Glosar juridic

Încetarea efectelor unei norme juridice printr-un act normativ ulterior. Poate fi expresă, când noul act indică exact ce elimină, sau implicită, când noile dispoziții sunt incompatibile cu cele vechi.

Mijlocul procedural prin care o persoană solicită instanței protecția unui drept subiectiv sau a unei situații juridice și obține, dacă sunt îndeplinite condițiile legale, o hotărâre judecătorească.

Cale ordinară de atac prin care instanța de apel reexaminează hotărârea primei instanțe, în limitele cererii, atât sub aspectul situației de fapt, cât și al aplicării dreptului.

Efectul hotărârii judecătorești care împiedică repunerea în discuție a unui litigiu soluționat definitiv, în condițiile identității cerute de lege, și impune respectarea dezlegării date.

Bunurile imobile sunt, în principal, terenurile și construcțiile; bunurile mobile sunt cele pe care legea nu le consideră imobile. Clasificarea influențează publicitatea, competența, posesia și transmiterea drepturilor.

Aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile. Regimul ei depinde de vârstă și, în situațiile prevăzute de lege, de măsurile de ocrotire.

Contract în care obligațiile părților sunt reciproce și interdependente: fiecare parte este în același timp creditor și debitor față de cealaltă.

Regulile care stabilesc categoria de instanță competentă să judece o cauză, în funcție de natura, obiectul ori valoarea cererii.

Formă a vinovăției existentă când făptuitorul prevede rezultatul faptei, dar nu îl acceptă și speră fără temei că nu se va produce, ori nu îl prevede deși trebuia și putea să îl prevadă.

Pierderea unui drept procedural sau a posibilității de a-l exercita deoarece termenul ori condiția prevăzută de lege nu a fost respectată.

Dreptul creditorului de a cere debitorului o prestație: să dea, să facă sau să nu facă ceva. Este un drept relativ, opozabil în principal debitorului determinat.

Drept patrimonial exercitat direct asupra unui bun și opozabil tuturor. Proprietatea este dreptul real principal cu conținutul cel mai larg.

Mijloc de apărare prin care se invocă neregularități procedurale sau lipsuri privind exercițiul dreptului la acțiune, fără discutarea imediată a temeiniciei pretenției.

Infracțiunea descoperită în momentul săvârșirii sau imediat după, în împrejurările stabilite de Codul de procedură penală. Situația permite acte urgente și o procedură specifică.

Fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o. Aceste trăsături trebuie îndeplinite cumulativ.

Formă a vinovăției în care făptuitorul prevede rezultatul faptei și îl urmărește ori, fără a-l urmări, acceptă posibilitatea producerii lui.

Persoana împotriva căreia a fost pusă în mișcare acțiunea penală. Inculpatul este parte în procesul penal și beneficiază de drepturile prevăzute de lege.

Forma prin care norma juridică este exprimată și devine aplicabilă: Constituția, legea, ordonanța, hotărârea, tratatul și, în condițiile legii, uzanțele ori alte izvoare recunoscute.

Examinarea propriu-zisă a pretențiilor și apărărilor, prin stabilirea situației de fapt și aplicarea normelor de drept, distinctă de soluționarea exclusivă a unui incident procedural.

Ansamblul hotărârilor pronunțate de instanțe. În sistemul român, hotărârile au în principal efect între părți, iar unele decizii ale instanțelor supreme au efecte obligatorii în condițiile legii.

Act juridic cu titlu gratuit prin care o persoană dispune de bunurile sale în favoarea alteia, fără a primi un echivalent. Donația și legatul sunt formele reglementate de Codul civil.

Situația în care aceeași cerere, între aceleași părți și cu același obiect și aceeași cauză, este judecată simultan de instanțe deopotrivă competente.

Cauză justificativă incidentă când fapta este săvârșită pentru înlăturarea unui atac material, direct, imediat și injust, iar apărarea este proporțională cu gravitatea atacului.

Întârzierea culpabilă a debitorului în executarea obligației după momentul în care aceasta trebuia executată și după îndeplinirea condițiilor legale ale punerii în întârziere ori ale întârzierii de drept.

Sancțiunea care lipsește total sau parțial de efect actul de procedură realizat cu nerespectarea cerințelor legale, în condițiile existenței vătămării și ale regimului prevăzut de lege.

Nulitatea absolută protejează un interes general; nulitatea relativă protejează un interes particular. Regimul invocării, confirmării și prescripției diferă.

Normă de la care destinatarii nu pot deroga prin voința lor. Încălcarea ei atrage sancțiunea stabilită de lege, în funcție de interesul ocrotit.

Persoana vătămată sau succesorii săi care exercită acțiunea civilă în procesul penal, solicitând repararea prejudiciului produs prin infracțiune.

Persoana care, potrivit legii civile, are obligația legală ori convențională de a repara, integral sau parțial, prejudiciul cauzat prin infracțiune și este chemată să răspundă în procesul penal.

Totalitatea drepturilor și datoriilor evaluabile în bani care aparțin unei persoane. Patrimoniul poate cuprinde mase patrimoniale distincte în cazurile prevăzute de lege.

Persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin fapta penală. Este subiect procesual principal și poate deveni parte civilă dacă solicită despăgubiri.

Sancțiunea neexercitării dreptului material la acțiune în termenul prevăzut de lege. După împlinire, titularul nu mai poate obține constrângerea debitorului pe calea acțiunii supuse prescripției.

Exercitarea în fapt a prerogativelor dreptului de proprietate asupra unui bun de către persoana care îl stăpânește și se comportă ca un proprietar.

Cale extraordinară de atac, disponibilă numai în cazurile prevăzute de lege, prin care instanța competentă verifică legalitatea hotărârii atacate în limitele motivelor de casare.

Obligația de reparare a prejudiciului cauzat altuia printr-o faptă ilicită, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege: faptă, prejudiciu, legătură de cauzalitate și vinovăție, după caz.

Formă a pluralității de infracțiuni care există atunci când o persoană săvârșește din nou o infracțiune după o condamnare definitivă, dacă sunt îndeplinite condițiile și pragurile stabilite de Codul penal.

În acțiunea penală, sarcina probei aparține în principal procurorului, iar suspectul sau inculpatul nu este obligat să își dovedească nevinovăția și beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Persoana în privința căreia, din datele și probele existente, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea, executare care a fost întreruptă sau nu și-a produs efectul. Se pedepsește numai când legea prevede expres.

Intervalul sau momentul în care un act de procedură trebuie ori poate fi îndeplinit. Calculul și sancțiunea nerespectării depind de natura termenului și de dispoziția legală aplicabilă.

Practică statornicită sau uz profesional recunoscut ca izvor de drept în cazurile și condițiile în care legea permite aplicarea sa.

Atitudinea psihică a persoanei față de faptă și urmările ei, manifestată sub formele prevăzute de lege: intenție, culpă sau intenție depășită.

Faza procesului penal în care organele competente strâng probe pentru a stabili dacă există o infracțiune, cine a săvârșit-o și dacă se impune trimiterea în judecată.

Împrejurare prevăzută de lege care înlătură caracterul nejustificat al faptei, precum legitima apărare, starea de necesitate, exercitarea unui drept ori îndeplinirea unei obligații.