Încetarea efectelor unei norme juridice printr-un act normativ ulterior. Poate fi expresă, când noul act indică exact ce elimină, sau implicită, când noile dispoziții sunt incompatibile cu cele vechi.
Termeni esențiali
Selectează un termen pentru explicație
Mijlocul procedural prin care o persoană solicită instanței protecția unui drept subiectiv sau a unei situații juridice și obține, dacă sunt îndeplinite condițiile legale, o hotărâre judecătorească.
Cale ordinară de atac prin care instanța de apel reexaminează hotărârea primei instanțe, în limitele cererii, atât sub aspectul situației de fapt, cât și al aplicării dreptului.
Efectul hotărârii judecătorești care împiedică repunerea în discuție a unui litigiu soluționat definitiv, în condițiile identității cerute de lege, și impune respectarea dezlegării date.
Bunurile imobile sunt, în principal, terenurile și construcțiile; bunurile mobile sunt cele pe care legea nu le consideră imobile. Clasificarea influențează publicitatea, competența, posesia și transmiterea drepturilor.
Aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile. Regimul ei depinde de vârstă și, în situațiile prevăzute de lege, de măsurile de ocrotire.
Contract în care obligațiile părților sunt reciproce și interdependente: fiecare parte este în același timp creditor și debitor față de cealaltă.
Regulile care stabilesc categoria de instanță competentă să judece o cauză, în funcție de natura, obiectul ori valoarea cererii.
Formă a vinovăției existentă când făptuitorul prevede rezultatul faptei, dar nu îl acceptă și speră fără temei că nu se va produce, ori nu îl prevede deși trebuia și putea să îl prevadă.
Pierderea unui drept procedural sau a posibilității de a-l exercita deoarece termenul ori condiția prevăzută de lege nu a fost respectată.
Dreptul creditorului de a cere debitorului o prestație: să dea, să facă sau să nu facă ceva. Este un drept relativ, opozabil în principal debitorului determinat.
Drept patrimonial exercitat direct asupra unui bun și opozabil tuturor. Proprietatea este dreptul real principal cu conținutul cel mai larg.
Mijloc de apărare prin care se invocă neregularități procedurale sau lipsuri privind exercițiul dreptului la acțiune, fără discutarea imediată a temeiniciei pretenției.
Infracțiunea descoperită în momentul săvârșirii sau imediat după, în împrejurările stabilite de Codul de procedură penală. Situația permite acte urgente și o procedură specifică.
Fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o. Aceste trăsături trebuie îndeplinite cumulativ.
Formă a vinovăției în care făptuitorul prevede rezultatul faptei și îl urmărește ori, fără a-l urmări, acceptă posibilitatea producerii lui.
Persoana împotriva căreia a fost pusă în mișcare acțiunea penală. Inculpatul este parte în procesul penal și beneficiază de drepturile prevăzute de lege.
Forma prin care norma juridică este exprimată și devine aplicabilă: Constituția, legea, ordonanța, hotărârea, tratatul și, în condițiile legii, uzanțele ori alte izvoare recunoscute.
Examinarea propriu-zisă a pretențiilor și apărărilor, prin stabilirea situației de fapt și aplicarea normelor de drept, distinctă de soluționarea exclusivă a unui incident procedural.
Ansamblul hotărârilor pronunțate de instanțe. În sistemul român, hotărârile au în principal efect între părți, iar unele decizii ale instanțelor supreme au efecte obligatorii în condițiile legii.
Act juridic cu titlu gratuit prin care o persoană dispune de bunurile sale în favoarea alteia, fără a primi un echivalent. Donația și legatul sunt formele reglementate de Codul civil.
Situația în care aceeași cerere, între aceleași părți și cu același obiect și aceeași cauză, este judecată simultan de instanțe deopotrivă competente.
Cauză justificativă incidentă când fapta este săvârșită pentru înlăturarea unui atac material, direct, imediat și injust, iar apărarea este proporțională cu gravitatea atacului.
Întârzierea culpabilă a debitorului în executarea obligației după momentul în care aceasta trebuia executată și după îndeplinirea condițiilor legale ale punerii în întârziere ori ale întârzierii de drept.
Sancțiunea care lipsește total sau parțial de efect actul de procedură realizat cu nerespectarea cerințelor legale, în condițiile existenței vătămării și ale regimului prevăzut de lege.
Nulitatea absolută protejează un interes general; nulitatea relativă protejează un interes particular. Regimul invocării, confirmării și prescripției diferă.
Normă de la care destinatarii nu pot deroga prin voința lor. Încălcarea ei atrage sancțiunea stabilită de lege, în funcție de interesul ocrotit.
Persoana vătămată sau succesorii săi care exercită acțiunea civilă în procesul penal, solicitând repararea prejudiciului produs prin infracțiune.
Persoana care, potrivit legii civile, are obligația legală ori convențională de a repara, integral sau parțial, prejudiciul cauzat prin infracțiune și este chemată să răspundă în procesul penal.
Totalitatea drepturilor și datoriilor evaluabile în bani care aparțin unei persoane. Patrimoniul poate cuprinde mase patrimoniale distincte în cazurile prevăzute de lege.
Persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin fapta penală. Este subiect procesual principal și poate deveni parte civilă dacă solicită despăgubiri.
Sancțiunea neexercitării dreptului material la acțiune în termenul prevăzut de lege. După împlinire, titularul nu mai poate obține constrângerea debitorului pe calea acțiunii supuse prescripției.
Exercitarea în fapt a prerogativelor dreptului de proprietate asupra unui bun de către persoana care îl stăpânește și se comportă ca un proprietar.
Cale extraordinară de atac, disponibilă numai în cazurile prevăzute de lege, prin care instanța competentă verifică legalitatea hotărârii atacate în limitele motivelor de casare.
Obligația de reparare a prejudiciului cauzat altuia printr-o faptă ilicită, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege: faptă, prejudiciu, legătură de cauzalitate și vinovăție, după caz.
Formă a pluralității de infracțiuni care există atunci când o persoană săvârșește din nou o infracțiune după o condamnare definitivă, dacă sunt îndeplinite condițiile și pragurile stabilite de Codul penal.
În acțiunea penală, sarcina probei aparține în principal procurorului, iar suspectul sau inculpatul nu este obligat să își dovedească nevinovăția și beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Persoana în privința căreia, din datele și probele existente, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea, executare care a fost întreruptă sau nu și-a produs efectul. Se pedepsește numai când legea prevede expres.
Intervalul sau momentul în care un act de procedură trebuie ori poate fi îndeplinit. Calculul și sancțiunea nerespectării depind de natura termenului și de dispoziția legală aplicabilă.
Practică statornicită sau uz profesional recunoscut ca izvor de drept în cazurile și condițiile în care legea permite aplicarea sa.
Atitudinea psihică a persoanei față de faptă și urmările ei, manifestată sub formele prevăzute de lege: intenție, culpă sau intenție depășită.
Faza procesului penal în care organele competente strâng probe pentru a stabili dacă există o infracțiune, cine a săvârșit-o și dacă se impune trimiterea în judecată.
Împrejurare prevăzută de lege care înlătură caracterul nejustificat al faptei, precum legitima apărare, starea de necesitate, exercitarea unui drept ori îndeplinirea unei obligații.
Argument de interpretare: dacă legea prevede o soluție pentru un caz anume, pentru cazul opus se aplică soluția contrară. Se folosește cu prudență și nu operează când legea enumeră exemplificativ.
„Cu atât mai mult”. Argument prin care o regulă aplicabilă unei situații se aplică și alteia care justifică soluția într-o măsură și mai mare (cine poate mai mult, poate și mai puțin).
„La literă”. Interpretare strictă, după textul legii sau al contractului, fără extindere prin analogie.
Forma actului juridic poate fi cerută ad validitatem (pentru valabilitatea actului — lipsa ei atrage nulitatea, de pildă la donație) sau ad probationem (doar pentru dovada lui — actul rămâne valabil, dar nu poate fi probat oricum).
Sarcina probei revine celui care face o afirmație în proces (reclamantul dovedește cererea, pârâtul dovedește apărările). Echivalent: onus probandi. În procedura civilă: cel care face o susținere trebuie să o dovedească.
Intenția de a gratifica, de a face o liberalitate. Este elementul subiectiv care deosebește donația de un act cu titlu oneros.
Buna-credință și reaua-credință. Potrivit Codului civil, drepturile se exercită și obligațiile se execută cu bună-credință, iar buna-credință se prezumă până la proba contrară.
Contra legem: împotriva legii; praeter legem: în afara legii, în completarea ei (în lipsa unei norme); secundum legem: conform legii. Se folosesc mai ales pentru cutuma și practica judiciară.
Persoana decedată, cea care lasă moștenirea. Termen uzual în dreptul succesoral.
Ziua de la care începe să curgă un termen (dies a quo) și ziua la care acesta se împlinește (dies ad quem). La termenele procedurale se verifică modul de calcul prevăzut de lege.
„Față de toți”. Efect opozabil tuturor, nu doar părților. Dreptul real este opozabil erga omnes, spre deosebire de dreptul de creanță.
Din oficiu. Instanța sau organul judiciar acționează fără să fie sesizat de o parte, în cazurile în care legea permite (ex.: invocarea unei excepții de ordine publică).
Excepția de neexecutare a contractului: într-un contract sinalagmatic, una dintre părți poate refuza să își execute obligația cât timp cealaltă nu își execută propria obligație, în condițiile Codului civil.
„Frauda corupe totul”. Nimeni nu poate dobândi un drept sau un avantaj prin fraudă; actul făcut în frauda legii sau a drepturilor altuia nu produce efectele urmărite.
Aparența dreptului și pericolul din întârziere. Sunt condițiile clasice pentru măsuri provizorii, precum ordonanța președințială: dreptul invocat trebuie să pară legitim, iar întârzierea să poată produce un prejudiciu greu de reparat.
Îndoiala profită inculpatului. Dacă după administrarea probelor rămâne o îndoială rezonabilă cu privire la vinovăție, se pronunță soluția favorabilă celui acuzat; este o consecință a prezumției de nevinovăție.
„La începutul procesului”. Exprimă momentul în care trebuie invocate anumite apărări sau excepții, înainte de a intra în discuția fondului.
Contract încheiat în considerarea persoanei contractantului (calități, încredere). Consecințe: eroarea asupra persoanei poate atrage anulabilitatea, iar drepturile și obligațiile nu se transmit liber.
„Între părți”. Efectele contractului se produc, în principiu, doar între părți (relativitatea efectelor), spre deosebire de efectul erga omnes.
Normele imperative (ius cogens) nu pot fi înlăturate prin voința părților; normele dispozitive (supletive) se aplică doar dacă părțile nu au convenit altfel.
Legea ulterioară derogă de la legea anterioară. Operează când două norme de același nivel reglementează aceeași situație diferit; abrogarea poate fi expresă sau implicită.
Norma specială derogă de la norma generală: pentru situația pe care o reglementează, are prioritate. Dreptul comun se aplică doar în completare.
„Schimbând ce trebuie schimbat”. O regulă se aplică într-o altă situație, cu adaptările impuse de diferențele dintre cele două cazuri.
Nimeni nu poate invoca propria faptă imorală sau ilicită pentru a obține un avantaj. Principiu invocat, de exemplu, când o parte vrea să se prevaleze de nulitatea provocată de propria conduită.
Nimeni nu poate transmite altuia mai multe drepturi decât are el însuși. Explică de ce cumpărătorul de la un neproprietar nu devine, ca regulă, proprietar; excepțiile (ex.: efectele cărții funciare, dobândirea cu bună-credință) sunt prevăzute expres de lege.
Nimeni nu poate fi urmărit sau judecat de două ori pentru aceeași faptă. Garanție a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală.
Nu există infracțiune și nu se poate aplica pedeapsă fără lege prealabilă. Este principiul legalității incriminării și al legalității sancțiunilor, cu care începe Codul penal.
Nu există executare silită fără titlu executoriu. Executarea se face numai în baza unui titlu care îndeplinește condițiile legii (hotărâre definitivă sau act căruia legea îi conferă forță executorie).
„Convențiile trebuie respectate”. Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante și poate fi modificat sau desființat doar prin acordul lor sau în cazurile permise de lege.
„Cel dintâi în timp, mai tare în drept”. Criteriu de preferință între drepturi concurente (de exemplu, rangul garanțiilor sau prioritatea înscrierii în cartea funciară).
Criterii de competență sau de aplicare: după materie (natura litigiului), după persoană (calitatea părților) și după loc (teritoriul).
„Lucrurile rămânând așa”. Fundamentul impreviziunii: dacă executarea contractului devine excesiv de oneroasă din cauza unei schimbări excepționale a împrejurărilor, instanța poate adapta contractul sau îl poate încheia, în condițiile Codului civil.
Lucrul judecat este socotit adevăr. Hotărârea definitivă este prezumată corectă și nu mai poate fi repusă în discuție între aceleași părți, pentru același obiect și aceeași cauză.
„Timpul cârmuiește actul”. Actul juridic se supune legii în vigoare la data încheierii lui; legea nouă nu se aplică, în principiu, situațiilor deja născute (neretroactivitatea).
Ultra petita: instanța acordă mai mult decât s-a cerut; extra petita: acordă altceva decât s-a cerut. În principiu sunt interzise, fiindcă judecata se face în limitele sesizării.
Încearcă o formulare mai scurtă sau selectează „Toate”.
Surse de orientare: Codul civil, Codul de procedură civilă, Codul penal și Codul de procedură penală, în formele publicate pe Portalul Legislativ.