămâni se menţine umiditatea de 85% pentru 7 zile, apoi se reduce umiditatea cu 5% pe zi dacă nou-născutul este stabil termic 10.10. Anexa 10. Diagnosticul diferenţial dintre hipertermie şi febra septică la nou-născut [1,9,12] Hipertermie Febră septică Temperatura rectală crescută crescută Mâini şi picioare calde reci Diferenţa dintre temperatura abdomenului şi cea a mâinilor sub 2°C sub 3°C Culoarea tegumentelor roşie palide, cu extremităţi cianotice Alte semne transpiraţie, turgor scăzut letargie, stare generală alterată 10.11. Anexa 11. Indicaţii de utilizare a termometrelor la nou-născut [50-52] Termometru cu mercur Termometru electronic Termometru electronic cu infraroşu - timp de determinare mai mare de 3 minute - cel mai des folosit, pentru determinarea intrarectală a temperaturii; poate măsura şi temperatura axilar şi sublingual - folosit pentru detectarea temperaturii la nivelul membranei timpanice - folosit pentru determinarea intrarectală a temperaturii - senzorul termic poate fi termorezistor sau termocuplor - un senzor sensibil infraroşu detectează energia radiantă infraroşie de la nivelul membranei timpanice - risc crescut de spargere, toxicitate crescută a mercurului - semnalul de temperatură este procesat şi afişat digital - senzorul converteşte semnalul infraroşu într-un semnal electric iar semnalul electric este apoi procesat şi afişat digital ca temperatură - incomod pentru părinţi - timp de determinare sub 45 secunde - timp de determinare sub 2 secunde - termometrul are dimensiuni mici, este uşor de manevrat - nu se forţează în canalul auricular - nu se foloseşte în caz de patologie a urechii medii 10.12. Anexa 12. Modul de utilizare al termometrului de sticlă cu mercur [50-52] - termometrul cu mercur se scutură de câteva ori (deasupra patului sau a unei suprafeţe moi, ca în caz de - lovire să nu se spargă) până când coloana de mercur coboară sub 35°C - se unge capătul termometrului cu puţină cremă (de preferat o cremă solubilă în apă) - se lasă nou-născutul culcat pe spate şi se îndepărtează scutecul - se ţin cu o mână picioarele ridicate şi uşor se introduce termometrul în rect la cca. 3 cm la nou-născutul la termen şi cca. 2 cm la prematur - se ţine termometrul cu mercur în poziţie timp de 3-5 minute apoi se scoate şi se citesc indicaţiile - se curaţă şi se dezinfectează termometrul foarte bine după fiecare folosire (apă şi săpun, alcool) sau se folosesc huse protectoare de unică folosinţă care se aruncă după fiecare utilizare - nu se foloseşte la nou-născutul cu enterocolită ulceronecrotică. 10.13. Anexa 13. Dezavantajele utilizării termometrului cu mercur la nou-născut [50-52] - pericol de perforaţie a rectului şi colonului, întrucât colonul nou-născutului îşi schimbă unghiul de la anterior spre posterior la o distanţă de 3 cm; de aceea, introducerea termometrului peste 3 cm are riscul de a determina perforarea acestuia; perforaţia rectului reprezintă o afecţiune cu o mortalitate ridicată - riscul spargerii termometrului - stimularea defecaţiei prezintă risc suplimentar de pierderi de lichide şi calorii - termometrul rectal nu este unul igienic, având risc crescut de transmitere a unor infecţii digestive - procedura este neconfortabilă - procedura poate determina la nou-născut un răspuns vagal de stimulare, având ca rezultat aritmii sau bradicardie 10.14. Anexa 14. Modul de utilizare al termometrului electronic la nou-născut [50-52] - pentru a funcţiona termometrul electronic necesită baterii - se apasă butonul “ON” şi se aşteaptă 1-2 secunde - se unge capătul termometrului cu puţină cremă (de preferat o cremă solubilă în apă) - se aşează nou-născutul culcat pe spate şi se îndepartează scutecul - se ţin cu o mână picioarele ridicate şi uşor se introduce termometrul în rect la cca. 3 cm la nou-născutul la termen şi cca. 2 cm la prematur - se menţine termometrul electronic intrarectal cca. 45 secunde, până la perceperea semnalului sonor, apoi se scoate şi se citesc indicaţiile - se curaţă termometrul foarte bine după fiecare folosire (alcool) - nu se foloseşte la nou-născutul cu enterocolită ulceronecrotică - sunt de preferat termometrele individuale sau măcar folosirea unor huse protectoare de unică folosinţă 10.15. Anexa 15. Monitorizarea axilară a temperaturii nou-născutului cu ajutorul termometrului cu mercur sau electronic [50-52] rectal - se porneşte termometrul digital sau cel cu mercur; înainte de folosire termometrul cu mercur se scutură bine, până când coloana de mercur coboară sub 35°C - se plasează termometrul în scobitura de sub braţ (între braţ şi torace) şi se ţine braţul nou-născutului ferm, în jos, peste piept - termometrul cu mercur se menţine în poziţie timp de 4-5 minute, iar cel digital până în momentul în care se aud semnalul sonor ("beep"); unii recomandă ca în cazul folosirii termometrului digital să fie ignorate "beep"-urile şi să se menţină termometrul în aceeaşi poziţie 2-4 minute pentru măsurarea cât mai exactă a temperaturii - la valoarea măsurată axilar se adună 1°C pentru ca temperatura să poată fi comparată cu cea măsurată 10.16. Anexa 16. Monitorizarea cutanată abdominală a temperaturii la nou-născut [28,50-52] Generalităţi - oferă o monitorizare continuă adecvată a temperaturii corpului la nou-născut cu posibilitatea înregistrării tendinţei acesteia sub un control automat al mediului înconjurător Tipuri Precauţii alte locaţii - tipul „thermistor” (rezistenţă termovariabilă): termistorul acesta este un component rezistiv cu un coeficient înalt negativ al rezistenţei temperaturii astfel încât rezistenţa scade pe măsură ce temperatura creşte; o dată ce rezistenţa se schimbă, curentul electric care trece prin aparat se schimbă proporţional, nivelul de curent detectat prin monitorul electronic fiind convertit în unităţi termice - tipul „thermocouple” : termocuplul este un fel de pat ce face joncţiunea dintre două metale diferite, pat ce generează un voltaj foarte mic, proporţional cu temperatura; voltajul generat măsurat de către monitor este convertit în unităţi termice - cele două tipuri nu se pot asocia în nici un fel: primul este un aparat de rezistenţă pe când al doilea este generator de voltaj - se aplică pe tegument intact - nu se aplică pe materiale plastice fie chiar şi transparente - nu se folosesc unghiile pentru a îndepărta accesoriile de pe suprafaţa cutanată - nu se foloseşte forţa în timpul inserţiei - nu se refolosesc accesoriile - e nevoie de accesorii cu suprafeţe reflectorizante dacă se folosesc concomitent cu surse de căldură sau lămpi cu ultraviolete - când se folosesc mecanisme de autocontrol ale mediului, intermitent se monitorizează temperatura şi în - nu se foloseşte temperatura centrală pentru a autoregla mediul pacientului Tehnică - se şterge pielea cu un tampon de alcool pentru a asigura o bună adeziune la piele - se acoperă senzorul cu un tampon reflectorizant (folie încorporată în accesoriul de unică folosinţă) pentru a îndepărta căldura provenită de la aparate de tip sursă de căldură radiantă, lămpi de fototerapie, lămpi ce emit căldură infraroşie şi orice altă sursă posibil generatoare de căldură - la nou-născutul în decubit dorsal se aplică senzorul la nivelul ficatului - la nou-născutul în decubit ventral se aplică senzorul pe unul din flancuri - se asigură contactul senzorului cu tegumentul (nu şi cu patul!) - se conectează senzorul la monitor - se repoziţionează sau reaşează senzorul dacă temperatura înregistrată nu se corelează cu cea obţinută cu termometrul electronic; atenţie însă: temperatura cutanată este mai mică decât cea centrală! 10.17. Anexa 17. Demontarea, curăţirea şi dezinfecţia incubatoarelor [40-43,53] Generalităţi Demontarea: Curăţarea: Dezinfecţia: Curăţarea senzorului: - demontarea, curăţirea şi dezinfecţia incubatoarelor se face cel puţin o dată pe săptămână - se închide aparatul şi se deconectează de la priză complet - de asemenea, se deconectează de la sursă şi toate unităţile auxiliare incubatorului - se scot unităţile auxiliare de pe tăvile monitorului - se scot dispozitivele auxiliare de la nivelul unităţii - se scot tuburile de infuzie şi se depozitează materialul în sertare - se coboară cele patru laterale, se scoate salteaua şi tava pentru filme radiologice - se şterge întreaga unitate cu o cârpă înmuiată în agent de spălare - IMPORTANT: lichidul nu trebuie să intre în încălzitor - nu se şterge niciodată reflectorul lămpii cu cârpă uscată - nu se atinge tubul de cuarţ al radiatorului - se vor dezinfecta părţile care vin în contact direct sau indirect cu pacientul (saltea, pat) - IMPORTANT: pentru a preveni stricarea componentelor (crăparea, modificarea culorii) se recomandă utilizarea anumitor agenţi dezinfectanţi (recomandaţi de producător) - pentru părţile laterale se vor utiliza numai agenţi de curăţare şi dezinfectanţi permişi pentru plexiglas - se va menţine fişa uscată în timpul dezinfecţiei - nu se trage de cabluri în timp ce se curăţă cu o cârpă umedă şi săpun lichid - nu se vor folosi obiecte ascuţite pentru curăţare - pentru dezinfecţie se va folosi o soluţie ne-agresivă (70% alcool, 0,5% clorhexidină, 29% apă) - senzorul nu trebuie pus niciodată în autoclav sau sterilizat cu aburi Anexa Nr. 12 Ministerul Sănătăţii Publice Colegiul Medicilor Asociaţia de Neonatologie Comisia Consultativă de din România din România Pediatrie şi Neonatologie Spălarea mâinilor COLECŢIA GHIDURI CLINICE PENTRU NEONATOLOGIE Ghidul 12/Revizia 1 25.07.2010 Publicat de Asociaţia de Neonatologie din România Editor: Maria Livia Ognean © Asociaţia de Neonatologie din România, 2011 Grupul de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor încurajează schimbul liber şi punerea la dispoziţie în comun a informaţiilor şi dovezilor cuprinse în acest ghid, precum şi adaptarea lor la condiţiile locale. Orice parte din acest ghid poate fi copiată, reprodusă sau distribuită, fără permisiunea autorilor sau editorilor, cu respectarea următoarelor condiţii: (a) ghidul sau fragmentul să nu fie copiat, reprodus, distribuit sau adaptat în scopuri comerciale, (b) persoanele sau instituţiile care doresc să copieze, reproducă sau distribuie ghidul sau fragmente din acestea, să informeze Asociaţia de Neonatologie din România şi (c) Asociaţia de Neonatologie din România să fie menţionată ca sursă a acestor informaţii în toate copiile, reproducerile sau distribuţiile materialului. Acest ghid a fost aprobat de Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. ........ din şi de Colegiul Medicilor prin documentul nr. ..... din .......................... şi de Asociaţia de Neonatologie din România în data de .......... Precizări Ghidurile clinice pentru Neonatologie sunt elaborate cu scopul de a ajuta personalul medical să ia decizii privind îngrijirea nou- născuţilor. Acestea prezintă recomandări de bună practică medicală clinică bazate pe dovezi publicate (literatura de specialitate) recomandate a fi luate în considerare de către medicii neonatologi şi pediatri şi de alte specialităţi, precum şi de celelalte cadre medicale implicate în îngrijirea tuturor nou-născuţilor. Deşi ghidurile reprezintă o fundamentare a bunei practici medicale bazate pe cele mai recente dovezi disponibile, ele nu intenţionează să înlocuiască raţionamentul practicianului în fiecare caz individual. Decizia medicală este un proces integrativ care trebuie să ia în considerare circumstanţele individuale şi opţiunea pacientului sau, în cazul nou-născutului, a părinţilor, precum şi resursele, caracteristicile specifice şi limitările instituţiilor medicale. Se aşteaptă ca fiecare practician care aplică recomandările în scop diagnostic, terapeutic sau pentru urmărire, sau în scopul efectuării unei proceduri clinice particulare să utilizeze propriul raţionament medical independent în contextul circumstanţial clinic individual, pentru a decide orice îngrijire sau tratament al nou- născutului în funcţie de particularităţile acestuia, opţiunile diagnostice şi curative disponibile. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid au depus eforturi pentru ca informaţiile conţinute în ghid să fie corecte, redate cu acurateţe şi susţinute de dovezi. Date fiind posibilitatea erorii umane şi/sau progresele cunoştinţelor medicale, autorii nu pot şi nu garantează că informaţia conţinută în ghid este în totalitate corectă şi completă. Recomandările din acest ghid clinic sunt bazate pe un consens al autorilor privitor la tema propusă şi abordările terapeutice acceptate în momentul actual. În absenţa dovezilor publicate, recomandările se bazează pe consensul experţilor din cadrul specialităţii. Totuşi, acestea nu reprezintă în mod necesar punctele de vedere şi opiniile tuturor clinicienilor şi nu le reflectă în mod obligatoriu pe cele ale Grupului Coordonator. Ghidurile clinice, spre deosebire de protocoale, nu sunt gândite ca directive pentru o singură modalitate de diagnostic, management, tratament sau urmărire a unui caz sau ca o modalitate definitivă de îngrijire a nou-născutului. Variaţii ale practicii medicale pot fi necesare în funcţie de circumstanţele individuale şi opţiunea părinţilor nou-născutului, precum şi de resursele şi limitările specifice ale instituţiei sau tipului de practică medicală. Acolo unde recomandările acestor ghiduri sunt modificate, abaterile semnificative de la ghiduri trebuie documentate în întregime în protocoale şi documente medicale, iar motivele modificărilor trebuie justificate detaliat. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid îşi declină responsabilitatea legală pentru orice inacurateţe, informaţie percepută eronat, pentru eficacitatea clinică sau succesul oricărui regim terapeutic detaliat în acest ghid, pentru modalitatea de utilizare sau aplicare sau pentru deciziile finale ale personalului medical rezultate ca urmare a utilizării sau aplicării lor. De asemenea, ele nu îşi asumă responsabilitatea nici pentru informaţiile referitoare la produsele farmaceutice menţionate în ghid. În fiecare caz specific, utilizatorii ghidurilor trebuie să verifice literatura de specialitate prin intermediul surselor independente şi să confirme că informaţia conţinută în recomandări, în special dozele medicamentelor, este corectă. Orice referire la un produs comercial, proces sau serviciu specific prin utilizarea numelui comercial, al mărcii sau al producătorului, nu constituie sau implică o promovare, recomandare sau favorizare din partea Grupului de Coordonare, a Grupului Tehnic de Elaborare, a coordonatorului sau editorului ghidului faţă de altele similare care nu sunt menţionate în document. Nici o recomandare din acest ghid nu poate fi utilizată în scop publicitar sau în scopul promovării unui produs. Opiniile susţinute în această publicaţie sunt ale autorilor şi nu reprezintă în mod necesar opiniile Fundaţiei Cred. Toate ghidurile clinice sunt supuse unui proces de revizuire şi actualizare continuă. Cea mai recentă versiune a acestui ghid poate fi accesată prin internet la adresa ................ Tipărit la ........... ISSN ................ Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice Prof. Dumitru Orăşeanu Comisia de Obstetrică şi Ginecologie a Colegiului Medicilor din România Prof. Dr. Vlad I. Tica Asociaţia de Neonatologie din România Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Preşedinte – Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Co-preşedinte – Prof. Univ. Dr. Maria Stamatin Secretar – Conf. Univ. Dr. Manuela Cucerea Membrii Grupului Tehnic de Elaborare a ghidului Coordonatori: Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Scriitor: Dr. Doina Broscăuncianu Membri: Dr. Mihaela Demetrian Dr. Carmen Voicilă Mulţumiri Mulţumiri experţilor care au evaluat ghidul: Prof. Dr. Maria Stamatin Conf. Dr. Manuela Cucerea Dr. Adrian Sorin Crăciun Mulţumim Dr. Maria Livia Ognean pentru coordonarea şi integrarea activităţilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie. Multumim Fundaţiei Cred pentru suportul tehnic acordat pentru buna desfăşurare a activităţilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie şi organizarea întâlnirilor de consens. 1. Introducere Infecţia nozocomială este o problemă prioritară globală prin morbiditate şi mortalitate crescute [1,2] , durata de spitalizare prelungită [3] şi costuri ridicate. Infecţia neonatală rămâne o preocupare constantă în ciuda progreselor înregistrate prin apariţia de tehnologii şi proceduri complexe, necesare pentru salvarea şi îngrijirea unor pacienţi proveniţi din sarcini cu sau fără risc crescut. Ameliorarea suprevieţuirii nou-născuţilor, în mod special a prematurilor, depinde de aplicarea cu stricteţe a unor strategii de profilaxie a infecţiilor, în special a celor nozocomiale (intraspitaliceşti). Incidenţa acestora în secţiile de nou-născuţi, deşi marcată de incertitudinea diferenţierii de infecţia cu transmitere materno-fetală, este citată a varia între 2,7% [4] şi 5-10% pentru spitalele neuniversitare, 10-20% pentru cele universitare şi 10-30% pentru unităţile de terapie intensivă din spitale universitare în care se efectuează proceduri de diagnostic, tratament şi monitorizare complexe, invazive [5] . Igiena mâinilor (spălare/dezinfecţie) este cel mai important instrument de control al infecţiilor nosocomiale având în vedere faptul demonstrat că multe din infecţiile nosocomiale sunt determinate de germeni vehiculaţi prin portaj manual [6] . Îngrijirea medicală nu poate fi disociată de igiena mâinilor, aceasta fiind un bun indicator de calitate şi de siguranţă. Acest ghid a fost conceput la nivel naţional şi urmăreşte implementarea unor strategii standardizate şi eficiente pentru aplicarea practicilor corecte de igienă a mâinilor în scopul profilaxiei infecţiilor nozocomiale. Acest ghid precizează standardele, principiile şi aspectele fundamentale ale managementului particularizat ale unui caz clinic concret care trebuie respectat de practicieni indiferent de nivelul unităţii sanitare în care activează. Ghidurile clinice pentru neonatologie sunt mai rigide decât protocoalele clinice, fiind realizate de grupuri tehnice de elaborare respectând nivele de dovezi ştiinţifice, tărie a afirmaţiilor şi grade de recomandare. În schimb, protocoalele permit un grad mai mare de flexibilitate. 2. Scop Scopul ghidului este creşterea calităţii actului medical prin diminuarea morbidităţii şi a mortalităţii neonatale secundare infecţiilor nozocomiale, scăderea duratei de spitalizare şi a costurilor spitalizării, reducerea riscului de răspândire a agenţilor infecţioşi către alţi nou-născuţi sau alte persoane receptive (gravide, lăuze, personal medical). Obiectivele ghidului sunt: - standardizarea practicii clinice privind igiena mâinilor - promovarea punerii în practică a unei igieni a mâinilor adaptată la orice nivel de asistenţă medicală - furnizarea caracteristicilor esenţiale pentru echipamentul posturilor de spălare a mâinilor (material, produse, apă) - elaborarea criteriilor de alegere a uneia din tehnicile de igienă a mâinilor - elaborarea criteriilor de alegere a celui mai adecvat agent pentru igiena mâinilor în termeni de eficacitate şi toleranţă cutanată - îmbunătăţirea organizării îngrijirilor/strategii de respectare a igienei mâinilor. Ghidul se adresează tuturor celor care intră în contact sau sunt implicaţi în îngrijirea nou-născuţilor: medici neonatologi, pediatri, obstetricieni, chirurgi pediatri, medici de familie, asistente medicale, moaşe, părinţi. Prezentul ghid işi propune îndeplinirea următoarelor deziderate: - reducerea variaţiilor în practica medicală (cele care nu sunt necesare) - aplicarea evidenţelor în practica medicală; diseminarea unor noutăţi ştiinţifice - integrarea unor servicii sau proceduri (chiar interdisciplinare) - creşterea încrederii personalului medical în rezultatul unui act medical - realizarea unui instrument de consens între clinicieni - protejarea practicianului din punctul de vedere al malpraxisului - asigurarea continuităţii între serviciile oferite de medici şi de asistente - structurarea documentaţiei medicale - oferirea unei baze de informaţie pentru analize şi comparaţii - armonizarea practicii medicale româneşti cu principiile medicale internaţional acceptate. Se prevede ca acest ghid să fie adoptat pe plan local şi regional. 3. Metodologia de elaborare 3.1. Etapele procesului de elaborare Ca urmare a solicitării Ministerului Sănătăţii Publice de a sprijini procesul de elaborare a ghidurilor clinice pentru neonatologie, Asociaţia de Neonatologie din România a organizat în 28 martie 2009 la Bucureşti o întâlnire a instituţiilor implicate în elaborarea ghidurilor clinice pentru neonatologie. A fost prezentat contextul general în care se desfăşoară procesul de redactare a ghidurilor şi implicarea diferitelor instituţii. În cadrul întâlnirii s-a decis constituirea Grupului de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor. A fost de asemenea prezentată metodologia de lucru pentru redactarea ghidurilor, a fost prezentat un plan de lucru şi au fost agreate responsabilităţile pentru fiecare instituţie implicată. A fost aprobată lista de subiecte ale ghidurilor clinice pentru neonatologie şi pentru fiecare ghid au fost aprobaţi coordonatorii Grupurilor Tehnice de Elaborare (GTE) pentru fiecare ghid. În data de 26 septembrie 2009, în cadrul Conferinţei Naţionale de Neonatologie din România a avut loc o sesiune în cadrul căreia au fost prezentate, discutate în plen şi agreate principiile, metodologia de elaborare şi formatul ghidurilor. Pentru fiecare ghid, coordonatorul a nominalizat componenţa Grupului Tehnic de Elaborare, incluzând un scriitor şi o echipă de redactare, precum şi un număr de experţi evaluatori externi pentru recenzia ghidului. Pentru facilitarea şi integrarea procesului de elaborare a tuturor ghidurilor a fost ales/desemnat un integrator. Toate persoanele implicate în redactarea sau evaluarea ghidurilor au semnat Declaraţii de Interese. Scriitorii ghidurilor au fost contactaţi şi instruiţi asupra metodologiei redactării ghidurilor, după care au elaborat prima versiune a ghidului, în colaborare cu membrii GTE şi sub conducerea coordonatorului ghidului. Pe parcursul ghidului, prin termenul de medic(ul) se va înţelege medicul de specialitate neonatologie, căruia îi este dedicat în principal ghidul clinic. Acolo unde s-a considerat necesar, specialitatea medicului a fost enunţată în clar, pentru a fi evitate confuziile de atribuire a responsabilităţii actului medical. După verificarea primei versiuni din punctul de vedere al principiilor, structurii şi formatului acceptat pentru ghiduri şi formatarea ei a rezultat versiunea 2 a ghidului, care a fost trimisă pentru evaluarea externă la experţii selectaţi. Coordonatorul şi Grupul Tehnic de Elaborare au luat în considerare şi încorporat, după caz, comentariile şi propunerile de modificare făcute de evaluatorii externi şi au redactat versiunea 3 a ghidului. Această versiune a fost prezentată şi supusă discuţiei detaliate, punct cu punct, în cadrul unei Întâlniri de Consens care a avut loc la Bran în perioada 23-25 iulie 2010, cu sprijinul Fundaţiei Cred. Participanţii la Întâlnirea de Consens sunt prezentaţi în Anexa 1. Ghidurile au fost dezbătute punct cu punct şi au fost agreate prin consens din punct de vedere al conţinutului tehnic, gradării recomandărilor şi formulării. Evaluarea finala a ghidului a fost efectuată utilizând instrumentul Agree elaborat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Ghidul a fost aprobat formal de către Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice, Comisia de Pediatrie şi Neonatologie (?) a Colegiul Medicilor din România şi Asociaţia de Neonatologie din România. Ghidul a fost aprobat de către Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. .............................. 3.2. Principii Ghidul clinic „Spălarea mâinilor” a fost conceput cu respectarea principilor de elaborare a Ghidurilor clinice pentru neonatologie aprobate de Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor clinice pentru Neonatologie şi de Asociaţia de Neonatologie din România. Grupul tehnic de elaborare a ghidurilor a căutat şi selecţionat, în scopul elaborării recomandărilor şi argumentărilor aferente, cele mai importante şi mai actuale dovezi ştiinţifice (meta-analize, revizii sistematice, studii controlate randomizate, studii controlate, studii de cohortă, studii retrospective şi analitice, cărţi, monografii). În acest scop au fost folosite pentru căutarea informaţiilor următoarele surse de date: Cochrane Library, Medline, OldMedline, Embase utilizând cuvintele cheie semnificative pentru subiectul ghidului. Fiecare recomandare s-a încercat a fi (este) bazată pe dovezi ştiinţifice, iar pentru fiecare afirmaţie a fost furnizată o explicaţie bazată pe nivelul dovezilor şi a fost precizată puterea ştiinţifică (acolo unde există date). Pentru fiecare afirmaţie a fost precizată alăturat tăria afirmaţiei (Standard, Recomandare sau Opţiune) conform definiţiilor din Anexa 2. 3.3. Data reviziei Acest ghid clinic va fi revizuit în 2013 sau în momentul în care apar dovezi ştiinţifice noi care modifică recomandările făcute. 4. Structura Acest ghid clinic este structurat în : - definiţii şi evaluare (aprecierea riscului şi diagnostic) - conduită preventivă - conduită terapeutică - monitorizare - aspecte administrative - bibliografie - anexe. 5. Definiţii şi evaluare (aprecierea riscului şi diagnostic) 5.1. Definiţii 5.1.1. Definiţii legate de flora microbiană normală a pielii Standard Bariera cutanată este tegumentul care înveleşte corpul uman reprezentând o barieră C naturală mecanică, chimică şi biologică care se opune pătrunderii substanţelor exogene şi a microorganismelor [7,8] . Standard Microorganismele (microbii) sunt organisme de dimensiuni microscopice reprezentate C de bacterii, virusuri, fungi, protozoare, sporii bacteriilor şi ai fungilor [9] . Standard Micobacteriile sunt bacterii care, datorită structurii speciale a peretelui celular, sunt C mai rezistente la acţiunea dezinfectantelor ( Mycobacterium tuberculosis, M. Bovis, M. Avium, M. Terrae) [9] . Standard Sporii sunt celule metabolic inactive, cu un conţinut scăzut de apă, alcătuite din C citoplasmă, nucleu, perete celular impermeabil şi înveliş protector, ceea ce le conferă rezistenţă mare în condiţii de uscăciune şi la acţiunea dezinfectantelor, reprezentând forme microbiene de rezistenţă în mediu nefavorabil ( Bacillus, Clostridium) [9,10] . Standard Virusurile sunt microorganisme patogene inframicrobiene (sub 0,2 microni) care pot fi C capsulate (cu înveliş lipoproteic suplimentar) şi necapsulate [9,10] . Standard Flora cutanată este reprezentată de microorganisme care colonizează pielea umana C (anexa 3) [7-12] . Standard Flora cutanată rezidentă este reprezentată de microorganisme care colonizează C permanent straturile superficiale sau profunde ale pielii [7-12,13] . Standard Flora cutanată tranzitorie este reprezentată de microorganisme care colonizează C staturile superficiale ale pielii fiind, în mare măsură, îndepărtate prin spălarea de rutină a mâinilor [7-10,13] . Standard Fiziologia normală a pielii include totalitatea funcţiilor pielii: protecţie (prin C keratogeneză şi melanogeneză cu rol in fotoprotecţie), secreţie (prin glande sebacee şi sudoripare), barieră semipermeabilă la mediu (prin care se opune pierderilor de apă/electroliţi), pilogeneză, nutriţie, echilibru metabolic, suport (pentru sistemul vascular, nervi periferici, anexe, epiderm), depozit (sânge, apă, electroliţi), protecţie mecanică, elasticitate, termoreglare, exterocepţie (tactilă, termică, dureroasă) [14] . 5.1.2. Definiţii legate de transmiterea germenilor patogeni prin intermediul mâinilor Standard Mâinile vizibil murdare sau pătate sunt mâini care arată vizibil murdare sau vizibil C contaminate cu material proteic, sânge sau cu alte fluide ale corpului (materii fecale, urină, etc.) [7,13,15] . Standard Contaminarea este un contact actual cu microorganisme patogene (capabile să C producă infecţii) [9] . Standard Colonizarea este prezenţa şi multiplicarea microorganismelor pe suprafaţa C tegumentelor şi în interiorul cavităţilor naturale ale organismului uman (conjunctive, faringe, nas, cordon ombilical, tract gastrointestinal şi genital) fără inducerea de modificări din partea acestuia [16,17] . Standard Infecţia este pătrunderea şi multiplicarea microorganismelor în interiorul organismului C gazdei receptive cu reacţie locală şi/sau generală din partea acestuia [16] . Standard Aseptic sau steril înseamnă absenţa microbilor [18] . C Standard Transmiterea manu-portată este modalitatea de transmitere a microbilor prin C intermediul mâinilor prin contact direct (între pacienţi, între pacienţi şi îngrijitori) sau indirect (prin intermediul dispozitivelor, aparatelor sau materialelor medicale contaminate) [19-21] . 5.1.3. Definiţii legate de igiena mâinilor Standard Igiena mâinilor este un termen general care se aplică oricărei acţiuni de curăţare C şi/sau dezinfecţie a mâinilor (realizată prin spălare şi/sau frecare) cu apă şi săpun/produs cu actiune ţintită pe microorganisme ale florei cutanate, în scopul prevenirii transmiterii microorganismelor [7,13,15,19,21,22] . Standard Curăţarea este îndepărtarea murdăriei (materie organică/anorganică) de pe suprafeţe C (inclusiv piele) sau obiecte, prin procedee mecanice sau manuale, utilizând agenţi fizici şi/sau chimici în scopul folosirii lor în siguranţă sau pentru trecerea la o alta etapă de decontaminare [7,9,13,15,19] . Standard Decontaminarea este îndepărtarea unora sau a tuturor microorganismelor de pe C suprafeţe sau obiecte, utilizând agenţi fizici sau chimici, astfel încât acestea să nu mai poată reprezenta o sursă de infecţie sau de transmitere a ei şi să poată fi folosite în siguranţă [7,9,15] . Standard Produsul de curăţare este un preparat chimic care îndepărtează murdăria (materie C organică şi/sau anorganică) de pe suprafeţe sau obiecte şi care nu are activitate împotriva microorganismelor [9] . Standard Detergentul este un produs pentru curăţare care nu are acţiune antimicrobiană [7,9,15,19] . C Standard Săpunul simplu este un detergent care nu conţine agent antimicrobian sau conţine o C concentraţie foarte mică de agent antimicrobian [7,15] . Standard Antisepsia este un ansamblu de măsuri antiseptice (de combatere a dezvoltării C microbilor) [18] . Standard Dezinfecţia este distrugerea microorganismelor patogene sau nepatogene de pe C suprafeţe, inclusiv de pe tegumente prin utilizarea de agenţi fizici şi/sau chimici [7,9] . Standard Dezinfecţia mâinilor este un termen care se referă la spălare (igienică şi/sau C chirurgicală) şi frecare (igienică şi/sau chirurgicală) a mâinilor prin folosirea unui produs antiseptic cu acţiune directă asupra florei cutanate, pentru a preveni transmiterea acesteia [9,13] . Standard Dezinfectantul este un produs chimic care are proprietatea de a elimina C microorganismele din mediu (de pe suprafaţa obiectelor şi a tegumentelor) fie prin inactivarea sau distrugerea lor (efect biocid) fie prin inhibarea creşterii lor [7,9,15,19] . Standard Agentul antiseptic este o substanţă antimicrobiană care reduce flora microbiană prin inactivarea microorganismelor sau prin inhibarea creşterii lor în ţesuturile vii (notă: C termenul este folosit in special pentru produse aplicate local, pe ţesuturile vii - tegumente, mucoase) [7,9,15,19] . Standard Antisepticul este un produs care previne sau împiedică multiplicarea şi activitatea C microorganismelor [7-10,15,18,19,22-23] . Standard Săpunul antiseptic este un săpun (detergent) care conţine un agent antiseptic într-o concentraţie suficientă pentru a inactiva microorganismele şi/sau a suprima creşterea C lor, putând, de asemenea, să disloce microorganismele tranzitorii de pe tegumente pentru a facilita îndepărtarea lor ulterioară cu apă [7-10,15,18,19] . Standard Agentul antiseptic fără apă este un agent antiseptic (lichid, gel sau spumă) care nu C necesită folosirea apei exogene [7-10,15,18,19] . Standard Produsul hidroalcoolic este un produs antiseptic care conţine alcool (lichid, gel sau C spumă) destinat aplicării pe mâini pentru a inactiva microorganisme şi/sau a suprima temporar creşterea lor [7-10,15,18,19] . Standard Şervetul antiseptic pentru mâini este o bucată de hârtie sau ţesătură pre-umezită cu C agent antiseptic, folosită pentru ştergerea mâinilor în scopul inactivării sau înlăturării contaminării microbiene [7,15,19,24,25] . Standard Timpul de contact (de acţiune) este perioada de timp în care produsul antiseptic este C în contact direct cu ţesuturile vii [7-10,15,19] . Standard Activitatea persistentă a unui antiseptic este activitatea antimicrobiană prelungită sau C extinsă care previne sau inhibă proliferarea sau supravieţuirea microorganismelor după aplicarea produsului [7-10,15,19,22,23,26] . Standard Evaluarea eficacităţii agenţilor antiseptici pentru igiena mâinilor reprezintă s tudiul in C vivo al agenţilor folosiţi pentru igiena mâinilor efectuat prin diverse metode de testare a eficacităţii produsului şi exprimat prin reducerea procentuală (%) sau logaritmică (log) a încărcăturii bacteriene [7,9,15,19,23] . Standard Îngrijirea pielii reprezintă o sumă de acţiuni de reducere a riscului de leziuni şi iritaţii C ale pielii [7,15,19] . 5.1.4. Definiţii legate de infecţii asociate îngrijirilor medicale Standard Infecţia nozocomială (sau infecţia asociată îngrijirilor medicale) este o infecţie care nu C era nici prezentă şi nici în incubaţie la internarea pacientului în spital şi care apare după 48 ore de spitalizare [7,10,13-17,19,22,23,27-31] . 5.1.5. Definiţii legate de tehnicile de igienă a mâinilor Standard Spălarea (simplă) a mâinilor este o procedură prin care se elimină murdăria şi se C reduce flora tranzitorie prin acţiune mecanică utilizând apă şi săpun simplu [7-10,13,15- 17,19,22,32-39] . Standard Dezinfecţia igienică a mâinilor prin spălare (spălare igienică/antiseptică/ C decontaminare) este o procedură de reducere a florei tranzitorii prin spălarea mâinilor cu apă şi săpun sau alte produse ce conţin un agent antiseptic [7-10,13,15-17,19,22-23,26-27,32- 46] . Standard Dezinfecţia igienică a mâinilor prin frecare (frecarea antiseptică, tratamentul igienic C prin frecare) este o procedură de aplicare a unui produs antiseptic pe toată suprafaţa mâinilor urmată de frecarea acestora pentru eliminarea şi/sau distrugerea florei tranzitorii [7-10,13,15-17,19,22-23,27,32,33,47-50] . Standard Dezinfecţia chirurgicală a mâinilor prin spălare (spălarea chirurgicală) este procedura C de spălare antiseptică a mâinilor executată pentru eliminarea florei tranzitorii şi reducerea florei rezidente a mâinii (de exemplu pre-operator) [7-10,13,15,19,16,22,32,33,51] . Standard Dezinfecţia chirurgicală a mâinilor prin frecare (frecarea chirurgicală, tratamentul C chirurgical prin frecare) este procedura de frecare a mâinilor după aplicarea unui produs antiseptic, efectuată preoperator pentru eliminarea şi/sau distrugerea florei tranzitorii şi reducerea florei rezidente [7-10,13,15,19,16,22,32,33,51] . 5.2. Evaluare Standard Toate persoanele implicate în îngrijirea medicală (personal medical, pacienţi, C aparţinători ai pacienţilor/părinţi - în special mame, vizitatori) trebuie să respecte, indiferent de status-ul lor infecţios, cunoscut sau necunoscut, regulile (indicaţii, tehnici) de igienă a mâinilor [7,15,19,31-33] . Argumentare Igiena mâinilor face parte din precauţiile universale (standard) utilizate pentru IV reducerea riscului de transmitere a microorganismelor care pot determina apariţia colonizării şi/sau a infectării la nivel individual sau la nivel de colectivitate (epidemii) [7- 10,13,15,19] . Standard Personalul medical trebuie să identifice situaţiile cu risc infecţios şi să aplice tehnicile C de igienă a mâinilor adecvate riscului infecţios [7-10,13,15,19] . Argumentare Igiena mâinilor este un indicator de siguranţă şi de calitate a îngrijirilor medicale [7- IV 10,13,15,19,28-33,52-54] . Argumentare Există o bună corelaţie între practicile de igienă a mâinilor şi incidenţa infecţiilor nozocomiale [7-10,13,15,19,28-33,52-54] . Argumentare Evaluarea costurilor promovării igienei corecte a mâinilor şi a beneficiilor acesteia (viaţa salvată, căştig de ani de viaţă/ani de viaţă de calitate, reducerea costurilor de spitalizare şi a celor asociate cu litigii şi compensaţii) justifică importanţa acordată igienei mâinilor [19] . 6. Conduită preventivă 6.1. Pregătire individuală pentru igiena mâinilor Recomandare Se recomandă ca întregul personal medical (medici, asistente medicale, îngrijitoare de curăţenie, asistenţi de radiologie etc.) să poarte echipament de spital (nu haine de stradă) în secţiile de neonatologie [7,13,15,19,30,31,53] . Argumentare Hainele (bluze, halate) de spital protejează personalul medical de contaminarea cu materiale cu potenţial infecţios şi, în acelaşi timp, protejează pacientul de contaminarea cu microorganisme de pe hainele personalului medical. Dacă hainele de spital nu sunt folosite în mod adecvat, ele pot creşte morbiditatea şi costurile necesare îngrijirii medicale în mod nejustificat [7,13,15,19,30,31,53] . Argumentare Riscul de transmitere al infecţiilor prin intermediul hainelor este mic dar există (2/10000) [53] . Standard Personalul medical trebuie să poarte haine (bluze, halate) cu mâneci scurte [7,13,15,19,30,31,53] . Argumentare Mânecile, manşetele şi buzunarele sunt cele mai contaminate părţi ale hainelor [7,15,19,30] . Standard Personalul medical trebuie să aibă unghiile tăiate scurt (0,5 cm lungime) naturale, fără lac [7,13,15,17,19,55-57] . Argumentare Zonele subunghiale ale mâinilor poartă o mare concentraţie de bacterii, cel mai frecvent stafilococi coagulazo-negativi ( CONS ) dar şi germeni gram-negativi (inclusiv Pseudomonas spp .) şi Corynebacterium . Lacul de unghii aplicat recent nu creşte numărul bacteriilor periunghial dar lacul de unghii ciobit creşte numărul de microorganisme la nivelul unghiilor [7,15,19,58] . Standard Personalul medical trebuie să nu poarte unghii artificiale când este în contact direct cu pacienţi cu risc (terapie intensivă sau sala de operaţii) [7,13,15,17,19,56,59,60] . Argumentare Unghiile artificiale pot contribui la transmiterea de germeni gram-negativi iar numărul de germeni este mai mare pe unghiile artificiale decât pe marginile unghiilor naturale [7,13,15,17,19,55,59,60] . IV IV C IV IV C IV B IIa IV A IIa III IV Standard Personalul medical trebuie să nu poarte bijuterii pe mâini şi antebraţe [7,13,15,19,61-63] . B Argumentare Orice bijuterie rămâne un suport potenţial de germeni. Pielea de sub inele este mai colonizată decât zonele de piele fără inele [30] . Purtarea de inele este factor de risc substanţial pentru portaj de bacili gram-negativi şi Staphylococcus aureus iar concentraţia acestora este corelată cu numărul de inele [15,19,61-63] . 6.2. Cunoaşterea indicaţiilor tehnicilor de igienă a mâinilor Standard Întregul personal medical trebuie să cunoască situaţiile în care trebuie efectuată igiena mâinilor precum şi indicaţiile fiecărei tehnici în parte (anexa 4) [7-10,13,15,17,19,31- 33,53,64] . Argumentare Controlul infecţiilor nozocomiale este legat de acţiunea asupra circulaţiei germenilor în spital, circulaţie posibilă cu ocazia efectuării oricărui act de îngrijire medicală [7- 10,13,15,17,19,31,34-35,65,66,67-76] . 6.3. Alegerea tehnicii pentru igiena mâinilor Standard Personalul medical trebuie să aleagă tehnica potrivită de igienă a mâinilor în funcţie de actul medical sau de îngrijire care urmează a fi efectuat (anexa 5) [7-10,13,15,17,19,31- 33,53] . Argumentare Riscurile (mic, mediu, înalt) de transmitere a microorganismelor şi de producere a infecţiei diferă în funcţie de tipul de îngrijire acordată pacientului [7,9,15,17] . IIb IV B IIa III IV C IV 7. Conduită terapeutică 7.1. Indicaţii pentru spălarea şi dezinfecţia mâinilor Standard Personalul medical trebuie să îşi spele mâinile cu apă şi săpun la intrarea în serviciu [7-9,13,15,17,19,32,33] . Argumentare Flora cutanată este specifică fiecărei persoane în parte şi poate fi transmisă pacienţilor care, în funcţie de receptivitate şi de tipul de îngrijiri medicale la care sunt supuşi, pot dezvolta infecţii nozocomiale [7,9,13,15,17,19,69,77,78] . Standard Personalul medical trebuie să îşi spele mâinile cu apă şi săpun dacă mâinile sunt vizibil murdare sau pătate [7,9,13,15,17,19,32,33-35,65] . Argumentare Săpunul acţionează asupra florei microbiene tranzitorii prin îndepărtarea sau/şi distrugerea microorganismelor [7,9,13,15,17,19,32,67] . Standard Personalul medical trebuie să îşi spele mâinile cu apă şi săpun de fiecare dată după folosirea toaletei (WC) [7,9,13,15,17,19,32] . Argumentare Majoritatea microorganismelor care determină enterocolite sunt transmise pe cale fecal-orală [15,19,34-42,64,65,77-81] . Standard Personalul medical trebuie să îşi spele mâinile cu apă şi săpun înainte de a mânca, după folosirea batistei şi după revenirea la lucru din camera de repaus [7,9,13,15,17,19] . Argumentare Personalul medical se poate contamina şi poate pune pacienţii în pericol prin nerespectarea igienei mâinilor [7,15,19,33,35,82,83] . Standard Personalul medical trebuie să îşi spele mâinile cu apă şi săpun simplu dacă este suspectată sau dovedită expunerea la germeni potenţial patogeni formatori de spori, inclusiv în focare de Clostridium difficile [7,15,17,19,42] . Argumentare Acţiunea fizică de spălare şi clătire a mâinilor în asemenea circumstanţe este recomandată pentru că alcoolul, chlorhexidina, iodoforii şi alţi agenţi antiseptici au o proastă activitate împotriva sporilor [7,15,17,19,42,46] . Standard Personalul medical trebuie să îşi dezinfecteze mâinile prin spălare sau prin frecare înainte şi după contactul direct cu fiecare pacient [7,9,13,15,17,19,32,33,65,77,81,84-87] . Argumentare Dezinfecţia mâinilor cu un produs antiseptic reduce incidenţa infecţiilor şi mortalitatea prin infecţii [7,13,15,17,19,31,32,65,70,75-77,79-83,86,88,89] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să îşi dezinfecteze mâinile înainte de manipularea unui dispozitiv invaziv (inclusiv cel necesar ventilaţiei mecanice) pentru îngrijirea pacientului, indiferent dacă poartă sau nu mănuşi [7,9,13,15,19,32,90-96] . B IIb III IV B IIb IV A Ia Ib B IIb III B IIa IV B IIa III A Argumentare Mâinile contaminate pot fi sursă de colonizare şi infecţie [7,9,13,15,19,32,90-96] . IIa IV Argumentare Pneumonia asociată ventilaţiei mecanice este o infecţie nozocomială comună şi letală în secţiile de terapie intensivă [13,15,17,19,28,29,52,96] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să îşi dezinfecteze mâinile prin spălare sau prin frecare înainte de a-şi pune mănuşi sterile pentru a insera un cateter central intravascular [7,9,13,15,17,19,32,52,53,92,93] . Argumentare Infecţiile sangvine asociate cu prezenţa cateterului vascular central sunt determinate frecvent de migrarea microorganismelor (bacterii şi fungi în special stafilococ, enterococ, candida ) de pe pielea personalului medical sau a pacientului în circulaţia sangvină. Pentru prevenirea acestor infecţii, înainte de inserarea unui cateter central este necesară precauţie maximă în folosirea barierelor antimicrobiene: halat/bluză, mască, calotă, mănuşi sterile dar şi igiena corectă a mâinilor [7,13,15,17,19,52,92,93] . Argumentare Existenţa posibilităţii perforării manuşilor în timpul procedurilor argumentează necesitatea eliminării de durată a microorganismelor din flora tranzitorie şi rezidentă de la nivelul mâinilor [7,13,15,17,19,32,97,98] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să îşi dezinfecteze mâinile prin spălare sau prin frecare înainte de inserţia cateterului urinar, vascular periferic sau a altor dispozitive invazive care nu necesită procedură chirurgicală [7,9,13,15,17,19,32,95] . Argumentare Transmiterea microorganismelor din flora tranzitorie a mâinilor are loc rapid şi masiv în cazul procedurilor invazive în spaţii sterile [13,17,19,90,92] . IV B IIb IV IIb IV B IIa IV Standard Personalul medical trebuie să îşi dezinfecteze mâinile prin spălare sau prin frecare după contactul cu un pacient cu tegumente intacte (evaluare puls, tensiune etc.) [7,9,13,15,19,32,33,67,68,84] . Argumentare Personalul medical îşi poate contamina mâinile prin contactul cu pielea pacientului [7,99,100] . Argumentare Un pacient care nu este infectat nu înseamnă că nu are microbi care pot fi transmişi la o altă persoană şi la personalul medical (fenomen „iceberg”) [7,15,17,52] . Standard Personalul medical trebuie să îşi dezinfecteze mâinile prin spălare sau prin frecare după contact cu fluide sau excreţii ale corpului, mucoase, tegumente lezate, pansarea rănilor/leziunilor chiar dacă mâinile nu sunt vizibil murdare/pătate de sânge [7-9,13,15,17,19,22,32,33,53,86] . Argumentare Mâinile personalului medical se pot contamina cu microbi aflaţi în secreţiile sau pe tegumentele pacienţilor. Numărul de colonii microbiene de la nivelul mâinilor creşte cu durata îngrijirilor medicale şi multe din microorganismele care contaminează mâinile sunt rezistente la antibiotice [7,15,19,49,65] . Standard Personalul medical trebuie să îşi dezinfecteze mâinile prin spălare sau prin frecare dacă îşi mută mâinile de la un loc contaminat al corpului la un alt loc curat în timpul îngrijirii aceluiaşi pacient [7,9,15,17,19,32,52,101] . Argumentare Pielea intactă este colonizată diferit: zona perineală şi inghinală sunt cele mai colonizate comparativ cu alte zone ale corpului [7,15] . Standard Personalul medical trebuie să îşi dezinfecteze mâinile prin spălare sau prin frecare după contact cu obiecte (inclusiv echipament medical) din imediata vecinătate a pacientului [7,15,19,67,68,102] . Argumentare Flora tranzitorie a personalului medical este deseori achiziţionată prin contact cu pacientul sau cu suprafeţe contaminate din mediul apropiat pacientului. Această floră este frecvent asociată cu infecţiile nozocomiale [7,15,17,19,68,102] . Argumentare Personalul medical care a avut contact cu suprafeţe contaminate cu secreţii ale pacienţilor infectaţi cu virus sinciţial respirator poate avea mâinile contaminate cu acest virus [96] . Standard Personalul medical trebuie să îşi dezinfecteze mâinile prin spălare sau prin frecare de fiecare dată după scoaterea mănuşilor sterile sau nesterile [7-9,13,15,17,19,32,98,103-105] . Argumentare Există riscul ca mănuşile să nu ofere protecţie totală împotriva microorganismelor (de exemplu virusuri) dacă au defecte, uneori microscopice, iar pudra care rămâne pe mâini după înlăturarea mănuşilor poate fi iritantă pentru piele [7,15,19,98,103-105] . Standard Personalul medical trebuie să îşi dezinfecteze mâinile prin spălare sau prin frecare sau să îşi spele mâinile cu apă şi săpun înainte de manipularea medicaţiei şi pregătirea sau administrarea alimentaţiei [7,15,19,40,79] . Argumentare Majoritatea infecţiilor digestive sunt determinate de contaminarea alimentelor şi/sau a apei [7,15,40,106] . Argumentare Medicamentele de uz parenteral pot fi contaminate cu microorganisme din flora mâinilor personalului medical care le manevrează în timpul preparării sau administrării incorecte [13,15] . Standard Personalul medical trebuie să realizeze de rutină dezinfecţia mâinilor prin spălare cu apă şi săpun antimicrobian/antiseptic [7,9,13,15,17,19,32,33,43-45,65,107,108] . Argumentare Săpunul simplu este bun pentru reducerea numărului de bacterii, săpunul antimicrobian/antiseptic este mai eficace decât săpunul simplu iar produsele antiseptice pe baza de alcool (hidroalcoolice) sunt cele mai eficace [7,10,15] . Recomandare Se recomandă ca personalul medical să realizeze de rutină dezinfecţia mâinilor prin frecarea mâinilor cu produse antiseptice pe baza de alcool (hidroalcoolice) [7- 10,13,15,17,19,32,33,47-50,65,109-114] . Argumentare Folosirea produselor pe bază de alcool (hidroalcoolice) este mai eficace decât metoda tradiţională de spălare a mâinilor cu apă şi săpun. Aceste produse au spectru de acţiune mai larg (bactericid - în afară de spori, virucid de 100 ori mai puternic), acţiune mai rapidă, utilizare simplă, sunt lipsite de toxicitate, au toleranţă cutanată bună, potenţial alergizant scăzut, miros agreabil şi nu colorează pielea [7,15,17,19] . B IIa IV IV B IIa III IV C IV B III IV IV B III C IV IV C IV C IV Standard Personalul medical trebuie să nu folosească concomitent săpun şi produs pentru B frecare pe bază de alcool [7,9,15,19,32,80,115-118] . Argumentare Riscul de dermatită este crescut [115-118] . III Argumentare Alcoolii (alcool etilic sau etanol, alcool izopropilic sau isopropanol) utilizaţi frecvent în compoziţia produselor antiseptice pentru igiena mâinilor sunt incompatibili cu săpunul [9] . Opţiune Personalul medical poate să utilizeze şervetul (prosopul) impregnat cu produs antimicrobian ca o alternativă la spălarea mâinilor cu apă şi săpun simplu (non- antimicrobian) [15,24,25] . Argumentare Serveţele impregnate cu alcool conţin alcool puţin şi de aceea eficienţa lor este comparată cu spălarea cu apă şi săpun simplu [77] . Şervetul antiseptic nu este un înlocuitor pentru dezinfecţia mâinilor prin frecare cu produs hidroalcoolic şi nici pentru dezinfecţia cu săpun antimicrobian [15,24,25] . 7.2. Aplicarea tehnicilor de igienă a mâinilor (anexa 6) 7.2.1. Spălarea simplă a mâinilor Standard Personalul medical trebuie să efectueze următorii paşi pentru spălarea corectă a mâinilor cu apă şi săpun simplu: să îşi ude mâinile cu apă (curentă, potabilă, curgătoare şi, de preferinţă, călduţă), să aplice o cantitate de săpun suficientă pentru a acoperi şi a spăla întreaga suprafaţă a mâinilor, să îşi clătească mâinile cu apă, să îşi usuce bine mâinile cu prosop de unică folosinţă şi, la final, să închidă robinetul cu ajutorul prosopului folosit [7-10,13,15,17,19,32,33,53,101] . Argumentare Temperaturile înalte ale apei folosite la igiena mâinilor (~40°C) sunt asociate cu iritaţii ale tegumentelor [15] . Argumentare Închiderea robinetului cu prosopul folosit pentru uscarea mâinilor şi utilizarea unui prosop de unică folosinţă previn recontaminarea mâinilor după spălare [7,15,19,119] . Recomandare Se recomandă ca personalul medical să folosească săpun lichid pentru igiena mâinilor [7-10,13,15,19,32,42] . Argumentare Săpunul solid prezintă rsic crescut de contaminare şi, de aceea, dacă este folosit se recomandă să fie folosit numai sub formă de bucăţi mici, pentru a se usca rapid [7,15,17,19,102,120-123] . Opţional Personalul medical poate să folosească pentru dezinfecţia igienică prin spălare , săpun sub formă de soluţie spumoasă [7,15] . Argumentare Acesta poate avea acţiune antimicrobiană prin constituenţi, pH sau prin adaosul de principii active bactericide sau bacteriostatice, evitând astfel contaminarea secundară a soluţiei [7,15] . 7.2.2. Dezinfecţia igienică a mâinilor (prin spălare şi prin frecare) Standard Personalul medical trebuie să efectueze următorii paşi pentru dezinfecţia igienică (antiseptică/decontaminare) a mâinilor prin spălare: să îşi ude mâinile cu apă (curentă, potabilă, curgătoare şi, de preferinţă, călduţă), să aplice pe mâini o cantitate (conform informaţiilor furnizate de producător pe eticheta produsului) de produs antiseptic indicat pentru dezinfecţia igienică a mâinilor (săpun lichid/soluţie antiseptică) recomandat pentru uz sanitar şi testat conform standardului EN 1499, apoi să îşi spele întreaga suprafaţă a mâinilor, să îşi clătească mâinile cu apă, să şi le usuce bine cu prosop de unică folosinţă, nesteril şi, la final, să închidă robinetul cu ajutorul prosopului folosit [7,9,13,15,17,19,32,33,43-45,52,65,67] . Argumentare Respectarea tehnicii corecte de dezinfecţie prin spălare a mâinilor este garanţia eficienţei procedurii [7,9,15,19,32] . Standard Personalul medical trebuie să efectueze următorii paşi pentru dezinfecţia igienică a mâinilor prin frecare (frecare antiseptică): să îşi aplice în căuşul palmelor o doză (conform informaţiilor furnizate de producător pe eticheta produsului, aproximativ 3- 5 ml) de produs indicat pentru dezinfecţia igienică a mâinilor prin frecare (produs antiseptic pe baza de alcool/soluţie sau gel hidroalcoolic) recomandat pentru uz sanitar şi testat conform EN 1500, apoi să îşi frece mâinile conform procedeului standard care include 6 etape obligatorii (fiecare etapă repetându-se de 5 ori înainte de a se trece la etapa următoare) până la impregnarea produsului în piele/uscarea completă a mâinilor [7,9,13,15,19,23,32,110] . IV B III IV B IV III IV B III IV C IV C IV B Argumentare Eficacitatea produselor pe baza de alcool (hidroalcoolice) pentru igiena mâinilor depinde de mai mulţi factori: tipul şi concentraţia alcoolului, timpul de contact, volumul de alcool folosit, aplicarea pe mâini ude sau uscate (umezeala scade eficienţa), corectitudinea metodei de utilizare [7,9,15,19,32,101,124,125]. Recomandare Se recomandă ca personalul medical să îşi aplice produse pe bază de alcool (hidroalcoolice) la începutul unei activităţi şi să îşi reînnoiască aplicarea fără săpunire anterioară în aceleaşi condiţii sau complementar unei spălari prealabile [7,15,19] . Argumentare Unii producători consideră că după un anumit timp mâinile devin lipicioase şi necesită o spălare cu apă şi săpun [19] . 7.2.3. Dezinfecţia chirurgicală a mâinilor (prin spălare şi prin frecare) Standard Personalul medical trebuie să îşi scoată ceasul, inelele, brăţările, unghiile artificiale înainte de a se pregăti pentru efectuarea oricărui gest/act chirurgical [7- 10,13,15,17,19,59,60,126] . Argumentare Reducerea florei rezidente de pe mâinile echipei chirurgicale pentru durata intervenţiei scade riscul bacterian în câmpul chirurgical realizat , dacă mănuşile se înţeapă sau se rup accidental pe durata intervenţiei [7,15,19,98,103-105] . Standard Înainte de a intra în sala de operaţie/intervenţie , personalul medical trebuie să îşi spele mâinile cu apă şi săpun simplu dacă sunt murdare sau pătate [15] . III IV C IV B III IV C Argumentare Spălarea simplă a mâinilor elimină riscul de contaminare cu spori bacterieni [15] . IV Standard Personalul medical trebuie să efectueze următorii paşi pentru dezinfecţia A chirurgicală a mâinilor prin spălare (spălare chirurgicală): să îşi ude mâinile cu apă sterilă, să aplice o cantitate (conform informaţiilor furnizate de producător pe eticheta produsului) de produs indicat pentru dezinfecţia chirurgicală a mâinilor (săpun lichid/soluţie antiseptică) recomandat pentru uz sanitar şi testat (conform EN 12791), să îşi spele mâinile, pumnii, antebraţele până la coate, să îşi cureţe unghiile cu perie de unghii dacă sunt vizibil murdare, apoi să îşi clătească abundent mâinile, după care să repete spălarea cu produs antiseptic mai ales la nivelul mâinilor, să îşi clăteasca mâinile şi să le usuce prin ştergere cu prosop steril [7,9,13,15,19,32,111,112,127-130] . Argumentare Săpunul şi peria de unghii îndepărtează microorganismele florei tranzitorii [7,15,19] . IV Argumentare Nici peria, nici buretele nu sunt absolut necesare pentru reducerea numărului bacteriilor de pe mâinile personalului la nivele acceptabile dacă se folosesc produse pe bază de alcool (hidroalcoolice) [7,15,111-113,127] . Recomandare Se recomandă ca personalul medical să nu folosească perii pentru pregătirea chirurgicală a mâinilor [15] . Dacă sunt necesare , periile de unghii trebuie să fie sterile, de unică utilizare (nu se reutilizează nici după autoclavare) [15] . Ib IIa IV C Argumentare Periile pot produce leziuni cutanate, crescând astfel riscul de contaminare [7,15] . IV Recomandare Se recomandă ca personalul medical care foloseşte suporţi (perii, bureţi) impregnaţi cu antiseptice să respecte durata necesară eficacităţii acestor produse [7,15,19,131,132] . Argumentare Nu exista studii actuale publicate a căror metodologie să permită demonstrarea superiorităţii sau egalităţii eficacităţii periilor sau bureţilor impregnaţi cu antiseptice spumoase faţă de spălatul igienic sau chirurgical clasic. Respectarea duratei de folosire a periilor şi bureţilor recomandată de producător asigură eficacitatea maximă a procedurilor de curăţare [7,15,19,111-113] . Standard Personalul medical trebuie să efectueze următorii paşi pentru dezinfecţia chirurgicală a mâinilor prin frecare: să îşi aplice succesiv în căuşul fiecărei palme cate o doză (conform informaţiilor furnizate de producător pe eticheta produsului, aproximativ 5 ml) de produs indicat pentru frecarea chirurgicală a mâinilor (produs antiseptic pe baza de alcool - soluţie sau gel hidroalcoolic) recomandat pentru uz sanitar şi testat (conform EN 12791) apoi să îşi frece mâinile, pumnii, antebraţele până la coate, după care, cu o a treia doză de produs să îşi frece mâinile conform procedeului standard cu cele 6 etape obligatorii [9,15] . Argumentare Produsele care conţin alcool reduc numărul de bacterii de pe tegumente imediat după frecare mai eficient decât alte produse [15] . A Ib IIa IV C IV Standard Personalul medical trebuie să folosească pentru dezinfecţia chirurgicală a mâinilor B orice săpun lichid sau produs antiseptic pentru spălare sau un produs antiseptic pe bază de alcool (hidroalcoolic) pentru frecarea mâinilor înainte de a-şi pune mănuşile sterile [7,9,13,15,17,19,32,111-114,129,133,134] . Argumentare Înmulţirea microbilor prezenţi pe piele este accelerată sub mănuşi iar riscul de accidente soldate cu perforarea mănuşilor în timpul intervenţiei pune în pericol asepsia actului chirurgical [7,15,19,98] . Recomandare Se recomandă ca în lipsa apei sterile personalul medical să folosească pentru dezinfecţia chirurgicală a mâinilor un produs antiseptic pe bază de alcool (hidroalcoolic) pentru frecarea mainilor [7,9,13,15,17,19,32,111-114,128,129,133-135] . Argumentare Frecarea mâinilor cu produse antiseptice pe bază de alcool (hidroalcoolice) este mai eficace decât spălarea mâinilor cu produs antiseptic şi apă nesterilă [7,15,135] . Standard Pentru dezinfecţia chirurgicală a mâinilor prin spălare sau prin frecare personalul medical trebuie să folosească produsul antiseptic respectând durata de timp recomandată de producătorul acestuia pentru efectuarea procedurii (de obicei aproximativ 3-5 minute) [7,9,13,15,19,51,129,131,132] . Argumentare Frecarea pe o durata îndelungată (de exemplu 10 minute) nu creşte eficacitatea procedurii [7,15,51,129,131,132] . Standard Pentru dezinfecţia chirurgicală a mâinilor prin spălare sau prin frecare personalul medical trebuie să păstreze poziţia ridicată a mâinilor faţă de antebraţe şi coate pe toată durata procedurii [7,13,15,19] . Argumentare Această poziţie evită recontaminarea mâinilor prin apa şi săpunul care se scurg de pe coate [7,13,15] . Standard Pentru frecarea chirurgicală a mâinilor personalul medical trebuie să aplice un produs pe bază de alcool (hidroalcoolic) numai pe mâinile uscate [7,13,15,19,136] . Argumentare Uscarea mâinilor este necesară înainte şi după aplicarea produsului pe bază de alcool (hidroalcoolic) înainte de punerea mănuşilor [7,13,15] . Pielea uscată are o încărcătură bacteriană mai mică faţă de pielea umedă [7,15,136] . Standard După aplicarea produsului pe baza de alcool (hidroalcoolic) personalul medical trebuie să îşi usuce mâinile şi antebraţele înainte de a-şi pune mănuşile sterile [7,9,15,115,116] . Argumentare Pielea uscată are o încărcătură bacteriană mai mică faţă de pielea umedă [7] . Sub mănuşile chirurgicale are loc multiplicarea rapidă a bacteriilor dacă mâinile sunt spălate cu săpun simplu [137] . Optiune Personalul medical poate utiliza pentru dezinfecţia mâinilor prin frecare produse pe bază de alcool (hidroalcoolice) sub formă de soluţie [125] . III IV C IV A Ia IIa C IV B IIa IV A Ib B Argumentare Soluţia, având vâscozitate mică, este mai eficientă decât gelul sau spuma [125] . III 7.3. Menţinerea igienei mâinilor Standard După spălarea/dezinfecţia mâinilor, personalul medical trebuie să evite să atingă cu mâinile altceva decât pacientul (mai ales cel nou-născut) sau obiectele destinate îngrijirii/tratării acestuia [33] iar în situaţia în care au fost atinse alte suprafeţe/obiecte personalul medical trebuie să repete procedura de igienă a mâinilor înainte de contactul direct sau indirect cu pacientul [13,33] . Argumentare Toate obiectele (monitorul, ventilatorul, exteriorul incubatorului, dosarul medical, pixul, propriul păr sau faţa şi mai ales telefonul) sunt considerate „murdare”/ contaminate cu microorganisme potenţial patogene [33] . 7.4. Utilizarea mănuşilor Standard Personalul medical trebuie să nu folosească mănuşile ca înlocuitor al igienei mâinilor [7,8,15,19,60,103-105] . Argumentare Purtarea mănuşilor este eficientă pentru prevenirea contaminării mâinilor [7,15,19,22] . Există tendinţa ca personalul care poartă mănuşi să îşi spele mai rar mâinile [7,15] . Standard Personalul medical trebuie să poarte mănuşi când intră în contact cu sânge, fluide ale corpului, secreţii, excreţii sau cu alte materiale potenţial infectate, mucoase şi piele lezată [7,9,13,15,17,19,32,98] . Argumentare Utilizarea mănuşilor a dus la prevenirea transmiterii patogenilor de la pacienţi la personalul medical [86,97,99] . C IV C IV B IIa IV Recomandare Se recomandă ca personalul medical să utilizeze mănuşi în diverse situaţii în funcţie de riscul de contaminare/infecţie (anexa 7) [7,9,13,15,19,32,86] . Argumentare Mănuşile sunt fabricate din latex de cauciuc natural sau din materiale sintetice nonlatex (vinil, nitril, neopren; mănuşile de vinil au defecte mai frecvent ca cele de latex) şi pot fi sterile sau nesterile [7,13,15,19,98] . Argumentare Purtarea mănuşilor reduce riscul de dobândire a infecţiilor de către personalul medical de la pacienţi, previne transmiterea florei personalului medical la pacienţi şi reduce contaminarea mâinilor personalului medical cu flora care poate fi transmisă de la un pacient la altul [7,15,86,98,99,103-105] . Standard Personalul medical trebuie să îndepărteze mănuşile după îngrijirea fiecărui pacient [7,15,86,98,99,103-105] . Argumentare Mănuşile folosite se contaminează cu microorganisme care pot fi transmise la alt pacient [7,15,99,103-106] . Recomandare Se recomandă ca întregul personal medical să schimbe mănuşile în timpul îngrijirii unui pacient dacă este necesară mutarea mâinii dintr-un loc contaminat într-un alt loc curat [7,13,15,19] . Argumentare Mănuşile folosite se contaminează cu microorganisme care pot fi transmise dintr-un loc contaminat spre altul curat [103-105] . B III IV IIa III IV B III IV B III Standard Personalul medical trebuie să nu folosească mănuşi spălate sau refolosite [97] . B Argumentare Mănuşile găurite, cele spălate şi refolosite nu oferă protecţie [97,98] . III Standard După îndepărtarea mănuşilor personalul medical trebuie să îşi spele sau să îşi dezinfecteze mâinile [7,8,13,15,17,19] . Argumentare Alcoolii din produsele pentru frecarea mâinilor folosiţi după îndepărtarea mănuşilor pudrate interacţionează cu pudra reziduală de pe mâinile personalului medical şi poate produce senzaţii neplăcute şi iritaţii cutanate [7,15,115,116] . 8. Monitorizare Standard Medicul şef al unităţii şi asistenta şefă trebuie să monitorizeze prin observarea directă aderenţa personalului medical şi non-medical al secţiei la regulile de igienă a mâinilor [7,15] . Argumentare Observarea directă este singura metodă prin care se pot detecta oportunităţile de efectuare a igienei mâinilor şi se pot evalua practicile (număr, timp, calitate) de igienă a mâinilor deşi are ca dezavantaj major faptul că necesită efort calificat şi mult timp [15] . Standard Medicul şef al unităţii şi asistenta şefă trebuie să nu utilizeze monitorizarea indirectă pentru evaluarea aderenţei la regulile de igienă a mâinilor [15] . Argumentare Monitorizarea indirectă a aderenţei la igiena mâinilor (consumul de produse pentru igiena mâinilor, ca de exemplu săpunul lichid/antisepticele sau prosoapele de hârtie pentru estimarea numărul de acţiuni de igienizare a mâinilor) nu au impact asupra igienei mâinilor [15] . Metodele bazate pe consumul de produse nu pot determina dacă igiena mâinilor este efectuată la momentul potrivit şi nici dacă tehnica este corectă [15] . 9. Aspecte administrative 9.1. Factori care influenţează igiena mâinilor (anexa 8) Standard Medicul şef şi/sau epidemiologul unităţii trebuie să asigure instruirea personalului medical nou angajat în secţiile de neonatologie privind indicaţiile şi tehnicile corecte de realizare a igienei mâinilor [7,15,19,31] . Argumentare Medicul şef de compartiment/serviciu sau medicul epidemiolog responsabil pentru supravegherea şi controlul infecţiilor nosocomiale răspunde de instruirea specifică a personalului medical [31] . Standard Asistenta şefă şi/sau epidemiologul unităţii trebuie să identifice factorii care împietează aderenţa la igiena corectă a mâinilor şi să rezolve deficienţele constatate [31,53] . B III IV C IV C IV C IV C Argumentare Asistenta şefă a unităţii răspunde de aplicarea precauţiunilor universale împotriva IV infecţiilor, răspunde de comportamentul igienic al personalului din subordine şi de respectarea regulilor de tehnică aseptică de către acesta. Medicul şef de compartiment/serviciu şi/sau medicul epidemiolog responsabil pentru supravegherea şi controlul infecţiilor nozocomiale monitorizează tehnicile aseptice, inclusiv spălarea pe mâini [31] . Argumentare Medicul şef de compartiment/serviciu şi/sau medicul epidemiolog responsabil pentru supravegherea şi controlul infecţiilor nozocomiale coordonează elaborarea şi actualizarea anuală a protocolului de prevenire a infecţiilor nozocomiale care cuprinde: legislaţia în vigoare, definiţiile de caz pentru infecţiile nozocomiale, protocoalele de proceduri, manopere şi tehnici de îngrijire, precauţii de izolare, standarde aseptice şi antiseptice, norme de sterilizare şi menţinere a sterilităţii, norme de dezinfecţie şi curăţenie, metode şi manopere specifice, norme de igienă spitalicească, de cazare şi alimentaţie etc. [31] . 9.2. Resurse materiale necesare igienei mâinilor (anexele 9,10,11 şi12 ) Standard Unitatea sanitară trebuie să asigure echipament de calitate pentru igiena mâinilor (chiuvetă, distributor de săpun lichid, sistem pentru uscarea mâinilor, colector de deşeuri), apă curentă, precum şi consumabilele necesare (mai ales produse pentru spălare/dezinfecţie (săpun/antiseptice) pentru toate sectoarele din spital [7,13,15,119,127,128,135,136,138] . Argumentare Igiena mâinilor (spălare/dezinfecţie) este cel mai important instrument de control al infecţiilor nosocomiale având în vedere faptul demonstrat că multe din infecţiile nozocomiale sunt determinate de germeni vehiculaţi prin intermediul mâinilor [6,7- 10,15,17,19] . Argumentare Comitetul director al unităţii sanitare, managerul, directorul de îngrijiri, directorul financiar contabil, medicul şef de secţie şi asistenta şefă răspund pentru planificarea şi solicitarea aprovizionării tehnico-materiale necesare activităţilor pentru supravegherea şi controlul infecţiilor nozocomiale, inclusiv pentru situaţii de urgenţă [31] . Recomandare Unitatea sanitară trebuie să asigure echipamentele necesare igienei mâinilor în funcţie de riscul infecţios al activităţilor desfăşurate în diverse locuri/ sectoare ale spitalului [7,15] . Argumentare Riscul înalt infectios este conferit de posibilitatea crescută de contaminare sau de apărarea imunitară diminuată (de exemplu secţiile de terapie intensivă neonatală, prematuri, nou-nascuţi) [17,32,52] . 9.3. Selectarea produsului antiseptic Standard Unitatea sanitară trebuie să achiziţioneze produse eficace şi cu potenţial iritant scăzut (toleranţă cutanată bună, miros plăcut) pentru dezinfecţia mâinilor [7,15,19,139] . Argumentare Preparatele cu miros puternic pot fi prost tolerate de cei cu alergii respiratorii iar produsele care au potenţial iritativ cutanat crescut scad aderenţa personalului la regulile de spălare şi igienă a mâinilor [7,15,19,139] . Standard Unităţile sanitare trebuie să selecteze şi să achiziţioneze săpun şi/sau produse antiseptice pe bază de alcool (hidroalcoolice) pentru frecarea mâinilor după solicitarea de informaţii de la producător privind orice interacţiune cunoscută cu produsele folosite pentru curăţarea mâinilor sau îngrijirea pielii şi cu tipurile de mănuşi folosite în spital [7,9,15,32] . Argumentare Respectarea indicaţiilor producătorului la utilizarea produselor antiseptice pentru igiena mâinilor asigură o eficacitate maximă a acestora, previne apariţia de incidente, accidente legate de interacţiuni cu alte produse şi evită afectarea pielii personalului medical [7,15,140] . Standard Unităţile sanitare trebuie să selecteze şi să achiziţioneze produsele antiseptice pentru igiena mâinilor în funcţie de durata de aplicare, volumul unei doze recomandate, intervalul între aplicaţii, numărul de aplicaţii în timp, prezenţa documentaţiei referitoare la respectarea normelor europene din partea producatorului [7,9,15,22,32] . Argumentare Verificarea tuturor informaţiilor legate de produsele antiseptice pentru igiena mâinilor (inclusiv respectarea normelor europene în vigoare) conferă siguranţă IV C IV IV C IV B IIa IV B III IV C IV procedurilor la care acestea sunt folosite [7,9,15,32] . Recomandare Se recomandă ca înainte de a lua decizia de cumpărare a produselor antiseptice pentru igiena mâinilor, unităţile sanitare să evalueze sistemele de distribuire ale acestor produse pentru a asigura furnizarea lor adecvată [7,9,15,19,138] . Argumentare Modalitatea corectă de distribuire asigură cantitatea optimă de agent antiseptic pentru eficacitate maximă [7,9,15,138] . Recomandare Se recomandă ca unităţile sanitare neonatale să utilizeze soluţii antiseptice distribuite în flacoane mici şi cu pompă dozatoare încorporata în flacon (verificând în prealabil dacă doza distribuită celei dozei eficace definită de producător) [7,9,15,138] . Argumentare Un volum mic, de 0,2-0,5 ml, de soluţie antiseptică nu este mai eficace decât spălarea cu săpun simplu şi apă iar 1 ml de soluţie este mai puţin eficient decât 3 ml [7,15,19,45] . Recomandare Se recomandă ca fiecare unitate sanitară să asigure plasarea flacoanelor cu produs antiseptic în locuri strategice, unde dezinfecţia mâinilor este indispensabilă: patul/incubatorul pacientului, chiuvete, ambulanţă, etc. [15,90] . Argumentare Plasarea produselor antiseptice la distanţă de locurile strategice este un factor de risc pentru proasta aderenţă la practicile de igienă a mâinilor [15] . Standard Medicii, asistentele şi îngrijitoarele de curăţenie trebuie să noteze data începerii flaconului de antiseptic pe flacon şi să limiteze folosirea acestuia în funcţie de condiţiile de utilizare şi de diminuarea titrului alcoolic prin evaporare [7,15,19,32] . Argumentare Contaminarea în cursul manipulărilor nu permite respectarea ansamblului criteriilor de eficacitate (doza eliberată conform cu recomandările producătorului, absenţa refluxului în sistemul de distribuţie, absenţa contaminării flaconului şi a sistemului de distribuţie) [15] . Standard Asistenta şefă trebuie să se asigure că antisepticele sunt păstrate în flacoanele originale [31] . Argumentare Legislaţia în vigoare interzice atât transvazarea antisepticelor în alte flacoane cât şi recondiţionarea flaconului original, din cauza riscului de contaminare şi pentru a nu se pierde informaţiile de pe eticheta produsului [9,15,31] . Standard Unităţile sanitare trebuie să achiziţioneze produse antiseptice ce conţin alcool în concentraţie de 60-95% [7,10,15,19] . Argumentare Soluţiile alcoolice cu concentraţia recomandată sunt cele mai eficace; concentraţiile mai mari sunt mai puţin potente, explicaţia fiind proprietatea alcoolului de a denatura proteinele (acestea nu pot fi denaturate uşor în absenţa apei) [7,10,15,23] . Standard Fiecare unitate sanitară trebuie să se asigure că produsele pe bază de alcool (hidroalcoolice) sunt păstrate departe de temperaturi înalte sau de flăcări, în acord cu recomandările pentru paza contra incendiilor [7,15,19] . Argumentare Alcoolul este inflamabil. Punctul de aprindere al produsului alcoolic pentru frecarea mâinilor este de aproximativ 21-24°C şi depinde de tipul şi de concentraţia sa. Aplicarea alcoolului pe mâinile ude creşte riscul de aprindere la contactul cu metalele [7,15,19] . Standard Unitatea sanitară trebuie să achiziţioneze săpun simplu sub formă de săpun lichid [7,9,15,32] . Argumentare Săpunul solid nu este recomandat pentru că prin manipulare se poate contamina cu microorganisme patogene şi poate induce contaminarea mâinilor personalului cu bacili gram-negativi [7,9,15,17,19,32,120-123] . Standard Unitatea sanitară trebuie să instruiască personalul medical să nu adauge săpun în dispozitivul de furnizare (distribuţie) parţial golit [7,9,15,19,32] . Argumentare Adăugarea de săpun într-un flacon/recipient parţial golit poate conduce la contaminarea bacteriană a săpunului [7,15,31] . 9.4. Reducerea efectelor adverse ale antisepticelor - îngrijirea pielii Recomandare Se recomandă ca fiecare unitate sanitară să instruiască personalul medical pentru diminuarea riscului de apariţie a dermatitei iritante de contact cu produsele antiseptice [115-118] . Argumentare Folosirea frecventă (de 2 ori/zi) a loţiunilor şi cremelor care conţin hidratanţi şi grăsimi/uleiuri care cresc hidratarea pielii poate preveni şi trata dermatitele iritante B III IV B III IV C IV C IV C IV C IV C IV B III IV C IV B IIa III de contact determinate de produsele folosite pentru igiena mâinilor [15,139,141] . IV Recomandare Se recomandă ca unităţile sanitare să achiziţioneze pentru frecarea mâinilor produse pe bază de alcool (hidroalcoolice) care conţin emoliente [15,139,141] . Argumentare Emolientele protejează pielea de uscăciune şi scad riscul de dermatită, crescând complianţa personalului la practicile pentru igiena mâinilor [7,15,115-118,139,141] . Recomandare Se recomandă ca personalul medical să nu îşi spele mainile după fiecare aplicare de soluţie pe bază de alcool (hidroalcoolică) [7,15] . Argumentare Spălarea mâinilor după aplicarea soluţiilor antiseptice pe bază de alcool creşte riscul de dermatită [7,15,19,115-118,139,141] . 9.5. Îmbunătăţirea promovării igienei mâinilor (anexa 13) Standard Unităţile sanitare trebuie să se asigure că activitatea de prevenire a infecţiilor nozocomiale face parte din obligaţiile profesionale ale personalului medical şi este înscrisă în fişa postului fiecărui salariat [7,15,31] . Argumentare Comportamentul igienic al personalului medical include portul echipamentului şi mai ales igiena mâinilor şi face parte din măsurile de prevenire a infecţiilor nozocomiale [7-10,13,15,17,19,31,34-35,53,65,66,67-76] . Standard Fiecare unitate spitalicească trebuie să considere igiena mâinilor ca prioritate în cadrul prevenirii infecţiilor nozocomiale şi să asigure suportul financiar, educaţia personalului medical, organizarea muncii şi facilitarea accesului permanent la resursele materiale necesare igienei mâinilor [7,15,17,19,22,31,32,109] . Argumentare Materialele în cantitate suficientă şi menţinute mereu funcţionale cresc aderenţa la aplicarea practicilor recomandate pentru igiena mâinilor [7,15,31,32,53] . Recomandare Se recomandă ca fiecare unitate spitalicească să asigure personal calificat suficient la nivelul secţiilor de neonatologie şi mai ales la nivelul celor de terapie intensivă neonatală [15,31] . Argumentare Incidenţa infecţiilor nozocomiale se corelează cu numărul de pacienţi raportat la numărul personalului medical (în neonatologie infecţiile cu stafilococ sunt de 16 ori mai frecvente dacă există o asistentă la 7 copii şi de 7 ori mai rare dacă există o asistentă la 3 copii) [100] . Argumentare Media numărului de indicaţii de spălare a mâinilor variază în funcţie de specificul secţiei: asistentele din serviciul de pediatrie au 8 indicaţii/oră iar cele din terapie intensivă 20 indicaţii/oră [89,100] . Standard Fiecare secţie de Neonatologie trebuie să asigure instruirea personalului privind importanţa, tehnicile corecte şi indicaţiile fiecărei metode de efectuare a igienei mâinilor ca parte principală a planului de măsuri de prevenire a infecţiilor nosocomiale [31] . Standard Fiecare unitate spitalicească trebuie să aibă un protocol clar de colaborare pentru controlul infecţiilor nosocomiale cu Serviciul de Supraveghere, Prevenire şi Control al Infecţiilor Nosocomiale (SPCIN) [31] . Recomandare Se recomandă ca fiecare unitate să aibă un protocol clar pentru igiena mâinilor personalului pentru fiecare tip de activitate medicală şi de îngrijire în parte, conceput pe baza recomandărilor prezentului ghid [31] . B IIa III B IIa III B IIa III IV C IV B IIa IIa III C C C 10. Bibliografie 1. Garcia-Martin M, Lardelli-Claret P, Jiménez-Moléon JJ, Bueno-Cavanillas A, Luna-del-Castillo JD, Gálvez- Vargas R: Proportion of hospital deaths potentially attributable to nosocomial infections. Infect Control Hosp Epidemiol 2001; 22: 708-714 2. Vergnano S, Sharland M, Kazembe P, Mwansambo C, Heath PT: Neonatal sepsis: an international perspective. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2005; 90: F220-F224 3. Piednoir E, Bessaci K, Bureau-Chalot F, Sabouraud P, Brodard V, Andréoletti L, Bajolet O: Economic impact of healthcare-associated rotavirus infection in a paediatric hospital. J Hosp Infect 2003; 55: 190-195 4. Franconal C, Bouillie J, Huraux-Rendu C: Pédiatrie en maternité. Flammarion 1999; 474: 550-558 5. Jenson HB, Baltimore RS : Pediatric infections diseases. Principales and practice 2002; 1221 6. Larson E: Skin hygiene and infection prevention: more of the same or different approaches? Clin Infect Dis 1999; 29: 1287-1294 7. Hygiène des mains: Guide de bonnes pratiques C.CLIN Paris-Nord. 2001; 3 ème Éd; http://www.ccr.jussieu.fr/cclin; www.sfmu.org/documents/consensus/cclin_mains.pdf; accesat iunie 2010 8. Steering Committee on Infection Control Guidelines: Hand Washing, Cleaning, Disinfection and Sterilization in Health Care. Canada Communicable Disease Report. December 1998; volume 24S8 9. Popa MI, Beldescu N, Ciubancan L, Ghita MC, Baicus A, Savastre SM: Prevenirea infecţiilor nozocomiale - antiseptice şi dezinfectante chimice cu utilizare în unităţi sanitare. Proiectul Ministerului Săntăţii A 15 H-21 “Întărirea implementarii precauţiilor universale şi dezvoltarea intervenţiei post-expunere” 2005; 44-54 10. Kampf G, Kramer A: Epidemiologic Background of Hand Hygiene and Evaluation of the Most Important Agents for Scrubs and Rubs. Clinical Microbiology Reviews 2004; 17(4): 863-893 11. Fleurette J: Les flores microbiennes commensales de la peau et des muqueuses antisepsie et désinfection. Ed Eska 1995; 12. Price PB: Bacteriology of normal skin: a new quantitative test applied to a study of the bacterial flora and the disinfectant action of mechanical cleansing. J Infect Dis 1938; 63: 301-318 13. Gaitatzes CG, Rais-Bahrami K: Aseptic preparation in Mhairi G. Mac Donald, Jayashree Ramasethu. Atlas of procedures in neonatology. 4 th Ed Lippincott Williams&Wilkins 2007; 21-27 14. Coltoiu Al: Anatomia si fiziologia pielii. În Coltoiu Al: Tratat de dermatovenerologie Ed Medicala 1986; 21-112 15. World Health Organization: Guidelines on Hand Hygiene in Health Care - First Global Patient Safety Challenge Clean Care is Safer Care. World Health Organization 2009; 16. Dragan M: Boli infectioase. Ed Didactică şi Pedagogică R.A. 1998; 16 17. Heath JA, Zerr DM: Infections acquired in the nursery: epidemiology and control, In Remington JS, Klein J, Wilson CW, Baker CJ: Infectious diseases of the fetus and newborn infant. 6 th Ed Elsevier Saunders 2006; 16, 1180,1191-1192 18. Maftei I, Maftei-Golopentia IM: Asepsie, antisepsie, sterilizare. Ed Cerma 2001; 8 19. Boyce JM, Pittet D: Guideline for Hand Hygiene in Health-Care Settings Recommendations of the Health-care Infection Control Practices Advisory Committee and the HICPAC/SHEA/APIC/IDSA Hand Hygiene Task Force. Centers for Disease Control and Prevention (CDC) Recomandations and Reports 2002; 51(RR-16) 20. Gould D: The significance of hand-drying in the prevention of infection. Nurs Times 1994; 90: 33-35 21. Harbarth S, Sudre P, Dharan S, Cadenas M, Pittet D: Outbreak of Enterobacter cloacae related to understaffing, overcrowding, and poor hygiene practices. Infect Control Hosp Epidemiol 1999; 20: 598-603 22. Pittet D et al: Considerations for a WHO European strategy on healthcare-associated infection, surveillance, and control. Lancet Infectious Diseases 2005; 5: 242-250 23. European Committee for Standardization. Chemical disinfectants and antiseptics - hygienic handrub- test method and requirements (phase2/step2) [European standard EN 1500]. Brussels, Belgium: Central Secretariat 1997; 24. Jones MV, Rowe GB, Jackson B, Pritchard NJ: The use of alcoholic paper wipes for routine hand cleasing: results of trials in two hospitals. J Hosp Infect 1986; 8: 268-274 25. Butz AM, Laughon BE, Gullette DL, Larson EL: Alcohol-impregnated wipes as an alternative in hand hygiene. Am J Infect Control 1990; 18: 70-76 26. Manivannan G, Brady MJ, Cahalan PT et al: Immediate, persistent and residual antimicrobial efficiency of Surfacine™ hand sanitizer. Infection Control Hosp Epidemiol 2000; 21: 105 27. Kampf G, Jarosch R, Ruden H: Effectiveness of alcoholic hand disinfectants against methicillin resistant Staphylococcus aureus. Chirug 1997; 68: 264-268 28. Gras Le Guen C, Laugier J: Infections bactériennes nosocomiales néonatales. In Laugier J, Rozé J-C, Siméoni U, Saliba E: Soins aux nouveau- nés avant, pendant et après la naissance. 2 e Ed Elsevier-Masson 2006; 412 29. Polin RA, Spitzer AR: Neonatal sepsis. In Polin RA, Spitzer AR: Fetal and neonatal secrets. Mosby-Elselvier 2007; 298 30. Saloojee H, Steenhoff A: The health professional’s role in preventing nosocomial infections. Postgrad Med J 2001; 77: 16-19 31. Ministerul Sănătăţii Publice: Ordin nr. 916/2006 din 27/07/2006, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 759 din 06/09/2006, privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi control al infecţiilor nozocomiale în unităţile sanitare 32. Ministerul Sănătăţii: Ordin Nr. 261 din 6 februarie 2007 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare 33. Cartwright D, Davies M: Infection control - hand hygiene. In Cartwright D, Davies M: Poket notes on neonatology. 2 nd Ed Churchill Livingstone Elsevier 2008; 1-3 34. Committee on Infectious Diseases: Infection Prevention and Control in Pediatric Ambulatory Settings Pediatrics 2007; 120: 650-665 35. Rigbe S, Astier MA, Giotom H, Albin S, Mutungi A: Promotion of handwashing as a measure of quality of care and prevention of hospital-acquired infections in Eritrea: the Keren study . African Health Sciences 2005; 5(1) 36. Shahid NS et al: Hand washing with soap reduces diarrhoea and spread of bacterial pathogens in a Bangladesh village. J of Diarrhoeal Diseases Research 1996; 14: 85-89 37. Luby SP et al: Effect of intensive handwashing promotion on childhood diarrhea in high-risk communities in Pakistan: a randomized controlled trial. JAMA 2004; 291: 2547-2554 38. Drusin LM et al: Nosocomial hepatitis A infection in a paediatric intensive care unit. Arch of Dis in Child 1987; 62: 690-695 39. Ejemot R et al: Hand washing for preventing diarrhoea. Cochrane Database of Systematic Reviews, 2008; Issue 1. Art. No.: CD004265. DOI: 10.1002/14651858.CD004265.pub2 40. Larson EL, Morton HE: Alcohols. In: Block SS: Disinfection, sterilization and preservation, 4 th Ed Philadelphia PA, Lea & Febiger 1991; 191-203 41. Denton GW: Chlorhexidine. In: Block SS: Disinfection, sterilization and preservation, 4 th Ed Philadelphia PA, Lea & Febiger 1991; 274-289 42. Bettin K et al: Effectiveness of liquid soap vs chlorhexidine gluconate for the removal of Clostridium difficile from bare hands and gloved hands. Infect Contr and Hosp Epidemiol 1994; 15: 697-702 43. Maki DG: The use of antiseptics for handwashing by medical personnel. J Chemother 1989; 1(suppl 1): 3-11 44. Doebbeling BN, Stanley GL, Sheetz CT et al: Comparative efficacy of alternative hand-washing agents in reducing nosocomial infections in intensive care units. N Engl J Med 1992; 327: 88-93 45. Bischoff WE, Reynolds TM, Sessler CN, Edmond MB, Wenzel RP: Handwashing Compliance by Health Care Workers. The Impact of Introducing an Accessible, Alcohol-Based Hand Antiseptic. Arch Intern Med 2000; 160: 1017-1021 46. Russell AD: Chemical sporicidal and sporostatic agents (Chapter 22). In: Block SS: Disinfection, sterilization and preservation. 4 th Ed Philadelphia PA, Lea and Febiger 1991; 47. Larson EL, Eke PI, Laughon BE: Efficacy of alcohol-based hand rinses under frequent-use conditions. Antimicrob Agents Chemother 1986; 30: 542-544 48. Widmer AF: Replace hand washing with use of a waterless alcohol hand rub? Clin Infect Dis 2000; 31: 136-143 49. Bischoff WE, Reynolds TM, Sessler CN, Edmond MB, Wenzel RP: Handwashing compliance by health care workers. The impact of introducing an accessible, alcohol-based hand antiseptic. Arch Intern Med 2000; 160: 1017-1021 50. Boyce JM: Scientific basis for handwashing with alcohol and other waterless antiseptic agents. In: Rutala WA: Disinfection, sterilization and antisepsis: principles and practices in healthcare facilities. Washington DC: Association for Professionals in Infection Control and Epidemiology, Inc. 2001; 51. Hubner NO et al: Effect of a 1 min hand wash on the bactericidal efficacy of consecutive surgical hand disinfection with standard alcohols and on skin hydration. International J of Hygiene and Environmental Health 2006; 209: 285-291 52. Aujard Y, Farnoux C: Infections. In Gold F, Aujard Y, Dehan M, Jarreau P-H, Lejeune L, Moriette G, Voyer M: Soins intensifs et réanimation du nouveau-né. 2 e Ed Masson 2006; 217 53. Nachman SA: Infection control and specific bacterial, viral, fungal and protozoan infections of the fetus and neonate. In Spitzer AR: Intensive care of the fetus & neonate. 2 nd Ed Elsevier Mosby 2005; 1084 54. Edwards MS: Postnatal bacterial infections. In Fanaroff AA, Martin RJ: Neonatal-Perinatal medicine. Diseases of the fetus and infant. Vol 2, 8 th Ed Mosby Elsevier 2006; 828-829 55. Moolenaar RL, Crutcher M, San Joaquin VH et al: A prolonged outbreak of Pseudomonas aeruginosa in a neonatal intensive care unit: did staff fingernails play a role in disease transmission? Infect Control Hosp Epidemiol 2000; 21: 80-85 56. Wynd CA, Samstag DE, Lapp AM: Bacterial carriage on the fingernails of OR nurses. AORNJ 1994; 60: 796-805 57. Huang Y, Oie S, Kamiya A: Comparative effectiveness of hand-cleasing agents for removing methicillin-resistant Staphylococcus aureus from experimentally contamined fingertips. Am J Infect Control 1994; 22: 224-227 58. Baumgardner CA, Maragos CS, Larson EL: Effects of nail polish on microbial growth of fingernails: dipelling sacred cows. AORNJ 1993; 58: 84-88 59. McNeil SA et al: Effect of hand cleansing with antimicrobial soap or alcohol-based gel on microbial colonization of artificial fingernails worn by health care workers. Clin Infect Dis 2001; 32: 367-372 60. Hedderwick SA, McNeil SA, Kauffman CA: Pathogenic organisms associated with artificial fingernails worn by healthcare workers. Infect Contr and Hosp Epidemiol 2000; 21: 505-509 61. Al-Allak A, Sarasin S, Key S, Morris-Stiff G: Wedding rings are not a significant source of bacterial contamination following surgical scrubbing. Ann R Coll Surg Engl 2008; 90: 133-135 62. Jacobson G, Thiele JE, McCune JH, Farrell LD: Handwashing: ringwearing and number of microorganisms. Nurs Res 1985; 34: 186-188 63. Hayes RA, Trick WE, Vernon MO et al: Ring use as a risk factor (RF) for hand colonization in a surgical intensive care unit (SICU) Conference on Antimicrobial Agents and Chemotherapy. Washington, DC: American Socity for Microbiolgy, 2001; 64. Larson E: A causal link between handwashing and risk of infection? Examination of the evidence. Infect Control Hosp Epidemiol 1988; 9: 28-36 65. Trampuz A, Widmer AF: Hand Hygiene: A Frequently Missed Lifesaving Opportunity During Patient Care. Mayo Clin Proc 2004; 79: 109-116 66. Beggs CB, Shepherd SJ, Kerr KG: Increasing the frequency of hand washing by healthcare workers does not lead to commensurate reductions in staphylococcal infection in a hospital ward. BMC Infect Dis 2008, 8:114 67. Ojajärvi J: Effectiveness of hand washing and disinfection methods in removing transient bacteria after patient nursing. J Hyg (Lond) 1980; 85: 193-203 68. Boyce JM, Potter-Bynoe G, Chenevert C, King T: Environmental contamination due to methicillin-resistant Staphylococcus aureus : possible infection control implications. Infect Contr Hosp Epidemiol 1997; 18: 622-627 69. Pessoa-Silva CL et al: Dynamics of bacterial hand contamination during routine neonatal care. Infect Contr and Hosp Epidemiol 2004; 25: 192–197 70. Beltrami EM et al: Transmission of HIV and hepatitis C virus from a nursing home patient to a health care worker. Am J of Infect Control 2003; 31: 168-175 71. Delahanty KM, Myers FE: I.V. infection control. Nursing 2009; 24-30 72. Mackintosh CA, Hoffman PN: An extended model for transfer of micro-organisms via the hands: differences between organisms and the effect of alcohol disinfection. J Hyg (Lond) 1984; 92: 345-355 73. Crivaro V, Di Popolo A, Caprio A, Lambiase A, Di Resta M, Borriello T et al: Pseudomonas aeruginosa in a neonatal intensive care unit: molecular epidemiology and infection control measures. BMC Infect Dis 2009; 9:70 74. Nogueras M, Marinsalta N, Roussell M, Notario R: Importance of hand germ contamination in health-care workers as possible carriers of nosocomial infections. Rev Inst Med Trop S Paulo 2001; 43 (3): 149-152 75. Pittet D, Simon A, Hugonnet S, Pessoa-Silva CL, Sauvan L, Perneger-Hand TV: Hygiene among Physicians: Performance, Beliefs, and Perceptions. Annals of Internal Medicine 2004; 141: 1-8, I-38 76. Qushmaq IA, Heels-Ansdell D, Cook DJ, Loeb MB, Meade MO: Hand hygiene in the intensive care unit:prospective observations of clinical practice. Pol Arch Med Wewn 2008; 118(10): 543-547 77. Douglas Houghton: HAI prevention: The power is in your hands HAI prevention; http://www.nursingcenter.com/NMGOJO; accesat iunie 2010 78. Asare A, Enweronu-Laryea CC, Newman MJ: Hand hygiene practices in a neonatal intensive care unit in Ghana. J Infect Dev Ctries 2009; 3(5): 352-356 79. Maluf Lopes JM, Andrade Goulart EM, Ferreira Starling CE: Pediatric Mortality Due to Nosocomial Infection: A Critical Approach. The Brazilian J of Infect Dis 2007; 11(5): 515-519 80. Ejemot RJ, Ehiri JE, Meremikwu MM, Critchley JA: Hand washing for preventing Diarrhoea - International J of Epidemiol 2008; 37:470-473 81. Carter JM: Importance of Hand-Washing. J of the National Medical Assoc 2002; 94(4): 2-12 82. Drusin LM, Sohmer M, Groshen SL, Spiritos MD, Senterfit LB, Christenson WN: Nosocomial hepatitis A infection in a paediatric intensive care unit. Arch Dis Child 1987; 62: 690-695 83. Doebbeling BN, Li N, Wenzel RP: An outbreak of hepatitis A among health care workers: risk factors for transmission. Am J Public Health 1993; 83: 1679-1684 84. Casewell M, Phillips I: Hands as route of transmission for Klebsiella species. Br Med J 1977; 2: 1315-1317 85. Das A et al: Is hand washing safe? J of Hosp Infection 2008, 69: 303-304 86. CDC: Recommendations for prevention of HIV transmission in health-care settings. MMWR 1987; 36(suppl 2S): 3S-18S 87. Weeks A: Why I don’t wash my hands between each patient contact. Br Med J 1999; 319: 518 88. Lankford MG, Zembower TR, Trick WE, Hacek DM, Noskin GA, Peterson LR: Influence of Role Models and Hospital Design on Hand Hygiene of Health Care Workers. Emerging Infect Dis 2003; 9(2); 89. Ojajärvi J, Mäkelä P, Rantasalo I: Faillure of hand disinfection with frecvent hand washing: a need for prolonged field studies. J Hyg (Lond) 1977; 79: 107-119 90. Babazono A, Katajima H, Nishimaki S, Nakamura T, Shiga S, Hayakawa M et al: Risk Factors for Nosocomial Infection in the Neonatal Intensive Care Unit by the Japanese Nosocomial Infection Surveillance. Acta Med Okayama 2008; 62(4): 262-268 91. Hirschmann H et al: The influence of hand hygiene prior to insertion of peripheral venous catheters on the frequency of complications. J of Hosp Infection 2001; 49: 199-203 92. Eggimann P, Harbarth S, Constantin MN, Touveneau S, Chevrolet JC, Pittet D: Impact of a prevention strategy targeted at vascular-access care on incidence of infections acquired in intensive care. Lancet 2000; 355: 1864- 1868 93. Bull DA, Neumayer LA, Hunter GC et al: Improved sterile technique diminishes the incidence of positive line cultures in cardiovascular patients. J Surg Res 1992; 52: 106-110 94. Ehrenkranz NJ, Alfonso BC: Failure of bland soap handwash to prevent hand transfer of patient bacteria to urethral catheters. Infect Control Hosp Epidemiol 1991; 12: 654-662 95. Hirschmann H, Fux L, Podusel J et al: The influence of hand hygiene prior to insertion of peripheral venous catheters on the frequency of complications. J Hosp Infect 2001; 49: 199-203 96. Cason CL, Tyner T, Saunders S, Broome L: Nurses’ Implementation of Guidelines for Ventilator-Associated. Pneumonia From the Centers for Disease Control and Prevention. Am J of Crit Care 2007; 16(1): 28-37 97. Hagos B et al: The microbial and physical quality of recycled gloves. East African Medical J 1997; 74: 224-226 98. Korniewicz DM, Laughon BE, Butz A, Larson E: Integrity of vinyl and latex procedures gloves. Nurs Res 1989; 38: 144-146 99. Hayden MK et al: Risk of hand or glove contamination after contact with patients colonized with vancomycin- resistant enterococcus or the colonized patients’ environment. Infect Contr and Hosp Epidemiol 2008; 29:149– 154 100. Haley RW, Bregman DA: The role of understaffing and overcrowding in recurrent outbreaks of staphylococcal infection in a neonatal special-care unit. J Infect Dis 1982; 145: 875-885 101. Patrick DR, Findon G, Miller TE: Residual moisture determines the level of touch-contact-associated bacterial transfer following hand washing. Epidemiology and Infection 1997; 119: 319-325 102. Griffith CJ et al: Environmental surface cleanliness and the potential for contamination during handwashing. Am J of Infect Control 2003; 31: 93-96 103. Olsen RJ, Lynch P, Coyle MB, Cummings J, Bokete T, Stamm WE: Examination gloves as barriers to hand contamination in clinical practice. JAMA 1993; 270: 350-353 104. Tenorio AR, Badri SM, Sahgal NB, et al. Effectiveness of gloves in the prevention of hand carriage of vancomycin-resistant Enterococcus species by health care workers after patient care. Clin Infect Dis 2001; 32: 826-829 105. Doebbeling BN, Pfaller MA, Houston AK, Wenzel RP: Removal of nosocomial pathogens from the contaminated glove. Ann Intern Med 1988; 109: 394-398 106. Lafeber HN, Westerbeek EAM, van den Berg A, Fetter WPF, van Elburg RM: Nutritional Factors Influencing Infections in Preterm Infants. The J of Nutrition 2006; 1813-1817S. 107. Larson EL, Aiello AE, Bastyr J et al: Assessment of two hand hygiene regimens for intensive care unit personnel. Crit Care Med 2001; 29: 944-551 108. Kampf G, Höfer M, Wendt C: Efficacy of hand disinfectants against vancomycin-resistant enterococci in vitro. J Hosp Infect 1999; 42: 143-150 109. Pittet D, Hugonnet S, Harbarth S, Mourouga P, Sauvan V, Touveneau S: Effectiveness of a hospital-wide programme to improve compliance with hand hygiene. Lancet 2000; 356: 1307-1312 110. Widmer AF et al: Introducing alcohol-based hand rub for hand hygiene: the critical need for training. Infect Contr and Hosp Epidemiol 2007; 28: 50-54 111. Hobson DW et al: Development and evaluation of a new alcohol-based surgical hand scrub formulation with persistent antimicrobial characteristics and brushless application. Am J of Infect Control 1998; 26: 507-512 112. Loeb MB et al: A randomized trial of surgical scrubbing with a brush compared to antiseptic soap alone. Am J of Infect Control 1997; 25: 11-15 113. Gupta C et al: Comparison of two alcohol-based surgical scrub solutions with an iodine-based scrub brush for presurgical antiseptic effectiveness in a community hospital. J of Hosp Infection 2007; 65: 65-71 114. Mulberry G et al: Evaluation of a waterless, scrubless chlorhexidine gluconate/ethanol surgical scrub for antimicrobial efficacy. Am J of Infect Control 2001; 29: 377-382 115. Kampf G, Löffler H: Prevention of irritant contact dermatitis amoing health care workers by using evidence-based hand hygiene practices: a review. Industrial Health 2007; 45: 645-652 116. Kampf G, Loffler H: Dermatological aspects of a successful introduction and continuation of alcohol-based hand rubs for hygienic hand disinfection. J of Hospital Infection 2003; 55: 1-7 117. Perry AD, Trafeli JP: Hand Dermatitis: Review of Etiology, Diagnosis, and Treatment. JABFM 2009; 22(3): 325- 330 118. Boyce JM, Kelliher S, Vallande N: Skin irritation and dryness associated with two hand- hygiene regiments: soap- and-water handwashing versus hand antisepsis with an alcoholic hand gel. Infect Control Hosp Epidemiol 2000; 21: 442-448 119. Blanc DS et al: Faucets as a reservoir of endemic Pseudomonas aeruginosa colonization /infections in intensive care units. Intensive Care Med 2004; 30: 1964-1968 120. Heinze JE, Yackovich F: Washing with contaminated bar soap is unlikely to transfer bacteria. Epidemiol and Infection 1988; 101: 135-142 121. Hegde PP, Andrade AT, Bhat K: Microbial contamination of “in use” bar soap in dental clinics. Indian J of Dental Res 2006; 17: 70-73 122. Rabier V et al: Hand washing soap as a source of neonatal Serratia marcescens outbreak. Acta Paediatrica 2008; 97: 1381-1385 123. Sartor C, Jacomo V, Duvivier C, Tissot-Dupont H, Sambuc R, Drancourt M: Nosocomial Serratia marcescens infections associated with extrinsec contamination of a liquid nonmedicated soap. Infect Control Hosp Epidemiol 2002; 21: 196-199 124. Larson EL et al: Quantity of soap as a variable in handwashing. Infect Control 1987; 8: 371-375 125. Kramer A, Rudolph P, Kampf G, Pittet D: Limited efficacy of alcohol-based hand gels. Lancet 2002; 359: 1489- 1490 126. Pottinger J, Burns S, Manske C: Bacterial carriage by artificial versus natural nails. Am J of Infect Control 1989; 17: 340-344 127. Furukawa KTT, Suzuki H, Norose Y: Are sterile water and brushes necessary for handwashing before surgery in Japan? J of Nippon Medical School 2005; 72: 149-154 128. Jehle K, Jarrett N, Matthews S: Clean and green: saving water in the operating theatre. Annals of the Royal College of Surgeons of England 2008; 90: 22-24 129. Tanner J, Swarbrook S, Stuart J: Surgical hand antisepsis to reduce surgical site infection. Cochrane Database of Systematic Reviews 2008; Issue 1. Art. No.: CD004288. DOI: 10.1002/14651858.CD004288.pub2 130. Schweiger GS, Wilson J, Ann R: Lavate vestras manus. Handwashing Liaison Group-The Royal College of Surgeons of England 2000; 82: 133-136 131. Hingst V, Juditzki I, Heeg P: Evaluation of the efficacy of surgical hand disinfection following a reduced application time of 3 instead of 5 minutes. J of Hosp Infection1992; 20: 79-86 132. O’Shaughnessy M, O’Maley VP, Corbett G: Optimum duration of surgical scrub-time. Brit J of Surg 1991; 78: 685- 686 133. Price PB: New studies in surgical bacteriology and surgical technic. JAMA 1938; 111: 1993-1996 134. Macdonald DJM, McKillop ECA, Trotter S, Gray AJR: Study of hand-washing in the orthopaedic. Ann R Coll Surg Engl 2006; 88: 289-291 135. Squier C, Yu VL, Stout JE: Waterborne nosocomial infections. Curr Infect Dis Reports 2000; 2: 490-496 136. Ansari SA et al: Comparison of cloth, paper, and warm air drying in eliminating viruses and bacteria from washed hands. Am J of Infect Control 1991; 19: 243-249 137. Rotter ML, Kampf G, Suchomel M, Kundi M: Population kinetics of the skin flora on gloved hands following surgical hand disinfection with 3 propanol-based hand rubs: a prospective, randomized, double-blind trial. Infect Contr and Hosp Epidemiol 2007; 28: 346-350 138. Kohan C, Ligi C, Dumigan DG, Boyce JM: The importance of evaluating product dispensers when selecting alcohol-based handrubs. Am J Infect Control 2002 (in press) 139. Kampf G, Ennen J: Regular use of a hand cream can attenuate skin dryness and roughness caused by frequent hand washing. BMC Dermatology 2006; 6:1 140. Archibald LK, Corl A, Shah B et al: Serratia marcescens outbreak associated with extrinsic contamination of 1% chlorxylenol soap. Infect Control Hosp Epidemiol 1997; 18: 704 141. Berndt U, Wigger-Alberti W, Gabard B, Elsner P: Efficacy of a barrier cream and its vehicle as protective measures against occupational irritant contact dermatitis. Contact Dermatitis 2000; 42: 77-80 142. Centre de Coordonation de la Lutte contre les Infections associees aux Soins (CLIN( Paris Nord: Recommandations de bonnes pratiques d'utilisation des antiseptiques et des désinfectants en milieu hospitalier. Paris, France 2000; http://umvf.cochin.univ-paris5.fr/article.php3?id_article=338; accesat iunie 2010 143. Pittet D, Widmer A: Hygiène des mains: nouvelles recommandations. Swiss-NOSO - Infections nosocomiales et hygiène hospitalière: aspects actuels. Bulletin de décembre 2001; 8(4); 144. Larson E: Handwashing and skin physiologic and bacteriologic aspects. Infect Control 1985; 6: 14-23 145.Publication de Comité technique Régional de l’environnement hospitalier (COTEREHOS): L’eau dans les établissements de santé Mars 1995; 146.Pittet D: Improving compliance with hand hygiene in hospitals. Infect Control Hosp Epidemiol 2000; 21: 381-386 147.Ašembergiene J, Gurskis V, Kevalas R, Valinteliene R: Nosocomial infections in the pediatric intensive care units in Lithuania. Medicina (Kaunas) 2009; 45(1): 29-36 148.Bâle W, Francioli Lausanne P: Lavage des mains avec un savon désinfectant ou désinfection des mains par friction alcoolique? Myth et réalités. Swiss-Nos Infections nosocomiales et hygiène hospitalière: aspects act. 1995; 2(4) 149.Taylor LJ: An evaluation of handwashing techniques. Nursing Times 1978; 74: 54-55 11. Anexe Anexa 1. Lista participanţilor la intalnirea de consens Anexa 2. Grade de recomandare şi nivele ale dovezilor Anexa 3. Flora cutanată Anexa 4. Indicaţii ale tehnicilor de igienă a mâinilor Anexa 5. Alegerea tehnicii de igienă a mâinilor – algoritm Anexa 6. Tehnici de igienă a mâinilor Anexa 7. Utilizarea mănuşilor Anexa 8. Factori care influenţeaza aderenţa la practicile de igienă a mâinilor Anexa 9. Echipament necesar igienei mâinilor Anexa 10. Apa Anexa 11. Produse folosite pentru igiena mâinilor Anexa 12. Echipament şi consumabile în funcţie de tehnica de igienă a mâinilor Anexa 13. Metode pentru îmbunătăţirea promovării igienei mâinilor Anexa 1. Lista participanţilor la Întâlnirea de consens de la Bran, 23-25 iulie 2010 Prof. Dr. Silvia Maria Stoicescu – IOMC Polizu, Bucureşti Prof. Dr. Maria Stamatin – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Prof. Dr. Gabriela Zaharie – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie I, Cluj Napoca Prof. Dr. Constantin Ilie – Maternitatea Bega, Timişoara Conf. Dr. Manuela Cucerea – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Conf. Dr. Valeria Filip – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Şef Lucr. Dr. Ligia Blaga – Clinica de Obstetrică Ginecologie II, Cluj Napoca Dr. Gabriela Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Doina Broscăuncianu – IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Bianca Chirea – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Dr. Adrian Toma – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Adrian Crăciun – Maternitatea Cantacuzino, Bucureşti Dr. Mihaela Ţunescu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Eugen Mâţu – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Maria Livia Ognean – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Dr. Marta Simon – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Dr. Andreea Avasiloaiei – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Laura Suciu – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Standard Standardele sunt norme care trebuie aplicate rigid şi trebuie urmate în cvasitotalitatea cazurilor, excepţiile fiind rare şi greu de justificat. Recomandare Recomandările prezintă un grad scăzut de flexibilitate, nu au forţa standardelor, iar atunci când nu sunt aplicate, acest lucru trebuie justificat raţional, logic şi documentat. Opţiune Opţiunile sunt neutre din punct de vedere a alegerii unei conduite, indicând faptul că mai multe tipuri de intervenţii sunt posibile şi că diferiţi medici pot lua decizii diferite. Ele pot contribui la procesul de instruire şi nu necesită justificare. Anexa 2. Grade de recomandare şi nivele ale dovezilor Tabel 1. Clasificarea tăriei aplicate gradelor de recomandare Tabel 2. Clasificarea puterii ştiinţifice a gradelor de recomandare Grad A Necesită cel puţin un studiu randomizat şi controlat ca parte a unei liste de studii de calitate publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi Ia sau Ib). Grad B Necesită existenţa unor studii clinice bine controlate, dar nu randomizate, publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi IIa, IIb sau III). Grad C Necesită dovezi obţinute din rapoarte sau opinii ale unor comitete de experţi sau din experienţa clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu (nivele de dovezi IV). Indică lipsa unor studii clinice de bună calitate aplicabile direct acestei recomandări. Grad E Recomandări de bună practică bazate pe experienţa clinică a grupului tehnic de elaborare a acestui ghid. Tabel 3. Clasificarea nivelelor de dovezi Nivel Ia Dovezi obţinute din meta-analiza unor studii randomizate şi controlate. Nivel Ib Dovezi obţinute din cel puţin un studiu randomizat şi controlat, bine conceput. Nivel IIa Dovezi obţinute din cel puţin un studiu clinic controlat, fără randomizare, bine conceput. Nivel IIb Dovezi obţinute din cel puţin un studiu quasi-experimental bine conceput, preferabil de la mai multe centre sau echipe de cercetare. Nivel III Dovezi obţinute de la studii descriptive, bine concepute. Nivel IV Dovezi obţinute de la comitete de experţi sau experienţă clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu. 448 Anexa 3. Tabel 1. Flora cutanată [7,142,143] Microorganisme prezente permanent pe stratul superficial (cornos) al pielii REZIDENTĂ Previne colonizarea cu alte microorganisme potenţial patogene Antisepticele au o acţiune mai limitată pe flora rezidentă decât pe flora tranzitorie TRANZITORIE Gen Staphylococcus Gen Corynebacterium Prezent pe tot tegumentul Gen Propionibacterium Alte microorganisme Flora de contaminare recentă specie localizare densitate specie localizare specie localizare gen note Poate fi eliminată prin igienă corectă S. epidermidis Toate zonele, mai ales: - faţa, nări - axile Zone umede : 10³-10 6 UFC*/cm² Zone uscate : 10-10³ UFC/cm² C. lipophiles Abundent la nivelul: - nărilor - perineului - spaţiilor interdigitale P. acnes Apare la pubertate la nivelul: - zonelor bogate în acizi graşi liberi (pielea capului, aripi nazale, faţă) - mucoaselor - canalului foliculului sebaceu (la suprafaţă) Microco- ccus Specii: M. luteus M. varians Definiţie: Microorganisme ce contaminează recent pielea şi care provin: - din tubul digestiv propriu - de la pacienţi colonizaţi sau infectaţi - din mediu sau de pe materiale contaminate La pacienţi spitalizaţi reflectă ecosistemul microbian spitalicesc S. haemoliticus Zone umede: - braţe, - coapse - spaţii interdigitale Streptoco- ccus Grup A Grup C Grup G S. hominis - axile - inghinal - perineu Brevi- bacterium Spatii interdigitale S. aureus 19-40% din populaţie la nivelul: - nărilor - axilelor - inghinal C. jeikeium - 18% pe mâinile personalului medical - 11-36% la sănătoşi - 13-79% la bolnavi - 40-82% la imuno- deprimaţi P. granulosum Bacili Gram negativi Gen Acinetobacter (A. jonsoni, A. lwoffi) prezent mai ales la pacienţi cu patologie renală Alcătuire: - Enterobacterii - Pseudomonas spp (din mediu) - Streptococcus grup A - Enterococcus spp. - Staphylococcus aureus - Candida albicans (imunodeprimaţi, DZ) - Spori de Bacillus spp. şi Clostridium spp. S. epidermidis S. haemoliticus S. hominis S. simulans Specii principale la nivelul mâinilor 4-7 log 10 /cm² C. urealyticum Portaj în mediu de spital P. avidum Malassezia furfur Micelii şi levuri în zone cutanate lipidice. Apare la pubertate ca şi P. acnes În mediu spitalicesc mânile pot fi contaminate cu: - Klebsiella spp. - Enterobacter spp . C. jeikeium C. urealyticum Specii principale la nivelul mâinilor S. haemoliticus + Corynebacterium Predomină în spaţiile interdigitale C. lipophiles C. urealyticum C. minutissi mum + S. haemoliticus Predomină în spaţiile interdigitale Aceste microorganisme nu se pot multiplica ş nu pot supravieţi pe piele din cauza efectului protector al florei rezidente ş/sau a unui mediu uscat ş rece Anexa 3. Tabel 2. Ecologia microbiană a pielii. Caracteristicile zonelor cutanate [142,144] Zona Localizare Densitatea florei microbiene cutanate Alcătuirea florei cutanate Zone lipidice: bogate în glande sebacee Cap, trunchi 10 6 -10 7 UFC/cm² Flora este constituită mai ales din microorganisme anaerobe, în special Propionibacterium acnes Zone umede: bogate în glande sudoripare Axile, perineu, pliuri interdigitale, palme 10 5 -10 8 UFC/cm² Zone uscate: sărace în glande sebacee şi sudoripare Dosul mâinilor, faţa externă a membrelor 10 3 -10 4 UFC/cm² 90% din floră este reprezentată de coci Gram pozitivi. Exceptie fac zonele de la nivelul inelelor sau a unui pansament ocluziv unde există bacili Gram negativi 449 Anexa 3. Tabel 3. Estimarea cantitativă a florei cutanate a mâinilor şi antebraţelor [142] Localizare Densitate bacteriană Mâini 4-7 log 10 /cm² Antebraţe şi plica cotului 1,2-5,6 log 10 /cm² din care 2,1 log 10 /cm² corynebacterii Foliculi pilosebacei 3,5-5,6 log 10 /cm² stafilococi si 5 log 10 /cm² propionibacterium spp. 450 Anexa 4. Indicaţiile tehnicilor de igienă a mâinilor [7,9,13,15,17,142] Nivel de risc infecţios Indicaţii Spălare simplă Dezinfecţe igienică prin spălare (spălare igienică antiseptică decontaminare) Dezinfecţe chirurgicală prin spălare (spălare chirurgicală) Dezinfecţie igienică şi chirurgicală prin frecare (frecare antiseptică şi chirurgicală) Obiectiv Nivel minim La sosirea în serviciu, plecarea din locul de munca + +/- - - elimină Gesturi contaminante de viaţa obişnuită (înainte şi după masă, după + +/- - murdăria folosirea toaletei, batistei, măştii faciale sau a altui obiect murdar sau - reduce flora posibil contaminat, după trecerea mâinii prin păr) tranzitorie Murdărie vizibilă (biologică, chimică, minerală, medicamentoasă) + + + - Pudră pe mâini + + + - Mâini umede + + + - Surse de apă îndepartate sau absente (ambulanţa) + / - + / - ++ Urgenţe (apnee de prematuritate) + + ++ Examinarea pacientului (înainte şi după) + + ++ Orice procedură cu scop diagnostic sau terapeutic (înainte şi după) + + ++ După scoaterea mănuşilor + + + Îngrijiri non-invazive sau de confort (înainte şi după) + + + Între 2 secvenţe de îngrijire la acelaşi pacient + + ++ Între 2 pacienţi fără risc particular + + ++ Înainte şi după scoaterea mănuşilor (sterile sau nesterile) + + + Nivel Proceduri invazive: cateter i.v. periferic, injecţie, sondă (înainte şi după) + + intermediar Înainte de manipularea dispozitivelor i.v., a tuburilor de dren, a sondelor + + - elimină flora Îngrijirea plăgilor sau tehnici aseptice - pansament (înainte şi după) + + tranzitorie Toaleta nou-născutului (bont ombilical, regiune oculară), termometrizare + + Succesiuni de gesturi cu risc de contaminare la acelaşi pacient + ++ Îngrijiri la pacienţi izolaţi septic sau pentru protejare (înainte şi după) + + Manipulare probel biologice, cadavre, deşeuri (după scoaterea + + mănuşilor) Contact accidental cu sânge, lichide biologice + ++ Nivel inalt Înainte de orice act chirurgical, obstetrical sau radiologie intervenţională + + - elimină flora Înaintea oricărui act invaziv care necesită asepsie de tip chirurgical: + + tranzitorie şi instalarea de dispozitive medicale (cateter central, dren - reduce flora pleural/abdominal, puncţie lombară) rezidentă Punct de apă absent sau neadaptat spălării chirurgicale + / - + Între 2 intervenţii chirurgicale de scurtă durată care fac parte din aceeaşi + + clasă de contaminare «curată» Între 2 timpi operatori în cursul aceleiaşi intervenţii, în timpul schimbării mănuşilor + + Procedura NON INVAZIV INVAZIV Urgenţă Risc particular Risc particular Urgenţă FRECARE hidroalcoolicîă FRECARE hidroalcoolică SPĂLARE simplă SPĂLARE igienică/ antiseptică FRECARE hidro- alcoolicaă SPĂLARE simplă SPĂLARE chirurgicală FRECARE hidroalcoolică FRECARE hidroalcoolică FRECARE chirurgicală DA DA NU DA NU DA Anexa 5. Alegerea tehnicii de igienă a mâinilor – algoritm [7,142] # Gest invaziv: gest efectuat traversând suprafaţa corpului (prin efracţie cutanată, fiind deci o procedură chirurgicală) sau printr-un orificiu natural al corpului (sondaj urinar, endoscopie) # Risc particular : definit prin prezenţa unor caracteristici ale pacientului sau ale contextului ce ţin de mediu: pacient imunodeprimat sau sub tratament imunosupresor sau bolnav infectat ori colonizat şi context de mediu referitor la sursă/punctul de apă, arhitectură particulară, prestarea îngrijirilor în situaţii particulare . Dezinfecţie chirurgicală a mâinilor prin frecare = 1 spălare simplă + 2 frecări cu produs pe bază de alcool (hidroalcoolic ) Anexa 6. Tehnici de igienă a mâinilor [ 7,9,13,15,17,19,32] Tabel 1. Spălarea simplă - dezgoliţi mâinile şi antebraţele până la coate - udaţi cu apă potabilă/de la reţea mâinile şi pumnii (antebraţele până la coate în secţiile de nou-născuţi) - aplicaţi o doză de săpun simplu (non-antimicrobian) lichid - spălaţi fiecare mână (spaţii interdigitale, periunghiale, pulpa degetelor, pumnul) ~15 secunde - clătiţi abundent sub jet de apă - ştergeţi mâinile prin tamponare cu prosop de unică folosinţă, nesteril - închideţi robinetul (dacă nu este automat) cu prosopul utilizat 30-60 sec . - aruncaţi prosopul în pubelă, fără a o atinge cu mâna Recomandare: mănuşile nu exclud spălarea simplă a mâinilor Tabel 2. Dezinfecţie igienică prin spălare (spălare antiseptică/decontaminare) - udaţi cu apă potabilă/de la reţea, mâinile şi pumnii - luaţi o doză (conform informaţiilor furnizate de producător pe eticheta produsului) de produs indicat pentru dezinfecţia igienică a mâinilor (săpun sau soluţie antiseptică) recomandat pentru uz sanitar şi testat conform standardului EN 1499 - spălaţi fiecare mână (spaţii interdigitale, periunghiale, pulpa degetelor şi pumnul) ~30 secunde - clătiţi abundent sub jet de apă, de la zonele distale spre cele proximale, mâna fiind orientată cu vârfurile degetelor în sus pentru a evita orice contaminare din mediu - uscaţi prin tamponare cu prosop de unică folosinţă, nesteril - închideţi robinetul (daca nu este automat) cu prosopul utilizat 1- 2 min. - aruncaţi prosopul în pubelă, fără a o atinge cu mâna Recomandare: spălarea antiseptică trebuie facută chiar înante de realizarea îngrijirii utilizând punctul de apă cel mai apropiat Tabel 3. Dezinfecţie chirurgicală prin spălare (spălare chirurgicală) - puneţi boneta pe cap şi masca astfel încât să acopere complet nasul şi gura - pregătiţi, la nevoie, pilă/perie de unghii şi/sau suport/burete impregnat cu antiseptic, toate sterile, de unică utilizare - spălare în 3 timpi: 1. - udaţi cu apă sterilă mâinile, pumnii şi antebraţele până la coate - aplicaţi o (primă) doză de ~3-5 ml (conform informaţiilor producătorului) de produs indicat pentru dezinfecţia chirurgicală a mâinilor (săpun/soluţie antiseptică) recomandat pentru uz sanitar şi testat conform EN 12791 - spălaţi mâinile şi antebraţele, de la vârfurile degetelor până la coate timp de ~ 2 minute (câte 1 minut de fiecare parte: dreaptă şi stângă) - menţineţi mâinile în sus (deasupra nivelului coatelor) în timpul întregii proceduri - clătiţi abundent sub jet de apă mâinile, pumnii, antebraţele, coatele 2. - luaţi încă o doză (a doua) de produs antiseptic (dacă peria nu este impregnată cu produs antiseptic) sau înlocuiţi-o cu burete impregnat cu produs antiseptic - periaţi unghiile (dacă este nevoie) timp de ~1 minut (30 secunde/mână) cu riscul lezării pielii - clătiţi abundent sub jet de apă mâinile, pumnii, antebraţele, coatele aproximativ 1 minut 3. - luaţi încă o doză (a treia) de produs antiseptic - spălaţi mâinile, pumnii şi antebraţele timp de ~ 3 minute, insistând asupra mâinilor (1 minut/mână şi 30 secunde/antebraţ) - clătiţi abundent sub jet de apă mâinile, pumnii şi antebraţele - uscaţi prin tamponament cu prosop steril de unică folosinţă, câte unul pentru fiecare parte (dreapta şi stânga) mergând de la mâini către coate - aruncaţi prosopul în pubelă, fără a o atinge cu mâna ~5-6 min . - menţineţi mâinile în sus pe toată durata procedurii . - mentineţi această poziţie în timpul îmbrăcării halatului steril Recomandare: după ~2 ore poate fi necesară reînnoirea dezinfecţiei mâinilor Tabel 4. Dezinfecţie igienică prin frecare (tratamentul igienic al mâinilor prin frecare/frecare antiseptică) - mâinile trebuie să fie curate (fără murdărie şi fără pudră de la mănuşi) şi uscate - aplicaţi în căuşul palmelor o doză (conform informaţiilor furnizate de producător pe eticheta produsului) ~ 3-5 ml. de produs indicat pentru dezinfecţia igienică a mâinilor prin frecare (produs antiseptic pe bază de alcool - soluţie sau gel hidroalcoolic) recomandat pentru uz sanitar şi testat conform EN 1500 - frecaţi viguros mâinile (suprafaţa palmară, dorsală, spaţiile interdigitale, vârfurile degetelor, unghiile, falangele) conform procedeului standard de frecare a mâinilor care include 6 etape obligatorii - se repetă frecarea până la impregnarea produsului în piele/uscarea mâinilor ~ 30sec . Repetaţi procedura pentru fiecare etapă de 5 ori înainte de a trece la etapa următoare Tabel 5. Dezinfecţie chirurgicală prin frecare (tratament chirurgical al mâinilor prin frecare/frecare chirurgicală) Varianta 1 - spălaţi cu apă potabilă/de reţea şi săpun simplu mâinile şi antebraţele până la coate ( spălare simplă ) - periaţi unghiile 1 minut (30 secunde/mână) dacă este nevoie - clătiţi abundent sub jet de apă mâinile, pumnii, antebraţele, coatele ~3-5 min. - uscaţi complet mâinile prin ştergere cu prosop de unică folosinţă - aplicaţi o doză (conform informaţiilor furnizate de producător pe eticheta produsului) de ~3-5 ml produs dezinfectant indicat pentru dezinfecţia chirurgicală a mâinilor recomandat pentru uz sanitar şi testat conform EN 12791 - frecaţi mâinile, antebraţele şi coatele cu produs dezinfectant până la uscarea pielii - frecaţi mâinile şi antebraţele până la coate cu produs dezinfectant până la uscarea pielii Varianta 2 (pentru intervenţii de scurtă durată, recomandată în Franţa, Germania, Austria) - frecaţi mâinile, antebraţele şi coatele cu produs dezinfectant până la uscarea pielii - frecaţi mâinile şi antebraţele până la coate cu produs dezinfectant până la uscarea pielii Frecarea mâinilor se face conform procedeului standard care include 6 etape obligatorii, până la impregnare totală cu produs dezinfectant şi uscarea completă a mâinilor Tabel 6. Procedeul standard pentru spălarea şi frecarea mâinilor Etape obligatorii prevăzute de procedeul standardizat pentru frecarea mâinilor Etapa 1: palmă pe palmă Etapa 2: palma mâinii drepte pe dosul mâinii stangi şi palma mâinii stângi pe dosul mâinii drepte Etapa 3: palmă pe palmă cu degetele intercalate (pentru dezinfecţia spaţiilor interdigitale) Etapa 4: dosul degetelor îndoite pe palma opusă (strângerea şi frecarea degetelor unei mâini în palma celeilalte mâini) Etapa 5: frecare prin rotaţie a policelui drept cu palma stângă/policele stâng cu palma dreaptă Etapa 6: frecare prin rotaţie cu mişcări înainte şi înapoi cu degetele împreunate ale mâinii drepte aplicate în podul palmei stângi şi invers 454 Mănuşi sterile Mănuşi nesterile (de examinare/medicale) Fără mănuşi (excepţie în caz de precauţii de contact) Orice procedură: - chirurgicală - obstetricală (naştere vaginală) - radiologică invazivă - acces vascular central - prepararea nutriţiei parenterale - prepararea medicaţiei pentru chimioterapie - la nou-născuţi în caz de:  intubaţie traheală  cateter vascular central (ombilical arterial/venos, epicutaneo-cav) şi periferic  exsangvinotransfuzie  cateter uretral  puncţie pleurală  puncţie pericardică  puncţie abdominală  puncţie lombară Posibilitatea contactului cu sânge/fluide ale corpului (secrefii, excrefii) şi cu obiecte visibil murdărite de acestea Contact direct cu pacientul - sânge - mucoase - piele lezată (neintactă) - prezenţa posibilă sau certă a microorganismelor patogene - epidemii - urgenţe - efectuarea de injecţii intravenoase - întreruperea liniei intravenoase - sângerare/recoltare de sânge - examinare pelvică şi vaginală - aspirarea fără sistem închis a sondei endo- traheale - sonda gastrică/duodenală Contact indirect cu pacientul - golirea de recipiente cu secreţii/excreţii - manipularea şi curăţarea instrumentelor - manevrare de deşeuri (biologice, menajere) - curăţarea scurgerilor de fluide Absenfa posibilităfii expunerii la sânge, fluide ale corpului sau la mediu contaminat Contact direct cu pacientul - măsurarea: - tensiunii arteriale - pulsului - temperaturii - efectuarea de injecţii subcutane, intramusculare - spălarea şi îmbrăcarea pacientului - transportul pacientului - îngrijirea ochilor, urechilor (fără secreţii) - manipularea oricărei linii vasculare în absenţa sângerării Contact indirect cu pacientul - utilizarea telefonului - scrisul în dosarul pacientului - administrarea orală de medicamente - distribuirea/colectarea tăvilor cu alimente - ridicarea şi înlocuirea lenjeriei pentru pat - plasarea echipamentului de ventilaţie non-invazivă (tub de oxigen) - mutarea mobilierului pacientului Mănuşile medicale trebuie:  păstrate în pachetul/cutia originală până la folosire  să fie disponibile la punctul de îngrijire a pacientului  să fie folosite numai dacă sunt integre Utilizarea mănuşilor nu modifică şi nu înlocuieşte indicafiile pentru igiena mâinilor cu apă şi săpun sau frecarea mâinilor cu produs pe bază de alcool După îndepărtarea mănuşilor, mâinile trebuie spălate/frecate cu apă şi săpun/antiseptice - dacă nu sunt folosite corect, mănuşile sunt un risc pentru transmiterea microorganismelor şi producerea infecţiei Anexa 7. Utilizarea mănuşilor [13,15] Tabel 1. Indicaţii ale utilizării mănuşilor 455 Tabel 2. Utilizarea mănuşilor nesterile şi sterile Procedura Mănuşi Punerea mănuşilor Scoaterea mănuşilor Mănuşi nesterile Înainte de utilizarea mănuşilor nesterile efectuafi igiena mâinilor prin frecare cu produs de frecare pe bază de alcool sau prin spălare cu apă şi săpun 1. Scoateţi o mănuşă din cutia originală 2. Atingeţi numai suprafaţa corespunzătoare încheieturii mâinii (marginea manşetei) 3. Puneţi prima mănuşă 4. Luaţi a doua mănuşă cu mâna goală şi atingeţi numai suprafaţa orespunzătoare încheieturii mâinii 5. Pentru a evita atingerea pielii antebraţului cu mâna înmănuşată, întoarceţi suprafaţa externă a mănuşii ce urmează a fi îmbrăcată pe degetele îndoite ale mâinii înmănuşate astfel încât să permită punerea mănuşii în a doua mână 6. Mâinile înmănuşate nu trebuie să atingă nimic altceva decât ce este definit prin indicaţii şi condiţii de utilizare a mănuşilor 1. Prindeti o manusa de la nivelul incheieturii pentru a o scoate fara a atinge pielea antebratului si indepartati-o de pe mana astfel incat manusa sa se intoarca pe dos 2. Tineti manusa scoasa in mana inmanusata si introduceti prin alunecare degetele mainii fara manusa in interior, intre manusa si incheietura. 3. Aruncati manusile scoase Dupa scaoterea manusilor efectuati igiena mainilor prin frecare cu produs de frecare pe baza de alcool sau prin spalare cu apa si sapun Mănuşi sterile Scopul acestei tehnici este să asigure maximum de asepsie pentru pacient şi să protejeze personalul medical de fluidele corpului pacientului. Pentru aceasta, pielea personalului medical va rămâne în contact exclusiv cu suprafafa internă a mănuşii şi nu va avea contact cu nici o altă suprafafă. Orice eroare în această tehnică conduce la compromiterea asepsiei necesitând schimbarea mănuşilor 1. Înaintea unei proceduri aseptice, efectuaţi igiena mâinii prin frecarea sau spălarea mâinilor 2. Verificaţi integritatea ambalajului; deschideţi primul ambalaj nesteril pentru a expune al doilea ambalaj steril dar fără a-l atinge 3. Puneţi al doilea ambalaj steril pe o suprafaţă curată, uscată fără a o atinge şi deschideţi ambalajul 4. Folosiţi degetul mare şi indexul mâinii pentru a prinde marginea îndoită a manşetei mănuşii 5. Introduceţi cealaltă mână în mănuşă, prin alunecare, dintr-o singură mişcare, păstrând manşeta îndoită/pliată la nivelul încheieturii mâinii 6. Ridicaţi a doua mănuşă prin alunecarea degetelor mâinii înmănuşate sub manşeta mănuşii 7. Introduceţi prin alunecare, dintr-o singură mişcare, a doua mănuşă în mâna fără mănuşă, evitând orice contact al mâinii înmănuşate cu o altă suprafaţă (contactul cu alte suprafeţe constituie compromiterea asepsiei şi necesită schimbarea mănuşilor) 8. Dacă este necesar, după punerea mănuşilor, aranjaţi degetele şi spaţiile interdigitale până ce mănuşile sunt bine potrivite 9. Desfaceţi manşeta primei mâini înmănuşate, prin alunecare delicată a degetelor celeilalte mâini în interiorul îndoiturii, fiind siguri că evitaţi orice contact cu o suprafaţă, alta decât exteriorul suprafeţei mănuşii (compromiterea asepsiei necesită schimbarea mănuşilor) 10. Mâinile cu mănuşi trebuie să atingă exclusiv dispozitive sterile sau zone ale corpului pacientului dezinfectate în prealabil 1. Îndepărtaţi prima mănuşă prin alunecare înapoi cu degetele mâinii opuse prin rularea ei pe dos către articulaţia a doua a degetelor (nu se elimina complet) 2. Îndepărtaţi cealaltă mănuşă prin întoarcerea marginii exterioare pe degetele mâinii parţial înmănuşate 3. Îndepărtaţi mănuşa prin întoarcerea pe dos în intregime pentru a se asigura că pielea este întotdeauna şi exclusiv în contact cu suprafaţa interioară a mănuşii 4. Aruncaţi mănuşile 5. Efectuaţi igiena mâinilor după îndepărtare conform recomandărilor Intervenţii chirurgicale – particularităţi de utilizare a mănuşilor Punerea mănuşilor sterile pentru intervenţie chirurgicală include aceleaşi secvenţe cu excepţia faptului că: - este precedată de pregătirea chirurgicală a mâinilor - punerea mănuşilor se efectuează după îmbrăcarea halatului chirurgical steril - deschiderea primului ambalaj (non-steril) este efectuată de un asistent - al doilea ambalaj (steril) este plasat pe o suprafaţă sterilă alta decât cea utilizată pentru intervenţie - mănuşile ar trebui să acopere încheieturile halatului steril Anexa 8. Factori ce influenţează negativ aderenţa la practici de igienă a mâinilor [15,19,53,143] Factori de risc pentru proasta aderenţă la practicile de igienă a mâinilor (nerespectarea recomandărilor) Medic, mai degrabă decât asistentă Sex masculin Unitate de terapie intensivă Program de lucru în zilele din timpul săptămânii, comparativ cu zilele din weekend Purtarea de mănuşi, halat Chiuvetă automată Activităţi cu înalt risc de transmitere a infecţiei Număr mare de oportunităţi pentru igiena mâinii/oră în îngrijiriea pacientului Factori de auto-raportare (motive invocate) pentru proasta aderenţă la igiena mâinilor Produse pentru igiena mâinilor care produc iritaţie şi uscăciune a tegumentelor mâinilor Chiuvete localizate prost sau inexistente Lipsa de produse pentru igiena mâinilor (săpun/antiseptice, prosop pentru ştergerea mâinilor) Timp insuficient din cauza suprasolicitării (“prea ocupat”) Personal puţin/muncă multă Prioritatea acordată procedurii necesare pacientului (“pacientul trebuie să aibă prioritate”) faţă de respectarea regulilor de igienă) Risc scăzut de achiziţie a infecţiei de la pacient (pacient neizolat) Întreruperea activităţii de îngrijire a pacientului/contactul indirect cu pacientul (echipament etc.) Purtarea de mănuşi conferă convingerea că este inutilă nevoia de igienă a mâinii Igiena mâinilor nu este importantă la pacientul în tratament cu antibiotice Durata prea mare pentru efectuarea igienei mâinilor Lipsa de educaţie, experienţa, cunoştinţe din ghiduri/protocoale referitoare la igiena mâinilor Uitarea sau lipsa de preocupare pentru igiena mâinilor Nu există modele - colegi sau superiori - care respectă igiena mâinilor Scepticism privind valoarea igienei mâinilor Nu agrează recomandările pentru igiena mâinilor Lipsa de informaţie ştiinţifică depre impactul definitiv al igienei mâinilor asupra ratei infecţiilor asociate îngrijirilor sănătăţii Bariere percepute suplimentar în efectuarea adecvată a igienei mâinilor Lipsa de participare activă în promovarea igienei mâinilor la nivel individual şi instituţional Lipsa de rol al modelului care respectă igiena mâinilor Lipsa de sancţiuni administrative sau de recompense Lipsa încurajării responsabilităţii personale pentru efectuarea igienei mâinilor Lipsa de climat instituţional de siguranţă Anexa 9. Echipament necesar igienei mâinilor [7] Tabel 1. Necesarul de echipament pentru postul de spălare a mâinilor şi întreţinerea lui Echipament Recomandări ferm recomandat recomandat Chiuveta - loc de îngrijire a pacientului - camera (salonul) pacientului - zone utilitare: stocaj dispozitive medicale curate, zona de tratare a materialului contaminat x x x x Robinete la chiuvetă (în sectorul de îngrijire a pacientului) - comandă cu picior, cot, genunchi - anti-stropire (împroşcare) x x Apă curentă - rece - caldă x x Distribuitor de produs pentru igiena mâinilor - fixare murală - recipient de unică folosinţă (cu pompa dozatoare) x x Produs pentru igienă (săpun/antiseptic) - distribuţie de doză unitară x Pubela - fara capac - sac de deşeuri de utilizare unică la fiecare punct de spălare x x Întreţinere - echipament curăţat (protocol/ritm) x 457 Tabel 2. Chiuveta Chiuveta Recomandări Elementele necesare Vas - mărime şi profunzime suficientă pentru a evita stropirea cu apă în timpul spălării - fixarea murală, fără sprijin la sol, pentru a facilita întreţinerea solului - structură netedă, lucioasă, fără zone de stagnare a apei (posibilă sursă de proliferare microbiană) Robinete - fără comandă manuală (comandă cu cot, genunchi, picior) Sifon - eventual demontabil, care poate fi dezinfectat prin imersie, chiar sterilizat în unităţi cu risc infecţios crescut Materiale recomandate Materialele rezistente la produse dezinfectante obişnuit utilizate în mediu spitalicesc (ceramică, oţel inoxidabil de calitate, răşini de înaltă densitate) pentru a se evita colonizarea lor cu microorganisme din mediul spitalicesc şi să permită detartrajul, a cărui frecvenţă este direct legată de duritatea apei Instalare si intretinere: Sistemul instalat trebuie să răspundă la principii ergonomice: - lărgimea vasului să permita o spălare uşoară a mâinilor şi antebraţelor - înălţimea fixării chiuvetei trebuie să ţină cont de munca în picioare (în mediu domestic înălţimea recomandată este de 90 cm iar pentru spălare chirurgicală a mâinilor se recomandă o înălţime de 1,1 m) 458 Tabel 3. Distribuitorul de săpun/produs antiseptic Distribuitor de săpun/produs antiseptic Recomandări Distribuitorul - permite instalarea recipientului/rezervei şi furnizarea săpunului lichid/produsului antiseptic Există 2 tipuri principale de prezentare: 1. distribuitor acoperit format din: - placă murală care permite fixarea suportului - capotă murală ce protejează recipientul - dispozitivul de distribuţie a produsului - comandă cu cotul ce permite scurgerea 2. distribuitor deschis format din: - suport tip coş - comandă cu cotul - să suporte decontaminări obişnuite şi să nu existe riscul de coroziune legat de produsul distribuit (în unele unităţi poate fi necesară autoclavarea distribuitorului) - să fie rezistent la şocuri (materiale noi derivate din răşini sau plastic pot conveni ca estetica şi cost) - să nu existe contact între produs şi sistemul de deschidere şi/sau închidere a scurgerii produsului - conţinutul distribuitorului să se scurga prin gravitaţie - sistemul de comandă al distribuitorului trebuie să fie adaptat la sectorul vizat: 1. sectoare cu risc înalt - sisteme de comandă cu cotul sau antebraţul 2. bloc operator - sisteme ce evită orice contact cu aparatul, prin comanda cu genunchiul/piciorul sau prin detecţia prezenţei mâinilor (chiuveta tip jgheab/albie) Comanda prin detecfia prezenfei mâinilor necesită o alimentare electrică corespunzatoare regulilor aplicabile aparatelor electrice instalate în apropierea unui punct de apă (etanşeitate, izolare, igienă) 3. sectoare spitaliceşti obişnuite - sisteme acţionate cu cotul sau antebraţul 4. servicii generale - sisteme cu tijă acţionată cu cotul, antebraţul sau mâna Recipient/flacon/cartuş Sunt disponibile 3 sisteme de aprovizionare: 1. flacon cu reîncărcare prin sistem de pompă sau valvă cu presiune continuă 2. rezervor 3. sistem mixt prin flacon cu rezervor tampon Reziduurile pe fundul distribuitorului - interzise ! - materiale utilizate pentru rezervor: poletilen de înaltă densitate, polipropilen - recipientele disponibile sunt, în mod obişnuit, de 2 capacităţi: 0,5 l şi 1 l şi pot fi utilizate în acelaşi aparat - alegerea capacităţii se face în funcţie de: activitate, număr de persoane, frecvenţa spălării mâinilor, riscul de contaminare a produsului şi tipul de sector: - în sectoare spitaliceşti obişnuite şi în cele cu înalt risc se preferă sistemul prin cartuş suplu sau semirigid cu dop inviolabil garantând nedeschiderea înainte de utilizare - în servicii generale - sistem cu rezervor sau sistem mixt şi cu capacitate mare (număr mare de utilizatori, ca de exemplu în toaletă, vestiar) Tabel 4. Calitatea distribuitoarelor de prosoape Distribuitor Avantaje Inconveniente Prosop pliat/îndoit şi îmbinat - distribuţie unitară - fără contaminare la reîncarcare - distribuţie unitară aleatorie din cauza unei mari diversităţi a formelor de prosoape în raport cu distribuitoarele - moduri de pliaj non îmbinat - reper vizual inadecvat - restricţie de deschidere, prin cheie Rulou - predecupaj unitar teoretic - fără distribuţie unitară efectivă din cauza predecupajului ineficace - manual (este prevăzut, de obicei, cu buton de apăsare, manivelă) - fragilitatea sistemului Depanare centrală - accesibilitate uşoară de reîncărcare - format non-limitat - decupaj unitar dificil - risc de supraconsum - risc de leziuni cutanate cu clemele de decupare Tabel 5. Sisteme de ştergere/uscare a mâinilor în mediul spitalicesc Sisteme de ştergere/uscare Recomandări Prosop de unică folosinţă Un prosop de bună calitate trebuie să fie : - suplu, pentru a lua forma anatomică a mâinii şi degetelor - absorbant, permiţând ştergere prin tamponament - rezistent în stare uscată şi umedă pentru a nu se deşira în timpul ştergerii - nepluşat (pufos) pentru a nu permite depozitare de fibre în timpul utilizării Modele disponibile de distribuitoare: - distribuitoare pentru prosoape pliate; sunt fabricate din metal, inox, plastic şi au diferite capacităţi de stocare în funcţie de tipul hârtiei folosite şi de dimensiunea prosopului - distribuitoare pentru prosoape în formă de rulou; există 3 sisteme: fără mecanism, cu mecanism semi-automat, cu mecanism automat (permite detaşarea prosopului fără contact manual) - distribuitoare prin bobina cu derulare centrală: bobine de 200- 300 m furnizează 400-800 prosoape din vată de celuloză sau panză suplă; distribuţia se face prin partea inferioară, printr-un manşon dantelat din material plastic care permite ruperea hârtiei Consumabile: hârtie şi vată de celuloză, fabricate din fibre celulozice noi sau reciclate Înalţimea la care se plasează distribuitoarele este diferită în funcţie de tip: cele cu derulare centrală la 1,1-1,15 m între sol şi ieşirea hârtiei, celelalte la 1,2-1,4 m (din motive de ergonomie şi economie) Prosoape textile Pot fi utilizate numai : - în afara sectoarelor cu risc infecfios - în afara unităfilor de îngrijire sau a unităfilor medico- tehnice Prosopul textil trebuie să fie absorbant, suplu, fără pluş, rezistent, să poată fi spălat/albit - prosopul textil pentru folosinfă colectivă este interzis , căci poate fi sursă de infecţii - în mediu spitalicesc un prosop trebuie folosit doar o singură dată pentru a se evita transmiterea de micro-organisme eliminate după ştergere, următorilor utilizatori Distribuitoarele de prosoape textile dispun de mecanism de distribuţie automată sau mecanică - furnizează după fiecare utilizare un prosop curat din bobina de prosoape - există risc de contaminare când cele 2 părţi (curată şi murdară) ale bobinei nu sunt separate şi când fiecare utilizator trebuie să tragă de partea murdară pentru a obţine una curată - aparatele distribuitoare trebuie să aibă anumite caracteristici tehnice: - 2 depozite distincte: unul pentru bobina curată şi altul pentru cea utilizată - mecanism de rulare a bobinei utilizate - sistem rapid de furnizare a unui nou prosop de lungime suficientă (prin buton presor sau automat) Trebuie să se evite recontaminarea prosoapelor în spălătorie sau în timpul transportului până la instalarea în distribuitoare Uscare cu aer cald - nu este adaptat serviciilor clinice, medico-tehnice - nu poate fi folosit decât în localuri administrative sau care primesc public Aerul cald este furnizat de aparate electrice care suflă aer cald un timp determinat (~ 30 secunde) şi : - usucă mâinile lent, un ciclu de uscare nefiind suficient pentru uscarea mâinilor - poate determina leziuni cutanate/iritaţii - nu este utilizabil de personal care trebuie să se spele pe mâini frecvent - la nivelul mediului, sistemul generează turbulenţe puternice care pun particulele de praf în suspensie în atmosferă şi generează producţie de picături de condensare ceea ce induce un risc de diseminare a germenilor prin aerosolizare Notă: Colectorul de prosoape folosite/deşeuri trebuie să fie instalat în apropierea postului de spălare a mâinilor; talia şi volumul acestuia trebuie să fie adaptate la importanţa activităţii şi consumului mediu zilnic estimat iar comanda de deschidere a recipientului trebuie să nu fie manuală. Anexa 10. Apa [7,15,19] Tabel 1. Apa – calităţi necesare în utilizarea pentru igiena mâinilor - Apa folosită în instituţii sanitare trebuie să îndeplinească anumite calităţi (fizice, chimice, bacteriologice); în Europa calitatea apei potabile în clădirile publice este reglementată de European Council’s Directive “Water for Human Consumption” (Regulation 1882/2003/EC) - Apa de robinet/curentă/de reţea din instituţiile sanitare poate fi sursă de infecţii nozocomiale pentru că se poate contaminta cu microorganisme: - de origine fecală (salmonella, enterovirus) provenite din reţeaua publică - cu germeni care se dezvoltă în circuitele de apă caldă (legionella) - cu germeni din mediul spitalicesc care colonizează reţeaua de apă ( Pseudomonas aeruginosa ) - Riscul de infecfie prin apa contaminată în interiorul refelei de distribufie din spital impune efectuarea de controale periodice ale calităfii apei (cel pufin de 3-4 ori/an) - Apa necesară igienei mâinilor (spălare simplă, antiseptică şi chirurgicală) trebuie să aibă calitate bacteriologică de nivel 1 (apă curată) : - apa clorată cu 0,1 mg/l - după 24 ore de cultură la 37°C şi 72 ore la 22°C să existe :s 10² UFC/100 ml de bacterii aerobe şi facultativ anaerobe şi să nu existe Pseudomonas aeruginosa în 100 ml apă - respectarea acestor criterii bacteriologice se face prin: filtrare şi dezinfectie (filtru sau microfiltru terminal, detartraj periodic al punctelor de apă şi o curăţare dezinfectantă zilnică a robinetelor); dezinfectantele care pot fi folosite: clor, ozon, raze ultraviolete - Apa stocată în containere trebuie evitată (este predispusă la contaminare). Containerele pentru stocare trebuie golite, spălate, dezinfectate şi uscate cât se poate de frecvent - Temperatura apei trebuie să ţină cont de toleranţa pielii şi de nivelul de confort (la 40°C există risc de iritaţie cutanată) - Mâinile ude pot să achiziţioneze şi să disemineze mai uşor microorganismele (de aceea uscarea mâinilor este parte integată în spălarea de rutină a mâinilor) Tabel 2. Apa - clasificare în funcţie de controlul bacteriologic [142,145] Nivel de calitate Număr de bacterii după: 24 h la 37°C şi 72 h la 22°C Pseudomonas aeruginosa Remarci şi utilizare Apa controlată bacteriologic Nivel I Apa curată :s10 2 /100ml UFC* 0 Apa de reţea clorată cu 0,1mg/l Utilizare: - îngrijiri curente - spălare chirurgicală a mâinilor - clătirea coloscopului, gastroscopului Nivel II Apa ultracurată :s10/100ml UFC 0 Apa obţinută după filtrare cu filtru de porozitate de 0,22µ – plasat pe robinetul de la reţeaua de apă, filtrul permite reţinerea tuturor microorganismelor de talie mare (bacterii, ciuperci, levuri şi paraziţi) dar viruşii de talie inferioară nu sunt reţinuţi. Utilizare: - în sectoare de îngrijiri protejate (unităţi de grefe şi de arsuri) - clătirea bronhoscopului Nivel III Apa sterilă 0/100ml UFC 0 Apa produsă industrial Utilizare: - clătire după dezinfecţia unor materiale care nu suportă altă metodă de sterilizare (celioscop, artroscop) - preparare aerosoli - umidificatoare de oxigen *UFC = unităţi formatoare de colonii Tehnica Spălare simplă Dezinfecţie igienică a mâinilor de igienă a mâinilor Produs recomandat a mâinilor Prin spălare Prin frecare Săpun simplu Săpun antiseptic Antiseptic pe bază de alcool (hidroalcoolic) Elimină flora tranzitorie 90% 99,9% 99,999% Elimină flora rezidentă Nici o acţiune 50% 99% Elimină murdăria + + - Anexa 11. Produse folosite pentru igiena mâinilor (săpun, antiseptice) [15,19,32,142] Tabel 1. Produse folosite în funcţie de tehnica de igienă a mâinilor [142] Atenţie: Dezinfecţia se aplică numai după curăţare ! Tabel 2. Produse antiseptice utilizate pentru dezinfecţia igienică a mâinilor [32] Produse biocide care se încadrează în grupa principală I, tip de produs 1 Dezinfecţia igienică a mâinilor prin spălare Produsul trebuie să fie recomandat pentru uz sanitar şi trebuie să fie testat conform standardului EN 1499, care trebuie să conţină indicaţii despre: - necesitatea umectării prealabile a mâinilor - volumul de produs utilizat - timpul de spălare - frecvenţa aplicării produsului - instrucţiunile speciale pentru utilizarea apei Dezinfecţia igienică a mâinilor prin frecare Produsul trebuie să fie recomandat pentru uz sanitar şi trebuie să fie testat conform standardului EN 1500, care trebuie să conţină indicaţii despre: - volumul de produs utilizat - timpul de frecare - frecvenţa aplicării produsului Pentru aplicarea produsului trebuie utilizat un dispenser în bună stare de igienă şi funcfionare Tabel 3 . Criterii de utilizare şi păstrare corectă a produselor antiseptice [32] 1. un produs antiseptic se utilizează numai în scopul pentru care a fost autorizat/inregistrat; 2. se respectă întocmai indicaţiile de utilizare de pe eticheta produsului; 3. se respecta întocmai concentraţia şi timpul de contact precizate în autorizaţia/înregistrarea produsului; 4. pe flacon se notează data deschiderii şi data limită până la care produsul poate fi utilizat; 5. la fiecare utilizare flaconul trebuie deschis şi închis corect; 6. flaconul se manipulează cu atenţie; este interzisă atingerea gurii flaconului pentru a nu se contamina; 7. este interzisă transvazarea în alt flacon; 8. este interzisă recondiţionarea flaconului; 9. este interzisă completarea unui flacon pe jumătate golit în alt flacon; 10. este interzisă amestecarea şi utilizarea succesivă a două produse antiseptice diferite; 11. se recomandă alegerea produselor antiseptice care se utilizează ca atare şi nu necesită diluţie; 12. sunt de preferat produsele condiţionate în flacoane cu cantitate mică; 13. după aplicare, antisepticul nu se îndepărteaza prin clătire deoarece se pierde efectul remanent; excepţie fac cele utilizate în neonatologie, pediatrie şi pentru irigarea cavităţilor, la care clătirea este necesară după fiecare aplicare; 14. se acordă o atenţie deosebită compoziţiei produsului pentru utilizarea antisepticului la nou- născuţi; 15. se păstrează numai în flacoanele originale pentru a evita contaminarea lor şi pentru a nu se pierde informaţiile de pe eticheta flaconului; 16. flacoanele trebuie păstrate la adăpost de lumină şi departe de surse de căldură. Tabel 4. Activitatea antimicrobiană a antisepticelor folosite în igiena mâinilor [15] Antiseptic Bacterii Gram pozitive Bacterii Gram negative Virusi încapsulaţi Virusi necapsulaţi Myco- bacterii Fungi Spori Alcool +++ +++ +++ ++ +++ +++ - Chloroxylenol +++ + + ± + + - Chlorhexidine +++ ++ ++ + + + - Hexachlorophene a +++ + ? ? + + - Iodophori +++ +++ ++ ++ ++ ++ ± b Triclosan d +++ ++ ? ? ± ± e - Compuşi cuaternari de amoniu c ++ + + ? ± ± - Acţiune: +++ (bună); ++ (moderată); + (slabă); ± (variabilă); – (fără acţiune) *Activitatea variază cu concentraţia: a bacteriostatic; b în concentraţii folosite în antiseptice, iodophorii nu distrug sporii; c bacteriostatic, fungistatic, microbicid la concentraţii înalte; d mai ales bacteriostatic; e activitate împotriva Candida spp., dar activitate redusă împotriva filamentelor de fungi. Tabel 5. Sumar al proprietăţilor antisepticelor utilizate pentru igiena mâinilor [15] Antiseptice Concentraţie tipică în % Viteza de acţiune Activitate reziduală Utilizare Alcooli 60-70 % rapid Nu FM Chloroxylenol 0.5-4 % lent Contradictorie SM Chlorhexidine 0.5-4% intermediar Da FM,SM Hexachlorophene a 3% lent Da SM, dar nerecomandat Iodophori 0.5-10 %) intermediar Contradictorie SM Triclosan d 0.1-2% intermediar Da SM; rareori Compusi quaternari de amoniu c lent Nu FM, SM; rareori; +alcooli FM: frecarea mâinilor; SM: spălarea mâinilor *Activitatea variază cu concentraţia: a bacteriostatic; b în concentraţii folosite în antiseptice, iodophorii nu distrug sporii; c bacteriostatic, fungistatic, microbicid la concentraţii înalte; d mai ales bacteriostatic; e activitate împotriva Candida spp., dar activitate redusă împotriva filamentelor de fungi. Tabel 6 . Antiseptice pe bază de alcool (hidroalcoolice) pentru igiena mâinilor [15,19] Conţin alcooli: etanol (alcool etilic), isopropanol, n-propanol, - concentraţiile sunt exprimate în: - procent de volum (= ml/100 ml, prescurtare % v/v sau vol/vol) - afectat de temperatură şi alte variabile - procent de greutate (= g/100 g, prescurtare % m/m sau w/w) - nu este afectat de temperatură etc. - procent de greutate/volum (= g/100 ml, prescurtare % m/v) Conţin alcooli combinaţi cu alte antiseptice (ex.clorhexidin) Tabel 7. Agenţi antiseptici de viitor [26] Argint, în produse pentru germeni rezistenţi la antibiotice, ca de exemplu enterococ rezistent la vancomicina (VRE) sau stafilococ meticilino-rezistent (MRSA) Anexa 12. Echipament şi consumabile după tipul de igienă a mâinilor [7,9,15] Spălare Simplă Igienică/antiseptică Chirurgicală Echipament consumabile - chiuveta - apă de reţea, în jet - săpun lichid în distribuitor şi recipient de unică folosinţă - prosop de unică folosinţă, în distribuitor - sac de deşeuri/pubelă comandată non-manual - chiuveta - apă de reţea, în jet - săpun lichid antiseptic / soluţie spumoasă antiseptică 1 în distribuitor şi recipient (cu dozator) de unică folosinţă - prosop de unică folosinţă în distribuitor - sac de deşeuri/pubelă comandată non-manual - chiuveta - robinet comandat non-manual - apă sterilă - săpun lichid antiseptic/soluţie spumoasă antiseptică 3 în distribuitor şi recipient (cu dozator) de unică folosinţă +/- pila/perie pentru unghii, sterilă, de unică folosire +/- suport impregnat cu antiseptic - prosop steril - sac de deşeuri/pubelă comandată non-manual - mănuşi sterile de unică folosinţă Frecare Antiseptică Chirurgicală* - chiuveta** - chiuveta - apă de reţea, în jet - săpun lichid în distribuitor şi recipient de unică folosinţă - prosop de unică folosinţă, nesteril, în distribuitor şi recipient unitar ! Numai pentru mâini curate (fără murdărie, pudră de mănuşi) Echipament consumabile - produs antiseptic pe bază de alcool/soluţie sau gel hidroalcoolic 2 în distribuitor şi recipient (cu dozator) de unică folosire - sac de deşeuri - produs antiseptic pe bază de alcool, soluţie sau gel hidroalcoolic 3 în distribuitor şi recipient (cu dozator) de unică folosinţă - mănuşi sterile, de unică folosinţă *Frecarea chirurgicală a mâinilor este constituită dintr-un spălat simplu cu săpun, asociat cu două frecări igienice ale mâinilor cu un produs pe bază de alcool (hidroalcoolic) **Chiuveta corect echipată trebuie pastrată aproape de pacient pentru ca orice murdărie biologică vizibilă trebuie eliminată cu apă şi săpun 1 Produs recomandat pentru uz sanitar şi testat conform normei europene EN 1499/1997; 2 Produs recomandat pentru uz sanitar şi testat conform normei europene EN 1500/1997; 3 Produs recomandat pentru uz sanitar şi testat conform normei europene EN 12791/2005; SR EN - norme europene adoptate ca standarde româneşti: SR EN 1499/2000, SR EN 1500/2000 Anexa 13. Metode pentru îmbunătăţirea promovării igienei mâinii [15,19] Tabel 1. Promovarea igienei mâinilor: educatie (E) - motivaţie (M) - schimbare de sistem (S) [15,19] Strategie Instrument pentru schimbare - Educaţie E (M, S) - Observare de rutină şi feedback S (E, M) - Tehnică de control prin igiena posibilă, uşoară, convenabilă când sunt S disponibile produse pe bază de alcool pentru frecarea mâinilor - Educaţia pacientului S (M) - Memento (aducere aminte) la locul de muncă prin postere etc. S - Sancţiuni administrative şi recompensare S - Schimbarea agentului antiseptic folosit pentru igiena mâinilor S (E) - Promovarea/facilitarea îngrijirii pielii mâinilor personalului medical S (E) - Obţinerea participării active la nivel individual şi instituţional E, M, S - Îmbunătăţirea climatului de siguranţă S (M) - Sporirea autoeficacităţii individuale şi instituţionale S (E, M) - Evitarea: supraaglomerării, lipsei de personal, volumului de muncă excesiv S - Combinarea mai multor strategii de mai sus E, M, S Tabel 2. Elemente de programe educaţionale şi motivaţionale la personalul medical [15,19,146] Justificare pentru igiena mâinilor: - riscuri potenţiale de transmitere a microorganismelor la pacienţi - riscuri potenţiale de colonizare sau infecţie a personalului medical prin microorganisme dobândite de la pacient - morbiditate, mortalitate şi costuri asociate cu infecţiile asociate cu îngrijiri medicale Indicaţii pentru igiena mâinilor: - contact cu pacient cu piele intactă (evaluarea pulsului, măsurarea tensiunii arteriale) - contact cu suprafeţele de mediu din imediata vecinătate a pacientului - după scoaterea mănuşilor Tehnici pentru igiena mâinilor: - soluţii pentru igiena mâinilor - durata procedurii de igienă a mâinilor - selecţia agenţilor pentru igiena mâinilor: - alcoolii pentru frecarea mâinilor sunt cei mai eficace agenţi pentru reducerea numărului de bacterii de pe mâinile personalului - săpunurile antiseptice sunt mai eficace decât cele simple non-antimicrobiene - săpunul şi apa sunt recomandate pentru mâini vizibil murdare, pătate - alcoolii pentru frecarea mâinilor sunt recomandaţi de rutină pentru toate indicaţiile clinice (excepţie fiind mâinile vizibil murdare) şi ca una din opţiuni pentru igiena chirurgicală a mâinii Metode pentru menţinerea sănătăţii pielii mâinii: - loţiuni şi creme care previn sau reduc uscăciunea şi iritaţiile/dermatita iritantă de contact - folosirea de loţiuni şi creme acceptabile - programe recomandate pentru aplicarea de loţiuni şi creme Aşteptări de la manageri de îngrijiri ale pacientului: - rolul modelului demonstrând aderenţa la practicile de igienă a mâinilor, recomandate - declaraţii scrise privind valoarea, suportul şi aderenţa la practicile recomandate Indicaţii pentru folosirea mănuşilor şi pentru limitarea folosirii lor: - contaminarea mâinilor poate avea loc ca rezultat al unor găuri mici, nedetectate în mănuşi - contaminarea poate avea loc în timpul îndepărtării mănuşilor - purtarea mănuşilor nu înlocuieşte nevoia de efectuare a igienei mâinilor - eşec în îndepărtarea mănuşilor după îngrijirea pacientului, poate conduce la transmitera microorganismelor de la un pacient la altul Tabel 3. Strategie multimodală de promovare a igienei mâinilor după OMS [15] 1. Atingerea pacientului 2. Procedura curată/aseptică 3. Atingerea pacientului 4. Risc de expunere la fluidele corpului pacientului 5. Atingerea mediului din jurul pacientului 5. Climat instituţional de siguranţă 1. Sistem in schimbare - frecarea mânilor cu produse alcoolice - flacoane cu produse alcoolice plasate: la punctul de îngrijire al pacientului, în fiecare salon - acces continuu la aprovizionare sigură cu apă şi prosoape - o chiuveta la cel puţin 10 paturi - săpun şi prosoape curate disponibile la fiecare chiuveta “5 momente importante pentru igiena mânilor mele” 1. Înainte de a atinge un pacient 2. Înainte de procedura curată/aseptică 3. După riscul de expunere la fluidele corpului 4. După atingerea unui pacient 5. După atingerea mediului din jurul pacientului 2. Educaţie, instruire 3. Observare şi feedback 4. Aducere aminte - postere în orice - salon - zone pentru personalul medical - ambulator IGIENA MÂINILOR: SPĂLARE, DEZINFECŢIE DUPĂ ÎNAINTE Anexa Nr. 13 Ministerul S ă n ă t ăţ ii Publice Colegiul Medicilor Asocia ţ ia de Neonatologie Comisia Consultativă de din România din România Pediatrie şi Neonatologie Urm ă rirea nou-n ă scutului cu risc pentru sechele neurologice ş i de dezvoltare COLEC Ţ IA GHIDURI CLINICE PENTRU NEONATOLOGIE Ghidul 13/Revizia 1 3.12.2010 Publicat de Asocia ţ ia de Neonatologie din România Editor: Maria Livia Ognean © Asocia ţ ia de Neonatologie din România, 2011 Grupul de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor încurajează schimbul liber şi punerea la dispoziţie în comun a informaţiilor şi dovezilor cuprinse în acest ghid, precum şi adaptarea lor la condiţiile locale. Orice parte din acest ghid poate fi copiată, reprodusă sau distribuită, fără permisiunea autorilor sau editorilor, cu respectarea următoarelor condiţii: (a) ghidul sau fragmentul să nu fie copiat, reprodus, distribuit sau adaptat în scopuri comerciale, (b) persoanele sau instituţiile care doresc să copieze, reproducă sau distribuie ghidul sau fragmente din acestea, să informeze Asociaţia de Neonatologie din România şi (c) Asociaţia de Neonatologie din România să fie menţionată ca sursă a acestor informaţii în toate copiile, reproducerile sau distribuţiile materialului. Acest ghid a fost aprobat de Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. ........ din şi de Colegiul Medicilor prin documentul nr. ..... din .......................... şi de Asociaţia de Neonatologie din România în data de .......... Preciz ă ri Ghidurile clinice pentru Neonatologie sunt elaborate cu scopul de a ajuta personalul medical să ia decizii privind îngrijirea nou- născuţilor. Acestea prezintă recomandări de bună practică medicală clinică bazate pe dovezi publicate (literatura de specialitate) recomandate a fi luate în considerare de către medicii neonatologi şi pediatri şi de alte specialităţi, precum şi de celelalte cadre medicale implicate în îngrijirea tuturor nou-născuţilor. Deşi ghidurile reprezintă o fundamentare a bunei practici medicale bazate pe cele mai recente dovezi disponibile, ele nu intenţionează să înlocuiască raţionamentul practicianului în fiecare caz individual. Decizia medicală este un proces integrativ care trebuie să ia în considerare circumstanţele individuale şi opţiunea pacientului sau, în cazul nou-născutului, a părinţilor, precum şi resursele, caracteristicile specifice şi limitările instituţiilor medicale. Se aşteaptă ca fiecare practician care aplică recomandările în scop diagnostic, terapeutic sau pentru urmărire, sau în scopul efectuării unei proceduri clinice particulare să utilizeze propriul raţionament medical independent în contextul circumstanţial clinic individual, pentru a decide orice îngrijire sau tratament al nou-născutului în funcţie de particularităţile acestuia, opţiunile diagnostice şi curative disponibile. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid au depus eforturi pentru ca informaţiile conţinute în ghid să fie corecte, redate cu acurateţe şi susţinute de dovezi. Date fiind posibilitatea erorii umane şi/sau progresele cunoştinţelor medicale, autorii nu pot şi nu garantează că informaţia conţinută în ghid este în totalitate corectă şi completă. Recomandările din acest ghid clinic sunt bazate pe un consens al autorilor privitor la tema propusă şi abordările terapeutice acceptate în momentul actual. În absenţa dovezilor publicate, recomandările se bazează pe consensul experţilor din cadrul specialităţii. Totuşi, acestea nu reprezintă în mod necesar punctele de vedere şi opiniile tuturor clinicienilor şi nu le reflectă în mod obligatoriu pe cele ale Grupului Coordonator. Ghidurile clinice, spre deosebire de protocoale, nu sunt gândite ca directive pentru o singură modalitate de diagnostic, management, tratament sau urmărire a unui caz sau ca o modalitate definitivă de îngrijire a nou-născutului. Variaţii ale practicii medicale pot fi necesare în funcţie de circumstanţele individuale şi opţiunea părinţilor nou-născutului, precum şi de resursele şi limitările specifice ale instituţiei sau tipului de practică medicală. Acolo unde recomandările acestor ghiduri sunt modificate, abaterile semnificative de la ghiduri trebuie documentate în întregime în protocoale şi documente medicale, iar motivele modificărilor trebuie justificate detaliat. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid îşi declină responsabilitatea legală pentru orice inacurateţe, informaţie percepută eronat, pentru eficacitatea clinică sau succesul oricărui regim terapeutic detaliat în acest ghid, pentru modalitatea de utilizare sau aplicare sau pentru deciziile finale ale personalului medical rezultate ca urmare a utilizării sau aplicării lor. De asemenea, ele nu îşi asumă responsabilitatea nici pentru informaţiile referitoare la produsele farmaceutice menţionate în ghid. În fiecare caz specific, utilizatorii ghidurilor trebuie să verifice literatura de specialitate prin intermediul surselor independente şi să confirme că informaţia conţinută în recomandări, în special dozele medicamentelor, este corectă. Orice referire la un produs comercial, proces sau serviciu specific prin utilizarea numelui comercial, al mărcii sau al producătorului, nu constituie sau implică o promovare, recomandare sau favorizare din partea Grupului de Coordonare, a Grupului Tehnic de Elaborare, a coordonatorului sau editorului ghidului faţă de altele similare care nu sunt menţionate în document. Nici o recomandare din acest ghid nu poate fi utilizată în scop publicitar sau în scopul promovării unui produs. Opiniile susţinute în această publicaţie sunt ale autorilor şi nu reprezintă în mod necesar opiniile Fundaţiei Cred. Toate ghidurile clinice sunt supuse unui proces de revizuire şi actualizare continuă. Cea mai recentă versiune a acestui ghid poate fi accesată prin internet la adresa ................ Tipărit la ........... ISSN ................ Grupul de Coordonare a elabor ă rii ghidurilor Comisia Consultativ ă de Pediatrie ş i Neonatologie a Ministerului S ă n ă t ăţ ii Publice Prof. Dumitru Or ăş eanu Comisia de Obstetric ă ş i Ginecologie a Colegiului Medicilor din România Prof. Dr. Vlad I. Tica Asocia ţ ia de Neonatologie din România Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Pre ş edinte – Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Co-pre ş edinte – Prof. Univ. Dr. Maria Stamatin Secretar – Conf. Univ. Dr. Manuela Cucerea Membrii Grupului Tehnic de Elaborare a ghidului Coordonatori: Prof. Univ. Dr. Gabriela Zaharie Dr. Adrian Ioan Toma Scriitor: Dr. Eugen Mâ ţ u Membri: Dr. Ileana V ă tavu Dr. Constan ţ a N ă scutzi Dr. Maria Livia Ognean Dr. Ioana Ro , ca Dr. Beata Acs Mul ţ umiri Mul ţ umiri exper ţ ilor care au evaluat ghidul: Prof. Univ. Dr. Maria Stamatin Prof. Univ. Dr. Constantin Ilie Conf. Univ. Dr. Manuela Cucerea Conf. Univ. Dr. Valeria Filip Mul ţ umim Dr. Maria Livia Ognean pentru coordonarea ş i integrarea activit ăţ ilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie. Mul ţ umim Funda ţ iei Cred pentru suportul tehnic acordat pentru buna desf ăş urare a activit ăţ ilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie ş i organizarea întâlnirilor de consens. Abrevieri TINN – terapie intensiv ă neonatal ă VLBW – very low birth weight (prematuri cu greutate foarte mic ă la na ş tere) VG – vârst ă de gesta t ie Vcr – vârst ă cronologic ă VPM – vârst ă postmenstrual ă VC – vârst ă corectat ă SGA – small for gestational age (nou-n ă scut mic pentru vârsta de gesta t ie) AGA – appropiate for gestational age (nou-n ă scut cu greutate corespunz ă toare vârstei) LGA – large for gestational age (nou-n ă scut mare pentru vârsta de gesta t ie) EHIP – encefalopatie hipoxic-ischemic ă perinatal ă LPV – leucomalacie periventricular ă BPC – boal ă pulmonar ă cronic ă EUN – enterocolit ă ulcero-necrotic ă ROP – retinopatia prematurului DQ – coeficient de dezvoltare IQ (QI) – coeficient de inteligen tă SDR – sindrom de detres ă respiratorie CPAP – continuous positive airway pressure (presiune pozitiv ă continu ă în c ă ile aeriene) MDI – Mental Developmental Index (coeficient de dezvoltare mental ă ) AOAE – otoemisii acustice automate AABR – poten t iale evocate auditive automate GMFCS – Gross Motor Function Classification System (sistemul de clasificare a func t ionalit ăt ii motorii grosiere) BINS – Bayley Infant Developmental Screener (testul screening de evaluare a dezvolt ă rii copilului Bayley) 1. Introducere O parte din nou-născuţii pacienţi ai secţiilor de terapie intensivă neonatală (TINN) prezintă, datorită imaturităţii sau anumitor boli, riscul apariţiei unor sechele neurologice. Pentru această categorie de copii este necesară urmărirea periodică în cadrul unui program special care permite depistarea precoce a tulburărilor neurologice şi de dezvoltare [1] . Pentru a obţine maxim posibil de recuperare în cazul acestor pacienţi, diagnosticul de afectare neurologică trebuie pus cât mai precoce prin utilizarea unor teste screening sau a unui examen eficient din punct de vedere al costului, cu specificitate şi valoare predictivă cunoscute, care să identifice dintr-o populaţie indivizii cu risc de a dezvolta o anumită afecţiune [2] . Numărul nou-născuţilor cu risc externaţi din secţia de TINN înregistrează o continuă creştere datorită îmbunătăţirii tehnicilor de terapie intensivă şi acumulării de experienţă în domeniu [3] . În aceste condiţii se fac eforturi, pe plan naţional şi internaţional, pentru elaborarea unui standard de urmărire (follow- up) a nou-născuţilor cu risc externaţi din secţia de neonatologie [4] . Un program de follow-up oferă posibilitatea de a standardiza practica în domeniu, furnizează date cu privire la consecinţele morbidităţilor şi tratamentelor şi permite compararea diferitelor unităţi sau intervenţii. Urmărirea pe termen lung a pacienţilor externaţi din secţia de TINN este necesară în cadrul studiilor multicentrice [4] . De asemenea, poate atrage atenţia asupra morbidităţilor pe termen lung asociate cu patologia perinatală. Ca urmare a aplicării acestor programe s-a constatat că intervenţiile efectuate în cadrul îngrijirii acestui tip de nou-născuţi pot avea consecinţe pe termen lung [4] şi că anumite intervenţii pentru care a fost observat un beneficiu pe termen scurt au consecinţe nefavorabile pe termen lung ca de exemplu: administrarea postnatală de steroizi [5,6] şi oxigenoterapia [7,8] la prematuri. Un program standardizat de urmărire a nou-născuţilor cu risc permite, de asemenea, compararea datelor diferitelor centre, evidenţierea posibilităţilor de îmbunătăţire a calităţii actului medical prin adoptarea practicilor sigure şi eficiente pe termen lung [9-13] . Ghidul de urmărire a nou-născutului cu risc este conceput la nivel naţional. Acesta precizează standardele, principiile şi aspectele fundamentale ale managementului particularizat unui caz clinic concret care trebuie respectate de practicieni indiferent de nivelul unităţii sanitare în care activează. Ghidurile clinice pentru neonatologie sunt mai rigide decât protocoalele clinice, fiind realizate de grupuri tehnice de elaborare respectând nivele de dovezi ştiinţifice, tărie a afirmaţiilor şi grade de recomandare. În schimb, protocoalele permit un grad mai mare de flexibilitate. 2. Scop Scopul ghidului de faţă este de a standardiza la nivel naţional metodologia de urmărire a nou- născutului cu risc externat din secţia de TINN. Ghidul se adresează medicilor neonatologi şi pediatri implicaţi în urmărirea nou-născutului cu risc, de asemenea medicilor neurologi pediatri, medicilor cu specialiatea recuperare medicală şi medicilor de familie. Informaţiile prezentate în acest ghid se doresc utile, de asemenea, pentru specialităţile conexe implicate în urmărirea acestei categorii de pacienţi: specialişti în psihiatrie pediatrică, psihologi, kinetoterapeuţi, logopezi, medici specialişti în oftalmologie şi audiologie. Informaţiile prezentate în ghid se adresează, de asemenea, personalului aflat în procesul de instruire în specialităţile de mai sus. Prezentul ghid este elaborat pentru îndeplinirea următoarelor deziderate: - creşterea calităţii asistenţei medicale (acte şi proceduri medicale profilactice) - aducerea în actualitate a unei probleme cu impact asupra sănătăţii nou-născuţilor, sugarilor şi copiilor mici - aplicarea evidenţelor în practica medicală; diseminarea unor noutăţi ştiinţifice legate de această temă - integrarea unor servicii prevenţie şi monitorizare - reducerea variaţiilor în practica medicală (cele care nu sunt necesare) - ghidul constituie un instrument de consens între clinicienii de diferite specialităţi implicaţi - ghidul protejează clinicianul din punctul de vedere a malpraxisului - ghidul asigură continuitate între serviciile oferite de medici şi asistente - ghidul permite structurarea documentaţiei medicale - ghidul permite oferirea unei baze de informaţie pentru analize şi comparaţii - permite armonizarea practicii medicale româneşti cu principiile medicale internaţionale Se prevede ca acest ghid să fie adoptat pe plan local şi regional. 3. Metodologia de elaborare 3.1. Etapele procesului de elaborare Ca urmare a solicitării Ministerului Sănătăţii Publice de a sprijini procesul de elaborare a ghidurilor clinice pentru neonatologie, Asociaţia de Neonatologie din România a organizat în 28 martie 2009 la Bucureşti o întâlnire a instituţiilor implicate în elaborarea ghidurilor clinice pentru neonatologie. A fost prezentat contextul general în care se desfăşoară procesul de redactare a ghidurilor şi implicarea diferitelor instituţii. În cadrul întâlnirii s-a decis constituirea Grupului de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor. A fost, de asemenea, prezentată metodologia de lucru pentru redactarea ghidurilor, un plan de lucru şi au fost agreate responsabilităţile pentru fiecare instituţie implicată. A fost aprobată lista de subiecte a ghidurilor clinice pentru neonatologie şi pentru fiecare ghid au fost aprobaţi coordonatorii Grupurilor Tehnice de Elaborare (GTE). În data de 26 septembrie 2009, în cadrul Conferinţei Naţionale de Neonatologie din România a avut loc o sesiune în cadrul căreia au fost prezentate, discutate în plen şi agreate principiile, metodologia de elaborare şi formatul ghidurilor. Pentru fiecare ghid, coordonatorul a nominalizat componenţa Grupului Tehnic de Elaborare, incluzând scriitorul/scriitorii şi o echipă de redactare, precum şi un număr de experţi evaluatori externi pentru recenzia ghidului. Pentru facilitarea şi integrarea procesului de elaborare a tuturor ghidurilor a fost ales un integrator. Toate persoanele implicate în redactarea sau evaluarea ghidurilor au semnat Declaraţii de Interese. Scriitorii ghidurilor au fost contractaţi şi instruiţi privind metodologia redactării ghidurilor, după care au elaborat prima versiune a ghidului, în colaborare cu membrii GTE şi sub conducerea coordonatorului ghidului. Pe parcursul citirii ghidului, prin termenul de medic(ul) se va înţelege medicul de specialitate neonatologie, căruia îi este dedicat în principal ghidul clinic. Acolo unde s-a considerat necesar, specialitatea medicului a fost enunţată în clar pentru a fi evitate confuziile de atribuire a responsabilităţii actului medical. După verificarea din punctul de vedere al principiilor, structurii şi formatului acceptat pentru ghiduri şi formatare a rezultat versiunea a 2-a a ghidului, versiune care a fost trimisă pentru evaluarea externă la experţii selectaţi. Coordonatorul şi Grupul Tehnic de Elaborare au luat în considerare şi încorporat, după caz, comentariile şi propunerile de modificare făcute de evaluatorii externi şi au redactat versiunea a 3-a a ghidului. Această versiune a fost prezentată şi supusă discuţiei detaliate, punct cu punct, în cadrul unor Întâlniri de Consens care au avut loc la Bran în perioada 23-25 iulie 2010 şi la Bucureşti în data de 3-5 decembrie 2010, cu sprijinul Fundaţiei Cred. Participanţii la Întâlnirile de Consens sunt prezentaţi în Anexa 1. Ghidurile au fost dezbătute punct cu punct şi au fost agreate prin consens din punct de vedere al conţinutului tehnic, gradării recomandărilor şi formulării. Evaluarea finala a ghidului a fost efectuată utilizând instrumentul Agree elaborat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Ghidul a fost aprobat formal de către Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice, Comisia de Pediatrie şi Neonatologie (?) a Colegiul Medicilor din România şi Asociaţia de Neonatologie din România. Ghidul a fost aprobat de către Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. .............................. 3.2. Principii Ghidul clinic pentru „Urmărirea nou-născutului cu risc de sechele neurologice şi de dezvoltare” a fost conceput cu respectarea principilor de elaborare a Ghidurilor clinice pentru neonatologie aprobate de Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor clinice pentru Neonatologie şi de Asociaţia de Neonatologie din România. Grupul tehnic de elaborare a ghidurilor a căutat şi selecţionat, în scopul elaborării recomandărilor şi argumentărilor aferente, cele mai importante şi mai actuale dovezi ştiinţifice (meta-analize, revizii sistematice, studii controlate randomizate, studii controlate, studii de cohortă, studii retrospective şi analitice, cărţi, monografii). În acest scop au fost folosite pentru căutarea informaţiilor următoarele surse de date: Cochrane Library, Medline, OldMedline, Embase utilizând cuvintele cheie semnificative pentru subiectul ghidului. Fiecare recomandare s-a încercat a fi bazată pe dovezi ştiinţifice, iar pentru fiecare afirmaţie a fost furnizată o explicaţie bazată pe nivelul dovezilor şi a fost precizată puterea ştiinţifică (acolo unde există date). Pentru fiecare afirmaţie a fost precizată alăturat tăria afirmaţiei (Standard, Recomandare sau Opţiune) conform definiţiilor din Anexa 2. 3.3. Data reviziei Acest ghid clinic va fi revizuit în 2013 sau în momentul în care apar dovezi ştiinţifice noi care modifică recomandările făcute. 4. Structur ă Acest ghid de neonatologie este structurat în subcapitole: - definiţii şi evaluare - conduită - monitorizare - aspecte administrative - bibliografie - anexe. 5. Defini ţ ii ş i evaluare 5.1 Defini ' ii. 5.1.1. Categorii de nou-n ă scu ţ i Standard Nou-născutul cu risc de sechele neurologice şi de dezvoltare este nou-născutul E care prezintă, datorită imaturităţii sau a anumitor afecţiuni manifestate în perioada neonatală, riscul apariţiei unor sechele neurologice şi de dezvoltare (anexa 3). Standard Nou-născutul cu risc crescut este nou-născutul care prezintă în perioada E neonatală o patologie severă, ameninţătoare de viaţă şi frecvent cu apariţia ulterioară a unor sechele neurologice şi de dezvoltare severe la supravieţuitori (anexa 4). Standard Vârsta gestaţională (VG) se defineşte ca perioada de timp scursă de la prima zi C a ultimului ciclu menstrual normal până la data naşterii [14,15] . Standard Vârsta cronologică (VCr) a unui nou-născut este reprezentată de vârsta în zile C scursă de la naştere [14] . Standard Vârsta postmenstruală (VPM) a unui nou-născut (copil) este definită ca perioada C de timp scursă de la prima zi a ultimului ciclu menstrual şi naştere (vârsta de gestaţie) plus perioada de timp scursă de la naştere (vârsta cronolologică) [14] . Standard Vârsta corectată (VC) reprezintă vârsta copilului calculată de la data probabilă a C naşterii [14] . Standard Vârsta postconcepţională reprezintă intervalul de timp scurs între data E concepţiei şi data naşterii. Standard Nou-născutul prematur este nou-născutul cu VG mai mică de 37 de săptămâni C (259 sau mai puţine zile de sarcină) [14-17] . Standard Nou-născutul la termen (sau matur) este nou-născutul cu VG cuprinsă între 37 C şi 41 de săptămâni şi 6 zile (260 până la 294 de zile de sarcină) [14-17] . Standard Nou-născutul post-termen (postmatur) este nou-născutul cu VG mai mare de 42 C de săptămâni (mai mare de 294 de zile de sarcină) [14-17] . Standard Nou-născutul cu greutate la naştere (GN) mică pentru VG (small for gestational C age - SGA) este nou-născutul a cărui GN se află sub percentila 10 pentru VG [16,17] . Standard Nou-născutul cu greutatea la naştere adecvată (sau corespunzătoare) pentru C VG (appropriate for gestational age – AGA) este nou-născutul a cărui GN este cuprinsă între percentilele 10 şi 90 pentru VG [16,17] . Standard Nou-născutul cu greutatea mare la naştere pentru VG (large for gestational age C – LGA) este nou-născutul a cărui GN se află peste percentila 90 pentru VG [16,17] . 5.1.2. Patologie neonatal ă sau cu origine în perioada neonatal ă Standard Encefalopatia neonatală hipoxic-ischemică (EHIP) este un sindrom clinic C constând în alterarea funcţiilor neurologice la un copil la termen sau aproape de termen în decursul primei săptămâni de viaţă, manifestată prin dificultăţi în iniţierea şi menţinerea respiraţiei, deprimare a tonusului şi reflexelor, alterarea stării de conştienţă şi deseori convulsii, la care se poate afirma o etiologie hipoxic-ischemică perinatală [18,19] . Standard Hemoragia intraventriculară este hemoragia cu punct de plecare la nivelul C matricei germinative cu sau fără extindere la nivelul sistemului ventricular, cea mai frecventă varietate de hemoragie cerebrală neonatală, caracteristică prematurului [20,21] . (clasificarea - anexa 5) Standard Leucomalacia periventriculară (LPV) este o leziune de tip ischemic a substanţei C albe periventriculare caracterizată de prezenţa unor leziuni necrotice evidente adesea sub formă de chisturi mici la examinarea histopatologică sau imagistică [22] . (clasificarea LPV - anexa 6). Standard Accidentul ischemic perinatal reprezintă întreruperea focală a fluxului sangvin C cerebral secundar unei ischemii, tromboze sau embolii arteriale sau venoase cerebrale apărut în perioada cuprinsă între săptămâna 20-a vieţii fetale şi a 28-a zi de viaţă postnatal, confirmată imagistic sau anatomopatologic [23] . Standard Hematomul subdural reprezintă extravazarea de sânge în spaţiul subdural [24] . C Standard Hemoragia subarahnoidiană reprezintă extravazarea de sânge în spaţiul C subarahnoidian [24] . Standard Meningita este o boală infecţioasă caracterizată prin inflamaţia meningelui [25] . C Standard Hidrocefalia reprezintă acumularea în exces a lichidul cefalorahidian la nivelul C spaţiilor lichidiene cerebrale [26] . Standard Convulsiile reprezintă descărcări electrice paroxistice excesive şi sincrone C neuronale datorate depolarizării neuronilor sistemului nervos central [27,28] . Standard Boala pulmonară cronică (BPC) (descrisă anterior ca şi displazie C bronhopulmonară) reprezintă nevoia suplimentară de oxigen peste 28 de zile la un copil fost prematur cu VG sub 32 de săptămâni care este evaluat la 36 de săptămâni postmenstrual sau la 28 de zile postnatal dar înainte de 56 de zile de viaţă [29] . Standard Enterocolită ulcero-necrotică (EUN) este o severă afecţiune gastrointestinală C perinatală caracterizată de ischemie intestinală parţială sau totală localizată mai ales la nivelul ileonului terminal, afectând mai ales prematurii [30] . Standard Retinopatia prematurului (ROP) este o afecţiune severă vasculară proliferativă C retiniană [31] . 5.1.3. Patologie neurologic ă Standard Paralizia cerebrală este o tulburare neurologică neprogresivă al cărei diagnostic C se pune cel mai devreme la vârsta de 2 ani, caracterizată prin anomalii ale tonusului muscular, oboseală musculară, mişcări involuntare, ataxie sau o combinaţie a celor de mai sus, apărută ca urmare a acţiunii factorilor patogeni asupra unui creier în curs de dezvoltare [32,33] . Standard Retardul mental reprezintă o dizabilitate caracterizată prin limitări semnificative C atât ale funcţiei intelectuale cât şi ale comportamentului adaptativ [34] . Standard Spectrul de boli autist reprezintă un continuu de boli asociate de tip cognitiv şi C neurocomportamental care prezintă următoarele aspecte definitorii de bază: deficit de socializare, de comunicare verbală şi non-verbală şi modele repetitive şi restrictive de comportament [35] . Standard Epilepsia este definită prin apariţia a două sau mai multe convulsii neprovocate C (în absenţa altei boli, a febrei, traumatismelor sau intoxicaţiilor) [36] . Standard Coeficientul de dezvoltare reprezintă expresia numerică a vârstei de dezvoltare C a unui copil şi se obţine prin împărţirea vârstei de dezvoltare obţinută după aplicarea testului de dezvoltare la vârsta cronologică a copilului şi înmulţirea rezultatului cu 100 (prescurtare QD sau DQ) [37] . Standard Coeficientul de inteligenţă (QI sau IQ) reprezintă o măsură a inteligenţei şi se C obţine prin împărţirea vârstei mentale la vârsta cronologică şi înmulţirea cu 100 [37] . 5.2. Evaluare 5.2.1 Categorii de nou-n ă scu ţ i cu risc 5.2.1.1. Nou-n ă scu ţ i cu risc major Standard Medicul neonatolog trebuie să includă în programul de follow-up următoarele B categorii de nou-născuţi: - nou-născuţi cu GN mai mică de 1000g şi/sau VG mai mică de 28 de săptămâni - nou-născuţi la termen sau aproape de termen cu EHIP, formă moderată sau severă - nou-născuţi cu bilirubină serică mai mare de 20 mg/dl sau care au necesitat exsangvinotransfuzie. Argumentare Aceste categorii de nou-născuţi prezintă un risc crescut de apariţie a sechelelor neurologice, neuro-senzoriale şi de dezvoltare (anexa 7) [8,12,18,38-52] . Standard Medicul neonatolog trebuie să includă în programul de follow-up nou-născuţii care au prezentat în perioada neonatală patologie neurologică: - meningită - hemoragii cerebrale - LPV - hidrocefalie - convulsii - infarct cerebral. Argumentare Afectarea neurologică de etiologie ischemică [24,39,49-55] , hemoragică [24,54-60] , infecţioasă [25,61-64] sau de tipul descărcărilor paroxistice (convulsii) [65-74] se asociază frecvent cu apariţia ulterioară de tulburări motorii, cognitive, comportamentale şi senzoriale (anexa 7). Standard În cazul nou-născutului cu convulsii neonatale medicul trebuie să aplice prevederile din ghidul de diagnostic şi management a convulsiilor neonatale. Standard Medicul neonatolog trebuie să includă în programul de follow-up nou-născuţii prematuri cu VG mai mare de 28 de săptămâni şi GN mai mare de 1000g dacă aceştia au prezentat în cursul internării următoarele patologii: - sindrom de detresă respiratorie (SDR) necesitând suport respirator - EUN - BPC - crize de apnee şi bradicardie. Argumentare Prematurii ventilaţi mecanic prezintă forme severe de SDR comparativ cu nou- născuţii care nu au avut nevoie de ventilaţie, având risc crescut de sechele neurologice şi de dezvoltare [47,75,76] (anexa 7). BPC şi EUN constituie factori de risc pentru probleme neurologice pe termen îndelungat [46] . Standard Medicul neonatolog trebuie să includă în programul de follow-up nou-născuţii cu sepsis. Argumentare Sepsis-ul neonatal este asociat cu un risc crescut de morbidităţi neurologice severe [77-80] (anexa 7). Recomandare Se recomandă ca medicul să includă în programul de follow-up nou-născuţii la termen ventilaţi mecanic în perioada neonatală. Argumentare Ventilaţia mecanică este necesară în formele grave ale unor afecţiuni neonatale, pulmonare sau de altă natură [38,80] . Ventilaţia asistată constituie ea însăşi un factor asociat cu riscul de sechele neurologice, neuro-comportamentale şi senzoriale (anexa 7) [47,52,81] . Standard Medicul neonatolog trebuie să îndrume nou-născuţii cu următoarele diagnostice spre clinicile de specialitate pentru precizare de diagnostic, tratament şi monitorizare (dispensarizare): - sindroame cromozomiale şi genetice diagnosticate sau suspectate - malformaţii cerebrale - boli neuro-musculare - malformaţii complexe cardiace, pulmonare, abdominale, genitale şi ale membrelor. Argumentare Deşi aceste categorii de nou-născuţi au risc crescut de sechele neurologice şi de dezvoltare [82] , îngrijirea lor nu este de competenţa centrelor de neonatologie. Riscul de sechele neurologice este clar asociat cu aceste patologii şi tratamentul şi recuperarea trebuie începute imediat. Standard Medicul trebuie să includă în programul de follow-up nou-născuţii cu GN sub 3 deviaţii standard faţă de VG, indiferent dacă sunt născuţi la termen sau prematuri. Argumentare Nou-născuţii mici pentru VG au o prevalenţă mai mare a complicaţiilor neurologice cronice comparativ cu nou-născuţii cu greutate adecvată pentru VG de VG similare (anexa 7) [75,81-84] . 5.2.1.2. Alte categorii de nou-n ă scu ţ i cu risc B III E B III B III B III E IV B III Op ţ iune Medicul neonatolog poate să includă în programul de follow-up nou-născuţii mici B pentru VG la termen şi prematuri. Argumentare Nou-născuţii mici pentru VG au o prevalenţă mai mare a complicaţiilor neurologice cronice comparativ cu nou-născuţii cu greutate adecvată pentru VG de VG similare (anexa 7) [75,81-84] . Recomandare Se recomandă ca medicul neonatolog să includă în programul de follow-up nou- născuţii din sarcini multiple cu mai mult de 2 feţi. Argumentare Tripleţii prezintă scoruri Bayley MDI (Mental Developmental Index) semnificativ mai scăzute ca gemenii sau nou-născuţii unici la 6, 12 şi 24 de luni şi au o integrare socială mai scăzută la 24 de luni comparativ cu gemenii şi feţii unici [85] . Recomandare Se recomandă ca medicul să includă în programul de follow-up prematurii proveniţi din sarcini gemelare. Argumentare Gemenii au risc de deficit ponderal [86,87] , paralizie cerebrală [88,89] , retard mental [88-90] şi întârziere a limbajului [91] faţă de nou-născuţii unici de aceeaşi VG (anexa 7). Op t iune Medicul poate include în programul de follow-up nou-născuţii proveniţi din mame care prezintă abuz de droguri sau/şi de alcool. Argumentar În cazul copiilor din mame consumatoare de heroină pot apare sechele pe termen mediu şi lung [92-97] . În cazul mamelor consumatoare de alcool se descrie apariţia sindromului de alcoolism fetal şi sechele neurologice şi comportamentale pe termen lung (anexa 7) [93,98,99] . Op t iune Medicul poate include în programul de follow-up nou-născuţii la care examenul neurologic la externare este anormal. Argumentare Examenul neurologic efectuat la externarea din maternitate poate identifica un grup de nou-născuţi fără patologie aparentă dar cu anomalii ale funcţiilor neurologice care pot evolua ulterior spre anomalii neurologice şi de dezvoltare [100] . Op ţ iune Medicul poate include în programul de follow-up nou-născuţii care fac parte din studii clinice sau observaţionale. Argumentare Calitatea studiilor clinice sau observaţionale creşte cu cât pacientul este mai bine investigat şi dacă urmărirea cazului este efectuată pe termen mai lung. În general, studiile care au ca subiecţi nou-născuţii au o componentă de follow-up de cel puţin până la 2 ani [101] . 5.2.2. Durata programului de urm ă rire a nou-n ă scutului cu risc Standard Medicul trebuie să urmărească pacientul inclus în programul de follow-up până la 2 ani VC. Argumentare Semnele neurologice şi neuro-comportamentale evoluează pe parcursul primilor 2 ani de viaţă. Se consideră că nici unul din semnele neurologice majore prezente la această dată nu va dispare ulterior [102] . Se consideră că urmărirea nou-născutului cu risc până la 2 ani este apanajul neonatologului [103,104] . Recomandare Se recomandă ca la finele perioadei de urmărire a nou-născutului cu risc medicul să îndrume copilul spre centrele specializate care pot asigura terapia şi monitorizarea acestora în funcţie de tipul de risc sau patologie. Argumentare Există deficienţe care nu se manifestă până la vârsta şcolară deoarece funcţiile superioare (memorie, atenţie, limbaj, funcţii cognitive) nu intră în acţiune până în anumite momente [1,102] . Acest program de urmărire este de cele mai multe ori apanajul specialiştilor în pediatria dezvoltării [105] . 5.2.3. Calendarul vizitelor (anexa 8) Standard Medicul trebuie să programeze prima vizită a pacientului în programul de folow- up la externarea din maternitate în cazul nou-născutului la termen şi la 40 de săptămâni VC în cazul nou-născutului prematur. Argumentare Evaluarea la externarea din maternitate decelează anomaliile prezente iniţial şi reprezintă o bază pentru examinările viitoare. Evaluarea prematurului la 40 de săptămâni VC permite aplicarea unui standard pentru toţi prematurii şi evaluarea întârzierilor, maturarea neurologică a prematurului fiind concordantă cu VC [5,102] . Recomandare Se recomandă ca medicul să trimită fiecare pacient din grupul nou-născuţilor cu risc la o evaluare la clinica/serviciul/medicul specialist de neurologie pediatrică în decursul primelor 3 luni de după externarea din maternitate. Argumentare Există forme severe ale sechelelor neurologice la pacienţii externaţi din secţiile de TINN la care recuperarea trebuie iniţiată imediat. De asemenea, în cazul III B III B III B III C IV C IV C IV C IV C IV C IV leziunilor unilaterale există forme fruste în care intervenţia extrem de precoce ar putea asigura o recuperare aproape completă [100,102,106,107] . Competenţa cu privire la decizia de includere în programul de intervenţie precoce sau continuarea programului de follow-up aparţine medicului neurolog pediatru. Standard Medicul trebuie să programeze a doua vizită a pacientului în programul de follow-up a nou-născuţilor cu risc la 2 luni vârstă postnatală la cei născuţi la termen şi VC la prematuri. Argumentare În formele grave ale anomaliilor neurologice şi de dezvoltare primele semne apar la vârstă mică, fiind necesară intervenţia precoce [100,102,106] . Standard Medicul trebuie să programeze a treia vizită a pacientului în programul de follow-up la 6 luni vârstă postnatală la cei născuţi la termen şi VC la prematuri. Argumentare Depistarea precoce a unor anomalii neuro-comportamentale permite includerea pacientului într-un program de intervenţie timpurie [4,100,102] . Standard Medicul trebuie să programeze a patra vizită a pacientului în programul de follow-up la 12 luni vârstă postnatală la cei născuţi la termen şi VC la prematuri. Argumentare La vârsta de 12 luni poate fi evaluat neuro-comportamental şi pot fi evaluate procese cognitive şi forme primitive de limbaj. De asemenea, la această vârstă scade influenţa factorilor de mediu asupra performanţelor copilului [4,102] . Recomandare Se recomandă ca medicul să programeze o vizită intermediară a pacientului la vârsta de 18 luni postnatală la cei născuţi la termen şi VC la prematuri. Argumentare Vizita intermediară poate detecta anumite anomalii în curs de constituire permiţând o intervenţie timpurie [4,102] . Standard Medicul trebuie să programeze a cincea vizită a pacientului în programul de follow-up la 24 luni vârstă postnatală la cei născuţi maturi şi VC la prematuri. Argumentare La vârsta de 18-24 de luni factorii de mediu încep să exercite o influenţă mai mare asupra rezultatelor testelor. Abilităţile motorii şi cele cognitive sunt clar separate, se dezvoltă capacităţile de limbaj şi gândire şi se poate efectua o predicţie adecvată a dezvoltării la vârsta şcolară [108-110] . Este momentul în care se pot evalua cu certitudine funcţiile motorie şi cognitivă, când sunt constituite principalele sindroame majore şi minore [4,102] . Anomaliile constatate la această vârstă nu mai pot fi considerate tranzitorii [102] . Pentru a compara testele standard este necesară examinarea la VC [111,112] . 5.2.4. Urm ă rire oftamologic ă (anexa 9) Standard Medicul neonatolog trebuie să solicite consult oftalmologic pentru toţi nou- născuţii prematuri cu VG mai mică sau egală cu 34 de săptămâni sau GN mai mică de 2000 de grame la 4 săptămâni de viaţă dar nu înainte de 31 de săptămâni vârstă corectată (anexa 8). Argumentare Prematurii cu VG mai mică de 34 de săptămâni au risc de a prezenta ROP. ROP este cauză principală de cecitate la copil [108,109] . Incidenţa bolii este în creştere în ţările cu dezvoltare medie şi este invers proporţională cu VG şi GN la prematuri. Criteriile de screening ţin cont de recomandările internaţionale [31] dar se adaptează condiţiilor specifice fiecărei ţări [113-117] . Standard Medicul neonatolog trebuie să solicite consult oftalmologic la prematurii cu VG mai mare de 34 de săptămâni sau GN mai mare de 2000g dacă aceştia prezintă factori de risc perinatali (anexa 10). Argumentare Factorii menţionaţi în anexa 8 constituie factori de risc pentru ROP şi există riscul apariţiei de forme severe chiar şi la prematuri cu VG mai mari de 34 de săptămâni [113-117] . Standard Medicul trebuie să trimită la consult oftalmologic prematurii menţionaţi în cele 2 standarde precedente conform indicaţiilor medicului oftalmolog. Argumentare Alte consecinţe ale prematurităţii (strabism, ambliopie, tulburări de refracţie) alături de consecinţele pe termen lung ale retinopatiei pot fi identificate prin examinare oftalmologică repetată [118-120] . 5.2.5. Urm ă rire audiologic ă (anexa 11) Recomandare Se recomandă ca medicul din centrul de grad III să realizeze testarea audiologică a tuturor nou-născuţilor la externarea din maternitate. Argumentare Hipoacuzia congenitală este o problemă importantă de sănătate publică având o frecvenţă de 1-3/1000 nou-născuţi sănătoşi şi de 10-20/1000 nou-născuţi care prezintă factori de risc pentru hipoacuzie. Nedepistarea hipoacuziei în timp util duce la întârziere în dezvoltarea abilităţilor receptive şi expresive de C IV C IV C IV C IV B III B III B III C IV B III comunicare [121,122] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice testarea auzului folosind otoemisiunile acustice automate (AOAE) ca prima metodă de testare în cazul nou-născuţilor care nu prezintă factori de risc pentru hipoacuzie. Argumentare AOAE este o metodă simplă, sigură, rapidă, cu un rezultat uşor de interpretat care poate fi efectuată de o persoană instruită [121-125] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice folosirea potenţialele evocate auditive automate (AABR) pentru testarea audiologică a nou-născuţilor cu risc (anexa 12) [126-153] . Argumentare Nou-născuţii din TINN prezintă factori de risc pentru hipoacuzie neurosenzorială şi neuropatie auditivă [122] . Neuropatia auditivă nu poate fi detectată cu ajutorul AOAE şi necesită testare prin metoda AABR [125] . 6. Monitorizare Standard Pentru monitorizarea creşterii medicul trebuie să noteze la fiecare vizită următorii parametri: - greutatea - talia - perimetrul cranian. Argumentare Perimetrul cranian este principalul indicator al creşterii cerebrale la nou- născut [100,102,106] . Interpretarea sa se face raportat la ceilalţi indicatori ai creşterii. Urmărirea curbei ponderale şi a taliei ajută la depistarea anomaliilor asociate [100,106] . Standard Medicul trebuie să evalueze fiecare din parametrii mai sus menţionaţi pe curbele de creştere corespunzătoare. Argumentare Interpretarea evoluţiei parametrilor antropometrici (greutate, talie, perimetru cranian) se face în funcţie de curbele specifice pentru diferite etape de vârstă şi ţinând cont de VC la foştii prematuri [100,106,154] . Recomandare Se recomandă ca pentru evaluarea creşterii medicul să utilizeze următoarele curbe: - la naştere: curbele Lubchenco (anexa 13) - după naştere, pentru prematuri: curbe de creştere specifice pentru prematuri (anexa 14) - după naştere, pentru nou-născuţi la termen: curbe de creştere specifice în funcţie de tipul de alimentaţie. Argumentare Interpretarea evoluţiei parametrilor antropometrici (greutate, talie, perimetru cranian) se face în funcţie de curbele specifice pentru diferite etape de vârstă şi greutăţi la naştere [100,106,154] . Creşterea nou-născuţilor prematuri este diferită de a nou-născuţilor la termen în primii doi ani de viaţă [154] . Creşterea diferă şi în funcţie de tipul de alimentaţie ( ghidul de alimentafie a nou-născutului la termen sănătos ). Standard Medicul trebuie să efectueze la fiecare vizită un examen clinic complet al nou- născutului. Argumentare Examenul clinic al copilului poate decela prezenţa unei patologii asociate, neobservată de părinţi sau de medicul de familie [1] . Standard Medicul trebuie să efectueze la fiecare vizită de follow-up un examen neurologic complet al copilului. Argumentare Examenul neurologic (efectuat la vârsta adecvată) poate identifica copiii cu anomalii uşoare, moderate sau severe. Este important ca examenele să fie seriate deoarece în cazul copiilor cu anomalii uşoare sau tranzitorii se constată în timp o ameliorare, spre deosebire de copiii cu anomalii cu debut precoce şi severe la care ameliorarea este puţin probabilă şi prognosticul neurologic este nefavorabil [4,155] . Recomandare Se recomandă ca medicul să folosească pentru examenul neurologic la prima vizită (externarea din maternitate sau 40 săptămâni VC) examenul neurologic al nou-născutului după Amiel Tison (anexa 15). Argumentare Examenul neurologic al nou-născutului după Amiel Tison cuprinde proceduri standardizate de evaluare a maturităţii şi stării neurologice a nou-născutului, permite clasificarea nou-născuţilor în grupe cu risc şi ghidarea urmăririi şi B III B III C IV B III B III B B III C intervenţiilor ulterioare [100,102,106] . Recomandare Se recomandă ca medicul să folosească pentru examinarea neurologică a sugarilor şi copiilor mici (până la 2 ani) examenul neurologic Amiel-Tison pentru copilul cu vârsta 0-6 ani (anexa 16). Argumentare Examenul neurologic al copilului inclus în programul de follow-up este o parte integrantă a evaluării dar nu este încă standardizat [4] . Examenul Amiel-Tison este conceput unitar putând fi administrat copiilor de la vârsta de nou-născut până la 6 ani. Permite clasificarea copiilor în funcţie de patologie şi de severitatea anomaliilor [102] . Standard Medicul trebuie să evalueze copilul la fiecare vizită din programul de follow-up cu un test (sau baterie de teste) standardizat care să investigheze dezvoltarea motorie, cognitivă şi comportamentală. Argumentare Apariţia unor disfuncţii cu prevalenţă mare şi severitate redusă (deficit al QI, deficite de învăţare, deficit de atenţie şi hiperreactivitate, deficite neuropsihologice şi probleme comportamentale) la pacienţii cu risc au subliniat necesitatea investigării detaliate a dezvoltării cognitive [4] . Recomandare Se recomandă ca medicul să folosească testul Bayley Infant Neurodevelopmental Screener (BINS) pentru investigarea funcţiilor motorii, cognitive şi comportamentale la copiii sub 2 ani. Argumentare Bayley Infant Neurodevelopmental Screener este un test care evaluează dezvoltarea copilului din punct de vedere al funcţiilor neurologice de bază, funcţiilor receptive şi expresive şi a proceselor cognitive. Acest test a fost validat, este uşor de efectuat şi nu necesită o calificare specială [155,156] . Optiune Medicul poate folosi pentru investigarea funcţiilor motorii, cognitive şi comportamentale la copiii sub 2 ani testul Screener Bayley III în cazul în care a fost instruit în acest sens şi dispune de materialul necesar. Argumentare Testul Screener Bayley III este, ca şi BINS, un test de screening care evaluează riscul de anomalii neurocomportamentale. Nu necesită o pregătire sau competenţe speciale pentru efectuare [157] . Optiune Medicul poate folosi testul Bayley III pentru investigarea funcţiilor motorii, cognitive şi comportamentale la pacienţii din programul de follow-up până la vârsta de 2 ani în cazul în care a fost instruit în acest sens şi dispune de materialul necesar. Argumentare Testul Bayley III este un test standardizat care se adresează copiilor între 4 şi 42 de luni şi cuprinde item-uri din 4 domenii ale dezvoltării: cognitiv, limbaj (receptiv şi expresiv), motor (fin şi grosier) şi afectiv [158] . Testul determină scoruri specifice pentru fiecare arie, scoruri care permit încadrarea în grupe de risc [159] . Validitatea a fost testată pe loturi mari [158] . Op t iune Medicul poate efectua evaluarea funcţiilor motorii, cognitive şi comportamentale a copilului inclus în programul de urmărire a nou-născutului cu risc cu orice alt test standardizat (de exemplu Vojta, Bobath, etc). Argumentare Apariţia unor disfuncţii cu prevalenţă mare şi severitate redusă (deficit al QI, deficite de învăţare, deficit de atenţie şi hiperreactivitate, deficite neuro- psihologice şi probleme comportamentale) la pacienţii cu risc au subliniat necesitatea investigării detaliate a dezvoltării cognitive [4] . Şi alte teste standardizate s-au dovedit utile pentru evaluarea capacităţilor motorii, cognitive şi comportamentale ale sugarului şi copilului mic în luarea deciziei de intervenţie precoce [159-166] . Recomandare În cazul pacienţilor cu deficite vizuale sau auditive se recomandă ca medicul să efectueze teste specifice care să permită evaluarea capacităţilor cognitive în această situaţie specială. Argumentare Copiii cu deficienţe vizuale sunt extrem de greu de examinat din punct de vedere cognitiv şi comportamental, deoarece majoritatea testelor uzuale sunt de tip senzorio-motor [4,158] . La copiii cu deficienţe auditive nu pot fi evaluate abilităţile ce ţin de limbaj şi nu pot fi calculate scoruri corecte [2,15] . La copiii cu deficienţe motorii nu pot fi evaluate capacităţile cognitive la care există o componentă motorie [4,158] . Recomandare În cazul pacienţilor cu deficite vizuale sau auditive la care nu s-au putut evalua capacităţile cognitive cu ajutorul testelor specifice din cauza deficitelor senzoriale se recomandă ca medicul să specifice concret acest lucru. C IV B III C C C IV B III C IV C Argumentare Copiii cu deficienţe vizuale sunt extrem de greu de examinat din punct de IV vedere cognitiv şi comportamental, deoarece majoritatea testelor uzuale sunt de tip senzorio-motor [4,158] . La copiii cu deficienţe auditive nu pot fi evaluate abilităţile ce ţin de limbaj şi nu pot fi calculate scoruri corecte [2,158] . La copiii cu deficienţe motorii nu pot fi evaluate capacităţile cognitive la care există o componentă motorie [4,158] . Recomandare Se recomandă ca medicul să efectueze sau să indice efectuarea unei ecografii C transfontanelare la pacienţii din programul de urmărire pentru nou-născuţii cu risc la prima vizită din program (40 săptămâni vârstă corectată) la anumite categorii de nou-născuţi (prezentate în anexa 17). Argumentare Aceste categorii de pacienţi prezintă riscul apariţiei unor leziuni sau risc de IV evoluţie a leziunilor deja existente [167-171] . Imaginile obţinute la ecografie ar putea modifica conduita terapeutică. Toate acestea pot influenţa evoluţia şi prognosticul pacienţilor. 7. Conduit ă 7.1. Metodologia de examinare ş i conduita Standard Medicul trebuie să cunoască tehnica de examinare neurologică Amiel Tison a C nou-născutului şi a copilului între 0 şi 2 ani precum şi modul de notare şi interpretare a rezultatelor. Argumentare Examenul neurologic cuprinde o serie de teste, are o anumită tehnică de IV execuţie, iar pe baza acestora se realizează un scor. Tehnica corectă de examinare permite acordarea de punctaje şi scoruri corecte. Pe baza scorurilor copiii sunt încadraţi în anumite grupe de risc [100,102,106] . Efectuarea incorectă a examenului duce la scoruri eronate şi la o încadrare neconformă cu realitatea. Standard Medicul trebuie să cunoască tehnica de administrare a testului neuro- C comportamental folosit (BINS, Bayley III Screener, Bayley III, etc.) precum şi modul de calculare şi interpretare a rezultatelor. Argumentare Testele cuprind o serie de item-uri cu o anumită tehnică de execuţie, pe baza IV cărora se realizează un scor. Tehnica corectă de examinare permite acordarea de punctaje şi scoruri corecte. Pe baza scorurilor copiii sunt încadrati în anumite grupe de risc [156-158] . Efectuarea incorectă a examenului duce la scoruri eronate şi la o încadrare neconformă cu realitatea a pacienţilor. Standard Medicul trebuie să evalueze copilul cu item-urile testului corespunzătoare vârstei C corectate a copilului. Argumentare Fiecare etapă de vârstă are repere specifice de dezvoltare iar testul este IV conceput cu item-uri specifice pentru fiecare etapă [156-158] . Standard După efectuarea testului standardizat de evaluare neurologică medicul trebuie C să calculeze scorul total obţinut şi să încadreze copilul în una din grupele cu risc: scăzut, mediu sau crescut, în funcţie de punctajul obţinut. Argumentare Scorurile permit încadrarea pacienţilor în anumite grupe în funcţie de riscul de a IV dezvolta anomalii neurologice ulterioare [156-158] . Standard Medicul trebuie să îndrume pacientul evaluat cu ajutorul testelor standardizate C în cadrul programului de urmărire a nou-născului cu risc spre medicul neurolog în funcţie de scor conform îndrumărilor din anexa 18. Argumentare Scorurile permit încadrarea pacienţilor în anumite grupe în funcţie de riscul de a IV dezvolta anomalii neurologice ulterioare şi permite intervenţia precoce [156-158] . Standard Medicul trebuie să trimită către neurologie pediatrică nou-născuţii cu examen C neurologic anormal. Argumentare Este de competenţa medicului neurolog pediatru să decidă dacă este vorba IV despre modificări patologice sau doar devieri temporare de la normal [102] . Standard Medicul trebuie să definească drept nou-născuţi cu examen neurologic anormal C acei nou-născuţi care la examenul neurologic Amiel-Tison al nou-născutului se încadrează în grupul „prezenţa de semne neurologice în grad variabil”. Argumentare Examenul neurologic al nou-născutului Amiel-Tison cuprinde la final o fişă de IV sinteză. Aceasta se bazează pe scorurile realizate de nou-născut [100] . Standard Medicul trebuie să trimită către neurologie pediatrică pacienţii care prezintă anomalii ale examenului neurologic notate cu 1 sau 2 în grila de examen neurologic Amiel-Tison pentru copilul de la 0 la 6 ani. Argumentare Scorurile 1 sau 2 la diferite item-uri ale examenului au semnificaţia de anomalii IV moderate respectiv severe [102,106] . Este de competenţa medicului neurolog pediatru să decidă dacă este vorba despre modificări patologice sau doar devieri temporare de la normal. Recomandare În cazul nou-născutului cu risc se recomandă ca medicul să indice consult E psihologic al familiei nou-născutului cu risc. Argumentare Nou-născutul cu risc, mai ales cel cu risc crescut, pentru apariţia de anomalii E neurologice şi de dezvoltare pune deseori în dificultate relaţionarea la nivel familial, intervenţia psihologului fiind deseori necesară pentru sprijinirea părinţilor şi buna funcţionalitate a familiei. 8. Aspecte administrative Standard Fiecare unitate neonatală regională trebuie să organizeze în structura sa un E cabinet de urmărire a nou-născutului cu risc după externarea din maternitate. Argumentare Aceasta este o responsabilitate prevăzută în lege. De asemenea, la acest nivel IV ar trebui să primească, conform legii, îngrijiri, nou-născuţii din grupele cu risc menţionate mai sus [172,173] . Recomandare Se recomandă ca unităţile neonatale de nivel III să organizeze în structura lor E un cabinet de urmărire a nou-născutului cu risc după externarea din maternitate. Standard Medicul de la centrele de nivel II care îngrijeşte pacienţi care îndeplinesc C criteriile de includere în programul de urmărire pentru nou-născuţi cu risc ( a se vedea anexele 3 şi 4) trebuie să trimită aceşti pacienţi pentru dispensarizare în continuare. Argumentare Unele categorii de pacienţi care trebuie urmărite în programul de follow-up pot fi IV îngrijite şi în centre de nivel II [172] . Urmărirea în cadrul programelor pentru nou- născuţi cu risc nu se face însă la centre de nivel II, ea fiind un atribut al centrelor de nivel III sau a centrelor de neurologie pediatrică [103-105] . Recomandare Se recomandă ca medicul de la centrul de nivel II să trimită pacientul care C îndeplineşte criteriile de urmărire într-un program pentru nou-născuţi cu risc către serviciul de neurologie pediatrică. Argumentare Medicul de neurologie pediatrică are competenţe complete în a evalua nou- IV născutul cu risc şi în a decide conduita ulterioară [103-105] . Op ţ iune Medicul de la centrul de nivel II poate trimite pacientul care îndeplineşte criteriile C de urmărire într-un program pentru nou-născuţi cu risc către un centru de nivel III care are un serviciu organizat de urmărire a nou-născutului cu risc. Argumentare Centrele de nivel III au atribuţia de a organiza programe de urmărire a nou- IV născuţilor cu risc [172] . Urmărirea pacientului cu risc până la 2 ani este apanajul neonatologului [103,104] . Standard Medicul şef al secţiei de nou-născuţi de la nivelul centrului care organizează E serviciul de follow-up trebuie să numească un medic coordonator al programului de urmărire a nou-născuţilor cu risc. Standard Medicul curant trebuie să evalueze înainte de externare fiecare nou-născut E pentru a detecta prezenţa criteriilor de încadrare în grupul de nou-născuţi cu risc. Standard Medicul curant al copilului trebuie să informeze familia nou-născutului cu risc E înainte de externare cu privire la existenţa unui program de urmărire a nou- născuţilor cu risc şi al rolului acestuia. Argumentare Aceasta asigură o bună aderenţă la program. De asemenea, este în IV concordanţă cu legislaţia în domeniu care prevede informarea completă a pacientului şi explicaţii cu privire la opţiunile diagnostice şi terapeutice [173,174] . Standard Medicul curant trebuie să menţioneze în biletul de externare al pacientului, ca şi C în scrisoarea către medicul de familie, includerea pacientului în programul de urmărire a nou-născuţilor cu risc, consimţământul părintelui/părinţilor, data primei vizite şi un număr de telefon de contact (pentru situaţiile în care părinţii doresc amânarea primului consult) . Argumentare Menţionarea acestor date asigură o bună aderenţă la program. De asemenea, IV standardul este în concordanţă cu legislaţia în domeniu [173,174] . Standard În cazul refuzului familiei de a se integra în programul de follow-up, refuzul va fi E consemnat în scris de către părinţi în foaia de observaţie a nou-născutului. Standard În cazul în care pacientul nu se prezintă la vizită şi nu solicită telefonic E modificarea datei programării medicul trebuie să considere pacientul ieşit din programul de follow-up. Argumentare Este puţin probabil ca un pacient să se prezinte la programul de follow-up după IV absenţa de la vizită şi în lipsa contactului telefonic [4] . Standard Medicul coordonator al programului de urmărire a nou-născuţilor cu risc trebuie E să asigure prin protocoale scrise colaborarea programului cu următoarele servicii: - clinică/serviciu/cabinet de neurologie pediatrică - clinică/cabinet de psihiatrie pediatrică - clinică/cabinet de oftalmologie specializat în oftalmologie pediatrică - clinică/cabinet de audiologie cu competenţă pentru pacienţi pediatrici - cabinet de psihologie pediatrică - clinică de recuperare. Argumentare Aceste specialităţi sunt acelea care investighează şi tratează patologia posibilă IV la pacienţii externaţi din secţia de TINN. Recomandare Se recomandă ca la externare, medicul curant să completeze fişa de înscriere a E pacientului în programul de follow-up. Standard Fiecare centru care organizează serviciul de urmărire a nou-născutului cu risc E trebuie să conceapă o fişă special destinată acestui program. Standard La fiecare vizită, medicul trebuie să completeze fişa de vizită respectivă. E Standard La fiecare vizită, medicul trebuie să înmâneze pacientului o fişă/bilet, care să cuprindă următoarele: - examinările efectuate - rezultatele examinărilor - interpretarea acestora - indicaţia altor consulturi - data următoarei vizite. Argumentare Acest standard este în concordanţă cu legea 95/2006 care prevede ca pacientul are dreptul la informare completă cu privire la diagnostic şi tratament [173] , ca şi cu codul deontologic al Colegiului Medicilor [174] . Standard În cazul în care sunt necesare consulturi suplimentare sau trimiterea către specialist medicul trebuie să informeze pacientul/părinţii despre acest fapt şi să explice necesitatea acestora. Argumentare Acest standard este în concordanţă cu legea 95/2006 care prevede ca pacientul are dreptul la informare completă cu privire la diagnostic şi tratament [173] , ca şi cu codul deontologic al Colegiului Medicilor [174] . Recomandare Se recomandă ca medicul coordonator al programului de urmărire a nou- născuţilor cu risc să realizeze periodic informări ale colegilor cu privire la evoluţia pacienţilor şi la apariţia eventualelor sechele. Argumentare Una din funcţiile programului de follow-up este aceea de evaluare a rezultatelor secţiei de TINN şi de ghidare a atitudinii terapeutice şi a deciziilor bazat pe dovezi. Datele furnizate de program constituie un feed-back pentru unitate [1,86,108,159] care pot determina renunţarea la anumite practici sau adoptarea de practici corecte (a se vedea introducerea). Op t iune Medicii şefi de secţie sau medicii coordonatori ai programelor de follow-up pot compara între ele datele diferitelor secţii ca atare sau în cadrul unui registru naţional. Argumentare Funcţia de evaluare a rezultatelor se referă atât la compararea activităţii secţiei în perioade de timp diferite cât şi la compararea activităţii secţiilor diferite [1,4,102,106] . 9. Bibliografie C IV C IV B III B III 1. Bennet FC: Developmental outcome. In: Avery GB, Fletcher MA, MacDonalld MG: Neonatology – Patophisiology and management of the newborn, Lippincott Williams & Wilkins Philadelphia 1999, 1479-1500 2. Enăchescu D, Marcu M Gr: Sănătate publică şi management sanitar. Ed All Bucureşti1995; 3. Toma AI: Sechele neurologice şi neuro-comportamentale observate la urmărirea prematurilor cu greutate foarte mică la naştere. Revista Romana de Pediatrie 2003; 52(1): 118-129 4. National Institute of Child Health and Human Development, National Institute of Neurologic Disorders and Stroke, and the Centers for Disease Control and Prevention: Follow-up Care of High-Risk Infants. Pediatrics 2004; 114: 1377-1397 5. Barrington KJ: The adverse neuro-developmental effects of postnatal steroids in the preterm infant: a systematic review of RCTs. BMC Pediatr 2001; 1 :1 6. Thebaud B, Lacaze-Masmonteil T, Watterberg K: Postnatal glucocorticoids in very preterm infants: "the good, the bad, and the ugly"? Pediatrics 2001; 107: 413-415 7. Kinsey VE, Arnold HJ, Kalina RE et al: PaO2 levels and retrolental fibroplasia: a report of the cooperative study. Pediatrics 1977; 60: 655-668 8. Msall ME, Phelps DL, DiGaudio KM et al: Severity of neonatal retinopathy of prematurity is predictive of neurodevelopmental functional outcome at age 5.5 years. Pediatrics 2000; 106: 998-1005 9. Avery ME, Tooley WH, Keller JB et al: Is chronic lung disease in low birth weight infants preventable? A survey of eight centers. Pediatrics 1987; 79: 26-30 10. Horbar JD, Rogowski J, Plsek PE et al: Collaborative quality improvement for neonatal intensive care. Pediatrics 2001; 107: 14-22 11. Richardson DK, Shah BL, Frantz ID 3rd, Bednarek F, Rubin LP, McCormick MC: Perinatal risk and severity of illness in newborns at 6 neonatal intensive care units. Am J Public Health 1999; 89: 511-516 12. Vohr BR, Wright LL, Dusick AM et al: Center differences and outcomes of extremely low birth weight infants. Pediatrics 2004; 113: 781-789 13. Bivoleanu A, Muscalu M, Stamatin M: Neurodevelopmental outcome in VLBW neonates, Medimond SRL, K911C0679, Istambul, 2008; http://www.monduzzi.com/proceedings/moreinfo/20080911.htm; accesat mai 2010 14. American Academy of Pediatrics and The American College of Obstetricians and Gynecologists: Guidelines for Perinatal Care. 5 th Ed Elk Grove Village and Washington DC, AAP and ACOG 2002; 199-201, 378-379 15. American Academy of Pediatrics, Committee on Fetus and Newborn: Age Terminology During the Perinatal Period. Policy Statement. Organizational Principles to Guide and Define the Child Health Care System and/or Improve the Health of All Children. Pediatrics 2004; 114(5): 1362-1364 16. Lubchenco LO, Hansman C, Boye E: Intrauterine growth in length and head circumference as estimated from live births at gestational ages from 26 to 42 weeks. Pediatrics 1966: 37: 403–408 17. Fletcher MA: Physical assessment and classification. In: MacDonald MG, Mullett MD, Seshia MMK Avery’s Neonatology: Patophysiology and Management of the Newborn. Lippincott Williams and Wilkins Philadelphia 2005; 327-350 18. MacLennan A, The International Cerebral Palsy Task Force: A template for defining a causal relation between acute intrapartum events and cerebral palsy: international consensus statement. BMJ 1993; 319, 1054-1059 19. Low JA: Intrapartum fetal asphyxia: definition, diagnosis and classification. Am J Obstet Gynecol 1997; 176: 957-959 20. Volpe JJ: Intracranial Hemorrhage: Germinal Matrix-Intraventricular Hemorrhage in the Premature Infant. In: Volpe JJ: Neurology of the newborn, 5 th Ed Saunders Elsevier Philadelphia 2008; 517-588 21. Papile LA, Burnstein J, Burnstein R et al: Incidence and evolution of subependymal and intraventricular hemorrhage: a study of infants with birth weights less than 1,500 gm. J Pediatr 1978; 92: 529-534 22. De Vries LS et al: The spectrum of leukomalacia using cranial ultrasound. Behav Brain Res 1992; 49: 1-6 23. Raju TNK, Nelson KB, Ferriero D, Lynch JK: Ischemic Perinatal Stroke: Summary of a Workshop Sponsored by the National Institute of Child Health and Human Development and the National Institute of Neurological Disorders and Stroke. Pediatrics 2007; 120: 609-616 24. Volpe JJ: Intracranial Hemorrhage: Subdural, Primary Subarachnoid, Cerebellar, Intraventricular (Term Infant) and Miscelaneous. In: Volpe JJ: Neurology of the newborn, 5 th Ed Saunders Elsevier Philadelphia 2008; 483-516 25. Volpe JJ: Bacterial and Fungal Intracranial Infections. In: Volpe JJ: Neurology of the newborn, 5 th Ed Saunders Elsevier Philadelphia 2008; 916-956 26. McCullough DC, Balzer Martin LA: Current prognosis in overt neonatal hydrocephalus. J Neurosurg 1982; 57: 378-383 27. Evans DJ, Levene M, Tsakmakis M: Anticonvulsivants for preventing mortality and morbidity in full term newborns with perinatal asphyxia. Cochrane Database of Systematic Reviews 2007, Issue 3. Art.No.: CD001240.DOI: 10.1002/14651858.CD001240.pub2. 28. Levy ML, Masri LS, McComb JG: Outcome for preterm infants with germinal matrix hemorrhage and progressive hydrocephalus. Neurosurgery 1997; 41: 1111-1117 29. American Academy of Pediatrics: Red Book Online: Respiratory Syncytial Virus. Section 3. Summaries of Infectious Diseases 2006; 1: 560 30. Hartamn GE, Boyajian MJ, Choi SS, Eichelberger MR, Newman KD, Powell DM: Surgical care of conditions presenting in the newborn. In MacDonald MG, Mullett MD, Seshia MMK: Avery’s Neonatology Pathophysiology and Management of the Newborn. 6 th Ed Lippincott Williams & Wilkins 2005; 1121 31. American Academy of Pediatrics, American Association for Pediatric Ophthalmology and Strabismus, American Academy of Ophthalmology: Screening examination of premature infants for retinopathy of prematurity. Pediatrics 2006; 117(2): 572-576 32. SCPE: Definition of CP. Dev Med and Child Neurol 2000; 42: 816-824 33. Swaiman KF, Wu Y: Cerebral Palsy. In: Swaiman KF, Ashwal S, Ferreiro DM: Pediatric Neurology. Principles and Practice, Mosby Philadelphia 2006; 491-504 34. Luckasson R, Borthwick-Duffy S, Buntinx WHE, Coulter DL, Craig EM, Reeve A et al AAMR: Mental retardation: Definition, classification and systems of support. Washington DC. American Association of Mental retardation, 2002; http://www.aamr.org; accesat mai 2010 35. American Psychiatric Association: Diagnostic and statistical manual of mental disorders. 4 th Ed Washington DC American Psychiatric Association, 2004; http://www.minddisorders.com/Del-Fi/Diagnostic-and-Statistical- Manual-of-Mental-Disorders.html; accesat mai 2010 36. Camfield P, Camfield C: Pediatric Epilepsy: An overview. In: Swaiman KF, Ashwal S, Ferreiro DM – Pediatric Neurology. Principles and Practice. Mosby Philadelphia 2006; 981-988 37. Merriam-Webster's Medical Dictionary, Merriam-Webster Inc 2007; http://www.merriam- webster.com/info/copyright.htm; accesat mai 2010 38. Lee KG: Identifying the High-risk Newborn and Evaluating Gestational Age, Prematurity, Postmaturity, Large- for-Gestational-Age, and Small-for-Gestational-Age Infants. In Cloherty JP, Eichenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care. 5 th Ed Lippincott Williams & Wilkins 2008; 483-528 39. Perlman JM: Neurobehavioral deficits in premature graduates of intensive care - potential medical and neonatal environmental risk factors. Pediatrics 2001; 108: 1339-1348 40. Perlman JM: White matter injury in the preterm infant: an important determination of abnormal neurodevelopment outcome. Early Hum Dev 1998; 53: 99-120 41. Hack M, Fanaroff AA: Outcomes of children of extremely low birthweight and gestational age in the 1990’s. Early Hum Dev 1999; 53: 193-218 42. Botting N, Powls A, Cooke RW, Marlow N: Attention deficit hyperactivity disorders and other psychiatric outcomes in very low birthweight children at 12 years. J Child Psychol Psychiatry 1997; 38: 931-941 43. Stjernqvist K, Svenningsen NW: Ten-year follow-up of children born before 29 gestational weeks: health, cognitive development, behaviour and school achievement. Acta Paediatr 1999; 88: 557-562 44. Cooke RW, Abernethy LJ: Cranial magnetic resonance imaging and school performance in very low birth weight infants in adolescence. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 1999; 81: F116-F121 45. Stewart AL, Rifkin L, Amess PN et al: Brain structure and neurocognitive and behavioural function in adolescents who were born very preterm. Lancet 1999; 353: 1653-1657 46. Stevenson DK, Wright LL, Lemons JA et al: Very low birth weight outcomes of the National Institute of Child Health and Human Development Neonatal Research Network, January 1993 through December 1994. Am J Obstet Gynecol 1998; 179: 1632-1639 47. Vohr BR, Wright LL, Dusick AM et al: Neurodevelopmental and functional outcomes of extremely low birth weight infants in the National Institute of Child Health and Human Development Neonatal Research Network, 1993–1994. Pediatrics 2000; 105: 1216-1226 48. Ip S, Chung M, Kulig J, O'Brien R, Sege R, Glicken SM et al, The Subcommittee on Hyperbilirubinemia: Hyperbilirubinemia An Evidence-Based Review of Important Issues Concerning Neonatal Hyperbilirubinemia. Pediatrics 2004; 114: e130-e153 49. Volpe JJ: Bilirubin and brain injury. In: Volpe JJ: Neurology of the newborn, 5 th Ed Saunders Elsevier Philadelphia 2008; 619-651 50. Ozmert E, Erdem G, Topcu M et al: Long-term follow-up of indirect hyperbilirubinemia in full-term Turkish infants. Acta Paediatr 1996; 85: 1440-1444 51. Vannuci RC, Perlman JM: Interventions for perinatal hypoxic-ischemic encephalopathy. Pediatrics 1997; 100: 1004-1014 52. Finer NN, Robertson CM, Richards RT et al: Hypoxic-ischemic encephalopathy in term neonates: perinatal factors and outcome. J Pediatr 1981; 98: 112-117 53. Cooke RW, Abernethy LJ: Cranial magnetic resonance imaging and school performance in very low birth weight infants in adolescence. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 1999; 81: F116.F121 54. Volpe JJ: Hypoxic-Ischemic Encephalopathy: Clinical Aspects. In: Volpe JJ: Neurology of the newborn, 5 th Ed Saunders Elsevier Philadelphia 2008; 400-480 55. Ment LR, Vohr B, Allan W et al: The etiology and outcome of cerebral ventriculomegaly at term in very low birth weight preterm infants. Pediatrics 1999; 104: 243-248 56. Huang CC, Shen EY: Tentorial subdural hemorrhage in term newborns. Ultrasonographic diagnosis and clinical correlates. Pediatr Neurol 1991; 7: 171-177 57. Hayashi T, Hashimoto T, Fukuda S, Ohshima Y et al: Neonatal subdural hematoma secondary to birth injury. Clinical analysis of 48 survivors. Child Nerv Syst 1987; 3: 23-29 58. Tanaka Y, Sakamoto K , Kobayashi S, Kobayashi N et al: Biphasic ventricular dilation following posterior fossa subdural hematoma in the full term neonate. J Neurosurg 1988; 68: 211-216 59. Hanigan WC, Powell FC, Miller TC: Symptomatic intracranial hemorrhage in full term infants. Childs Nerv Syst 1995; 11: 698-707 60. Perrin Rj, Rutka JT, Drake JM, Meltzer et al: Management and outcomes of posterior fossa subdural hematomas in the neonates,. Neurosurgery 1997; 40: 1190-1199 61. Holt DE, Halket S, de Louvois J, Harvey D: Neonatal Meningitis in England and Wales. 10 years on. Arch Dis Child Fetal and Neonatal Ed 2001; 84: F85-F89 62. Stevens JP, Eames M, Kent A, Halket S et al: Long term outcome of neonatal meningitis. Arch Dis Child 2003; 88: 179-184 63. Klinger G, Chin Cn, Beyenne J, Perlman M: Predicting the outcome of neonatal bacterial meningitis, Pediatrics 2000; 106: 477-482 64. De Louvois J, Halket S, Harvey D: Neonatal meningitis in England and Wales. Sequelae at 5 years of age. Eur J Pediatr 2005; 164: 730-734 65. Bergman I, Painter MJ, Hirsch RP, Crumrine PK et al: Outcome in neonates with convulsions treated in an intensive care unit. Ann Neurol 1983; 14: 642-647 66. Legido CA, Clancy RR, Berman PH: Neurologic outcome after electroencephalographically proven neonatal seziures. Pediatrics 1991; 88: 593-596 67. Watanabe K , Hara K, Miyazaki S, Hakamada S et al: Apneic seizures in the newborn. Am J Dis Child 1982; 136: 980-984 68. Andre M, Matisse N, Vert P, Debruille C: Neonatal seizures. Recent aspects. Neuropediatrics 1988; 19: 201- 207 69. Watkins A, Szymonowicz W, Jin X, Yu VV: Significance of seizures in low birthweight infants. Dem Med Child Neurol 1988; 30: 162-169 70. Tekgul H, Gauvreau K, Soul J, Murphy L et al: The current etiologic profile and neurodevelopmental outcome of seizures in the newborn infants. Pediatrics 2006; 117: 1270-1280 71. Volpe JJ: Neonatal seizures. In: Volpe JJ: Neurology of the newborn, 5 th Ed Saunders Elsevier Philadelphia 2008; 203-244 72. Garcias da Silva LF, Nunes ML, Da Costa JC: Risk factors for developing epilepsy after neonatal seizures. Pediatr Neurol 2004; 30: 271-277 73. Sarnat HB, Sarnat MS: Neonatal encephalopathy following fetal distress: a clinical and electroencephalograpic study. Arch Neurol 1976; 33: 696-705 74. Ronnen GM, Buckley D, Penney S, Streiner Dl: Long term prognosis in children with neonatal seizures. A population-based study. Neurology 2007; 69: 1816-1822 75. Alec MC: Development outcome and follow up of the SGA infant. Semin Perinat 1994; 8: 123 76. Toma AI: Sechele neurologice şi neuro-comportamentale observate la urmărirea prematurilor cu greutate foarte mică la naştere. Revista Română de Pediatrie 2002; 52(1): 118-129 77. Schulzke SM, Deshpande GC, Patole SK: Neurodevelopmental Outcomes of Very Low-Birth-Weight Infants With Necrotizing Enterocolitis. A Systematic Review of Observational Studies. Arch Pediatr Adolesc Med 2007; 161: 583-590 78. Klinger G, Levy I, Sirota L, Boyko V, Lerner-Geva L, Reichman B: Outcome of Early-Onset Sepsis in a National Cohort of Very Low Birth Weight Infants. Pediatrics 2010; 125:e736-e740 79. Alfven G, Bergqvist G, Bolme P et al: Long term follow up of neonatal septicemia. Acta Paediatr Scand 1978; 67: 765-770 80. Glass P: The Vulnerable Neonatale and the Neonatal Intensive Care Environment. In Avery GB, Fletcher MA, MacDonald MG: Neonatology – Patophisiology and management of the newborn. Lippincott Williams & Wilkins, Philadelphia 1999; 91-108 81. Commery JO, Fitzhardinge PM: Handicap in the preterm small-for-gestational-age infant. J Pediatr 1979; 94: 779-796 82. Allen MC: Developmental outcome and follow up of the small for gestational age infant. Semin Perinatol 1984; 8: 123-156 83. Hangbergh B: Epidemiological and preventive aspects of cerebral palsy and severe mental retardation in Sweden. Eur J Pediatr 1979; 138: 71-78 84. Westwood M, Kramer MS, Munz D et al: Growth and development of full-term nonasphyxiated small-for- gestational-age newborns: follow up through adolescence. Pediatrics 1983; 71: 376-382 85. Feldman R, Eidelman AI: Does a Triplet Birth Pose a Special Risk for Infant Development? Assessing Cognitive Development in Relation to Intrauterine Growth and Mother-Infant Interaction Across the First 2 Years; Pediatrics 2005; 115(2): 443-452 86. Silva PA, Grosado B: The growth and development of twins compared to singletons at ages 9 and 11. Austr Pediatr J 1985; 21: 265-267 87. Morley R, Cole TJ, Powell R et al: Growth and development in premature twins. Arch Dis Child 1989; 64: 1042-1045 88. Durkin MV, Kaveggia EG, Pendleton E et al: Analysis of etiologic factors in cerebral palsy with severe mental retardation. I. Analysis of gestational, parturitional and neonatal data. Eur J Pediatr 1976; 123: 67-81. 89. Peterson B, Nelson KB, Watson I et al: Twins, triplets and cerebral palsy in births in Western Australia in the 1980s. BMJ 1993; 307: 1239-1243 90. Kragt H, Husjes HJ, Touwen BC: Neurobiological morbidity in newborn twins. Eur J Obstet Gynecol Reprod Biol 1985; 19: 75-79 91. Record BC, McKeown T, Edwards JH: An invetigation of the difference in measured inteligence between twins and single births. Am Hum Genet 1970; 34: 11-20 92. Wilson GS, Desmond MM, Verinaud WM: Early development of infants of heroin-addicted mothers. Am J Dis Child 1973; 126: 457-462 93. Volpe JJ: Teratogenic Effects of Drugs and Passive Addiction. In: Volpe JJ: Neurology of the newborn, 5 th Ed Saunders Elsevier Philadelphia 2008; 1009-1054 94. Wilson GS, McCreary R, Krean J, Baxter JC: The development of preschool children of heroin- addicted mothers. A controlled study. Pediatrics 1979; 63: 135-141 95. Kaltenbach KA, Finnegan LP: Prenatal narcotic exposure. Perinatal and developmental effects. Neurotoxicology 1989; 10: 597-604 96. Van Baar A, de Graaf BMT: Cognitive development of preschool-age of infants of drug-dependent mothers. Dev Med Child Neurol 1995; 36: 1063-1075 97. Ornory A, Segal J, Bar-Hamburger R, Greenbaum C: Developmental outcome of school-age children born to mothers with heroin dependency. Importance of enviromental factors. Dev Med Child Neurol 2001; 43: 668- 675 98. Jones KL, Smith DW, Streissguth AP, Myrianthopoulos NC: Outocome in offspring of chronic alcoholic women. Lancet 1974; 1: 1076-1078 99. Clarren SK, Alword EC Jr, Sumi SM, Streissguth AP: Brain malformations related to prenatal exposure to ethanol. J Pediatr 1978; 92: 64-67 100. Amiel Tison Cl: Neurologie perinatale. Ed Masson Paris 2002; 101. Machin D, Campbell MJ: Design of studies for medical research, Ed John Wiley & Sons Ltd Chichester England 2005; 102. Gosselin J, Amiel-Tison Cl: Evaluation neurologique de la naissance a 6 ans, Ed Masson Paris 2007; 103. Dorling JS, Field DJ: Follow up of infants following discharge from the neonatal unit. Structure and process. Early Hum Dev 2006; 82: 151-156 104. Msall ME: Neurodevelopmental surveillance in the first 2 years after extremely preterm birth: Evidence, challanges and guideliness. Early Hum Dev 2006; 82: 157-166 105. Salt A, Redshaw M: Neurodevelopmental follow up after preterm birth: follow up after 2 years. Early Hum Dev 2006; 82: 185-197 106. Amiel Tison Cl: L’infirmite motrice d’origine cerebrale. Deuxieme edition Ed Masson Paris 2004; 107. Rosenbaum PL, Walter SD, Hanna SE, Palisano RJ, Russell DJ, Raina P et al: Prognosis for gross motor function in cerebral palsy. JAMA 2002; 288: 1357-1363 108. Weisglas-Kuperus N, Baerts W, Smrkovsky M, Sauer PJ: Effects of biological and social factors on the cognitive development of very low birth weight children. Pediatrics 1993; 92: 658-665 109. Dezoete JA, MacArthur BA, Tuck B: Prediction of Bayley and Stanford-Binet scores with a group of very low birthweight children. Child Care Health Dev 2003; 29: 367-372 110. Lee H, Barratt MS: Cognitive development of preterm low birth weight children at 5 to 8 years old. J Dev Behav Pediatr 1993; 14: 242-249 111. Blasco PA: Preterm birth: to correct or not to correct. Dev Med Child Neurol 1989; 31: 816-821 112. Lems W, Hopkins B, Samson JF: Mental and motor development in preterm infants: the issue of corrected age. Early Hum Dev 1993; 34: 113-123 113. Basmak H, Niyaz l, Sahin A, Erol N, Gursoy HH: Retinopathy of prematurity: Screening guidelines need to be reevaluated for developing countries. Eur J Ophthalmol 2010; 20(4): 752-755 114. Azad R, Chandra P, Patwardhan SD, Gupta A: Importance of the “Third Criterion“ for retinopathy of prematurity screening in developing countries. J Pediatr Ophthalmol and Strabismus 2009; 46(6): 332-334 115. Jalali S, Matalia J, Hussain A, Anand R: Modification of screening criteria for retinopathy of prematurity in India and other middle – income countries. Am J Ophthalmol 2006; 141(5): 966-968 116. An International Committee for the Classification of Retinopathy of Prematurity: The International classification of Retinopathy of Prematurity revisited. Arch. Ophthalmol 2005; 123: 991-999 117. Vatavu I, Nascutzy C, Ciomartan T, Brezan F, Anca I, Stoicescu S: Retinopatia de prematuritate – rezultatele screeningului pe un lot de 1783 prematuri în perioada septembrie 2002 – 31 decembrie 2007, Oftalmologia 2010; LIV: 110-118 118. Kocur I, Resnikoff S: Visual impairment and blindness in Europe and their prevention. Br J Ophthalmol 2002; 86: 716-722 119. Gilbert C et al: Retinopathy of prematurity in Middle Income Countries. Lancet 1997; 350: 12 120. Taylor D, Hoyt CS: Pediatric Ophthalmology and strabismus, 3 rd Ed Elsevier Limited 2005; 121. Task Force on Newborn and Infant Hearing: Newborn and infant hearing loss: Detection and intervention. Pediatrics 2007; 103(2): 527-530 122. Joint Committee on Infant Hearing Year 2007: Position Statement. Pediatrics 2007: 120(4): 898-921 123. White KR, Maxon AR: Universal screening for infant hearing impairment: Simple, beneficial, and presently justified. International J of Pediatric Otorhinolaryngology 1995; 32: 201-211 124. American Academy of Pediatrics, Committee on Practice and Ambulatory Medicine: Recommendations for preventive pediatric health care. Pediatrics 2000; 105: 645-646 125. Joint Committee on Infant Hearing; American Academy of Audiology, American Academy of Pediatrics, American Speech-Language-Hearing Association, Directors of Speech and Hearing Programs in State Health and Welfare Agencies: Year 2000 position statement: principles and guidelines for early hearing detection and intervention programs. Pediatrics 2000; 106: 798-817 126. Eiserman WS, Shisler L, Foust T: Hearing screening in early childcare settings. The ASHA Leader Online 2008; http://www.britannica.com/bps/additionalcontent/18/35142453/Hearing-Screening-in-Early-Childcare- Settings; accesat mai 2010 127. Hyde ML, Davidson MJ, Alberti PW: Auditory test strategy. In: Jacobson JT, Northern JL: Diagnostic Audiology.TX: Pro-Ed Austin 1991; 295-322 128. Grandori F, Sergi P, Pastorino G, Uloziene I, Calori G, Ravazzani P et al: A multicentric trial for the comparison of two methods of TEOAE recording in newborn hearing screening. International J of Audiology 2002; 41: 267-270 129. Glattke TJ: Otoacoustic emissions in 2002: some perspectives, Seminars in Hearing 2002; 32: 123-129 130. Yoshinaga-Itano C: Levels of evidence: universal newborn hearing screening (UNHS) and early hearing detection and intervention systems (EHDI). J Commun Disord 2004; 37: 451-465 131. Norton SJ, Gorga MP, Widen JE et al: Identification of neonatal hearing impairment: evaluation of transient evoked otoacoustic emission, distortion product otoacoustic emission, and auditory brain stem response test performance. Ear Hear 2000; 21: 508-552 132. D’Agostino JA, Austin L: Auditory neuropathy: a potentially under-recognized neonatal intensive care unit sequela. Adv Neonatal Care 2004; 4: 344-353 133. Sutton G, Gravel J, Hood L et al: Assessment and Management of Auditory Neuropathy/Auditory Dys- synchrony.,UK Newborn Hearing Screening 2005; 1-3 134. Task Force on Newborn and Infant Hearing; Newborn and infant hearing loss: Detection and intervention. Pediatrics 2007; 103(2): 527-530 135. Morzaria S, Westerberg BD, Kozak FK: Evidence-based algorithm for the evaluation of a child with bilateral sensorineural hearing loss. J Otolaryngol 2005; 34: 297-303 136. Roizen NJ: Etiology of hearing loss in children: nongenetic causes. Pediatr Clin North Am 1999; 46: 49–64 137. Cone-Wesson B, Vohr BR, Sininger YS et al: Identification of neonatal hearing impairment: infants with hearing loss. Ear Hear 2000; 21: 488-507 138. Morton CC, Nance WE: Newborn hearing screening: a silent revolution. N Engl J Med 2006; 354: 2151-2164 139. Fligor BJ, Neault MW, Mullen CH, Feldman HA, Jones DT: Factors associated with sensorineural hearing loss among survivors of extracorporeal membrane oxygenation therapy. Pediatrics 2005; 115: 1519-1528 140. Roizen NJ: Nongenetic causes of hearing loss. Ment Retard Dev Disabil Res Rev 2003; 9: 120-127 141. Stevenson DK, Wong RJ, Vreman HJ et al, NICHD Conference on Kernicterus: Research on Prevention of Bilirubin-Induced Brain Injury and Kernicterus: Bench-to-Bedside-Diagnostic Methods and Prevention and Treatment Strategies. Journal of Perinatology 2004; 24(8): 521-525 142. Sabatino G, Verrotti A, Ramenghi LA et al: Newborns with hyperbilirubinemia: usefulness of brain stem auditory response evaluation. Neurophysiologie Clinique 1996; 26: 363-368 143. Konrad-Martin D, Helt WJ et al: Otoxoxicity: Early Detection and Monitoring. The ASHA Leader 2005; (1): 11- 14 144. Rybak LP, Whitworth CA: Ototoxicity: therapeutic opportunities. Drug Discovery Today 2005; 10: 1313-1321 145. Rivera LB, Boppana SB, Fowler KB, Britt WJ, Stagno S, Pass RF: Predictors of hearing loss in children with symptomatic congenital cytomegalovirus infection. Pediatrics 2002; 110: 762-767 146. Ross K, Fowler G, Ashrith S, Stagno P et al: Hearing loss in children with congenital cytomegalovirus infection. The Journal of Pediatrics 2006; 148(3): 332-336 147. Reddy MVV, Bindu HL, Reddy PP, Ran UP: Role of intrauterine Rubella infection in the causation of congenital deafness. Indian J of Human Genetics 2006; 12(3): 140-143 148. Madden C, Wiley S, Schleiss M et al: Audiometric, clinical and educational outcomes in a pediatric symptomatic congenital cytomegalovirus (CMV) population with sensorineural hearing loss. Int J Pediatr Otorhinolaryngol 2005; 69: 1191-1198 149. Arnold SR, Ford-Jones EL: Congenital syphilis: A guide to diagnosis and management. Paediatrics and Child Health 2000; 5(8): 463-469 150. Oysu C, Baserer N, Tinaz M: Audiometric manifestations of Waardenburg's syndrome. Ear Nose Throat Journal 2000; 79(9): 704-709 151. Kanowitz SJ, Shapiro WH, Golfinos JG et al: Auditory brainstem implantation in patients with neurofibromatosis type 2. Laryngoscope 2004; 114(12): 2135-2146 152. Gorlin RJ: Hereditary Hearing Loss and its Syndromes, New York Oxford University Press 1995; 153. Heath PT, Nik Yusoff NK, Baker CJ: Neonatal meningitis. Arch of Dis in Child Fetal and Neonatal Ed 2003; 88(3): 173-178 154. Fenton TM: A new growth chart for preterm babies. Babson and Benda’s growth charts updated with recent data and a new format. BMC Pediatrics 2003; 3: 13 155. Palisano RJ: Validity of goal attainment scaling in infants with motor delays. Phys Ther 1993; 73: 651-658; discussion 658–660 156. Aylward GP: Bayley Infant Neurodevelopental Screener. Psychological Corporation Harcourt Brace Co San Antonio 1995; 157. Bayley N: Bayley Scales of Infant and Toddler Development, Screening Test, Manual. Hartcourt Assessment Inc San Antonio Texas SUA 2006; 158. Bayley N: Bayley Scales of Infant and Toddler Development. 3 rd Ed Technical Manual. Hartcourt Assessment Inc San Antonio Texas SUA 2006; 159. Zafeiriou DI, Tsikoulas IG, Kremenopoulos GM, Kontopoulos EE: Using postural reactions as a screening test to identify high-risk infants for cerebral palsy: a prospective study. Brain and Development 1998; 20(5): 307-311 160. Han TR, Bang MS, Lim JY, Yoon BH, Kim IW: Risk Factors of Cerebral Palsy in Preterm Infants. Am J of Physical Med & Rehab 2002; 81(4): 297-303 161. Velikovic Perat M: Treatment of children withcerebral palsy. Asia-Pacific Childhood Disability Update 2005; 49-51 162. Vojta V: The movement disorders in infant - early diagnosis and early therapy. Hippokrates Verlag GmbH Stuttgart 2000 163. Bobath K: A neurophysical basis for the treatment of cerebral palsy. Mac Keith Press London 1991; 30-98 164. Zafeiriou DI: Primitive reflexes and postural reactions in the neurodevelopmental examination. Pediatr Neurol 2004; 31: 1-8 165. Deljewska-Starykow A, Sliwir'ski Z, Rózyło W: Evaluating the Motor Development of Infants using Vojta's Method, with Particular Attention to Risk Factors, in Clinical Material from a Rehabilitation Center for Children with Cerebral Palsy. Phizjoterapia Polska 2002; 2(3): 216-228 166. Hospers CH: Early intervention in infants at high risk for developmental motor disorders. CH Blauw-Hospers 2010 http://dissertations.ub.rug.nl/FILES/faculties/medicine/2010/c.h.blauw.hospers/thesis.pdf; accesat noiembrie 2010 167. Van Wezel-Meijler G: Neonatal Cranial Ultrasonography. Springer Berlin 2007; 168. Rennie JM, Hagmann CF, Robertson NJ: Neonatal cerebral investigation. Cambridge University Press 2009; 169. De Vries L et al: The spectrum of leukomalacia using cranial ultrasound. Behav Brain Res 1992; 49: 1-6. 170. Van Wezel-Meijler G et al: Magnetic resonance imaging of the brain in premature infants during the neonatal period. Normal phenomena and reflection of mild ultrasound abnormalities. Neuropediatrics 1998; 29: 89-96 171. Hochberg Z, Bereket A, Davenport M et al: Consensus Development for the supplimentation of Vitamin D in Childhood and Adolescence, In Hochberg Z (ed): Vitamin D and Rickets. Endocr Dev Basel Karger 2003; 6: 259-281 172. Ordinul Ministrului Sănătăţii şi Familiei nr. 910 privind criteriile de ierarhizare a secţiilor de spital de specialitate obstetrică, ginecologie şi neonatologie, Monitorul Oficial, 18.11.2002 173. Legea 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma in domeniul sanatatii. Monitorul Oficial 372/28 aprilie 2006; 174. Colegiul Medicilor – Codul Deontologic. 30.08.2008; http://www.cmb.ro/legislatie/codulDeontologic/cod.pdf 175. Van Wezel-Meijler G et al: Magnetic resonance imaging of the brain in premature infants during the neonatal period. Normal phenomena and reflection of mild ultrasound abnormalities, Neuropediatrics 1998; 29: 89-96 176. Majnemer A, Riley P, Shevell M, Birnbaum R, Greenstone H, Coates AL: Severe bronchopulmonary dysplasia increases risk for later neurological and motor sequelae in preterm survivors. Dev Med Child Neurol 2000; 42: 53-60 177. Miller SP, Latal B, Clark H et al: Clinical signs predict 30 month outcome after neonatal encephalopathy. Am J Obstet Gynecol 2004; 190: 93-99 178. American Academy of Pediatrics: Nutritional needs of low-birth-weight infants. Pediatrics 1985; 75: 976–986 179. American Academy of Pediatrics, Committee on Nutrition (AAP-CON): Pediatric Nutrition Handbook. 5 th Ed Elk Grove Village American Academy of Pediatrics 2004; 180. Bondurant Utz JA: Practical guide to assessing infants and preschoolers with special needs. Merril Prentice Hall Upper Saddle River NJ SUA 2002; 181. Borys P: Model of the newborn’s physical development. Acta Physica Polonica B 2010; 41(5): 1105-1110 182. Bremer HJ, Brooke OG, Orzalesi M, Putet G, Raiha NCR, Senterre J et al, The European Society of Pediatric Gastroenterology and Nutrition: Committtee oon Nutrition of the Preterm Infant (ESPGAN –CON) – Nutrition and feeding of preterm infants. Blackwell 1987; Acta Paediatr Scand 1987; suppl 336 183. Canadian Pediatric Society: Nutrient needs and feeding of premature infants. Can Med Assoc J 1995; 152: 1765-1785 184. Cooke R, Hollis B, Conner C, Watson D, Werkman S, Chesney R: Vitamin D and mineral metabolism in the very low birth weight infant receiving 400 IU of vitamin D. J Pediatr 1990; 116: 423-428 185. Copeland ME, Kimmel JR: Evaluation and management of infants and young children with developmental disabilities. Ed Paul H Brokes Baltimore SUA 1989; 186. Dewey DG, Crawford SG, Creighton DE, Sauve RS: Long-term neuropsychologicaloutcomes in very low birth weight children free of sensorineural impairments. J Clin Exp Neuropsychol 1999; 21: 851-865 187. Drillien C: Abnormal neurologic signs in the first year of life in low-birth weight infants: possible prognostic significance. Dev Med Child Neurol 1997; 14: 575-584 188. European Society of Paediatric Gastroenterology and Nutrition: Nutrition and feeding of preterm infants. Acta Paediatr Scand Suppl 1987; 336: 1-14 189. Hatzopoulos S, Prosser S, Mazzoli M et al: Clinical Applicability of Transient Evoked Otoacoustic Emissions: Identification and Classification of Hearing Loss. Audiology & Neuro-Otology 2004; 3: 402-418 190. International Classification of diseases and health related problems: 10 th Revision. World Health Organization Geneva 1992; 115 191. Koo WW, Krug-Wispe S, Neylan M, Succop P, Oestreich AE, Tsang RC: Effect of three levels of vitamin D intake in preterm infants receiving high mineral-containing milk. J Pediatr Gastroenterol 1995; ; 21(2): 182- 189 192. Palisano E, Rosenbaum P, Walter S, Russel D, Wood E, Galuppi P: Delvelopment and reliability of a system to classify gross motor function in children with cerebral palsy. Dev Med Child Neurol 1997; 39: 214-223 193. Ross G: Use of the Bayley scales to characterize abilities in premature infants, Child Develop 1985; 56: 835- 842 194. Sattler I: Assessent of children: Cognitive applications. 4 th Ed San Diego SUA 2001; 195. Short EJ, Klein NK, Lewis BA, Fulton S, Eisengart S, Kercsmar C et al: Cognitive and Academic Consequences of Bronchopulmonary Dysplasia and Very Low Birth Weight: 8-Year-Old Outcomes. Pediatrics 2003; 112: e359-e366 196. Toma AI, Cârstoveanu C, Stefănescu F: Screening-ul audiologic al nou-născutului cu ajutorul ALGO 1E Newborn Hearing Screener. Revista Romana de Pediatrie 2003; 52(1): 130-133 197. Tsang RC, Uauy R, Koletzko B et al: Nutritional needs of the premature infants. Scientific basis and practical guidelines, 3 rd Ed Baltimore Lippincott Williams and Wilkins 2005; 198. Wood E, Rosenbaum P: The gross motor function classification system for cerebral palsy: a study of reliability and stability over time. Dev Med Child Neurol 2000; 42: 292-296 199. Shackelford J: State and jurisdictional eligibility definitions for infants and toddlers with disabilities under IDEA (NECTAC Notes No. 14). Chapel Hill, NC The University of North Carolina, FPG Child Development Institute, National Early Childhood Technical Assistance Center. 2004 200. Ministerul Sănătă'ii. Centrul Na'ional de Perfec'ionare în Domeniul Sanitar Bucureşti: Curriculum de Pregătire în Specialitatea: Neonatologie, Pediatrie, Neurologie Pediatrică, Centrul Na'ional de Perfec'ionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, Bucureşti, 2009. 10. Anexe Anexa 1. Lista participan ţ ilor la Întâlnirile de Consens Anexa 2. Grade de recomandare ş i nivele ale dovezilor Anexa 3. Categorii de nou-n ă scu ţ i cu risc Anexa 4. Categorii de nou-n ă scu ţ i cu risc major Anexa 5. Clasificarea ecografic ă hemoragiei intra-periventriculare la nou-n ă scutul prematur Anexa 6. Clasificarea ecografic ă a leucomalaciei periventriculare Anexa 7. Prognosticul neurologic în func ţ ie de patologie Anexa 8. Calendarul programului de urm ă rire a nou-n ă scutului cu risc Anexa 9. Clasificarea retinopatiei prematurului Anexa 10. Categorii de nou-n ă scu ţ i cu risc la care se recomand ă screening-ul oftalmologic Anexa 11. Metodologia de screening audiologic Anexa 12. Factori de risc asocia ţ i cu hipoacuzie congenital ă sau precoce instalat ă Anexa 13. Curbe de cre ş tere intrauterin ă Anexa 14. Curbe de cre ş tere pentru prematuri Anexa 15. Examenul neurologic al nou-n ă scutului Amiel Tison Anexa 16. Examenul neurologic al copilului 0-2 ani – Amiel Tison ş i Gosselin Anexa 17. Indica ţ ii de ecografie transfontanelar ă la 40 de s ă pt ă mâni vârst ă corectat ă Anexa 18. Metodologie de interpretare a testelor neuro-comportamentale Anexa 19. Item-uri ale testului Bayley la care r ă spunsul anormal ghideaz ă spre o anumit ă patologie Anexa 20. Criteriile de acreditare ale centrului de urm ă rire pentru nou-n ă scu ţ ii cu risc 10.1. Anexa 1. Lista participan ţ ilor la Întâlnirile de Consens Lista participan ţ ilor la Întâlnirea de Consens de la Bran, 23-25 iulie 2010 Prof. Dr. Silvia Maria Stoicescu – IOMC Polizu, Bucureşti Prof. Dr. Maria Stamatin – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Prof. Dr. Gabriela Zaharie – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie I, Cluj Napoca Prof. Dr. Constantin Ilie – Maternitatea Bega, Timişoara Conf. Dr. Manuela Cucerea – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Conf. Dr. Valeria Filip – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Şef Lucr. Dr. Ligia Blaga – Clinica de Obstetrică Ginecologie II, Cluj Napoca Dr. Gabriela Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Doina Broscăuncianu – IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Bianca Chirea – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Dr. Adrian Toma – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Adrian Crăciun – Maternitatea Cantacuzino, Bucureşti Dr. Mihaela Ţunescu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Eugen Mâţu – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Maria Livia Ognean – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Dr. Marta Simon – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Dr. Andreea Avasiloaiei – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Laura Suciu – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Lista participan ţ ilor la Întâlnirea de Consens de la Bucure ş ti, 3-5 decembrie 2010 Prof. Dr. Silvia Maria Stoicescu – IOMC Polizu, Bucureşti Prof. Dr. Maria Stamatin – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Prof. Dr. Gabriela Zaharie – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie I, Cluj Napoca Prof. Dr. Constantin Ilie – Maternitatea Bega, Timişoara Conf. Dr. Manuela Cucerea – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Conf. Dr. Valeria Filip – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Şef Lucr. Dr. Ligia Blaga – Clinica de Obstetrică Ginecologie II, Cluj Napoca Dr. Gabriela Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Adrian Toma – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Adrian Crăciun – Maternitatea Cantacuzino, Bucureşti Dr. Mihaela Ţunescu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Anca Bivoleanu – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Eugen Mâţu – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Maria Livia Ognean – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Dr. Andreea Avasiloaiei – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Ecaterina Olariu – Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Dr. Leonard Năstase – IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Emanuel Ciochină – IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Oana Boantă – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Standard Standardele sunt norme care trebuie aplicate rigid şi trebuie urmate în cvasitotalitatea cazurilor, excepţiile fiind rare şi greu de justificat. Recomandare Recomandările prezintă un grad scăzut de flexibilitate, nu au forţa standardelor, iar atunci când nu sunt aplicate, acest lucru trebuie justificat raţional, logic şi documentat. Opţiune Opţiunile sunt neutre din punct de vedere a alegerii unei conduite, indicând faptul că mai multe tipuri de intervenţii sunt posibile şi că diferiţi medici pot lua decizii diferite. Ele pot contribui la procesul de instruire şi nu necesită justificare. 10.2. Anexa 2. Grade de recomandare ş i nivele ale dovezilor Tabel 1. Clasificarea t ă riei aplicate gradelor de recomandare Tabel 2. Clasificarea puterii ş tiin ţ ifice a gradelor de recomandare Grad A Necesită cel puţin un studiu randomizat şi controlat ca parte a unei liste de studii de calitate publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi Ia sau Ib). Grad B Necesită existenţa unor studii clinice bine controlate, dar nu randomizate, publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi IIa, IIb sau III). Grad C Necesită dovezi obţinute din rapoarte sau opinii ale unor comitete de experţi sau din experienţa clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu (nivele de dovezi IV). Indică lipsa unor studii clinice de bună calitate aplicabile direct acestei recomandări. Grad E Recomandări de bună practică bazate pe experienţa clinică a grupului tehnic de elaborare a acestui ghid. Tabel 3. Clasificarea nivelelor de dovezi Nivel Ia Dovezi obţinute din meta-analiza unor studii randomizate şi controlate. Nivel Ib Dovezi obţinute din cel puţin un studiu randomizat şi controlat, bine conceput. Nivel IIa Dovezi obţinute din cel puţin un studiu clinic controlat, fără randomizare, bine conceput. Nivel IIb Dovezi obţinute din cel puţin un studiu quasi-experimental bine conceput, preferabil de la mai multe centre sau echipe de cercetare. Nivel III Dovezi obţinute de la studii descriptive, bine concepute. Nivel IV Dovezi obţinute de la comitete de experţi sau experienţă clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu. 10.3. Anexa 3. Categorii de nou-n ă scu ţ i cu risc Nou-născuţi cu GN mai mică de 1000 g şi/sau VG mai mică de 28 de săptămâni Nou-născuţi cu VG mai mare de 28 de săptămâni şi GN mai mare de 1000 g dacă aceştia au prezentat în cursul internării următoarele patologii: - sindrom de detresă respiratorie (SDR) necesitând ventilaţie mecanică sau CPAP - enterocolită ulceronecrotică (EUN) - boală cronică pulmonară (BPC) Nou-născuţi cu crize de apnee şi bradicardie Nou-născuţi cu EHIP formă moderată sau severă Nou-născuţi cu bilirubinemie mai mare de 20 mg/dl Nou-născuţi la care a fost necesară exangvinotransfuzia Nou-născuţi cu patologie a sistemului nervos - meningită - hemoragii cerebrale - hematom subdural - hemoragie intra-periventriculară a nou-născutului prematur - hemoragie subarahnoidiană - leucomalacie periventriculară (LPV) - hidrocefalie - convulsii - infarct cerebral Nou-născuţi cu sepsis neonatal Nou-născuţi ventilaţi mecanic indiferent de VG Nou-născuţi mici pentru VG, născuţi la termen şi prematuri Nou-născuţi din sarcini multiple cu mai mult de doi feţi, născuţi la termen şi prematuri Nou-născuţi prematuri din sarcini gemelare Nou-născuţi din mame consumatoare de droguri Nou-născuţi din mame consumatoare de alcool Nou-născuţi la care examenul neurologic la externare este anormal 10.4. Anexa 4. Categorii de nou-n ă scu ţ i cu risc major Nou-născuţi cu GN de 1000 g şi/sau VG mai mică de 28 de săptămâni Nou-născuţi cu VG mai mare de 28 de săptămâni şi GN mai mare de 1000 g dacă aceştia au prezentat în cursul internării următoarele patologii: - sindrom de detresă respiratorie (SDR) necesitând ventilaţie mecanică sau CPAP - enterocolită ulceronecrotică (EUN) - boală cronică pulmonară (BPC) Nou-născuţi cu crize de apnee şi bradicardie Nou-născuţi cu encefalopatie ischemică perinatală formă moderată sau severă Nou-născuţi cu bilirubinemie mai mare de 20 mg/dl Nou-născuţi la care a fost necesară exangvinotransfuzia Nou-născuţi cu patologie a sistemului nervos - meningită - hemoragii cerebrale - hematom subdural - hemoragie intra-periventriculară a nou-născutului prematur - hemoragie subarahnoidiană - leucomalacie periventriculară (LPV) - hidrocefalie - convulsii - infarct cerebral Nou-născuţi cu sepsis neonatal Nou-născuţi prematuri ventilaţi mecanic Nou-născuţi mici pentru VG, născuţi la termen şi prematuri, cu GN sub 3 deviaţii standard faţă de GN corespunzătoare VG 10.5. Anexa 5. Clasificarea ecografic ă hemoragiei intra-periventriculare la nou-n ă scutul prematur Clasificarea Papile [21] Grad 1. Hemoragie la nivelul matricii germinale Grad 2. Extensie în ventriculul lateral, fără dilatare Grad 3. Extensia în ventriculul lateral cu distensia sau dilatarea ventriculilor laterali Grad 4. Interesare parenchimatoasă Clasificarea Volpe [20] Grad 1: Hemoragie la nivelul matricei germinale fără hemoragie intraventriculară sau cu hemoragie ventriculară minimă (mai puţin de 10% din aria ventriculară pe secţiune parasagitală Grad 2: Hemoragie intraventriculară: 10-50% din aria ventriculară pe secţiune parasagitală Grad 3: Hemoragie intraventriculară: mai mult de 50% din aria ventriculară pe secţiune parasagitală; de obicei apare dilataţie a ventriculului lateral Se codifică separat: ecodensitate periventriculară concomitentă (localizare şi extindere) numită ecodensitate intra-parenchimatoasă, infarct hemoragic periventricular parenchimatos sau infarct venos. Se codifică separat : dilataţia ventriculară post-hemoragică Gradul 1: Ecodensităţi periventriculare tranzitorii care persistă pentru mai mult de 7 zile Gradul 2: Ecodensităţi tranzitorii periventriculare care evoluează spre chisturi mici, localizate în zona frontoparietală Gradul 3: Ecodensităţi periventriculare care evoluează spre chisturi extensive periventriculare Gradul 4: Densităţi care se extind în substaţa albă profundă şi care evoluează spre leziuni chistice extinse. 10.6. Anexa 6. Clasificarea ecografic ă a leucomalaciei periventriculare [22,175] Clasificarea fomelor chistice de LPV Clasificarea ecografic ă a hiperecogenit ăţ ilor din substan ţ a alb ă Grad 0: Ecogenitate normală a substaţei albe periventriculare (ecogenitatea substanţei albe periventriculare este mai mică decât a plexului coroid) Grad 1: Ecogenitate moderat crescută la nivelul substanţei albe periventriculare, regiunea afectată având ecogenitate aproape egală sau egală cu a plexului coroid Grad 2: Ecogenitate mult crescută, regiunea sau ariile afectate fiind evident mai hiperecogene decât plexul coroid Se codifică separat : omogen versus neomogen 10.7. Anexa 7. Prognosticul neurologic în func ţ ie de patologie Categorie Pronostic neurologic/neurocomportamental/neurosenzorial GN < 1000 g şi/sau VG < 28 săptămâni Paralizie cerebrală, probleme cognitive şi comportamentale [39-47] Afectarea funcţiei vizuale, auditive [8,39,49] Rezultate şcolare slabe [8,39,49] EHIP formă moderată sau severă 25% prezintă deficite ale funcţiilor motorii şi cognitive [51,52] Deficite motorii: paralizie cerebrală de tip spastic sau diskinetic [18] Deficite cognitive: retard mintal, probleme de învăţare, de limbaj şi de integrare socială [38] Bilirubina � 20 mg/dl / exanguinotransfuzie / icter nuclear Mortalitate 30%, morbiditate 70% [48] Tetrada simptomatică: semne extrapiramidale (atetoză), anomalii vizuale, anomalii auditive (surditate neurosenzorială), displazie dentară [49] Patologie interesând sistemul nervos central Meningită 40% din supravieţuitori au sechele moderate (retard mental minim sau mediu, surditate neurosenzorială unilaterală, hidrocefalie oprită în evoluţie, monopareză spastică) 10% au sechele severe (convulsii greu de controlat, cecitate corticală, tetrapareză spastică, retard mental sever, microcefalie severă, hidrocefalie) [25,61-64] Hemoragie subdurală Hemoragie subarahnoidiană - pronostic bun; foarte rar poate apare hidrocefalia [24] Hemoragie intra- periventriculară apărută la nou-născutul la termen Hemoragie intra- periventriculară la prematur - lacerări ale tentoriului sau ale coasei creierului: deces 100% [24] - hematoame moderate de fosă posterioară: 80-88% din cazuri au prognostic bun sau doar sechele minore; 7-13 % au risc de sechele majore [54-60] - hematoame subdurale ale convexităţii cerebrale: în general, au pronostic bun [59,60] - 40% din cazuri prezintă deficite neurologice majore - 50% din cazuri dezvoltă hidrocefalie - pacienţi normali la follow-up: 55% din cazuri [24] - leziunile severe au drept consecinţe deficite neuro-developmentale pe termen lung [53,54] - incidenţa sechelelor neurologice (paralizie cerebrală, retard mental sau ambele) în funcţie de gradul hemoragiei este următoarea: gradul I - 15%, gradul II - 25%, gradul III – 50%, gradul III iar după infarct hemoragic periventricular – 75% [20] Leucomalacia periventriculară - LPV chistică: deficite motorii şi cognitive (diplegie spastică asociată în formele severe cu retard mental) [54] Hidrocefalie congenitală - 46% sunt normali la follow-up, 16% au QI între 65 şi 80 şi 24% au QI sub 65 [26] Hidrocefalie posthemoragică Convulsii Nou-născuţi la termen şi prematuri ventilaţi mecanic - risc crescut de sechele neurologice şi neurocomportamentale [47,75,76] BPC EUN -1,97) [77] Crizele de apnee - LPV difuză, paralizie cerebrală [58,59] Sepsis - risc de sechele neurologice 22% [63] Nou-născuţi mici pentru VG (la termen sau prematuri) Sarcini multiple – 3 sau mai mulţi feţi Sarcini gemelare – prematuri - risc de: deficit ponderal [86,87] , paralizie cerebrală [88,89] , retard mental [88,90] , întârziere a limbajului [9] Nou-născuţi din mame consumatoare de heroină şcolară dezvoltarea neurologică şi cognitivă sunt în limite normale, deşi scorurile realizate de această categorie de copii sunt mai mici decât a celor din loturile de control [94-97] Nou-născuţi din mame consumatoare de alcool - hemoragie intra-periventriculară grad III Papile: deficitul motor apare în 54% din cazuri iar coeficientul de dezvoltare este anormal în 8% din cazuri - hemoragie grad IV Papile: deficitul motor apare în 100% din cazuri iar coeficientul de dezvoltare este anormal la 78% din pacienţi [28] - incidenţa sechelelor neurologice (retard mental, deficit motor şi convulsii): 25-35% - convulsiile recurente: incidenţă de 10-20% [65-73] - riscul de sechele depinde şi de etiologia convulsiilor: 100% în cazul pacienţilor cu malformaţii congenitale, 90% în cazul celor cu hemoragie intra-periventriculară, 50% în EHIP, meningită, hipoglicemie, hipocalcemie şi 10% în cazul pacienţilor cu hemoragie subarahnoidiană [65-73] - incidenţă crescută a anomaliilor neurologice de tipul paraliziei cerebrale, microcefaliei, semnelor neurologice anormale şi anomaliilor comportamentale (71% faţă de 19% în cazul pacienţilor cu aceeaşi greutate şi VG dar fără BPC) [176] - 20% au un QI mai mic de 70 [177] - paralizie cerebrală, afectare cognitivă, deficit vizual - supravieţuitorii EUN stadiu II sau mai mult au risc de afectare neurologică în special dacă au necesitat intervenţie chirurgicală (OR 1,82; CI 95% 1,47 - risc de paralizie cerebrală de 15% pentru prematurii SGA [48] comparativ cu prematurii AGA de aceeaşi VG - risc de paralizie cerebrală de 15 ori mai mare la nou-născuţii la termen SGA comparativ cu cei AGA [83] - QI sub media populaţiei [84] , rezultate şcolare mai slabe şi realizări profesionale mai slabe comparativ cu copiii AGA de aceeaşi VG [75] - dificultăţi de memorie şi învăţare mai frecvente cu până la 20% comparativ cu copiii născuţi cu greutate normală pentru VG [75] - tripleţii realizează scoruri Bayley MDI semnificativ mai scăzute decât gemenii sau feţii unici la 6, 12 şi 24 de luni - prezintă o integrare socială mai scăzută (deficitară) la 24 de luni comparativ cu gemenii şi feţii unici [85] - sindromul subacut de sevraj [92,93] care apare la 80% din nou-născuţii cu sindrom de sevraj în perioada de nou-născut, cu semne similare cu cele ale sindromului acut de sevraj, care dispar între 3 şi 6 luni - sechele pe termen lung: în cursul primilor 2 ani de viaţă şi în perioada - sindromul de alcoolism fetal caracterizat de deficit de creştere, anomalii faciale caracteristice şi anomalii neurologice [93] - pe termen lung: microcefalie, dezvoltare neurologică întârziată la 90% din pacienţi, QI mediu între 65 şi 85 şi QI 55 în formele severe [93,98,99] 10.8. Anexa 8. Calendarul programului de urm ă rire a nou-n ă scutului cu risc Vârsta Examen clinic /neurologic Test neuro- comportamental Alte teste 40 s ă pt ă mâni vârst ă corectat ă Examen neurologic Amiel- Tison pentru nou-născut Evaluare oftalmologică 2 luni Examen neurologic Amiel- Tison 6 luni Examen neurologic Amiel- Tison Test BINS* Bayley III screening test Test Bayley III alt test standardizat Evaluare oftalmologică 12 luni Examen neurologic Amiel- Tison Test BINS* Bayley III screening test Test Bayley III alt test standardizat 18 luni Examen neurologic Amiel- Tison Test BINS* Bayley III screening test Test Bayley III Alt test standardizat 24 luni Examen neurologic Amiel- Tison Test BINS* Bayley III screening test Test Bayley III alt test standardizat Not ă : La fiecare examinare se vor măsura: greutatea, talia şi perimetrul cranian Indicii antropometrici de mai sus se vor aprecia în funcţie de curbele de creştere din anexa 13 *Se recomandă folosirea testului BINS ca test de screening. În clinicile unde există expertiză în acest sens, se recomandă folosirea testului Bayley III sau a screener-ului Bayley III sau a altui test standardizat Pot fi necesare examene suplimentare în funcţie de patologie sau de rezultatele la testele de screening neuro-comportamental (re-examinări la o lună de la testul la vârsta standard, în cazul în care testul este echivoc – a se vedea în ghid şi anexe) 10.9. Anexa 9. Clasificarea retinopatiei prematurului [116] Retinopatia prematurului se define ş te prin 3 parametri: localizare, extindere ş i stadiu evolutiv Localizare : au fost descrise 3 zone concentrice centrate pe discul optic. Convenţional, zona II şi III se exclud reciproc. ROP trebuie localizată în zona II până când vascularizaţia retiniană nazală atinge ora serrata. Extinderea ROP : este specificată în corelaţie cu orele de pe cadranul ceasului Stadiul evolutiv al ROP Stadiul 0: este cea mai uşoară formă a retinopatiei şi e reprezentată de vascularizaţia retiniană imatură; nu există o linie de demarcaţie clară între retina vascularizată şi cea nevascularizată Stadiul 1: există o linie de demarcaţie fină, subţire, între regiunile vasculară şi nevasculară; linia nu are înălţime şi grosime vizibile Stadiul 2: apare o creastă groasă care separă retina vasculară de cea avasculară Stadiul 3: apare proliferarea fibrovasculară extraretiniană (neovascularizaţia) care poate avea mai multe localizări: - zona I: un cerc al cărui rază se întinde de la centrul discului optic la dublul distanţei de la centrul discului optic - la centrul maculei - zona II: aria retiniană care se întinde centrifug de la limita zonei I la ora serrata nazal (la ora 3 în ochiul drept, ora 9 în ochiul stâng), cercul ajungând temporal aproape de ecuatorul anatomic - zona III: aria retiniană semilunară anterioară zonei II a) continuă cu marginea posterioară a crestei, determinând un aspect neregulat al crestei b) în vitros, perpendicular pe planul retinian c) imediat posterior de creastă, nefiind totdeauna legată de ea Stadiul 4: dezlipire parţială de retină; se subîmparte în: - stadiul 4 A – dezlipire de retină parţială extrafoveală - stadiul 4 B – dezlipire de retină parţială cu interesarea maculei Stadiul 5: sezlipire totală de retină, în formă de pâlnie Not ă : Boala plus ( + ) se defineşte ca o creştere a dilatării venoase şi a tortuozităţii arteriale a vaselor retiniene din polul posterior, la care se pot adăuga: dilatarea vasculară iriană, dilatare pupilară redusă (rigiditate pupilară) şi înceţoşare vitreană atunci când severitatea bolii se amplifică. Semnul + este adăugat la stadiul bolii când se constată apariţia unuia sau mai multor semne de agresivitate. - stadiul 5 A – pâlnie deschisă - stadiul 5 B – pâlnie închisă 10.10. Anexa 10. Categorii de nou-n ă scu ţ i cu risc la care se recomand ă screening-ul oftalmologic [31,113-118] Nou-născuţi cu VG < 34 săptămâni sau GN < 2000g Nou-născuţi cu VG > 34 de săptămâni sau GN > 2000g dacă acesta prezintă factori de risc perinatali: - hipoxie la naştere - SDR neonatal pentru care au primit oxigenoterapie cu FiO 2 > 40% - ventilaţie mecanică - hemoragie intraventriculară - hiperbilirubinemie sau icter prelungit - sepsis neonatal - anemie - enterocolită necrozantă - şoc neonatal pentru care a primit tratament cu dopamină 10.11. Anexa 11. Metodologia de screening audiologic REFER Nou-n ă scut f ă r ă factori de risc Nou-n ă scut cu factori de risc AOAE la externare AABR la externare PASS PASS REFER Retestare la 3 s ă pt ă mâni PASS REFER TESTARE AABR PASS REFER Retestare la 6 luni (AOAE) PASS REFER Iese din program Trimitere c ă tre specialist 10.12. Anexa 12. Factori de risc asocia ţ i cu hipoacuzie congenital ă sau precoce instalat ă (după JCIH 2007 [121] ) 1. Gradul de preocupare al părintelui/îngrijitorului în legătură cu întârzierea în dezvoltarea vorbirii sau a limbajului [122] 2. Istoric familial de hipoacuzie congenitală [122,123] 3. Îngrijire în terapie intensivă neonatală mai mult de 5 zile sau oricare din următoarele, indiferent de durata internării: oxigenare extracorporeală transmembranară (ECMO), ventilaţie mecanică, administrare de medicamente ototoxice (gentamicină, tobramicină sau diuretice de ansă – furosemid) sau hiperbilirubinemie necesitând exsanguinotransfuzie [122-126,178] 4. Infecţii intrauterine, în special toxoplasmoză, rubeolă, citomegaloviroză, infecţie cu virusul herpetic (sindromul TORCH) şi lues [122-126,178] 5. Anomalii craniofaciale, ale urechii şi ale osului temporal [141] 6. Semne fizice (de exemplu anomalii de pigmentare ale părului) asociate unor sindroame care includ şi hipoacuzie neurosensorială sau de conducere (sindrom Waardenburg, boală Hirschprung) [141] 7. Sindroame genetice asociate cu hipoacuzie congenitală sau precoce instalată, de exemplu neurofibromatoza, sindroamele Usher, Waardenburg, Alport, Pendred, Jervell, Lange-Nielson [121-124] 8. Boli neurodegenerative (sindromul Hunter), neuropatiile senzoriale şi motorii (ataxie Friedreich sau sindromul Charcot-Marie-Tooth) [141] 9. Infecţii postnatale asociate hipoacuziei neurosenzoriale - meningite bacteriene sau virale (herpes, varicelă), confirmate prin culturi pozitive [122,123] 10. Traumatism cranian, în special fracturile bazei craniului sau ale osului temporal [122,123] 11. Chimioterapie [122] 10.13. Anexa 13. Curbe de cre ş tere intrauterin ă [16] Greutatea la na ş tere în func ţ ie de vârsta de gesta ţ ie Lungimea, perimetrul cranian, greutatea la na ş tere ş i indicele ponderal în func ţ ie de vârsta de gesta ţ ie 10.14. Anexa 14. Curbe de cre ş tere pentru prematuri [154] Not ă : După vârsta corectată de 50 de săptămâni, greutatea, talia şi perimetrul prematurilor vor fi estimate, în funcţie de vârsta corectată, pe graficele de creştere ale copiilor născuţi la termen, în funcţie de tipul de alimentaţie (ghidul de alimentaţie a nou-născutului la termen sănătos) 10.15. Anexa 15. Examenul neurologic al nou-n ă scutului Amiel Tison [100] NUME ŞI PRENUME DATA NAŞTERII /  / NUMELE MAMEI VG săptămâni NUMĂR FO SEX M / F EXAMENE SUCCESIVE NUMERE ATRIBUITE 1 2 DATA EXAMINĂRII ZIUA DE VIAŢĂ GREUTATE (g) TALIE (cm) PERIMETRU CRANIAN (cm) PARAMETRII DE CRE Ş TERE LA NA Ş TERE (PERCENTILE/DEVIA Ţ II STANDARD) GREUTATE G TALIE cm PC cm CONSECIN Ţ ELE MECANICE ALE NA Ş TERII BOSA SERSANGUINĂ CEFALHEMATOM DEFORMĂRI MARCATE ALE CRANIULUI ECHIMOZĂ FACIALĂ MARCA A FORCEPSULUI ALTA DECĂT CEA OBIŞNUITĂ PARALIZIE FACIALĂ PARALIZIE A PLEXULUI BRAHIAL HEMATOM AL SCM FRACTURĂ DE CLAVICULĂ ALTELE DEFORM Ă RI LEGATE DE POSTUR Ă (FETALE SAU POSTNATALE) CRANIU GÂT AXA CORPORALĂ MEMBRE SUPERIOARE MEMBRE INFERIOARE DESCRIERE DETALIATĂ PARAMETRII DE CRE Ş TERE AI P Ă RIN Ţ ILOR MAMA TATA PC TALIE EXAMEN CRANIAN 1 2 PC ±2DS 0 0 >2DS X X <2DS X X FA NORMALĂ 0 0 ÎN TENSIUNE X X SUTURI SCUAMOASE MARGINI ALĂTURATE 0 0 DEHISCENTE X X ÎNCĂLECATE X X SUTURI SCUAMOASE MARGINI ALĂTURATE 0 0 DEHISCENTE X X ÎNCĂLECATE X X Func ţ ie neurosenzorial ă ş i activitate motorie spontan ă în cursul examin ă rii FIXARE ŞI URMĂRIRE VIZUALĂ 1 2 Uşor de obţinut, de 4 ori O O Dificil de obţinut, discontinuu 1 1 Absenta 2 2 SEMNE OCULARE Absente O O I Prezente 2 2 RĂSPUNS LA VOCE Uşor de obţinut O O Dificil de obţinut 1 1 Absente 2 2 INTERACŢIUNE SOCIALĂ Uşoară, spontană O O Săracă, dificil de obţinut 1 1 Absentă 2 2 PLÂNS Tonalitate normală, uşor de calmat O O Tonalitate anormală, monoton 1 - 1 - Absent 2 2 EXCITABILITATE Uşor de calmat, somn normal O O Plâns excesiv, somn insuficient 1 1 Tremurături, clonii 1 1 CONVULSII Absente O O Prezente (una sau două) 2 2 Repetate mai mult de 30 min 2 2 Altele (detaliere) ACTIVITATE MOTORIE SPONTANĂ Variată, armonică O O Săracă, stereotipă 1 1 Absentă mult diminuată 2 2 Asimetrică(partea afectată) D S D S ABDUCŢIA SPONTANĂ A POLICELUI Police activ O O Police inactiv 2 2 Police fixat in adducţie 2 2 Police asimetric (partea afectată) D S D S TONUS MUSCULAR PASIV 1 2 D S D S MEMBRE SUPERIOARE Retrac ' ie in flexie Viu, reproductibil Lent, epuizabil Absent Semnul fularului Cotul nu atinge linia mediană Cotul depaşeşte uşor linia Nici o rezistenţă MEMBRE INFERIOARE Retrac ' ie in flexie Viu, reproductibil Lent, epuizabil Absent Unghiul popliteu (a nu se codifica in prezentaţie pelviană) 70 -90 0 100- 120 0 130 0 sau mai mult COMPARAŢIE DREAPTA- STÂNGA Asimetrie Absentă sau neclasificabilă Partea dreaptă mai relaxată Partea stângă mai relaxată 1 2 D S D S AXA CORPORALĂ Încurbare ventral ă (flexie) Moderată, uşor de obţinut Absentă sau minimă Nelimitată Încurbare dorsal ă (extensie) Absentă/moderată Opistotonus (excesivă) Compara ' ie încurb ă ri Flexia mai mare sau egală cu extensia Flexia mai mică decât extensia Flexia şi extensia nelimitate Acti v itate motorie axial ă (tonus activ) 1 2 REDRESARE GLOBALĂ (MEMBRE INFERIOARE ŞI TRUNCHI) Prezentă, completă sau nu O O Excesivă (spre posterior) 1 l Absentă 2 2 TIRE ASSIS/REFLEX DE TRACŢIUNE FAZA 1-ATÂRNARE A CAPULUI (MUŞCHII FLEXORI AI GÂTULUI, CAPUL SPRE ÎNAINTE) Uşor, în axă O O Contracţie musculară fara trecere l 1 Fără răspuns 2 2 RETOUR (MUŞCHII EXTENSORI AI GÂTULUI, CAPUL SPRE SPATE) Facil, in axă O O Răspuns brusc. excesiv 1 1 Fără răspuns 2 2 Reflexe primare, arhaice 1 2 REFLEXUL DE SUPT Mişcări ritmice, eficiente 0 0 Mişcări reduse, ineficiente 1 1 Fără mişcări de sucţiune 2 2 REFLEX DE "GRASPING" AL DEGETELOR Flexia puternică a degetelor 0 0 Flexie uşoară, de scurtă durată 1 1 Absent 2 2 Asimetric (specifică partea) D S D S MERSUL AUTOMAT Câţiva paşi, uşor de obţinut 0 0 Dificil de obţinut sau absent (fără semnificaţie, izolat) X X REFLEX MORO Brusc, cu deschiderea mâinilor 0 0 Incomplet 1 1 Absent 2 2 Asimetric (specifică partea) D S D S REFLEX TONIC ASIMETRIC AL CEFEI Absent X X Prezent X X PALAT ܇ I LIMB Ă 1 2 BOLTA PALATINĂ OGIVALĂ Absentă 0 0 Prezentă 2 2 FASCICULAŢII ALE LIMBII (periferice, în repaus) Absentă 0 0 Prezentă 2 2 Toleran t a la manipularea în timpul examin ă rii 1 2 STABILITATE Excelentă 0 0 Instabilitate moderată tranzitorie 1 1 Instabilitate severă 2 2 Autonomie alimentar ă 1 2 NOU NĂSCUT LA TERMEN Imediată, uşoară 0 0 Incompletă 1 1 Absentă până în ziua a 7-a 2 2 Interferen t e de ordin medical în ziua examin ă rii NOU-NĂSCUT LA TERMEN ÎN CURSUL PRIMEI SĂPTĂMÂNI VENTILAŢIE MECANICĂ ANTICONVULSIVANTE FOTOTERAPIE ALTELE Circumstan t e nefavorabile în cursul examin ă rii CIRCUMSTANŢE POSTALĂPTARE ÎNFOMETAT '. ZGOMOT EXCESIV SAU AGITAŢIE ALTELE (CONCIS) Date ale investiga t iilor suplimentare Data efectu ă rii Rezultat ECOGRAFIE TRANSFONTANELAR Ă CT/RMN LCR EXAMEN RETINIAN EEG ALTELE Sinteza clinic ă stabilit ă pe unul sau mai multe examene efectuate in cursul primei s ă pt ă mâni de via tă ABSEN , A SEMNELOR NEUROLOGICE PREZEN , A SEMNELOR NEUROLOGICE IN GRAD VARIABIL GRAD MINOR F Ă R Ă DEPRESIE A SNC Hiperexcitabilitate Anomalii variate ale tonusului pasiv: normalizate în ziua 3 normalizate în ziua 7 GRAD MODERAT CU DEPRESIA SNC Letargie, fixare-urmărire vizuală mediocre Hipoactivitate Hipotonie pasivă a membrelor Insuficientă de flectare a gâtului Reflexe primare mediocre sau absente Convulsii (una/două) normalizate în ziua 7 GRAD SEVER CU DEPRESIA PROFUND Ă A SNC , I CONVULSII REPETATE DURÂND MAI MULT DE 30 MIN Durata stării de rău convulsiv zile Durata tulburării severe de con'tienţă zile Durata ventilaţiei mecanice zile Durata absenţei autonomiei alimentare zile SEMNE EVOCATOARE ALE UNEI PATOLOGIE PRENATALE ( PREZENTE LA NA Ş TERE) Police inactiv (fixat sau nu) Palat ogival Suturi încălecate (cu sau fără microcefalie) REZULTATE CARE NU PERMIT CONCLUZIA Motivate de circumstanţe nefavorabile în timpul examinării CONCLUZII PROVIZORII ASUPRA CAUZEI PROBABILE A PATOLOGIEI NEUROLOGICE Malformaţii cerebrale Patologie genetică Encefalopatie hipoxic- ischemică prenatal intrapartum postnatal Leziuni ale substanţei albe lnfarctul unui teritoriu arterial Patologie infecţioasă Altele NB: Cum se realizează sinteza datelor: Pentru nou-născutul la termen: în absenţa oricărei anomalii la primul examen (ziua 1 sau ziua 2) sinteza se bazează pe acest singur examen; în prezenţa anomaliilor la primul examen sinteza se bazează pe examinări repetate în cursul primei săptămâni de viaţă; Se codifică: 0 indică un rezultat tipic în limitele normalului 1 indică un rezultat moderat anormal 2 indică un rezultat clar patologic X permite culegerea de date atunci când caracterul normal sau anormal al unei observaţii nu poate fi definit cu certitudine 10.16. Anexa 16. Examenul neurologic al copilului 0-2 ani – Amiel Tison ş i Gosselin [102] EVALUARE NEUROLOGIC Ă DE LA 0 LA 2 ANI – DUP Ă AMIEL-TISON SI GOSSELIN Nume şi prenume Data naşterii Numele mamei Vârsta de gestaţie- Numărul fişei Sex Examen Data examenului Vârsta Vârsta corectat ă Comentarii 1-9 luni I 1-3 luni II 4-6 luni III 7-9 luni 10-24 luni IV 10-12 luni V 13-18 luni VI 20-24 luni Antecedente Mama Tat ă l Data naşterii Perimetrul cranian Studii Ocupaţie Cre ş tere dimensiune + 2 DS < 2 DS Discordan t a PC/lungime 1-9 luni I Perimetru cranian cm 0 2 2 PC concordant 0 Lungime cm 0 X X PC excesiv X Greutate g 0 X X PC deficitar X II Perimetru cranian cm 0 2 2 PC concordant 0 Lungime cm 0 X X PC excesiv X Greutate g 0 X X PC deficitar X III Perimetru cranian cm 0 2 2 PC concordant 0 Lungime cm 0 X X PC excesiv X Greutate g 0 X X PC deficitar X 10-24 luni IV Perimetru cranian cm 0 2 2 PC concordant 0 Lungime cm 0 X X PC excesiv X Greutate g 0 X X PC deficitar X V Perimetru cranian cm 0 2 2 PC concordant 0 Lungime cm 0 X X PC excesiv X Greutate g 0 X X PC deficitar X VI Perimetru cranian cm 0 2 2 PC concordant 0 Lungime cm 0 X X PC excesiv X Greutate g 0 X X PC deficitar X Cre ş terea perimetrului cranian de la 0 la 2 ani (examenele I – VI) Regulată 0 Deficitară fără recuperare X Deficitară cu recuperare X Excesivă X > 2 DS Probleme de s ă n ă tate I II III IV V VI Deficit sever de refracţie şi/sau retinopatie Deficit auditiv de transmisie Boală pulmonară cronică Boli digestive cronice Deficit de creştere Malformaţii Altele. Precizaţi: Examen cranian I II III IV V VI Ş unt ventriculo-peritoneal Absent 0 0 0 0 0 0 Prezent x x x x x x Fontanela anterioar ă Deschisă 0 0 X X X Închisă 2 2 x x x Înc ă lecare a suturilor (burelet) Temporo-parietală (scuamoasă) 1 1 1 1 1 1 Metopică 1 1 1 1 1 1 Coronală 1 1 1 1 1 1 Sagitală 1 1 1 1 1 1 Occipitală 1 1 1 1 1 1 Forma craniului Normală 0 0 0 0 0 0 Anormală (precizaţi) x x x x x X Examen neurosenzorial I II III IV V VI Func ţ ie auditiv ă Normală 0 0 0 0 0 0 Deficit moderat 1 1 1 1 1 1 Deficit sever 2 2 2 2 2 2 Func ţ ie vizual ă ş i semne oculare Fixare, urm ă rire vizual ă Urmăreşte cu uşurinţă 0 0 0 0 0 0 Urmărire discontinuă şi dificilă 1 1 1 1 1 1 Fixare absentă 2 2 2 2 2 2 Nistagmus Absent 0 0 0 0 0 0 Prezent 2 2 2 2 2 2 Mi ş c ă ri ale globilor oculari Coordonate 0 0 0 0 0 0 Eratice 2 2 2 2 2 2 Strabism Absent 0 0 0 0 0 0 Prezent 2 2 2 2 2 2 Semnul apusului de soare Absent 0 0 0 0 0 0 Prezent 2 2 2 2 2 2 Teste diagnostice Auditive Vizuale Observa ţ ii ş i date de anamnez ă I II III IV V VI Convulsii Absente 0 0 0 0 0 0 Convulsii focale şi/sau bine controlate 1 1 1 1 1 1 Crize prelungite şi repetate 2 2 2 2 2 2 Convulsii febrile x x x x x x Nivel de activitate ş i aten ţ ie Normal pentru vârstă 0 0 0 0 0 0 Deficit moderat 1 1 1 1 1 1 Deficit sever 2 2 2 2 2 2 Hiperexcitabilitate Absenta semnelor 0 0 0 0 0 0 Compatibile cu o viată normală 1 1 1 1 1 1 1 incontrolabilă 2 2 2 2 2 2 2 Calendar motor (se scrie în clar vârsta de achizi t ie) Controlul capului Luni Apărut înainte de 4 luni 0 Apărut în cursul celei de-a cincea sau şasea luni 1 Apărut după 6 luni sau absent după 6 luni 2 Statul în ş ezut Luni Apărut înainte de 9 luni 0 Apărut în cursul celei de-a noua sau zecea luni 1 Apărut după 12 luni sau absent după 12 luni 2 Mers independent Luni Apărut înainte de 18 luni 0 Apărut între 18-24 luni 1 Apărut după 24 luni sau absent după 24 luni 2 L ă sarea unui cub într-un recipient (prin imitare) Luni Apărut înainte de 10 luni 0 Apărut între 11 şi 14 luni 1 Apărut după 14 luni sau absent după 14 luni 2 Prinderea unei granule (pens ă police-index subterminal ă sau terminal ă ) Luni Apărută înainte de 12 luni 0 Apărută între 13 şi 15 luni 1 Apărută după 15 luni sau absentă după 15 luni 2 Turn din 3 cuburi ( imitare) Luni Apărută înainte de 21 luni 0 Apărută între 22 şi 24 luni 1 Apărută după 2 ani sau absentă după 2 ani 2 Inele secante (prin imitare începând de la 5 ani) Ani Reuşită imediată 0 Răspuns ezitant 1 Eşec 2 Tonus muscular Examen 1 (1-3 luni) Examen 2 (4-6 luni) Examen 3 (7-9 luni) unghi/ pozi t ie norma cod unghi/ pozi t ie norma cod unghi/ pozi t ie norma cod Membre superioare E ş arfa D 1 0 1 1 1 2 2 0 2 0 2 0 3 2 3 0 3 0 AR* 2 NR* 2 NR* 2 S 1 0 1 1 1 2 2 0 2 0 2 0 3 2 3 0 3 0 AR* 2 NR* 2 NR* 2 Membre inferioare Aductori S + D 0 0 0 80°-90° 1 < 30° 1 < 60° 1 <80 ° 2 AR* 2 NR* 2 AR* 2 Popliteu D 0 0 0 80°-100° 1 < 70° 1 < 90° 1 <80 ° 2 AR* 2 NR* 2 NR* 2 S 0 0 0 80°-100° 1 < 70° 1 < 90° 1 <80 ° 2 AR* 2 NR* 2 NR* 2 Dorsiflexia piciorului Lent D < 80° 0 < 80° 0 > 100° > 40° > 70° > 110° > 80° > 80° > 110° > 80° > 80° 90°-100° 1 90°-100° 1 2 2 S < 80° 0 < 80° 0 90°-100° 1 90°-100° 1 2 2 Rapid D identică 0 identică 0 Str. fazic 1 Str. fazic 1 Str. tonic 2 Str. tonic 2 S identică 0 identică 0 Str. fazic 1 Str. fazic 1 Str. tonic 2 Str. tonic 2 Comparare a hemicorpului drept sau stâng, chiar în limitele zonei normale Comparabilă 0 0 0 Dreapta mai tonică 1 1 1 Stănga mai tonică 1 1 1 > ​ 110° > ​ 110° > ​ 110° > ​ 110° NR – nu opune rezistenţă Tonus muscular pasiv (continuare) I (1-3 luni) II (4-6 luni) III ( 7-9 luni) Axa corporal ă Extensie dorsală Absentă sau minimă 0 0 0 Moderată 0 0 0 Majoră (opistotonus) 2 2 2 Flexie ventral ă Moderată 0 0 0 Absentă sau minimă 1 1 1 Nelimitată (păpuşă de cârpă) 2 2 2 Comparare a curburilor Flexia < extensia 0 0 0 Flexia > extensia 1 1 1 Flexie şi extensie excesive 2 2 2 Activit ă, i motorii Fa ,ă Expresie facial ă Variată, simetrică 0 0 0 Insuficientă 1 1 1 Gângurit Absent X X X Prezent X X X Paralizie facial ă Absentă 0 0 0 Prezentă parte 2 2 2 Mi ş c ă ri anormale ale gurii/limbii Absente 0 0 0 Prezente de precizat 2 2 2 Membre Motricitate voluntar ă (cantitativ ş i calitativ) Armonioasa şi variată 0 0 0 Insuficientă, dizarmonică stereotipă 1 1 1 Cvasiabsentă şi/sau foarte dizarmonică 2 2 2 Mi ş c ă ri ale degetelor D S D S D S Mişcări ale degetelor prezente 0 0 0 0 0 0 Pumn închis în mod constant 1 1 2 2 2 2 Police inactiv 2 2 2 2 2 2 Reflexe şi reacţii posturale Reflexe primare Supt Prezent 0 0 0 Insuficient 1 1 1 Absent sau totalmente ineficient 2 2 2 Moro Prezent 0 X 2 Absent 2* X 0 Ag ăţ are Prezent 0 X 2 Absent 2* X 0 Mers automat Prezent 0 X 2 Absent 2* X 0 Reflex tonic asimetric al cefei Prezent X X 2 Absent X X 0 Asimetrie D-S – se indică partea deficitară *Aceste item-uri sunt codificate cu 2 în cazul prezen'ei şi a altor semne de depresie a SNC Reac ţ ii de protec ţ ie Împingere lateral ă din , ezut D S D S D S Prezentă 0 0 Incompletă-absentă X X Para , ut ă anterioar ă Prezentă 0 0 Absentă X X Reflexe osteotendinoase Reflex rotulian D S D S D S Normal 0 0 0 0 0 0 Extrem de viu, clonii X X X X X X Difuz X X X X X X absent 2 2 2 2 2 2 Anomalii neuromotorii calitative , i deform ă ri secundare I (1-3 luni) II (4-6 luni) III (7-9 luni) Candelabru (D + S) Absent 0 0 0 Prezent şi fixat X X X Men ţ inerea capului spre posterior de axul corpului Absen'a anomaliei 0 0 0 Menton spre anterior, capul spre posterior X X 2 Control al capului – prezen ţ a oboselii Absen'a anomaliei 0 0 0 Prezen'a oboselii X X 2 Stat în , ezut Absen'a anomaliei 0 Eşec (cade) spre anterior (hipotonie globală) X Eşec (cade) spre posterior (hipertonie a extensorilor) 1 Sta ţ iune biped ă (în picioare) Prezentă 0 0 0 Absentă 2 2 2 Deformare de membre inferioare Absen'a deformării 0 0 0 Pozi'ie în foarfece 2 2 2 Mi , c ă ri involuntare Absente 0 0 0 Prezente (de precizat) 2 2 2 Rezisten ţă la manipulare lent ă Mobilizare uşoară 0 0 0 Impresie de 'eavă de plumb 2 2 2 Distonie Absentă 0 0 0 Prezentă 2 2 2 Tonus Examen IV (10-12 luni) Examen V (13-18 luni) Examen VI ( 18-24 luni) muscular unghi/ pozi ţ ie norma cod unghi/ pozi ţ ie norma cod unghi/ pozi ţ ie norma cod Membre superioare E ú arfa D 2 sau 3 0 2 sau 3 0 2 sau 3 2 sau 3 1 2 1 2 1 2 NR* X NR* X NR* 2 S 2 sau3 0 2 sau 3 0 2 sau 3 2 sau 3 1 2 1 2 1 2 NR* x NR* X NR* 2 Membre inferioare Aductori S + D 0 0 0 80°- 100° 1 80°- 100° 1 80°- 100° 1 < 70° 2 < 70° 2 < 70° 2 NR* x NR* x NR* x Popliteu D 0 0 0 90°- 100° 1 90°- 110° 1 90°- 100° 1 < 80° 2 < 80° 2 < 80° 2 NR* x NR* x NR* x S 0 0 0 90°- 110° 1 90°- 110° 1 90°- 100° 1 < 80° 2 < 80° 2 < 80° 2 NR* x NR* x NR* x Dorsiflexia piciorului Lent D < 80° 0 < 80° 0 < 80° 0 90°- 100° 1 90°- 100° 1 90°- 100° 1 2 2 2 S < 80° 0 < 80° 0 < 80° 0 90°- 100° 1 90°- 100° 1 90°- 100° 1 2 2 2 Rapid D identică 0 identică 0 identică 0 Str fazic 1 Str fazic 1 Str fazic 1 Str tonic 2 Str tonic 2 Str tonic 2 S identică 0 identică 0 identică 0 Str fazic 1 Str fazic 1 Str fazic 1 Str tonic 2 Str tonic 2 Str tonic 2 Comparare a hemicorpului drept sau stâng, chiar în limitele zonei normale Comparabilă 0 0 0 Dreapta mai tonică 1 1 1 Stănga mai tonică 1 1 1 > 110° > 110° > 110° > 110° > 110° > 110° > 110° > 110° > 110° > ​ 110° > ​ 110° > ​ 110° > ​ 110° > ​ 110° > ​ 110° NR – nu opune rezistenţă Tonus muscular pasiv (continuare) Examen IV (10-12 luni) Examen V (13-18 luni) Examen VI (18-24 luni) Axa corporal ă Extensie dorsal ă Absentă sau minimă 0 0 0 Moderată 0 0 0 Majoră (opistotonus) 2 2 2 Flexie ventral ă Moderată 0 0 0 Absentă sau minimă 1 1 1 Nelimitată (păpuşă de cârpă) 2 2 2 Comparare a curburilor Flexia > extensia 0 0 0 Flexia < extensia 1 1 1 Flexie şi extensie excesive 2 2 2 Activit ăţ i motorii Fa ţă Expresie facial ă Variată, simetrică 0 0 0 Insuficientă 1 1 1 Gângurit Absent X 0 0 Prezent X 1 1 Paralizie facial ă Absentă 0 0 0 Prezentă (pe ce parte) 2 2 2 Mi ş c ă ri anormale ale gurii/limbii Absente 0 0 0 Prezente (de precizat) 2 2 2 Membre Motricitate voluntar ă (cantitativ ş i calitativ) Armonioasa şi variată 0 0 0 Insuficientă, dizarmonică stereotipă 1 1 1 Cvasiabsentă şi/sau foarte dizarmonică 2 2 2 Mi ş c ă ri ale degetelor D D D S D S Mişcări ale degetelor prezente 0 0 0 0 0 0 Pumn închis în mod constant 2 2 2 2 2 2 Police inactiv 2 2 2 2 2 2 Reflexe ş i reac ţ ii posturale Reflexe primare Reflex tonic asimetric al cefei D S D S D S Absent 0 0 0 0 0 0 Prezent 2 2 2 2 2 2 Asimetrie D-S (se indică partea deficitară) *Aceste item-uri sunt codificate cu 2 în cazul prezenţei şi a altor semne de depresie a SNC Reac ţ ii de protec ţ ie Împingere lateral ă din ş ezut D S D S D S Prezentă 0 0 0 0 0 0 Incompletă 1 1 1 1 1 1 Absentă 2 2 2 2 2 2 Para ş ut ă anterioar ă Prezentă 0 0 0 0 0 0 Incompletă 1 1 1 1 1 1 Absentă 2 2 2 2 2 2 Reflexe osteotendinoase Reflex rotulian D S D S D S Normal 0 0 0 0 0 0 Extrem de viu, clonii X X X X X X Difuz X X X X X X Absent 2 2 2 2 2 2 Anomalii neuromotorii calitative ş i deform ă ri secundare Examen IV (10-12 luni) Examen V (13-18 luni) Examen VI (18-24 luni) Candelabru (D + S) Absent 0 0 0 Prezent şi fixat X X X Men ţ inerea capului spre posterior de axul corpului Absenţa anomaliei 0 0 0 Menton spre anterior, capul spre posterior 2 2 2 Control al capului – prezen ţ a oboselii Absen'a anomaliei 0 0 0 Prezen'a oboselii 2 2 2 Stat în ş ezut imposibil Absen'a anomaliei 0 0 0 Eşec (cade) spre anterior (hipotonie globală) 1 2 2 Eşec (cade) spre posterior (hipertonie a extensorilor) 2 2 2 Stat in ş ezut – prezen ţ a oboselii Absen'a anomaliei 0 0 0 Prezen'a oboselii X 2 2 Sta ţ iune biped ă (în picioare) Prezentă 0 0 0 Absentă 2 2 2 Deformare de membre inferioare Absen'a deformării 0 0 0 Pozi'ie în foarfece 2 2 2 Mi ş c ă ri involuntare Absente 0 0 0 Prezente (de precizat) 2 2 2 Rezisten ţă la manipulare lent ă Mobilizare uşoară 0 0 0 Impresie de 'eavă de plumb 2 2 2 Distonie Absentă 0 0 0 Prezentă 2 2 2 Fi şă de sintez ă Categorie neuromotorie Spectru de semne neuromotorii/ cranine la 2 ani Evolu ţ ie func ţ ional ă PC incapacitant ă PC minor ă Triad ă simptomatic ă Semne izolate Nici un semn An 3 4 5 6 Achizi'ie a mersului Scor GMFCS Scor MACS PC incapacitant ă (fără mers independent la 2 ani) dup ă varietate: Topografică Simptomatică Alte func ţ ii cerebrale – categorizare bazat ă pe evalu ă rile complementare (definită după standardele de teste utilizate) Limite normale Deficien ţă U ş oar ă Moderat ă Sever ă Func'ie intelectuală Func'ie vizuală de origine centrală Func'ie auditivă Comunicare Comportament/aten'ie Prezen'a epilepsiei Controlată Severă Alt ă patologie decât cea neurologic ă (descriere) Creştere somatică Func'ie respiratorie Func'ie digestivă Retină Altele Condi ţ ii socio-familiale Favorabile Nefavorabile Total nefavorabile 10.17. Anexa 17. Indica ţ ii de ecografie transfontanelar ă la 40 de s ă pt ă mâni vârst ă corectat ă Categorie Risc - nou-născuţi prematuri cu VG mai mică de 32 de săptămâni şi/sau GN mai mică de 1500g - posibil LPV [167,169] - alte leziuni ale parenchimului cerebral (de exemplu infarct hemoragic parenchimatos periventricular, infarct arterial, leziuni la nivelul ganglionilor bazali, abcese cerebrale, leziune hipoxic-ischemică cerebrală extinsă) - pot evolua în perioada neonatală spre leziuni de infarct extinse, leziuni porencefalice, leziuni care influenţează decizia terapeutică [168,170] - hemoragie intra-periventriculară stadiu III Volpe sau/şi infarct hemoragic periventricular şi/sau dilataţie ventriculară post-hemoragică care necesită tratament - pot evolua către hidrocefalie şi/sau distrugeri ale substaţei cerebrale [167,168,171] - semne tardive ale unor leziuni cerebrale (dilataţie ventriculară ex vacuo şi/sau dilataţie a fisurii interemisferice) - posibilitatea de evoluţie a leziunilor de hemoragie cerebrală şi leucomalacie [167-171] - ecodensităţi periventriculare prezente la externare - ecodensităţi anormale periventriculare neomogene prezente la una din examinările anterioare 10.18. Anexa 18. Metodologie de interpretare a testelor neuro-comportamentale [156-158] Testul BINS Se calculează scorul total obţinut (câte un punct pentru fiecare item) Se încadrează pacientul într-una din grupele cu risc Risc sc ă zut Risc mediu Risc crescut Retestare la o lună Risc sc ă zut Risc mediu Risc crescut Retestare la urm ă toarea vizit ă Trimitere c ă tre specialist Test Screener Bayley III Se calculează scorul total obţinut (câte un punct pentru fiecare item) Se încadrează pacientul într-una din grupele cu risc Competent În dezvoltare Cu risc Retestare la urm ă toarea vizit ă Trimitere c ă tre specialist Test Bayley III: în caz de deficite auditive, vizuale sau motorii care împiedică testarea, aceasta se opreşte şi se trimite pacientul către specialist. Se calculează scoruri pentru fiecare din ariile comportamentale: cognitivă, limbaj - expresiv, receptiv -, motorie - fină, grosieră -. Se începe testarea de la momentul corespunz ă tor vârstei corectate pacientul efectuează primele 3 item-uri pacientul nu efectuează măcar unul din primele 3 iterm-uri Se continuă testarea se testează de la punctul de start inferior Pacientul nu efectuează 5 item-uri la rând Se opreşte testarea Scor brut – se adună item-urile efectuate cu cele precedente punctului de start Scor scalar – se citeşte în tabel scorul scalar corespunzător (pentru fiecare din ariile testate: cognitivă, limbaj expresiv, limbaj receptiv, motorie fină, motorie grosieră) Scor compozit – se citeşte în tabel Pacientul nu prezint ă întârziere Pacientul prezint ă întârziere în dezvoltare în dezvoltare* Se retesteaz ă conform programului Se trimite c ă tre specialist *Medicul trebuie să definească întârzierea în dezvoltare cu ajutorul testului Bayley astfel: - 25% întârziere în dezvoltare într-o anumită arie a comportamentului faţă de media populaţiei de aceeaşi vârstă sau - o abatere (deviere) de 1,5 deviaţii standard faţă de populaţie în două sau mai multe arii testate sau o abatere (deviere) de 2 deviaţii standard într-o singură arie testată. Ariile testate sunt reprezentate de: comportament, limbaj receptiv şi expresiv, motilitate fină şi motilitate grosieră. 10.19. Anexa 19. Item-uri ale testului Bayley la care r ă spunsul anormal ghideaz ă spre o anumit ă patologie [158] Comportamente sociale atipice – se trimite către neuropsihiatrie infantilă – risc de boli din spectrul autismului Interacţiune socială şi comunicare: Contact vizual neadecvat sau absenţa contactului vizual, nu menţine atenţia: Pare dezinteresat de materiale sau obiecte: în particular de orice item care necesită atenţie către anumite obiecte sau cartea de stimuli: Nu execută item-uri care implică reacţii la anumite persoane, diferenţierea obiectelor de persoane, reprezentarea sinelui: - scala cognitivă – item 6 – recunoaşte părintele - scala de comunicare receptivă – item 1 – priveşte persoana pe moment - scala comunicare receptivă – item 8 – se joacă în mod susţinut cu obiectele Nu se implică în rutina socială: - scala comunicare receptivă item 13, participă la joacă cu alţii - scala cognitivă – item 65 – jocul reprezentaţional - scala comunicare receptivă – item 15 – identifică obiectele – unul corect - scala comunicare expresivă – item 39 – răspunde la întrebări legate de CE şi UNDE Nu are comportament de captare a atenţiei: Nu execută item-uri sau serii care presupun comuncare gestuală sau verbală: Duce adultul mai degrabă de mână pentru a exprima dorinţe decât să folosească gesturi sau cuvinte: Prozodie ritmată, cadenţată, respiraţie anormală în timpul frazelor: Comportamente repetitive: Perseverează în întoarcerea paginilor unei cărţi, pare să se uite la poze: Mersul pe vârfuri spontan trebuie diferenţiat de mersul pe vârfuri solicitat (item 62, scala motorie grosieră) Reacţie la stimuli senzoriali Se arcuieşte, evitând contactul fizic când este ridicat: Deficit motor – trimitere la neurologie pediatrică Tonus muscular Măinile nu sunt strânse la vârsta de nou-născut ceea ce indică un tonus muscular scăzut: Mâinile sunt în continuare strânse mai târziu de 3-5 luni de viaţă ceea ce indică un tonus muscular crescut: Mişcări ale mâinii Nu foloseşte degetul mare sau degetul mare rămâne în palmă în flexie (în special copii mai mari) - scala comunicare expresivă – item 7 – solicită/captează atenţia - comunicare expresivă – item 2 – zâmbet social - comunicare expresivă – item 21 – combină cuvinte cu gesturi - comunicare expresivă – item 9 – foloseşte gesturi - comunicare expresivă – item 29 – foloseşte propoziţii din mai multe cuvinte. - scala motorie fină – item 27 – întoarce paginile cărţii Perseverează în aceeaşi activitate: - scala cognitivă, item 18 – îşi inspectează mâna - scala motorie fină – item 47 – foşneşte hârtia - scala motorie grosieră – item 53 – merge într-o parte fără susţinere Acţiuni motorii repetitive: - pot fi observate în orice situaţie care implică acţiuni motorii - scala cognitivă – item 23 – se joacă cu sfoara - scala cognitivă – item 24 – loveşte în joacă obiecte - scala cognitivă – item 39 – împinge maşina - scala motorie fină – item 43 – seria de imitare a liniei – circular - scala motorie fină – item 62 – loveşte cu degetul - scala motorie grosieră – item 59 – sare cca. 10 cm Interacţionează cu jucăriile dar nu urmează instrucţiunile: - scala cognitivă – imită o acţiune cu 2 componente - scala comunicare receptivă – item 14 – răspunde la solicitare la rutinele sociale - scala motorie fină – turn de cuburi – turn de 2 cuburi Stereotipii ale atenţiei, perseverenţă oculomotorie: - scala cognitivă – item 10 – mută atenţia - scala cognitivă – item 41 – suspendă inelul - scala motorie fină – item 7 – ochii urmăresc inelul (circular) - scala motorie fină – item 9 – ochii urmăresc mingea - scala motorie grosieră – item 65 – imită posturi Merge pe vârfuri la vârsta pre-şcolară: - scala motorie grosieră – item 29 – realizează mişcări de mers - scala motorie grosieră – item 42 – merge singur - scala motorie grosieră – item 63 – merge cu spatele - scala motorie grosieră – item 67 – coboară scările cu câte un picior alternativ pe scară - scala cognitivă – item 1 – se calmează când este ridicat Reacţie scăzută sau hipereacţie la stimuli sonori: - comunicare receptivă – item 4 – reacţionează la sunetele din mediu. - scala motorie fină – item 1 – mâinile sunt strânse în pumn - scala motorie fină – item 1 – mâinile sunt strânse în pumn - scala motorie fină – item 10 – ţine mâinile deschise Mişcări excesive sau minime: - scala motorie grosieră – item 1 – îndoaie picioarele în joacă - scala motorie grosieră – item 2 – îndoaie braţele în joacă Extensie excesivă a gâtului sau absenţa flexiei gâtului. Pare rigid: - scala motorie grosieră – item 3 – seria: controlează capul când este ridicat în picioare, ridică capul Extensie completă sau absenţa flexiei minime: - scala motorie grosieră – item 4 – seria: controlează capul când este ridicat în picioare: 3 secunde Nu face grasp sau graspul este executat cu forţă excesivă: - scala motorie fină – item 9 – reţine inelul Mişcări sacadate, copilul pare rigid: - scala cognitivă – item 20 – trage de sfoară în mod conştient - scala motorie fină, item 63 – pune 20 de biluţe în cutie - scala motorie grosieră – item 43 – merge singur cu coordonare Plasează întotdeauna palmele în jos în cazul mişcărilor active ale mâinii: Postură şi poziţionare Capul nu este pe linia mediană, capul e deplasat într-o parte: Poziţii anormale ale membrelor şi corpului; pot fi observate la orice reacţie posturală: Foloseşte o bază foarte largă de susţinere, manipulează obiectele folosind masa ca suport: Mişcări voluntare şi coordonare Foloseşte forţa excesivă la mişcări, strânge obiectele când le apucă: Se mişcă în faţă aruncându-şi întâi mâinile şi apoi picioarele şi nu prin alternarea mâinilor şi picioarelor (ca în mod normal): Nu realizează în timp optim item-urile pentru care există o limită de timp: Arată puţine mişcări sau este refractar în a se mişca; mişcarea pare să fie un efort; este mereu obosit: Dificultăţi vizuale – trimitere către oftalmologie şi neurologie pediatrică Copilul arată puţin interes sau este complet dezinteresat în legătură cu stimulii vizuali: Dificultăţi de auz – trimitere către audiolog Copilul reacţionează slab sau supra-reacţionază la sunete: Dificultăţi de atenţie – trimitere către psihiatrie pediatrică Copilul cu vârstă mai mare de 18 luni acţionează înainte ca examinatorul să termine enunţul sau să anunţe ce are de făcut: - scala motorie fină – item 23 – ridică cana de toartă - scala motorie fină – item 28 – serie grasp: grasp palmar - scala motorie fină – item 9 – rotează pumnul Extensie a celorlalte degete în mod eronat: - scala motorie fină – item 29 – extinde izolat degetul arătător - scala motorie grosieră – item 11 - ţine capul sus când este deplasat O jumătate de corp este mobilizată mai mult ca cealaltă: - scala motorie fină – item 16 – se întoarce pe o parte din şezut - scala motorie grosieră – item 30 – se târăşte pe burtă Îşi atinge mâinile între ele dar nu pe linia mediană: - scala motorie fină – item 23 – aduce lingura sau cuburile pe linia mediană - scala motorie grosieră – item 20 – se întoarce de pe spate pe părţi - scala motorie grosieră – item 41 – seria stat în picioare: stă singur în picioare - scala motorie fină – item 21 – transferă cubul - scala motorie grosieră – item 27 – stă în şezut cu susţinere şi manipulează obiectul Dominanţă extremă a unei mâini înainte de 36 de luni: - scala motorie fină – item 13 – seria cuburi – atinge cubul - scala motorie fină – item 46 – imită mişcările mâinii - scala cognitivă – item 24 - loveşte în joacă - scala motorie fină – item 19 – transferă inelul Eliberare din mână sau aliniere deficitara a obiectelor: - scala motorie fină – item 31 – seria turn de cuburi: turn de 2 cuburi - scala motorie fină – item 38 – seria turn de cuburi: turn de 6 cuburi Copilul sare mai degrabă decât se rostogoleşte: - scala motorie grosieră – item 14 – se roteşte de pe o parte pe spate - scala motorie grosieră – item 20 – se roteşte de pe spate pe o parte - scala motorie grosieră – item 34 – seria – mers în patru labe - scala cognitivă – item 56 – puzzle roz – complet - scala congitivă – item 82 – asamblează obiectul – câine - scala motorie fină – item 10 – plasează 10 biluţe în sticlă (60 secunde) - scala motorie grosieră – item 5 – întoarce capul pe o parte - scala motorie grosieră – tem 29 – mişcări de păşire - scala motorie grosieră – item 34 – mers în patru labe Bază largă de susţinere la mers; stabilitate posturală slabă: - scala motorie grosieră – item 43 – seria mers – merge cu coordonare Control motor anormal, dificultăţi de a menţine o anumită postură: - scala motorie grosieră - item 60 – seria balans pe un picior: 2 secunde - scala motorie grosieră – item 71 – merge pe toată talpa - scală cognitivă – item 6 – recunoaşte părintele - scala comunicare receptivă – item 8 – se joacă cu obiectele în mod susţinut Copilul nu urmăreşte obiectele: - scala cognitivă – item 39 – împinge maşinuţa - scala motorie fină – item 9 – ochii urmăresc mingea care se rostogoleşte - comunicare receptivă – item 4 – reacţionează la sunetele din mediu Copilul nu vocalizează sau nu scoate sunete: - communicare expresivă – item 1 – sunete din gât, nediferenţiate Copilul nu prezintă inflexiuni în voce: - comunicare expresivă – item 12 – gângureşte expresiv Copilul nu poate susţine atenţia mai mult de câteva secunde la item-uri care necesită implicare pe timp lung: Copilul este incapabil să inhibe răspunsuri sau comportamente: - scala motorie grosieră – item 70 – se balansează singur pe piciorul stâng timp de 8 secunde - scala motorie fină – item 45 – 3 cuburi pe sfoară - scala motorie grosieră – item 46 – imită mişcările mâinii - scala cognitivă – item 54 – seria cuburi – turn de 9 cuburi - scala motorie fină – item 43 – pune 3 cuburi pe sfoară - scala motorie fină – item 59 – trasează un desen - scala cognitivă – item 48 – seria joc relaţional – el însuşi - scala motorie fină – item 33 – plasează 10 biluţe în sticlă în 60 de secunde 10.20. Anexa 20. Criteriile de acreditare ale centrului de urm ă rire pentru nou-n ă scu ţ ii cu risc A. Centru regional sau centru de nivel III B. Spa ţ iu spaţiu special dedicat (cabinet de urmărire) C. Dotare - standard pentru un cabinet de pediatrie - kit pentru testul comportamental utilizat - computer, linie telefonică D/ Personal - medic coordonator al programului (poate fi unul din medicii secţiei) - 2 persoane care să fie antrenate în utilizarea examenului neurologic şi testelor comportamentale folosite - asistentă - opţional (dar de dorit): psiholog, kinetoterapeut E/ Rela ţ ii cu alte specialit ăţ i - medici colaboratori pentru secţia de terapie intensivă neonatală şi/sau screening - medic oftalmolog - personal antrenat pentru screening-ul audiologic - protocoale de colaborare cu alte clinici: - clinică/serviciu/cabinet de neurologie pediatrică - clinică/cabinet de psihiatrie pediatrică - clinică/cabinet de oftalmologie specializat în oftalmologie pediatrică - clinică/cabinet de audiologie cu competenţă pentru pediatrie - cabinet de psihologie pediatrică - clinică de recuperare medicală Anexa Nr. 14 Ministerul Sănătăţii Publice Colegiul Medicilor Asociaţia de Neonatologie Comisia Consultativă de din România din România Pediatrie şi Neonatologie Diagnosticul şi tratamentul hipoglicemiei neonatale COLECŢIA GHIDURI CLINICE PENTRU NEONATOLOGIE Ghidul 14/Revizia 0 4.12.2010 Publicat de Asociaţia de Neonatologie din România Editor: Maria Livia Ognean © Asociaţia de Neonatologie din România, 2011 Grupul de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor încurajează schimbul liber şi punerea la dispoziţie în comun a informaţiilor şi dovezilor cuprinse în acest ghid, precum şi adaptarea lor la condiţiile locale. Orice parte din acest ghid poate fi copiată, reprodusă sau distribuită, fără permisiunea autorilor sau editorilor, cu respectarea următoarelor condiţii: (a) ghidul sau fragmentul să nu fie copiat, reprodus, distribuit sau adaptat în scopuri comerciale, (b) persoanele sau instituţiile care doresc să copieze, reproducă sau distribuie ghidul sau fragmente din acestea, să informeze Asociaţia de Neonatologie din România şi (c) Asociaţia de Neonatologie din România să fie menţionată ca sursă a acestor informaţii în toate copiile, reproducerile sau distribuţiile materialului. Acest ghid a fost aprobat de Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. ........ din şi de Colegiul Medicilor prin documentul nr. ..... din .......................... şi de Asociaţia de Neonatologie din România în data de .......... Precizări Ghidurile clinice pentru Neonatologie sunt elaborate cu scopul de a ajuta personalul medical să ia decizii privind îngrijirea nou- născuţilor. Acestea prezintă recomandări de bună practică medicală clinică bazate pe dovezi publicate (literatura de specialitate) recomandate a fi luate în considerare de către medicii neonatologi şi pediatri şi de alte specialităţi, precum şi de celelalte cadre medicale implicate în îngrijirea tuturor nou-născuţilor. Deşi ghidurile reprezintă o fundamentare a bunei practici medicale bazate pe cele mai recente dovezi disponibile, ele nu intenţionează să înlocuiască raţionamentul practicianului în fiecare caz individual. Decizia medicală este un proces integrativ care trebuie să ia în considerare circumstanţele individuale şi opţiunea pacientului sau, în cazul nou-născutului, a părinţilor, precum şi resursele, caracteristicile specifice şi limitările instituţiilor medicale. Se aşteaptă ca fiecare practician care aplică recomandările în scop diagnostic, terapeutic sau pentru urmărire, sau în scopul efectuării unei proceduri clinice particulare să utilizeze propriul raţionament medical independent în contextul circumstanţial clinic individual, pentru a decide orice îngrijire sau tratament al nou-născutului în funcţie de particularităţile acestuia, opţiunile diagnostice şi curative disponibile. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid au depus eforturi pentru ca informaţiile conţinute în ghid să fie corecte, redate cu acurateţe şi susţinute de dovezi. Date fiind posibilitatea erorii umane şi/sau progresele cunoştinţelor medicale, autorii nu pot şi nu garantează că informaţia conţinută în ghid este în totalitate corectă şi completă. Recomandările din acest ghid clinic sunt bazate pe un consens al autorilor privitor la tema propusă şi abordările terapeutice acceptate în momentul actual. În absenţa dovezilor publicate, recomandările se bazează pe consensul experţilor din cadrul specialităţii. Totuşi, acestea nu reprezintă în mod necesar punctele de vedere şi opiniile tuturor clinicienilor şi nu le reflectă în mod obligatoriu pe cele ale Grupului Coordonator. Ghidurile clinice, spre deosebire de protocoale, nu sunt gândite ca directive pentru o singură modalitate de diagnostic, management, tratament sau urmărire a unui caz sau ca o modalitate definitivă de îngrijire a nou-născutului. Variaţii ale practicii medicale pot fi necesare în funcţie de circumstanţele individuale şi opţiunea părinţilor nou-născutului, precum şi de resursele şi limitările specifice ale instituţiei sau tipului de practică medicală. Acolo unde recomandările acestor ghiduri sunt modificate, abaterile semnificative de la ghiduri trebuie documentate în întregime în protocoale şi documente medicale, iar motivele modificărilor trebuie justificate detaliat. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid îşi declină responsabilitatea legală pentru orice inacurateţe, informaţie percepută eronat, pentru eficacitatea clinică sau succesul oricărui regim terapeutic detaliat în acest ghid, pentru modalitatea de utilizare sau aplicare sau pentru deciziile finale ale personalului medical rezultate ca urmare a utilizării sau aplicării lor. De asemenea, ele nu îşi asumă responsabilitatea nici pentru informaţiile referitoare la produsele farmaceutice menţionate în ghid. În fiecare caz specific, utilizatorii ghidurilor trebuie să verifice literatura de specialitate prin intermediul surselor independente şi să confirme că informaţia conţinută în recomandări, în special dozele medicamentelor, este corectă. Orice referire la un produs comercial, proces sau serviciu specific prin utilizarea numelui comercial, al mărcii sau al producătorului, nu constituie sau implică o promovare, recomandare sau favorizare din partea Grupului de Coordonare, a Grupului Tehnic de Elaborare, a coordonatorului sau editorului ghidului faţă de altele similare care nu sunt menţionate în document. Nici o recomandare din acest ghid nu poate fi utilizată în scop publicitar sau în scopul promovării unui produs. Opiniile susţinute în această publicaţie sunt ale autorilor şi nu reprezintă în mod necesar opiniile Fundaţiei Cred. Toate ghidurile clinice sunt supuse unui proces de revizuire şi actualizare continuă. Cea mai recentă versiune a acestui ghid poate fi accesată prin internet la adresa ................ Tipărit la ........... ISSN ................ Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice Prof. Dumitru Orăşeanu Comisia de Obstetrică şi Ginecologie a Colegiului Medicilor din România Prof. Dr. Vlad I. Tica Asociaţia de Neonatologie din România Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Preşedinte – Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Co-preşedinte – Prof. Univ. Dr. Maria Stamatin Secretar – Conf. Univ. Dr. Manuela Cucerea Coordonator: Prof. Univ. Dr. Maria Stamatin Scriitori: Dr. Anca Bivoleanu Prep. Univ. Dr. Andreea Avasiloaiei Membrii Grupului Tehnic de Elaborare a ghidului: Dr. Simona Ghironte Dr. Carmen Grecu Dr. Ecaterina Iftime Revizori: Prof. Univ. Dr. Constantin Ilie Conf. Univ. Dr. Manuela Cucerea Sef. Lucr. Dr. Ligia Blaga Dr. Adrian Sorin Crăciun Mulţumim Dr. Maria Livia Ognean pentru coordonarea şi integrarea activităţilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie. Mulţumim Fundaţiei Cred pentru suportul tehnic acordat pentru buna desfăşurare a activităţilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie şi organizarea întâlnirilor de consens. Abrevieri VG - vârstă de gestaţie SGA - mic pentru vârsta de gestaţie (small for gestational age) RCIU - restricţie de creştere intrauterină GN – greutate la naştere AGA – (nou-născut) cu greutate corespunzătoare pentru vârsta de gestaţie (appropriate for gestational age) LGA - (nou-născut cu greutate) mare pentru vârsta de gestaţie (large for gestatiomal age) Ht - hematocrit ADHD – sindrom de atenţie deficitară şi hiperactivitate (attention deficit hyperactivity disorder) i.v. – intravenos SNC - sistem nervos central i.m. - intramuscular RMN – rezonanţă magnetică nucleară 1. Introducere Hipoglicemia este una dintre cele mai frecvente probleme metabolice ale perioadei neonatale [1] : 1- 3/1000 nou-născuţi vii [2] , 80% dintre nou-născuţii cu vârstă de gestaţie (VG) între 35-36 săptămâni [3] , 24% - 50% dintre nou-născuţii cu risc [4,5] , 70% dintre nou-născuţii mici pentru VG (SGA) [6] , 10% din nou-născuţii cu restricţie de creştere intrauterină (RCIU) în ciuda aportului adecvat de carbohidraţi [7] şi 50% dintre nou-născuţii din mamă diabetică au cel puţin un episod de hipoglicemie în cursul primelor 3 zile de viaţă [8] . Nivelul normal al glicemiei este menţinut prin procesul de gluconeogeneză, proces ce poate fi perturbat ca urmare a dificultăţilor de adaptare la viaţa extrauterină, consecinţa fiind apariţia hipoglicemiei [9-12] . De la naştere valoarea glicemiei prezintă o dinamică fluctuantă iar scăderea glicemiei, izolat, nu reprezintă neapărat o situaţie patologică dar poate fi un simptom al unei patologii subiacente [13,14] . Valoarea glicemiei este influenţată de: greutatea la naştere (GN), VG, depozitele de glicogen ale organismului, vârsta postnatală în ore, metoda de alimentaţie şi patologia supraadăugată [2,11,15] . Definiţia hipoglicemiei este şi în prezent controversată deoarece nu se poate face prin raportare la o valoare unică, aplicabilă tuturor situaţiilor clinice sau tuturor nou-născuţilor [16-18] . Dicţionarul medical Stedmans [19] defineşte hipoglicemia ca o scădere a glucozei sangvine dar adaugă întrebările; “Comparativ cu ce?”, “Cât de scăzută?”, “Pentru cât timp?”. Definiţia standard a hipoglicemiei trebuie să fie flexibilă întrucât necesită întrunirea a cinci categorii de criterii: - clinice - epidemiologice - modificări ale răspunsului endocrin, metabolic şi neurologic - durata hipoglicemiei [16,20- 22] şi - evoluţia pe termen lung, deoarece glucoza este combustibilul principal al creierului iar apariţia hipoglicemiei, în special a celei refractare la tratament duce la injurii neurologice [23-30] . Având în vedere frecvenţa hipoglicemiei în practica medicală neonatală şi relaţia hipoglicemie – prognostic neurologic toate centrele de terapie intensivă neonatală trebuie să elaboreze şi să respecte un protocol de prevenire, monitorizare şi tratament al hipoglicemiei. Ghidul clinic de diagnostic şi tratament în hipoglicemia neonatală precizează standardele, principiile şi aspectele fundamentale ale unui caz concret clinic, care trebuie respectate de practicieni indiferent de nivelul unităţii sanitare în care îşi desfăşoară activitatea. Ghidurile clinice de neonatologie sunt mai rigide decât protocoalele clinice, fiind realizate de grupuri tehnice de elaborare respectând nivelul dovezilor ştiinţifice şi gradele de recomandare. Protocoalele clinice au un grad mai mare de flexibilitate, adaptat nivelului fiecărei unităţi sanitare. 2. Scop Ghidul are ca scop scăderea morbidităţii neonatale şi a sechelelor neurologice (care pot fi permanente) asociate hipoglicemiei [23–30] . Prezentul ghid este elaborat pentru îndeplinirea următoarelor deziderate: - creşterea calităţii asistenţei medicale (acte şi proceduri medicale profilactice şi terapeutice) - aducerea în actualitate a unor probleme cu impact asupra sănătăţii nou-născuţilor - stabilirea metodologiei de identificare a grupelor de nou-născuţi cu risc pentru hipoglicemie - instituirea precoce a tratamentului - reducerea diferenţelor în practica medicală astfel încât tratamentul hipoglicemiei să devină mai eficient, sigur şi standardizat - ghidul constituie un instrument de consens între clinicienii de diferite specialităţi şi maternităţi de diferite niveluri - ghidul protejează clinicianul din punctul de vedere a malpraxisului - ghidul permite oferirea unei baze de informaţie pentru analize şi comparaţii - permite acordul practicii medicale româneşti cu principiile medicale internaţionale. Ghidul se adresează medicilor şi asistentelor de neonatologie, pediatrie şi obstetrică-ginecologie din unităţile spitaliceşti de nivel I, II şi III care îngrijesc nou-născuţi . Se prevede ca acest ghid să fie adoptat pe plan local, regional şi naţional. 3. Metodologie de lucru 3.1. Etapele procesului de elaborare Ca urmare a solicitării Ministerului Sănătăţii Publice de a sprijini procesul de elaborare a ghidurilor clinice pentru neonatologie, Asociaţia de Neonatologie din România a organizat în 28 martie 2009 la Bucureşti o întâlnire a instituţiilor implicate în elaborarea ghidurilor clinice pentru neonatologie. A fost prezentat contextul general în care se desfăşoară procesul de redactare a ghidurilor şi implicarea diferitelor instituţii. În cadrul întâlnirii s-a decis constituirea Grupului de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor. A fost de asemenea prezentată metodologia de lucru pentru redactarea ghidurilor, a fost prezentat un plan de lucru şi au fost agreate responsabilităţile pentru fiecare instituţie implicată. A fost aprobată lista de subiecte ale ghidurilor clinice pentru neonatologie şi pentru fiecare ghid au fost aprobaţi coordonatorii Grupurilor Tehnice de Elaborare (GTE) pentru fiecare subiect. În data de 26 septembrie 2009, în cadrul Conferinţei Naţionale de Neonatologie din România a avut loc o sesiune în cadrul căreia au fost prezentate, discutate şi agreate principiile, metodologia de elaborare şi formatului ghidurilor. Pentru fiecare ghid, coordonatorul a nominalizat componenţa Grupului Tehnic de Elaborare, incluzând un scriitor şi o echipă de redactare, precum şi un număr de experţi evaluatori externi pentru recenzia ghidului. Pentru facilitarea şi integrarea procesului de elaborare a tuturor ghidurilor a fost ales un integrator. Toate persoanele implicate în redactarea sau evaluarea ghidurilor au semnat Declaraţii de Interese. Scriitorii ghidurilor au fost contractaţi şi instruiţi asupra metodologiei redactării ghidurilor, după care au elaborat prima versiune a ghidului, în colaborare cu membrii GTE şi sub conducerea coordonatorului ghidului. Pe parcursul ghidului, prin termenul de medic(ul) se va înţelege medicul de specialitate neonatologie, căruia îi este dedicat în principal ghidul clinic. Acolo unde s-a considerat necesar, specialitatea medicului a fost enunţată în clar, pentru a fi evitate confuziile de atribuire a responsabilităţii actului medical. După verificarea ei din punctul de vedere al principiilor, structurii şi formatului acceptat pentru ghiduri şi formatarea ei a rezultat versiunea 2 a ghidului, care a fost trimisă pentru evaluarea externă la experţii selectaţi. Coordonatorul şi Grupul Tehnic de Elaborare au luat în considerare şi încorporat, după caz, comentariile şi propunerile de modificare făcute de evaluatorii externi şi au redactat versiunea 3 a ghidului. Această versiune a fost prezentată şi supusă discuţiei detaliate, punct cu punct, în cadrul unei Întâlniri de Consens care au avut loc la Bucureşti în perioada 3-5 decembrie 2010, cu sprijinul Fundaţiei Cred. Participanţii la Întâlnirea de Consens sunt prezentaţi în Anexa 1. Ghidurile au fost dezbătute punct cu punct şi au fost agreate prin consens din punct de vedere al conţinutului tehnic, gradării recomandărilor şi formulării. Evaluarea finală a ghidului a fost efectuată utilizând instrumentul Agree elaborat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Ghidul a fost aprobat formal de către Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice, Comisia de Pediatrie şi Neonatologie a Colegiul Medicilor din România şi Asociaţia de Neonatologie din România. Ghidul a fost aprobat de către Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. …........................... 3.2. Principii Ghidul clinic “Diagnosticul şi tratamentul hipoglicemiei neonatale“ a fost conceput cu respectarea principilor de elaborare a Ghidurilor clinice pentru neonatologie aprobate de Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor clinice pentru Neonatologie şi de Asociaţia de Neonatologie din România. Grupul tehnic de elaborare a ghidurilor a căutat şi selecţionat, în scopul elaborării recomandărilor şi argumentărilor aferente, cele mai importante şi mai actuale dovezi ştiinţifice (meta-analize, revizii sistematice, studii controlate randomizate, studii controlate, studii de cohortă, studii retrospective şi analitice, cărţi, monografii). În acest scop au fost folosite pentru căutarea informaţiilor următoarele surse de date: Cochrane Library, Medline, OldMedline, Embase utilizând cuvintele cheie semnificative pentru subiectul ghidului. Fiecare recomandare s-a încercat a fi bazată pe dovezi ştiinţifice, iar pentru fiecare afirmaţie a fost furnizată o explicaţie bazată pe nivelul dovezilor şi a fost precizată puterea ştiinţifică (acolo unde există date). Pentru fiecare afirmaţie a fost precizată alăturat tăria afirmaţiei (Standard, Recomandare sau Opţiune) conform definiţiilor din Anexa 2. 3.3. Data reviziei Acest ghid clinic va fi revizuit în 2012 sau în momentul în care apar dovezi ştiinţifice noi care modifică recomandările făcute. 4. Structură Acest ghid de neonatologie este structurat în subcapitole: - definiţii şi evaluare - conduită profilactică - conduită terapeutică - aspecte administrative - bibliografie - anexe. 5. Definiţii şi evaluare 5.1. Definiţii Standard Termenul de nou-născut se aplică oricărui copil cu vârsta cronologică cuprinsă C între 0 şi 28 de zile de viaţă [31,32] . Standard Nou-născutul la termen (matur) este nou-născutul cu VG cuprinsă î ntre 37 şi 41 C de săptămâni şi 6 zile (260 până la 294 zile de sarcină) [31,33] . Standard Nou-născutul prematur este nou-născutul cu VG sub 37 săptămâni (259 sau C mai puţine zile de sarcină) [33,35] . Standard Nou-născutul cu greutate mică pentru VG (small for gestational age - SGA) este C nou-născutul a cărui GN este sub percentila 10 pentru VG [32,33,35] . Standard Nou-născutul cu greutatea la naştere adecvată (sau corespunzătoare) pentru C VG (appropriate for gestational age – AGA) este definit ca nou-născutul a cărui GN este cuprinsă între percentilele 10 şi 90 pentru VG [32,33,35] . Standard Nou-născutul cu greutatea la naştere mare pentru VG (large for gestational age C – LGA) este definit ca nou-născutul a cărui GN este peste percentila 90 pentru VG [32,33,35] . Standard Restricţia de creştere intrauterină (RCIU) este situaţia în care fătul nu-şi poate C atinge potenţialul ideal de creştere [36,37] . Standard Glicemia reprezintă concentraţia sangvină a glucozei [11] . C Standard Hipoglicemia neonatală este scăderea nivelului glicemiei sub 40 mg/dl (sub 2,2 mmol/l) [12] . Standard Hipoglicemia severă este scăderea glicemiei sub 20 mg/dl (1,1 mmol/l) în ciuda infuziei de glucoză cu ritm mai mare de 12 mg/kgc/min [19,38] . Standard Hipoglicemia persistentă este persistenţa unei glicemii sangvine sub 45 mg/dl (2,5 mmol/l) după 72 de ore de viaţă [39] . Standard Hipoglicemia recurentă este reapariţia unei glicemii sub 45 mg/dl (2,5 mmol/l) după 72 de ore de viaţă [39] . Standard Hipoglicemia rezistentă este hipoglicemia care nu poate fi corectată prin administrarea perfuziei cu glucoză cu rată de 12 mg/kgc/min sau persistenţa hipoglicemiei după o săptămână de tratament [40] . 5.2. Evaluare 5.2.1. Factori de risc Standard Medicul şi asistenta trebuie să identifice, de la naştere, categoriile de nou- născuţi cu risc de a dezvolta hipoglicemie (anexa 3) [11,16,41-43] . Argumentare Hipoglicemia, mai ales la nou-născutul cu risc, poate produce leziuni neurologice [22,24,44–48] . Argumentare Repartiţia glucozei din organismul nou-născutului se face în funcţie de greutatea creierului şi necesităţile acestuia iar utilizarea glucozei de către creier depinde de concentraţia plasmatică a glucozei [19,49] . Categoriile de nou-născuţi cu risc menţionate nu au alt substrat energetic alternativ în afară de glucoză [19,49] . Argumentare La categoriile de nou-născuţi cu risc menţionate, fluxul sangvin cerebral este diminuat, în consecinţă şi eliberarea glucozei către creier [19] . C C C C C B III III III Argumentare Neurotoxinele excitatorii, active la nivelul receptorilor N-metil-D-aspartat [50,51] cresc generarea radicalilor liberi mitocondriali, cu iniţierea apoptozei neuronale [52] şi alterarea metabolismului energetic celular [53] . 5.2.2. Semne clinice de hipoglicemie Standard Medicul şi asistenta trebuie să identifice precoce semnele clinice ale hipoglicemiei la nou-născut [13,15,16] . Argumentare La nou-născut semnele clinice de hipoglicemie nu sunt nici specifice, nici patognomonice (anexa 4) [14,16,18,38] . Standard Medicul trebuie să indice determinarea glicemiei la orice nou-născut cu simptome care nu pot fi explicate [13,14,16] . Argumentare La nou-născut semnele clinice de hipoglicemie nu sunt nici specifice, nici patognomonice [14,16,18,38] . 5.2.3. Metode de determinare a glicemiei Standard La nou-născutul cu risc sau în caz de suspiciune, medicul sau asistenta trebuie să măsoare glicemia la patul pacientului, cu ajutorul glucometrului [54] . Argumentare Determinarea glicemiei cu ajutorul glucometrului este o metodă eficientă de screening [55] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să utilizeze determinarea glicemiei la patul pacientului ca un test screening şi nu pentru diagnostic [11,54-59] . III C IV C IV A Ia C Argumentare Determinarea glicemiei prin tehnici de laborator are acurateţea cea mai mare [60] . IV Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să utilizeze pentru măsurarea glicemiei glucometre cu stick-uri/strip-uri care au ca principiu de dozare reacţia de glucozoxidază şi sensor electrochimic [56] . Argumentare Determinările efectuate cu reactivi încorporaţi pot da, în anumite condiţii, rezultate fals pozitive [54,57] : - hematocrit (Ht) < 35% - contaminare cu substanţe folosite pentru dezinfecţie sau fals negative [54,57] : - Ht > 55% - glicemie > 200 mg/dl - stări hiperglicemic-hiperosmolare cu sau fără cetoză - tehnici greşite de recoltare - temperatura de păstrare a probei sub 18°C sau peste 35°C. Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să respecte indicaţiile producătorului în ceea ce priveşte calibrarea dispozitivului pentru determinarea glicemiei şi să verifice termenul de valabilitate al strip-urilor [56] . Argumentare Folosirea unui dispozitiv/glucometru necalibrat corespunzător şi a strip-urilor expirate poate conduce la rezultate eronate [54,57] . Standard Medicul trebuie să indice măsurarea glicemiei, mai ales la nou-născutul cu risc, şi prin metode de laborator dacă a fost depistată hipoglicemie cu ajutorul glucometrului [11,54,58,59] . Argumentare Diagnosticul de certitudine al hipoglicemiei neonatale necesită confirmarea prin metode de laborator [11,54,58,59] . Argumentare Determinarea glicemiei în laborator - prin metoda glucozoxidază-calorimetrică sau cu ajutorul glucoz-electrozilor (tehnică similară cu cea a determinării gazelor sangvine) - are acurateţe mai mare decât măsurarea glicemiei cu glucometrul [60] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să trimită în laborator probele de sânge pentru analizarea glicemiei cât de repede posibil [56,60,61] . Argumentare Analiza tardivă a probelor de sânge recoltate poate conduce la rezultate eronate [56,60] . Argumentare Nivelul glucozei se reduce cu 14-18 mg/dl/oră în sângele recoltat şi analizat tardiv datorită glicolizei accelerate [62-65] . Standard La interpretarea valorilor glicemiei, medicul trebuie să ţină cont de natura probei [61,62] : - sânge capilar, arterial sau venos - probe analizate imediat sau tardiv. Argumentare Valorile glicemiei în sângele venos central sunt mai mari faţă de cele din sângele arterial, în special la nou-născutul bolnav [63,64] . C IV C IV C IV IV B III IV IIb B IIb Argumentare Nivelul glucozei se reduce cu 14-18 mg/dl/oră în sângele recoltat şi analizat IIb tardiv datorită glicolizei accelerate [62-65] . 5.3. Valori particularizate ale glicemiei 5.3.1. Nou-născutul la termen cu greutate corespunzătoare vârstei (AGA) Standard Medicul şi asistenta trebuie să ţină cont de riscul de hipoglicemie tranzitorie din primele 2-3 ore de viaţă la nou-născutul la termen AGA sănătos [66] . Argumentare La nou-născutul la termen AGA sănătos hipoglicemia tranzitorie neonatală este un fenomen autolimitat, o expresie a adaptării la viaţa extrauterină, fără manifestări clinice semnificative sau sechele [66] . Argumentare Nu s-a demonstrat eficienţa practică a tratării hipoglicemiei tranzitorii neonatale la nou-născutul la termen AGA sănătos [58,66,67] . Argumentare În acele situaţii în care hipoglicemia apare ca urmare a întârzierii alimentaţiei este stimulată cetogeneza (răspunsul cetogenic la stress); mai mult, în această situaţie, creierul nou-născutului are capacitatea de a utiliza corpii cetonici pentru obţinerea de glucoză [66,68,69] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să ţină cont de faptul că la nou-născutul la termen AGA alimentat enteral nivelul glicemiei scade în prima oră de viaţă la aproximativ 28 mg/dl (1,6 mmol/l) [55] . Argumentare Prin clamparea cordonului ombilical se întrerupe brusc furnizarea continuă de glucoză, hipoglicemia consecutivă fiind un fenomen fiziologic, esenţial pentru activarea producţiei de glucoză la nou-născut [70,71] . Recomandare Se recomandă ca pentru nou-născutul la termen AGA sănătos alimentat enteral medicul să accepte ca valori minime [55] : - 28 mg/dl (1,6 mmol/l) în primele 2 ore de viaţă - 40 mg/dl (2,2 mmol/l) în intervalul 3–47 ore de viaţă - 48 mg/dl (2,7 mmol/l) în intervalul 48–72 ore de viaţă. Argumentare Hipoglicemia neonatală tranzitorie la nou-născutul la termen AGA sănătos alimentat enteral nu influenţează prognosticul neurologic pe termen scurt sau lung [44] . 5.3.2. Nou-născutul cu greutate mică pentru vârsta de gestaţie (SGA) Recomandare Se recomandă ca pentru nou-născutul la termen SGA medicul şi asistenta să considere ca hipoglicemie scăderea glucozei sangvine sub 36 mg/dl (2 mmol/l) [5,59] . Argumentare Nou-născutul SGA este un copil cu risc de a prezenta hipoglicemie datorită [5,11,42] : - depleţiei rezervelor de glicogen hepatic - cererii metabolice crescute - ratei scăzute a gluconeogenezei - hiperinsulinismului funcţional - scăderii oxidării acizilor graşi. 5.3.3. Nou-născutul cu restricţie de creştere intrauterină (RCIU) Recomandare Se recomandă ca pentru nou-născutul cu RCIU medicul şi asistenta să considere hipoglicemie scăderea glucozei sangvine sub 36 mg/dl (sub 2 mmol/l) [11,12,14] . Argumentare Deficienţa cronică de glucoză la feţii cu RCIU diminuă activitatea celulelor �- pancreatice cu reducerea consecutivă a capacităţii pancreasului fetal de a secreta insulină ceea ce duce la apariţia hipoglicemiei neonatale [72,73] . Argumentare Nou-născutul cu RCIU şi hipoglicemie recurentă are perimetrul cranian redus la 18 luni de viaţă şi scor psihometric diminuat la vâsta de 5 ani. Chiar după un singur episod de hipoglicemie s-a constatat, la această categorie de copii, apariţia la vârsta de 2,5 ani, a sindromului de atenţie deficitară (ADHD) [24] . 5.3.4. Nou-născutul la termen cu greutate mare pentru vârsta de gestaţie (LGA) care nu provine din mamă diabetică Recomandare Se recomandă ca pentru nou-născutul la termen LGA care nu provine din mamă diabetică medicul şi asistenta să considere hipoglicemie scăderea glucozei sangvine sub 36 mg/dl (2 mmol/l) [5,74] . Argumentare Hipoglicemia nou-născutului la termen LGA poate avea consecinţe neurologice pe termen lung [75-77] . 5.3.5. Nou-născutul din mamă diabetică Standard Medicul şi asistenta trebuie să ţină cont că nou-născutul din mamă diabetică constituie grupul de nou-născuţi cu riscul cel mai mare de a dezvolta B III III III B III A Ib C IV B IIb III B III A hipoglicemie [8,78] . Argumentare În cursul sarcinii diabetice, mai ales când diabetul matern nu este bine controlat, fătul poate fi expus episoadelor de hiperglicemie maternă cu apariţia consecutivă a hiperglicemiei fetale şi creşterea producţiei fetale de insulină, ceea ce duce la hipoglicemie tranzitorie neonatală [79] . Recomandare Se recomandă ca pentru nou-născutul la termen care provine din mamă diabetică medicul şi asistenta să considere hipoglicemie valoarea glucozei sangvine sub 36 mg/dl (2 mmol/l) [8,19,80] . Argumentare Nou-născutul din mamă diabetică prezintă hipoglicemie în perioada imediat postneonatală datorită hiperinsulinismului tranzitoriu care are efect inhibitor asupra producţiei hepatice de glucoză [81,82] . Argumentare La această categorie de copii hipoglicemia a fost asociată cu o incidenţă mai mare a disfuncţiilor neurologice pe termen lung (disfuncţii cerebrale, deficite de atenţie, motorii, de control, de percepţie) comparativ cu copiii normoglicemici care nu proveneau din mame diabetice [44,82-84] . 5.3.6. Nou-născutul prematur Recomandare Se recomandă ca pentru nou-născutul prematur medicul şi asistenta să considere hipoglicemie scăderea glucozei sangvine sub 47 mg/dl (2,6 mmol/l) [16] . Argumentare Valori sub 47 mg/dl (2,6 mmol/l) prezente în 5 zile diferite în cursul primelor două săptămâni de viaţă ale prematurului sunt corelate statistic cu deficienţe motorii şi intelectuale la vârsta de 18 ani [27,85,86] . Argumentare Prematurul are un risc crescut de a dezvolta hipoglicemie din cauza [11,12] : - rezervelor scăzute de glicogen la nivel hepatic - imaturităţii enzimatice, funcţionale şi a proceselor de glicogenoliză şi gluconeogeneză - morbidităţii crescute prin asfixie, infecţii, hipotermie, entităţi asociate cu hipoglicemie. Argumentare La nou-născutul prematur producţia hepatică de glucoză poate rămâne redusă de-a lungul primelor săptămâni şi chiar luni de viaţă postnatal ceea ce creşte riscul de hipoglicemie, mai ales în cursul perioadelor de stress metabolic [87] . 5.3.7. Alte categorii de nou-născuţi Recomandare Se recomandă ca pentru nou-născutul care a beneficiat de exsangvinotransfuzie medicul şi asistenta să considere hipoglicemie scăderea glucozei sangvine sub 47 mg/dl (2,6 mmol/l) şi să monitorizeze glicemia la fel ca pentru categoriile de nou-născuţi cu risc [88] . Argumentare Sângele prelevat pentru transfuzii este conservat pe dextroză iar exsangvinotransfuzia poate duce la un hiperinsulinism tranzitoriu, cu hipoglicemie consecutivă [88] . 6. Conduita preventivă 6.1. Principii generale Standard Medicul şi asistenta trebuie să respecte treptele de bază în managementul hipoglicemiei neonatale: - prevenirea apariţiei hipoglicemiei neonatale - depistarea nou-născuţilor cu risc de a dezvolta hipoglicemie - tratarea nou-născuţilor diagnosticaţi cu hipoglicemie - elucidarea etiologiei hipoglicemiei - depistarea tipului hipoglicemiei: severă, persistentă sau recurentă [38] . Argumentare Hipoglicemia este una dintre cele mai frecvente probleme metabolice ce apar în perioada neonatală iar apariţia sa, în special a celei refractare la tratament, duce la injurii neurologice [2,4,5,11,12,22-24] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să privească cu suspiciune orice valoare a glicemiei sub 50 mg/dl (2,8 mmol/l) la nou-născut [89] . Argumentare Glucoza este combustibilul principal al creierului iar apariţia hipoglicemiei, în special a celei refractare la tratament, duce la injurii neurologice [22-24] . Argumentare La nou-născutul cu hipoglicemie au fost raportate apariţia epilepsiei şi a deficienţelor vizuale [90,91] . Ib B III IIb III C IV IV IV B III B III IV B III III Argumentare Studii morfopatologice limitate, efectuate postmortem, la nou-născutul cu III hipoglicemie severă fără alte patologii au arătat leziuni de necroză neuronală selectivă la nivelul cortexului, nucleilor caudat, putamen şi hipocampusului [92] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să prevină apariţia hipoglicemiei la nou-născut [13,14] . B Argumentare Orice tulburare metabolică apărută în perioada neonatală poate influenţa evoluţia şi prognosticul nou-născutului [11,12,22-24] . Recomandare Dacă VG şi starea nou-născutului permit, se recomandă ca medicul sau asistenta să iniţieze precoce contactul piele la piele, mamă-nou-născut, pentru a preveni hipotermia [58,93] . Argumentare Hipotermia determină epuizarea rapidă a rezervelor energetice cu apariţia consecutivă a hipoglicemiei [66,94,95] . Recomandare Se recomandă ca, pentru furnizarea energiei necesare nou-născutului, medicul şi asistenta să încurajeze iniţierea precoce a alimentaţiei enterale, în primele 30-60 minute de viaţă, prin [93,96] : - punerea nou-născutului la sân - administrarea laptelui matern cu seringa, linguriţa, căniţa sau prin gavaj, dacă nou-născutul nu poate fi pus la sân - administrarea de formulă dacă există contraindicaţii de alăptare sau mama nu doreşte să alăpteze (în funcţie de politica spitalului). Argumentare Dacă apare hipoglicemie tranzitorie la nou-născutul alimentat enteral în prima oră de viaţă aceasta nu are manifestări clinice şi nici sechele ulterioare [89,97-99] . Argumentare Iniţierea precoce a alimentaţiei enterale induce cetogeneza ceea ce economiseşte glucoza pentru creier şi facilitează gluconeogeneza [66,100,101] . Opţiune La nou-născutul asimptomatic AGA cu glicemia între 20-40 mg/dl şi la nou- născutul SGA sănătos asimptomatic medicul şi asistenta pot administra de la naştere soluţie de glucoză per os sau cu formulă preparată în soluţie de glucoză 5% pentru prevenirea hipoglicemiei [102,103] . Argumentare Suplimentarea aportului de carbohidraţi creşte nivelul glicemiei şi previne apariţia hipoglicemiei [103] . Standard La nou-născutul cu hipoglicemie care nu poate fi alimentat medicul trebuie să indice terapia intravenoasă (i.v.) cu soluţie de glucoză 10% [11,12,59,104] . Argumentare Un aport de 60 ml/kgc/24 ore soluţie de glucoză 10% va furniza 4 mg (0,22 mmol) glucoză/kgc/minut ceea ce satisface nevoile energetice ale nou- născutului [105] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să încurajeze, după iniţierea alimentaţiei enterale, alimentaţia la sân la cerere sau la maxim 3 ore a nou-născutului la termen sănătos [58] . Argumentare Alimentaţia precoce şi exclusivă la sân asigură nevoile nutriţionale şi metabolice ale nou-născutului (anexa 5) [58,67,96] . 6.2. Screening-ul pentru depistarea hipoglicemiei Recomandare Se recomandă ca la efectuarea screening-ului pentru hipoglicemia neonatală, la grupele de risc, medicul să ţină cont de momentul apariţiei acesteia [5,106,107] . Argumentare La nou-născutul macrosom care nu provine din mamă diabetică hipoglicemia apare în primele 8 ore de viaţă, în timp ce la nou-născutul SGA sau la nou- născutul din mamă diabetică hipoglicemia apare în primele 48-72 ore de viaţă [5,106,108] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să efectueze screening-ul pentru hipoglicemie în următoarele circumstanţe (anexa 6) [9,38,41] : - nou-născut care prezintă unul sau mai mulţi factori de risc - nou-născut cu stare clinică alterată - nou-născut care prezintă semne şi simptome anormale care se pot datora hipoglicemiei. Argumentare Hipoglicemia nediagnosticată şi netratată poate persista şi reapare crescând semnificativ morbiditatea, determinând inclusiv convulsii şi injurii permanente ale sistemului nervos central (SNC) [27,107,109-112] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să nu efectueze screening-ul pentru hipoglicemie la nou-născutul la termen AGA fără factori de risc [38,67,93,113] Argumentare Manevrarea exagerată şi inutilă a nou-născutului poate fi dăunătoare iar înţepătura în vederea recoltării sângelui pentru glicemie este dureroasă [38,67,93] . Opţiune Medicul şi asistenta pot folosi sucroza 5% sau glucoza 20%, ca antalgic, inclusiv la nou-născutul din mamă diabetică [114] . III IV C IV B III III B IIa C IV B III IV C IV B III C IV A Argumentare Sucroza 5% sau glucoza 20% folosite în scop analgezic nu produc hipoglicemie de rebound [114] . Opţiune La grupele de nou-născuţi cu risc de hipoglicemie în primele ore de viaţă medicul poate să indice evaluarea glicemiei la naştere prin recoltarea de sânge din cordonul ombilical [115] . Argumentare Este posibil ca o glicemie crescută în sângele din cordonul ombilical să fie urmată de hipoglicemie de rebound, în consecinţă s-ar putea continua monitorizarea acestor nou-născuţi [115] . 7. Conduită curativă Standard Medicul trebuie să iniţieze tratamentul hipoglicemiei la nou-născutul cu stare generală modificată , cu glicemia sub 36 mg/l (2,0 mmol/l) determinată cu ajutorul glucometrului fără să mai aştepte confirmarea laboratorului [16] . Argumentare Hipoglicemia netratată poate persista şi/sau reapare crescând semnificativ morbiditatea, determinând inclusiv convulsii şi leziuni permanente ale SNC [107,109-112] . Standard Medicul trebuie să interneze şi să monitorizeze nou-născutul cu hipoglicemie care necesită terapie i.v. în unitatea de terapie intensivă neonatală [11,12] . Argumentare Monitorizarea şi supravegherea nou-născuţilor sunt elemente de bază în îngrijirea neonatală [1] . Tratamentul i.v. necesită monitorizare specializată şi permanentă [1,41] . 7.1. Nou-născutul cu stare generală bună, fără semne clinice Recomadare Dacă nou-născutul are stare generală bună, este asimptomatic şi a prezentat o singură glicemie scăzută se recomandă ca medicul să indice monitorizarea glicemiei la cel puţin 6 ore interval până când se obţin valori normale pentru o periodă mai mare de 24 de ore [11-15] . Argumentare Scăderea singulară tranzitorie a glicemiei poate fi generată de perturbarea proceselor de gluconeogeneză şi cetogeneză, posibil şi de depleţia depozitelor de glicogen din cauza stress-ului naşterii [66,99,116] . 7.1.1. Glicemia între 30-45 mg/dl (1,5-2,5 mmol/l) Standard La o valoare a glicemiei între 30-45 mg/dl (1,5-2,5 mmol/l) medicul şi asistenta trebuie să [16,104,113] : - supravegheze clinic continuu nou-născutul - iniţieze imediat alimentaţia nou-născutului - adauge o masă suplimentară, cu lapte de mamă sau formulă - verifice nivelul glicemiei după 30 de minute. Argumentare Iniţierea precoce a alimentaţiei enterale induce cetogeneza, economisind glucoza pentru creier şi facilitând gluconeogeneza [66,100,101] . Ia C IV B III C IV C IV B III IV Argumentare Hipoglicemia poate fi un semn al unei patologii subiacente [11,12,41,59] . IV Argumentare Hipoglicemia neonatală netratată poate avea consecinţe neurologice pe termen lung [11,12,36,38,41,110-114] . Standard Medicul trebuie să iniţieze terapia i.v. cu 60 ml/kgc/zi (4 mg/kgc/min) soluţie de glucoză 10% la nou-născutul cu glicemie între 30 şi 45 mg/dl dacă glicemia nu creşte după o masă de lapte [16,38,105] . Argumentare Hipoglicemia neonatală netratată poate avea consecinţe neurologice pe termen lung [11,12,36,38,41,110-114] . Standard Medicul trebuie sa prescrie terapie i.v. în cazul hipoglicemiei persistent scăzute sub 36 mg/dl (2,0 mmol/l) chiar dacă nou-născutul are stare generală bună şi nu prezintă semne clinice [41,104,105] . Argumentare Terapia i.v. corectează hipoglicemia şi furnizează 4 mg (0,22 mmol) glucoză/kgc/minut, ceea ce acoperă nevoile energetice ale nou-născutului [105] . III IV B III IV C IV Argumentare Hipoglicemia poate fi un semn al unei patologii subiacente [11,12,38] . IV 7.1.2. Glicemia între 18-29 mg/dl (1,0-1,4 mmol/l) Standard La o valoare a glicemiei între 18-29 mg/dl medicul trebuie [16,38] : B - să iniţieze terapia i.v. cu 60 ml/kgc/zi glucoză 10% - dacă accesul i.v. nu este posibil rapid să ia în considerare administrarea glucagonului intramuscular (i.m.), 200 micrograme/kgc - să verifice glicemia după 30 de minute şi ulterior până ce se atinge o glicemie 2: 46 mg/dl (2,6 mmol/l) - să ajusteze terapia i.v. până ce se atinge o glicemie 2: 46 mg/dl (2,6 mmol/l). Argumentare Hipoglicemia neonatală netratată poate avea consecinţe neurologice pe termen lung [11,12,36,38,110-114] . 7.1.3. Glicemia sub 18 mg/dl (sub 1,0 mmol/l) sau nedetectabilă Standard Dacă glicemia este sub 18 mg/dl (sub 1,0 mmol/l) sau nedetectabilă medicul trebuie [16,38] : - să iniţieze terapia i.v. de urgenţă cu 60-75 ml/kgc/zi glucoză 10% fără să mai aştepte confirmarea laboratorului - să administreze un bolus i.v. de 2 ml/kgc glucoză 10% - dacă accesul venos nu este posibil rapid să ia în considerare administrarea glucagonului i.m., 200 micrograme/kgc - să verifice glicemia după 30 de minute şi ulterior până ce se atinge o glicemie 2: 46 mg/dl (2,6 mmol/l) - să ajusteze terapia i.v. până ce se atinge o glicemie 2: 46 mg/dl (2,6 mmol/l). Argumentare Hipoglicemia severă poate produce injurii neurologice, cu consecinţe pe termen lung [23,44,117,118] . Recomandare Se recomandă ca în situaţiile în care este necesară administrarea unui bolus de glucoză medicul să reconsidere ritmul de administrare a soluţiei glucozate [119,120] . Argumentare Creşterea glicemiei ca urmare a administrării i.v. bolusului de glucoză este de scurtă durată [57] . Argumentare Bolusul de glucoză i.v. poate normaliza rapid nivelul glicemiei sangvine dar creşte şi riscul de recurenţă a hipoglicemiei [119,120] . 7.2. Nou-născutul cu stare generală modificată, cu sau fără semne clinice de hipoglicemie Standard În cazul nou-născutului cu stare generală modificată, cu sau fără semne clinice de hipoglicemie, medicul trebuie să [16,58,119,120] : - iniţieze terapia i.v. cu 60-75 ml/kgc/zi glucoză 10% - verifice glicemia după 30 de minute - ajusteze terapia i.v. până ce se atinge o glicemie 2: 46 mg/dl (2,6 mmol/l). Argumentare La nou-născutul cu stare generală modificată creşterea utilizării periferice a glucozei, în absenţa suplimentării i.v. şi a monitorizării atente, poate duce la hipoglicemie severă şi/sau persistentă [19,122] . 7.3. Terapia intravenoasă Standard Medicul trebuie să indice administrarea i.v. de glucoză în următoarele situaţii [58,93,104,116,121,123] : - hipoglicemie persistentă sub 36 mg/dl (sub 2 mmol/l) - hipoglicemie cu modificarea stării generale - nou-născut care nu tolerează alimentaţia enterală ca tratament al hipoglicemiei. Argumentare Terapia i.v. cu glucoză tratează hipoglicemia şi furnizează 4 mg (0,22 mmol) glucoză/kgc/minut ceea ce satisface nevoile energetice ale nou-născutului [105] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice verificarea glicemiei la 30 minute după iniţierea terapiei i.v. şi la 30 minute după orice modificare a concentraţiei glucozei administrate sau/şi a ritmului perfuziei [38,99,123] . Argumentare Iniţierea terapiei i.v. cu glucoză cu o rată de infuzie sau concentraţie prea mare poate duce la utilizarea excesivă a glucozei, hiperinsulinism persistent şi dereglări metabolice (acidoză metabolică, hipercarbie, creşterea lactatului) [11,12,120] . Rata de infuzie inadecvată poate fi o cauză de hipoglicemie indusă iatrogen [119,120] . Recomandare După instituirea tratamentul i.v. cu glucoză 10% se recomandă ca medicul să indice continuarea monitorizării glicemiei din oră în oră până ce glicemia creşte 2: 46 mg/dl (2,6 mmol/l) şi apoi continuarea monitorizării la intervale de 4 ore [58] . Argumentare O valoare a glicemiei 2: 46 mg/dl (2,6 mmol/l) reprezintă o marjă terapeutică sigură [16,48] . Recomandare Dacă glicemia rămâne sub 46 mg/dl (2,6 mmol/l) în ciuda administrării de glucoză i.v. se recomandă ca medicul să indice creşterea concentraţiei de glucoză în trepte de la 10% la 12 - 14 - 18% [38,41,57] . Argumentare Glicemia sub 46 mg/dl (2,6 mmol/l) la nou-născutul cu risc are consecinţe neurologice atât pe termen lung cât şi pe termen scurt, fiind asociată şi cu III IV B III C IV III IV C IV C IV C III IV C IV C III IV modificări neuroimagistice [111-113] . Argumentare Creşterea concentraţiei de la 10% la 12,5% va creşte aportul i.v. de glucoză cu IV 25%, acelaşi rezultat avându-l şi creşterea ratei perfuziei de la 80 ml/kgc/zi la 100 ml/kgc/zi [57] . Opţiune Dacă glicemia rămâne sub 46 mg/dl (2,6 mmol/l) în ciuda administrării de C glucoză i.v. medicul poate să indice creşterea ritmului de administrare (de exemplu de la 60 ml/kgc/zi la 80 - 100 - 120 ml/kgc/zi) [38,41,57] . Argumentare Creşterea concentraţiei de la 10% la 12,5% va creşte aportul i.v. de glucoză cu IV 25%, acelaşi rezultat avându-l şi creşterea ratei perfuziei de la 80 ml/kgc/zi la 100 ml/kgc/zi. O creştere de la 100 ml/kgc/zi la 120 ml/kgc/zi glucoză 12,5% creşte aportul de glucoză de la 8,7 mg/kgc/min la 10,4 mg/kgc/min [57] . Opţiune Dacă glicemia rămâne sub 46 mg/dl (2,6 mmol/l) în ciuda administrării de C glucoză i.v. medicul poate să indice creşterea atât a concentraţiei cât şi a ritmului de administrare [38,41,57] . Argumentare Creşterea concentraţiei de la 10% la 12,5% va creşte aportul i.v. de glucoză cu IV 25%, acelaşi rezultat avându-l şi creşterea ratei perfuziei de la 80 ml/kgc/zi la 100 ml/kgc/zi. O creştere de la 100 ml/kgc/zi la 120 ml/kgc/zi glucoză 12,5% creşte aportul de glucoză de la 8,7 mg/kgc/min la 10,4 mg/kgc/min [57] . Recomandare Dacă se ajunge din prima zi de viaţă la 100 ml/kgc/zi glucoză 10% se C recomandă ca ulterior medicul să crească concentraţia de glucoză administrată şi nu rata de infuzie [11,12,38,41,89,93] . Argumentare Soluţia de glucoză administrată în exces poate produce supraîncărcare IV lichidiană şi hiponatremie de diluţie [11,12,38,41,89,93] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să administreze perfuzia cu glucoză cu o C concentraţie mai mare de 12,5% pe cateter ombilical sau pe linie venoasă centrală (anexa 8 şi 9) [11,12,38,41,89,93,124] . Argumentare Soluţiile hipertone de glucoză pot determina injurii osmotice [19,41,89] : IV - glucoza 5% are 278 mOsm/l fiind izotonă - glucoza 10% are 540 mOsm/l fiind hipertonă - glucoza 25% are 2770 mOsm/l fiind foarte hipertonă. Standard Medicul şi asistenta trebuie să monitorizeze cu atenţie creşterea ratei de infuzie C şi/sau a cantităţii de lichide administrate nou-născutului cu hipoglicemie [11,12,38,41,89,93] . Argumentare Soluţia glucozată administrată în exces poate produce supraîncărcare lichidiană IV şi hiponatremie de diluţie [11,12,38,41,89,93] . Argumentare Rata de infuzie inadecvată poate fi o cauză de hipoglicemie indusă iatrogen [119] . III Standard Medicul trebuie să extindă investigaţiile în cazul nou-născutului care necesită o rată de infuzie a glucozei mai mare de 12 mg/kgc/min pentru menţinerea normoglicemiei (anexa 11) [119,120] . Argumentare Incapacitatea organismului nou-născutului de a răspunde la tratament susţinut se datorează de cele mai multe ori perturbării gluconeogenezei ca urmare a hiperinsulinismului, substratului inadecvat sau perturbării hormonilor regulatori, identificarea etiologiei fiind elementul cheie pentru instituirea tratamentului ţintit [11,12,41] . Recomadare Se recomandă ca medicul să indice reducerea treptată a perfuziei glucozate fără a o opri brusc de îndată ce nou-născutul este normoglicemic pentru mai mult de 12 ore [58,121] . Argumentare Întreruperea bruscă a infuziei de glucoză poate determina hipoglicemie de rebound [89,116,117,119] . Standard Dacă starea nou-născutul o permite medicul trebuie să încurajeze alimentaţia enterală chiar dacă nou-născutul primeşte şi perfuzie [93] . Argumentare Alimentaţia enterală asigură nevoile nutriţionale şi metabolice ale nou-născutului şi permite stabilizarea mai rapidă a glicemiei [58,67,96,102,103] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice reducerea treptată a perfuziei de glucoză pe măsură ce creşte volumul nutriţiei enterale [58] . Argumentare Soluţia de glucoză administrată în exces poate produce supraîncărcare lichidiană şi hiponatremie de diluţie iar întreruperea bruscă a perfuziei poate induce hipoglicemie de rebound [11,12,38,41,89] . 7.4. Terapia farmacologică C IV B III IV B III IV C IV Standard Medicul trebuie să instituie terapia farmacologică în cazul hipoglicemiei severe, C persistente sau recurente (anexa 12) [38,121,124] . Argumentare Nou-născutul cu hipoglicemie severă, persistentă sau recurentă prezintă risc crescut de morbiditate neurologică [38,109,121,124,125] . Standard În cazul hipoglicemiei severe, persistente sau recurente medicul trebuie să aibă ca obiectiv terapeutic atingerea unei glicemii de peste 60 mg/dl (3,3 mmol/l) [16,38,122] . Argumentare La aceşti nou-născuţi hiperinsulinemia poate suprima alternativa utilizării corpilor cetonici pentru obţinerea glucozei şi de aceea managementul trebuie să aibă ca ţintă o valoare a glicemiei, determinată în laborator, de 60 mg/dl (3,3 mmol/l) [38,118,121,122] . 8. Monitorizare Standard Medicul şi asistenta trebuie să monitorizeze nou-născutul cu hipoglicemie (anexa 10) [1,11,12,38,41,99,117,122] . Argumentare Hipoglicemia, mai ales la nou-născutul cu risc, influenţează prognosticul neurologic [22-27,44-47] . IV C IV B III Argumentare Glicemia poate avea o dinamică fluctuantă în perioada neonatală [10–14] . IV Argumentare Hipoglicemia poate fi semn al unei patologii subiacente [10-14] . IV 8.1. Nou-născutul fără simptomatologie, cu stare generală bună, cu factori de risc Recomandare Se recomandă ca medicul să indice monitorizarea glicemiei la 1, 2, 4 ore de viaţă şi apoi la 4-6 ore interval până se decide întreruperea monitorizării [16,38,58,93] . Argumentare Valoarea monitorizării şi screening-ului la nou-născutul fără simptomatologie este limitată [58] . Episoadele scurte de hipoglicemie asimptomatică sunt benigne [58] . 8.2. Nou-născutul cu stare generală modificată, cu sau fără semne clinice de hipoglicemie Recomandare Se recomandă ca medicul să indice verificarea glicemiei la nou-născutul cu stare generală modificată chiar dacă sunt sau nu prezente semne de hipoglicemie la intervale de cel puţin 6 ore [39,57] . Argumentare Hipoglicemia nediagnosticată şi netratată poate persista şi reapare crescând semnificativ morbiditatea, inducând convulsii precum şi leziuni permanente ale SNC [109–111,115] . 8.3. Întreruperea monitorizării glicemiei Standard Medicul trebuie să întrerupă monitorizarea glicemiei la [39,122,126-128] : - nou-născuţii cu stare generală bună, care primesc bine alimentaţia enterală - nou-născuţii care nu au necesitat terapie i.v. şi la care glicemia a fost constant peste 46 mg/dl (2,6 mmol/l) mai mult de 24 de ore. Argumentare Hipoglicemia neonatală tranzitorie este expresia adaptării la viaţa extrauterină a nou-născutului sănătos [9,10,38,39]. Argumentare Manevrarea exagerată şi inutilă a nou-născutului poate fi dăunătoare iar înţepătura în vederea recoltării sângelui pentru glicemie este dureroasă [38,67,93,129] . Standard Medicul trebuie să nu oprească monitorizarea glicemiei la nou-născutul la care se depistează o patologie subiacentă care poate determina hipoglicemie [129,130] . Argumentare Hipoglicemia nediagnosticată şi netratată poate persista şi reapare crescând semnificativ morbiditatea, inducând convulsii precum şi leziuni permanente ale SNC [109–111,115] . Argumentare Hipoglicemia poate avea o multitudine de cauze, putând fi necesare investigaţii suplimentare (anexa 3, 7 şi 11) [89,99,129] . C IV B III B III III IV B III III IV 9. Aspecte administrative 9.1. Aspecte administrative particulare Opţiune Medicul poate indica efectuarea unei examinări craniene prin rezonanţă B magnetic nucleară (RMN) la nou-născutul cu hipoglicemie severă şi simptomaţică [23] . Argumentare Studiile RMN la nou-născutul cu hipoglicemie simptomatică au arătat imagini anormale la nivelul cortexului parietal şi occipital şi la nivelul nivelul substanţe albe [131–134] . Argumentare Examinarea RMN este utilă pentru aprecierea prognosticului neurologic [23] . La 40% dintre nou-născuţii la termen cu hipoglicemie simptomatică şi imagini RMN iniţial anormale s-a constatat normalizarea aspectelor după 2 luni [133] . 9.2. Aspecte administrative instituţionale Standard Fiecare unitate care asigură asistenţa medicală a nou-născuţilor trebuie să fie dotată cu glucometre pentru screening-ul hipoglicemiei. Argumentare Hipoglicemia este una dintre cele mai frecvente probleme metabolice ale perioadei neonatale [1] . Recomandare Se recomandă ca fiecare unitate neonatală de nivel II şi III să asigure determinarea glicemiei prin tehnici de laborator timp de 24 de ore din 24. Argumentare De la naştere valoarea glicemiei prezintă o dinamică fluctuantă iar scăderea glicemiei, chiar izolat, poate reprezenta un simptom al unei patologii subiacente [13,14] . Standard În conformitate cu ierarhizarea unităţilor sanitare pe baza competenţelor de îngrijire unităţile materno-infantile de nivel I şi II trebuie să transfere gravidele cu risc către unităţile de rang superior [135-138] . Argumentare Unităţile de nivel III au personal calificat şi pot asigura diagnosticul şi tratamentul nou-născuţilor proveniţi dintr-o sarcină cu risc [135-137] . Standard Medicul de la nivelul unităţilor neonatale de tip I şi II trebuie să transfere în unităţile neonatale de tip III nou-născutul cu hipoglicemie care [38,58,104,115] : - nu poate fi alimentat - nu poate primi terapie i.v. datorită inaccesibilităţii unei linii venoase - prezintă hipoglicemie neonatală persistentă sau recurentă sau rezistentă la tratament. (conform Ghidului de stabilizare şi transport neonatal) Argumentare Hipoglicemia nediagnosticată şi netratată poate persista sau reapărea ducând la morbiditate semnificativă, determinând convulsii precum şi injurii permanente ale SNC [109–111] . Argumentare Investigarea şi tratarea nou-născutul cu hipoglicemie, mai ales a celui cu risc necesită abordare multidisciplinară (neonatolog, pediatru, endocrinolog, etc.) [38,121] . Standard Medicul din unităţile neonatale de nivel I şi II trebuie să transfere nou-născutul cu hipoglicemie severă, persistentă, recurentă şi rezistentă într-un centru de nivel III [38,99,122] . Argumentare Hipoglicemia severă, persistentă, recurentă şi rezistentă necesită investigaţii complexe şi abordare multidisciplinară (anexa 11) [38,121] . Recomandare Se recomandă ca, în funcţie de intensitatea şi durata hipoglicemiei, medicul să includă nou-născutul cu hipoglicemie în programul de urmărire al nou-născutului cu risc [109,110,111] . Argumentare Glucoza este combustibilul principal pentru creier iar menţinerea nivelului normal al glicemiei sangvine este esenţială pentru protecţia dezvoltării neuronale din perioada neonatală [139,140] . III III E III E III B III IV B III IV C IV B III Argumentare Hipoglicemia poate fi semn al unei patologii subiacente [10-14] . IV Argumentare Hipoglicemia, mai ales la nou-născutul cu risc, influenţează prognosticul neurologic [22-26,44-47] . Recomandare Se recomandă ca fiecare unitate spitalicească în care au loc naşteri să aibă protocol de screening, tratament şi monitorizare a nou-născutului cu cu risc hipoglicemie neonatală elaborat pe baza prezentului ghid. III IV C Argumentare Protocoalele medicale cresc calitatea actului medical [124] . IV 10. Bibliografie 1. Stamatin M: Nou-născutul cu risc. In Stamatin M, Păduraru L, Avasiloaiei AL: Neonatologie Ed. Gr. T. Popa Iaşi 2009; 57-83 2. World Health Organization: Hypoglycaemia of the Newborn. Review of the Literature. 1997. http://whqlibdoc.who.int/hq/1997/WHO_CHD_97. 1.pdf; accessat septembrie 2010 3. Ishiguro A, Namai Y, Ito YM: Managing "healthy" late preterm infants. Pediatr Int 2009; 51: 720-725 4. DePuy AM, Coassolo KM, Som DA, Smulian JC: Neonatal hypoglycemia in term, nondiabetic pregnancies. Am J Obstet Gynecol 2009; 200(5): e45-51 5. Holtrop PC: The frequency of hypoglycemia in full-term large and small for gestational age newborns. Am J Perinatology 1993; 10(2):150-154 6. Pallotto EK, Woelnerhannssen B, Macones GA, Simmons RA: Hypoglycemia in small-for-gestational-age infants: how extensive is the problem and what are the risks? Pediatr Res 2003; 53: 499A 7. Yamaguchi K, Mishina J, Mitsuishi C, Nakabayashi M, Nishida H: Neonatal hypoglycemia in infants with intrauterine growth retardation due to pregnancy-induced hypertension. Acta Paediatr Jpn 1997; 39: S48-50 8. Agrawal RK, Lui K, Gupta JM: Neonatal hypoglycaemia in infants of diabetic mothers. J Paediatr Child Health 2000; 36: 354-356 9. Kalhan S, Parimi P: Gluconeogenesis in the fetus and neonate. Semin Perinatol 2000; 24: 94-106 10. Kalhan SC, Parimi P, Van Beek R et al: Estimation of gluconeogenesis in newborn infants. Am J Physiol Endocrinol Metab 2001; 281: E991-997 11. Kalhan SC Parimi PS: Metabolic and endocrine disorders, part one: disorders of carbohydrate metabolism. In: Martin RJ, Fanaroff AA, Walsh MC: Neonatal–perinatal medicine diseases of the fetus and newborn. 8 th Ed Mosby-Elsevier Philadelphia 2006; 1467-1491 12. Ogata ES: Carbohydrate homeostasis. In: MacDonald MG, Seshia MMK, Mullett MD: Avery’s Neonatology. Patophysiology and Management of the Newborn. 6 th Ed Philadelphia Lippincott Williams & Wilkins 2005; 876-891 13. Chan SW: Neonatal hypoglycemia. UpToDate Online. Waltham, MA: 2010. http://www.utdol.com/online/content/topic.do?topicKey=neonatol/5898&selectedTitle=1%7E38&source=searc h_result; accesat september 2010 14. McGowan JE, Price-Douglas W, Hay Jr WW: Glucose homeostasis. In: Merenstein G, Gardner S, editors. Handbook of Neonatal Intensive Care. 6 th Ed St. Louis Mosby-Elsevier 2006; 368-390 15. Aggarwal JAR, Jeevasanker M, Agarwal R, Deorari AK, Paul VK: Hypoglycemia in the newborn. Indian J Pediatr 2008; 75(1): 63-67 16. Cornblath M, Hawdon JM, Williams AF, Aynsley-Green A, Ward-Platt M, Schwartz R et al: Controversies Regarding Definition of Neonatal Hypoglycemia: Suggested Operational Thresholds Pediatrics 2000; 105: 1141-1145 17. Nicholl R: What is the normal range of blood glucose concentrations in healthy term newborns? Arch Dis Child 2003; 88: 238-239 18. Koh TH, Eyre JA., Aynsley-Green A: Neonatal hypoglycaemia - the controversy regarding definition. Arch Dis Child 1988; 63: 1386-1398 19. Rozance PJ, Hay WW Jr: Describing hypoglycemia - Definition or operational threshold? Early Human Development 2010; 86: 275-280 20. McGowan JE: Commentary, neonatal hypoglycemia. Fifty years later, the questions remain the same. Neoreviews 2004; 3(9): E363 21. British Columbia Reproductive Care Program: Newborn Guideline 5, 2003, Medline; http://www.rcp.gov.bc.ca/guidelines/NeonatalHypoglycemiaJuly2003Final.pdf; accesat septembrie 2010 22. Pildes R, Cornblath M, Warren I et al: A prospective controlled study of neonatal hypoglycemia. Pediatrics 1974; 54: 5-14 23. Burns CM, Rutherford MA, Boardman JP, Cowan FM: Patterns of cerebral injury and neurodevelopment outcomes after symptomatic neonatal hypoglycaemia. Pediatr 2008; 122(1): 65-74 24. Dalgic N, Ergenekon E, Soysal S, Koc E, Atalay Y, Gucuyener K: Transient neonatal hypoglycemia: long- term effects on neurodevelopmental outcome. J Pediatr Endocrinol Metab 2002; 15: 319-324 25. Duvanel CB, Fawer CL, Cotting J, Hohlfeld P, Matthieu JM: Long-term effects of neonatal hypoglycemia on brain growth and psychomotor development in small-for-gestational-age preterm infants. J Pediatr 1999; 134: 492-498 26. Koh TH, Aynsley-Green A, Tarbit M, Eyre JA: Neural dysfunction during hypoglycaemia. Arch Dis Child 1988; 63:1353-1358 27. Auer RN, Siesjö BK: Hypoglycemia: Brain neurochemistry and neuropathology. Baillieres Clin Endocrinol Metab 1993; 7: 611-625 28. Lucas A, Morley R, Cole TJ: Adverse neurodevelopmental outcome of moderate neonatal hypoglycaemia. Br Med J 1988; 297:1304-1308 29. Singh M, Singhal PK, Paul VK et al: Neurodevelopmental outcome of asymptomatic & symptomatic babies with neonatal hypoglycaemia. Indian J Med Res 1991; 94: 6-10 30. Kinnala A, Rikalainen H, Lapinleimu H, Parkkola R, Kormano M, Kero P: Cerebral magnetic resonance imaging and ultrasonography findings after neonatal hypoglycemia. Pediatrics 1999; 103: 724-729 31. Dodd V: Gestational age assessment. Neonatal Network 1996; 15: 1 32. Fletcher MA: Physical assessment and classification. In: MacDonald MG, Mullett MD, Seshia MMK: Avery’s Neonatology: Patophysiology and Management of the Newborn. Lippincott Williams & Wilkins Philadelphia 2005; 327-350 33. Lubchenco LO, Hansman C, Boye E: Intrauterine growth in length and head circumference as estimated from live births at gestational ages from 26 to 42 weeks. Pediatrics 1966; 37: 403-408 34. American Academy of Pediatrics, American College of Obstetricians and Gynecologists: Guidelines for Perinatal Care. 5 th Ed Elk Grove Village & Washington DC AAP & ACOG 2002; 199-201, 378-379 35. American Academy of Pediatrics, Committee on Fetus and Newborn: Age Terminology During the Perinatal Period, Policy Statement, Organizational Principles to Guide and Define the Child Health Care System and/or Improve the Health of All Children. Pediatrics 2004; 114(5): 1362-1364 36. Mandruzzo G: Intrauterine growth restriction (IUGR): Guidelines for definition, recognition and management. Arch of Perinatal Med 2008; 14(4): 7-8 37. Mandruzzato GP et al: Intrauterine growth restriction. Recommendations and guidelines for perinatal practice. J Perinat Med 2008; 36: 277-281 38. Deshpande S, Platt MW: The investigation and management of neonatal hypoglycaemia. Semin in Fetal and Neonatal Med 2005; 10(4): 351-361 39. Statewide Maternity and Neonatal Clinical Guideline: Neonatal hypoglycaemia and blood glucose level monitoring. 2010; http://www.health.qld.gov.au/cpic/documents/mguideg_hypoglyv4.1.pdf; accesat octombrie 2010 40. Ashish J, Rajiv A, Jeev Sankar M, Ramesh A, Ashok K, Vinod KP: Hypoglycemia in the Newborn Indian J Pediatr 2008; 75(1): 63-67 41. Davies MW, Cartwright D: Hypoglycaemia. In: Davies MW, Cartwright DW, Ingliss GDT: Pocket Notes on Neonatology. 2 nd Ed Australia Churchill Livingstone 2008: 77-78 42. Alvaro R, McMahon S: Management of hypoglycemia in the Neonate. Neonatal Guidelines. St. Boniface General Hospital Winnipeg MB Canada 2005: http://umanitoba.ca/faculties/ medicine/family_medicine/media/The_Pas.Christiansen.2009.pdf; accesat septembrie 2010 43. Edmund H: Neonatal Formulary: Drug Use in Pregnancy and the First Year of Life. 5 th Ed Australia Blackwell Publishing 2007; 253 44. Boluyt N, van Kempen A, Offringa M: Neurodevelopment after neonatal hypoglycemia: a systematic review and design of an optimal future study. Pediatrics 2006; 117: 2231-2243 45. Spar HA, Lewine JD, Orrison WW: Neonatal hypoglycemia: CT and MR findings. AJNR 1994; 15: 1477-1478 46. Yager JY: Hypoglycemic injury to the immature brain. Clinics in Perinatology 2002; 29: 651-674 47. Vannucci RC, Vannucci SJ: Hypoglycemic brain injury. Semin Neonatol 2001; 6: 147-155 48. Kleigman RM, Das UG: Intrauterine growth retardation. Neonatal-Perinatal Med 2002; 13: 229 49. Salhab WA, Wyckoff MH, Laptook AR, Perlman JM: Initial hypoglycemia and neonatal brain injury in term infants with severe fetal acidemia. Pediatrics 2004; 114: 361-366 50. Papagapiou MP, Auer RN: Regional neuroprotective effects of the NMDA receptor antagonist MK-801 (dizocilpine) in hypoglycemic brain damage. J Cereb Blood Flow Metab 1990; 10(2): 270-276 51. Wieloch T: Hypoglycemia-induced neuronal damage prevented by an N-methyl-D-aspartate antagonist. Science 1985; 230(4726): 681-683 52. Ballesteros JR, Mishra OP, McGowan JE: Alterations in cerebral mitochondria during acute hypoglycemia. Biol Neonate 2003; 84(2): 159-163 53. Imai T, Kondo M, Isobe K, Itoh S, Onishi S: Cerebral energy metabolism in insulin induced hypoglycemia in newborn piglets: in vivo 31P-nuclear magnetic resonance spectroscopy. Acta Paediatr Jpn 1996; 38(4): 343- 347 54. AAP Committee on Fetus and Newborn, American Academy of Pediatrics: Routine evaluation of blood pressure, hematocrit, and glucose in newborns. Pediatrics 1993; 92: 474-476 55. Alkalay AL, Sarnat HB, Flores-Sarnat L et al: Population meta-analysis of low plasma glucose thresholdsin full-term normal newborns. Am J Perinatol 2006; 23: 115-119 56. Ho HT, Yeung WKY, Young BWY: Evaluation of “point-of-care” devices in the measurement of low blood glucose in neonatal practice. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2004; 89: F356-F359 57. Canadian Pediatrics Society Fetus and Newborn Committee: Screening guidelines for newborns at risk for low blood glucose. Paediatr Child Health 2004; 9(10): 723-733 58. Williams AF: Hypoglycaemia of the Newborn: Review of the Literature. WHO Geneva 1997. http://www.who.int/child-adolescenthealth/New_Publications/NUTRITION/hypoclyc.htm; accesat iunie 2010 59. Behrman RE, Kliegman R, Jenson HB: Nelson Textbook of Pediatrics,16 th Ed Philadelphia WB Saunders Co 2000; 533-534 60. Jain A, Aggarwal R, Jeevasanker M, Agarwal R, Deorari AK, Paul VK: Hypoglycemia in the Newborn. Indian J of Pediatr 2008; 75(1): 63-67 61. Cornblath M, Schwartz R: Disorders of Carbohydrate Metabolism in Infancy. 3 rd Ed Blackwell Scientific Publications Boston 1991; 62. Cowett RM, Damico LB: Capillary (heelstick) versus venous blood sampling for determination of glucose concentration in neonate. Biol Neonate 1992; 62: 32-36 63. Kuwa K, Nakayama T, Hoshino T, Tominaga M: Relationships of glucose concentrations in capillary whole blood, venous whole blood and venous plasma. Clin Chim Acta 2001; 307: 187-192 64. Nayak PP, Morris K, Lang H et al: Lack of agreement between arterial and central venous blood glucose measurement in crically ill children. Intensive Care Med 2009; 35: 762-763 65. Bellini C, Serra G, Risso D et al: Reliability assessment of glucose measurement by HemoCue analyser in a neonatal intensive care unit. Clin Chem Lab Med 2007; 45: 1549-1554 66. Hawdon JM, Ward Platt MP, Aynsley-Green A: Patterns of metabolic adaptation for preterm and term neonates in the first postnatal week. Arch Dis Child 1992; 67: 357-365 67. Eidelman A: Hypoglycemia and the breastfed neonate. Pediatr Clin North Am 2001; 48: 377-387 68. Yager JY, Heitjan DF, Towfighi J et al: Effect of insulin-induced and fasting hypoglycemia on perinatal hypoxic-ischemic brain damage. Pediatr Res 1992; 31: 38-142 69. Hoseth E, Joergensen A, Ebbesen F, Moeller M: Blood glucose levels in a population of healthy, breast fed, term infants of appropriate size for gestational age. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2000; 83: F117-F119 70. Girard J: Metabolic adaptations to change of nutrition at birth. Biol Neonate 1990; 58(Suppl 1): 3-15 71. Fowden AL, Mundy L, Silver M: Developmental regulation of glucogenesis in the sheep fetus during late gestation. J Physiol 1998; 508: 937-947 72. Limesand SW, Jensen J, Hutton JC, Hay Jr WW: Diminished �-cell replication contributes to reduced �-cell mass in fetal sheep with intrauterine growth restriction. Am J Physiol Reg Integr Comp Physiol 2005; 288: R1297-1305 73. Limesand SW, Rozance PJ, Zerbe GO, Hutton JC, Hay Jr WW: Attenuated insulin release and storage in fetal sheep pancreatic islets with intrauterine growth restriction. Endocrinology 2006; 147: 1488-1497 74. Schaefer-Graf UM, Rossi R, Burher C, Siebert G, Kjos S, Dudenhausen JW, Vetter K: Rate and risk factors of hypoglycemia in large for gestational age newborn infants of nondiabetic mothers. Am J Obstet Gynecol 2002; 187(4): 913-917 75. Vetter K: Rate and risk factors of hypoglycemia in large for gestational age newborn infants of nondiabetic mothers. Am J Obstet Gynecol 2002; 187(4): 913-917 76. Brand PL, Molenar NL, Kaaisk C, Wierensa WS: Neurodevelopmental outcome of hypoglycemia in healthy, large for gestational age, term newborns. Arch Dis Child 2005; 90: 78-81 77. Groenendaal F, Elferink-Stinkens E, the Netherlands Perinatal Registry: Hypoglycaemia and seizures in large-for-gestational-age (LGA) full-term neonates. Acta Paediatr 2006; 95: 874-876 78. Artal R, Golde SH, Dorey F et al: The effect of plasma glucose variability on neonatal outcome in the pregnant diabetic patient. Am J Obstetr Gynecol 1983; 147: 537-541 79. Landon MB, Spong CY, Thom B et al: A multicenter randomized trial of treatment for mild gestational diabetes. N Engl J Med 2009; 361:1330-1348 80. Van Howe RS, Storms MR: Hypoglycemia in Infants of Diabetic Mothers: Experience in a Rural Hospital. Am J Perinat 2006; 23(2): 105-110 81. Metzger BE, Lowe LP, Dyer AR: Hyperglycemia and adverse pregnancies outcomes. N Engl J Med 2008; 358: 1991-2002 82. Stenninger E, Schollin J, Aman J: Early postnatal hypoglycemia in newborn infants of diabetic mothers. Acta Paediatr 1997; 86: 1374-1376 83. Esakoff TF, Cheng YW, Sparks TN, Caughey AB: The association between birthweight 4000g or greater and perinatal outcome in pacient with or without diabetes gestational melitus Am J Gynecol 2009; 200: 672-672 e4 84. Stenninger E, Flink R, Eriksson B, Sahlen C: Long-term neurological dysfunction and neonatal hypoglycaemia after diabetic pregnancy. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 1998; 79: F174-179 85. Duvanel CB, Fawer CL, Cotting J, Hohlfeld P, Matthieu JM: Long-termeffects ofneonatal hypoglycemia on brain growth and psychomotor development in preterm infants. J Pediatr 1999; 134: 492-498 86. Cornblath M, Schwartz R, Aynsley-Green A, Lloyd JK: Hypoglycaemia in infancy: the need for rational definition. Pediatrics 1990; 85: 834-837 87. Hume R, McGeechan A, Burchell A: Developmental disorders of glucose metabolism in infants. Child Care Health Dev 2002; 28: S45-47 88. Schiff D, Aranda JV, Colle E, Stern L: Metabolic effects of exchange transfusion. II. Delayed hypoglycemia following exchange transfusion with citrated blood. J Pediatr 1971; 79: 589-593 89. Sperling MA: Hypoglycemia. In Kliegman R, Nelson WE: Nelson’s Textbook of Paediatrics. 15 th Ed Philadelphia Saunders 2007; Ch 77: 420 90. Caraballo RH, Sakr D, Mozzi M et al: Symptomatic occipital lobe epilepsy following neonatal hypoglycemia. Pediatr Neurol 2004; 31(1): 24-29 91. Traill Z, Squier M, Anslow P: Brain imaging in neonatal hypoglycaemia. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 1998; 79(2): F145-F147 92. Bank BQ: The neuropathological effects of anoxia and hypoglycemia in the newborn. Dev Med Child Neurol 1967; 9: 544-550 93. Wight N, Marinelli A: ABM Clinical Protocol # 1: Guidelines for Glucose Monitoring and Treatment of Hypoglycaemia in Breastfed Neonates. Breastfeeding Med 2006; 1: 3. 94. Halamek LP, Stevenson: Neonatal hypoglycemia, Part II: pathophysiology and therapy. Clinic Pediatr 1998; 37(1): 11-16 95. Hawdon JM, Platt MP, Aynsley-Green A: Prevention and management of neonatal hypoglycemia. Arch Dis Child Fetal Neon Ed 1994; 70(1): F60-F64 96. American Academy of Pediatrics, Section on Breast-feeding. Policy Statement: Breastfeeding and the useof human milk. Pediatrics 2005; 115: 496-506 97. Stanley CA, Anday EK, Baker L, Delivoria-Papadopolous M: Metabolic fuel and hormone response to fasting in newborn infants. Pediatrics 1979; 64: 613-619 98. Swenne I, Ewald U, Gustafsson J, Sandberg F, Ostenson C: Interrelationship between serum concentrations of glucose, glucagon and insulin during the first two days of life in healthy newborns. Acta Paediatr 1994; 83: 915-919 99. Stanley CA, Thornton PA, Finegold DN, Sperling MA: Hypoglycemia in neonates and infants.In: Sperling MA, editor. Pediatric endocrinology. 2 nd Ed Philadelphia WB Saunders Co; 2002; 135-159 100. Stanley CA: Dissecting the spectrum of fatty acid oxidation disorders. J Pediatr 1998; 132: 384-386 101. Menon RK, Sperling MA: Carbohydrate metabolism in neonatal adaptation: the transition to post-natal life. Semin Perinatol 1988; 12: 157-162 102. Singhal PK, Singh M, Paul VK: Prevention of hypoglycemia: a controlled evaluation of sugar fortified milk feeding in small- for-date infants. Indian Pediatr 1992; 29: 1365-1369 103. Singhal PK, Singh M, Paul VK, Malhotra AK, Deorari AK,Ghorpade MD: A controlled study of sugar fortified milk feeding in prevention of neonatal hypoglycemia. Indian J Med Res1991; 94: 342-345 104. Cornblath M, Ichord R: Hypoglycemia in the neonate. Semin in Perinatol 2000; 24(2): 136-149 105. ASPEN Board of Directors and the Clinical guidelines Taskforce: Guidelines for use of parenteral and enteral nutrition in adult and paediatric patients. J Parenter Enteral Nutrition 2002; 26(1 Suppl): 1SA-138SA 106. Cowett RM, Schwartz R: The infant of the diabetic mother. Pediatr Clin N Am 1982; 29: 1213-1231 107. Lang TF, Cardy D, Carson D et al: Audit of acute hypoglycaemia in children: re-audit of procedure for diagnosis. Ann Clin Biochem 2008; 45: 486-488 108. Curet LB, Izquierdo LA, Gilson GJ et al: Relative effects of antepartum and intrapartum maternal blood glucose levels on incidence of neonatal hypoglycemia. J Perinatol 1997; 17: 113-115 109. Hawdon JM: Hypoglycaemia and the neonatal brain. Eur J Pediatr 1999; 158(Suppl 1): S9-12 110. Menni F, deLonlay P, Sevin C, Touati G, Peigne C, Barbier V et al: Neurologic outcomes of 90 neonates and infants with persistent hyperinsulinemic hypoglycemia. Pediatrics 2001; 3: 476-479 111. Murakami Y, Yamashita Y, Matsuishi T, Utsunomiya H,Okudera T, Hashimoto T: Cranial MRI of neurologically impaired children suffering from neonatal hypoglycaemia. Pediatr Radiol 1999; 29(1): 23-27 112. Zhou D, Oian J, Liu CX et al: Repetitive and profund induced hypoglucemia in brain damage in newborns rats an aproach to establish an animal model of brain injury induced hypoglycemia. Eur J Pediatr 2008; 167: 1169-1174 113. Williams AF: Neonatal hypoglycaemia: Clinical and legal aspects. Semin in Fetal and Neonatal Med 2005; 10(4): 363-368 114. Stevens B, Yamada J,Ohlsson A: Sucrose for analgesia in newborn infants undergoing painful procedures. Cochrane Database of Systematic Reviews 2010; Issue 1. Art. No.: CD001069. DOI: 10.1002/14651858.CD001069.pub3 115. Lteif AN, Schwerik WF: Hypoglycemia in infants and children Endocrinol and Metab Clinics 1999; 28(3): 619- 646 116. Stanley CA, Baker L: The causes of neonatal hypoglycemia. N Engl J Med 1999; 340: 1200 117. Basu P, Som S Choudhuri N, Das H: Contribution of the blood glucose level in perinatal asphyxia. Eur J Pediatr 2009; 168: 833-838 118. Filan PM, Inder TE, Cameron FJ et al: Neonatal hypoglycemia and occipital cerebral injury. J Pediatr 2006; 148: 552-555 119. Lilien LD, Pildes RS, Srinivasan G: Treatment of neonatal hypoglycemia with minibolus and intravenous glucose infusion. J Pediatr 1980; 97: 295-298 120. McGowan JE: Neonatal hypoglycemia. Pediatrics in Review 1999; 20: 6-15 121. Aynsley-Green A, Hussain K, Hall J, Saudubray JM, Nihoul-Fékété C, De Lonlay-Debeney P et al: Practical management of hyperinsulinism in infancy. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2000; 82(2): F98-F107 122. Cornblath M, Schwartz R: Outcome of neonatal hypoglycemia. Br Med J 1999; 318: 194-198 123. Hay Jr WW, Raju TNK, Higgins RD et al: Knowledge gaps and research needs for understanding and treating neonatal hypoglycemia: workshop report from Eunice Kennedy Shriver National Institute of Child Health and Human Development. J Pediatr 2009; 155: 612-617 124. Sperling MA, Menon RK: Differential diagnosis and management of neonatal hypoglycemia. Pediatr Clin N Am 2004; 51: 703-723 125. Leslie A, Stephenson T: Neonatal transfers by advanced neonatal nurse. Practitioners and paediatric registrars. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2003; 88: F509-F512 126. Eggert L, Cox J, IHC Newborn Hypoglycemia Work Group, IHC NICU Development Team, IHC Women and Newborns Clinical Program: Management of neonatal hypoglycaemia: Intermountain Health Care 2004; http://www.joannabriggs.edu.au/pdf/TR_2006_2_1.pdf; accesat august 2010 127. Kramer MS, Platt RW, Wen SW et al, The Fetal/Infant Health Study Group of the Canadian Perinatal Surveillance System: A new and improved population-based Canadian reference for birth weight for gestational age. Pediatrics 2001; 108: E35 128. Adejuyigbe EA, Fasubaa OB, Ajose OA, Onayade AA: Plasma glucose levels in exclusively breastfed newborns in the first 48 hours of life in Ile-Ife, Nigeria. Nutrition and Health (Berkhamsted, Hertfordshire) 2001; 15(2): 121-126 129. Harris DL, Battin MR, Weston PJ, Harding JE: Continuous glucose monitoring in newborn babies at risk of neonatal hypoglycemia. J Pediatr 2010; 157: 198-202 130. Johnson TS: Hypoglycemia and the full-term newborn: how well does birth weight for gestational age predict risk? J of Obstetr, Gynecol and Neonatal Nursing 2003; 32(1): 48-57 131. Barkovich AJ, Ali FA, Rowley HA, Bass N: Imaging patterns of neonatal hypoglycemia. Am J Neuroradiol 1998; 19: 523-528 132. Zovein A, Flowers- Ziegler J, Thamotharan S et al: Postnatal hypoxic-ischemic brain injury alters mechanisms mediating neuronal glucose transport. Am J Phsiol Regul Integr Comp Physiol 2004; 286: R273- 282 133. Kinnala A, Rikalainen H, Lapinleimu H et al: Cerebralmagnetic resonance imaging and ultrasonography findings after neonatal hypoglycemia. Pediatrics 1999; 103: 724-729 134. Caraballo RH, Sakr D, Mozzi M, Guerrero A, Adi JN, Cersósimo RO et al: Symptomatic occipital lobe epilepsy following neonatal hypoglycemia. Pediatr Neurol 2004; 31(1): 24-29 135. Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr. 1091 din 7 septembrie 2006 privind aprobarea protocoalelor de transfer interclinic al pacientului critic. Monitorul Oficial nr. 775 din 13 septembrie 2006 136. Truffert P, Goujard J, Dehan M, Vodovar M, Breart G: Outborn status with a medical neonatal transport service and survival without disability at two years: a population-based cohort survey of newborns of less than 33 weeks of gestation. Eur J Obstet Gynecol Reprod Biol 1998; 79: 13-18 137. Canadian Pediatric Society: Levels of Neonatal Care: Position Statement. Paediatric Child Health 2006, 11(5): 303-306 138. Dobrez D, Gerber S, Budetti P: Trends in Perinatal Regionalisation and the Role of Managed Care 2006; Obstet & Gynecol 2006; 108: 839-845 139. Aynsley-Green A: Glucose, the brain and the paediatric endocrinologist. Horm Res 1996; 46: 8-25 140. Clayton PT et al: Hyperinsulinism in short-chain L-3-hydroxyacyl-CoA dehydrogenase deficiency reveals the importance of �-oxidation in insulin secretion. J Clin Invest 2001; 108: 457 141. Steinkrauss L, Lipman TH, Hendell CD, Gerdes M, Thornton PS, Stanley CA: Effects of Hypoglycemia on Developmental Outcome in Children With Congenital Hyperinsulinism. J of Pediatric Nursing 2005; 20(2): 109-117 142. Edmund H: Neonatal Formulary: Drug Use in Pregnancy and the First Year of Life. 5 th Ed Australia Blackwell Publishing 2007; 115 143. Shann F: Drug doses. 14 th Ed Australia Royal Children’s Hospital Victoria 2008; 38 144. Young T, Mangum B: Neofax. Thomson Reuters Healthcare Montvale NJ 2009; 234, 246, 268, 275, 277, 280, 286 11. Anexe Anexa 1. Lista participanţilor la Întâlnirea de Consens Anexa 2. Grade de recomandare şi nivele ale dovezilor Anexa 3. Categorii de nou-născuţi cu risc de hipoglicemie în funcţie de etiologie Anexa 4. Semne şi simptome de hipoglicemie Anexa 5. Recomandări generale de conduită profilactică în hipoglicemia neonatală Anexa 6. Situaţii în care se recomandă screening-ul pentru determinarea hipoglicemiei Anexa 7. Clasificarea hipoglicemiei neonatale Anexa 8. Metode de creştere a concentraţiei de glucoză Anexa 9. Relaţia cantitate de glucoză în ml/kgc/zi şi rata de infuzie în mg/kgc/min Anexa 10. Schemă pentru monitorizarea nou-născutul cu hipoglicemie Anexa 11. Investigaţii pentru hipoglicemia persistentă - recurentă - refractară la tratament Anexa 12. Minifarmacopee pentru tratamentul hipoglicemiei refractare 11.1. Anexa 1. Lista participanţilor la Întâlnirea de Consens de la Bucureşti, 3-5 decembrie 2010 Prof. Dr. Silvia Maria Stoicescu – IOMC Polizu, Bucureşti Prof. Dr. Maria Stamatin – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Prof. Dr. Gabriela Zaharie – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie I, Cluj Napoca Prof. Dr. Constantin Ilie – Maternitatea Bega, Timişoara Conf. Dr. Manuela Cucerea – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Conf. Dr. Valeria Filip – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Şef Lucr. Dr. Ligia Blaga – Clinica de Obstetrică Ginecologie II, Cluj Napoca Dr. Gabriela Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Adrian Toma – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Adrian Crăciun – Maternitatea Cantacuzino, Bucureşti Dr. Mihaela Ţunescu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Anca Bivoleanu – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Eugen Mâţu – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Maria Livia Ognean – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Dr. Andreea Avasiloaiei – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Ecaterina Olariu – Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Dr. Leonard Năstase – IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Emanuel Ciochină – IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Oana Boantă – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Standard Standardele sunt norme care trebuie aplicate rigid şi trebuie urmate în cvasitotalitatea cazurilor, excepţiile fiind rare şi greu de justificat. Recomandare Recomandările prezintă un grad scăzut de flexibilitate, nu au forţa standardelor, iar atunci când nu sunt aplicate, acest lucru trebuie justificat raţional, logic şi documentat. Opţiune Opţiunile sunt neutre din punct de vedere a alegerii unei conduite, indicând faptul că mai multe tipuri de intervenţii sunt posibile şi că diferiţi medici pot lua decizii diferite. Ele pot contribui la procesul de instruire şi nu necesită justificare. 11.2. Anexa 2. Grade de recomandare şi nivele ale dovezilor Tabel 1. Clasificarea tăriei aplicate gradelor de recomandare Tabel 2. Clasificarea puterii ştiinţifice a gradelor de recomandare Grad A Necesită cel puţin un studiu randomizat şi controlat ca parte a unei liste de studii de calitate publicate pe tema acestei recomandări (niveluri de dovezi Ia sau Ib). Grad B Necesită existenţa unor studii clinice bine controlate, dar nu randomizate, publicate pe tema acestei recomandări (niveluri de dovezi IIa, IIb sau III). Grad C Necesită dovezi obţinute din rapoarte sau opinii ale unor comitete de experţi sau din experienţa clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu (niveluri de dovezi IV). Indică lipsa unor studii clinice de bună calitate aplicabile direct acestei recomandări. Grad E Recomandări de bună practică bazate pe experienţa clinică a grupului tehnic de elaborare a acestui ghid. Tabel 3. Clasificarea nivelelor de dovezi Nivel Ia Dovezi obţinute din meta-analiza unor studii randomizate şi controlate. Nivel Ib Dovezi obţinute din cel puţin un studiu randomizat şi controlat, bine conceput. Nivel IIa Dovezi obţinute din cel puţin un studiu clinic controlat, fără randomizare, bine conceput. Nivel IIb Dovezi obţinute din cel puţin un studiu quasi-experimental bine conceput, preferabil de la mai multe centre sau echipe de cercetare. Nivel III Dovezi obţinute de la studii descriptive, bine concepute. Nivel IV Dovezi obţinute de la comitete de experţi sau experienţă clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu. 11.3. Anexa 3. Categorii de nou-născuţi cu risc de hipoglicemie în funcţie de etiologie (adaptat după Stamatin M. Ghid de diagnostic şi tratament al hipoglicemiei neonatale. 2005 ) 1. Creşterea producţiei de insulină 2. Reducerea depozitelor de glicogen 3. Nevoi crescute de glucoză 4. Producţie inadecvată sau deficienţă de receptori  Asfixia neonatală  Nou-născutul SGA  Nou-născutul din mamă diabetică  Glucoză administrată mamei intrapartum  Medicamente administrate mamei (ß-blocante, hipoglicemiante orale, cipramil, trebutalină, valproat)  Sindrom Beckwith-Weidemann  Hiperinsulinism familial sau sporadic  Eritroblastoză fetală severă  Senzitivitate la leucină  Nesidoblastoză  Panhipopituitarism  Hipotiroidism  Deficienţa hormonilor de creştere  Nou-născutul RCIU  Prematurii cu VG <32 săptămâni, GN <1500g  Anomalii placentare  Gemenii, în special cei discordanţi, cu diferenţă de greutate peste 10%  Nou-născutul prematur SGA (raport crescut creier:ficat)  Nou-născutul bolnav (detresă respiratorie neonatală, sepsis)  Injurie cerebrală: encefalopatie hipoxic-ischemică, hemoragie, traumatism, meningită  Hipotermia  Malformaţii congenitale de cord cianogene  Hiperexcitabilitate/agitaţie extremă  Sindrom de abstinenţă  Alimentaţie iniţiată tardiv sau insuficientă  Deficienţe tranzitorii a metabolismului glucidic  Deficienţe dobândite ale transportorilor cerebrali pentru glucoză (post injurie hipoxic ischemică) sau moştenite  Galactozemia  Boli de stocaj  Intoleranţă la fructoză  Boala urinilor cu miros de sirop de arţar  Deficienţe de acyl-CoA dehidrogenază cu lanţ lung sau scurt  Propionacidemia  Metilmalonacidemia  Tirozinemia ereditară 11.4. Anexa 4. Semne şi simptome de hipoglicemie (după Rozance PJ, Hay WW Jr Describing hypoglycemia — Definition or operational threshold? Early Human Development 2010) a. Deprimarea funcţiilor SNC b. Stimularea excesivă a funcţiilor SNC c. Asimptomatic 1. Letargie 2. Hipotonie 3. Apatie 4. Supt slab 5. Transpiraţii* 6. Alimentaţie lentă 7. Intoleranţă alimentară după ce a primit bine alimentaţia 8. Plâns slab 9. Crize de apnee 10. Cianoză 11. Paliditate* 12. Instabilitate termică 13. Reflex Moro absent 14. Comă 1. Tremurături 2. Iritabilitate 3. Tahicardie* 4. Plâns ascuţit 5. Mişcări oculare anormale 6. Modificări ale stării de conştienţă 7. Convulsii * semne datorate răspunsului la catecolamine 11.5. Anexa 5. Recomandări generale de conduită profilactică în hipoglicemia neonatală (adaptat după Williams AF. Hypoglycaemia of the Newborn: Review of the Literature. WHO Geneva, 1997) A. Alimentaţia precoce şi exclusivă la sân asigură nevoile nutriţionale şi metabolice ale nou- născutului Facilitarea precoce a contactului piele-piele, mamă-copil Iniţierea precoce în primele 30-60 minute de viaţă a alimentaţiei enterale, prin alimentaţia la sân Continuarea alimentaţiei la sân la cerere În primele 24-72 ore de viaţă alimentaţia la cerere poate fi realizată şi mai des, 10-12 prânzuri/24 ore (la 2 ore) Nu este necesară suplimentarea cu formulă de rutină B. Screening-ul pentru hipoglicemie Monitorizarea de rutină a glicemiei la toţi nou-născuţii la termen nu este necesară şi poate fi dăunătoare Monitorizarea nou-născuţii cu risc se va face cu o frecvenţă şi durată specifice factorilor de risc incriminaţi şi individualizat pentru fiecare nou-născut în parte Monitorizarea în situaţiile cu risc se va face până se obţin constant valori normale ale glicemiei, preprandial Orice test screening cu valoare patologică va fi confirmat şi de laborator. 11.6. Anexa 6. Situaţii în care se recomandă screening-ul pentru determinarea hipoglicemiei [ 9,41] : 1. nou-născut cu greutate mică la naştere < 1800 g 2. prematurul :s 35 săptămâni 3. nou-născutul SGA 4. nou-născutul din mamă cu diabet zaharat - insulino-dependent şi gestaţional 5. nou-născutul LGA 6. nou-născutul cu boală hemolitică în sistemul Rh 7. nou-născutul la care s-a efectuat exsangvinotransfuzie nou-născutul care beneficiază de nutriţie parenterală totală 8. nou-născutul din mame care au primit terapie cu: terbutalină, propanolol, agenţi hipoglicemianţi orali 9. nou-născutul cu RCIU cu GN între percentila 10-20, cu aspect fenotipic de subnutriţie (absenţa pliurilor din regiunea gluteală, reducerea în totalitate a ţesutului celular subcutanat, o diferenţă mai mare de 3 cm între perimetrul cranian şi cel toracic) 10. orice copil cu patologie: asfixie perinatală, policitemie, sepsis, şoc 11. nou-născutul cu hipotermie 11.7. Anexa 7. Clasificarea hipoglicemiei neonatale (după Sperling MA, Menon RK. Differential diagnosis and management of neonatal hypoglycemia. Pediatr Clin N Am 2004) Hipoglicemie tranzitorie (zile) Hipoglicemie tranzitorie (săptămâni): Hipoglicemie persistentă: 1. Imaturitate anatomică şi funcţională: prematuritate, SGA 2. Stress-ul naşterii cu depleţie rezervelor de glicogen 3. Hiperinsulinism: nou-născut din mame cu diabet prost controlat 1. Asfixia la naştere 2. Nou-născutul SGA 3. Hiperinsulinism 1. Hipopituitarism 2. Erori înnăscute de metabolism: a. perturbarea sintezei de glicogen b. afectarea gluconeogenezei c. afectarea cetogenezei 3. Hiperinsulinism congenital 4. Alte cauze 11.8. Anexa 8. Metode de creştere a concentraţiei de glucoză (adaptat după: Statewide Maternity and Neonatal Clinical Guideline: Neonatal hypoglycaemia and blood glucose level monitoring, 2010 ) Cantitatea de glucoză 10% de adăugat la o concentraţie de 50%, la un volum de 100 ml soluţie Concentaţia dorită de glucoză Cantitatea de glucoză 10% Cantitate de glucoză 50% 12% 95 ml 5 ml 14% 90 ml 10 ml 16% 85 ml 15 ml 18% 80 ml 20 ml 11.9. Anexa 9. Relaţia cantitate de glucoză în ml/kgc/zi şi rata de infuzie în mg/kgc/min (adaptat după: Statewide Maternity and Neonatal Clinical Guideline: Neonatal hypoglycaemia and blood glucose level monitoring, 2010 şi Halamek LP, Stevenson DK: Neonatal Hypoglycemia, Part II: Pathophysiology and Therapy. Clin Pediatr 1998) Necesar zilnic de glucoză (ml/kgc/zi) Rată de infuzie în mg/kgc/min 5% 7,5% 10% 12,5% 50 1,74 2,60 3,74 4,34 60 2,08 3,13 4,2 5,21 70 2,43 3,64 4,9 6,08 80 2,78 4,17 5,6 6,94 90 3,13 4,69 6,25 7,81 100 3,47 5,21 6,94 8,68 110 3,82 5,73 7,64 9,55 120 4,17 6,25 8,33 10,42 130 4,51 6,78 9,03 11,28 140 4,86 7,39 9,72 12,15 150 5,21 7,80 10,42 13,02 11.10. Anexa 10. Schemă pentru monitorizarea nou-născutul cu hipoglicemie (adaptat după Jain A, Aggarwal R, Jeevasanker M, Agarwal R, Deorari AK, Paul VK. Hypoglycemia in the Newborn. Indian J Pediatr 2008) Simptomatologie Ritm de monitorizare Nou-născutul cu risc - vezi anexa 3 - Nou-născutul cu stare generală modificată La 2, 6, 12, 24, 48, 72 ore Sepsis, asfixie, şoc (în faza acută) La 6-8 ore (sau individualizat după caz) Nou-născuţii cu greutate foarte mică la naştere stabilizaţi O dată pe zi (după ce iniţial a fost monitorizat la 8 ore, 72 ore consecutiv) Nou-născuţii la care s-a trecut la alimentaţia enterală, după terminarea alimentaţiei parenterale totale Nou-născutul la care s-a trecut de la lapte de mamă la formulă, de la o formulă la alta O verificare a glicemiei (screening) Nou-născut cu greutate foarte mică la naştere în perioada de creştere O dată pe săptămână, ca parte a evaluării biochimice săptămânale Nou-născut asimptomatic cu glicemia între 20-40 mg/dl, la screening La o oră după alimentaţie apoi la 6 ore, 48 ore consecutiv, până ce nivelul glicemiei este > 50 mg/dl Nou-născut asimptomatic cu glicemia < 20 mg/dl La o oră după iniţierea terapiei i.v. şi apoi din oră în oră (la fiecare creştere a ratei de infuzie, peste 2 mg/kgc/min), până ce nivelul glicemiei este 2: 50 mg/dl Nou-născut asimptomatic cu glicemia sub 40 mg/dl, la o oră de la iniţierea alimentaţiei alimentaţiei enterale Nou-născut simptomatic După ce glicemia creşte 2: 50 mg/dl, monitorizare la 6 ore, 48 de ore 11.11. Anexa 11. Investigaţii pentru hipoglicemia persistentă - recurentă - refractară la tratament (după Cornblath M, Ichord R. Hypoglycemia in the neonate. Semin Perinatol 2000 si Jain A, Aggarwal R, Jeeva Sankar M, Agarwal R, Deorari AK, Paul VK. Hypoglycemia in the Newborn. Indian J Pediatr 2010) Cauze de hipoglicemie persistentă/recurentă Investigaţii recomandate Hipopitutarism congenital Nivelul seric al insulinei Insuficienţă adrenaliană Nivelul seric al cortizolului Status hiperinsulinemic Nivelul hormonilor de creştere Galactozemia Amoniemia Boli de stocaj ale glicogenului Nivelul sangvin al lactatului Boala urinilor cu miros de arţar Corpii cetonici urinari şi substanţe reducătoare din urină Defecte de oxidare a acizilor graşi Nivelul acizilor graşi liberi Nivelul galactozo 1 fosfat uridil transferază 11.12. Anexa 12. Minifarmacopee pentru tratamentul hipoglicemiei refractare (după Stamatin M. Ghidul de diagnostic şi tratament al hipoglicemiei, 2005 şi Davies MW, Cartwright D. Hypoglycaemia. In: Davies MW, Cartwright DW, Ingliss GDT: Pocket Notes on Neonatology. 2 nd Ed Australia Churchill Livingstone 2008) În hipoglicemia refractară pot utiliza, alături de perfuzia de glucoză [142-144] : Numele medicamentului Hemisuccinatul de hidrocortizon Clasificare Hormon - principalul corticosteroid adrenalian Indicaţii Hipoglicemie persistent Doza 5 mg/kgc/doza la 12 ore Cale de administrare Intravenos Mecanism de actiune - stimulează sinteza hepatică de glucoză, din aminoacizi şi glycerol, precum şi depozitarea glucozei ca glicogen - scade utilizarea periferică a glucozei - activează lipoliza Contraindicaţii Hiperglicemie, hipertensiune, retenţie hidrosalină, risc de perforaţie gastrointestinală în cazul administrării concomitente cu indometacin Numele medicamentului Dexametazona Clasificare Hormon Indicaţii Creşterea gluconeogenezei Doza 1 mg/kgc/doză, la 6 ore Cale de administrare Intravenos Mecanism de actiune Stimulează sintetiza hepatică de glucoză din aminoacizi şi glicerol, precum şi depozitarea glucozei ca glicogen Contraindicaţii Sindrom hemoragic, hipertensiune, risc de diseminare a infecţiilor cu Candida Numele medicamentului Glucagon Clasificare Hormon Indicaţii Doza ¤ 200 μg/kgc ¤¤ 10 - 50 μg/kgc/oră (1 mg/kg de glucagon în 50 ml ser fiziologic sau în glucoză 5%, cu 0,5 ml/oră ceea ce corespunde la 10 μg/kgc/hr) Cale de administrare i.m., i.v., în perfuzie, s.c. Mecanism de acţiune Stimulează sinteza AMPc în special la nivel hepatic, stimulând astfel glicogenoliza şi gluconeogeneza prin stimularea depozitelor hepatice de glicogen Contraindicaţii Tahicardie, trombocitopenie, hiponatremie Numele medicamentului Diazoxid Clasificare Derivat de benzotiadizină Indicaţii Hipoglicemia determinată de hiperinsulinism Doza 2-5 mg/kgc/doză, la 8 ore interval (majoritatea nou-născuţilor răspund la doze :s 15 mg/kgc/zi) Cale de administrare i.v., s.c. Mecanism de actiune Inhibă eliberarea insulinei din celulele ß pancreatice şi contracarează acţiunea periferică a insulinei prin stimulare catecolaminică Contraindicaţii Insuficienţă cardiacă congestivă, hipotensiune, leucopenie, trombocitopenie Numele medicamentului Octreotide (somatostatina sintetică) Clasificare Analog al somatostatinei Indicaţii Hipoglicemia determinată de hiperinsulinism Doza Iniţial 1μg/kgc/doză, la 6 ore; doza maximă 10 μg/kgc/doză Cale de administrare i.v., s.c. Mecanism de actiune Inhibă eliberarea de polipeptidpancreatic, motilină, peptid intestinal vasoactiv, induce eliberarea serotoninei şi gastrinei Contraindicaţii Enterocolită ulceronecrotică, hipertensiune pulmonară Numele medicamentului Hidroclorotiazid (a nu se confunda cu clorotiazida) Clasificare Diuretic Indicaţii Utilizat în asociere cu diazoxidul pentru minimalizarea efectelor secundare ale acestuia Doza 1-2 mg/kgc/doză, la 12 ore; administrat odată cu alimentaţia pentru o absorbţie mai bună Cale de administrare Oral Mecanism de actiune Inhibă eliberarea pancreatică a insulinei Contraindicaţii Insuficienţă hepatică, insuficienţă renală - în urgenţă, dacă nu se poate efectua abordul venos¤ - tratamentul hperinsulinismului¤¤ - nu se recomandă la nou-născutul cu RCIU ** * În situaţia în care etiologia hipoglicemiei este hiperinsulinismul şi terapia medicamentoasă eşuează, se recomandă pancreatectomia. **Efectele administrării glucagonului nu se constată la nou-născuţii RCIU !!! medicamentele sunt trecute în ordinea recomandată a fi administrate Anexa Nr. 15 Ministerul Sănătăţii Publice Colegiul Medicilor Asociaţia de Neonatologie Comisia Consultativă de din România din România Pediatrie şi Neonatologie Alimentaţia enterală a nou-născutului prematur COLECŢIA GHIDURI CLINICE PENTRU NEONATOLOGIE Ghidul 15/Revizia 1 4.12.2010 Publicat de Asociaţia de Neonatologie din România Editor: Maria Livia Ognean © Asociaţia de Neonatologie din România, 2011 Grupul de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor încurajează schimbul liber şi punerea la dispoziţie în comun a informaţiilor şi dovezilor cuprinse în acest ghid, precum şi adaptarea lor la condiţiile locale. Orice parte din acest ghid poate fi copiată, reprodusă sau distribuită, fără permisiunea autorilor sau editorilor, cu respectarea următoarelor condiţii: (a) ghidul sau fragmentul să nu fie copiat, reprodus, distribuit sau adaptat în scopuri comerciale, (b) persoanele sau instituţiile care doresc să copieze, reproducă sau distribuie ghidul sau fragmente din acestea, să informeze Asociaţia de Neonatologie din România şi (c) Asociaţia de Neonatologie din România să fie menţionată ca sursă a acestor informaţii în toate copiile, reproducerile sau distribuţiile materialului. Acest ghid a fost aprobat de Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. ........ din şi de Colegiul Medicilor prin documentul nr. ..... din .......................... şi de Asociaţia de Neonatologie din România în data de .......... Precizări Ghidurile clinice pentru Neonatologie sunt elaborate cu scopul de a ajuta personalul medical să ia decizii privind îngrijirea nou- născuţilor. Acestea prezintă recomandări de bună practică medicală clinică bazate pe dovezi publicate (literatura de specialitate) recomandate a fi luate în considerare de către medicii neonatologi şi pediatri şi de alte specialităţi, precum şi de celelalte cadre medicale implicate în îngrijirea tuturor nou-născuţilor. Deşi ghidurile reprezintă o fundamentare a bunei practici medicale bazate pe cele mai recente dovezi disponibile, ele nu intenţionează să înlocuiască raţionamentul practicianului în fiecare caz individual. Decizia medicală este un proces integrativ care trebuie să ia în considerare circumstanţele individuale şi opţiunea pacientului sau, în cazul nou-născutului, a părinţilor, precum şi resursele, caracteristicile specifice şi limitările instituţiilor medicale. Se aşteaptă ca fiecare practician care aplică recomandările în scop diagnostic, terapeutic sau pentru urmărire, sau în scopul efectuării unei proceduri clinice particulare să utilizeze propriul raţionament medical independent în contextul circumstanţial clinic individual, pentru a decide orice îngrijire sau tratament al nou-născutului în funcţie de particularităţile acestuia, opţiunile diagnostice şi curative disponibile. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid au depus eforturi pentru ca informaţiile conţinute în ghid să fie corecte, redate cu acurateţe şi susţinute de dovezi. Date fiind posibilitatea erorii umane şi/sau progresele cunoştinţelor medicale, autorii nu pot şi nu garantează că informaţia conţinută în ghid este în totalitate corectă şi completă. Recomandările din acest ghid clinic sunt bazate pe un consens al autorilor privitor la tema propusă şi abordările terapeutice acceptate în momentul actual. În absenţa dovezilor publicate, recomandările se bazează pe consensul experţilor din cadrul specialităţii. Totuşi, acestea nu reprezintă în mod necesar punctele de vedere şi opiniile tuturor clinicienilor şi nu le reflectă în mod obligatoriu pe cele ale Grupului Coordonator. Ghidurile clinice, spre deosebire de protocoale, nu sunt gândite ca directive pentru o singură modalitate de diagnostic, management, tratament sau urmărire a unui caz sau ca o modalitate definitivă de îngrijire a nou-născutului. Variaţii ale practicii medicale pot fi necesare în funcţie de circumstanţele individuale şi opţiunea părinţilor nou-născutului, precum şi de resursele şi limitările specifice ale instituţiei sau tipului de practică medicală. Acolo unde recomandările acestor ghiduri sunt modificate, abaterile semnificative de la ghiduri trebuie documentate în întregime în protocoale şi documente medicale, iar motivele modificărilor trebuie justificate detaliat. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid îşi declină responsabilitatea legală pentru orice inacurateţe, informaţie percepută eronat, pentru eficacitatea clinică sau succesul oricărui regim terapeutic detaliat în acest ghid, pentru modalitatea de utilizare sau aplicare sau pentru deciziile finale ale personalului medical rezultate ca urmare a utilizării sau aplicării lor. De asemenea, ele nu îşi asumă responsabilitatea nici pentru informaţiile referitoare la produsele farmaceutice menţionate în ghid. În fiecare caz specific, utilizatorii ghidurilor trebuie să verifice literatura de specialitate prin intermediul surselor independente şi să confirme că informaţia conţinută în recomandări, în special dozele medicamentelor, este corectă. Orice referire la un produs comercial, proces sau serviciu specific prin utilizarea numelui comercial, al mărcii sau al producătorului, nu constituie sau implică o promovare, recomandare sau favorizare din partea Grupului de Coordonare, a Grupului Tehnic de Elaborare, a coordonatorului sau editorului ghidului faţă de altele similare care nu sunt menţionate în document. Nici o recomandare din acest ghid nu poate fi utilizată în scop publicitar sau în scopul promovării unui produs. Opiniile susţinute în această publicaţie sunt ale autorilor şi nu reprezintă în mod necesar opiniile reprezentanţei UNICEF România sau ale Fundaţiei Cred. Toate ghidurile clinice sunt supuse unui proces de revizuire şi actualizare continuă. Cea mai recentă versiune a acestui ghid poate fi accesată prin internet la adresa ................ Tipărit la ........... ISSN ................ Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice Prof. Dumitru Orăşeanu Comisia de Obstetrică şi Ginecologie a Colegiului Medicilor din România Prof. Dr. Vlad I. Tica Asociaţia de Neonatologie din România Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Preşedinte – Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Co-preşedinte – Prof. Univ. Dr. Maria Stamatin Secretar – Conf. Univ. Dr. Manuela Cucerea Membrii Grupului Tehnic de Elaborare a ghidului Coordonator Prof. Univ. Dr. Maria Stamatin Scriitori Prep. Dr. Andreea Avasiloaiei Dr. Anca Bivoleanu Membri Dr. Ecaterina Iftime Dr. Simona Ghironte Dr. Carmen Grecu Mulţumiri Mulţumiri experţilor care au evaluat ghidul: Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Conf. Univ. Dr. Manuela Cucerea Conf. Univ. Dr. Valeria Filip Dr. Adrian Crăciun Mulţumim Dr. Maria Livia Ognean pentru coordonarea şi integrarea activităţilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie. Multumim Fundaţiei Cred pentru suportul tehnic acordat pentru buna desfăşurare a activităţilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie şi organizarea întâlnirilor de consens. Abrevieri VG – vârstă de gestaţie GN – greutate la naştere AGA – appropriate for gestational age - (nou-născut) cu greutate corespunzătoare vârstei de gestaţie SGA – small for gestational age - (nou-născut) cu greutate mică pentru vârsta de gestaţie LGA – large for gestational age - (nou-născut) cu greutate mare pentru vârsta de gestaţie EUN – enterocolită ulcero-necrotică LC-PUFA – acizi graşi polinesaturaţi cu lanţ lung 1. Introducere Tractul digestiv trebuie să se adapteze în perioada postnatală imediată pentru a satisface nevoile nutritive şi metabolice ale vieţii extrauterine. Intrauterin, intestinul este adaptat într-o anumită măsură pentru această funcţie prin pasajul zilnic de lichid amniotic care conţine imunoglobuline, enzime, factori de creştere, hormoni, absorbind o cantitate de proteine prin mucoasa digestivă. Tractul gastro- intestinal este complet dezvoltat la 20 săptămâni de gestaţie, dar multe dintre funcţiile sale se dezvoltă mult mai târziu, după 34 săptămâni de gestaţie, astfel încât nou-născutul prematur prezintă anumite limitări ale funcţiei gastro-intestinale. O parte din funcţiile gastro-intestinale sunt iniţiate după naştere, indiferent de vârsta de gestaţie (VG) (cum ar fi permeabilitatea gastro-intestinală), altele par să fie programate să intre în funcţie la anumite vârste postconcepţionale (de exemplu cordonarea supt - deglutiţie apare între 33 şi 36 săptămâni). În ciuda imaturităţii anatomice şi funcţionale ale tractului digestiv al prematurului, care poate necesita într-o primă fază nutriţie parenterală, se recomandă iniţierea precoce şi creşterea treptată a alimentaţiei enterale prin tehnici speciale pentru asigurarea aportului caloric şi a echilibrului metabolic şi hidro-electrolitic al acestei categorii vulnerabile de nou-născuţi. Ghidul de alimentaţie enterală a nou-născutului prematur este conceput la nivel naţional. Acesta precizează standardele, principiile şi aspectele fundamentale ale managementului particularizat unui caz clinic concret care trebuie respectate de practicieni indiferent de nivelul unităţii sanitare în care activează. Ghidurile clinice pentru neonatologie sunt mai rigide decât protocoalele clinice, acestea fiind realizate de grupuri tehnice de elaborare respectând nivele de dovezi ştiinţifice, tăria afirmaţiilor, gradul de recomandare. Protocoalele permit un grad mai mare de flexibilitate. 2. Scop Scopul acestui ghid este de a standardiza alimentaţia enterală a nou-născutului prematur. Prezentul ghid pentru alimentaţia enterală a nou-născutului prematur se adresează personalului de specialitate - neonatologie -, dar şi medicilor şi asistentelor de pediatrie şi medicină de familie, precum şi personalului medical din alte specialităţi (medici obstetricieni, chirurgi pediatri, moaşe, asistente medicale), care se confruntă cu problematica alimentaţiei nou-născutului. Prezentul ghid este elaborat pentru atingerea următoarelor deziderate: - creşterea calităţii asistenţei medicale - aducerea în actualitate a unei probleme de mare impact asupra sănătăţii nou-născuţilor - aplicarea evidenţelor în practica medicală; diseminarea unor noutăţi ştiinţifice legate de această temă - integrarea unor servicii de îngrijire - reducerea variaţiilor în practica medicală (cele care nu sunt necesare) - ghidul constituie un instrument de consens între clinicieni - ghidul protejează clinicianul din punctul de vedere a malpraxisului - ghidul asigură continuitate între serviciile oferite de medici şi asistente - ghidul permite structurarea documentaţiei medicale - ghidul permite oferirea unei baze de informaţie pentru analize şi comparaţii - permite armonizarea practicii medicale româneşti cu principiile medicale internaţionale Se prevede ca acest ghid să fie adoptat pe plan local şi regional. 3. Metodologia de elaborare 3.1. Etapele procesului de elaborare Ca urmare a solicitării Ministerului Sănătăţii Publice de a sprijini procesul de elaborare a ghidurilor clinice pentru neonatologie, Asociaţia de Neonatologie din România a organizat în 28 martie 2009 la Bucureşti o întâlnire a instituţiilor implicate în elaborarea ghidurilor clinice pentru neonatologie. A fost prezentat contextul general în care se desfăşoară procesul de redactare a ghidurilor şi implicarea diferitelor instituţii. În cadrul întâlnirii s-a decis constituirea Grupului de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor. A fost de asemenea prezentată metodologia de lucru pentru redactarea ghidurilor, a fost prezentat un plan de lucru şi au fost agreate responsabilităţile pentru fiecare instituţie implicată. A fost aprobată lista de subiecte ale ghidurilor clinice pentru neonatologie şi pentru fiecare ghid au fost aprobaţi coordonatorii Grupurilor Tehnice de Elaborare (GTE) pentru fiecare subiect. În data de 26 septembrie 2009, în cadrul Conferinţei Naţionale de Neonatologie din România a avut loc o sesiune în cadrul căreia au fost prezentate, discutate şi agreate principiile, metodologia de elaborare şi formatului ghidurilor. Pentru fiecare ghid, coordonatorul a nominalizat componenţa Grupului Tehnic de Elaborare, incluzând un scriitor şi o echipă de redactare, precum şi un număr de experţi evaluatori externi pentru recenzia ghidului. Pentru facilitarea şi integrarea procesului de elaborare a tuturor ghidurilor a fost ales un integrator. Toate persoanele implicate în redactarea sau evaluarea ghidurilor au semnat Declaraţii de Interese. Scriitorii ghidurilor au fost contractaţi şi instruiţi asupra metodologiei redactării ghidurilor, după care au elaborat prima versiune a ghidului, în colaborare cu membrii GTE şi sub conducerea coordonatorului ghidului. Pe parcursul ghidului, prin termenul de medic(ul) se va înţelege medicul de specialitate neonatologie, căruia îi este dedicat în principal ghidul clinic. Acolo unde s-a considerat necesar, specialitatea medicului a fost enunţată în clar, pentru a fi evitate confuziile de atribuire a responsabilităţii actului medical. După verificarea ei din punctul de vedere al principiilor, structurii şi formatului acceptat pentru ghiduri şi formatarea ei a rezultat versiunea 2 a ghidului, care a fost trimisă pentru evaluarea externă la experţii selectaţi. Coordonatorul şi Grupul Tehnic de Elaborare au luat în considerare şi încorporat, după caz, comentariile şi propunerile de modificare făcute de evaluatorii externi şi au redactat versiunea 3 a ghidului. Această versiune a fost prezentată şi supusă discuţiei detaliate, punct cu punct, în cadrul unei Întâlniri de Consens care a avut loc la Bucureşti în perioada 3-5 decembrie 2010, cu sprijinul Fundaţiei Cred şi a reprezentanţei UNICEF pentru România. Participanţii la Întâlnirile de Consens sunt prezentaţi în Anexa 1. Ghidurile au fost dezbătute punct cu punct şi au fost agreate prin consens din punct de vedere al conţinutului tehnic, gradării recomandărilor şi formulării. Evaluarea finală a ghidului a fost efectuată utilizând instrumentul AGREE elaborat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Ghidul a fost aprobat formal de către Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice, Comisia de Pediatrie şi Neonatologie a Colegiul Medicilor din România şi Asociaţia de Neonatologie din România. Ghidul a fost aprobat de către Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. .............................. 3.2. Principii Ghidul clinic pentru „Alimentaţia nou-născutului prematur” a fost conceput cu respectarea principilor de elaborare a Ghidurilor clinice pentru neonatologie aprobate de Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor clinice pentru Neonatologie şi de Asociaţia de Neonatologie din România. Grupul tehnic de elaborare a ghidurilor a căutat şi selecţionat, în scopul elaborării recomandărilor şi argumentărilor aferente, cele mai importante şi mai actuale dovezi ştiinţifice (meta-analize, revizii sistematice, studii controlate randomizate, studii controlate, studii de cohortă, studii retrospective şi analitice, cărţi, monografii). În acest scop au fost folosite pentru căutarea informaţiilor următoarele surse de date: Cochrane Library, Medline, OldMedline, Embase utilizând cuvintele cheie semnificative pentru subiectul ghidului. Fiecare recomandare s-a încercat a fi bazată pe dovezi ştiinţifice, iar pentru fiecare afirmaţie a fost furnizată o explicaţie bazată pe nivelul dovezilor şi a fost precizată puterea ştiinţifică (acolo unde există date). Pentru fiecare afirmaţie a fost precizată alăturat tăria afirmaţiei (Standard, Recomandare sau Opţiune) conform definiţiilor din Anexa 2. 3.3. Data reviziei Acest ghid clinic va fi revizuit în 2013 sau în momentul în care apar dovezi ştiinţifice noi care modifică recomandările făcute. 4. Structură Acest ghid de neonatologie este structurat în subcapitole: - definiţii - conduită preventivă - conduită terapeutică - monitorizare - aspecte administrative - bibliografie - anexe. 5. Definiţii Standard Nou-născutul prematur este nou-născutul cu VG sub 37 de săptămâni (259 sau mai C puţine zile de sarcină) [1] . Standard Nou-născutul prematur cu greutate la naştere corespunzătoare VG (appropriate for C gestational age - AGA) este nou-născutul prematur a cărui GN este cuprinsă între percentilele 10-90 pe curbele de creştere [2] . (anexa 3) Standard Nou-născutul prematur cu greutate la naştere mică pentru VG (small for gestational C age - SGA) este nou-născutul prematur a cărui GN se află sub percentila 10 pe curbele de creştere [2] . (anexa 3) Standard Nou-născutul prematur cu greutate la naştere mare pentru VG (large for gestational C age - LGA) este nou-născutul prematur a cărui GN se află peste percentila 90 pe curbele de creştere [2] . (anexa 3) Standard Balanţa nutriţională reprezintă echilibrul dintre aport, pierdere şi depozitare [3] . C Standard Alimentaţia enterală reprezintă introducerea principiilor nutritive în organism pe cale C digestivă în condiţiile în care există un tub digestiv funcţional [4] . Standard Alimentaţia naturală reprezintă alimentaţia exclusivă cu lapte matern (inclusiv laptele C de mamă muls) fără substituenţi de lapte matern, alte lichide sau alimente solide [5] . Standard Alimentaţia exclusivă la sân este alimentarea numai la sân, fără ceai sau apă [5] . C Standard Alăptarea preponderentă este alimentarea la sân sau cu lapte matern colectat plus C apă sau/şi ceai sau/şi suc de fructe [5,6] . Standard Alăptarea parţială (alimentaţia mixtă) este alimentarea la sân dar şi cu alt tip de C lapte [5,6] . Standard Fortifianţii de lapte matern reprezintă suplimente alimentare solide sau lichide (sub C formă de pudră sau lichidiene) care se adaugă în laptele matern pentru a-i spori valoarea energetică şi/sau conţinutul în proteine, minerale, vitamine, oligoelemente [7] . Standard Galactogogele sunt substanţe care au proprietatea de a creşte secreţia lactată prin C stimularea ejecţiei laptelui din acini [8] . Standard Alimentaţia artificială reprezintă alimentaţia cu formule [9] . C Standard Formula este un produs alimentar derivat din laptele de vacă sau de la alte animale C şi/sau alte ingrediente de origine animală sau vegetală care s-au dovedit a fi adecvate nutriţional şi sigure pentru creşterea şi dezvoltarea normală a nou-născutului şi sugarului [10] . Standard Formulele speciale pentru prematuri sunt formule destinate alimentării nou-născuţilor E prematuri până la atingerea greutăţii de 4000-5000 grame. Standard Alimentaţia prin gavaj reprezintă administrarea principiilor nutritive cu ajutorul unei C sonde introduse în stomacul sau intestinul nou-născutului [11] . Standard Alimentaţia prin gavaj continuu reprezintă administrarea continuă, pe sondă gastrică a C principiilor nutritive [12-14] . Standard Alimentaţia prin gavaj intermitent reprezintă administrarea discontinuă, pe sondă C gastrică a principiilor nutritive [12-14] . Standard Alimentaţia prin gavaj de tip bolus lent reprezintă administrarea principiilor nutritive pe E o perioadă care variază între 30 minute şi 2 ore, în funcţie de toleranţa digestivă [15] . Standard Alimentaţia cu căniţa sau linguriţa reprezintă administrarea principiilor nutritive (lapte C matern, formulă) per os cu ajutorul căniţei sau linguriţei [5] . Standard Alimentaţia cu biberonul reprezintă administrarea principiilor nutritive (lapte matern, C formulă) per os cu ajutorul biberonului [5] . Standard Toleranţa digestivă reprezintă starea de echilibru a tractului gastro-intestinal, stare în C care acesta îşi îndeplineşte optim funcţiile de ingestie, absorbţie şi eliminare [16] . Standard Prebioticele sunt ingrediente alimentare nedigerabile cu acţiune benefică asupra sănătăţii gazdei, stimulând selectiv creşterea unui număr limitat de bacterii colonice [17] . Standard Probioticele sunt suplimente alimentare microbiene (preparate celulare microbiene sau componente ale celulelor microbiene) care ameliorează balanţa microbiologică intestinală cu efect benefic asupra sănătăţii şi stării de bine a gazdei [17] . 6. Conduită preventivă 6.1. Aportul energetic Standard Medicul trebuie să indice nou-născutului prematur sănătos o alimentaţie care să asigure un aport energetic de 110-135 kcal/kgc/zi [18] (anexa 4). Argumentare Un aport de 110-135 kcal/kgc/zi acoperă întreg necesarul energetic al unui nou- născut prematur sănătos [18-20] . Un aport energetic sub 100 kcal/kgc/zi este insuficient pentru creşterea prematurilor iar un aport energetic de 140-150 kcal/kgc/zi, deşi acceptabil pentru scurt timp şi la prematurii la care se există dovezi de malabsorbţie a grăsimilor, nu ameliorează creşterea liniară şi induce depozitarea excesivă de grăsimi [18-23] . 6.2. Laptele matern Standard Medicul şi asistenta trebuie să promoveze alimentaţia exclusivă cu lapte matern pentru nou-născutului prematur cu greutate 2: 1500 g. Argumentare Laptele matern asigură necesităţile energetice şi nutriţionale ale nou-născutului prematur cu greutate 2: 1500 g [27] . Argumentare Administrarea de lapte matern nou-născutului prematur are numeroase beneficii în ceea ce priveşte sănătatea, creşterea şi dezvoltarea prematurului, atât pe termen scurt cât şi pe termen îndelungat. Aceste beneficii sunt prezentate în anexa 4 [27-53] . Argumentare Laptele mamelor care au născut prematur conţine o cantitate mai mare de lipide, proteine cu funcţie imunologică, vitamine A, D, E, azot şi sodiu şi cantităţi mai mici de lactoză, calciu şi fosfor comparativ cu laptele mamelor care au născut la termen. Aceste diferenţe persistă timp de 2-4 săptămâni postnatal [54] . 6.3. Fortifianţii de lapte matern Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie fortifianţi de lapte matern pentru prematurul cu GN < 1500 g alimentat cu lapte matern [55] . Argumentare Scopul alimentaţiei nou-născutului prematur este susţinerea ritmului de creştere fetal precum şi a unei dezvoltării funcţionale satisfăcătoare, menţinând concentraţii normale ale diverşilor nutrienţi în sânge şi la nivelul ţesuturilor [18,56] . Argumentare Laptele mamelor care au născut prematur nu corespunde cerinţelor energetice crescute şi nevoilor nutriţionale ale unui nou-născut prematur cu greutate < 1500 g în ceea ce priveşte conţinutul de proteine, calciu, fosfor, cupru, zinc, fier şi unele vitamine [57-60] . Argumentare Suplimentarea laptelui matern cu fortifianţi de lapte matern se asociază, pe termen scurt, cu ameliorarea creşterii în greutate, a creşterii liniare şi a perimetrului cranian [55] . Argumentare Complicaţiile asociate cu alimentarea prelungită cu lapte matern nefortifiat includ: apariţia hiponatriemiei la 4-5 săptămâni de viaţă, a hipoproteinemiei la 8- 12 săptămâni, a osteopeniei la 4-5 luni şi a deficitului de zinc la 2-6 luni [15,61] . Argumentare Colectarea şi depozitarea laptelui matern duce la scăderea cantităţilor de nutrienţi disponibili (ex: vitamina A, C, riboflavina) [62] . Standard Medicul trebuie să prescrie fortifianţi de lapte matern care să asigure un conţinut caloric de cel puţin 80 kcal/100 ml lapte reconstituit. Argumentare Laptele matern prematur asigură un aport caloric de 67 kcal, suboptim pentru creşterea nou-născutului prematur cu greutate < 1500 g [15] . Argumentare Un aport caloric de 80 kcal/100 ml lapte reconstituit asigură un aport energetic de 105 kcal/kgc/zi, optim pentru creşterea nou-născutului prematur cu GN sub 1500 g [15] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice fortifianţi de lapte matern din momentul în care nou-născutul primeşte 100-120 ml lapte/kgc/zi. C C B III IV A III Ia Ib IIa III IV A IV IV Ia IV IV C IV IV B Argumentare Este nevoie de o perioadă de testare a toleranţei digestive înainte de IIb introducerea fortifianţilor de lapte matern [63] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie fortifianţi de lapte matern crescând treptat concentraţia acestuia până la 5 g/100 ml lapte matern în a 5-a zi de la iniţierea fortifierii. Argumentare Nou-născuţii prematuri care primesc doze de fortifiant crescute treptat au o creştere mai bună în greutate şi a perimetrului cranian şi un nivel seric al proteinelor mai bun comparativ cu cei care primesc doze standard din prima zi [64] . Standard Medicul trebuie să prescrie fortifianţi de lapte matern cu conţinut de proteine de 2,2-2,4 g/100 ml lapte reconstituit (anexa 8). Argumentare Suplimentarea laptelui matern cu proteine determină îmbunătăţirea ratei de creştere a nou-născutului prematur [65,66] . Standard Medicul trebuie să prescrie fortifianţi de lapte matern cu conţinut de carbohidraţi de 9,64-9,94 g/100 ml lapte reconstituit (anexa 8). Argumentare Carbohidraţii reprezintă o sursă esenţială de energie pentru o dezvoltare armonioasă, fiind suportul proceselor de oxidare celulară [18] . Standard Medicul trebuie să prescrie fortifianţi de lapte matern cu conţinut de lipide de maxim 0,02 g/100 ml lapte reconstituit (anexa 8). Argumentare Lipidele din laptele matern sunt suficiente pentru creşterea şi dezvoltarea optimă a nou-născutului prematur. Lipidele reprezintă macronutrientul cel mai puţin digerabil de către prematur: 50% (faţă de 85-90% în cazul nou-născutului la termen) [67] . Argumentare Lipidele sunt indispensabile creşterii şi dezvoltării normale, sursă de acizi graşi şi vitamine liposolubile, componente structurale şi funcţionale ale membranelor, cu rol direct în reglarea genică [55] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur fortifianţi de lapte matern care conţin vitamine liposolubile în concentraţii adecvate nevoilor de creştere ale organismului (anexa 8). Argumentare Vitaminele liposolubile sunt esenţiale pentru menţinerea şi funcţionarea corespunzătoare a tuturor ţesuturilor, concentraţiile prea mari sau prea mici trebuie evitate [55] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur fortifianţi de lapte matern care conţin vitamine hidrosolubile în concentraţii adecvate nevoilor de creştere ale organismului (anexa 8). Argumentare Vitaminele hidrosolubile sunt esenţiale pentru menţinerea şi funcţionarea corespunzătoare a tuturor ţesuturilor, concentraţiile prea mari sau prea mici trebuie evitate [55] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur fortifianţi de lapte matern care conţin minerale şi oligoelemente în concentraţii adecvate pentru a asigura nevoile de creştere ale organismului. Argumentare Suplimentarea laptelui matern cu minerale se asociază cu creştere lineară corespunzătoare şi îmbunătăţirea mineralizării osoase în timpul perioadei neonatale şi mai târziu [55] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru alimentarea prematurului fortifianţi de lapte matern cu un conţinut de fier de 1,3 mg/100 ml lapte reconstituit. Argumentare Fierul este un element esenţial al tuturor organismelor vii, rolul său esenţial este de a transporta oxigenul la ţesuturi prin intermediul hemoglobinei. Fierul din laptele de mamă (cca. 0,3 mg/l) se absoarbe în proporţie de 20-50% [17,55,68] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru alimentarea prematurului fortifianţi de lapte matern cu un conţinut de magneziu de 2,4-6 mg/100 ml lapte reconstituit. Argumentare Magneziul este parte integrantă a osului mineral, al doilea cation intracelular, cu rol în metabolismul intermediar, cofactor a numeroase enzime, modulator al unor importante procese fiziologice (transmiterea nervoasă, contracţia musculară şi fiziologia oaselor şi dinţilor) [17,68,69] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru alimentarea prematurului fortifianţi de lapte matern care să asigure o concentraţie optimă a calciului şi fosforului şi un raport al acestora cuprins între 1,5:1 şi 2:1 [18] . Argumentare Laptele prematur conţine aproximativ 40 mg calciu/100 kcal şi 20 mg fosfor/100 kcal, insuficiente pentru nevoile nou-născutului prematur şi asociate cu mineralizare osoasă deficitară şi apariţia rahitismului carenţial. Raportul Ca:P B IIa A Ia III C IV A IV Ia A Ia A Ia A Ia C IV C IV C IV de 2:1 este optim absorbţiei calciului [15,18,70,71] . Argumentare Suplimentarea laptelui matern cu calciu şi fosfor determină normalizarea statusului biochimic mineral: calciul şi fosforul seric, activitatea fosfatazei alcaline şi excreţia urinară a calciului şi fosforului [72] . Urmărirea nou-născuţilor prematuri cu valori crescute ale fosfatazei alcaline în perioada neonatală a demonstrat o reducere a creşterii în înălţime cu până la 2 cm [73,74] . Opţiune În cazul secreţiei lactate inadecvate, cu acordul părinţilor şi în condiţiile unui controlul bacteriologic strict, medicul poate să indice alimentarea nou-născutului prematur sănătos cu lapte uman donat. Argumentare Administrarea de lapte uman donat este asociată cu un risc mai mic de enterocolită ulcero-necrotică (EUN) şi sepsis, faţă de administrarea de formulă [75] . 6.4. Formule speciale pentru prematuri Standard În absenţa laptelui matern, medicul trebuie să indice pentru nou-născutul prematur sănătos formule speciale, adaptate acestuia. Argumentare Nou-născuţii prematuri alimentaţi cu formule speciale au o dezvoltare neurologică şi cognitivă mai bună comparativ cu prematurii alimentaţi cu formule destinate nou-născuţilor la termen [76-78] . Standard Medicul trebuie să nu indice pentru alimentarea nou-născutul prematur formule de lapte elementale, semielementale sau formule pe bază de proteine din soia. Argumentare Formulele enumerate sunt formule destinate terapiei copiilor cu intoleranţă digestivă la proteina laptelui de vacă şi au compoziţia bazată pe nevoile nutritive ale nou-născutului la termen. Nou-născuţii prematuri hrăniţi cu formule hidrolizate sau pe bază de proteine din soia manifestă semne de intoleranţă digestivă şi alterări hormonale şi ale metabolismului proteinelor [79-82] . Standard Medicul trebuie să interzică alimentarea nou-născutului prematur cu lapte integral sau diluat de origine animală. Argumentare Laptele de origine animală are o concentraţie suboptimală de nutrienţi prin comparaţie cu laptele uman. Laptele de origine animală are o concentraţie scăzută de fier, acid folic, vitamine (D, B12, C, E), acizi graşi nesaturaţi cu lanţ lung şi un conţinut crescut de proteine, lipide (dintre care 50% acizi graşi saturaţi care predispun la boli cardio-vasculare şi obezitate), electroliţi şi minerale [83] . Argumentare Laptele de origine animală este adesea contaminat cu microorganisme patogenice şi este un excelent mediu de cultură [83] . Standard Medicul trebuie să utilizeze şi să prescrie pentru nou-născutul prematur sănătos formule speciale care asigură un aport energetic cuprins între 72 şi 86 kcal/100 ml. Argumentare Aportul caloric administrat nou-născutului prematur trebuie să susţină rata de creştere intrauterină a unui făt cu aceeaşi VG [18] . Opţiune Medicul poate să prescrie nou-născutului prematur cu greutate sub 1800 g formule lichide pentru prematuri (gata de a fi administrate – ready to feed). Argumentare Nou-născutul prematur este vulnerabil în faţa agresiunilor microbiene. Formulele lichide sunt preparate şi ambalate steril, eliminându-se etapa de reconstituire [68] . Argumentare Rata de absorbţie a proteinelor din formulele lichide pentru prematuri bazate pe proteine din zer este uşor mai mare (86%) decât cea din laptele uman fortifiat (82,7%) [84] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur sănătos formule speciale cu osmolaritate de 250-320 mOsm/l. Argumentare Osmolaritatea crescută are efect negativ asupra ratei de golire gastrică şi se asociază cu o rată crescută de vărsături, diaree şi reflux gastro-esofagian şi EUN [85-87] . 6.5. Aportul de proteine Standard Medicul trebuie să prescrie nou-născutului prematur cu greutate 2: 1800 g formule speciale cu un conţinut proteic cuprins între 2,25-3,2 g/100 kcal [70] . Argumentare Raportul proteine/energie de 2,25-3,2 g/100 kcal asigură un aport de proteine cuprins între 2,9 şi 3,6 g/kgc/zi [70] . Argumentare Nou-născutul prematur are o rată de acumulare proteică şi un turn-over al proteinelor crescute faţă de nou-născutul la termen [88,89] . III A Ia A Ib IIa B IIb III B III IV C IV C IV III C IV C IV IV Argumentare Un aport proteic peste 3,2 g/100 kcal determină retenţie azotată cu acumulare cerebrală de metaboliţi toxici sau poate avea drept consecinţă apariţia ulterioară a obezităţii, iar un aport sub 2,25 g/100 kcal nu poate susţine nevoile de creştere ale nou-născutului prematur, proteinele fiind sursă de aminoacizi esenţiali şi azot [68,88,89] . Argumentare Un aport proteic optim poate fi recomandat pentru scăderea riscului de supraponderalitate şi obezitate. Aportul proteic foarte crescut (peste 4 g/kgc/zi) induce hiperinsulinism, creşte riscul de obezitate, strabism şi scoruri neurologice scăzute [90] . Standard Medicul trebuie să utilizeze pentru nou-născutul cu greutate < 1800 g formule speciale cu conţinut proteic de 3,2-3,6 g/100 kcal [18] . Argumentare Un raport proteine/energie de 3,2-3,6 g/100 kcal asigură un aport proteic de 3,5-4 g/kgc/zi [18] . Argumentare Un conţinut proteic crescut al formulelor adaptate determină o creştere ponderală mai bună şi o concentraţie proteică serică optimă, fără a induce stress metabolic la această categorie de prematuri [91-96] . Un aport proteic suboptimal nu asigură creşterea liniară şi poate determina diminuarea capacităţilor cognitive [18,97,98] . Standard Medicul trebuie să prescrie nou-născutului prematur cu greutate < 1000 grame formule speciale cu conţinut proteic de 3,6-4,1 g/100 kcal [18] . Argumentare Un raport proteine/energie de 3,6-4,1 g/100 kcal asigură un aport proteic de 4- 4,5 g/kgc/zi [18,97,98] . Argumentare Un conţinut proteic crescut al formulelor adaptate determină o creştere ponderală mai bună şi o concentraţie proteică serică optimă, fără a induce stress metabolic la această categorie de prematuri [91-96] . Un aport proteic suboptimal nu asigură creşterea liniară şi poate determina diminuarea capacităţilor cognitive [18] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care să conţină proteine într-un raport minim zer/cazeină = 60/40. Argumentare Laptele matern are conţinut variabil de zer şi cazeină, raportul dintre acestea fiind cuprins între 90:10 în colostru şi 60:40 în laptele matern matur [87,99-103] . Argumentare Formulele pe bază de lactozer prezintă mai multe avantaje: digestie şi evacuare gastrice mai rapide, eficienţă maximă de utilizare a proteinelor, retenţie azotată minimă, profil al aminoacizilor similar cu cel din laptele matern, concentraţie redusă de minerale, încărcătură renală diminuată, floră intestinală asemănătoare cu cea a copilului alimentat la sân [68,87,88,99-102] . Argumentare Proteina din lactozer este o proteină pură, de calitate înaltă, bogată în aminoacizi esenţiali iar utilizarea sa în raportul 90:10 până la 60:40 permite obţinerea unor formule cu cantitate optimă de proteine, suficientă pentru a asigura creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copilului, dar şi pentru a preveni apariţia obezităţii [100-103] . Argumentare Cazeina coagulează în flocoane mari, asigură senzaţia de saţietate, încetineşte evacuarea gastrică şi creşte frecvenţa regurgitaţiilor şi constipaţiei [68] . Argumentare Cazeina formează conglomerate stabile cu calciul şi fosforul, favorizând transportul acestor minerale [43] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care să conţină toţi aminoacizii esenţiali sau condiţionat esenţiali în cantităţi cel puţin egale cu cele conţinute în proteina de referinţă (din laptele matern) (anexa 10) [17,68,104-106] . Argumentare În perioada neonatală, pentru nou-născutul prematur alimentat artificial, formula este singura sursă de aminoacizi esenţiali şi condiţionat-esenţiali [17] . Opţiune Medicul poate să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale cu conţinut de taurină de 5-12 mg/100 kcal [20] . Argumentare Taurina este aminoacidul liber non-proteic predominant în laptele de mamă, însă nu există studii care să evidenţieze clar efectele benefice ale suplimentării sale în preparatele tip formulă [107] . Argumentare Taurina are rol în conjugarea bilei, eliminarea acidului hipocloros eliberat de neutrofilele şi macrofagele activate, detoxifierea retinolului, fierului şi xenobioticelor, transportul calciului, contractilitatea miocardului, reglarea osmotică şi dezvoltarea SNC [17] . IV IV B IV IIa III IV B III IV IIb III IV B III IV III IV III IV IV C IV A Ia IV Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale cu conţinut de colină de minim 7 mg/100 kcal şi maxim de 50 mg/100 kcal (8-55 mg/kgc/zi) [18] . Argumentare Colina este o amină cuarternară ubicuitară în ţesuturi, condiţionat esenţială în condiţii de nevoi crescute sau capacitate diminuată de producere, fiind un precursor important al fosfolipidelor şi acetilcolinei, cu rol în compoziţia membranelor, transmiterea semnalelor celulare, transportul colesterolului şi al altor lipide în sânge, dezvoltarea normală cerebrală [17,69,108] . Opţiune Medicul poate prescrie nou-născutului prematur formule speciale care conţin carnitină în cantitate de 1,9-5,9 mg/100 kcal [20,56] . Argumentare În viaţa imediat postnatală carnitina este importantă pentru degradarea LC- PUFA, nou-născuţii prematuri având o capacitate limitată de a sintetiza carnitina [20,56] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie nou-născutului prematur formule speciale care conţin cisteină în cantitate de 20-51 mg/100 kcal [20] . Argumentare Cisteina este un aminoacid sulfuric condiţionat esenţial, cu rol în sinteza proteinelor tisulare, precursor al taurinei şi glutationului. Cisteina are rol detoxifiant, fiind capabilă să formeze conjugate cu radicalii liberi de oxigen şi cu oligoelementele [20,43] . Opţiune Medicul poate să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care conţin următoarele nucleotide: citidină 5-monofosfat, uridin 5-monofosfat, adenozină 5-monofosfat, guanozină 5-monofosfat şi inozină 5-monofosfat, în cantitate maximă de 5 mg/100kcal [18] . Argumentare Nucleotidele au rol imunologic [109] şi în repararea intestinului [110,111] . Nucleotidele se găsesc mai ales intracelular şi intră în structura ADN şi ARN, asigură transferul energiei chimice şi sunt implicate în sinteza de proteine, lipide şi carbohidraţi [17,106] . Argumentare Administrarea de formule îmbogăţite cu nucleotide la nou-născuţii prematuri a determinat niveluri mai crescute ale IgG specifice anti-�-lactoglobulină bovină [112] . Argumentare Un nivel de nucleotide de până la 5 mg/100 kcal este asemănător cu cel existent în laptele de mamă (4-6 mg/100 kcal), aportul peste 5 mg/100 kcal creşte riscul de infecţii respiratorii [64] . 6.6. Aportul de carbohidraţi Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care asigură un aport glucidic (glucoză sau echivalenţi oligo-, di- sau polizaharidici) minim de 11,6 g/kgc/zi şi maxim de 13,2 g/kgc/zi (10,5-12 g/100kcal) [18] . Argumentare Carbohidraţii reprezintă o sursă esenţială de energie pentru o dezvoltare armonioasă, fiind suportul primar al proceselor de oxidare celulară la nivelul SNC [17,18,68] . De asemenea, glucoza este o sursă importantă pentru sinteza de novo a acizilor graşi şi a câtorva aminoacizi neesenţiali [18] . Argumentare Limita maximă a necesarului de carbohidraţi a fost calculată în funcţie de aportul energetic al proteinelor şi lipidelor din dietă iar limita minimă este stabilită în funcţie de aportul minim de carbohidraţi necesar pentru asigurarea nevoilor energetice ale creierului şi altor organe dependente de glucoză astfel încât să fie minimalizate gluconeogeneza şi cetoza [18] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care conţin lactoză în cantitate de 4-10 g/100 kcal [18] . Argumentare Carbohidratul dominant din laptele uman este lactoza, reprezentând 40% din valoarea energetică [17,68,88] şi 10 g/100kcal [18] . Argumentare Disponibilitatea energiei furnizate de lactoză este limitată, la prematur, de digestia incompletă a acesteia în intestinul subţire. Activitatea lactazei intestinale creşte cu creşterea VG şi atinge nivele egale cu ale nou-născutului la termen spre 36 de săptămâni, fiind accelerată de alimentarea precoce şi de trecerea rapidă la alimentaţia enterală exclusivă [113,114] . Argumentare Lactoza este metabolizată la galactoză, sursa primară de energie pentru substanţa albă cerebrală [17,68,88] . Cu toate acestea, studiile existente nu justifică prezenţa obligatorie a lactozei în formulele pentru prematuri şi nici un aport de lactoză mai mare decât în laptele matern (10 g/100kcal) [18] . C IV C IV C IV B III IV III IV C IV IV B IV III IV Argumentare Lactoza este esenţială pentru desfăşurarea proceselor fiziologice intestinale, III creşte absorbţia apei, sodiului, calciului, fierului, zincului şi are rol în sinteza unor vitamine. Atunci când lactoza se regăseşte în concentraţie mare în formulă (ca în laptele matern), o parte din aceasta nu este hidrolizată şi exercită, la nivelul colonului, efect prebiotic [71,114-117] . Opţiune Medicul poate prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care conţin glucoză dacă aceasta nu este singura sursă de carbohidraţi [18] . Argumentare Absorbţia glucozei este bine dezvoltată la nou-născutul prematur alimentat enteral, rata de absorbţie variind cu tipul de alimentaţie, administrarea de glucocorticoizi şi durata elimentaţiei enterale [118-120] . Argumentare Utilizarea exclusivă a glucozei ca sursă de carbohidraţi duce la creşterea excesivă a osmolarităţii formulelor pentru prematuri cu efectele negative menţionate mai sus [18] . Opţiune Medicul poate prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care conţin şi galactoză. Argumentare Laptele matern conţine multă galactoză dar necesarul şi beneficiile acesteia sunt încă incomplet elucidate [18] . Hidroliza lactozei are loc la nivel intestinal, cu eliberare de glucoză şi galactoză care se absorb rapid iar majoritatea galactozei este preluată de ficat şi convertită la glucoză sau depozitată ca glicogen. Nu există dovezi care să justifice suplimentarea cu galactoză a formulelor pentru prematuri [18] . Opţiune Medicul poate prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care conţin pe lângă lactoză şi maltoză sau maltodextrine. Argumentare Maltodextrina are osmolaritate scăzută şi scade riscul de apariţie a EUN în cazul deficitului tranzitoriu de lactază existent la nou-născuţii prematuri [121] . Argumentare Dizaharidazele intestinale care hidrolizează dizaharidele la monozaharide sunt active încă de la naştere [69] . Standard Medicul trebuie să nu prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care conţin fructoză şi/sau zaharoză (sucroză) [17,104,105] . Argumentare Laptele matern nu conţine fructoză şi zaharoză. Fructoza şi zaharoza sunt mai dulci decât lactoza, crescând riscul de supraalimentaţie şi obezitate [68] . Argumentare Utilizarea formulelor care conţin fructoză şi/sau zaharoză poate duce la apariţia de efecte adverse severe, mai ales în cazul nou-născuţilor cu intoleranţă ereditară la fructoză (hipoglicemie, vărsături, malnutriţie) [68] . Standard Medicul trebuie să nu indice pentru nou-născutul prematur formule speciale care conţin amidon. Argumentare Digestia amidonului este ultima care se dezvoltă în cursul vieţii intrauterine şi postnatal. Amilaza pancreatică este detectată prima oară în cursul celei de-a 22-a săptămână de gestaţie, dar are activitate maximă după vârsta de 6 luni [122] . Opţiune Medicul poate prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale cu fructo-oligozaharide şi galacto-oligozaharide dar cu un conţinut nu mai mare de 0,8 g/100 ml din care 90% oligogalactozil-lactoză (GOS) şi de 10% oligofructozil-zaharoză (FOS) cu greutate moleculară mare [18] . Argumentare FOS şi GOS pot fi adăugate în formulele destinate nou-născuţilor prematuri pentru rolul lor prebiotic, dar studiile au demonstrat doar că adăugarea acestor oligozaharide modifică semnificativ flora intestinală. Sunt încă necesare studii pentru demonstrarea efectului benefic al acestor oligozaharide asupra sănătăţii [17,68,69,104,105] şi asupra siguranţei acestor formule la prematuri [18] . Argumentare Laptele matern conţine peste 130 de oligozaharide (8-12 g/l lapte). GOS se găseşte în cantitate minimă (urme) iar FOS nu există în laptele matern. Valoarea calorică utilizabilă a acestor oligozaharide este redusă (1,5 kcal/g). Excesul de FOS şi GOS determină creşterea frecvenţei scaunelor, scăderea consistenţei acestora şi dezechilibre hidroelectrolitice consecutive [17,18,69] . Recomandare Se recomandă ca medicul să nu prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care conţin următorii carbohidraţi nedigerabili: gumă guar (E412), carageenan (E407), gumă locust (E410), pectine (E440) şi inulină [104,105] . Argumentare Carbohidraţii nedigerabili sunt substanţe dietetice derivate mai ales din plante cu rol în retenţia de apă, minerale şi compuşi organici şi care se constituie în substrat de fermentare bacteriană în colon. Din cauza acestor proprietăţi sunt folosiţi ca agenţi tehnologici de stabilizare, texturare şi îngroşare [17,68] . B III IV C B IIb IV C IV IV C IV C IV IV C IV Argumentare Guma guar creşte vâscozitatea conţinutului intestinal (producând colici), carageenan-ul, guma locust şi inulina se absorb prin mucoasa intestinală imatură şi cresc riscul de sensibilizare. Prezenţa acestor carbohidraţi poate determină scăderea biodisponibilităţii unor micronutrienţi [17] . Opţiune Medicul poate să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale îmbogăţite cu probiotice cu efect benefic demonstrat şi sigure. Argumentare Formulele îmbogăţite cu probiotice au efect semnificativ de prevenire a diareilor comunitare acute infecţioase, în special rotavirale şi reduc semnificativ durata episoadelor diareice [123-128] . Argumentare Unele probiotice, în special cele din familia Lactobacillus şi Bifidobacterium , au fost testate în studii clinice bine controlate şi randomizate, atât din punct de vedere al eficienţei terapeutice, cât şi din punct de vedere al siguranţei, stabilindu-se dozele eficiente şi durata optimă de utilizare. Denumirea probioticelor trebuie să corespundă Codului Internaţional de Nomenclatură [17,69] . Argumentare Studiile efectuate până în prezent cu formule îmbogăţite cu probiotice au demonstrat modularea răspunsului imun şi reducerea incidenţei alergiilor în cazul prematurilor predispuşi la atopii, scăderea fiind semnificativă statistic în ceea ce priveşte incidenţa dermatitei atopice [129-131] . De asemenea, anumite tulpini şi doze de probiotice au dus la scăderea incidenţei EUN [132] . Argumentare Nu sunt cunoscute încă probioticul (sau combinaţia de probiotice) cel (cea) mai eficient(ă), doza şi modul de administrare optim, eficacitatea şi siguranţa acestor produse nu a fost încă deplin stabilită pentru prematuri (imunologic imaturi) de aceea aceste suplimente nu sunt recomandate de rutină la prematuri [18,133] . 6.7. Aportul de lipide Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care să asigure un aport de lipide cuprins între 4,8 g/kgc/zi şi 6,6 g/kgc/zi (4,4,-6 g/100kcal) [18] . Argumentare Un aport minim de lipide de 4,5 g/kgc/zi şi maxim de 7,2 g/kgc/zi reprezintă 40- 55% din necesarul energetic, fiind similar cu cel care este asigurat prin laptele de mamă. Aportul maxim de lipide este determinat de necesarul minim de proteine, carbohidraţi şi micronutriente [17,18] . Aportul minim de lipide este calculat în funcţie de rata depunerii intrauterine de grăsime, pierderile de grăsimi prin malabsorbţie, oxidare (care nu poate fi prevenită) şi conversia trigliceridelor absorbite în trigliceride depozitate tisular [18] . Argumentare Lipidele sunt indispensabile creşterii şi dezvoltării normale, sursă de acizi graşi şi vitamine liposolubile, componente structurale şi funcţionale ale membranelor, cu rol direct în reglarea genică [69] . Cantitatea şi compoziţia lipidelor din dietă afectează atât modul de creştere cât şi compoziţia organismului [18] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale conţinând lipide de origine vegetală. Argumentare Formulele de lapte care conţin uleiuri vegetale (obţinute din porumb, soia, cocos, floarea soarelui) asigură un raport optim între acizii graşi saturaţi şi cei polinesaturaţi, de 1:1, asemănător cu cel din laptele de mamă. Laptele de vacă are un conţinut de cca 30% grăsimi neabsorbabile şi un exces de acizi graşi cu lanţ lung şi saturaţi [69] . Standard Medicul trebuie să nu prescrie pentru nou-născutul formule speciale care să conţină ulei din seminţe de susan sau bumbac. Argumentare Formulele de lapte care conţin uleiuri obţinute din seminţe de bumbac sau uleiul de seminţe de susan nu asigură un raport optim al acizilor graşi saturaţi şi polinesaturaţi pentru dezvoltarea nou născutului. Uleiul din seminţe de susan şi bumbac sunt agenţi etiologici ai unei dermatite de contact iar uleiul din seminţe de bumbac conţine acizi graşi ciclopentenici care desaturează acizii graşi [17] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care conţin acid linoleic (w-6) în cantitate de minim 350 mg/100 kcal şi maxim de 1400 mg/100 kcal, astfel încât să reprezinte 4-25% din totalul acizilor graşi (385-1540 mg/kgc/zi) [18,20,68,104,105] . Argumentare Acizii graşi esenţiali sunt precursori ai LC-PUFA, la rândul lor precursori pentru eicosanoide şi docosanoide, care sunt mediatori ai sistemului imun, inflamaţiei şi cascadei coagulării [17] . IV A Ia IV Ia Ib IIa III C IV IV C IV C IV C IV Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale cu un conţinut de acid linoleic care să furnizeze minim 4,5% din aportul energetic total [18,70] . Argumentare Acidul linoleic este un precursor de LC-PUFA şi eicosanoide. În cantitate mai mare de 1400 mg/100 kcal, acidul linoleic poate avea efecte nedorite asupra metabolismului lipoproteinelor, imunităţii, balanţei eicosanoizilor şi stressului oxidativ [17,18] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care conţin minim 50 mg/100 kcal acid a-linolenic (w-3 - care reprezintă 0,9% din totalul acizilor graşi şi peste 55 mg/kgc/zi) şi care asigură un raport acid linoleic:acid a-linolenic de minim 5:1 şi maxim 15:1 [18,20,68,104,105] . Argumentare Acidul a-linolenic este un precursor al acizilor eicosapentaenoic şi docosahexaenoic. Un aport scăzut poate induce întârzierea dezvoltării funcţiei vizuale şi scăderea nivelului acidului docosahexaenoic cerebral, cu consecinţe asupra dezvoltării SNC şi retinei. Un aport crescut de acid a-linolenic poate determina peroxidarea lipidelor şi afectează stabilitatea formulei [17] . Argumentare Un raport cuprins între 5:1 şi 15:1 dintre acidul linoleic şi acidul a-linolenic asigură balanţa LC-PUFA şi a eicosanoidelor [70] . Recomandare Se recomandă ca medicul să să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care conţin 11-27 mg/100kcal acid docosahexaenoic (12-30 mg/kgc/zi sau până la 0,5% din totalul acizilor graşi ai formulei) şi 16-39 mg/100 kcal acid arahidonic (18-42 mg/kgc/zi sau până la 0,7% din totalul acizilor graşi din formulă), astfel încât raportul acid arahidonic:acid docosahexaenoic să fie cuprins între 1:1-2:1 [18] . Argumentare Nu au fost evidenţiate efecte adverse ale suplimentării cu LC-PUFA [134-141] . Nu există încă studii de siguranţă pentru concentraţii ale LC-PUFA mai mari decât cea a laptelui matern [69] . Argumentare Acidul arahidonic şi acidul docosahexaenoic au efecte benefice asupra dezvoltării sistemului vizual, asupra dezvoltării cognitive în primul an de viaţă şi influenţează pozitiv fenotipul imun [18,142-144] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care conţin acidul eicosapentaenoic în cantitate de maxim 30% din aportul de acid docosahexaenoic [18,20] . Argumentare Unii dintre LC-PUFA sunt competitori metabolici cu efecte diferenţiale asupra metabolismului eicosanoidelor, fiziologiei membranelor şi funcţiei imune [17] . Trebuie evitate uleiurile care conţin cantităţi semnificative de acid eicosapentaenoic. Acidului eicosapentaenoic competiţionează cu acidul arahidonic şi nivelul său este foarte scăzut în laptele matern [18] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale cu conţinut de maxim 40% trigliceride cu lanţ mediu [18] . Argumentare Trigliceridele cu lanţ mediu cresc absorbţia calciului şi lipidelor [18,145-146] şi reduc pierderile care pot fi atribuite concentraţiilor scăzute de lipază intestinală şi săruri biliare. Trigliceridele cu lanţ mediu nu necesită săruri biliare pentru emulsionare şi trec direct prin peretele intestinal în circulaţia portă, fiind o sursă de energie gata de utilizat [3,112] . Acizi graşi cu lanţ mediu sunt extensiv şi rapid oxidaţi, spre deosebire de acizii graşi cu lanţ lung care sunt depozitaţi în ţesuturi [147] . Argumentare Administrarea trigliceridelor cu lanţ mediu scade incidenţa hipoglicemiei la nou- născuţii cu greutate mică la naştere [148] . Argumentare O concentraţie crescută de trigliceride cu lanţ mediu poate determina o incidenţă crescută a efectelor adverse gastro-intestinale (distensie abdominală, reziduu gastric în cantitate mare, vărsături, EUN), creşterea corpilor cetonici şi excreţia acidului dicarboxilic [149-151] . Argumentare Formulele destinate prematurilor nu trebuie să includă în mod necesar trigliceride cu lanţ mediu dacă conţin grăsimi uşor absorbabile şi nu există studii care să demonstreze clar că un aport mai mare de 40% de trigliceride cu lanţ mediu în formulele pentru prematuri este benefic [152] . Opţiune Medicul poate să prescrie nou-născutului prematur formule speciale care să conţină acid miristic şi acid lauric, în cantitate maximă de 12% din totalul acizilor graşi, fiecare [20] . C IV C IV IV A Ia Ib IIa III IV C IV B III IIb III IV III C Argumentare Cantităţile mai mari de acid miristic şi/sau lauric cresc concentraţia de colesterol şi lipoproteine, cu potenţial aterogenic [68] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale cu conţinut de inozitol de minim 4 mg/100 kcal şi maxim 48 mg/100 kcal (4,4-53 mg/kgc/zi) [18] . Argumentare Concentraţia recomandată pentru inozitol este similară cu cea din laptele matern (22-48 mg/100 kcal) iar concentraţia serică crescută a inozitolului în sângele nou-născutului sugerează un rol important în dezvoltarea precoce [17] . Argumentare Inozitolul (mioinozitol la nivelul ţesuturilor umane) are rol în transmiterea semnalelor celulare, este factor esenţial pentru creştere, cu posibil rol în sinteza de surfactant şi dezvoltarea pulmonară şi de prevenire a retinopatiei prematurităţii şi EUN [17,68] . 6.8. Aportul de vitamine Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care să conţină vitamine liposolubile (A, D, E, K) în concentraţii asemănătoare cu cele din laptele de mamă. Argumentare Vitaminele liposolubile sunt absorbite împreună cu grăsimile din dietă şi sunt depozitate mai ales în ficat şi ţesutul gras. O serie de factori pot determina deficite ale acestor vitamine la prematuri: depozite limitate la naştere, asimilare digestivă diminuată, rata rapidă de creştere. Pe de altă parte, cu excepţia vitaminei K, toate celelalte vitamine liposolubile se excretă mai lent decât vitaminele hidrosolubile iar vitaminele A şi D se pot cumula cu efecte toxice. De aceea, trebuie evitate atât aportul insuficient cât şi cel excesiv [18] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care conţin 360-740  g-RE/100 kcal (400-1000  g-RE/kgc/zi) [18] . Argumentare Valoarea biologică a substanţelor cu activitate de vitamina A se exprimă în echivalenţi de retinol (RE). 1 RE este egal cu 1  g transretinoli. 1  g-RE reprezintă 3,33 UI vitamina A [17,18,68] . Eficacitatea sintezei retinolului din �- caroten este nesigură la prematuri de aceea au nevoie de vitamina A preformată [18] . Argumentare Vitamina A modulează creşterea şi diferenţierea celulelor epiteliale şi osoase, formarea cromatoforilor receptorilor retinieni, este necesară sintezei de testosteron, pentru menţinerea integrităţii sistemului imun, modulează expresia genică şi reglează sinteza unor enzime şi proteine [17,68] . Deficitul de vitamina A este considerat a fi un factor important în dezvoltarea bolii pulmonare cronice mai ales la prematurul extrem de mic [153] . Argumentare Nou-născutul prematur are o concentraţie scăzută a retinolului plasmatic, a proteinei de legare a retinolului [154,155] şi necesităţi crescute de vitamina A (1500 UI/kgc/zi) pentru dezvoltarea epiteliului pulmonar [156,157] , care nu pot fi asigurate în totalitate de laptele uman, deşi vitamina A conţinută în laptele uman (120-180  g-RE/l [18] ) are o biodisponibilitate mai mare decât vitamina A din formulă. IV C IV IV C IV B IV III IV III Argumentare Doze de 1200  g-RE/kgc/zi se asociază cu efecte toxice [158] . III Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care C conţin vitamina D3 (sub formă de colecalciferol) între 100-350 UI/100 kcal [159] . Argumentare Vitamina D reprezintă un grup de substanţe cu rol esenţial diverse procese IV fiziologice precum funcţia neuromusculară şi mineralizarea oaselor [17,18,68] . Argumentare Laptele matern conţine 4-110 UI/l (0,015-0,4  g/100 kcal) vitamina D şi nu IV acoperă necesarul pentru asigurarea creşterii şi mineralizării osoase a nou- născutului prematur astfel că, în absenţa suplimentării, există riscul apariţiei rahitismului [17,68] . Argumentare Formula specială pentru prematuri trebuie să asigure nevoile de bază de IV vitamina D ale prematurului iar conţinutul maxim de vitamina D din aceste formule trebuie să evite apariţia efectelor toxice ale unui aport excesiv de vitamina D (ca de exemplu, în condiţiile unui consum cantitativ crescut de formulă). La prematuri, restul necesarului de vitamina D se recomandă a fi suplimentat per os indiferent de tipul de alimentaţie al acestuia (lapte matern, formulă specială pentru prematur) [18] . Standard La nou-născutului prematur medicul trebuie să indice administrarea de vitamină C D sub formă de picături per os în completarea cantităţii furnizate din dietă până la o doză de 800-1000 UI/zi în prima lună de viaţă indiferent de tipul de lapte utilizat pentru alimentaţia prematurului [18] . Argumentare Doza de vitamină D din laptele matern sau din formulă este insuficientă pentru IV nevoile nou-născutului prematur [18,160] . Cantitatea zilnică recomandată de vitamina D este necesară pentru: atingerea unor niveluri circulante de peste 75 nmol/l 25(OH)vitamina D, asigurarea absorbţiei optime a calciului din dietă şi evitarea potenţialelor efecte adverse ale unui aport excesiv de vitamina D [18] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care C conţin 2-10 mg a-tocoferol/100 kcal (2,2-11 mg a-tocoferol/kgc/zi) [18] . Argumentare Vitamina E reprezintă un grup de substanţe naturale şi sintetice cu activitate IV biologică de a-tocoferol, componente tisulare esenţiale pentru inhibarea peroxidării de la nivelul membranelor biologice [17,69] . Argumentare Necesarul de vitamina E creşte odată cu creşterea conţinutului de LC-PUFA IV astfel încât este esenţială menţinerea unui echilibru între aportul zilnic vitamina E şi cel de LC-PUFA [17,18,68,69] : 0,5 mg a-tocoferol/g acid linoleic, 0,75 mg a- tocoferol/acid a -linolenic, 25 mg a-tocoferol/g acid eicosapentaenoic, 1,5 mg a- tocoferol/g acid docosahexaenoic, 1 mg a-tocoferol/g acid arahidonic [18] . Argumentare Prematurii au rezerve scăzute de vitamina E (90% din vitamina E se IV depozitează în ţesutul gras) şi este necesară precoce la prematur pentru efectele sale antioxidante [18] . Deficitul de vitamina E duce la apariţia anemiei hemolitice care este agravată de aportul de fier [161] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care C conţin vitamina K între 4 şi 25  g/100 kcal (4,4-28 mg/kgc/zi) [17,18,68,69] . Argumentare Un aport de peste 4  g/100 kcal previne boala hemoragică prin deficit de IV vitamina K [17,18,68,69] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care C conţin vitamine hidrosolubile în concentraţii adecvate nevoilor de creştere ale organismului [17,68,69] . Argumentare Vitaminele hidrosolubile sunt co-factori pentru reacţii enzimatice ale IV metabolismului intermediar şi prezenţa lor este necesară în dietă în funcţie de aportul energetic şi proteic, ritmul de creştere al prematurului şi utilizarea energiei. Prematurul are risc crescut pentru deficite ale acestor vitamine pentru că mecanismele de asimilare şi conservare ale vitaminelor sunt încă imature, rezervele tisulare sunt reduse, rata de creştere este rapidă şi turn-overul metabolic este intens. Cu excepţia vitaminei B12, toate celelalte vitamine hidrosolubile nu sunt stocate în cantităţi suficiente şi un aport marginal duce la depleţia rapidă a rezervelor [18] . Argumentare Nivelul minim care trebuie inclus în formulă derivă din necesarul zilnic pentru a IV asigura o dezvoltare şi creştere armonioasă. Nu se cunoaşte nivelul maxim la care prematurul este supus efectelor adverse, pentru majoritatea vitaminelor hidrosolubile fiind stabilit un maxim de 2-5 ori mai mare decât aportul minim necesar [17,68,69] . Nivelurile maxime trebuie însă evitate pentru că efectele lor biologice, interacţiunile cu restul componentelor din formulă şi siguranţa lor nu au fost studiate [18] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care C conţin 125-275  g/100 kcal vitamina B1 (140-300 µ g/kgc/zi) [18] . Argumentare Aportul recomandat asigură necesarul zilnic al prematurului, prematurul având IV nevoie de un aport mai mare decât cel asigurat de laptele matern [18] . Argumentare Vitamina B1 (tiamina) are rol în metabolismul carbohidraţilor, decarboxilarea IV cetoacizilor, piruvatului şi aminoacizilor ramificaţi, precum şi rol posibil în conducerea nervoasă [17] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care C conţin 180-365  g/100 kcal vitamina B2 (200-400 µ g/kgc/zi) [18] . Argumentare Aportul recomandat asigură necesarul zilnic al prematurului (300 µ g/kgc/zi) [18] . IV Argumentare Vitamina B2 (riboflavina) este implicată în multiple reacţii biochimice, face parte IV din compoziţia unor enzime, cu rol în degradarea lipidelor, sinteza de steroizi şi glicerol, menţinerea integrităţii membranelor, mucoaselor, pielii, ochilor şi SNC, metabolismului fierului [17,69] . Argumentare Nou-născuţii prematuri care necesită fototerapie îşi folosesc rezervele de IV riboflavină pentru fotocatabolismul bilirubinei [15] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care C conţin 345-5000  g/100 kcal vitamina B3 (380-5500 µ g/kgc/zi) [18] . Argumentare Aportul recomandat asigură necesarul zilnic al prematurului [18] . IV Argumentare Vitamina B3 (niacina) este un component esenţial al cofactorilor implicaţi în IV reacţiile de oxidare-reducere, inclusiv glicoliza, transportul electronilor şi sinteza acizilor graşi [17,69] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care C conţin 0,3-1,9 mg/100 kcal vitamina B5 (0,33-2,1 mg/kgc/zi) [18] . Argumentare Aportul recomandat asigură necesarul zilnic al prematurului [18] . IV Argumentare Vitamina B5 (acidul pantotenic) este componentă biologică a coenzimei A fiind IV esenţială pentru transportul componentelor intracelulare din ţesuturi, metabolismul celular şi sinteza de metaboliţi esenţiali [17,69] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care C conţin 41-273  g/100 kcal vitamina B6 (45-300 µ g/kgc/zi) [18] . Argumentare Aportul recomandat asigură necesarul zilnic al prematurului [18] . IV Argumentare Vitamina B6 (piridoxina) are rol de coenzimă în transformarea metabolică a IV aminoacizilor, lipidelor, acizilor nucleici şi glicogenului [17,69] . Argumentare Piridoxina este implicată în metabolismul proteic, de aceea aportul proteic IV crescut (din formulă) determină creşterea necesarului de piridoxină [69] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care A conţin 0,08-0,7  g/100 kcal vitamina B12 (0,1-0,77 µ g/kgc/zi) [18] . Argumentare Aportul recomandat asigură necesarul zilnic al prematurului [18] . IV Argumentare Vitamina B12 (cobalamina) este implicată în sinteza ADN-ului, aminoacizilor, IV metioninei şi colinei [17] . Prematurii care primesc tratament cu eritropoietină pot Ib avea nevoie, în primele săptămâni de viaţă, de un aport crescut de vitamina B12 (3 µ g/kgc/zi intravenos sau subcutan) pentru stimularea eficientă a eritropoiezei [162,163] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care A conţin 32-90  g/100 kcal acid folic (35-100 µ g/kgc/zi) [18] . Argumentare Folatul (forma sintetică a acidului folic) este necesar pentru sinteza de purină şi IV pirimidină [17] . Argumentare Deficitul de acid folic împiedică diviziunea celulară, mai ales în cazul ţesuturilor IV cu turn-over celular rapid (intestin, măduva osoasă). Nou-născuţii prematuri au Ib risc crescut de deficienţă de acid folic din cauza rezervelor hepatice scăzute şi a creşterii postnatale accelerate [13] . Prematurii care primesc tratament cu eritropoietină pot avea nevoie, în primele săptămâni de viaţă, de un aport crescut de acid folic (100 µ g/kgc/zi intravenos sau subcutan) pentru stimularea eficientă a eritropoiezei [162,163] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou născutul prematur formule speciale cu A un conţinut de vitamina C (acid L-ascorbic) de 10-42 mg/100 kcal (11-46 mg/kgc/zi) [18] . Argumentare Aportul recomandat asigură necesarul zilnic al prematurului [18] . IV Argumentare Vitamina C (acidul ascorbic) este un puternic agent reducător implicat în sinteza IV de colagen, carnitină, cu rol în creşterea absorbţiei fierului [17] . Un aport de 40-46 Ib mg/kgc/zi a diminuat incidenţa displaziei bronhopulmonare la 36 de săptămâni postconceptual (comparativ cu 20-26 mg/kgc/zi) [164] . Argumentare Necesarul de vitamina C este crescut deoarece acidul ascorbic este esenţial IV pentru metabolismul aminoacizilor, iar nou-născutul prematur are o rată crescută a metabolismului proteic [88,89] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care C conţin 1,5-15  g/100 kcal biotină (1,7-16,5 µ g/kgc/zi) [18] . Argumentare Aportul recomandat asigură necesarul zilnic al prematurului şi nivelul maxim IV indicat este de 2 ori mai mare decât aportul recomandat nou-născutului la termen (ţinându-se cont de rata de creştere rapidă a prematurului) [18] . Argumentare Biotina are rol de co-enzimă pentru câteva carboxilaze, transportor pentru bicarbonatul activ, este implicată în metabolismul carbohidraţilor, lipidelor şi proteinelor şi este, probabil, implicată şi în reglarea expresiei genice [17] . 6.9. Aportul de minerale şi oligoelemente Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care C conţin minerale şi oligoelemente în concentraţii adecvate pentru a asigura nevoile de creştere ale organismului. Argumentare Administrarea necesarului de minerale şi oligoelemente asigură o dezvoltare şi creştere armonioasă [17,68] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru născutul prematur formule speciale cu un conţinut de fier de minim 1,8-2,7 mg/100 kcal (2-3 mg/kgc/zi) [18] . Argumentare Fierul este un element esenţial al tuturor organismelor vii, rolul său esenţial este de a transporta oxigenul la ţesuturi prin intermediul hemoglobinei. Concentraţia de fier din formulă trebuie să asigure o absorbţie minimă de 15-20% [17,68] . Argumentare Anemia prin deficit de fier se asociază cu deficite neurologice şi de dezvoltare [165] . Excesul de fier poate avea efecte pro-oxidative (creşte riscul de retinopatie a prematurităţii mai ales când este administrat în doză mare ca şi component al transfuziilor sangvine sau ca adjuvant al terapiei cu eritropoietină), interacţionează cu metabolismul zincului, scade absorbţia cuprului şi altor minerale (efect de competiţie), creşte riscul de infecţie şi poate interfera cu creşterea [17,18,68,69,165-168] . Recomandare La prematur se recomandă ca medicul să iniţieze suplimentarea profilactică cu fier sub formă de preparate suplimentare sau formulă pentru prematuri sau lapte matern fortifiat din săptămâna 2-6 de viaţă [18] . Argumentare Anemia prin deficit de fier se asociază cu deficite neurologice şi de dezvoltare [18,165] . Recomandare La prematurul cu GN sub 1000g se recomandă ca medicul să iniţieze suplimentarea profilactică cu fier sub formă de preparate suplimentare sau formulă pentru prematuri sau lapte matern fortifiat din săptămâna 2-4 de viaţă [18] . Argumentare Anemia prin deficit de fier se asociază cu deficite neurologice şi de dezvoltare [165] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice iniţial suplimente de fier per os (în plus faţă de portul de fier din formulă sau laptele matern fortifiat) asigurând o doză mai mare de fier prematurilor care primesc tratament cu eritropoietină şi celor care prezintă pierderi semnificative necompensate de sânge [18] . Argumentare Anemia prin deficit de fier se asociază cu deficite neurologice şi de dezvoltare [165] . Recomandare Se recomandă ca medicul să evite să prescrie prematurilor fier enteral (per os) în doză de peste 5 mg/kgc/zi [18] . Argumentare Dozele de fier peste 5 mg/kgc/zi administrate enteral prematurului se asociază cu risc crescut de retinopatie a prematurului [166-168] . Recomandare Se recomandă ca medicul să întârzie suplimentare enterală cu fier la prematurii care au primit multiple transfuzii sangvine şi care au niveluri serice crescute de feritină [18] . Argumentare Fierul este un antioxidant potent şi poate determina formarea de radicali liberi de oxigen, asociindu-se cu risc crescut de retinopatie la prematurii care au primit transfuzii repetate de sânge [166-168] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie prematurilor suplimente de fier şi după externare până la vârsta de 6-12 luni, în funcţie de dieta recomandată [18] . Argumentare Suplimentarea prelungită cu fier a prematurilor (în doză de 2 mg/kgc) duce la scăderea semnificativă a riscului de anemie [169,170] . Anemia prin deficit de fier se asociază cu deficite neurologice şi de dezvoltare [165] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care au un conţinut de calciu de 110-130 mg/100 kcal (120-140 mg/kgc/zi) sub formă de săruri de calciu cu bună biodisponibilitate [18] . Argumentare La naştere 99% din calciul din organism se află în matricea structurală a oaselor şi doar 1% este liber având rol de al doilea mesager, modulare a transmiterii semnalelor hormonale, reglarea funcţiilor enzimelor implicate în coagularea sangvină, conducerea nervoasă, contracţia musculară şi reproducere [17,69] . Argumentare Calciul din dietă are o absorbţie de 30-65%, absorbţia fiind condiţionată de concentraţia de lactoză şi fitaţi [17,18,69] . Cantitatea de calciu recomandată pentru formula specială pentru prematuri ţine cont de rata de absorbţie a calciului din dietă şi este calculată astfel încât să permită o retenţie de 60-90 mg calciu/kgc/zi, rată la care scade riscul de fracturi şi osteopenie iar asigurând mineralizarea corespunzătoare a prematurului cu GN sub 1500g [18] . IV B IV III IV B III B III B III B III B III A Ib III C IV IV Argumentare Un aport mai mare de calciu se asociază cu excreţie crescută a calciului, creşte consistenţa fecalelor, prelungeşte durata tranzitului intestinal şi afectează absorbţia grăsimilor, factori de risc potenţiali pentru afecţiuni gastrointestinale şi EUN [171-173] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care au un conţinut de fosfor de 55-80 mg/100 kcal (60-90 mg/kgc/zi) [18] . Argumentare Fosforul este parte integrantă a matricei osoase, are rol de tampon metabolic în homeostazie, rol central în structura componentelor celulare, metabolismul intermediar al fosfolipidelor, fosfoproteinelor, acizilor nucleici şi ATP-ului. De asemenea fosforul este important în comunicarea intercelulară şi activarea complexului de vitamine B [17,69] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur sănătos formule speciale care asigură un raport calciu - fosfor cuprins între 1,5:1 şi 2:1 în condiţiile unui aport corespunzător de calciu [18] . Argumentare În laptele matern raportul cantitativ dintre calciu şi fosfor este de 2:1, acest raport fiind optim pentru absorbţia de calciu. În cazul formulelor pentru prematuri un raportul calciu:fosfor care se apropie de 2:1 optimizează absorbţia calciului, previne fracturile osoase şi osteopenia şi asigură o bună mineralizare a organismului dacă aportul proteic este corespunzător iar sărurile de calciu din formulă a o bună biodisponibilitate (de exemplu trifosfatul de calciu are absorbţie proastă şi se asociază cu o scădere a absorbţiei fosforului) [18] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care conţin 7,5-13,6 mg/100 kcal magneziu (8-15 mg/kgc/zi) [18] . Argumentare Magneziul este parte integrantă a osului mineral, al doilea cation intracelular, cu rol în metabolismul intermediar, cofactor anumeroase enzime, modulator al unor importante procese fiziologice (transmiterea nervoasă, contracţia musculară şi fiziologia oaselor şi dinţilor) [17,68,69] . III IV C IV C IV C IV Argumentare Aportul recomandat corespunde ratei de acreţie fetală a magneziului [18] . IV Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care C conţin 63-105 mg/100 kcal sodiu (69-115 mg/kgc/zi, 2,7-4,6 mmol/100kcal), 60- 120 mg/100 kcal potasiu (66-132 mg/kgc/zi, 1,5-3,1 mmol/100kcal) şi 95-161 mg/100 kcal clor (105-177 mg/kgc/zi, 27-4,6 mmol/100kcal) [18] . Argumentare Sodiul este principalul cation extracelular, determină volumul lichidian IV extracelular, este un important reglator al tensiunii arteriale şi participă la dezvoltarea ţesutului osos şi nervos [17,18,69] . Argumentare Potasiul este principalul cation intracelular având următoarele roluri: participă la IV stabilirea osmolarităţii intracelulare şi a volumului lichidului intracelular, transmiterea transmembranară de nutrienţi, propagarea potenţialului de acţiune la nivelul nervilor şi muşchilor [17,69] . Argumentare Clorul este principalul anion intracelular, determină activitatea osmotică IV (împreună cu sodiul) şi este esenţial pentru sistemele de transport transmembranar [17,69] . Aportul necorespunzător de clor duce la eşecul creşterii, perimetru cranian şi talie diminuate şi întârzierea dezvoltării metale [174] . Argumentare Aportul zilnic de sodiu, potasiu şi clor asigurat de formulă ajută la menţinerea IV homeostaziei şi similar cu cel asigurat de laptele de mamă. Necesarul zilnic de sodiu, potasiu şi clor se bazează pe pierderile inevitabile renale şi extrarenale şi pe nevoile tisulare. Este important ca la prepararea formulei să se ţină cont de conţinutul de minerale al apei folosite [17,69] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale care C conţin 6,3-25  g/100 kcal mangan (:s 27,5 mg/kgc/zi) [18] . Argumentare Aportul de 6,3-25 µ g/100 kcal asigură necesarul zilnic de 0,7-7,75 µ g/kgc [15] . IV Argumentare Manganul este implicat în formarea osului, metabolismul aminoacizilor, IV colesterolului şi carbohidraţilor şi face parte din compoziţia multor enzime. Aportul excesiv de mangan are efect neurotoxic la sugari din cauza capacităţii limitate de excreţie a manganului la această vârstă [17,18,69] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale cu C un conţinut de fluor de 1,4-55  g/100 kcal (1,5-60  g/kgc/zi) [18] . Argumentare Fluorul ameliorează rezistenţa dinţilor la carii şi are rol posibil în mineralizarea IV oaselor. Aportul crescut de fluor induce riscul de apariţie a fluorozei dentare (iar prematurii au risc crescut pentru defecte dentare) şi scheletale [17,18,68,69] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale cu A conţinut de iod de 10-50  g/100 kcal (11-55  g/kgc/zi) [18] . Argumentare Aportul de 10-50 µ g/100 kcal asigură necesarul zilnic de iod de 10-60 µ g/kgc [15] . IV Argumentare Iodul este un component esenţial al hormonilor tiroidieni. Excesul de iod poate inhiba sinteza de hormoni tiroidieni [69] . La prematuri deficitul de iod poate exacerba hipotiroxinemia tranzitorie şi se poate asocia cu efecte adverse respiratorii şi neurologice [175] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale cu conţinut de seleniu de 4,5-9  g/100 kcal (5-10  g/kgc/zi) [18] . Argumentare Aportul de 4,5-9/100 kcal asigură necesarul zilnic de seleniu de 1,3-4,5 µ g/kgc [15] . Argumentare Seleniul este necesar pentru activitatea glutationperoxidazei (profilaxia leziunilor oxidative ale structurilor intracelulare) şi, în plus, face parte din structura a circa 15 selenoproteine esenţiale în metabolismul hormonilor tiroidieni [17,69] . Standard Medicul trebuie să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale cu conţinut de cupru de 90-120  g/100 kcal (100-132  g/kgc/zi) [18] . Argumentare Aportul recomandat asigură necesarul zilnic de cupru al prematurului (100  g/kgc/zi) [18] . Argumentare Cuprul este esenţial pentru sistemele enzimatice (de exemplu enzimele antioxidante) şi non-enzimatice ale metabolismul celular. Nu există diferenţă de biodisponibilitate a cuprului din formulă faţă de cel din laptele de mamă. Aportul excesiv de cupru poate avea efecte prooxidative [68] . Recomandare Se recomandă ca medicul să prescrie pentru nou-născutul prematur formule speciale cu conţinut de zinc de 1-1,8 mg/100 kcal (1,1-2 mg/kgc/zi) [18] . Argumentare Aportul de 1-1,8 mg/100 kcal asigură necesarul zilnic de zinc al prematurului, de 1-2 g/kgc [15,20] . Argumentare Zincul este constituent a peste 200 metaloenzime, având rol cheie în sinteza de material genetic şi reglarea expresiei genice, diviziunea celulară, integritatea epitelială, maturizarea sexuală, imunitatea celulară, fiind esenţial pentru creştere şi dezvoltare [17,69] . Argumentare Deoarece excesul de zinc poate interfera cu absorbţia şi metabolismul cuprului este necesară limitarea aportului astfel încât raportul molar zinc:cupru să nu depăşească 20 [18] . Opţiune Medicul poate prescrie nou-născutului prematur formule speciale care să conţină molibden în cantitate de 0,27-4,5 μg/100 kcal (0,3-5  g/kgc/zi) [18] . Argumentare Molibdenul intră în componenţa anumitor enzime, cum este xantin-oxidaza, care participă la metabolismul purinelor, prin metabolizarea xantinei la acid uric. Deficitul de molibden se asociază la adulţi cu incidenţă crescută a cancerului esofagian cu celule scuamoase. Nivelurile crescute de molibden pot interfera cu aportul optim al cuprului [20] . Opţiune Medicul poate prescrie nou-născutului prematur formule speciale care să conţină crom în cantitate de 27-1120 ng/100 kcal (30-1230 ng/kgc/zi) [18] . Argumentare Cromul trivalent participă la metabolismul glucidic şi lipidic [18,20] . 6.10. Aportul lichidian în alimentaţia prematurului Recomandare La prematurul alimentat integral enteral se recomandă ca medicul să prescrie volume de minim 135 şi maxim 200 ml/kgc/zi de lapte (matern – fortifiat sau nu funcţie de GN a prematurului – sau formulă specială pentru prematuri [18] . Argumentare Prematurii au rată de creştere mai rapidă, pierderi mai mari de apă şi electroliţi (prin pielea imatură şi secundar imaturităţii renale) de aceea nevoile lichidiene ale acestora sunt cu 15-25% mai mari decât ale nou-născutului la termen [24,25] . Din studii reiese că prematurul tolerează aporturi lichidiene de până la 200 ml/kgc/zi iar aportul lichidian spre limita inferioară recomandată se asociază cu scăderea morbidităţii pe termen îndelungat (displazie bronhopulmonară, persistenţa canalului arterial) [26] . Argumentare Volumele lichidiene necesare pentru alimentaţia enterală sunt influenţate de osmolaritate, încărcătura renală şi nu sunt sinonime cu nevoile lichidiene [18] . Argumentare De obicei, pentru alimentaţia enterală un aport de 150-180 ml/kgc/zi nutrienţi din lapte matern sau formulă pentru prematuri este suficient pentru acoperirea nevoilor. Cu toate acestea, există prematuri care au nevoie de volume Ia IV C IV IV C IV IV C IV IV IV C C B III IV IV lichidiene mai mari pentru acoperirea nevoilor de nutrienţi [18] . Opţiune La nou-născutul prematur sănătos medicul poate indica iniţierea alimentaţiei C enterale cu un volum mai mare de 40 ml/kgc/zi din prima zi de viaţă [81] . Argumentare Alimentaţia enterală cu debut precoce determină maturizarea corespunzătoare IV a tractului digestiv şi concentraţii optime de hormoni gastro-intestinali [176] . Recomandare Se recomandă ca medicul să crească zilnic aportul enteral al prematurului cu C 15-20 ml/kgc. Argumentare Creşterea bruscă a aportului enteral poate creşte riscul de intoleranţă IV digestivă [177] . Opţiune Medicul poate recomanda creşterea aportului enteral cu volume de până la 30 A ml/kgc/zi [178,179] . Argumentare Creşterea lentă a aportului enteral zilnic nu scade riscul efectelor adverse Ia digestive [180] sau a sepsis-ului [181] . Recomandare Se recomandă ca medicul să crească aportului enteral cu 10% la prematurul C care necesită fototerapie. Argumentare Fototerapia determină deshidratare prin creşterea pierderilor cutanate de IV lichide [177] . Standard În alimentarea enterală a prematurului medicul trebuie să nu depăşească un C volum zilnic de 180 ml/kgc la sfârşitul primei săptămâni de viaţă. Argumentare Capacitatea gastrică a nou-născutului prematur este limitată [182,183] . Creşterea IV aportului enteral peste limita capacităţii gastrice poate determina intoleranţă digestivă. 7. Conduită terapeutică 7.1. Consideraţii generale Standard Medicul trebuie să indice modalitatea de alimentaţie enterală a nou-născutului C prematur în funcţie de VG, GN, starea clinică a nou-născutului şi experienţa personalului. Argumentare Principalul scop al alimentaţiei enterale este furnizarea unei cantităţi suficiente IV de energie pentru prevenirea catabolismului şi asigurarea unei balanţe pozitive a azotului, în scopul unei creşteri şi dezvoltări normale [184] . Argumentare Aportul energetic suboptimal poate determina malnutriţie, alterarea răspunsului IV imunologic şi creştere deficitară. Aportul energetic excesiv poate avea drept consecinţe hiperglicemia, creşterea depunerii lipidelor, steatoză hepatică [184] . 7.2. Alăptarea nou-născutului prematur Standard Medicul trebuie să indice iniţierea alimentaţiei enterale a nou-născutului C prematur sănătos în următoarele condiţii: abdomen suplu, depresibil, fără distensie, cu zgomote intestinale prezente [177] . Argumentare Meteorismul abdominal şi absenţa zgomotelor intestinale pot fi semne ale IV peristalticii defectuoase şi a lipsei toleranţei digestive [177] . Standard Medicul trebuie să nu indice iniţierea alimentaţiei per os a nou-născutului C prematur cu frecvenţă respiratorie peste 60 respiraţii/minut. Argumentare Tahipneea creşte riscul aspiraţiei laptelui în căile aeriene, ceea ce poate IV determina apariţia bronhopneumoniei de aspiraţie [185] . Standard Medicul trebuie să indice alimentarea la sân a nou-născutului prematur sănătos C cu VG peste 34 săptămâni care nu este bolnav. Argumentare După vârsta de 34 săptămâni gestaţionale reflexul de supt este complet IV dezvoltat şi coordonat cu deglutiţia şi respiraţia [186] . Argumentare Neiniţierea sau iniţierea tardivă a alimentaţiei la sân în cazul prematurului cu IV VG peste 34 săptămâni pot avea numeroase consecinţe nedorite: hipoglicemie, hipotermie, scădere excesivă în greutate (peste 3% în ziua 1, peste 7% în ziua 3), deshidratare (însoţită sau nu de febră), creştere ponderală lentă (sub 20 g/zi), hiperbilirubinemie intensă şi prelungită, eşecul alăptării pe termen lung [187] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice alimentaţia la cerere a nou-născutului A prematur sănătos alăptat la sân. Argumentare Alăptarea la cerere este modalitatea cea mai eficientă de a asigura nevoile IV nutriţionale ale copilului şi o secreţie lactată suficientă [81] . Argumentare Nou-născuţii prematuri alimentaţi la cerere au o creştere ponderală mai bună şi Ia durată redusă de spitalizare comparativ cu prematurii alimentaţi după un program fix [188] . 7.3. Alimentarea nou-născutului prematur cu linguriţa/căniţa Recomandare Se recomandă ca în cazul nou-născutului prematur alimentat cu lapte matern care nu poate suge la sân, medicul să indice administrarea laptelui matern sau a suplimentelor cu linguriţa sau cu căniţa şi nu cu biberonul. Argumentare Administrarea suplimentelor cu biberonul interferă cu actul suptului din cauza diferenţelor în tehnica suptului [189-191] . Argumentare Administrarea laptelui matern sau a suplimentelor cu căniţa sau linguriţa determină creşterea duratei alăptării parţiale [192-198] . Argumentare Nou-născuţii prematuri alimentaţi cu căniţa sau linguriţa au parametri vitali (saturaţia hemoglobinei în oxigen, alura ventriculară) mai buni în timpul prânzurilor comparativ cu cei alimentaţi cu biberonul [195,197-199] . Argumentare Dificultăţile în alimentarea cu căniţa sau linguriţa determină creşterea duratei de spitalizare a nou-născuţilor la care se folosesc aceste metode [200] . 7.4. Alimentarea nou-născutului prematur prin gavaj Standard La nou-născutul prematur cu VG mai mică de 34 săptămâni şi la prematurul bolnav medicul trebuie să indice alimentarea enterală prin gavaj. Argumentare După vârsta de 29 săptămâni gestaţionale, reflexul de supt este dezvoltat, dar nu este coordonat cu deglutiţia şi respiraţia [186] . Argumentare Gavajul permite administrarea principiilor nutritive evitând atrofia mucoasei intestinale [201] . Atrofia mucoasei intestinale determină scăderea absorbţiei principiilor nutritive [202] şi colonizare bacteriană inadecvată [203] . Standard Medicul trebuie să nu iniţieze alimentaţia enterală prin gavaj la nou-născutul prematur cu frecvenţă respiratorie peste 80 respiraţii/minut. Argumentare Tahipneea creşte riscul aspiraţiei laptelui în căile aeriene, ceea ce poate determina apariţia bronhopneumoniei de aspiraţie [204] . A Ib III Ia IIa Ib IIa Ia B IV III C IV Standard Medicul şi asistenta trebuie să cunoască tehnica efectuării gavajului (anexa 11). C Argumentare Efectuarea corectă a gavajului gastric scade riscul complicaţiilor [11] . IV Recomandare Se recomandă ca medicul să indice introducerea sondei de gavaj pe cale orală. C Argumentare S-a constatat creşterea efortului respirator şi a parametrilor vitali ai nou- născuţilor prematuri la care introducerea sondei s-a făcut pe cale nazală [81] . Standard Medicul trebuie să indice alimentarea prin gavaj discontinuu a nou-născuţilor prematuri cu coordonare inadecvată supt/deglutiţie, precum şi a nou-născuţilor prematuri cu sindrom de detresă respiratorie, manifestată prin tahipnee (60-80 resp/min) [177] . Argumentare Gavajul discontinuu respectă descărcările enzimatice şi hormonale fiziologice şi scurtează durata până la alimentaţia enterală exclusivă [205] . Standard Medicul trebuie să indice efectuarea gavajului gastric discontinuu la un interval de aproximativ 3 ore (1-4 ore), în funcţie de greutate, VG şi vârsta postnatală. Argumentare Intervalul menţionat respectă ritmul fiziologic al prânzurilor şi golirea gastrică [177] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să cunoască avantajele gavajului gastric discontinuu (anexa 12). Argumentare Nou-născuţii prematuri alimentaţi prin gavaj gastric discontinuu au o creştere ponderală superioară şi o toleranţă digestivă mai bună decât cei hrăniţi prin gavaj continuu [206,207] . Gavajul discontinuu se asociază cu un răspuns hormonal digestiv fiziologic [122,205] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să cunoască dezavantajele gavajului gastric discontinuu (anexa 12). Argumentare Gavajul gastric discontinuu poate interfera cu minut-ventilaţia şi poate determina scăderea complianţei pulmonare cu apariţia sau accentuarea hipoxemiei [177] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să cunoască complicaţiile gavajului gastric discontinuu (anexa 11). Argumentare Nou-născutul prematur alimentat prin gavaj discontinuu poate prezenta motilitate duodenală modificată, vărsături, aspiraţie, distensie abdominală [177,208,209] . Standard Medicul trebuie să indice alimentaţia prin gavaj continuu nou-născuţilor prematuri cu detresă respiratorie severă, reflux gastro-esofagian, persistenţa reziduului gastric şi nou-născuţilor care nu tolerează gavajul gastric IV A Ia C IV A Ia III IV C IV A Ib IIa IV C discontinuu [177] . Argumentare Unii nou-născuţi prematuri cu VG sub 31 săptămâni au motilitate intestinală inadecvată, răspunzând mai bine la gavajul continuu [122] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să cunoască dezavantajele gavajului gastric continuu (anexa 11). Argumentare Utilizarea gavajului gastric continuu scade absorbţia nutrienţilor, în mod particular a lipidelor, de către nou-născut [210] . Opţiune Medicul poate indica gavajul gastric prin metoda bolusului lent (administrat în 30 minute - 2 ore) nou-născuţilor prematuri stabili sub CPAP sau sub ventilaţie mecanică, fără alterări structurale ale tubului digestiv. Argumentare Administrarea alimentaţiei parenterale prin metoda bolusului lent realizează un model mai bun al motilităţii duodenale faţă de gavajul gastric intermitent [209] . Standard Medicul trebuie să nu indice gavajul transpiloric nou-născutului prematur sănătos. Argumentare Alimentaţia transpilorică şuntează stomacul, unde se absoarbe vitamina K şi se iniţiază digestia lipidelor [211] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să folosească pentru gavajul continuu sonde gastrice fabricate din silicon sau poliuretan. IV B IIb B IIa A Ia C Argumentare Sondele din silicon sau poliuretan nu au efecte adverse toxice [4,212] . IV Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să nu folosească pentru gavajul continuu sonde gastrice fabricate din PVC (clorură de polivinil). Argumentare Sondele fabricate din PVC se rigidizează în timp. Clorura de polivinil reacţionează cu lipidele conţinute în lapte, eliberând esteri ai acidului ftalic, potenţial toxici [4,212] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice schimbarea sondei gastrice la fiecare 24 ore. Argumentare Schimbarea frecventă a sondei de gavaj, dacă este corect efectuată, nu creşte riscul complicaţiilor infecţioase [213,214] . 8. Monitorizare 8.1. Monitorizarea toleranţei digestive Standard Medicul şi asistenta trebuie să monitorizeze permanent toleranţa digestivă a nou-născutului prematur (anexa 12). Argumentare Toleranţa digestivă este un marker precoce pentru numeroase modificări patologice în cazul nou-născutului prematur. Standard Medicul şi asistenta trebuie să monitorizeze toleranţa digestivă prin cel puţin una din următoarele metode: distensie abdominală, vărsături, aspectul şi frecvenţa scaunelor, măsurarea reziduului gastric, apariţia crizelor de apnee sau bradicardie [177] . Argumentare Toleranţa digestivă poate fi evaluată prin modificări care au loc nu doar la nivelul aparatului digestiv [81,195,197-199,208,209] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să monitorizeze apariţia distensiei abdominale prin palparea abdomenului şi măsurarea circumferinţei abdominale. Argumentare Creşterea circumferinţei abdominale între prânzuri cu mai mult de 1,5 cm poate semnala apariţia unor complicaţii [215] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să monitorizeze reziduul gastric la fiecare 4-6 ore sau înaintea fiecărui prânz (în cazul nou-născuţilor care primesc alimentaţie prin gavaj). C IV B IIb E E C IV B IIb C Argumentare Prezenţa reziduului gastric poate semnala apariţia unor complicaţii [176] . IV Standard În cazul în care reziduul gastric are aspect normal (culoare galbenă) şi este C într-o cantitate mai mică de 2 ml/kgc, medicul trebuie să indice reintroducerea acestuia în stomac, fără întreruperea aportului enteral. Argumentare O cantitate mică de reziduu gastric este fiziologică în condiţiile în care aspectul IV acestuia se păstrează normal [207,216] . Standard În cazul în care reziduul gastric este mai mare de 2 ml/kgc sau peste 20% din C masa anterioară, medicul trebuie să indice scăderea cantităţii de lapte ingerate cu un volum egal cu cel al reziduului gastric sau întreruperea temporară a alimentaţiei enterale dacă există şi alte semne patologice. Argumentare Reziduul gastric în cantitate crescută semnifică evacuare gastrică deficitară, intoleranţă la formulă, un volum prea mare al prânzurilor sau chiar debutul unor afecţiuni [217] . Standard Medicul trebuie să indice întreruperea alimentaţiei enterale şi stabilirea etiologiei intoleranţei dacă apare unul din următoarele semne: reziduu gastric bilios sau sanguinolent, hematochezie, indurarea sau edemaţierea peretelui abdominal [177] . Argumentare Semnele enumerate reprezintă semne de agravare a stării clinice a nou- născutului şi de instalare a EUN [177] . Standard În timpul prânzurilor medicul şi asistenta trebuie să observe orice semn de instabilitate a sistemului nervos autonom: tahipnee, paloare, marmorare, apnee, bradicardie, desaturare. Argumentare Instabilitatea sistemului nervos vegetativ poate fi un semn al intoleranţei digestive [81,195,197-199,208,209] . Standard Asistenta trebuie să observe şi să înregistreze zilnic în foaia de observaţie a prematurului aspectul şi frecvenţa scaunelor [218] . Argumentare Aspectul şi frecvenţa scaunelor pot oferi informaţii privind funcţionalitatea tubului digestiv, patologia asociată sau complicaţii ale bolii de bază şi orientează medicul asupra nevoilor şi pierderilor nou-născutului prematur [218] . Standard Medicul trebuie să indice monitorizeze zilnică a diurezei nou-născutului prematur alimentat enteral. Argumentare Nou-născutul prematur sănătos are o diureză de minim 1 ml/kgc/oră, cel puţin 6 micţiuni/zi [219] . 7.2. Monitorizarea creşterii nou-născutului prematur Standard Medicul şi asistenta trebuie să monitorizeze zilnic creşterea ponderală a nou- născutului prematur, utilizând curbele de creştere pentru nou-născutul prematur (anexa 3). Argumentare Nou-născutul prematur sănătos are o scădere ponderală fiziologică de 5-15% din GN, urmată de creştere ponderală de aproximativ 15-20 g/zi [2,177] . Argumentare Sporul ponderal insuficient poate fi semn al unor condiţii patologice: anemie, hipoglicemie, hiponatriemie, hipotermie, răspuns inflamator acut/sepsis [177] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să monitorizeze şi să consemneze greutatea nou- născutului prematur prin cântărire zilnică [218] . Argumentare Nou-născutul prematur bolnav are necesar hidric şi caloric specific, în funcţie de VG şi tipul patologiei. Curba ponderală obţinută prin cântărire zilnică ajută la aprecierea balanţei fluidelor şi nutrienţilor [219-221] . Recomandare Se recomandă ca asistenta să măsoare şi să consemneze săptămânal talia nou-născutului prematur [218] . Argumentare Măsurarea repetată a taliei este un excelent mod de a urmări creşterea longitudinală liniară [219-221] . Standard Asistenta trebuie să măsoare şi să consemneze săptămânal perimetrul cranian al nou-născutului prematur [218] . IV C IV C IV C IV C IV C IV IV B III B III C Argumentare Circumferinţa cranienă se corelează foarte bine cu dezvoltarea neuronală [28] . IV 9. Aspecte administrative 9.1. Conservarea laptelui uman Standard Medicul şi asistenta trebuie să încurajeze mama să colecteze lapte din primele A 24 ore după naştere. Argumentare Apariţia precoce a secreţiei lactate asigură satisfacţia mamei şi succesul Ia alăptării îndelungate [81] şi permite administrarea de lapte matern prematurului imediat după naştere. Standard Medicul şi asistenta trebuie să informeze mama cu privire la metodele de A colectare a laptelui matern şi măsurile de igienă şi prevenire a infecţiilor. Argumentare Respectarea măsurilor de igienă şi profilaxie a infecţiilor reprezintă metode Ia eficiente de prevenire a contaminării laptelui [81] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să cunoască şi să aplice modalităţile corecte de C păstrare şi refrigerare a laptelui matern colectat. Argumentare Respectarea condiţiilor corecte de păstrare a laptelui matern permite evitarea IV alterării chimice a componentelor laptelui stocat [222] . Argumentare Laptele muls poate fi administrat imediat, poate fi refrigerat la 4 ° C timp de 48 ore, sau poate fi congelat la -20 ° C timp de 3 luni [222] . Argumentare Refrigerarea laptelui matern determină pierderea a 40% din cantitatea de vitamină C, 40% din cantitatea de lizozim, 30% din cantitatea de lactoferină, 40% din cantitatea de IgA secretorie şi scăderea cu 25% a activităţii lipazei [222] . Recomandare Se recomandă ca medicul să indice congelarea laptelui matern şi nu fierberea sau pasteurizarea acestuia. Argumentare În timpul tratării termice a laptelui, se pierd mai multe substanţe nutritive decât în timpul congelării. Pasteurizarea determină reducerea concentraţiei de IgA şi lizozim, a retenţiei azotului, absorbţiei lipidelor prin distrugerea lipazei, scăderea concentraţiei de vitamine hidrosolubile şi factori antiinfecţioşi [81,223- 226] . Standard Medicul trebuie să indice utilizarea laptelui matern refrigerat sau congelat doar după încălzirea recipientului cu lapte în apă caldă, nu în cuptorul cu microunde. Argumentare Laptele încălzit trebuie să nu aibă o temperatură > 37 ° C în momentul administrării. Încălzirea în cuptorul cu microunde determină scăderea cantităţilor de lizozim şi IgA [81] . Standard Medicul trebuie să indice utilizarea laptelui matern decongelat în interval de o oră la temperatura camerei şi 24 ore la frigider. Argumentare Păstrarea laptelui decongelat pe perioade scurte de timp evită creşterea bacteriană [77] . IV IV B III IV C IV C IV Standard Medicul trebuie să nu indice recongelarea laptelui decongelat. C Argumentare Laptele recongelat îşi pierde proprietăţile nutritive [222] . IV Standard Medicul şi asistenta trebuie să indice modalităţile corecte de identificare a E recipientelor cu lapte colectat: nume, data şi ora colectării. Argumentare Fiecare nou-născut trebuie să primească laptele propriei sale mame. E Opţiune Medicul şi asistenta pot recomanda colectarea manuală, mecanică sau electrică a laptelui matern. Argumentare Procesul de colectare a laptelui matern cu ajutorul pompelor este mai igienic şi mai uşor de folosit în cadrul spitalelor dar scade pe termen lung cantitatea de lapte secretat de glanda mamară, prin afectarea golirii periferice şi poate provoca mastită dacă presiunea negativă este > 200 mmHg [227,228] . Opţiune În cazul secreţiei lactate insuficiente, medicul poate să indice administrarea de medicamente galactogoge (Metoclopramid, Domperidon) mamelor care alăptează. Argumentare Medicamentele galactogoge sunt antagonişti ai dopaminei care cresc nivelul prolactinei, dar au posibile efecte adverse la nivelul sistemului nervos extrapiramidal al mamei [8] . 9.2. Prepararea formulelor Standard Medicul şi asistenta trebuie să supravegheze modalitatea corectă de preparare a formulelor, recomandată de producător. Standard Medicul şi asistenta trebuie să cunoască şi să respecte regulile de igienă şi de prevenire a infecţiilor obligatoriu de respectat la prepararea formulelor. Argumentare Condiţiile inadecvate de stocare, preparare şi manipulare reprezintă un risc considerabil pentru sănătatea copilului [229] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să cunoască şi să respecte faptul că, pentru prepararea formulei tip pulbere, apa necesită fierbere cel puţin 1-2 minute, apoi răcire până la temperatura indicată de producător pentru administrare. Argumentare Prepararea formulei prin adăugare de apă la temperatura de fierbere duce la denaturarea proteinelor [81] . Standard Medicul şi asistenta trebuie să cunoască şi să respecte regulile de păstrare şi depozitare a formulelor pentru evitarea deteriorării şi contaminării. Standard Medicul şi asistenta trebuie să se asigure că tetinele şi biberoanele sunt sterilizate înainte de fiecare alimentaţie. Argumentare Enterobacter sakazakii poate contamina şi instrumentele utilizate la prepararea laptelui şi sticlele în care se păstrează laptele preparat [229-231] . Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să administreze formula imediat după reconstituire, proaspătă, în maxim 4 ore după preparare [229] . B IIa C IV E C IV C IV E B III IV B Argumentare Laptele este un excelent mediu pentru multiplicarea bacteriilor cu potenţial III patogen dacă este menţinut la temperatura camerei. Formulele aflate sub forma de praf nu sunt sterile existând riscul de infecţie cu coliformi sau alte bacterii, mai ales cu Enterobacter sakazakii [232] . 9.3. Aspecte administrative instituţionale Standard Unităţile sanitare care îngrijesc nou-născuţi trebuie să asigure spaţii (încăperi) E speciale pentru colectarea, păstrarea şi refrigerarea laptelui matern în scopul alimentării nou-născutului prematur. Recomandare Unităţile sanitare care îngrijesc nou-născuţi trebuie să aibă în organizare E condiţii optime pentru asigurarea alimentaţiei cu formule (lactarium). Standard Unităţile sanitare care asigură îngrijirea nou-născuţi trebuie să asigure spaţii E speciale destinate preparării formulelor. Recomandare Se recomandă ca unităţile sanitare să asigure controlul bacteriologic regulat al E spaţiilor de colectare şi preparare a laptelui (matern şi formule) şi a personalului care deserveşte aceste sectoare. Standard Unităţile sanitare care asigură îngrijirea nou-născuţilor trebuie să asigure E existenţa unor spaţii speciale destinate stocării corecte, conforme cu recomandările producătorului, a formulelor solide. Standard Unităţile sanitare care asigură îngrijirea nou-născuţilor trebuie să asigure E existenţa unor frigidere şi congelatoare separate pentru păstrarea laptelui matern refrigerat, congelat şi a formulelor lichide. Standard Unităţile sanitare trebuie să nu permită producătorilor şi distribuitorilor de E formule de lapte să furnizeze materiale, produse gratuite sau cu preţ redus, eşantioane sau alte cadouri de promovare direct gravidelor, mamelor sau familiilor acestora. Standard La nivelul unităţilor sanitare, donaţiile de materiale sau echipamente cu scop E educativ sau informativ trebuie efectuate de producătorii sau distribuitorii de formule doar la cererea şi cu aprobarea scrisă a autorităţilor competente sau în cadrul orientărilor date de autoritatea compententă în acest scop [4] . Standard Unităţile sanitare nu trebuie să primească donaţii şi/sau să cumpere la preţ E redus stocuri de formule de început (nici pentru utilizare în unitate, nici pentru distribuţie în afara acesteia) cu excepţia celor destinate nou-născuţilor care trebuie alimentaţi cu formule de început şi doar pentru perioadele prescrise pentru aceştia [4] . Recomandare Se recomandă ca unităţile sanitare să depună eforturi pentru a respecta Codul E Internaţional de Marketing al Substituenţilor de lapte matern [4,6] . Recomandare Se recomandă ca fiecare unitate sanitară să elaboreze protocoale proprii de E alimentare a nou-născutului prematur sănătos pe baza prezentului ghid. 10. Bibliografie 1. Lubchenco LO, Hansman C, Boye E: Intrauterine growth in length and head circumference as estimated from live births at gestational ages from 26 to 42 weeks. Pediatrics, 1966: 37: 403-408 2. Fenton TR: A new growth chart for preterm babies: Babson and Benda's chart updated with recent data and a new format. BMC Pediatrics 2003; 3: 13 3. Denne SC, Poindexter BB, Leitch CA, Ernst JA, Lemons PK, Lemons JA: Nutrition and Metabolism in the High-Risk Neonate. In Martin RJ, Fanaroff AA, Walsh MC: Fanaroff and Martin's Neonatal-Perinatal Medicine, 8 th Ed Mosby-Elsevier 2006; 671-679 4. Kolacek S: Enteral nutrition support. In Koletzko B: Pediatric nutrition in practice. Karger Basel 2008; 141-146 5. World Health Organization: Promoting proper feeding for infants and young children. Geneva, 2004; http://www.who.int/nutrition/topics/infantfeeding/en/; accesat iulie 2010 6. World Health Organization: Indicators for assesing breast feeding practices: Report of an informal meeting. Geneva, 1991; http://www.who.int/child-adolescent–health/NewPublications/NUTRITION/ WHO_CDD_SER_91.14.PDF 7. Lochs H, Allison SP, Meier R, Pirlich M, Kondrup J, Schneider S et al: Introductory to the ESPEN Guidelines on Enteral Nutrition: Terminology, Definitions and General Topics. Clin Nutr 2006; 25: 180-186 8. Academy of Breastfeeding Medicine. Protocol 9: Use of galactogogues in initiating or augmenting maternal milk supply, www.bfmed.org/ Resources/Protocols.aspx; accesat iulie 2010 9. Turck D: Formula feeding. In Koletzko B: Pediatric Nutrition in Practice. Karger Basel 2008; 90-97 10. World Health Organization: The optimal duration of exclusive breastfeeding. Report of an Expert Consultation. WHO Press, World Health Organization, Geneva, 2001 11. Stamatin M: Tehnici de alimentaţie a nou-născutului. In Stamatin M, Păduraru L, Avasiloaiei AL: Îngrijirea nou-născutului sănătos şi bolnav, Ed Tehnopress Iaşi, 2009; 72-84 12. The American Heritage: Medical Dictionary 2007. Houghton Mifflin Company; http://medical.yourdictionary.com/; accesat septembrie 2010 13. McGraw-Hill Concise Dictionary of Modern Medicine. The McGraw-Hill Companies Inc 2002; 14. Mosby’s Medical Dictionary. 8 th Ed Mosby Elsevier 2009 15. Kleinman RE: Nutritional needs of the preterm infant. In American Academy of Pediatrics: Pediatric nutrition handbook, 6 th Ed Elk Grove Village, Illinois 1009; 79-112 16. Szeszycki E, Cruse W, Strup M: Evaluation and monitoring of pediatric patients receiving specialized nutrition support. In The ASPEN pediatric nutrition support core curriculum, 2010, 460-476 17. Scientific Committee on Food, European Commission, Health and Consumer Protection: Report of the Scientific Committee on Food on the Revision of Essential Requirements of Infant Formulae and Follow-on Formulae. Brussels – Belgium 2003; http://europa.eu.int/comm/food/fs/sc/scf/ index_en.html; accesat iulie 2010 18. Agostoni C, Buonocore G, Carnielli VP, Domello M, Embleton ND, De Curtis M et al, fot the ESPGHAN Committee on Nutrition: Enteral Nutrient Supply for Preterm Infants: Commentary From the European Society for Paediatric Gastroenterology, Hepatology and Nutrition, Committee on Nutrition. J Pediatr Gastroenterol Nutr 2010; 50: 1-9; http://links.lww.com/A1480; accesat noiembrie 2010 19. Canadian Pediatric Society, Nutrition Committee: Nutrition needs and feeding of premature infants. Can Med Assoc J 1995; 152: 1765-1785 20. Klein CJ: Nutrient requirements for preterm infant formulas. J Nutr 2002; 132(6): 1395S-1549S 21. Denne SC, Poindexter BB: Differences between metabolism and feeding of preterm and term infants. In Thureen PJ, Hay WWJr: Neonatal Nutrition and Metabolism, Cambridge University Press 2006; 22. van Goudoever JB et al: Short-term growth and substrate use in very-low-birth-weight infants fed formulas with different energy contents. Am J of Clin Nutr 2000; 71(3): 816-821 23. Kashyap S et al: Effects of Quality of Energy Intake on Growth and Metabolic Response of Enterally Fed Low-Birth-Weight Infants. Ped Res 2001; 50: 390-397 24. Peppard RJ et al: Measurement of nutrient intake by deuterium dilution in premature infants. J Pediatr 1993; 123(3): 457-462 25. Patole S, Muller R: Enteral feeding of preterm neonates: a survey of Australian neonatologists. J Matern Fetal Neonatal Med 2004; 16(5): 309-314 26. Coulthard MG, Hey EN: Effect of varying water intake on renal function in healthy preterm babies. Arch Dis Child 1985; 60(7): 614-620 27. Singh GCD, Devi N, Mshl AV, Raghu Raman TS: Exclusive breast feeding in low birth weight babies. MJAFI 2009; 65: 208-221 28. Meier P, Anderson GC: Response of small preterm infants to bottle and breastfeeding. MCN Am Maternal Child Nurs 1987; 12: 97-105 29. Meier P: Bottle and breastfeeding: effects of transcutaneous oxygen pressure and temperature in preterm infants. Nurs Res 1988; 37: 36-41 30. Bier JB, Ferguson A, Anderson L et al: Breastfeeding of VLBW infants. J Pediatr 1993; 123: 773-778 31. Chen C, Wang T, Chang H et al: The effect of breast and bottle feeding on oxygen saturation and body temperature in preterm infants. J Hum Lact 2000; 16: 21-27 32. Dowling DA: Physiological responses of preterm infants to breast-feeding and bottle-feeding with the orthodontic nipple. Nurs Res 1999; 48(2): 78-85 33. Thoyre SM, Carlson JR: Preterm infants’ behavioural indicators of oxygen decline during bottle feeding. J Adv Nurs 2003; 43(6): 631-641 34. Meier PP: Breastfeeding in the special care nursery: Premature infants with medical problems. Pediatr Clin N Am 2001; 48(2): 425-442 35. Lawrence RM, Pane CA: Human breast milk: current concepts of immunology and infectious diseases. Curr Probl Pediatr Adolesc Health Care 2007; 37: 7-36 36. O’Connor DL, Jacobs J, Hall R, et al: Growth and development of premature infants fed predominantly human milk, predominantly premature infant formula, or a combination of human milk and premature formula. J Pediatr Gastroenterol Nutr 2003; 37: 437-446 37. Korchazhkina O, Jones E, Czauderna M, Spencer SA: Effects of exclusive formula or breast milk feeding on oxidative stress in healthy preterm infants. Arch Dis Child 2006; 91: 327-329 38. L’Abbe MR, Friel JK: Superoxide dismutase and glutathione peroxidase content of human milk from mothers of premature and full-term infants during the first three months of lactation. J Pediatr Gastroenterol Nutr 2000; 31: 270-274 39. Lucas A, Brooke OG, Morley R et al: Early diet of preterm infants and development of allergic and atopic disease: randomised prospective study. Br Med J 1990; 300: 837-840 40. Narayanan I, Prakash K, Gujral VV: The value of human milk in the prevention of infection in the high-risk low birth weight infant. J Pediatr 1982; 99: 496-498 41. Lucas A, Cole TJ: Breast milk and neonatal necrotising enterocolitis. Lancet 1990; 336: 1519-1523 42. Contreras-Lemus J, Flores-Huerta S, Cisneros-Silva I et al: Disminucion de la morbilidad en neonatos pretermino alimentados con leche de su propia madre. Biol Med Hosp Infant Mex 1992; 49: 671-677 43. do Nascimento MBR, Issler H. Breastfeeding: Making the difference in the development, health and nutrition of term and preterm newborns, Rev Hosp Clin Fac Med S Paulo 2003; 58(1): 49-60 44. Hylander MA, Strobino DM, Dhanireddy R: Human milk feedings and infection among VLBW infants. Pediatrics 1998; 102(3): E38 45. Lucas A, Morley R, Cole TJ, Lister G, Leeson-Payne C: Breast milk and subsequent intelligence quotient in children born preterm. Lancet 1992; 339: 261-264 46. Anderson JW, Johnstone BM, Remley DT: Breast-feeding and cognitive development: a meta-analysis. Am J Clin Nutr 1999; 70: 525-535 47. Jacobson SW, Chiodo LM, Jacobson JL: Breastfeeding effects on intelligence quotient in 4- and 11-year-old children. Pediatrics 1999; 103: e71 48. Horwood LJ, Fergusson DM: Breastfeeding and later cognitive and academic outcomes. Pediatrics 1998; 101: E91-E97 49. Horwood LJ, Mogridge N, Darlow BA: Cognitive, educational, and behavioral outcomes at 7 to 8 years in a national very low birthweight cohort. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 1998; 79: F12-F20 50. Horwood LJ, Darlow BA, Mogridge N: Breast milk feeding and cognitive ability at 7-8 years. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2001; 84: F23-F27 51. Singhal A, Cole TJ, Fewtrell M, Lucas A: Breastmilk feeding and lipoprotein profile in adolescents born preterm: follow-up of a prospective randomised study. Lancet 2004; 363: 1571-1578 52. Singhal A, Fewtrell M, Cole TJ, Lucas A: Low nutrient intake and early growth for later insulin resistance in adolescents born preterm. Lancet 2003; 361: 1089-1097 53. Vohr BR, Poindexter BB, Dusick AM et al: Beneficial effects of breast milk in the neonatal intensive care unit on the developmental outcome of extremely low birth weight infants at 18 months of age. Pediatrics 2006; 118: e115-e123 54. Committee on Nutrition, American Academy of Pediatrics: Breastfeeding. In: Kleinman RE: Pediatric Nutrition Handbook, 5 th Ed American Academy of Pediatrics Elk Grove Village Illinois 2004; 55-85 55. Kuschel CA, Harding JE: Multicomponent fortified human milk for promoting growth in preterm infants. Cochrane Database Syst Rev 2004; Issue 1. Art. No.: CD000343 56. Tsang RC, Uauy R, Koletzko B, Zlotkin SH: Nutrition of the preterm infant: Scientific basis and practical guidelines, 2 nd Ed Digital Education Publishing Inc Cincinnati, Ohio, 2005; 57. Tsang RC, Lucas A, Uauy R, Zlotkin S: Nutritional needs for the newborn infant. Scientific basis and practical guidelines. Pawling New York Caduceus Medical Publishers, 1993; 288-299 58. Hay WW Jr: Nutritional requirements of extremely low birthweight infants. Acta Paediatr 1994; 402: S94-9 59. Schanler RJ: Suitability of human milk for the low-birthweight infant. Clin Perinatol 1995; 22: 207-222 60. Boyd CA, Quigley MA, Brocklehurst P: Donor breast milk versus infant formula for preterm infants: a systematic review and meta-analysis. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2007; 92(3): F169-F175 61. Rao R, Georgieff M: Microminerals. In Tsang RC, Uauy R, Koletzko B, Zlotkin SH: Nutrition of the preterm infant: Scientific basis and practical guidelines, Digital Educational publishing, Cincinnati, 2005; 277-310 62. Schanler RJ: Evaluation of the evidence to support current recommendations to meet the needs of premature infants: the role of human milk. Am J Clin Nutr 2007; 85: 625S-628S 63. Moody GJ Schanler RJ Lau C Shulman RJ. Feeding tolerance in premature infants fed fortified human milk. J Pediatr Gastroenterol Nutr 2000; 30(4): 408-412. 64. Arsanoglu S, Moro GE, Ziegler EE: Adjustable fortification of human milk fed to preterm infants: does it make a difference? J Perinatol 2006; 26: 614-621 65. Funkquist EL, Tuvemo T, Jonsson B, Serenius F, Hedberg-Nyqvist K: Growth and Breastfeeding among Low Birth Weight Infants Fed with or without Protein Enrichment of Human Milk. Upsala J Med Sci 2006; 111(1): 97-108 66. Kuschel CA, Harding JE: Protein supplementation of human milk for promoting growth in preterm infants. Cochrane Database Syst Rev 2000, Issue 2. Art. No.: CD000433 67. Watkins JB: Mechanisms of fat absorption and the development of gastrointestinal function. Pediatr Clin North Am 1975; 22: 721-730 68. Koletzko B, Baker S, Cleghorn G, Neto UF, Gopalan S, Hernell O et al: Global Standard for the Composition of Infant Formula: Recommendations of an ESPGHAN Coordinated International Expert Group. J Pediatr Gastroenterol Nutr 2005; 41(5): 584 69. Thompkinson DK, Kharb S: Aspects of Infant Food Formulation. Comprehensive Reviews In Food Science And Food Safety 2007; 6: 79-102 70. European Society for Gastroenterology and Nutrition, Committee on Nutrition of the Preterm Infant: Nutrition and feeding of preterm infants. Acta Paediatr Scand 1987; 336:1-14(suppl) 71. Schanler RJ, Hurst NM, Lau C: The use of human milk and breastfeeding in premature infants. Clin Perinatol 1999; 26: 379-398 72. Schanler RJ, Garza C: Improved mineral balance in very low birth weight infants fed fortified human milk. J Pediatr 1987; 112: 452-456 73. Lucas A, Brooke OG, Baker BA, Bishop N, Morley R: High alkaline phosphatase activity and growth in preterm neonates. Arch Dis Child 1989; 64: 902–909 74. Fewtrell MS, Cole TJ, Bishop NJ, Lucas A: Neonatal factors predicting childhood height in preterm infants: evidence for a persisting effect of early metabolic bone disease? J Pediatr 2000; 137: 668-673 75. Boyd CA, Quinley MA, Brocklehurst: Donor breastmilk versus infant formula for preterm infants: systematic review and meta-analysis. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2007; 92: F169-F175 76. Lucas A et al: Early diet in preterm babies and developmental status at 18 months. Lancet, 1990; 335: 1477– 1481 77. Lucas A, Fewtrell MS, Morley R et al: Randomized trial of nutrient-enriched formula versus standard formula for postdischarge preterm infants. Pediatrics 2001; 108: 703 78. Carver JD, Wu PYK, Hall RT et al: Growth of preterm infants fed nutrient-enriched or term formula after hospital discharge. Pediatrics 2001; 107: 683 79. Maggio L, Zuppa AA, Sawatzki G et al: Higher urinary excretion of essential amino acids in preterm infants fed protein hydrolysates. Acta Paediatr 2005; 94: 75-84 80. Foucard T: Is there any role for protein hydrolysates to premature newborns? Acta Paediatr 2005; 94: 20-22 81. World Health Organization: Optimal feeding of low-birth-weight infants, 2006, Geneva http://whqlibdoc.who.int/ publications/2006/9789241595094_eng.pdf; accesat iulie 2010 82. Kashyap S et al: Protein quality in feeding low birth weight infants: a comparison of whey-predominant versus casein-predominant formulas. Pediatrics 1987; 79: 748-755 83. Haug A, Høstmark AT, Harstad OM: Bovine milk in human nutrition – a review. Lipids Health Dis 2007; 6: 25- 40 84. Rigo J, Picaud JC, Peiltain C, De Curtis M, Salle BL et al: Nitrogen balance and plasma amino acids in evaluation of protein sources for extremely low birth weight infants. In Ziegler EE, Moro GE: Nutrition of the very low birth weight infant. Williams & Wilkins Philadelphia 1999; 139-153 85. Thureen PJ, Hay WW: Neonatal Nutrition and Metabolism. 2 nd Ed University of Colorado, Cambridge University Press 2007; 267-436 86. Stettler N, Zemel B, Kumanyika S, Stallings V: Infant weight gain and childhood overweight status in a multicenter, cohort study. Pediatrics 2002; 109: 194-199 87. Duggan C, Watkins JB, Walker AW: Nutrition in Pediatrics: Basic Science, Clinical Applications, 3 rd Ed BC Decker Inc 2008; 341-355 88. World Health Organization: Infant and young child feeding Model Chapter for textbooks for medical students and allied health professionals. WHO Library Cataloguing-in-Publication Data. WHO Press, WHO, Geneva, 2009. http://whqlibdoc. who.int/publications/2009/9789241597494 _eng.pdf; accesat iulie 2010 89. Xiao-Ming B: Nutritional management of newborn infants: Practical guidelines. World J Gastroenterol 2008; 14(40): 6133-6139 90. Goldman HI et al: Late effects of early dietary protein intake on low birth weight infants. J Pediatr 1974; 85: 764-769 91. Cooke R, Embleton N, Rigo J, Carrie A, Haschke F, Yiegler E: High protein preterm infant formula: effect on nutrient balance, metabolic status and growth. Pediatr Res 2006; 59: 1-6 92. Premji SS, Fenton TR, Suave RS: Higher versus lower protein intake in formula-fed low birth weight infants. Cochrane Database Syst Rev 2006;1:CD003959 93. Hay WW, Thureen P: Protein for preterm infants: how much is needed? How much is enough? How much is too much? Pediatr Neonatol 2010; 51(4): 198-207 94. Tyson JE, Lasky RE, Mize CE et al: Growth, metabolic response and development in very low birth weight infants fed banked human milk or enriched formula. I. Neonatal findings. J Pediatr 1983; 103: 95-104 95. Bhatia J, Rassin DK, Cerreto MC et al: Effect of protein/energy ratio on growth and behavior of premature infants. J Pediatr 1991; 119: 103-110 96. Lucas A, Morley R, Cole TJ et al: Early diet in preterm babies and developmental status at 18 months. Lancet 1990; 335: 1577-1481 97. Zello GA et al: Minimum protein intake for the preterm neonate determined by protein and amino acid kinetics. Pediatr Res 2003; 53(2): 338-344 98. Ziegler EE: Nutrient requirements of premature infants. Nestle Nutr Workshop Ser Pediatr Program 2007; 59: 161-172 99. Newport MJ, Henschel MJ: Growth, digestion, and protein metabolism in neonatal pigs given diets containing whey as the predominant or only source of milk protein. J Pediatr Gastroenterol Nutr 1985; 4(4): 639-644 100. Meyer R: Infant feed first year. 1: Feeding practices in the first six months of life. J Fam Health Care. 2009; 19(1): 13-16 101. Lien EL: Infant formulas with increased concentrations of a-lactalbumin. Am J Clin Nutr 2003; 77(suppl): 1555S-1558S 102. Mallee L, Steijns J: Whey protein concentrates from acidic whey: benefits for use in infant formulas. Focus Infant Nutr 2007, 18(2): XXIV-XXV 103. Bernstorf Schoder J, Petersen SH: What is the optimum protein level in infant formulas? Infant Nutrition 2009; 20(4): 22-25 104. Monitorul Oficial al României, Acte ale Organelor de Specialitate ale Administraţiei Publice Centrale: Ordin pentru modificarea şi completarea Normelor privind alimentele cu destinaţie nutriţională specială, aprobate prin Ordinul ministrului familiei şi al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 387/251/2002. 175(XIX), nr. 783/19.11.2007: 11-20 105. The Commission of the European Communities: Commission Directive 2006/141/EC of 22 December 2006 on infant formulae and follow-up formulae and amending Directive 199/21/EC (text with EEA relevance). Official Journal of the European Union, 2006; L401: 1-31 106. Pencharz P, Ball R: Aminoacid needs for early growth and development. J Nutr 2004; 134: 1566S-1568S 107. Verner AM, McGuire W, Craig JS: Effect of taurine supplementation on growth and development in preterm or low birth weight infants. Cochrane Database Syst Rev 2007, Issue 4. Art. No.: CD006072. 108. Zeisel SH: The fetal origins of memory. The role of dietary choline in optimal brain development. J Pediatr 2006; 149 (5): S131-S136 109. Kulkarni AD, Rudolph FB, Van Buren CT: The role of dietary sources of nucleotides in immune function: a review. J Nutr 1994; 124: 1442S-1446S 110. Brunser O, Espinoza J, Araya M, Cruchet S, Gil A: Effect of dietary nucleotide supplementation on diarrhoea disease in infants. Acta Paediatr; 83: 188-191 111. Nunez MC, Ayudarte MV, Morales D, Suarez M D, Gil A: Effects of dietary nucleotides on intestinal repair in rats with experimental chronic diarrhea. J Parenter Enteral Nutr 1990; 14: 598-604 112. Martinez-Augustin O, Boza JJ, Del Pino JI, Lucena J, Martinez-Valverde A, Gil A: Dietary nucleotides might influence the humoral immune response against cowsmilk proteins in preterm neonates. Biol Neonate 1997; 71: 215-223 113. Auricchio S, Rubino A, Muerset G: Intestinal Glycosidase Activities in the Human Embryo, Fetus, and Newborn. Pediatrics 1965; 35: 944-954 114. Kien CL, Digestion, absorption, and fermentation of carbohydrates in the newborn. Clin Perinatol 1996; 23(2): 211-228 115. Kashyap S: Enteral Intake for Very Low Birth Weight Infants: What Should the Composition Be? Semin Perinatol 2007; 31: 74-82 116. Picciano MF: Human milk: nutritional aspects of a dynamic food. Biol Neonate 1998; 74: 84-93 117. Lawrence PB:. Breast milk: best source of nutrition for term and preterm infants. Pediatr Clin N Am 1994; 41: 925-941 118. Shulman RJ: In vivo measurements of glucose absorption in preterm infants. Biol Neonate 1999; 76(1): 10-18 119. McNeish AS et al: The influence of gestational age and size on the absorption of D-xylose and D-glucose from the small intestine of the human neonate. Ciba Found Symp 1979; 70: 267-280 120. Jirsova V et al: The development of the functions of the small intestine of the human fetus. Biol Neonat 1965; 9(1): 44-49 121. Cicco R, Holzman IR, Brown DR, Becker DR: Glucose Polymer Tolerance in Premature Infants. Pediatrics 67(4); 1981: 498-501 122. Lentze MJ: Gastrointestinal development, nutrient digestion and absorbtion. In Koletzko B: Pediatric nutrition in practice. Karger Basel 2008; 76-79 123. McFarland LV, Elmer GW, McFarland M: Meta-analysis of probiotics for the prevention and treatment of acute pediatric diarrhea. International J Probiotics Prebiotics 2006; 1(1): 63-76 124. Johnston BC, Supina AL, Vohra S: Probiotics for pediatric antibiotic-associated diarrhea: a meta-analysis of randomized placebo-controlled trials. CMAJ 2006; 175(4): 377-383 125. Johnston BC, Supina AL, Ospina M, Vohra S: Probiotics for the prevention of pediatric antibiotic-associated diarrhea. Cochrane Database Syst Rev 2007, Issue 2. Art. No.: CD004827 126. ESPGHAN Committee on Nutrition, Agostoni C, Axelsson I, Braegger C, Goulet O, Koletyko B, Michaelsen KF et al: Probiotic bacteria in dietetic products for infants: a commentary by the ESPGHAN Committee on Nutrition. J Pediatr Gastroenterol Nutr 2004; 38: 365-374 127. NASPGHAN Nutrition Report Committee, Michail S, Sylvester F, Fuchs G, Issenman R: Clinical efficacy of probiotics: review of the evidence with focus on children, J Pediatr Gastroenterol Nutr 2006, 43: 550-557 128. Chouraqui JP, Grathwohl D, Labaune JM, Hascoet JM, de Montgolfier I, Leclaire M et al: Assessment of the safety, tolerance, and protective effect against diarrhea of infant formulas containing mixtures of probiotics or probiotics and prebiotics in a randomized controlled trial. Am J Clin Nutr 2008; 87: 1365-1373 129. Viljanen M, Savilahti E, Haahtela T, Juntunen-Backman K, Korpela R, Poussa T et al: Probiotics in the treatment of atopic eczema/dermatitis syndrome in infants: a double-blind placebo-controlled trial. Allergy 2005; 60: 494-500 130. Lee J, Seto D, Bielory L: Meta-analysis of clinical trials of probiotics for prevention and treatment of pediatric atopic dermatitis. J Allergy Clin Immunol 2008; 121: 116-121 131. Kim JY, Kwon JH, Ahn SH, Lee SI, Han YS, Choi YO et al: Effect of probiotic mix (Bifidobacterium bifidum, Bifidobacterium lactis, Lactobacillus acidophilus) in the primary prevention of eczema: a double-blind, randomized, placebo-controlled trial. Pediatr Allergy Immunol 2009. 2009 John Wiley & Sons A/S 132. Deshpande G, Rao S, Patole S: Probiotics for prevention of necrotising enterocolitis in preterm neonates with very low birthweight: a systematic review of randomised controlled trials. Lancet 2007; 369: 1614-1620 133. Hammerman C, Bin-Nun A, Kaplan M: Safety of probiotics: comparison of two popular strains. BMJ 2006; 333: 1006-1008 134. Fewtrell MS, Morley R, Abbott RA, Singhal A, Isaacs EB, Stephenson T et al: Double-Blind, Randomized Trial of Long-Chain Polyunsaturated Fatty Acid Supplementation in Formula Fed to Preterm Infants. Pediatrics 2002; 110: 73-82 135. Simmer K, Schulzke S, Patole S: Long chain polyunsaturated fatty acid supplementation in preterm infants. Cochrane Database Syst Rev 2008, Issue 1. Art. No.: CD000375 136. Innis SM, Adamkin DH, Hall RT, Kalha SC, Lair C, Lim M et al: Docosahexaenoic acid and arachidonic acid enhance growth with no adverse effects in preterm infants fed formula. J Pediatr 2002; 140: 547-554 137. Henriksen C, Haugholt K, Lindgren M, Aurvåg AK, Rønnestad A, Grønn M et al: Improved Cognitive Development Among Preterm Infants Attributable to Early Acid Supplementation of Human Milk With Docosahexaenoic Acid and Arachidonic. Pediatrics 2008; 121: 1137-1145 138. Clandinin M, VanAerde J, Antonson D et al: Formulas with docosahexaenoic acid (DHA) and arachidonic acid (ARA) promote better growth and development scores in very-low-birth-weight infants (VLBW). Pediatr Res 2002; 51: 187A-188A 139. Lim M, Antonson D, Clandinin M, et al : Formulas with docosahexaenoic acid (DHA) and arachidonic acid (ARA) for low-birth-weight infants (LBW) are safe. Pediatr Res 2002; 51: 319A 140. Carlson SE, Werkman SH, Tolley EA: Effect of long-chain n-3 fatty acid supplementation on visual acuity and growth of preterm infants with and without bronchopulmonary dysplasia. Am J Clin Nutr 1996; 63: 687-697 141. O’Connor DL, Hall R, Adamkin D et al: Growth and development in preterm infants fed long chain polyunsaturated fatty acids: a prospective randomized controlled trial. Pediatrics 2001; 108: 359-371 142. Uauy R, Hoffman DR.. Essential fat requirements of preterm infants. Am J Clin Nutr 2000; 71(suppl): 245-250 143. Hamosh M: Should infant formulas be supplemented with bioactive components and conditionally essential nutrients present in human milk? J Nutr 1997; 127: 971S-974S 144. Rodriguez M, Funke S, Fink M, Demmelmair H, Turini M, Crozier G, Koletzko B:. Plasma fatty acids and linoleic acid metabolism in preterm infants fed a formula with medium-chain triglycerides. J Lipid Res 2003; 44: 41-48 145. Tantibedhyangkul P, Hashim SA: Medium-chain triglyceride feeding in premature infants: effects on fat and nitrogen absorption. Pediatrics 1975; 55: 359-370 146. Tantibedhyangkul P, Hashim SA: Medium-chain triglyceride feeding in premature infants: effects on calcium and magnesium absorption. Pediatrics 1975; 61: 537-545 147. Bach AC, Babayan VK: Medium-chain triglycerides: an update. Am J Clin Nutr 1982; 36: 950-962 148. Sann L, Mousson B, Rousson M, Maire I, Bethenod M: Prevention of neonatal hypoglycemia by oral lipid supplementation in low birth weight infants. Eur J Pediatr 1998; 147: 158-161 149. Huston RK et al: Nutrient and mineral retention and vitamin D absorption in low birth weight infants: effect of medium-chain triglycerides. Pediatrics 1983; 72: 44-48 150. Sulkers EJ, Lafeber HN, Sauer PJ: Quantitation of oxidation of medium-chain tryglicerides in preterm infants. Pediatr Res 1989; 26: 294-297 151. Ponder DL: Medium chain tryglicerides and urinary di-carboxylic acids in newborns. J Parenter Enteral Nutr 1991; 93-94 152. Sulkers EJ et al: Comparison of two preterm formulas with or without addition of medium-chain triglycerides (MCTs). I: Effects on nitrogen and fat balance and body composition changes. J Pediatr Gastroenterol Nutr 1992; 15(1): 34-41 153. Mactier H, Weaver LT: Vitamin A and preterm infants: what we know, what we don't know, and what we need to know. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2005; 90(2): F103-F108 154. Shenai JP, Chytil F, Stahlman MT: Liver vitamin A reserves of very low birth weight neonates. Pediatr Res 1985; 19: 892-893 155. Shenai JP, Chytil F, Jhaveri A, Stahlman MT: Plasma vitamin A and retinol-binding protein in premature and term neonates. J Pediatr 1981; 99: 302-305 156. Greer FR: Vitamins A, E and K. In Tsang RC, Uauy R, Koletzko B, Zlotkin SH: Nutrition of the preterm infant: Scientific basis and practical guidelines, 2 nd Ed Digital Education Publishing Inc, Cincinnati, OH, 2005, 141- 172 157. Shenai JP, Rush MJ, Stahlman MT, Chytil F: Plasma retinol binding protein response to vitamin A administration in infants susceptible to bronchopulmonary dysplasia. J Pediatr 1990; 116: 607-614 158. Tyson JE et al: Vitamin A supplementation for extremely-low-birth-weight infants. National Institute of Child Health and Human Development Neonatal Research Network. N Engl J Med 1999; 340(25): 1962-1968 159. Atkinson SA, Tsang RC: Calcium, magnesium, phosphorus and vitamin D. In Tsang RC, Uauy R, Koletzko B, Zlotkin SH: Nutrition of the preterm infant: Scientific basis and practical guidelines, 2 nd Ed Digital Education Publishing Inc Cincinnati, Ohio, 2005; 245-275 160. American Academy of Pediatrics: Section on breastfeeding. Breastfeeding and the use of human milk. Pediatrics 2005; 115(2): 496-506 161. Gross S, Melhorn DK: Vitamin E, red cell lipids and red cell stability in prematurity. Ann N Y Acad Sci 1972; 203: 141-162 162. Haiden N et al: A randomized, controlled trial of the effects of adding vitamin B12 and folate to erythropoietin for the treatment of anemia of prematurity. Pediatrics 2006; 118(1): 180-188 163. Haiden N et al: Effects of a combined therapy of erythropoietin, iron, folate, and vitamin B12 on the transfusion requirements of extremely low birth weight infants. Pediatrics 2006; 118(5): 2004-2013 164. Darlow BA et al: Vitamin C supplementation in very preterm infants: a randomised controlled trial. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2005; 90(2): F117-F122 165. Lozoff B, Beard J, Connor J et al: Long-lasting neural and behavioral effects of iron deficiency in infancy. Nutr Rev 2006; 64: S34-43 166. Pollak A, Hayde M, Hayn M et al: Effect of intravenous iron supplementation on erythropoiesis in erythropoietin-treated premature infants. Pediatrics 2001; 107: 78-85 167. Hirano K, Morinobu T, Kim H et al: Blood transfusion increases radical promoting non-transferrin bound iron in preterm infants. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2001; 84: F188-F193. 168. Ohlsson A, Aher SM: Early erythropoietin for preventing red blood cell transfusion in preterm and/or low birth weight infants. Cochrane Database Syst Rev 2006; 3:CD004863. 169. Doyle JJ, Zipursky A: Neonatal Blood Disorders, In Sinclair JC, Bracken MB: Effective Care of the Newborn Infant. Oxford University Press: Oxford 1992; 170. Friel JK et al: A randomized trial of two levels of iron supplementation and developmental outcome in low birth weight infants. J Pediatr 2001; 139(2): 254-260 171. Rigo J et al: Bone mineral metabolism in the micropremie. Clin Perinatol 2000; 27(1): 147-170 172. Lin PW, Stoll BJ: Necrotising enterocolitis. Lancet 2006; 368(9543): 1271-1283 173. Quinlan PT et al: The relationship between stool hardness and stool composition in breast- and formula-fed infants. J Pediatr Gastroenterol Nutr 1995; 20(1): 81-90 174. Grossman H et al: The dietary chloride deficiency syndrome. Pediatrics 1980; 66(3): 366-374 175. Ibrahim M, Sinn J, McGuire W: Iodine supplementation for the prevention of mortality and adverse neurodevelopmental outcomes in preterm infants. Cochrane Database Syst Rev, 2006(2): p. CD005253 176. Lucas, A: Enteral nutrition. In: Tsang RC, Lucas A, Uauy R, Zlotkin S. Nutritional Needs of the Preterm Infant: Scientific Basis and Practical Guidelines. Williams & Wilkins, Baltimore 1993; 209-223 177. Stamatin M: Alimentaţia nou-născutului sănătos şi bolnav. In Stamatin M: Neonatologie. Ed Gr. T. Popa Iaşi 2009; 331-370 178. Krishnamurthy S, Gupta P, Debnath S, Gomber S: Slow versus rapid enteral feeding advancement in preterm newborn infants 1000-1499g: a randomized controlled trial. Acta Paediatr 2010; 99: 42-46 179. Caple J, Armentrout D, Huseby V, Halbardier B, Garcia J, Sparks JW, Moya FR: Randomized, controlled trial of slow versus rapid feeding volume advancement in preterm infants. Pediatrics 2004; 114: 1597-1600 180. McGuire W, Bombell S: Slow advancement of enteral feed volume stop prevent necrotising enterocolitis in very low birth weight infants. Cochrane Database Syst Rev 2008, Issue 2. Art. No.: CD001241 181. Hartel C, Haase B, Browning-Carmo K, Gebauer C, Kattner E, Kribs A et al: Does the enteral fedding advancement affect short-term outcomes in VLBW Infants. J Pediatr Gastroenterol Nutr 2009; 48: 464-470 182. Scammon RE, Doyle LO: Observations on the capacity of the stomach in the first ten days of postnatal life. Am J Dis Child 1920; 20: 516-538 183. Bhatia P, Johnson KJ, Bell EF: Variability of abdominal circumference of premature infants. J Pediatr Surg 1990; 25: 543 184. Elia M. Changing concepts of nutrient requirements in disease: implications for artificial nutritional support. Lancet 1995;345:1279-1284 185. van Aerde JEE, Narvey M: Acute respiratory failure. In Neonatal nutrition and metabolism, 2 nd Ed Cambridge University Press 2006; 508-521 186. Montgomery RK, Mulberg AW, Grand RJ: Development of the human gastrointestinal tract: twenty years of progress. Gastroenterol 1999; 116: 702-731 187. Academy of Breastfeeding Medicine: Protocol number 10: Breastfeeding the near-term infant (35 to 37 weeks gestation), www.bfmed.org/ Resources/Protocols.aspx; accesat iulie 2010 188. McCormick FM, Tosh K, McGuire W: Ad libitum or demand/semi-demand feeding versus scheduled interval feeding for preterm infants. Cochrane Database Syst Rev 2010, Issue 2. Art. No.: CD005255 189. Bu’Lock F, Woolridge MW, Baum JD: Development of co-ordination of sucking , swallowing and breathing: ultrasound study of term and preterm inf ants. Dev Med Child Neurol 1990; 32: 669-678 190. Neifert M, Lawrence R, Seacat J: Nipple confusion: toward a formal definition. J Pediatr 1995; 126: S125- S129 191. Howard CR, Howard FM, Lanphear B, Eberly S, deBlieck EA, Oakes D, Lawrence RA: Randomized clinical trial of pacifier use and bottle-feeding or cupfeeding and their effect on breatfeeding. Pediatrics 2003; 111: 511-518 192. Collins CT, Makrides M, Gillis J, McPhee AJ: Avoidance of bottles during the establishment of breast feeds in preterm infants. Cochrane Database Syst Rev 2008, Issue 4. Art. No.: CD005252 193. Lang S, Lawrence CJ, Orme RL: Cup feeding: an alternative method of infant feeding. Arch Dis Child 1994; 71: 365-369 194. Stine MJ: Breastfeeding the premature newborn: a protocol without bottles. J Hum Lact 1990; 6: 167-170 195. Rocha NM, Martinez FE, Jorge SM: Cup or bottle for preterm infants: effects on oxygen saturation, weight gain, and breastfeeding. J Hum Lact 2002; 18: 132-138 196. Collins CT, Ryan P, Crowther CA, McPhee AJ, Paterson S, Hiller JE: Effect of bottles, cups, and dummies on breast feeding in preterm infants: a randomised controlled trial. Br Med J 2004; 24; 329(7459): 193-198 197. Howard CR, deBlieck EA, ten Hoopen CB, Howard FM, Lanphear BP, Lawrence RA: Physiologic stability of newborns during cup- and bottle-feeding. Pediatrics 1999; 104: 1204-1207 198. Marinelli KA, Burke GS, Dodd VL: A comparison of the safety of cup feedings and bottle feedings in premature infants whose mothers intend to breastfeed. J Perinatol 2001; 21: 350-355 199. Malhotra N et al: A controlled trial of alternative methods of oral feeding in neonates. Early Hum Dev 1999; 54: 29-38 200. Flint A, New K, Davies MW: Cup feeding versus other forms of supplemental enteral feeding for newborn infants unable to fully breastfeed. Cochrane Database Syst Rev 2007, Issue 2. Art. No.: CD005092 201. Bjornvad CR, Schmidt M, Petersen YM, Jensen SK, Offenberg O, Elnif J et al: Preterm birth makes the immature intestine sensitive to intestinal atrophy. Am J Physiol 2005; 289: R1212-1222 202. Hughes CA, Drucker DA: Adaptation of the small intestine – does it occur in man? Scan J Gastroenterol Suppl 1982; 74: 149-158 203. de La Cochetiere MF, Piloquet H, Des Robert C, Darmaun D, Galmiche JP, Roze JC: Early intestinal bacterial colonization and necrotizing enterocolitis in premature infants: the putative role of Clostridium. Pediatr Res 2004; 56: 366-370 204. Gomella TL, Cunningham DM, Eyal FG, Zenk KE: Neonatology: Management, Procedures, On-Call Problems, Diseases and Drugs. 5th Ed. McGraw-Hill, 2004; 77-101 205. Premji SS, Chessell L: Continuous nasogastric milk feeding versus intermittent bolus milk feeding for premature infants less than 1500 grams. Cochrane Database Syst Rev 2002, Issue 4. Art. No.: CD00181 206. Schanler RJ, Shulman RJ, Lau C, Smith EO, Heitkemper MM: Feeding strategies for premature infants: randomized trial of gastrointestinal priming and tube-feeding method. Pediatrics 1999; 103: 434-439 207. Dollberg S, Kuint J, Mazkereth R, Mimouni FB: Feeding tolerance in preterm infants: randomized trial of bolus and continuous feeding. J Am Coll Nutr 2000; 19(6): 797-800 208. MacDonald PD, Skeotch CH, Carse H et al: Randomized trial of continuous nasogastric, bolus nasogastric and transpyloric feeding in infants of birth weight under 1400 grams. Arch Dis Child 1992; 67: 429-431 209. Baker JH, Berseth CL: Duodenal motor responses in preterm infants fed formula with varying concentrations and rates of infusion. Pediatr Res 1997; 42: 618-622 210. Greer FR, McCormick A , Loker J: Changes in fat concentration of human milk during delivery by intermittent bolus and continuous mechanical pump infusion. J Pediatr 1984; 105: 745-749 211. McGuire W, McEwan P: Transpyloric versus gastric tube feeding for preterm infants. Cochrane Database Syst Rev 2007, Issue 3. Art. No.: CD003487 212. Goulet O, Koletzko B: Nutritional support in children and adolescents. In Sobotka L: Basics in clinical nutrition, 3 rd Ed Galen Prague 2007; 439-454 213. Hurrell E, Kucerova E, Loughlin M, Juncal Caubilla-Barron J, Hilton A, Armstrong R, Smith C, Grant J, Shoo S, Forsythe S. Neonatal enteral feeding tubes as loci for colonisation by members of the Enterobacteriaceae. BMC Infect Dis 2009, 9:146 214. Rahim RHA, Barnett T. Reducing nosocomial infection in neonatal intensive care: An intervention study. Int J Nursing Practice 2009; 15: 580-584 215. Berkow R: The Merck Manual. 16 th Ed Merck Research Laboratories 1992; Ch 185: 1924 216. Mihatsch WA, von Schoenaich P, Fahnenstich H, Dehne N, Ebbecke H, Plath C et al: The Significance of Gastric Residuals in the Early Enteral Feeding Advancement of Extremely Low Birth Weight Infants. Pediatrics 2002; 109: 457-459 217. Anderson DM: Nutrition for Premature Infants. In Samour PQ, King K: Handbook of Pediatric Nutrition. 3 rd Ed Jones and Bartlett Publishers Subuvy USA 2005; 53–73 218. Gomella TL, Cunningham DM, Eyal FG, Zenk KE: Neonatology: Management, Procedures, On-Call Problems, Diseases and Drugs. 5 th Ed McGraw Hill 2004; 77-101 219. Corkins MR, Lewis P, Cruse W, Gupta S, Fitzgerald J: Accuracy of infant admission lengths. Pediatrics 2002; 109: 1108–1111 220. Sherry B, Mei Z, Grummer-Strawn L, Dietz WH: Evaluation of and recommendations for growth references for very low birth weight (< or =1500 grams) infants in the United States. Pediatrics 2003; 111: 750-758 221. Ziegler E: The CDC and Euro Growth Charts, in Koletzko B et al: Pediatric Nutrition in Practice. Basel Karger 2008; 271-284 222. Chevalier RL: Developmental renal physiology of the low-birth-weight preterm newborn. J Urol 1996; 156(2, suppl1): 714-719 223. Heiman H, Schanler RJ: Enteral nutrition for premature infants: The role of human milk. Semin Fetal Neonatal Med 2007; 12: 26-34 224. van Zoeren-Grobben D et al: Human milk vitamin content after pasteurisation, storage or tube feeding. Arch Dis Child 1987; 62: 161-165 225. Williamson S et al: Effect of heat treatment of human milk on absorption of nitrogen, fat, sodium, calcium and phosphorus by preterm infants. Arch Dis Child 1978; 53: 555-563 226. Paxson CL, Cress CC: Survival of human milk leukocytes. J Pediatr 1979; 94: 61-64 227. Liebhaber M et al: Alterations of lymphocytes and of antibody content of human milk after processing. J Pediatr 1977; 91: 897-900 228. Foxman B, D’Arcy H, Gillespie B, Bobo JK, Schwartz K: Lactation mastitis: Occurrence and medical management among 946 breastfeeding women in the United States. Am J Epidemiol 2002; 155(2): 103-114 229. Agostoni C, Axelsson I, Goulet O, Koletzko B, Michaelsen KF, Puntis JWL et al: Preparation and Handling of Powdered Infant Formula: A Commentary by the ESPGHAN Committee on Nutrition. J Pediatr Gastroenterol Nutr 2004; 39: 320-322 230. Noriega FR, Kotloff KL, Martin MA, Schwalbe RS: Nosocomial bacteremia caused by Enterobacter sakazakii and Leuconostoc mesenteroides resulting from extrinsic contamination of infant formula. Pediatr Infect Dis J 1990; 9: 447-449 231. Jasper AH, Muytjens HL, Kollee LA: Neonatal meningitis caused by Enterobacter sakazakii: milk powder is not sterile and bacteria like milk too! Tijdschri Kindergeneeskd 1990; 58: 151-155 232. Weir E: Powdered infant formula and fatal infection with Enterobacter sakazakii. CMAJ 2002; 166: 1570 233. Adamkin DH: Feeding the preterm infant. In Bhatia J: Perinatal Nutrition. Optimizing infant health and development. Marcel Dekker New York 2005; 165-190 234. Ziegler EE, Thureen PJ, Carlson SJ: Aggresive nutrition of the VLBW infant. Clin Perinatol 2002; 29: 225-244 235. Young TE, Mangum B: Neofax 2009, 22 nd Ed Thomson Reuters, 2009; 319-371 236. Sehnert NL, Ramasethu J: Gastric and transpyloric tubes. In MacDonald MG, Ramasethu J: Atlas of procedures in neonatology, 3 rd Ed Lippincott Williams and Wilkins 2002; 309-316 237. Gallaher KJ, Cashwell S, Hall V et al: Orogastric tube insertion length in VLBW infants. J Perinatol 1993; 13: 128 238. Szeszycki E, Cruse W, Strup M: Evaluation and monitoring of pediatric patients receiving specialized nutrition support. In The ASPEN pediatric nutrition support core curriculum, ASPEN 2010; 460-476 239. Buckley KM, Charles GE: Benefits and challenges of transitioning preterm infants to at-breast feedings. International Breastfeeding J 2006; 1: 13 240. Rao R, Georgieff M: Microminerals. In Tsang RC, Uauy R, Koletzko B, Zlotkin SH, eds. Nutrition of the preterm infant: Scientific basis and practical guidelines, 2 nd Ed Digital Education Publishing Inc, Cincinnati, Ohio, 2005; 277-310 241. Schanler RJ: Water-soluble vitamins for preterm infants. In Tsang RC, Uauy R, Koletzko B, Zlotkin SH: Nutrition of the preterm infants: scientific basis and practical guidelines. Digital Educational Publishing, Cincinnati, 2005; 173-199 11. Anexe Anexa 11.1. Lista participanţilor la Întâlnirile de consens Anexa 11.2. Grade de recomandare şi nivele ale dovezilor Anexa 11.3. Curbe de creştere pentru prematuri Anexa 11.4. Avantajele alimentaţiei cu lapte matern pentru prematuri Anexa 11.5. Necesarul energetic în alimentaţia enterală Anexa 11.6. Necesarul estimat de nutrienţi în alimentaţia enterală a prematurului pentru o creştere similară celei fetale Anexa 11.7. Compoziţia laptelui uman la termen şi prematur Anexa 11.8. Compoziţia laptelui uman îmbogăţit cu fortifianţi Anexa 11.9. Compoziţia formulelor pentru prematuri Anexa 11.10. Compoziţia în aminoacizi a formulelor pentru prematuri Anexa 11.11. Tehnica gavajului Anexa 11.12. Gavajul gastric Anexa 11.13. Monitorizarea alimentaţiei enterale 11.1. Anexa 1. Lista participanţilor la Întâlnirea de Consens de la Bucureşti, 3-5 decembrie 2010 Prof. Dr. Silvia Maria Stoicescu – IOMC Polizu, Bucureşti Prof. Dr. Maria Stamatin – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Prof. Dr. Gabriela Zaharie – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie I, Cluj Napoca Prof. Dr. Constantin Ilie – Maternitatea Bega, Timişoara Conf. Dr. Manuela Cucerea – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş Conf. Dr. Valeria Filip – Spitalul Clinic Judeţean Oradea Şef Lucr. Dr. Ligia Blaga – Clinica de Obstetrică Ginecologie II, Cluj Napoca Dr. Gabriela Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Adrian Toma – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Adrian Crăciun – Maternitatea Cantacuzino, Bucureşti Dr. Mihaela Ţunescu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara Dr. Anca Bivoleanu – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Eugen Mâţu – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti Dr. Maria Livia Ognean – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Dr. Andreea Avasiloaiei – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi Dr. Ecaterina Olariu – Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Dr. Leonard Năstase – IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Emanuel Ciochină – IOMC Polizu, Bucureşti Dr. Oana Boantă – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Standard Standardele sunt norme care trebuie aplicate rigid şi trebuie urmate în cvasitotalitatea cazurilor, excepţiile fiind rare şi greu de justificat. Recomandare Recomandările prezintă un grad scăzut de flexibilitate, nu au forţa standardelor, iar atunci când nu sunt aplicate, acest lucru trebuie justificat raţional, logic şi documentat. Opţiune Opţiunile sunt neutre din punct de vedere a alegerii unei conduite, indicând faptul că mai multe tipuri de intervenţii sunt posibile şi că diferiţi medici pot lua decizii diferite. Ele pot contribui la procesul de instruire şi nu necesită justificare. 11.2. Anexa 2. Grade de recomandare şi nivele ale dovezilor Tabel 1. Clasificarea tăriei aplicate gradelor de recomandare Tabel 2. Clasificarea puterii ştiinţifice a gradelor de recomandare Grad A Necesită cel puţin un studiu randomizat şi controlat ca parte a unei liste de studii de calitate publicate pe tema acestei recomandări (niveluri de dovezi Ia sau Ib). Grad B Necesită existenţa unor studii clinice bine controlate, dar nu randomizate, publicate pe tema acestei recomandări (niveluri de dovezi IIa, IIb sau III). Grad C Necesită dovezi obţinute din rapoarte sau opinii ale unor comitete de experţi sau din experienţa clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu (niveluri de dovezi IV). Indică lipsa unor studii clinice de bună calitate aplicabile direct acestei recomandări. Grad E Recomandări de bună practică bazate pe experienţa clinică a grupului tehnic de elaborare a acestui ghid. Tabel 3. Clasificarea nivelelor de dovezi Nivel Ia Dovezi obţinute din meta-analiza unor studii randomizate şi controlate. Nivel Ib Dovezi obţinute din cel puţin un studiu randomizat şi controlat, bine conceput. Nivel IIa Dovezi obţinute din cel puţin un studiu clinic controlat, fără randomizare, bine conceput. Nivel IIb Dovezi obţinute din cel puţin un studiu quasi-experimental bine conceput, preferabil de la mai multe centre sau echipe de cercetare. Nivel III Dovezi obţinute de la studii descriptive, bine concepute. Nivel IV Dovezi obţinute de la comitete de experţi sau experienţă clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu. 11.3. Anexa 10.3. Curbe de creştere pentru prematuri (după Fenton TR: A new growth chart for preterm babies: Babson and Benda's chart updated with recent data and a new format. BMC Pediatrics 2003 [2] ) 11.4. Anexa 11.4. Avantajele alimentaţiei cu lapte matern pentru prematuri - creştere antropometrică şi dezvoltare corespunzătoare [16] - reglare corespunzătoare a echilibrului termic, glicemic, a saturaţiei hemoglobinei în oxigen şi a presiunii parţiale a oxigenului [17,19,20,27] , mai puţine variaţii ale frecvenţei cardiace şi respiratorii şi mai puţine episoade de apnee şi bradicardie [28-30] - stimulează creşterea şi diferenţierea intestinală postnatală prin prezenţa a numeroşi factori de creştere (EGF, NGF, TGF-a şi TGF- � , insulină, relaxină, insulin-like GF) [31] - incidenţă scăzută a retinopatiei de prematuritate şi acuitate vizuală îmbunătăţită la 2-6 luni vârstă corectată [32] - protecţie împotriva stresului oxidativ prin conţinutul crescut de superoxid dismutază şi glutation- peroxidază şi prin cantitatea optimă de vitamine A şi E, cu rol antioxidant [33,34] - protecţia prematurilor cu istoric familial de atopie împotriva alergiilor [35] - protecţie împotriva infecţiilor [36] şi EUN [37] prin cantitatea crescută de IgA secretorie - incidenţă scăzută a bolii diareice acute determinate de rotavirus, E. coli, Shigella, Salmonella, C. difficile, G. Lamblia, Campylobacter [38,39] - incidenţă scăzută a infecţiilor de tract urinar [36] şi a meningitelor [40] - dezvoltare neurologică superioară, cu atât mai importantă cu cât durata alăptării este mai mare [41-46] - scăderea riscului de boli cardio-vasculare în adolescenţă şi la vârsta adultă [47] - scăderea riscului de diabet zaharat tip 2 [48] - rată scăzută a respitalizărilor (reinternărilor) [49] 11.5 Anexa 11.5. Necesarul energetic în alimentaţia enterală [17,19,60] Energie Estimat, kcal/kgc/zi Energie consumată 40-60 Metabolism bazal 40-50 Activitate 0-5 Termoreglare 0-5 Sinteză 15 Energie depozitată 20-30 Energie excretată 15 Aport energetic total 105-135 11.6. Anexa 11.6. Necesarul estimat de nutrienţi în alimentaţia enterală a prematurului pentru o creştere similară celei fetale [233,234] Greutate corporală (g) 500-700 700-900 900-1200 1200-1500 1500-1800 Creştere fetală Grame/zi 13 16 20 24 26 Grame/kgc/zi 21 20 19 18 16 Proteine (g) Pierderi 1 1 1 1 1 Creştere 2,5 2,5 2,5 2,4 2,2 Aport 4 4 4 3,9 3,6 Energie (kcal) Pierderi 60 60 65 70 70 Consum repaus 45 45 50 50 50 Consum altele 15 15 15 20 20 Creştere 29 32 36 38 39 Necesar 105 108 119 127 128 Raport proteine/energie (g/100 kcal) 3,8 3,7 3,4 3,1 2,8 11.7. Anexa 11.7. Compoziţia laptelui uman la termen şi prematur [235] Nutrient/100 ml Lapte la termen Lapte prematur Energie, kcal 68 67,1 Proteine, g 1,05 1,4 % din calorii 6 8 Lipide, g 3,9 3,89 % din calorii 52 52 Acid linoleic, mg 374 369 Carbohidraţi, g 7,2 6,64 % din calorii 42 40 Apă , g 89,8 87,9 Minerale Calciu, mg (mEq) 27,9 (1,4) 24,8 (1,24) Fosfor, mg 14,3 12,8 Magneziu, mg 3,47 3,1 Zinc, mg 0,12 0,34 Fier, mcg 27 121 Mangan, mcg 0,7 0,6 Cupru, mcg 25 64 Molibden, mcg - - Iod, mcg 10,9 10,7 Seleniu, mcg 1,5 1,48 Sodiu, mg (mEq) 17,7 (0,77) 24,8 (1,08) Potasiu, mg (mEq) 53 (1,36) 57 (1,46) Clor, mg (mEq) 42,2 (1,2) 55 (15,5) Vitamine Vitamina A, UI 225,2 390 Vitamina D, UI 2 2 Vitamina E, UI 0,41 1,07 Vitamina K, mcg 0,2 0,2 Vitamina B1, mcg 21,1 20,8 Vitamina B2, mcg 34,7 48,3 Vitamina B3, mcg 180,3 150,3 Vitamina B5, mcg 180,5 180,5 Vitamina B6, mcg 20,4 14,8 Vitamina B12, mcg 0,048 0,047 Acid folic, mcg 4,8 3,3 Vitamina C, mg 4,1 10,7 Biotină, mcg 0,41 0,4 Colină, mg 9,5 9,4 Inozitol, mg 14,97 14,77 L-Carnitină, mg - - Taurină,mg - - Nucleotide, mg - - Încărcătură renală, mOsm 97,6 125,6 Osmolalitate, mOsm/kg H2O 286 290 Osmolaritate, mOsm/l 257 255 11.8. Anexa 11.8. Compoziţia laptelui uman îmbogăţit cu fortifianţi [55] Compoziţie 100 ml lapte reconstituit Energie, kcal 80-85 Lipide, g 3,89-3,91 Acid linoleic, mg 369 Proteine, g 2,2-2,4 Glucide, g 9,64-10 Minerale Sodiu, mg 44,8-74,8 Potasiu, mg 65-100 Clor, mg 62-72 Calciu, mg 90-100 Fosfor, mg 57,8 Magneziu, mg 5,5-9,1 Zinc, mg 0,74-1,14 Fier, mcg 1421 Mangan, mcg 5,6-8,6 Cupru, mcg 94-104 Iod, mcg 21,7-25,7 Seleniu, mcg 3 Vitamine Vitamina A, UI 800-890 Vitamina D, UI 102 Vitamina E, UI 4 Vitamina K, mcg 4,2-6,5 Vitamina B1, mg 70,8-160,8 Vitamina B2, mg 148,3-218,3 Vitamina B3, mg 950-2450 Vitamina B5, mg 580,5-930,5 Vitamina B6, mg 64,8-124,8 Vitamina B12, mg 0,147 Acid folic, mcg 40,3 Vitamina C, mg 20,7-22,7 Biotină, mcg 2,9-3,4 Colină, mg 9,4 Inozitol, mg 14,77 11.9 Anexa 11.9. Compoziţia formulelor pentru prematuri # (nou-născuţi cu VG sub 37 de săptămâni) Nutrient 100 kcal formulă Proteine, g 2,25-4,1 Lipide, g 4,5-7,2 Acid linoleic, mg 350-1400 Carbohidraţi, g 7,5-17 Minerale Calciu, mg 110-130 Fosfor, mg 55-80 Magneziu, mg 7,5-15 Zinc, mg 1-1,8 Fier, mcg 1,8-2,7 Mangan, mcg 6,3-25 Cupru, mcg 35-100 Molibden, mcg 0,3-4,5 Crom, mcg 27-1120 Fluor, mcg 1,4-55 Iod, mcg 10-50 Seleniu, mcg 4,5-9 Sodiu, mg 60-100 Potasiu, mg 60-120 Clor, mg 95-160 Vitamine Vitamina A, µER Vitamina D, µg 5-10 Vitamina E, µg 0,7-5 Vitamina K, µg 4-25 Vitamina B1, µg 200-250 Vitamina B2, µg 150-620 Vitamina B3, µg 3,6-4,8 Vitamina B5, µg 400-2000 Vitamina B6, µg 150-250 Vitamina B12, µg 0,25-0,55 Acid folic, µg 25-50 Vitamina C, mg 20-40 Biotină, mcg 3,9-37 Colină, mg 7-50 Inozitol, mg 4-50 L-Carnitină, mg 1,9-5,9 Nucleotide, mg < 5 Osmolaritate, mOsm/l 250-320 # Notă: pentru prematurii cu GN sub 1800g se vor revedea recomandările din textul ghidului 11.10. Anexa 11.10. Compoziţia în aminoacizi a formulelor pentru prematuri [20,43] Aminoacid Cantitate, mg/100 kcal Rol Taurină 5-12 - are rol în conjugarea bilei, eliminarea acidului hipocloros eliberat de neutrofilele şi macrofagele activate, detoxifierea retinolului, fierului şi xenobioticelor, transportul calciului, contractilitatea miocardului, reglarea osmotică şi dezvoltarea SNC Cisteină 20-51 Cisteină + metionină 85-123 Raport 1:1 - cisteina este un aminoacid condiţionat esenţial, iar cistationaza care transformă metionina în cisteină, este absentă în ficatul şi creierul nou-născutului prematur Histidină 53-76 - aminoacid condiţionat esenţial, a cărui produs final de catabolism este glutamatul; prin decarboxilarea histidinei la nivel intestinal se formează histamina Arginină 72-104 Treonină 113-163 - aminoacid esenţial a cărei creştere plasmatică determină acumularea glicinei la nivelul creierului, ceea ce afectează echilibrul neurotransmiţătorilor şi poate avea efecte nefaste asupra dezvoltării cerebrale în viaţa imediat postnatală Valină 132-191 miros de sirop de arţar) Leucină 252-362 miros de sirop de arţar) Izoleucină 129-186 structură ramificată determină apariţia leucinozei (boala urinilor cu miros de sirop de arţar). Lizină 182-263 - aminoacid esenţial care serveşte ca precursor al acetil CoA, elastinei şi colagenului. Triptofan 38-55 - aminoacid esenţial aromatic care serveşte ca precursor pentru sinteza serotoninei şi melatoninei Fenilalanină + tirozină 196-282 - aminoacid sulfuric condiţionat esenţial, cu rol în sinteza proteinelor tisulare, precursor al taurinei şi glutationului - are rol detoxifiant, fiind capabilă să formeze conjugate cu radicalii liberi de oxigen şi cu oligoelementele - aminoacid condiţionat esenţial cu rol de participant în ciclul ureei, proces necesar pentru excreţia amoniacului - are rol metabolic important ca substrat pentru sinteza oxidului nitric - aminoacid esenţial cu structură ramificată - deficitul complexului enzimatic care metabolizează aminoacizii cu structură ramificată determină apariţia leucinozei (boala urinilor cu - aminoacid esenţial cu structură ramificată - deficitul complexului enzimatic care metabolizează aminoacizii cu structură ramificată determină apariţia leucinozei (boala urinilor cu - aminoacid esenţial cu structură ramificată - deficitul complexului enzimatic care metabolizează aminoacizii cu - fenilalanina este necesară pentru sinteza tirozinei - deficitul fenilalanin-hidroxilazei determină acumularea fenilalaninei. - tirozina este importantă în biosinteza catecolaminelor - deficitul tirozin-aminotransferazei determină hipertirozinemie - atât fenilcetonuria cât şi hipertirozinemia se manifestă cu retard mental sever 11.11. Anexa 11.11. Tehnica gavajului [10,236,237] Gavajul discontinuu Materiale necesare: Tehnica : Gavajul continuu Materiale necesare: Tehnica : Lungimea estimativă a sondei orogastrice în cazul nou-născuţilor cu greutate sub 1500 grame Greutate (grame) Lungimea sondei orogastrice (cm) < 750 13 750 – 999 15 1000 – 1249 16 1250-1500 17 - sondă gastrică de 4 Fr (GN < 1000 grame) sau 6 Fr (GN > 1000 grame) - seringi sterile 5, 10, 20 ml - leucoplast hipoalergenic - recipient/biberon cu lapte de mamă etichetat sau preparat de lapte pentru prematuri - stetoscop - nou-născutul este poziţionat pe dreapta, ridicat la un unghi de 45 de grade sau pe burtă şi în poziţie ridicată - se spală mâinile - se pregăteşte un câmp steril - se deschide ambalajul sondei şi seringii pe câmpul steril - se deschide recipientul/biberonul - se deschide incubatorul - se spală mâinile - se introduce blând sonda prin narină sau gură în stomac pe distanţa nas - pavilionul urechii - apendice xifoid - se adaptează seringa la sondă şi se aspiră blând pentru a verifica dacă sonda are capătul în stomac sau se introduce aer în stomac şi se ascultă cu stetoscopul zgomotele abdominale - se fixează sonda cu ajutorul leucoplastului, fie la comisura bucală, fie la nivelul nasului - se scoate pistonul de la seringă, se umple seringa cu cantitatea de lapte pentru gavaj - laptele se lasă să curgă singur în stomac, lent, fără a împinge cu pistonul, gravitaţional - gavajul durează aproximativ 20 de minute, cât durează un supt - după terminarea gavajului, se scoate seringa, se închide sonda - seringa se schimbă la fiecare masă iar sonda gastrică se schimbă la 24 de ore - se vor nota observaţii în foaia de alimentaţie a nou-născutului (cantitatea şi tipul reziduului, cantitatea administrată, tipul de lapte administrat, evenimente observate în timul gavajului) - în timpul gavajului se va observa starea copilului, aspectul tegumentelor, frecvenţa respiratorie, frecvenţa cardiacă, regurgitaţii, vărsături, crize de apnee - pompa de alimentaţie (de infuzie, injectomat) - sonda gastrică 4, 6 Fr - leucoplast hipoalergenic - seringi de 20, 50 ml, prelungitor adaptat la seringă - se spală mâinile - se plasează sonda oro- sau nazogastrică (vezi alimentaţia discontinuă) - se fixează sonda cu leucoplastul hipoalergenic - se preferă fixarea la nivelul buzei pentru a evita escoriaţiile nazale în cazul în care sonda s-ar fixa pe nas - se ataşează seringa la pompa de alimentaţie, - se stabileşte cantitatea de lapte pe oră şi se pune pompa în funcţiune - se notează în foaia de observaţie ora şi volumul în mililitri pe oră - sonda nazogastrică se schimbă zilnic şi, dacă se va plasa nazal, într-o zi se va plasa în narina dreaptă şi într-o zi în narina stângă pentru a evita leziunile nazale  Dacă volumul de lapte este sub 200 ml, se vor utiliza 4 seringi, una la 5 ore, dacă depăşeşte 200 ml/zi de lapte se vor utiliza 6 seringi, una la 3 ore şi jumătate. În ambele cazuri se va face o pauză de o oră/zi pentru a efectua unele îngrijiri medicale şi pentru a pune stomacul în repaus.  O altă modalitate este metoda bolusului lent, continuu 2 ore cu o oră pauză, sau o oră cu două ore pauză, în funcţie de toleranţa gastrică a nou-născutului 11.12. Anexa 11.12. Gavajul gastric Gavajul discontinuu Gavajul continuu Indicaţii Contraindicaţii Avantaje - permite alimentaţia enterală pentru nou-născuţii care nu tolerează gavajul gastric discontinuu Dezavantaje - scăderea absorbţia nutrienţilor, în mod particular a lipidelor Complicaţii - coordonare inadecvată supt/deglutiţie, - sindrom de detresă respiratorie, manifestată prin tahipnee (60-80 respiraţii/min) - detresă respiratorie severă, - reflux gastro-esofagian, - persistenţa reziduului gastric - motilitate distală scăzută - intoleranţă la gavajul gastric discontinuu - dilacerări esofagiene - EUN - dilacerări esofagiene - EUN - creştere ponderală optimă - toleranţă digestivă bună - respectă descărcările enzimatice şi hormonale fiziologice - scurtează durata până la alimentaţia enterală exclusivă - interferenţă cu minut-ventilaţia - scăderea complianţei pulmonare cu apariţia sau accentuarea hipoxemiei. - motilitate duodenală modificată - vărsături, aspiraţie, distensie abdominală - apnee/bradicardie/desaturare - iritarea/necroza mucoasei nazale - perforarea faringelui posterior/esofagului/stomacului - inserţie în căile aeriene - apnee/bradicardie/desaturare - iritarea/necroza mucoasei nazale - perforarea faringelui posterior/esofagului/stomacului - inserţie în căile aeriene 11.13. Anexa 11.13. Monitorizarea alimentaţiei enterale [238] Variabile Frecvenţa monitorizării Variabile de creştere Greutate Talie Perimetru cranian Creştere ponderală Zilnic Săptămânal Săptămânal Zilnic Toleranţa digestivă Circumferinţă abdominală Reziduu gastric Vărsături Scaun (volum, frecvenţă, consistenţă, culoare) la indicaţia medicului înainte de fiecare alimentaţie prin gavaj permanent permanent Examen clinic Temperatură Plasarea tubului Zilnic Înainte de fiecare prânz

Text preluat automat de pe legislatie.just.ro. Verifică mereu forma consolidată oficială înainte de a te baza pe acest text în scop juridic.